1

SCOUT magazin Revista exploratorilor vâlceni anul I / Nr. 2 / Octombrie 2003

Zilveren Schor, Zeeland, Nederlanden

International Camp 2003 Dupa cum bine

stiti cercetasii valceni au foarte multi prieteni atat pe plan national cat si pe plan international. Astfel un grup din centru nostru local a fost invitat sa participe la un camp ce a avut loc in Olanda, in provincia Zeeland.

Grupul format din 16 cercetasi exploratori (Popescu Gabriel,

5Vajaila Petrut, Almasi Andrei, Raluca Marinescu, Stoica Alexandra, Butnaru Ion, Glavan Costin, Dobrita Adi, Maria Grosu, Dumintrescu Anca, Stefanescu Alexandra, Andrada Grajdeanu, Nedelcu Alin, Petriea Catalina si Petcu Mihai adica eu…) si 3 lideri (Almasi Mariana, Almasi Nicolae, Bleau Roxana), a plecat spre Olanda pe 1 august intr-o frumusete de microbuz( nou nout). Pana in Germania nu ne-am oprit decat pentru scurtele popasuri necesare. In Germania insa, am vizitat orasul Koblenz, un oras foarte frumos atat prin peisajul inconjurator cat si prin arhitectura sa. In a 3-a zi de la plecare, dis-de-dimineata am ajuns la locul de camp, Zilveren Schor („Tarmul de Argint”) o bijuterie de camp, aflata pe un canal la Marea Nordului, care beneficia de toate facilitatile moderne.

Motto: Cele două etape pentru a atinge fericirea sunt: consideră viaţa ca un joc si ajuta dragostea sa triumfe. (Lord Baden Powell - La route du succes)

Provocarea 2003

A început cu ploaie şi s-a terminat cu ploaie. Am avut parte şi de mocirlă dar şi de soare şi năduşeală. Un camp complet în care am putut să ne îndeplinim câteva mari vise. Toate acestea şi altele la Provocarea Scout Sinaia 2003.

Deva, Craiova, Tulcea, Sulina… au fost toţi acolo. Cu mic cu mare, cercetăşia s-a mutat la Sinaia, aproape de cota 1400, în vechea carieră de piatră. Pe lângă „confraţii” cercetaşi români, am avut parte şi de „provocaţi” internaţionali, în camp perindându-se la stânga şi la dreapta francezi din două regiuni diferite, cehi, polonezi şi un grup de italieni non-cercetaşi. Programul a fost deosebit de încărcat şi nu ar fi fost posibilă îndeplinirea sa fără o bună organizare şi un sistem capabil. Astfel, din prima zi am fost organizaţi pe patrule mixte (cercetaşi din centre diferite). Separaţi complet pe ramuri de vârstă, fiecare patrulă avea un program zilnic bine stabilit, fără posibilitate prea mare de abatere. Trebuia să facem „de serviciu” cel puţin o dată la bucătărie, cel puţin o dată să aducem lemne …. (continuare în pagina 3) Din sumar: - Provocarea Scout 2003 - pag 4 - Campul de supravieţuire de la Dej - pag 5 - „Cupa Izvoarelor” 2003 - pag 6 - Ce este Agenda 21 - pag 7 - Activităţile verii 2003 - pag 7 - Bizonia – un pic de istorie - pag 8 - Un traseu în Parâng - pag 9 - „Sfaturi pentru părinţi” - pag 11 - ONCR, priorităţi strategice - pag 13 - Concursul Epistolar 2004 - pag 14 - De toate - pag 15

2

Acolo am fost intampinati de lideri olandezi care ne-au prezentat campul (noi am ramas cu gura cascata).

Dupa ce ne-am instalat corturile ne-am apucat sa facem si constructiile de camp, constructii la care colegii nostri din Alba s-au dovedit a fi mai buni (numai pentru anul acesta). Apoi am facut cunostiinta cu restul cercetasilor din camp. Pe langa centrul nostru au fost prezente si centrele „Axente Sever” din Alba Iulia si „John Visser” din Campia Turzii cu care ne-am inteles foarte bine (nici nu se putea altfel pentru niste cercetasi).

A 2-a zi s-a facut deschiderea oficiala a campului si am fost informati in legatura cu programul de activitati. Urma ca ziua urmatoare sa mergem intr-un „water hike” (hike pe apa, lucru de care noi nu mai auzisem). Apoi am plecat in hike.

A fost o experienta ciudata si pe cat de ciudata atat de interesanta. Liderii olandezi ne-au spus ca trebuie sa ne impartim in 2 patrule si sa plecam, fiecare patrula in cate o barca, pana la o insula aflata cam la 1 km departare. Acolo am primit alte instructiuni. Trebuia sa lasam barcile si sa ne construim singuri barci, fara a taia insa vreo bucata de lemn. Am gasit totusi niste bucati mari de spuma de mare pe care le-am legat cu cativa metri de sfoara pe care ii aveam la noi. Cateva scanduri de lemn pe care le-am gasit pe insulita s-au transformat in vasle. Apoi am primit o harta care ne arata ca va trebui sa vaslim spre o insula care se afla la o distanta destul de mare, cam la vreo 4 km. Dupa o mult prea lunga perioada de vaslit am ajuns si pe cea de-a doua insula care era mult mai mare decat prima si pe care am pierdut mult timp pentru a gasi noile instructiuni si harta pentru portiunea urmatoare. Apoi ne-am asezat cu totii din nou pe plute si ne-am apucat sa vaslim. Am intrat pe un alt canal navigabil. In timp ce noi abia ne miscam, pe langa noi treceau iahturi ai caror pasageri ne tot salutau si ne intrebau de unde suntem si de ce suntem pe acele plute. Dupa inca vreo 4 km am ajuns in punctul in care trebuia sa dormim peste noapte. Bagajele noastre ne asteptau deja acolo, aduse de unul din liderii olandezi. Apoi ne-am instalat tabara si pentru ca toti eram rupti de oboseala am adormit imediat. A doua zi ne-am trezit devreme si ne-am strans bagajele in graba pentru a pleca cat mai devreme la drumul lung care ne astepta. Trebuia sa ocolim tot lacul pe care il traversaseram, in total vreo 30 de km. In departare se vedea Veere unul din orasele prin care trebuia sa trecem… si totusi parea atat de departe. Ajungand la Marea Nordului ne-am oprit pe una dintre plaje pentru a face o baie. Am ramas uimiti de salinitatea apei… parca eram la Ocnele Mari. Apoi dupa ce am stat o ora la plaja ne-am continuat drumul. Am mers pe drumul de biciclete (pentru ca la olandezi bicicletele merg separat de masini sau au aproape jumatate din soseaua pentru masini, fiind in numar mult mai mare). Trecand si prin Veere am vazut putin orasul pe care urma sa il vizitam mai tarziu. De la Veere nu mai aveam mult pana in camp. In scurt timp am ajuns si ne-am propus sa „intram cu cantec”. Ne-am ales „We are the champions” (fiind foarte mandri de performanta noastra). Insa dupa 2 strofe s-a ajuns la „Urla foamea in noi” (motivul este evident). Cercetasii din Alba ne-au surprins placut cu mancarea gatita (le multumim si acum pentru asta). Normal ca la vreo 2 ore dupa masa toata lumea a adormit…

