Rolul eticii în afacerii

7/28/2019 Rolul eticii în afacerii

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-eticii-in-afacerii 1/9

ETICA ÎN AFACERI

Proiect de semestrucu tema:

ROLUL ETICII ÎN AFACERI

Student,

Rolul eticii în afaceri

Etica este definită ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi

condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială.

Etica în afaceri reprezintă acele norme şi concepte care urmăresc să clarifice

problemele de natură morală care se ivesc în mod curent în activitatea agenţilor economici din

societate.



Etica în afaceri ajută la clarificarea i definirea scopurilor reale, salvează afacerea de laș

irosirea resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor gre ite. Oamenii de afaceri trebuie să aibăș

încredere în judecă ile lor etice pentru că ajută la eliminarea confuziilor, reduce costurile iț ș

consecin ele adverse ale problemelor etice – schimbă circumstan ele. De asemenea,determinăț ț

crearea unor produse de o calitate superioară i impune anumite condi ii de angajare cum ar fiș ț

onestitate, corectitudine, legitimitate etc.

Etica a devenit tot mai importantă în zilele noastre, în mare parte şi datorită creşterii

interesului mediatic pentru sectorul privat,dat fiind creşterea importanţei acestuia în viaţa

socială şi economică. Toţi membrii unei firme trebuie să cunoască şi să în eleagăț

complexitatea problemelor de natură etică şi totodată cum valorile şi ţelurile organizaţiei

reflectă conduita practică în mediul economic.

Etica este privită mai mult ca un mod de comportament în societate bazat pe principii

şi valori morale, universal acceptate ca fiind valabile.

Principiile eticii în afaceri trebuie dezvoltate şi aplicate în toate sferele de activitate ale

sectorului economic. În această viziune, promovarea unui comportament etic adecvat, atât din

partea managerilor cât si a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru

rezultatele finale ale întregii organizaţii. Firmele şi antreprenorii care au un comportament etic

se bucură de respectul şi încrederea partenerilor, a angajaţilor,a furnizorilor şi a clienţilor lor.

Acest comportament exprimă valorile pe care le împărtăşeşte antreprenorul şi pe care se

bazează relaţiile sale cu toţi aceia care contribuie la bunul mers al afacerii;între aceste valori,

prioritare trebuie să fie:sinceritatea,cinstea,integritatea,respectul,responsabilitatea,loialitatea,

dreptatea,grija.

Respectarea normelor etice în relaţiile de afaceri constituie o cerin ă fundamentală aț

concurenţei loiale. Fiind dat rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurenţa în activitatea

economică – pe de o parte – pe de altă parte, concurenţa este protejată prin lege sub un dublu

aspect:- interzicerea înţelegerilor anticoncurenţiale între agenţii economici şi a abuzului de

poziţie dominantă ( Legea nr.21/1996 asupra concurenţei)

- sancţionarea folosirii unor mijloace ilicite (nepermise, neloiale) în atragerea clientelei

(Legea nr 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale).

Prin faptul că înfiinţează o firmă şi dezvoltă o afacere, orice antreprenor îşi asumă

obligaţii morale şi faţă de comunitate. Interesele firmei nu trebuie să contravină intereselor

generale ale comunităţii, dimpotrivă, firma trebuie să contribuie la bunăstarea comunităţii, laîmbunătăţirea vieţii, a confortului şi a siguranţei cetăţenilor.

2



Etica afacerilor nu este o opţiune oarecare (facultativă) ci este o condiţie fundamentală

a prosperităţii individuale şi colective, a calităţii vieţii şi a progresului economico-social.

Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. Acest

adevăr este probat atât din perspectivă macroeconomică, cât şi din cea microeconomică. La

nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral

poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.

Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este

necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii,

angajaţilor. Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de

importantă în relaţiile de afaceri.

Încrederea înseamnă de fapt micşorarea riscului asumat. Încrederea, bazată pe

experienţa bunelor relaţii cu alţi oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor

şi intereselor, deci riscul va fi mai mic. Încrederea şi bunele relaţii ale firmei se referă la:

1. încrederea în relaţiile cu furnizorii - furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanţi,

direct afectaţi de deciziile organizaţiei, de comportamentul acesteia. Mai ales dacă este vorba

de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă. Ea se câştigă

prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel.

