1

Editorial:

Nașterea Domnului – bucurie și speranță

,, Iată, vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot

poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor,

care este Hristos Domnul, în cetatea lui

David”. (Luca 2, 10-11) Bucuria plină de lumină și speranță a Nașterii Domnului izvorăște din faptul că Dumnezeu s-a făcut om, adică Fiul lui Dumnezeu a devenit și Fiul Omului, fiind într-o persoană Dumnezeu și om. ,,Marea taină a creștinătății”(I Timotei 3,16): Dumnezeu cel veșnic, fără de sfârșit și necuprins, se lasă cuprins și văzut în chip de om, astfel El este între oameni ca un frate, unul asemenea lor, deși deosebit de ei. În Iisus Hristos avem mântuirea, ,,arvuna vieții veșnice” (Efeseni 1,14) pentru că așa de mult a iubit El lumea încât a primit să coboare din înălțimea Dumnezeirii, să fie ca un om și și-a dat viața lui pentru mântuirea lumii (Filipeni 2, 6-10). Acum înțelegem bucuria cea mare, curată și binefăcătoare a Crăciunului. Dumnezeu nu a părăsit lumea, nu a lăsat-o la voia întâmplării, prin iubirea și purtarea Sa de grijă ne ajută să ne putem îndeplini rostul ce-l avem în viață, Mântuitorul a venit ca ,,lumea să aibă viață și cât mai multă viață ” (Ioan

10,10 ). Și noi credem și mărturisim că Dumnezeu a fost, este și va fi cu noi. Nu este suficient să ne bucurăm, să cântăm și să-L preamărim pe Hristos, se cuvine să pășim pe urmele Lui și să ne străduim să viețuim așa cum a viețuit El (I Ioan 2,6). Desigur în viața lui Iisus găsim multe virtuți, pe care trebuie să ni le însușim, toate aceste virtuți se cuprind în una singură – iubirea, ,,precum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă

iubiți și voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Deci suntem chemați la iubire, să-L iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră, să ne iubim familia și pe semeni, să iubim lumea întreagă, să fie ,,pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,4).

În vremea încercărilor și necazurilor care apar în viață, credința ne dă puterea de a le învinge, ea naște în suflet bucuria, liniștea și pacea. Mântuitorul a spus: ,,Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33), întotdeauna să avem nădejde și curaj ,,Nu vă temeți, Eu sunt cu voi” (Matei 28,10). Apostolul Pavel îndeam- nă: ,,Să ne lăudăm întru nădejdea

slavei lui Dumnezeu, bine știind că necazul aduce răbdare, răbdarea încercare și încercarea nădejde. Iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 2-5).

Preot Silviu Ferciug

(Continuare în p. 2)

1

Editorial:

Nașterea Domnului – bucurie și speranță

,, Iată, vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot

poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor,

care este Hristos Domnul, în cetatea lui

David”. (Luca 2, 10-11) Bucuria plină de lumină și speranță a Nașterii Domnului izvorăște din faptul că Dumnezeu s-a făcut om, adică Fiul lui Dumnezeu a devenit și Fiul Omului, fiind într-o persoană Dumnezeu și om. ,,Marea taină a creștinătății”(I Timotei 3,16): Dumnezeu cel veșnic, fără de sfârșit și necuprins, se lasă cuprins și văzut în chip de om, astfel El este între oameni ca un frate, unul asemenea lor, deși deosebit de ei. În Iisus Hristos avem mântuirea, ,,arvuna vieții veșnice” (Efeseni 1,14) pentru că așa de mult a iubit El lumea încât a primit să coboare din înălțimea Dumnezeirii, să fie ca un om și și-a dat viața lui pentru mântuirea lumii (Filipeni 2, 6-10). Acum înțelegem bucuria cea mare, curată și binefăcătoare a Crăciunului. Dumnezeu nu a părăsit lumea, nu a lăsat-o la voia întâmplării, prin iubirea și purtarea Sa de grijă ne ajută să ne putem îndeplini rostul ce-l avem în viață, Mântuitorul a venit ca ,,lumea să aibă viață și cât mai multă viață ” (Ioan

10,10 ). Și noi credem și mărturisim că Dumnezeu a fost, este și va fi cu noi. Nu este suficient să ne bucurăm, să cântăm și să-L preamărim pe Hristos, se cuvine să pășim pe urmele Lui și să ne străduim să viețuim așa cum a viețuit El (I Ioan 2,6). Desigur în viața lui Iisus găsim multe virtuți, pe care trebuie să ni le însușim, toate aceste virtuți se cuprind în una singură – iubirea, ,,precum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă

iubiți și voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Deci suntem chemați la iubire, să-L iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră, să ne iubim familia și pe semeni, să iubim lumea întreagă, să fie ,,pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,4).

În vremea încercărilor și necazurilor care apar în viață, credința ne dă puterea de a le învinge, ea naște în suflet bucuria, liniștea și pacea. Mântuitorul a spus: ,,Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33), întotdeauna să avem nădejde și curaj ,,Nu vă temeți, Eu sunt cu voi” (Matei 28,10). Apostolul Pavel îndeam- nă: ,,Să ne lăudăm întru nădejdea

slavei lui Dumnezeu, bine știind că necazul aduce răbdare, răbdarea încercare și încercarea nădejde. Iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 2-5).

Preot Silviu Ferciug

(Continuare în p. 2)

ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulRevistă trimestrială de cultură și religie rurală, editată de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda, 2016, an V, nr. 4 (20)

2

Educația creștină Educația creștină este învățătura religioasă despre tot ce înseamnă Creștinism. Din nefericire, tot mai puțină lume este dispusă să cunoască trecutul și prezentul Creștinismului și din această cauză, multă lume își pierde credința în Dumnezeu, ei devenind atei, adică fără Dumnezeu. Când merg pe stradă, aud atâția tineri vorbind urât de Dumnezeu. Nu îi înțeleg. Se cred importanți făcând asta. Nu este bine să judeci, doar Judecătorul Divin are acest drept, el fiind Dumnezeu. Cum spuneam, nu este bine să judeci, dar te cuprind fiorii când vezi pe cei ce încalcă poruncile Domnului și vrei să ajuți acele persoane, dar ele nu te lasă, crezând despre tine că ești obligat să te rogi sau să mergi la biserică. Ora de religie este foarte importantă în viața elevilor și nu numai, deoarece așa putem trăi în armonie și în orice lucru avem să-l punem și pe Dumnezeu, și totul va fi bine. Puțini înțeleg că trebuie să-și crească copiii în comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica pentru a învăța și a aprofunda cunoștințele în ceea ce privește educația religioasă. Noi, copii, trebuie să înțelegem că, dacă nu păstrăm legătura cu Dumnezeu de acum, mai târziu, totul va fi în zadar, pentru că, dacă noi nu-l căutăm pe Dumnezeu și nu ne deschidem sufletul El nu poate intra în cămara sufletului nostru. Eu am primit de multe ori reproșuri, că sunt idiot și multe alte insulte, dar m-am întâlnit spunându-mi că Dumnezeu este în toate și în toate este Dumnezeu. Deci, educația creștină este modul prin care putem cunoaște temelia Creștinismului, putem cunoaște viața sfinților și armonia în care trăiau, dar cel mai important este faptul că-l putem cunoaște pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Weisz Markus, cls. a VIII-a

