resurse nemetalifere

Minerale industriale şi roci utile

“Man can live without gold but not without salt”

Flavius Magnus Cassiodorus, un politician roman din secolul V A.D.

Introducere

Tot mereu a existat o aură de romantism în jurul zăcămintelor metalice, în special pentru cele

de aur şi argint. A existat "goana după aur" în Nevada, “febra argintului” în Mexic, dar niciodată

febra talcului sau goana după sulf. Dar cercetătorii americani Bristow (1987) şi Noetstaller (1988)

au arătat că, într-un anumit moment in timpul dezvoltării unei ţări industrializate, mineralele

industriale devin mult mai importante din punct de vedere al valorii producţiei decât metalele.

Aceasta s-a întamplat în U.K. în secolul al-19-lea, în USA la începutul secolului XX, în Spania în

anii 70. Timpul de trecere (de depăşire), poate fi o măsură a "maturităţii industriale" a acelei ţări.

Astfel, în aproape toate ţările cu o maturitate industrială, valoarea producţiei de minerale

industriale este mult mai mare decât cea a mineralelor metalice.

Mineralul industrial este acel mineral, care este folosit în industrie sub forma brută din

zăcământ sau doar cu o uşoară prelucrare. Sunt excluse mineralele metalice, combustibilii minerali

şi pietrele preţioase.

Termenul de mineral industrial nu este definit aşa de strict ca acela de zăcământ. Trăsăturile

caracteristice ale mineralelor industriale sunt legate de proprietăţile lor fizice. De aceea pentru

studiul mineralelor industriale este necesară atât o evaluare geologică cât şi una tehnologică.

Utilizarea lor în industrie se schimbă cu dezvoltarea metodelor de investigaţie şi tehnologice.

Termenul de minereu este folosit pentru agregatele minerale din care se pot extrage unul sau

mai multe metale. Acest termen se poate folosi şi la substanţele nemetalifere dar, doar pentru acele

substanţe minerale care necesită un proces tehnologic pentru extragerea şi prelucrarea mineralului

util. Astfel se poate spune: minereu de baritină, minereu de fluorină dar nu se foloseşte termenul de

minereu pentru gips, sare, perlit, etc, care pot fi utilizate fără nici o prelucrare.

1

Spre deosebire de metale, potenţialul de reciclare al mineralelor industriale este foarte scăzut

şi se limitează doar la câteva specii.

Ca şi metalele, mineralele industriale depind de schimbările activităţii industriale, dar preţul

lor este mult mai stabil. Un motiv pentru marea stabilitate a preţurilor pentru multe minerale

industriale este folosirea lor în bunuri de consum de scurtă durată, pentru care consumul rămâne

relativ stabil în timpul crizelor economice.

Valoarea unui mineral industrial depinde foarte mult de scopul în care este folosit şi de cât de

mult necesită să fie prelucrat. Majoritatea mineralelor industriale pot fi comercializate industrial pe

scară largă. Excepţie fac cele care au o valoare pe unitate scăzută (nisipuri, pietrişuri, piatră

sfărâmată) şi sunt produse în special pentru piaţa locală deoarece preţul de transport poate să le

facă necompetitive. De aceea pentru evaluarea calităţii materiilor prime minerale, în cazul

mineralelor industriale sunt folosite două noţiuni cu caracter economic: valoarea unităţii produs-

marfă şi costul transportului la locul de întrebuinţare.

Mineralele industriale domină metalele prin tonajul produs şi valoarea totală a produsului.

Aceste minerale au mare aplicabilitate în toate industriile, incluzând metalurgia. În unele cazuri ele

formează punctul de plecare pentru industriile de bază:

- industria chimică: sulf, săruri delicvescente şi sare gemă, fosfaţi, glauconit, zeoliţi, baritină;

- industria refractarelor şi siderurgie: argile şi nisipuri refractare, calcare, dolomite, minerale

magneziene;

- industria sticlei şi ceramicii fine: caolin, feldspat, wollastonit, nisipuri cuarţoase, sienite

nefelinice;

- industria extractivă şi petrochimică: baritină, bentonite, diatomite;

- industria electronică, electrotehnică şi aerospaţială: mice, wollastonit, asbest;

- industria materialelor de construcţii: gips, roci utile.

În cursul de faţa se tratează zăcămintele nemetalifere acaustobiolitice şi posibilitatea de

valorificare a acestora. Substanţele minerale nemetalifere sunt departajate pe două categorii:

elemente şi minerale utile şi roci utile.

1. Criterii de clasificare a zăcămintelor nemetalifere

2

Datorită marii diversităţi a mineralelor industriale ţi a rocilor utile există multe criterii de

clasificare. Dintre acestea cele mai utilizate de către cercetători sunt: criteriul morfologic, criteriul

chimico-mineralogic şi petrografic, criteriul timpului geologic de formare, criteriul genetic şi

criteriul tehnico-economic.

1. Clasificarea morfologică

Concentraţiile nemetalice se pot prezenta în corpuri de formă izometrică, cilindrică, de stock,

tabulară (strate şi filoane) şi neregulată.

Corpurile izometrice apar sub formă de: cuiburi, lentile (ex: evaporitele din categoria

gipsurilor) şi pungi (ex: whiteritul de la Ostra).

Corpurile cilindriforme uneori pun în evidenţă concentraţii columnare, ce caracterizează

numeroase separaţii bazaltice (ex: zăcămintele de la Racoş-Braşov).

Stockurile (volburile), deşi mai rar intâlnite ca tip morfologic în cazul concentraţiilor

nemetalice, se recunosc uneori mai ales în relaţie cu anumite minerale de gangă ce însoţesc

mineralizaţiile metalice auro-argentifere (ex: feldspatul hidrotermal din sectorul Roşia Montană-

Cetate) sau în cazul unor concentraţii de baritină (Bocşa-Arieş).

Corpurile tabulare sunt cele mai frecvente aspecte morfologice. Se prezintă fie ca filoane, fie

ca strate.

Filoanele caracterizează numeroase concentraţii nemetalice de natură endogenă. Faţă de

poziţia lor în rocile gazdă, ele se regăsesc în neckuri vulcanice (ex: zăcămintele diamantifere din

Africa de Sud), filoane concordante cu stratificaţia (unele concentraţii pegmatitice din Carpaţii

Meridionali şi Munţii Apuseni), respectiv discordante cu stratificaţia (ex: concentraţiile azbestifere

pe suport ultrabazic din Carpaţii Meridionali, baritina mezotermală-hidrotermală din sectorul

Aluniş-Clife din Carpaţii Orientali).

Stratele sunt proprii majorităţii concentraţiilor exogene de importanţă economică, de la

calcare utile până la rocile argiloase caolinitice sau bentonitice.

Dispoziţia neregulată se regăseşte în cazul a numeroase zăcăminte, fie sub alura unor corpuri

neregulate masive (ex: baritina hidrometasomatică de la Somova–Cortelu – Dobrogea de Nord), fie

a unor impregnaţii (concentraţii de zeoliţi pe suport cineritic în Depresiunea Transilvaniei).

2. Clasificarea chimico-mineralogică şi petrografică

3

Conform acestui tip de clasificare există două mari categorii de substanţe minerale

nemetalifere: acaustobiolitice (minerale industriale în sensul prezentei lucrări) şi caustobiolitice

(combustibili minerali: cărbuni, şisturi bituminoase – care nu fac obiectul prezentei lucrări).

ACAUSTOBIOLITE

Elemente utile (grafit, diamant, sulf nativ)

Minerale utile

Sulfuri (minereuri piritoase pentru sulf)

Halogenuri (sare gemă, săruri delicvescente de potasiu şi magneziu, fluorină)

Oxizi-hidroxizi (cuarţ, brucit)

Săruri oxigenate

- carbonaţi (calcit, aragonit, magnezit, whiterit)

- boraţi (ludwigit – ascharit, kotoit)

- sulfaţi (baritină, celestină, gips, anhidrit)

- silicaţi (azbest, disten, glauconit, granaţi, spodumen, vermiculit, etc)

Roci utile

Roci metamorfice

- diferenţiate metamorfice (pegmatite)

- metamorfite (calcare cristaline metamorfozate regional, dolomite cristaline, cuarţite,

şisturi talcoase, şisturi verzi, amfibolite, gnaise)

- metamorfite de contact termic

Roci magmatice

- plutonice (granite, granodiorite, sienite, diorite, gabbrouri, peridotite, serpentinite)

- vulcanite (riolite, perlite, piatra ponce, porfire, dacite, andezite, bazalte)

Roci sedimentare

4

- epiclastice (nisipuri cuarţoase, nisipuri cuarţo-caolinoase, gresii, conglomerate)

- piroclastice (cinerite utile)

- carbonatice (calcare, dolomite, cretă, travertin)

- silicolite organogene (diatomite)

- roci argiloase (argile refractare, argile caolinoase, argile bentonitice, argile comune)

- roci fosfatice (fosforite, gresii şi calcare fosfatice)

Alte roci utile (pietre semipreţioase, silicolite artizanale, roci cu nacrit, roci alunitizate,

roci zeolitice, magmatite şi metamorfite argilizate etc.)

3. Clasificarea geocronologică

Aceasta clasificare s-a realizat pornind de la criteriul departajării pe cicluri tectono -

magmatice şi epoci mineralogenetice, după cum urmează:

Zăcăminte formate în cicluri prehercinice (preassyntic şi assyntic)

asociate epocii prevendiene (anteproterozoic terminal)

asociate epocii vendiene şi cadomiene (proterozoic terminal şi cambrian)

asociate epocii caledoniene

Zăcăminte formate în ciclul hercinic

Zăcăminte formate în ciclul alpin

asociate tectogenezelor mezoalpine

asociate tectogenezelor neoalpine

4. Clasificarea genetică

Acest tip de clasificare rămane criteriul fundamental din punct de vedere geologic pentru

substanţele minerale nemetalifere. Zăcămintele nemetalifere se clasifică utilizind criteriul timpului

şi, respectiv, modului de formare, astfel:

5

După timpul de formare

Singenetice (primare) - majoritatea rocilor utile

Epigenetice (secundare) - majoritatea elementelor şi mineralelor utile

endogenetice (azbest, magnezit, concentraţii caolinitice şi bentonitice hidrotermale)

exogenetice (sulf solfatarian, concentraţii zeolitice pe suport cineritic)

Dupa modul de formare

Metamorfogene

de diferenţiere metamorfică (pegmatite muscovitice, feldspatice şi cuarţoase)

regional-metamorfozate (disten, granaţi, dolomite cristaline, calcare regional metamorfice,

cuarţite, roci talcoase, şisturi verzi, amfibolite, gnaise etc.)

de contact

- pirometasomatice (wollastonit, ludwigit, brucit, calcit)

- termic metamorfice (calcare şi dolomite cristaline, şisturi andaluzitice de contact termic)

Vulcanogen-sedimentare metamorfozate (ex: baritina cantonată concordant în

epimetamorfitele carpatice)

Endogene (de filiaţie magmatică)

după caracterul consolidării:

• orto(lichid)magmatice (magmatite utile: granite, granodiorite, diorite, sienite,

gabbrouri, peridotite, serpentinite)

• postmagmatice

- pegmatitice (pegmatite granitice zirconifere)

- hidrotermale

- hidrotermal-metasomatice (baritină tip Somova etc.)

- impregnative (concentraţii endogene zeolitice, magmatite caolinizate etc.)

6

după particularităţile tecto-structurale:

• zăcăminte afiliate magmatismului bazic

• zăcăminte afiliate magmatismului sinorogen (granite, granodiorite utile)

• zăcăminte afiliate magmatismului subsecvent:

- epirogenic (banatite utile, hidrotermalite şi pirometasomatite asociate acestora

etc.)

- tardiv (vulcanite neogene utile şi hidrotermalite asociate acestora)

• zăcăminte afiliate magmatismului final (bazalt tip “Lucareţ” etc.)

după locul de formare în raport cu plăcile litosferice:

• zăcăminte plasate la periferia plăcilor:

- în zone de convergenţă a plăcilor (compresiune, subducţie)

- de tip andin/cordilier (magmatite neogene în Carpaţii Orientali şi

hidrotermalite asociate acestora);

- de tip arc insular (magmatite utile banatitice şi neogene în Munţii Apuseni,

pirometasomatite şi hidrotermalite asociate acestora)

- în zone de divergenţă a plăcilor (expansiune, rift oceanic; ultrabazite şi bazite

paleozoice şi eoalpine, hidrotermalite asociate acestora)

• zăcăminte plasate în interiorul plăcilor:

- în puncte fierbinţi (ex: bazalte Racoş-Carpaţii Orientali, sienite la Ditrău)

- în zone de rift continental (ex: bazalte de Lucareţ etc)

Exogene

după specificul mediului de formare:

• zăcăminte de concentraţie marină sin-depoziţională:

7

- de fosă (calcare, dolomite în arealul carpatic);

- de fliş (nisipuri cuarţoase, diatomite, gresii, conglomerate, marne în Munţii

Carpaţi);

- de molasă (cinerite în avanfosa carpatică);

- lagunare (evaporite/gips, sare gemă, săruri de potasiu – în Carpaţii Orientali,

avanfosa carpatică şi ariile depresionare intracarpatice);

- epicontinentale (nisipuri cuarţoase, calcare comune şi organogene, glauconit

etc – în ariile depresionare carpatice; roci fosfatice, glauconit, dolomite, calcare comune şi

organogene, cretă, nisipuri cuarţoase etc – în ariile de platformă extracarpatice)

• zăcăminte de concentraţie marină post-depoziţională – depuneri diagenetice

submerse (sulf solfatarian, bentonite, celestină, roci zeolitizate în arii depresionare intracarpatice, în

avanfosa carpatică şi în arii stabile)

• zăcăminte de concentraţie tranzitorie:

- de depunere limnică (argile refractare liasice în arealul carpatic)

- de depunere din ape salmastre (nisipuri cuarţoase-caolinoase paleogene în

Depresiunea Transilvaniei; calcare comune şi organogene, argile comune, marne, nisipuri

cuarţoase, diatomee etc. – sarmaţiene şi pannoniene – în ariile avanfosei carpatice, depresiunilor

intracarpatice şi de platforma)

• zăcăminte de concentraţie continentală:

- depunere chimică şi biochimică în ape dulci lacustre (diatomite, travertinuri

etc, în arii depresionare intracarpatice)

- diagenetice subaeriene în facies speleean (guano-fosfaţi în Carpaţii

Meridionali şi Munţii Apuseni)

- aluvionare (granaţi, disten în aluviunile principalelor văi ce străbat Carpaţii

Meridionali şi Munţii Apuseni)

- eoliene şi deltaice (nisipuri cuarţoase, granaţi, disten în Delta Dunării)

8

- reziduale subaeriene (substanţe caolinoase pe suport de mezometamorfite si pe

suport granitic)

după poziţia faţă de bazinul de sedimentare:

- autohtone (majoritatea concentraţiilor exogene de fosă, fliş, molasă şi

epicontinentale din arealul carpatic, ariile depresionare carpatice şi ariile stabile)

- allohtone (depozite saline în molasa carpatică neoalpină, nisipuri cuarţoase-

caolinoase în Depresiunea Transilvaniei, etc.)

5. Cladificarea tehnico-economica

Dupa criteriul domeniilor de utilizare, substanţele minerale nemetalifere acaustobiolitice se

pot departaja în urmatoarele categorii (tendinţa generală din economia mondială este aceea de

valorificare complexă a cât mai multe din aceste substanţe):

Materii prime cu valorificare complexă:

elemente utile (grafit)

minerale utile (baritină, gips, granaţi, disten etc.)

roci utile (bentonite, dolomite, calcare comune, cretăa, diatomite, cuarţite, cinerite

şi concentraţii zeolitice asociate, roci alunitizate, roci talcoase, serpentinite, piatra ponce etc.)

Materii prime pentru industria chimică:

elemente utile (sulf)

minerale utile (sare gemă, săruri de potasiu şi magneziu, witherit, ludwigit, celestină,

glauconit etc.)

roci utile (fosforite, gresii şi calcare fosfatice)

Materii prime pentru industria termo şi electroizolanţilor:

minerale utile (azbest, magnezit)

roci utile (pegmatite muscovitice)

Materii prime pentru produse refractare şi siderurgice:

9

minerale utile (brucit)

roci utile (argile refractare, nisipuri cuarţoase metalurgice, dolomite, calcare comune)

Materii prime pentru industria sticlei şi ceramicii fine:

substanţe cuarţoase (nisipuri cuarţoase pure)

substanţe caolinoase (nisipuri caolinoase şi nisipuri cuarţoase - caolinoase, argile

caolinoase, magmatite şi metamorfite caolinizate)

substanţe feldspatice (pegmatite feldspatice)

alte substanţe (wollastonit, nacrit, sienite nefelinice)

Materii prime pentru industria abrazivilor:

elemente utile (diamante industriale)

minerale utile (cuarţ, corindon, calcit etc.)

roci utile (nisip cuarţos, silicolite sedimentare anorganogene etc.)

Materii prime pentru industria materialelor de construcţie şi artizanală:

minerale utile (aragonit)

roci utile:

• roci metamorfice (calcare cristaline, marmură, şisturi verzi, amfibolite, gnaise)

• roci magmatice (perlite, granite, granodiorite, diorite, gabbrouri, peridotite,

riolite, andezite, dacite, bazalte, metariolite, porfire cuarţifere)

• roci sedimentare (calcare, gresii, conglomerate, travertinuri, argile comune,

marne, pietrişuri, pietre semipreţioase, silicolite artizanale etc.)

6. Clasificarea alfabetica

Această clasificare deşi nu are nici o legătură cu geneza, morfologia, carcteristicile

petrografice sau tehnico–economice ale mineralelor industriale, tinde să devină una dintre cele mai

10

utilizate în domeniu, pentru simplitatea şi accesibilitatea ei, mai ales pentru oamenii de afaceri,

producători şi prelucrători, pentru care clasificările mineralogice, fizico-chimice, genetice sunt prea

ştiinţifice şi complicate.

