ŞCOALA CA ORGANIZAŢIE

- SUPORT DE CURS -

Profesor consilier,ADRIANA NEDELCU

1. SPECIFICUL ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE

CE SUNT ORGANIZAŢIILE?

Ca sistem: sisteme sociale de activitate ce reuneşte oameni (resurse umane) şi resurse

materiale prin intermediul cărora realizează scopul pentru care a fost creată: produse, lucrări, servicii, corespunzător comenzii sociale

sisteme dinamice, în sensul că evoluţia şi viabilitatea lor sunt determinate de modificările care se produc în cadrul sistemului, în relaţiile acestuia cu mediul

sisteme complexe probabilistice şi relativ stabile, deoarece reprezintă o reuniune de componente articulate prin numeroase legături, supuse unor factori perturbatori, dar capabile să-şi menţină funcţionarea în cadrul unor limite care le definesc maniera de comportare

sisteme autoreglabile şi autoorganizabile deoarece au capacitatea să facă faţă diferitelor influenţe din interior şi din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale

sisteme ierarhizate în care funcţionează o diviziune a muncii precisă, iar indivizii au status-uri şi roluri clar definite

temeiul ce stă la baza apariţiei organizaţiei şi în acelaşi care motivează menţinerii ei în continuare îl reprezintă obiectivul (scopul)

Ca suprasistem cuprinde: Subsistemul de producţie care este cel mai important, deoarece în cadrul lui se desfăşoară transformările pe baza prelucrării “intrărilor” in sistem Subsistemul de susţinere procură “intrările” din mediu (oameni, materiale, energii), plasează “ieşirile” şi realizează legăturile instituţionale ale organizaţiei cu mediul exterior Subsistemul de menţinere care echipează interiorul organizaţiei cu ceea ce este necesar realizării în cele mai bune condiţii a activităţii. Sunt cuprinse aici mecanisme de recrutare si instruire a forţei de muncă, de solicitare şi motivare conform normelor organizaţiei, de aplicare a sancţiunilor pozitive si negative pentru atingerea scopurilor organizaţiei. Subsistemul de conducere care cuprinde activităţile organizate în vederea controlării, coordonării şi dirijării numeroaselor subsisteme ale structurii organizaţiei

Structura organizaţiei:

După gradul de structurare, formele de organizare se împart în două mari tipuri: informale şi formale.

Planul informal al unei organizaţii se alcătuieşte din relaţiile spontane, nedefinite sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile informale sunt acceptate spontan şi tocmai prin acestea, nefiind impuse, acceptarea este intensă, gradul de adeziune fiind ridicat. Membrii organizaţiei pot accepta un lider informal, altul decât cel oficial, care

întruneşte o lungă adeziune prin autoritatea sa profesională, prin prestigiul moral, prin capacitatea de a stabili relaţii stimulative, adecvate cu colegii săi.

Planul formal al organizaţiei vizează structura oficială a acesteia, clar definită prin descrierea normelor de construire şi de comportament, a rolurilor şi a relaţiilor dintre membrii organizaţiei (de putere, de autoritate, de responsabilitate), prin indicarea liderilor, a ierarhiei, prin precizarea condiţiilor de acces, de evoluţie şi de ieşire din organizaţie.

Planul informal este subsumat şi poate fi utilizat pentru consolidarea şi evoluţia pozitivă a planului formal, deoarece:

- facilitează realizarea scopului organizaţional prin adeziunea sporită a membrilor organizaţiei;

- determină un climat organizaţional sănătos, cooperant- oferă liderilor organizaţiei elemente de control, de feedback asupra stării reale a

organizaţiei

Caracteristici ale unei organizaţii:- Structura organizaţională, descrisă prin variabile cum sunt mărimea,

complexitatea, formalizarea, specializarea şi diferenţierea activităţilor, poziţii, roluri, relaţii şi interacţiuni;

- Controlul organizaţional – staff, structură ierarhică şi niveluri de autoritate, centralizare/descentralizare, birocraţie

- Comportamentul organizaţional – scopuri, cultură şi climat organizaţional, etos, eficacitate;

- Schimbare organizaţională – flexibilitate, inerţie/inovaţie, dezvoltarea personalului

APLICAŢIE:Ţinând seama de caracteristicile organizaţiei, demonstraţi că şcoala este o organizaţie

SPECIFICUL ŞCOLII CA ORGANIZAŢIE:

Şcoala este o organizaţie cu dublă deschidere: învaţă şi produce învăţare. De aici decurg o serie de particularităţi care configurează specificul şcolii ca organizaţie:

Prezenţa şi desfăşurarea a două activităţi de bază, distincte şi interdependente în acelaşi timp:

Activitatea managerial – administrativă, reglementată de o logică organizaţională, în care se îmbină elemente caracteristice birocraţiilor cu cele specifice dezvoltării organizaţionale – vizează conducerea şi administrarea şcolii, dar şi structurile care reglementează activitatea cadrelor didactice, statutul şi rolul lor instituţional

Activitatea pedagogico – educaţională, reglementată de norme care decurg din natura proceselor de predare – învăţare, implicând raporturi specifice ale elevilor şi profesorilor cu ştiinţa, ce devine obiect al transmiterii şi asimilării în şcoală.