(Urmare din p. 1) De la venirea în lume a Fiului Lui Dumnezeu, izvorăsc ,,izvoarele harului dumnezeiesc, care adapă toată făptura spre rodire de viață”. Acesta este începutul nădejdii în

pronia divină, care ne dă tărie în săvârșirea binelui, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. În psalmii lui David, aflăm numeroase îndemnuri la nădejde: ,,Spre Tine Doamne am nădăjduit, pleacă urechea Ta și mă mântuiește că întărirea și scăparea mea ești Tu. Nu mă lepăda, în vremea necazului, Doamne, când va lipsi tăria mea. Dumnezeul meu spre ajutorul meu ia aminte. Eu pururea voi nădăjdui spre Tine și voi înmulți lauda Ta. Gura mea va vesti dreptatea Ta. ” ( Psalmi 70, 1-4, 10,15). De la Nașterea lui Iisus Hristos, în fiecare om vedem răsfrângerea dragostei, bunătății și înțelep-

ciunii lui Dumnezeu. În viața fiecărui creștin, cu strădaniile și dorințele lui, cu reușitele și neîmplinirile lui, cu necazuri- le și bucuriile lui, vedem grija Părintelui ceresc, care îl călăuzește pe calea adevăru- lui, dreptății și binelui, spre desăvârșire. Iarăși s-a deschis cerul și s-a luminat pământul și inimile noastre au tresăltat de bucurie, că iată prunc s-a născut nouă, și ,,numele lui

este Emanuil, adică Dumnezeu este cu noi” (Matei 1,23). Biserica însăși ne cheamă: ,,Hristos se naște, măriți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul”. Să-L preamărim și să-i mulțumim lui Iisus Hristos pentru toate darurile ce le-a revărsat și le revarsă mereu peste noi, să-L întâmpinăm cu păstorii și magii, aducându-i ca dar toată viața noastră, inima și sufletul nostru. Crăciunul este o chemare la puritate, la curăția sufletului și a vieții noastre, să-L primim pe Iisus în ieslea inimii, să ne curățim de tot ce este rău, de tot păcatul, prin Taina Sfintei Spovedanii și prin împăcarea cu toți oamenii, astfel pregătiți să ne împărtășim cu ,,Sfintele și de viață făcătoare Taine” să creștem mereu în Hristos pentru a deveni, prin harul Său, tot mai buni, mai credincioși, mai smeriți și cu mai multă dragoste.

(Continuare în p. 4)

2

Educația creștină Educația creștină este învățătura religioasă despre tot ce înseamnă Creștinism. Din nefericire, tot mai puțină lume este dispusă să cunoască trecutul și prezentul Creștinismului și din această cauză, multă lume își pierde credința în Dumnezeu, ei devenind atei, adică fără Dumnezeu. Când merg pe stradă, aud atâția tineri vorbind urât de Dumnezeu. Nu îi înțeleg. Se cred importanți făcând asta. Nu este bine să judeci, doar Judecătorul Divin are acest drept, el fiind Dumnezeu. Cum spuneam, nu este bine să judeci, dar te cuprind fiorii când vezi pe cei ce încalcă poruncile Domnului și vrei să ajuți acele persoane, dar ele nu te lasă, crezând despre tine că ești obligat să te rogi sau să mergi la biserică. Ora de religie este foarte importantă în viața elevilor și nu numai, deoarece așa putem trăi în armonie și în orice lucru avem să-l punem și pe Dumnezeu, și totul va fi bine. Puțini înțeleg că trebuie să-și crească copiii în comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica pentru a învăța și a aprofunda cunoștințele în ceea ce privește educația religioasă. Noi, copii, trebuie să înțelegem că, dacă nu păstrăm legătura cu Dumnezeu de acum, mai târziu, totul va fi în zadar, pentru că, dacă noi nu-l căutăm pe Dumnezeu și nu ne deschidem sufletul El nu poate intra în cămara sufletului nostru. Eu am primit de multe ori reproșuri, că sunt idiot și multe alte insulte, dar m-am întâlnit spunându-mi că Dumnezeu este în toate și în toate este Dumnezeu. Deci, educația creștină este modul prin care putem cunoaște temelia Creștinismului, putem cunoaște viața sfinților și armonia în care trăiau, dar cel mai important este faptul că-l putem cunoaște pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Weisz Markus, cls. a VIII-a

(Urmare din p. 1) De la venirea în lume a Fiului Lui Dumnezeu, izvorăsc ,,izvoarele harului dumnezeiesc, care adapă toată făptura spre rodire de viață”. Acesta este începutul nădejdii în

pronia divină, care ne dă tărie în săvârșirea binelui, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. În psalmii lui David, aflăm numeroase îndemnuri la nădejde: ,,Spre Tine Doamne am nădăjduit, pleacă urechea Ta și mă mântuiește că întărirea și scăparea mea ești Tu. Nu mă lepăda, în vremea necazului, Doamne, când va lipsi tăria mea. Dumnezeul meu spre ajutorul meu ia aminte. Eu pururea voi nădăjdui spre Tine și voi înmulți lauda Ta. Gura mea va vesti dreptatea Ta. ” ( Psalmi 70, 1-4, 10,15). De la Nașterea lui Iisus Hristos, în fiecare om vedem răsfrângerea dragostei, bunătății și înțelep-

ciunii lui Dumnezeu. În viața fiecărui creștin, cu strădaniile și dorințele lui, cu reușitele și neîmplinirile lui, cu necazuri- le și bucuriile lui, vedem grija Părintelui ceresc, care îl călăuzește pe calea adevăru- lui, dreptății și binelui, spre desăvârșire. Iarăși s-a deschis cerul și s-a luminat pământul și inimile noastre au tresăltat de bucurie, că iată prunc s-a născut nouă, și ,,numele lui

