Rugăciunea Bisericii

1
7/17/2019 Rugăciunea Bisericii http://slidepdf.com/reader/full/rugaciunea-bisericii 1/1 Rugăciunea Bisericii În esen a ei, rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, pentru că, prin ț ea, închinătorul dobânde te cunoa terea vie a lui Dumnezeu, iar duhul omului î i trăie te cu ș ș ș ș adevărat Pa tele, adică trecerea de la moarte la via ă. ș ț Rugăciunea este pe de o parte lucrarea omului, dar, pe de altă parte, este i lucrarea lui ș Dumnezeu, sau a lui Hristos în om. Credinciosul ace deosebirea că el este cel care are nevoie de bunurile pe care le cere de la milostivul Dumnezeu, dar că în acela i timp în rugăciunea lui ș e puterea lui Dumnezeu. În rugăciune, credinciosul tinde spre liman, dar ea este i limanul ș spre care tinde i reprezintă posesia bunurilor pe care le cere. ș Rugăciunea este, a adar, o stare de interioritate reciprocă între cel care se roagă i ș ș Dumnezeu. !uletul celui care se roagă e ca o plantă însetată de apă, adică de Dumnezeu, dar, în acela i timp e plin de seva dumnezeiască. În acest sens, !ântul "rigorie !inaitul ace o ș rumoasă descriere a prezen ei lui Dumnezeu în rugăciune# $Rugăciunea este ipostasul celor ț nădă%duite, puterea celor netrupe ti, încredin area inimii, năde%dea mântuirii, semnul cură iei, ș ț ț cunoa terea lui Dumnezeu, arătarea &otezului'Rugăciunea este Dumnezeu, Care lucrează ș toate în to i, deoarece una singură este lucrarea, a (atălui i a )iului i a !ântului Duh, care ț ș ș lucrează toate în Hristos *isus.+ *ar !ântul il -scetul, vorbind despre o împreună lucrare a omului i a lui Dumnezeu în rugăciune spune# $Dacă vrei să te rogi, ai nevoie de Dumnezeu, ș care dăruie te rugăciune adevărată celui care stăruie necontenit în lupta rugăciunii. Deci, săl ș chemi, zicându*# $!in ească!e numele (ău, vie Împără ia (a.+ -dică, să vină Duhul !ânt i ț ț ș /nul ăscut )iul !ău, pentru că aceasta nea învă at Hristos, spunândune că trebuie să ne ț închinăm i să slu%im lui Dumnezeu (atăl, prin puterea Duhului !ânt care văde te adevărul ș ș 0*oan 1, 213.+

description

Articol publicat în revista parohiei Adormirea Maicii Domnului

Transcript of Rugăciunea Bisericii

Page 1: Rugăciunea Bisericii

7/17/2019 Rugăciunea Bisericii

http://slidepdf.com/reader/full/rugaciunea-bisericii 1/1

Rugăciunea Bisericii

În esen a ei, rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, pentru că, prinț

ea, închinătorul dobânde te cunoa terea vie a lui Dumnezeu, iar duhul omului î i trăie te cuș ș ș ș

adevărat Pa tele, adică trecerea de la moarte la via ă.ș ț

Rugăciunea este pe de o parte lucrarea omului, dar, pe de altă parte, este i lucrarea luiș

Dumnezeu, sau a lui Hristos în om. Credinciosul ace deosebirea că el este cel care are nevoiede bunurile pe care le cere de la milostivul Dumnezeu, dar că în acela i timp în rugăciunea luiș

e puterea lui Dumnezeu. În rugăciune, credinciosul tinde spre liman, dar ea este i limanulș

spre care tinde i reprezintă posesia bunurilor pe care le cere.ș

Rugăciunea este, a adar, o stare de interioritate reciprocă între cel care se roagă iș ș

Dumnezeu. !uletul celui care se roagă e ca o plantă însetată de apă, adică de Dumnezeu, dar,în acela i timp e plin de seva dumnezeiască. În acest sens, !ântul "rigorie !inaitul ace oș

rumoasă descriere a prezen ei lui Dumnezeu în rugăciune# $Rugăciunea este ipostasul celorț

nădă%duite, puterea celor netrupe ti, încredin area inimii, năde%dea mântuirii, semnul cură iei,ș ț ț

cunoa terea lui Dumnezeu, arătarea &otezului'Rugăciunea este Dumnezeu, Care lucreazăș

toate în to i, deoarece una singură este lucrarea, a (atălui i a )iului i a !ântului Duh, careț ș ș

lucrează toate în Hristos *isus.+ *ar !ântul il -scetul, vorbind despre o împreună lucrare aomului i a lui Dumnezeu în rugăciune spune# $Dacă vrei să te rogi, ai nevoie de Dumnezeu,ș

care dăruie te rugăciune adevărată celui care stăruie necontenit în lupta rugăciunii. Deci, sălș

chemi, zicându*# $!in ească!e numele (ău, vie Împără ia (a.+ -dică, să vină Duhul !ânt iț ț ș

/nul ăscut )iul !ău, pentru că aceasta nea învă at Hristos, spunândune că trebuie să neț

închinăm i să slu%im lui Dumnezeu (atăl, prin puterea Duhului !ânt care văde te adevărulș ș

0*oan 1, 213.+