Sarurile

Definitie : Sărurile sunt combinaţii cu structură ionică, în general, formate prin neutralizarea unui acid cu o bază. Se mai pot obţine în urma reacţiilor dintre un acid şi o altă sare, dintre metale (sau oxizii lor) şi acizi, sau prin combinarea directă a elementelor.Sărurile sunt electroliţi tari, în soluţii apoase fiind, în general, disociate în ioni.Cuprins Obtinere: 1.Reactia acizilor cu bazele (neutralizarea ) 2.Precipitarea sarurilor greu solubile , din solutii apoase 3.Reactia metalelor comune cu acizi 4.Reactia metalelor cu nemetale

Clasificare: Săruri normale (neutre) Săruri acide Săruri bazice

.Denumire:• Saruri neutre provenite de la hidracizi .

NaCl-clorura de sodiu nemetal+ura+de metal

• Saruri neutre provenite de la oxiacizi cu nemetalul in stare de valenta superioara Na2SO4-sulfat de sodiu CaCO3-carbonat de calciu nemetal+at+de metal

• Sarurile neutre provenite de la oxiacizi cu nemetalul in stare de valenta inferioara

Na2SO3-sulfit de sodiu Mg(NO2)2-azotit de magneziu nemetal+it+de metal

Floruri F(I), Cloruri Cl(I), Bromuri Br(I), Ioduri I(I), Sulfuri S(II), Sulfati SO4(II), Azotati NO(I), Carbonati CO3(II), Fosfati PO4(III)

Exemple: Săruri neutre: clorura de sodiu

carbonat de calciu sulfat de cupru(II)

Săruri acide: carbonat acid de sodiu sulfat acid de sodiu carbonat de calciu

Proprietati fizice:

Sarurile sunt substante solide , cristalizate, albe sau culorate.

Saruri colorate:• albastru (CuSO4)• Verde : (FeSO4)

Unele saruri se dizolva in apa find solubile altele sunt insolubile Unele saruri au gust amar, altele sarate, unele au gust amarui-sarat

Proprietati chimice:

1. Reactia sarurilor cu metalele CuSO4+Fe Cu +FeSO4 AgNO3+Cu Ag + Cu(OH)3

2. Reactia sarurilor cu bazelor Zn(NO3)2+NaOH 2NaNO3 +Zn(OH)2 FeCl3+3NaOH 3Na Cl+Fe(OH)3

3. Reactia sarurilor cu acizi

AgNO3+HCl Ag Cl +HNO3 BaCO3 +H2SO4 BaCO3+ CO2+H2O4. Reactia de descompunere termica a sarurilor CaCO3 CaO+ CO2

Utilizari

Oxidul de calciu

Oxidul de calciu (varul nestins, varul ars) se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă, care cu apa reacţionează energic, efervescent cu degajare de căldură formându-se hidroxid de calciu (varul stins).Obţinere

Materiale de constructie

Calcarul Varstins

Mortarul

BetonulCimentul

Sticla Materialeplastice

Oxidul de calciu se obţine prin tratarea termică (arderea) la 800 °C a calcarului (carbonat de calciu) cu eliberare de bioxid de carbon:CaCO3 --> CaO + CO2

Acest proces are o serie de trepte de stingere cu apă a varului calcinat după duarata timpului de contact cu apa:< 2 min var stins puţin2 - 6 min var stins mijlociu> 6 min var stins tare

Varul calcinat şi cel stins este caustic având o reacţie alcalină (pH 12–13), ajuns în ochi poate produce chiar orbirea.

Utilizare

Varul nestins este folosit în industria de construcţii, la prepararea mortarului pentru tencuială, ca ghips, sau la văruirea pereţilor, în industria de fabricare a cimentului. In industria chimică este utilizat la producerea amendamentelor de îmbunătăţire a solurilor acide. In metalurgie este folosit la desulfurarea minereului de fier. De asemenea este folosit la reţinerea sulfului din fum (detoxifiere), la obţinerea hipocloritului de calciu, sau ca regulator valorii pH (quantum satis) la alimente (E 529).

Hidroxidul de calciu (sau varul stins)

Hidroxidul de calciu este cunoscut si sub numele de var stins. Acesta este o pulbere alba si se obtine in urma reactiei dintre varul nestins, oxidul de calciu, si apa.

Formula chimica: Ca(OH)2 Se obtine prin reactia oxidului de calciu cu apa.

CaO + H2O --> Ca(OH)2

Proprietati fizice. Este o substanta solida de culoare alba, solubila in apa, lunecoasa la pipait si lesioasa la gust.

Proprietati chimice. Varul stins inroseste solutia alcoolica de fenolftalina si albastreste solutia de turnesol.