A 2-a zi a venit randul cercetasilor din celelalte centre locale sa plece in hike si randul nostru sa vizitam obiectivele turistice. Am vizitat orase foarte frumoase ca Middelburg si Vlissingen in care am vazut toate lucrurile prin care au trecut olandezii pentru a cuceri pamantul din calea apelor. Am vazut toate ecluzele, chiar si unele foarte vechi. Toti am fost placut surprinsi de arhitectura olandeza.

Stadionul Clubului „Ajax” Amsterdam

3

Totul era construit la o scara mult mai mica decat in alte tari vestice. Case ce pareau foarte mici, drumuri foarte stramte, chiar si in orasele mari. Am fost dusi de catre liderii din Olanda la o fabrica de Klompi (saboti de pe la ei) cat si la o fabrica de cascaval (acolo ne-au dat sa bem corespondentul traditional de la Danone). Apoi am participat la un atelier de “face painting” cat si la unul despre istoria Olandei. Am mai mers inca odata la plaja la Marea Nordului si la cumparaturi prin Middelburg. Spre sfarsit am vizitat obiectivul principal: Amsterdam. Un oras mare, insa la fel ca si celelalte orase olandeze foarte inghesuit. Strazi foarte stramte, (exceptand principalele bulevarde), oameni foarte multi si de toate natiile. Am cunoscut acolo arabi din Kuweit cat si de prin Iran, africani, romani (de fapt o romanca din Cluj).

Apoi liderii olandezi ne-au facut o surpriza placuta. Ne-au dus in Red Light District (parte a orasului despre care se spune ca daca nu o vezi, degeaba te duci in Amsterdam). A fost o experienta noua si foarte interesanta, Red Lightul fiind un lucru cu care nu eram obisnuiti. Cu 2 zile inainte de plecarea spre Romania, am vizitat orasul Vlissingen si odata cu el si muzeul Arsenal. Acesta era un muzeu dedicat piratilor. Era foarte modern continand tot felul de holograme, modele ba chiar si un simulator de furtuna si lupta pe mare (practic dandu-ti oportunitatea de a fi pirat). A

fost foarte fain la Arsenal, insa dupa ce am iesit din acesta nu prea am mai avut timp sa vizitam restul orasului Vlissingen. Ziua urmatoare la festivitatea de inchidere centrul local Mircea cel Batran (adica al nostru) a luat premiul I general cat si premiul I la bucatarie (afirm cu modestie ca a noastra era cea mai buna mancare). La constructiile de camp am luat premiul III.

Apoi am dezinstalat tabara, am incarcat toate bagajele in rulota (fara nici o pofta de a face acest lucru) si ne-am pregatit de plecare. Ne-am luat la revedere de la toti olandezii cat si de la nemti si cu parere de rau am parasit “Tarmul

de Argint”. Dupa nici o ora de mers am trecut in Belgia si in scurt timp eram si in capitala, in Bruxelles. Desi nu am avut destul timp sa il vizitam cum am fi dorit noi am ramas placut impresionati de Bruxelles, cat si de diferenta de la o cultura la alta. Olandezii ni se pareau acum atat de diferiti. Apoi am parasit si Bruxellesul si Belgia si nu ne-am mai oprit pana in Salzburg in Austria, orasul lui Mozart. Aici am gasit un oras total diferit de tot ceea ce vazusem pana atunci. Muzica se auzea din fiecare piata, de dupa coltul fiecarei cladiri. Era orasul muzicii. Acolo am vazut si un tanar care canta la pahare (puse pe un suport metalic) opere ale lui Mozart sau Tchaikowsky. Ne-a parut rau cand am parasit Salzburgul pentru ca nu mai vazusem niciodata un astfel de oras. Am plecat spre Ungaria cu sentimente contradictorii: fericiti ca ajungem acasa, suparati ca o minunata aventura era pe sfarsite. Trecand in Ungaria am vizitat Budapesta (la 3 noaptea !!!). Apoi am plecat spre Romania. Nici la vama parca nu am mai stat atat de mult si incetul cu incetul ne-am apropiat de Valcea. Aici parintii ne asteptau la locul unde ajungea microbuzul, doritori de a le povesti intamplarile noastre.