Fiecare dintre tipurile de clasificări prezentate are avantajele şi inconvenientele sale. În cele

ce urmează sunt prezentate comparativ câteva tipuri de clasificări utilizate în ultima jumătate de

secol, în care exploatarea mineralelor industriale a cunoscut o dezvoltare deosebită:

Principiu

de clasificare

Modul de

clasificare

Exemple din

literaturăAvantaje Dezavantaje

Alfabetic

În ordine

alfabetică

Ladoo-Myers,

1951

Gillson, 1960

Lefond, 1975

Orientare

uşoară; Util mai ales

pentru nespecialişti

Nu sunt legături

genetice economice,

tehnologice între

minerale

Chimic -

mineralogic

Aranjare după

sistemul chimic al

mineralelor

Brana, 1967 Asociaţii

genetice de minerale sunt

plasate în grupe

diferite.Nerelevant

economic

Mineralogi

c petrografic

Împărţire în

elemente, cristale,

minerale şi roci

Jankovic,

Vakanjac, 1969

Abordare

genetică şi economică

Nu sunt

relevante din punct de

vedere tehnologic

Fizico -

chimic

Împărţire în

minerale sursă de elemente

şi cele utilizate ca atare

Kline, 1970 Împărţire în

acord cu utilizările

Sunt omişi mulţi

parametrii

Genetico -

petrografic

Împărţire

genetică: magamatice,

sedimen-tare,

metamorfice, etc

Kozlowski,1974

Harben, Bates,

1985

Indică

geneza şi tipul

petrografic

Lipsesc

aspectele economice şi

tehnologice

Fizic

După forma

fizică (solide, argiloase,

etc)

Morawiecki,

1968

Lipsesc

aspectele genetice,

econo-mice, tehnologice

Genetic După originea

rocilor şi mineralelor

Tatarinov,1955

Cavinato,1964

Smirnov, 1969

Potrivită

pentru împărţirea

depozitelor de orice

tip

Lipsesc

aspectele economice şi

tehnologice

11

Principiu

de clasificare

Modul de

clasificare

Exemple din

literaturăAvantaje Dezavantaje

Gruszczyk,1972

Tehnologic

- economic

Împărţire între

materii prime pt ind.

chimică şi materiale

construcţie; între minerale

indus-triale şi roci

industriale

Burnett, Wright,

1962

Bentz, Martini,

1968

Tatarinov,1969

Punct de

vedere economic

Lipsesc

aspectele genetice

Regional -

geologic

Împărţire după

pro-vincii metalogenetice

Imagine

crono- spaţială cu as-

pecte genetice

Lipsesc

informa- ţiile economice

şi tehnologice

Genetico -

economic

Împărţire

economică între minerale

şi roci industriale, iar

ulterior pe criterii genetice

Bates, 1969 Sunt luate în

considerare două

aspecte importante

Aspectele

tehnologice lipsesc

12

2. Repartitia genetica si pe unitati structurale a principalelor minerale

industriale si roci utile din Romania

Folosind criteriul genetic de clasificare a substantelor nemetalifere, precum si raspandirea

acestora in functie de principalele structuri tectonice din tara noastra, au fost separate mai multe

provincii si districte cu substante nemetalifere, dupa cum urmeaza (Fig1):

1. Orogen

1a. Concentratii metamorfice: pegmatite feldspatice, pegmatite muscovitice, pegmatite

spodumenice, cuarturi pegmatitice, roci talcoase, marmore, dolomite cristaline, concentratii cu

disten si concentratii cu granat, concentratii grafitice

1b. Concentratii endogene asociate magmatismului prealpin: bentonite, concentratii

vermiculitice si baritice, peridotite, gabbrouri, serpentinite, concentratii crisotilice si amfibolice,

concentratii de vermiculit si concentratii de baritina.

1c. Concentratii endogene asociate magmatismului alpin (zone fierbinti si riftogene):

diabaze, silicolite artizanale, concentratii zeolitice, bentonite, baritina-witherit, bazalte si sienite

nefelinice

1d. Concentratii endogene asociate magmatismului de subductie laramic: granodiorite,

diorite, calcare cristaline, baritina, fluorina, ludwigit, piatra ponce, perlite, riolite, dacite,

mineralizari baritice si fluoritice.

1e. Concentratii endogene asociate magmatismului de subductie neogen: granite,

granodiorite, diorite, dacite, andezite, concentratii wollastonitice, ludwigitice, calcitice, brucitice,

zeolitice, silicolitice, aragonitice, baritice si bentonitice, alunitice, caolinoase

13

1f. Concentratii exogene din arealul carpatic si Dobrogea de Nord: gresii fosfatice, argile

refractare, dolomite, calcare, marne, diatomite, gresii, nisipuri cuartoase, cinerite, concentratii

gipsifere, saline, celestinice, de sulf nativ, guano-fosfati.

1g Concentratii exogene din arii depresionare: gipsite-anhidrite, sare gema, nisipuri

cuartoase, cinerite, calcare organogene, calcare comune, glauconit, argile comune, , silicolite,

bentonite, concentratii zeolitice, diatomite, marne, argile refractare, nisipuri si pietrisuri pentru

balast, calcare fosfatice, travertinuri si concentratii aragonitice.

1h Concentratii exogene din avanfosa carpatica: cinerite, gipsite, sare gema, calcare

organogene, sulf nativ, concentratii zeolitice, argile, pietrisuri pentru balast,

2. Arii stabile

2a. Concentratii metamorfice (din Dobrogea Centrala): sisturi verzi

2b. Concentratii exogene: dolomite, calcare, concentratii glauconitice, arenite fosfatice,

creta, calcare organogene, argile caolinoase, bentonite, diatomite, nisipuri cuartose, sulf.

14

3. Repartitia spatiala si temporala a principalelor concentratii de

minerale industriale si roci utile din Romania

Mineralele industriale si rocile utile din Romania cuprind o gama extrem de largă, de la

concentraţii de tipul diferenţiatelor metamorfice (pegmatitele) şi pană la depuneri continentale

cuaternare.

A. Ciclurile prehercinice

Epoca prevendiană (Anteproterozoic terminal-ciclul Preassyntic)

Cuprinde zăcăminte asociate fie metamorfismului regional în şisturi cristaline carpatice, fie

(probabil) celui mai vechi magmatism carpatic.

In asociaţie cu metamorfismul regional se găsesc concentraţiile legate de diferenţiatele

metamorfice carpatice:

-pegmatite muscovitice: Carpaţii Meridionali (Cataracte - Voineasa, Voislova - Bucova),

Carpatii Orientali (Parva - Rodna), Preluca (Razoare - Copalnic);

-pegmatite feldspatice: Munţii Apuseni (Muntele Rece - V. Ierii), Carpaţii Meridionali

(Armenis - Teregova, Crasma - Dalci, Trei Cucuie), Preluca (Rapa lui Filip);

-pegmatite spodumenice: Carpaţii Meridionali (V. Sadului – Orata, Contu Mare);

-pegmatite cuarţoase: Carpaţii Meridionali (Buchin - Nemanu, Lespezi), Munţii Apuseni

(Mânăstireni).

Numeroase substanţe sunt asociate în principal mezometamorfitelor carpatice:

-marmore: Carpaţii Orientali (Borşa - Fântana);

-dolomite cristaline: Carpaţii Orientali (Voşlobeni), Munţii Apuseni (Buru – Ocolişel -

Surduc), Preluca (Măgureni);

-şisturi talcoase: Carpaţii Orientali (Drăgoiasa), Carpaţii Meridionali (Parvova);

-distenite şi concentraţii granatifere: Carpaţii Meridionali (Lotru -Negovanu, Făgăras,

Semenic), Munţii Apuseni (Valea Arieşului), Preluca.

Cu un anumit grad de relativitate, magmatismului Prevendian i se pot ataşa bentonitele

hidrotermale din Preluca (Razoare - V. Osoiului), respectiv concentraţiile vermiculitice din acelasi

zăcământ.

15

Epoca vendiană (Proterozoic terminal, Infracambrian, Cambrian Inferior – Ciclul

Assyntic)

Substanţele minerale asociate metamorfismului regional, prin epimetamorfitele şi

retromorfitele assyntice, se regăsesc în arealul orogenului carpatic, precum şi în cristalinul soclului

Platformei Moesice (Dobrogea Centrală). Magmatismul vendian a determinat apariţia unor

concentraţii vulcanogen - sedimentare metamorfozate în arealul carpatic. O poziţie aparte, în sensul

vârstei înca neprecizate (în orice caz prehercinică) o ocupa concentraţiile cuarţitice din orogenul

nord - dobrogean.

In orogenul carpatic se cantonează urmatoarele concentraţii regional - metamorfice:

- grafite: Carpaţii Meridionali (Polovragi – Novaci - Baia de Fier), Carpaţii Orientali

(Rodna-Anieş), Munţii Apuseni (Dumbrava);

- cuartite: Carpatii Meridionali: (Siglău - Uricani, Hobiţa - Grădişte, Vîrciorova);

- şisturi talcoase: Carpaţii Meridionali: Marga - Voislova);

- marmore: Carpaţii Meridionali: Bucova, Porumbacu;

- şisturile verzi din fundamentul Platformei Moesice (Dobrogea Centrala) sunt valorificate

în numeroase ocurenţe, dintre care le amintim pe cele de la Cogealac şi Casimcea;

- cuarţitele nord - dobrogene (datate fie Cambrian, fie Ordovician) sunt cantonate în

districtul tulcean Cerna – Jijila - Piatra Riioasa.

Magmatismul vendian se recunoaste în orogenul carpatic, având interes economic prin

concentraţiile vulcanogen - sedimentare metamorfozate de baritină asociate epimetamorfitelor

seriei de Tulgheş din Carpaţii Orientali (Borca – Broşteni – Holdiţa) şi respectiv ale seriei de

Biharia din Munţii Apuseni (V. Vacii).

Epoca Caledoniana

Se pot ataşa acestei epoci (dată fiind asocierea produselor bazice şi ultrabazice paleozoice

din Banat cu seria de Tulişa) toate produsele magmatismului paleozoic din Carpaţii Meridionali.

Concentraţiile datorate acestor produse aparţin fie de roci utile de tipul gabbrourilor (Iuti),

peridotitelor (Văliug) şi serpentinitelor (Lomuri), fie de minerale utile asociate hidrotermalitelor pe

16

suport bazic şi ultrabazic: azbest crisotilic şi magnezit (Potcoava – Liubotina, Tişovita - Eibenthal,

Plavişevita), azbest amfibolic (Agadici, Boican), vermiculit (Berzasca - Rudăria).

B. Ciclul hercinic

In acest ciclu se recunoaşte intervenţia unui metamorfism regional, unui magmatism

tardeorogen carpatic, unui magmatism tardeorogen extra-carpatic şi a unor concentraţii exogene şi

depoziţionale de fosă carpatică prealpină. Magmatismul sinorogenic hercinic nu a provocat apariţia

unor concentraţii notabile de substanţe minerale nemetalifere pe teritoriul românesc.

In epimetamorfitele hercinice ale masivului Poiana Rusca (Carpaţii Meridionali) apar:

- marmore: Ruşchita, Alun;

- dolomite cristaline: Teliuc – Crăciuneasa;

- roci talcoase: Lelese – Cerişor – Zlaşti.

Magmatismul tardeorogen hercinic din arealul carpatic, prin aureolele hidrotermale

aferente, a provocat realizarea unor concentraţii de baritină în Carpaţii Meridionali (Topleţ –

Mehadia) şi in Munţii Apuseni (Ranusa).

Magmatismul tardeorogen hercinic extracarpatic a determinat punerea în loc în orogenul

nord-dobrogean a unor roci utile, cum sunt: riolitele vechi (porfirele cuarţifere) din Dealul lui

Manole, magmatitele caolinizate (pe suport riolitic) de la Epaminonda – Viţelaru – Cheia şi

granitele de la Greci – Baba Rada – Macin, Turcoaia.

Concentraţii marine sin-depoziţionale de vârsta Carbonifer superioara se întâlnesc în cadrul

cuverturii cristalinului getic al Carpaţilor Meridionali. Ele sunt reprezentate prin gresii fosfatice în

perimetrul Frumosu – Clocotici – Nermed şi prin conglomerate permiene în zona Urvis – Şoimi

(Jud. Bihor, Muntii Apuseni).

C. Ciclul alpin

Ciclul alpin pune in evidenţă o gamă extrem de variată de substanţe minerale. Ele se pot

circumscrie la doua tipuri genetice fundamentale: concentraţii endogene şi concentraţii exogene.

Concentraţii endogene

In asociaţie genetică cu magmatismul ofiolitic carpatic se întâlnesc urmatoarele

concentraţii :

- diabaze: Munţii Apuseni (Zam – Săvârşin, Moldoveneşti);

17

- bentonite hidrotermale pe suport ofiolitic: Munţii Apuseni (Cheia – Petreşti –

Moldoveneşti);

- silicolite artizanale hidrotermale: Munţii Apuseni: V. Arieşului, V. Aiudului), Carpaţii

Orientali (Perşani).

In Dobrogea de Nord, legate genetic de magmatismul Triasic tip “Marea Roşie” se

concentrează zăcăminte hidrotermale foarte importante de baritină (Somova – Cortelu, Malcoci,

Cisla - Dl. Minei) şi silicolite artizanale (Iulia – Niculiţel).

Asociate magmatismului carpatic post-Triasic de profunzime, se găsesc cele mai importante

zăcăminte de baritina din Romania, respectiv concentraţiile de la Ostra, Aluniş – Clife şi Geamana

– Brebi (Carpaţii Orientali).

Sienitele nefelinice din Carpaţii Orientali (Ditrău) şi Carpaţii Meridionali (Malaia) sunt

asociate unui magmatism de “punct fierbinte”.

Produsele subducţiei de tip arc insular datorate magmatismului banatitic se regasesc ca

reflex economic in roci utile:

- granodiorite: Munţii Apuseni (V. Lungii – V. Drăganului, Poieni);

- granite: Munţii Apuseni (Bratca, Halmagel, Lipova, Pietroasa);

- dacite: Munţii Apuseni (Poieni, Morlaca, Bologa – Hent);

- andezite: Munţii Apuseni (Lunca Ariesului – Posaga – Gilau – Dumbrava).

De asemenea, se includ aici substanţele asociate pirometasomatitelor generate de

magmatismul banatitic al Apusenilor, respectiv concentraţii de:

- brucit (Budureasa);

- calcit (Vata – Ponor);

- wollastonit şi minerale de bor (Baita Bihorului).

Concentraţiile hidrotermale nemetalice legate de banatitele din Munţii Apuseni sunt

reprezentate în special prin:

- baritină (Sturu, Sălciua – Glodghileşti);

- silicolite artizanale (Techereu, Căpusu Mic);

- concentraţii zeolitice (Criscior – V. Leucii)

18

Un loc aparte îl ocupa bentonitele hidrotermale pe suport de riolite laramice (paleocene) din

unitatea structurala a Depresiunii Transilvaniei (V. Chioarului).

Mai reţin atenţia magmatitele utile (granodiorite) din aria Carpaţilor Meridionali (Nădrag,

Maidan-Oraviţa).

De pirometasomatitele banatitice din Banat se leagă ludwigitul de la Ocna de Fier, iar de

metamorfitele de contact termic datorate magmatismului laramic din Carpaţii Meridionali,

calcarele cristaline de la Bocşa Vasiovei.

Hidrotermalitele generate de magmatismul banatitic “andin” sunt reflectate economic şi

prin concentraţii nemetalice, respectiv baritina de la Bocşa – Areniş – Dealul Rugeanu.

Vulcanismul neogen îşi lasă amprenta prin produsele sale nemetalice în Carpaţii Orientali.

Este vorba mai întâi de magmatite utile:

- riolite (Oraşu – Nou);

- dacite (Daneşti, Sîngiorz-Băi);

- andezite (Limpedea – Jidova, Seini, Stânceni, Măgura Ilvei, Sîncraieni, Malnaş –

Lighet);

- perlite (Coca - Oraşul Nou):

- piatra ponce (Tuşnad).

Asociate hidrotermalitelor filoniene şi impregnaţiilor neoalpine din Carpaţii Orientali, în

afara unor mineralizări de baritină si zeoliţi, mai sunt de reţinut:

- rocile alunitizate din sectorul Negreşti – V. Brada – Oaş;

- nacritul de pe V. Bloaja

- silicolitele de la Trestia

Foarte importante rămân rocile utile integrate magmatitelor caolinizate hidrotermal,

produse ale aceluiaşi vulcanism subducţional din unitatea Carpaţilor Orientali.

Aureolele teletermale şi exhalaţiile post-vulcanice generate de vulcanismul neoalpin est-

carpatic au generat considerabile concentraţii de sulf solfatarian şi concentraţii alunitice (cele mai

mari zăcăminte de acest fel din ţara noastră se găsesc la Gura Hăiţii – Negoiu Românesc, din

Munţii Călimani). De aceeaşi arie genetică se leagă şi aragonitele de la Corund, din Depresiunea

Transilvaniei.

19

Vulcanismul neoalpin carpatic de tip “arc insular” a dat nastere, în unitatea Munţilor

Apuseni, la următoarele concentraţii economice:

- alunite (Voia)

- feldspaţi (Roşia Montană – Cetate)

- silicolite (Brad, Ilia)

- calcite (Barza – Brad)

- caolin (Tălagiu, Poieniţa)

Manifestările magmatismului de zonă fierbinte carpatic (Neoalpin) sunt reflectate prin

consolidarea bazaltelor de la Racoş – Hoghiz – V. Bogăţii.

Asociate magmatismului neoalpin carpatic (rift continental) se integrează aşa numitele

“bazalte de platou”, reprezentate de bazaltele utile din Depresiunea Pannonică (Lucareţ) şi în

Culoarul Mureşului (Bretea Muresului - Brănişca).

Dar, cele mai numeroase zăcăminte de minerale industriale şi roci utile din România se

situează în aria genetică a concentraţiilor exogene legate de formaţiunile ciclului alpin.

a. Concentraţii marine sin-depozitionale

Depunerile mezozoice de fosă din arealul carpatic cuprind:

- calcare policrome: Munţii Apuseni (Poiana Horii, Vaşcău-Călugări, Moneasa şi

Căprioara), Carpaţii Meridionali (Mateiaşu)

- calcare comune: Carpaţii Orientali (Limpedele – Tarniţa, Botuş, Temelia), Carpaţii

Meridionali (Dragoslavele – Costeşti, Bistriţa – Pietreni, Dobriţa – Suseni, Gura Văii, V.

Domanului), Munţii Apuseni (Poiana Aiudului, Pojoga, Sănduleşti)

- dolomite: Munşii Apuseni (Bratca - Lorau, Dezna - Moneasa), Carpaţii Orientali (Pârâul

Cailor)

De formaţiunile flişului carpatic se leagă o serie de roci utile din Carpaţii Orientali:

- marne: Ţepeşeni – Bicaz, Gura Beliei, Fieni

- diatomite: Pătârlagele

- gresii: Tarcău – Lunca Strâmbului, Biserica

- nisipuri cuarţoase: Vălenii de Munte

Concentraţiile carpatice lagunare includ zăcăminte foarte importante neogene de roci

saline (Carpaţii Orientali: Slănic – Prahova, Tg. Ocna, Sărata, V. Sării, Galean, Schitu-Frumoasa,

Cacica) şi de concentraţii miocene gipsifere (Mâneciu, Pucioasa).

20

Depunerile evaporitice din depresiunile intramontane carpatice cantonează sarea gemă din

Depresiunea Transilvaniei (Ocna Sibiului, Praid, Ocna Mureşului, Ocna Dejului) şi din

Depresiunea Maramureşului (Ocna - Sugatag), precum şi gipsurile din Depresiunea Transilvaniei:

gipsuri eocene la Leghia - Birtz, Stana - Jebuc, Gălăşeni, Treznea şi badeniene la Cgeia - Copăceni.

Depozitele epicontinentale cretacice superioare si tertiare din ariile depresionare

intracarpatice cuprind:

- nisipuri cuarţoase: Depresiunea Panonică (Bazinul Borodului –Cetea), Depresiunea

Maramureşului (Berchezoaia), Depresiunea Transilvaniei (Coasta Mare – Feleac)

- calcare: Depresiunea Transilvaniei (Letca – Cuciulat, prodanesti)

- calcare organogene: Depresiunea Transilvaniei (Podeni – Moldoveneşti)

- argile: Depresiunea Transilvaniei (Viişoara, Sântimbru, Cluj-Napoca)

- cinerite: Depresiunea Transilvaniei (Pâglişa – Stoiana, Şercaia, Vârghiş), Depresiunea

Silvaniei (Mârsid – Guruslau)

- concentraţii glauconitice: Depresiunea Transilvaniei ( la Căpus – Săvădisla şi la Tihău –

Gilgău – Briglez din bazinul văii Almaşului).

Concentraţiile lagunare de sare gemă (Ocnele Mari – Govora – Slătioarele, Glodeni) şi,

respectiv, de gipsuri (Corbeni – Stăneşti – Corbşori) din avanfosa carpatică (Depresiunea Getică),

întregesc imaginea răspândirii evaporitelor din România.

Concentraţii asociate depunerilor epicontinentale eocene se cunosc la Albeşti – Muscel

(calcare organogene numulitice)

De formaţiunile molasei miocene a Depresiunii Getice se leagă cineritele din districtul

Pietrari – Slătioarele – Ocnele Mari.

