Scenariul de omagiere a lui „ tefan cel Mare i Sfînt”Ș ș

Tatiana Lefter,

Profesoară de istorie,

Liceul Teoretic

„ tefan cel Mare” or. NisporeniȘ

În sală răsună cîntece dedicate lui Ștefan cel Mare.

Omagiere începe cu imnul liceului care-l cîntă toată sala.

Prezentator IȘtefan, Ștefan, Domn cel mareSeamăn pe lume nu areDecît numai mîndrul soare!

Prezentator IISe spune că Moldova nu a fost niciodată mai întinsă , mai bogată şi mai respectată ca în acele vremuri, în care faima domnitorului ei s-a răspîndit chiar şi în apusul creştin și în răsăritul necredincios, stîrnind admiraţia prietenilor şi respectul duşmanilor

Prezentator ICu toţii ştim că Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan al II-lea, din familia domneasca a Musatinilor, ucis de Petru Aron în anul 1451.

Cătălina Popescu eleva clasei a VIII-a, vorbește despre familia lui Ștefan cel Mare.Se naşte (cel mai probabil) în 1433 la Borzesti. Părinții: fiu al lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Mușatinilor. Mama voevodului – doamna Oltea.Ştefan cel Mare a avut trei căsătorii: cu Evdochia de Kiev, cu Maria de Mangop şi cu Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti, fratele lui Vlad Ţepeş. Toate erau de rang princiar, descendente din mari familii domnitoare, între care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmaşa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.Prima soţie, Evdochia de Kiev (cu care s-a căsătorit la 5 iulie 1463) i-a născut doi feciori, Alexandru şi Petru, şi o fiică, Elena, fiul cel mai mare, Alexandru, fiind favoritul domnitorului.A doua soţie, Maria de Mangop, cu care s-a căsătorit în 1472 i-a născut doi băieţi: Ilie şi Bogdan.A treia, Maria-Voichiţa l-a născut pe Bogdan, ajuns domn al Moldovei după moartea lui Ştefan cel Mare - s-a aflat pe tronul ţării din 1504 pînă în 1517. Bogdan a avut două surori: Ana, moartă de timpuriu, şi Maria, căsătorită cu un prinţ polon.

Prezentator IIÎn continuare vom audia uncîntec interpretat de elevii clasei a VI-a

Dorina Matran, eleva clasei a XII-a, prezentă cetățile din timpul lui Ștefan, în PowerPoint.Ştefan-Vodă era iubitor de pace şi a căutat să trăiască în bună înţelegere cu vecinii. Dacă nu s-a putut întotdeauna, vinovat n-a fost el, ci numai aceia care au ridicat sabia asupra Moldovei.Ştiind că primejdia cea mai mare pentru libertatea poporului său era Imperiul Otoman, şi-a reorganizat armata şi şi-a întărit cetăţile. O deosebită atenție a acordat Ștefan cel Mare organizării militare a țării. Domnul a întărit și înzestrat cu artilerie cetățile țării: Suceava, Hotin, Neamț, Chilia, Cetatea Albă, Orhei și Soroca.

Prezentator IMeritele lui Ștefan cel Mare, sunt slăvite în cîntece populare, în legende istorice. Tradiția populară orală este unanimă în apriecierea lui Ștefan, drept un erou legendar de nebiruit, apărător al hotarelor țării, judecător drept și creștin evlavios.

Prezentator IIÎn continuare vom audia ansamblul vocal al liceului, conducător artistic - Tudor Arseni, cu cîntecul Ștefan, Ștefan

Prezentator I

Grigore Ureche îl descria, în Letopiseţul Țării Moldovei, pe marele voievod: ”Fost-au acest Ştefan Vodă om nu mare de stat… lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîra că văzîndu-l ai săi să nu se îndepărteze şi pentru aceea războiul de nu biruia şi unde-l biruia alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut jos se ridica deasupra biruitorilor. “

Prezentator IIȘtefan, Ștefan, Domn cel mare,În Suceava cuibu-și areCa un șoim voinic și tare.

Prezentator IDin Suceava cînd el sareZi și noapte, de călare,Se bate-n patru hotare.Pe tătari îi căsăpește,Pe unguri îi pîrjolește,Și pe turci îi risipește.

Prezentator IIDatorită iscusinței sale, a știut să utilizeze pe deplin metode specifice de luptă, iar pentru apărarea țării el a ținut piept mai ales năvălirilor turcilor.

Prezentator I„A fost un om vrednic, iscusit și războinic norocos. Căci el a învins pe Matei, regele Ungariei într-o luptă de noapte la Baia. Pe tătari i-a alungat de multe ori. Pe Mahomed, împăratul turcilor… îl bătu, iar oștile cele mai mari ale dușmanilor, le risipi.