Povestesc aceste intamplari de cand ne-am intors pe 19 august si se pare ca nici acum nu le-am terminat…

Cu pluta pe Veerse Mer

4

Provocarea Scout 2003 (continuare din pag 1)

Trebuia să facem „de serviciu” cel puţin o dată la bucătărie, cel puţin o dată să aducem lemne şi în fiecare seară se pregătea o listă cu cei care urmau să patruleze prin subcamp peste noapte. De ce era nevoie de patrulare, mă întrebaţi? Ei bine, în fiecare seară vreo trei ursuleţi mititei ne făceau vizite la groapa de gunoi şi apoi fugeau cât vedeau cu ochii atunci când puneam lanternele pe ei. Şi cum fiecare subcamp avea propriul spaţiu de depozitare al gunoiului, puteau oricând să se întoarcă. Şi acum, că tot am ajuns aici, trebuie să vă spun şi că tot campul a fost structurat ca o reuniune a elementelor naturii, încât cele patru subcampuri se numeau: Aero( subcampul liderilor), Aqua(subcampul temerarilor), Fuego şi Terra (subcampurile exploratorilor). În fiecare zi, patrulele plecau patru câte patru la activităţi: alpinism, parapantă, serviciu în folosul comunităţii

(SFC), Valea Provocării, etc. sau mergeau alene spre corturile unde se susţineau atelierele de : prim ajutor, comunicare, educaţie sexuală, olărit, democraţie, etc. După un atelier abia aveam timp să luăm masa, că trebuia să dăm fuga spre următorul. Organizarea a trebuit să fie la cele mai înalte standarde, deoarece numărul mare de participanţi şi programul „cu greutate” puteau să cauzeze o învălmăşeală groaznică. Atelierele au fost la voia naturii, majoritatea desfăşurându-se în aer liber. Parapanta a fost unul din cele mai „mofturoase” ateliere, puţini având ocazia să zboare. Cei care au avut noroc, însă, pot să povestească o experienţă poate unică în viaţa lor. După un traseu prin munte înspre „Poiana Regală”, am ajuns la locul de desfăşurare al atelierului şi am zburat. În zilele următoare am fost la Alpinism, unde am practicat doua trasee de dificultăţi diferite, tiroliană si rapel, la SFC, unde am curăţat de deşeuri o porţiune din valea râului Sinaia şi in ultimele zile am parcurs

Valea Provocării: un traseu cu obstacole tot pe valea râului Sinaia, incluzând căţărare pe buştean, urcare pe funie, rapel în cascadă şi altele.

Seara aveam „de lucru” la scenă, unde fie trebuia să prezentăm un program artistic, fie aveam privilegiul sa ne delectăm la performanţele celorlalţi. Într-una din seri chiar am fost invitaţi sa vizionăm filmul de animaţie „Ice Age” proiectat pe un ecran comparabil cu cel de cinematograf. În orice caz, festivităţile de deschidere si, mai ales, de închidere ne-au luat răsuflarea, organizatorii surprinzându-ne cu focuri de artificii si spectacole pirotehnice.

Pe lângă programul deosebit de încărcat, campul a fost un bun prilej să legăm noi prietenii şi să le solidificăm pe cele vechi.

Am plecat toţi de acolo neregretând un moment că am acceptat şi am făcut faţă Provocării 2003.

Andu Bărăgănescu, Unitatea VIP

5

Creatza a supravietuit

Telefonul suna, probabil pentru desteptare. "hai mai lasa-ma sa dorm putin, te rooog, e numai 6", zic eu.. Deschid ochii si vad rucsacul. E totul gata de plecare, “sa nu uit conservele din frigider”- biletul pus aseara pe birou…zambesc, ma imbrac, iau pateurile, il pup pe tati, caci o satamana nu il mai vad si in 15 minute ajung la autogara. Aici le gasesc pe fete . Suntem numai 4, dar nu conteaza; ne descurcam noi. Pana la Cluj vom face 6 ore…stim ca de acolo trebuie sa luam un autobuz ce ne va duce in satul Racatau. Plecand devreme din Valcea stim ca o sa ne ramana si vreo 3 ore de plimbare prin Cluj-Napoca. Pe drum, in Alba-Iulia intram intr-un magazin sai vedem :”Branzoici-4500”. Acest cuvant avea sa nasca o “disputa” intre Ardeal si restul tarii., lungi discutii in camp cu privire la pluralul “branzoaicei”.

Pe la 7 coboram din autobuz si vedem 2 cercetasi; erau Bianca si Razvan care ne asteptau cu caruta cu care am urcat pana la cabana lui Horatiu, alt cercetas tot din Dej. De aici, caii nu mai rezistau asa ca, desi era tarziu am stabilit ca vom merge pe jos pana la Dobrin, unde era campul. Si nu degeaba se numeste camp de supravietuire; 5 fete si un baiat mergeam pe carari, apucand pe toate scurtaturile cunoscute. Frica nu ne era… numai Razvan ne-a speriat cand treceam printr-o padure spunandu-ne sa facem galagie. Se pare ca erau lupi undeva aproape de noi…nici acum nu stiu daca el chiar I-a vazut, dar oricum noi am inceput toate sa urlam: “Mama, unde esti?! Bate-ma de vrei, dar lasa-ma cu ei…” si tot ce ne mai venea prin minte in clipele acelea. Am supravietuit si dupa 2 ore am ajuns

la camp, unde ne asteptau ceilalti cercetasi din Dej si ajutoarele lor din Campia Turzii si Tecuci, adica Mishu si Cristi. Fiind 11 noaptea nimeni nu a mai stat sa aseze cortul asa ca am hotarat sa dormim in acea prima noapte la gramada. Asa ca ne-am luat sacii si izoprenele si ne-am dus intr-o poiata cu fan. Eram toti acolo, adica Valcea si Dej-ul, restul fiind pe drum. Mishu ne-a cantat la chitara, am povestit peripetia de pe drum si in sfarsit am adormit. Dimineata, frig de nu mai stiam ce sa luam pe noi, ceata, Muntele Mare in fata noastra, cativa localnici care aveau grija de vaci (oi nu mai erau decat 4 pentru ca restul fusesera luate de lupi)…

