EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Copyright © Editura Paralela 45, 2017Editura Cartea Românească este un imprint al Editurii Paralela 45Calea Victoriei 133, sectorul 1, BucureștiPrezenta lucrare folosește denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar conținutul este protejat de legislația privind dreptul de proprietate intelectuală.www.cartearomaneasca.ro | www.edituraparalela45.ro

Editor: Călin VlasieRedactare: Cosmin PerțaTehnoredactare: Stelian BiganPregătire de tipar: Marius BadeaDesign copertă: Ionuț Broștianu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiPETRESCU, MARIAPledoarie pentru cei învinşi / Maria Petrescu. - Bucureşti : Cartea Românească, 2017ISBN 978-973- 23-3222- 1821.135.1

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Pledoarie pentru cei învin[i

Maria Petrescu

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

7

Cuvânt-înainte

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, undeva într-o clă-dire din Varșovia distrusă de bombardamentele germane, are loc o întâl-nire despre care vom afl a, din fericire, datorită relatării unuia dintre cei doi protagoniști.

Cei care au citit cartea Pianistul, scrisă de Wladislaw Szpilman, sau au văzut fi lmul cu același nume știu despre ce este vorba. Povestea are o pronunțată doză de fantastic. Fără suportul realității, ar fi putut fi consi-derată imposibilă. Pe scurt, un evreu polonez, pianist, se ascunde vreme de câțiva ani, ca un animal fugărit, în Varșovia ocupată de nemți. Spre sfârșitul războiului, este surprins de un ofi țer german în podul unei clădiri. Era previzibil un deznodământ dramatic... și totuși se produce un miracol: ofi țerul german, despre care vom afl a mai târziu că nu este la primul gest de acest fel, îl salvează pe Szpilman. După ce ascultă emoționat Balada în sol minor de Frederic Chopin, Wilm Hosenfeld, ofi țer Wehrmacht, face tot ce-i stă în putință pentru a-l proteja și a-l ajuta pe evreul fugar. Szpil-man va recunoaște mai târziu că-i datorează viața.

Constrâns de împrejurări, pianistul nu-l va putea ajuta, la rândul lui, pe ofi țerul german, care va sfârși ca prizonier într-un lagăr rusesc.

Întâlnirea celor doi, cu toate consecințele ei uimitoare, mi-a trimis gân-dul la aserțiunea celebră a fi losofului grec Protagoras: Omul este măsura tutu ror lucrurilor. În timpul războiului, un evreu polonez și un ofi țer ger man se întâlnesc și se apropie unul de celălalt, împărtășind un univers comun.

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Cei doi eroi ai unei povești adevărate au, în mod aparent miraculos, aceeași măsură a lucrurilor. Nu cred că exagerez spunând că, deși, în fi nal, Wladislaw Szpilman va supraviețui și va trăi multe decenii după aceea, iar ofi țerul neamț va muri în lagărul rusesc, acesta din urmă, chiar dacă aparent învins, va ieși demn, asemenea celuilalt, din frântura de istorie care i-a fost hărăzită.

În esență, asta este ceea ce am vrut să spun refăcând fragmente din viețile unor oameni dragi mie.

Un alt îndemn de a scrie a fost făcut de o constatare ce umilește orice logică – și anume că, după căderea comunismului, am descoperit că foarte mulți au continuat să creadă în fantasmele unei idei care s-a dovedit a fi nu numai falimentară, ci și distructivă. Este dezarmant și năucitor faptul că cei care continuă să susțină virtuțile unei societăți instaurate și men-ținute prin forță nu înțeleg că în absența libertății omul este iremediabil mutilat. Plantele și animalele nu se pot dezvolta normal decât în armonie cu propria lor natură, adică în libertate. Omul urmează aceeași lege, pe care nimeni nu o poate schimba. Încălcarea ei naște monștri, iar istoria omenirii își adaugă pagini care pun sub semnul îndoielii superioritatea pe care Homo sapiens o clamează de câte ori are prilejul.

