UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE LITERE

ȘCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE

TERMINOLOGIA ASTRONOMICĂ ROMÂNEASCĂ

Rezumatul tezei de doctorat

Conducător de doctorat: Doctorandă:

Prof. univ. dr. Gafton Alexandru Ciobanu D. Maria – Marilena

Iași

2019

Anunţ

La data de 26 septembrie 2019, ora 11.00, în Seminar „G. Ivănescu”, drd. CIOBANU D. Maria - Marilena susţine, în şedinţa publică,

teza de doctorat cu titlul „Terminologia astronomică românească”, în

vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în domeniul Filologie.

Comisia de doctorat are următoarea componenţă:

Preşedinte:

Prof. univ. dr. Dorina Lăcrămioara PETRESCU, Universitatea „Alexandru

Ioan Cuza” din Iaşi

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. dr. Alexandru GAFTON, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

din Iaşi

Referenţi:

Conf. univ. dr. Ioan MILICĂ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din

Iaşi;

Conf. univ. dr. Adina DRAGOMIRESCU, Universitatea din București;

Prof. univ. dr. Oliviu FELECAN, Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca.

2

CUPRINS

Sigle și abrevieri ...................................................................................... 4

Terminologia astronomică românească între standardul impus și

dezvoltarea actuală – argumentul și etapele cercetării științifice ........... 6

Obiectivele și limitele cercetării ............................................................ 10

Capitolul I Stadiul actual al terminologiei. Importanța lexicului

specializat pentru știința astronomică .................................................. 12

1. Terminologia – concept și domeniu ............................................ 12

1.1. Definiție, structură și tipologie. Modalități de definire ....... 12

1.2. Terminologia ca ansamblu coerent și sistemic de termeni

caracteristici unui domeniu ........................................................ 22

1.3. Evoluția științei terminologiei, avantajele și pericolele

terminologizării .......................................................................... 23

2. De la limba comună la limbajul specializat ................................ 25

2.1. Limba comună, limbaj de specialitate, norma lingvistică,

norma literară ............................................................................ 25

2.2. Relația dintre limbajul general și limbajul de specialitate.

Conținut specializat versus conținut nespecializat. Funcțiile

limbajului și trăsăturile sale dominante ..................................... 27

3. Obiectul de studiu al terminologiei – termenul. Definiție. Relația

cuvânt-termen ................................................................................. 30

4. Importanța lexicului specializat pentru știința astronomică...... 34

4.1. Astronomia. Definirea domeniului. Introducere în domeniu:

particularități și dinamică .......................................................... 34

4.2. Importanța dicționarelor de specialitate în studiul

astronomiei ................................................................................. 39

3

Capitolul II Analiza situațiilor lingvistice identificate în terminologia

astronomică ........................................................................................... 41

1. Formarea termenilor în lucrările erudiților din secolele al XVII-

lea – al XIX-lea. Influența străină și efectele ei: împrumutul și calcul.

Creația internă ............................................................................... 41

2. Terminologia astronomică românească actuală ......................... 48

2.1. Metoda de culegere, selectare, analiză, clasificare și

interpretare a termenilor............................................................ 48

2.2. Clasificarea termenilor astronomici românești în funcție de

accepțiunea/tematica lor – tipologii. Abundența neologismelor în

terminologia astronomică românească....................................... 49

2.2.1. Împrumutul lexical ..................................................... 59

2.2.2. Calcul lingvistic............................................................ 68

2.2.3. Creația internă ............................................................. 73

2.2.4. Neologismele în terminologia astronomică

românească ............................................................................ 75

2.3. Termenii astronomici între necesitatea obiectivă și convenția

unificatoare. Relațiile cu terminologiile altor științe .................. 83

2.4. Termeni și sintagme caracteristice lexicului comun. Evoluția

semantică în cadrul terminologiei astronomice românești ........ 85

2.5. Termeni și sintagme care apar și în terminologiile altor

domenii (chimie, fizică, matematică, meteorologie) ................... 86

2.6. Termeni și sintagme proprii limbajului astronomic științific

.................................................................................................... 94

Capitolul III Metafora științifică în terminologia astronomică

românească ............................................................................................ 98

1. Metafora în științe ...................................................................... 98

4

1.1. Preliminarii: definiție și tipologie (clasificarea metaforei

științifice) .................................................................................... 98

1.2. Funcțiile metaforei științifice ............................................. 103

2. Limbajul astronomiei – o construcție asupra imaginii Universului

...................................................................................................... 105

2.1. Imaginar versus real în structurile metaforice din domeniul

astronomiei .............................................................................. 105

2.2. Tipuri de metafore utilizate în astronomie ........................ 113

2.3. Rolul, funcțiile și eficiența metaforei în definirea, constituirea,

înțelegerea și interpretarea imaginii Universului..................... 118

Concluzii .............................................................................................. 121

Bibliografie .......................................................................................... 129

Anexă 1 – Indice de termeni astronomici românești........................... 137

Anexă 2 – Indice de termeni astronomici românești analizați în partea a

III-a a cercetării .................................................................................. 149

Anexa 3 – Metafora științifică în terminologia astronomică românească

(capitolul III)

– Imagini .............................................................................................. 151

5

Terminologia astronomică românească între standardul impus și

dezvoltarea actuală – argumentul și etapele cercetării științifice

Știința se definește prin acțiunile pe care le întreprinde, fiind un catalizator

al progresului mentalitar și social, care are a expune într-o manieră justă

informația de natură succesivă și de a denumi adecvat și cu limpezime

realitățile prezente (Vaihinger, 2001). La rândul său, complexul fenomen de

evoluție a științelor necesită crearea de termeni specializați pentru toate

domeniile de cercetare și studiu. Ca intermediari materializați ai relației dintre

limbă și gândire (Rastier, 1995, apud Rizea, 2009), termenii acționează sub

imperiul conjugat al acestei relații și al nevoilor și trăsăturilor dominante ale

domeniului în care funcționează. Întrucât progresul științific continuu

determină și solicită dezvoltarea nivelului lingvistic, socotim că tema lucrării

de față – terminologia astronomică românească – este una generoasă și

solicitantă, așadar, necesitând o abordare detaliată, dacă ne raportăm la

reflectarea în plan lexical, a conceperii fenomenelor astronomice.

