International School Magazine

Mai 2010, Număr aniversar10 ani de Şcoala Internaţională Cluj

Cuvânt înainte …

Întocmirea unei reviste reprezentative pentru comunitatea şcolară Înternaţională Cluj a devenit, de ceva ani, o provocare asumată de persoane diverse, cadre didactice dedicate şi creative prin excelenţă. Anul acesta şcolar mi-a conferit mie, Cosmina Mocanu, o tânără profesoară de Limba şi literatura română, privilegiul de a pune între cele două coperte gândurile firave şi curate primite de la elevii mei. În spiritul darului divin din care se împărtăşesc toţi dascălii, ca într-o festivă procesiune, – căci se spune că divinitatea i-ar fi oferit cadrului didactic multă “lumină, aşa încât flacăra însufleţirii sale să nu se stingă niciodată” - m-am reţinut de la corecturi elaborate, apreciind originalitatea şi devotamentul copiilor implicaţi, în special al celor doi redactori: Mureşan Alexandra şi Pârvan Andreea.

Avem ocazia de a lansa, prin intermediul acestui număr, felicitările sincere aceleia care ne-a permis să ne îmbogăţim, să ne ridicăm vocile la unison, să ne construim şi să ne rafinăm personalitatea – Şcoala Internaţională Cluj, prin doamna Simona Baciu, fondatorul instituţiei căreia îi urăm “La mulţi ani!” “Să ne trăieşti şi veşnic să ne înfloreşti!” – un număr festiv lucrat cu dragoste şi migală de artizanii cei mici.

Şi acum vă las în compania muzelor ce vă vor dezvălui “molecule” din viaţa copiilor Şcolii Internaţionale Cluj şi nu numai … beletristică, cultură generală, curiozităţi şi câte şi mai câte … ! Lectură plăcută!

Cu mult drag, Prof. Cosmina Mocanu

Din CUPRINS

Educaţia, un mod de viaţă Compuneri literare Îndemn la scris Lumea în obiectiv Cameele italiene Portretul Profesoara de arta recomanda Momente de suflet: Dărind vei dobândiBucureştiul - un oraş cu două feţeCum aş putea fi un elev mai bun?Are You Getting Enough Exercise?Mozaicul florentin — O artă ce egalează pictura

Editorial       

              Dragi cititori,  Iată-ne ajunşi la numãrul aniversar al revistei Şcolii Internaţionale Cluj – s-au scurs deja zece ani de activitate – „La mulţi ani, şcoala noastră!” Prin această producţie, avem ca scop nu doar inaugurarea unei abordări personalizată, ci şi deschiderea porţilor şcolii noastre. Mulţi au fost curioşi să afle ce se petrece în acest institut excentric, iar ca răspuns, noi am hotarât să ne prezentăm în faţa dumneavoastrã, sinceri şi volubili, aşa cum suntem - revista de faţă fiind doar una dintre frunzele de pe creanga prezentării. Am ales să ilustrăm între paginile următoare nu doar preocupările noastre, ci un organism viu, un portret complex al nostru, al tuturor celor care aparţinem comunităţii Şcolii Internaţionale.   

Sub acest înveliş, poate nu cel mai nimerit, am sădit toate valorile noastre adunate peste ani, bine clădite, culese datoritã profesorilor şi îndrumătorilor noştri. Am reuşit să ne exprimăm fiecare personalitatea proprie, să vă împărtăşim şi vouă, dragi cititori, din experienţele colegilor noştri şi să ne împlinim visul de a explora arta lecturii şi tainele învăţăturii, situate exclusiv în sfera lumii cotidiene. Între cele două coperte, am închis viaţă, tainele ei, potenţialul nostru creativ şi unele dintre cele mai bune rezultate ale şcolii. De asemenea, am inclus şi câteva lecturi şi  curiozităţi pentru a îndeplini eforturile adolescenţilor de a înţelege lumea la această vârstă dilematică. Am ascultat sfatul dirigentei şi ne-am fixat ţinte realiste pentru viitorul nostru şi al vostru. Am închis pagini de inimã, de suflet, descrierile noastre, tot ceea ce am găsit în colţurile prăfuite, dar zeloase ale inimilor noastre şi le-am scos la iveală numai pentru ca voi, primii noştri cititori, să puneţi mâna pe tezaurul nostru viu. Sperăm să vă încânte ceea ce v-am pregătit …

Lectură plăcută!   Mureşan Alexandra şi Pîrvan  Andreea

clasa a VIII - a

Am vrut sã aflãm şi sã împãrtãşim cu voi câteva dintre cronicile şcolii noastre. Am aspirat la o discuţie despre trecut, prezent şi viitor, în care unităţile temporale sã se împleteascã într-o scurtã istorie a şcolii. Ne-am focalizat în principiu pe întrebările care ne măcinau zi de zi.

În acest scop, ne-am adresat d-nei Simona Baciu, fondatoarea şi directoarea şcolii noastre, care ne-a primit foarte călduros în birou, pentru a trece împreunã peste barierele timpului şi a afla în mare parte despre istoria Şcolii Internaţionale Cluj.

Am cãlãtorit în timp, în urmã cu 10 ani, când fondatoarea şcolii noastre era educatoare la o grãdiniţa din sistemul de stat românesc .”Totul a început din dorinţa de a le oferi copiilor o educaţie asemãnãtoare cu cea pe care o primesc toţi copiii din Europa şi, de ce nu, din lumea întreagã. Am vrut sã gãseascã în învãţãmânt plãcere, bucurie şi armonie.” Astfel, motivatã de un ţel mãreţ, miss Simona a scos din pod vechile dulapuri, jucãriile tricotate, şi cu greu, a început o grãdiniţã. Oferta educaţională propusã era destinatã copiilor mici şi era bazatã pe un program de educaţie în sãnãtate, pe model american. “Am început cu mult entuziasm şi

iubire!” Astfel, determinată de gândul cã elevii din România au exact acelaşi drept la educaţie ca toţi ceilalţi din lumea întreagã, pornind de la 12 oameni, a început cãlãtoria pentru dezvoltarea şi formarea Şcolii Internaţionale: “Pe atunci nici mãcar nu speram cã vom ajunge în acest stagiu! Nu aş fi crezut niciodatã cã lucrurile vor cãpãta o astfel de întorsãturã!”

La acest punct, s-a ajuns cu mult efort şi tenacitate. “Am încercat sã facem ceva nou, iar pentru o schimbare, ai nevoie de încredere şi de solidaritate. Asta a fost ceea ce a lipsit cel mai mult în clãdirea şcolii aşa cum se prezintă astãzi.” afirmă miss Simona. “Peste ani, am întâmpinat prejudecãţi, descurajãri, iar uneori îmi pierdeam pânã şi eu încrederea cã vom reuşi!”. “Dar astãzi, suntem Şcoala anului în România!”.

Am intrat în secretele actuale de dezvoltare ale şcolii, curioase sã aflãm ce se aflã astãzi în prim-plan, în stagiul principal al dezvoltãrii. Am aflat cã în şcoala se

pune accent pe implementarea unui sistem de educaţie care duce la învãţarea acceleratã şi la rezultate academice deosebite. “Încercãm sã atingem acest ţel prin orele de teaching şi feedback oferite profesorilor, în care aceştia învaţã, la rândul lor, noi metode de predare eficiente, pe care urmeazã sã le testeze la clase, observând efectele benefice pe care le au asupra elevilor”.

De altfel, dezvoltarea campusului este una dintre cele mai discutate proiecte. Construcţia unui spaţiu separat pentru grãdiniţã, creşã şi liceu este un subiect de actualitate.

De asemenea, tot în lumina reflectoarelor se aflã şi distincţia ,,Şcoala Anului” primitã la Gala Premiilor în Educaţie „Dinu Patriciu”. Curioase sã auzim pãrerea miss Simonei despre acest important subiect, am întrebat-o ce semnificaţie are pentru dânsa acest premiu. Ne-a răspuns: “Este cel mai frumos cadou pe care puteam sã-l dãruiesc profesorilor, pãrinţilor şi copiilor. A fost o onoare sã reprezint şcoala la Bucureşti, pentru a le aduce un asemenea dar!” Pe de altã parte, îl considerã o recunoaştere a pioneratului în educaţia româneascã: “<Şcoala anului> reprezintă garanţia că suntem pe drumul cel bun în

educaţia

româneascã şi în lumea întreagã. Munca profesorilor şi încrederea pãrinţilor au fost, în final, rãsplãtite prin rezultatele elevilor!”

Rãsplata însã, nu s-a limitat la satisfacţii personale: „şcoala a primit un cec, prin care avem de gând sã completãm wishing-listurile profesorilor’. “Cu ajutorul acestuia, dorim sã furnizãm şcolii dotãri la standardele internaţionale”, explicã miss Simona. Mai exact, sãlile profesorilor vor fi dotate cu materiale de predare care sã sporeascã eficienţa predãrii: table interactive, calculatoare şi chiar o seră. Pe deasupra, se mai propune şi actualizarea sãlii de ball cu sonorizare, lumini şi chiar o scenã.

Nu ne-am mulţumit cu informaţiile vizând prezentul şi am cãutat sã scrutăm uşor şi viitorul. Întrebatã cum vede şcoala peste 10 ani, miss Simona a rãspuns cu un surâs optimist: ,,Dacã la aniversarea a X-a, am reuşit sã atingem un asemenea premiu, peste încã 10 ani, toate visele noastre vor fi îndeplinite! Am dorit sã fim un model european, la nivelul şcolilor de renume. În zece ani, îmi doresc sã avem grãdiniţa, şcoala şi liceul ca instituţii independente. Dorim sã avem elevi excepţionali din toate pãrţile lumii şi din toatã ţara!” Pentru a ajunge acolo, însă, mai sunt de trecut încã câteva obstacole, mai e nevoie de multã confidenţã şi perseverenţã. “Împlinirea acestor scopuri necesitã o echipã care e pregãtitã sã lucreze împreunã pe termen lung, cu încredere, entuziasm şi speranţã”, ne împãrtãşeşte miss Simona. Prin echipã, înţelegem, aşadar, profesori, elevi şi pãrinţi, într-un colectiv unit cu aspiraţii comune. “Pânã acum, a fost cel mai complicat sã obţinem încrederea cã schimbarea pe care o aducem sistemului de învăţământ e beneficã, sã dobândim spiritul de comunitate. Sperãm cã acestea sã nu lipseascã pe drumul care ni se întinde în faţã. Şcoala noastrã este una bazatã pe valori, pe educaţie, în care învãţãm din greşeli.”

‘Pânã la urmã, calea pe care am ales-o nu este atât de uşoarã. Necesitã multã muncã, mult efort, şi multã încredere. Este de datoria noastrã, a tuturor, sã aducem aceste vise la îndeplinire căci avem o fundaţie deasupra cãreia sã ne clãdim idealurile!

Mureşan Alexandra şi Pîrvan  Andreea clasa a VIII - a

Educaţia, un mod de viaţă

Interviu cu Simona Baciu, fondator/manager Şcoala Internaţională ClujŞcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 de către Fundaţia „Dinu Patriciu” Şcoala Anului, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, distincţie acordată pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte educaţionale şi activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi, elevi şi activităţi de strângere de fonduri şi de implicare în comunitate. În anul şcolar 2010/2011, instituţia aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori: deschiderea în septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează curriculumul Cambridge, oferindu-le elevilor posibilitatea de a învăţa într-un sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă la învăţământul tradiţional românesc.

Care este  povestea parcursului dumneavoastră în domeniul educaţiei? Imediat după revoluţia din 1989, pe atunci profesor la un liceu din Cluj, am înfiinţat o societate comercială care a început să confecţioneze ursuleţi din pluş. Din profitul obţinut astfel, am deschis în anul 1993 Grădiniţa Happy Kids, în una dintre camerele apartamentului familiei. Grădiniţa făcea parte din familia Baciu, iar singurul angajat la acea vreme eram eu. Numărul copiilor  era de 12, iar investiţia iniţială a fost de 100 DEM. În anul 1995, urmare a creşterii numărului de copii înscrişi şi a spaţiului prea mic, grădiniţa a închiriat un apartament mai mare şi am angajat personal. În anul 1996, împreună cu soţul meu, Dan Baciu, am înfiinţat Fundaţia  "Copii Fericiţi", cu scopul de a prelua activităţile iniţiate până atunci şi de a oferi un cadru dezvoltării şi diversificării permanente a serviciilor de educaţie. În anul 1997 grădiniţa s-a mutat într-un spaţiu nou. Dezvoltarea bazei materiale a fost sustinută financiar şi material de persoane particulare şi instituţii din ţară şi din străinatate. Generozitatea acestor persoane şi institutii, precum şi entuziasmul şi energia investite de către noi, au făcut posibilă dezvoltarea noastră ulterioară.În anii care au urmat, activitatea s-a desfăşurat în spaţii închiriate, iar în anii 1998-1999 s-a construit primul sediu al grădiniţei. Tot acolo s-au deschis în anul 2000 porţile şcolii primare şi în 2004 ale gimnaziului, ambele funcţionând sub numele de Şcoala Internaţională Cluj. În anul 2008 s-a înfiinţat şi liceul. Pornind de la o investiţie iniţială de 100 DEM, am ajuns azi la un proiect de 10 milioane de euro, din care 3 milioane deja investiţi într-un campus educaţional pre-universitar la standarde internaţionale. Iată cum, cu energie şi entuziasm, s-a ajuns de la ursuleţii de pluş la peste 2400 de copii şi 1500 de adulti care au beneficiat până astăzi de programele noastre de educaţie.

Proiectul Campusului este unul ambiţios şi de mari dimensiuni. Cum va arăta în final investiţia de care aminteaţi? Ideea campusului şcolar a venit în urma unor schimburi de experienţă şi a burselor de studiu în SUA şi Anglia. Am observat că facilităţile oferite cresc considerabil calitatea educaţiei prin faptul că elevii şi profesorii au mai multe metode de interacţiune şi de vizualizare sau de aplicare practică a teoriei pe care o presupune curricula naţională. Campusul va include spaţii cu dotări corespunzătoare pentru cinci niveluri de învăţământ (creşă, grădiniţă, şcoala primară, gimnaziu şi liceu), dar şi auditorium şi centru de training (oferind un cadru pentru învăţarea continuă), complex sportiv (constituit din sală de sport, terenuri de sport şi piscina) şi internat. Şcoala primara, gimnaziul şi liceul sunt deja finalizate şi presupun săli de clasă, sală pentru ştiinţe elementare, sală profesorală, laboratoare multimedia, laboratoare şi cabinete realizate la nivel de disciplină sau arie curriculară, administraţie, secretariat, sălile de muzică şi artă, bucătărie şi sală de mese, biblioteca, spaţii pentru recreaţie şi sport. Prin proiect au fost stabilite spaţii care permit accesul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi (grupuri sanitare, lift, săli de clasă cu mobilier adecvat).

Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 Şcoala Anului în Romania, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, de către Fundaţia Dinu Patriciu. Care au fost considerentele acordării acestui premiu substanţial?Distinctia „Şcoala Anului" a fost acordată pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte educaţionale şi activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi şi elevi şi activităţi de strângere de fonduri şi implicare în comunitate. Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată Şcoala Anului ca urmare a modului în care este organizat procesul educaţional în şcoală, devenind o alternativă modernă la învăţământul tradiţional. Modelul practicat de noi este un sistem de educaţie bazat pe valori, care încurajează excelenţa academică, creativitatea, responsabilitatea şi respectul

pentru diversitate prin educaţia caracterului şi programe de încurajare a cititului, printre altele. Programele educaţionale sunt centrate pe elev, atât în programul de şcoala propriu-zis, cât şi în cele de tip de after school. Cea mai sigură investiţie în viitorul unei ţări este în educaţie. Şcoala reprezintă alături de familie contextul în care copilul se transformă în adult. Depinde astfel de noi ca viitorul adult să fie unul responsabil, pregătit să se adapteze schimbărilor din viaţă, să înveţe să lupte ca să câştige. Această distincţie este rodul muncii unei echipe formate de-a lungul anilor de profesori, elevi şi părinţi. Încrederea pe care am câştigat-o în timp din partea comunităţii locale clujene a contribuit la posibilitatea de a derula acest program în beneficiul comunităţii. Acest premiu ne onorează şi ne motivează să continuăm proiectul nostru cu acelaşi entuziasm.