Prezenţa în mai mare măsură a aspectelor informale şi a manifestărilor expresive;

Prezenţa mai multor tipuri de membri (în plan organizaţional: membrii staffului managerial – director, directori adjuncţi, manageri intermediari/şefi de catedră, membri ai organismelor de conducere ale şcolii – personalul administrativ; în plan pedagogic – cadrele didactice şi elevii;

Prezenţa unei diversităţi de culturi şi subculturi cu grade diferite de convergenţă

Şcoala ca organizaţie adaptează, aşadar, cadrele structurale definite de nivel instituţional dezvoltând următoarele caracteristici specifice:

a) distribuirea concretă a sarcinilor şi a rolurilor rezultate din statusul tuturor „actorilor şcolii” (directori, profesori, personal administrativ, elevi/studenţi);

b) definirea sistemului de norme (interne= care reglementează activitatea acestora;

c) delimitarea reperelor de autoritate şi de comunicare şi de sancţionare pozitivă (gratificaţii, recompense) şi/sau negativă (sancţiuni, pedepse)

d) elaborarea instrumentelor de raţionalizarea acţiunilor necesare pentru atingerea „ţintei colective” (planuri, instrucţiuni, directive etc.), care pot genera un ansamblu de raporturi interumane de cooperare, dar şi de opoziţie

Ca organizaţie şcolară cu statut specific pedagogic, şcoala urmăreşte realizarea unui proces complex de adaptare primară şi secundară a activităţilor sale la cerinţele explicite şi implicite ale comunităţii educative naţionale, teritoriale şi locale.

Adaptarea primară la cerinţele explicite/formale, oficiale ale mediului conferă organizaţiei şcolare unele caracteristici ca de exemplu:

- instituirea unor relaţii la nivelul tuturor subsistemelor sociale (natural, economic, politic, cultural, comunitar) în perspectiva integrării şcolii în proiectul unei „cetăţi educative);

- dezvoltarea unor elemente funcţionale cu implicaţii directe sau primare (ofertă de produse – absolvenţi integraţi/integrabili social şi/sau profesional – şi de servicii – părinţilor, elevilor) şi indirecte sau secundare (modele atitudinale şi aptitudinale oferite societăţii în plan intelectual, moral, estetic etc.)

- evaluarea rezultatelor în termenii strategiei sistemice (ca raporturi între variabilele de intrare – moştenirea culturală a „actorilor şcolari”, calitatea şi cantitatea rezultatelor investite etc.);

- variabile de proces – calitatea procesului de învăţământ proiectat la nivelul unui sistem deschis;

- variabile de ieşire – calitatea absolvenţilor confirmată la nivel de integrare şcolară, profesională, socială etc.

Adaptarea secundară la cerinţele implicite sau secundare, neoficiale ale mediului conferă organizaţiei şcolare caracteristici specifice suplimentare exprimate prin capacitatea sa de a realiza unele relaţii informale bazate pe:

- afinităţi afective şi motivaţionale susţinute la nivel de microgrup sau prin prestigiu individual;

- ierarhii reciproce exprimate în interiorul unor colective (lideri/marginali, „găşti”, „cercuri”, „bisericuţe” etc.)

- canale de comunicare deschise, directe, autentice, mai eficiente în planul securităţii psihosociale şi la nivelul instrumentelor de reglare – autoreglare a activităţii etc

2. ABORDAREA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE CA SISTEM DESCHIS

Organizaţiile se deosebesc de grupările umane naturale (exemplu: familia, comunităţile rurale etc.) prin mai multe aspecte caracteristice: scopuri, structură internă, sistem de control organizaţional, sistem de schimbări organizaţionale.

A. ORGANIZAŢIA (COMPONENTE INTERNE)

ORGANITAŢIA EDUCAŢIONALĂ1. Scopuri (funcţii)2. Structură organizaţională

INTRĂRI (poziţii şi roluri, diferen- IEŞIRI 1. Elevi ţierea activităţilor, 1. AbsolvenţiVariabile demografice formalizare, relaţii 2. Cunoştinţe Subculturi 3. Comportament organizaţional noiGrupuri de semeni cultură şi climat organizaţional, 3. Informaţii Clasa etos) învechiteFamilia 4. Control organizaţional 4. Culturi noi2. Personal (ierarhii, management)(profesori administratori, 5. Schimbare organizaţionalăpersonal auxiliar) (flexibilitate, inerţie,Pregătire inovaţie)Mediul claselorAfiliaţii MEDIU Imediat SecundarConsiliul şcolii TehnologiaComitetul de părinţi Politicul – economiculSindicatele profesorilor Valori culturale şi ideologiceGrupuri de persuasiune comunitare Mişcări socialeReglementări guvernamentale Schimbări de populaţie

CICLU DE FEEDBACK

a) Scopurile specificePrin scop se înţelege starea către care trebuie să tindă activitatea tuturor membrilor organizaţiei. Scopurile unei organizaţii pot fi de două mari categorii:

- scopul principal (permanent)- scopurile temporare (care converg spre scopul principal

Scopul principal exprimă raţiunea socială a existenţei unei organizaţii. Scopurile unei organizaţii sociale au următoarele caracteristici:

- caracter explicit: sunt consemnate în statutul de funcţionare- caracter obligatoriu: pentru toţi membrii organizaţiei- caracter tranindividual: îşi subordonează scopurile individuale ale membrilorŞcoala ca organizaţie răspunde mai multor categorii de scopuri:

1. Scopuri societale – ceea ce aşteaptă o anumită societate, la un moment dat, de la o instituţie şcolară.

Din perspectiva societăţii, principalele funcţii ale şcolii sunt legate de:o Socializarea tinerilor, astfel încât aceştia să poată îndeplini rolurile sociale

care le vor reveni în societateo Transmiterea valorilor, astfel încât să se asigure perpetuarea societăţiio Formarea unor deprinderi indispensabile traiului în societate (citit, scris,

responsabilitate etc.)o Selectarea şi repartizarea tinerilor pentru diferite roluri sociale şi

profesionaleo Ocuparea tineretului, amânarea intrării lui pe piaţa muncii

Din perspectiva comunităţilor sociale şi a familiilor, funcţiile şcolii pot fi legate prioritar de aspecte cum sunt:

o Recunoaşterea oficială a gradului de socializare al copiilor loro Înlesnirea interacţiunii copiilor lor cu semeniio Pregătirea copiilor lor pentru a avea acces la toate nivelurile societăţiio Crearea unor mai largi oportunităţi şi posibilităţi de opţiune pentru copiii lor

în ceea ce priveşte competiţia pentru piaţa muncii etc.