este Emanuil, adică Dumnezeu este cu noi” (Matei 1,23). Biserica însăși ne cheamă: ,,Hristos se naște, măriți-L; Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul”. Să-L preamărim și să-i mulțumim lui Iisus Hristos pentru toate darurile ce le-a revărsat și le revarsă mereu peste noi, să-L întâmpinăm cu păstorii și magii, aducându-i ca dar toată viața noastră, inima și sufletul nostru. Crăciunul este o chemare la puritate, la curăția sufletului și a vieții noastre, să-L primim pe Iisus în ieslea inimii, să ne curățim de tot ce este rău, de tot păcatul, prin Taina Sfintei Spovedanii și prin împăcarea cu toți oamenii, astfel pregătiți să ne împărtășim cu ,,Sfintele și de viață făcătoare Taine” să creștem mereu în Hristos pentru a deveni, prin harul Său, tot mai buni, mai credincioși, mai smeriți și cu mai multă dragoste.

(Continuare în p. 4) 3

Restituiri:

Amintirile istorice ale mănăstirilor sârbești din din sudul

Ungariei (autor SZENTKLÁRAY JENŐ)

MĂNĂSTIREA SFÂNTUL GHEORGHE

Pag. 39-46

Trebuie să diferențiem localitatea Sfântul Gheorghe de mănăstirea Sfântul Gheorghe. Ambele se află în județul Timiș, ocolul (raionul) Deta, dar la distanță una de cealaltă. Mănăstirea se află pe malul drept al Bârzavei, localitatea pe malul stâng. Localitatea este numită Kamaralis sau Sf. Gheorghe al Trezoreriei, iar cealaltă, Mănăstirea Sf. Gheorghe. (p. 39).

Inițial, localitatea Sf. Gheorghe a aparținut de județul Keve. Cea mai veche atestare documen- tară datează din sec al XIV-lea, în 1319 și 1333, ca Villa Sancti Georgi. După Ortvány Tivadar, în locul localității de astăzi, a stat parohia romano catolică de Sancto Geor- gi, amintită între 1332-1336 în documentele papale. Este aceeași cu localitatea timișeană Zentgurgh, după care își luaseră numele proprietarii de terenuri din localitate. Unul dintre aceștia, Szentgyörgyi Jakab, a fost asasinat în 1399 de către Oszlányi János, în casa din Sângeorge.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, localitatea Sf. Gheorghe trece în proprietatea altor familii.

În 1471, Regele Matei a împărțit Sf. Gheorghe pe de o parte palatinului Országh Mihály și rudelor acestuia, pe de altă parte familiei Ongor, care au fost instalați în 1472.

Populația maghiară a fost înlocuită de la jumătatea secolului al XV-lea de sârbi. După vechile tradiții, pentru aceștia, pe malul drept al Bârzavei, despotul sârb, Brankovics Iovan a construit o mănăstire în cinstea martirului Sf. Gheorghe și pentru a păstra amintirea fratelui său

Gheorghe (mitropolit Maxim) în noua localitate. Astfel a apărut mănăstirea Sf. Gheorghe. (p. 40).

Pesti Frigyes consideră că mănăstirea datează din sec. al XV-lea. În timpul demolării zonelor vechi de locuit, în 1764, s-a găsit o placă (disc) de zinc pe care au găsit o inscripție conform căreia mănăstirea a fost construită în timpul domniei regelui Matei, în 1487, fiind înființată de Brancovics Iovan, despot sârb, care a oferit și domenii întinse.

Deci, este infirmată ideea lui Bárány Ágoston, conform căreia mănăstirea a fost contruuită în sec. al XVI-lea. Cu siguranță a înțeles construirea bisericii din mănăstire.

Conjunctura din zonă a fost favorabilă construcțiilor. În 1501, Korvin János, unindu-și forțele cu comitele de Timiș Som Józsa, a biruit în

lupte până în Bulgaria. La întoarcere, în 1503, a adus numeroase familii sârbești și i-a așezat pe malul Bârzavei, îngrijindu-se de nevoile lor religioase.

În această perioadă a urmat o vreme de pace cu sultanul Baiazid al II-lea. Biserica ridicată de despotul Brankovics Iovan a avut formă de cruce în stilul din perioada dinastiei de Huny-adi.

În biblioteca mănă- stirii se păstrează o carte de rugăciuni sârbească, scrisă cu litere de mână, care conține rugăciuni pioase către Fecioara Maria. Titlul cărții este „Molavnik preszvetie Bogorodicze”. Pe ultima pagină (poate coperta din spate) se poate citi: În anul 7131 (1623) au scris aceste rugăciuni în cartea cu titlul „Pentru Sfânta și Dumnezeiasca Fecioară” (p. 41) egumenul/starețul Leontius și ecleziastul Sylvester, cu osteneala și bunăvoința celorlalți prieteni, pentru Sf. Gheorghe, sfântul, preamăritul și victoriosul martir al lui Hristos, în mănăstirea sfințită în cinstea martirului Sf. Gheorghe.

După 31 de ani, pe aceeași foaie se poate citi: „Să știe toată lumea că această carte cu titlul Molavnik este proprietatea starețului / egumenului Mănăstirii Sf. Gheorghe. Anul 1651”.

Trad. Prof. Hilde Germer

5

Documentar:

Tiparul și cartea bisericească la români

Potrivit hotărârii Sfântu-

lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul 2016 a fost declarat An omagial al Educației Religioase și totodată An comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. Dacă în primul semestru al anului ne-am amintit de rolul deosebit al educației religioase, astăzi vom încerca

