2011 – 2012

Importanţa culturii

Studii gigant efectuate pe mii de consumatori de roșii au scos la iveală beneficiile acestei

plante asupra organismului uman, rezultatele fiind uluitoare, căci roșia, prin conținutul său, a

reușit să previăa sau să vindece boli a căror vindecare a rămas mult timp doar la nivel de

speranță.

Roșiile mai conțin acid folic, important în hematopoieza (“confecționarea” globulelor

roșii și implicit contribuie la combaterea anemiei) și în eliminarea homociesteinei, un aminoacid

al cărui metabolism este dependent de complexul vitaminic B.

Tomatele acționează pozitiv asupra majorității organelor, luptând împotriva a numeroase

afecțiuni, cum ar fi:

- Cancerul de prostată: în urma unor studii recente efectuate în Anglia s-a demonstrat că

bărbații care consumă frecvent roșii au risc de apariție a cancerului de prostată cu 40% mai mic.

Acesta este un procent imens având în vedere ca rata vindecării celor ce suferă de această

maladie se situează între 30 și 40%. 

- Afecțiuni ale sistemului osos: datorită conținutului bogat în minerale și vitamine, roșiile

reglează metabolismul țesutului osos și influențele hormonale asupra osului, acesta devenind mai

rezistent, scăzând în felul acesta riscul de apariție a osteoporozei. 

- Bolile cardiace: inca nu se cunoaste exact care este mecanismul de actiune, insa consumatorii

de tomate sunt protejati impotriva infarctului si aritmiilor cardiace. 

- Infectiile in general. Continand unul dintre cei mai puternici antioxidanti – licopenul – rosiile

stimuleaza sistemul imunitar, ajutand organismul sa lupte impotriva infectiilor. Sunt indicate de

asemenea batranilor si copiilor, mai ales ca acestia nu au un sistem imunitar bine dezvoltat

(copii) sau optim functional (batrani).

- Reumatismul: prin aceleasi proprietati antiinflamatoare rosiile amelioreaza boala reumatismala.

Tomatele prezinta si alte beneficii in afara de cele mai importante enumerate mai sus, fiind

eficace in gripa, intepaturi de insecte, acnee, puncte negre, infectii urinare si calculi renali,

constipatie, efectele tabagismului etc

Mediul de cultură

Culturi practicate în România şi pe plan mondial

Rosia, Solanum Lycopersicum, este originara din America de Sud. Prima rosie s-a copt

acum trei mii de ani sub soarele fierbinte al Anzilor Cordilieri din Peru. Primii care au cultivat

aceasta planta in propriile gradini au fost maiasii, iar de la acestia cultura rosiilor s-a tot

raspandit, ajungand in zilele noastre ca tomatele sa fie consmate de toate popoarele.

În Europa s-a răspândit întâi ca plantă de ornament.Dată fiind importanța acestei culturi ,

la noi în țară , tomatele se cultivă pe suprafețe întinse în câmp și în teren adăpostit.

Soiurile și hibrizii de tomate sunt în număr foarte mare , an de an apărând noi soiuri și noi

hibrizi, create de cercetători.

Soiuri de tomate

Culturi timpurii în câmp , pentru consum intern și pentru export:

-         Argeș 408 –Hibrid F 1 , cu port înalt , foarte precoce ( 95 – 98 zile ) , cu fructe rotunde ,

mijlocii ca mărime ( 70 – 80 g ) , uniform colorate și rezistente la transport.Este foarte productiv

și indicat pentru culturi protejate și în câmp , creat la noi în țară.

-         Export II – Hibrid F 1 , cu port înalt , timpuriu (108 – 110 zile ) , viguros , cu fructe mari

(greutate medie de 80 g ) , rotunde , uniforme și rezistente la transport .Este creat la noi în țară ,

foarte productiv și indicat pentru culturi protejate în câmp.

-         Argeș 400 – Hb 341 și Hb 361 – Hibrizi , cu creștere determinată , foarte timpurii , cu

fructe rotunde , colorate uniform , mijlocii spre mari.Sunt productivi și indicați pentru culturi

timpurii în câmp.