2. Scopuri ale instituţiei şcolare respective – pot să varieze în funcţie de tipul de şcoală

3. Scopuri individuale ale elevilor, profesorilor pot fi în concordanţă cu celelalte scopuri, anterior menţionate, sau pot fi în dezacord

APLICAŢIEAvând în vedere că în interiorul unei organizaţii şcolare pot să apară dezacorduri şi puncte de vedere diferite cu privire la finalităţile educative care ar trebui să stea cu prioritate în atenţia profesorilor:a) identificaţi câteva astfel de posibile dezacorduri/puncte de vedere diferiteb) analizaţi consecinţele pe care le pot avea asupra dezvoltării organizaţiei şcolare dezacordurile identificatec) propuneţi modalităţi de soluţionare a situaţiilor identificate/prezentate

b) Organizarea internă (structură organizaţională)

Cele mai multe organizaţii sociale se caracterizează, sub aspectul structurii organizaţionale, prin două aspecte.

o structurare pe verticalăo diviziune a muncii

Şcoala, ca organizaţie, este structurată intern în sistem piramidal, cu mai multe niveluri ierarhice, din ce în ce mai înguste spre vârf. Între diferite niveluri ierarhice este construit un sistem de comunicare, de natură să asigure circulaţia deciziilor, comenzilor, informaţiilor. Existenţa acestui sistem de comunicare condiţionează unitatea organizaţiei şi funcţionalitatea ei

Structura organizaţională internă se concretizează în poziţii şi roluri formale, specializări, interacţiuni.

c) Sistemul de control organizaţionalPentru a se asigura îndeplinirea scopurilor propuse, fiecare organizaţie foloseşte mai

multe categorii de mijloace coercitive:o coerciţia materială (sistem de salarizare, recompensare etc)o coerciţie morală (recunoaştere colectivă a meritelor, apreciere pozitivă,

emulaţie etc.)o coerciţie mixtă (recompensare/sancţionare materială), dar şi morală

(evidenţieri, promovări, retrogradări etc.)

d) Sistemul de schimbări organizaţionaleOrganizaţiile dispun de mai multe strategii de realizare a schimbărilor. Specific şcolii

este faptul că strategiile de schimbare pe care le utilizează sunt mai puţin legate de organizare (structuri, ierarhii, reglementări, diviziunea activităţilor), cât mai ales de dimensiunea umană a organizaţiei (relaţii umane, climat, motivaţie etc.). Succesul schimbărilor în organizaţia şcolară depinde de capacitatea organizaţiei de a învăţa, căci schimbarea organizaţiei se realizează prin redefinirea, redimensionarea, restructurarea valorilor şi a comportamentelor colective, grupale.

e) Comportamentul organizaţionalComportamentul organizaţional se referă la desfăşurarea specifică a principalelor

procese din interiorul unei organizaţii. Specificul comportamentului organizaţional al şcolii porneşte de le scopul ei specific:

de a produce învăţarea. De aici derivă activităţile specifice desfăşurate în şcoli. Producerea învăţării – scopul specific al şcolii – depinde, în mare măsură, de crearea unui anumit climat afectiv şi de atitudinile adoptate de cei implicaţi. Aspectele informale deţin o mare pondere.

B. MEDIUL ORGANIZAŢIEI

Mediul organizaţiei include tot ceea ce înconjoară organizaţia şi o influenţează. Un sistem deschis presupune faptul că există interacţiuni între organizaţie şi mediul aflat în afara organizaţiei. Organizaţia depinde de mediu pentru a-şi aduna multe din resursele de care are nevoie şi pentru a obţine informaţii. Unele interacţiuni cu mediul sunt necesare şi dorite, altele nu sunt atât de plăcute.

De obicei, mediul include alte subsisteme de mediu (de exemplu, pentru o şcoală, acestea pot fi alte organizaţii cu care colaborează sau care concurează, dar şi mediul tehnologic, mediul politic, mediul economic, comunitatea locală, schimbările demografice etc.)

C. INTRĂRILE (INPUT)

Organizaţia primeşte fluxuri de intrare din partea mediului, care se pot prezenta sub diferite forme:

fluxuri de informaţii ( de exemplu, informaţiile ce se vehiculează în interiorul sistemului înscrise în documente, ideile noi, dar şi atribuţiile despre sarcinile atribuite şcolii de către diferite instanţe politice, sociale etc.)

fluxuri de persoane şi de materiale (de exemplu, elevi, personal didactic, localuri, echipamente, mijloace de transport, finanţare)

fluxuri de energie (motivaţia pentru învăţare a elevilor şi capacitatea lor de mobilizare pentru realizarea propriilor aspiraţii, motivaţia profesională a cadrelor didactice, competenţa lor profesională, atitudinea faţă de elevi etc.)

Şcoala încearcă să exercite un anumit control asupra intrărilor (de exemplu, organizarea unui proces de selecţie a noilor profesori pe care îi angajează, o selecţie a manualelor alternative sau a altor materiale curriculare)

D. PRODUSELE (OUTPUT)

Output se referă la elementele materiale şi ideile care părăsesc organizaţia: produse finite, rezultate de cercetare, absolvenţi, informaţie, noi tehnologii, cultura elaborată. Ieşirile pot fi reprezentate sub formă de:

fluxuri de persoane şi de materiale ( de exemplu, absolvenţi cu un anumit nivel de pregătire, o experienţă îmbogăţită a personalului didactic, material didactic creat în şcoală etc.)

fluxuri de informaţie (idei pedagogice noi, rezultate de cercetare etc.) fluxuri de energie (de exemplu, determinarea elevilor de a-şi continua studiile,

de a se integra profesional, schimbări în competenţa profesională a personalului didactic, modificări ale etosului profesional etc)

E. RETROACŢIUNEA (FEEDBACK)

Acest element al sistemului permite o continuă adaptare a organizaţiei la schimbări şi cerinţe ale mediului, în funcţie de noile informaţii pe care le primeşte. Retroacţiunea poate lua două forme:

pozitivă (atunci când rezultatele sunt corespunzătoare aşteptărilor şi semnalizează astfel că sistemul trebuie susţinut)

negativă (atunci când informaţiile despre rezultatele sistemului semnalează că activitatea trebuie să fie corectată, întrucât există disfuncţionalităţi ce provoacă diferenţe între obiectivele propuse şi rezultatele obţinute)

APLICAŢIE

Descrieţi modul de funcţionare a unei şcoli pe care o cunoaşteţi folosind modelul abordării sistemice al unei organizaţii educative.

