UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CHIMIE

CATEDRA DE CHIMIE ANALITICĂ

“STUDIUL FIZICO-CHIMIC ŞI ANALITIC

AL UNOR POLUANŢI DIN PLANTE”

- REZUMAT -

Conducător ştiinţific:

Prof. Univ. Dr. VASILE MAGEARU

Doctorand:

ALINA DARIA SOCEANU

BUCUREŞTI

2009

INTRODUCERE

Poluarea mediului a devenit una din cele mai dezbătute probleme ale contemporaneităţii

şi una de prim ordin pentru conducerea societăţii.

Plantele suferă intens acţiunea nocivă a impurităţilor din aer, constituind prin

comportarea lor buni indicatori asupra gradului de poluare. Poluanţii din aer obstruează

stomatele printr-un mecanism toxic sau pe cale mecanică simplă, având ca urmare reducerea

funcţiilor biologice, împiedicarea dezvoltării şi producerea de diverse leziuni la plante.

Prin tratamentul de stropire a pomilor şi a culturilor de legume cu diverse soluţii

protectoare pentru combaterea dăunătorilor, pot ajunge pe legume sau pe fructe cantităţi variabile

de metale (cupru, plumb, arsen), sub formă de săruri. Aceste metale intrate în circuitul digestiei

devin elemente toxice pentru organism.

Utilizarea pe scară largă a insecticidelor organoclorurate în combaterea insectelor

dăunătoare atât pentru protecţia culturilor agricole cât şi a sănătăţii omului a avut multe avantaje,

dar şi unele inconveniente. Compuşii organocloruraţi utilizaţi ca insecticide prezintă

degradabilitate redusă atât pe cale chimică cât şi biologică, se acumulează în organismele vii şi în

mediul înconjurător datorită unui potenţial de bioconcentrare foarte ridicat ce caracterizează pe

mulţi dintre aceşti compuşi. Prezenţa insecticidelor organoclorurate sub formă de reziduuri în

toate elementele mediului înconjurător constituie o problemă importantă pentru chimişti.

Convenţia de la Stockholm privind Poluanţii Organici Persistenţi (POP) a fost adoptată

în mai 2001 şi este focalizată pe reducerea şi, unde este cazul, pe eliminarea a 12 POP-uri de

interes internaţional. Pesticidele clorinate au fost folosite pentru prima dată în România în anul

1948. Primele produse erau în principal pe bază de DDT, dar au fost utilizate şi altele pe bază de

clordan, dieldrin, endrin, heptaclor, aldrin şi toxafen. După 1988 aceste tipuri de produse nu au

mai fost permise, sau au fost restricţionate, în prezent singurele pesticide clorinate folosite fiind

pe bază de lindan, care nu se află pe lista Convenţiei de la Stockholm.

Determinarea hidrocarburilor policiclice aromatice (PAH) este de importanţă majoră mai

ales datorită caracterului lor potenţial cancerigen. PAH-urile din hrană sunt numai o parte din

problema poluării mediului cu acestea.

Poluarea industrială cu substanţe toxice creează premisa trecerii acestor substanţe în

apele subterane sau de suprafaţă, ca şi în culturile vegetale, cu influenţe deosebite asupra

1

sănătăţii oamenilor şi animalelor. Activităţile industriale poluează solul în primul rând prin

depozitarea inadecvată a deşeurilor solide rezultate din procesele productive specifice industriei,

apoi indirect, cum este cazul depunerilor acide şi în al doilea rând prin lucrările de exploatare a

resurselor de materii prime necesare industriei. Creşteri ale nivelurilor poluanţilor atmosferici

determină indirect, prin precipitare, poluarea solului şi un efect cumulat la nivelul acestuia.

Impactul activităţilor din agricultură asupra stării factorilor de mediu se referă la

utilizarea îngrăşămintelor chimice şi naturale şi a pesticidelor. Utilizarea excesivă a

îngrăşămintelor chimice şi naturale conduce la creşterea semnificativă a nivelului de nutrienţi şi

metale grele în mediu înconjurător. Îngrăşămintele naturale, deşi creează efecte negative asupra

mediului mult mai mici decât cele artificiale, trebuie de asemenea utilizate controlat în anumite

limite mai ales în scopul reducerii volumului de fosfaţi transferaţi în mediul înconjurător.

În zona Dobrogea, industria chimică cuprinde industria petrochimică, de acid sulfuric şi

îngrăşăminte chimice (Năvodari), prelucrarea maselor plastice (Tulcea, Măcin şi Constanţa),

industria celulozei şi hârtiei (Palas-Constanţa). Pe baza bauxitei aduse din import la Tulcea se

produce alumina, care apoi este transportată la întreprinderea de aluminiu Slatina. Industria

materialelor de construcţie produce lianţi (la Cernavodă şi Medgidia), azbociment (Medgidia),

var şi ipsos (la Medgidia şi Constanţa), prefabricate din beton (la Constanţa).

În această teză au fost analizate probe de legume şi fructe în diferite stadii de dezvoltare,

cultivate în diferite zone ale Dobrogei, realizând astfel un studiu al poluării, privind

contaminarea acestora cu elemente esenţiale şi/sau potenţial toxice, pesticide organoclorurate şi

hidrocarburi policiclice aromatice.

Toate legumele şi fructele au fost cultivate în soluri din zonele stabilite şi s-a urmărit

dezvoltarea lor ţinând cont de faptul că nu s-a declarat utilizarea locală a pesticidelor pentru

combaterea dăunătorilor. Legumele au fost cultivate în medii urbane (Constanţa, Tulcea,

Medgidia şi Năvodari) şi în medii rurale (Slava Rusă, Adamclisi, Cogealac, Greci şi

Ciobanu). În anul 2004 au fost analizate probe de roşii şi pătrunjei (cultivate în zonele: Slava

Rusă şi Constanţa), castraveţi (cultivate în zonele: Tulcea şi Adamclisi), morcovi (cultivaţi în

zonele: Medgidia şi Greci), ceapă cultivată în satul Ciobanu şi mazăre cultivată în satul

Cogealac. În 2005 au fost analizate probe de ardei şi mărar (cultivate în zonele: Slava Rusă şi

Constanţa), ţelină (cultivată în zonele: Medgidia şi Greci), cartofi cultivaţi în zona Năvodari,

usturoi cultivat în satul Ciobanu şi fasole cultivată în satul Cogealac.

2

Fructele au fost recoltate atât în mediu urban (Cernavodă) cât şi în mediu rural (Mereni şi

Crişan). În anul 2005 au fost analizate probe de caise din Mereni, cireşe din Cernavodă şi gutui

din Crişan, iar în anul 2006 au fost analizate probe de piersici şi nectarine din Mereni, mere din

Crişan şi vişine din Cernavodă.

În anul 2003 au fost analizate probe de citrice (lămâi, portocale, grefe, kiwi, banane,

mandarine) cumpărate de pe piaţa constănţeană, fiecare provenind din ţări de import diferite

(lămâi-import Grecia, portocale-seră România, grefe-import Turcia, kiwi-import Chile, banane-

import Ecuador, mandarine-import Italia).

Determinările experimentale au urmărit gradul de contaminare al legumelor şi fructelor

analizate cu metale grele şi poluanţi organici: (pesticide organoclorurate şi hidrocarburi

policiclice aromatice). Deasemenea s-au determinat şi elementele minerale din probele studiate.

Din acest motiv s-au determinat următoarele elemente esenţiale şi/sau potenţial toxice (Fe, Cr,

Pb, Cu, Zn, Cd, Mn), precum şi 8 pesticide organoclorurate (HCB, lindan, aldrin, dieldrin,

endrin, p, p’-DDT, p, p’-DDD, p, p’-DDE) şi 15 hidrocarburi policiclice aromatice (naftalină,

acenaftilen, acenaften, fluoren, fenantren, antracen, fluoranten, piren, benzo[α]antracen, crisen,

benzo[k]fluoranten, benzo[α]piren, benzo[ghi]perilen, dibenzo[α,h]antracen, indeno[1,2,3-

c,d]piren).

Pentru determinarea elementelor esenţiale şi/sau potenţial toxice s-a utilizat spectrometria

de absorbţie atomică în flacără (SAA) şi spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP

– MS); în cazul poluanţilor organici s-a utilizat cromatografia de gaze pe coloana capilara cu

detector cu captură de electroni (CGC-ECD) pentru determinarea pesticidelor organoclorurate,

respectiv cromatografia de gaze cu detecţie prin spectrometrie de masă (CGC-MS) pentru

determinarea hidrocarburilor policiclice aromatice.

Determinările cu spectrometria de absorbţie atomică în flacără s-au realizat în cadrul

Universităţii „Ovidius” Constanţa, determinările cu spectrometria de masă cu plasmă cuplată

inductiv s-au realizat la Radboud University Nijmegen, Institute for Molecules and Materials,

Olanda. Pesticidele şi hidrocarburile policiclice aromatice au fost determinate la Institutul

National de Cercetare-Dezvoltare Marină – „Grigore Antipa”, Constanţa.

Rezultatele au fost expuse şi discute în cadrul conferinţelor internaţionale şi naţionale:

NATO programme „Exposure and risk assessment of chemical pollution-contemporary

methodology”, Borovets- 2008, Euroanalysis XIV, Antwerp, Belgia-2007, NTPR , Constanţa-

3

2007, International Conference on Environmental Engineering and Management ICEEM/04,

Iasi-2007, Le quatrieme colloque franco-roumain de chimie appliquee, Clermont-Ferrand,

Franta-2006, ICEEM/03 , Iasi-2006, Chimia 2006, Constanta-2006, EnvEdu 2006 Conference

Brasov-2006, ICEEM/02, Iasi-2004.

Din tema tezei au fost publicate 24 lucrări ştiinţifice: 4 lucrări în reviste ISI, 1 proceeding

ISI, 8 departamentale, 3 în volumul unor conferinţe internaţionale şi 8 rezumate.

PARTEA TEORETICĂ

CAPITOLUL 1

STRUCTURA ŞI COMPOZIŢIA PLANTELOR

Organismele vegetale au o compoziţie chimică complexă iar studiul compuşilor chimici

care alcătuiesc aceste organisme este dificil deoarece structura lor diferă atât prin natura şi

proporţia elementelor componente cât şi prin modul de aranjare a atomilor în moleculă. Mai

mult, compoziţia chimică a plantelor se modifică în funcţie de vârstă, de nutriţie şi de condiţiile

de mediu.

Prin diferitele metode de analiză s-a demonstrat că materia vie este formată dintr-un

număr aproape constant de elemente aflate însă în proporţii procentuale diferite. Dintre acestea

99,9% sunt elemente ce intră în alcătuirea tuturor celulelor vii (C, O, H, N, P, F, S, Si, Mg, Cl, K,

Na şi Ca). Ele sunt numite macroelemente, bioelemente majore, bioelemente de constituţie sau

cu rol plastic.

Metodele moderne de analiză au pus în evidenţă şi prezenţa altor bioelemente în

organismele vegetale (peste 60 la număr) dar care se găsesc în general în cantităţi mici. Din

această cauză ele se numesc microelemente. Circa 21 dintre aceste elemente se găsesc în mod

curent în organismele vegetale, fiind considerate indispensabile, deoarece aproape toate

procesele biochimice se realizează cu ajutorul enzimelor a căror activitate depinde de prezenţa

microelementelor.

Elementele nutritive prezente în plante au un rol deosebit de important în activarea unor

enzime, în sinteza unor compuşi intermediari etc. Astfel: Mn, Mg, Zn, Fe, Co, K, Rb, amoniu

joacă rol de activatori ai unor enzime specifice ca: aconitaza, dehidrogenaza şi decarboxilaza,

care intervin în diferite reacţii de sinteză sau în procesele respiratorii; Co, Fe, Mg, Mn, Zn, K au

4

rol important în metabolismul glucidelor fiind activatori ai fosfatidelor, iar Ca, Mn, Mg, Zn, Fe şi

Ni intervin în sinteza peptidelor. Cunoaşterea rolului biologic al diferitelor elemente în viaţa

plantelor oferă indicaţii asupra modului în care se poate interveni în metabolismul plantelor prin

aplicarea acestor elemente sub formă de îngrăşăminte, în raporturile cerute de plantă şi în fazele

de vegetaţie în care acestea au nevoie de ele.