Prezentator IIPe lângă aceasta îl învinse și pe regele Albert…, Ștefan a fost înzestrat cu virtuți de erou, așa încât pe drept cuvânt merita să fie socotit printre bărbații vestiți în arta războiului.” (cronicarul polonez Wapowski, sec. XV – XVI)

Cuciurca Ana, eleva clasei a X, vorbește despre luptele pe care le-a dus Ștefan cel Mare pentru menținerea independenței Moldovei, și care se terminau aproape întotdeauna cu înfrîngerea dușmanului, prezentare în PowerPoint.- “bărbat cu nimic mai prejos decât comandanții eroici, de care atât ne mirăm […] este cel mai vrednic să i se încredințeze […] cinstea de comandant împotriva turcilor.” (Ion Dulgosz, Istoria Poloniei). Iată cum este lăudat de străini acest mare domnitor al Moldovei. Domnia lui Ștefan cel Mare a reprezentat punctul culminant al luptei pentru neatârnare și afirmare a românilor moldoveni. În plan intern, voievodul a realizat acel echilibru social care i-a îngăduit să consolideze instituțiile statului și să dea Moldovei stabilitate și prosperitate. Cei 47 de ani de domnie au fost marcați de numeroase bătălii: cu ungurii la Baia (1467), cu tătarii la Lipnic (1469), cu polonii la Codrii Cosminului (1497), dar mai ales cu turcii la Vaslui (1475), Războieni (1476), Cătlăbuga (1485), Scheia (1486).

Prezentator IElevii claselor a V-a vin cu un recital de poezii dedicate lui Ștefan cel Mare (3-4 poezii)

BîrladTurcii intră-n țară, trec, se grămădesc,Alții totodată la hotar murgescDar Ștefan cel Mare cu oștile saleSpre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale.Un boier îi zice: - “Doamne! Mulți mai sânt,Mulți se varsă turcii pe acest pământ!”Ștefan îi răspunde: - “Și mai bine-mi pare.Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare.”Zice. Late valuri cetele-i pornesc.Pulberea se-nalță, armele lucesc.Domnul pune oastea sub trei capi de țară.Avangarda pleacă… Lupta-ncepe-amară.Numărul lor mare pe moldavi îi strange-Soarele s-ascunde sub un nor de sânge,Noaptea împrumută zilei val de dor,

Negură și pâclă pe pământ cobor.Cum din munți coboară două repezi unde,Se-ntânlnesc pe cale, scot mugiri profunde,Apoi preunate, pe un singur pat,Spumegă, și-aleargă, și-alergând se bat.Astfel se-ntâlniră ambele armateȘi d-a lor lovire par împovărate.Oameni puși să sune, prin adânci păduri,Sună din cimpoaie, buciume, tamburi.Turcii stau și-ascultă larma depărtată!Cu-alte trei armii cred c-au să combată.Rîul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește spaima. Focul lor s-a stins.Cei mai mari s-adună… Ce vor face oare?Buciumele sună, răspândesc teroare.Unul ia d-a fuga… Toți îl urmăresc,Ca pulberea-n vânturi toți se risipesc.Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă.Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă.Alții, între dânșii singuri se ucig,Alții-n spada noastră, năvălind, se-nfig.Astfel multe paseri, prin furtuni turbate,Zboară risipite, par înspăimântate!Unele s-aruncă peste râpi și mor,Altele pe sînul celor ce le-omor.Râul spumă sînge. Turburile-i valuri,Strînse de cadaveri, se revărs pe maluri.Ștefan, pretutindeni îi doboară-amar,Dîndu-le gonire pînă la hotar,Cum pe calea coasei, pe întinse crînguri,Maldărul cel verde zace rînduri, rînduri!Astfel pretutindeni zac și morții lor.Corbii, cete late, peste dînșii zbor.Dar Ștefan cel Mare capii îi uneșteLa voioase mese și-astfel le vorbește:- “Raz-acestei lupte petrecută-n nori,Luce ca lumina soarelui în zori,Dar a sa lumină foarte lucitoare,Să nu ne răpască prin a sa vulvoare.Fala e un soare mândru, strălucit,Ce orbește ochiul care l-a privit.”Astfel zice domnul. Cupele-aurite,Cheamă, prin toaste, zile strălucite.Tinere fecioare cununau cu flori,Cu-a lor dulce mînă, bravii vingători.Altele, pe harpe, cîntă dulce, lin,Gloria română și-al Moldovei chin.Iar Ștefan ascunde fața-i strălucită În regala-i mantă cu aur mîndrită.