„SĂNĂTATEA ORGANIZAŢIILOR ŞCOLARE”

„Sănătatea” unei organizaţii şcolare se exprimă prin „capacitatea de a supravieţui şi de a se adapta într-un mediu ostil, dar mai ales prin capacitatea de a se dezvolta şi de a funcţiona cu succes” ( E. Păun).

Există mai mulţi indicatori ai „sănătăţii” organizaţionale: claritatea şi consensul asupra scopurilor de atins, precum şi caracterul realist al

acestor scopuri moralul ridicat al membrilor, care trăiesc sentimente de satisfacţie şi plăcere de

a lucra în organizaţia din care fac parte (este legat atât de crearea unor condiţii optime de lucru în şcoală, cât şi de conceperea unui sistem de stimulare a profesorilor cu rezultate bune)

libertatea de iniţiativă (tendinţa majorităţii membrilor de a inventa noi modalităţi de lucru, de a realiza noi produse, de a-şi propune noi scopuri)

descentralizarea deciziei, astfel încât subordonaţii să poată influenţa deciziile nivelurilor de conducere, iar între diferite niveluri ierarhice ale organizaţiei să se stabilească raporturi de colaborare şi mai puţin de coerciţie (comunicarea eficientă în interiorul organizaţiei, atât pe verticală, cât şi pe orizontală şi cu colaboratorii externi

utilizarea eficientă a resurselor disponibile, îndeosebi a resurselor umane introducerea în şcoală a noilor tehnologii pentru învăţare coeziunea internă a colectivului care compune o organizaţie şcolară, exprimată

prin atracţia membrilor ei pentru viaţa organizaţiei şi prin disponibilitatea fiecăruia de a ceda o parte din gratificările, opiniile şi avantajele personale în favoarea grupului ce compune organizaţia

autonomie în rezolvarea problemelor create de anumite solicitări care vin din exterior, astfel încât răspunsul la aceste solicitări să nu fie nici o reacţie de pasivitate, nici de revoltă, nici de exagerare a caracterului determinant al acestor cerinţe pentru însăţi existenţa organizaţiei.

APLICAŢIERealizaţi un chestionar pentru cadrele didactice ale unei şcoli, prin care să obţineţi informaţii utile pentru aprecierea sănătăţii organizaţionale a şcolii respective

3. STATUSURI ŞI ROLURI FORMALE ÎN ORGANIZAŢIA ŞCOLARĂ

Fiecare organizaţie implică în funcţionarea ei un ansamblu de statusuri sau de poziţii pe care le ocupă membrii organizaţiei respective.

Rolurile sociale sunt considerate a fi aspectul dinamic al statusurilor, căci se referă la punerea în acţiune a responsabilităţilor care se aşteaptă a fi îndeplinite de persoana care deţine un anumit status.

3.1 Principalele categorii de roluri în învăţământ

Ca în orice organizaţie concepută după principii birocratice, în sistemul de învăţământ , rolurile diferiţilor membri se împart în roluri de execuţie şi roluri de conducere.

Principalele categorii de funcţii şi principalii lor actori din sistemul de învăţământ preuniversitar sunt:

funcţiile didactice – exercitate în învăţământul preşcolar, de educatoare şi institutoare, în cel primar, de învăţătoare şi institutoare, iar în cel secundar, de profesori, profesori psihopedagogi şi maiştri instructori

funcţii didactice auxiliare – bibliotecar, documentarist, redactor, informatician, laborant, tehnician, pedagog şcolar, instructor, asistent social, corepetitor

funcţii de conducere din unităţile de învăţământ: director şi director adjunct; din inspectorate şcolare: inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct

funcţii de îndrumare şi control – la inspectoratele şcolare: inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar

APLICAŢIEGândiţi-vă la toţi oamenii care lucrează într-o şcoală. Notaţi diferitele lor roluri şi discutaţi despre rapoartele reciproce dintre acestea

A. Statutul şi rolul profesorilor

Rolul unui profesor este definit de Legea privind statutul personalului didactic şi cuprinde:

activităţi de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ

activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică

Consiliul Naţional pentru Pregătirea Profesorilor a publicat „Standardele profesionale pentru profesia didactică”, care se fundamentează pe cinci principii:

cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă

cunoaşte elevul şi îl asistă în propria lui dezvoltare se manifestă ca un membru activ al comunităţii se caracterizează printr-o atitudine reflexivă cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu

idealul educaţional (L. Gliga)Există mai multe determinante ale statusului profesorului (Musgrave P.W.):

Vârsta şi statusul elevilor cu care lucrează ( de exemplu, un profesor de liceu are, în general, un statut mai înalt decât un învăţător; un profesor care predă la un liceu de prestigiu se bucură de un status mai înalt decât cei care predau la şcoli mărginaşe)

Disciplina predată ( de exemplu, un profesor de matematică, de cele mai multe ori, se bucură de o mai mare consideraţie în comparaţie cu un profesor care predă „dexterităţi”. Importanţa diferitelor discipline şcolare se schimbă de-a lungul timpului, la fel ca şi statusul profesorilor care le predau

Vechimea şi experienţa Sexul Originea socială a profesorului

Factori care generează stresul profesiei didactice: Caracteristicile profesiei didactice (rezultatele muncii depuse în direcţia

modelării personalităţii elevilor nu pot fi constatate imediat, ci după lungi perioade de timp, de unde un sentiment de incertitudine asupra propriilor realizări profesionale, sau sentimentul că munca depusă a fost inutilă; comportamentele elevilor sunt influenţate de multipli factori care scapă de sub controlul profesorului; obiectivele educaţionale prioritare care urmează a fi atinse de către un profesor cu elevii săi, ori metodele de lucru sunt percepute diferit de către persoanele cu care se colaborează, ceea ce poate duce la conflicte)