CAPITOLUL 2

POLUAREA MEDIULUI

În sens foarte larg, poluarea este înţeleasă ca fenomenul de apariţie a unor factori

perturbatori ai mediului care conduc la producerea unor dezechilibre ecologice. Poluarea este

procesul de alterare a mediilor de viaţă biotice şi abiotice, precum şi a bunurilor create de om,

cauzat de fenomene naturale dar mai ales de funcţionarea sistemelor create de om.

Descrierea conceptuală a poluării mediului ia în considerare mai multe elemente

interdependente, elemente care sunt redate de modelul poluării mediului, elaborat de Hodgate.

Modelul simplificat, descrie procesul de poluare a mediului prin următoarele elemente:

- sursa de poluare, care emite poluantul;

- transportul poluantului în mediu biotic sau abiotic precum şi transformările pe care

acesta le suferă în mediu;

- ţinta (organismele, ecosistemele sau alte componente ale mediului afectate de poluant),

ca receptor al poluantului.

Prin poluant se înţelege orice substanţă (solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori),

sau sub formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care,

introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce

daune bunurilor materiale.

Substanţele chimice poluante suferă o serie de transformări în contact cu apa, cu aerul sau

cu solul, iar cunoaşterea acestora este deosebit de importantă deoarece contribuie la înţelegerea

fenomenelor de transport a poluanţilor în mediu şi, de asemenea, la înţelegerea efectelor pe care

aceştia le pot avea asupra componentelor biotice sau abiotice ale mediului.

Metale cu potenţial toxic sunt considerate cele care se găsesc în alimente în concentraţii

mai mari decât necesarul organismului, sau care în mod normal nu sunt prezente în organism.

5

Toxicitate ridicată prezintă: Pb, Hg, Cd, Cu, As, Co. Mărirea concentraţiei metalelor în alimente

are loc nu numai prin poluarea mediului, ci şi în timpul prelucrării (din utilaje) şi depozitării (din

ambalaje metalice prin coroziune). Dintre poluanţii cu toxicitate ridicată amintim: Pb, Cd, Cu,

Zn, Se, Cr, Co, Ni.

Au fost determinate elemente din legume, fructe, precipitaţii atmosferice, probe de apă,

ilmeniţi, platine foarte pure, din materialele nucleare, probe solide, scoici, materialele geologice,

sedimente, peşti.

Pesticidele sunt compuşi chimici ce se utilizează în combaterea unor dăunători. Există

ţări în care se utilizează peste 35000 de produse, iar anual apar 10 noi compuşi.

Pesticidele trec din apă în legume, plante şi în hrană prin grăsimile animale, ceea ce are

un impact serios asupra sănătăţii. Din acest motiv este important să se determine prezenţa şi

natura pesticidelor în plante. Folosirea pesticidelor constituie un aspect important al agriculturii

moderne, deoarece cu ajutorul acestora se pot distruge dăunătorii plantelor.

Este important să se identifice produşii de degradare şi de asemenea trebuie luată în

considerare influenţa lor asupra mediului înconjurător. Datele ştiinţifice care fac cunoscute

pericolele prezentate de pesticide asupra sistemului imunitar sunt numeroase. Studiile efectuate

pe animale au demonstrat faptul că pesticidele afectează structura normală a sistemului imunitar,

perturbă reacţiile imunitare şi reduc rezistenţa animalelor la antigeni şi infecţii. De asemenea,

aceste descoperiri sunt valabile şi pentru populaţia umană expusă la pesticide. În ultimii treizeci

de ani insecticidele organofosforice au înlocuit progresiv insecticidele organoclorurate. Aceşti

compuşi persistă mai puţin în mediu decât insecticidele organoclorurate, dar sunt mai toxici, ceea

ce reprezintă o problemă pentru echilibrul ecosistemelor.

Hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) sunt compuşi lipofilici, ce iau naştere din

combustia incompletă a materialelor organice. Sunt poluanţi persistenţi, se găsesc din abundenţă

în aer, sol şi apă şi au proprietăţi cancerigene.

Proprietăţile fizice şi chimice ale PAH-urilor sunt funcţie de masa lor moleculară şi aceşti

compuşi sunt poluanţi prioritari pe listele US EPA, EC si EPA. Caracterul cancerigen a fost pus

în evidenţă pentru prima dată de Yamagiwa şi Ichikawa.

Agenţia de Protecţie a Mediului a Statelor Unite (US EPA) a identificat 16 PAH-uri ca

poluanţi prioritari, unii dintre ei fiind consideraţi cancerigeni pentru om. Aceste 16 PAH-uri

sunt: acenaften (Ace), acenaftilen (Acy), fluoren (F), naftalina (Np), antracen (An), fluorantren

6

(Fl), fenantren (Ph), benzo[α]antracen (B[α]An), benzo[b]fluorantren (B[b]Fl),

benzo[k]fluorantren (B[k]Fl), crisen (Chry), piren (Py), benzo[ghi]perilen (B[ghi]Pe),

benzo[α]piren (B[α]Py), dibenzo[α, h]antracen (dB[α, h]An), indeno[1,2,3-cd]piren (I[1,2,3-

cd]Py).

Au fost determinate pesticide şi hidrocarburi policiclice aromatice din: midii, aer, sol,

sedimente, apă, mlaştină, produse alimentare, miere, peşti, legume, fructe.

Plantele suferă intens influenţa nocivă a impurităţilor din aer, constituind prin

comportarea lor buni indicatori asupra gradului de impurificare, iar prin pagubele înregistrate

datorită distrugerii lor se creează pierderi importante în economia unei ţări.

Distrugerea plantelor datorită poluării aerului este un fenomen frecvent, întâlnit în toate

ţările cu industrie dezvoltată. Poluanţii din aer obstruează stomatele printr-un mecanism toxic

sau pe cale mecanică simplă, având ca urmare reducerea funcţiilor biologice, împiedicarea

dezvoltării şi producerea de diverse leziuni la plante.

Prin spălarea atmosferei de către precipitaţii şi prin sedimentarea particulelor şi gazelor

toxice se poate produce modificarea compoziţiei apei şi a solului şi creşterea capacităţii toxice.

Uneori, datorită concentraţiilor mari de poluanţi, se ajunge la distrugerea masivă a unor

plante şi plantaţii, determinând despăduriri de teritorii, transformându-le chiar în mici deşerturi.

Consecinţele poluanţilor asupra plantelor se manifestă prin: lezarea frunzelor pe unele

porţiuni sau în totalitate, modificări de culoare a frunzelor, tulburări de creştere, distrugerea unor

părţi din plantă, ducând chiar la dispariţia unor specii.

Rezultatele influenţei poluanţilor asupra plantelor se manifestă în funcţie de poluantul

respectiv. Spre exemplu, îngălbenirea frunzelor este proprie bioxidului de sulf, culoarea brună

este caracteristică fluorurilor, iar aspectul argintat sau bronzat arată influenţa ozonului.

Datorită diferenţierii efectelor produse de anumiţi poluanţi asupra plantelor, se poate

stabili intensitatea impurificării şi natura toxicului respectiv, chiar dintr-o arie atacată cu mai

multe substanţe toxice.

Pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor se folosesc insecticidele,

fungicidele sau alţi compuşi cloroorganici. În cazul tratării cu aceste pesticide, frunzele, tulpina,

rădăcinile plantelor vin în contact direct cu substanţa chimică care rareori nu influenţează ciclul

biologic al sistemelor vegetale.

7

Existenţa remanenţelor de pesticide în produsele agricole (frunze, legume, etc.) care în

mare măsură se explică prin depăşirea normelor de administrare a acestora, demonstrează unele

capacităţi ale plantelor de a adsorbi şi păstra o vreme relativ îndelungată în ţesuturile lor

compuşii chimici toxici.

Plantele superioare asimilează mai puţin pesticidele cloroorganice chiar dacă ele

nimeresc direct pe frunze şi alte părţi ale acestora. Însă sunt cunoscute unele cazuri când pe

frunze apar nişte „arsuri” în urma tratării cu pesticide. Acest lucru se întâmplă mai ales după

prelucrarea lor cu soluţii toxice pe vreme însorită. Pe lângă faptul că picăturile lichide

concentrează razele solare, la formarea ”arsurilor” contribuie concentraţiile mari de pesticide sau

dizolvanţi. Prelucrarea cu pesticide poate fi cauza apariţiei aşa-numitelor boli iatrogene (iatros-

medic) de origine infecţioasă care reduc productivitatea sistemelor vegetale.

CAPITOLUL 3

METODE DE ANALIZĂ A POLUANŢILOR ANORGANICI ŞI ORGANICI

DIN PLANTE

Cercetarea ştiinţifică fundamentală, problemele privind protecţia mediului, studiul unor

noi compuşi precum şi cei cu importanţă biologică, ridică unele probleme din ce în ce mai

complexe şi mai diferite, care pot fi rezolvate folosind un număr mare de metode reunite sub

denumirea de metode analitice.

Pentru analiza unei probe pot fi folosite mai multe procedee. La alegerea lor trebuie să se

ţină seama de următoarele aspecte: precizia cerută; dacă este necesară o analiză parţială sau

completă; dacă componentul de analizat este un constituent major sau se găseşte sub formă de

urme; dacă proba trebuie recuperată după efectuarea determinării; fiabilitatea rezultatelor prin

metoda aleasă; costul analizei. Colectarea, conservarea şi pregătirea probelor depind de natura

analiţilor (organici sau anorganici), de concentraţia lor (componenţi majori, minori sau în urme)

şi tehnica de măsurare. Tehnicile de pregătire a probelor diferă radical, în funcţie de natura şi

concentraţia analiţilor ce urmează a fi determinaţi.

Majoritatea tehnicilor analitice cantitative utilizate pentru determinarea elementelor în

urme se realizează în probe lichide. Astfel probele complexe solide sau lichidele de natură

organică trebuie supuse unui proces de dezagregare (denumit şi digestie sau mineralizare), care

8

ar putea fi cea mai dificilă etapă în analiza probei. Metodele utilizate nu asigură întotdeauna

mineralizarea completă şi pot influenţa atât preconcentrarea analiţilor cât şi implicit

măsurătoarea. Astfel, sunt necesare tehnici adecvate, pentru a converti matricea solidă într-o

soluţie măsurabilă.

În urma digestiei unei cantităţi cunoscute de probă rezultă o soluţie în care se vor

determina elementele dorite prin diferite tehnici spectrometrice, cromatografice sau

electrochimice.

Metodele spectrometrice de analiză se bazează pe interacţia radiaţiei electromagnetice

cu substanţa de analizat sau producerea acesteia de către substanţă.

Principiile teoretice de bază ale absorbţiei atomice în vizibil şi ultraviolet au fost stabilite

de către Kirchoff din 1859. Legea lui Kirchoff constituie fundamentarea teoretică a

spectrometriei de absorbţie atomică, lege care arată că orice sistem atomic poate absorbi

numai acele radiaţii pe care el este capabil să le emită, emisia şi absorbţia atomică fiind

fenomene complementare. Există totuşi o diferenţă importantă între cele două fenomene, şi

anume că pentru a putea avea loc o emisie măsurabilă, trebuie să existe suficient de mulţi atomi

în starea energetică superioară excitată.

De aceea, pentru excitarea majorităţii atomilor este necesară utilizarea unor surse de

excitare care produc temperaturi foarte ridicate (arcul şi scânteia electrică, plasma, laserul),

excepţie făcând elementele din grupele a I-a şi a II-a principale ale sistemului periodic, care pot

fi excitate în flacără. Din contră, pentru a avea loc absorbţia aceloraşi radiaţii este necesar ca

nivelul inferior al tranziţiei să fie suficient de populat. Pentru a putea utiliza fenomenul de

absorbţie atomică, este suficient ca proba să fie disociată în atomi liberi. Astfel, dacă după

trecerea probei în soluţie, aceasta este pulverizată într-o flacără, energia flăcării este suficientă

pentru vaporizarea probei şi atomizarea ei chiar şi pentru elementele grele. Este însă necesară o

sursă care să furnizeze radiaţii pe care atomii liberi ai probei să le poată absorbi.