Astronomia are ca obiect de studiu Universul și formarea sa, corpurile

spațiale, de la meteoriți la aglomerările galactice, legile constituirii, mișcării

și activității acestora, obiectele și procesele spațiului cosmic, în general

(DEA, 2008; DEX, 1998). În urma studierii lucrărilor și dicționarelor

specializate, privită prin prisma transdisciplinarității, observăm că

astronomia se află în legătură cu domeniile chimiei, fizicii, geografiei,

matematicii etc. Apreciind situația sub aspect interdisciplinar, în relația cu

lingvistica, terminologia astronomică se arată într-o continuă evoluție, dată

nu doar de ceea ce se petrece în domeniul astronomiei, dar și de fireștile

mișcări de ajustare pe care le cunoaște limba ca fenomen autonom (Glessgen,

2014).

6

Asemenea celorlalte terminologii existente (Ursu, 1962), cea astronomică

românească a trecut prin toate stadiile necesare dezvoltării: formare,

funcționare, dezvoltare și evoluție. O parte din această terminologie a fost

pusă în circulație prin intermediul textelor vechi, din secolele al XVII-lea și

al XVIII-lea (scrieri, adesea cu caracter religios, manuale școlare, traduceri

din alte limbi de circulație), fiind, relativ, ușor accesibilă publicului larg

(Ursu, 1962; Ursu, 1969). În zilele noastre se întâlnește, frecvent, tendința de

a utiliza același termen în mai multe domenii terminologice, aspect remarcat

pe parcursul cercetării diverselor dicționare specializate. Faptul se poate

datora interferențelor dintre domeniile de cunoaștere și dintre limbajele

specializate, precum și caracterului generos, în sine, al termenilor, apți să

servească mai multor uzuri contextualizate. Adesea, termeni precum Soare,

stele, Lună, an, noapte, spațiu, Univers sunt prezenți în ambele niveluri ale

limbii, popular și științific. În studiul nostru, perspectiva științifică este cea

accentuată, viziunea populară fiind folosită doar pentru reliefări ale unor

aspecte ce diferențiază limba comună de limbajul specializat.

Aspectele teoretice de ordin general ale disciplinei numită terminologie

se întâlnesc în partea incipientă a lucrării, unde se întrunesc opinii și

clasificări ale specialiștilor străini și români, care descriu obiectul central al

studiului – termenul – și ceea ce îl diferențiază de cuvânt, caracteristicile

domeniului, avantajele și dezavantajele terminologizării.

Componenta practică este reprezentată de analiza situațiilor lingvistice

identificate în terminologia astronomică, în funcție de criteriul formării

(împrumut lexical, calc lingvistic, creație internă), al semnificației (tipologii

care se află în raport cu conținutul termenilor), de interacțiunea terminologiei

astronomice cu terminologiile altor domenii (chimie, fizică, matematică,

meteorologie). Caracterul neologic al termenilor este constant vizibil,

7

majoritatea provenind din împrumut sau calc – după cum constatăm în urma

consultării DAN (2013) –, fapt care indică vârsta acestei terminologii în

limba română. Dezvoltarea domeniului în alte zone cultural-științifice – cu

deosebire în cea anglo-americană (cunoscută drept promotor în varii domenii

de studiu) – a făcut ca procesul de îmbogățire lexicală, prin introducerea

neologismelor în lucrările de specialitate și felurite instrumente de lucru –

precum dicționarele specializate –, să fie orientat mai ales către această sursă.

Lucrarea Terminologia astronomică românească abordează totodată o

zonă de interes, de actualitate – terminologia –, care permite observații

relevante, prin studierea modului în care se creează și funcționează metafora

științifică, în conformitate cu perspectiva tipologică și observând funcțiile

expuse de către specialiștii domeniului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, deși

este deseori identificată în terminologia astronomică, metafora este rareori

explicată. Metafora științifică pare a fi integrată în limbajul astronomic

specializat, fără a mai fi privită drept o „anomalie”. De fapt, situația dată de

dezvoltare a cunoașterii în domeniul astronomiei – precum în toate domeniile

complexe și cu dinamică evolutivă ridicată –, face ca terminologia metaforică

să devină o caracteristică a domeniului, multe asemenea forme acroșante

pătrunzând în vorbirea curentă: gaură neagră, gaură de vierme, într-atât încât

și-au extins domeniul de utilizare și aproape că nu mai sunt simțite ca expresii

plastice.

Întregul studiu al terminologiei astronomice românești și prezența

indicelui de termeni, constituit în urma consultării lucrărilor de specialitate,

au rolul de a propune spre analiză termenii unui domeniu complex, dinamic,

ofertant și deschis – cum este cel al astronomiei –, care se află într-un raport

de interdependență cu alte științe. Mobilitatea este o caracteristică a evoluției

terminologice științifice la care contribuie întreaga societate, specialiști

8

alături de amatori. Astfel, rezultatul se concretizează în noi propuneri de

termeni specializați, care indică apariția unor noțiuni terminologice actuale în

limbă, dar și a deschiderii posibilităților limbii către propriile mijloace de

creație lexicală.

*

Cercetarea de surse bibliografice relativ vechi și a unora actuale –

aparținând lingviștilor români și străini și ale pasionaților de știință, cu

deosebire de astronomie – ne-a permis construirea unui corpus de termeni

specializați, spre a contribui, astfel, la actualizarea organizării corpusului de

informații, totodată, observând modul în care se formează și funcționează, în

diacronie, planul lexical specializat. Instrumentele de lucru ale disciplinei

astronomiei, pe care le-am avut în vedere, se constituie din dicționare și

enciclopedii, precum:

ASTRONOMIE = Tihon, Tit, Trocaru, Sorin et alii, Astronomie

(capitolul Minidicționar de astronomie), Editura Alfa C.C.D., Piatra

Neamț, 2009.

CAE = Oprescu, Emil, Florea, Stan, Rotaru, George, Compendiu

astro-enciclopedic, Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2013.