Este adevărată, imposibil de contrazis, demonstrația pe care istoria a făcut-o cu prisosință și anume că binele și răul sunt două concepte cărora, adeseori, oamenii le-au atribuit sensuri ce desfi d orice rațiune. Pentru asta, mă îndoiesc de puterea argumentului, oricare ar fi el, în raport cu cei care își ațintesc ochii minții într-o singură direcție. De aceea, am încercat o cale mai simplă spre înțelegere: cea oferită de emoție. Încerc să cred că emoția poate fi , uneori, un mijloc mai convingător de a-i așeza pe „ceilalți” alături de tine.

Am povestit cu destulă zgârcenie, fără detalii, pe care le-am ascuns în mine însămi, tot ceea ce instaurarea societății comuniste a făcut din viața antecesorilor mei și a mea. Emoția era inevitabilă și, cu orice risc, am lăsat-o să-și spună cuvântul. În cele din urmă, fi e că vrem, fi e că nu vrem, existența noastră e o permanentă sursă de emoții, pe care avem datoria să le convertim în înțelegerea adevărată a lucrurilor... Atâta cât să nu uităm afi rmația lui Protagoras.

Autoarea

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

9

La 20 de ani după evenimentele anului 1989, greu de defi nit, răul mo-

ral pe care comunismul l-a răspândit ca pe un virus este încă prezent.

Virusul e puternic și acționează, insidios și perfi d, după reguli care se adap-

tează perfect naturii umane. Trebuie să-i cunoaștem esența, dacă sperăm

să-i găsim antidotul. Orice mărturie despre comunism este importantă.

Singurii care o pot face sunt contemporanii și victimele comunismului.

Imaginat, adesea imaginat cu frenezie, de către cei atrași de promisi-

unile lui generoase, dar lipsite de substanță, sistemul politic care s-a do-

vedit total distructiv ascunde cu dibăcie adevărul sub teorii șubrede,

sentimentale, viciu capital al oricărei ideologii.

Datorez lui Sonne, prietenul venerat de Elias Canetti, hotărârea de a

povesti, de a vorbi despre toți cei apropiați mie, doborâți de o epocă isto-

rică terifi antă.

Pentru Sonne, spunea Canetti, istoria este imperiul desăvârșit al vinovăției.1

Cu adevărat important este să știi nu numai ce li s-a întâmplat celor

care au trăit-o, ci și de ce au fost ei înșiși capabili. Mai mult, trebuie să afl i

de ce ai fi fost tu însuți capabil.

Sonne practica, în raport cu sine, exigența, fără de care nu este posibilă

cunoașterea, acea cunoaștere bine însușită, exersată, mereu îmbogățită și

verifi cată. Dacă, în materie de morală, poți pune anumite idei sub semnul

relativului, aici Sonne era riguros și categoric.

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

10

Totul devine limpede: putem înțelege că nu avem dreptul să-l deplân-gem și să-l glorifi căm pe Horea și pe alții asemenea lui dacă nu știm exact ce am fi făcut alături de ei, pentru ei, în locul lor. Cadrul unei astfel de gândiri li se poate părea rigid și constrângător doar celor care nu cunosc îndeajuns prețul cuvintelor, rostul, menirea lor. Cei care știu – vor fi întot-deauna foarte puțini – asistă neputincioși la dezastrul pe care scamatorii, manipulatorii cuvintelor îl produc.

*

Cu puțin timp în urmă, într-o măsură și azi, oricine venea în fostele țări comuniste, în orașele contaminate de morbul demolării, dominate de construcții urâte și apăsătoare, remarca pe chipul oamenilor o tristețe asemănătoare unei măști cu care te obișnuiești și pe care uiți să o mai dai jos. Aș spune că unul dintre motivele acestei tristeți trebuie căutat în lipsa unui element esențial oricărei existențe umane: farmecul.