succint să prezentăm activitatea Sfântului Antim Ivireanul ca tipograf și omilet, deci tot sub haina generoasă a educației religioase făcută de astă dată din înălțimea amvonului. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX) acțiunea de a comemora pe cineva înseamnă a evoca și a sărbători o persoană, activitatea acesteia precum și –în cazul nostru– întreaga misiune a tiparului bisericesc cel puțin din două considerente: 1. Cartea reprezintă o memorie vie, veșnică, care nu moare odată cu cei ce se regăsesc în aceste inițieri (Pr. I. Bria). Locul în care cartea s-a născut a fost Biserica, de aici legătura între CULTURĂ și rădăcina ei, adică CULTUL. Baza culturii o reprezintă cultul, adică totalitatea tuturor actelor religioase de la biserică și din casa credinciosului (rugăciunea, icoana, Scriptura, Ceaslovul, busuiocul, tămâia ș. a.). Cultul oferă unitate spirituală și integrare culturală. Prin bogăția artistică și simbolul estetic, cultul devine o icoană, în care cultura națiunii primește dimensiunea de sfințenie. Cultul și cultura converg în acest proces de transfigurare1. 2. Autoritatea și puterea scrisului față de cele afirmate prin viu grai: Tipăritura (cartea, predica, cateheza, presa bisericească) exercită o putere deosebită, care nu stă în primatul informației, ci în autoritatea scrisului (,,Nu te cred, arată-mi unde este scris!”), în capacitatea ei colosală de a fi producătoare de sens și de semnificații2. După opinia unui istoric cartea bisericească se înscrie în literatura sentimentului religios cu dublu rol de învățătură (didactic) și de comunicare sfântă (rugăciune). Cartea este purtătoare a cuvântului divin. În acest sens aceasta exprimă o hierofanie3. Modul prin care se poate degaja exprimarea într-o manieră nemijlocită a 1 Ion Bria, ,,Cultura creștină – un comandament misionar actual”, în vol. Ioan I. Ică jr., (coord.), Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903–1993), Editura și Tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe, Sibiu, 1993, p. 219. 2 Sorin Preda, Jurnalismul cultural și de opinie, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 11. 3 Act prin care se manifestă sacrul, relevarea unei entități sacre. (DEX).

sentimentului religios față de carte este oferit de analiza însemnărilor de donatori de cărți bisericești, însemnări care se constituie într-o sursă de mare autoritate, întrucât ele transpun trăirea religioasă ad hoc a celui care face donația cărții4. De aceea în tratarea unui astfel de subiect ne vom folosi de sursele avute la dispoziție: istoria tiparului bisericesc, monografii închinate unor personalități, studii de specialitate. În structurarea prezentării ne-am oprit la trei etape distincte: apariția și dezvoltarea tiparului, epoca de maximă înflorire a acestui meșteșug din vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu și diversifica- rea tiparului bisericesc din veacul al XVII-lea și până în zilele noastre. Din cele mai vechi timpuri cartea a circulat în întreg spațiul românesc distinct de epocă istorică și posibilitățile fiecărui veac. Cele dintâi au fost Procesele Verbale ale martirilor în fața tribunalelor păgâne, Acte denumite în istoriografia bisericească Martirice: Sfinții Emilian din Durostor (18 iulie 362), Sava Gotul (12 aprilie 372). Dezvoltarea cultului creștin, inventarul liturgic descoperit (bazilică, potir, prescurnicer etc.) atestă și slujirea lui Dumnezeu prin rugăciune publică în care s-au folosit și îndrumare, adică cărți. Desigur cele dintâi au circulat în întreg spațiul românesc au fost cele în formă manuscrisă, opera călugărilor din mănăstirile românești, mai apoi de copiști care și-au continuat activitatea și după apariția tiparului, drept dovadă stă activitatea lui Vasile Sturze Moldoveanul din veacul al XVIII-lea: ,,…prin anii 1700 apar în Banat (și în ținuturile mărginașe ale Bihorului-crișan) unii copiști atrași desigur de posibilitățile prielnice de a-și pune în valoare îndemânatecul lor meșteșug, apreciat ca o îndeletnicire de artă și deci de preț. Ei vin din îndepărtata Moldovă, țară în care arta de a copia avea în trecut o frumoasă tradiție, formată în numeroasele centre monahale, cum a fost școala de la Neamț. […] Se cunosc doi copiști moldoveni, care au activat în Banat: Ieromonahul Agaton Moldoveanul ot Iași și dascălul Vasile Sturze Moldovanul, care semnează și ‹‹sin Badiul››. […] cel de-al doilea, ‹‹cel mai reprezentativ…›› și cel mai prodigios, care copiază de la 1693 până la 1717, un număr de 12 cărți cunoscute fiind desigur numai o parte din manuscrisele lui”5. Două cărți au fost copiate în satele bănățene: Liturghier, 1699, 127 file și un Miscelaneu, 1704, 210 file la Utvin și Sînandrei. Celelalte au circulat în provincia dintre Dunăre și Mureș.

Preot Valentin Bugariu

(Urmare din p. 4) ,,Bucurați-vă, desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi”(II Corinteni 13,11). Vă dorim sărbători binecuvântate!

4 Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1997, p. 68-69. 5 Virgil Molin, ,,Copiști moldoveni în Banat la începutul secolului al XVIII-lea”, în rev. ,,Mitropolia Banatului, nr. 4-6 1964, p. 211.

4

Cateheză: Sensul Libertății

Încă de la facerea lumii, de la intrarea omului în lume prin voința divină, libertatea lui nu era totală, nu era întreagă. În Facerea, întâia carte a lui Moise, cap. 2, 16, se istorisește: ,,A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreșit”. După ce Adam, la îndemnul Evei, ademenită de șarpe, a călcat porunca, Dumnezeu a pedepsit imediat și aspru pe primii pământeni, pentru păcatul neascultării. Cap. 3, 17: ,,Iar lui Adam i-a zis: Pentru că ai ascultat de vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine. Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale (18). Spini și pălămidă îți va rodi în el și te vei hrăni cu iarba câmpului (19). În sudoarea feții tale vei mânca Pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat, căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”. De atunci și până astăzi, neascultarea a că- pătat proporții de nedes- cris. Motivând că trăim într-o societate liberă, democratică, cei mai mulți dintre noi consideră că au voie să facă orice, oricând și oricum. Ple-când din familie, unii copii nu-și mai ascultă părinții, unii elevi nu mai ascultă de profesorii lor, într-un colectiv de muncă, salariații nu respectă dispozițiile șefilor ș. a. m. d. Una din cele zece porunci (a cincea) spune: ,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta…”. A cinsti pe tata și pe mama, înseamnă, în primul rând, a-i asculta, a-i respecta.

