Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Specializarea : Publicitate

Vizibilitate şi sfera publicăTema 5.2. – “Scandaluri private ajunse în public – reconfigurarea relaţiei public – privat”

Proiect realizat de :

Papa Costina

Preda Andreea – Gabriela

Tiganila Andreea

Scarlat Mihai

Anul II, grupa III

Bucuresti, 2013

1. Introducere:

a) Orizontul problematic al lucrării:

Studiul de caz întreprins de noi se formează în jurul distincţiei dintre conceptele de

“public”, “privat”. În analiza cazului ales, am plecat de la definirea termenilor, a stabilirii

clare a diferenţelor dintre cele două concepte, am încercat să aflăm ce anume determina

vizibilitatea în media a unei persoane publice şi în ce măsură poate influenţa aceasta

încălcarea limitelor vietii private.

Orizontul problematic al lucrării este constituit din două dimensiuni, cea teoretică și cea

cazuistică.

În ceea ce privește dimensiunea teoretică, începem prin a preciza faptul că situația pe care

am studiat-o se încadrează în dimensiunile unui caz de tip critic, având în vedere

tipologia lui Flyvberg, ceea ce înseamnă că pornind de la caracteristicile acestuia, putem

generaliza asupra cazurilor similare.1

Conceptele cheie cu care am lucrat sunt : “public/ privat”, “vizibilitate media” “media

comunicaţionale”, “opinie publică”, “sfera publică” respectiv “interes public”.

Vom încerca să răspundem la întrebările: “ În ce măsură influenţează comunicarea în

masa opinia publică?”, “ Cum anume a apărut conceptual de vizibilitate în media şi ce

implică gestionarea acesteia pentru persoanele publice?”, “ Cum influenţează noile

tehnologii dezvoltarea acestui fenomen?”.

Un exemplu de scandal privat ajuns în mediul public este cel al prinţesei Brianna Caradja

care în 2009 şi-a anunţat despărţirea de soţul ei, avocatul Perry Zizzi Vito, pe motiv ca

acesta avea alte înclinaţii sexuale. Acest lucru a generat publicarea în mai multe reviste

de scandal a unor informaţii care se doreau a fi private. S-a dezvăluit că între cei doi soţi

a existat de la început un acord care presupunea: Perry o ajută pe Brianna să-şi

recupereze moştenirile din România, iar ea îi va oferi ovule pentru că el şi iubitul lui să

aibă un copil.

b) Justificarea relevantei cercetării:

“Cancan”, “Ciao!” , “Libertarea”, “Click”, “Revista VIP” sunt doar câteva exemple de

publicaţii româneşti care expun în proporţie de aproximativ 70% articole al căror subiect

se constituie pe baza lansării în mediul public a unor informaţii de natura privată.

1 FLYVBJERG, Bent, Five Misunderstandings About Case-Study Research în Qualitative Inquiry, Vol. 12(2): 219-245, 2009.

1

În urma unui studiu realizat de BRAŢ în 2012 şi publicat în Balkan News, revista Click a

înregistrat vânzarea a aproximativ 130.000 de exemplare în luna octombrie pe când

cotidianele “România Liberă” şi “Jurnalul Naţional” au înregistrat vânzarea a 10.000

respectiv 19.000 de exemplare.

Acest fapt dovedeşte cererea de piaţă mai mare în segmentul presei de scandal.

Vizibilitatea în media atrage după sine dorinţa cititorilor de a avea acces la detaliile

intime, ale vieţii personale, şi nu accepta ca fiind complet reală şi suficientă imaginea pe

care aceştia şi-o promovează în media.

c) Prezentarea amplorii teoretice a lucrării:

Cum am menţionat anterior, conceptele cu care am operationalizat sunt în principal cele

de “public şi privat”, “vizibilitate media” şi “interes public”. Ariile de studiu folosite

sunt: psiho-sociologie, studii culturale şi sociologia culturii. Ne-am axat pe cărţi şi

articole de specialitate ale unor autori precum: John B Thompson, Jurgen Habermas,

Gary Marx, Sheller and Ury, Kevin Glynn, Thomas Mathiesen, Greg Elmer, Andrea

Brighenti.

Pentru a face o distincţie între public şi privat, am apelat la lucrările lui Gary Marx “

What’s new about new surveillance?”, articolul lui Jurgen Habermas “The public

sphere” şi Sheller and Ury “ Mobile transformation of Public and Private life”.

În explicarea conceptelor de vizibilitate în media, cât şi a explicaţii dezvoltării

fenomenului, am folosit surse teroretice precum: John Thompson, “ The new visibility”,

Greg Elmer, “ A diagram of panoptic surveillance”, Andrea Brighenti, “Visibility”,

Thomas Mathiesen, “ The viewer society: Michel Foucault’s Panopticon revisited.

Atunci când definim concepte precum “ cultura de masă”, “opinie publică”, “interes

public” respective sfera publică, am folosit ca baza teoretică, cartea lui John Thompson

“Media şi modernitatea” şi “ Mobile transformation of public and private life” a autorilor

Sheller and Ury.

Kevin Glynn tratează conceptual de “hyperreality” în articolul “ The 2004 election did

not take place”.

2

1. Secţiunea teoretică:

a. Public şi privat

Termenul “public” include : idei ale spațiului public, sfera publică, instituții publice,

interes public, cultura publică, sectorul public, drumurile publice etc.

Reţelele care asigura conexiunea intre “public” şi “privat” sunt de două feluri:

1. fizice: sub formă de roboţi, obiecte sau hibrizi

2. informaţionale : în format electronic, comunicare prin date, imagini vizuale, sunete și

texte.2

Distincţia dintre public şi privat îşi are originea în dezbaterile filosofice din Grecia Antică

cu privire la viaţa polis-ului în care cetăţenii se întâlneau pentru a discuta probleme de

interes comun şi pentru a întemeia o ordine socială în vederea binelui comun.3

Aceste accepţiuni ale termenilor au evoluat odată cu timpul. La începutul secolului al

XVI- lea termenul de “public” desemna activitatea sau autoritatea care era legată sau

care derivă de la stat iar “privat” activităţi sau sfere ale vieţii care erau excluse sau

separate de stat. Mai târziu, în sec XVIII- XIX apar conceptele de stat vs societatea

civilă. Societatea civilă era definită de Hegel ca sferă a indivizilor, organizaţiilor şi

claselor private care sunt reglate de dreptul civil şi distincte din punct de vedere formal,

de stat. În sec XIX- XX, societăţile occidentale contemporane se referă la domeniul

privat văzut ca organizaţii economice private care funcţionează în economia de piaţă şi

sunt orientate spre obţinerea profitului; relaţiile personale şi familiale. În contrast cu

acesta, domeniul public cuprinde organizaţiile economice de stat, organizaţiile statale şi

cvasistatale.4

J. Habermas defineşte “opinia publică” numind-o sarcina de critică şi control pe care un

organism public format din cetăţeni îl practică informal vis-a-vis de structura

reglementara organizată într-o formă de stat. Un al concept în jurul căruia ne vom forma

lucrarea de cercetare este cel de “sfera publică”. Sfera publică este o arie a vieţii noaste

sociale în care se formează opinia publică. Sfera publică este predominant economică şi

se defineşte ca fiind un loc de dezbatere deschis şi raţional.5

2 SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”, 2003, pag 107-1083 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 4, pag 1174 Ibidem, pag 119-1205 HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006, pag 73

3

“În toate societăţile, fiinţele umane se implica în producţia şi schimbul de informaţie şi de

conţinut simbolic. De la primele forme de folosire a gestului şi a limbajului până la cele

mai recente dezvoltări din tehnologia calculatoarelor, producerea, înmagazinarea şi

circularea informaţiei şi a conţinutului simbolic au fost aspecte centrale ale vieţii sociale.