Culturi de vară-toamnă prin răsaduri în câmp , pentru consum în stare proaspătă și industrializare

-         Productiva 157 – Soi semitârziu (125 – 128 zile ) , cu fructe mari , rotunde , ușor turtite ,

uniform colorate în roșu-intens , puțin rezistente la transport (pielița subțire). Este indicat pentru

culturile de vară destinate consumului  în stare proaspătă.

-         Florida – Soi semitârziu (130 – 135 zile ) , cu fructe mari , rotunde , puțin alungite ,

prezentând la coacere 5 coaste (muchii longitudinale ) caracteristice ; rezistă bine la transport ;

este destinat consumului în stare proaspătă și pentru industria conservelor.

-         Ace , Campbell 146 – Soiuri semitârzii (130 – 140 zile ) , cu fructe mari (150 -170 g ) , de

culoare roșie-cărămizie la primul , roșu-viu la cel de- al doilea , producția fiind destinată pentru

fabricarea pastei de bulion.

-         Eclereur – Soi semitardiv (125 – 130 zile ) , productiv , cu fructe uniforme , de culoare

roșie-deschis , rezistente la transport , destinate consumului în stare proaspătă.

-         Roma A , Red top – Soiuri semitârzii , cu port semiînalt.Fructele sunt de formă ovoid-

alungite , cu pielița groasă care se decojește ușor ; se folosesc pentru industrializare.

-         Argeș 428 – Soi semitardiv ,  cu port semiînalt , fructe mari (150 – 180 g ) , colorate în

roșu aprins , destinate consumului intern.

-         Rutgers – Soi tardiv , cu port înalt , fructe mari , de culoare roșu-viu intens.Producția se

folosește pentru industrializare și consum în stare proaspătă.

Reacţia mediului de cultură şi importanţa sa agrochimică

 Tomatele sunt plante anuale , cu o perioadă de vegetație de 110 – 170 de zile , în funcție

de soiul cultivat. Sistemul radicular este puternic dezvoltat , rădăcina principală pătrunzând

adânc în sol , formând numeroase ramificații laterale.

Tomatele sunt plante pretențioase la temperatură.Sub +10 grade C și peste 33 grade C ,

vegetația lor se oprește , dacă temperatura respectivă se menține mai mult timp. Temperatura

optimă de vegetație la această plantă este cuprinsă între 22 – 28 grade C.

Tomatele manifestă pretenții ridicate față de lumină.Lumina insuficientă în timpul

răsăririi favorizează alungirea răsadului , iar în perioada înfloritului provoacă căderea florilor.

În ceea ce privește regimul de umiditate , tomatele au pretenții mai mici decât celelalte

specii de legume. Tomatele își asigură necesarul de umiditate din sol prin sistemul lor radicular

bine dezvoltat.Cu toată rezistența la secetă a tomatelor , cultura trebuie irigată în anii secetoși.

Umiditatea prea mare din sol sau atmosferă provoacă căderea florilor , favorizează îmbolnăvirea

plantelor , iar seceta micșorează producția. În sere , umiditatea relativă a aerului trebuie să fie

cuprinsă între 45 – 60 %.

Rezultate bune se obțin în cultura tomatelor , mai ales la tomatele timpurii , atunci când

ele sunt cultivate pe soluri nisipo – lutoase permeabile.

În general , tomatele pot crește pe diferite tipuri de sol , cu condiția ca acestea să fie bine

lucrate , afânate , bogate în substanțe fertilizante , permeabile și cu expoziție sudică.

În asolamentele legumicole s-au obținut rezultate bune cultivând tomate după legume ,

bostani și varză.Tomatele nu pot fi cultivate după cartofi , pătlăgele vinete sau ardei , întrucât

aceste specii aparțin aceleași familii de plante , având aceleași pretenții față de de elementele

fertilizante din sol și fiind atacate de aceiași dăunători și boli.De asemenea , nu este indicat ca

tomatele să revină pe aceeași suprafață de teren decât după 3 – 4 ani.