BaiaTrage-ți încă-o dată spada fulgeroasă,Țară de mari fapte, țara mea frumoasă.Un minut în viață tu te-ai odihnitȘi pe păru-ți mândru florile-au pălit!Dulcile surîderi pe buze de fecioareStinsu-s-au la umbra grijii gînditoare.Peste tot răsună cîntece de dorCu suspine triste îngînate-ușor!Cetele maghiare pe cîmpii s-adun,La cetatea Baia tabăra lor pun,

Mateiaș solește marelui ȘtefanCa să-l recunoască drept un suzeran.Dar eroul nostru încă-i dă de știre:- “Pînă ce românii, mîndri de mărire,Pentru țară moartea vor disprețui,Mîinile de lanțuri nu-și vor umili!” În cetatea veche ungurii-au rămasȘi-n plăceri molateci inimile las. Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare,Ei înșeală dulce grija gânditoare.Viața, dezbrăcată d-ale ei dureri,Cură pentru dînșii plină de plăceri.Dar p-atunci românii cu cel călcătorNu beau dintr-o cupă viața țării lor.P-a fecioarei frunte, aste sărbătoriNu puneau plăpînde și suave flori.Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare,Moartea le-mprumută valul de teroare.Conjurați de-odată, în orgia lor,Ei se dau ca mieii la cei ce-i omor.Ștefan pune focul. Pe cetatea latăCătre cer se-nalță flacăra turbată. Junele bacante, bete, despletite,Mai cătînd cu gura sărutări dorite,Cu amanții tineri, spectacol amar! Într-un rîu de flăcări, repede dispar.Iar Corvin cel mare, revărsând suspine,Cu trei răni și singur fuge cu rușine.

Codrul CosminuluiVînturile negre, într-a lor turbare,Nu bat fața mării fără încetare;Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai!Nu se șterse bine sîngele pe plaiȘi alt râu de sînge mîine o să-l ude!Mîine, alte lupte! Alte doruri crude!Fiii tăi trec viața sub armele lor;Pruncii lor îi uită, părăsiți în dor!Iară, vîntul luptei geme cu turbare!Un minut, o, țară, cîtă dezmierdare!Crude au să fie luptele ce vin!Dar nepieritoare fi-vor cel puțin;Ale tale lupte, splendide, sublime,Te-or scăpa de moarte pe viitorime!- “Nu a geme numai și-a vărsa suspineE lăsat la inimi nobile, sublime!Plîngerea purcede din suflet robitUnei vieți trândave ce l-a umilit!Cel brev nu s-abate când cel rău îl frânge,Ci cu arma-n mână se îmbată-n sânge.”Astfel strigă Ștefan și cu bravii săiPleacă cu urgie la Cosmin în văi.Au intrat polonii pe văi la Cosmin; Între două măguri ei coboară lin.Soarele răsare; focul splendid luce,P-armele lor mîndre cade și străluce.Liberă de grijă, moarte sau robie,Inima lor zboară către bucurie.Gîndul lor întrece pasurile lor,Către dulcea țară alergînd cu dor.Dar mai sus de măguri cei din țară vin,

Herăstrez stejarii cîți pe rîpi se-nclin;P-ale lor tulpine aninați îi lasă;Iar mai jos de dînșii armiile pasă.Un semnal, și-aceste cete vor pieri.Soarele dispare… Ceru-ngălbeni!…Munții-nalți, vechi, scutur coama lor virgină,Aburii se mișcă, se-nvîrtesc, se-nclină.Umbra se mărește… Aerul tăiat,Strîns s-aruncă-n valuri, vîjîie turbat.Muntele tresare! Trăsnete, mugiri,Șuierări bizare, vaiete, răcniriSe ridic în aer, cresc, se variază,Și, din munte-n munte, trec, se repetează,Brazii vechi ca lumea peste tot s-abat,Cad din rîpă-n rîpă; orișiunde bat,Stîncile, pe cale, gem, trăsnesc și saltă,Se sfărîmă, pleacă, bubuiesc, tresaltă…Cerul și pămîntul parcă se lovesc,Pînă se confundă și se nimicesc.Și-unde se revarsă pe văile adînci,Alți munți formează din copaci și stînci.Muntele rămîne negru dezvelit;Rîul schimbă cursu-i, geme năbușit;Caii, cavalerii, cetele făloase,Armele iau forme crude și hidoase,Rîuri largi de sînge din pămînt țîșnesc,Codrii-n fum și-n umbră, saltă, clocotesc!…Ștefan însă vine cu a lui armie.Ce mai e în viață, sfărîmă cu urgie.