Dar, o dată cu dezvoltarea unei game de instituţii mass-media, de la sfârşitul secolului al

XV-lea şi până în ziua de azi, procesele de producţie, înmagazinare şi circulaţie au suferit

anumite transformări. Aceste procese au fost prinse într-o serie de dezvoltări

instituţionale care sunt caracteristice erei moderne. În virtutea acestor dezvoltări, formele

simbolice au fost produse şi reproduse pe o scară în continuă creştere; ele au fost

transformate în bunuri care pot fi cumpărate şi vândute pe piaţă; au devenit accesibile

indivizilor, care sunt foarte răspândiţi în spaţiu şi timp. Într-un mod profund şi ireversibil,

dezvoltarea mijloacelor de comunicare a transformat natura producţiei şi a schimbului

simbolic în lumea modernă.”

(John.B.Thompson (1998, [1995]): Media şi modernitatea:o teorie socială a Mass-media, Traducere de

Miruna Tătaru Cazaban, Antet, capitolul 1, pag 15)

Cetăţenii se comportă ca un organism public atunci când se consultă într-o manieră liberă

despre teme de interes general. Acest organism public necesita modalităţi specifice de

transmitere a informaţiilor şi de influenţare a celor care le primesc. În zilele noastre,

ziarele şi revistele, radio şi televiziunea, reprezintă mass-media din sfera publică. Aceste

două concepte au prins viaţă în secolul XVIII.6

Un moment important, care a marcat dezvoltarea sferei publice, a avut loc în a 2-a

jumătate a secolului al XVIII-lea şi este cel în care cotidianele şi-au asumat un rol

important, anume acela de lideri de opinie, bariere în fata politicilor, ameninţări sau

apărări ale acestora. Karl Bucher considera că această transformare a presei scrise

presupune schimbarea ziarelor din simple instituţii de publicare în adevărate arme ale

politicilor de guvernare, modelatoare ale opiniei publice. Apare un nou element între

strângerea şi publicarea ştirilor şi anume procesul editorial. Pentru publicaţiile de ziare

această schimbare se traduce în trecerea de la simplă vindere a unor ştiri, la tratarea

opiniei publice.

Una dintre cele mai importante probleme ale secolului 20 a fost intervenirea copleşitoare

a puterii de stat în sectorul “vieţii private”. Vorbim de asemenea şi despre invadarea

spatiilor publice ale oraşelor de către “autoturismele personale”.

6 HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006 , pag 73

4

Era automobilelor hibrizate, odată cu evoluţia tehnologiei, constituie iarăşi o mare

problemă referindu-ne la sfera publică versus sfera privată, deoarece: o astfel de

societate, care este formată din automobile(hibrizi), transformă spaţiile publice în

“drumuri publice”, încălcându-se astfel limita între ceea ce se consideră public şi privat.

În prezent, toate formele de comunicare au fost reconfigurate de apariţia noilor

tehnologii și noilor modele spațio-temporale ale vieții sociale, prin care acestea sunt

aplicate. Oamenii pot accesa acum "informațiile publice" din "spații private", acest lucru

fiind posibil datorită disponibilităţii mari de rețele digitale, de date electronice și imagini.

Astfel, oamenii pot “asista” la diferite situaţii nefiind obligatorie prezenţa lor fizică la

locul respectiv. Ca urmare, spaţiul privat nu mai poate fii numit privat în totalitate. 7

Scopul noilor tehnologii este de a facilita socializarea în masă sau de grup, nefiind astfel

necesară prezenţa fizică la locul faptei. Acest lucru presupune, bineînţeles, îngrădirea

spaţiului privat.

b. Comunicarea în masă şi influenţele ei asupra vieţii sociale:

Michael Mann face distincţia între 4 tipuri majore de putere şi anume : economică,

politica, coercitiva şi simbolică. Aceste distincţii reflecta activităţi în care natura umană

se implică şi resursele pe care şi le asumă odată cu această implicare, prin exercitarea

puterii. Ne vom opri însă doar asupra puterii simbolice. Aceasta se referă la activitatea de

a produce, transmite şi primi forme simbolice semnificative. Aceasta este privită ca o

formă fundamentală a vieţii sociale, în aceeaşi măsură ca activitatea productivă,

coordonarea indivizilor şi coerciţia. Indivizii sunt angajaţi în mod constant în schimburi

de formă simbolică şi în procesul de interpretare a expresiilor celorlalţi. 8

John Thompson foloseşte termenul de “ putere simbolică” pentru a descrie capacitatea de

a interveni în cursul evenimentelor, de a influenţa acţiunile celorlalţi şi de a crea

evenimente prin intermediul producerii şi transmiterii de forme simbolice.

Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a

dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme

de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran.

J.Thompson menţionează că aspectul important în ceea ce priveşte acest concept nu este

7 SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”, 2003, pag 115-1178 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 118-120

5

acela că unui număr dat de indivizi îi sunt destinate produsele ci ca produsele sunt

diponibile pentru în principiu pentru o multitudine de destinatari.9

Nu au întârziat însă să apară şi criticile aduse la adresa termenilor de “comunicare de

masă” sau “ societate de masă”. Acestea făceau referire în general la impactul negativ pe

care care l-a avut dezvoltatea comunicării în masa la adresa vieţii sociale moderne.

Consecinţa acestui impact este reprezentată de apariţia unui culture slabe, omogene, care

“ îi distrează pe indivizi fără a-i provoca, care le absoarbe atenţia fără a le angaja

facultăţile critice care asigura o satisfacţie imediată fără a pune sub semnul întrebării

temeiurile acestei satisfacţii”.

(John B.Thompson (1998, [1995] ): Media şi modernitatea:o teorie socialaa Mass-media, pag 28)

J Thompson combate însă aceasta critică, îndemnând să părăsim presupoziţiile potrivit

cărora publicurile produselor mass-media sunt spectatori pasivi, ale căror simţuri au fost

estompate prin prezentarea continuă a unor mesaje similare şi că procesul de receptare

este unul necritic, neproblematic.

Discuţii există şi pe baza termenului de “ comunicare”, întrucât autorul considera fluxul

comunicării, unul unidirectionat. Motivul îl constituie faptul că mesajul este produs de

către o serie de indivizi şi transmis celorlalţi, mesaj ce implică poziţii spaţiale şi

temporale îndepărtate de contextual original de producere. Prin urmare, receptorii acestor

mesaje nu sunt parteneri într-un proces reciproc de schimb comunicaţional cât nişte

participanţi într-un proces structurat de transmitere simbolică. Concluzia acestei dezbateri

este că procesul comunicaţional este în mod fundamental asimetric , nefiind în întregime

monologic sau unidirecţional.10

Poate cea mai importantă caracteristică a comunicării în masă, de interes pentru tema

abordată de noi este faptul că ea implica circulaţia publică a formelor simbolice.

Produsele industriilor mass-media sunt disponibile în principiu unei pluralităţi de

destinatari. Prin faptul că produsele mass-media au o disponibilitate atât de largă, se

scoate în evidenţă caracterul public al acestora, în sensul că ele sunt “deschise”

publicului. Conţinutul acestor mesaje este făcut public iar prin asta se înţelege că el este

făcut vizibil, observabil de către o mulţime de indivizi care pot fi răspândiţi în context

diverse şi dispersate.11

9 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 28-2910 Ibidem, pag 2911 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 34

6

John Thompson vorbeşte despre “ teoria interacţiunii” media, analizând mediile

comunicaţionale în relaţie cu formele de interacţiune pe care le fac posibile. Comunicarea

media nu este doar un simplu instrument tehnic de trasmitere al informaţiilor de la un

individ la altul fără ca relaţia de comunicare să sufere schimbări ci prin utilizarea media

comunicaţionale, indivizii creează noi forme de acţiune şi împart acelaşi spaţiu şi timp.12

O formă de interacţiune mediată este aceea creată odată cu producerea şi recepţia de

material precum: cărţile, ziarele, emisiune radio şi tv, filme etc. J Thompson numeşte

acest tip de interacţiune “ quasi-interactiune” mediatica. În cazul acestui tip de

interacţiune, formele simbolice sunt produse pentru un număr indefinit de posibili

receptori , având astfel un final deschis.13

c. Vizibilitate mediatică

În prezent spaţiul public se confudă cu spaţiul privat şi viceversa datorită scurgerilor de

informaţii obţinute cu ajutorul tehnologiilor aflate în plină dezvoltare, aceste scurgeri de

informaţii devenind tot mai greu de controlat. Vizibilitatea fiind caracteristica spaţiului

public este acum eliberată de barierele spaţiale şi temporale ajutată fiind de dezvoltarea

permanentă a mass-media şi a comunicării virtuale.