DA = Tihon, Tit, Merfea, Romeo, Dicționar. Astronomie. Programul

național Educația prin astronomie, Editura Alfa CCD, Piatra Neamț,

2010.

DAA = Popovici, Călin, Dicționar de astronomie și astronautică,

Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977.

DEA = Vizir, Elena, Bivol, Ana, Dicționar enciclopedic astronomic,

Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008.

9

DMMA = Teodorescu, Nicolae (coord.), Gheorghiță, Ștefan,

Mihăilă, Ieronim, Rogai, Eliferie, Marcovici, Avram, Dicționar de

matematică, mecanică și astronomie: engleză, română, germană,

franceză, rusă, Editura Tehnică, București, 1978.

DS = Cotardière, Philippe de la, Penot, Jean-Pierre, traducere de

Elena I. Burlacu, Dicționarul spațiului, Editura Univers

Enciclopedic, București, 1998.

MDAMT = Manoliu, Vlad, Mic dicționar de astronomie și

meteorologie țărănească, Editura Mentor, București, 1999.

SIT (glosar) = Hawking, Stephen W., Mlodinow, Leonard, O mai

scurtă istorie a timpului, traducere din engleză și postfață de

Gheorghe Stratan, Editura Humanitas, București, 2015.

UNIVERSUL = Rees, Martin (coord.), Universul – Ghid vizual

complet, DK Publishing, traducere de Ana Maria Negrilă și Liana

Stan, Editura Rao, București, 2008.

***Dictionary of Geophysics, Astrophysics and Astronomy;

*** The Guide to the Universe – Astronomy Dictionary.

Lucrările enumerate, alături de altele care tratează aceeași temă, au marcat

definițiile termenilor care aparțin domeniului astronomiei, însă, îmbogățirea

lexical-semantică s-a reflectat nu doar la nivelul limbajului specializat, ci și

la cel al limbajului curent.

10

Terminologia astronomică românească. Repere

Progresul științei aduce în prim-plan o preocupare de actualitate a

specialiștilor lingviști: terminologia. Privită în ansamblu, terminologia este

definită multilateral de către teoreticieni: este dezvăluită drept o disciplină

care pune accent pe studiul termenilor unui anumit domeniu din perspectiva

semnificației, a evoluției și al gradului de utilizare, este o practică

metodologică bazată pe reguli aplicabile la nivelul termenilor, dar este și un

ansamblu de termeni specifici unui domeniu. Terminologia este considerată

o știință independentă, o practică socială în interiorul limbii, dar și în

exteriorul acesteia, atunci când apar împrumuturi dintr-o limbă în alta.

Capitolul I, Stadiul actual al terminologiei, este structurat în patru părți,

acestea având ca punct comun noțiunea de terminologie.

Prima parte, Terminologia – concept și domeniu, prezintă câteva definiții

oferite de lingviști de-a lungul timpului, definiții care redau conceptele și

semnificațiile lexemului. Ținându-se cont de contribuțiile lingviștilor străini

în abordarea terminologiei și de impactul lingvistic produs ulterior asupra

limbii,ne este mai mult decât utilă inventarierea teoriilor terminologice care

au pus bazele acestei științe. Privind terminologia drept o disciplină

independentă, i se atribuie, ca oricărei alte discipline, un obiect de studiu în

jurul căruia gravitează întreaga dinamică. În cazul de față, termenul (unitatea

specializată) este accepțiunea materială concretă prin intermediul căruia este

desemnat un concept. Cercetarea se va limita la un aspect al stilului științific:

terminologia specializată. Raportată la limbajele specializate, terminologia

poate fi descoperită și percepută la adevărata ei însemnătate. N.A. Ursu este

unul dintre promotorii acestui nou domeniu, realizând primele disocieri ale

terminologiilor românești specializate la nivelul limbii literare.

11

În demersul actual s-a urmărit dezvoltarea perspectivei lexicale a

terminologiei prin stabilirea relațiilor de sens și prin analizarea definițiilor

generale, dar și a celor din dicționarele de specialitate. Se observă că

terminologia prezintă în componența sa cuvinte existente în limbă, care

depășesc cadrul restrâns al utilizării lor inițiale și cărora li se atribuie sensuri

noi. În urma modificărilor produse, acestea trec din limba comună în limbajul

specializat, iar procesul semantic de formare a termenilor științifici din

cuvinte utilizate în vorbirea curentă conduce la constituirea unui sistem închis

(E. Toma, 2003).

Partea a doua, De la limba comună la limbajul specializat, aduce în

discuție legătura dintre termeni și limbă. Limba este definită drept ansamblul

actelor lingvistice, suficient de asemănătoare pentru a fi considerate identice,

care se atestă în comunicarea unui anumit număr de indivizi (Coșeriu, 1999).

Dar cum structura lexicului este duală, se distinge, pe de o parte, un lexic

comun, care este frecvent utilizat în vorbire, cu un mare acces spre publicul

larg, și, pe de altă parte, se discută despre un lexic specializat, al cărui conținut

relevă terminologii din domenii de specialitate, fie ele științifice, tehnice sau

profesionale, cunoscute în anumite grupuri, cu răspândire pe o arie restrânsă.

Circulația cuvintelor în limbă și factorul ce ține de stil și de funcționalitate

(E. Toma, 1998) sunt cele două criterii importante în transferul de la limba

comună la limbajul specializat.

Se face, în continuare, referire la relația dintre limbajul general și limbajul

de specialitate. Utilizatorii comunică prin intermediul limbajului general,

însă, când se raportează la o anumită arie, se folosesc de limbajul specializat

în transmiterea noțiunilor. Funcțiile primordiale ale limbajului sunt de a

comunica și de a reprezenta, factor comun al celor două limbaje (Cabré,

1999). Însă, limbajul specializat pune accent pe funcția de reprezentare,

12

ținând cont în acțiunea sa de o definire clară a cunoștințelor. Limbajul

specializat are calitatea de a selecta unități lexicale din limbajul general,

cărora urmărește să le dezvolte sensul, iar limbajul comun, prin intermediul

mass-mediei, se îndreaptă către limbajul specializat, de unde reține anumiți

termeni.

