Rezoluția PE Referitoare La Antițigănism În Europa Și Recunoașterea Zilei UE de Comemorare a...

7
Rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015 cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor – referitoare la antițigănism în Europa și recunoașterea zilei UE de comemorare a genocidului romilor din timpul celui de-al doilea război mondial (2015/2615(RSP) Ediție provizorie Parlamentul European, având în vedere preambulul la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special al doilea considerent și considerentele patru-șapte, având în vedere, printre altele, articolul 2, articolul 3 alineatul (3) paragraful al doilea, precum și articolele 6 și 7 din TUE, având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 (denumită în continuare „Cartaˮ), care a fost proclamată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, și a intrat în vigoare în decembrie 2009, odată cu Tratatul de la Lisabona, având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2011 privind Strategia UE privind incluziunea romilor 1 , Comunicarea Comisiei din 5 aprilie 2011 privind un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020 (COM(2011)0173), Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2014 privind punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor (COM(2014)0209) și Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 2013 cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre, având în vedere rezultatele studiului-pilot privind romii din 2011, efectuat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale, având în vedere Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a 1 JO C 199 E, 7.7.2012, p. 112. 1

description

politic

Transcript of Rezoluția PE Referitoare La Antițigănism În Europa Și Recunoașterea Zilei UE de Comemorare a...

Rezoluia Parlamentului European din 15 aprilie 2015 cu ocazia Zilei Internaionale a Romilor referitoare la antiignism n Europa i recunoaterea zilei UE de comemorare a genocidului romilor din timpul celui de-al doilea rzboi mondial

PE555.078 (2015/2615(RSP)

Ediie provizorie

Parlamentul European,avnd n vedere preambulul la Tratatul privind Uniunea European (TUE), n special al doilea considerent i considerentele patru-apte,avnd n vedere, printre altele, articolul 2, articolul 3 alineatul (3) paragraful al doilea, precum i articolele 6 i 7 din TUE,avnd n vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 (denumit n continuare Carta), care a fost proclamat la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, i a intrat n vigoare n decembrie 2009, odat cu Tratatul de la Lisabona, avnd n vedere Rezoluia sa din 9 martie 2011 privind Strategia UE privind incluziunea romilor[footnoteRef:1], Comunicarea Comisiei din 5 aprilie 2011 privind un cadru UE pentru strategiile naionale de integrare a romilor pn n 2020 (COM(2011)0173), Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2014 privind punerea n aplicare a cadrului UE pentru strategiile naionale de integrare a romilor (COM(2014)0209) i Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 2013 cu privire la msurile de integrare efectiv a romilor n statele membre, [1: JO C 199 E, 7.7.2012, p. 112.]