Exista o epistemologie a “văzului” cu rădăcini adânci în gândirea occidentală. A fost observat în

nenumerate rânduri ca epistemologia ştiinţei moderne şi filosofia modernă au avut un rol

fundamental în conturarea “simţului realităţii” sub forma conceptelor de ” viziune” şi “claritate”.

Viziunea poate fi considerată sinonim al cunoaşterii de tip intelectual. Acest lucru nu ar fi fost

posibil fără contribuţia lui Decartes, care a adus conceptul de “viziune” la un alt nivel dar numai

în măsura în care era înţeles că o operaţie gândire şi mai puţin ca acţiune a ochilor.

În filosofia secolului XX, viziunea cunoaşte 2 antonime: primul este “limbajul” , în special

interpretarea logică şi a-senzoriala a limbajului introdusă de Wittgenstein în “Tractus” şi de

Heidegger în “Sein und Zeit”. Al doilea este conceptul de “ viziune distorsionată”,

decuplarea viziunii şi a raţiunii care a venit ca reacţie de respingere a modelului vizual

Cartezian.14

Conceptul de vizibilitate se referă la ceea ce poate fi văzut, ceea ce poate fi perceput cu

ajutorul văzului. În activităţile vieţii curente vizibilitatea este legată de capacitatea fizică

a văzului şi de proprietăţile spaţiale şi temporale ale circumstanţelor în care ne aflăm.

Vizibilitatea este reciproca : îi putem vedea pe cei ce se afla în câmpul nostru vizual, dar

12 Ibidem, pag 3213 Ibidem, pag 33 14 BRIGHENTI.Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007, pag 327

7

şi ei ne pot vedea pe noi. Însă odată cu dezvoltarea comunicării prin media vizibilitatea a

fost eliberată de condiţiile spaţiale şi temporale astfel luând naştere o nouă formă de

vizibilitate. În această nouă formă de vizibilitate, vizualul nu mai este constrăns de

proprietăţile spaţiale şi temporale ( aici şi acum) dar este format, în schimb, de

proprietăţile distincte ale comunicării media, de considerentele sociale şi tehnice şi de

noile forme de interacţiune pe care aceste medii le fac posibile.15

Se mai formează, de asemenea şi datorită faptului că, în majoritatea mediilor

comunicaţionale, vizualul nu este un simţ izolat ci este de obicei însoţit de forme scrise

sau orale. “ A vedea” nu este niciodată pur vizual, nu este niciodată un simplu proces de

deschidere al ochilor şi de percepere a unui obiect sau eveniment. Din contră, “a vedea”

este întotdeauna o acţiune formată cu ajutorul unui set de asumpţii şi cadre culturale, prin

intermediul formelor scrise sau vorbite ce acompaniază imaginea vizuală şi modelează

felul în care imaginile sunt văzute şi înţelese. Această nouă formă de vizibilitate a căpătat

o importanţă deosebită şi a avut un impact imens asupra puterii politice. Înainte de

această dezvoltare a noilor media comunicaţionale, puterea politică era văzută aşa cum

voia ea, vizibilitatea fiind una controlată. Controlul începe însă acum să scadă.16

Odată cu dezvoltarea presei scrise, conducătorilor politici le-a fost imposibil să

controleze total noua formă de vizibilitate media şi să o modeleze în mod integral şi

după bunul lor plac. Acum, cu creşterea popularităţii Internetului şi a altor tehnologii

digitale, este mai dificil decât niciodată. În prezent, fluxul de informaţii a devenit atât de

abundent încât este imposibil pentru partidele din sfera politică să aibă control absolut

asupra a tot ceea ce se publică în presă.

O altă caracteristică a vizibilităţii consta în faptul că răspândirea informaţiilor se face la

nivel global nu doar naţional. De asemenea vizibilitatea a adus beneficii şi acelor

organizaţii care au ca interes transmiterea şi publicarea unor informaţii care se doresc a fi

făcute publice. Vizibilitatea a devenit un factor de natură politică şi socială.

Într-un cadru ideal, natural, regula este că dacă cineva te poate vedea, atunci şi tu îl poţi

vedea pe el. Relaţia de vizibilitate este adesea şi asimetrică. Conceptul de”

intervizibilitate”, de reciprocitate în viziune, este imperfect şi limitat.

În strategiile militare, de exemplu, când cineva este urmărit din vârful unui munte, el

fiind la poalele acestuia, relaţia de vizibilitate nu mai este una simetrică. Lui îi sunt

văzute toate mişcările însă vizibilitatea să la adresa persoanei din vârful muntelui este

limitată. Aparaturile digitale şi noile tehnologii, de la cele primare până la cele mai

15 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pagina 3516 Ibidem, pag 35-36

8

complexe, de la cortină, perete şi până la camere video, satelit, extind vizibilitatea în

funcţie de situaţia în cauza şi de obiectul vizat, eliberând-o de proprietăţile timpului şi ale

spaţiului. Asimetria trasformă vizibilitatea în parte a unei strategii. Ca metoda de

strategie, vizibilitatea se compune din “conuri” şi “conuri trunchiate”, mai exact “a

vedea” sau “a fi vazut’. În lucrarea “Aparente normale”, Goffman a explorat în detaliu

această problemă, având în centrul procupărilor sale suprapunerea şi intersectarea

relaţiilor de vizibilitate cu percepţia de pericol. Goffman arata că starea normală

reprezintă de fapt o stare de vizibilitate a mediului în care ne aflam. În lipsa unor semnale

de alarmă, mediul este “trasparent’ pentru observator. Urmând teoria lui Goffman cu

referire la diferenţele dintre “ a fi relaxat” şi “a fi în alertă”, putem deduce diferenţele

dintre “normal” şi “ invizibil”. Normalul este de nesesizat, nemarcat, nu este scos în

evidenţă, neteoretizat.17

Vizibilitatea în media poate fi privită din două perspective : evoluţia ei a creat noi

oportunităţi pentru persoanele publice, dar a creat şi riscuri, aceştia fiind expuşi la noi

tipuri de pericole care pornesc din natura incontrolabilă a vizibilităţii în media.Aceasta

poate scăpa uneori de sub influenţa lor şi poate uneori lucra împotriva imaginii lor. La

începutul secolului al XIX-lea apare conceptul de “scandal” ca un eveniment mediatizat.

Acest femomen modern are o structură distinctă şi dinamica : implica relevarea prin

intermediul mass media a unor acţiuni sau activităţi care au fost înainte ascunse şi care se

referă la încălcarea anumitor norme şi valori, iar prin descoperirea acestora se ajunge la

exprimarea dezacordului şi criticilor din partea publicului.18

Nu au întârziat şi apară şi critici la adresa “noilor media” care sunt privite ca factor de

influenţare al comportamentului social.

Conform lui Baudrillard, lumea virtuală a noilor media şi dezvoltarea tehnologiei au

virusat lumea “tradiţională”. Pentru Baudrillard, acest procest de evoluţie a noilor media

a transformat ceea ce numim “realitate” într-o lume 100% virtuală, unde oamenilor li s-a

răpit plăcerea de a descoperi lucruri noi citind sau documentându-se despre ele.19

Termenul “ hyperreality” se traduce ca a fi tendinţa actuală a noilor media de a transmite

publicului informaţii în timp real, pentru ca acesta să aibă acces la toate informatiile

dorite într-un timp cât mai scurt. De asemenea, “hyperrealily” se referă şi la ceea ce

numim “photoshop”, pentru ca imaginea să pară perfectă, fără greşeală.