Cea de a treia parte, Obiectul de studiu al terminologiei – termenul.

Definiție. Relația cuvânt-termen, se concretizează într-o expunere asupra

nucleului în jurul căruia gravitează întreaga disciplină cercetată: termenul.

Prin impunerea unor limite, terminologia astronomică românească se

identifică întocmai cu conceptul urmărit, iar termenii, care apar în studii și

explicațiile atribuite, se concretizează în obiectul tratat în lucrare. Partea

aceasta aduce în prim-plan o serie de definiții detaliate ale termenului, pe care

îl poziționează în contrast cu cuvântul, căruia, de asemenea, îi sunt atribuite

definiții pertinente.

Termenul se deosebește de cuvânt printr-o varietate de trăsături pe care le

reține: poate fi integrat în enunțuri; este caracterizat de stabilitate; în cadrul

terminologiei, în mod permanent, în cazul conferirii unei denumiri (latura

materială) se pornește de la concept (latura ideală); aspectul ideal al unui

termen este definit în raport cu domeniul specializat studiat;

monosemantismul, care caracterizează termenul, este, uneori, dublat de

prezența sinonimiei sau a polisemiei; se poate forma prin diverse modalități

(derivare, compunere) (DSL, 2001). Astfel, cuvântului îi revine statutul de

produs natural, fiind de circulație generală, materializându-se cu ușurință, pe

când termenul își însușește dispoziția de produs artificial, cu circulație

restrânsă, necesitând o cunoaștere a domeniului/domeniilor în prealabil. Din

poziție interdisciplinară se evidențiază varietatea expresiei și a sensurilor

multiple pe care unul și același termen le poate îngloba.

13

Lucrarea continuă cu partea a patra, Importanța lexicului specializat

pentru știința astronomiei, în care este definit domeniul astronomiei, cu

particularitățile și dinamica sa, alături de un scurt istoric. Încă din cele mai

vechi timpuri, ființa socială a prezentat interes față de știință, care a adus cu

sine un aspect de noutate și a lansat, totodată, semne de întrebare. Indiferent

de etapa culturală pe care o tranzităm, statutul științei rămâne același: cel de

cunoaștere, de acces și de asimilare a actualelor descoperiri. Crearea unei

imagini asupra astronomiei ca domeniu de activitate, pe de o parte, și a

terminologiei astronomice românești, pe de altă parte, se constituie în

obiectivele acestui studiu. Domeniu dinamic de activitate, astronomia se

remarcă printr-o continuă dezvoltare la nivel cognitiv uman.

Se cuvine să urmărim, pe scurt, traseul pe care această știință l-a parcurs.

Filozofii și gânditorii au fost printre primii care, bazându-se pe senzorialitatea

spațială, au conturat ideea unui Univers geocentric. Mult mai târziu,

preocupați de fenomenele care se produceau în spațiul cosmic, oamenii de

știință vehiculează o ipoteză mai veche, cea a heliocentrismului, care nu

fusese anterior acceptată în rândul teoriilor astronomice. Evoluția permite

observarea spațiului cosmic prin intermediul unui instrument numit telescop,

care determina mișcarea planetelor, eliminând incertitudinea instituită până

atunci. Ideea expansiunii Universului își găsește susținere printre specialiști

abia în secolul al XX-lea. Domeniu de lucru specializat, astronomia și-a

creat, în timp, un instrument de lucru, care să fie la dispoziția publicului larg:

terminologia specifică. Obiectul de studiu al astronomiei îl reprezintă

Universul și formarea sa, aștrii și legile mișcării lor, constelațiile, galaxiile,

cometele, procesele și fenomenele care se produc în spațiul cosmic. Ca orice

știință care se află într-o continuă evoluție, astronomia prezintă un instrument

de lucru specializat: dicționarul. Preocupările cercetătorilor filologi și ale

14

specialiștilor de a edita dicționarele care atestă faptul că terminologia

astronomică se desprinde de celelalte terminologii au fost percepute ca o

adevărată achiziție culturală.

Capitolul al II-lea, Analiza situațiilor lingvistice identificate în

terminologia astronomică, aduce în prim-plan o privire generală asupra

terminologiei astronomice românești, precum și o serie de particularități ale

acesteia, fiind alcătuită din două părți ample.

Prima parte, Formarea termenilor în lucrările erudiților din secolele al

XVII-lea – al XIX-lea. Influența străină și efectele ei: împrumutul și calcul.

Creația internă, abundă în exemple de termeni care sunt caracteristici

terminologiilor științifice românești, printre care se numără: astronomia,

chimia, fizica, matematica etc. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, o

terminologie incipientă astronomică se remarcă într-una dintre lucrările

cărturarului Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (traducere

efectuată din limba italiană în jurul anului 1790, după cum considera N.

Iorga), care ne dezvăluie cunoștințe din domeniul naturii (Soare, 2011), dintr-

un manual italian interpretat la nivelul limbii române. Dacă baza unei

terminologii astronomice românești a fost pusă în circulație prin intermediul

traducerii realizate de către Amfilohie Hotiniul, N.A. Ursu oferă explicații cu

privire la terminologiile științifice și la modalitatea în care acestea se

formează. Câteva lucrări de factură terminologică care au contribuit la

formarea unui limbaj specializat astronomic românesc au fost menționate în

cercetare, alături de o serie de fenomene lingvistice observate.

Studiul cuprinde o raportare la nivel lexical, fiind dezvăluită

complexitatea terminologiei astronomice, formată în urma contactului cu alte

științe, precum: chimie, fizică, geografie, matematică, meteorologie etc. Spre

deosebire de cuvânt, termenul cunoaște, deseori, o arie restrânsă de utilizare,

15

prezentându-se prin intermediul unui sens specializat. Terminologia

astronomică românească, deși nu se remarcă prin independență, circulă, încă

din secolul al XVIII-lea, în texte și manuale, prin intermediul altor științe:

fizico-chimică, geografică, matematică. Aceste materiale de lucru aduc cu

sine procedee noi de îmbogățire a vocabularului. Pe lângă creația internă,

apar noi modalități de formare a termenilor: împrumutul lexical și calcul

lingvistic. Frecvent întâlnit în scrierile acelor vremuri era împrumutul dintr-o

limbă străină, care evidenția contactul cu alte culturi europene. Încă din

lucrările cronicarilor, elementele care denumeau spațiul cosmic își găseau

echivalente lexicale în limba română. Atenția conferită terminologiei

astronomice românești reprezenta începutul unei noi științe, care urma să se

dezvolte într-un ritm la fel de dinamic. În timp, deși unii termeni au suferit

modificări de ordin formal sau semantic, evoluția firească nu a împiedicat

reținerea variantelor care să formeze terminologia astronomică actuală.