Am înţeles că anul şcolar 2010/2011 aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori. Aţi putea să ne oferiţi câteva detalii?Şcoalaă vine în întâmpinarea tuturor familiilor care caută o educaţie de excelenţă pentru copiii lor în România. Deschiderea în septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează curriculumul Cambridge va oferi elevilor posibilitatea de a învăţa într-un sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă la învăţământul tradiţional romanesc. Elevii vor urma un program de educaţie exclusiv în limba engleză, predat de profesori dedicaţi, implicaţi şi motivaţi, atât români, cât şi vorbitori nativi. Limba română va fi studiată în toţi anii de liceu conform curriculumului naţional. La sfârşitul liceului elevii vor da examene de prestigiu, recunoscute în peste 150 de ţări, numite A Levels. Diploma obţinută este echivalentul diplomei româneşti de bacalaureat cu diferenţa că poate fi folosită atât la admiterea în universităţile româneşti, cât şi la universităţi de top din toată lumea. Şcoala Internaţională este prima şcoală din Romania care a semnat un parteneriat cu o universitate străină, The University of East Anglia. Acest acord garantează la absolvirea şcolii noastre accesul la universitatea East Anglia a elevilor care îndeplinesc criteriile necesare pentru înscrierea la cursurile dorite. Şcoala caută de asemenea să creeze parteneriate cu universităţi americane de top şi este deja în parteneriat cu Fulbright Advising Center din Bucureşti pentru a oferi elevilor cele mai mari şanse de a intra într-o universitate internaţională de prestigiu.

În ce măsură sunt accesibile serviciile educaţionale oferite deă copiilor din familii cu venituri mai modeste?Principiul după care dorim să ne ghidăm este acela de a oferi tuturor şansa la educaţie de calitate. De aceea am dezvoltat proiectul FIE, adică Fii investitor în educaţie, un program amplu de burse care îşi propune să ofere şanse egale şi acces la educaţie de calitate pentru elevii cu posibilităţi financiare reduse, care provin din mediul rural şi urban al judeţului Cluj. Programul de burse a început în 2005 şi am acordat un număr de aproximativ 15 burse anual, rezultând mai mult de 100 de burse. Numărul cererilor creşte anual, de aceea ne dorim atragerea cât mai multor susţinători din comunitate pentru a putea creşte numarul de elevi acceptaţi. Prin acest program ne propunem să identificăm şi să susţinem elevii motivaţi să înveţe şi să atingă performanţa, dându-le şansa să înveţe în şcoala noastră.

Care sunt elementele ce diferentiază oferta dvs ca instituţie educaţională pre-universitară de oferta sistemului de stat?Sistemul de învăţământ din România are nevoie de o schimbare esenţială în special în ceea ce priveşte mentalitatea şi metodele procesului educaţional. Cadrele didactice sunt schimbarea, de aceea noi investim în acestea prin programe de dezvoltare personală şi profesională. Educaţia bazată pe valori a reuşit să-i motiveze şi să-i facă să se simtă mândri că sunt dascăli şi că astfel au ocazia să pună piatra de temelie la viitorul mai bun al unor tineri. Faţă de educaţia tradiţională, oferim deschidere, entuziasm şi multă muncă. Ceea ce obţinem înseamnă rezultate excelente la învăţătura, copii cu simţ civic şi încredere de sine, care sunt motivaţi să caute excelenţa în educaţie. Evaluarea elevilor se face ţinând cont atât de cunoştinţele academice, cât şi de implicarea, disciplina şi strădania elevilor. Şcoala este un spaţiu destinat învăţării atât în sălile de clasă şi biblioteca, cât şi prin implicarea în activităţi sociale de într-ajutorare a semenilor. Şcoala Internatională Cluj este un model prin metodele educaşionale si prin gradul de implicare al profesorilor, reuşind astfel să facem o diferenţă în sistemul educaţional romanesc. Şcoala noastră este rezultatul angajamentului şi entuziasmului profesorilor, sprijinului primit de la membrii boardului, de la partenerii şcolii, pornind de la cei instituţionali până la cei educaţionali care au contribuit la crearea unui sistem educaţional modern.

Interviu realizat de Cristina Mihaela Pop, Publicat în „Bussines woman”, aici, prin amabilitatea d-nei M.Pop

Foto Cristina Mihaela Pop

Din sfera muzelor …

Scrisul, cea mai simplă cale spre “înălţime”

De mii de ani, cuvântul, cea mai frumoasã parte a vieţii, sensul întregului univers, constru- ieşte pagini. Urmãreşte cu atenţie fiecare mişcare delicatã a peniţei pe foaie, criticã fãrã in- dulgenţă fiecare pas greşit al vreunei litere şi, cu mult suflet, ajutã la formarea fiecãrei petale dintr-o carte. Din aceastã cauzã, cei mai mulţi dintre noi se refugiazã printre aceste licãriri, care, cu multã graţie, sãvârşesc un întreg capitol din viaţa noastrã. Scrisul este singura cale prin care acele momente de sclipire şi sinceritate îşi pot face apariţia în amintirile noastre. Este o cale sigurã, pavatã cu linii drepte şi uneori ajutãtoare, este un drum clar fãcut de om cu mâna lui printe sute şi mii de trãiri. Uneori, simţi cã o gaurã mare de cernealã aşternutã pe o filã a vieţii tale ar putea fi finalul, însă exact atunci când stiloul nu te mai

Îndemn la scris

lasã, inima începe sã-ţi batã cu putere, mâinile sã-ţi tremure şi privirea sã-ţi sclipeascã, căci muza binefăcătoare te-a binecuvântat - atunci şi numai atunci vei şti cã viitorul tãu se aflã pe acea paginã! Nu întârzia şi scrieţi-l!

Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a

A fi nemuritor

Oamenii sunt trecãtori. Sunt doar fãclii aprinse, menite sã lumineze, ca mai apoi sã se stingã. Sunt nişte unelte trecãtoare, ce dau viaţã acestui pãmânt. Sunt nişte creaţii efemere ale divinitãţii, în continuă schimbare, menite la pierire. Natura, martor etern al zbuciumului oamenilor, îşi continuã cursul, dar fiinţele muritoare trec şi vin, în disperarea proprie de a-şi gãsi o menire, se sting şi pleacã. A fi nemuritor! Ah, ce vis al tuturor fiinţelor muritoare: sã facã parte din cursul infinit al naturii, sã-şi rãstoarne privirile firave cu putere asupra marginilor eternitãţii. Nemurirea, o noţiune atât de ambiguă, farã de orizonturi, atât de largã încât o minte destinatã la pierire nu o poate înţelege pe deplin. Este visul cel mai mãreţ şi neatins al omenirii, dar totuşi, darul cel mai de preţ, încuiat în locul în care am fost creaţi. A fi nemuritor înseamnã a zbura pe aripi de nori, a atinge cerul în azurul sãu, a fi acolo unde se naşte însăşi natura, unde raiul şi iadul se întrepãtrund. A fi nemuritor e a fi într-o continuã schimbare, un martor veşnic al celor petrecute în univers. Deşi mulţi caută reprezentări ale nemuririi, nimeni nu o poate contopi în propriile-i gânduri, cãci aceasta este altfel decât ne-o imaginãm cu toţii. Nu

lipsitã de griji şi de reguli, nu este nici simplã, nici complicatã, este acolo unde echilibrul şi dualitatea creării se întâlnesc şi dau naştere vieţii. Între lumea aceasta misticã şi cea a cursului, a naturii muritoare, există o linie clarã, o barierã pe care nimeni nu a trecut-o niciodată, şi probabil nimeni nu o va trece vreodatã… în căutarea nemuririi!

Andreea Pîrvan, cls. a VIII-a

“Librarii, domnul meu, sunt oamenii cei mai mari codoşi. În fiecare zi, îi imping pe oameni în braţele câte unei cărţi.

Şi unde mai pui că, dupa nopţile petrecute în tovărăşia unor asemenea iubite rămâi nu numai vlăguit, dar şi cu minţile rătăcite.”

(Shakespeare, Hamlet, actul II, scena 2, replica apocrifa)

M-am întrebat întotdeauna cum pătrunde spiritul în lume; oare prin ce canale ideile apărute în intimitatea minţii cuiva ajung să înalţe sau să distrugă lumea? Tocmai din aceasta cauză, autorii pot fi catalogaţi drept cei mai secreţi, discreţi agenţi ai omenirii: nu se poate identifica cu claritate nici cum acţionează ei, nici identitatea victimei ţintite, nici rezultate scontate. Cert este că, izolaţi de restul privirilor, marginalizaţi sau uitaţi, scriitorii lucrează “pe termen lung”.

Operele lor, cărţile, se definesc printr-o nespusă sfioşenie, căci ele nu te întâmpină niciodată, ci, ca într-o iubire de esenţă medievală, trebuie să fii tu cel care face primul pas. “Fiinta lor este aşteptare pură.” Înfiorate, tremurânde şi gâtuite de emoţie, cărţile aşteaptă “deschiderea” – actul ce le garantează prin excelenţă fiinţarea, existenţa. Tăcerea cărţilor si rugămintea lor nerostită, asemenea unei rugăciuni spuse cu fervoare şi izvorâtă dintr-o inimă sinceră trădează dependenţa lor de suveranul cititor: cărţile, drag elev, nu se scandalizează pentru a fi citite, imploră doar indurare din partea cititorului care nu le-a oferit încă identitate. […]

Oricât de impunătoare ar fi copertele ei, cartea, în simpla ei materialitate nu există încă. Îşi va datora existenţa ţie, drag elev de clasa V sau a VIII-a, care îţi vei întinde mâna spre a o scoate din raft, care o vei deschide şi care vei accepta invitaţia la dans – “dans cu o carte”. […]

Stiţi ce este realmente extraordinar? Superioritatea cărţii: ea nu se impune de la sine, căci nu există în noi, fiinţele raţionale, o nevoie stringentă de a citi. Aceia care simt “nevoia cărţii” o fac pentru ca şi-au exersat facultăţile intelectuale, s-au

InvitaInvitaţţie la dans… cu o carteie la dans… cu o carte

“autodomesticit” prin lectura conştiincioasă şi acum reprezintă o rasă nouă, aleasă în interiorul omenirii. Alegeţi si continuaţi, stimati elevi, sa fiţi educaţi de un antrenor de elită – cartea.

Intrebaţi care este motivaţia în virtutea căreia aleg deseori compania cărţii, elevii clasei a V-a răspund în mod variat, de la “citim pentru a cunoaşte mai multe” până la “citim pentru a ne îmbogăţi, pentru a ne ameliora ca indivizi, pentru a ne rafina”. Sunt răspunsuri profunde, de altfel, care nu fac decât să exprime un adevăr. ‘Pentru că nu doar trupul, ci şi spiritul poate avea impurităţi, cititul devine o modalitate de a-ţi face toaleta în ordinea spiritului. Spiritul are şi el nevoie de o dietă, de o ‘igienizare’ (după cum explică C. Noica). Alegerea, evident, vă aparţine: puteti rămâne săraci, într-un colţ al salonului, tăcuţi si torturaţi de individie faţă de colegii voştri care ‘valsează’ atât de bine şi care rămân atăt de fericiţi în urma acestei experienţe! Sau dimpotrivă, puteţi deveni asemenea cititorilor avizaţi, contemporani cu lumea toată. Prof. Cosmina Mocanu

Vă recomandăm …

Când am auzit termenul de “cartea preferatã”, mi-a luat mult timp sã îl gãsesc printre multele cãrţi citite în ultimul an. În cele din urmă, alegerea făcută nu mă prea avantajează. Majoritatea colegilor îmi spun cã „W.I.T.C.H.” sunt nişte cãrţi destinate copiilor mici şi cã ar fi timpul sã nu le mai citesc. Dar cred cã ei uitã faptul cã oamenii diferiţi au preferinţe şi personalitãţi diferite. Eu am fost dintotdeauna purtată pe valul copilãriei: în privinţa cãrţilor, a vocabularului, a îmbrãcãminţii şi a comportamentului.Şi dintre toate cãrţile citite din această serie, cea mai fascinantã mi s-a pãrut ultima dintre ele, ,,Regina nopţii”, de Maud Mangold, fapt ce aratã cã acţiunea devine mai captivantã cu cât înaintezi în lectură.

Începutul este trist şi monoton, deoarece ilustrează momentele de tristeţe ale uneia dintre protagoniste, însã apoi, totul devine fascinant şi magic, timp în care cele cinci fete încearcã sã salveze din nou o lume misticã, paralelã.

Cãrţile „W.I.T.C.H.”, în general, îţi capteazã atenţia, împreunã cu dorinţa de a afla care este deznodãmântul, dar aceasta m-a cucerit definitiv. Un alt lucru extrordinar pe care l-am remarcat în timpul lecturii a fost cã pe mãsurã ce sentimentele personajelor erau descrise, le simţeam parcă şi eu – tot mai intens! Încearcă-le şi tu! Alexandra Chihaia, cls. a VI-a

Poveste fantastică

The Haunted House

It was a cold, windy evening… The full moon had just risen up in the sky. A thirteen year old girl named Melinda Steven was watching it in amazement from her window.

In a few minutes, the moonbeam revealed a strange roof in the dark forest, on the hill near Melinda’s house… “That’s weird… I’ve never seen that house before!” she thought. Her parents were out shopping and she was home alone. So

she thought it wouldn’t hurt anyone if she went to explore the house. She put on her coat and went in the woods. Some bats were flying above the trees, but Melinda ignored them.

Suddenly, an old stone wall appeared in front of her… She finally arrived to the strange house. She walked towards the door in relief because the forest kind of frightened her. The door cracked open…

The wind started howling through the broken windows and blew up all the dust in the room. Melinda tried not to get scared and stepped into the room. She walked slowly on the creaking wooden floor towards the stairs. Out of a

sudden, a stair broke under her leg and Melinda panicked. She was stuck there! She started screaming for help, even though she was sure no one would hear her. But in a few seconds the door cracked open

again… A dark shadow appeared from behind. Melinda was so scared she couldn’t find her voice, to talk. The shadow turned out to be a man with really dressed up in old-fashioned clothes.

He walked towards the scared girl.“Who are you?” she whispered.

“Don’t worry, I’m going to help you, but you have to promise you’ll never come here ever again… Okay?”“Of course…” said Melinda in relieved. The weird man helped her out of the broken

stairs and led her to the door. She was extremely grateful to see the trees again. She turned around to thank the man for his help, but when she did, Melinda only saw the empty room and broken windows. “Where did he go? He couldn’t disappear just like that, could he?” she thought.

Her natural instinct told her to flee, so she ran home as quickly as she could. Threw the forest, the trees seemed tall shadows of ghosts, and the way home seemed to last an eternity.

When she got to her room she went to the window to see the creepy house again. But it wasn’t there anymore… It disappeared, just like the old man. Melinda went to bed feeling confused. “How is that possible?”

The next day she thought it was just a dream. But when she saw an old piece of wood on her desk, she changed her mind completely. It was the stair she broke in the deserted house the night before…

Regina Nopţii

Raluca Brătfălean, cls a VII-a

Le poţi cumpăra pe internet! Oficiali ai guvernului american au hotărât să cerceteze dacă eventuali duşmani ar putea „să obţină prin internet echipament militar la care au acces, din motive de siguranţă naţională, doar persoane autorizate“, arată revista New Scientist. „Au fost uluiţi să vadă cât de uşor le-au putut obţine“. Cu ajutorul unor cunoscute site-uri comerciale, au achiziţionat online „elemente din uniforma de luptă a armatei americane, precum veste antiglonţ“, „un costum de protecţie împotriva armelor biologice, chimice şi nucleare, la mâna a doua“, piese pentru avioane de luptă şi „alte asemenea echipamente militare speciale“. Nu se ştie de unde aveau comercianţii aceste articole, dar unii dintre ei „sunt acum cercetaţi penal“, se mai arată în revistă.

Adeziv străvechi În antichitate, romanii foloseau un adeziv special ca să lipească frunze de laur din argint pe coifurile purtate la paradele militare. Frank Willer, restaurator-şef la Muzeul de Istorie al Renaniei din Bonn (Germania), a făcut întâmplător descoperirea. Folosind un ferăstrău cu lamă fină, a desprins o bucată de metal de pe un coif de fier din secolul I î.e.n., care zăcuse pe fundul Rinului cel puţin 1 500 de ani. „De pe coiful încins de lama fierăstrăului au căzut frunzele de argint lăsând să se vadă urme fine de adeziv“. Analizele au arătat că puternicul adeziv fusese făcut din bitum, răşină şi grăsime de vită.

Coţofenele se recunosc în oglindă

„S-a crezut că numai cimpanzeii, delfinii şi elefanţii au, asemenea omului, capacitatea de a se recunoaşte în oglindă“, precizează o ştire dată publicităţii de Agenţia Reuters. În acest „club“, considerat de mulţi exclusivist, au intrat de curând şi coţofenele din Eurasia. Cercetătorii au marcat coţofenele cu o pată pe care păsările nu o puteau vedea decât în oglindă. „Majoritatea păsărilor au încercat să-şi dea jos pata cu ciocul, dovadă că se recunoşteau în oglindă“,

adaugă ştirea.

Observator solar descoperit în Peru Arheologii au ajuns la concluzia că vestigiile enigmatice, vechi de 2.300 de ani, descoperite în Peru, fac parte dintr-un observator solar. Situl, numit Chankillo, cuprinde un şir de 13 turnuri situate pe coama unui deal, formând un orizont „dinţat“, uşor arcuit. Punctele de observaţie erau „în aşa fel poziţionate, încât la solstiţiul de iarnă şi la cel de vară soarele răsărea şi apunea deasupra turnurilor aflate la extremităţi, marcând astfel începutul şi jumătatea anului solar“, explică revista Science. Turnurile intermediare marcau răsăritul şi apusul soarelui în alte momente ale anului. Era vital ca locuitorii acestui ţinut uscat să ştie când să semene. De aceea, „ei [trebuiau] să ştie cu o oarecare precizie în ce zi se află“.