17 BRIGHENTI, Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007, pag 32818 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 41-4219 GLYNN, Kevin,”The 2004 election did not take place”, vol 10, martie 2009, pag 218

9

Baudrillard spune că “societăţile mediatice produc doar evenimente de proastă calitate,

lipsite de claritate, ambigue”. Întorcându-ne în timp, un eveniment era ceva ce se

întâmplase cu ceva timp în urmă. În prezent, evenimentele sunt forţate, proiectate după

un anumit plan să se întâmple. Aceasta are loc, prin urmare, ca un artefact virtual, ca o

reflectare a formelor mass-definite preexistente. Procesele de “reprezentare”, spre

deosebire de cele de “simulare”, în general păstrează natura evenimentelor intactă,

deoarece acestea nu caută să le îmbunătăţească, să le corecteze, sau le reproducă. “20

d. Experimente referitoare la fenomenul vizibilităţii

Foucault a dezvoltat un argument distinct şi influential despre relaţia schimbătoare dintre

vizibilitate şi putere în societăţile occidentale. Societăţile lumii antice erau societăţile

spectacolului. Exercitarea puterii era legată manifestările publice ale forţei şi

superiorităţii suveranilor. Era un regim al puterii în are puţini erau vizibili pentru mulţi şi

în care aceasta vizibilitatea a celor puţini era folosită ca mijloc de manifestare al puterii

asupra celor mulţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă execuţiile din piaţa publică care

deveniseră un spectacol în care o putere suverană se răzbuna, reafirmând gloria regelui

prin distrugerea unui subiect rebel.21

Originile cuvântului “ panopticon” provin din limba greaca unde “pan” înseamnă toţi şi

“opticon” repezinta vizualul.22

Foucault se foloseşte de imaginea Panopticonului pentru a caracteriza această nouă relaţie

între vizibilitate şi putere. Imaginea este inspirată din activitatea reformatorului Jeremy

Bentham care în 1791 a publicat un plan al închisorii ideale. Bentam şi-a imaginat o

clădire circulară, cu un turn de observaţie în centru. Pereţii clădirii erau încărcaţi cu

celule, fiecare fiind separată de cealaltă prin pereţi. Celulele ar fi avut 2 ferestre, una pe

interior, cu faţa la turnul de observaţie, şi una pe exterior, lăsând lumina să pătrundă în

celulă. În virtutea acestui model de arhitectură unică, un singur supraveghetor din turnul

central ar putea să controleze supravegherea tuturor deţinuţilor, fără ca ăştia să îl poată

vedea pe el. Ştiind că sunt monitorizaţi în permanenţă, chiar dacă nu văd forţa ce îi

controlează, deţinuţii îşi vor adapta comportamentul , acţionând ca şi cum cineva i-ar

observa în permanenţă.23

20 Ibidem, pag 21921 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 3922 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21723THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005 , pag 39-40

10

În aparenţă, spune Foucault, panopticismul este “foarte puţin o soluţie pentru o problemă

tehnică, dar prin ea iese la iveală o nouă societate”. Pentru Foucault, panopticismul

reprezintă o mişcare fundamentală sau o transformare de la situaţia în care cei mulţi îi

văd pe cei puţini la situaţia în care cei puţini îi văd pe cei mulţi. 24

Foucault vede acest model architectural, pe care îl numeşte “panopticism”, ca pe un

model al relaţiilor dintre puteri în societăţile moderne. În din ce în ce mai multe sfere ale

vieţii sociale, indivizii erau supuşi acestui tip de disciplină şi supunere, care se dovedea

atât de eficient în închisori. Din ce în ce mai mulţi au fost prinşi în acest nou sistem de

puteri în care vizibilitatea era un mijloc de control. “Ei nu mai sunt acum martori la un

spectacol care se desfăşoară în faţa lor ci mai degrabă obiecte ale privirilor multiple şi

intersectate care, prin exerciţiul zilnic al supunerii , renunţă la nevoia de spectacol” .

( John B. Thompson, “The new visibility”, pag 40)

Foucault descrie societatea modernă: “ Societatea noastră nu este o societate a

spectacolului, ci a controlului….Noi suntem mai puţin greci decât credem. Nu suntem

nici în amfiteatru, nici pe scenă, ci în maşinăria panoptică, împuternicită cu efecte şi

puteri, care se răsfrâng asupra noastră din moment ce suntem parte a acestui mecanism.”

În această bază, Foucault descrie cum panopticismul a fost preluat “de la instituţia penală

la întregul corp social”. S-a dezvoltat o societate cercerală, în care principiul

panopticismului a invadat gradual şi pe nesimţite segmente tot mai mari.25

Fiske adaptează şi el acest model architectural, exprimând conceptul de “reverse

panopticon” sub forma unui model ideal de a viziona un meci de fotbal. Acest model

implica: fiecare sector al stadionului le oferă spectatorilor posibilitatea de a viziona

meciul dintr-un unghi ce le oferă vizibilitate maximă atât asupra jucătorilor cât şi asupra

celorlalţi spectatori.26

În secolul XIX ia naştere o nouă formă a jurnalismului ce completează această nouă

formă a vizibilităţii. Apar aşa-numiţii “ muckracking journalists” . Aceştia sunt jurnalişti

sau editori ai sfârşitului de sec XIX, început de secol XXI , care se vedeau ca nişte

investigatori ce căutau să descopere realităţi ascunse pe care să le aducă în atenţia

publicului. Odată cu apariţia acestor jurnalişti, care îşi permiteau să scoată la lumina

aspecte şi secrete ale liderilor politici, odată ce această limită a fost încălcată, devine

24 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21825 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21926 ELMER, Greg, “A diagram of Panoptic surveillance“, 2003

11

foarte dificil a se menţine o distincţie între secretele ce privesc exercitarea puterii şi

secrete ce privesc felul în care aceştia îşi trăiesc viaţa privată.27

Vizibilitatea a avut un efect puternic asupra jurnalismului. Jurnaliştii, profitând de

uşurinţa cu care pot face rost de informaţii compromiţătoare, din trecutul său prezentul

liderilor publici sau persoanelor publice, doresc să le aducă în atenţia publicului,

compromiţându-i.

e. New surveillance

Supravegherea se defineşte prin a observa de aproape o persoană suspectă. Mai mult,

supravegherea se aplică persoanelor din anumite reţele, spaţii, locuri, ele fiind persoane

diferite de tine. În articolul “ New Surveillance “ Gary Marx, prezintă 28 de dimensiuni

folositoare în procesul de supraveghere. Aceste dimensiuni evidenţiază diferenţe între

nou şi tradiţional şi oferă o cale prin care se găseşte sursă majoră. De asemenea este

introdus şi conceptul de “supraveghere deteriorată” (neglijenţa). Aceasta implică măsura

în care se aplică o tehnologie diferită de supravegherea absolută.28

“Synopticism-ul” caracterizează societatea noastră şi totodată modernitatea. Conceptul de

“synopticism” provine din greacă, “syn” însemnând “tot timpul”, iar “ opticon” se

traduce “vizual” . Acest cuvânt ajută reprezentarea unei situaţii în care un număr mare de

oameni se concentrează pe ceva comun.29

Rapiditatea cu care sinopticismul la fel ca şi panopticismul s-au manifestat în perioada

modernă, este vizibilă între 1800 şi 2000. Foucault ia închisoarea modernă ca punct de

plecare pentru studiul panopticismului, respectiv modelul închisorii anilor 1750-1830. La

aceeaşi vreme, mai précis, între 1750 şi 1830, a luat naştere presa de masă, primul val de

mass media, după cărţile printate. Chiar dacă existau ziare şi în sec XVII, sec XVIII a

fost secolul seminal şi 1830 a fost deceniul seminal în ceea ce avea să devină societatea

mass media prin excelenţă, USA. Odată cu descoperirea trenului şi al vaporului,

circulaţia cât şi schimbul de informative au fost mult mai uşor de realizat. Apariţia

telegrafului a avut un rol important în rapiditatea de transmitere a informaţiilor. Mai

târziu a apărut radioul, urmat de televizor. Putem vorbi de un alt val, începând cu 1980,

odată cu apariţia noilor tehnologii: video, cablurile, sateliţi. Odată cu supraabundenta

27 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 4528 MARX, Gary, “What’s new about new surveillance?”, 200229 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997

12

canalelor TV s-a produs şi o descentralizare, prin urmare se formează multe sinopticisme.