Partea a doua, Terminologia astronomică românească actuală, dezvoltă

o serie de teme ce sunt susținute prin intermediul exemplelor. În procesul

cercetării științifice se admitea aplicarea unor metode, care să determine fie

concretizarea unor construcții ideatice, fie crearea și explicarea unor realități

întâlnite în urma descoperirilor lingvistice. Crearea unui corpus de termeni,

în urma consultării lucrărilor de specialitate, constituie obiectivul principal în

jurul căruia se dezvoltă metodele de lucru utilizate: observația și selecția,

metoda onomasiologică, analiza și clasificarea termenilor în clase, în funcție

de tematica abordată, de modalitățile de formare, de apartenența termenilor

la domeniile conexe – chimie, fizică, matematică, meteorologie.

Instrumentele de lucru ale metodei onomasiologice, utilizate și în cazul

lucrării de față, o reprezintă dicționarele. Complexitatea componențială

profundă care ni se dezvăluie redă utilitatea fiecărui termen și explică

16

identitatea funcțională a acestuia. Sursele principale consultate în vederea

realizării studiului s-au concretizat în dicționare de astronomie, iar cele

secundare în instrumentare de lucru ale domeniilor anterior menționate. Din

punct de vedere tematic, terminologia astronomică românească se remarcă

printr-o clasificare ce punctează: componența spațiului cosmic, tipurile de

vehicule spațiale, fenomenele care se produc și instrumentarul, împreună cu

unitățile de măsură, cantitățile aferente, coordonatele astronomice.

Lucrarea permite o încadrare a termenilor astronomici într-o tipologie, în

funcție de modalitățile prin care s-au format. Astfel, pe de o parte, se remarcă

procedeele interne, precum împrumutul lexical și calcul lingvistic, pe de altă

parte, creația internă determină și ea realizări de ordin lexical. Domeniul

astronomic nu deține o terminologie proprie, exclusiv de creație internă, ci se

îmbogățește la nivel lexical prin intermediul procedeelor externe (împrumut

lexical și calc lingvistic). În ceea ce privește împrumuturile, susținem că

limbile engleză, franceză, germană, italiană sunt generatoare de noi termeni

în astronomie. Se observă abordarea etimologiilor multiple, problematica

formelor, a sensurilor și concordanța lexico-gramaticală tot în cadrul acestui

mijloc de formare. Complexitatea împrumutului se constată în urma

modalității de formare a acestuia: derivare cu afixe sau afixoide, derivare

mixtă (derivare parasintetică), evidențiindu-se și alcătuirea termenilor doar

din radical. Exemplele ilustrează aceste aspecte ale limbii, terminologia

astronomică individualizându-se prin apartenența unor cuvinte din limba

comună în limbajul specializat. Procedeul calchierii se intensifică în

momentul contactului limbii române cu alte popoare, implicit cu limbile

acestora. Dacă în epoca veche principalele surse de reprezentare ale calcului

erau limbile greacă, latină, maghiară și slavonă, începând cu epoca modernă,

procedeul se concretizează prin intermediul limbilor franceză, germană,

17

italiană, rusă și, ulterior, engleză. Astfel, la baza calcurilor lingvistice se află

o serie de criterii (lingvistic, sociocultural, etimologic), care contribuie la

clasificarea acestora (Stanciu-Istrate, 2006a). Calcurile lexicale și

frazeologice sunt întâlnite și în terminologia astronomică românească, fiind

reprezentate prin structuri asimilate din diferite limbi. Pe lângă procedeele

externe, se remarcă și un mijloc care îi conferă limbii române individualitate:

creația internă. Deși, cantitativ, nu predomină termenii formați în interiorul

limbii, acest procedeu se evidențiază prin intermediul celor trei tipuri de

creație: derivare cu afixe sau afixoide, compunere, conversiune sau

schimbarea valorii gramaticale.

Terminologia astronomică românească cuprinde termeni care se

manifestă și în interiorul altor domenii științifice: chimie, fizică, matematică

și meteorologie. Interdependența care se creează între astronomie, aceste

domenii conexe și limbile străine determină prezența unui transfer lexical

neîntrerupt. Terminologia în discuție nu a fost privată nici de contactul cu

limba comună, de unde a reținut o parte dintre termenii existenți în lucrările

de specialitate. Există termeni uzuali care, uneori, se situează în domeniul

astronomiei cu același sens, atât în limba comună, cât și în limbajul

specializat. Terminologia astronomică românească se numără printre

terminologiile de actualitate, care evoluează și interacționează, în mod

permanent, cu alte terminologii științifice. Apreciind faptul că circulau în

scrieri și manuale încă din secolul al XVIII-lea, termeni precum cei din

domeniul chimiei, fizicii, geografiei și matematicii prezintă manifestări și în

cadrul acestei științe. Interdependența creată între discipline nu oprește

procesul de individualizare terminologică, ci exprimă necesitatea unei

corespondențe la nivel lexical.

18

Capitolul al III-lea, Metafora științifică în terminologia astronomică

românească, reprezintă un manifest prin intermediul căruia se expune faptul

că limbajul științific astronomic este dominat de prezența metaforelor

terminologice. Cele două părți componente au rolul atât de a defini și a

explica funcționalitatea metaforei, cât și de a oferi exemple pertinente din

terminologia astronomică românească.

