Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie

1
Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie Dumnezeule veșnic, știm că îi iubești în mod deosebit pe cei mici si pe cei săraci și că îi aperi pe cei ale căror drepturi sunt încălcate Ți-i prezentăm astăzi pe cei care sunt tratați nedrept, vânduți ca o marfă oarecare, tineri, chiar și copii, ale căror vieți prețuiesc mai puțin de treizei de monede de argint. Dumnezeule atotputernic si milostiv credem că nu-i vei uita, că și numele lor sunt scrise în palma Ta. Fă-ne să înțelegem că și noi avem o misiune în lumea aceasta, în care doar piețele decid nu doar prețul cafelei ci și pe cel al oamenilor. Dă-ne curajul de a vorbi Doamne, noi te rugăm să le dăruiești înțelegere și determinare celor care luptă împotriva traficului de persoane Ajută-ne , te rugăm, Doamne să ne rugăm pentru cei a cărăr nepăsare și răceală încurajează răutatea traficului de persoane în lumea noastră. Fă-i să înțeleagă răul pe care-l fac. Te rugăm aceasta în numele lui Isus, Fiul tău și fratele nostru. Amin! RENATE, Religious in Europe Networking Against Trafficking and Exploitation www.renate-europe.net

description

Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie  Dumnezeule veșnic, știm că îi iubești în mod deosebit pe cei mici si pe cei săraci și că îi aperi pe cei ale căror drepturi sunt încălcate Ți-i prezentăm astăzi pe cei care sunt tratați nedrept, - PowerPoint PPT Presentation

Transcript of Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie

Page 1: Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie

Rugăciune pentru ziua europeană împotriva traficului de persoane, 18 octombrie  Dumnezeule veșnic, știm că îi iubești în mod deosebit pe cei mici si pe cei săraciși că îi aperi pe cei ale căror drepturi sunt încălcate Ți-i prezentăm astăzi pe cei care sunt tratați nedrept, vânduți ca o marfă oarecare, tineri, chiar și copii, ale căror vieți prețuiesc mai puțin de treizei de monede de argint.  Dumnezeule atotputernic si milostivcredem că nu-i vei uita, că și numele lor sunt scrise în palma Ta.  Fă-ne să înțelegem că și noi avem o misiune în lumea aceasta,în care doar piețele decid nu doar prețul cafelei ci și pe cel al oamenilor.  Dă-ne curajul de a vorbi deschis împotriva nedreptății și abuzului, de a sta alături de cei mici și de a denunța nedreptățile.

Doamne, noi te rugăm să le dăruiești înțelegere și determinarecelor care luptă împotriva traficului de persoane

Ajută-ne , te rugăm, Doamnesă ne rugăm pentru cei a cărăr nepăsare și răcealăîncurajează răutatea traficului de persoane în lumea noastră. Fă-i să înțeleagă răul pe care-l fac.  Te rugăm aceasta în numele lui Isus, Fiul tău și fratele nostru.Amin!

RENATE, Religious in Europe Networking Against Trafficking and Exploitationwww.renate-europe.net