* Reactiile hidroxidului de calciu cu acizii, oxizii si sarurile.

1. Reactia de neutralizare. [cu acizii]Ca(OH)2 + 2HCl = CaCl2 + 2H2O

2. Reactia de tulburare a apei de varCa(OH)2 + CO2 = CaCO3 + H2O

3. Reactia de obtinere a bazelor insolubileCa(OH)2 + CuSO4 = Cu(OH)2 + CaSO4Ca(OH)2 + FeSO4 = Fe(OH)2 + CaSO43Ca(OH)2 + 2FeCl3 = 2Fe(OH)3 + 3CaCl2

Varul stins se utilizeaza pentru : varuirea caselor, varuirea tulpinii pomilor impotriva inghetului si a insectelor, rafinarea zaharului, obtinerea mortarului de var, recunoasterea dioxidului de carbon (CO2). Dar este utilizat si in medicina ca neutralizant pentru arsurile cauzate de acidul sulfuric si pentru intoxicatiile cu acid oxalic.

MORTARUL

Mortarul este un material de constructie obtinut prin omogenizarea unui amestec de nisip, var si/sau ciment si apa.

Mortarele de construcţie se clasifică după domeniul de utilizare şi tipul liantului folosit. Caracteristicile de bază ale mortarelor sunt: consistenţa normală, mobilitatea, tendinţa de segregare şi capacitatea de reţinere a apei. Caracteristicile calitative ale mortarelor întărite sint următoarele: rezistenţa mecanică, aderenţa mortarului, gelivitatea.

Tipuri de mortare :- pentru zidarie - pentru tencuiala.

Aparitia materialelor si tehnologiilor noi de constructii, necesitatea respectarii unor termene de constructie mai scurte, reducerea costurilor, cresterea productivitatii prin aplicarea mecanizata a mortarelor, necesitatea obtinerii unei calitati constante a mortarelor, au impus modificarea mortarelor clasice care nu mai pot respecta cerintele tehnice actuale. Prin adaugarea compusilor polimerici (dispersii apoase de copolimeri

sintetici, pulberi redispersabile) în mortarele pe baza de lianti minerali se îmbunatatesc considerabil urmatoarele proprietati: aderenta la suport, rezistentele mecanice; timpul de lucrabilitate, capacitatea de retinere a apei, flexibilitatea, rezistenta la uzura, durabilitatea, rezistenta la alunecare. Domeniile de utilizare tipice pentru mortarele pe baza de lianti minerali modificate cu adaosuri de compusi polimerici sunt: adezivi pentru placi ceramice, mortare pentru rosturi, adezivi pentru termoizolatii, sape autonivelatoare, mortare pentru reparatii, mortare pentru finisare, gleturi, mortare impermeabile. Aparitia materialelor si tehnologiilor noi de constructii în paralel cu cerintele pentru îmbunatatirea calitatii constructiilor au impus modificarea mortarelor clasice care nu mai pot respecta cerintele tehnice actuale. Alti factori care au condus la tehnologii noi de obtinere si aplicare a mortarelor pe baza de lianti hidraulici cu adaosuri de compusi polimerici sunt: necesitatea respectarii unor termene de constructie mai scurte, reducerea costurilor, cresterea productivitatii prin aplicarea mecanizata a mortarelor, necesitatea obtinerii unei calitati constante a mortarelor. Mortarele clasice sunt inflexibile, se aplica în strat gros si nu au aderenta buna la unele materiale utilizate în industria constructiilor: placi din polistiren expandat si extrudat, panouri din lemn, placi din gresie portelanata, placi din piatra naturala sau placi din materiale compozite.

CIMENTUL

Cimentul reprezinta cel mai important material de constructie folosit la fabricarea betonului. Cimentul este un liant hidraulic care, in amestec cu apa, formeaza o pasta ce face priza si se intareste. Dupa intarire, isi mentine rezistenta si stabilitatea, chiar si sub apa.

In prezent, pe piata materialelor de constructii exista mai multe tipuri de ciment. Intrucat in ultimii ani s-au produs schimbari profunde atat in domeniul materialelor de constructii cat si in normele tehnice in constructii consideram ca este necesar sa facem unele precizari legate de modul de utilizare a cimenturilor. Mentionam ca, din pacate, exista unele confuzii in ceea ce priveste tipurile de ciment si de betoane preparate cu ciment, fapt ce poate duce la utilizarea necorespunzatoare a acestora si, respectiv, la o diminuare a performantelor sau chiar la compromiterea unor elemente structurale sau a intregii structuri de rezistenta realizate. Conform Codului de practica pentru executarea lucrarilor din beton, cimenturile se impart in patru grupe de sortimente: • cimenturi conform standardelor nationale SR; • cimenturi conform standardelor profesionale;