Prima parte, Metafora în științe, punctează ideile generale de care este

caracterizat acest element ce aparține limbii. Expusă frecvent în mediul

academic, dar și în spațiul public, metafora pătrunde în limba comună și în

limbajul specializat cu o intensitate care denotă funcționalitatea sa la nivel

lingvistic. În căutarea definirii acestei creații a limbii, se conturează dubla

identitate dezvoltată de către cercetători: drept figură de stil, componentă care

surprinde realitatea și o redă într-o manieră expresivă, dar și drept element

care mediază comunicarea dintre interlocutori.

Pe teritoriul românesc, lingviștii au proiectat, în funcție de caracteristicile

prin care se remarcă metafora, o serie de tipologii specifice. Printre acestea

se numără și cea realizată de Angela Bidu-Vrănceanu, care propune două

tipuri complexe de metaforă: metafora terminologică – denumește o noțiune

specializată, care, de obicei, nu prezintă un alt termen sau o altă sintagmă cu

grad de echivalare a celei anterioare – și metafora ocazională – cu rol de a

comunica diverse cunoștințe dintr-un domeniu. O clasificare justă este expusă

și de Elena Toma, care face distincție între metafora tehnică – cu rol în

creșterea gradului de cultură al poporului – și metafora terminologică – aflată

la baza unei ample tipologii. Metafora științifică, a cărei importanță deosebită

se observă în studiul de față, ține cont în realizarea sa de o serie de trei criterii:

criteriul tradiției științifice și al prestigiului autorului, criteriul structural și

criteriul distribuțional (Milică, 2013).

19

Multitudinea tipologiilor expuse în această lucrare, în funcție de

varietatea criteriilor, au rolul de a susține efervescența metaforei

conștientizată atât la nivelul discursului științific, cât și la cel al textelor de

popularizare a științei. Astfel, metafora demonstrează că este lipsită de

limitele care aparent o poziționează la un anumit pol și că se manifestă, de

fapt, în ambele sfere de influență: științifică și comună. Dacă ar fi să ne

imaginăm o scară ierarhică a tipurilor de metafore prezentate anterior, am fi

datori să subliniem însemnătatea pe care metafora terminologică (științifică)

internă o are asupra limbii, prin individualitatea de care este caracterizată.

Funcțiile îndeplinite de metaforă în limbajele specializate permit trecerea

acesteia de la nivelul de ornament – ideea de plasticitate cu care publicul este

obișnuit –, la nivelul obiectiv, cu valoare expresivă zero. Se întâlnesc astfel,

în discursul academic, o serie de funcții care se dezvăluie prin intermediul

unor caracteristici transparente: funcția ideatică – implică în realizarea sa

funcția teoretic-constitutivă –, cea pedagogică – se definește prin capacitățile

de explicare și evaluare pe care le întrunește – și cea textuală – cuprinde

funcția care stabilește și menține coeziunea textuală (Herrmann, 2013).

Acestor funcții li se adaugă și cele cu expunere pe textele științifice din

domeniul fizicii: denominativă – face distincție între reprezentarea metaforei

în limbajul științific și reprezentarea metaforei în limba comună –, teoretico-

conceptuală – asigură, pentru constituirea metaforei, concepte și structuri –,

educativ-științifică – contribuie la acumularea de către nespecialiști a

noțiunilor dintr-un domeniu științific –, stilistică – accentuează rolul expresiv

pe care metafora îl deține în comunicare –, metateoretică – oferă înțelegerea

conceptelor din limbajul științific – și cea sociologică – structurile metaforice

țin cont de interdependența specialiștilor la un anumit grup științific

(Pulaczewska, 1999).

20

Cea de a doua parte, Limbajul astronomiei – o construcție asupra imaginii

Universului, se dorește a fi o analiză a unor termeni și sintagme cu aspect

metaforic din terminologia astronomică. Metafora, în știință, are rolul de a

informa, dar, totodată, și de a explica anumiți termeni prin crearea unei

imagini familiare, care poate determina descoperirea unor noțiuni, cu grad

ridicat de articulare în limbă. Așadar, metafora are capacitatea de a asimila

ceea ce este necunoscut cu concepte mai bine cunoscute vorbitorilor, fără a i

se neglija aspectul estetic. În ideea de a contura o imagine comprehensibilă a

Universului, prin intermediul metodelor observației și selecției, am urmărit

aspectul principal prin care poate fi redată cel mai bine o astfel de lume:

limbajul – mai exact, termeni astronomici din lucrările de specialitate. Printre

exemplele analizate în studiul de față se numără: Big Bang, black hole, Calea

Lactee, Carul Mare, Carul Mic, deplasare spre roșu, Diamant, energie

întunecată, gigant roșu, materie întunecată, nebuloasă, planetă pitică, roi de

stele, Soare, stea căzătoare, vânt stelar.

Metaforele devin instrumente de comunicare prin intermediul cărora ni se

reflectă realități care ar fi dificil de reprezentat fără susținerea unui mijlocitor.

Prin intermediul acestor instrumente se poate determina legătura care se

creează între cele trei elemente vitale ale comunicării – simțire, gândire,

limbă (Al. Gafton/E. Gafton, 2015). Instrument de lucru ce mijlocește

schimburile interumane, limba este cea care transmite multitudinea ideilor

care apar la nivel cognitiv (Vaihinger, 2001). Rolul de a reflecta realitatea,

dar, totodată, și de a adopta la dimensiuni apropiate de om componentele și

fenomenele cosmosului, a determinat formarea terminologiei astronomice.

Omul, ființă culturală, nu renunță la structurile metaforice în momentul

abordării terminologiei științifice. Marcarea părții senzoriale, prin atribuirea

unor imagini sau sunete cu rol în diminuarea aspectului termenului în sine,

21

devine motiv de reducere a laturei științifice. Aceasta este obținută prin

captarea atenției utilizatorului cu ajutorul componentelor de care se servește

în realizarea sa. Printre rolurile pe care metafora științifică le reține, în urma

concretizării ca fapt de limbă, se numără și cel inovator, care trasează

perspective actuale, fiind considerat deschizător de noi căi (Hoffman, 1980).