Componentele de bază ale unui instrument ICP-MS constau într-un sistem de introducere

a probei, o plasmă cuplată inductiv de argon şi detectorul de masă specific. ICP-ul este o

descărcare fără electrozi, continuă, creată în argon şi susţinută de un câmp de radio-frecvenţă, de

putere medie, generat din exterior. În această descărcare, se observă temperaturi de 5000-9000K,

care sunt suficient de ridicate pentru a disocia toate probele introduse, precum şi a ioniza ulterior

cele mai multe elemente.

9

Materialul de probă este introdus în centrul plasmei, unde este expus, pentru câteva

milisecunde, condiţiilor prezente în această descărcare. Plasma de argon operează la presiune

atmosferică şi este legată de detectorul spectrometrului de masă printr-o interfaţă de pompare

diferenţială alcătuită din două orificii. În interiorul interfaţei, condiţiile sunt convertite de la

temperatura ridicată şi presiunea atmosferică din ICP la condiţiile de vid înaintat, necesare pentru

detecţia prin spectrometrie de masă.

În interiorul spectrometrului de masă, fasciculul de electroni este focalizat şi transmis de

o serie de lentile electrostatice, ce formează optica de ioni. Apoi, fasciculul de electroni intră în

analizorul de masă cvadrupol, care serveşte drept filtru specific de masă, stabilizând şi

transmiţând doar o masă specifică (de fapt un raport masă/sarcină), care, ajunge la detector, în

timp ce toate celelalte mase sunt reflectate (deviate).

Cromatografia reprezintă o metodă de separare bazată pe repartiţia diferenţiată a

componenţilor unui amestec de separat între două faze în contact şi care se situează într-un raport

de mişcare relativă una faţă de cealaltă (definită prin termenii de fază staţionară şi fază mobilă).

Separarea cromatografică este rezultatul unor procese repetate de sorbţie – desorbţie a

componenţilor probei între faza staţionară şi faza mobilă.

Cromatografia de gaze cuprinde toate metodele cromatografice în care faza mobilă este

gazoasă. Prin această tehnică se pot separa amestecuri de gaze sau lichide care se pot volatiliza la

temperaturi nu prea ridicate. Separarea se bazează pe repartiţia diferită a componenţilor gazoşi

între o fază mobilă (gaz) şi o fază staţionară. Dacă faza staţionară este un material solid fin

divizat se realizează cromatografia de repartiţie gaz-solid (CGS). Dacă faza staţionară este un

lichid fixat pe un suport solid inert cromatografia va fi de repartiţie gaz-lichid (CGL).

Componentele esenţiale ale unui cromatograf de gaze sunt : rezervorul cu gaz purtător

care joacă rol de fază mobilă, un dispozitiv de injectare pentru introducerea probei, coloana şi un

detector cu un înregistrator adecvat.

Eluentul este un gaz cu rolul de a transporta proba prin coloana cromatografică numindu-

se şi gaz purtător. Cei mai utilizaţi eluenţi sunt hidrogenul, heliul, argonul şi azotul.

Dispozitivul de introducere a probei este amplasat astfel încât proba să fie introdusă

direct în gazul de transport. El este conceput pentru a realiza injectarea şi vaporizarea instantanee

a probei, astfel ca proba să fie imediat introdusă în coloană. Blocul de injectare este menţinut la o

temperatură ridicată şi conţine un septum pliabil prin care este injectată proba.

10

Injectorul “split/splitless” este folosit pentru introducerea soluţiilor diluate. La

coloanele capilare cu debit mic, volumul cel mai mic introdus cu microsiringa poate satura

coloana.

Coloana. Sunt două tipuri de coloane utilizate în cromatografia de gaze, coloane cu

umplutură (împachetate) şi coloane tubulare deschise (capilare). Acestea din urmă permit

separarea cu selectivitate deosebită a componenţilor organici cu proprietăţi foarte asemănătoare.

Aceste coloane au avantajul de a fi flexibile, inerte şi stabile. Au un timp de viaţă mai lung şi

oferă o reproductibilitate analitică superioară coloanelor umplute.

Principiul de funcţionare al cromatografului constă în trecerea eluentului prin dispozitivul

de introducere a probei de unde preia proba de analizat şi o introduce în coloana cromatografică

care este sediul procesului de separare. Din cauza interacţiunilor dintre moleculele probei cu faza

staţionară, compuşii din amestecul de analizat rămân în urma eluentului, migrând prin coloană cu

viteze diferite datorită diferenţelor care există între repartiţia lor între cele două faze. Astfel se

produce o diferenţă a vitezelor de migrare a componenţilor suficient de mare pentru ca la ieşirea

din coloană să fie separaţi. Apoi aceştia vor fi purtaţi de eluent în detector.

Detectorul transformă o proprietate fizico-chimică a unui component din eluent într-un

semnal, de obicei electric, proporţional cu concentraţia componentului. Înregistrarea grafică a

semnalului dat de detector în funcţie de timp pentru toţi componenţii din probă se numeşte

cromatogramă, iar în cazul unui component se numeşte pic. Suprafaţa picului poate fi integrată

cu ajutorul unui integrator sau computer.

Din cauza numărului mare de compuşi organici tehnicile de separare cele mai adecvate

sunt cele cromatografice în sistem tandem. Se folosesc tehnicile tandem deoarece este nevoie de

detectori foarte rapizi care să poată analiza cu mare viteză componenţii separaţi prin coloana

cromatografică. Termenul englez „Hyphenated tehniques” este mai sugestiv deoarece rezultatul

fuzionării între sistemul de separare cromatografică şi unul sau mai multe sisteme de analiză

structurală este atât de complet încât el se va prezenta ca un tot unitar bine condiţionat şi definit,

ceea ce contravine într-o anumită măsură expresiei „tandem” care implică noţiunea de heteroclit.

Prin fuzionarea sistemului de separare cromatografică cu unul sau mai multe sisteme de

analiză structurală se nasc cele mai performante metode analitice. Unele din cele mai des folosite

sunt cele rezultate din cuplarea tehnicilor cromatografice (selectivitate şi eficienţă în separare)

cu spectrometria de masă (informaţie structurală şi o creştere a selectivităţii). Sensibilitatea este

11

un prim avantaj oferit de această cuplare, obţinându-se astfel spectre de masă pentru compuşi în

cantitate foarte mică şi/sau în concentraţie foarte mică.

Cromatografia de gaze cu detecţie prin spectrometrie de masă (GC-MS) este cea mai

des utilizată, putând fi considerată ca o aplicaţie de rutină. Cromatografia de gaze este o foarte

bună metodă de separare a componenţilor unui amestec. Separarea se poate face utilizând

cantităţi foarte mici de probă. Are însă dezavantajul că nu permite indentificarea directă a

compuşilor separaţi. Singura informaţie pe care o dă pentru fiecare component separat este

comportarea sa în ce priveşte retenţia în comparaţie cu ceilalţi componenţi ai probei.

Spectrometria de masă este în schimb o foarte bună metodă de identificare a unor compuşi şi

necesită cantităţi foarte mici de probă ( g) în vederea analizelor. Deci cuplarea celor

două metode este foarte avantajoasă. Se poate face mai întâi o separare cromatografică a

componenţilor unui amestec, iar apoi aceştia să fie analizaţi pe rând cu ajutorul unui

spectrometru de masă. Mult mai avantajoasă este însă cuplarea directă a celor două metode de

analiză, compuşii separaţi într-un cromatograf fiind identificaţi prin introducerea lor directă într-

un spectrometru de masă, acesta devenind astfel “detector cromatografic”.

109 1010 −− −

12

PARTEA EXPERIMENTALĂ

CAPITOLUL 4

DETERMINAREA CONŢINUTULUI UNOR ELEMENTE ESENŢIALE ŞI/SAU

POTENŢIAL TOXICE, PESTICIDE ŞI HIDROCARBURI POLICICLICE

AROMATICE DIN LEGUME ŞI FRUCTE DIN DIFERITE ZONE ALE DOBROGEI

Au fost analizate legume şi fructe din zona Dobrogei. Probele de citrice au fost analizate

în anul 2003, iar probele de legume şi fructe au fost cultivate şi analizate pe parcursul anilor

2004 - 2006, în diferite stadii de dezvoltare. Zonele de cultivare a probelor analizate sunt

prezentate în figura 1.

Fig 1. Zonele de cultivare a probelor analizate din Dobrogea

Toate legumele şi fructele au fost cultivate în soluri din zonele stabilite şi s-a urmărit

dezvoltarea lor ţinând cont de faptul că nu s-a declarat utilizarea locală a pesticidelor pentru

combaterea dăunătorilor. Legumele au fost cultivate în medii urbane (Constanţa, Tulcea,

Medgidia şi Năvodari) şi în medii rurale (Slava Rusă, Adamclisi, Cogealac, Greci şi Ciobanu). În

13

anul 2004 au fost analizate probe de roşii şi pătrunjei (cultivate în zonele: Slava Rusă şi

Constanţa), castraveţi (cultivate în zonele: Tulcea şi Adamclisi), morcovi (cultivaţi în zonele:

Medgidia şi Greci), ceapă cultivată în satul Ciobanu şi mazăre cultivată în satul Cogealac. În

2005 au fost analizate probe de ardei şi mărar (cultivate în zonele: Slava Rusă şi Constanţa),

ţelină (cultivată în zonele: Medgidia şi Greci), cartofi cultivaţi în zona Năvodari, usturoi cultivat

în satul Ciobanu şi fasole cultivată în satul Cogealac.

Fructele au fost recoltate atât în mediu urban (Cernavodă) cât şi în mediu rural (Mereni şi

Crişan). În anul 2005 au fost analizate probe de caise din Mereni, cireşe din Cernavodă şi gutui

din Crişan, iar în anul 2006 au fost analizate probe de piersici şi nectarine din Mereni, mere din

Crişan şi vişine din Cernavodă.

În 2003 au fost analizate probe de citrice (lămâi, portocale, grapefruit, kiwi, banane,

mandarine) cumpărate de pe piaţa constănţeană, fiecare provenind din ţări de import diferite

(lămâi-import Grecia, portocale-seră România, grapefruit -import Turcia, kiwi-import Chile,

banane-import Ecuador, mandarine-import Italia).

Determinările experimentale au urmărit gradul de contaminare al legumelor şi fructelor

analizate cu metale grele şi poluanţi organici: (pesticide organoclorurate şi hidrocarburi

policiclice aromatice). Deasemenea s-au determinat şi elementele minerale din probele studiate.

Din acest motiv s-au determinat următoarele elemente esenţiale şi/sau potenţial toxice (Fe, Cr,

Pb, Cu, Zn, Cd, Mn), precum şi 8 pesticide organoclorurate (HCB, lindan, aldrin, dieldrin,

endrin, p, p’-DDT, p, p’-DDD, p, p’-DDE) şi 15 hidrocarburi policiclice aromatice (naftalină,

acenaftilen, acenaften, fluoren, fenantren, antracen, fluoranten, piren, benzo[α]antracen, crisen,

benzo[k]fluoranten, benzo[α]piren, benzo[ghi]perilen, dibenzo[α,h]antracen, indeno[1,2,3-

c,d]piren).

Pentru determinările fizice cantitative s-a folosit metoda cântăririi şi măsurarea

dimensiunilor cu şublerul. Pentru caracterizarea chimică a fructelor s-a determinat conţinutul de

substanţe minerale (cenuşa) şi aciditatea totală exprimată în acid malic, iar pentru caracterizarea

chimică a sucurilor de citrice s-a determinat aciditatea totală exprimată în acid malic, densitatea

şi pH-ul.