In asociaţie cu orogenul extra-carpatic (nord-dobrogean) se găsesc:

- depuneri mezozoice de fosă extracarpatică reprezentate prin calcarele din Dobrogea de

Nord, de la Mahmudia

- depozite epicontinentale cretacice din Bazinul Babadagului, cu importante zăcăminte de

calcare grezoase (Babadag-Codru)

In ariile stabile, în depozite tipic epicontinentale situate pe Platforma Moesică (Dobrogea de

Sud), se cunosc variate tipuri de substanţe minerale nemetalifere de concentraţie marină sin-

depoziţională:

21

- dolomite: Ovidiu – Imalak, de vârstă jurasic superioară

- calcare: Medgidia – Cernavodă, de vârstă neocomiană

- concentraţii glauconitice: Remus Opreanu, de vârstă albiană

- roci fosfatice: Ivrinezu – Cochirleni, de vârstă, în principal cenomaniană

- cretă: Basarabi – Murfatlar, de vârstă senoniană

- calcare organogene numulitice: Lespezi – Dobromir

- argile: Defcea, de vârstă badeniană

In Platforma Moldovenească, depozitele epicontinentale badeniene cantonează cele mai

pure zăcăminte de la noi din ţară de nisipuri cuarţoase, cele de la Miorcani – Hudeşti.

b. Concentraţii marine post-depoziţionale

In arealul carpatic (Carpaţii Orientali) se găsesc zăcăminte diagenetice submerse de vârstă

badeniană de:

– sulf solfatarian: Podul Ursului – Vârbilău, Pucioasa

- celestină: Valea Sării

- bentonite exogene pe suport cineritic: Prăjani – Brebu

- concentraţii zeolitice: Apostolache – Slănic Prahova, Jitia – Nereju

In ariile depresionare intracarpatice apar:

- celestină: Depresiunea Transilvaniei (Copăceni)

- bentonite exogene: Depresiunea Transilvaniei (Ocna Mureşului, Oarda – Ciugud),

Culoarul Mureşului (Gurasada – Ilia), ariile depresionare bănăţene ale Depresiunii Pannonice

(Rugi, Tufari, Tomeşti)

- roci zeolitizate pe suport de tufuri vulcanice badeniene: Depresiunea Transilvaniei

(Vârghiş , Perşani, Pâglişa), Depresiunea Silvaniei (Mirsid – Guruslău), Depresiunea

Maramureşului (Botiza – Costiui)

In avanfosa carpatică sunt de reţinut concentraţiile de sulf solfatarian de la Govora –

Foleşti, plasate în cadrul depozitelor badeniene ale Depresiunii Getice

In ariile stabile, importante zăcăminte de concentraţie marină post-depoziţională se

întâlnesc în Platforma Moldovenească (sulful badenian de la Dărăbani) şi în Platforma Moesică (în

Dobrogea de Sud, bentonitele de la Urluia – Adâncata) de vârstă sarmaţiană.

22

c. Concentraţii de tranziţie

Concentraţiile limnice liasice din arealul carpatic dezvoltate în depozitele de facies Gresten,

constau din argile refractare, cu zăcăminte foarte importante economic, în: Carpaţii Orientali

(Vulcan, Cristian, Holbav), Carpaţii Meridionali (Rafaila – Alun, Schela – Viezuroiu şi Anina –

Ponor) şi Munţii Apuseni (Recea – Butan – Şuncuiuş).

In ariile depresionare intracarpatice şi anume în Depresiunea Transilvaniei, asociate

depunerilor de ape salmastre paleogene (eggeriene), se găsesc cele mai mari zăcăminte de nisipuri

cuarţoase – caolinoase din România, în sectoarele: Aghireş – Mera – Sânpaul – Şard – Mihăieşti –

Popeşti şi respectiv V. Agrijului – V. Almaşului (Borza – Creaca – Var – Clit).

Majoritatea covârşitoare a substanţelor minerale nemetalifere datorate depunerilor de

tranziţie se incadrează însă la depozitele din ape salmastre sarmaţiene şi pannoniene din ariile

depresionare intracarpatice, avanfosa carpatică şi ariile stabile extracarpatice.

In ariile depresionare intracarpatice reţin atenţia:

- nisipurile cuarţoase pannoniene de la Poiana Codrului – Birsau (Depresiunea

Maramureşului)

- diatomitele sarmaţiene din Depresiunea Pannonică (Bazinul Zarandului) la Minişu de Sus

- argilele refractare pannoniene din Depresiunea Pannonică (Boteşti – Gladna)

- marnele şi argilele din Depresiunea Pannonica (Aleşd, Jimbolia)

In avanfosa carpatică (Depresiunea Getică) intâlnim o serie de concentraţii de tipul

marnelor (Bârseşti), calcarelor organogene sarmaţiene (Tohani, Breaza) şi argilelor panoniene

(Tg. Jiu).

In ariile stabile se găsesc zăcăminte importante de concentraţie salmastră, sarmaţiene si

pannoniene, repartizate în Platforma Moesică:

- diatomite în Dobrogea de Sud (Adamclisi – Hateg – Adâncata)

- calcare organogene în Dobrogea de Sud (Techirghiol – Palazu Mare)

- argile pannoniene în Câmpia Valahă (Caracal – Simnic şi Urziceni).

d. Concentraţii continentale

23

In arealul carpatic românesc se întâlnesc concentraţii caolinoase formate pe metamorfite, de

vârstă probabil paleocenă, la Stejera – Iadara (cristalinul Ticăului) şi nisipuri cuarţoase cuaternare

în Carpaţii Meridionali (Sicheviţa).

Un interes deosebit îl prezintă şi concentraţiile în facies speleean alcătuite din guano.

Ocurenţe de acest tip se găsesc în peşterile din Carpaţii Meridionali (Cioclovina – Haţeg), Munţii

Apuseni (Huda lui Papară, Ampoiţa) şi Carpaţii Orientali (Mereşti).

In depresiunile intracarpatice este notabilă prezenţa nisipurilor cuarţoase, fie ca depuneri

torenţiale-mecanice plasate la baza eocenului din partea vestică a Depresiunii Transilvaniei (Fagetu

Ierii), fie ca depuneri aluvionare cuaternare în Depresiunea Panonică (Valea lui Mihai).

Legate de depuneri chimice şi biochimice de apa dulce, ponţiene, daciene, romaniene şi

cuaternare, se cunosc zăcăminte importante de:

-diatomite în Bazinul Baraoltului (Filia – Racoş)

-travertinuri in Bazinul Haţegului (Banpotoc – Cărpiniş) şi în bazinul Borsec (Borsec)

-concentraţii aragonitice exogene în Depresiunea Pannonică (Luncani).

In ariile stabile sunt de reţinut următoarele tipuri de zăcăminte:

-alterări subaeriene apţiene, respectiv zăcămintele de argile caolinoase sud-dobrogene

(Gherghina – Mircea Vodă – Medgidia)

- depuneri mecanice – aluvionare cuaternare de nisipuri cuarţoase şi pietrişuri de balast în

Platforma Moesică: Dobrogea de Sud (Cuza Vodă), Câmpia Valahă (Doaga, Ţăndărei), Platforma

Moldovenească (Lieşti – Hanu Conachi).

- depuneri eoliene – deltaice aluvionare cuaternare în Delta Dunării, reflectate economic

prin nisipuri cuarţoase şi concentraţii cu disten şi granat, în special în zona Grindului Caraorman.

4. Concentratii nemetalifere de afiliatie predominant magmatica

24

4.1.Feldspatii

Termenul "feldspat"deriva din numele german feldspath = mineral care cliveaza usor.

Termenul a fost folosit pentru prima data de Costa, in 1757.

Feldspaţii sunt cele mai abundente minerale din roci, constituind 60 % din crustă, fiind

utilizaţi ca sursă avantajoasă de alcalii şi alumină, în special în ceramică şi industria sticlei, care

consumă 85 – 90 % din feldspatul de pe piaţă (60 % din producţie este utilizată în industria

sticlei, 35 % în industria ceramicii, iar 5 % în fabricarea vopselurilor, adezivilor şi

elastomerilor).

Aproape toate substantele minerale feldspatice necesare industriei ceramicii fine şi sticlei

sunt furnizate de pegmatitele feldspatice.

1. Utilizari

Pentru aprecierea calităţii unui feldspat, o deosebită importanţă o are temperatura de topire

şi intervalul de înmuiere şi întărire a topiturii. Temperatura de topire a unui produs oarecare poate fi

scazută artificial prin amestecuri cu o anumită cantitate de feldspat, ceea ce permite să se obţina o

economie de combustibil şi materiale refractare.

Industria ceramică utilizează preponderent feldspatul potasic, care se topeşte incongruent (o

fază lichidă – sticla şi o fază solidă – leucitul) şi trece gradat în topitură de-a lungul unui interval de

temperatură foarte larg, care permite componenţilor gazoşi să scape usor. Ca rezultat, apar prin

încălzire doar deformări mici ale produselor. La feldspaţii plagioclazi, care se topesc congruent,

topitura împiedică gazele să evadeze, crescând pericolul de supraîncălzire şi deformare a

produsului. În acest caz, ceramica rezultată este mult mai poroasă şi cu o rezistivitate electrică mai

redusă.

În industria ceramică, pe lângă caolin, argilă (componentul plastic) şi cuarţ pulverizat

(elementul degresant), feldspatul are rolul de fondant. Cantitatea de feldspat introdusă depinde de

sortul produselor ceramice: în porţelan se introduce până la 30 % feldspat, în compoziţia glazurilor

între 33 si 46 %, iar pentru faianţă se adaugă 20 - 52 % feldspat.

25

Feldspatul reprezintă şi sursa de alumină necesară fabricării sticlei, care îi conferă

vâscozitate, stabilitate chimică şi termică, micşorând în acelaşi timp tendinţa spre cristalizare. Este

preferat feldspatul sodic.

Feldspaţii se utilizează de asemenea la fabricarea emailurilor. Spre deosebire de glazurile

transparente, emailurile (glazurile opace) se folosesc la acoperirea obiectelor de fontă şi oţel.

La fabricarea discurilor abrazive şi a electrozilor se foloseşte feldspat ca adaos în proporţie

de 28 - 45 % în componenţa liantului ceramic.

Pentru fabricarea porţelanului fin, faianţei de calitate superioară, glazurii, lucrărilor de artă

din porţelan, se cere un feldspat de cea mai bună calitate, cu un conţinut de fier de maximum

0,40 % Fe2O3 şi un minim de 8 % alcalii. Orice impuritate conţinută în feldspaţi (calcit, muscovit,

oxizi de fier, biotit, pirită, turmalină etc) depreciază calitatea acestora.

Feldspaţii se mai folosesc ca adaos la fabricarea săpunului, pentru praf de lustruit, ca

abraziv în industria metalurgica, la fabricarea detergenţilor casnici, la fabricarea sticlei

opalescente, vopselelor, izolatorilor electrici.

2. Tipuri de ocurente geologice

Feldspatii sunt extrasi din:

a. Pegmatite granitice.

Concentatiile de feldspat din pegmatitele granitice reprezinta cel mai vechi tip industrial

pentru aceasta materie prima, deoarece dimensiunile mari ale cristalelor de feldspat face posibila

sortarea manuala.

Zacaminte de acest tip se gasesc in Statele Unite in New Hampshire, Connecticut, Carolina

de Nord, Colorado, Arizona (Kingman), Virginia (Moneta). In Canada, pegmatite cu feldspat sunt

exploatate in Ontario si Quebec. Se mai exploateaza in Federatia Rusa in Karelia si Peninsula

Kola, in Ural, Peribaikalia, estul Siberiei si in Ucraina. Zacaminte mari de feldspat se mai

exploateaza in Norvegia, Suedia (Margretelund), Finlanda, Franta, Cehia, U.K.

b. Roci intrusive cu feldspati .

26

Feldspatul din granitoide si roci intrusive alcaline este folosit din ce in ce mai mult in locul

feldspatului pegmatitic. In comparatie cu pegmatitele, aceste corpuri din care este extras feldspatul

sunt mult mai extinse.

Rocile intrusive caolinizate partial se folosesc pentru ceramica in Cornwall, polonia

(zacamantul Szozeblow). In unele cazuri, granitele caolinizate au o asemenea ratie de feldspat,

cuart si masa argiloasa astfel incat doar prin sfarmare se obtine un material bun pentru portelan.

c. Nisipuri feldspatice .

In acest caz feldspatul se exploateaza din dunele de nisip din California, din nisipurile de

varsta Pleistocen inf. din Cehia, din pietrisurile teraselor raului Luznice din sudul Boemiei. Din

aceste acumulari, prin macinare si separare magnetica , continutul de Fe2O3 este redus la 0,15% si

materialul brut este folosit la fabricarea glazurilor si izolatorilor din portelan.

3. Tari producatoare

Feldspatul este produs la scara comerciala in aproximativ 50 de tari. Dar, mai mult de doua

treimi din productia mondiala este asigurata doar de cateva tari: SUA, Italia, Japonia, Germania,

Federatia Rusa.. Aceasta situatie se datoreaza tehnicilor moderne de preparare a acestui tip de

material brut introduse in aceste tari , care pot promova un feldspat inferior la un nivel acceptabil.

4. Ocurente in Romania

In Romania, materialul feldspatic necesar industriei nationale a ceramicii fine si sticlei este

furnizat aproape in totalitate de catre pegmatitele feldspatice.

a. Subunitatea structurala Preluca – cuprinde pegmatite feldspatice asociate

mezometamorfitelor seriei de Razoare. Se disting cele de pe Valea Zapodii si Dealul Paltinului (din

campul Razoare)si respectiv Rapa lui Filip, Codru-Butesii, vaile Domsei, Oii, Boitei, Plesii

(campul Copalnic).

b. Subunitatea structurala Rodna. Pegmatitele feldspatice se afla in sisturile

mezometamorfice ale seriei Rebra- Barnar din cadrul cristalinului Carpatilor Orientali.

Concentratiile importante se afla la Scarisoara si Valea Rebrei.

27

c. Subunitatea structurala Getica din Carpatii Meridionali. Pegmatitele feldspatice

sunt localizate in mezometamorfitele seriei de Sebes-Lotru, in districtele Voineasa, Armenis-

Teregova, Trei Cucuie, Crasma-Magura-Dalci (versantul estic al masivului Semenic).

d. Subunitatea structurala Gilau-Muntele Mare din Muntii Apuseni. Pegmatitele

sunt asociate mezopmetamorfitelor seriei de Somes (Muntele Rece-Valea Ierii) si respectiv sisturile

mezometamorfice ale seriei de Baia de Aries (Geamana-Mazaratu).

5. Zacaminte reprezentative

- Bedeciu şi Muntele Rece, jud. Cluj

- Voineasa – Cataracte şi Vasilatu – Brezoi, jud. Vâlcea

- Armeniş, jud. Caraş Severin

6. Caracteristici calitative ale principalelor zăcăminte din România

Zăcământul Armeniş (Jud. Caraş Severin)

La Armeniş se găseşte o lentilă de pegmatite feldspatice, de circa 280 m lungime şi 30 m

grosime, cantonată în micaşisturi biotitice.

Pegmatitul din zăcământul Armeniş prezintă urmatoarea compoziţie chimică: 72,25 %

SiO2, 16,45 % Al2O3, 8,20 % Na2O + K2O, 0,68 % Fe2O3, 0,69 % CaO.

Zăcământul Muntele Rece (Jud. Cluj)

Plasate în imediata apropiere a granitului de Muntele Mare, corpurile pegmatitice -

feldspatice din acest perimetru îmbracă alură lenticulară sau filoniană, sub forma unor corpuri

alungite şi aplatizate, cu dimensiuni variabile (lungimi de sute de metri, lăţimi de 40 – 50 m şi

grosimi cuprinse între 20 m şi 85 m). Cel mai dezvoltat este corpul Criseni (600 m lungime şi 50 –

80 m grosime).

Orientarea generală a corpurilor este pe direcţiile NV-SE şi N-S, cu înclinări spre SV sau V.

Structurile cel mai des întâlnite sunt cele grafice şi mirmeckytice, la care se adaugă destul

de frecvent cele pertitice.

28

Mineralogia corpurilor pegmatitice este caracterizată de:

- feldspaţii plagioclazi, reprezentaţi prin termenii acizi ai seriei izomorfe albit – anortit;

- feldspaţii potasici, reprezentaţi prin ortoză, microclin şi pertit, care manifestă preferinţă

către varietăţile ortoclazice (cu 95 %), ceea ce caracterizează sorturile superioare de pegmatite;

- cuarţ, care participă în procente variabile (5 – 50 %, chiar 100 % în separaţiile cuarţoase

din cadrul rocii pegmatitice), de regulă prezentându-se în cristale xenomorfe;

- muscovit, cu participare de până la 25 % în masa pegmatitelor feldspatice, apare în

agregate lamelare de dimensiuni milimetrice sau submilimetrice;

- minerale accesorii: turmalina (varietatea feriferă “schorlit”), în cristale idiomorfe şi

cantităţi de 8 –10 % din masa minereului, granaţii (până la 7% din totalul componentilor ;

accidental se observă şi apatit, magnetit, hematit, zircon şi actinot ;

- minerale secundare: caolinitul, sericitul şi calcitul (formate pe seama plagioclazilor,

ortoclazilor), cloritul şi limonitul (pe suport de granaţi şi actinot).

În ceea ce priveşte chimismul concentraţiei feldspatice, raportul K2O/Na2O variază între

0,89 şi 1,5.

Compoziţia chimică a pegmatitelor feldspatice de la Muntele Rece este: 64 – 81 % SiO2,

11 – 21 % Al2O3, 2 – 11 % K2O, 1 – 7 % Na2O, 0,1 – 0,8 % MgO, 0,2 – 0,8 % Fe2O3, 0,4 –

1,3 % CaO, 0,1 – 3 % P.C.

Zăcământul Vasilatu – Brezoi (Jud. Vâlcea)

Pegmatitul de la Vasilatu – Brezoi are compoziţia: 72,7 % SiO2; 1,4 % CaO; 16,5 % Al2O3;

7,8 % Na2O + K2O; 0,9 % Fe2O3. Zăcământul nu este în exploatare

4.2.Cuartul

Numele deriva din cuvantul slavic kwardy = dur. In acord cu alta teorie, deriva din

cuvantul saxon querklufterz, abreviat la quererz.

Sunt cunoscute patru modificaţii ale cuarţului: α-cuarţ (trigonal), β-cuarţ (hexagonal), β-

tridimit (hexagonal), β-cristobalit (cubic).

29

Cuarţul este singurul oxid de siliciu (se mai numeşte silice). Este unul dintre cele mai

răspândite minerale, intrând în componenţa majorităţii rocilor.

Cuarţitele sunt rezistente la uzură, dar sunt casante (nu rezistă la şocuri).

1. Utilizări

Cristalele de cuarţ (de stâncă) perfect omogene, transparente, nemaclate şi bine dezvoltate

se utilizează în industria optică şi au proprietăţi piezoelectrice, fiind întrebuinţate în electronică

pentru stabilizarea frecvenţei în oscilatori sau la filtre selective. Se mai folosesc ca traductori de

presiune în tehnica ultrasunetelor, radar, telefonie, etc. Tot din cristalele de cuarţ se fabrică

lamelele utilizate în studiul microscopic al mineralelor.

În metalurgie se utilizează ca materie primă pentru obţinerea siliciului tehnic, a

ferosiliciului, la fabricarea refractarelor acide, la turnătorii de precizie.

În industria chimică se utilizează la producerea cauciucului siliconic, a lacurilor

anticorozive şi vopselelor refractare, a fibrelor de sticlă, la filtrarea lichidelor şi gazelor.