Dar sunt cu siguranţă şi multe panopticisme, multe sisteme de control.

Privind societatea ca o dezvoltare de la situaţia în care cei mulţi puteau să îi vadă pe cei

puţini, la cea inversă, Foucault nu ia în considerare toate valurile majore ale dezvoltării

sinoptice prezentate anterior. Probabil el nu a putut să anticipeze inovaţiile anilor 1980 şi

1990, dar tendinţele majore erau în mod cert vizibile în 1975.30

2. Sinteza personală :

În concluzie, distincţia dintre public şi privat a evoluat odată cu societatea ajungându-se

la o diferenţiere între elementele fiecăruia, preluarea anumitor elemente ce ţin de mediul

privat şi lansarea lor în mediul public este o practică influenţată atât de evoluţia presei, a

jurnalismului cât şi a noilor tehnologii.

Vizibilitatea în mass media este un aspect care deşi la început era controlat de liderii

politici, a ajuns în prezent să aibă o autonomie ce uneori are efecte negative asupra

imaginii persoanelor publice. Practica relaţiilor publice poate fi considerată o modalitate

de a controla aceste efecte.

Considerăm că experimentul “Panopticon” poate fi adaptat şi la situaţia actuală a presei

mondene. Aşa cum deţinuţii îşi modificau comportamentul fiind conştienţi că sunt

supravegheaţi în mod continuu, la fel şi persoanele publice ale secolului XXI îşi

adaptează stilul de viaţă şi acţiunile considerându-se monitorizaţi în orice moment şi în

orice activitate ar întreprinde.

O altă idee ce poate fi adusă în prezent se referă la modificarea comportamentului

persoanelor vizate de media atunci când se afla sub controlul presei. Acest lucru se referă

la faptul că ele îşi vor proiecta în media o imagine favorabilă, ideală ci nu una direct

proporţională cu realitatea.

Suntem de acord cu afirmaţia lui J Thompson în legătură cu modul în care publicurile

reacţionează la primirea informaţiilor transmise prin intermediul comunicării în masă.

În mod evident, acestea nu primesc informaţiile într-un mod necritic, nu privesc totul ca

pe un spectacol, ci participă în mod activ la defăşurarea acestuia. Poate că a privi o

emisiune tv, a asculta un post de radio sau a citi o revistă, este în sine un proces pasiv,

care nu implică audtioriul în mod direct însă, acesta este atras de “spectacol” şi introdus

în acţiune fără ca măcar să realizeze. Este adevărat că oamenii au o varietate de ştiri la

îndemână. Le sunt oferite poate chiar mai multe informaţii decât pot ei digera. Fluxul

30 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 219-220

13

informaţional a devenit unul de necontrolat. Toate acestea însă nu coduc decât către o

concluzie enunţată anterior şi anume că indivizii selectează din mediul informaţional doar

subiectele de interes pentru ei, cele ce coincid cu valorile, principiile, stilul lor de viaţă.

Efectul de care vorbea Fiske, “reverse Panopticon”, senzaţia că urmăreşti singur pe

stadion un meci de fotbal, poate fi comparat cu cel produs de presa scrisă. Uneori avem

senzaţia că o ştire, o reclamă, sau poate chiar un mesaj dintr-un film sau melodie, ne este

adresată doar nouă, în mod direct. Acesta este doar unul din multele efecte pe care media

le poate avea asupra publicurilor.

Un alt efect despre care am dorit să vorbim este acela al famliaritatii pe care o resimţim

cu privire la o persoană publică. Fiind tot timpul în atenţia presei, monitorizată şi

promovată de media, devine dificil pentru o persoană publică să păstreze anumite limite

între viaţa publică şi cea privată. Datorită acestui fenomen al falsei familiarităţi, publicul

se simte în drept de a critica, apăra sau promova o anumită persoană publică. Opinia

publică apare aici ca un efect negativ.

Se poate spune că acest fenomen menţionat mai sus este o nişă spre naşterea a ceea ce

numim “un scandal mediatic”. Cu mult timp în urmă, aceste scandaluri implicau în

principal personalităţi ale vieţii politice şi asta pentru că aceştia erau de interes pentru

public şi totodată aveau o vizibilitate mediatică ridicată. În prezent, persoanele publice s-

au înmulţit, limita dintre public şi privat a devenit aproape invizibilă, presa de scandal a

evoluat. Se poate spune că şi apariţia noilor jurnalişti investigatori a avut o oarecare

influenţă asupra dezvoltării a ceea ce numim azi “presa de scandal”.

Bineînţeles că şi evoluţia societăţii a avut rolul ei. Oamenii au început să caute în presă,

să citească, să vizioneze şi să asculte altceva, cerere pe acest segment de piaţă

schimbându-se. Aici am putea, desigur, să acceptăm ca valide criticile aduse comnicarii

în masă. Ele spuneau că acest fenomen a dus către formarea unei “culture slabe”,

omogene, care nu îi promovează pe indivizi ci doar îi distrează. Dacă am citi o revistă

precum “Cancan”, “Ciao” sau “Click”, nu am putea să nu fim de acord cu această

afirmaţie. În ceea ce priveşte relaţia dintre media şi public, aceasta a devenit una de

influenţare şi determinare reciprocă, ca într-un cerc vicios. Publicul cumpăra doar ceea ce

reprezintă un subiect de interes pentru el, iar presa la rândul ei ajută la formarea acestei

cereri prin expunerea repetată la mesaj.

3. Secţiunea aplicativă :

a) Informaţii despre caz:

14

Brianna Caradja se mândreşte cu faptul că provine din una dintre cele mai importante

familii care s-a dezvoltat pe teritoriul României. Înaintaşii săi, nobili greco-bizantini s-au

stabilit în Ţara Românească în secolul al XVI-lea. De-a lungul timpului, membri ai

acestei familii artistocrate au fost fie domnitori, fie dregători de rang înalt. Mulţi dintre

moştenitori trăiesc acum în Germania. Brianna este singurul vlăstar din renumită familie

princiară care a preferat să trăiască pe meleagurile natale. A revenit în România imediat

după Revoluţie, însoţindu-le pe mama sa, Alexandra, şi pe Chaterine Caradja, bunica,

născută Ecaterina Olimpia Creţulescu. Până atunci, a trăit la Paris.31

În anul 2006 prinţesa Brianna Caradja s-a căsătorit cu avocatul american Perry Vito

Zizzy. În 2008, Perry Zizzy înaintează actele de divorţ şi cere Curţii că divorţul să fie

judecat în secret, pe motiv că nu vrea ca presa să fie implicată. Acesta o acuză pe prinţesa

că i-a stricat imaginea prin declaraţiile date presei. Prinţesa Caradja a afirmat că se

desparte de soţul ei pentru că s-a convins că acesta s-a căsătorit cu ea din interes. Soţul

cere ca în urma divorţului să îşi păstreze numele de Caradja şi că soţia sa să suporte toate

cheltuielile de judecată.

În 2009 se declanşează un nou scandal mediatic, atunci când avocatul Perry Zizzy,

declara că întreaga căsătorie a fost bazată pe un acord comun, fiecare având anumite

obligaţii : Brianna Caradja v-a dona ovule pentru ca avocatul şi iubitul său, Jerome

Goupil să poată avea copii, iar el se angajează să o ajute la recuperarea anumitor terenuri,

folosindu-se de numele ei.32

Prieteni apropiaţi ai cuplului Perry-Jerome, printre care şi o angajată a Ambasadei

Statelor Unite la Bucureşti, au mai declarat că ştiau de la soţul Briannei despre

înţelegerea cu prinţesa, care urma să rămână însărcinată cu amândoi sau să doneze

ovulele unei mame surogat. În schimb, Perry o ajuta cu retrocedările terenurilor de la

Ploieşti, pentru că fiii prinţesei din prima căsătorie să aibă viitorul asigurat.

Jerome Goupil este, culmea, martorul audiat la ultimul termen al procesului de divorţ, cel

care a acuzat-o pe prinţesa că este lesbiană. Aceleaşi surse au relatat că "relaţia de afaceri

dintre prinţesa şi soţul ei gay s-a stricat, de altfel, pentru că ea nu şi-a îndeplinit

obligaţiile". "Brianna a primit de la ei o importantă suma de bani, ca să-şi trateze

infertilitatea într-o clinică din străinătate, o maşină scumpă, şi şi-a recuperat proprietăţile.