Analiza în vederea determinării cenuşei a constat în incinerarea într-un cuptor electric a

fructelor, la temperatura de 500-550oC, timp de o oră şi jumătate până la obţinerea unui reziduu

alb, care este lăsat să se răcească într-un exicator şi în final cântărit. Pentru determinarea

14

acidităţii totale exprimată în acid malic s-a folosit metoda detaliată în STAS-ul 5952/79.

Determinarea acidităţii totale exprimată în acid malic a constat în titrarea cu NaOH cu titru

cunoscut a unui volum de suc luat în analiză. Pentru determinarea densităţii s-a folosit metoda

picnometrului. Determinarea pH-ului sucurilor de analizat s-a realizat cu ajutorul pH-metrului

Mini Lab Model IQ 125.

Pentru a se determina concentraţia elementelor esenţiale şi/sau potenţial toxice studiate

din probele supuse analizei, părţile componente ale legumelor si fructelor au fost uscate în etuvă

la 105oC, apoi s-au cântărit între 0,5 şi 1 g de probă şi în final au fost supuse unui proces de

dezagregare (digestie sau mineralizare) pentru aducerea lor în soluţie.

Pentru determinarea conţinutului de elemente minerale şi metale grele din probele de

legume şi fructe studiate s-au folosit două metode: spectrometria de absorbţie atomică în flacără

(F-SAA)- spectrometru de absorbţie atomică Shimadzu AA6200 şi spectrometria de masă cu

plasmă cuplată inductiv (ICP – MS)- spectrometrul de masă cu plasmă cuplată inductiv tip

Agilent seria 7500ce-ICP-MS.

Determinările la spectrometria de absorbţie atomică în flacără s-au realizat în cadrul

Universităţii „Ovidius” Constanţa, determinările la spectrometria de masă cu plasmă cuplată

inductiv s-au realizat la Radboud University Nijmegen, Institute for Molecules and Materials,

Olanda.

S-a realizat caracterizarea parametrilor de performanţă ai metodei de determinare a

elementelor esenţiale şi/sau potenţial toxice prin F-SAA.

Curbele de etalonare s-au trasat din 5 puncte iar coeficienţii de corelare au fost între

0,9990 şi 0,9999. Forma matematică a funcţiei de răspuns a fost o regresie liniară neponderată de

forma: y = a +bx.

Pentru a calcula dispersia întregii populaţii a valorilor y (s0), dispersia coeficientului b

(sb), dispersia coeficientului a (sa) precum şi limitele de detecţie (LOD) şi de cuantificare (LOQ)

am folosit relaţiile:

Dispersia coeficientului b: sb2 =

( )∑ ∑−

⋅22

20

xxn

sn

Dispersia întregii populaţii a valorilor y: s02 =

( )2

2

−

−∑n

Yy=

2

2

−

−−∑ ∑∑n

xybyay

15

Dispersia coeficientului a: sa2

= ∑⋅ 22

xn

sb

LOD=b

asa −⋅3

LOQ = b

asa −⋅10

Valorile limitelor de cuantificare ale elementelor studiate s-au situat în intervalul 0,009-

0,64 mg/Kg.

Pentru a stabili omogenitatea dispersiilor s-au efectuat măsurători pe 10 probe identice,

pentru cea mai scăzută şi cea mai ridicată concentraţie (x1 şi x2), obţinându-se câte 10 valori de

informare yi10. În continuare s-a realizat testul de omogenitate a dispersiilor, în care sunt utilizate

pentru calculul dispersiilor s12 şi s2

2, cele două nivele de concentraţie, x1 şi x2 în conformitate cu

relaţia: si= 1

10

1

−

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −∑

=

−

ni

iyyijj cu media: ȳi=

ni

yij∑10

1

Dispersiile obţinute au fost testate cu ajutorul testului F pentru a examina diferenţele

semnificative la limitele domeniului concentraţiei de lucru. Pentru realizarea testului F s-a

determinat valoarea de încercare PG, pornind de la relaţiile:

PG = 22

21

ss pentru s1

2>s22 şi PG= 2

1

22

ss

pentru s2

2 >s12

Am comparat apoi valoarea PG obţinută cu valorile tabelate ale distribuţiei F, astfel s-a

consultat tabelul cu valorile funcţiei F (testul de omogenitate a dispersiilor pentru n-1 = 9 grade

de libertate pentru dispersiile s12 şi s2

2) şi s-a obţinut F=5,35. Deoarece PG<F, abaterea între

dispersiile s12 şi s2

2 nu este semnificativă rezultând că domeniile de lucru sunt alese corect.

Repetabilitatea a fost demonstrată pe următoarele matrici reprezentative: cu conţinut

ridicat de apă: piersica, cu conţinut ridicat de proteine: morcovul şi cu conţinut ridicat acid:

portocala prin prelucrarea a 6 probe identice, pentru fiecare element în parte folosind calibrarea.

16

Pentru calculul abaterii standard şi a abaterii standard relative s-au folosit relaţiile:

s=1

2

−

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −∑

−

n

xxi

şi RSD%=

xs 100

Rezultatele obţinute (RSD%) pentru 6 probe de morcov, piersică respectiv portocală sunt

mai mici decât cele prevăzute în ecuaţia lui Horwitz: RSD< ( )clg5,012 − , pentru nivelul de

concentraţie la care s-a lucrat, pentru care RSD% trebuie să fie cuprins între 11,3 şi 22,6 %.

Pentru a demonstra precizia intermediară s-au analizat aceleaşi matrici de un al doilea

analist şi s-au obţinut valori pentru RSD% mai mici decât cele prevăzute de ecuaţia lui Horwitz.

Exactitatea metodei analitice a fost calculată cu relaţia:

R%= 100×−

CACUCF

unde:

CF=concentraţia de analit măsurată în proba fortificată,

CU= concentraţia de analit măsurată în proba nefortificată,

CA= concentraţia de analit adăugată în probă (valoarea măsurată, nu cea determinată din

metoda de încercare).

Rezultatele obţinute au scos în evidenţă faptul că gradul de recuperare pentru

elementele studiate este cuprins între 96-102%, înscriindu-se în limitele impuse de 85-110%

pentru acest nivel de concentraţie dat de ecuaţia lui Horwitz.

Pentru a studia robusteţea metodei de determinare a elementelor din legume şi fructe

prin F-SAA s-a urmărit stabilitatea soluţiilor etalon de lucru (pentru fiecare element în parte) pe

parcursul unei zile precum şi influenţa variaţiei de temperatură asupra soluţiilor etalon.

S-a verificat stabilitatea soluţiilor etalon de lucru pe parcursul unei zile, la un interval de

½ de oră, executându-se 12 citiri. În tot acest timp soluţiile au fost ţinute la temperatura camerei,

la lumină. Valorile obţinute au demonstrat stabilitatea soluţiilor pe parcursul unei zile.

De asemenea, s-a realizat un studiu pe două soluţii etalon cu aceeaşi concentraţie (pentru

fiecare element în parte), ţinute una la temperatura camerei şi cealaltă la frigider, timp de două

săptămâni şi s-a observat că soluţiile etalon ţinute la temperatura camerei şi-au pierdut

stabilitatea după 4-5 zile, în timp ce soluţiile etalon ţinute la frigider si-au pierdut stabilitatea

după 10-11 zile.

17

Pesticidele organoclorurate şi hidrocarburile policiclice aromatice au fost extrase din

probele de analizat cu ajutorul solvenţilor organici iar extractele au fost purificate şi concentrate

în vederea analizei lor gaz-cromatografice (pesticidele organoclorurate prin CGC-ECD şi

hidrocarburile policiclice aromatice prin CGC-MS).

Determinările au fost efectuate în cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare

Marină – „Grigore Antipa”, Constanţa.

Pentru analiza pesticidelor organoclorurate s-a utilizat cromatograful de gaze Hewlett

Packard, model 5890, echipat cu un detector cu captură de electroni (ECD) şi pentru

determinarea concentraţiei hidrocarburilor policiclice aromatice s-a utilizat cromatograful de

gaze Hewlett Packard, model 5890 cuplat cu spectrometrul de masă Hewlett Packard, model

5972.

S-a realizat caracterizarea parametrilor de performanţă ai metodelor de determinare a

pesticidelor organoclorurate prin CGC-ECD şi a hidrocarburilor policiclice aromatice prin CGC-

MS.

Curbele de calibrare s-au realizat pe matrici (probe ecologice) îmbogăţite cu soluţii de

pesticide de concentraţii diferite. S-au ales probe ecologice de morcovi- fiind matrice

reprezentativă pentru probele cu conţinut ridicat de proteine; probe ecologice de piersici- fiind

matrice reprezentativă pentru probele cu conţinut ridicat de apă şi probe ecologice de portocale-

fiind matrice reprezentativă pentru probele cu conţinut acid. Fiecare curbă de calibrare pentru

pesticide s-a realizat din 5 puncte de calibrare a câte 6 replici obţinând coeficienţi de corelare

(R2) între 0,9998-0,9999.

În figura nr.2 sunt prezentate curbele de calibrare pentru HCB şi heptaclor.

18

Fig.2. Curbele de calibrare pentru HCB şi heptaclor

Şi în cazul hidrocarburilor policiclice aromatice curbele de calibrare s-au realizat pe

matrici (morcovi, piersici şi portocale) îmbogăţite cu soluţii de hidrocarburi de concentraţii

diferite. Curbele de calibrare s-au realizat din 5 puncte a câte 6 replici folosindu-se concentraţiile

0,05; 0,1; 0,15; 0,5 şi 1 ppm iar coeficienţii de corelare au avut valori între 0,9990 şi 0,9999.

Valorile obţinute pentru limitele de cuantificare ale pesticidelor organoclorurate au fost

între 0,2 şi 0,3 ppb iar pentru hidrocarburile policiclice aromatice între 0,1 şi 0,2 ppb.

Liniaritatea răspunsului detectorului a fost demonstrată trasând curbe de calibrare pentru

fiecare analit în parte şi calculând coeficienţii de corelare. S-au efectuat câte 6 injecţii atât pentru

pesticide cât şi pentru hidrocarburile policiclice aromatice. Răspunsul se consideră liniar pe

domeniul de concentraţii ales dacă rezultatele nu prezintă o abatere semnificativă de la liniaritate,

aceasta însemnând un coeficient de corelare mai mare de 0,997. Coeficienţii de corelare obţinuţi

dovedesc liniaritatea pe domeniul ales.

Tot pentru a demonstra liniaritatea, pentru cea mai mică şi cea mai mare concentraţie din

domeniu de concentraţii de lucru am realizat câte 10 replici, atât pentru pesticidele

organoclorurate cât şi pentru hidrocarburile policiclice aromatice. Pentru a stabili omogenitatea

dispersiilor s-au efectuat măsurători pe 10 probe identice, pentru cea mai scăzută şi cea mai

ridicată concentraţie (x1 şi x2), obţinându-se câte 10 valori de informare yi10. În continuare s-a

realizat testul de omogenitate a dispersiilor, în care sunt utilizate pentru calculul dispersiilor s12 şi

s22, cele două nivele de concentraţie, x1 şi x2.

19

Am comparat apoi valoarea PG obţinută cu valorile tabelate ale distribuţiei F, astfel s-a

consultat tabelul cu valorile funcţiei F (testul de omogenitate a dispersiilor pentru n-1 = 9 grade

de libertate pentru dispersiile s12 şi s2

2) şi s-a obţinut s12>s2

2, F=5,35. Valorile PG obţinute se

situează în intervalul 1,13-1,57, fiind mai mici decât valoarea lui F, deci abaterea între dispersiile

s12 şi s2

2 nu este semnificativă rezultând că domeniile de lucru sunt alese corect.

Pentru a demonstra selectivitatea s-a avut în vedere suprapunerea cromatogramelor

probelor ecologice peste cromatogramele probelor ecologice (morcov, piersică, portocală)

îmbogăţite cu soluţii amestec etalon de pesticide. S-au injectat 1 µL din proba ecologică şi 1µL

din proba ecologică îmbogăţită cu amestec etalon de pesticide şi s-au suprapus cele 2 semnale.