Războaiele secătuiesc Africa „Între 1990 şi 2005, 23 de naţiuni africane au fost implicate în conflicte ce le-au costat aproximativ 214 miliarde de euro“, precizează ziarul International Herald Tribune. „Preţul pe care acest continent îl plăteşte ar putea acoperi costurile necesare rezolvării problemei SIDA din Africa, precum şi cele necesare prevenirii şi tratării tuberculozei şi malariei. Aceeaşi sumă ar fi suficientă pentru a oferi instruire şi pentru a soluţiona criza apei“, spune Ellen Johnson-Sirleaf, preşedintele Liberiei. „Cu aceşti bani s-ar fi putut construi mii de spitale, şcoli şi drumuri“. Dacă n-ar fi avut loc aceste războaie, „Africa ar fi fost un continent prosper, nicidecum cel mai sărac continent al lumii“, concluzionează ziarul.

Siesta vă poate salva viaţa Un studiu efectuat asupra a 23 000 de bărbaţi şi femei din Grecia a dezvăluit că riscul deceselor cauzate de infarct scade cu până la 37% în cazul persoanelor care se odihnesc după prânz de cel puţin trei ori pe săptămână. „Există numeroase dovezi că atât stresul acut, cât şi cel cronic pot duce la apariţia unor afecţiuni cardiace“, explică Dimitrios Trichopoulos, cercetător şi epidemiolog la Facultatea

Lumea…în obiectiv!Lumea…în obiectiv!

de Medicină din cadrul Universităţii Harvard (SUA). El adaugă: „Siesta poate diminua stresul, reducând astfel rata mortalităţii cauzate de bolile de inimă“. Colectivul clasei a VI-a

Realizat de Sara Micle, clasa a VIII-a

Am sosit la Torre del Greco, în golful Neapole, pentru a vedea cum se confecţionează unul dintre obiectele de artizanat caracteristice acestei zone a Italiei. Ne referim la camee, bijuterii sculptate în scoici. Ne-am propus să vizităm unul dintre numeroasele ateliere de camee ale oraşului. Înainte de aceasta însă, probabil că v-ar face plăcere să aflaţi câte ceva despre camee şi despre lunga lor istorie.

CAMEELE sunt nestemate, pietre dure sau scoici sculptate în relief. Deosebit de potrivite pentru acest fel de artă sunt agata, onixul, sardonixul şi anumite tipuri de scoici, întrucât straturile lor de diverse culori fac posibilă obţinerea unor contraste plăcute. Se spune că tehnica de lucru se aseamănă cu cea folosită de sculptorii în relief, singura deosebire fiind faptul că se lucrează în miniatură.

Numeroase camee sculptate în pietre dure ori în pietre preţioase s-au păstrat din epocile persană sau greco-romană, atestând popularitatea de care se bucurau în antichitate. Cameele sculptate în scoică sunt de dată mai recentă. Sideful a fost folosit la confecţionarea cameelor în Franţa, Germania şi Flandra secolelor al XIV şi al XV-lea. Artifacturile din scoică erau, după cât se pare, foarte apreciate la opulentele şi rafinatele curţi franceze. Descoperirile geografice din acei ani au dus la un aflux de materiale exotice rare în Europa — carapace de broaşte ţestoase gigantice, colţi de narval, jad, chihlimbar şi tot felul de scoici interesante. Acest fapt a sporit interesul pentru ştiinţele naturii şi a stimulat imaginaţia ingenioşilor artizani, bijutieri şi gravori. După toate probabilităţile, în secolul al XVI-lea, scoicile din familiile Cassidae şi Cypraeidae erau considerate ca fiind foarte potrivite pentru realizarea cameelor gravate.

Aşa-numita perioadă neoclasică a fost martora unei revitalizări a interesului pentru arta antică. Pe parcursul secolului al XVIII-lea, asistăm la o creştere a producţiei de camee din scoici, deşi unii le considerau imitaţii din cauza calităţii inferioare a scoicii, în comparaţie cu pietrele preţioase. De atunci, numărul centrelor unde se confecţionează camee s-a redus. În prezent, această artă se mai practică în două oraşe: Idar-Oberstein (Germania), specializat în prelucrarea mecanică a agatelor, şi Torre del Greco (Italia), unde cameele din scoici continuă să fie realizate manual.

În atelierul de cameeAtelierul pe care îl vom vizita se află pe o străduţă îngustă din centrul oraşului Torre del Greco. Masa de lucru a artizanului este plină de instrumente şi de camee, aflate în diverse stadii de prelucrare. Suntem uimiţi de splendoarea piesei pe care o finisează, o complicată scenă idilică cu câteva

personaje.Scoicile din care se realizează cameele sunt aduse din Bahamas, precum şi din Marea Caraibilor şi din apele care scaldă ţărmurile estice ale Africii. Din diferitele tipuri de scoici se obţin camee divers

colorate. De exemplu, cameele din Cassis madagascariensis reprezintă o sculptură albă pe un fond negru-maroniu; cele din Cypraecassis rufa au

nuanţe de la roşu-maroniu-deschis la roşu-maroniu-închis. Cele mai preţioase sunt cele cu contrastul

cel mai mare.Prima operaţiune este tăierea cupei, adică acea

porţiune din scoică ce va fi folosită, cu o freză-disc cu răcire cu apă. Formele cameelor care urmează să

fie obţinute, de obicei ovale sau rotunde, sunt marcate pe suprafaţa interioară a cupei, care apoi

este tăiată cu aproximaţie în bucăţi mai mici poligonale. De regulă, dintr-o scoică de mărime

medie se pot obţine o camee mare şi două camee mai mici. Pentru a şti dacă scoica ar putea fi tăiată într-un fel sau altul e nevoie de un ochi format. De pildă, dacă pe suprafaţa exterioară a unei scoici

există trei protuberanţe, înseamnă că se vor putea sculpta trei personaje. Odată tăiată, fiecare bucată

este adusă la forma dorită cu ajutorul unei pietre de polizor. Apoi este fixată pe un fus de lemn, ceea ce îi permite artizanului să mânuiască scoica mai uşor,

iar stratul exterior denivelat este şlefuit până la grosimea dorită. În acest moment, forma bucăţii de

scoică îl ajută pe artist să aleagă tema sculpturii sale. El face repede un desen în creion pe suprafaţa

scoicii şi începe să sculpteze.Pentru înlăturarea surplusului de material se

foloseşte o freză — un burghiu cu tăiş abraziv. După trasarea desenului începe gravarea manuală cu o

serie de instrumente extrem de ascuţite, de diferite mărimi, numite ace de gravat. Sculptura trebuie

realizată exact până la adâncimea la care scoica îşi schimbă culoarea, de la nuanţa deschisă trecând la

cea închisă. Prin sculptarea la diverse adâncimi, iscusitul artist poate crea impresia unor voaluri

transparente. În final se obţine o figurină în relief cu extraordinar de multe detalii, profilată pe fondul

stratului mai închis de dedesubt!Numărul temelor ce pot fi alese e nelimitat. Probabil că aţi văzut profilul unei doamne graţioase, o temă întotdeauna preferată.

Minusculele profiluri sau flori sunt folosite ca inele sau cercei. Cameele mai mari, care au până la circa

7,5 centimetri, sunt folosite ca broşe sau pandantive şi pot înfăţişa teme mai complexe:

peisaje şi compoziţii idilice sau clasice. Cele mai mari, care pot atinge o mărime de maximum 20 de

centimetri, pot fi înrămate sau montate pe suporturi. Valoarea lor depinde nu numai de

mărimea şi de materialele folosite pentru montare, ci îndeosebi de măiestria şi atenţia pe care le

implică realizarea lor. Unele sunt adevărate lucrări de artă.

Întrucât artizanul trebuie să ţină seama de

Portretul

Paula Negrea este profesoară de artă şi una dintre cele mai plăcute profesoare. Oferă sprijin tuturor elevilor şcolii. Pasiunile dânsei sunt arta şi moda, lansând şi câteva prezentări de costumaţii realizate din materiale reciclabile. Vorbeşte foarte frumos şi expresiv, demonstrându-se un ajutor moral de nădejde. Abilitatea de a da sfaturi pozitive o face să fie foarte apreciată de colegii mei. Priceperea de a susţine, de a ne consilia este nemaipomenită, fiind suplimentată de o creativitate de excepţie. Tot timpul când îţi vorbeşte, foloseşte expresii ale feţei care te determină să fii acolo şi să ai o vedere cât mai clară asupra situaţiei. Gesturile sale sunt mereu decente, niciodată exagerate. Este cu toata lumea înţeleaptă, iar cand unii întrec măsura bunului simţ, rămâne calmă şi reuşeşte să explice totul cu multă răbdare.

Datorita dânsei, am reuşit să trec prin toate problemele cu fruntea sus, mândră de mine însămi. O consider una din cele mai bune profesoare şi îi multumesc pentru sprijinul acordat.

Călina Sălăgean, cls a VI - a

Profesoara de artă recomandă …O duzină de sfaturi pentru picturi mai reuşite…

1. Încearcã sã foloseşti în mod corect diferite genuri de culori (ex. Creioane-acuarelã, tempera, culori de apã sau de ulei), şi sã cumperi suportul adecvat pentru fiecare (ex. Pânzã-culori tempera, foaie specialã pentru culorile de apã, culori acrilice pentru rigips sau lemn). Experimenteazã mai multe tipuri de materiale pentru lucrãrile tale, şi asigurã-te cã le foloseşti la potenţialul maxim citind mai întâi instrucţiunile de folosire.

2. Când vrei sã realizezi compoziţii statice, aranjeazã elementele pe registre orizontale sau verticale, iar pentru compoziţia dinamicã, aranjeazã-le pe registre diagonale.

3. Respectarea proporţiilor când realizezi portrete, personaje e esenţialã. Existã pe internet cursuri despre structurarea corpului uman.

4. Dacã vrei sã redai volumul unui corp, utilizeazã pentru a diferenţia umbra de luminã haşurarea în straturi treptate. Ai grijã sã nu faci treceri bruşte de la umbrã la luminã.

5. Foloseşte perechi de contraste cromatice, ataşând perechi de culori complementare (ex. Albastru-portocaliu, galben-mov, roşu-verde). Astfel, pictura ta va ieşi în evidenţã prin intensitatea culorii. Nu folosi mai mult de douã perechi contrastante pe o lucrare, pentru a nu o încãrca.

6. Ieşi din comun şi foloseşte pe lucrãri diferite materiale, cum ar fi sfoara, frânghia sau aracet, mãrgele, nisip, boabe de orez, etc. Întotdeauna îţi dovedeşti talentul când gãseşti idei cât mai imaginative.

7. Încearcã sã te inspiri din stilurile marilor artişti, sã le imiţi tablourile, introducând propriile tale mãrci.

8. Inspirã-te din diferite culturi, furând simboluri, personaje şi combinaţii specifice de culori. Pe de altã parte, nu le folosi fãrã a şti ce înseamnã. Vei gasi idei debordant de originale în special în cultura indianã, africanã, japonezã şi asiaticã.

9. Dacã îţi place designul vestimentar, ia iniţiativã! Încearcã sã-ţi faci propria colecţie. Tot acest capitol se axeazã în jurul educaţiei esteticii şi creeri propriului stil.

10. Adu arta în viaţa ta de zi cu zi. Confectioneazã-ţi propriile bijuterii (dacã eşti fatã…), creeazã etichete originale pentru caietele tale, transformã agende simple, utilizând materiale textile sau spray-uri colorate pentru a le înfrumuseţa.

11. Dacã vrei sã fii mai creativ şi sã ai mai multã inspiraţie, foloseşte un fond muzical adecvat atmosferei pe care vrei sã o reflecte tabloul tãu.

12. Ai cât mai mult curaj! În artã, încearcã sã fii mai original, şi sã exprimi exact ceea ce simţi, fãrã a te inhiba. Nu te descuraja, cãci în acest domeniu nu existã corect şi gresit.

8 MARTIEUn mărţişor închinat mamei

Cu ocazia zilei de 8 Martie, clasa I şi-a invitat mămicile împreună cu bunicile, să intre în sala de clasă sub o "boltă" de mâţisori creată de copii, în timp ce aceştia le cântau "Mulţi ani trăiască/ Mămicile să trăiască". A fost organizat un work-shop, pe echipe formate din două mămici şi doi copii, fiecăruia oferindu-i-se câte o rimă: “soare/floare, spring/bring, stele/floricele, mămăruţe/drăguţe” etc. Cu acestea li s-a propus să creeze o strofă dedicată primăverii pe care, mai apoi, să o reprezinte pe o lucrare tip colaj sau desen, realizată din materiale reciclabile adunate de copii. Premierea s-a concretizat în mici cadouri, atât pentru mămici ( câte o fotografie de-a copilului făcută în timpul activităţilor din clasă, încadrată în ramă ornată de copil),  cât şi pentru copii (reviste).

Clasa a V-a a întâmpinat primăvara cum se cuvine, printr-o emoţionantă întâlnire între dirigintă - mămici - copii, desfăşurată în data de 10 martie. Înarmate cu dulciuri dintre cele mai apetisante, doamnele au fost primite cu un ghiocel sub forma unui material Power Point care le reamintea valoarea inestimabilă pe care o deţin în viaţa copiilor lor. Apoi, fiecare elev a avut ocazia de a-şi exprima în mod senin sentimentele prin rularea secventelor filmate de "cameramanul" clasei, Mihai Hînda. Atmosfera s-a încărcat de multă emoţie când mămicile au ascultat asocierile şi reprezentările inedite pe care le-au descoperit în mintea copiilor. Următorul pas a fost "îmbrăţisarea": moment în care doamnele au primit bijuterii şi flori confecţionate manual de către fiii sau fiicele lor. Pentru a pastra căldura emanata, următoarea activitatea a vizat meditarea, respectiv descoperirea unor amintiri plăcute din prima copilărie a elevilor, pe baza unei imagini reprezentând evoluţia omuleţilor de gumă. În final, mămicile şi copiii şi-au luat reciproc nişte angajamente, notându-şi pe aripile fluturelui personal obiectivele fixate pentru anul în curs. Ne dorim ca anul 2011 să ne surprindă plăcut - prin bifarea tuturor ţintelor propuse. O primăvară frumoasă, iubite mamici! Semnează "Grupul pufarinilor".  Înv. Geta Sîrbu, prof. Cosmina Mocanu

Ziua Interculturalităţii

În fiecare an, acordãm o zi pentru a sãrbatori faptul cã suntem la fel. Alte culturi, alte obiceiuri, uneori pãrem cã suntem atat de diferiti incât... uităm cât suntem de asemănători.

Insã, de ziua Interculturalitãtii, dupã ce fiecare naţie îşi expune tradiţiile, istoria, şi îşi gãteşte cele mai bune bucate, ne amintim intodeauna: suntem toti oameni, orice ar fi, de

orice culoare, religie sau sex am avea, avem ceva in comun: suntem fraţi!

Ne povesteşte: Andreea Pârvan

După părerea mea, ziua Interculturalităţii e un bun prilej pentru a descoperi ceva nou despre celelalte ţări, într-un mod foarte plăcut. În şcoala noastră această zi se celebrează în fiecare an, aducând de fiecare dată o mulţime de informaţii interesante, dar, în acelaşi timp, şi niţică distracţie. Consider că acestă zi este o idee extraordinară, deoarece îmbină

într-un mod armonios munca cu relaxarea. Mihuţ Anamaria, cls a VIII-a

1. Viaţa nu e dreaptă, dar tot e bună.2. Când ai indoieli, fă un mic pas înainte.3. Viata e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva.4. Serviciul nu o să te îngrijească atunci când eşti bolnav. Dar prietenii şi

familia -da-. Ţine-i lângă tine!5. Plăteşte de pe card în fiecare lună.6. Nu trebuie să ai ultimul cuvânt în orice discuţie. Învaţă să nu fii de acord.

7. Plângi împreuna cu altcineva. Este mai sănătos decât să plângi singur.8. Poţi fi supărat pe Dumnezeu. El poate suporta.9. Când e vorba de ciocolată, rezistenţa e inutilă.10. Fă pace cu trecutul, ca acesta să nu-ţi încurce prezentul11. Totul se poate schimba într-o clipă, dar fii

linistit, Dumnezeu nu clipeşte nicio clipă.12. Dacă o relaţie trebuie să fie secretă, atunci tu

n-ai ce căuta în ea.13. Fă abstracţie de orice nu este util, frumos sau

bucurător.14. Respiră adănc, o să-ţi calmeze mintea.15. Tot ce nu te omoară, te întăreşte.16. Când viaţa este aşa cum îţi place, nu răspunde

niciodată cu nu.17. Nimeni nu este însărcinat cu fericirea ta. Doar

tu.18. Întodeauna alege viaţa.19. Nu e treaba ta ce gândesc alţii despre tine…20. Timpul vindecă orice. Dă-i timpului timp.21. Tot ce contează la final este că ai iubit.22. Nu pune controlul pe viaţă. Arată-te şi fă din ea tot ce poţi.23. Ce e mai bun abia acum urmează.24. Nu pune invidia pe primul loc. Tu ai deja tot ce-ţi trebuie.25. Viaţa nu este legată cu fundă, dar tot este un dar.