avnd n vedere rezultatele studiului-pilot privind romii din 2011, efectuat de Agenia pentru Drepturi Fundamentale,avnd n vedere Convenia-cadru pentru protecia minoritilor naionale a Consiliului Europei i Convenia european pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale,avnd n vedere Declaraia Comitetului de Minitri al Consiliului Europei privind proliferarea n Europa a atitudinilor antiigneti i a violenei rasiste ndreptate mpotriva romilor, adoptat la 1 februarie 2012,avnd n vedere Recomandarea de politic general nr. 13 a Comisiei Europene mpotriva Rasismului i Intoleranei (ECRI) privind combaterea atitudinilor antiigneti i a discriminrii mpotriva romilor,avnd n vedere Planul global de aciune adoptat de statele membre ale OSCE, printre care se numr state membre ale UE i ri candidate, avnd drept obiectiv principal mbuntirea situaiei populaiilor de etnie rom i sinti aflate pe teritoriul OSCE, plan n cadrul cruia statele semnatare se angajeaz, printre altele, s-i intensifice eforturile menite s garanteze posibilitatea populaiilor de etnie rom i sinti de a participa pe deplin i pe picior de egalitate la viaa societii noastre i s eradicheze discriminarea acestor persoane,avnd n vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul su de procedur,A.ntruct romii, cu o populaie estimat de 10-12 milioane n Europa, reprezint cea mai numeroas minoritate etnic din Europa;B.ntruct termenul rom este utilizat n prezenta rezoluie ca un termen generic, care include diferite grupuri nrudite din toat Europa, indiferent dac sunt sedentare sau nu, cum ar fi romii, nomazii, sinti, manouche, kale, romanichel, bieii, akalii, egiptenii, yniche, dom i lom, care pot fi diferite din punctul de vedere al culturii i al stilului de via;C.ntruct atitudinile antiigneti un tip aparte de rasism ndreptat mpotriva romilor reprezint o ideologie bazat pe superioritate rasial, o form de dezumanizare i de rasism instituional alimentat de discriminri istorice, care se exprim, printre altele, prin violen, discursuri instigatoare la ur, exploatare, stigmatizare i discriminare flagrant; D.ntruct atitudinile antiigneti reprezint una dintre principalele cauze ale discriminrii i marginalizrii suportate de-a lungul istoriei de romi n multe ri europene;E.ntruct muli romi triesc n continuare n condiii extrem de precare i se confrunt cu niveluri extreme de excluziune social i discriminare;F.ntruct situaia romilor din Europa care au fcut parte i n trecut din societate n multe ri europene, fr a avea nicio ar de origine, i i-au adus contribuia n Europa n calitate de ceteni este deosebit printre situaiile minoritilor naionale din Europa, lucru ce justific adoptarea unor msuri specifice la nivel european; ntruct romii sunt parte integrant a culturii i valorilor europene;G.ntruct femeile rome sunt adesea expuse discriminrii multiple i intersecionale pe motive de gen i origine etnic i au un acces limitat la locuri de munc, educaie, sntate, servicii sociale i la luarea deciziilor; ntruct discriminarea se poate produce n societatea majoritar, n contextul proliferrii rasismului ndreptat mpotriva romilor, ns i n cadrul comunitilor de femei, din motive ce in de genul acestora;H.ntruct Comunicarea Comisiei din 5 aprilie 2011 privind un cadru UE pentru strategiile naionale de integrare a romilor a cerut statelor membre s adopte sau s dezvolte n continuare o abordare cuprinztoare a integrrii romilor i s aprobe un numr de obiective comune; ntruct Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 2013 invit statele membre s ia msuri de politic eficiente menite s asigure egalitatea de tratament i respectarea drepturilor fundamentale ale romilor, inclusiv accesul egal la educaie, locuri de munc, asisten medical i locuine;I.ntruct data de 27 ianuarie, ziua eliberrii lagrului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, a fost desemnat de Organizaia Naiunilor Unite drept Ziua internaional de comemorare a Holocaustului;J.ntruct, conform estimrilor, cel puin 500000 de romi au fost exterminai n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial de regimul nazist i de alte regimuri i aliaii acestora; ntruct n anumite ri a fost exterminat peste 80% din populaia de etnie rom; ntruct cel puin 23000 de romi au fost ucii prin gazare n Zigeunerlager (lagrul de igani) de la Auschwitz-Birkenau n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial i ntruct ntr-o singur noapte, noaptea de 2 spre 3 august 1944, au fost ucii n lagrul respectiv 2897 de romi, n majoritate femei, copii i vrstnici; ntruct, prin urmare, ziua de 2 august a fost aleas de organizaiile romilor drept ziua de comemorare a victimelor de origine rom ale acestui genocid; K.ntruct genocidul svrit de regimul nazist i de alte regimuri i aliaii acestora asupra romilor n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial este un fapt n mare parte ignorat nc i, prin urmare, nerecunoscut de publicul larg, adesea nerecunoscut ori nepredat n coli, ceea ce plaseaz romii printre victimele ignorate ale genocidului comis n cursul celui de-al Doilea Rzboi Mondial; L.ntruct comemorarea crimelor mpotriva umanitii i a nclcrilor extrem de grave ale drepturilor omului este esenial pentru susinerea cauzelor pcii, reconcilierii, democraiei i drepturilor omului n Europa; ntruct genocidul romilor n Europa merit recunoatere deplin, proporional cu gravitatea crimelor regimului nazist i ale altor regimuri prevzute