Se mai utilizează în industria sticlei, la prepararea betoanelor, etc.

Agatul tehnic, se utilizează în mecanica de precizie, la confecţionarea lagărelor, prismelor

de sprijin, pietrelor (lagăre) de ceasornice.

Din cuarţ topit, numit vitreosil, se fac vase de laborator, care sunt foarte refractare şi

rezistente la acizi, lămpi de cuarţ cu vapori de mercur folosite in medicină la tratamentul cu raze

ultraviolete, la studiul mineralelor luminiscente (ex: zircon, sheelit, fosfaţi de uraniu, calcit cu

impurităţi de mangan, fluorină).

Unele varietăţi de cuarţ sunt considerate pietre preţioase.


a. Pegmatite

Cuartul fumuriu si morionul se dezvolta in pegmatitele cu microclin, puternic diferentiate,

care prezinta un miez de cuat foarte bine dezvoltat, avand marimi de la cativa dm3 pana la 50 m3.

Aceste pegmatite se disting d.p.d.v. geochimic prin prezenta F, Be, Li, Nb, Ta, Sn, Mo si Ti. Ele se

formeaza sub conditiile faciesului sisturilor verzi.

Ocurente de acest tip, de varsta Precambriana se cunoaste din America de Sud (mai ales din

partea de SW a Scutului Brazilian), din Madagascar, Ucraina si din platforma Siberiana (marginea

30

sudica a Scutului Aldan). In Kazahstan, Asia Centrala, nordul Uralilor, China, Mongolia si in

Platoul Central in Franta, aceste pegmatite au varsta Paleozoic superior (Hercinic). Cele din

Transbaikalia si din partea de NE a Federatiei Ruse, au varsta Mezozoic.

b. Filoane hidrotermale

Se formeaza in rocile silicioase (cuartite, micasisturi si granite). Grosimea acestor filoane

variaza intre cativa dm pana la 15-30 m si cu lungimi de 15-20 m.

Filoanele pot avea o structura zonata, dimensiunea cristalelor crescand spre interiorul

filonului.

Filoane de cuart cu importanta industriala se intalnesc:

- in Urali (cuart piezoelectric). Apar in micasisturi de varsta Proterozoica si in cuartite

Ordoviciene.

- zacamintele de cuart din Brazilia- Minas Gerais, Goiaz si statul Bahia s-au dezvoltat in

gresii si cuartite de varsta Precambrian superior, la sfarsitl ciclului magmatic Paleozoic inf.,

terminat cu formarea pegmatitelor si filoanelor hidrotermale.

- in Arkansas, din 1000 de zacaminte exploatate in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial

doar 6 au putut fi folosite pentru cuart piezoelectric.

c. Placersuri

Ocurentele de acest tip sunt de prima importanta economica.Ele se gasesc de obicei in

apropierea zacamintelor primare si sunt imbogatite in cristale de inalta calitate Zacaminte eluviale

se cunosc in Ucraina si Brazilia (Minas Gerais, Goiaz, Santo). Deseori, astfel de zacaminte pot

contine aur (Urali) sau diamante (Brazilia) in cantitati economice.

Placersuri de acest tip mai sunt cunoscute in China si Madagascar.


Cea mai mare producatoare de cuart este Brazilia.

Alte tari: SUA, Angola, India, Republica Malagasy, Turcia.


In Romania, importanta economica o au pegmatitele cuartoase si curtitele.

31

Pegmatite cuartoase cu importanta economica se intalnesc in Carpatii Meridionali (Buchin-

Nemanu , Lespezi-Mraconia, Poiana Gurbaneasa,etc) si in Muntii Apuseni (Manastireni).

Zacamintele industriale de cuartite se intalnesc in Carpatii Meridionali (zacamintele Hobita-

Gradiste-Hateg si Siglau-Uricani).si in Dobrogea de Nord (Cerna-Piatra Rosie (Raioasa)- Greci –

Jijia si Vacareni).

Nisipuri cuaroase utilizate preponderent in siderurgie si industria refractarelor se gasesc in

urmatoarele arii :

1. in arii depresionare interne : Depresiunea Panonica (Bazinul Borodului) la Cetea – Bihor

si in Depresiunea Transilvaniei (Popesti si Coasta Mare – Feleac – Cluj

2. in arii stabile extracarpatice, in Platforma Moesica (Dobrogea de Sud), cu concentratiile

de la Remus Opreanu – Constanta


- Cerna, jud. Tulcea

- Şiglău – Uricani, jud Hunedoara

- Vârciorova, jud. Caraş Severin


Cuartul se exploateaza la Varciorova şi Siglău – Uricani.

Zăcământul Vârciorova (Jud. Caraş Severin)

Zăcământul de cuarţ Vârciorova, din versantul drept al văii Maliţa, are o formă

lenticulară, cu o lungime de cca 200 m şi o grosime maximă de 20 m.

Este cantonat în amfibolitele cu epidot de Măru (Proterozoic superior – Paleozoic inferior),

aparţinînd Seriei de Lainici – Păiuş a autohtonului danubian.

La Vârciorova zacamantul are următoarea compoziţie chimică: 97,4 % SiO2, 0,4 % CaO,

0,1 % MgO, 0,6 % Al2O3, 0,5 % Fe2O3, 0,4 % P.C., 0,1 % Na2O, 0,1 % K2O.

Principalul domeniu de utilizare al cuarţului extras din cariera Vârciorova, după procesare,

este la filtrele de apă.

32

Zăcământul Şiglău – Uricani (Jud. Hunedoara)

Zăcământul cuprinde concentraţii considerabile de cuarţ, dezvoltate în cadrul rocilor

amfibolitice şi gnaiselor amfibolice aparţinând epimetamorfitelor seriei de Dragşani (cristalinul

danubian).

Compoziţia chimică : SiO2 97,5 – 99,30 % ; Fe2O3 0,02 – 0,50 % ; Al2O3 0,32 – 0,50 %;

P.C. 0,11%.

Se poate utiliza la fabricarea sticlei optice.

4.3.Micele

Termenul "mica"deriva din cuvantul latin micare = a straluci

Micele se intalnesc frecvent in roci, dar cele care intrunesc calitati pentru intebuintari

industriale se gasesc rar.

Principalii indicatori ai valorii zacamintelor de mice sunt: continutul de mica (in kg/m3

roca) si dimensiunea cristalelor in materialul brut extras (aria minima a cristalelor trebuie sa fie de

4 cm2).

Dupa sortarea materialului, placutele mai mici de 4 cm2 (denumite scrap) sunt macinate si

folosite in diferite bramuri ale industriei.

Micele importante economic sunt: muscovitul, flogopitul, lepidolitele nsi zinwalditele ca

sursa pentru litiu.

Utilizări

Muscovitul (locuitor al Moscovei) isi datoreaza numele exportului mare de acest material

dinspre Rusia spre vest (50-70t anual, in secolele 17-18). In trecut, foitele mari de muscovit se

foloseau ca geamuri pentru ferestre in locul sticlei.

Spre sfarsitul secolului trecut, varietatile de muscovit si flogopit sarace in fier si-au gasit

largi aplicatii deoarece sunt izolatori nelectrici remarcabili (rezistivitatea micelor este mai mare de

1015-17 Ω cm), au stabilitate termica (muscovitul pana la 800ºC), inertie chimica, sunt elastice si au

proprietati capilare.

33

Aplicabilitatea micelor pentru fabricarea electoizolatorilor este scazuta de continuturile

mari de fier, de incluziunile de cuart si feldspat in muscovit si de olivina si calcit in flogopit, de

heterogenitatea compozitiei cristalului in planele de clivaj, de sparturile aparute dupa formare

Mica plăci

Muscovitul este incolor, transparent, se desface de-a lungul clivajului în foiţe extrem de

subţiri, este incompresibil şi absolut inert la apă, acizi (cu excepţia acidului fluorhidric şi a celui

sulfuric concentrat), soluţii alcaline, solvenţi obişnuiţi şi uleiuri şi la acţiunea atmosferei (filtre

optice, ferestre pentru cuptoare, sticlă pentru aparate de măsură în boilere cu aburi sub presiune,

capete de înregistrare pentru computere).

Flogopitul are proprietăţi similare şi este stabil termic până la

1 000°C.

Datorită multitudinii de proprietăţi electrice, mica este folosită pe scară largă în

electrotehnică (condensatori, transformatoare, reostate, siguranţe electrice, tuburi termionice,

material izolant în tuburi cu vacuum). Mica poate fi prelucrată prin tăiere şi ştanţare, rezultând:

şaibe izolatoare pentru tranzistori şi diode; mică ondulată pentru aparate de lipit; miez de bobine

pentru produse electrocasnice; discuri de mică pentru indicatoare de lichide, aparate de respiraţie

artificială, siguranţe electrice.

Micanită. Este obţinută prin presarea şi încălzirea foiţelor de mică dispuse în strate de

grosime uniformă împreună cu răşină epoxidică sau silicon. În unele cazuri mica este lipită de

fibră de sticlă textilă, mătase, ţesături din in, muselină, plastic sau alte materiale, formând plăci

compozite (compuse, mixte).

Produse similare (micafolium, micanită termorezistentă, micanită flexibilă, plăci argintate

de mică) sunt utilizate în comutatoare, generatoare de curent electric, transformatoare, demaroare

pentru motoare, bobine electrice, etc.

Bandă izolatoare de mică (hârtie de mică) este folosită ca izolator electric.

Mică măcinată

Mica măcinată sau micronizată are o serie de proprietăţi aplicabile în diverse domenii: în

ciment, ipsos, plăci de gips, în cauciuc, mase plastice, vopsele, înlocuitor al azbestului în panouri

termoizolante, plăci de gips termorezistente, panouri prefabricate, zăpadă artificială, absorbant în

explozibili, dezinfectanţi, stingătoare de incendiu, foraje etc.

34


Muscovitul este recuperat doar din:

a. Pegmatite granitice.

Pegmatitele granitice contin 1-2% muscovit (rar 5-10%), dar doar 10% din aceasta cantitate

poate fi de obicei separata in foite.

In acord cu Kuzmenko si Nedumov (1965), pegmatitele cu mice sunt asociate cu ciclurile

tectono-magmatice de varsta Precambrian. ale scuturilor vechi: Baltic (zacamintele din

Skandinavia, Karelia si Pen.Cola), Siberian (Birjusinsk), Indian, Brazilian (Minas Gerais si altele),

African si Australian.

In America de Nord, pegmatite cu mica de varsta Paleozoic apar in Muntii Apalasi si in

Platoul Colorado.

Zacamintele din Siberia, Scandinavia si India (care contin si beril) sunt de prima importanta

si calitate. Celelalte zacaminte contin mica de calitate inferioara (scarp), dar ele contin Be, Ta si

Nb.

Muscovitul poate forma benzi in partea centrala a corpurilor de pegmatite ( in special daca

miezul este format din cuart), poate taia sub forma de filonase corpul de pegmatite, poate sa apara

la contactul pegmatitelor cu peretele rocii sau poate forma cuiburi oriunde in pegmatit.

Cele mai importante zacaminte din India sunt situate in statul Bihar, intre Bhagalpur si

Gaya. Pegmatitele contin o zona de muscovit mai mare de 1 m grosime, ampasata pe ambele parti

ale miezului de cuart. Muscovitul apare deasemenea la contactul dintre filonul de pegmatit si

peretele rocii.

Zacamintele din regiunea Nellurn, intre Guduru si Sangham a furnizat placi de muscovit de

aproximativ 2 m in diametru. Zacaminte importante se gasesc si in statul Radjastan.

Zacamintele din statul Minas Gerais din Brazilia seamana cu cele din India, in care

muscovitul apare langa miezul de cuart al pegmatitului zonat si la contactul pegmatitului cu

peretele rocii. Aici muscovitul reprezinta 5-20% din pegmatit.

Flogopitul este recuperat din:

a. Zacaminte hidrotermale

Continutul de flogopit din filoanele hidrotermale este de obicei intre 5-20%, dar doar 8%

din aceasta cantitate poate fi despicat in foi.

35

Filoanele au fost formate prin bimetasomatism (in mod special al rocilor bogate in Mg, asa

cum sunt dolomitele, rocile care contin diopsid, etc) prin actiunea solutiilor postmagmatice. Ganga

este constituita de obicei din scapolit, apatit, diopsid, calcit si minerale cu pamanturi rare.

Zacaminte de acest tip se cunosc la Slyudyanka langa Irkutsk (flogopit cu scapolit, diopsid

si calcit), zacamantul Aldan, Siberia (in roci diopsidice si la contactul dolomitelor metamorfozate

cu granite si pegmatite), in Madagascar (in piroxenite, marmure si pegmatite) si in Canada (in

piroxenite metamorfozate in apropierea granitelor, pegmatitelor si marmurelor).

b. Roci alcaline ultrabazice si carbonatitele asociate

Flogopit in intrusiunile circulare de ultrabazite ale scuturilor vechi se gaseste in periferia

nordica a Scutului Siberian si in Peninsula Kola (zacamantul Kovdor).

Ultrabazitele alcaline formeaza stock-uri a caror arie la suprafata variaza intre zeci de km2

si 2000 km2 (masivul Gulinsk, la marginea nordica a Scutului Siberian).

Concentratii bogate de flogopit apar doar in rocile cu granulatie mare, de obicei la

contactul dintre rocile cu proportie mare de Fe si Mg si rocile alcaline. Flogopitul se concentreaza

sub forma de filoane sau cuiburi, uneori cu cristale mai mari de cativa metri in diametru. Corpurile

de flogopit urmaresc structura concentrica a masivului. Lungimea lor este cuprinsa intre cativa zeci

de metri pana la mai mult de 1 km si continutul in flogopit variaza intre zeci si sute de kg/m3 pana

la corpuri monominerale micacee.

Cel mai mare zacamant de flogopit din lume este langa Lac Letondal in Canada.Contine 30

mil. t de material brut, cu 85-90% flogopit, cu o granulatie de

0,001- 6 mm.


Majoritatea productiei de muscovit este exportata din India si Brazilia si cea mai mare

cantitate de flogopit din Republica Malagasy.


In tara noastra, cercetarea ocurentelor de pegmatite cu muscovit a pus in evidenta

apartenenta lor la trei unitati structurale majore: Carpatii Orientali – districtul Parva-Maieru (seria

36

de Rodna); Carpatii Meridionali (cu cele mai mari concentratii in districtele Lotru-Voineasa si

Voislova-Bucova-V.Fierului-Delinesti), respectiv Muntii Preluca (districtul Razoare-Copalnic).

Flogopit se gaseste in skarnele magneziene de la Baita Bihor.

5. Zăcăminte reprezentative

- Voineasa, jud. Vâlcea

- Voislova jud. Caraş Severin


Singura exploatare minieră de mică din Romania este la Voineasa – Cataracte, judeţul

Vâlcea, unde se extrage pegmatit cu mică conţinând 160,0 kg/m3 mică; 0,4 % Fe2O3 ; 8,1 % Na2O

+ K2O; 0,5 % feldspat potasic.

Zăcământul Lotru – Voineasa (Jud. Vâlcea)

Zăcământul este cantonat într-o zonă delimitată de Valea Lotrului şi de Valea Mănileasa,

unde pegmatitele de Voineasa sunt localizate în şisturi cristaline. Cristalinul getic este brăzdat în

această zonă de frecvente intruziuni pegmatitice concordante cu şistozitatea metamorfitelor gazda.

Pegmatitele apar sub formă de lentile, filoane şi corpuri neregulate. Cele mai mari

concentraţii se localizează în următoarele câmpuri:

- câmpul Voineasa – Cataracte, cu un corp pegmatitic în lungime de 1500 m şi grosimi de

300 – 400 m,

- câmpul Cujerele – Dealul Comanului, ce conţine mai multe lentile pegmatitice, cu

lungimi de 100 – 500 m şi grosimi de 100 m.

Aspectele structurale sunt foarte variate, de la structură microgranular granitică, cu

numeroase minerale relicte (sericit, biotit) şi texturi şistoase şi până la structura pegmatitică tipică,

cu zona de dezvoltare grafică.

Compoziţia mineralogică a acestor pegmatite este: muscovit, feldspat plagioclaz (oligoclaz)

de culoare albă, feldspat potasic (microclin) de culoare alb - roză, cu luciu sticlos şi maclat,

respectiv cuarţ cu extincţie ondulatorie, xenomorf, alb sau cenuşiu. În compoziţia acestor pegmatite

37

mai apare biotit de culoare neagră, flogopit şi spodumen, iar ca minerale accesorii se citează

turmalină şi beril (la Cataracte şi Tancuri), respectiv granaţi, apatit, zircon şi minerale stanifere.

Muscovitul se prezintă în plăci şi pachete de 5 – 6 cm grosime, cu o suprafaţă a plăcilor de

60 –150 cm2.

Compoziţie chimică (Voineasa-Cataracte): SiO2 71,62 %; Al2O3 16,68 %; Fe2O3 sub

0,10 %; K2O 7,3 %; Na2O 3 %; MgO 0,22 %; CaO 1,27 %.

4.4. Concentratii nemetalifere in aureola de contact a intruziunilor

magmatice

4.4.1 Granatii

Numele de granat vine de la cuvantul latinesc “granatos”, care inseamna samanta.

Sunt silicati complecsi din punct de vedere chimic, a caror formula generala poate fi

exprimata sub forma: X3Y2[SiO4]3, in care X poate fi Ca2+, Mg2+, Fe2+, sau Mn2+, iar Y poate fi Al3+,

Fe3+, Cr3+ sau Ti3+, Mn3+ in cantitati subordonate.

Compozitia lor variază in functie de rocile în care se găsesc (mai ales în roci metamorfice).

1. Utilizări

Primele utilizari ale granaţilor au fost ca pietre preţioase: cristalele transparente şi colorate

de almandin (violet-roşu), andradit (negru până la verde); grossular (verde-gălbui deschis); hessonit

(galben brun); pirop (roşu intens); pirop-almandin (roşu); rodolit (roşu-roz); spessartin (portocaliu-

roz) şi la confecţionarea lagărelor pentru angrenaje fine şi mecanismele ceasurilor.

Granaţii se mai utilizează pentru:

Abrazivi

Duritatea moderată, punctul de topire de 1 250°C, spărtura ascuţită, subrotunjită până la

subangulară, conţinutul scăzut de silice liberă şi marea sa rezistenţă la atac chimic şi fizic fac din

granat un abraziv de calitate. De obicei se aplică pe un suport (hârtie, material textil) sau în discuri

abrazive, roţi de polizor, care se utilizează pentru şlefuirea sau finisarea lemnului, pielii,

cauciucului dur, materialelor plastice, sticlei, produselor din aluminiu.

38

Granaţii de calitate inferioară se folosesc pentru unele suprafeţe antiderapante.

Abraziune cu jet de aer (pneumatică)

Granatul clasat este folosit sub formă de granule, pulberi sau nisipuri pentru şlefuit sticlă (inclusiv

ecrane de monitoare şi ecrane LCD), ceramică, semiconductori, plastic şi metal.

Granatul este utilizat ca abraziv în metodele de abraziune pneumatică (repararea şi întreţinerea

vapoarelor, vagoanelor de tren, camioanelor şi automobilelor, avioanelor; construcţia şi întreţinerea

structurilor de oţel ale podurilor, platformelor marine de extracţie a petrolului, turbinelor şi

boilerelor din termocentrale şi hidrocentrale, rezervoarelor, conductelor; gravarea sau şlefuirea

sticlei şi a pietrei).