Alexiana Cîmpean

Alexiana Cîmpean

Este eleva în clasaa III-a la Şcoala

Internaţională Cluj. Aceasta are potenţial

mare, dorind mereu să se autodepăşească şi să-şi dovedească ei

înseşi că poate visa la orice lucru măreţ

deoarece cu multă muncă îl va implini.

Alexiana este o elevă silitoare şi o fire

ambiţioasă, care îşi ajută prietenii,

încântându-i cu talentele ei.

Este o fire energică şi plină de viaţă, cu o

voce trimfătoare Alexiana a participat la

numeroase

concursuri , din aceasta cauză are în

palmares şi foarte multe premii bine

meritate.

Lacul îngheţat

Toţi copiii azi se-adunăPe lacul de lângă sat,Şi se-ajută să îşi punăPatine de-alunecat.

Şi încep să patineze Pe gheaţa ca de cleştar,Iar apoi să desenezeForme pentru voi în dar.

Dar iată că timpul treceIar noaptea i-a apucat,Şi-i desparte gerul receDe lacul cel îngheţat.

Bogăţia României

Uite-o patrie frumoasăCare e şi glorioasă.Plină e de bogăţii,Poate vrei şi tu să ştii.

Flori de aur pe câmpii,Stau grămadă, mii cu mii.Păduri frumoase sunt din plinŞi în ele-avem şi pin.Munţii cu păşuni alpineNumai bine ţie-ţi vine!Dar mai sus dacă tu urci,Tu vei da numai de stânci!

Mare de cleştar avem,Noi mai multe nu mai vrem!Dar avem câte pofteşti,Hai la noi, oricând doreşti!

Marea

Hai la mare, hai cu mineCăci acolo-i cald şi bine!Vino-n apă să-notăm,Căci mai bine ne distrăm!

Delfinilor, haideţi cu noi,Să zburdaţi, chiar până-n zori!Prin ocean în lung şi-n lat,C-aveţi mulţi peşti de mâncat!

Balenelor, veniţi şi voi,Împreună, ca un roi,Cu-o balenă foarte mare,Care e lider în mare!

Călătoria s-a sfârşitÎn oceanul infinit.Cu delfini noi ne-am jucatŞi balene-am vizitat!

Reuşite şi performanţe şcolare

Ne mândrim cu ei…

CARLA CIORCILĂ

Carla Ciorcilă, jucătoare de performanţă la “Winners Tennis Club”, elevă în clasa a IV- a a Şcolii Internaţionale Cluj, continuă seria jocurilor foarte bune reuşite în sezonul indoor 2010. La toate cele patru turnee de categoria a III-a din circuitul naţional la care a participat, a jucat finalele. După succesul de la C Cluj din 8 martie, unde îşi adjudeca Cupa NCN, câştigă săptămâna urmatoare la Mediaş şi Cupa Dafora, reuşind victoria cu 6-3; 6- 0 în faţa Laviniei Savu (16 naţional), legitimată la CS Dafora Mediaş. După contabilizarea punctelor acumulate prin câştigarea acestor turnee, Carla Ciorcilă (11 naţional la 24.02.2010) va intra cu siguranţă în “Top 10” cele mai bune jucătoare de tenis la 10 ani din România. Felicitări Carla pentru sezonul excelent de iarnă!

Cătălin CondurachePR&Communication WTC

19.03.2010

Un corp sănătos înseamnă sport regulat!

Horaţiu Ţaica…un sportiv şi un coleg adevărat. Deţine toate recordurile şcolii noastre la sporturile practicate pe clasă printre care: aruncare cu mingea de oină (distanţă 50m) , săritura de pe loc şi cea din fugă. Horaţiu este de doar 13 ani, însă practică tennis de performanţă de cinci ani, acum după cum susţine fiind într-o scurtă pauză, dorind să se axeze mai mult pe şcoala. De asemenea, a mai practicat şi alte sporturi printre care şi înot de performanţă şi taikoando. Acest campion s-a bucurat şi de numeroase premii, turneul de la Târgu Mureş unde a reuşit să câştige cinci meciuri sau cel de la Oradea, acestea fiind doar unele dintre cele cu care colegul nostru se poate mândri. Acesta susţine că îi era foarte greu să îşi împartă timpul între şcoala, prieteni şi

familie din cauza orelor pe care le petrecea pe terenul de tennis: “zilnic cand ieşeam de la şcoală în jurul orei 15:00, mergeam şi mă antrenam pana la ora 19:00, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe.” Alături de Horaţiu a fost mereu familia care îl însoţea şi îl ajuta să îşi planifice timpul, de asemenea, prietenii de la şcoală si diriginta i-au fost şi ei alături de el moral, încurâjndu-l şi susţinându-l când avea nevoie. Horaţiu susţine că această iniţiativă a pornit de la tatăl sau, care în copilărie a practicat fotbal şi acum când a avut ocazia, l-a încurajat şi pe fiul lui să îşi mentină un corp sănătos practicând un sport. În aceeaşi situaţie este şi Radu Ţaica, care îşi doreşte nespus de mult să calce pe urmele fratelui său.”Fratele meu practica si el tennis de performanţă mereu fiind un adversar pe masură”.

Reporter: Servus!Horatiu: Salut! Reporter:Horaţiu, dacă timpul îţi permite, aş dori să ne împărtăşeşti tuturor din experienţa ta de sportiv….Horatiu: Sigur…de ce nu?!Reporter: Am auzit ca deţii numeroase recorduri pe şcoală, ne-ai putea specifica unele?Horatiu: Păi…deţin recordul la aruncarea cu mingea de oină (distanta de 50m), la săritura de pe loc şi la cea din fugă.Reporter: Practici un alt sport în afara şcolii? Sau ca hobby?Horatiu: Da, de cinci ani, poate şi mai bine, practic tennis de performanţă, acum însă sunt într-o scurtă pauză deoarece timpul nu-mi permite şi am dorit să mă orientez mai mult spre şcoala. De asemenea, am mai practicat şi înot de performanţă sau taikoando.Reporter: Bănuiesc că ai numeroase premii în palmares, ne poţi enumera câteva?Horatiu:Într-adevar, m-am bucurat de multe premii printre care şi cel de la Târgu-Mureş unde am reuşit să câştig cinci meciuri sau cel de la Oradea.Reporter: Horaţiu, cum reuşeai să îţi împarţi timpul între prieteni, familie şi scoala?Horatiu: Uneori chiar aveam dificultăţi în a face acest lucru, deoarece majoritatea timpului mi-l petrecem la antrenamente. Zilnic când ieşeam de la şcoala la ora 15:00 mergeam şi mă antrenam în jur de cinci ore, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe.Reporter: Cum te-au sprijinit familia şi scoala în acest proiect?Horatiu: Păi…părinţii mei erau cei care aveau grijă de orarul zilnic, ei mă conduceau în turnee sau la antrenamente, mereu fiind acolo pentru mine, iar prietenii mei de la scoala şi doamna dirigintă au fost si ei alături de mine moral susţinându-mă.Reporter: De la cine a început această inţiativă, ca tu să practici un sport?Horatiu: Tatăl meu, în copilărie, a practicat fotbal, iar acum, când s-a regăsit în mine, îşi doreşte mult să-mi păstrez un corp sănătos practicând un sport.Reporter: Este, deci, o tradiţie de familie?Horatiu: Nu în adevăratul sens al cuvântului, şi fratele meu, Radu Taica, practică acelaşi sport, dorind să devină un adversar pe măsură.Reporter: Mersi, Horaţiu!Horatiu: Mi-a făcut plăcere!

Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a

Clasa IÎn cadrul proiectului " Dăruind, vei dobândi!", coletivul clasei I al Şcolii Internaţionale Cluj a luat contact, prin intermediul părinţilor, cu o doamnă olandeză care locuieşte în România de vreo zece ani, Karin. Dânsa locuieşte în localitatea Beliş şi se ocupă de copiii nevoiaşi din zonă. Elevii clasei I au pregătit pachete cu jucării şi haine pe care doamna Karin le-a repartizat copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. S-a păstrat legătura cu Karin, care s-a întors pentru o vreme în Olanda, dar care va reveni la noi în şcoala cu gânduri senine!

Clasa a V-a -În fiecare sfârşit de an, Şc. Internaţională Cluj îşi îndreaptă gândurile spre cei mai puţin norocoşi decât noi. Aceste intenţii nobile se materializează prin proiecte diverse realizate la nivelul tuturor claselor. În anul acesta, clasa a V-a a propus derularea proiectului « Dăruind, vei dobândi ! » în parteneriat cu şcoala de provenienţă a patru dintre membrii clasei, situată în localitatea Jucu. Iniţiativa a fost salutată pozitiv cu atât mai mult cu cât copiii ne-au furnizat detalii despre situaţia materială a colegilor lor de clasa I,

unii dintre aceştia din urmă fiindu-le chiar vecini. Aşa că am sunat-o pe d-na Baciu, care ne-a răspuns călduros şi ne-a asigurat de buna primire de care urma să avem parte. -În dimineaţa zilei de 10 decembrie 2009, ne-am “îmbarcat” în maşina – transport de Jucu şi am pornit, fiecare cu pacheţelul său în mână. Trei fete şi-au pus şi chitarele pentru a cânta o colindă, iar Mihai Hînda şi-a adus laptop-ul pentru a le arăta copiilor de clasa I un power-point de “Moş Nicolae”. Mare le-a fost surpriza când au aflat că elevii mai mici nu mai văzură niciodată un material Ppt! Ne-am simţit excelent la Jucu văzându-le feţele mici, drăgălaşe, şi curioase. În plus, am fost impresionaţi de generozitatea şi ospitalitatea cu care am fost trataţi – mai ales gustoasele nuci cu care elevii Şc. Internaţionale şi-au umplut buzunarele, aceasta chiar dacă noi ar fi trebuit să fim cei care dăruim, nu să primim! -Pe viitor, ne dorim să continuăm această colaborare, convinşi de faptul că elevii noştri au realmente nevoie să socializeze cu copii de o condiţie socială diferită. Ne propunem o întâlnire în primavară şi desfăşurarea unor activităţi relaxante în vară, probabil de « 1 Iunie ».

Clasa a VIII-a

Cu fiecare Crăciun, precum cozonacul în cuptor, sufletul nostru prinde proporţii neaşteptate. Este de fapt normal, ca, în aceste împrejurări ale zăpezii dantelate, să ne dorim a dărui câte puţin din ce avem, pentru ca şi alţii să resimtă bucuria iernii. Anul acesta, clasa a VIII-a a ales să dăruiască cărţi şi rechizite unei familii cu mari dificultăţi.

“A fost o experienţă minunată, să văd cum altora le folosesc atât de mult lucruri pe care eu le consider inutile!” zice Andreea Pârvan.

“ 18.12.2009, o zi aparent însorită, cu multe zâmbete de copii după porţile şcolilor care se inchideau pentru perioada sărbătorilor. Totul părea înfloritor, o zi normală în care soarele s-a hotărât să ne zâmbească dintre nori, însă nimeni nu se putea gândi că undeva lângă Cluj-Napoca,

o familie formată din trei copii şi o bunicuţă îşi trăiau viaţa de pe-o zi pe alta. Nimeni nu credea că la cât sunt de frumoşi, ar putea trăi fără mama şi fără tata. Din zâmbetul şi privirea lor inocentă, parcă nu reieşeau poverile ce le purtau zilnic. Însă dacă stăteai de vorbă cu bunica lor, grijile i se aşterneau imediat pe faţă precum scrisul pe hârtie. Mama copiilor nu mai se afla printre ei de aproximativ trei ani, iar tatăl, distrus şi învins de probleme, a decis să-i abandoneze, lăsând totul în grija bunicii. De aceea, de Crăciun, am decis să le facem o vizită prin care să le dovedim că suntem alături de ei şi că, de acum înainte, mereu vor avea un umăr pe care să plângă. Le-am oferit câteva alimente pe

care să le aşeze pe masa de Crăciun, iar în jurul acesteia să petreacă o seară ca pe vremuri. Cum am precizat, sunt trei fraţi, unul dintre ei, chiar dacă era ajutorul bunicii, nu a renunţat la şcoală, dar a hotărât să îşi caute un loc de muncă prin care să aducă un venit în casă. Nu ne aşteptam la o asemenea bucurie în zâmbetul lor, eram total convinse că vor avea lacrimi de cristal în ochi şi că zâmbetul acela imens va fi înlocuit de o tristeţe amară, însă ne-au surprins plăcut: sunt ambiţioşi şi cât se poate de serioşi, fiind convinşi că prin muncă vor reuşi să îşi schimbe viitorul. Această experienţă prin care noi am reuşit să ne deschidem porţile inimilor unor copii, ar trebui să constituie un semn de exclamare pentru noi, ar trebui să ne determine a le acorda atenţie şi ajutor şi pe mai departe - pentru ca şi ei, la fel ca noi, să aparţină viitorului!

Momente de suflet: DĂRUIND VEI DOBÂNDI

Ne povesteşte Mureşan Alexandra…

Proiectul Flat Stanley

În acest an şcolar, elevii din clasa a III a de la Şcoala Internaţională Cluj sunt implicaţi intr-un proiect de educaţie globală intitulat Proiectul Flat Stanley.

Ispirat de cartea Flat Stanley, al cărei autor este Jeff Brown, acest proiect îi ajută pe elevi să îşi împărtăşeasă ideile şi informaţiile adunate cu copii din toată lumea şi se constituie într-o modalitate plăcută de dezvoltare a abilităţilor de scriere şi citire în limba engleză.

Pentru a participa la acest proiect, elevii din clasa a III a au confecţionat şi decorat personajul FLAT STANLEY. Acesta îi va insoţi în vizite la prieteni, în diverse locuri, iar ei vor face poze ale aventurilor personajului şi vor scrie despre acestea în jurnal. Primele dovezi ale experienţelor personajului Flat Stanley sunt cele înregistrate în vacanţa de iarnă. Apoi, un Flat Stanley uriaş, aparţinând întregii clase a III a, însoţit de o scrisoare explicativă a proiectului, va fi trimis la o altă şcoală din lume. În acest an, vom trimite proiectul nostru doamnei profesoare Dania Paul şi elevilor din clasa a III a de la Sewickley Academy, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA. Vă invităm să vizualizaţi imagini ale proiectului pe site. Ele vor putea fi vizualizate în toată lumea.

The Flat Stanley Project

This year the students in Grade 3 are involved in a global connections project entitled The Flat Stanley Project.

Inspired by Jeff Brown's book entitled Flat Stanley, this activity helps children to share ideas and information with other children in the world and it is a good way to improve their reading and writing skills in English.

To participate, the children create a FLAT STANLEY figure out of cardboard and decorate it as they wish. Then they take it to visit other people or other places, taking pictures of Flat Stanley’s adventures and writing about them in a journal. The first recorded experiences are those during the winter holidays.

Then a huge Flat Stanley and a letter explaining the project are mailed to someone else in the world. This year our Flat Stanley will be emailed to Mrs. Dania Paul’s class in Sewickley Academy,

Pittsburgh, Pennsylvania. You are welcome to see pictures from our project on the school website. They will be accessible all over the world. Prof. Delia Filipescu

Curiozităţi …

Ochiul compus

▪ „Structuri perfecte pluristratificate.“ Astfel a descris Luke Lee, profesor la Universitatea din California (SUA), ochiul compus al multor insecte.

Gândiţi-vă: Ochiul compus al unor insecte, de pildă al albinei şi al libelulei, este alcătuit din numeroase unităţi optice, fiecare fiind îndreptată într-o direcţie diferită. Prin combinarea imaginilor produse de fiecare dintre aceste lentile, se obţine o imagine detaliată, asemănătoare unui mozaic, care e extrem de utilă în detectarea mişcării.

Oamenii de ştiinţă caută modalităţi de a copia ochiul compus al insectelor pentru a realiza detectori de mişcare de mare viteză şi o

nouă generaţie de camere de luat vederi: ultrasubţiri şi multidirecţionale. Aceste dispozitive ar putea avea aplicaţii în diverse domenii. În medicină, de exemplu, ar putea fi folosite în examinarea stomacului. Despre un astfel de dispozitiv medical pe care oamenii de ştiinţă doresc să-l realizeze, se spune că va fi un „sistem minuscul“ ce ar putea fi înghiţit de pacient. Odată ajuns în stomac, dispozitivul fără fir ar putea să culeagă informaţii prin ochiul său compus şi să le transmită apoi specialiştilor.

O echipă de bioingineri a realizat deja un ochi compus artificial ce are peste 8 500 de lentile şi măsoară 2,5 mm. Acest dispozitiv însă nu egalează ochiul compus al insectelor. Ochiul libelulei, de pildă, are circa 30 000 de unităţi optice!