În 2009 se pronunţă divorţul între prinţesa Brianna Caradja şi avocatul Perry Zizzy.

Acesta nu reuşeşte să-şi păstreze numele de Caradja, iar prinţesa este cea care suporta

31 http://verticalnews.ro/povestea-printesei-brianna-caradja/, 23 Ianuarie 201232 www.mediafax.ro Ianuarie 2009

15

toate cheltuielile de judecată. Scandalul nu se încheie, deoarece prinţesa inaintează şi un

proces de partaj.33

b. Formularea întrebărilor de cercetare:

1. “Şi-a format prinţesa Brianna Caradja imaginea publică în România pe baza scandalurilor

din presă?”

2. “Câte dintre informaţiile apărute în presa românească sunt aflate de jurnalişti şi câte sunt

declarate de cei doi? “

3. “Ce anume îi determină pe oamenii din România să citească presa de scandal? “

Prinţesa Brianna Caradja este o persoană publică datorită rangului de viţă nobilă pe care

aceasta îl deţine. Am ales un scandal mediatic ce o implică, deoarece ea apare destul de

des atât în presa scrisă cât şi în cadrul emisiunilor TV, formându-şi astfel o imagine bine

conturată în peisajul mediatic.

Prin formularea primei întrebări de cercetare dorim să aflăm ce anume o face pe prinţesa

Brianna Caradja o personalitate a timpurilor noastre, dacă aceasta apare în presa doar în

contextul titlului pe care îl deţine. Cum şi-a format prinţesa imaginea publică de-a lungul

timpului şi care este modalitatea prin care îşi menţine vizibilitatea în media? Ca să aflăm

răspunsul la această întrebare de cercetare, am realizat o monitorizare de presă, prin

analiza mai multor articole din presa de scandal.

Cea de-a doua întrebare a apărut din curiozitatea noastră de a investiga sursele care au

dezvăluit toate aceste informaţii de natura privată şi cum s-a ajuns la lansarea lor în

mediul public. Pentru a afla aceste lucruri am folosit ca metodă de cercetare analiza de

conţinut, ghidându-ne după o grilă de analiză de conţinut în care am înserat termeni ce

făceau referire la sursele de la care au plecat informaţiile publicate. Analiza de conţinut a

fost aplicată pe o serie de articole lansate în mediul online, pe site-urile oficiale ale

revistelor de scandal cât şi în cadrul unor emisiuni tv şi buletine informative ale

principalelor canale de ştiri din România.

Cea de-a treia întrebare pleacă de la constatarea cererii de piaţă mai mare faţă de anii

precedenţi a presei de scandal. Am vrut să vedem ce anume îi determină pe oameni să

citească acest tip de publicaţii, ce satisfacţie le oferă parcurgerea unor astfel de articole.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am folosit ca metodă de cercetare, chestionarul.

Chestionarul a fost aplicat online, unui număr de 20 de respondenţi cu vârste diferite.

33 http://stirileprotv.ro/ 21 Ianuarie 2009

16

Eşantionul este unul reprezentativ întrucât au fost alese doar persoane care citesc acest

tip de publicaţii zilnic, cu vârste, ocupaţii diferite.

c. Aspecte metodologice discutate reflexiv

Bent Flyvbjerg – caz critic – prin analiza acestui caz se obţin informaţii care permit

deducţii logice cu privire la cadrul general de analiză. Este configurativ, ideografic-

deoarece cazul este ilustrativ, non teoretic. Cazurile critice pot fi mai mult sau mai puţin

probabile şi sunt folosite pentru a confirma sau a infirma asumpţii în legătură cu

procesele sociale în medii dependente contextual. Considerăm că situaţia pe care noi am

ales-o reprezintă un caz critic pentru că putem generaliza plecând de la un caz particular:

dacă scandalul dintre Brianna Caradja şi soţul ei Perry Zizzy reprezintă un scandal

mediatic ce implică lansarea în mediul public a detaliilor vieţii private, atunci toate

scandalurile mediatice care vizează relevarea vieţii de cuplu, a orientării sexuale sunt

reprezentative pentru această temă ( relaţia public-privat).

Cazurile sunt selectate în funcţie de informaţiile pe care ele le conţin: dacă aceste

informaţii sunt valide pentru respectivul caz, atunci se aplică şi pentru restul situaţiilor.

Flyvbjerg a analizat în articolul său “Five Misunderstandings about Case-Study

Research” opinia sa despre cinci concepţii greşite care par să nu mai fie puse la îndoială:

1. cunoaşterea teoretică este mai valoroasă decât cunoaşterea concretă şi practică;

2. nu e posibil să se generalizeze după un caz, prin urmare studiile de caz nu pot contribui

la cunoaşterea ştiinţifică;

3. studiul de caz este util numai pentru a genera ipoteze, nu şi pentru a le testa;

4. interesele, valorile şi opiniile cercetătorilor înclină spre generalizare bazată pe un

studiu de caz mai mult decât alte abordări;

5. studiile de caz în general sunt greu de transcris şi de rezumat.

Autorul a realizat câteva strategii ale selecţiei cazurilor. Tipurile de caz la care face

referire sunt: selecţie aleatorie (model aleatoriu, model stratificat) şi selecţie orientată pe

informaţie (caz deviant/extrem, caz cu variaţie maximă, caz critic, caz paradigmatic).

Considerăm cazul ales de noi ca fiind critic, orientat pe informaţie, cazul particular care

produce o înţelegere potrivită în legătură cu o problemă generală. Cazurile critice pot fi

mai mult sau mai puţin probabile şi sunt folosite pentru a confirma sau a infirma asumpţii

în legătură cu procesele sociale în medii dependente contextual. Un cercetător care

doreşte să analizeze în profunzime un caz critic trebuie să găsească un caz care să fie un

17

exemplu puternic prin întrebări de cercetare în practică. Concepţia greşită pe care o

studiază Flyvbjerg şi care face referire la cazurile critice este aceea că nu se poate

generaliza de la un caz particular, însă când vine vorba despre concepţia autorului despre

caz critic, a generaliza de la particular este indicat.

Considerăm că situaţia pe care am ales-o noi reprezintă un caz critic, deoarece putem

generaliza plecând de la un caz particular: dacă scandalul divorţului în care a fost

implicată prinţesa Brianna Caradja, reprezintă un exemplu de lansare în mediul public a

unor informaţii de factură privată, atunci orice alt scandal în care sunt făcute cunoscute

publicului informaţii privind viaţa de cuplu sau orientări sexule, reprezintă o încălcare a

limitelor vieţii private.

d. Studiu de caz:

În vederea obţinerii răspunsului la prima întrebare de cercetare, “ În ce măsură şi-a

format prinţesa Brianna Caradja imaginea publică pe baza scandalurilor din presă? “, am

consultat trei tabloide. Perioada de timp în care am efectuat cercetarea este 8 august 2008

– 5 august 2012.

În revista online de scandal “Cancan.ro”, numele prinţesei Brianna Caradja a constituit

subiectul multor articole, în special negative. Prinţesa este recunoscută ca fiind o

simpatizantă a paradelor homosexuale, susţinând această cauză. Datorită statutului social

pe care îl deţine, vizibilitatea să în media este ridicată, dar motivele principale pentru care

Brianna Caradja a intrat în atenţia presei de scandal au fost susţinerea paradelor

homosexuale şi scandalul divorţului. Prinţesa a declarat în repetate rânduri că se

considera “ o persoană noncomformistă” .