22

Bibliografie selectivă

A. Lucrări de referinţă

ASTRONOMIE = Tihon, Tit, Trocaru, Sorin et alii, Astronomie (capitolul

Minidicționar de astronomie), Editura Alfa C.C.D., Piatra Neamț,

2009.

CAE = Oprescu, Emil, Florea, Stan, Rotaru, George, Compendiu astro-

enciclopedic, Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2013.

DA = Tihon, Tit, Merfea, Romeo, Dicționar. Astronomie. Programul

național Educația prin astronomie, Editura Alfa CCD, Piatra Neamț,

2010.

DAA = Popovici, Călin, Dicționar de astronomie și astronautică, Editura

Științifică și Enciclopedică, București, 1977.

DAM = Apopei, Iulian, Dicționar activ de matematică, Editura PIM, Iași,

2010.

DAN = Marcu, Florin, Dicționar actualizat de neologisme, Editura

SAECULUM I.O., București, 2013.

DC = Daintith, John, Dicționar de chimie (ediția a VI-a), traducere de

Mihaela Rudeanu, Lia Cojocaru, Editura All, București, 2010.

DEA = Vizir, Elena, Bivol, Ana, Dicționar enciclopedic astronomic, Editura

Bibliotheca, Târgoviște, 2008.

DEX = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,

Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a), Editura Univers

Enciclopedic, București, 1998.

DF = Daintith, John, Dicționar de fizică, traducere de Simona Preda, Editura

All, București, 2010.

23

DFA = Florescu, Cristina (ed.), Terminologia meteorologică românească a

fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Editura

Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.

DLR = Dicționarul limbii române (serie nouă), ediție anastatică după

Dicționarul limbii române (DA) și Dicționarul limbii române (DLR),

tomul I (A-B); tomul II (C), tomul III (D1), tomul IV (D2), tomul VI

(F-I/Î), tomul IX (M), tomul X (N-O), tomul XI (P1), tomul XVI (T),

Editura Academiei Române, București, 2010.

DMMA = Teodorescu, Nicolae (coord.), Gheorghiță, Ștefan, Mihăilă,

Ieronim, Rogai, Eliferie, Marcovici, Avram, Dicționar de

matematică, mecanică și astronomie: engleză, română, germană,

franceză, rusă, Editura Tehnică, București, 1978.

DS = Cotardière, Philippe de la, Penot, Jean-Pierre, traducere de Elena I.

Burlacu, Dicționarul spațiului, Editura Univers Enciclopedic,

București, 1998.

DSL = Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu,

Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, Dicționar de

științe ale limbii – Teoria limbii. Modele lingvistice. Fonetică.

Fonologie. Gramatică. Vocabular. Semantică. Semiotică. Istoria

limbii. Dialectologie. Pragmatică. Sociolingvistică. Stilistică.

Poetică. Retorică. Versificație. Naratologie, Dicționarele Nemira –

colecție coordonată de Alina Niculae, Editura Nemira, București,

2001.

MDAMT = Manoliu, Vlad, Mic dicționar de astronomie și meteorologie

țărănească, Editura Mentor, București, 1999.

SB = *** The Science Book: Big Ideas Simply Explained, DK Publishing,

DK London, DK Delhi, 2015.

24

SDLR = Scriban, August, Dicționarul limbii românești (Etimologii,

înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme),

ediția întâi, Editura Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939.

SIT = Hawking, Stephen W., Mlodinow, Leonard, O mai scurtă istorie a

timpului, traducere din engleză și postfață de Gheorghe Stratan,

Editura Humanitas, București, 2015.

UNIVERSUL = Rees, Martin (coord.), Universul – Ghid vizual complet, DK

Publishing, traducere de Ana Maria Negrilă și Liana Stan, Editura

Rao, București, 2008.

B. Literatură secundară

Articole

Cabré, Maria Teresa, Sur la representation mentale des concepts: bases pour

une tentative de modalisation, în Le sens en terminologie, ed.

Henri Béjoint, Philippe Thoiron, 2000, p. 20-39.

Forăscu, Narcisa, Metafora și limbajul medical, în Studii de lingvistică.

Omagiu doamnei profesoare Angela Bidu-Vrănceanu, Editura

Universității din București, 2011, p. 199-206.

Gafton, Alexandru, Gafton, Emanuel, Puterea imaginii, dominația

conceptului, forța cuvântului, în Globalization, Intercultural

Dialogue and National Identity. Section: Language and Discourse, II,

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureş, 2015, p. 11-32.

Hoffman, Robert R., Metaphor in Science, în Cognition and Figurative

Language, Richard P. Honeck & Robert R. Hoffman (eds), Lawrence

Erlbaum Associates, Hilldale, 1980, p. 393-423.

25

Manea, Constantin, Pruneanu, Dănuța-Magdalena, Unele aspecte ale

pătrunderii termenilor tehnico-științifici în limbajul comun, în

Români majoritari/Români minoritari: interferențe și coabitări

lingvistice, literare și etnologice, Editura Alfa, Iași, 2007, p. 197-216.

Milică, Ioan, Metafora științifică, în Lumi discursive. Studii de lingvistică

aplicată, Editura Junimea, Iași, 2013, p. 253-273.

Soare, Liliana, «Gramatica de la învăţătura fizicii». Considerații asupra

terminologiei astronomice, în Filologie și bibliologie. Studii, Editura

Universității de Vest, Timișoara, 2011, p. 343-349.

Stanciu-Istrate, Maria, Calcul lingvistic și îmbogățirea limbii române

literare, în Conferințele Academiei Române, Ciclul Limba română și

relațiile ei cu istoria și cultura românilor, Editura Academiei

Române, București, 2006b, 24 p. (p. 5-24).

Ursu, N.A., Crearea stilului științific, în Studii de istoria limbii române

literare. Secolul al XIX-lea, vol. I, Editura pentru Literatură,

București, 1969.

Volume

Bidu-Vrănceanu, Angela (coord.), Lexic comun, lexic specializat, Editura

Universităţii din Bucureşti, 2000.

Bidu-Vrănceanu, Angela, Terminologie și terminologii, Editura

Universității din București, volumul I, 2010.

Burlacu, Daniela, Terminologia gimnasticii artistice în limba română (teză

de doctorat), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.