THE FLAT STANLEY PROJECT- PROIECTUL FLAT STANLEY

Inspiraţie

Din naturã…Sã tragem poveţe

Pãdurea de aramã, Melcul de argint, A florilor mireasmã,   Al pãsãrilor cânt.

Ninsoare de vis, Al nopţii abis, Al cãrţii cuprins, Într-o stare de plictis.

Un gust de caramel, Simţiri de bãieţel, În mâini un stânjenel,     Lãtratul unui cãţel.

Colectivul clasei a VI -a

Pădurea dă coadă securii

Eu cred că proverbul „Pădurea dă coada securii” se poate folosi când este vorba despre un trădător. Sugerează faptul că trădătorul este coada ce ajută securea să taie pădurea. Îşi trădează aliaţii, respectiv pe celelalte lemne din pădure, pentru a o ajuta pe cea care le-a tăiat.

Pe lângă faptul că cineva îţi dă un lucru foarte important pentru tine, tu îl foloseşti împotriva acestei persoane. Aşa este şi cu securea... Coada ei este lemnul ce susţine lama care taie copacii. Când, în viaţă, se întâmplă ceva de genul acesta, se foloseşte proverbul „Pădurea dă coada securii”. Nu fii niciodată o „coadă” pentru cei din jurul tău!

Raluca Brãtfãlean, cls. a VII-a

Conflictul dintre greiere şi furnică

Într-o zi toridă de vară, leneveam în curtea mea, întinsă pe iarbă. Soarele era dogoritor şi strălucitor, de parcă ar fi fost umplut cu cărbuni şi poleit cu aur. Dintr-odată, am auzit o voce care striga:

-Greiere, dă-te jos odată de pe floarea aia! Poate ţi-asu ruginit de atâtă leneveală!-Ia mai tacă-ţi gura, furnico! Opreşte-te puţin şi nu mai tropăi pe lângă casa mea! Şi aşa au tot continuat, până nu am mai putut suporta! Trebuia să-i opresc cumva, aşa că am zis:-Gata! Liniştiţi-vă amândoi! Nimeni nu e la fel. Poate greierele leneveşte atâta pentru că nu e chiar atât de spontan ca tine!N-ar trebui să-l critici. Poate aţi putea să discutaţi despre vieţile voastre douăzeci de minute sau cum vă pică vouă mai bine. Îmi promiteţi că nu vă mai certaţi?-Desigur!-Bine atunci. La revedere!-La revedere!

Aşa s-a încheiat acea zi dogoritoare de vară.

Cîmpean Alexiana, cls. a III - a

-un oraş „cu două feţe“-

Capitala de ieri prezentat de Medina Berari, cls a VIII-a

Bucureştiul a devenit capitala României în 1862. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul a cunoscut o dezvoltare rapidă. Edificii publice impunătoare, dar elegante, proiectate de arhitecţi francezi, îşi făceau apariţia una câte una de-a lungul bulevardelor străjuite de copaci. Datorită numeroaselor parcuri, grădini şi scuaruri, Bucureştiul şi-a câştigat renumele de „oraş al grădinilor“.

În treacăt fie spus, el a fost unul dintre primele oraşe din lume iluminate public cu petrol. În 1935, pe Şoseaua Kiseleff, a fost construit Arcul de Triumf, după modelul monumentului cu acelaşi nume de pe bulevardul Champs-Élysées din Paris. Frumuseţea oraşului îl făcea pe orice francez să se simtă ca la el acasă. Nu întâmplător Bucureştiului i se spunea „Micul Paris“.

Acestora le-au luat locul uriaşe blocuri de apartamente. Doar în perioada 1960–1961 s-au dat în folosinţă circa 23 000 de apartamente. Pregătirile pentru construirea Casei Poporului au început în 1980. Dotat cu un buncăr antiatomic (aflat la o adâncime de 90 m) şi împodobit cu sute de candelabre de cristal, Palatul Parlamentului are 12 etaje, 1 100 de încăperi şi o suprafaţă totală de 360 000 m2. Astfel, palatul este de trei ori mai mare decât Palatul Versailles din Franţa. În zona veche a oraşului s-au demolat multe clădiri pentru a face loc acestui colos şi marelui bulevard — mai larg decât Champs-Élysées — ce duce la palat. Impozantul palat le aminteşte cu tristeţe multor bucureşteni de Nicolae Ceauşescu, dictatorul care a comandat construirea lui. Mânat de dorinţa de a înălţa un monument în onoarea sa, el a adunat o armată de aproape 700 de arhitecţi şi

Pentru călătorul ce păşeşte întâia oară în capitala

României, peisajul

bucureştean pare dominat de

un singur edificiu, Palatul Parlamentului

nimit in timplul regimului

comunist Casa Poporului.

Această clădire austeră, una

dintre cele mai mari din lume este principala

atracţie turistică a Bucureştiului.

În unele privinţe, palatul

reprezintă “faţa”modernă a

oraşului. Însă sentimentele

bucureştenilor faţă de acest

edificiu impunator sunt dintre cele mai contradictorii.

Ei speră că turiştii vor admira şi

cealaltă “faţă” a oraşului: splendida

arhitectură a Bucureştiului de

odinioară.

zeci de mii de oameni care au muncit din greu în trei schimburi, 24 de ore din 24, pentru a duce la bun sfârşit proiectul.

Sfatul dirigintelui …Cum aş putea fi un elev

mai bun?!

IMAGINEAZĂ-ŢI că eşti prins în desişurile unei jungle întunecoase. Lumina soarelui abia pătrunde prin frunzişul des. Înconjurat de atâta vegetaţie, abia dacă mai poţi face o mişcare. Ca să scapi, trebuie să-ţi croieşti drum cu o macetă.

Unii aseamănă anii de şcoală cu scena descrisă mai sus. În definitiv, stai toată ziua închis într-o sală

de curs, iar seara ţi-o petreci făcându-ţi temele. Te regăseşti în această situaţie? Menţionează mai jos care este cea mai grea materie pentru tine.

De câte ori nu ţi-au spus părinţii sau profesorii să depui mai multe eforturi la această materie! Iar asta nu ca să-ţi facă viaţa amară. Ei nu vor altceva decât ca tu să-ţi dai toată silinţa. Aşadar, ce poţi face dacă, din cauza insistenţelor lor, îţi vine mai degrabă să laşi totul baltă decât să te pui cu burta pe carte ca să te ridici la nivelul aşteptărilor lor? Cu uneltele adecvate, îţi poţi croi drum prin „junglă“! Dar despre ce unelte este vorba?

● 1. O atitudine pozitivă faţă de învăţat.

Dacă ai un punct de vedere negativ asupra învăţatului, n-ai să te simţi niciodată impulsionat să obţii rezultate bune la şcoală. Încearcă totuşi să priveşti situaţia în ansamblu.

Poate acum nu ţi-e uşor să înţelegi cât este de important să munceşti din greu la anumite materii. În fond, nu toate materiile din programă par, cel puţin pentru moment, importante. Cu toate acestea, dobândind o instruire mai variată, vei înţelege mai bine mersul lumii. Vei putea discuta cu persoane din diverse medii sociale sau culturale. Şi, nu în ultimul rând, îţi vei dezvolta capacitatea de gândire, ceea ce-ţi va fi de real ajutor mai târziu.

● 2. Un punct de vedere pozitiv cu privire la propriile capacităţi. Şcoala îţi poate scoate la iveală talentele. Mai mult, talentele tale sunt unice,

iar şcoala te poate ajuta să descoperi şi să cultivi talente pe care nu ştiai că le ai.

Nu-ţi semna singur condamnarea la eşec, spunându-ţi că nu eşti în stare să faci îmbunătăţiri. Când îţi trec prin minte gânduri negative cu privire la propriile capacităţi, străduieşte-te să le înlocuieşti cu gânduri pozitive. Pentru aceasta, trebuie să devii conştient de punctele tale slabe, dar şi de punctele tale forte.

Dar tu? Ştii care-ţi sunt punctele forte? Dacă nu, vorbeşte cu un adult de încredere, care te cunoaşte bine. Te-ar putea ajuta să-ţi cunoşti punctele forte şi să te foloseşti cât mai bine de ele.

● 3. Bune obiceiuri de studiu. Nu poţi avea succes la şcoală dacă nu înveţi. Nu uita un lucru: Mai devreme sau mai târziu tot la învăţat ai să ajungi. Dar, poate, chiar şi numai cuvântul „a învăţa“ îţi sună neplăcut. Totuşi, studiul este util. De fapt, cu puţin efort, chiar o să ajungă să-ţi placă!

Dar, ca să cultivi obiceiuri bune de studiu, trebuie să-ţi organizezi bine timpul. Ţine minte: Câtă vreme eşti la şcoală, studiul trebuie să fie o prioritate. E adevărat, este „un timp pentru a râde“ şi „un timp pentru a juca“ . Şi, asemenea majorităţii tinerilor, probabil ai vrea să ai şi tu ceva timp pentru destindere. Dar un proverb al înţeleptului rege Solomon avertizează: „Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită la nori nu va secera“. Ce învăţăminte poţi desprinde de aici? Fă-ţi temele mai întâi şi destinde-te după aceea. Sigur vei găsi timp pentru amândouă!

Menţionează câteva reguli care există în familia ta. …………………………

Crezi că regulile din familia ta sunt mereu drepte?

□ Da □ Nu

Ce regulă ţi se pare cel mai greu de respectat? …………………………

„REGULILE CASEI“, cum sunt numite uneori, sunt cerinţele sau restricţiile impuse de părinţi. Pe de o parte, poate fi vorba de cerinţe referitoare la teme, la treburile gospodăreşti şi la ora la care să te întorci seara acasă. Pe de altă parte, poate fi vorba de restricţii privind utilizarea telefonului, a televizorului sau a computerului. Dar se pot referi şi la ce faci în afara casei, cu alte cuvinte la purtarea ta de la şcoală sau la alegerea prietenilor.

Ţi se pare că eşti sufocat de restricţii? Poate că te simţi asemenea tinerilor ale căror cuvinte sunt menţionate mai jos.

„Mă scotea din sărite când părinţii îmi spuneau să mă întorc devreme acasă! Mă enerva că alţii puteau să stea afară până târziu, iar eu nu!“ (Allen)

„E oribil să ţi se verifice apelurile de pe telefonul mobil. Se poartă cu mine de parcă aş fi un copil!“ (Elizabeth)

„Mă simţeam ca şi cum ar fi vrut să-mi distrugă viaţa socială şi să nu mai am prieteni!“ (Nicole)

Tinerii încalcă deseori regulile impuse de părinţi. Totuşi, cei mai mulţi recunosc că unele reguli sunt necesare pentru a preîntâmpina haosul. Dar, dacă e nevoie de ele, de ce sunt unele atât de enervante?

De ce atatea reguli?

„Nu mai sunt un copil!“

Poate că şi pe tine te enervează regulile fiindcă îţi dau sentimentul că eşti tratat ca un copil. Şi-ţi vine să strigi: „Nu mai sunt un copil!“. Părinţii tăi cred, probabil, că regulile pe care ţi le impun sunt vitale: ele sunt spre binele tău şi te pregătesc pentru responsabilităţile de mai târziu, când vei fi adult. Regulile casei sunt şi mai greu de respectat când vezi că fraţii tăi sunt trataţi cu mai multă îngăduinţă. Amintindu-şi de anii adolescenţei, un tânăr pe nume Matthew a spus despre sora lui mai mică şi despre verişoarele lui: „Fetele scăpau basma curată şi când greşeau rău de tot!“.

Chiar nicio regulă?

E lesne de înţeles că de-abia aştepţi clipa când nu vei mai fi sub autoritatea părinţilor. Dar chiar ţi-ar fi mai bine fără restricţiile lor? Probabil cunoşti tineri de-o seamă cu tine care au voie să stea afară cât de târziu vor, să se îmbrace cum vor şi să iasă cu prietenii oricând şi oriunde vor. Poate că părinţii lor sunt pur şi simplu prea ocupaţi ca să mai vadă ce le fac copiii.

În loc să-i invidiezi pe tinerii care sunt lăsaţi să facă ce vor, mai bine străduieşte-te să priveşti regulile impuse de părinţi ca pe o dovadă a iubirii şi grijii lor pentru tine.

Gândeşte-te: Uneori, s-ar putea să te simţi totuşi sufocat de regulile impuse de părinţi. Ce-ai putea face ca să-ţi fie mai uşor?

Comunicare eficientă

Dacă vrei să te bucuri de mai multă libertate sau dacă, pur şi simplu, îţi doreşti să nu mai fii atât de stresat din cauza restricţiilor impuse, atunci învaţă să comunici eficient cu părinţii. Unii ar putea spune: „Am încercat să vorbesc cu părinţii, dar efectiv nu merge!“. Dacă aşa gândeşti şi tu, întreabă-te: „N-aş putea comunica mai bine cu ei?“. Comunicarea este esenţială. Ea te ajută, în primul rând, să-i faci pe alţii să te înţeleagă şi, în al doilea rând, să înţelegi tu însuţi de ce nu ţi se acordă mai multă libertate. Dacă vrei să fii tratat ca un adult, e firesc să înveţi să comunici ca un adult. Cum ai putea face aceasta?

Învaţă să te stăpâneşti. O comunicare eficientă presupune stăpânire de sine. Biblia spune: Nu te plânge, nu te bosumfla şi nu fă crize de nervi ca un copil. Dacă îţi vine să trânteşti uşa sau să baţi din picior când părinţii îţi stabilesc unele limite, gândeşte-te că în felul ăsta ţi se vor impune probabil şi mai multe reguli, în nici un caz mai puţine!

Încearcă să înţelegi punctul de vedere al părinţilor căci astfel, vei reuşi să comunici mai bine cu ei.

Să zicem că nu vor să te lase să te duci la o anumită reuniune. În loc să te cerţi cu ei, mai bine întreabă-i: „Dar dacă vine cu mine un prieten matur, demn de încredere,

pot să mă duc?“. Poate că tot nu-ţi vor îndeplini rugămintea. Dar, dacă le înţelegi îngrijorările, vei fi mai în măsură să le propui ceva cu care să fie de acord.

Câştigă-le încrederea. Gândeşte la o persoană care datorează bani unei bănci. Dacă îşi achită plăţile la timp, va câştiga încrederea băncii, iar banca îi va acorda un credit mai mare în viitor. La fel este şi cu părinţii. Tu le datorezi ascultare. Dacă te dovedeşti demn de încredere — chiar şi în lucruri mici — părinţii vor avea mai multă încredere în tine în viitor. Dar, dacă mereu îţi dezamăgeşti părinţii, să nu te miri că îţi vor reduce, ba chiar îţi vor închide „creditul“ la capitolul încredere.

Dacă ai încălcat o regulă...

Mai devreme sau mai târziu, probabil că tot vei încălca o regulă: poate că nu te vei achita cum trebuie de sarcinile încredinţate în casă sau poate că ai să vorbeşti prea mult la telefon ori te vei întoarce mai târziu acasă. Iar atunci va trebui să le dai socoteală părinţilor. Ce-ai putea face ca să nu agravezi situaţia?

Spune adevărul. Nu născoci minciuni! Altminteri, părinţii au să-şi piardă şi bruma de încredere pe care o mai au în tine. Fii sincer şi dă detalii. Nu te justifica şi nu minimaliza cele întâmplate. Şi nu uita că „un răspuns blând îndepărtează furia“.

Cere-ţi iertare. Este important să-ţi ceri iertare pentru îngrijorările şi dezamăgirea cauzate sau pentru munca în plus pe care cineva a trebuit s-o facă în locul tău. Scuzele pot uşura pedeapsa. Dar trebuie să fie sincere.

Acceptă consecinţele. La început, probabil nu-ţi va conveni că ai fost pedepsit, mai ales dacă pare a fi o pedeapsă nedreaptă. Dar este o dovadă de maturitate să-ţi asumi responsabilitatea pentru acţiunile tale. Cea mai bună soluţie este să faci tot posibilul să recâştigi încrederea părinţilor.

Autoanaliză: Menţionează la care dintre cele trei puncte amintite trebuie să faci îmbunătăţiri. …………………………

„Uneori aud zicându-se despre mine că mi-aş da întâlniri cu o fată pe care, de fapt, nici n-o

cunosc! Mulţi bârfesc fără să-i intereseze dacă ce spun e adevărat sau nu.“ — Mike

BÂRFA poate da vieţii mai multă culoare decât un film de acţiune. Având la dispoziţie e-mail-ul sau instant messaging-ul, tineri cu intenţii rele îţi pot păta reputaţia fără să rostească un cuvânt. E suficient să apese câteva taste şi zvonurile maliţioase ajung numaidecât la zeci de curioşi, nerăbdători să le devoreze! Uneori se creează un site web doar cu scopul de a umili pe cineva. Blogurile online, folosite des în ultimul timp, sunt suprasaturate cu bârfe pe care nimeni n-ar avea curajul să le spună pe faţă.

Dar este oare întotdeauna greşit....

Să vorbeşti despre alţii?

Cum consideri următoarea afirmaţie?

