Sărbătoarea Învierii Domnului Sau a Sfintelor Paşti

1
Sărbătoarea învierii Domnului sau a Sfintelor Paşti este cea mai importantă dintre toate Praznicele din cursul anului liturgic, fiind centrul întregii vieţi şi spiritualităţi ortodoxe. Despre acest fapt ne încredinţează faptul că Praznicul Paştilor „are cea mai lungă durată, sărbătoarea în sine, ţinând trei zile, urmate de 39 de zile de după serbare, adică până în miercurea săptămânii a şasea după Paşti” 1 . Cuvântul Paşti, provine din limba ebraică de la termenul Pesah, care înseamnă trecere. în limba română, termenul a intrat prin filiera bizantino-latină, cu forma de plural, paschae, având acelaşi sens de trecere 2 . La evrei, Paştile desemna sărbătoarea azimilor, adică praznicul anual al ieşirii din robia Egiptului (Ieşire XII, 7), care se sărbătorea la 14 Nissan, ziua lunii pline de după echinocţiul de primăvară. 1 - Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Este preocupată Biserica Ortodoxă de problema datei unice a Sfintelor Paşti?, în voi. „Tradiţie şi înnoire în slujirea 2liturgică”, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, p. 75. Ibidem.

description

654

Transcript of Sărbătoarea Învierii Domnului Sau a Sfintelor Paşti

Page 1: Sărbătoarea Învierii Domnului Sau a Sfintelor Paşti

Sărbătoarea învierii Domnului sau a Sfintelor Paşti este cea mai importantă dintre toate Praznicele din cursul anului liturgic, fiind centrul întregii vieţi şi spiritualităţi ortodoxe. Despre acest fapt ne încredinţează faptul că Praznicul Paştilor „are cea mai lungă durată, sărbătoarea în sine, ţinând trei zile, urmate de 39 de zile de după serbare, adică până în miercurea săptămânii a şasea după Paşti”1.

Cuvântul Paşti, provine din limba ebraică de la termenul Pesah, care înseamnă trecere. în limba română, termenul a intrat prin filiera bizantino-latină, cu forma de plural, paschae, având acelaşi sens de trecere2. La evrei, Paştile desemna sărbătoarea azimilor, adică praznicul anual al ieşirii din robia Egiptului (Ieşire XII, 7), care se sărbătorea la 14 Nissan, ziua lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

1 - Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Este preocupată Biserica Ortodoxă deproblema datei unice a Sfintelor Paşti?, în voi. „Tradiţie şi înnoire în slujirea

2liturgică”, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, p. 75.

Ibidem.