Toma Doina, eleva clasei a X-a prezintă cîteva din mănăstirile și bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare, în PowerPoint. - Poporul l-a numit „cinstit”, bun, mare şi sfînt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „Mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucît prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfînt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cît şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mîntuirea credincioşilor.Ştefan cel Mare şi Sfânt, cum este numit de către Biserica Ortodoxă, n-a fost numai conducător de oşti, iscusit diplomat, ci şi un mare ctitor de lăcaşuri bisericeşti. Marele Voievod “au construit 44 de mănăstiri” după cum scria Grigore Ureche. Voi prezenta doar câteva dintre ele:Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Putna La un an după cucerirea Cetăţii Chilia şi la îndemnul Sihastrului Daniil, Ştefan celMare a hotărât înălţarea unui “înfloritor lăcaş, menit să întreacă în strălucire pe toatecelelalte aşezăminte româneşti ridicate până atunci pe pământul Moldovei” (GrigoreUreche). Lucrările au început pe 10 iulie 1466, iar sfinţirea ei s-a făcut pe 3 septembrie1470. Aici şi-a pregătit Ştefan cel Mare locul de veci, poruncind sculptarea plăcii dinmarmură de Carrara, de culoare alb-gălbuie.Biserica “Sf. Cruce” din Pătrăuţi Ridicată în 1487, pentru mănăstirea de maici de la Pătrăuţi, ca un fel de spitalpentru ostaşii răniţi. Pe o lespede aflată deasupra uşii de la intrare se găseşte pisania: “IoŞtefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am început clădireaacestui hram în numele Sfintei Cruci, în anul 6995 [1487], iulie 3”.Biserica “Sf. Procopie” din Milişăuţi A fost zidită de Ştefan cel Mare în 1487, lăcaşul fiind închinat sfântului care secredea că i-a ajutat pe moldoveni să dobândească victoria de la Râmnic. Esteasemănătoare cu Biserica din Pătrăuţi, ridicată în acelaşi an.Biserica “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Mănăstirea Voroneţ Ridicată, conform legendei consemnate de Ion Neculce, după bătălia de la ValeaAlbă, când Voievodul s-a dus la Daniil Sihastrul. După patru luni de la începereaconstrucţiei, la 14 septembrie 1488, biserica este sfinţită.Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui Construită în 1490, pentru a comemora strălucita victorie de la Podul Înalt, împotriva lui Soliman Paşa.Biserica “Pogorârea Sfântului Duh” – Dobrovăţ Înlocuind o aşezare monastică în stil boieresc, mănăstirea a fost rectitorită deŞtefan cel Mare între anii 1503-1504.Biserica “Sf. Nicolae Domnesc” din Iaşi Construită între 1491-1492 şi refăcută la sfârşitul secolului al XIX-lea, este cel maivechi edificiu religios din Iaşi, care s-a păstrat până astăzi. Fiind situată în imediatavecinătate a vechii Curţi Domneşti şi pentru faptul că aici au fost unşi în