Multe ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos. Cu alte cuvinte, ai voie să faci multe lucruri, atâta timp cât nu-i lezezi pe cei din jur. Dacă vrei să fumezi, să te nefericești, o poți face, dar să nu vatămi pe cei din jur. Adică poți să fumezi, dar în locuri îngăduite, dar nu într-un compartiment de cale ferată. La fel și cu muzica, o poți asculta, dar nu la maximum și nu la ore de noapte, când vecinii de apartament se odihnesc. Într-un manual de Citire de clasa a V-a, de Dulfu, Chelariu, Ghiață (din perioada interbelică), la

obiectul Cultură socială (cum ar fi azi, Educația civică), este introdusă o lectură ,,Libertatea”, pe care o reproduc aici: ,,Niță se plânge vecinului său că a fost dat în judecată pentru că nu și-a scos gunoiul din curte. Vecinul îi spuse că n-are dreptate să se plângă și-i dete o pildă: -Să zicem că vecinul dumitale pune un clopot în curtea lui și toată noaptea balanga, balanga. E liber s-o facă? -Firește că nu e liber, fiindcă-mi strică mie somnul. -Ce-ți pasă, nu e curtea lui? Nu e stăpân? Nu poate să facă ce vrea? -Da, da, poate, dar să nu mă supere pe mine. -De ce nu ții dumneata gunoiul în casă? -Cum să-l țin, să mă îmbolnăvesc? -Dar dacă e în curte, nu te îmbolnăvești? -Ba da… dar vezi că în curte e aer mult și grămada nu e prea mare. -Dar dacă toți locuitorii din strada asta ar pune o grămadă în curțile lor? -Dar ei n-au gunoi, l-au ridicat. -Apoi vezi? D-ta ești liber, dar nu poți să ții

gunoiul că superi pe alții”. Lectura aceasta ilustrează tema articolului de față și este actuală și în zilele noastre. Adică ești liber să faci aproape orice, dar să nu-i superi pe cei din jurul tău.

Prof. Ion Albu

(Urmare din p. 2) Colindul ,,sfânt și bun” este un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu și zestrea spirituală

moștenită din moși strămoși, care aduce spor de bucurie și binecuvântare, el a fost și rămâne oglinda credinței fiilor Bisericii. Colindătorii au convingerea că sunt solii unei lumi mai bune, adusă de Fiul lui Dumnezeu , care a venit între noi ,,să se nască și să crească, să ne mântuiască”. Colindul exprimă, înainte de toate, bucuria și recunoștința credincioșilor pentru vestea cea bună a venirii lui Mesia, cu mulțimea darurilor aduse de El, precum vedem în colinda: ,,Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia, chip luminos/ Lăudați și cântați și vă bucurați!”. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne îndeamnă să medităm la rostul venirii lui Hristos în lume și la faptul că toți suntem chemați să fim împreună, în unitate, lucrători ai lui Dumnezeu (I Corinteni 3,9) la împlinirea păcii, a dreptății și a bunei înțelegeri între oameni. ,,Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinței voastre și de osteneala iubirii voastre și de stăruința nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos”(I Tesaloniceni 1,3) ,,mângâiați pe cei neputincioși, fiți îndelung răbdători față de toți. Duhul să nu-l stingeți...ce este bun să țineți...de tot lucrul rău să vă feriți”(I Tesaloniceni 5,14-21). (Continuare în p. 5)

5

Documentar:

Tiparul și cartea bisericească la români

Potrivit hotărârii Sfântu-

lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul 2016 a fost declarat An omagial al Educației Religioase și totodată An comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. Dacă în primul semestru al anului ne-am amintit de rolul deosebit al educației religioase, astăzi vom încerca

succint să prezentăm activitatea Sfântului Antim Ivireanul ca tipograf și omilet, deci tot sub haina generoasă a educației religioase făcută de astă dată din înălțimea amvonului. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX) acțiunea de a comemora pe cineva înseamnă a evoca și a sărbători o persoană, activitatea acesteia precum și –în cazul nostru– întreaga misiune a tiparului bisericesc cel puțin din două considerente: 1. Cartea reprezintă o memorie vie, veșnică, care nu moare odată cu cei ce se regăsesc în aceste inițieri (Pr. I. Bria). Locul în care cartea s-a născut a fost Biserica, de aici legătura între CULTURĂ și rădăcina ei, adică CULTUL. Baza culturii o reprezintă cultul, adică totalitatea tuturor actelor religioase de la biserică și din casa credinciosului (rugăciunea, icoana, Scriptura, Ceaslovul, busuiocul, tămâia ș. a.). Cultul oferă unitate spirituală și integrare culturală. Prin bogăția artistică și simbolul estetic, cultul devine o icoană, în care cultura națiunii primește dimensiunea de sfințenie. Cultul și cultura converg în acest proces de transfigurare1. 2. Autoritatea și puterea scrisului față de cele afirmate prin viu grai: Tipăritura (cartea, predica, cateheza, presa bisericească) exercită o putere deosebită, care nu stă în primatul informației, ci în autoritatea scrisului (,,Nu te cred, arată-mi unde este scris!”), în capacitatea ei colosală de a fi producătoare de sens și de semnificații2. După opinia unui istoric cartea bisericească se înscrie în literatura sentimentului religios cu dublu rol de învățătură (didactic) și de comunicare sfântă (rugăciune). Cartea este purtătoare a cuvântului divin. În acest sens aceasta exprimă o hierofanie3. Modul prin care se poate degaja exprimarea într-o manieră nemijlocită a 1 Ion Bria, ,,Cultura creștină – un comandament misionar actual”, în vol. Ioan I. Ică jr., (coord.), Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903–1993), Editura și Tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe, Sibiu, 1993, p. 219. 2 Sorin Preda, Jurnalismul cultural și de opinie, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 11. 3 Act prin care se manifestă sacrul, relevarea unei entități sacre. (DEX).