Pentru cultura tomatelor , terenul se pregătește printr-o arătură adâncă de toamnă . la 25 -

30 cm.Totodată , se încorporează și îngrășămintele de bază :20 -30 t/ha gunoi de grajd , în

amestec cu 300 -400 kg superfosfat și 100 -200 kg sare potasică la hectar.Primăvara , la arătura

superficială , se aplică 250 -300 kg /ha azotat de amoniu.Dacă se face îngrășarea la cuib , la

plantare , se dau numai 10 -20 t /ha de mraniță sau gunoi bine descompus , în amestec cu

îngrășăminte chimice : 70 -80 kg azotat de amoniu , 100 – 150 kg de superfosfat și 50 – 70 kg

sare potasică la hectar.

În vederea plantării , cu o zi sau două înainte , terenul se grăpează și se marchează

rândurile la distanța de 80 cm.În cazul culturilor irigate , se fac brazde înalte cu lățimea de 80 cm

, iar între ele se lasă spații de 50 cm.

Comportarea speciei faţă de pH

Ph-ul optim pentru cultivarea rosiilor este de 5,8-6,8. In functie de rezultatul analizei

pamantului, poatefi nevoie sa adaugati ingrasamant cu fosfor, potasiu sau nitrogen inainte de plantare.

(Davidescu D., Davidescu Velicica 1987).

Elemente nutritive şi impactul lor asupra creşterii şi dezvoltării plantelor

Plantele au nevoie de substanțele nutritive de bază într-o cantitate echilibrată pentru a

crește și a se dezvoltă sănătos. Substanțele fertilizatoare sau hrana completă pentru plante conțin

toate aceste elemente de bază: azot (N), fosfor (P) și potasiu (K). Azotul ajută la dezvoltarea

frunzelor și a tulpinilor, fosforul pentru dezvoltarea rădăcinii, culorii florilor și rezistența la boli

și potasiul pentru producerea de fructe și semințe.

Iată câteva materiale organice care, adăugate în pământ, dau substanțele nutritive

specifice de care au nevoie plantele: surse de azot - bălegar transformat în compost, compost din

ciuperci, oase de pește măcinate, terci de orez; surse de fosfor - oase măcinate, fosfat; surse de

potasiu - var, dolomită, scoici sfărâmate, alge, talas și așchii de lemn.

Unele plante sunt mai sensibile la concentrații mai mari de elemente nutritive, în timp ce

altele le suportă bine. Dozele prea mari sau repetate la intervale prea scrute pot deveni toxice,

stânjenind creșterea și dezvoltarea. Adeseori, pe frunze apar necroze ale țesuturilor. Plantele cu

frunze cărnoase, în general sunt mai sensibile la utilizarea de soluții concentrate.

Carența în elemente nutritive, insuficiența, ca și raportul N:P:K necorespunzător ori

modificarea pH-ului solului, stânjenește creșterea și dezvoltarea, fapt ce se poate manifesta și

prin semne exterioare pe frunze și în habitusul plantei.

Cerințele speciei față de elementele nutritive

Pe toată perioada de vegetaţie se va menţine solul curat de buruieni prin efectuarea a 3-4

praşile manuale. Fertilizarea fazială se poate face în două reprize, prima fertilizare cu azotat de

amoniu orientativ 100 kg/ha la 10-15 zile după plantare iar a doua fertilizare cu 70-80 kg/ha

azotat de amoniu în momentul când fructele din prima inflorescenţă încep să se înroşească.

Pentru a completa necesarul de macro şi microelemente se pot efectua tratamente foliare cu

îngrăşăminte chimice ca: Wuxal, Volldünger, Mikramid, în concentraţie de 0,5-1 % odată cu

efectuarea tratamentelor fitosanitare.

Irigarea culturii se va face, în funcţie de regimul pluviometric, de până la 5-6 udări.