Încrederea determină o mai mare eficienţă, în timp, a schimbului. Iar relaţiile de schimb

bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl tratează pe celălalt aşa cum ar

vrea el să fie tratat.

2. încrederea în relaţiile cu consumatorii - un vânzător câştigă încrederea clientului său

atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii aşteaptă

de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale,

pertinente.

3. încrederea în relaţiile cu angajaţii - încrederea trebuie acordată atât şefilor, cât şi

subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate maimare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre

grupurile de muncă etc. Un studiu realizat la General Motors a identificat cinci factori

corelaţi cu încrederea în relaţiile cu angajaţii:

• percepţia unei comunicări deschise şi oneste, în sus şi în jos pe scară ierarhică;

• tratamentul corect pentru fiecare grup de muncă;

• împărţirea obiectivelor şi a valorilor între muncitori şi supraveghetori;

• autonomia, ca un semn al încrederii în angajat;

3



• feedback din partea managementului privind performanţele şi responsabilităţile

salariaţilor;

• încrederea este în relaţie directă cu unele tehnici moderne de management şi anume:

creşterea responsabilităţii, managementul participativ, managementul prin obiective,cercurile de calitate etc.

Etica în afaceri se referă de fapt la acel echilibru care ar trebui găsit între performanţele

economice şi cele sociale ale firmei.

Pentru înţelegerea clară a rolului eticii în afaceri este deosebit de importantă atitudinea

conducerii superioare a firmei din care să reiasă respectarea eticii atât prin acţiunile proprii

ale managerilor cât şi din politicile abordate în firmă, din deciziile luate, din sarcinile

transmise, din politicile salariale adoptate, din modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare,

etc.

Creşterea economică, dezvoltarea economică, progresul, creşterea calităţii vieţii nu

sunt termeni întâmplători, sunt rezultatul compunerii unui variat număr de factori economici,

politici, sociali, culturali, psihologici şi, nu în ultimul rând, tradiţionali, factori care

influenţează orice economie naţională. În prezent nu se poate vorbi despre progres, fără a

avea în vederea această etapă superioară, de tip relaţional, creată la nivelul economiei

mondiale, care nu se confundă cu simplitatea fluxurilor de comercializare externă, cu

tradiţionalul schimb de mărfuri între ţări, fiind caracterizată de o participare în permanentă

schimbare valorică şi structurală a statelor la diviziunea internaţională a muncii şi la circuitul

economic mondial. Tot ceea ce se întâmplă la nivelul economiei mondiale stă sub semnul

interdependenţei sau interconexiunilor economice.

Interdependenţele se adâncesc în strâsă legătură cu schimbările politice care au loc la

scară mondială, cu nivelul de dezvoltare economică, cu adâncirea diviziunii internaţionale a

muncii, cu diversificarea centrelor de putere pe plan economic internaţional, cu evoluţia preţurilor internaţionale şi a problemelor valutar - financiare. Toate acestea se află sub

influenţa unor factori contradictorii. Trecând de la o privire la scară macroeconomică, la una

mezoconomică se regăsesc economiile naţionale, economii de piaţă ale fiecărui stat care nu

pot exista şi nu pot fi viabile decât interconexate cu economiile de piaţă din celelalte ţări, se

va ajunge, în final, la scara microeconomică a firmei şi a mangementului ei specializat.

4



,, Întreprinderea constituie o unitate de bază a vieţii socio- economice, fiind

laboratorul de produse, servicii şi idei care contribuie la satisfacerea cerinţelor dinamice ale

omului, la progresul şi prosperitatea societăţii’’ 1

Ceea ce diferenţiază o economie naţională de alta constă în complexitatea bunurilor şiserviciilor ce se obţin, în tehnicile şi tehnologiile de producţie variate, în gradul diferit de

înzestrare cu resurse naturale şi factori de producţie. Aceste diferenţieri se reflectă într-o

anumită diviziune internaţională a muncii generatoare de conexiuni sau, mai corect,

interconexiuni. De la simplu la complex interconexiunile sunt generate de nevoile de materii

prime şi energie, de necesităţile de alimente, de schimbul reciproc de bunuri de consum,

bunuri de investiţii şi servicii, dar nu numai de atât.