sentimentului religios față de carte este oferit de analiza însemnărilor de donatori de cărți bisericești, însemnări care se constituie într-o sursă de mare autoritate, întrucât ele transpun trăirea religioasă ad hoc a celui care face donația cărții4. De aceea în tratarea unui astfel de subiect ne vom folosi de sursele avute la dispoziție: istoria tiparului bisericesc, monografii închinate unor personalități, studii de specialitate. În structurarea prezentării ne-am oprit la trei etape distincte: apariția și dezvoltarea tiparului, epoca de maximă înflorire a acestui meșteșug din vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu și diversifica- rea tiparului bisericesc din veacul al XVII-lea și până în zilele noastre. Din cele mai vechi timpuri cartea a circulat în întreg spațiul românesc distinct de epocă istorică și posibilitățile fiecărui veac. Cele dintâi au fost Procesele Verbale ale martirilor în fața tribunalelor păgâne, Acte denumite în istoriografia bisericească Martirice: Sfinții Emilian din Durostor (18 iulie 362), Sava Gotul (12 aprilie 372). Dezvoltarea cultului creștin, inventarul liturgic descoperit (bazilică, potir, prescurnicer etc.) atestă și slujirea lui Dumnezeu prin rugăciune publică în care s-au folosit și îndrumare, adică cărți. Desigur cele dintâi au circulat în întreg spațiul românesc au fost cele în formă manuscrisă, opera călugărilor din mănăstirile românești, mai apoi de copiști care și-au continuat activitatea și după apariția tiparului, drept dovadă stă activitatea lui Vasile Sturze Moldoveanul din veacul al XVIII-lea: ,,…prin anii 1700 apar în Banat (și în ținuturile mărginașe ale Bihorului-crișan) unii copiști atrași desigur de posibilitățile prielnice de a-și pune în valoare îndemânatecul lor meșteșug, apreciat ca o îndeletnicire de artă și deci de preț. Ei vin din îndepărtata Moldovă, țară în care arta de a copia avea în trecut o frumoasă tradiție, formată în numeroasele centre monahale, cum a fost școala de la Neamț. […] Se cunosc doi copiști moldoveni, care au activat în Banat: Ieromonahul Agaton Moldoveanul ot Iași și dascălul Vasile Sturze Moldovanul, care semnează și ‹‹sin Badiul››. […] cel de-al doilea, ‹‹cel mai reprezentativ…›› și cel mai prodigios, care copiază de la 1693 până la 1717, un număr de 12 cărți cunoscute fiind desigur numai o parte din manuscrisele lui”5. Două cărți au fost copiate în satele bănățene: Liturghier, 1699, 127 file și un Miscelaneu, 1704, 210 file la Utvin și Sînandrei. Celelalte au circulat în provincia dintre Dunăre și Mureș.

Preot Valentin Bugariu

(Urmare din p. 4) ,,Bucurați-vă, desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi”(II Corinteni 13,11). Vă dorim sărbători binecuvântate!

4 Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1997, p. 68-69. 5 Virgil Molin, ,,Copiști moldoveni în Banat la începutul secolului al XVIII-lea”, în rev. ,,Mitropolia Banatului, nr. 4-6 1964, p. 211.

6

Semne:

Viaţa lui Noe. O posibilă exegeză a textului sacru

Primele menţiuni despre Noe le avem în

capitolul 5 din prima carte a Pentateuhului mozaic. De aici aflăm că Noe a fost fiul lui Lameh şi nepotul lui Matusalem (Fac. 5, 25; 28). Din versetul al douăzeci şi optulea aflăm că de acum putem vorbi despre blestem şi mângâiere (Noe) în viaţa oamenilor. Blestemul neascultării, a încălcării cu bună ştiinţă a cuvântului divin: ..Iar lui Adam i-a zis: ,,Pentru că ai ascultat de vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci!, blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale” (Fac. 3, 17). Acest gest al neascultării este însă echivalent cu robia în păcat, supunerea omului sub povara stricăciunii şi a morţii până la eliberarea finală de această caznă: ,,Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea, făptura însăşi, se va elibera din robia stricăciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8, 20-21). Tot în capitolul al cincilea avem o altă informaţie cu referire la Noe, anume că era în vârstă de 500 de ani când i s-au născut cei trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet. (v. 32).

Capitolul al şaselea al cărţii Facerii este unul al hotărârilor majore pentru viaţa oamenilor de pe pământ: intervenţia lui Dumnezeu în vârsta oamenilor (6, 1-4); hotărârea pierderii omului (6, 6-7) şi legământul lui Dumnezeu cu Noe. (6, 18).

În tâlcuirea la acest primă intervenţie, vârsta oamenilor, un tâlcuitor modern opiniază următoarele: Versetele 1-4: text enigmatic; inserţia unei străvechi tradiţii pe care autorul Genezei nu şi-a permis s-o omită. În limbajul biblic, ,,fii ai lui Dumnezeu” sunt oamenii superiori, evoluaţi, virtuoşi, în timp ce fii ai oamenilor” sunt cei inferiori, primitivi, instinctuali, păcătoşi. Din unirea

acestor două ,,specii” atât de diferite s-au născut ,,uriaşii”, ca o culme a răutăţii de pe pământ, răutate pe care Domnul o va eradica prin potop. (Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 28. (Se va prescurta în continuare Biblia…).

Ca răspuns la răutatea care s-a mărit în oameni vine şi căinţa Creatorul de a fi plăsmuit astfel de creaturi. (vers. 6). Răutatea merge până la negarea existenţei creatoare şi proniatoare a lui Dumnezeu: ,,Zis-a cel nebun în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu!” Stricaţi au devenit şi urâţi s-au făcut în căile lor, nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici

măcar unul nu este”. (Ps. 13, 1). Sfântul Ioan Damaschinul de-monstrează că tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu se opune gândirii logice. Ca atare, numai un nebun Îl poate nega pe Dumnezeu (Biblia…, p. 631). În Noul Testament aflăm localiza- rea centrului aceste răutăţi – inima (Matei 15, 19), loc din care ies toate păcatele (Marcu 7, 21-23).

În versetele 6-7 regăsim hotărârea fermă a lui Dumnezeu de a pierde pe om. Calea lui Dumnezeu a devenit şi calea omului, abandonarea acestui drum duce la părerea de rău din partea lui Dumnezeu: ,,Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul să fie rege, de vreme ce el s-a abătut de la calea Mea, iar Cuvintele Mele nu le-a ţinut”. (I Regi 15,

11). Abandonând calea lui Dumnezeu, oamenii

trăiau în propria lor lege, uitând de Dumnezeu: ,,Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului”. (Matei 24, 37).