domnie cu Sfântulşi Marele Mir, aproape toţi domnii Moldovei, de la Despot-Vodă până la Alexandru IoanCuza, bisericii i s-a spus “Sfântul Nicolae Domnesc”. Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău Înălţată în anul 1492, ca paraclis al Curţii Domneşti din Hârlău. A fost ridicată dinpiatră, fiind decorată cu brâie de cărămidă făţuită, firide şi ocniţe. Din 1906, în urmarestaurării, frescele exterioare (pictate în 1503, în timpul lui Petru Rareş) deteriorate cutimpul, au fost înlăturate.Biserica “Sf. Nicolae” din Popăuţi-Botoşani Ridicată în 1496, biserica în stil trilobat, cu turla pe naos şi acoperiş fragmentat,prelucrează, îmbogăţindu-le, formele de plan şi elementele structurate şi plastice alebisericuţei “Sf. Treime” din Siret (jud. Suceava). Între lungimea şi înălţimea bisericii sepăstrează o proporţie constantă, potrivit căreia silueta edificiului se înscrie într-un pătrat.Biserica “Sf. Nicolae” din Dorohoi O altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, înălţată în 1495. Deşi restaurat de mai multeori în perioada 1896-1921, lăcaşul şi-a păstrat totuşi forma iniţială. Are un plan triconiccu turlă pe pronaos, specific stilului moldovenesc al vemii. Biserica are una din cele maibogate şi frumoase decoraţii exterioare, realizată din cărămidă smălţuită.Biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Războieni Înălţată în 1496, în memoria oştenilor săi căzuţi în bătălia de pe Pîrîul Alb cuarmata condusă de sultanul Mohamed al II-lea.Biserica Înălţării – Mănăstirea Neamţ Mănăstirea Neamţ şi-a dobândit adevăratul chip, ce dăinuie până în zilele noastre, în timpul strălucitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. În 14 noiembrie 1497 a fost sfinţitlăcaşul de închinăciune cu hramul Înălţării Domnului, ctitorie voievodală care împresionează şi astăzi prin măreţia şi arhitectura sa.Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi Situată în municipiul Huşi, a fost ridicată în perioada 1494-1495. În 1599 a fostrefăcută de Ieremia Movilă, în 1711 incendiată de turci şi reparată din noi între 1711-1715 de Nicolae Mavrocordat. În anii 1910-1911 i s-a adăugat pridvorul, iar în 1940-1945 au fost executate picturile murale interioare.Biserica “Sf. Ilie” din Suceava Înălţarea acestei biserici cu hramul Sf. Ilie Tesviteanul a durat cinci luni şi 14 zile (1mai – 15 octombrie 1488). Elementul care îi dă valoare de unicat este redarea completă înimagini a vieţii şi minunilor Sf. Prooroc Ilie, în pronaosul bisericii.Biserica “Sf. Ioan” din Piatra Neamţ Parte componentă a complexului feudal cunoscut sub numele de Curtea Domnească, Biserica “Sf. Ioan” a fost zidită în anii 1497-1498. Din punct de vederearhitectonic, împreună cu zidirile din Borzeşti şi Războieni, biserica din Piatra Neamţinaugurează un stil nou, rafinat, denumit drept “stil moldovenesc”.Biserica “Naşterea Maicii Domnului” a Mănăstirii Tazlău Aşezarea monahicească de la poalele Măgurii Tazlăului s-a făcut cunoscută maiales după ctitorirea de către Ştefan cel Mare şi Sfânt, în 1496-1497, a bisericii cu hramul“Naşterea Maicii Domnului”, apreciate de specialişti drept una dintre cele maimonumentale zidiri ridicate cu osârdia marelui voievod.17Mănăstirea Bistriţa – Turnul clopotniţă În 1498, Ştefan ridica după victoria de la Codrii Cosminului asupra regelui polonIoan Albert, o clopotniţă monumentală, cu paraclis. Clopotniţa este compusă din treinivele, paraclisul ocupând primul etaj.Biserica “Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Volovăţ Cea mai veche biserică de lemn din ţinutul Sucevei, ridicată de Dragoş Vodă în1346 şi mutată de Ştefan cel Mare în 1468 la Putna. În anul 1500 Ştefan a construit în Volovăţ o altă biserică, din piatră.Biserica “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Reuseni Este ctitoria din 1503 a lui Ştefan cel Mare şi terminată de fiul său Bogdan al III-lea. Biserica a fost ridicată pe locul unde a fost decapitat Bogdan, nefericitul tată al luiŞtefan cel Mare.Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Borzeşti Construită în 1493-1494, pe locul străvechii sihăstrii din codrii seculari de pevalea Trotuşului, în ţinutul devenit legendar al copilăriei lui Ştefan.

Prezentator IIDespre personalitatea marelui voievod mulţi scriitori români amintesc în operele lor: Grigore Ureche în ,,Letopiseţul Ţării Moldovei”; Dimitrie Bolintineanu „Muma lui Ştefan cel Mare” și „Visul lui Ştefan cel Mare”;

Prezentator IVasile Alecsandri, „Dumbrava roşie” și ”Imn lui Ştefan cel Mare”; Gheorghe Asachi, „Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţu”; Nicolae Gane, „Stejarul din Borzeşti”, etc.

Prezentator IIElevii claselor a VI-a vin cu un recital de poezii dedicate lui Ștefan cel Mare (3-4 poezii)

ÎnchinareŞtefan, al Moldovei soare,Ştefan, glie roditoare,Sol din cer, sabie dreaptă,Ştefan, minte înţeleaptă,Spaima ghearelor păgîneCe se cred pe tot stăpîne;

La hotar, ne-ntîrziatUn castel ai ridicatCu creneluri argintate,Turnuri bine ferecateŞi străjeri neînfricaţiÎn războaie încercaţi.

Inimă nespus de mare,În dreptate-ncrezătoare,Dumnezeu nouă te-a datSă-i fii păcii împărat;Bob de rouă din colindăA strămoşilor oglindă,

O comoară s-a păstratDatina la noi în sat,C-ai oprit în piept stihiiŞi smintitele urgii.Ocrotit de Domnul SfântAi fost fulger pe pământ.