Gradul ridicat de complexitate şi imposibilitatea ignorării particularizează

interconexiunile determinate de protecţia mediului înconjurător şi de speranţele reducerii

decalajelor tehnologice şi economice dintre ţări.

În acest amalgam al interconexiunilor puterea fiecărei economii este supusă testelor

de rezitenţă, teste care pot fi depăşite prin capacitatea de performanţă a propriilor mecanisme

economice. Aceste mecanisme interne favorizează obţinerea unei eficienţe competitive în

utilizarea factorilor de producţie, pe de o parte, iar pe de altă parte interacţiunea în favoarea progresului cu organisme economice şi financiar-monetare internaţionale. Racordarea la

exigenţele competiţiei a fost posibilă prin trecerea economiei naţionale a ţării noastre la

mecanismul economiei de piaţă în care cuvântul cheie care gererează acţiuni este concurenţa.

Concurenţa aduce avantaje şi dezavantaje. Ea va avantaja întotdeauna pe cel mai

competitiv şi va dezavantaja, sau chiar va elimina din câmpul acţiunii economice pe

întreprinzătorii care nu se adaptează cerinţelor pieţei. Ceea ce contează, în acest context, este

libertatea de acţiune a fiecărui agent economic, autonomia sa astfel încât adaptarea laexigenţele impuse pe plan intern să reprezinte o capacitate de înscriere la orice tip de

competiţie în care principalii jucători, competitori aparţin arenei interne sau arenei

internaţionale.

Problema întreprinzătorului particular de astăzi se pune altfel, depăşind tratamentul

din secolul trecut, care îl identifica practic cu principalul subiect activ al vieţii economice,

care plasa capitalul propriu sau împrumuturile solicitate şi primite într-o afacere şi care, în

1 Alexandru Puiu - ,,Analize şi studii comparative’’ Ed. Independenţa Economică 2004 pag.177

5



virtutea dreptului de proprietate asupra bunurilor investite, se îngrijea, în mod direct, de

mersul eficient al activităţii respective principalul scop rămânând acela de a obţine profit. Pe

aceeaşi scenă de joc se află astăzi producători, proprietari, întreprinzători şi manageri.

Relaţiile dintre aceştia sunt tot mai complexe, supuse variabilităţii, supuse schimbării

continue a rolurilor . Un real exemplu în acest caz îl poate constitui societatea pe acţiuni în

care capitalul se află în mâinile unui număr mare de proprietari-acţionari care fie lucrează în

cadrul societăţii la care sunt acţionari, fie lucrează în alte unităţi producătoare sau în diferite

instituţii sau pot să nu lucreze, fiind pensionari, rămânând pur şi simplu acţionari care trăiesc

din dividendele încasate.

Ceea ce-i diferenţiază este puterea de decizie. Este lipsit aproape complet de actul

decizional micul acţionar care deţine o parte neglijabilă în capitalul social, fiind adeseasalariat al întreprinderii, prin lipsa sa de participare semnificativă structural, la adunările

generale ale acţionarilor. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre marele acţionar . Pe baza

acţiunilor sale, prin mandatul de reprezentare din partea micilor acţionari pasivi, dispersaţi şi

chiar lipsiţi de informaţii, acesta poate să deţină o mare pondere în exprimarea votului în ceea

ce priveşte actul decizional. În ciuda acestui fapt nu se poate afirma, că marii acţionari

conduc permanent şi integral societatea pe acţiuni.

Independent de tipul societăţii comerciale, în condiţiile actuale, actul decizional este

extrem de complex, dinamic, concret. De ce? Pentru că există numeroase şi contradictorii

aşteptări din foarte multe direcţii, şi din partea multor entităţi. Proprietarii acţionari aşteaptă

încasarea dividendelor cât mai mari, cât mai sigure, pe fondul asigurării unui profit cât mai

mare pentru firma la care aceştia deţin acţiuni.