Dupa-amiaza au sosit si ceilalti cercetasi din: Tg.Jiu, Bucuresti, Craiova, Tecuci, Suceava, Sibiu, Cluj, Tg.Mures., in total vreo 50 de persoane. Noi, mai smechere ne-am dus mai devreme… Ne-am instalat si cortul in sfarsit… Ziua urmatoare a fost plecarea in hike. Si aici e mult de povestit…in sir indian am coborat cam 300 de metri, pe parcurs afland raspunsul la intrebari de genul: "cum se aseaza lucrurile in rucsac?", “ cum scapi de ursi, lupi, mistreti?”si diverse probleme ce tin de primul ajutor. A trebuit sa invatam sa construim o bivoaca, in care sa dormim, intrucat corturile erau sus, la Dobrin. Si noi, fiind numai fete nu prea eram in stare, asa ca cei 2 bucuresteni veniti ne-au ajutat si am ajuns impreuna la ceea ce se vede. Dimineata trezirea la 4; trebuia sa facem curat, sa punem cetina deoparte, sa ducem blanile de lemn la locul lor, sa lasam totul asa cum a fost inainte. Si cam asta s-a si intamplat. Apoi la 6, plecarea in partea a doua a hike-ului. Am coborat in sat si de aici un camion ne-a dus pana la Rezervatia naturala de ursi. Rucsacii au ramas la stancile unde mai tarziu aveam sa facem rapelul, iar noi am zis sa facem o plimbare. Drmul acesta a fost probabil cel mai interesant; pe langa frumusetea zonei populate numai cu animale ce iti dadea un sentiment de pace interioara si o oarecare speranta ca oamenii isi vor dori intr-o zi o viata in mijlocul acelei lumi, nu numai o vacanta de o saptamana, ni s-au spus tot felul de legende. Se pare ca acolo exista un altar al lui Zamolxe, unde se faceau sacrificii de oameni in trecut. Fecioarele se duc si acum sa isi puna cate o dorinta undeva sus, pe o stanca, intr-o anumita perioada a anului. Peste tot, urme de ursi din pacate insa, nici unul in fata noastra, pe care sa il admiram sau de care sa fugim. Era si un rau pe care a trebuit sa il trecem de cel putin 10 ori sarind de pe o piatra pe alta…cred ca toti au alunecat si au cazut in apa, numai ca cei mai norocosi nu s-au udat decat la picioare. Am dat si peste niste albine; aici iar fiecare cu norocul lui…unii intepati de 5 ori si altii deloc. Apoi, ne-am intors la stanci, unde Horatiu si Bubu legasera deja coarda,

6

totul era pregatit pentru rapel. Si nimeni nu a scapat. La mine a fost pentru prima data si, desi la inceput imi tremurau genunchii, am ajuns teafara jos, bucuroasa ca am fost in stare sa cobor. Dupa ce au terminat toti, am plecat inspre camp. Pe drum am oprit sa o ascultam pe Maria Ionita, o doamna cu harul povestirii, pe care e imposibil sa nu o asculti atunci cand incepe vorbeasca. Si cu rucsacii in spate am urcat cateva ore pana am ajuns la Dobrin. Sus eram toti rupti de oboseala, dar tot s-a stat la foc pana tarziu. Ziua urmatoare…tot una plina. Localnicii au fost de acord sa ne imprumute un cal, pe care sa il calarim noi toti. Si fiecare a dat cate o tura. Saracul cal! Pe seara am aflat ca totusi se va face tiroliana desi plouase putin in ziua aceea. Si asa am ajuns eu sa fiu urcata intr-un brad, pe la 11 noaptea si sa mi se dea drumul pe coarda. Ca sa fie si mai interesant la celalalt capat erau cateva persoane mereu pe faza, gata sa imi puna lanterna in ochi, numai ca eu sa cred ca voi lua un brad in brate. Fiind ultima noapte, focul de tabara a fost de nelipsit. Lemnele au ars toata noaptea, saracii localnici nu stiu cum au dormit, auzindu-ne pe noi cantand si razand. Dimineata…cocosul canta probabil pentru a ne anunta ca trebuia sa strangem. Azi e plecarea si trebuie sa ajungem la timp in sat, sa luam autobuzul pana la Cluj. Tristete mare…50 de persoane se despart…50 de persoane care parca se cunosc de o viata, 50 persoane care au impartit pentru o saptamana acelasi aer, acelasi frig, aceasi apa rece, acelasi munte. Si, noi “tinerele din Valcea asteptam un autocar ce ne va duce in Valcea. Peste 6 ore vom fi acasa. Dar nimeni nu mai vrea sa plece. Din pacate insa, mancarea s-a terminat si parintii abia asteapta sa ne vada intregi. Deja imi e dor de toti; stiu insa ca voi vorbi cu ei pe net si nu imi ramane altceva d efacut decat sa astept campul de la Alba, unde am promis ca ne vom reintalni.