După fiece izbândă--A duşmanului osândă--Mila păcii ai sporitŞi altare ai clădit.Ai adus din ceruri aur,Din al tronului tezaur,

La întoarceri din războiCând aveai victorii noi,Făurind catapeteasmăCu a raiului mireasmă.Ştefan cu credinţă tare,Vrăşmaşului înfricare,

Curmător de spini în floare,Creştinilor apărare,În a vieţii încercarePrimeşte a mea-nchinareSufletului alinare,Sfinte Ştefane cel Mare!

Prezentator IElevii clasei a V-aA, ne vor înscena „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ştefan cel Mare Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,Unde cură-n poale un râu mititel,Plânge și suspină tânăra domniță,Dulce și suavă ca o garofiță;Căci în bătălie soțul ei dorit

A plecat cu oastea și n-a mai venit.Ochii săi albaștri ard în lăcrimeleCum lucesc în rouă două viorele;Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,Rozele și crinii pe față-i se-ngân.Însă doamna soacră lângă ea vegheazăȘi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.În castel în poartă oare cine bate?- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;Eu, și de la oaste mă întorc rănit.Soarta noastră fuse crudă astă dată:Mica mea oştire fuge sfărămată.Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"Tânăra domniţă la fereastră sare.- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.Apoi ea la poartă atunci a ieşitŞi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!Însă dacă cerul, vrând să-ngreuiezeAnii vieţii mele şi să mă-ntristeze,Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,Apoi tu aice fără biruinţăNu poţi ca să intri cu a mea voinţă.Du-te la oştire! Pentru ţara mori!Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;Oastea lui zdrobită de prin văi adună.Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţiCad ca nişte spice, de securi loviţi.

Prezentatorul IIElevii clasei a V-aA, ne vor înscena un fragment mic din viața domnitorului: „Solul sultanului Mahomed la curtea domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, ceîndu-i supunere”.

Solul Eu, Mahomed al II, fiu al lui Murat, trimis a lui Alah pe pămînt, domn al domnilor lumii, stăpîn al tivelor omenești, rigă al rigilor, Împărat de apus și de răsărit, cel ce binevoiește a da tihnă sau război lumii, către Ștefan, Beiul de la Moldova. De data aceasta să-mi aduci tu însuși tributul din ultimii doi ani, așa după cum îl aduce domnul Valahiei, ca să putem avem încredere în prietenia Ta. Îți poruncesc să-mi deschizi îndată Porțile cetățiilor tale de la Marea, Chilia și Cetatea Albă. Te povățuim totodată să te desfaci de sfaturile vecinilor tăi, ale Papei de la Roma și a venețienilor și îți va fi ție bine pe pămînt, altfel să nu faci, căci mila noastră e adiere de primăvară dar supărarea volbură a furtunii. Ștefan cel Mare Cunoaștem puterea împărăției otomane, știm că o țară mică poate părea o pradă ușoară, pentru oștile preamăritului sultan. Noi însă îl rugăm pe Măria sa, să ne lase să trăim în tihnă aici, în acest colț de lume, unde neamul nostru românesc a prins rădăcini adînci ca și codrii de stejari, nu suntem datori nimănui și nu am prigonit nicodată pe nimeni. Vrem să trăim în bună înțelegere cu vecinii care ni ia dat Dumnezeu cît și cu celelalte țări mai îndepărtate. Bucuroși am fi ca solii și neguțătorii noștri să ajungă și la înalta poartă, așa cum îmblă pe la curțile principilor creștini, mie nu-mi plac războiele, am luptat însă ori de cîte ori neatîrnarea și hotarele țării mele au fost amenințate, iar dacă va fi nevoie, vom ști să ne apărăm și împotriva oștilor care au cucerit Constantinopolul.