• cimenturi agrementate; • cimenturi colorate si ciment alb. Familia cimenturilor uzuale se grupeaza in 5 tipuri principale de ciment (cem I, cem II, cem III, cem IV si cem V), cuprinzand 27 de tipuri de ciment, fiecare tip avand 6 clase de rezistenta: 32,5N; 32,5R; 42,5N; 42,5R; 52,5N si 52,5R. Simbolurile care definesc un anumit ciment sunt: - I, II, III, IV si V reprezinta tipul principal de ciment; - 32,5; 42,5 si 52,5 sunt clasele de rezistenta standard la compresiune la 28 zile exprimate in MPa si determinate in conformitate cu SR EN 196-1:1995; - N si R sunt simboluri pentru rezistenta la compresiune initiala uzuala (N) si pentru rezistenta la compresiune initiala mare (R), determinate in conformitate cu standardul SR EN 196-1:1995 fie la 2 zile, fie la 7 zile; - A, B si C indica procentul de masa al cimentului de clincher: a) A - 80 - 94% pentru tipurile principale II - 35 - 64% pentru tipurile principale III - 65 - 89% pentru tipurile principale IV - 40 - 64% pentru tipurile principale V b) B - 65 - 79% pentru tipurile principale II si III - 20 - 34% pentru tipurile principale III - 45 - 64% pentru tipurile principale IV - 20 - 38% pentru tipurile principale V c) C - 5 - 19% pentru tipurile principale III;

- K, S, D, P, Q, V, W, T, L, LL - reprezinta tipul componentelor principale; - M reprezinta un amestec de componente principale.

In cazul cimentului insacuit, pe fiecare sac trebuie sa fie inscriptionat marcajul de conformitate CE, numarul de identificare a organismului de certificare si informatii despre ciment. Daca o parte din aceste informatii nu figureaza, este obligatoriu ca acestea sa fie trecute in documentele comerciale insotitoare. Certificat de conformitate - document emis pe baza regulilor schemei de evaluare a conformitatii care dovedeste ca se asigura increderea adecvata ca acel ciment este in conformitate cu standardul de specificatii corespunzator produsului; Marca de conformitate - marca protejata aplicata pe baza certificatului de conformitate; Ciment certificat - ciment pentru care a fost emis un certificat de conformitate;

Betonul

Betonul este un amestec de pietriş, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) şi apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă şi care se foloseşte în construcţii.

Despre beton

Betoanele sunt produse artificiale cu aspect de conglomerat care se obţin în urma întăririi unor amestecuri bine omogenizate de liant, apă şi agregate, eventual aditivi. Amestecul de liant şi apă formează o pastă care, în urma unor procese fizico-chimice, se întăreşte transformându-se într-o substanţă solidă care leagă între ele granulele de agregat, dând astfel caracterul de monolit al betonului. Betonul prezintă o bună rezistenţă la solicitarea de compresiune, dar la solicitarea de tracţiune rezistența betonului este mult mai scăzută (aproximativ de 10 ori mai mică decât cea la compresiune). Din acest motiv pentru a îmbunătăţi comportarea materialului la diferite tipuri de solicitări betonul poate fi armat cu diferite produse din oţel.

În industria construcţiilor, betonul, şi în special cel armat şi precomprimat, reprezintă principalul material de construcţii, folosit la structuri, datorită avantajelor pe care le are: durabilitate, executarea elementelor de contrucţii sub orice formă, rezistenţă la foc, caracterul monolit şi masivitatea construcţiilor, costul redus.

Acest lucru face ca betoanele să fie materiale foarte variate în ce priveşte proprietăţile lor tehnice, modul de fabricare şi punere în lucru. În funcţie de modul de armare se clasifică în:beton cu armătura flexibilă;beton cu armătura rigidă;beton precomprimat.

Prepararea betonului

Realizarea unui sortiment de beton presupune un proces de fabricare stabilit pe baza unor reţete, la care se respectă cu fidelitate caracteristicile materialelor constitutive: liantul, apa, agregatul şi alte adaosuri-în vederea obţinerii calităţilor proiectate. Odată compoziţia stabilită, urmează dozarea materialelor şi apoi prepararea betonului. Prepararea betonului se poate efectua manual sau mecanic. Prepararea manuală se face la lucrări de mică importanţă prin amestecarea nisipului cu cimentul şi cu pietrişul. După ce s-a obţinut un amestec omogen, se introduce treptat apa până rezultă un beton de consistenţa dorită. Prepararea mecanică a betonului se face cu ajutorul betonierelor.