Scandalul care constituie tema studiului nostru de caz, se referă la informaţiile care au

apărut în presa pe data de 8 august 2008, informaţii cum că prinţesa s-a hotărât să

divorţeze de soţul său, avocatul american Perry Zizzy, pe motiv ca acesta s-a însurat cu

ea din interes, având un acord comun şi anume: prinţesa va dona ovule pentru ca avocatul

şi iubitul sau Jerome Goupil să poată avea copii, în timp ce Perry Zizzy o va ajuta să

recupereze unele terenuri. Avocatul a declarat ulterior că este gay şi că Brianna Caradja

ştia acest lucru înainte de căsătorie. Scandalul a ocupat mult timp prima pagină a

revistelor de scandal, pentru că mai apoi să se consume în instanţă. Numărul de articole

apărute în “ Cancan.ro” este de 36, majoritatea având ca subiect scandalul divorţului.

Cazul a fost un subiect controversat şi pentru tabloidul “ Libertatea.ro” , în aceeaşi

perioadă de timp, ocupând prima pagină a ziarului. Informaţiile legate de viaţa privată a

18

celor doi soţi au fost făcute publice, acest subiect fiind foarte disputat pe mai multe

canale media. Ca şi în cazul “Cancan.ro”, numele prinţesei Brianna Caradja a fost ţinta

multor articole care aveau ca subiecte principale paradele homosexuale pe care aceasta le

susţinea, dar şi scandalul cu soţul tău pe care l-a numit “vânător de ovule” . În perioada

mai sus menţionată, numele Briannei a reprezentat subiectul a 34 de articole.

“ Mediafax.ro”, informează în anul 2009 publicul presei de scandal că divorţul prinţesei

Caradja de soţul său, s-a pronunţat. Declaraţiile făcute de cei doi soţi în repetate rânduri

la adresa celuilalt, au fost publicate în majoritatea tabloidelor la vremea respectivă, însă

acest despre acest subiect a fost unul controversat până în 2012 inclusiv. “Mediafax.ro”

publică doar 2 articole în care numele “ Brianna Caradja” este menţionat, şi acestea se

referă doar la scandalul cu soţul său.

Având evidenta celor trei reviste care au publicat articole care să implice numele

prinţesei Brianna Caradja, constatăm că imaginea publică a acesteia este asociată

scandalului privat ajuns public cu soţul ei Perry Zizzy referitor la divorţul acestora, dar şi

cu dorinţa prinţesei de a participa la paradele homosexuale, apărând această cauză.

Pentru a răspunde la a doua întrebare de cercetare, “Câte dintre informaţiile apărute în

presa românească sunt aflate de jurnalişti şi câte sunt declarate de cei doi?” , am folosit ca

instrument de cercetare analiza de conţinut.

Am identificat o parte din articolele “Cancan” din anul 2008 şi 2009, relatând declaraţiile

prinţesei.

Contribuţia prinţesei Brianna Caradja la mediatizarea propriului divorţ

Ziarul: Cancan

Anul: 2008/2009

Articolele “Cancan” ale anului 2008 / 2009 :

Declaraţii : Articol apărut la data :

"Prinţesa Brianna divorţează"

" femeia a mărturisit" , "prinţesa a luat decizia" , "prinţesa a luat decizia", "nonconformista prinţesa a povestit", "femeia a mărturisit"

8.08.2008

19

"Soţul Briannei Caradja făcut de ras,de nevasta"

"De când am plecat de acasă, nu am mai avut acces la actele mele, aşa că el a deschis divorţul" ;

"Bineînţeles că am bani să-i plătesc avocatul, dar era o chestiune de principiu să şi-l plătească, dacă a cerut divorţ din culpă comună"

11.09.2008

Prinţesă, victima unui "vânător" de ovule?

" Nu-s o găină la Avicola Caradja"

"S-a ajuns deja prea departe. Chiar am doi copii frumoşi şi, dacă mai vreau să fac alţii, îi mai fac. De ce să dau ovule pentru alţii? Nu-s o găină la Avicola Caradja. E o scârboşenie totală".

"Nu ar fi avut cine să inventeze o asemeneapoveste infamă în afară de el. Cum a început procesul, au început şi mizeriile. Întâi cu minciuna că nu aş fi fost o prinţesă şi acum cu asta. Toate mă vor ajuta însă împotriva lui în procesul de divorţ"

“ a punctat prinţesa.”

“Brianna a mai explicat”

"Jerome este prieten foarte bun şi partener de afaceri cu soţul meu. Pe el nu l-am bănuit niciodată că ar putea avea o altă orientare",“a încheiat prinţesa.”

16.12.2008

"Am exclus orice învoială, pentru

că nu-mi mai dă nici bună ziua"

"Nu înţeleg cum poate să mai vrea un nume pe care consideră că eu l-am "murdărit" cu atacuri împotriva lui în presă" ; “a declarat prinţesa” ;

"Nu mă interesează partajul acum. La început, am avut încredere în soţul meu, şi chiar el, avocat fiind, s-a ocupat de obţinerea unor documente de proprietate. Nu cred însă că acum mai este posibilă împărţirea pe cale amiabilă, pentru că nu-mi mai dă nici măcar "bună ziua"" ; “a spus prinţesa”

23.10.2008

“L-a înlocuit pe soţul gay!”“prinţesa le-a arătat paparazzilor” 8.12.2009

20

Pentru a răspunde la ultima întrebare de cercetare, “Ce anume îi determină pe oamenii

din România să citească presa de scandal?” , am aplicat un chestionar pe un eşantion de

20 de persoane, cu ocupaţii şi vârste diferite astfel: studenţi, şomeri, oamenii cu joburi

full-time. Vârstele respondentilor variază de la 18 la 32 de ani. La acest chestionar au

răspuns femei şi bărbati în egală măsură: 10 femei respective 10 bărbaţi, cu scopul de a

păstra un echilibru.

Chestionarul a cuprins 10 itemi cu variante de răspuns. Întrebările au fost adresate astfel

încât să se ajungă la motivele reale pentru care oamenii citesc presa de scandal. S-au ales

doar respondenţi care citesc în mod constant presa de scandal şi care sunt cunoscători ai

acestui mediu de informare.

Am plecat de la întrebarea “ Cat de des citiţi presa de scandal?” cu scopul de a testa

afirmaţia anunţată anterior, şi anume că presa de scandal a început să fie din ce în ce mai

căutată. Am înregistrat o egalitate de 8 răspunsuri între variantele: “4-5 ori/ săptămână” şi

“mai mult de 5 ori/ săptămână”.

Atunci când i-am rugat să aleagă care li se pare publicaţia reprezentativă a acestui tip de

presă, 13 indivizi au optat pentru “Cancan”. Un alt rezultat care confirmă teoria potrivit

căreia astfel de publicaţii înregistrează în conţinutul articolelor încălcări ale vieţii private,

este raportul de 18:2 în favoarea răspunsurilor afirmative la întrebarea: “Aţi citit în acest

tip de publicaţii articole care vi se păreau că încalca drepturile persoanei publice în

cauză?”.

În continuare, am vrut să descoperim dacă aceşti cititori fac diferenţa între informaţiile de

natură publică şi cele ale vieţii private. Am ajuns la concluzia că ei consideră private, în

principal dezvăluirea detaliilor vieţii de cuplu, a trecutului persoanei publice şi mai apoi

orientările sexuale. Activităţile zilnice ale persoanei publice sau fotografii şi înregistrări

cu familia nu sunt considerate de interes privat. Aceste rezultate ne conduc către

concluzia că în prezent, s-a ajuns la o distorsionare a concepţiei de privat.

În procesul de achiziţionare al unor astfel de publicaţii, indivizii au răspuns că sunt atenţi

cel mai mult la persoanele care fac subiectele articolelor sau la ştirile de pe coperta însă

niciodată nu cauta veridicitate.

Presa de scandal este citită şi online, fiind gratuită, ceea ce o face poate şi mai populară.

Oamenii recunosc că citesc astfel de ştiri online de 2-3 ori pe săptămână şi unii chiar

zilnic. Aşa cum am precizat şi în partea teoretică, dezvoltarea tehnologiei, apariţia

21

Internetului, a modificat în mod considerabil preferinţele publicului, comportamentul

acestora.

O altă teorie ce ne este confirmată se referă la modul în care cititorii se raportează la

fluxul de informaţie. Ei îşi aleg din multitudinea de mesaje la care sunt expuşi, doar pe

cele ce prezintă interes pentru ei, care coincide cu anumite valori, care se întrepătrund cu

interesele lor. Astfel, 13 respondenti au recunoscut că citesc doar articolele ce prezintă

interes pentru ei, şi doar 5 au precizat că trec rapid prin ştiri.