Suprapunerea cromatogramei probei ecologice îmbogăţite cu amestec etalon peste cromatograma

probei ecologice scoate în evidenţă că nu există interferenţe ale impurităţilor din probă cu

picurile analiţilor de interes. De asemenea în cazul hidrocarburile policiclice aromatice s-a

injectat 1 µL din proba ecologică şi 1µL din proba ecologică îmbogăţită cu amestec etalon de

hidrocarburi şi s-au suprapus cele 2 semnale. Şi în cazul hidrocarburirlor policiclice aromatice s-

a observat că nu au existat interferenţe ale impurităţilor din probe cu picurile analiţilor de interes.

Precizia a fost evaluată prin repetabilitate şi precizie intermediară.

Pentru determinarea repetabilităţii s-au efectuat 10 injecţii din fiecare matrice

reprezentativă (morcov, piersică, portocală) îmbogăţită cu aceeaşi concentraţie de pesticide

respectiv de hidrocarburi (1mg/L), efectuate consecutiv, într-un interval de timp scurt. Valorile

medii ale abaterilor standard obţinute pentru pesticide s-au situat în intervalul 1,115-4,67%, iar

pentru hidrocarburi în intervalul 1,145-6,304% sub nivelul maxim permis de 9,6%, ceea ce

demonstrează o bună repetabilitate a măsurătorilor.

Pentru determinarea preciziei intermediare s-au efectuat 10 injecţii, în 10 zile diferite,

din fiecare matrice de referinţă (morcov, piersică, portocală) îmbogăţită cu aceeaşi concentraţie

de pesticide respectiv de hidrocarburi (1mg/L), preparată zilnic. Analizele au fost efectuate de

doi analişti diferiţi, pe acelaşi aparat. Pentru cel de-al doilea analist, valorile abaterilor standard

obţinute s-au situat în intervalul 1,873-4,022 % pentru pesticide şi în intervalul 1,24-5,49 %

pentru hidrocarburi, sub nivelul maxim permis de 9,6%, ceea ce demonstrează o bună

repetabilitate a măsurătorilor.

Pentru studiul recuperării s-au analizat câte 6 probe ecologice de morcovi, piersici şi

portocale, îmbogăţite toate la o concentraţie de 1mg/L cu fiecare analit în parte. Gradul de

20

recuperare pentru pesticide obţinut din morcovi, piersici şi portocale a fost cuprins între 96-99%,

iar gradul de recuperare pentru hidrocarburi între 96-101% înscriindu-se în limitele impuse de

85-110% pentru acest nivel de concentraţie dat de ecuaţia lui Horwitz.

Pentru a studia robusteţea metodei de determinare a pesticidelor organoclorurate s-au

făcut mai multe injecţii din acelaşi etalon de pesticide (1mg/L) în condiţii de analiză uşor

modificate (gradientul de temperatură, presiunea la intrarea în coloana cromatografică,

temperatura injectorului, temperatura detectorului) faţă de valorile normale ale metodei, în zile

diferite de către analişti diferiţi

Conform ecuaţiei lui Horwitz, pentru o concentraţie a analitului de 1mg/L abaterea

standard relativă RSD% trebuie să fie mai mică decât 16%. În cazul analiţilor s-au obţinut valori

ale RSD% care îndeplinesc această cerinţă, fapt ce demonstrează că metoda are o bună robusteţe.

În mod asemănător s-a demonstrat şi robusteţea metodei de determinare a hidrocarburilor

policiclice aromatice.

Elemente esenţiale şi /sau potenţial toxice

Din legume şi fructe cultivate în medii rurale şi urbane, respectiv din citrice din ţări de

import diferite au fost determinate elemente esenţiale şi/sau potenţial toxice prin spectrometrie

de absorbţie atomică în flacără.

Din kiwi, banane şi mandarine au fost determinate elemente, atât prin spectrometrie de

absorbţie atomică în flacără (FSAA), cât şi prin spectrometria de masă cuplată cu plasmă

inductiv (ICP – MS).

Concentraţiile de cadmiu şi cupru obţinute la analiza roşiilor şi ardeilor demonstrează

valori mai mari în mediul urban Constanţa decât în cel rural Slava Rusă, valorile mai mari ale

concentraţiilor înregistrându-se pentru frunzele plantelor de ardei şi roşii, ceea ce indică

provenienţa acestora din poluarea atmosferică.

Cea mai mare concentraţie de cadmiu a fost găsită în frunzele plantelor de 35 de cm de

Capsicum annuum (0,159 mg/Kg); cea mai mare concentraţie de cupru a fost determinată în

frunzele plantelor de 35 cm de Solanum lycopersicum (6,98 mg/Kg) în timp ce cea mai mare

concentraţie de zinc (27,25 mg/Kg) a fost obţinută în frunzele de 5 cm de Solanum lycopersicum

iar în frunzele de Capsicum annuum de 5 cm a fost obţinută cea mai mare concentraţie de crom

21

(2,16 mg/Kg), toate aceste concentraţii obţinându-se în plante cultivate în zona urbană,

Constanţa.

În mediul rural, în cazul cromului s-a observat o scădere a concentraţiilor în anul 2005

faţă de anul 2004, valorile mai mari ale concentraţiilor înregistrându-se pentru rădăcini atât de 5

cm cât şi de 35 cm, demostrând astfel o depozitare a cromului la nivel de sol.

Din roşiile şi ardeii cultivate în Constanţa şi Slava Rusă au mai fost determinate

elementele Fe, Mn şi Pb, concentraţiile de Fe şi Mn încadrându-se în limitele normale (3,1-6,7

mg/Kg) iar concentraţiile de Pb s-au situat sub limita de cuantificare.

Conţinutul de elemente este reglementat în legislaţia naţională şi astfel conform ordinul

nr. 975/1998 al Ministerului Român de Sănătate Publică şi JECFA 2005 limitele maxime pentru

metalele grele din alimente sunt cuprinse în tabelul 1.

Tabel nr.1. Limitele maxime admise pentru metalele grele în alimente conform ordinului

nr. 975/1998 al Ministerului Român de Sănătate Publică şi JECFA 2005

Limitele maxime admise pentru metalele grele în alimente (mg/Kg)

Cd Pb Zn Cu

Legume proaspete sau congelate cu excepţia legumelor frunze 0,1 0,5 15 5 Legume frunze 0,2 0,5 - -

Fructe proaspete sau congelate 0,05 0,5 5 5

În roşii limitele maxime admise pentru metale grele au fost depăşite în cazul cadmiului în

toate probele (0,138-0,149 mg/Kg) cultivate din zona urbană Constanţa, în timp ce în frunzele

plantelor de ardei de 5 cm (0,15 mg/Kg), în tulpina (0,111 mg/Kg) şi frunzele plantelor de ardei

de 35 de cm (0,159 mg/Kg) şi în fructul ardeilor (0,136 mg/Kg) concentraţiile de cadmiu

depăşesc limita maximă admisă în probele cultivate în zona urbană Constanţa.

Cuprul a depăşit limita maximă admisă în probele de roşii cultivate în Constanţa

(frunzele plantelor de 5cm 6,23 mg/Kg; respectiv frunzele plantelor de 35cm 6,98 mg/Kg).

În probele de roşii cultivate în Slava Rusă (frunzele plantelor de 5 cm- 20,21 mg/Kg şi

frunzele plantelor de 35 de cm-26,48 mg/Kg), în probele de roşii cultivate în Constanţa (frunzele

plantelor de 5 cm- 27,25 mg/Kg şi rădăcinile plantelor de 35 de cm- 17,93 mg/Kg) precum şi în

probele de ardei (frunzele plantelor de 5 cm-21,49 mg/Kg) concentraţiile zincului au depăşit

limita maximă admisă.

22

Concentraţiilor elementelor studiate variază atât în funcţie de locul de cultivare cât şi de

componenta plantei studiate, precum şi de anul cultivării.

Cea mai mare concentraţia a fost a zincului (17,43 mg/Kg) pentru frunzele morcovilor

cultivaţi în Medgidia în anul 2004, în timp ce plumbul a fost pentru majoritatea probelor studiate

sub limita de cuantificare.

Concentraţiile cadmiului determinate din probele de pătrunjel (Constanţa şi Slava Rusă),

mărar (Constanţa şi Slava Rusă), frunzele de usturoi (Ciobanu), ceapă (Ciobanu) şi cartofi

(Năvodari) depăşesc limita maximă admisă. Sursa cadmiului ajuns în atmosferă poate fi

prelucrarea metalelor neferoase, arderea deşeurilor, producţia îngrăşămintelor chimice de fosfat

sau negestionarea apei menajere şi aluviunilor menajere. Deoarece cadmiul se acumulează în

organe şi posedă o perioadă destul de lungă de semieliminare (10-30 ani), folosirea cantităţilor

neînsemnate de peşte îmbibat cu cadmiu într-o perioadă mare de timp poate duce la unele forme

de intoxicare cu cadmiu.

Deşi este o zonă rurală, satul Ciobanu se află lângă localitatea Hârşova, unde activitatea

industrială este realizată de Întreprinderea de Sârme şi Cabluri, Şantierul Naval şi Centrala

Termică de Zonă, ceea ce ar putea cauza această concentraţie mare a cadmiului.

Cuprul determinat din frunzele pătrunjelului cultivat atât în Constanţa cât şi-n Slava Rusă

depăşeşte limita maximă admisă de 5 mg/Kg. În privinţa zincului, concentraţiile care depăşesc

limita maximă admisă de 15 mg/Kg sunt cele determinate din frunzele pătrunjelului cultivat în

Constanţa, şi din bulbul şi frunzele morcovilor cultivaţi în Medgidia. Toate concentraţiile de

plumb obţinute sunt sub limita maximă admisă.

Concentraţiile fierului şi manganului determinate din fructele studiate s-au situat între

limitele normale: Fe (2,2-9,4 mg/Kg) şi Mn (5,3-7,9 mg/Kg).

Citricele supuse analizelor au fost cumpărate din supermarketurile oraşului Constanţa, în

anul 2003, fiecare dintre acestea fiind importate din diverse ţări, cu excepţia portocalelor care au

fost crescute într-o seră din România (Constanţa). Astfel lămâile au fost importate din Grecia,

grefele din Turcia, mandarinele din Italia, kiwi din Chile iar bananele din Ecuador.

Elementele (Fe, Mn, Cd, Cu, Zn, Cr şi Pb) din lămâi, portocale şi grefe au fost

determinate din pulpă, coajă, pieliţă şi sâmburi prin metoda spectrometriei de absorbţie atomică

în flacără. Valorile concentraţiilor de Fe şi Mn obţinute au fost în limitele normale Fe (2-24

mg/Kg) şi Mn (6,6-8,3 mg/Kg).

23

Din kiwi, banane şi mandarine au fost determinate elemente, atât prin spectrometrie de

absorbţie atomică în flacără (FSAA), cât şi prin spectrometria de masă cuplată cu plasmă

inductiv (ICP – MS). Se observă o distribuţie a metalelor studiate în funcţie de zona unde au fost

crescute fructele şi în funcţie de stadiul de dezvoltare.

Astfel, în fructele crescute în oraş (Cernavodă), concentraţiile metalelor studiate (cu

excepţia plumbului care a fost sub limita de cuantificare) au fost chiar şi de 4 ori mai mari decât

cele ale fructele crescute în zone rurale (Mereni şi Crişan). Nu se observă o regulă în acumularea

metalelor în fructe în funcţie de stadiul de dezvoltare.

Cea mai mare concentraţia a fost obţinută în cazul zincului determinat din coaja

mandarinelor (15,57 mg/Kg), în timp ce plumbul a fost pentru majoritatea probelor sub limita de

cuantificare.

O sursă permanentă de PbO în aer o constitue produşii de ardere ai benzinelor etilate cu

tetraetilplumb. Reducerea aditivării benzinelor cu tetraetilplumb a devenit o strategie politico-

economică internaţională, inclusiv în România.