Cuciurca Ana eleva clasei a X-a, vorbește despre stejarul lui Ștefan.Legenda glăsuieşte că acum cinci sute de ani, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a avut în apropierea satului Cobîlnea o luptă crîncenă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungîndu-i din ţară.Şi, după cum era datina în acele vremuri, după fiecare bătălie cîştigatăse ridica o biserică sau o mănăstrire. Aşa dar, Ştefan Vodă a înălţat o bisericuţă de lemn la marginea satului lîngă un stejar tînăr, la umbra căruia se odihnea în timpul luptelor sau în clipele de răgaz...După aceea stejarul a început să crească ca din apă, întinzîndu-şi ramurile viguroase în toate părţile. Neumbrit de alţi arbori, tulpina creştea mai mult în grosime, iar creanga se rotungea prin părţi. Se povesteşte că în vremurile de cumpănă, cînd năvăleau turcii sau tătarii, în scorbura acestui stejar falnic ar fi fost ascunse obiecte de mare preţ. Cu timpul, scorbura stejarului s-a închis cu lemnul copacului, tăinuind în tulpină comori nenumărate.Nici iernile aspre, nici hoardele străine, care s-au abătut asupra acestor locuri nu au fost în stare să-l înfrîngă. Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt se înalţă viguros şi falnic spre cer, amintind de gloria luminatului Domn. Însă, legenda spune că odată, într-o zi de primăvară, pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, unde s-a născut Ştefan, se încinse un joc, cunoscut sub numele de ,,Tătarii". Ceata era împărţită în două tabere, una sub comanda lui Gheorghe, un copilandru cu plete negre şi ochi de mure, ce erau ,,tătarii" iar cealaltă sub comanda lui Ştefăniţă, ce erau moldovenii. Fiecare copil era înarmat cu săbii de şindrilă, cu suliţe de trestii şi lupta începu, de clocoteau văile Trotuşului.Bătălia crîncenă a ţinut cît a ţinut, dar, în sfîrşit, a cîştigat ceata lui Ştefăniţă, care avea darul de a se război de la tatăl său. Atunci, îl prinseră pe hanul tătarilor, Gheorghe, şi-l legară de de creanga unui stejar, martor la ,,lupta" copiilor. Deodată, pămîntul începu a se zgudui. Liniştea copiilor a fost răspicată. Sus, pe deal, se apropia tot mai mult o oaste întreagă de soldaţi, lăsînd în urma lor rîuri de foc şi sînge şi se auzea ,,Tătarii! Tătarii! Fugiţi, vin tătarii!". Băieţii auluat-o la fugă, uitînd de micul Gheorghiţă, care atîrna pe creanga stejarului. În acel moment o sută de săgeţi şi o sută de suliţe se înfipseră în trupul băietanului.Treizeci de ani au trcut după acea întîmplare şi micul Ştefan, schimbînd sabia de lemn pe paloşul de oţel, ajunsese să fie numit Domn al Ţării Moldovei, dar un gînd îl urmărea din copilărie, cînd îşi amintea de micul Gheorghe ucis de tătari şi, oriunde s-ar fi dus, orice ar fifăcut, chipul cel oacheş şi drăgălaş i se înfăţişa necontenit, cerîndu-I parcă răzbunare.A răzbunat Ştefan moartea prietenului său, procedînd la fel cu hanul tătarilor cum a procedat el cu Gheorghe, însă durerea din suflet, a rămas pentru totdeauna.

Stejarul lui ŞtefanNu mai suntem în cel hotar,Împrăştiaţi suntem prin lume,De timpuri chiar şi cel stejarSe pare că-a uitat de nume.

Împovărat de multe secole,Trecut prin confruntări ridicole,Abia de îşi mai ţine ramulDe ani prea gîrbovit sărmanul.

Îmbătrînit, dar nu cedează,Precum un bun oştean e-n pază,E verde şi somnul vegheazăLui Ştefan cel Mare şi Sfînt.

Cîntecul: Cînd a fost să moară Stefan Cînd a fost să moară Ştefan,Multă jale-a fost în ţară:Cîte braţe-n deznădejdeCătre cer nu se-nălţară?

Cîte jertfe la altare,Cîtă smirnă şi tămâie,Pentru ca viteazul ŞtefanViu şi teafăr să rămâie!

Se părea că nici pămîntulNu se-ndură să-l primească,Pe acel ce-a fost preavrednicPeste tot să-l stăpînească.

Şi de groază şi durereS-a cutremurat pămîntul,Ca în ziua răstigniriiCelui ce-a vestit cuvîntul...

Cînd a fost să moară Ştefan,Multă jale-a fost în ţară.Cine ar putea să spunăCîte inimi sîngerară?

Iarnă grea ca niciodatăŞi o foamete cumplităSe-abătură-n anul celaPeste ţara lui iubită.

Însă nici pe patul morţiiNu putea s-o dea uităriiCela ce pe drept fusesePoreclit: Părinte-al Ţării...

Lîngă patul său chemîndu-i,Mîngîie pe toţi sărmanii,Plîng şi îi sărută mînaVăduvele şi orfanii.

Plîng şi-l binecuvîntează,Şi se-ntorc pe la căminuri,Iar boierii zi şi noapteStau la patul său de chinuri...

Când a fost să moară Ştefan,Multă jale-a fost în ţară:Lângă patul său de chinuriToţi boierii s-adunară.

În ceardac cerînd să-l ducă,A luat în mîini ocheana,Să mai cate încă-odatăLa Moldova lui, sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însaL-a cuprins întîi fiorul —În ocheana fermecatăEl citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,Şi de lupte, şi de jale,S-arătară, într-o clipă,Fulgerând privirii sale...