Este întotdeauna greşit să vorbeşti despre alţii. □ Adevărat □ Fals

Care este răspunsul corect? Depinde de situaţie. Pot exista situaţii în care chiar e bine să vorbeşti despre alţii. Asta nu înseamnă să ne amestecăm în chestiuni ce nu ne privesc. Totuşi, din discuţiile amicale, putem afla informaţii ce ne pot fi de folos. Să fim sinceri, nu putem spune că ne pasă de cei din jur dacă nu vorbim deloc despre ei!

Cu toate acestea, astfel de discuţii pot degenera uşor în bârfă. De pildă, o remarcă inocentă de genul „Dan şi Liza ar fi o pereche grozavă“ ar putea fi transmisă mai departe sub forma „Dan şi Liza sunt o pereche grozavă“ — deşi cei doi poate că nici nu sunt la curent cu presupusa lor idilă. „Nimic grav“, ai putea spune. Ce-ai zice însă dacă ai fi chiar tu în pielea lui Dan sau a Lizei?

„Condu“ cu atenţie conversaţia!

Cum ţi-ai putea înfrâna limba când te simţi tentat să bârfeşti? Ca să poţi răspunde la întrebare, gândeşte-te de câtă dexteritate ai nevoie când conduci o maşină pe o stradă aglomerată. Poate că, pe neaşteptate, va trebui să treci pe altă bandă, să dai prioritate altei maşini sau chiar să opreşti. Dacă eşti atent, reuşeşti să prevezi pericolele şi să le eviţi.

La fel stau lucrurile şi când conversezi cu cineva. De regulă, îţi poţi da seama când discuţia este pe punctul de a degenera în bârfă. Când se întâmplă asta, ai putea trece pe altă bandă, ca să spunem aşa. În caz contrar, e bine să ştii un lucru: bârfa poate face mult rău. Da, cuvintele pot răni. Iată deci încă un motiv pentru a-ţi cântări bine cuvintele înainte de a vorbi! E adevărat că-ţi trebuie multă stăpânire de sine ca să pui capăt unei conversaţii savuroase. Cum ai putea să arăţi interes faţă de alţii şi totuşi să-ţi vezi de treburile tale? Înainte de a discuta despre cineva întreabă-te: „Chiar ştiu cum stau în realitate lucrurile? Ce

motive am să transmit această informaţie? Ce reputaţie am să-mi fac dacă bârfesc?“. Ultima întrebare este deosebit de importantă, întrucât se ştie că bârfa dezvăluie mai multe despre propriul caracter decât despre cel al persoanei pe care o bârfeşti.

Când victima eşti tu

Ce poţi face însă dacă tu eşti subiect de bârfă? Încearcă mai degrabă să nu reacţionezi exagerat. Fireşte, nimic nu poate scuza bârfa. Dar, dacă dramatizezi situaţia, îţi faci mai mult rău decât ţi-a făcut bârfa în sine. Procedează asemenea lui Renee. „Sufăr când cineva spune ceva negativ despre mine, dar încerc să nu fac o tragedie din asta“, spune ea. „Oricum, sunt sigură că săptămâna viitoare vor avea alt subiect de discuţie.“

Aşadar, fii înţelept şi nu lăsa ca o conversaţie amicală să degenereze în bârfă. Iar când tu însuţi eşti vorbit de rău, dă dovadă de maturitate şi nu dramatiza situaţia. Fie ca faptele tale să vorbească în locul tău!

„Memoria ne lărgeşte orizontul. Fără ea, n-am avea sentimentul continuităţii, iar chipul pe care l-am vedea dimineaţa când ne privim în oglindă ni s-ar părea străin. Zilele şi întâmplările n-ar avea nicio legătură între ele; n-am putea nici să învăţăm din trecut, nici să anticipăm viitorul“ MYSTERIES OF THE MIND (Tainele minţii).

CUM se face că unele păsări îşi amintesc după luni de zile unde şi-au ascuns seminţele pentru iarnă, veveriţele nu uită locurile unde şi-au îngropat nucile, dar noi nu mai ştim unde

ne-am lăsat cheile acum o oră? Ne plângem adesea că memoria ne joacă feste. În realitate însă, deşi imperfect, creierul nostru are o uluitoare capacitate de a acumula şi a stoca informaţii. Secretul e să-l folosim cât mai mult posibil.

Un potenţial uriaş

Deşi are circa 1,4 kg şi este cam cât un grapefrut, creierul uman conţine aproximativ 100 de milioane de neuroni, sau celule nervoase, care formează o reţea de o complexitate extraordinară. De fapt, fiecare neuron poate face conexiuni cu alţi 100 000 de neuroni. Astfel, creierul are un uriaş

potenţial de a prelucra şi de a reţine informaţii. Problema este să ni le amintim când avem nevoie de ele. Există oameni care se mândresc cu o memorie foarte bună. Şi se pare că memoria nu depinde neapărat de câtă şcoală ai.

De ce e greşit să bârfeşti?

Îţi poţi îmbunătăţi memoria!

De exemplu, grioţii, cronicari tribali din vestul Africii, ştiu pe de rost numele a generaţii întregi de oameni din satele lor.

Cu ajutorul grioţilor, scriitorul american Alex Haley, a cărui carte Rădăcini a câştigat un premiu Pulitzer, a reuşit să-şi afle strămoşii din Gambia până la a şasea generaţie. Iată ce a spus Haley: Le sunt profund îndatorat grioţilor africani. E adevărată vorba: Când moare un griot, e ca şi cum o bibliotecă întreagă ar arde din temelii“

Să ne gândim şi la renumitul dirijor italian Arturo Toscanini, care a fost

„descoperit“ la doar 19 ani, când a trebuit să înlocuiască un alt dirijor. Deşi avea o vedere slabă, el a reuşit să dirijeze din memorie întreaga operă Aida!

Asemenea performanţe ne uimesc. Dar majoritatea dintre noi avem capacitatea de a ne aminti mult mai mult decât ne putem imagina. Ai dori să-ţi îmbunătăţeşti memoria?

Cum să-ţi îmbunătăţeşti memoria

Procesul de memorare are trei etape: codificarea, depozitarea şi reactualizarea. Creierul codifică informaţia când o primeşte şi o înregistrează. Apoi o stochează (depozitează) pentru a o folosi mai târziu (reactualizare). Când unul dintre aceste trei procese nu se realizează intervine aşa-numitul gol de memorie.

Printre diferitele tipuri de memorie identificate de specialişti figurează şi memoria senzorială, memoria de scurtă durată şi cea de lungă durată. Memoria senzorială primeşte informaţii de la stimuli prin intermediul simţurilor, precum mirosul, văzul şi pipăitul. Memoria de scurtă durată stochează temporar informaţii simple. De exemplu, putem reţine câteva cifre, ne putem aminti un număr de telefon înainte să-l formăm sau prima parte a unei fraze în timp ce o citim sau o ascultăm pe a doua. Dar, aşa cum bine ştim, memoria de scurtă durată are neajunsurile ei.

Dacă vrem să ne amintim o informaţie mai mult timp, trebuie să o stocăm în memoria de lungă durată. Dar cum putem face acest lucru? Iată câteva principii utile:

▪ Arată interes Cultivă interes faţă de subiectul respectiv şi aminteşte-ţi de ce vrei să reţii acele informaţii. Ştim din proprie experienţă că ne amintim mai uşor situaţiile în care am fost implicaţi afectiv.

▪ Fii atent „De cele mai multe ori, avem «goluri de memorie» fiindcă n-am fost suficient de atenţi“, se spune în cartea Tainele minţii. Ce te poate ajuta să fii atent? Arată interes şi, dacă e posibil, ia-ţi notiţe. Când ne luăm notiţe, nu numai că ne concentrăm mai bine, dar avem şi posibilitatea să recapitulăm materialul.

▪ Străduieşte-te să înţelegi „Dobândeşte pricepere”! Dacă nu înţelegi o noţiune sau o idee, probabil că ţi-o vei aminti parţial sau nu ţi-o vei aminti deloc. Însă dacă o înţelegi, vezi limpede legătura dintre elementele componente şi poţi privi problema în ansamblu. De exemplu, un student la o facultate de mecanică îşi va aminti mai multe lucruri despre un motor dacă înţelege cum funcţionează.

▪ Organizează informaţiile Organizează ideile sau conceptele pe categorii. De pildă, e mai uşor să reţii o listă de cumpărături dacă pui produsele pe categorii: carne, legume, fructe etc. Ar fi util să treci articolele pe listă într-o anumită ordine, de exemplu în ordine alfabetică. Împarte informaţia în maxim 5–7 fragmente. De pildă, numerele de telefon se împart în două ca să fie mai uşor de reţinut.

▪ Repetă cu voce tare Dacă vrei să-ţi aminteşti de pildă un cuvânt sau o expresie într-o limbă străină, repetarea va întări conexiunile dintre neuroni. Cum anume? În primul rând, când pronunţi un cuvânt, te obligi să fii atent. În al doilea rând, ai posibilitatea să te verifici prin reacţia celorlalţi. Şi în al treilea rând, repetarea cu voce tare activează şi alte zone ale creierului.

▪ Vizualizează. Imaginează-ţi ceea ce vrei să reţii. Ţi-ar putea fi de folos să faci un desen sau o schiţă. Ca şi atunci când repeţi cu voce tare, când vizualizezi antrenezi şi alte părţi ale creierului. Cu cât implici în acest proces mai multe simţuri, cu atât îţi vei întipări mai bine în minte informaţia.

▪ Fă asocieri. Când înveţi ceva nou, fă asocieri cu ceea ce ştii deja. Când asociezi idei noi cu altele pe care le ai deja în minte, creierul codifică şi reactualizează mai uşor informaţia, asocierile servind astfel drept indiciu. De exemplu, dacă vrei să reţii numele cuiva, asociază-l cu un detaliu mai neobişnuit al înfăţişării lui sau cu un alt lucru ce te va ajuta să ţi-l aduci aminte. Cu cât asocierile sunt mai hazlii sau mai bizare, cu atât va fi mai uşor să-ţi aminteşti informaţia dorită. Simplu spus, trebuie să ne gândim la oamenii pe care vrem să ni-i amintim şi la lucrurile pe care nu vrem să le uităm.

▪ Fixează informaţia Fă-ţi timp să prelucrezi sau să asimilezi informaţia. Una dintre cele mai bune metode este să o recapitulăm, probabil împărtăşindu-i-o cuiva. Nu degeaba s-a zis că repetiţia e mama învăţăturii.

Mnemotehnica: un ajutor valoros

Oratorii din Grecia şi Roma antică puteau ţine discursuri lungi fără notiţe. Cum reuşeau? Foloseau tehnici mnemonice, care permit stocarea informaţiei în memoria de lungă durată şi reactualizarea ei.

Una dintre ele era metoda loci, descrisă prima dată de poetul grec Simonide din Keos, în 477 î.e.n. Această tehnică se bazează pe principiul organizării informaţiei, al vizualizării şi al asocierii ei cu ceva cunoscut, de pildă cu un semn de pe un drum sau cu un obiect din casă. Cei ce folosesc metoda loci parcurg un drum imaginar, asociind fiecare informaţie cu câte un semn sau obiect. Când vor să-şi aducă aminte acele informaţii, pur şi simplu fac aceeaşi plimbare

Studiile au arătat că memoria strălucită a unora dintre cei ce s-au remarcat la Campionatul Mondial de Memorare, ţinut anual, nu se datora neapărat unui coeficient de inteligenţă superior. Să notăm şi că majoritatea aveau între 40 şi 50 de ani. Secretul? Mulţi au atribuit performanţele lor tehnicilor mnemonice.

Ce poţi face dacă vrei să reţii o listă întreagă de cuvinte? Un procedeu mnemonic util este acronimul, un cuvânt format din litera sau literele iniţiale ale cuvintelor pe care vrei să le reţii. Mulţi nord-americani îşi amintesc numele celor cinci mari lacuri —  Huron, Ontario, Michigan, Erie şi Superior — cu acronimul „HOMES“ (CASE).

poţi să-ţi îmbunătăţeşti memoria! Studiile au arătat că ea este ca un muşchi. Cu cât o folosim mai mult, cu atât devine mai puternică! Şi să nu uităm: e valabil şi la bătrâneţe!

Prof. Cosmina Mocanu, Andreea Curte, Paula Negrea, Virgil Ganea

Acestea sunt recordurile stabilite anul acesta in cadrul probelor de la orele de sport (la gimnaziu sunt doar cei care au doborat recordul stabilit anul trecut).

Felicitari tuturor!

These are the records set this year in the sports classes (from the middle school you will see here only those who broke the record set last year).

Congratulations to all!Clasa 1Saritura in lungime de pe loc: Baieti: Ketola Niko 140 cm; Fete: Onica Stephanie 120 cm;

Grade 1 Standing long jump: • Boys: Niko Ketola 140 cm • Girls: Stephanie Onica 120 cm

Clasa a 2-aSaritura in lungime de pe loc: Baieti: Apostol Stefan142 cm; Fete: Dascal Daria 125 cm;

Grade 2Standing long jump: • Boys: Apostol Stefan142 cm• Girls: Dascal Daria 125 cm

Clasa a 3-aSaritura in lungime de pe loc: Baieti: Pantis Voicu 180 cm (record primar); Fete: Cocan Oana, Rus Miruna 165 cm;

Grade 3Standing long jump: • Boys: Pantis Voicu 180 cm (primary school record)• Girls: Cocan Oana, Rus Miruna 165 cm

Clasa a 4-aSaritura in lungime de pe loc: Baieti: Ruga Sorin 178 cm; Fete: Wouters Selina 170 cm (record primar)

Grade 4Standing long jump: • Boys: Ruga Sorin 178 cm • Girls: Wouters Selina 170 cm(primary school record)

Clasa a 5-aSaritura in lungime de pe loc: Baieti: Zota Nicusor 200 cm; Fete: Covaciu Maria 188 cm;Aruncarea mingii de oina de pe loc:

Baieti: Marc Andrei 30.6 m; Fete: Pojar Bianca 20 m;

Alergare de viteza 50 metri: Baieti: Zota Nicusor 8”13; Fete: Covaciu Maria 8”50;

Grade 5Standing long jump: • Boys: Zota Nicusor 200 cm;• Girls: Covaciu Maria 188 cm;Throwing the ball : • Boys: Andrei Marc 30.6 m • Girls: Bianca Pojar 20 m 50 m Running speed (50m): • Boys: Zota Nicusor 8s13; • Girls: Mary Covaciu 8s50

Clasa a 6-aAruncarea mingii de oina de pe loc:

Fete: Filip Ruxandra 20 m;

Grade 6Throwing the ball Girls: Filip Ruxandra 20 m;

Clasa a 7-aAruncarea mingii de oina de pe loc:

Baieti: Taica Horatiu 48.9 m (record scoala);

Alergare de viteza 50 metri: Baieti: Taica Horatiu 7”03 (record scoala);

Grade 7Throwing the ball

Boys: Taica Horatiu 48.9 m (school record)

Running speed (50m): • Boys: Taica Horatiu 7s03 (school record)

Clasa a 8-aAruncarea mingii de oina de pe loc:

Baieti: Hurgoiu Vlad 42.5 m; Fete: Mihut Anamaria 27 m (record

scoala);Alergare de viteza 50 metri:

Fete: Totoi Petronela 8”26;

Grade 8Throwing the ball

Boys: Hurgoiu Vlad 42.5 m; Girls: Mihut Anamaria 27 m (school

record)Running speed (50m): • Girls: Totoi Petronela 8s26

Recordurile scolii noastre la sport…!

Snug in the Snow

WITHOUT adequate clothing and footwear, humans would suffer greatly and even perish in the frigid winters of the Far North. Yet, for countless animals life goes on, no matter the season. Besides benefiting from a snug winter coat of feathers or fur, animals also make good use of the amazing insulating power of snow.

Snow consists of crystals of ice formed directly from water vapor—ten inches of snow is equal to about an inch of water. Snow, therefore, contains a lot of air, which is captured between the crystals. This amazing design makes snow a good insulator against extreme cold, protecting seeds and plants until the spring thaw. Then, like a huge reservoir of congealed water molded to the terrain, the snow melts, watering the soil and feeding the streams.

Life Under the “Blanket”

Darting about through networks of tunnels just beneath the snow may be any number of tiny, furry animals going about their daily business, a large part of which is often a frenetic search for food. They include lemmings, voles, and shrews—small, chiefly nocturnal insectivores related to moles. Mice, on the other hand, can often be seen scurrying about on the surface of the snow in search of berries, nuts, seeds, and the soft outer bark of young trees.

HareHow do smaller mammals maintain the right body temperature? Many have not only a warm winter coat but also a built-in furnace in the form of a rapid metabolism. As you can imagine, these living heaters need lots of fuel. Shrews, for instance, eat close to their own weight in insects, larvas, and pupas each day. Proportionately, the smallest species—the pygmy shrew—eats even more! Therefore, practically every waking moment is filled with a relentless search for food.