Particularităţile instituţiei şcolare în care profesorul funcţionează Presiuni societale ( de exemplu, părinţii care au tendinţa de a-i face pe

profesori unicii răspunzători de rezultatele la învăţătură obţinute de copiii lor)

În general, se consideră că un profesor parcurge în cariera sa didactică trei stadii: Stadiul adaptării la profesie şi la instituţia şcolară (primii 4 – 5 ani) Stadiul destabilizării, spre anii de mijloc ai carierei Stadiul dezangajării, pe măsură ce cariera se apropie de sfârşit

Aşadar, rolul social de cadru didactic se deosebeşte de alte roluri sociale prin mai multe aspecte (E. Păun):

Este dublu reglementat, atât prin reglementările instituţionale privind comportamentul său, în calitate de membru al instituţiei şcolare (program, conduită etc.), cât şi prin reglementări de tip pedagogic, privind modalităţile de conducere a activităţilor cu elevii;

Se raportează la multiple aşteptări (de exemplu, ale inspectorilor, directorului, şefului de catedră, părinţilor, elevilor, colegilor), care uneori pot fi contradictorii în conţinutul lor, ceea ce poate genera o „stare de disonanţă psihologică şi comportamentală la profesor”

Prezintă conflicte specifice, care iau forma unor dileme ale profesiei didactice ( de exemplu, în modul de relaţionare cu elevii, profesorul are de ales între: relaţii bazate pe afecţiune sau pe indiferenţă; predominanţa activităţilor de instruire sau a celor de formare a unor capacităţi; evaluarea cunoştinţelor sau evaluarea unor calităţi psihice; urmărirea interesului elevilor sau al interesului instituţiei

APLICAŢIEPrezentaţi/analizaţi modalităţi în care ar putea fi sporit rolul profesorului în cadrul instituţiei şcolare

B. Roluri de îndrumare, conducere şi control

Rolurile de îndrumare, conducere şi control trebuie să ţină seama de cele două tipuri de activităţi desfăşurate în instituţia şcolară:

managerial – administrativă (reglementări formale privind administrarea şcolii, activitatea personalului angajat)

pedagogico – educaţională (reglementări pedagogice privind conducerea procesului instructiv î educativ, în funcţie de particularităţile elevilor, legile învăţării, structurile curriculare etc)

a) Inspectorii şcolariResponsabilităţile unui inspector şcolar includ următoarele roluri:

- întocmiri de rapoarte şi de planificări- negocieri cu conducerile de şcoli- întâlniri cu directori, profesori, părinţi- evaluări ale curriculumului- recomandări necesare personalului din şcoli- participarea la lansarea diferitelor proiecte iniţiate în şcoli etc.

b) Directorii de şcoliRolul directorului de şcoală este acela de manager şi de coordonator:- stabileşte modul de utilizare a bazei materiale a şcolii- coordonează toate cheltuielile, aplicând prevederile regulamentelor financiare şi

contabile- monitorizează investiţiile pentru infrastructura şcolii- se preocupă de obţinerea unor venituri extrabugetare- stabileşte contracte cu diverse firme pentru documentaţii tehnice şi efectuarea

reparaţiilor generale şi curente- verifică şi semnează documente de plată- răspunde de problemele de personal- realizează contractele şi fişele diferitelor posturi,- defineşte obligaţiile, drepturile, salariile, premierile angajaţilor şcolii- în cadrul consiliilor profesorale, evaluează performanţele profesorilor, defineşte

criteriile pentru salariile de merit ale personalului didactic- aplicarea programelor de reformă curriculară- consilierea profesorilor- disciplinarea elevilor- elaborarea orarului şcolar- soluţionarea zecilor de probleme care apar în fiecare zi

APLICAŢIEAvând în vedere rolul directorului în şcoală:

identificaţi/analizaţi principalele domenii de competenţă ale unui director de şcoală.

Prezentaţi, în opinia dumneavoastră, caracteristicile generale ale unui director care obţine rezultate bune

Domenii de competenţă ale unui director de şcoală: competenţa de comunicare (în acordarea consultanţei şi a audienţelor, în

reprezentarea unităţii în relaţiile cu autorităţile, în procurarea informaţiilor necesare bunului mers al unităţii şcolare)

competenţa de asigurare a dezvoltării profesionale a cadrelor didactice şi a propriei persoane

competenţa decizională (de management) exprimată în capacitatea de a lua decizii optime privind: asigurarea calităţii procesului educaţional: asigurarea climatului de muncă eficient; selecţia personalului; coordonarea procesului educaţional

competenţa organizatorică (utilizarea eficientă a resurselor financiare, priceperea de a obţine resurse financiare şi materiale necesare; organizarea procesului educaţional, organizarea evaluării procesului educaţional etc.)

Caracteristici generale ale unui director bun: Pune accent pe calitatea instruirii şi transmite profesorilor dorinţa de a se

implica în obţinerea succesului şcolar de către elevi (nu face din sarcinile administrative principala sa preocupare, însă nici nu le neglijează)

Concepe strategii de ameliorare a instruirii în şcoala pe care o conduce şi îşi asumă responsabilităţi pentru punerea lor în practică

Se ocupă personal de coordonarea diverselor programe educative desfăşurate în şcoală, astfel încât acestea să fie relevante pentru atingerea scopurilor educative generale urmărite de şcoală

Sprijină profesorii şcolii să se dezvolte profesional Instaurează în şcoală o atmosferă de ordine liber consimţită şi un climat

favorabil desfăşurării unor activităţi de învăţare

Variabile ce pot influenţa aşteptările de rol şi îndeplinirea rolului de director în şcoală: Mărimea circumscripţiei şcolare Caracterul rural sau urban în care este amplasată şcoala Situaţia socială a majorităţii copiilor care frecventează şcoala etc

C. ROLUL DE ELEV

Elevii ocupă partea cea mai de jos în ierarhia rolurilor, în sensul că reprezintă o minoritate în luarea deciziilor, deşi constituie majoritatea numerică a oricărui sistem educativ.