Poate cel mai important răspuns al chestionarului este cel înregistrat la itemul ce doreşte

să afle motivul pentru care aceştia citesc presa de scandal, oferindu-le că variante de

răspuns: “Mă relaxez”, “Mă informez cu privire la persoanele publice”, “ Mă amuz”.

Majoritatea a optat pentru relaxare, într-un număr de 16. Acest lucru dovedeşte că, aşa

cum enunţau criticile aduse comunicării de masă, cititorii nu sunt provocaţi de ceea ce

citesc. Ei nu sunt activi în acest proces ci poţi fi comparaţi mai degrabă cu nişte spectatori

ce aşteaptă în mod pasiv că spectacolul să ruleze în faţa lor.

Ultima întrebare doreşte să testeze calitatea realistă a acestor cititori cu privire la presa

de scandal. La întrebarea: "Consideraţi că astfel de articole(articolele presei de scandal)

sunt nefolositoare?” aceştia au optat în proporţie de 17 pentru un răspuns afirmativ. Doar

3 dintre cei chestionaţi sunt de părere că aceste articole nu sunt nefolositoare. Aici

părerile sunt împărţite şi nu se poate trage o concluzie exactă întrucât răspunsul depinde

de natura umană, de cultură, de societatea în care trăim. Astfel de articole nu pot fi

considerate în întregime nefelositoare întrucât ele sunt cele ce consolidează imaginile

mediatice ale persoanelor publice şi tot astfel de articole distrag atenţia de la un anumit

personaj al momentului. Pe de altă parte, nu sunt nici articole ce ne provoacă gândirea, ce

ne stimulează sau ne întregeşte cunoştinţele ştiinţifice.

e. Concluzii ale studiului de caz:

Datorită statului social pe care prinţesa Brianna Caradja îl deţine, aceasta este expusă

atenţiei presei în mod constant. În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că imaginea pe

care aceasta o deţine în presă românească se bazează în principal pe scandalul mediatic.

Ea a fost şi este ţinta unor scandaluri mediatice aparent provocate, ceea ce înseamnă că

imaginea pe care aceasta o are în presă românească este un în principal provocată chiar

de către ea. Imaginea pe care aceasta o promovează în mass-media este una provocată şi

întreţinută şi de vizibilitatea mediatică accentuată de care se bucură. Cazul este un

exemplu al unui scandal privat ajuns public. Deşi informaţiile apărute în presă nu sunt

22

aflate în urma unei investigaţii jurnalistice, ci declarate în cele mai multe cazuri direct de

către părţile implicate, scandalul este unul de natură privată. Informaţiile publicate fac

referire la detalii intime ale vieţii de cuplu, la stilul de viaţă al celor doi soţi, la orientările

sexuale, toate acestea intrând într-o categorie a subiectelor de interes privat.

4. Concluzii generale:

În acest studiu am vorbit despre interesul cititorilor pentru presa de scandal, despre

lansarea în mediul public a unor informaţii de natură privată. Am exemplificat prin

prezentarea scandalului provocat de divorţul dintre prinţesa Brianna Caradja şi soţul ei,

avocatul Perry Zizzy.

Conceptele ce au stat la baza acestui studiu de caz sunt : domeniul public, domeniul

privat, scandal, opinie publică, vizibiltate mediatică, comunicarea de masă, mesajul

mediatic.

Vizibilitatea mediatică la care este expusă prinţesa Caradja s-a dovedit a fi, pe lângă cea

rezultată în urma rangului ei nobil, una provocată. Aceasta vizibilitate a fost întreţinută

de-a lungul timpului prin apariţii constante în presa de scandal, pe teme de la cele mai

diverse, scandaluri în care prinţesa este implicată în mod direct.

Am vorbit despre faptul că audienţa cere ce vrea să vadă, şi am ajuns la concluzia că apar

tot mai multe publicaţii de scandal, în care sunt făcute cunoscute situaţii ca cea mai sus

prezentată. Acest interes crescut al oamenilor pentru presa de scandal s-a dovedit că

pleacă din nevoia acestora de a se relaxa, sau din curiozitate. Odată ajunşi persoane

publice, aceştia trebuie să îşi menţină la un anumit nivel imaginea, iar pentru asta sunt

nevoiţi să caute noi motive să apară în presă.

23

5. Bibliografie

Corpus de analiza:

1. www.mediafax.ro

2. www.acasatv.ro

3. www.stirileprotv.ro

4. www.click.ro

5. www.cancan.ro

6. www.telegrafonline.ro

7. www.feminis.ro

8. www.ciao.ro

9. www.revistavip.ro

10. www.ziarulring.ro

11. www.femina.rol.ro

Bibliografie metodologică:

FLYVBJERG, Bent, Five Misunderstandings About Case-Study Research în Qualitative

Inquiry, Vol. 12(2): 219-245, 2009.

Articole ştiinţifice:

1. BRIGHENTI.Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007;

2. ELMER, Greg, “A diagram of Panoptic surveillance“, 2003;

3. GLYNN, Kevin,”The 2004 election did not take place”, vol 10, martie 2009;

4. HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006;

5. MARX, Gary, “What’s new about new surveillance?”, 2002;

6. MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’

Revised”, 1997;

7. SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”,

2003;

8. THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005.

24

Studii:

9. THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet,

1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban

Anexe : chestionar aplicat pe un eşantion de 20 de personae

Anexa 1

1. Cât de des citiţi presa de scandal?

· 1 data/săptămâna - 1 respondenţi

· 2-3 ori. Săptămâna -3 respondenţi

· 4-5 ori pe Saptamana- 8 respondenţi

· Mai mult de 5 ori pe saptamana- 8 respondenţi

2. Care vi se pare cea mai reprezentativă publicaţie pentru acest gen de articole?

· Cancan- 13 răspunsuri

· Click-3 răspunsuri

· Ciao-4 răspunsuri

3. Aţi citit în acest tip de publicaţii articole care vi se păreau că încalca drepturile

persoanei publice în cauză?

· DA-18 răsp

· Nu- 2 răsp

4. Care dintre urmatoarelea apecte vi se pare încălcări ale vieţii private?

· Dezvăluirea detaliilor vieţii de cuplu- 7 răspunsuri

· Oferire informaţiilor cu privire la activităţile de zi cu zi ale persoanei publice- o

răspunsuri

· Orientări sexuale-5 răspunsuri

· Poze cu familia persoanei publice- 1 răspuns

· Date despre trecutul persoanei publice- 7 răspunsuri

5. Cât sunteţi dispus să plătiţi pentru o astfel de publicaţie?

· 10 lei- 0 răspunsuri

· 5-7 lei- 3 răspunsuri

· Mai puţin de 5 lei- 17 răspunsuri

6. La ce vă uitaţi prima dată atunci când achiziţionaţi o astfel de revistă?

25

· La ştirile de pe coperta- 6 răspunsuri

· La persoanele publice ce fac subiectul articolelor- 14 răspunsuri

· La veridicitatea informatiilor- o răspunsuri

7. Citiţi atfel de presă şi online? Dacă da, cât de des?

· O dată pe saptamana- 2 răspunsuri

· 2-3 ori pe saptamana- 13 răspunsuri

· Mai mult de 3 ori pe saptamana-4 răspunsuri

· Zilnic- 1 răspuns

8. Atunci când citiţi o astfel de presă:

· Treceţi rapid prin stiri- 5 răspunsuri

· Vă opriţi doar la ştirile ce prezintă interes- 13 răspunsuri

· Citiţi fiecare ştire în parte- 2 răspunsuri

9. Atunci când citiţi atfel de presă:

· Mă relaxez – 16 răspunsuri

· Mă informez cu privire la persoanele publice- 3 răspunsuri

· Mă amuz- 1 răspuns

10. Consideraţi că astfel de articole(articolele presei de scandal) sunt nefolositoare?

- DA - 13 răspunsuri

- NU - 7 răspunsuri

26