Concentraţiile de cadmiu din toate probele de citrice analizate sunt mai mari decât

concentraţia maximă admisă, cuprul determinat din probele de kiwi şi mandarine prin metoda

ICP-MS depăşete limita maximă de 5 mg/Kg, în timp ce concentraţiile plumbului se încadrează

în limitele maxime admise (excepţie cea determinată în coaja bananelor determinată prin ICP-

MS- 0,54 mg/Kg).

În cireşele crescute în Cernavodă s-au obţinut cele mai mari concentraţii pentru crom faţă

de celelalte fructe studiate. Concentraţiile de crom pot proveni din fabricarea cromaţilor şi

bicromaţilor, a pigmenţilor, din tăbăcirea pieilor, din acoperirile metalice, din obţinerea

materialelor refractare.

Pentru a determina corectitudinea relativă a celor două metode spectrometrice (F-SAA şi

ICP-MS) folosite la determinarea concentraţiilor elementelor Zn, Cu, Cd, Pb, Cr din banane,

kiwi şi mandarine am aplicat testul “t”.

Comparând rezultatele obţinute cu valorile critice ale lui „t” se poate concluziona că,

metodele: spectrometria de absorbţie atomică şi spectrometria de masă cu plasmă cuplată

inductiv la determinarea elementelor din banane, kiwi şi mandarine, au grade de corectitudine

similare, deci pot fi aplicate cu acelaşi grad de precizie.

24

Pesticide organoclorurate şi hidrocarburi policiclice aromatice

Concentraţiile maxime admise de pesticide din legume şi fructe, impuse de Comunitatea

Europeană sunt: lindan-0,01 mg/Kg, HCB-0,01 mg/Kg, heptaclor-0,01 mg/Kg, aldrin-

0,01mg/Kg, dieldrin 0,01 mg/Kg, endrin 0,01 mg/Kg, ΣDDT-0,05 mg/Kg.

Pesticidele organoclorurate au fost determinate folosind cromatografia de gaze pe

coloană capilară cu detector cu captură de electroni (CGC-ECD).

În anul 2005, ardeii cultivaţi atât în Constanţa cât şi-n Slava Rusă au prezentat

concentraţii mai mari decât roşiile cultivate în acelaşi loc în anul 2004, lucru datorat probabil

poluării. Frunzele sunt cele care prezintă în general cele mai mari concentraţii ale pesticidelor,

lucru care demonstrează provenienţa acestora din poluarea atmosferică.

Concentraţiile de DDD, DDE şi DDT au fost sub limita de cuantificare atât pentru roşii

cât şi pentru ardei.

În cazul legumelor, dieldrinul, DDD, DDE şi DDT au fost sub limita de cuantificare iar

cea mai mare concentraţie s-a înregistrat pentru lindan în tulpina pătrunjelului cultivat în

Constanţa în 2004.

Cea mai mare concentraţie, în cazul fructelor, a fost cea a heptaclorului (4,489 ppb) în

vişinele pârguite crescute în Cernavodă în 2006, iar în cazul citricelor tot a heptaclorului (3,034

ppb) determinat din lămâile din import Grecia. Şi în cazul fructelor şi citricelor DDD, DDE şi

DDT au fost sub limita de cuantificare.

Prezenţa pesticidelor în bulbul usturoiului cultivat în Ciobanu în 2004 şi absenţa acestora

în frunzele lui, demonstrează existenţa acestor pesticide la nivelul solului.

Valorile concentraţiilor pesticidelor organoclorurate din probele studiate au fost

comparate cu cele din literatura de specialitate.

Concentraţiile de pesticide din probele studiate nu au depăşit limitele maxime admise de

Comunitatea Europeană.

Pentru determinarea hidrocarburilor policiclice aromatice din legume şi fructe crescute

în medii rurale şi urbane şi din citrice provenind din ţări de import diferite s-a utilizat

cromatografia de gaze cu detecţie prin spectrometrie de masă (CGC-MS)

În anul 2004, roşiile de 35 cm cultivate în Constanţa, au prezentat în rădăcină concentraţii

ale hidrocarburilor mai mari decât cele din rădăcina roşiilor de 5 cm, ceea ce indică o poluare a

25

solului cu hidrocarburi, datorată emisiilor automobilelor, a prafului de pe stradă sau a

particulelor de aer încărcate care pot ajunge în contact cu solul şi plantele crescute în grădină.

Fructele roşiilor cultivate în Constanţa în 2004 au prezentat cele mai mari concentraţii, cu

excepţia naftalinei, fluorenului, fluorantenului, benzoantracenului, crisenului şi benzoperilenului

care au fost sub limita de cuantificare iar în 2005 în ardeiul cultivat în acelaşi loc concentraţia

naftalinei a fost de 0,564 ppb.

În cazul ardeilor cea mai mare concentraţie a fost obţinută pentru dibenzoantracen (1,162

ppb) în rădăcina de 5 cm a plantei crescute în mediul urban Constanţa, iar indenopirenul a fost

sub limita de cuantificare în planta de ardei de 35 de cm din mediul rural.

În fructul de ardei cultivat în zona rurală, cea mai mare concentraţie a fost cea a pirenului

(0,213 ppb), în timp ce indenopirenul, benzoperilenul, dibenzoantracenul, acenaftenul,

benzoantracenul, crisenul şi benzofluorantrenul au fost sub limita de cuantificare. În cazul

fructului de ardei cultivat în zona urbană, cea mai mare concentraţie a fost a naftalinei (0,564

ppb), iar crisenul, benzofluorantrenul, benzoperilenul şi dibenzoantracenul au fost sub limita de

cuantificare.

În fructul roşiilor cultivate în zona urbană cea mai mare concentraţie a fost cea a

antracenului (0,671 ppb) în timp ce în fructul roşiilor cultivate în zona rurală cea mai mare

concentraţie a fost a benzofluorantrenului (0,163 ppb).

În rădăcina plantei de tomate de 5 cm crescute în Constanţa, cu excepţia indenopirenului,

restul PAH-urilor analizate au fost sub limita de cuantificare. În rădăcina plantei de tomate de 35

cm, crescute în Constanţa, cu excepţia naftalinei, pirenului, benzoantracenului şi crisenului care

au fost sub limita de detecţie, restul PAH-urilor analizate au fost în cantitate mai mare decât cele

determinate din tulpini, frunze sau fruct. Astfel în planta tânără (5 cm) concentraţiile PAH-urilor

sunt mai mari în tulpină sau frunze în timp ce în planta matură (35 cm) concentraţiile PAH-urilor

sunt mai mari în rădăcină. Acest lucru poate demostra că în zona urbană, când planta este tânără

transferul foliar este cel care realizează transferul PAH-urilor din mediu în vegetale iar odată cu

creşterea plantei PAH-urile se acumulează în rădăcină.

Acumularea PAH-urilor în rădăcină se poate datora şi poluării solului sau a apei

contaminate. Solul poate fi afectat de depozitarea atmosferică sau alte surse cum ar fi apa râurilor

sau apa de ploaie contaminată.

26

Sunt numeroase argumente privind apariţia PAH-urilor în plante prin biosinteză sau

transformări profunde ale substratului hidrocarbonat in vivo. Aşa se explică relaţia dintre

suprafaţa aeiană a plantelor verzi, timpul de expunere solară şi concentraţia de PAH-uri.

Benzopirenul a fost desemnat ca un bun marker a nivelului de concentraţii de PAH-uri

cancerigene din probele de mediu. Limita maximă a acestuia în hrană a fost stabilită la 0,03 ppb.

În majoritatea probelor de ardei şi roşii studiate benzopirenul depăşeşte această valoare maximă

admisă.

În cazul legumelor, cea mai mare concentraţie o prezintă naftalina (4,0704 ppb) în tulpina

pătrunjelului cultivat în Constanţa în 2004, în timp ce crisenul a fost pentru majoritatea probelor

sub limita de cuantificare. Poluarea oraşului Constanţa poate proveni din industria chimică şi

petrochimică ce asigură prelucrarea petrolului şi produselor petroliere pentru a obţine

combustibili, hidrocarburi aromatice, gaze lichefiate.

În cireşele coapte crescute în Cernavodă în 2005 s-a înregistrat cea mai mare valoare a

indenopirenului (1,1408 ppb), iar în cazul citricelor în coaja grefelor din import Turcia s-a

înregistrat cea mai mare concentraţie în cazul benzofluorantenului (4,673 ppb).

Cu excepţia benzopirenului, restul concentraţiilor hidrocarburilor policiclice aromatice

determinate din pulpa bananelor import Ecuador, au fost sub limita de cuantificare. Prezenţa

acestor hidrocarburi pe coaja bananelor indică depozitarea lor atmosferică.

Concentraţiile de hidrocarburi policiclice aromatice determinate din fruce şi legume sunt

în general mai mari pe suprafaţa plantelor (coajă, frunze), decât în ţesuturile interne. Aceste

hidrocarburi pot proveni din absorbţia frunzelor a compuţilor volatili din atmosferă, din

depunerea particulelor pe sol, sau pe frunze, urmate de retenţia în cuticule.

Concentraţiile de benzopiren depăşesc limita maximă admisă în următoarele probe:

castraveţi, usturoi, ceapă (excepţie bulbul cepei cultivat în Ciobanu), pătrunjel şi mărar (doar

frunzele celor cultivaţi în Constanţa şi tulpinile celor cultivaţi în Slava Rusă), ţelină (bulb),

morcovi (cei cultivaţi în Medgidia), piersici, nectarine, cireşe, vişine, mere (excepţie cele verzi)

şi toate citricele studiate excepţie portocalele.

Valorile concentraţiilor hidrocarburilor policiclice aromatice din probele studiate au fost

comparate cu cele din literatura de specialitate.

Aceste studii demonstrează că este necesară o monitorizare regulată a produselor de

consum pentru o mai bună protecţie a consumatorului.

27

28

CONCLUZII

Identificarea riscurilor înseamnă cunoaşterea naturii contaminanţilor prezenţi în alimentul

cercetat şi consecinţele efectelor toxice asupra oamenilor.

S-a observat o distribuţie a metalelor, pesticidelor organoclorurate şi hidrocarburilor

policiclice aromatice studiate în funcţie de zona unde au fost crescute legumele şi fructele şi în

funcţie de stadiul de dezvoltare.

În general, concentraţiile elementelor studiate din legumele şi fructele cultivate în mediile

urbane sunt mai mari decât ale celor cultivate în medii rurale, lucru datorat probabil emisiile

toxice ale autovehiculelor, care sunt în număr mult mai mare în mediul urban, datorită solului

contaminat sau a poluării industriale.

În figurile nr. 3-5 sunt prezentate procentele de probe contaminate cu metale grele peste

limita maximă admisă, contaminate cu pesticide organoclorurate şi cu hidrocarburi policiclice

aromatice din zone urbane şi rurale şi provenind din ţări de import diferite.

LEGUME ŞI FRUCTE - ZONE URBANE

 

(a)                                                      (b)                                                                      (c) 

Fig.nr. 3. Procentul de probe (legume şi fructe) contaminate cu metale grele peste limita maximă admisă (a),

contaminate cu pesticide organoclorurate (b) şi cu hidrocarburi policiclice aromatice (c) din zone urbane (Constanţa,

Medgidia, Năvodari, Tulcea, Cernavodă)

29

LEGUME ŞI FRUCTE - ZONE RURALE 

 

(a)                                                      (b)                                                                      (c) 

Fig. nr. 4. Procentul de probe (legume şi fructe) contaminate cu metale grele peste limita maximă admisă (a), contaminate cu pesticide

organoclorurate (b) şi cu hidrocarburi policiclice aromatice (c) din zone rurale (Slava Rusă, Ciobanu, Cogealac, Adamclisi, Greci,

Mereni, Crişan)

30

Fig. nr. 5. Procentul de citrice contaminate cu metale grele peste limita maximă admisă (a), contaminate cu pesticide organoclorurate

(b) şi cu hidrocarburi policiclice aromatice (c) provenite din ţări de import diferite

 

CITRICE – ŢĂRI DE IMPORT DIFERITE

(a)                                                      (b)                                                                      (c) 

31

Aşa cum se observă din figura nr. 3., 74,19% din probele de legume şi fructe din zonele

urbane au fost contaminate cu cadmiu peste limita maximă admisă, în timp ce în zonele rurale

doar 18% din probe au fost contaminate cu acelaşi metal. Contaminarea cu cadmiu a citricelor

provenind din ţări de import diferite este de 100%.