The owls are also on the prowl. The great gray owl has such acute hearing that it can detect and track a vole moving about beneath the snow—providing that the snow is not too deep. Once the owl locates a target, it plunges into the snow, grasps its hapless prey in its viselike talons, and carries the victim away. Deep snow, however, may spell hunger and even starvation for many predators and overpopulation for prey species.

So that they do not starve during the lean winter season, many animals tap into fat reserves accumulated during the warmer months. Some food, though, is usually available. For example, moose nibble the young branches of trees, especially pines. Squirrels dine on nutritious seeds hidden in their larders, and hares gnaw on young bark, twigs, and shoots. Certain species of birds enjoy frozen berries and pine sprigs.

Diving Into Snow From on the Wing! Diving Into Snow From on the Wing!

A number of birds exploit the insulating power of snow to keep warm while resting during the day or sleeping at night. They include the hazel hen, the black grouse, and the ptarmigan, as well as smaller birds such as the linnet, the bullfinch, and the sparrow. If the snow is deep and soft, some birds simply dive straight in on the wing, like a seabird plunging into water. This clever strategy leaves no trail of footprints for predators to see or smell.

Once inside a bank of snow, the birds excavate a horizontal hollow up to three feet long, called a kieppi in Finnish. Overnight winds erase from the surface any signs of the life below. When people out for a trek trudge a little too close to one of these avian dens, the crunch of snow alerts the birds. The resulting explosion of snow and wildly beating wings just feet away can give a good jolt to the heart of any unsuspecting trekker!

Arctic foxAs the seasons change, some arctic animals camouflage themselves by exchanging summer fur or feathers for a winter coat that blends in with the snowy environment. In Finland, arctic foxes, blue hare, and several species of weasels grow thick, white or near-white fur in the autumn.*

Similarly, the mottled summer plumage of the ptarmigan gives way to a brilliant white. And their toes, sparsely feathered during the warmer months, become heavily feathered, forming efficient “snowshoes.” Even while changing costumes, certain prey species enjoy protection because their variegated tones blend in with the dappled look of ground that is partially covered in snow.

Have you ever wondered why birds, many of which walk about in snow or on ice bare-legged, do not suffer harm or, at the least, extreme discomfort? They possess a superbly engineered heat exchanger in their legs. This amazing design causes warm arterial

blood from the heart to travel down the legs and to heat the cool blood returning from the feet.

Chocolate from Bean to You

BOTANISTS say that wild cacao trees likely grew in the Amazon and Orinoco valleys of South America thousands of years ago. The Maya may have been the first to cultivate cacao (also called cocoa), which they took with them when they migrated to the Yucatan. The Aztec royalty thrived on the bitter chocolate drink concocted by mixing ground cacao beans with fermented corn or wine, which was then served in golden cups. It is said that the Aztec Emperor Montezuma drank more than 50 cups of chocolate a day.

Spanish conquistador Hernán Cortés (1485-1547) was much more interested in the golden cups than the liquid inside, although he did note that the Aztecs used cacao beans as

money. He wasted no time in establishing cacao plantations. These plantations of “brown gold” paid off, and Spain essentially controlled the cacao bean market into the 18th century. The Spaniards took the beans to Haiti, Trinidad, and the West African island of Bioko. One pod of beans was taken from that island to mainland Africa, and now a cacao trade flourishes in four West African nations.

The Source of Chocolate

The tropical cacao tree grows best within 20 degrees north or south of the equator. It thrives in a shady and humid climate. The trees produce flowers and fruit all year long. The fruit of the cacao tree, a melon like pod, grows directly from the trunk and lower branches. What happens on cacao plantations at harvest time? The ripe pods are cut from the tree using machetes or bamboo poles fitted with sharp knives. The pods are split open to reveal between 20 and 50 beans embedded in a white bittersweet pulp. The beans are then scooped out of the husk by hand. During harvest time, harvesters often work from dawn until dusk splitting the pods and scooping out the beans. The beans are then covered and left for several days. It is during this stage that the pulp ferments and chemical

Chocolatefrom Bean

to You

The unique taste of

chocolate delights

the palate of people the world

over. Where does

chocolate come

from, and how is it produced? Come with us as we travel

through the

history of chocolate

.

Chocolate in Europe

In the 16th century, Cortes introduced the chocolate drink of the Aztecs to the Spanish court. The women of the Spanish royalty secretly sipped their

spiced and sometimes peppered beverage,

keeping it to themselves. In time,

the drink was introduced to the upper echelons of European society. Europeans were

enamored with the novel taste and also

the supposed healing properties of

chocolate. In 1763 the brewers of British beer

and ale felt so threatened by the

soaring popularity of chocolate that they

called for legislation to restrict its

manufacture. Growing.

reactions turn the cacao beans chocolate brown. Next, the beans are dried, either by spreading them out in the hot sun or using hot-air blowers. Drying preserves them for shipping and storage.

There are basically two types of cacao beans, the Forastero and the Criollo. The Forastero is the standard,

There are basically two types of cacao beans, the Forastero and the Criollo. The Forastero is the standard,

There are basically two types of cacao beans, the Forastero and the Criollo. The Forastero is the standard, or base, bean, which makes up the greater part of the world’s production. The main cultivation areas are in West Africa, Brazil, and Southeast Asia. The Criollo is the flavor bean. It is cultivated on a much smaller scale in Central America, Ecuador, and Venezuela. It adds the nutty or floral nuances to chocolate. After the drying process, the cacao beans are ready to be packed into sacks and shipped to chocolate manufacturers around the world, mainly in Europe and North America. About two handfuls of these dried cacao beans will make one pound of chocolate candy. It is difficult to imagine that the bitter seeds of the cacao fruit can be transformed into the delicate confections that we find in a box of chocolates, but the process has essentially not changed for centuries.

Pollen Menace or Miracle?

Ah-choo! That sound, combined with watery, itchy eyes and a drippy, irritated nose, heralds the arrival of spring for millions of people. Their allergy usually results from an atmosphere laden with pollen. The BMJ (formerly British Medical Journal) estimates that 1 in 6 people in the industrialized world suffers from seasonal pollen allergies, also called hay fever. That number is hardly surprising considering the staggering amount of pollen that plants release into the air.

Scientists estimate that the spruce forests in just the southern third of Sweden release about 75,000 tons of pollen each year. A single ragweed plant, the bane of North American hay-fever sufferers, can produce a million grains of pollen a day. Carried by the breeze, ragweed pollen has been found 2 miles [3 km] above the earth and up to 400 miles [600 km] out to sea.

But why does pollen trigger an allergic reaction in some people? Before we consider that question, let us take a close look at pollen and see the amazing design found in these minute grains.

Tiny Grains of Life

Pollen, says The Encyclopædia Britannica, is "formed in the anther, or male apparatus, in seed-bearing plants and transported by various means (wind, water, insects, etc.) to the pistil, or female structure, where fertilization occurs." In flowering plants, pollen grains are made up of three distinct parts—a nucleus of sperm cells and two layers that make up the wall or shell of the grain. The tough outer layer is highly resistant to disintegration and able to withstand strong acids, alkalies, and even intense heat. Nevertheless, with few exceptions, pollen is viable for only several days or weeks. The tough shell, though, may last for thousands of years without decaying. Hence, pollen grains can be found in abundance in the earth's soil. In fact, scientists have learned much about the earth's botanical history by studying pollen found in soil samples taken from various depths.

That history can also be quite accurate, thanks to the distinctive designs found on the outer shell of pollen grains. Depending on the type of pollen, the shell may be smooth, wrinkled, patterned, or covered with spines and knobs. "Thus, for purposes of identification, the pollen of each species is as reliable as a human fingerprint," says professor of anthropology Vaughn M. Bryant, Jr.

How Plants Pollinate

Once a pollen grain comes in contact with the stigma, a part of the pistil in female plants, a chemical reaction causes the pollen grain to swell and to grow a tube that reaches down to the ovule. Sperm cells from inside the pollen grain then travel down the tube to the ovule, causing a fertilized seed to form. When the seed is mature, it simply needs to settle in the right environment in order to germinate.

While some seed-bearing plants grow as either male or female, most produce both pollen and ovules. Some plants self-pollinate; others cross-pollinate by transferring pollen to other plants of the same species or of a closely related one. Those that cross-pollinate "often avoid self-pollination by shedding their pollen either before or after the stigmas on the same plant are receptive to it," says Britannica. Others have the chemical wherewithal to detect the difference between their own pollen and that of another plant of the same kind. When they detect their own pollen, they inactivate it, often by blocking the growth of the pollen tube.

In an area where there is a variety of vegetation, the air may be a veritable cocktail of pollens. How do plants sift out the pollen they require? Some employ complex principles of aerodynamics. Consider pine trees, for example.

Harvesting the Wind

Male pinecones grow in clusters and, when mature, release clouds of pollen to the wind. Scientists have discovered that female pinecones, in cooperation with the pine needles surrounding them, channel airflow in such a way that airborne pollen swirls and falls toward the reproductive surfaces of the cones. In receptive females these surfaces become exposed when the scales open slightly, separating from one another.

Researcher Karl J. Niklas conducted extensive tests on the aeronautical wizardry of pinecones. In the magazine Scientific American, he wrote: "Our studies reveal that the unique shape of the cone produced by each plant species results in idiosyncratic [distinctive] modifications of the airflow patterns . . . Similarly, each type of pollen has a distinctive size, shape and density, causing the pollen to interact with the turbulence in a un ique way." How effective are these techniques? Says Niklas: "Most of the cones we studied filtered their 'own' pollen from the air but not that of other species."

Seduced by Nectar

Plants that are pollinated by birds, small mammals, and insects usually employ things like hooks, spines, or sticky threads to attach pollen to the body of the foraging pollinator. A hairy bumblebee, for example, may find itself hauling off some 15,000 pollen grains in a single load!

Bees, in fact, are the preeminent pollinators of flowering plants. In return, plants reward bees by giving them both sweet nectar and pollen to eat, the latter providing proteins, vitamins, minerals, and fats. In an extraordinary act of cooperation, bees may visit over 100 flowers on a single trip, but they will collect pollen, nectar, or both from just one species until they have gathered enough or until supplies run out. This remarkable, instinctive behavior helps to ensure efficient pollination.

Fooled by Flowers

Instead of offering sweet treats, some plants rely on elaborate deceptions to coax insects to pollinate them. Consider the hammer orchid, which grows in Western Australia. The hammer orchid's flower has a lower lip that, even to the human eye, almost perfectly resembles the plump, wingless female thynnid wasp. The flower even emits a chemical copy of the sex pheromone, or sex attractant, of the real female wasp! Poised at the end of an arm just above this alluring decoy are sticky bags filled with pollen.

A male thynnid wasp, lured by the scent of the imitation pheromone, will grab the decoy and try to fly off with "her" in his grasp. As he takes off, however, his momentum flips him and his intended up and over, right into the sticky pollen sacks. After realizing his mistake, he releases the decoy—which is conveniently attached to a hinge, allowing it to fall back into place—and flies off, only to be fooled again by another hammer orchid.* This time, however, he pollinates the orchid with the pollen he picked up on his previous encounter.

But if female thynnid wasps are active, males will invariably choose one of them, not the impostor. Conveniently, the orchid blooms several weeks before female wasps emerge from their underground pupae, giving the flower a temporary advantage.

Anda Mureşan, cls a VIII -a

IF YOU WANT TO FIND OUT …

There are so many facts that we have never known about the English speaking countries and about the English

language itself. Therefore, here is only “a small amount of facts” that we have found while surfing the Internet.

English speaking countries are: United Kingdom, United States of America, Ireland, Canada, Australia, New

Zeeland, South Africa, India, Malta, Bahamas, Trinidad and Tobago, Belize, Guyana, Jamaica.

There are 75 countries where English is at least one of the official languages. Among these (Antigua and

Barbuda, Belize ,  Ghana,  Kiribati, Lesotho,  Micronesia, Palau, Sealand- which has only 27 inhabitants-, Seychelles,

Sierra Leone, Trinidad and Tobago, Tuvalu and so on). Almost all of these countries are current or former colonies or

dependencies of the United Kingdom.

What people use English for

The British Council says "English is the main language of books, newspapers, airports and air-traffic control, international

business and academic conferences, science, technology, diplomacy, sport, international competitions, pop music and advertising.

     Over two-thirds of the world's

scientists read in English. Three quarters of the world's mail is written in English. Eighty per cent of the world's electronically stored

information is in English. Of the estimated forty million users of the Internet, some eighty per cent communicate in English, but this

is expected to decrease to forty per cent as speakers of other languages get online."

The Growth and Expansion of English

English is part of the Germanic branch of the Indo-European family of languages. By year 1000, the English language consisted of

approximately 40 000 words. Nowadays, the number has grown to more than 500 000. If we calculate the average of words

created per century, this comes to 46 000. A great number of words found in the English vocabulary was borrowed from Latin,

French, Low German, and the Scandinavian languages. We also know that some periods were more fertile than others: invasions,

contact with other cultures, inventions, technological progress, music, fashion are some of the factors which have helped to enrich

the language.

British colonialism in the 19th century and American capitalism and technological progress in the 20th century were undoubtely the

main causes for the spread of English throughout the world. From around 1750 to 1950 the British Empire covered about a quarter

of the globe. It was one of the most powerful empires the world has ever known. The colonies gradually freed themselves but about

fifty countries chose to keep a connection with Britain by belonging to the The British Commonwealth. English is spoken all over the

Commonwealth either as a native or an official language, and the British monarch is the symbolic head of the association.

Colectivul cls a VII – a, prof. Andreea Curte

A cut above chick lit, Dessen's tale of an It girl who only seems to have it all has sharply drawn characters, serious themes, and a page-turner of a plot. Aimed at high schoolers, it has Mom appeal too.—People Magazine

Dessen is a sharp observer of modern

teen life. The finely nuanced characters she

creates her life and breath, talents and flaws.

It's no wonder girls can't get enough. She's

writing about them.

—Miami Herald

Annabel Greene’s life seems to be perfect from the

outside -just like her family does from outside her glass-house. Not only she

appears on TV every day, on clothes commercial, is a successful teen model

and has a caring, loving, family.

But taking a closer look inside her, the beauty of her life seems to disappear.

Not only her mother is fragile and depressed after her own mother’s death,

but her sisters don’t speak at all and one of them is hostile and anorexic. But

what is worse, she lost all her so-said friends at the beginning at the summer,

because of an incident she doesn’t talk about...

…Until she finds Owen, a rebel high-school guy, which rumors say has beaten

severally and had anger management problems. From him, she learns to give

in to music, stop telling lies,, reveal the truth that she has hidden for a very

long time, but most important… how to listen to herself.

Uplifting, and sentimental, Just listen is one of the most amazing books ever

written, from which every teenage girl or boy can learn to find out the truth

about themselves.

Andreea Pârvan, cls a VIII - a

Are You Getting Enough Exercise?

“There is no drug in current or prospective use that holds as much promise for sustained health as a

lifetime program of physical exercise.”

IN 1982, Dr. Walter Bortz II, a university professor of medicine, wrote the above words. Over the past 23 years, numerous health experts and organizations have quoted these words in books, magazines, and Web pages. Evidently, today Dr. Bortz’s advice is just as current as it was in 1982, and it is still widely accepted as sound and relevant. So we do well to ask ourselves, ‘Am I getting enough exercise?’

Some have erroneously concluded that they do not need to exercise because they are not overweight. Obese and overweight people stand to benefit greatly from a regular exercise program, but even if you are not overweight, an increase in physical activity is very likely to improve your overall health and help prevent serious diseases, including certain types of cancer. Also, recent studies show that physical activity can reduce anxiety and may even prevent depression. The fact is, many who are slim suffer from mental and emotional stress, cardiovascular diseases, diabetes, and other conditions that are aggravated by a lack of enough exercise. Hence, whether you are overweight or not, if you lead a sedentary life, you do well to increase your level of physical activity.

Lifting andStretching

Scientists have recently

concluded that a balanced fitness program should include some

form of strength training, such as weight lifting. Done properly, weight lifting

not only builds muscle but also increases bone

density and helps reduce

body fat. Many health experts

also recommend stretching to

improve flexibility and

blood circulation.

Stretching can help your joints achieve a full

range of motion.

However, to avoid injury, both weight training and

stretching must be done

properly. You may want to learn a few

basic guidelines by reading

reliable material on the subject or consulting your doctor.

What Is a Sedentary Life-Style?

How do you know if you are active enough? There are various opinions on what constitutes a sedentary life-style. However, most health experts agree on general guidelines that apply to most people. One explanation used by several health organizations is that you are sedentary if you (1) do not exercise or engage in some vigorous activity for at least 30 minutes three times a week, (2) do not move from place to place while engaging in leisure activities, (3) rarely walk more than 100 yards during the course of a day, (4) remain seated most of your waking hours, (5) have a job that requires little physical activity.

Are YOU getting enough exercise?

If not, you can start doing something about it today. ‘But I just don’t have the time,’ you may say. When you get up in the morning, you are simply too tired. At the start of the day, you hardly have enough time to get yourself ready and get to your job. Then, after a long day, again you feel too tired to exercise and have too many other things to do.