Farmec este un cuvânt bogat și suplu. El nu înseamnă grandoare, somp-tuozitate, exces. Farmecul adevărat își trage seva din armonie. O armonie simplă, fragilă și ușor de pierdut, chiar în cea mai bună dintre lumile posibile.

Farmec înseamnă un spațiu public și privat atrăgător, chipuri care să refl ecte cu adevărat evoluția speciei, farmec înseamnă măsură, statornicie în prezervarea bunelor obiceiuri, o minimă siguranță materială și morală.

Odată cu distrugerea unui sistem de valori clădit cu trudă în timp și zdrobirea a milioane de destine, comunismul a intervenit brutal în toate resorturile care întrețineau farmecul. A reușit și urmele acestei reușite se văd și astăzi. Trebuie să fi i orb sau cinic ca să nu le recunoști.

A încercat să bagatelizeze divinul, cea mai veche aspirație spre abso-lut a umanității. Nu a reușit pentru că în interiorul unei biserici există un spațiu care nu poate fi dărâmat cu buldozerul. Opoziția acestui spațiu însufl ețit nu a putut fi învinsă.

Mihail Bulgakov, cel care a asistat la masacrarea ideilor și a oamenilor în perioada stalinistă, modifi că, în romanul Maestrul și Margareta, rapor-tul clasic dintre divin, demonic și om.

Comunismul oferă spațiul favorabil unui experiment spectaculos. Aici, nici diavolul nu-și poate domina perplexitatea și neputința de a

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

11

schimba un sistem clădit prin metode de care, chiar el, simbolul răului, se simte străin.

Woland, demonul suprem, privește cu dispreț și cu egală amărăciune oamenii desfi gurați de ideologia comunistă. El face, cu o trufașă demni-tate, ceea ce are menirea să facă: sancționează prostia, ipocrizia, lașita-tea – trăsături umane pe care comunismul le-a exacerbat pentru a se impune. Lui Woland nu-i place rolul hărăzit. Nu este crud cu voluptate, ci cu o ciudată tristețe și, mai ales, cu o imensă silă.

În fi nalul acestui fabulos roman, Woland și suita lui de demoni pără-sesc Moscova comunistă cu chipurile împietrite. Fără îndoială, nu se simt victorioși. Știu că în esența lor lucrurile au rămas aceleași. În cele din urmă, benefi ciari ai liberului arbitru, oamenii trebuiau lăsați să-și modeleze singuri destinele.

*

Nu știu cât timp le va rămâne ascunsă muritorilor rațiunea pentru care nu -și pot alege locul și timpul nașterii. O astfel de interdicție creează ab initio inegalități și difi cultăți în gestionarea liberului arbitru.

Sunt sigură că, întrebată fi ind, m-aș fi opus nașterii mele în România anului 1942. Ne afl am în plin război. N-am înțeles curajul mamei de a naște un copil în vremuri atât de nesigure, de tulburi. Mi-a spus că nici ea, nici tata nu au anticipat evenimentul. Au fost speriați, dar tinerețea și dragos-tea din acea perioadă i-au ajutat să depășească primele momente de derută.

M-am născut la 18 august 1942. Dacă posibilitatea cunoașterii unor lucruri, altora inaccesibile, este un act de generozitate al destinului, am fost o privilegiată. Am cunoscut războiul, cel puțin prin faptul că i-am suportat consecințele imediate și pe termen lung. Am hotărât să valori-fi c „privilegiul” de a cunoaște comunismul, știind că mărturii avizate îi pot smulge masca sub care ignoranții și idealiștii nu disting impostura.

Despre război nu se pot ține conferințe. În afara confruntării directe, el nu se dezvăluie decât celor al căror interes se așază în zonele profund sensibile ale cunoașterii.

Atât tata, cât și fratele mamei au fost pe front. Am citit și am păstrat scrisori de la amândoi. Le-am suprapus frânturi de imagini din fi lmele

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

17

Mama �i tata dup� c�s�torie

Mama

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