Specificul situaţiei elevilor ca membri ai organizaţiei şcolare constă în faptul că ei sunt membri temporali, de aceea normele care le reglementează activitatea au o natură semiinstituţională, căci o parte se referă la comportamentul lor în instituţie, iar cea mai mare parte reglementează angajarea lor în învăţare, care are un caracter pronunţat personal

APLICAŢIEAmintiţi-vă de cele mai bune realizări ale dumneavoastră în îndeplinirea rolului de elev, de-a lungul timpului. Care au fost diferitele aşteptări de rol la care aţi încercat să răspundeţi în diferite cicluri ale şcolarităţii dumneavoastră?

Factori care produc diferenţierile de status în cazul elevilor: În şcoala primară, principala bază formală pentru diferenţierea de status în cadrul

clasei îl constituie performanţele şcolare obţinute de elev În gimnaziu/liceu – statusul informal deţinut de către elev în clasă poate fi

influenţat şi de laţi factori: vârsta, tipul de şcoală pe care îl frecventează, profilul şcolar în care se pregăteşte, originea socială familială, raporturile personale cu profesorii, capacităţile personale probate în diferite împrejurări etc.

APLICAŢIE Faceţi o anchetă printre elevi sau discutaţi cu colegii dumneavoastră cu privire la ce înţeleg ei prin „elev bun” şi prin „elev slab”, apoi realizaţi un portret al acestor categorii de elevi.Portretul realizat va fi prezentat/analizat în cadrul următoarei întâlniri

4. VARIABILELE COMPORTAMENTULUI ORGANIZAŢIONAL

Principalele variabile ale comportamentului organizaţional sunt considerate a fi:- cultura organizaţională- climatul organizaţional- managementul

A. Cultura organizaţională a şcolii

Cultura organizaţională a şcolii se referă la valorile, atitudinile, credinţele, normele, tradiţiile, obiceiurile care s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate şcolară şi s-au transmis din generaţie în generaţie celor care fac să funcţioneze şcoala respectivă.

Cultura organizaţională a unei unităţi şcolare poate fi analizată din perspectiva a două planuri diferite:

cultură normativă (aspectul formal) – se referă la ansamblul de reguli, norme, poziţii, ierarhii cu caracter formal, aşa cum sunt ele înscrise în documentele care reglementează tipul respectiv de unitate şcolară

cultură expresivă (aspectul informal), se exprimă prin: ansamblul trăirilor, sentimentelor, aspiraţiilor persoanelor care compun

colectivul unităţii şcolare respective, etosul organizaţional al acestora simbolistica organizaţiei (rituri, ritualuri, ceremonii specifice) miturile şi povestirile despre organizaţie şi despre eroii săi

Specificul culturii şcolii ca organizaţie socială poate fi analizat prin referire la următoarele niveluri:

- presupoziţiile de bază- valorile culturii şcolii- normele culturii şcolii

Presupoziţiile de bază indică modul în care este orientată o cultură organizaţională. Se referă la filozofia personalului instituţiei cu privire la educaţie şi valoarea ei pentru om, importanţa socială a instituţiei şcolare, rolul profesorului etc.

Valorile culturii şcolii exprimă opiniile cele mai răspândite într-o unitate şcolară cu privire la ceea ce este dezirabil pentru ca şcoala respectivă să fie mai performantă. Ele exprimă orientarea personalului şcolii spre inovaţie sau spre conservatorism, orientarea spre calitatea procesului de învăţământ sau spre îndeplinirea formală a obligaţiilor, preferinţa pentru acţiune sau pentru expectativă, atitudinea de respect sau de indiferenţă faţă de instituţia din care fac parte, ataşamentul profesional înalt sau scăzut etc.

La nivelul şcolii funcţionează mai multe modalităţi de producere, susţinere, impunere a valorilor:

- ceremonii şi ritualuri (de recunoaştere a performanţelor academice, privind activitatea cadrelor didactice, legate de comunitatea şcolii – exemplu serbări „ziua şcolii”, ritualuri manageriale – şedinţe-ritualuri de deschidere sau de închidere a anului şcolar, tradiţii în relaţiile cu părinţii – exemplu „zile deschise”

- mituri referitoare eroii instituţiei sau la instituţia însăşi, prin care se impun în viaţa şcolii anumite modele demne de urmat sau se atrage atenţia asupra unui comportament indezirabil (exemplu, mitul profesorului erou). Alteori se creează mituri referitoare la soluţii care ar rezolva toate problemele şcolii (mitul reformei, mitul modelelor occidentale etc)

APLICAŢIEIerarhizaţi următoarele valori dominante ce configurează cultura organizaţiei şcolare, argumentând opţiunile făcute.Identificaţi alte valori pe care le consideraţi semnificative.

o Orientarea spre acţiune, bazată pe o structurare şi o ierarhizare adecvată a scopurilor, obiectivelor şi priorităţilor

o Orientarea spre client, îndeosebi spre actorii actului pedagogic – profesori şi elevio Accentuarea acţiunilor de colaborare între toţi membrii organizaţieio Cultivarea competiţiei, bazată pe recunoaşterea succesului academic al

profesorilor şi eleviloro Stimularea susţinerii autoperfecţionării şi autodezvoltării, prin formarea

„conştiinţei de sine” a şcoliio Creşterea responsabilităţii şcolii, a profesorilor, pentru calitatea rezultateloro Conducerea participativăo Valorizarea părinţilor şi a comunităţii locale ca parteneri ai şcolii

Normele culturii şcolii pot fi:- norme formale – referitoare la comportamentul personalului şcolii în situaţii

care au implicaţii semnificative asupra performanţelor unităţii şcolare; sunt cuprinse în regulamente de ordine interioară sau în unele decizii adoptate de conducerea şcolii