Pe de altă parte, salariaţii societăţii aşteaptă de la societatea la care lucrează, salarii

bune, posibilităţi de formare, de ridicare a nivelului de pregătire, de adaptare la cerinţele

pieţei pe care societatea acţionează, şi nu numai atât. Ei aşteaptă chiar protecţie socială în

situaţii speciale. Managerii salariaţi văd în unitatea la care sunt angajaţi locul manifestării

unui profesionalism şi a unei competenţe care trebuie să-i caracterizeze, aşteaptă ca unitatea

să fie cadrul de realizare a personalităţii lor şi, evident, venituri salariale asiguratorii,

compensatorii şi stimulative.

Dacă anterior s-au evidenţiat o serie de aşteptări venite din mediul intern al unei

societăţi nu trebuie neglijat nici mediul extern al acesteia.

6



Clienţii societăţii aşteaptă ca întreprinderea să-i protejeze în calitatea lor de

consumatori prin mărfuri de calitate, prin aprecierea continuă a calităţii produselor oferite,

prin asumarea unei răspunderi pentru asigurarea cu bunuri în cantităţile, structurile şi

calităţile cerute.

Municipalitatea, comuna va investi încredere în forţa, în capacitatea societăţilor

comerciale din raza lor, de a oferi locuri de muncă bune şi sigure, multe în unele cazuri. Nu

mai puţine sunt aşteptările în direcţia sponsorizărilor unor acţiuni sociale, culturale şi sportive

şi nu trebuie neglijată aşteptarea asigurării protecţiei mediului înconjurător.

Statul reprezentat prin administraţia publică, vede în fiecare întreprindere o sursă de

noi locuri de muncă, un motor al dezvoltării economice şi fireşte o sursă importantă şi

continuă de venituri bugetare, pentru a dezvolta educaţia, cultura, pentru a asigura sănătatea şi

securitatea socială a individului, generând coeziune şi nu excluziune.

Aceste multiple aşteptări şi exigenţe generează funcţiile multiple ale unei întreprinderi

moderne, strategiile funcţionării şi dezvoltării acesteia pentru a se asigura reuşita în activitatea

sa.

,,Strategia se materializează la confluenţa interdependenţelor dintre întreprindere şi mediul în

care ea îşi desfăşoară activitatea’’2

Ea are parteneri, resurse, informaţii din piaţă. Pe aceste baze trebuie să stabilească ce

nevoi umane, ce cerere de bunuri urmează a fi satisfăcute, care poate fi modul de combinare

al factorilor de producţie, tehnologiile aplicate, modul de organizare a eforturilor umane. În

numele intereselor firmei poate decide dacă producţia sau comercializarea unui bun poate să

continue sau trebuie oprită, dacă aceasta trebuie extinsă sau restrânsă. Acţionând într-o

economie mixtă, o altă regulă a jocului este respectarea legilor adoptate în mod democratic.

Globalizarea, sau expansiunea în mai multe ţări supune compania unor culturi variate,

reglementări şi medii de afaceri diferite.

Extinderile sau expansiunile pot aduce companiei, în cazul unor daune majore, pierderi

financiare foarte mari, fiind compromise astfel activităţile din toate ţările. Pentru înlăturarea

unor asemenea efecte se poate apela la o companie internaţională care să gestioneze

2 Alexandru Puiu - ,,Analize şi studii comparative’’ Ed. Independenţa Economică 2004pag.189

7



centralizat toate riscurile firmei, atât din ţara de origine, cât şi din celelalte ţări în care îşi

desfăşoară activitatea.

La nivelul firmei, riscul reflecta posibilitatea, respectiv probabilitatea, ca rezultatele

economico-financiare să evolueze de o manieră care o poate conduce la faliment, deci laincapacitate de plată.