Preot Sebastian Andrei Petrescu

7

Bucurii editoriale:

Gânduri de lumină

Spunea un Profesor timișorean că orice carte tipărită reprezintă o boală învinsă. Este cred eu, ceea ce distinsul Părinte Dan D. Gîrjoabă a reușit să realizeze cu prima sa carte tipărită. După o îndelungată și rodnică ucenicie în presa bisericească parohială, - amintim aici de - publicația ,,Anghelos”, realizată de C. Sa, prin intermediul căreia își trimite gândurile de lumină în sufletele și casele credincioșilor păstoriți cu atâta seriozitate a actului pastoral, a strâns în paginile revistei cele mai frumoase din aceste gânduri ca mărturie statornică peste ani a misiunii prin presa scrisă. Autorul, s-a născut în Timișoara în 13 martie 1887, a absolvit Colegiul Economic ,,Francesco Severio Nitti” și Facultatea de Teologie (2006-2010) și Facultatea de Drept și Administrație Publică (2008-2012) din Timișoara, cursuri postuniversitare de masterat în Teologie la Arad (2010-2012). În prezent este doctorand în domeniul fundamental Istorie în cadrul Universității din Oradea. Din 2011 este preot slujitor la biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Sînmihaiu Român, protopopiatul Timișoara I. Cartea beneficiază de două cuvinte introductive iscălite de C. Păr. Prof. Dr. Petrică Zamela și Păr. Ioan Brânzei. Aflăm din aceste rânduri lucruri de căpătâi și anume: ,,Gândul… este preludiul faptei, al sentimentului înveșnicirii noastre. […] Meditația generează reflecția poate îndrepta mintea spre adevăr și sufletul spre mântuire. Părintele în meditațiile sale ne îndeamnă să urcăm pe scara virtuților, spre treptele Sfintelor Taine, pentru a deveni – candidați la mântuire”. (p. 1; 5-6). Structurată în două capitole, la care se adaugă cuvintele introductive și o generoasă bibliografie, volumul propune învățături sublime sub forma unor Meditații, eseuri și reflecții (Cap. I) în Rânduri și gânduri (Cap. II). Cartea are o țintă finală mântuirea, fericirea ea poate fi cucerită prin pocăință, cruce ș. a.. Suntem mereu în starea unor ,,Candidați la mântuire”. Dincolo de a socoti mântuirea o eternă fata morgana, autorul accentuează o realitate și anume aceea că ,,mântuirea începe azi și viața (…) are perspectiva eternității. După documentele de bază ale creștinismului, moartea făpturii umane este nu numai un accident survenit în urma greșelii celor care au acționat împotriva firii lor, ci și o evitare a permanetizării ‹‹nefirescului›› adică a consecințelor păcatului neascultării”. (p. 10). Lupta creștinului o reprezintă deprinderea iubirii, cheia de accedere în Împărăția gătită de la facerea lumii: ,,Iar dacă ar întreba cineva în ce fel poate deprinde cel care nu simte un îndemn, care nu se simte înzestrat spre acest exercițiu, să ne amintim ceea ce o anume știință a formulat cu câtva timp în urmă: ‹‹funcția creează organul››, inima fiind – în afara funcțiilor biologice – organul iubirii. Este necesară

doar încrederea în chemarea Celui care ne-a asigurat: ‹‹îndrăzniți, Eu am biruit lumea›› (Ioan 16, 33)”. (p. 15). Pocăință este socotită o prioritate ,,mereu uitată”. Pentru cititorul atent vom vedea că lupta începe dintru început: Cum poate fi uitată o prioritate? și aceasta mereu, adică se creează o indiferență față de aceasta. După ce autorul dă o definiție a Pocăinței sprijinindu-și cuvintele pe Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți reușește să aducă Teologia înaltă în zăgazurile vieții creștine cotidiene. Ceea cred eu este încă o biruință a scrisului Părintelui Dan: ,,Dacă Împărăția este cea care ‹‹se apropie de noi››, atunci înțelegem că fără pocăință, Sfânta Treime nu are cum să-și facă sălaș în noi. Fără baia pocăinței adevărate, ne asigură și toți Sfinții Părinți, niciunul nu vom putea sub nicio formă să redobândim ‹‹haina de nuntă›› adevărată. Astfel nu ne putem îmbrăca în Sfântul Duh, ci ne pregătim să fim ‹‹aruncați în întunericul cel mai din afară››” (Matei 22, 13). p. 16-17. Examenul clasic al pocăinței în reprezintă aropierea de Sfintele Taine, mai întâi prin nevoință (post), iar apoi plenar prin plinirea acestora. Taina Spovedaniei reprezintă ,,strana mântuirii”. Observăm că autorul în argumentarea sa se

folosește de un alt adevăr de credință și anume practicarea Sfintelor Taine ca trepte spre Dumnezeu: ,,Pe măsură ce omul înaintează în viață, această haină luminoasă a vieții se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi și trebuie spălată mereu, în mod ritmic și conștient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creșterea noastră în Hristos, așa cum este necesară curățenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este așadar curățirea sufletului de păcate în fața lui Dumnezeu care iartă păcatele și în prezența preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile și testamentul duhovnicesc care trebuie urmate în fiecare caz în parte”. (p. 27). O etapă a Spovedanie o constituie și meditarea la păcatele săvârșite. Părintele autor vorbește ,,despre ,,o perioadă de

bilanț interior, de gândire retrospectivă și anticipativă asupra vieții noastre, amintirea vieții de păcate și hotărârea de a abandona vechea viață, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima ușurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăință”. (p. 40). Tot ca mărturie a vieții parohiei unde slujește părintele Gîrjoabă stau dovadă două texte ale unor cuvântări susținute de autor de astă dată în fața preoților cu prilejul cercului pastoral: ,,Minunile din Cărțile 1-2 Regi ale Vechiului Testament” și al conferinței preoțești semestriale: ,,Parohia astăzi. Misiunea, vocația ei în societatea contemporană”. Toate aceste gânduri de lumină se adaugă din belșug asupra hotărârii de a-i urma lui Hristos. Folosirea persoanei I și a timpului prezent dă un plus de valoare meditaților părintelui care își au obârșia în persoana sa și în prezentul activității pastorale din parohie. Felicităm autorul iar cititorilor le dorim răgaz pentru descoperirea unor bucăți din sufletul său pentru înnobilarea sufletelor noastre.

Preot Valentin Bugariu

6

Semne:

Viaţa lui Noe. O posibilă exegeză a textului sacru

Primele menţiuni despre Noe le avem în

capitolul 5 din prima carte a Pentateuhului mozaic. De aici aflăm că Noe a fost fiul lui Lameh şi nepotul lui Matusalem (Fac. 5, 25; 28). Din versetul al douăzeci şi optulea aflăm că de acum putem vorbi despre blestem şi mângâiere (Noe) în viaţa oamenilor. Blestemul neascultării, a încălcării cu bună ştiinţă a cuvântului divin: ..Iar lui Adam i-a zis: ,,Pentru că ai ascultat de vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci!, blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale” (Fac. 3, 17). Acest gest al neascultării este însă echivalent cu robia în păcat, supunerea omului sub povara stricăciunii şi a morţii până la eliberarea finală de această caznă: ,,Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea, făptura însăşi, se va elibera din robia stricăciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8, 20-21). Tot în capitolul al cincilea avem o altă informaţie cu referire la Noe, anume că era în vârstă de 500 de ani când i s-au născut cei trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet. (v. 32).