Sticla Generalit ăţ i Sticla poate avea diverse culori

Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu si silicaţii ai diferitelor metale. Sunt materiale necristalizate (amorfe), cu rezistenţă mecanică şi duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai înalte se comportă ca lichidele subrăcite cu vâscozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin încălzire se înmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Sticlele se obţin, în general, prin topirea în cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de coarţ, piatră de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) şi materialele auxiliare. Proprietăţile fizice ale sticlelor sunt determinate de compoziţia lor.

Sticla obisnuită (sticla de sodiu sau potasiu): Sticla de sodiu are compoziţia aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se intrebuinţează la fabricarea geamurilor şi a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziţia 6SiO2·CaO·K2O şi este rezistenta la variaţii de temperatura. Se foloseşte la fabricarea vaselor de laborator.

Cristalul (sticla de plumb) este o sticla în care sodiul şi calciul au fost înlocuiţi cu potasiu şi plumb (6SiO2·PbO·K2O) şi se caracaterizează prin proprietaţi de refracţie bune şi densitate mare. Flintul si ştrasul contin un procent de plumb mai mare ca cristalul. Flintul se foloseşte pentru prisme şi lentile optice.

Prin adăugarea unor cantitati mici de Al2O3 sau B2O3 se obţin sticle rezistente la variaţii bruşte de temperatura care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenţă chimica mare şi un coeficient de dilatare mic.

Sticlele colorate se obţin dacă, în topitură, se adaugă unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formeaza silicatii coloraţi. În industria sticlei se utilizează drept coloranţi un numar foarte mare de substanţe care se încadrează de obicei în trei categorii: coloranţii ionici, coloranţii moleculari si coloranţii coloidali.

Coloranţii ionici sunt în general oxizii metalici. De exemplu sticla roşie conţine şi oxid de cupru, sticla galbenă sulfat de cadmiu, sticla albastră oxid de cobalt, sticla verde oxid de crom, sticla violetă oxid de mangan. Trioxidul de uraniu dă o culoare galben-verde însoţită de o frumoasă fluorescentă verde.

Coloranţii moleculari sunt reprezentaţi de seleniu care dă o culoare roz, de sulf care dă o culoare galbenă sau galbenă-cafenie si mai ales de sulfurile şi seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care dă o culoare roşie-rubinie a carei nuanţă depinde de raportul dintre cei doi componenţi.

Coloranţii coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub forma de soluţie coloidala imprimand sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat în sticla dă o culoare roşie-rubinie foarte frumoasa. Argintul dă nuante de la galben la cafeniu.

Sticlele colorate se topesc în creuzete cu capcitati de ordinul sutelor de litri sau în cuptoare mici în care temperatura, şi mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.

Sticlele colorate se utilizează în afara obiectelor de menaj, în numeroase domenii importante.

Marii consumatori de sticlă colorată sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizările luminoase în transporturi au o deosebită importanţă culorile utilizate de obicei, fiind rosul, verde, albastru si galben. Sticlele colorate se utilizează şi drept filtre pentru anumite radiaţii. Pentru protejarea ochilor sudorilor sau a celor ce privesc în cuptoare incandescente se utilizează asa-numitele sticle de cobalt dar si alte sticle care pot reţine radicali calorici sau ultraviolete. Filtrele colorate intra în componenta unor aparate optice sau de analiză, utilizate în laboratoare de fizică, chimie sau tehnică fotografică.

Colegiul national ienachita vacarescu

Proiect Sarurile ca materiale de constructii

Eleva: Grigorescu Ana- Maria Clasa: a -VIII- a A

CUPRINS

Notiuni generale despre saruri: - definitie - obtinere - clasificare - denumire - exemple

- proprietati fizice - proprietati chimice

Materiale de constructii: - oxidul de calciu (var nestins)- hidroxidul de calciu (var stins)- mortar - ciment- beton- sticla

Jocuri ; Bibliografie

JOCURI 1. Stabiliţi corespondenţa dintre reactanţi şi produşii de

reacţie din schemă:

2. Identificaţi şi denumiţi substanţelor ce corespund

literelor x, y, z şi egalează ecuaţiile reacţiilor chimice de mai jos:

Bibloigrafie

http://www.referat.ro/referate/download/Oxizi_baze_saruri_acizi_1489.htmlhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Sare_(chimie)http://www.slideshare.net/vfulea/sarurihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Oxid_de_calciuhttp://www.referat.ro/referate/Hidroxid_de_calciu_fc60f.html

CuCO3 x + yx + HCl → CuCl2 + z

y + NaOH → Na2CO3 +z

http://www.referat.ro/referate/Mortarul_57681.htmlhttp://www.referat.ro/referate/Cimentul_f5336.htmlhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Betonhttp://www.didactic.ro/lectii-chimie-5-saruri-rezolvari-de-exercitii-si-probleme-p152526-t0?cat_id=5