Or perhaps you are among the many who start to exercise but quit after just a few days because they find it too strenuous, perhaps even feeling sick after exercising. Others shy away from exercise because they think that a good fitness program must include grueling routines of weight lifting, lengthy daily runs covering many miles, and carefully choreographed stretching sessions.—See the box “Lifting and Stretching.” And then there is the expense and the perceived inconvenience. Joggers need suitable clothing and shoes. For strength training you need weights or special exercise machines. A sports-club membership can be costly. Travel to the gym can be time-consuming. Still, none of the above need prevent you from leading a physically active life and reaping the health benefits.

Are You Drinking Enough WATER ?

Inadequate water consumption during exercise can be harmful. It can cause fatigue, decreased coordination, and muscle cramping. When you exercise, you sweat at a faster rate, and this can lead to a drop in your blood volume. If you do not replenish the water that is lost through perspiration, the heart has to work harder to circulate the blood. It is suggested that to avoid dehydration, you should drink water before, during, and after an exercise session.

Sergiu Moldovan, cls a VII-a

Exercise and the mind

Scientists have discovered that

vigorous physical activity can affect

a number of mood-altering

brain chemicals, such as dopamine nor epinephrine, and serotonin.

This might explain why there are many claims of mental well-

being after exercising. Some

studies even suggest that people who

exercise regularly are less likely to

be depressed than those who are

sedentary. While some of these studies are not

conclusive, many doctors

recommend exercise as a method of

reducing stress and anxiety.

Curiozităţi din naturăŞuieratul — O limbă ingenioasă

▪ În munţii din statul Oaxaca (Mexic), nu există telefoane, nici fixe, nici mobile. Cu toate acestea, oamenii reuşesc să comunice chiar şi la distanţe mai mari de doi kilometri, de pildă în timp ce lucrează pe dealurile cu plantaţii de cafea. Secretul? Cu mult timp în urmă, mazatecii au inventat nou mod de comunicare: şuieratul. Pedro, un tânăr indigen, explică: „Mazateca este o limbă tonală. De aceea, când şuierăm, imităm practic tonul şi ritmul limbii vorbite şi asta doar cu buzele, fără să ne folosim degetele“.

Fidencio vorbeşte despre avantajele şuieratului: „Această formă de comunicare, folosită de obicei pentru conversaţii scurte, depăşeşte obstacolul distanţei. Să zicem că un tată şi-a trimis copilul să ia tortilla, dar a uitat să-i spună să cumpere şi roşii. Dacă băiatul este deja departe de casă, tatăl îi poate «şuiera» instrucţiunile“.

„Dar cum se poate şti cine «vorbeşte»? Fiecare are un stil anume de a şuiera şi, de regulă, doar bărbaţii folosesc acest limbaj. Femeile îl înţeleg, îl folosesc în familie, dar nu comunică niciodată aşa cu un bărbat, întrucât asta ar fi o necuviinţă prin partea locului“, ne mai povesteşte Pedro.

Însă acest tip de limbaj nu este folosit doar de mazateci. E întâlnit şi în Insulele Canare, Papua Noua Guinee şi China, de obicei la populaţiile ce trăiesc în munţi şi în păduri dese. Se pare că există peste 70 de astfel de limbi, până acum fiind studiate doar 12.

Nina Miron, cls a VII-a

Ventilaţia din termitieră

▪ Muşuroaiele de termite au fost numite pe bună dreptate capodopere ale ingineriei. Aceste structuri impunătoare, construite din pământ şi salivă, pot măsura până la 6 m înălţime. Pereţii lor groşi de 45 cm sunt uscaţi de soare până devin la fel de tari ca betonul. Unele muşuroaie sunt construite literalmente peste noapte.

Aproape de centrul muşuroiului trăieşte regina, care poate depune câteva mii de ouă pe zi. Deşi sunt oarbe şi nu au aripi, „termitele lucrătoare“ transportă aceste ouă către camere special construite. Acolo vor avea grijă de larve când acestea vor ecloza. Totuşi, probabil cea mai uimitoare caracteristică a muşuroiului este sistemul lui de ventilaţie.

Gândiţi-vă: O serie de încăperi şi coridoare menţin constantă temperatura în muşuroi, în pofida condiţiilor meteorologice schimbătoare. De exemplu, în Zimbabwe (Africa), temperatura poate varia de la 2°C în timpul nopţii până la 38°C, sau chiar mai mult, în timpul zilei. Însă, în interiorul muşuroiului se păstrează o temperatură constantă de 31°C. Cum este posibil acest lucru?

Fiind poziţionate în mod strategic la baza muşuroiului, gurile de ventilaţie permit aerului proaspăt să intre, împingând aerul cald, viciat afară prin vârful muşuroiului. Aerul mai rece intră printr-o încăpere subterană, după care circulă prin coridoare şi camere. Termitele închid sau deschid gurile de ventilaţie, după cum este nevoie, pentru a regla temperatura din muşuroi. Este foarte important ca în interiorul muşuroiului să se menţină o temperatură constantă, întrucât termitele îngrijesc adevărate grădini de ciuperci care reprezintă principala lor sursă de hrană.

Structura unei termitiere este atât de uimitoare, încât un grup de arhitecţi a folosit o tehnologie asemănătoare pentru a proiecta o clădire cu birouri în Zimbabwe. Această clădire utilizează doar 10% din energia necesară unei clădiri de aceeaşi mărime, dar care foloseşte un sistem de ventilaţie convenţional.

Ramona Naghy, cls a VIII-a

Prof. cooronator „Curiozităţi din natură” Diana Birtar

Ciocul tucanului

▪ Tucanul, o pasăre din America Centrală şi de Sud, nu e maestru în ale zborului. Mai mult ţopăie. Sunetul pe care îl scot unele specii de tucan seamănă cu orăcăitul unei broaşte, doar că e mai puternic şi poate fi auzit în junglă de la un kilometru distanţă. Dar ce-i uimeşte cel mai mult pe oamenii de ştiinţă este ciocul tucanului.

Gândiţi-vă: Ciocul este cam o treime din mărimea corpului său. Nu e atât de greu pe cât pare. „Suprafaţa este din cheratină, element prezent şi în unghii şi păr“, explică Marc André Meyers, profesor de ştiinţa materialelor la o universitate din California, care adaugă: „E făcut din mai multe straturi de mici plăcuţe hexagonale care se suprapun precum ţiglele pe acoperiş“.

Ciocul a fost comparat cu un burete tare. Are spaţii goale, dar şi reţele de lame osoase şi membrane, care-l fac foarte uşor, dar şi foarte puternic. Profesorul Meyers spune despre tucan: „Parcă ar avea cunoştinţe temeinice de inginerie mecanică“.

Ciocul astfel proiectat rezistă la şocuri puternice. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că ciocul tucanului i-ar putea inspira pe inginerii din industria producătoare de automobile şi avioane. „O caroserie cu o structură asemănătoare ciocului de tucan ar oferi mai multă protecţie în caz de accidente“, conchide Meyers. Victor Cuc, clasa a V-a

Sclavii din Mările Sudului — O istorie de mult uitată

MULŢIMEA adunată pe ţărm freamătă de bucurie la vederea celor două corăbii care înaintează încet în laguna din inima insulei. Cu mai mulţi ani înainte, un marinar care naufragiase pe această insulă îndepărtată din Pacific dăduse fiecărei familii câteva pagini din Biblia sa. Aceşti oameni simpli le-au citit imediat şi au aşteptat cu nerăbdare sosirea unui învăţător creştin.

Marinarii le promit că îi vor duce într-un loc unde vor putea învăţa mai multe despre Dumnezeu. Prin urmare, aproximativ 250 de femei şi bărbaţi urcă plini de încredere la bordul corăbiilor. Mulţi dintre ei ţin strâns în mână preţioasele pagini din Biblie.

Aceşti oameni sunt, de fapt, victimele unei înşelătorii perfide. Odată ajunşi la bord sunt legaţi şi aruncaţi sub punte. În lunga călătorie spre portul Callao din America de Sud, mulţi îşi pierd viaţa din cauza condiţiilor inumane. Abuzurile sexuale sunt ceva obişnuit. Cei ce supravieţuiesc sunt vânduţi ca sclavi şi puşi să muncească pe plantaţii şi în mine sau ca servitori în casă. Din nefericire, niciunul nu se va mai întoarce la cei dragi.

Comerţul cu sclavi ia amploare

Vânătoarea de sclavi din insulele Pacificului de Sud a avut loc pe parcursul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Astfel, la începutul anilor ’60 din secolul al XIX-lea, mii de locuitori ai acestor insule au fost duşi cu forţa în America de Sud. În deceniul care a urmat, destinaţia sclavilor a fost Australia. În 1867, Ross Lewin, fost ofiţer în Marina Regală, le-a oferit cultivatorilor de trestie-de-zahăr şi de bumbac „cei mai buni şi mai eficienţi aborigeni la preţul de numai 7 [lire sterline] fiecare“.

Eforturile Biroului Colonial Britanic de a stopa comerţul cu sclavi au eşuat. Unul dintre motive a fost dificultatea de a aplica legile britanice în cazul cetăţenilor străini. Un alt motiv a fost lipsa unei definiţii explicite a noţiunii de sclavie în legislaţia britanică. Astfel, negustorii de sclavi argumentau în instanţă că aborigenii, deşi luaţi cu forţa, nu erau în realitate sclavi, ci angajaţi plătiţi, care, după un timp, se puteau întoarce la casele lor. Unii dintre negustori au mers chiar mai departe, susţinând că le făceau o favoare acelor foşti păgâni aducându-i sub legea britanică şi învăţându-i să muncească! În felul acesta, comerţul cu sclavi a luat amploare, cel puţin pentru un timp.

O schimbare de situaţie

Situaţia începe să se schimbe pe măsură ce tot mai mulţi cetăţeni oneşti iau poziţie împotriva comerţului cu sclavi, iar unii aborigeni încep să muncească de bunăvoie. În aceste condiţii, n-a mai putut fi tolerat comerţul cu sclavi şi, prin urmare, nici biciuirea şi însemnarea cu fierul roşu, iar muncitorii n-au mai fost obligaţi să trăiască şi să muncească în condiţii inumane.

Situaţia se schimbă şi mai mult când episcopul anglican J. C. Patteson, care se împotrivea făţiş comerţului cu sclavi, este ucis chiar de aborigenii pe care încerca să-i ocrotească. Recurgând la un şiretlic des folosit, negustorii de sclavi sosesc pe o insulă înainte de venirea lui Patteson cu o corabie care seamănă cu cea a episcopului. Locuitorii insulei sunt invitaţi la bordul corabiei pentru a-l întâlni pe episcop. După cum era de aşteptat, cei care au urcat n-au mai fost văzuţi niciodată. Când adevăratul Patteson soseşte pe insulă, este întâmpinat de aborigenii înfuriaţi, care, fără să ştie cine sunt în realitate vinovaţii, se răzbună, ucigându-l pe episcop. În urma acestui incident şi a numeroaselor proteste publice, în apele Pacificului sunt trimise corăbii sub pavilion britanic şi francez, cu ordinul de a împiedica abuzurile.

Guvernele statelor australiene New South Wales şi Queensland au colaborat cu Biroul Colonial Britanic emiţând diverse legi pentru a pune capăt oricărui abuz şi pentru a reglementa folosirea forţei de muncă. În plus, pentru aplicarea legilor, au fost numiţi inspectori, iar la bordul corăbiilor care recrutau forţă de muncă au fost trimişi reprezentanţi guvernamentali. Aceste eforturi au fost încununate de succes. De asemenea, în lipsa unor legi eficiente împotriva sclaviei, negustorii de sclavi erau condamnaţi pentru răpire şi crimă, nu pentru practicarea comerţului cu sclavi. În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în Mările Sudului a avut loc o schimbare de situaţie. Vânătoarea de sclavi s-a redus într-o mare măsură, iar până la începutul secolului al XX-lea numărul aborigenilor „recrutaţi cu forţa“ a scăzut.

În 1901, Commonwealth-ul Australiei, un nou parlament, a preluat controlul asupra problemei imigrării la nivel naţional. Politica de stat reflecta opinia publicului larg, care începuse să nu-i mai agreeze pe muncitorii străini, întrucât îi considera o ameninţare pentru forţa de muncă locală. Aborigenii din Mările Sudului n-au mai fost bine-veniţi, indiferent că erau muncitori angajaţi sau nu. Mii dintre ei au fost repatriaţi, situaţie care a cauzat şi mai multă suferinţă, întrucât unii dintre cei strămutaţi au fost despărţiţi de cei dragi din Australia.

În amintirea lor

În septembrie 2000, guvernul statului Queensland a făcut o declaraţie oficială, expusă într-un loc public, prin care a recunoscut rolul aborigenilor din Mările Sudului în dezvoltarea economică şi culturală a acestui stat. Totodată, prin această declaraţie guvernul şi-a exprimat regretul pentru tratamentul inuman la care au fost supuşi aceşti oameni.

Oana Păcurar, cls a VIII-a

Mozaicul florentin — O artă ce egalează pictura

Dintre toate tehnicile folosite de artişti pentru a reproduce scene din natură, mozaicul florentin, numit şi commesso, este una dintre tehnicile cel mai greu de executat. Spre deosebire de multe alte mozaicuri, commesso, specific Florenţei (Italia), nu îmbină bucăţi de piatră, ceramică ori sticlă tăiate în forme geometrice regulate, ci bucăţi subţiri de piatră tăiate în forme neregulate. Acestea sunt tăiate cu atâta precizie, încât îmbinările sunt aproape invizibile, din mâna artistului mozaicar ieşind astfel adevărate picturi.

Varietatea de culori „gata pregătite“ de pe paleta artistului este uluitoare. Lapislazuli este o piatră de un albastru intens cu pete albe, care luceşte datorită cristalelor de pirită aurie. Malahitul se remarcă prin dungi de un

verde-închis ce alternează cu dungi de un verde-deschis. Marmura splendid striată are diverse nuanţe, de la galben la maro şi de la verde la roşu. Prezentând o varietate de modele cromatice, agatul, jaspul, onixul, porfirul şi alte pietre vin în ajutorul artistului, care va crea adevărate capodopere. El se foloseşte de culorile şi striaţiile pietrelor pentru a zugrăvi ţinuturi stâncoase, plante, flori, ape învolburate şi chiar nori hoinari pe cerul senin.

Acest tip de mozaic nu e în nici un caz nou. Născut probabil în Orientul Apropiat, a ajuns în Roma prin secolul I î.e.n., devenind principala metodă de decorare a pardoselilor şi pereţilor. Deşi tehnica mozaicului florentin a fost folosită pe scară largă în epoca bizantină, oraşul toscan Florenţa i-a adus faimă începând cu secolul al XVI-lea. Şi azi, palatele şi muzeele Europei se mândresc cu piese celebre de mozaic florentin.

Realizarea acestor „picturi“ pretinde multă trudă şi migală. Nu ne miră de ce ideea de a dedica ore întregi „chiar şi unei simple lucrări l-ar îngrozi pe analistul de azi, care caută modalităţi de creştere a eficienţei muncii“, precizează o revistă. Prin urmare, azi ca în vremurile de odinioară, artizanii cer pentru lucrările lor preţuri ce depăşesc mult posibilităţile financiare ale majorităţii oamenilor.

Cum se realizează un mozaic florentin?

Totul începe de la un model, de obicei, o pictură. Copia lui se taie în bucăţi, fiecare bucată corespunzând unei secţiuni a mozaicului ce urmează a fi realizat. Artizanul alege cu migală piatra necesară fiecărei secţiuni, potrivit viziunii sale. El nu copiază neapărat originalul. Apoi, secţiunile modelului sunt lipite rând pe rând de plăcuţele de piatră alese.

Artizanul ia plăcuţele (care nu au decât 2–3 mm grosime) şi le prinde în menghină. Apoi, cu ajutorul unui ferăstrău (o nuia de castan arcuită, de capetele căreia este întins un fir de fier), taie cu multă atenţie bucăţile. În timp ce taie, umezeşte firul cu o pastă abrazivă. După aceea, trebuie să şlefuiască marginile plăcuţelor cu atâta precizie, încât la îmbinarea lor să nu treacă nicio rază de lumină printre ele. Cât de greu de realizat trebuie să fie delicaţii cârcei ai viţei-de-vie!

Odată ce plăcuţele sunt îmbinate şi fixate permanent pe o placă de ardezie, se execută o polizare şi o şlefuire finală. Tabloul capătă astfel o strălucire pe care arta fotografică nu o poate surprinde. E uluitor talentul cu care artizanul se foloseşte de culorile unei singure bucăţi de piatră pentru a crea un joc de lumini şi umbre pe delicatele petale de flori! Fructe, vaze, fluturi, păsări, peisaje — sunt doar câteva dintre temele ce prind viaţă în mâinile acestor artişti plini de fantezie. Giorgiana Jiman, cls a VIII -a

Echipa redacţionalăProfesor coordonator: Mocanu CosminaRedactori şefi – elevi: Pârvan Andreea

Mureşan AlexandraGrafică şi design: Udrea Ana-Maria (Dep. Proiecte)