Tăiere cu jet de apă

Granatul este un abraziv utilizat în tăierea cu jet de apă, în care o soluţie abrazivă (suspensie) trece

printr-un furtun foarte subţire, la o presiune foarte mare (tăierea de precizie a oţelului, aluminiului,

lemnului, plasticului, materialelor compozite, sticlei, pietrei, betonului, ceramicii).

Este o metodă ieftină, precisă, care nu generează scântei şi praf.

Filtrare

Rezistenţa le degradare, greutatea specifică mare, inerţia din punct de vedere chimic, forma şi

distribuţia granulelor, fac granatul utilizabil în sisteme de filtrare cu medii multiple, compuse din

trei strate de minerale care scad ca dimensiune şi cresc ca densitate volumetrică de sus în jos.

Granatul se foloseşte mai nou în pachete de pietriş pentru sonde de petrol, deoarece rezistă la

presiunile şi temperaturile extreme ale aburului folosit pentru extragerea petrolurilor grele.

2.Tipuri de ocurente geologice

Granatii pot fi recuperati economic din urmatoarele tipuri de ocurente :

a. skarne

b. sisturi cristaline si gnaise

c. pegmatite

d.depozite aluvionare


Cel mai mare producator este SUA cu 70%, apoi India si Australia

39

Alte tari producatoare: Africa de Sud, China, Pakistan si Rusia.

4.. Ocurente in Romania

Zacaminte formate prin metamorfism regional sunt de retinut in Carpatii Meridionali (Muntii

Fagarasului si Muntii Sebesului), in masivul Preluca-Ticau si in Muntii Apuseni (cristalinul

Ariesului)

Depozite aluvionare cu continuturi insemnate de granati se cunosc pe Valea Cugirului, Valea

Pianului, Valea Oltului, Valea Cibinului, Valea Argesului, Valea Topologului, Valea Ariesului si

Delta Dunarii.


În România nu există zăcăminte de granaţi în sensul strict, ci doar ocurenţe legate de

zăcămintele metamorfozate regional, cum sunt cele de la Ocna de Fier, unde granaţii (andradit)

reprezintă o componentă importantă în skarne.

Alte zone cu conţinuturi însemnate de granaţi sunt depozitele aluvionare ale unor râuri, mai

ales cele care străbat Carpaţii Meridionali ( care se pare că reprezintă sursa principală), precum şi

Delta Dunării, unde granaţii apar alături de mineralele grele.

Probările efectuate pe aluviuni din grindul Chituc au dat un concentrat de minerale grele cu

cca. 50 - 70 % granaţi (almandin) şi 8 - 10 % TiO2, care are o densitate de 3,8 - 4 g/cm3 si poate

înlocui baritina în noroaiele de foraj.

4.4.2 Wollastonitul

Acest mineral si-a primit numele dupa chimistul si mineralogul englez William Hyde

Wollaston (1766-1828).

Este un mineral care a fost introdus relativ recent pe lista mineralelor industriale.

Compozitia teoretica este de 48,3% CaO si 51,7% SiO2. Valoarea lui industriala depinde de

impuritatile continute.

40

1. Utilizări

Wollastonitul se utilizează comercial datorită proprietăţilor sale chimice şi/sau fizice. Se tine

cont în special de acicularitatea sa, cuantificată prin raportul dintre lungimea şi grosimea

fragmentelor de mineral (raportul aspectului). Sorturile cu raport al aspectului mare (15:1, chiar şi

20:1) sunt folosite ca înlocuitor al azbestului (a cărui utilizare în industrie a fost mult diminuată, de

când s-a descoperit efectul cancerigen al acestuia) şi ca material de umplere, în timp ce sorturile cu

raport al aspectului mic (3:1 până la 5:1) sau măcinate la 10 - 75 µm sunt utilizate în ceramică,

sticlă şi metalurgie.

Material de umplere (Filler)

Datorită habitusului acicular, gradului de alb ridicat (90–93 %), inerţiei chimice, pH-ului

(9,9), stabilităţii termice şi punctului de topire ridicat (1 540°C), capacităţii de izolare electrică

ridicate şi a capacităţii de absorbţie scăzute, wollastonitul este folosit ca material de umplere în

învelişuri şi vopsele protectoare, materiale plastice, cauciuc, plăci şi panouri izolatoare.

Ceramică

Datorita compoziţiei teoretice, wollastonitul este folosit ca sursă de SiO2 şi CaO în sticlă şi

ceramică. Pierderea de gaze la încălzire este minimă (pierderi la calcinare < 1 % la 1 000°C),

absenţa alcaliilor îmbunătăţeşte izolarea electrică, temperatura de sinterizare mică (991–1 196°C)

încurajează arderea rapidă, iar coeficientul de dilatare termică mic (6,5x106 mm/°C) reduce

contracţia şi fisurarea. Toate acestea permit folosirea wollastonitului pentru abrazivi ceramici,

porţelan electric, veselă, glazuri şi frite, produse ceramice sanitare, corpuri semivitroase, bujii,

teracotă, faianţă.

Wollastonitul accelerează procesul de uscare a corpurilor ceramice şi menţine luciul pe

întreaga durată a procesului de ardere/topire.

Sticlă

Wollastonitul poate înlocui calcarul şi nisipurile cuarţoase în reţetele pentru sticlă, scăzând

temperatura de topire şi inhibând formarea spumei şi a germenilor de cristalizare (sticlă specială,

fibră de sticlă).

Metalurgie

Deoarece wollastonitul este insolubil în apă, are pierderi la calcinare scăzute, este uşor fuzibil

şi are conţinut în P şi S scăzut, poate fi folosit ca flux de temperatură scăzută: pulbere pentru

sudură, pulbere pentru forme de turnătorie.

41

Industria polimerilor

Wollastonitul este utilizat deoarece are un grad de absorbabilitate redus, stabilitate termică şi

electrică, precum şi un grad de puritate chimică ridicat. Creşte rezistenţa la înconvoiere şi

distorsiune a maselor plastice la temperaturi ridicate, reduce gradul de contractare, vâscozitatea

iniţială şi creşte rezistenţa la şocuri mecanice. Este utilizat în fabricarea poliuretanilor,

polipropilenei, polietilenei teraptalate şi a cristalelor lichide polimerice.

Industria vopselelor şi tencuielilor

Este utilizat ca material de umplere deoarece conferă duritate peliculelor, creşte rezistenţa la

umiditate, reduce strălucirea aparentă. În industria procesării vopselelor este utilizat wollastonitul

sub formă de pudră, ale cărui particule au dimensiuni cuprinse între 45 – 75 µm.

Wollastonitul sintetic

Este obţinut din CaO pur (din carbonat de calciu, hidrat de calciu sau var) plus silice. Pentru

că îi lipseşte habitusul acicular, wollastonitul sintetic este folosit pentru compoziţia sa chimică în

ceramică (glazuri albe, sinterizarea corpurilor vitrifiate) şi în metalurgie (pulberi pentru sudare cu

arc electric, rafinarea oţelului).

Poliesteri

Wollastoniţii sintetici reduc vâscozitatea, sunt excelenţi stabilizatori termici şi dimensionali,

conferă absorbţie scăzută pentru umiditate, furnizează proprietăţi flexurale la constrângere

mecanică şi proprietăţi electrice

Tot din wollastonit se poate obţine alumină sinterizată.


Toate zacamintele comerciale importante sunt asociate cu zonele de contact ale rocilor

magmatice acide cu roci calcaroase, sub actiunea proceselor metasomatice.

De asemenea se intalnesc in sisturile cristaline calcaroase formate prin metamorfism in zonele

de adancime, este asociat cu carbonatite si/sau vulcanite in complexul Ruri, Kenia si in Napak,

Uganda.


Principalele tari producatoare sunt: USA, India, Finlanda, Mexic si Turcia.

42

Productii minore mai dau: Kenia, Namibia, Sudan, Africa de Sud, Rusia, Japonia, Noua

Zeilanda.


Singurele concentratii de interes economic le intalnim in districtul Baita Bihorului (plasate in

autohtonul de Bihor-Padurea Craiului al Muntilor Apuseni), ele incadrandu-se subunitatii

petrogenetice a substantelor asociate aureolelor de contact pirometasomatic generate de

magmatismul banatitic.


Zăcământul Băiţa Bihor (Jud. Bihor)

La Băiţa Bihor se pot departaja două tipuri fundamentale de skarne: unul calcic ( granatifer

cu mineralizaţia de molibden, si wollastonitic, de care se leagă mineralizaţia de bismut) şi un tip

magnezian, de care sunt asociate mineralizaţiile de bor. Wollastonitul din skarn prezintă o

structură aciculară, cu fibre a căror lungime variază de la zeci de mm la 2-3 cm şi a căror lăţime

este între 0,1 – 1 mm.

Compoziţia mineralogică a concentraţiei wollastonitice de la Băiţa Bihor indică conţinuturi

de 28 - 90 % wollastonit, 1 - 45 % granaţi, 0,5 - 24 % piroxeni (diopsid), 0 – 5 % zeoliti, 1 - 25 %

calcit.

Au fost considerate valorificabile skarnele conţinând 73 % wollastonit.

4.4.3 Brucitul

Hidroxidul de magneziu natural se numeste brucit. Sub forma de amestecuri izomorfe contine

uneori Fe si atunci se numeste ferobrucit, iar alteori Mn si atunci se numeste manganobrucit.

43

1. Utilizare

Brucitul calcinat se utilizeaza la fabricarea unor produse refractare bazice, cum sunt

cărămizile magnezitice necesare în industria metalurgică.

Brucitul se foloseşte pentru prepararea magneziului electrolitic, a oxidului de magneziu

utilizat la fabricarea produselor refractare şi a unor produse farmaceutice şi cosmetice.

Deocamdată brucitul nu se exploatează în România. În anul 2004 s-a acordat o licenţă de

explorare a calcarelor cu brucit de la Budureasa, jud. Bihor.


a.sub forma de vinisoare pe fisurile serpentinitelor, produs sub actiunea solutiilor

hidrotermale asupra rocilor eruptive ultrabazice, bogate in magneziu.

b. in calcare dolomitice impreuna cu calcitul, hidromagnezitul si periclazul sau chiar sub

forma de pseudomorfoze dupa periclaz.

c. este prezent deasemenea in solurile puternic alcaline


Zacaminte exploatabile de brucit se gasesc in SUA (Nevada), Rusia (Ural, Siberia si

Caucaz).


Singurul zacamant se afla in Muntii Apuseni, la Budureasa – Bihor.

5. Caracteristici calitative ale principalelor ză-căminte din România

Zăcământul Budureasa (Jud. Bihor)

Ocurenta cu brucit de la Budureasa se prezintă în cuiburi, ce ocupă până la 30 % din masa

calcarelor dolomitice afectate de metamorfismul de contact generat de un corp banatitic. Structura

brucitului este lamelară până la foioasă, iar textura stratificată.

44

Compoziţia chimica a mineralizatiei de la Budureasa este: 22,2 % - MgO; 0,6 % - SiO2, 0,8 %

- Fe2O3, 1,3 % - Al2O3.

Zona mineralizată conţine în medie 78 % calcit, 4 - 5 % dolomit, 4 – 5 % brucit, 3 - 4 %

magnezit, 3 - 4 % sepiolit, 3 - 4 % cuarţ, 1 - 2 % tremolit, 1 - 2 % silice criptocristalină, 1 % pirită

şi serpentint, clorit, titan, limonit, hematit, talc.

Brucitului de la Budureasa poate fi utilizat pentru produse refractare bazice de tipul

cărămizilor magnezitice ori la fabricarea magnezitului electrolitic, prin doua metode de preparare:

- clasare pneumatică, obţinându-se un grad ridicat de îmbogăţire în util, respectiv 11,7 %

brucit şi 22,5 % MgO.

- flotaţie, cu un grad sporit de îmbogăţire.

Limita minimă de preparare este de 15 % brucit.

4.4.4 Minerale de bor

In natura nu se gaseste bor in stare libera, ci numai sub forma de borati, minerale complexe

sau saruri dizolvate.

Mineralele industriale de bor sunt urmatoarele: boraxul (Na2B4O7.10H2O), boranotrocalcitul

(NaCaB5O9.8H2O), hidroboracitul (MgCaB6O11.6H2O), colemanitul (Ca2B6O11.5H2O), pandermitul

(Ca4B10O11.7H2O), ascharitul (MgHBO3 sau 2MgO.B2O3.H2O), boracitul [Mg6(B14O26)Cl2],

ludwigitul ( 4MgO.Fe2O3.B2O3) si kotoitul [Mg3(BO3)2].

Boraxul era cunoscut inca de babilonieni care spuneau ca l-au adus din Himalaia. Egiptenii

foloseau boraxul pentru mumificari iar smalturile de borax erau cunoscute de chinezi aproximativ

din anul 300 si de arabi trei secole mai tarziu. A fost adus in Europa in secolul al 13-lea, probabil

de Marco Polo si de atunci de comerciantii din Tibet si Kashmir.

In anul 1777, acidul boric natural (sassolite) a fost descoperit in izvoarele fierbinti din

Toscania, care 50 de ani mai tarziu a fost capabila sa satisfaca cererea mondiala.

Produsele comerciale sunt trecute un tabelul….

45

Produse comerciale

Produse comerciale Formulă chimică % B2O3

Decahidrat de borax Na2B4O7·10H2O 36,5

Pentahidrat de borax Na2B4O7·5H2O 47,8

Acid boric H3BO3 56,3

Borax anhidru Na2B4O7 69,2

Octaborat de sodiu Na2B8O13 82,0

Acid boric anhidru B2O3 100,0

Bor elementar B 321,8

1. Utilizări

Principalele intrebuinţări ale boraţilor sunt pentru sticla borosilicatică, izolatori, fibre de

sticlă şi detergenţi.

Boraţii reprezintă o sursă pentru acid boric anhidru (B2O3) sub formă de concentrate de borax,

decahidrat de borax, pentahidrat de borax şi borax anhidru, concentrat de colemanit, concentrat de

datolit, concentrat de ulexit, acid boric (hidratat sau anhidru) sau pentru multe produse chimice cu

bor fabricate din boraţi. Concentratul de kernit este folosit în SUA ca materie primă pentru acid

boric.

Industria sticlei este cel mai mare consumator de bor, unde acidul boric anhidru modifică

dilatarea termică, durabilitatea, viteza de topire (acţionează ca flux), devitrificarea şi proprietăţile

optice (creşte indicele de refracţie).

Boratul sodic sau acidul boric (fără sau cu conţinut scăzut de calciu) se foloseşte pentru

fabricarea sticlei borosilicatice sau PYREX, o sticlă specială cu rezistenţă chimică ridicată şi cu

coeficient de dilatare scăzut (uzine chimice, veselă, fibră de sticlă, sticlărie de laborator, baloane de

vacuum). Boraţii de calciu şi sodiu sau acidul boric pot fi folosiţi pentru fabricarea fibrei de sticlă

izolatoare (izolaţii termice în construcţii) iar boraţii de calciu sau acidul boric (fără sau cu conţinut

scăzut de sodiu) în fibră de sticlă textilă conţinând 6 – 8 % B2O3 (compuşi de securizare a sticlei –

46

parbrize), în sticla pentru ecranele cu cristale lichide (monitoare pentru computere sau laptop-uri,

calculatoare şi alte sisteme de citire digitale). Departamentul pentru energie al SUA utilizează

borul (şi litiul) pentru procesul de vitrificare a deşeurilor radioactive.

In tabelul sunt date cateva date cantitative privind chimismul sticlelor care contin bor si

continutul in bor al tipurilor de sticla.

Chimismul tipic al tipurilor de sticlă ce conţin bor (% de greutate)

Componenţ

i

Fibră de

sticlă textilă

Sticlă

borosilicatică

Cristal

(Pb)

Fibră

optică

SiO2 54,5 80,2 60,0 61,0

Al2O3 14,5 2,4 0,02 3,0

Na2O 0,8 4,2 1,0 14,0

K2O - - 14,9 -

CaO 17,0 0,1 0,2 -

MgO 4,5 - - -

B2O3 7,5 12,9 0,025 22,0

Fe2O3 0,5 - - -

PbO - - 31,4 -

Conţinutul în bor al tipurilor de sticlă (% de greutate)

Sticlă borosilicatică 12,9

Cristal (Pb) 0,025

Fibră optică 22,0

Sticlă de tip C 5,0

Sticlă de tip D 22,5

Sticlă de tip E 7,5

Industria ceramicii. Chiar şi cantităţi mici de pentahidrat de borax sau de borax anhidru în

formula pentru glazuri ajută în iniţierea formării sticlei, reduce vâscozitatea glazurilor şi tensiunea

superficială, scade temperatura de ardere, îmbunătăţeşte luciul glazurii arse şi îi măreşte rezistenţa

şi durabilitatea. Deaoarece se combină uşor cu oxizii metalici, B2O3 poate fi folosit în coloranţi

pentru baze de emailuri. Boraxul este întrebuinţat în emailurile porţelanoase unde acţionează ca

flux, îmbunătăţeşte stabilitatea termică şi oferă calitate lustrului şi culorii.

Alte întrebuinţări ale borului sunt în:

47

− agricultură – ierbicide, insecticide, îngrăşăminte;

− industria chimică – perborat de sodiu: săpunuri, detergenţi, apreturi, dezinfectanţi, apă de

gură, pastă de dinţi, înălbitori şi vopsele textile.


a.Precipitare chimica

a.1. in apropierea izvoarelor cu B in bazine tip Playa

Cel mai mare zacamant de B din lume apartine acestui tip genetic si se afla in districtul

Kramer (California, SUA).

Zacamantul de la Searles Lake din desertul Mohave (California), impreuna cu zacamantul

Kramer, acopera 58% din productia mondiala de borati (1,2 mil. T)

Zacaminte importante de acest tip mai pot fi gasite in Turcia, la Bandirma, Sultancayir, in

provinciile Balikesir, Bursa si Kutahya.

a.2. prin precipitare din apa de mare in faza de inchidere a unui ciclu de formare a sarurilor.

b. Metamorfism de contact:

b.1. cu dolomite sau magnezite (boratii de Mg: ludwigit, kotoit, ascharit)

b.2. cu calcare (cu silicati de B: datolit, dauburit)

c. Exhalatii vulcanice de acid boric

d. Borul poate fi obtinut deasemenea din granite, pegmatite, graisene, cuartite secundare si

filoane hidrotermale cu turmalina.

3.Tari producatoare

SUA si Turcia produc aproximativ 85% din productia mondiala.

Productia Americii provine din Boron, Death Valley si Searles Lake in regiunea desertica a

Californiei si cea din Turcia provine din trei districte situate aproximativ la 200 km sud de

Istambul.

4.Ocurente in Romania

48

Fara a forma concentratii cu valoare industriala, unii compusi ai borului de tipul boratilor

fero-magneziei (ludwigit, ascharit, kotoit) se recunosc in zacamintele pirometasomatice de fier de

la Ocna de Fier (Carpatii Meridionali), Masca-Valea Ierii (Muntii Apuseni) si in skarnele calco-

magneziene din districtul Baita Bihorului.

5.Caracteristici calitative ale principalelor zăcăminte din România

Concentraţia de la Ocna de Fier (Jud. Caraş – Severin)

Ludwigitul se dezvoltă în cristale acicular-prismatice de câţiva centimetri lungime, de culoare

neagră, cu luciu semi-metalic sau în cristale aciculare dispuse fibroradiar, cu diametrul de 3 - 4

mm, în benzi nodulare paralele.

Concentraţia de la Băiţa Bihor (Jud. Bihor)

Mineralizatia de bor, localizată în bazinul superior al Crişului Repede, apare in skarnul

magnezian, în relaţie paragenetică cu minerale serpentinice, talc, flogopit, diopsid, tremolit, actinot

şi forsterit.