26

Cabré, Maria Teresa, Terminology: Theory, methods and applications,

Edited by Juan C. Sager, John Benjamins Publishing Company,

Amsterdam/Philadelphia, 1999.

Coșeriu, Eugeniu, Introducere în lingvistică (ediția a II-a), traducere de

Elena Ardeleanu și Eugenia Bojoga, Editura Echinox, Cluj, 1999.

Crăciunescu, Ana, Strategii semio-discursive în publicitatea din domeniul

turismului (teză de doctorat), Universitatea „Ștefan cel Mare”,

Suceava, 2016.

Depecker, L., Entre signe et concept. Eléments de terminologie générale,

Paris: Presses Sorbonne Nouvelle, 2002.

Dubuc, Robert, Manuel pratique de terminologie, Linguatech, Brossard

(Quebec), 1985.

Faber, Pamela (coord.), A Cognitive Linguistics View of Terminology and

Specialized Language, Berlin: De Gruyter Mouton, 2012.

Glessgen, Martin-Dietrich, Lingvistică romanică. Domenii și metode în

lingvistica franceză și romanică, cuvânt înainte și traducere de

Alexandru Gafton, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,

2014.

Hellemans, Alexander, Bunch, Bryan, Istoria descoperirilor științifice,

traducere de Diana Constantinescu, Editura Orizonturi, București,

2007.

Herrmann, Julia Berenike, Metaphor in academic discourse. Linguistic

forms, conceptual structures, communicative functions and cognitive

representations (teză de doctorat publicată de LOT), Universitatea

Vrije, Amsterdam, 2013.

Hristea, Theodor, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Editura

Științifică, București, 1968.

27

Lakoff, George, Johnson, Mark, Metaphors we live by, University of

Chicago Press, London, 2003.

Minuț, Ana-Maria, Curs de Lexicologie, Universitatea „Alexandru Ioan

Cuza”, Iași, 2010.

Nedelcuț, Daniela, Nume de astre: studiu onomastic al denumirilor populare

și științifice, Editura SITECH, Craiova, 2000.

Otescu, Ion, Credințele țăranului român despre cer și stele, Editura Alpha,

2000.

Pavel, Eugeniu, Rucăreanu, Costin, Introducere în terminologie, Editura

Academiei Române, București, 2001.

Perlov, Delia, Vilenkin, Alex, Cosmology for the Curious, Springer

International Publishing AG, Switzerland, 2017.

Pulaczewska, Hanna, Aspects of Metaphor in Physics. Examples and Case

Studies, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1999.

Rizea, Monica-Mihaela, De la monosemie la polisemie în terminologia

științifică actuală (teză de doctorat), Universitatea din București, 2009

(http://rd.softwin.ro/publications/linguistics/DE_LA_MONOSEMIE

_LA_POLISEMIE_IN_TERMINOLOGIA_STIINTIFICA_ACTUA

LA_.pdf).

Sager, Juan C., A Practical Course in Terminology Processing, John

Benjamins Publishing, Amsterdam/Philadelphia, 1990.

Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române, Editura Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 1999.

Soare, Liliana, Din începuturile terminologiei științifice românești, vol. I.:

Medicină; Științe ale naturii (Botanică, Zoologie, Geologie), Editura

Paralela 45, Pitești, 2013.

28

Stanciu-Istrate, Maria, Calcul lingvistic în limba română (cu specială

referire la scrieri beletristice din secolul al XIX-lea), Editura

Academiei Române, București, 2006a.

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Creativitate lexicală în româna actuală, Editura

Universității din București, 2006.

Toma, Alice, Lingvistică și matematică. De la terminologia lexicală la

terminologia discursivă. Terminologie, limbaj, discurs.

Interdisciplinaritate, Editura Universității din București, 2006.

Toma, Elena, Limbajul științific românesc la începutul epocii moderne

(secolele XVIII-XIX), Editura Universității din București, 2003.

Toma, Elena, Probleme ale formării terminologiei științifice românești în

sec. XVIII-XIX. Terminologia medical-biologică, Universitatea din

București, 1988.

Tyson, Neil deGrasse, Strauss, Michael A., Gott, J. Richard, Bun venit în

Univers, traducere: Oana Ionașcu, Vlad Lupescu, Cora Radulian,

Editura Nemira, București, 2017.

Ureche, Vasile, Astronomie, volumul I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.

Ursu, N.A., Formarea terminologiei științifice românești, Editura Științifică,

București, 1962.

Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării

limbii române literare (1760-1860), vol. I Studiu lingvistic și de istorie

culturală, Editura Cronica, Iași, 2004.

Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării

limbii române literare (1760-1860), vol. II Repertoriu de cuvinte și

forme, Editura Cronica, Iași, 2006.

Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării

limbii române literare (1760-1860), vol. III Repertoriu de cuvinte și

29

forme – Supliment, partea I (literele A-M) și partea a II-a (literele N-

Z), Editura Cronica, Iași, 2011.

Vaihinger, Hans, Filozofia lui «Ca și cum». Un sistem al ficțiunilor teoretice,

practice și religioase al omenirii, traducere de Cristina Dumitru,

Rareș Moldovan și Octavian More, tălmăciri din limbile greacă și

latină de Andrei Goția, revizuirea traducerii, comentarii și note de

Liviu Cotrău, Editura Nemira, București, 2001.

Vreede, Elisabeth, Cerul zeilor. Antroposofie și astronomie, traducere de

Ligia Sălăgeanu, Editura TRIADE, Cluj-Napoca, 2001.

Weinberg, Steven, Lumea explicită. Descoperirea științei moderne,

traducere din engleză de Dan Nicolae Popescu, Editura Humanitas,

București, 2017.

C. Resurse electronice consultate

Dicționare specializate

*** www.dictionaruniversal.ro (Dicționar universal, 14.01.2018).

***http://scientia.ro/univers/astronomie/2663-dictionar-termeni-

astronomie.html (Dicționar de astronomie, 20.01.2018).

*** http://users.skynet.be/sky03361/dictionary/dictionary.html (The Guide

to the Universe – Astronomy Dictionary, 24.01.2018).