Premise pentru crearea unui pH optim

Creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt influenţate direct de aciditatea solului, prin

caracterul de toxicitate al ionilor de Al3+ şi Mn2+ şi prin efectele ei asupra accesibilităţii

elementelor nutritive. În general, toxicitatea ionilor de Al3+ apare când pH-ul solului în soluţie

salină 0,1 N de KCl, este mai mic de 5, iar gradul de saturatie în baze (după Kappen) mai mic

de 75%. Efectul toxic dispare atunci când conţinutul de aluminiu mobil este sub 1,5 - 2,0 mg la

100 g sol şi pH (H2O) = 5,75 - 6,0; VAh= 75 %.

Solurile acide conțin şi însemnate cantități de mangan solubil şi accesibil, cantități ce

cresc odata cu scăderea pH-ului, depăşindu-le frecvent pe cele de aluminiu.

Principalele criterii care stau la baza stabilirii necesității corectării reacției acide a

solurilor sunt:

a) pH-ul, determinat în suspensie apoasă la raportul sol:soluție de 1:2,5. Din relațiile dintre

gradul de saturație în baze şi pH, gradul de saturație în baze şi apariția  aluminiului schimbabil în

soluția solului, s-a constatat că la valori ale pH-ului ≤5,8 începe apariţia Al3+ schimbabil. Acest

lucru a determinat considerarea valorii pH de 5,8 ca valoare limită, indicatoare a necesității de

amendare a solurilor acide pentru majoritatea plantelor cultivate. 

b) Saturația în cationi bazici. Acest indice influențează atât reacția solului cât şi un

ansamblu de însuşiri fizice şi chimice care condiționează starea de fertilitate şi condițiile de

nutriție pentru plantele cultivate. La stabilirea gradului de saturație în baze se face precizarea că

acesta se calculează cu ajutorul sumei bazelor schimbabile (SB) şi acidității hidrolitice (Ah),

indici determinați, dupa metoda Kappen. Nivelul saturației în baze de la care se consideră

oportună amendarea este cel al valorilor VAh< 75%. Gradul de saturație în baze, dorit a fi

realizat prin amendareare în funcție de modul de utilizare a terenului şi de speciile cultivate,

astfel:

- 70% pentru pajişti naturale;

- 75% pentru plantațiile pomicole şi viticole;

- 90% pentru asolamentele de câmp fără leguminoase perene;

- 100% pentru asolamente de câmp cu leguminoase perene.

c) Conținutul de aluminiu schimbabil (mobil) din sol. Nevoia principală de a corecta prin

amendare reacția solurilor acide intervine, numai în măsura în care acestea conțin aluminiu mobil

în cantități uşor dozabile şi anume mai mari de 0,3 me Al3+ /100g sol. Justificat de faptul că

efectul fitotoxic al ionului de Al3+ este dependent şi de conținutul bazelor de schimb din sol,

pentru aprecierea oportunității calcarizării solurilor acide se opereaza cu raportul dintre Al3+

schimbabil şi suma bazelor de schimb (Al3+/SB×100).

Materiale utilizate pentru corectarea reactiei acide a solurilor 

În scopul corectării reacției acide a solurilor, se folosește o gamă variată de produse, care

conțin calciu sau magneziu sub formă de oxizi, hidroxizi, carbonați. Aceste materiale pot fi

clasificate după principiul active şi origine.

Ca materiale native se folosesc:

Piatra de var (agrocalcar) CaCO3

Varul ars (nestins) CaO.

Varul stins Ca(OH)2

Dolomitul CaMg(CO3)2

Tufurile calcaroase

Marna

Dozele de amendamente se stabilesc cu ajutorul relațiilor:

CaCO3 t/ha =

Ah⋅10⋅50⋅30000001000000000

⋅0 . 75

Ah (valoarea aciditatii hidrolitice a solului, exprimata în me la 100 g sol) = 6,3

10 (factorul pentru exprimarea acidităţii de la 1 kg la sol)

50 (echivalent chimic de neutralizare a CaCO3 (mg))

3000000 (greutatea aproximativă a stratului arabil de la sol de pe suprafaţa de 1 ha în kg)

1000000000 (factor pentru transformarea mg de CaCO3 in t/ha)

0,75 (coeficient pentru reducerea dozelor de amendamente calcaroase la ¾ din valoarea Ah)