- norme informale – stabilite de-a lungul timpului de personalul însuşi, în mod spontan, nescrise în vreun regulament, dar care stabilesc modalităţi de comportare în diferite situaţii umane, de mare importanţă pentru ei toţi

APLICAŢIEDescrieţi cultura organizaţională a unei şcoli pe care o cunoaşteţi, făcând referire la presupoziţiile de bază, valori, norme. Comentaţi modul în care toate acestea imfluenţează funcţionarea organizaţiei respective

În funcţie de structura sa internă, cultura organizaţională a unei şcoli poate fi:- cultură organizaţională unitară – caracterizată prin standardizarea vieţii de

organizaţie, birocratizare a activităţii şi caracterul predictibil a membrilor care o compun

- cultura organizaţională bazată pe subculturiÎn interiorul unei organizaţii şcolare pot coexista mai multe subculturi:- cultura organizaţională a cadrelor didactice- cultura organizaţională a elevilor- cultura managerială

Cultura organizaţională a cadrelor didactice este segmentul culturii organizaţionale a unei şcoli care este cel mai puternic diversificat. Ea include subculturi care pot să fie uneori în relaţii divergente, concurenţiale şi conflictuale.

Asemenea subculturi pot fi clasificate după mai multe criterii: criteriul sexului (cultura feminină şi cea masculină) criteriul statutului profesional (cultura profesorilor şi cea a învăţătorilor) criteriul vârstei (cultura tinerilor şi cea a vârstnicilor) criteriul vechimii (cultura noilor veniţi şi cea a profesorilor cu vechime)

APLICAŢIEDescrieţi subcultura colegilor dumneavoastră din învăţământul primar , apoi a celor din gimnaziu. Comparaţi-le şi explicaţi eventualele deosebiri.

Cultura organizaţională a elevilor se poate referi la modul de a vorbi cu colegii ori cu alte persoane din şcoală, modul de a se îmbrăca, preferinţele muzicale sau pentru anumite jocuri, dar mai ales pentru diverse strategii de adaptare la instituţia şcolii, pe care elevii şi le împărtăşesc unii altora sau le dobândesc prin experienţă personală.

Specificul culturii organizaţionale a elevilor dintr-o şcoală se explică prin două categorii de factori:

a) influenţa grupurilor de prieteni din interiorul mediului şcolarb) necesitatea unor strategii de adaptare la instituţia şcolii

Strategii folosite de elevi pentru a reacţiona la obiectivele şi mijloacele şcolii: strategia implicării – există un răspuns puternic pozitiv la obiectivele educative

şi mijloacele educative propuse de şcoală strategia de conformare:

identificarea – elevii simt o anumită afinitate şi identificare cu obiectivele şi mijloacele şcolii

remarcarea – elevii au ca obiectiv maximizarea propriilor beneficii, prin obţinerea favorurilor celor la putere şi nu sunt de obicei deranjaţi de lipsa lor de popularitate în grupurile şcolare

oprtunismul – elevii dau dovadă de o înclinare mai puţin consecventă către muncă şi au momente frecvente, dar de scurtă durată, de alunecare către alte modele de comportare pe care le încearcă înainte de a se stabili la unul dintre ele

strategia de colonizare a şcolii – acest tip combină indiferenţa faţă de obiectivele şcolii cu ambivalenţa cu privire la mijloace. Elevii acceptă şcoala ca pe un loc în care trebuie să îşi petreacă timpul şi încearcă să-şi manifeste gratificaţiile posibile, permise sau nu, oficiale sau neoficiale

strategia intransigenţei – elevii sunt indiferenţi faţă de obiectivele şcolii şi resping mijloacele de a atinge aceste obiective prin respectare de reguli şi reglementări, prin diverse ritualuri ( exemplu, deranjarea orelor de clasă, aspect exterior)

strategia înlocuirii – elevii resping obiectivele şi mijloacele şcolii, dar le substituie cu altele

APLICAŢIEAnalizaţi comparativ cultura organizaţională a fetelor şi cultura organizaţională a băieţilor din liceul în care aţi învăţat dumneavoastră (vocabular, ierarhia grupurilor, mărimea grupurilor, teme de discuţie)

B. Climatul organizaţionalClimatul organizaţional constituie o variabilă esenţială care influenţează calitatea

activităţii pedagogice în ansamblu, dar mai ales performanţele profesorilor şi elevilor. Se manifestă prin caracteristicile relaţiilor psihosociale din şcoală, prin tipul de autoritate, gradul de motivare şi de mobilizare a resurselor umane, stările de satisfacţie sau insatisfacţie, gradul de coeziune din comunitatea şcolară.

Factori care influenţează climatul şcolii:1. Factori structurali: ţin de diferite aspecte referitoare la structura organizaţiei

(modul în care sunt grupaţi şi interacţionează membrii în vederea realizării obiectivelor fixate, raporturile ierarhice dintre indivizi, dintre diferite niveluri

Factorii structurali cu impactul cel mai important asupra climatului sunt: .mărimea şcolii compoziţia umană a şcolii (structura de vârstă şi de sex, gradul de

omogenitate a pregătirii profesionale, poziţia socială extraorganizaţională)

2. Factori instrumentali: se referă la condiţiile şi mijloacele de realizare a obiectivelor organizaţionale: Mediul fizic şi condiţiile materiale Relaţiile funcţionale dintre membrii comunităţii şcolare Strategiile şi modalităţile de acţiune Stilul de conducere şi competenţa directorului Modalităţile de comunicare în interiorul şcolii şi ale şcolii cu diferiţi parteneri

externi

3. Factori socio – afectivi şi motivaţionali: se manifestă prin efectele lor asupra gradului de integrare socio-afectivă, a coeziunii şi motivaţiei membrilor organizaţiei şcolare. Vizează: Contaminarea afectivă a relaţiilor interpersonale şi prezenţa unor subgrupuri Relaţiile membrilor organizaţiei cu directorul Satisfacţia sau insatisfacţia generată de activitatea comună Convergenţa sau divergenţa dintre interesele organizaţiei şi aşteptărilor

membrilor Tehnicile de motivare utilizate în organizaţie şi consistenţa lor Posibilităţile şi modalităţile de promovare Relaţia membrilor cu instituţia şcolară