Gradul de sensibilitate al rezultatului economic la riscurile de funcţionare face din

fiecare întreprindere o investiţie mai mult sau mai puţin riscantă. Evaluarea riscului este o

cerinţă a managementului ca funcţie de a ,,monitoriza” factorii de risc şi a iniţia măsuri de

prevenire, limitare sau contracarare a efectelor acestora.

Riscul, în general poate fi privit ca posibilitatea apariţiei unui eveniment care să

prejudicieze activitatea întreprinderii; reprezintă incapacitatea societăţii de a se adapta, în

timp şi la cel mai mic cost la variaţiile condiţiilor de mediu şi social în care acţionează. Astfel,

în

ansamblul activităţii ei, întreprinderea este supusă la 3 categorii de riscuri majore: de

exploatare (economic), de finanţare (financiar), de faliment (insolvabilitate).

În anumite companii, managerii adoptă o atitudine proactivă faţă de riscuri, adică pe

măsură ce gestionează riscurile, ei caută noi oportunităţi de controlare a acestora. Prima dată

companiile înţeleg riscurile şi doar apoi le gestionează putând înregistra avantaje competitive

faţă de corporaţiile care gestionează riscurile separat. Companiile care au aplicat procesul de

management al riscului au beneficiat de diferite avantaje: o alocare mai eficientă a resurselor,

costuri mai mici de transfer a riscului, identificarea mai precisă a expunerii la riscuri din

cadrul companiei.

Majoritatea corporaţiilor gestionează riscurile în cadrul departamentelor individuale de

management. Astfel, trezorierul corporaţiei este cel care se ocupă de determinarea efectelor

fluctuaţiilor diferitelor devize.

De asemenea, un alt manager al riscului este cel care alege un anumit program de

asigurare pe mai mulţi ani, cu scopul de a proteja compania de anumite riscuri referitoare la

proprietate, personal şi răspundere civilă.

Chiar şi preşedintele corporaţiei este un manager al riscului deoarece este cel care

decide alocarea capitalului.

8



În majoritatea cazurilor, fiecare manager al riscului ia deciziile referitoare la gestionarea

riscurilor de care este direct răspunzător, fără a lua cunoştinţă de felul în care celelalte riscuri

sunt gestionate sau fără a cunoaşte ce efect va avea decizia sa de optimizarea a riscurilor

asupra celorlalţi manageri ai riscului.

Acest management separat al riscului prezent la multe companii, poate conduce la utilizarea

ineficientă a capitalului în gestionarea riscurilor. Dacă ar exista o coordonare a diferitelor

activităţi de management al riscului s-ar putea obţine economii la costurile de administraţie a

portofoliului de riscuri la nivelul întregii companii.

Managementul centralizat al riscului poate fi descris ca un proces sistematic de

identificare, priorizare, măsurare şi gestionare a riscului, luare a deciziei, implementarea şi

monitorizarea rezultatelor în cadrul unei companii. Astfel, managementul riscului cuprinde încadrul aceluiaşi proces atât riscul pur – care se găseşte în industria asigurărilor, cât şi riscul

speculativ aflat în sfera riscurilor financiare.

Scopul general al managementului centralizat al riscului poate fi optimizarea riscului

astfel încât să se maximizeze profitul sau să se diminueze cheltuielile şi daunele.

Definirea riscului ca probabilitate de eşec acoperă doar o parte din înţelesul modern al

acestei noţiuni.

Literatura economică din toate ţările dezvoltate a evidenţiat importanţa stimulării

dinamismului economic, mobilităţii şi asumării de riscuri legate de inovare

Corespunzător altor opinii, riscul constituie „evenimentul viitor şi probabil a cărui

producere ar putea provoca anumite pierderi”, uneori factorii care ar conduce la pierderi pot

fi prevăzuţi cu anticipaţie, alteori riscul este neprevizibil fiind determinat de situaţii fortuite.

Riscul este definit şi ca posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei afaceri economice

(export, import, cooperare) ca rezultat al producerii unor evenimente, fenomene imprevizibile.

9

Rolul eticii în afacerii

Documents

Transcript of Rolul eticii în afacerii