Ana Petrescu (creatza) io_tralala@yahoo.com

„Cupa izvoarelor” – 2003, un succes de necontestat…

A mai fost o „Cupă”… De data aceasta cu apă suficientă… la fel ca şi în ultimii doi ani cu o participare numeroasă şi dacă au fost şi neajunsuri rămâne pentru ediţia următoare să facem aşa fel încât acestea să nu se mai repete… Anul acesta au participat cercetaşi exploratori din 26 de centre locale. Să le trecem în revistă: Sinaia, Dej, Cluj-Napoca, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş, Deva, Corabia, „Hermannstadt” Sibiu, Piteşti, Slatina, Tulcea, Balş, Galaţi, Bucureşti – Col. Panaitescu, General Dimăncescu, Baden-Powell, Ecaterina Teodoroiu, Alb, Everest - , „Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, „Dr. Zorileanu” Băile Govora, Brezoi, Horezu, Călimăneşti, Tomşani şi „Mircea cel Bătrîn” Râmnicu Vâlcea. Câştigătorii acestei ediţii sunt: la temerari , locul I – patrula „Aliot” Sibiu, locul II – patrula „Veveriţele” Băile Govora, locul III – patrula „Inimă de vultur” Dej. La exploratori, locul I – patrula „Mercenarii” Râmnicu Vâlcea, locul II – patrula „Vraja pădurii” Sinaia, locul III – patrula „Vulturul” Corabia. În clasamentul general pe locul I s-a clasat Centrul local „Hermannstadt” Sibiu, pe locul II , centrul local „Mircea cel Bătrîn” Râmnicu Vâlcea şi pe locul III, Centrele locale „Tudor Vladimirescu” Drăgăşani, şi Dej. La proba artistică ce a contat pentru clasamentul general pe primul loc s-au clasat la egalitate formaţiile centrelor locale Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş iar pe locul II cele ale centrelor locale Corabia şi Târgu Jiu. Ediţia a VII-a a „Cupei izvoarelor se va desfăşura în zona de nord a judeţului, în Ţara Loviştei. Campul va fi instalat în valea Călineştiului sau pe platoul Titeşti. În funcţie de locul campului, hike-urile vor avea trasee în masivul Doabra sau în Făgăraş.

7

Activităţile verii 2003 - 19 – 22 iunie, a avut loc la Costteşti – Bistriţa, cea de a VI-a ediţie a reuniunii cercetăşeşti “Cupa ivoarelor”. Au participat peste 360 de cercetaşi temerari şi exploratori din 28 de centre locale. - Au continuat activităţile din cadrul proiectului “Promovarea turismului ecologic în Parcul NaţionalCozia-Narăţu” în mod deosebit cu patrulări şi acţiuni de igienizare în masivul Cozia şi pe valea Lotrişorului;

- Au continuat activităţile din cadrul proiectului “Cu tinerii pentru o comunitate durabilă – Plan local de Acţiune pentru Tineret” : emisiuni tv., şedinţe ale grupului de lucru, studiu socilogic ş.a.; - 14-21 iulie, 30 de cercetaşi temerari şi exploratori şi patru lideri adulţi au fost în camp la Obârşia Lotrului. Programul a cuprins activităţi de orientare, supravieţuire, învăţarea unor tehnici de camp dar şi hike-uri pe mai multe trasee din zonă; - 27 iulie - 5 august, 12 cercetaşi exploratori însoţiţi de un lider adult participă la Campul internaţional “Provocarea Scout” de la Sinaia, de unde se întorc cu cele mai frumoase impresii...Bravo Sinaia!... (continuare in pag 10)

8

B I Z O N I A - Un pic de istorie -

După capitularea necondiţionată a regimului nazist la 9 mai 1945, statul german a ăncetat să existe. Un sfert din spaţiile de locuit – în unele oraşe procentul urca la 50% - deveniseră inutilizabile, infrastructura economică intrase în colaps. În plus, milioane de germani se refugiaseră din ţinuturile estice, pentru că nu întregul teritoriu al Germaniei de dinainte de război fusese împărţit între cele patru state victorioase: S.U.A., Marea Britanie, Franţa şi U.R.S.S. Sovieticii ocupaseră unilateral teritoriile de la est de Oder şi Neisse, plasându-le sub autoritatea administrativă directă sovietică şi poloneză. Cea mai mare parte a revenea Poloniei, drept compensaţie pentru teritoriul cucerit de U.R.S.S în urma atacului din 17 septembrie 1939, când se alăturase Germaniei lui Hitler în ocuparea şi dezmembrarea statului polon. Populaţia de origine germană, aproximativ 9,5 milioane de suflete, din Prusia de Est, Pomerania şi Silezia, a fost alungată în Germania.

Potrivit termenilor înţelegerii dintre Aliaţi, zona de ocupaţie sovietică – care avea o densitate mai redusă şi unde se concentrau cele mai mari suprafeţe agricole din germania – trebuia să furnizeze zonelor occidentale de ocupaţie produse alimentare, în schimbul unei părţi din suma reparaţiilor datorate de respectivele zone. Dar cum sovieticii nu au furnizat alimentele conform înţelegerii, aliaţii occidentali s-au văzut nevoiţi să-i hrănească pe germani în contul lor. Americanii şi britanicii au grăbit procesul de refacere a industriei în zonele de ocupaţie, astfel încât germanii să devină capabili să se susţină prin forţe proprii, deşi sovieticii nu erau de acord. Atunci când occidentalii s-au opus, în 1946, ca sovieticii să mai pretindă reparaţii din zonele de ocupaţie, relaţiile s-au deteriorat rapid.

Un an mai târziu a devenit evident că sovieticii nu doreau organizarea unor alegeri libere, multipartide, pe întreg teritoriul Germaniei. Americanii şi britanicii au amalgamat atunci organele de administraţie germane din zonele de ocupaţie, pentru a grăbi refacerea economică. A rezultat o unitate administrativă nouă, numită Bizonia. Ea opera prin intermediul unui set de instituţii germane, care îşi aveau sediul în oraşul Frankfurt pe Main. Structura sa federativă a servit mai târziu ca model statului vest-german. Social-democraţii şi creştin-democraţii au devenit principalele partide politice din Bizonia. În martie 1948, ele au convenit ca cea de a treia forţă politică, liberal-democraţii, să instaleze ca arhitect al economiei Bizoniei pe Ludwig Erhard, până atunci economist obscur care susţinea eliberarea necondiţionată a economiei de sub controlul guvernului.

Totodată, puterile occidentale au decis să extindă aplicarea Planului Marshall – iniţiat cu un an în urmă – şi asupra Bizoniei, cât şi a zonei de ocupaţie franceză. Pentru a spori efectele acestuia, au întreprins şi o reformă monetară, creînd Deutsche Mark. Economia germană a răspuns rapid şi în scurtă vreme , bunuri de negăsit chiar pe piaţa neagră apărând la vânzare.