Tipuri de climat şcolar1. Climatul deschis:

Trăsăturile distinctive sunt cooperarea şi respectul

Directorul este deschis şi ascultă sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente şi sincere la adresa acestora, le respectă competenţa, le oferă o largă autonomie, îi sprijină şi evită un control strict birocratic

Relaţiile dintre profesori sunt colegiale şi prieteneşti

2. Climatul angajat Este marcat de comportamentul rigid şi autoritar al directorului Profesorii îşi construiesc o lume a lor, paralelă cu cea a conducerii Profesorii dau dovadă de un înalt profesionalism, întreţin relaţii deschise, se

sprijină şi cooperează, preţuiesc şcoala şi-l ignoră pe director Corpul profesoral este unit, devotat şi deschis

3. Climatul neangajat Directorul are un comportament deschis, orientat spre profesori şi

preocupările lor, sprijinindu-i permanent Profesorii sunt orientaţi negativ faţă de director, nu-l acceptă, nu-l sprijină,

sabotându-l adesea Profesorii nu se respectă nici între ei, gradul lor de angajare instituţională fiind

minim

4. Climatul închis Atât directorul, cât şi profesorii desfăşoară activităţi mai mult din obligaţie Rutina, lipsa de interes şi de implicare, stările de frustrare şi suspiciune,

absenţa cooperării şi a respectului sunt aspectele cele mai importante Directorii sunt autoritari, inflexibili, ineficienţi, profesorii intoleranţi, apatici

şi lipsiţi de angajare

APLICAŢIEDescrieţi, în câteva cuvinte, climatul din şcoala dumneavoastră.Consideraţi că ar fi necesare unele schimbări? Daţi câteva exemple.Cum credeţi că ar fi primite aceste schimbări de directorul şcolii/ceilalţi colegi?

C. SISTEMUL DE MANAGERMENT AL ŞCOLII

Performanţele diferite pe care le obţin diferite şcoli în realizarea obiectivelor lor se explică şi prin calitatea managementului unităţii şcolare respective.

Activitatea de management al unei unităţi şcolare are de îndeplinit cinci funcţii:

1. Previziune este activitatea prin care se stabilesc: Obiectivele unităţii şcolare Obiectivele diferitelor compartimente ale unităţii şcolare Resursele şi mijloacele necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite

Rezultatele activităţii de previziune se concretizează în trei tipuri de produse:

Prognozele – anticipări ale evoluţiei unor indicatori în următorii – cel puţin – 10 ani; au un caracter neobligatoriu

Planurile – prefigurări detaliate ale modului în care va trebui să se acţioneze într-o perioadă viitoare de maximum cinci ani (planuri de perspectivă) sau în următoarea lună, săptămână (planuri curente), pentru realizarea unor obiective; au caracter obligatoriu

Programele – sunt previziuni referitoare la activităţile educative şi la condiţiile de desfăşurare a lor în intervalul de timp al unei săptămâni, zile, ore, cu specificarea detaliată a obiectivelor de atins, persoanelor implicate, locul de desfăşurare, resursele angajate etc.; au caracter obligatoriu

2. Organizare presupune stabilirea acţiunilor de executat şi a operaţiilor pe care le implică acestea, repartizarea acestor procese de muncă pe compartimente, posturi, persoane.

Are două componente. Organizarea de ansamblu a unităţii şcolare – concretizată în stabilirea structurii

organizatorice a şcolii şi a sistemului informaţional Organizarea diferitelor compartimente ale instituţiei şcolare, ţinând seama de

specificul proceselor de execuţie de la nivelul fiecăruia

3. Coordonare este activitatea de punere în acord a acţiunilor de execuţie cu deciziile luate. Presupune asigurarea unei comunicări eficace la toate nivelurile.

Are două forme de realizare: Forma bilaterală – implică posibilitatea comunicării între manager şi fiecare

subordonat Forma multilaterală – formă de comunicare concomitentă între manager şi mai

mulţi subordonaţi (exemplu, şedinţa)

4. Antrenare este activitatea de motivare a personalului unei unităţi şcolare de a contribui la stabilirea şi realizarea obiectivelor unităţii. Aspectul esenţial al antrenării este motivarea personalului.

Activitatea de motivare a personalului trebuie să reunească mai multe caracteristici. Domplexitate – folosirea atât a stimulentelor morale, cât şi materiale Diferenţiere – luarea în consideraţie a caracteristicilor persoanelor şi

colectivelor Gradualitate – satisfacerea, într-o anumită ordine de priorităţi, a principalelor

trebuinţe ale personalului

5. Evaluare – control este activitatea de măsurare a performanţelor obţinute şi de comparare a lor cu obiectivele propuse, în vederea eliminării deficienţelor şi a integrării experienţelor pozitive.

Are patru faze: Măsurarea realizărilor Compararea cu obiectivele propuse Determinarea cauzelor unor abateri Efectuarea corecturilor necesare

APLICAŢIERealizaţi o analiză SWOT a celor cinci funcţii ale activităţii de management la nivelul şcolii unde funcţionaţi

BIBLIOGRAFIE

Cristea, S., Constantinescu, C. „Sociologia educaţiei”, Piteşti, Ed. Hardiscom, 1998Diaconu, M, „Sociologia educaţiei”Neculau, A. „Şcoala – instituţie sau/şi organizaţie?” în Tribuna învăţământului nr. 442 – 444/28 august, 1998Păun, E., „Sociopedagogie şcolară”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1982Stanciu, S. „Pedagogie socială – consideraţii generale în „Domenii ale pedagogiei”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1993