Au fost întâlnite trei tipuri de minereu de bor:

- tipul vărgat (tigrat), localizat în galeriile Tony şi Hoanca Moţului, ce arată existenţa în

masa skarnului a unor filonaşe de ludwigit, însoţite de cuiburi de ascharit, cu incluziuni de magnetit

şi hematit.

- tipul punctat (într-una din dezvelirile de la Baia Roşie), care relevă un proces mai

avansat de ascharitizare a ludwigitului, având drept rezultat apariţia unor zone punctiforme dispuse

în agregate radiare, însoţite minoritar de granule de kotoit.

- tipul alb (la Baia Roşie şi Tony), care conţine exclusiv ascharit şi kotoit, fiecare cuib de

ascharit fiind înconjurat de acumulări de kotoit. Mineralizatia se prezintă în lentile mici, dispuse în

apropierea corpurilor de skarn magnezian. Acest tip constituie cea mai mare parte a ocurentei.

4.5. Baritina si witheritul

49

Numele baritina deriva din cuvantul grecesc barys = greu. A fost folosit pentru prima data

de Hamilton in 1771. Witheritul a fost numit in onoarea mineralogului englez Withering.

Sub forma de amestec izomorf, baritina (BaSO4) mai contine Sr, Ca si rar Pb si Ra. Datorita

impuritatilor continute (oxizi de Fe, materie organica sau argiloasa) poate avea diferite culori. Se

topeste la 1580ºC. Din punct de vedere chimic, acest mineral este stabil, aproape insolubil in apa

(1: 400 000), deci poate fi gasit in aluviuni printre mineralele grele. Nu este atacat de HCl, nici

chiar la cald. Este insa usor solubil in acid sulfuric fierbinte. Absoarbe puternic razele X.

Witheritul (BaCO3) este usor deosebit de baritina fiind foarte usor solubila in HCl diluat.

1.Utilizari

Cea mai mare parte din baritina extrasa se consuma in industria petroliera, unde sub forma

macinata se utilizeaza ca material de ingreuiere la prepararea fluidelor de foraj. Baritina necesara

industriei petroliere trebuie sa aiba o densitate de minimum 4,15, un continut de Ba SO4 de cel

putin 94%, mai putin de 0,2% saruri solubile si se tolereaz pana la 1% Fe2O3.

Se intrebuinteaza de asemenea la prepararea unor cimenturi grele.

Batitina este materia prima principala necesara obtinerii unor saruri si preparate de Ba, dintre

care cele mai insemnate sunt:

- sulfatul de Ba artificial – inlocuieste baritina macinata atunci cand se cere o puritate mare si

o culoare perfect alba. Serveste ca etalon pentru culoarea alba in fotometrie, ca indicator in

roentgenografie precum si ca baza alba pentru fabricarea culorilor pentru pictura si a cernelurilor de

tipografie. Este curent utilizat in industria sticlei, unde usureaza operatiile de fuziune si da o sticla

mai lucitoare.

- sulfura de Ba solubila – este sursa unor saruri de Ba (carbonat, clorura si oxid de Ba), cu

aplicatii mai ales in electronica.

- carbonatul de Ba – se utilizeaza la cementarea artificiala a otelurilor, in industria ceramica

pentru imbunatatirea suprafetelor produselor de argila, in industria sticlei.

- oxidul de Ba – in cantitati mici se adauga in compozitia unor sorturi de sticla tehnica .

- clorura de Ba – se utilizeaza ca insecticid in agricultura si ca reactive in laboratoare. In

cantitati mici se utilizeaza in industria textila, ca pigment pentru cerneluri grafice.

- nitratul de Ba – se utilizeaza in pirotehnie, la fabricarea artificiilor si a petardelor, precum si

in indusgtria sticlei.

50

- feroxidul de Ba – este material prima pentru obtinerea apei oxigenate

Culoarea alba a baritinei determina intrebuintatea ei in industria lacurilor si vopselelor cu

culori deschise, sub forma de litopon.*

*= pigment alb constituit dintr-un amestec de 70% Ba SO4 si 30% ZnS.

Baritina se mai utilizeaza si ca material de umplutura la fabricarea unor sorturi speciale de

hartie alba. Prin introducerea baritinei in compozitia materialelor plastice se imbunatatesc

proprietatile lor mecanice si fizice.

Baritina se mai utilizeaza la fabricarea zaharului, in industria pielariei, la fabricarea

cimenturilor calco-bazice ca fondant si a cimentului hidraulic rezistent la actiunea apei de mare.

In compozitia mortarului si a betonului folosit la construirea camerelor in care sunt instalate

aparate Roentgen se introduce praf de baritina, inlocuind placile de Pb care sunt scumpe. Aceasta

intrebuintare se bazeaza pe proprietatea baritinei de a absorbi razele X.

Sulfatul de Ba se intrebuinteaza in medicina pentru stabilirea diagnosticului unor boli ale

aparatului digestive cu ajutorul razelor X.

Witheritul se intrebuinteaza in industria electronica si electrotehnica, in industria ceramica si

industria sticlei pentru fluidizarea amestecului reactant si in scopul ameliorarii proprietatilor optice

si mecanice ale glazurilor; in industria metalurgica, in procesul de calire (cementare), pentru

impregnarea lemnului si prepararea insecticidelor.

Se mai utilizeaza la prepararea cimenturilor anticorozive si, in locul baritinei, ca materie

prima la obtinerea sarurilor de Ba.


A. Zacaminte de baritina filoniene si metasomatice – sunt de obicei zacaminte de temperatura

medie si scazuta. Baritina este de obicei insotita de fluorina, pirita, sulfuri de Pb, Zn, Cu etc. In

adincime trece adesea in cuart steril, calcit sau siderit. Acest tip genetic poate fi exemplificat de

zacamantul din vecinatatea regiunii Kutaisi din Georgia, muntii Salair (Rusia), zacamantul Magnet

Cove (Arkansas, SUA), filoanele Drozdiak, Zlatnik si Zapalenica din regiunea Rudnany (Slovacia).

51

B. Zacaminte reziduale (eluviale) de baritina – se formeaza pe seama stabilitatii sale

chimice. Cele mai mari zacaminte de acest tip sunt in Washington (Missouri, SUA). Zacaminte

similare se gasesc in Tennessee (Brobst, 1979) si California (SUA), Georgia, Muntii Urali

(zacamantul Medvedev), Kazakhstan si in Republica Sud-Africana (Reimer, 1978).

C. Baritina vulcanogen sedimentara – se dezvolta in conditii exceptionale de precipitatie

chimica a bariului purtat de solutiile hidrotermale cu H2S. Singurul zacamant exploatabil de acest

tip este langa Meggen in Westfalen (Germania).

D. Baritina exogena – umple cavitatile carstice. Acest tip este reprezentat de zacamantul

Trzebionka, zona Cracovia din Polonia (descris de Sobczynski si Szuwarzynski, 1973). Un

zacamant similar este Barega in Sardinia (Padalino et. al., 1973).

Un factor important in mobilizarea bariului este foarte probabil reducerea microbiana a

baritinei primare (Bolze et. al.,1974)

Witheritul, cand este present in zacamintele de baritina este aproape tot mereu secundar;

formand pseudomorfoze dupa baritina. Exemple de acest fel sunt: zacamantul Settlingstones, U.K,

El Portal, California.

3.Tari producatoare

Cele mai mari reserve le detin: SUA (Missouri, Nevada, Georgia), Rusia (Kutaissi), Georgia

de vest si Turkmenistan, Germania (Meggen, Muntii Harz) precum si Franta, Grecia, Iugoslavia,

Bulgaria, Italia, Canada, Mexic, China, RPD Coreana si Iran.


In Romania a fost gasita baritina in urmatoarele districte:

-districtul Ostra – Brebi – Alunis – Clife din Carpatii Orientali;

-districtul Somova – Malcoci din Dobrogea de nord.

52


Aluniş, Ostra şi Hodita, jud. Suceava,

Mineri, jud. Tulcea


Cea mai importantă sursă de baritină o reprezintă judeţul Suceava, unde sunt cunoscute 11

zăcăminte care prezintă conţinuturi de baritină variind între 20,85 şi 66,17 %. Unele dintre ele:

Aluniş Clife, Holdiţa – Pârâul Casei (doua perimetre), Ostra – Greben şi Marca, prezintă şi

conţinuturi de witherit sub 0,6 %.

La Aluniş Clife au fost evaluate şi rezerve de witherit cu 0,9 % BaCO3.

Zăcământul Borca – Broşteni (Jud. Suceava)

Zăcământul Borca – Broşteni este cantonat in epimetamorfitele seriei de Tulgheş a Carpaţilor

Orientali.

Mineralizaţia este dispusă concordant cu şistuozitatea epimetamorfitelor, pe două aliniamente

cu grosimi variabile, de la 0,5 la 10 m.

Minereul, de culoare alb - cenuşie sau galben - roşcată, pune în evidenţă o structură granulară

şi o textură compactă, pe alocuri rubanată.

Compoziţia mineralogică este următoarea: 25–98 % baritină, 16-75 % cuarţ, până la 35 %

pirită. Ca minerale accesorii apar: calcopirita, sfaleritul, galena, witheritul, alabandina, feldspaţii,

muscovitul şi sericitul.

In zona Tulcea se cunosc unele dintre cele mai importante zăcăminte de baritină din ţara

noastră.

Magmatitele din regiune sunt reprezentate prin: bazalte (dezvoltate cu precadere între

Luncavita şi Niculitel) şi porfire cuartifere (riolite triasice) de vârstă Carnian superior – Norian

inferior, ce constituie rocile generatoare ale mineralizatiilor atât baritice cât şi polimetalice.

Magmatitele în cauză aflorează pe aliniamentele: Isaccea – Somova – Casla, Nicolae Balcescu –

Consul – Meidanchioi si Marca.

53

Baritina pune în evidenţă morfologii variate, de la corpuri compacte, concordante cu rocile

gazdă, până la filoane, lentile şi zone de impregnaţie. Cele mai importante sunt corpurile de la

Somova – Cortelu şi concentraţia filoniana de la Casla – Dealul Carierei – Mineri.

Alte iviri in zona Tulcei se cunosc în sectoarele Dealul Trifan, Dealul Dobrisan, Dealul

Bechir, Bogza, dar mai ales Marca – Marcoci şi Movila Sapata.

Zăcământul Somova (Cortelu) (Jud. Tulcea)

Baritina din acest zăcământ s-a format prin metasomatoza calcarelor triasice din dealul Bechir

şi dealul Cortelu. Baritina se întâlneşte sub formă de cristale izolate, agregate de cristale sau mase

fin granulare.

Conţinutul mineralogic este: 58 – 59 % BaSO4; 30 – 32 % CaCO3; 6 – 8 % SiO2; 0,8 – 1%

CaSO4.

4.6. Fluorina

Numele deriva din latinescul fluere = a curge, deoarece ea a fost folosita ca flux*.

* = o substanta care reduce temperatura de topire eutectica

Numele “fluorite” a fost folosit pentru prima data de Dana in 1868.

Civilizatiile greaca si romana foloseau florina ca materie prima pentru fabricarea vaselor

Murrhin si ca piatra ornamentala. Chinezii si indienii americani faceau ornamente sculptate in

cristale de fluorina (perle de fluorina in Tihuanaco, Bolivia).

Primele exploatari au fost consemnata in Anglia in 1775 si apoi in SUA in 1823.

Fluorina se prezintă sub formă de cristale cubice verzi, violacee, gălbuii sau chiar incolore.

Are proprietatea de fi flourescentă prin încălzire, sau sub raze ultraviolete.

1. Utilizare

Fluorina se utilizează în principal în metalurgie ca fondant şi pentru obţinerea acidul

fluorhidric, utilizat la gravarea pe sticlă şi la prepararea apei oxigenate.

54

Varietăţile incolore şi transparente se utilizează în industria optică. Se mai utilizează la

prepararea lubrifianţilor pentru temperaturi înalte, la tratarea apei potabile ca sterilizant, pentru

protejarea danturii împotriva cariilor dentare, în industria maselor plastice pentru proprietaţile sale

anticorozive, pentru prepararea insecticidelor, ca fondant în prepararea emailurilor, în industria

nucleară.

Fluorina este sursa comercială dominantă de fluor, sub una din formele:

Sortul pentru acid: în combinaţie cu acid sulfuric concentrat, la 500°C, rezultă 70 % acid

fluorhidric (HF), folosit la sondele de petrol, gravarea şi şlefuirea sticlei, galvanizare, curăţarea

cărămizilor şi a pietrei, îndepărtarea emailurilor, materie primă pentru compuşi chimici anorganici

şi organici cu fluor, catalizator în alchilarea petrolului, curăţarea zgurii de pe alamă, cupru şi oţel

inoxidabil, fabricarea semiconductorilor şi a acidului hexafluorosilicic (H2SiF6) ca subprodus.

Acidul fluorhidric împreună cu Al(OH)3, încălzit la 400-600°C sau la 100°C cu acid

hexafluorosilicic, dau fluorură de aluminiu, folosită ca flux în producerea aluminiului. HF (sau acid

hexafluorosilicic sau fluorură de amoniu) + aluminat de sodiu dau criolit sintetic (Na3AlF6).

Criolitul sintetic se foloseşte împreună cu fluorura de aluminiu ca electrolit topit şi solvent în

electroliza aluminiului, ca flux în fabricarea emailurilor şi sticlei opalescente, corpuri ceramice şi

glazuri, fabricarea materialelor refractare speciale, material de umplere în discuri abrazive,

retopirea metalelor uşoare, producţia de insecticide, învelişuri pentru electrozi de sudură, fabricarea

silicaţilor de aluminiu sintetici.

Clorofluorocarburile (CFC) sunt obţinute tot din acid fluorhidric, fiind utilizate ca propagant

pentru aerosoli, refrigeranţi, solvenţi de temperatură scăzută, la stingătoarele de incendii, spume

plastice (teflon), fluide dielectrice, materiale de etanşare (garnituri, material de căptuşire în

industria aerospaţială şi în automobile), în medicină.

Din acid fluorhidric se mai obţin acidul fluorsilicic şi acidul fluoroboric, folosiţi pentru

galvanizare, ca materie primă pentru fluoroboraţi de amoniu, cadmiu, cupru, fier, plumb, nichel,

potasiu, sodiu, staniu şi zinc, pentru finisarea metalelor şi fluorinarea apei.

Fluoruri hidrogenate de amoniu: dizolvarea silicaţilor în extracţia petrolului brut, pretratarea

aluminiului înainte de anodizare.

Compuşi organici cu fluor: ierbicide, inhibatori de flacără (flame retardants), înlăturarea

grăsimii şi curăţarea textilelor, emulgatori pentru polimerizarea tetrafluoretanului.

Difluorură de sodiu: gravarea sticlei, cositorire.

55

Fluorură de sodiu: fluorizarea apei, fabricarea compuşilor organici cu fluor, insecticide, flux

în metalurgie, conservarea lemnului, aditiv în pastă de dinţi, sterilizarea echipamentului pentru

fabricarea berii şi produselor lactate.

Fluorură de staniu: aditiv în pastă de dinţi.

Tetrafluorură de uraniu: concentrarea izotopului U235 pentru combustibil nuclear şi

explozibili.

Fluorură de potasiu: insecticide, gravarea sau glazurarea sticlei, fluoracetat de sodiu,

hexafluorobenzen, materie primă pentru producerea fluorului elementar (prin electroliză la 70-

130°C).

Fluor elementar. Fluorul combinat cu oxid de uraniu dau hexafluorura de uraniu (compus-

cheie în separarea U235 de U233).

Hexafluorură de sulf: gaz puternic dielectric, stabil, protector, în cabluri coaxiale,

transformatoare, ghidarea undelor radio; inhibator al aprinderii topiturii de magneziu în timpul

turnării; glazurarea multiplă a geamurilor pentru izolare termică şi fonică.

Fluorină pentru ceramică este opacizant în sticla flint sau transparentă (3 % fluorină) şi în

sticla opalescentă (10-20 % fluorină) folsite pentru recipiente pentru produse alimentare,

farmaceutice, articole de toaletă, sticlărie ornamentală şi în emailuri (3-10 % fluorină) pentru

cuptoare, frigidere, căzi de baie, şi este un ingredient în fabricarea magneziului şi calciului metalic,

produselor chimice pe bază de mangan, în topirea zincului, în fibră de sticlă şi învelişuri pentru

electrozi de sudură.

Fluorina pentru metalurgie este folosită în fabricarea oţelurilor pentru a reduce tensiunea

superficială a zgurii, pentru a minimiza variaţiile vâscozităţii zgurei în funcţie de temperatura de

topire, pentru a scădea temperatura de topire a zgurii şi pentru a îmbunătăţi fluiditatea şi transferul

de căldură al zgurii (zgura îndepărtează Si, S, P şi C din fier)

În afară de fabricarea oţelurilor, fluorina se utilizează ca liant în discuri şi pietre de polizat şi

în producerea carburii de calciu.

Se foloseşte în industria sticlei şi la fabricarea emailurilor. Pentru acestea din urmă, fluorina

adaugată (2-15 %) trebuie să conţină mai puţin de 0,12 % Fe2O3 si 2,5 % CaCO3, deoarece

conţinuturi mai mari fac emailul casant.

Se foloseşte la fluorurarea hidrocarburilor, utilizate ca lubrifiant la temperaturi înalte.

56

Se mai foloseşte la fabricarea unor materiale plastice întrebuinţate în industria chimică,

imprimându-le rezistenţe mari la coroziune.

In industria electronică – hexaflorura de sulf se foloseşte ca gaz izolator în instalatiile de

voltaj ridicat. Fluorurile de tungsten şi molibden se folosesc la fabricarea filamentelor.

Fluorul e folosit în sinteza organică şi fizica nucleară. El se foloseşte pentru separarea 235U de 238U.


Majoritatea zacamintelor industriale de fluorina au origine hidrotermala. Ele sunt impartite in:

a.. Zacaminte hidrotermale hipotermale de fluorina – se gasesc la contactul cu nintrusiunea.

Se pot forma graisene (la contactul cu granite) si skarne (contact cu calcare).

Printre mineralele care insotesc fluorina se numara: micele, cassiteritul, topazul si criolitul..

Acest tip genetic poate fi exemplificat prin zacamantul Solonechnoedin Transbaicalia

Estica (Rusia), unde un filon de fluorina cu grosimi de la 1 m pana la 35 m strabate granitul

graisenizat pe o lungime de 700m.

b. Zacaminte hiudrotermale mezotermale de fluorina – acestea sunt mult mai abundente.

Ele se gasesc la distanta mai mare fata de contactul cu intrusiunea. Mineralele care acompaniaza

fluorina sunt: cuart, baritina, calcite si uneori sulfuri de Cu, Pb, Zn si Fe, minerale de U (in special

pechblenda) si minerale cu pamanturi rare (parisit (CeCa(CO3)3F), asociate cu sienitele cu nefelin.

Zacmintele sunt de tip filonian sau metasomatic. La adancimi de 250-300m, filoanele de fluorina

trec treptat la filoane de cuart, baritina, calcite. Corpurile masive de zacamant pot fi acompaniate de

impregnatii de fluorina in peretii silicifiati, sericitizati sau piritizati ai rocii.

Un exemplu de zacamant de fluorina mezotermala este zacamantul din Illinois si Kentucky

(SUA), la N de confluenta dintre raurile Tennessee si Ohio. Districtul contine o arie de 1800 km2,

iar varsta filoanelor cu florina este considerate Paleozoic Mediu.

Zacaminte similare mai sunt exploatate in Statul Coahvila (Mexico). Aici fluorina acopera

peretii cavitatilor carstice din calcare.