Vis e însă, ori aieve?Dinspre Olt, urcînd, zăreşteUn vultur măreţ ce-ntindeAripile — şi-adumbreşte

Toată Ţara MunteneascăŞi Moldova şi Ardealul...Vai! dar noapte şi mai oarbăÎşi aruncă-n urmă-i valul!

Dintr-o dată, fără veste,

Faţa iar i se-nsenină:Pîcla grea deschide iarăşiGene-albastre de lumină.

Pe cîmpia dunăreanăVede oşti române-n zare;Mîndru prinţ din ţări străineMerge-n fruntea lor călare...

Cântece de biruinţăCresc şi umplu tot văzduhul Ştefan-Vodă al MoldoveiŞtefan-vodă-şi dete duhul!...

Dar cu dangăt plin de jaleMii de clopote dau veste:,,Ştefan-Vodă al Moldovei,Ştefan-Vodă nu mai este!"

Tristă-i mănăstirea Putnei,Porţile deschise-aşteaptăStrălucit convoi ce vineŞi spre ele-ncet se-ndreaptă.

Este Ştefan. Azi străbateCel din urmă drum prin ţară,Dar pe unde trece-acuma,În măreaţa zi de vară,

Plînge dealul, plânge valea,Plîng pădurile bătrîne,Şi norodu-n hohot plînge:,,Cui ne laşi pe noi, stăpîne?"

EPILOGPatru veacuri de durereAu trecut - şi-n noapte-adâncăDoarme Ştefan, dar şi astăziNeamu-ntreg îl plânge încă.

Şi-l vor plînge codrii veşnicFremătînd duios din ramuri,Cât vom fi-n cuprinsul nostruTot iloţi ai altor neamuri!

Jalnic apele l-or plânge;Şi zadarnic, multă vreme,Din adânc de văi pierdute,Triste buciume-or să-l cheme...

Însă cînd suna-va ceasulDe dreptate pentru ţară,Din mormîntu-i va străbateVârful sabiei de pară...

Şi va fi războiul mareÎntre neamurile toate;Caii, în potop de sînge,Pîn-la coame-or să înoate...

Peste noi atunci pluti-va

Duhul lui Ştefan cel Mare —Şi vom rumpe orice lanţuri,Vom sfărma orice hotare!

Prezentator IStefane, Maria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ Arhimandritului Toata grija schitului, Lasa grija Sfintilor In sama părintilor,

Prezentator IIClopotele să le tragăZiua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, Doar s’a ’ndura Dumnezeu Ca să-ti mîntui neamul tău! Tu te ’nalta din mormînt Să te-aud din corn sunînd Și Moldova adunînd.

Prezentator IPășind în nemurire și lăsîndu-ne drept moștenire porunca ce dăinuie de ani și ani prin Țara Moldovei atît de inspirat și zguduitor evocată de Barbu Delavrancea în piesa "Apus de soare":

Prezentator II"... Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care n-a fost baci pînă la adînci bătrînețe... că Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor !..."

V I C T O R I N Ă1. Cînd și unde s-a născut Ștefan cel Mare? 2. Dinastia domnească din care descinde Ștefan cel Mare. 3. Cine au fost părinții lui Ștefan –Vodă?4. De cine a fost ucis tata lui Ștefan-Vodă?5. Cînd a urcat pe tronul Țării Moldovei Ștefan - Vodă?6. Cîți ani a domnit Ștefan cel Mare?7. Care a fost prima activitate a lui Ștefan cel Mare în calitate de domnitor?8. Din cine era constituită oastea lui Ștefan cel Mare? 9. Cum îi răsplătea Ștefan cel Mare pe viteji? 10. Capitala Moldovei pe timpul lui Ștefan cel Mare. 11. Cîte războaie de apărare a țării a purtat Ștefan cel Mare?12. Cînd, pe cine și cum a înfrînt Ștefan cel Mare în Codrii Cozminului? 13. În ce scop a fost construită mănăstirea de la Războieni? 14. Cînd s-a produs și care a fost primul pas important spre îmbogățirea relațiilor moldo-ungare? 15. Cetate în delta Dunări numită de Baiazid al II-lea cheia și poarta în Moldova și Polonia.16. Cînd a fost întemeiată mănăstirea Putna?17. Cine, cînd și în cinstea cărui eveniment sfințește mănăstirea Putna? 18. Cine primul i-a atribuit Domnitorului calificativul „cel Mare”? 19. Cînd a decedat Ștefan cel Mare? 20. Unde se află mormîntul lui Ștefan cel Mare? 21. În ce an a fost canonizat Ștefan cel Mare?