Răspunsul sovieticilor a fpost declanşarea Blocadei Berlinului Occidental, în iunie 1948( şi care avea să dureze până în mai 1949).Măsura luată de sovietici a accelerat procesul de integrare în partea vestică a Germaniei. Francezii au început să integreze zona lor în Bizonia, care a devenit Trizonia.În luna septembrie 1948, un Consiliu parlamentar, cu 65 de membri, aleşi de parlamentele landurilor, a început să alcătuiască proiectul unei constituţii. În primăvara anului 1949 şi-a încheiat activitatea şi în luna mai acelaşi an a fost proclamată Republica Federală germania. Legea de bază – cum s-a numit constituţia – a fost aprobată de aliaţii occidentali , cu o excepţie, Berlinul de Vest, a fost exclus dintre landurile care făceau parte din noul stat. Capitala era stabilită în micul oraş universitar Bonn. Iniţial R.F.Germania nu era un stat suveran. Statutul de ocupaţie redactat în 1949 de americani, britanici şi francezi le rezerva acestoraultima autoritate în probleme ca: relaţii externe, comerţ exterior, nivelul producţiei industriale şi toate problemele legate de securitatea militară a statului. În eventualitatea unui pericol care ar fi am,eninţat noul stat, Aliaţii occidentali îşi rezervau dreptul de a-şi relua drepturile depline ca puteri de ocupaţie.

Cu tact, răbdare, dar mai ales multă muncă, germanii au parcurs, într-o jumătate de secol, drumul de la Bizonia la Germania reunificată de astăzi. Articol după Encyclopaedia Britannica publicat în Revista Magazin istoric, iulie 2003

9

Cabana Obârşia Lotrului – Lacul Câlcesu – Vârful Coasta lui Rus –

Şaua Cibanu – Obârşia Lotrului. - traseu: lung, accesibil turiştilor antrenaţi, interzis iarna - marcaj: bandă roşie, cruce roşie, parţial nemarcat - durata : 9-10 ore Pornim de la cabana Obârşia Lotrului urmând până la ramificaţia de la Podul Ştefanului, traseul nr.32 pe şoseaua alpină. Cu circa 150 m înainte de Podul Ştefanului, o săgeată ne va indica direcţia spre lacul Câlcescu şi vom continua traseul pe acest drum forestier pe care apare marcajul cu bandă roşie, mai nou şi cruce roşie. Drumul forestier apare paralel cu Valea Lotrului, trece pe lângă o cabană forestieră, apoi coteşte spre dreapta urcând două serpentine şi îndepărtându-se prin pădure pe firul Lotrului. Iese la marginea unei vaste tăieturi de pădure ce se desfăşoară spre dreapta, apoi se apropie din nou de firul Lotrului trecând prin frumoasele pajişti ce-i însoţesc lunca de sub coasta Cărbunelui. Trecem apoi Lotrul pe un pod de beton de pe care vedem foarte aproape înălţându-se în faţa noastră muntele Câlcescu. Din acest punct valea devine bolovănoasă. Lotrul curge numai în cascade. Primeşte din versantul stâng Valea Găurii şi în acest loc drumul forestier se termină. Urmează un drum de tractor pe care urcăm vreo 2 km, urmărind atent marcajul aplicat pe arbori. Cu 200 m înainte de terminarea drumului ne putem abate circa 30 m spre dreapta ajungând pe malul Lotrului. Mergând prin pădure vom întâlni poteca marcată la confluenţa a două pâraie. Traversăm pe o punte improvizată pârâul clocotitor, de pe versantul drept pe cel stâng si începem urcuşul pe mica culme dintre cele două pâraie. Poteca şerpuieşte prin pădure, traversează o poieniţă şi iese apoi la limita superioară a pădurii sub un grohotiş la poalele muntelui Stăncior. Traversăm pârâul ce vine dinspre vest, străbatem căldarea înierbată şi începem un urcuş dur printre blocuri de piatra şi jnepeni remarcând în faţa cascadele pârâului Câlcescu. După circa 3 ore de mers de la cabană ajungem în superba căldare ce adăposteşte lacul Câlcescu. Trecem printre mici ochiuri de apă şi tufe de jnepeni aflate în partea sa nordică, şi ajungem în partea vestică unde vă recomandăm un popas. De la lac ne îndreptăm spre vest şi urcând o mică terasă glaciară ajungem în căldarea Zănoaga, lăsând pe dreapta lacul cu acelaşi nume. In continuare poteca începe un urcuş dur pe sub pereţii abrupţi de sub Şaua Piatra Tăiată, ieşind sus pe culme unde se uneşte cu poteca de creastă a munţilor Parâng. Din Şaua Piatra Tăiată ne vom orienta spre nord-vest către baliza de pe vârful Coasta lui Rus, la care vom ajunge după un urcuş pe o padină înierbată. Vârful Coasta lui Rus (2301 m) reprezintă o mare răscruce de drumuri şi culmi şi oferă privelişti de neuitat către căldările Lotrului şi Jieţului, precum şi spre creasta înaltă ce se continuă spre Parângul Mare şi Cârja.