Alte zacaminte de fluorina de acest tip mai sunt cunoscute in 14 state din SUA si 16 state

din Mexic, Cehia (zacamantul Harrachov ), Spania (in Catalania,zacamantul Osor), Asturia

(zacamantul Collada), Franta (in Masivul Central zacamantul La Selle, in Masivul Esterel, in

Ardeni si Vosges), Italia (zacamintele apar in Sardinia, langa Torgla, la N de Brescia si la Vallarsa,

57

langa Bolzano), Anglia (zacaminte in Derbyshire si Durham), Germania (zacaminte langa

Rottleberode in M-tii Hartz si langa Nabburg si Sulzbach in Oberpfalz).

c. Zacaminte hidrotermale epitermale de fluorina – structura acestor zacaminte este

brecioasa, stratificata paralel sau concentric, in cocarde, cu o dispunere radiara a cristalelor

elongate. Aceste zacaminte sunt insotite uneori de opal, calcedonie, caolinit, pirita sau marcasite si

de sulfuri de Hg si Sb.

Zacaminte de acest tip se gasesc in Transbaicalia Estica (zacamantul Kalangui ), in Boemia la

Jilove langa Decin.

Alte tipuri de zacaminte de fluorina:

d. Zacaminte de infiltrare – sunt formate prin transportul CaF2 din solutii in:

- fisuri – in Sardinia, zacamantul Monreal langa Sardara, Burcei si San Andre Fruis la NE de

Cagliari, in Mongolia, zacamantul Chulut Tsagan Del, la aproximativ 140 km la Sud de Ulan

Baatar.

- cavitati carstice – zacamantul Oridda in Sardinia (Padalino et al., 1973).

e. Zacaminte reziduale de fluorina (residual fragmentary deposits) – zacamintele de acest tip

pot fi exploatate chiar daca sursa lor primara, de obicei filoane, nu are valoare economica.

Acesta este cazul zacamantului din Masivul Central, langa Morvan si din Statele Illinois si

Kentuky, SUA. Aici, apa inlatura clcarul solubil si filoanele de calcit, fluorina insolubila fiind

astfel concentrata residual.

In zacamantul Caravia (Asturia, Spania), sedimentele de panta (slope sediments?) de sub

filoanele cu florina care afloreaza in calcare contin 40% CaF2.

f. Zacaminte de fluorina asociate corpurilor de pegmatite – aceste zacaminte sunt de

dimensiuni mici, dar fluorina este larg cristalizata si cristalele se poat folosi in optica. Cristalele

apar in druze la contactul dintre pegmatite si miezul cuartos al acestuia, impreuna cu cuart

piezoelectric, morion si cristale de stanca.

g. Zacaminte sedimentare de fluorina . Zacaminte exploatabile de fluorina sedimentara sunt

rare. Ea precipita printer primele minerale intr-un ciclu de formare a sarurilor. In faza tarzie, F

poate intra in reteaua halitului sau poate precipita impreuna cu baritina sedimentara (ca fluorina) si

fosfat (fluor-apatit).

4.Tari producatoare

58

Cele mai mari producatoare de fluorina din lume sunt: Mexic, Rusia, USA, Spania, Chile,

Franta si Marea Britanie.


La noi in tara, de ciclul Alpin sunt legate concentratii de fluorina, din pacate nevalorificabile:

- districtul Somova-Malcoci (Jud.Tulcea) – asociate diferentiatelor acide ale magmatismului

triasic dobrogean

- Moldova Noua (Jud. Caras-Severin) – asociate aureolelor hidrotermale generate de

magmatismul banatitic

- Cavnic – Roata, Baiut – Varatec (Jud. Maramures) si din Muntii Metaliferi – asociate

aureolelor hidrotermale generate de magmatismul neoalpin carpatic.

4.7. Zeoliti

Zeolitii sunt silicati hidratati de Al, cu Na, Ca, K si in cantitate mai mica Ba si Mg. In

structurile lor cristaline grupurile tetraedrice de Si si Al (SiO4 si AlO4) se unesc si formeaza retele

in interiorul carora exista cavitati mari care contin molecule de apa. Cavitatile pot fi interconectate

in una, doua sau trei directii.

Zeoliţii, dehidrataţi prin încălzire la aproximativ 350ºC, răman permeabili, cu sisteme de

canale pâna la trei direcţii. Dimensiunile acestor canale (aperturile sunt în general aproximativ 2,5 -

7,5 x 10-8 cm) permit trecerea moleculelor mici prin ele, dar nu şi a moleculelor mari. Din acest

motiv, zeoliţii au o mare importanţa comercială ca site moleculare.

1.Utilizări

Tufurile zeolitice formate prin alterarea acumularilor de cenuse vulcanica, au fost folosite mai

bine de 2000 de ani ca materiale usoare pentru constructii.

Din 1950 zeolitii au fost exploatati pentru proprietatile lor de schimb ionic si adsorbtie.

Caracteristicile de interes comercial ale zeoliţilor sunt:

- capacitatea de schimb cationic (CEC) (abilitatea de a schimba cationii proprii cu alţi

cationi, pe baza selectivităţii ionilor);

59

- capacitatea de adsorbţie/desorbţie a apei (capacitatea de a absorbi/desorbi apa reversibil,

fără a fi afectată fizic sau chimic structura zeolitului);

- capacitatea de adsorbţie a gazelor (capacitatea de a adsorbi selectiv anumite molecule de

gaz).

Schimb cationic

Această proprietate depinde de unii ioni legaţi slab în reţeaua atomică a zeolitului, care pot fi

înlocuiţi relativ uşor prin spălare cu o soluţie concentrată a altui ion. Astfel, zeoliţii sunt folosiţi

pentru a îndepărta ionii de Mg şi Ca (detergenţi, amendament pentru soluri şi îngrăşăminte

chimice, supliment alimentar pentru animale); amoniac şi posibil metale grele (acvacultură, ape

reziduale, reziduuri din agricultură); SO2, CO2, H2S, NH3 (reziduuri provenite din creşterea

animalelor, emisii industriale de gaze, gaz natural acru sau contaminat); Sr90, Cs137 şi alţi izotopi

radioactivi (tratarea deşeurilor radioactive).

În majoritatea proceselor de tratare a apelor zeoliţii pot fi regeneraţi şi refolosiţi, în timp ce

zeoliţii folosiţi pentru tratarea deşeurilor radioactive sunt cimentaţi şi depozitaţi în butoaie de oţel.

Site moleculare

Zeoliţii au microporii uniformi, prezentând o capacitate de sorbţie precisă, care încetează cu

creşterea dimensiunilor moleculelor, permiţând astfel sitarea selectivă a moleculelor, în funcţie de

dimensiunile acestora. Toţi zeoliţii sunt site moleculare, însă există şi altele cum ar fi carbonul

activat, argila activată, pulberea de aluminiu şi gelurile silicioase.

Zeoliţii sintetici şi mordenitul pot servi ca site moleculare pentru gaze, adsorbind selectiv

amoniacul, hidrogenul sulfurat, monoxidul de carbon, dioxidul de carbon, dioxidul de sulf, vaporii

de apă, oxigenul, azotul şi formaldehidele. Aceşti zeoliţi sunt folosiţi pentru controlul mirosurilor

(adsorbţia amoniacului şi compuşilor organici volatili din toalete publice, grajduri, ferme de păsări,

crescătorii de peşte, acvarii; tratarea apelor şi a aerului, îndepărtarea hidrogenului sulfurat din aer

etc.), în ingineria chimică (sitarea hidrocarburilor saturate şi nesaturate pentru a creşte cifra

octanică a benzinei, separarea amestecurilor fructoză-glucoză).

Clinoptilolitul este folosit pentru a reduce eliminarea îngrăşămintelor chimice pe bază de

amoniu în sol, îngrăşăminte ce pot fi toxice pentru anumite culturi şi care pot provoca „arderea“

rădăcinilor.

60

Porii de suprafaţă şi cavităţile mari ale zeoliţilor sintetici şi ale mordenitului permit utilizarea

acestora drept catalizatori sau ca purtători de catalizatori (cracarea petrolului, controlul oxizilor de

azot, izomerizare, hidroge-nare şi dehidrogenare, deshidratare).

Adsorbţie/desorbţie

Zeoliţii au capacitatea de a adsorbi şi desorbi apa fără a-şi distruge reţeaua cristalină, deci pot

controla nivelul umidităţii între anumite limite în care alţi deshidratanţi sunt mai puţin eficienţi

(deshidratant în sisteme de frânare pneumatice; uscarea gazelor naturale; purtător de ierbicide,

fungicide şi pesticide). Combinată cu caracteristicile de adsorbţie şi desorbţie, căldura de adsorbţie

ridicată a zeoliţilor permite acestora să păstreze eficient energia calorică pentru utilizarea ulterioară

(păstrarea energiei calorice reziduale, refrigerare solară).

Material de umplere (Filler) şi material de construcţie

Zeoliţii sunt inerţi, au culoare albă sau aproape albă, ceea ce îi face utilizabili ca material de

umplere pentru hârtie. Sunt abrazivi moi (se utilizează la pastă de dinţi), uşori, durabili, pot fi

sculptaţi sau ciopliţi (blocuri, ingredient în ciment) şi pot expanda când sunt calcinaţi la 1 200-

1 400°C (agregate uşoare).


Zeolitii apar intr-o mare varietate de tipuri de roci. Pot aparea:

- in fracturi si cavitati in rocile magmatice

- in roci metamorfice de grad scazut de metamorfism. Mineralele argiloase, feldspatii si

feldspatoizii pot reactiona cu apa din pori in timpul metamorfismului ducand astfel la formarea

zeolitilor.

- in roci sedimentare. Zeolitii se pot forma prin reactia apei din pori cu diverse minerale in

timpul ingroparii sedimentelor, prin procese legate de alterarea supergena sau hidrotermala.

Interesul comercial se concentreaza asupra zacamintelor sedimentare stratificate de zeoliti,

aflate aproape de suprafata. Acestea include zacamintele formate din material vulcanic din lacurile

saline, care, cu toate ca de obicei au grosimi doar de cativa cm, ele sunt aproape monominerale,

continand chabazite si erionite.

Zacamintele formate in mediile marine sau in sistemele de ape subterane pot avea grosimi de

sute de m si sunt caracterizate de clinoptilolit si mordenit.

61

3.Tari producatoare

Zeolitii sunt exploatati in Statele Unite, Japonia, Italia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Mexic

si Germania.


In Romania se gasesc zeoliti in urmatoarele unitati:

- Muntii Highis (Mtii Apuseni) – asociate magmatismului sinorogen hercinic

- Muntii Trascaului, Vintului, Zarandului (Mtii Apuseni) – asociate aureolelor hidrotermale

pe suport ofiolitic ale magmatismului alpin

- mineralizatii la Cristior – Valea Leucii (Mtii Apuseni) si Ruschita si Moldova Noua

(Carpatii Meridionali) – asociate aureolelor hidrotermale generate de magmatismul banatitic

- in districtele Oas – Gutai – Tibles si Calimani – Harghita (Carpatii Orientali) – in aureole

hidrotermale asociate vulcanitelor neogene

- Campina - Slanic, Nereju – Soveja (Carpatii Orientali), Bazinul Transilvaniei (Paglisa –

Beclean), Depresiunea Maramuresului (Botiza) – asociate diagenezei depozitelor cineritice

neogene (tufurile badeniene din interiorul si exteriorul arcului carpatic)


Valea Leucii – Cristior, jud. Bihor

Slănic, jud. Prahova

Pâglişa – Corneşti – Stoiana, jud. Cluj


Zăcământul Valea Leucii – Cristior (Jud. Bihor)

Acest zăcământ este printre primele acumulări de zeoliţi cercetate în România. Este cantonat

într-un complex de roci metamorfice (filite, şisturi cloritoase, şisturi amfibolice, etc).

Lungimea zonei mineralizate este de cca 800 m, cu o lăţime de 10m şi o adâncime ce variază

între 10 şi 35 m, roca având un aspect compact, dur.

62

Cristalele zeolitice (preponderant phillipsit) ating dimensiuni de 2-4 mm lungime, formând

benzi ce alternează cu altele în care predomină hornblenda verde. În geode, s-a constatat şi

intervenţia calcitului secundar.

Capacitatea de dedurizare a apei este de 7,8 – 8,5 m3 de apă dură de 18 grade germane la 1m3

rocă zeolitiferă.

Zăcământul Slănic (Jud. Prahova)

Concentraţiile zeolitice sunt reprezentate în special prin clinoptilolit, în cristale tabulare

anhedrale ori prismatice, de dimensiuni micronice până la submicronice. Conţinutul in zeoliti

creste de la partea inferioară a separaţiilor (20 %), la partea superioară a acestora (până la 65 %).

Subordonat, s-au identificat şi conţinuturi zeolitice de mordenit.

Asemănător ocurentelor de la Slănic se prezintă concentraţiile zeolitice din cineritele zonelor

Apostolache – Câmpina (jud. Prahova).

Zăcământul Pâglişa – Corneşti – Stoiana (Jud. Cluj)

Acest zacamant se asociază cineritelor din această zonă, concentraţiile cantonându-se în

complexul badenian al orizontului “tufului de Dej”.

Zeoliţii apar aici în special sub formă de clinoptilolit, în parageneză cu heulandit.

Tot în Depresiunea Transilvaniei, în aceleaşi condiţii genetice s-au format şi concentraţiile

zeolitice din judeţul Braşov (Perşani – Şinca Veche), judeţul Covasna (Vârghiş), judeţul Cluj

(Hoia, Borşa) şi judeţul Bistriţa - Năsăud (Beclean).

4.8. Sulf

Sulful a fost singurul metaloid cunoscut in antichitate. Numele lui provine din limba araba:

sufr = galben.

In natura exista o singura varietate de sulf stabil si anume cea rombica.

63

In apa marilor, cantitatea de sulf sub forma de sulfati alcalini si calco-alcalini este de 290 de

ori mai mare decat in scoarta globului pamantesc unde sulful se găseşte sub formă de sulfaţi de

calciu (gips şi anhidrit), sulfat de bariu sau baritină, sulfat de stronţiu sau celestină şi sub formă de

sulfuri de fier (pirită, marcasită, pirotină, hidrotroilit).

1. Utilizări

Sulf elementar

Se utilizeaza la producerea de agenţi de vulcanizare, coloranţi cu sulf, medicamente, betoane

cu sulf, praf de puşcă, produse pirotehnice şi numeroase produse chimice.

Se foloseşte la producerea unor compuşi chimici, cu următoarele utilizări:

- diclorura de sulf – catalizator în clorinarea acidului acetic, materie primă pentru industri

chimică, vulcanizarea cauciucului;

- tiosulfat de sodiu şi tiosulfat de amoniu – fixarea sărurilor în fotografie;

- disulfură de carbon – fabricarea vâscozei, accelerator de vulcanizare, agenţi de flotaţie,

inhibitori de coroziune, intermediar în farmaceutice, materie primă pentru tetraclorură de carbon;

- hidrogen sulfurat – materie primă pentru industria chimică şi pentru compuşi organici cu

sulf;

- sulfură acidă de sodiu sau sulfură de sodiu – flotaţia minereurilor, fabricarea coloranţilor,

sinteza compuşilor organici cu sulf.

Dioxid de sulf

- materie primă pentru chimicale care conţin sulf: hidrosulfura de amoniu (fotografie,

textile); sulfat de bariu (vopsea, cerneală, cauciuc, hârtie fotografică, radiologie, medicamente);

disulfură de molibden (lubrifiant solid);

- fabricarea celulozei;

- îmbogăţirea chimică a minereului de mangan;

- înlăturarea impurităţilor cu sulf din uleiuri minerale;

- dezinfectarea şi conservarea alimentelor, etc.

Acid sulfuric

64

Este cel mai important compus chimic anorganic din comerţ. Industria îngrăşămintelor

chimice este cel mai mare consumator de acid sulfuric.

Acidul sulfuric oxidează metalele, transformă oxizii, sulfurile, carbonaţii şi silicaţii insolubili

în compuşi solubili (leşierea minereurilor de cupru şi de uraniu, metalurgie, prelucrarea

mineralelor). Oxidează şi înlătură gudroanele şi sulfurile organice din petrol , se foloseste în

alchilarea izoalcanilor cu alchene şi rafinarea parafinei brute Inlătură zgura, rugina şi praful de pe

oţel înainte de prelucrarea acestuia. Reacţionează cu compuşi aromatici pentru a forma acizi

sulfonici (produse chimice organice, cauciuc, plastic).

Acidul sulfuric este un reactiv major în procese chimice şi industriale:

- sulfat de aluminiu (alaun) – antiperspirante, agent de limpezire pentru grăsimi şi uleiuri,

dezodorizant şi decolorant în prelucrarea petrolului, izolant contra focului, argăsirea pieilor, agent

de limpezire pentru apă în fabricarea hârtiei, tratarea apelor;

- sulfat de amoniu – fire retardant, îngrăşăminte chimice, vâscoză, materie primă pentru alte

produse chimice;

- sulfat de stibiu – explozibili;

- sulfat de bariu – pigment în vopsele;

- acid boric – antiseptice, sticlă borosilicatică, catalizatori, aplicaţii nucleare, fibră de sticlă,

medicamente, cosmetice, fotografie, ceramică, stabilizator al SO3 lichid, tratarea textilelor;

- acid cromic – placare cu crom (cromare), pigment verde, colorant pentru ceramică,

metalurgie, aditiv în materiale refractare, materie primă pentru alte produse chimice;

- sulfat de plumb – ceramică, pigment, stabilizator al materialelor plastice de vinil;

- sulfat de litiu – medicamente;

- sulfat de magneziu – medicamente, coloranţi, hârtie, explozibili, îngrăşăminte;

- sulfat de mangan – aditiv în hrana animalelor, îngrăşământ, suplimente alimentare,

fungicide, aditiv în vopsele, coloranţi pentru textile;

- sulfat de nichel – catalizatori, placare cu nichel (nichelare), textile;

- sulfat de sodiu – sticlă, glazuri ceramice, vopsele pentru textile din lână, metalurgia

nichelului, suplimente alimentare pentru animale, fotografie, tratarea apelor, materie primă pentru

65

alte produse chimice.


a. Ca produs al activităţii vulcanice, în parte ca urmare a sublimării gazelor ce însotesc

erupţiile de lave acide, dar mai ales din exhalaţiile de tip solfatarian ale produselor post-vulcanice.

b Zăcăminte solfariene, ca efect al depunerii exogene sub acţiunea bacteriilor sulf-

reducătoare. In acest caz, ele se asociază paragenetic cu depozite de gips şi sare, hidrocarburi

gazoase, şisturi bituminoase, calcare marnoase şi ţitei.


Ocurenţe de sulf de tip solfatarian se cunosc pe teritoriul SUA (Nevada, California şi Utah),

Italia (Sicilia), Japonia (Hokkaido, Kyusu), Mexic, Chile (Mount Olca, Chupiquina) şi Noua

Zeelanda (Lacul Botorna).

Zăcăminte de origine sedimentară (solfariene) se găsesc în: Rusia (districtele Guardac şi Sor-

Su, districtul Kuibisev), în Ucraina, SUA (Texas şi Louisiana), Polonia (Tarnobrzeg, Cracovia),

Spania (Conil) şi Elveţia (Bex).


In tara noastra zacaminte de sulf se gasesc asociate:

- exhalatiilor post-vulcanice alpine din ariile carpatice, in districtul Gura Haitii – Negoiu

Romanesc din carpatii Orientali

- depunerilor diagenetice submerse din ariile carpatice, avanfosa carpatica si ariile stabile, in

districtele Pucioasa si Varbilau (Carpatii Orientali), Govora – Folesti (Depresiunea Getica) si

Darabani (Platforma Moldoveneasca).