În zonele rurale se observă cele mai mici procente şi în cazul contaminării cu zinc (4%) şi

cupru (2%). În timp ce legumele şi fructele studiate nu au fost contaminate cu plumb peste limita

maximă admisă, în citricele provenind din ţări de import diferite un procent de 3,33% din

numărul total de probe au fost contaminate cu plumb.

În cazul pesticidelor, procentele de probe contaminate atât în zone urbane cât şi în zone

rurale au fost asemănătoare, cea mai mare prezenţă în probele studiate fiind a aldrinului. Deşi

dieldrinul nu a fost găsit în probele de citrice studiate, heptaclorul, aldrinul şi endrinul au fost

prezente în toate probele de citrice studiate. De precizat este faptul că deşi au fost contaminate cu

pesticide, niciuna din probele studiate nu a depăşit limitele maxime admise pentru pesticide

conform reglementărilor Comisiei Europene.

Procentele de probe contaminate cu hidrocarburi policiclice aromatice au fost mai mari în

cazul probelor din zonele urbane decât cele din zonele rurale. Cele mai mari procente s-au

înregistrat însă pentru citricele provenind din ţări de import diferite.

Din datele prezentate se observă că există procente îngrijorătoare cu privire la

contaminarea legumelor şi fructelor din zona Dobrogei cu metale, pesticide organoclorurate şi

hidrocarburi policiclice aromatice.

În concluzie reducerea poluării va trebui sa plece de la sursa de poluare, retehnologizare

în industrie, extinderea automatizării, îmbunătăţirea funcţionării utilajelor existente, calificarea

forţei de muncă, cu alte cuvinte, prevenirea poluării şi apoi introducerea de sisteme tehnice şi

organizatorice pentru combaterea poluării.

Educaţia în problema mediului înconjurător trebuie făcută neîntrerupt, avânt îndatorirea

de a privi problemele nu izolat, ci în componenta lor nedisociată, accentuându-se urmările

negative ce ar putea interveni asupra naturii, dacă măsurile de protecţie nu vor fi respectate.

Respectarea prevederilor legislative privind planificarea procesului de dezvoltare

conduce la prevenirea prejudiciilor de mediu, evitându-se astfel deteriorarea graduală a acestor

valori ale mediului înconjurător care sunt esenţiale dezvoltării durabile.

32

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

 