CaCO3 t/ha =

6,3⋅10⋅50⋅30000001000000000

⋅0 .75=7 , 09

DAC ,t /ha=SB i⋅(V d

V i

−1)⋅1,5⋅100PNA

SB (suma bazelor de schimb în solul neamendat (me/100 g sol)) = 20,00

Vd (gradul de saturaţie în baze (%) dorit a fi realizat în sol prin amendare) = 100%

Vi (gradul de saturaţie în baze iniţial in solul neamendat in %) = 60%

1.5 (coeficient ce reprezinta pierderea la amestecarea incomplete a amendamentului cu solul)

PNA (puterea de neutralizare a amendamentului utilizat exprimat in % carbonat de calciu) =

110%

DAC ,t /ha=20⋅(10060

−1)⋅1,5⋅100110

DAC ,t /ha=20⋅0 ,66⋅1 ,35=17 , 82DAC ,t /30 ha=17 , 82⋅35=534 ,6

Fertilizarea speciei

1. Stabilirea normelor de îngrăşământ organic

Stabilirea normelor de îngrăşăminte organice se face prin mai multe procedee care au in

vedere fie bilanţul materiei organice din sol fie se refera la un scop momentan de satisfacere a

necesarului de elemente nutritive.

Pentru culture de câmp ,plantaţii pomicole sau viticole, culture cu legume in câmp,

Borlan si colb. au propus urmatorul model:

NIO t/ha = (a+ b

IN )⋅(c− dArg )⋅( 0,4

N ) a,b,c,d - parametri experimentli pentru grupe de culture şi pentru anumite măsuri tehnologice

(a=4, b=45, c=1,35, d=8)

IN – indice de azot

Arg - continutul de argila în stratul arat = 30%

N – conţinutul total de de azot din îngrăşămantul organic, care urmeaza a fi administrat=0,4%

0,4 – conţinutul mediu de N din gunoiul de grajd clasic

IN=H⋅ Sb

Sb+ Ah (H% = 2,1; SB = 20; Ah = 6,3)

IN = 1,59

NIO ,t /ha=(4+451 , 59 )⋅(1,35−8

30 )⋅(0,40,4 )

NIO ,t /ha=32 ,3⋅1, 09=35 , 2

La 30 ha de tomate de câmp vom administra 1056 tone de ingrăşământ organic

2. Stabilirea dozelor de îngrășăminte chimice

DOExp , kg /ha , N , P , K=[2 A⋅( 1−10−c⋅Rs )−( IAa⋅IA+b )⋅A (1−10−c⋅Rs )]⋅FCDF

A (limita superioară spre care tinde DOExp): pt. N=160

pt. P=140

pt. K=180

Rs (recolta scontată) = 4000 kg/ha

IA (indicii agrochimici)= IN=1,59

P=30

K=70

a, b, c (parametrii regresiei coeficientilor): a pentru N=0,92

b pentru N=0,23

c pentru N=0,058

a pentru P=0,40

b pentru P=15,0

c pentru P=0,058

a pentru K=0,80

b pentru K=40,00

c pentru K=0,06

a. Stabilirea dozelor de ingrăşământ cu N

DOExp , kg /ha , N=[2 A⋅(1−10−c⋅Rs)−( IAa⋅IA+b )⋅A (1−10−c⋅Rs )]

DOExp , kg /ha ,N=[ 320⋅0 ,94−0 ,93⋅160⋅0 ,94 ]DOExp , kg /ha ,N=300 ,8−139 ,9DOExp , kg /ha ,N=160 ,9

La 30 ha de tomate de câmp vom administra 4827 kg de ingrăşământ cu azot.

b. Stabilirea dozelor de ingrăşământ cu P

DOExp , kg /ha , P=[2 A⋅(1−10−c⋅Rs )−( IAa⋅IA+b )⋅A (1−10−c⋅Rs )]

DOExp , kg /ha , N=[ 280⋅0 , 94−1 , 11⋅140⋅0 ,94 ]DOExp , kg /ha , N=263 ,2−146 , 07DOExp , kg /ha , N=117 , 13

La 30 ha de tomate de câmp vom administra 3513,9 kg de ingrăşământ cu fosfor.

c. Stabilirea dozelor de ingrăşământ cu K

DOExp , kg /ha , K=[2 A⋅(1−10−c⋅Rs)−( IAa⋅IA+b )⋅A (1−10−c⋅Rs )]

DOExp , kg /ha , N=[ 360⋅1 , 99−1 ,24⋅180⋅1 ,99 ]DOExp , kg /ha , N=716 ,4−444 ,16DOExp , kg /ha , N=272. 24

La 30 ha de tomate de câmp vom administra 8167,2 kg de ingrăşământ cu potasiu.