Capitolul al şaselea al cărţii Facerii este unul al hotărârilor majore pentru viaţa oamenilor de pe pământ: intervenţia lui Dumnezeu în vârsta oamenilor (6, 1-4); hotărârea pierderii omului (6, 6-7) şi legământul lui Dumnezeu cu Noe. (6, 18).

În tâlcuirea la acest primă intervenţie, vârsta oamenilor, un tâlcuitor modern opiniază următoarele: Versetele 1-4: text enigmatic; inserţia unei străvechi tradiţii pe care autorul Genezei nu şi-a permis s-o omită. În limbajul biblic, ,,fii ai lui Dumnezeu” sunt oamenii superiori, evoluaţi, virtuoşi, în timp ce fii ai oamenilor” sunt cei inferiori, primitivi, instinctuali, păcătoşi. Din unirea

acestor două ,,specii” atât de diferite s-au născut ,,uriaşii”, ca o culme a răutăţii de pe pământ, răutate pe care Domnul o va eradica prin potop. (Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 28. (Se va prescurta în continuare Biblia…).

Ca răspuns la răutatea care s-a mărit în oameni vine şi căinţa Creatorul de a fi plăsmuit astfel de creaturi. (vers. 6). Răutatea merge până la negarea existenţei creatoare şi proniatoare a lui Dumnezeu: ,,Zis-a cel nebun în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu!” Stricaţi au devenit şi urâţi s-au făcut în căile lor, nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici

măcar unul nu este”. (Ps. 13, 1). Sfântul Ioan Damaschinul de-monstrează că tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu se opune gândirii logice. Ca atare, numai un nebun Îl poate nega pe Dumnezeu (Biblia…, p. 631). În Noul Testament aflăm localiza- rea centrului aceste răutăţi – inima (Matei 15, 19), loc din care ies toate păcatele (Marcu 7, 21-23).

În versetele 6-7 regăsim hotărârea fermă a lui Dumnezeu de a pierde pe om. Calea lui Dumnezeu a devenit şi calea omului, abandonarea acestui drum duce la părerea de rău din partea lui Dumnezeu: ,,Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul să fie rege, de vreme ce el s-a abătut de la calea Mea, iar Cuvintele Mele nu le-a ţinut”. (I Regi 15,

11). Abandonând calea lui Dumnezeu, oamenii

trăiau în propria lor lege, uitând de Dumnezeu: ,,Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului”. (Matei 24, 37).

Preot Sebastian Andrei Petrescu

8

Cronica parohială:

o Concurs Județean de reviste religioase. Joi, 16 Cireșar 2016 s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a Concursului de reviste religioase, școlare și parohiale. Această ediție a avut loc în organizarea Mitropoliei Banatului și a Inspectoratului Școlar Județean, Timiș din inițiativa și în coordonarea prof. Ana Usca și prof. Ionela Ghimboașă de la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara. Revista ,,Arhanghelul” a obținut Premiul al II-lea, secțiunea reviste parohiale.

o Elevii Școlii din Birda în tabără de creație la Mănăstirea Șag-Timișeni. La finalul anului școlar elevii cu rezultate bune și foarte bune la disciplina Reli- gie ortodoxă au benefi- ciat de o săptămână de activități educative la Mănăstirea Timișeni - Șag. Din partea Școlii din Birda au participat la această tabără trei elevi din clasa a VII-a: Marcu Diana, Stancov Lisa și Weisz Markus însoțiți de prof. Doru Popa, titularul disciplinei Religie de la școala amintită.

o Hramul Bisericii din Birda. La Praznicul Nașterii Domnului, în prag de toamnă, biserica ortodoxă din Birda și-a serbat hramul închinat celei dintâi sărbători din noul An bisericesc. Cu acest prilej a fost oficiată Sfânta Liturghie cu începere de la orele 1000.

La momentul potrivit mai mulți credincioși și copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Cuvântul de învățătură a aparținut preotului paroh care a scos în relief importanța serbării hramului pentru comunitatea parohială. După otpustul Sfintei Liturghii a urmat ceremonialul de sfințire a colacului hramului. De astă dată nașii au fost Kristine și Adrian Covaci care au pregătit cele necesare prăznuirii în comuniune și pentru comunitate.

La final a fost prezentat numărul al 3-lea pe a. c., al publicației locale ,,Arhanghelul”. Din cuprins am reținut articole care fac referire la viața parohiei precum și cronica activităților religioase desfășurate de Parohie.

o Început de an școlar la Birda și Sîngeorge. Luni, 12 septembrie 2016 a avut loc deschiderea festivă a noului an școlar, 2016-2017. Cu acest prilej a fost oficiată slujba Te-Deum-ului pentru această ocazie din viața elevilor. Slujba religioasă a avut ca scop principal ,,ca bunul Dumnezeu să le lumineze mintea și să le întărească credința, spre primirea și înțelegerea tuturor învățăturilor folositoare sufletului și spor în dobândirea de cât mai multe cunoștințe necesare studiului” cum îndemna în mesajul cu acest prilej Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului.

o Pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș în parohia Birda. Anul acesta Biserica

Ortodoxă din Banat comemorează 360 de ani de la trecerea în veșnicie și 60 de ani de la actul canonizării Sfântului, ocrotitor al Banatului. În Ajunul sărbătoririi Sfântului Iosif, în 14 septembrie de la orele 1800 a fost oficiată slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenie).

În ziua de 15 septembrie de la orele 1000 a fost săvărșită Sfân- ta Liturghie. Predica zilei

susținută de preotul paroh a scos în evidență faptele minunate ale Sf. Iosif. Cu acest prilej a fost lansată cartea: Sfântul Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului, Ed. Tiparnița, Arad, 2016. Această carte deschide o colecție catehetică ce va întovărăși revista ,,Arhanghelul” intitulată ,,Colecția Arhanghelul”. Slujbele închinate cinstirii Sfântului Iosif cel Nou s-au încheiat cu slujba Acatistului de la orele 1800.

O activitate deosebită a reprezentat-o realizarea proiectului de desen tematic intitulat: ,,Prin culori la cinstirea Sfiniților”. Aceasta s-a derulat la Școlile din Birda și Sîngeorge și au participat elevi din clasele III-VIII.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Dr. Nina Ceranu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia

Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:

Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731

Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-

mail: parohiabirda@yahoo.com