1. C. Betianu, M. Gavrilescu, Environmental Engineering and Management Journal, 5(5), 1011-

1028, 2006

2. Camelia Drăghici, Dana Perniu, „Poluarea şi monitorizarea mediului”, Ed. Universităţii

Braşov, 2002

3. N. Hurduc, C. Milica, „Cum s-au adaptat plantele la condiţii de viaţă neprielnice”, Ed

Ştiinţifică, Bucureşti, 1966

4. Octavia Margineanu, Nicolae Miu, „Oligomineralele în biologie şi patologie”, Ed. Dacia,

Cluj Napoca, 1984

5. Mircea Nicolae Palamaru, Alexandra Raluca Iordan, Alexandru Cecal, „Chimie

bioanorganică şi metalele vieţii”, Ed. Bit, Iaşi, 1997

6. D. Baralkiewicz, Talanta, 56, 105-114, 2002

7. B. Decostere, J. Hogie, P. Dejans, S.W.H. Van Hulle, Chemical Engineering Journal, 150,

196-203, 2009

8. R. Kröger, M.T. Moore, M.A. Locke, R.F. Cullum, R.W. Steinriede Jr., S. Testa III, C.T.

Bryant, C.M. Cooper, Agricultural Water Management, 96, 1175-1179, 2009

9. C.S.C. Calheiros, A.O.S.S. Rangel, P.M.L. Castro, Bioresource Technology, 100, 3205-3213,

2009

10. J.P. Coelho, M.E. Pereira, A.C. Duarte, M.A. Pardal, Marine Pollution Bulletin, 58, 358-365,

2009

11. F. M. Wallenstein, R. P. Couto, A. S. Amaral, M. Wilkinson, A.I. Neto, A. S. Rodrigues,

Marine Pollution Bulletin, 58, 438-443, 2009

12. S.E. Apitz, S. Degetto, C. Cantaluppi, Marine Pollution Bulletin, 58, 402-414, 2009

13. J. Acharya, J.N. Sahu, B.K. Sahoo, C.R. Mohanty, B.C. Meikap, Chemical Engineering

Journal, 150, 25-39, 2009

14. J. Muller, S. Duquesne, J. Ng, G. Shaw, K. Krrishnamohan, K. Manonmanii, M. Hodge, G.

Eaglesham, Marine Pollution Bulletin, 41 (7-12), 294-301, 2000

15. D. Haynes, J. Muller, S. Carter, Marine Pollution Bulletin, 41(7-12), 279-287, 2000

16. M. Ma, Z. Feng, C. Guan, Y. Ma, H. Xu, H. Li, Marine Pollution Bulletin, 42(2), 132-136,

2001

33

17. G. Zheng, M. Lam, P. Lam, B. Richardson, B. Man, A. Li, Marine Pollution Bulletin, 40, 12,

1210-1214, 2000

18. G. Fillmann, J. Readman, I. Tolosa, J. Bartocci, J. Villeneuve, C. Cattinii, L.Mee, Marine

Pollution Bulletin, 44(2), 122-133, 2002

19. D. Yuan, D. Yang, T. Wade, Y. Qian, Environmental Pollution, 114(1), 101-111, 2001

20. S. Dobrinaş, A. Soceanu, S. Birghilă, V. Popescu, N. Matei, V. Coatu, Environmental

Engineering and Management Journal, 3(3), 355-362, 2004

21. A. Covaci, A. Gheorghe, O. Hulea, P. Schepens, Organohalogen Compounds, 59, 9-12, 2002

22. W. Strachan, D. Burniston, M. Williamson, H. Bohdanowicz, Marine Pollution Bulletin,

43(1-6), 132-142, 2001

23. A. Fisk, G. Stern, K. Hobson, W. Strachan, M. Loewen, R. Norstrom, Marine Pollution

Bulletin, 43 (1-6), 93-101, 2001

24. W. Ho, S. Hsieh, Analytica Chimica Acta, 428, 111-120, 2001

25. L. Connor, M. S. Johnson, Marine Environmental Research, 52(5), 397-411, 2001

26. A. Ruzafa, S. Navarro, A. Barba, C. Marcos, M. Camara, F. Salas, J. Gutierrez, Marine

Pollution Bulletin, 40 (2), 140-151, 2000

27. B. Hwang, M. Lee, Journal of Chromatography A, 898, 245-256, 2000

28. F.J.Lopez, E.Pitarch, S.Egea, J.Beltran, F. Hernandez, Analytica Chimica Acta, 433, 217-

226, 2001

29. J.X. Yu, X.Z. Hu, J.J. Shao, B.G. Sun, H.M. Qian, C.Y. Wu, Sepu, 18(4), 346-349, 2000

30. M. Jacobs, A. Covaci, A. Gheorghe, P. Schepens, Organohalogen Compounds, 57, 225-228,

2002

31. Zhao, H. Lee, Journal of Chromatography A., 919, 381-388, 2001

32. S. Jabber, Y. Khan, M. Rahman, Marine Pollution Bulletin, 42(12), 1291-1296, 2001

33. J.Y. Hu, T. Aizawa, Y. Magara, Water Research, 33(2), 417-425, 1999

34. A. Cincinelli, T. Martellini, M. Del Bubba, L. Lepri, S. Corsolini, N. Borghesi, M. D. King,

R. M. Dickhut, Environmental Pollution, 157 (7), 2153-2158, 2009

35. F. Qu, X. Zhou, J. Xu, H. Li, G. Xie, Talanta, 78(4-5), 1359-1363, 2009

36. H. Liu, J. Ru, J. Qu, R. Dai, Z.Wang, C. Hu, Bioresource Technology, 100 (12), 2995-3002,

2009

34

37. M.G. Rovedatti, P.M. Castane, M.L. Topalian, A. Salibian, Water Research, 35(14), 3457-

3461, 2001

38. V. Fernandez-Perez, M.D. Luque de Castro, Journal of Chromatography A., 902, 357-367,

2000

39. A. Covaci, C. Hura, P. Schepens, The Science of The Total Environment, 280(1-3), 143-152,

2001

40. O. Pozo, E. Pitarch, J.V. Sancho, F. Hernandez, Journal of Chromatography. A., 923, 75-85,

2001

41. M. Garcia-Falcón, B. Cancho-Grande, J. Simal-Gandara, Food Chemistry, 90(4), 643-647,

2005

42. K.T. Lee, S. Tanabe, C.H. Koh, Environmental Pollution, 114(2), 207-213, 2001

43. D. Rawn, W. Lockhart, P. Wilkinson, D. Savoie, G. Bruno Rosenberg, D. Muir, The Science

of The Total Environment, 280(1-3), 17-37, 2001

44. R.F. Addison, W.T. Stobo, Environmental Pollution, 112(3), 505-513, 2001

45. A. Borrell, G. Cantos, T. Pastor, A. Aguilar, Environmental Pollution, 114(2), 265-274, 2001

46. G. Andersen, K.M. Kovacs, C. Lydersen, J.V. Skaare, I.Gjertz, B.M. Jenssen, The Science of

The Total Environment, 264(3), 267-281, 2001

47. R. Shore, A. Casulli, V. Bologov, C. Wienburg, A. Afsar, P. Toyne, G. Dell Omo, The

Science of The Total Environment, 280(1-3), 45-54, 2001

48. J. Kucklick, W. Struntz, P. Becker, G. York, T.O Hara, J. Bohonowych, The Science of The

Total Environment, 287(1-3), 45-59, 2002

49. W. Stuetz, T. Prapamontol, J.G. Erhardt, H.G. Classen, The Science of The Total

Environment, 273 (1-3), 53-60, 2001

50. A. Ciucu, Biosensori. Partea I, Ed. Ars Docendi, Bucureşti, 2000

51. Camelia Bala, Vasile Magearu, Biosenzori. Aplicaţii şi perspective, Ed. Ars Docendi,

Bucureşti, 2003

52. J. Safi, The Science of The Total Environment, 284(1-3), 75-84, 2002

53. X. Wang, Y. Zhang, R. Chen, Marine Pollution Bulletin, 42(11), 1139-1149, 2001

54. J. Guinan, M. Charlesworth, M. Service, T. Oliver, Marine Pollution Bulletin, 42(11), 1073-

1081, 2001

55. F. Nishigimea, R. Weber, M. Bicego, Marine Pollution Bulletin, 42(11), 1064-1072, 2001

35

56. I. Bouloubassi, J. Fillaux, A. Saliot, Marine Pollution Bulletin, 42(12), 1335-1346, 2001

57. J. Readman, G. Fillmann, I. Tolosa, J. Bartocci, J. Villeneuve, C. Catinni, L. Mee, Marine

Pollution Bulletin, 44(1), 48-62, 2002

58. D. Yuan, D. Yang, T. Wade, Y. Qian, Environmental Pollution, 114(1), 101-111, 2001

59. V. Pino, J. H. Ayala, A. M. Afonso, V. Gonzalez, Journal of Chromatography, 949, 291-299,

2002

60. G. Zheng, M. Lam, P. Lam, B. Richardson, B. Man, A. Li, Marine Pollution Bulletin, 40

(12), 1210-1214, 2000

61. G. Witt, Marine Chemistry, 79(2), 49-66, 2002

62. V. Pino, J. H. Ayala, A. M. Afonso, V. Gonzalez, Analytica Chimica Acta, 477, 81-91, 2003

63. L. Samse-Petersen, E. H. Larsen, P.B. Larsen, P. Bruun, Environmental Science &

Technology, 36(14), 1-16, 2002

64. M. O´Keeffe, O. Kennedy, F. Farrell, M. Nolan, M. Dooley, P. Byrne Grad, A. Nugent, H.

Cantwell, E. Horne, V. Nelson, Food Residue Database, 2001

65. J. Potrykus, A. Albalat, J. Pempkowiak, C. Porte, Oceanologia, 45(1), 337-355, 2003

66. H. Kahimoto, H. Yokoe, Y. Matsumoto, S. Sakai, F. Kanoh, T. Murahashi, K. Akutsu, A.

Toriba, R. Kizu, K. Hayakawa, Journal of Health Science, 47(4), 385-393, 2001

67. M. Koyano, S. Mineki, Y. Tsunoda, O. Endo, S. Goto, T. Ishii, Journal of Health Science,

47(5), 452-459, 2001

68. L. Asia, S. Mazouz, M. Guiliano, P. Doumenq, G. Mille, Marine Pollution Bulletin, 58 (3),

443-451, 2009

69. L. Asia, S. Mazouz, M. Guiliano, P. Doumenq, G. Mille, Marine Pollution Bulletin, 58, 443-

451, 2009

70. A. Papritz, P.U. Reichard, Environmental Pollution, 157, 2019-2022, 2009

71. T. Said, N. Agroudy, Chemistry and Ecology, 22(2), 159-173, 2006

72. D. Oros, R. Collier, B. Simoneit, Hydrobiologia, 574(1), 85-105, 2007

73. M. Rawa-Adkonis, L. Wolska, J. Namiesnik, Critical reviews in Analytical Chemistry,

36(2), 63-72, 2006

74. J.D. Berset, P. Kuehne, W. Shotyk, The Science of The Total Environment, 267(1-3), 53-60,

2001

36

75. L. Rey-Salgueiro, E. Martínez-Carballo, M. S. García-Falcón, C. González-Barreiro, J.

Simal-Gándara, Food Chemistry, 115(3), 814-819, 2009

76. B. Albero, C. Sánchez-Brunete, J. Tadeo, Journal of AOAC International, 86, 449, 2003

77. R. Araki, G. Dodo, S. Reimer, M. Knight, Journal of Chromatography A., 923, 177-185,

2001

78. Vladimir Garaba, Proiectul Băncii Mondiale/Facilităţi globale de mediu, „Activităţile de

promovare a implementării Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi

în Republica Moldova”, 2003

79. I.G.Tănase, „Metode instrumentale de analiză”, Ed. Universităţii Bucureşti, 1995

80. V.G. Dumitrescu, C. Puşcaşu, „Analiză instrumentală. Tehnici spectrometrice cu plasmă

cuplată inductiv”, Ed. Universităţii Bucureşti, 1998

81. S. Gocan, Cromatografia de înaltă performanţă, Risoprint, 2002

82. Andrei Florin Dăneţ, ,,Metode instrumentale de analiză chimicǎ", Editura Ştiinţificǎ,

Bucureşti, 107, 1995

83. M. Iovu, T.O. Nicolescu, Chimie organică. Metode experimentale, Ed. Universitara Carol

Davila, Bucuresti, 2009

84. Andrei F. Dăneţ, Andrei Medvedovici,,,Analiză instrumentală şi metode analitice de separare

– Îndrumar de laborator-", Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Chimie, Catedra de

Chimie Analitică, Bucureşti, 154, 1992

85. Liteanu C., Gocan S., Bold A., Separatologie analitică, Ed. Dacia, Cluj Napoca,1981

86. A. Medvedovici, F. Tache, Noţiuni fundamentale şi mărimi caracteristice în cromatografie,

Ed. Univ. Bucureşti, 1997

87. H. Lokeshwari, G.T. Chandrappa, Current Science, 91(5), 622-627, 2006

88. D. Kara, Food Chemistry, 114 (1), 347-354, 2009

89. A. Zahoor, M. Jaffar, M. Saqib, Nutrition & Food Science, 33(5), 203-207, 2003

90. M. Jaffar, K. Masud, Nutrition & Food Science, 33(1), 9-15, 2003

91. S. Erdei, A. Hegedüs, G. Hauptmann, J. Szalai, G. Horváth, Acta Biologica Szegediensis,

vol. 46, nr. 3-4, 89-90, 2002

92. T. M. Ansari, N. Ikram, M. Najam-ul-Haq, I. Fayyaz, Q. Fayyaz, I. Ghafoor, N. Khalid,

Journal of Biological Sciences, 4( 2), 95-99, 2004

37

93. A. Sîrbu, M. Antonescu, L. Neacşu, L. Voicu, Merceologie Alimentară, Independenţa

Econimică, 2001

94. I.F. Radu, I. Pandele, G. Enăchescu, Proprietăţile fizice, chimice şi tehnologice ale fructelor

principalelor specii pomicole cultivate în RPR, Ed. Academica RPR, 1957

95. H.I. Naşcu, L. Jäntschi, Chimie analitică şi instrumentală, AcademicPres: AcademicDirect,

2006

96. T. Pihlström, Method validation and quality control procedures for pesticide residues

analysis in food and feed, Document No. SANCO/2007/3131

97. Stasul 5952/79 Aciditate totala, exprimată în acid malic

98. D. Ceauşescu, Utilizarea statisticii matematice în chimia analitică, Ed. Tehnică, 1982

99. Ion Gheorghe Tănase, Alexandru Pană, Gabriel Lucian Radu, Mihaela Buleandră-Validarea

metodelor analitice –Principii teoretice şi studii de caz, Editura Printech (S.C. Andor Tipo

S.R.L.), 2007

100. A. Soceanu, S. Dobrinas, V. Coatu, V. Popescu, S. Birghila, V. Magearu, „Residue of

polycyclic aromatic hydrocarbons (PAHs) in different stages of Capsicum Annuum and

Solanum Lycopersicum growing”, Euroanalysis XIV, Antwerp, Belgia, 2007

101. Ordinul nr. 975/1998 al Ministerului Român de Sănătate Publică. Limite maxime admise ale

metalelor în alimente

102. J. Ranialho, N. Sobrinho, C. Velloso, Heavy metals contamination of a watershed in caetés

by the use of agrochemicals, Pesquisa Agropecuária Brasileira, Brasilia, v.35, n7, p.1289-

1303, 2000

103. M.A.Bosque, M. Schumacher, J.L. Domingo, J.M. Llobet, Concentrations of lead and

cadmium in edible vegetables from Tarragona Province, Spain, Science of the Total

Environment, 95, p.61-67, 1990

104. I. Gergen, I. Gogoaşă, S. Drăgan, D. Moigrădean, M. Hărmănescu, Proceedings Of 7th

International Symposium Of Roumanian Academy-Branch Timişoara, 2006

105. D. Gonzales, M. Anke, A. Ramirez, Proc of 21 Workschop Macro and Trace Elements,

Jena, 1160-1168, 2002

106. G.M. Costin, „Alimente ecologice”, Ed. Academică, 2008

107. J. Slupski, Z. Lisievwska, W. Kmiecik, Food Chemistry, 91, 737-743, 2005

38

108. R. Lacatusu, A. Voiculescu, B. Kovacsovics, M. Lungu, I. Breaban, C. Rusu, A. Bretan,

Heavy Metals in Soil-Plant System in a City with Non-Ferrous Ores Extraction and

Processing Industry, The 18th World Congress of Soil Science ,Philadelphia, USA, 2006

109. R. Tahvonen, J. Kumpulainen, Fresenius' Journal of Analytical Chemistry, 340, p.242-244.,

1991

110. T.Adhikari, M. C. Manna, M. V. Singh, R. H. Wanjari, Food, Agriculture and

Environment, 2 , p.266-270, 2004

111. K.S. Ferreira, J.C. Gomes, J.B.P. Chaves, Food Chemistry, 92, 29-32, 2005

112. G. Duqo, L. La Pera, V. Lo Turco, D. Giuffrida, S. Restuccia, Food additives and

contaminants, 21, 7, p.649, 2005

113. M Dobra, V. Viman, Environmental Engineering and Management Journal, 5(5), 1197-

1203, 2006

114. M. Secer, A. Bodur, O.L. Elmaci, N. Delibacak, N. Iqbal, International Journal of Water, 2,

196-211, 2002

115. M.A. Radwan, A.K. Salama, Food and Chemical Toxicology, 44(8), 1273-1278, 2006

116. E. I. Adeyeye, Bulletin of the Chemical Society of Ethiopia, vol.19 (1), 23-34, 2005

117. Oficial Journal of European Union-Commission Regulation (EC) no 149/2008 amending

Regulation (EC) no 396/2005 of the European Parliament and of the Council by establishing

Annexes II, III and IV setting maximum residue levels for products

118. M. Gonzalez, KS Miqlioranza, JE Aizpun de Moreno, VJ Moreno, Journal of Agricultural

and Food Chemistry, 51(5), 1353-1359, 2003

119. Y.M. Diop, A. Diouf, M. Fall, A. Thiam, B. Ndiave, M. Ciss, D. Ba, Dakar Med, 44(2),

153-157, 1999

120. V. Garau, P. Cabras, M. Melis, A. Angioni, F. Cabitza, V. Brandolini, Italian Journal Of

Food Science, 13,107-111, 2001

121. A. Abou-Arab, M. Abou Donia, Food Chemistry, 72, 439-445, 2001

122. A. Zohair, A. Salim, A. Soyibo, A. Beck, Chemosphere, 63, 541-553, 2006

123. M. Fontcuberta, J.F. Arqués, J.R. Villalbi, M. Martinez, F. Centrich, E. Serrahima, L.

Pineda, J. Duran, C. Casas, Science of The Total Environment, 389, 52-57, 2008

124. A. Columé, S. Cardenas, M. Gallego, M. Valcarcel, Journal of Chromatography A, 882,

193-203, 2000

39

40

125. C. L. Hetherton, M.D. Sykes, R.J. Fussell, D.M. Goodall, Rapid Communications in Mass

Spectrometry, 18, 2443-2450, 2004

126. European Commission, Scientific Committee on Food, SCF/CS/CNTM/PAH/29 ADD1

Final/2002- Polycyclic Aromatic Hydrocarbons- Occurrence in foods, dietary exposure and

health effects

127. A. Zohair, World Journal of Agricultural Sciences, 2(1), 90-94, 2006

128. Council Directive, (1988), Council Directive 88/388/EEC of 22 June 1988 on the

approximation of the laws of the Member States relating to flavourings for use in foodstuffs

and to source materials for their production, OJ L 184, 15.7.1988, p. 61.

129. S. Wild, K Jones, Chemosphere, 23, 243-251, 1991

130. W. Zhong, M. Wang, Journal of Environmental Science and Health,37, 287-296, 2002

131. N. Kazerouni, R. Sinha, C.H. Hsu, A. Greenberg, N. Rothman, Food and Chemical

Toxicology, 39, 423-436, 2001

132. S. Tao, Y. Cui, F. Xu, B. Li, J. Cao, W. Liu, G. Schmitt, X. Wang, W. Shen, B. Qing Sun,

Science of the Total Environment, 320, 11–24, 2004

133. S.Tao, X. Jiao, S. Chen, F. Xu, Y. Li, F. Liu, Science of the Total Environment, 140, 13–

15, 2006

134. F. Shen, L. Zhu, Environmental Sciences, 28, 699–702, 2007

135. Z. Zhang, H. Hong, J. Zhou, G. Yu, Science of the Total Environment, 23, 71–86, 2004

136. K Maskaoui, Z Hu, J Zhou, Y Han, Environmental Sciences,18, 318–322, 2006

137. D. Voutsa, C. Samara, Science of the Total Environment, 218, 203–216, 1998

138. AM Kipopoulou, E Manoli, C Samara, Environmental Pollution, 106, 369–380, 1999

139. L Wennrich, P Popp, M Zeibig, International Journal of Environmental Analytical

Chemistry, 82, 677–690, 2002

140. N Bishnoi, U Mehta, G Pandit, Indian Journal of Chemical Technology, 13, 30–35, 2006