Pentru aplicarea unor doze adecvate, corecte de îngrăşăminte chimice minerale pe

solurile care au primit îngrăşăminte organice se impune evaluarea aporturilor asimilabile în azot,

fosfor şi potasiu aduse prin administrarea îngrăşămintelor organice naturale.

N=G⋅N (g )⋅10⋅(0 ,06+ 0 ,27t )

P=G⋅P (g )⋅10⋅(0 , 10+ 0 ,25t )

K=G⋅K ( g)⋅10⋅( 0,5t )

G (cantitatea de îndrăşământ organic, t/ha) = 37,7

N(g), P(g), K(g) (conţinuturile totale de N, P, K in % din masa proaspătă a îngrăşământului

organic) = 0,40% N, 0,30% P, 0,5% K

t (timpul în ani trecut de la fertilizarea organică) = 1

N = 35,2∙0,40∙10∙0,33 = 46,46

P = 35,2∙0,30∙10∙0,35 = 36,96

K = 35,2∙0,50∙10∙0,50 = 88

DOExp – N = 160,9 - 46,46 = 114,44

DOExp – P =117,13 - 36,96 = 80,17

DOExp – K = 272,24 - 88 = 184,24

Concluzii

Cunoașterea mediului de cultură a plantelor a constituit o preocupare permanentă a

omului din cele mai vechi timpuri, astfel că, pe parcursul trecerii anilor, s-au acumulat noi

cunostințe despre natură și s-au perfecționat metodele de investigare a compoziției chimice a

solului și a elementelor nutritive.

Fertilizarea aplicată la sol în mod tradițional, constituie adeseori o sursă de poluare a

mediului și de aceea trebuie căutate măsuri alternative. Elementele minerale pot fi absorbite de

către plantă din soluții diluate și prin alte organe în afară de rădăcină, iar acest mod de absorbție

se numește absorbție extraradiculară. Capacitatea plantelor de a absorbii nutrienții prin frunze

devine astfel o metodă eficientă de fertilizare.

Datorită faptului că solul pe care se practică cultura de tomate de câmp are pH-ul = 5,8,

rezultă că este un sol acid.

1. Solul pe care se practică cultura de tomate este unul sărac în azot deoarece conținutul de

azot din sol este IN < 2 (IN=1,47), iar H < 3% (H=2,1%).

Pentru combaterea carenţei de azot se recomandă o fertilizare cu nitrocalcar.

2. Conţinut mijlociu de fosfor (P-ALppm = 30). Se pot folosi ca amendamente următoarele

îngrăşăminte: făina de fosforite, superfosfaţii, termofosfaţii, fosforitele, zgura lui Thomas.

3. Conţinut mijlociu de potasiu (K-ALppm = 70). Se pot folosi ca amendamente următoarele

îngrăşăminte: clorură de potasiu, sare potasică, sulfat de potasiu.

Bibiografie

Volf Mariana, AGROCHIMIE, Ed. Renaissance, Bucureşti, 2008

Ailincăi C., AGROTEHNICA TERENURILOR ARABILE, Ed.”Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi,

2007;

Avarvarei I.şi colab., AGROCHIMIE, Ed.Sitech, Craiova, 1997;

Muntean L.S., Axinte M. şi colab., FITOTEHNIE, Ed. .”Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, 2003;

http://www.daciccool.ro/

Conf. dr. Roxana Madjar şi Prof. dr.Velicica Davidescu, 2009 – Agrochimie

http://www.ingrasamintechimice.ro/