s elimine fizic romii din Europa, precum i evreii i alte grupuri-int;M.ntruct recunoaterea i comemorarea genocidului comis mpotriva romilor n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial sunt importante pentru asigurarea, atunci cnd este cazul, a unor despgubiri pentru populaia de etnie rom, pentru atrocitile comise mpotriva sa de regimul nazist i de alte regimuri i aliaii acestora n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial;N.ntruct recunoaterea genocidului comis mpotriva romilor n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial i stabilirea unei Zile europene de comemorare a acestuia ar constitui astfel o important etap simbolic n combaterea atitudinilor antiigneti i ar contribui la cunoaterea general a istoriei romilor n Europa,1.i exprim ngrijorarea profund legat de proliferarea atitudinilor antiigneti n Europa, proliferare exprimat, printre altele, prin retorica mpotriva romilor i prin perpetrarea unor atacuri violente inclusiv crime mpotriva romilor n Europa, fapte care sunt incompatibile cu normele i valorile Uniunii Europene i care constituie un obstacol major n calea integrrii reuite a romilor n societate i a asigurrii respectrii depline a drepturilor omului n cazul lor; 2.subliniaz faptul c discriminarea i marginalizarea nu sunt cauzate de o slbiciune inerent a unui individ sau grup care sufer de pe urma unei astfel de discriminri i marginalizri, ci rezult mai ales din nereuita societii majoritare de a recunoate drepturile persoanelor i din incapacitatea de a pune la dispoziie structurile necesare pentru ca persoanele s poat revendica aceste drepturi;3.invit statele membre s pun efectiv n aplicare Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere n aplicare a principiului egalitii de tratament ntre persoane, fr deosebire de ras sau origine etnic, pentru a preveni i a elimina discriminarea mpotriva romilor, n special n ceea ce privete ocuparea forei de munc, educaia i accesul la locuine;4.subliniaz necesitatea de a combate atitudinile antiigneti la toate nivelurile i prin toate mijloacele i subliniaz c acest fenomen este o form deosebit persistent, violent, recurent i banal a rasismului; invit statele membre s consolideze n continuare combaterea atitudinilor antiigneti ca parte a strategiilor lor naionale de integrare a romilor, prin promovarea bunelor practici;5.salut implicarea comunitilor de romi i a ONG-urilor n punerea n aplicare a strategiilor naionale de integrare a romilor i solicit implicarea n continuare a acestora n conceperea, monitorizarea, evaluarea i punerea n aplicare a acestor strategii;6.subliniaz c este necesar ca msurile specifice legate de drepturile femeilor i de integrarea principiului egalitii ntre femei i brbai s fie incluse n strategiile naionale de integrare a romilor (SNIR) i ca evaluarea i monitorizarea anual s ia n considerare drepturile femeilor i perspectiva egalitii de gen n fiecare seciune a strategiilor naionale de integrare a romilor;7.invit statele membre i Comisia s considere copiii o prioritate n punerea n aplicare a cadrului UE pentru strategiile naionale de integrare a romilor i reitereaz importana promovrii accesului egal la locuine, asisten medical, educaie i condiii de trai demne pentru copiii romi;8.invit statele membre s pun n aplicare n mod eficient Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme i expresii ale rasismului i xenofobiei prin intermediul dreptului penal, pentru a combate cu succes atitudinile antiigneti, retorica i atacurile violente ndreptate mpotriva romilor, precum i tolerarea, negarea i trivializarea grosolan a genocidului mpotriva romilor;9.reamintete c romii sunt parte integrant a culturii i valorilor comune ale Europei i, prin urmare, ncurajeaz statele membre i alte ri europene s abordeze istoria romilor n special genocidul romilor n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial prin intermediul unui dialog cu cetenii i tinerii;10.condamn ferm i fr echivoc toate formele de rasism i discriminare la adresa romilor i subliniaz necesitatea combaterii eficace a atitudinilor antiigneti, dac se dorete ca msurile adoptate n alte domenii s fie eficace;11.invit, n acest sens, Comisia s monitorizeze i s evalueze n mod eficient respectarea de ctre statele membre a valorilor fundamentale ale UE; invit Comisia s asigure respectarea n toate statele membre a drepturilor fundamentale, a democraiei i a statului de drept, s monitorizeze n mod eficient i s evalueze respectarea acestor valori de statele membre i s reacioneze la orice nclcare sistemic care s-ar putea produce;12.recunoate solemn, prin urmare, faptul istoric reprezentat de genocidul romilor, care a avut loc n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial;13.invit statele membre s recunoasc oficial acest genocid i alte forme de persecuie a romilor, cum ar fi deportrile i arestrile care au avut loc n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial;14.declar c ar trebui s se consacre o zi european comemorrii victimelor genocidului romilor n timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial i c aceast zi ar trebui s se numeasc Ziua european de comemorare a Holocaustului mpotriva romilor;15.ncredineaz Preedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluie Consiliului, Comisiei, guvernelor i parlamentelor statelor membre i ale rilor candidate, Consiliului Europei, OSCE i Organizaiei Naiunilor Unite.

225