10

Urmând culmea nordică ce se desprinde din Vârful Coasta lui Rus vom coborî pe muchie având pe dreapta abruptul căldării Găuri până în Şaua Ţiganului. In continuare urcăm Vârful Găuri (2244 m) acoperit de blocuri lamelate şi mărginit spre est de pereţi mari de calcar. De aici înainte vom coborî uşor spre nord privind adesea cea mai spectaculoasă porţiune a Parângului ce se desfăşoară spre vest rămânând în urma noastră. Spre nord –est remarcăm căldarea seacă a lui Murgoci, presărată cu blocuri calcaroase si doline. Poteca coboară şi curând se afundă in jnepeniş, ajungând la lacul Cibanu, situat chiar pe culme şi având o formă perfect circulară, seamănă cu un crater înconjurat de jnepeniş. În această porţiune traseul nu e marcat şi va trebui să urmăm cu grijă poteca de pe culme pană ce ieşim din jnepeni coborând în Şaua Cibanu (1825 m). În vecinătate pe versantul estic se află stâna din Huluzu în apropierea căreia ne întreba un cioban nedumerit odată : „ Spuneţi-mi sinceri, pe dumneavoastră vă obligă cineva să mergeţi aşa, pe munte, că eu în locul dumneavoastră n-aş pleca prin locurile astea, unde te bat toate vânturile si ploile.” Pe moment n-am ştiut ce să-i răspundem pentru că nu ne pusesem niciodată o astfel de întrebare. Târziu după ce am umblat prin munţi am înţeles sensul drumeţiei noastre. Ne îndeamnă dragostea pentru munţii noştri, pentru frumuseţea şi legendele locurilor şi pentru ei înfruntăm totul. În continuare evităm poteca dinspre nord-vest ce coboară spre valea Jieţului pe culmea prelungă dominată de vârful Cibanu (1944 m). După o coborâre prelungă pe versantul nord-estic al muntelui Coricia ne afundăm in pădure si curând ajungem in Şaua Groapa Seacă (1598 m) unde întâlnim şoseaua Obârşia Lotrului – Petroşani. Această şa este numită frecvent Şaua Cibanu dar denumirea este nepotrivită creând confuzii. Din şaua care marchează şi limita dintre judeţele Vâlcea şi Hunedoara vom urma şoseaua timp de peste o oră, până la cabana Obârşia Lotrului.

Material preluat din lucrarea „Valea Lotrului”, autor Gheorghe Ploaie (continuare din pag 7) - 2 – 20 august, 15 cercetaşi şi 3 lideri adulţi au format delegaţia vâlceană la campul internaţional de la Arnemuiden – Olanda. Alături de cercetaşii olandezi din Fundaţia “St Zeewse voor Roemenie” şi de conaţionalii din Alba Iulia şi Câmpia Turzii am trăit la “Zilveren Schor” (“Ţărmul de Argint”) experienţe dintre cele mai interesante şi sigur de neuitat...Gazdele olandeze au făcut totul ca să ne simţim bine şi să cunoaştem atât cât a fost posibil regiunea în care ne-am aflat, modul de viaţă al poporului olandez. Cercetaşii români au avut parte şi de o frumoasă excursie la Amsterdam, capitala Olandei iar cei vâlceni au vizitat la întoarcere capitala Belgiei Bruxelles şi oraşul lui Mozart, Salzburg din Austria. - 22-27 august, patru cercetaşe exploratoare au participat la campul organizat în munţii Bihorului de centrul local Dej. Activităţile au constat în principal în deprinderea modului de trai în condiţii de izolare (supravieţuirea); - 30 august, împreună cu lucrătorii Administraţiei Parcului Naţional Cozia-Narăţu, are loc încă o acţiune de igienizare pe malul Oltului şi pe traseul Sf. Mânăstire Turnu - Sf. Mânăstire Stânişoara. 14 cercetaşi şi 3 lideri adulţi efectuează o ascensiune pe vf. Cozia pe o căldură de peste 34 de grade...în penultima d.p.d.v calendaristic dar şi al temperaturii , zi de vară a acestui an...după 30 de minute de popas au coborât pe traseul Turneanu... ...şi ale toamnei... - 11 septembrie, a avut loc şedinţa consiliului centrului local la care s-au planificat activităţile din această toamnă şi luna decembrie, s-au stabilit măsuri pentru terminarea cu succes a activităţilor din proiectul “Cu tinerii pentru o comunitate durabilă – Plan local de Acţiune pentru Tineret” . - 27 septembrie, peste 35 de cercetaşi au participat la adunarea omagială organizată la Sf. Episcopie a Râmnicului în cinstea “Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul”, Patronul Spiritual al oraşului nostru. - a început Şcoala de alpinism...15 cercetaşi temerari şi exploratori fac antrenamente la sfârşit de săptămână...mai sunt doua antrenamente şi şcoala se termină cu 8 “absolvenţi” care vor primi diplome – atestat privind iniţierea în tainele acestui sport din partea Centrului judeţean “Salvamont” Vâlcea ...la timpul cuvenit vă vom face cunoscuţi şi “absolvenţii”...

11

- Grupul de imagine şi comunicare se pune pe treabă...şi rezultatul muncii cercetaşilor ce îl compun îl citiţi chiar acum...

- 10 octombrie, s-a încheiat cursul de pregătire a membrilor patrulelor ecologice pentru Parcul Naţional Cozia-Narăţu. Absolvenţii au primit diplome de “rangeri” în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului Râmnicu Vâlcea;

...ce va fi în continuare? - 17-19 octombrie, sub genericul “Cercetaşii şi comunitatea” la Băile Govora se vor întâlni cercetaşi exploratori din centrele din judeţul Vâlcea şi din Oltenia. Au confirmat participarea centrele locale Horezu, Călimăneşti, Olăneşti, Târgu – Jiu, Slatina şi bineînţeles Ramnicu Vâlcea şi Băile Govora. Din program: prezentarea de proiecte culturale, hike, pelerinaj la Sf. Mânăstire Govora, ateliere, jocuri şi concursuri ş.a. -19 octombrie, concurs de pescuit pentru temerari, la baza Ostroveni; - 25 Octombrie, participarea la ceremonialele organizate de “Ziua Armatei Române” - 26 octombrie, concurs de tir pentru exploratori şi temerari; -1-2 noiembrie, “Discovery 2003” – Criteriul celor trei provocări, o acţiune pentru temerari la tabăra Cozia . În program vor fi două hike-uri, pelerinaje la Sf. Mânăstiri Turnu şi Cozia, jocuri cercetăşeşti. Participă cercetaşii din judeţul Vâlcea. Invitaţi de onoare sunt temerarii din Slatina şi Sibiu; -7 noiembrie, o vizită de o zi la cercetaşii din Cluj-Napoca; - 21-23 noiembrie, o reuniune a şefilor de patrule şi unităţi la tabăra şcolară Brădişor; -30 noiembrie, o activitate cu obiceiuri de Sf. Andrei;

“Sfaturi” pentru părinţi?!... Cum să îl ... distrugeţi, în mod eficient, pe copilul vostru! • Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice

cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.

• Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte “deştept”!

• Nu îi spuneţi niciodată: “Aceasta este o faptă rea!” Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutăţile vieţii sau ceva rău i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea că societatea este aceea care îl nedreptăţeşte.

• Să adunaţi voi, ceea ce el aruncă încolo şi încoace – cărţi, haine, pantofi... – Să nu îi spuneţi niciodată: “Adună-le, pune-le la loc!”. Astfel va crede că mama este roaba sa, şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.

• Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată. Copilul vostru este genial şi ştie să facă distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!

• Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre credinţă, Biserică, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmează. Când copilul va creşte, “va putea alege şi singur”.

• Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă mai prejos decât ceilalţi copii şi “ca să nu ducă lipsa, aşa cum am dus şi noi” , Când va creşte mare, va fi sigur

12

că valoarea unui om se judecă după câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.

• Să nu îi spuneţi niciodată: “Fă asta!” sau “Nu face asta!”, deoarece astfel se va simţi opresat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar să îi provocaţi...anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede că în viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu asculţi niciodată de nimeni.

• Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălalt în faţa copiilor fără nici o ruşine. (Nu vă îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumă psihică!) Mai târziu, când se va căsători, i se va părea normal să facă aceleaşi lucruri.

• Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se afunde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi. Să nu îi vorbiţi, să nu îl îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, “de vreme ce aşa este firesc”

• Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că “îngeraşul vostru” poate să facă obrăznicii şi fapte rele. Certaţi-vă cu aceia care atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defăimători.

ooOoo

• Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au arestat pentru că a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor că este un copil rău, un hoţ, că v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodată să îl faceţi să înţeleagă. Astfel voi veţi ieşi basma curată, justificaţi în faţa celorlalţi.

• Pregătiţi-vă pentru o viaţă plină de durere şi tristeţe. O veţi avea!

Echipa de redacţie: Redactor Şef : Cătălin Predescu Redactori : Andu Bărăgănescu, Mihnea Prundeanu, Mihai Petcu, Iuliana Rada, Ana Petrescu, Alex Harapu Tehnoredactor : Sergiu Asmarandei

13

Priorităţile strategice ale O.N.C.R.

Adunarea generală din luna mai 2003 a stabilit printre altele şi priorităţile strategice ale organizaţiei noastre. Considerăm că este important să le cunoaştem cu toţii şi de aceea vi le prezentăm mai jos:

Prioritatea 1 – Principii şi valori cercetăşeşti – Să trăim şi să promovăm principiile şi valorile cercetăşiei la toate nivelele. Este vorba de o mai bună înţelegere a specificului cercetăşiei (Legea şi Promisiunea Scout, metoda Scout) şi aplicarea elementelor esenţiale ale cercetăşiei în activităţi şi în viaţa de zi cu zi, contribuind astfel la dezvoltarea şi promovarea dimensiunii ei educaţionale.

Prioritatea 2 – Legătura cu comunitatea – Să fim cu adevărat parte a comunităţii locale, mereu în contact cu ea şi să răspundem nevoilor ei specifice. Această prioritate strategică se referă la rolul nostru în comunităţile din care facem parte şi presupune dezvoltarea unor legături permanente între cercetaşi şi comunitate, în fiecare centru local şi implicarea noastră activă în viaţa acestora, prin serviciul în sprijinul comunităţii.

Prioritatea 3 – Implicarea tinerilor – Să creăm cadre de participare reală a tinerilor în societate. Aceasta implică 3 direcţii:implicarea lor, asumată, în propria dezvoltare (progresul personal), conform Misiunii cercetăşiei, participarea lor la luarea deciziilor (structuri şi reprezentare) şi implicarea la nivel de comunitate (programe).

Prioritatea 4 – Adolescenţii – Să răspundem nevoilor specifice ale acestora şi să ne adaptăm mereu intereselor lor. Această prioritate strategică are ca scop dezvoltarea cercetăşiei ca un factor important care sprijină adolescenţii în tranziţia spre maturitate şi contribuie decisiv la educaţia lor, contribuind la schimbare în societatea românească. atragem şi să

Prioritatea 5 – Voluntarii adulţi în cercetăşie – Să atragem şi să păstrăm liderii voluntari de care avem nevoie. Această prioritate strategică are ca scop dezvoltarea unui sistem de atragere şi gestionare a resurselor adulte, pe baza ideii de voluntariat şi instruirea lor pentru a deveni lideri de calitate.

Prioritatea 6 – Structuri şi management – Să construim structuri flexibile şi un sistem de management funcţional la toate nivelele. Această prioritate propune organizaţiei dezvoltarea unor structuri flexibile, inovatoare şi participative care, folosind un management strategic, să fie capabile să sprijine evoluţia Mişcării Scout în România.

Prioritatea 7 – Resurse – Să atragem resursele de care avem nevoie. Organizaţia trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a atrage şi gestiona resursele care îi sunt necesare pentru a se susţine. Acest lucru este posibil doar dezvoltând parteneriate şi comunicând permanent cu actori relevanţi ai comunităţilor locale, naţională şi internaţională (începând cu familiile cercetaşilor până la fundaţii internaţionale).

14

15