Din cele 6 zacaminte de roca cu sulf in care in care au fost cuantificate resurse, niciunul nu se

afla in exploatare. O prezentare succinta a aspectelor calitative, pe fiecare zacamant in parte,

evidentiaza urmatoarele date :

• Darabani – Paltinis : 17,9 % S;

• Pucioasa : 16,0 % S;

66

• Iezer : 24,8 % S;

• Negoiu Romanesc : 21,6 % S; 300 g/t As; 10,0 % S combustibil;

• Nicovala : 22,0 % S;

• Pietricelu : 23,2 % S; 4,6 % S din sulfuri; 0,3 % S din sulfati; 200 g/t As; 10 g/t Se.


Pucioasa, jud. Dâmboviţa

Iezer şi Negoiu Românesc (Munţii Călimani), jud. Suceava


Zăcământul Gura Haitii – Negoiu Românesc (Jud. Suceava)

Mineralizaţia de sulf este cantonată în piroclastite şi andezite piroxenice localizate în

interiorul calderei de la Negoiu Romanesc din Munţii Călimani (Carpaţii Orientali), pe teritoriul

comunei Neagra Şarului.

Sulful se dispune în cuiburi, impregnaţii sau cruste, plasate între 50 - 350 m adâncime. În

parageneză cu sulful mai apar: pirită, alunit, silice şi minerale argiloase.

Conţinutul de sulf: 21,6 % S; 300 g/t As; 10,0 % S combustibil.

Zăcământul Pucioasa (Jud. Dâmboviţa)

Rezervele geologice de sulf nativ sunt situate în zona Dealului Măldăreasa, pe versantul stâng

al Ialomiţei, în depozitele miocene ale molasei Carpaţilor Orientali.

Concentraţia pune în evidenţă cuiburi şi lentile neregulate în stratele marno-calcaroase

gipsifere, strate care se dezvoltă pe o lungime de 800 m, o lăţime de 40 - 130 m şi grosimi ce

variază între 1 şi 4,5 m.

Conţinutul în sulf al zăcămintelor de la Pucioasa este între 10 – 25 %.

67

Zăcământul Dărăbani (Jud. Botoşani)

In forajele executate intr-o zonă cuprinsă între Prut şi Siret, s-au întâlnit roci purtătoare de

sulf nativ, plasate deasupra gipsurilor badeniene, sub formă de impregnaţii fine în masa unor roci

carbonatice, de aceeaşi vârstă cu gipsurile.

Adâncimea la care se plasează mineralizaţia este de 100 - 200 m, stratele productive fiind

cvasi-orizontale. Lungimea acestora atinge circa 7 km, laţimea circa 200 de m, iar grosimea este

apreciată între 0,1 – 4 m.

Conţinutul mediu de sulf elementar este de 12 %.

Originea concentraţiilor de sulf de la Dărăbani se consideră a fi foarte apropiată de cea a

zăcămintelor de la Pucioasa, respectiv acţiunea bacteriilor sulfo - reducatoare asupra sulfatului de

calciu din soluţiile ce au circulat în arealul evaporitelor din zona mineralizată.

Conţinutul de sulf, pentru alte zăcăminte:

Iezer: 24,8 % S;

Nicovala: 22,0 % S;

Pietricelu: 23,2 % S; 4,6 % S din sulfuri; 0,3 % S din sulfaţi; 200 g/t As; 10 g/t Se.

5. Zacamine nemetalifere de natura predeominant exogena

5.1. Caolin

Numele caolin provine din limba chineza, de la numele colinei Kan-ling (colina inalta) din

estul orasului King-te-Chen, unde caolinul a fost probabil prelucrat pentru prima data in sec. al- 3 –

lea b.c. In Europa a fost mentionat pentru prima data de Pere d’Entrecolle in 1712.

Caolinul este o argilă albă a cărui mineral argilos principal aparţine unuia dintre

68

următoarele grupuri: caolinit - dichit – nacrit- halloisit.

Principala proprietate pentru care este solicitat în industria ceramică este cea de a arde

aproape alb.

In zacaminte, caolinul este impurificat cu resturi necaolinizate din rocile primare: cuart,

muscovite, sericite, oxizi de fier, materii organice .

1.Utilizări

Caolinul comercial este un produs spălat.

Proprietăţile importante pentru întrebuinţarea industrială a caolinitului sunt culoarea lui albă,

granulaţia fină, dispersia uşoară, inerţia chimică, abraziunea scăzută şi, în primul rând, costul lui

scăzut.

Unele caracteristici pot fi alterate prin prelucrare (delaminare şi calcinare), obţinându-se

sorturi cu greutate specifică mai mare (2,63), duritate mai mare (6-8) şi indice de refracţie mai mare

(1,62) decât sorturile obişnuite.

Principalele utilizări ale caolinului sunt:

Pigment şi material de umplere( filler)

Caolinul este un material de umplere relativ ieftin, alb sau aproape alb, care este inert pe un

interval larg al pH-ului, neabraziv, cu dimensiuni ale particulelor mici, conductivitate termică şi

electrică scăzută, strălucire şi opacitate bună (hârtie, mase plastice, vopsele, cauciuc, adezivi,

chituri şi alte materiale de etanşare).

Este utilizat în procesarea hârtiei deoarece conferă un grad înalt de luciu şi proprietăţi de

netezire superioare, calitati esenţiale pentru imprimare (volumul de tuş utilizat este mai scăzut).

Totuşi consumul său ca material de umplere în industria hârtiei s-a redus deoarece apar probleme în

procesul umed de fabricare a hârtiei, fiind înlocuit în această fază cu carbonatul de calciu.

Caolinul se mai întrebuinţează la fabricarea unor lacuri (ca substrat) şi a pigmenţilor (mai ales

a ultramarinului).

Ceramică

În industria ceramicii fine caolinul se utilizează la fabricarea porţelanului şi a faianţei. Pentru

ceramică, caolinul trebuie să conţină cât mai mult Al2O3 şi un procent cât mai scăzut posibil de

agenţi de flux (K2O, Na2O) şi componenţi care îl colorează (Fe2O3, FeO, TiO2).

69

Produsele din ceramică silicatică se bazează pe o reţetă din argilă plus cuarţ, feldspat/sienit

nefelinic, ± alţi aditivi, cum sunt: talcul, carbonatul de calciu, cenuşă de oase, wollastonit, etc.

Tipul de produse ceramice obţinute depinde de temperatura şi timpul de ardere şi de

materialele folosite (ceramică pentru uz casnic, aparatură de laborator, vase de porţelan, porţelan

electric, etc.).

Materiale refractare

Caolinul calcinat la 1 300 – 1 525° C timp de 24 de ore se transformă în agregat refractar de

molochit conţinând 56% mullit, cu porozitate reală de 6-8 % (utilizat pentru forme de turnare şi

cărămizi refractare, monolite refractare, ceramică sanitară, corpuri şi glazuri ceramice).

In industria refractarelor se utilizează ca materie primă la fabricarea refractarelor caolino-

forsteritice, folosite la căptuşirea părţilor superioare ale cuptoarelor de topit sticla şi, în cantitate

mai mică, la fabricarea şamotei.

Industria chimică

Caolinitul conţine alumină şi silice (aditiv în ciment, producerea de sulfaţi şi zeoliţi sintetici,

fabricarea fibrei de sticlă, catalizator) şi are o bună capacitate de absorbţie (cosmetice,

medicamente, purtător de insecticide, hrană pentru animale).

În industria sticlei caolinul se foloseşte ca opalizant şi la ţesături de sticlă, în industria

pielăriei se foloseşte la prepararea unor apreturi, ca ingredient de umplere a pieilor tăbăcite, ca

adaos la filtrarea soluţiilor.

Cantităţi însemnate de caolin de bună calitate sunt necesare în industria hârtiei, în industria

textilă, la fabricarea unor produse farmaceutice, a unor cleiuri, lubrifianţi, în industria cauciucului

(ca material de umplere în loc de negru de fum), a materiilor plastice, a insecticidelor. Caolinul

folosit pentru fabricarea cauciucului trebuie să nu conţină mai mult de 0,002 % Mn, 0,001 % Cu şi

0,15 % Fe.


Pe baza genezei, zăcămintele de caolin rezidual sunt împărţite în:

a. Zăcăminte de alterare supergenă

Acest tip cuprinde deasemenea zăcămintele de caolin care se găsesc sub crusta lateritică.

Zăcăminte de acest tip sunt:

70

- pe granite: Mina Hope în Guyana, zăcămintele Paranam şi Onverdacht în Surinam,

zăcămintele Niamey, Tilabery, Gogore şi Youri în Niger.

- pe filite: zăcământul Kibi în Ghana

- pe arcoze: zăcământul Booleroo în Australia

b. Zăcăminte hidrotermale (Cornwall) şi solfatare (Mexic)

c. Zăcăminte de tip mixt

Termenul caolin secundar este aplicat acelor părţi ale zăcămintelor reziduale care au fost

transportate la o distanţă mică (de exemplu, prin alunecare), a căror textură primară a rămas

neschimbată cu toate ca ele pot fi îmbogăţite în fracţie argiloasă şi TiO2.

Zăcămintele de caolin pot fi clasificate şi în funcţie de roca parentală şi de vârsta lor:

- Precambriene: ortognaise şi granitoide; zona Znojmo, Lazanky, Kadan (Cehia), Bornholm,

Ucraina, Galicia (Spania)

- Postcambriene: predominant granitoide şi pegmatite de vârstă Variscă; zona Karlovy Vary,

Vidnava (Cehia), Masivul Meissen şi Lusatian (Germania), Bavaria, Urali, Masivul Central,

Cornwall (Marea Britanie), Brazilia.

- arcoze şi gresii arcoziene: Plzen şi Podborany în Boehmia, Bulgaria, Saxonia, Turingia,

Dorog (Ungaria).

- paleovulcanite: Rhineland, Saxonia

- neovulcanite, predominant acide, în special în zone circumpacifice şi mediteraneene.

Exemple: Michalovce (Slovacia), Tokaj (Ungaria), Beregovo (Rusia), Bursa, Sindirgi (Turcia),

Japonia, Dumanuego (Cuba), Jobs Hill (Jamaica), Jimenez, Penon, Blanco, Soria (Mexic),

Mercedes, Mary (Chile).

- şisturi, filite şi graywackes de vârstă pre-Carbonifer :

- în şisturi Devoniene: Ardeni, Rhineland, Lusatia, Wood Side - Australia, Cape Province în

Republica Sud Africană

- pe filite: zăcământul Gross în Surinam

3.Tari producatoare

71

Cei mai mari producatori de caolin sunt: SUA, U.K., Rusia, Cehia, Germania si Franta.


Cele mai importante zacaminte de roci caolinoase din tara noastra sunt in Transilvania si in

Dobrogea. Se mai cunosc deasemenea acumulari in: lantul vulcanic Oas, Gutai, Caliman, Gurghiu,

Harghita, in Muntii Apuseni si Dobrogea.

- In nordul Transilvaniei se cunosc urmatoarele acumulari: la Baia Sprie (Dealul Bailor,

Valea Tulbure, Valea Limpede si Valea Vitelului), la est de comuna Cavnic zonele Roata, Strambul

Baiutului, Valea Steampului, Jereapan.

- in Mtii Rodnei la Parva si Valea Cormanitiei

- in Mtii Caliman : Valea Haitei (in partea de est al Negoiului Ungures

Valea Pietrosului si Valea Stejarului (langa Toplita)

- Mtii Harghita: zacamantul Harghita Bai (pana la 70% caolinit)

- Dobrogea de Nord: Facaletu-Cheia si Vitelaru-Epamilonda in Mtii Macin

- Masivul Ticau: districtul Ticau-Stejera-Iadara

- Dobrogea de Sud: Medgidia-Cuza Voda si Mircea Voda- Gherghina

5.Zacaminte reprezentative

Aghireş, jud. Cluj

Medgidia-Cuza Vodă, jud. Constanţa

Popesti, jud. Cluj

6.Caracteristici calitative ale principalelor zăcăminte din România

Zăcământul Aghireş (Jud. Cluj)

La Aghiresti, materia prima exploatata este un nisip caolinos. Culoarea nisipului brut variază pe strate, în funcţie de conţinutul în substanţe humice,

caolinit, limonit şi elemente cromofore, de la alb, crem, cenuşiu – gălbui la cenuşiu - negricios.Caolinitul este mineralul preponderent şi apare sub formă de paiete şi solzişori fini, de

dimensiuni microscopice, impurificate cu limonit, aderent ca peliculă fină pe granulele de cuarţ. Prezenţa cuarţului în compoziţia caolinului îi schimbă proprietăţile reologice: plasticitatea,

contracţia, tixotropia, refractaritatea.

72

Compoziţie mineralogică a clastelor: cuarţ 45 – 90 %, 10 – 25 %, feldspat (alcalin – ortoclaz – albit) 3 – 10 %, mice (muscovit, biotit) 2 – 11 %, minerale argiloase (caolinit, illit, hidromice, montmorillonit) 9 – 20 %, minerale grele 1 %.

Părţile levigabile (PL) sunt formate din minerale argiloase (caolinit, illit, halloysit) şi impurităţi (sericit, cuarţ, feldspat şi limonit), cu dimensiunile cuprinse între 8,5 şi 63 microni.

Caracteristicile fizico-mecanice ale nisipului brut de la Aghireş sunt:

- Greutate specifică1,95 –

2,25g/cm3

- porozitate 24 – 30 %

- indicile porilor0,26 –

0,43%

- umiditate la saturaţie11,70 –

16,20%

- capacitatea de absorbţie 45 – 58 %

- rezistenţa la compresiune, la temp. normală 5 – 50 daN/cm2

- rezistenţa la compresiune - îngheţ-dezgheţ 10 – 90 daN/cm2

- umiditate de lucru 0,40 – 1 %

- coeficient de gelivitate 50 - 51 daN/cm2

Sorturi calitative ale nisipurilor cuarţoase-caolinoase:

- CFM – caolin pentru ceramică fină, nisip pentru metalurgie (Al2O3 > 28 %, Fe2O3 < 2,5 %)

- CRM – caolin pentru ceramică refractară, nisip pentru metalurgie (Al2O3 = 26 – 28 %, Fe2O3 = 2,5 – 3 %)

- COM – caolin ordinar (nevalorificabil), nisip pentru metalurgie (Al2O3 < 26 %, Fe2O3 > 3 %).

Zăcământul Popeşti (Jud. Cluj) – nisip caolinos

Compoziţie chimică: 85,8 % SiO2; 7,8 % Al2O3; 0,7 % K2O; 0,6 % Fe2O3; 0,5 % CaO; 0,5 %

TiO2; 0,4 % Na2O; 0,2 % MgO; 22,2 % P.L.

Zăcământul Măcin (Jud. Tulcea)

Compoziţie chimică: SiO2 68,69 %, Al2O3 21,92 %, Fe2O3 0,45 %, FeO 0,18 %, MgO 0,57 %,

CaO 0,35 %, K2O 1,55 %.

73

Compoziţie mineralogică: caolinit 60 – 80 %, illit sub 10 %, montmorillonit 10 – 30 %, cuarţ,

feldspaţi.

5.2. Sarea gema

Sarea a fost un obiect de schimb in comert inca din epoca pietrei.

Primul raport scris (in “The Book of Job”) asupra sarii dateaza din anul 2250 b.c.

Sarea gema este o roca monominerala alcatuita din halit (clorura de sodiu). Este cea mai

raspandita sare haloida. In apa marilor si oceanelor ea reprezinta 78% din totalul sarurilor,

reprezentând astfel o sursă de materie primă inepuizabilă

1. Utilizări

Sarea este una dintre substanţele cele mai indispensabile pentru om. Proprietatea de a

conserva alimentele fără a le face toxice, este folosită din antichitate în industria alimentară. În

comerţ se găseşte de obicei sare rafinată din care s-a eliminat sulfatul de calciu, precum şi sărurile

de potasiu si magneziu care o însoţesc.

Sarea are proprietăţi nutritive, este conservant, liant (industria alimentară: conserve,

producerea făinii, conservarea cărnii, hrană pentru animale), are proprietăţi medicinale (soluţii

saline), este destul de eficientă în scăderea punctului de îngheţ la –6°C, stabilizează solurile,

acţionează ca flux (aliaje de aluminiu de puritate ridicată), creşte alcalinitatea (pastă de hârtie,

hârtie, fluide de foraj), îndepărtează petele de rugină (curăţarea plăcilor de oţel), ajută la extragerea

solvenţilor (concentrarea minereurilor de U, Be şi V), inhibă activitatea microbiană (tratarea şi

argăsirea pielii), ajută la coagularea latexului emulsifiat provenit din butadienă clorinată (neopren,

cauciuc alb), susţine flocularea (fluide de foraj).

Sarea constituie materia primă de bază, cea mai ieftină, pentru fabricarea produselor sodice

(soda caustică - Na2O, soda calcinată, etc). Prin electroliză sarea dizolvată (saramura) se

descompune în clor gazos şi sodă caustică. Soda caustică serveşte la fabricarea mătăsii artificiale, a

săpunurilor, fenolilor sintetici, acizilor naftenici, la fabricarea aluminiului etc. Clorul este folosit la

înălbirea celulozei în industria hârtiei, la tratarea apei potabile, la diverse produse chimice

anorganice şi organice.

74

In industria chimică sarea se numără printre primele cinci materii prime. Până acum s-au

obţinut peste 10 000 de produse chimice din sare. Ea serveşte la fabricarea clorurilor şi mai ales a

derivaţilor organici cloruraţi obţinându-se solvenţi, insecto-fungicide, ierbicide, intermediare pentru

sinteza coloranţilor, a medicamentelor şi mase plastice.

Cantităţi însemnate de sare se utilizează la rafinarea petrolului, la prelucrarea bumbacului, a

stofelor de lână, la colorarea şi imprimarea ţesăturilor, în industria pielăriei.

Se mai foloseşte la purificarea gazelor nobile, a gazelor rare, în electrotehnică şi la fabricarea

de conductori electrici.


Sursele pentru sarea gema sunt:

a.Apa de mare

Cantitatea de sare gema dizolvata in mari si oceane este estimata la 18x1012 m3. In regiunile

cu un climat cald si uscat ea se recupereaza prin evaporare in bazinele de coasta putin adanci sau

elesteuri artificiale. Productia mondiala pentru acest tip numit “solar salt” este de 4 milioane t/an.

b.Saramuri lacustre

Lacurile cu saruri dizolvate de sodiu, magneziu si calciu (foarte putin potasiu) sunt sau relicte

de bazine marine sau isi datoreaza mineralizatiile rocilor purtatoare de saruri din imprejurimi

(lacuri continentale). Sarurile apar in urmatoarea ordine de precipitare: halit, mirabilit, thenardit.

Aceasta ordine difera de cea care apare in zacamintele de sare fosile, care coincide cu succesiunea

de cristalizare a sarurilor din apa de mare, si anume: calcite, anhidrit, gips, halit, saruri de potasiu si

magneziu (mirabilit, thenardit, ocazional glauberit, mai rar astrakhanit), borati.

Lacul Baskunchak, langa Astrakhan si lacul Elton de langa Volgograd (fosta URSS)

furnizeaza halit si saruri de magneziu; din golful Kar-Bogaz-Gol se extrage halit si mirabilit.

c.Ape sarate subterane

Apele subterane mineralizate (saramuri) sunt sau ape marine ingropate in timpul sedimentarii

(conate) sau apa de suprafata care in drumul ei descendent prin sedimente dizolva incarcatura lor de

saruri minerale (Lefond, Jacoby, 1975). Ele sunt impartite in ape clorurice, sulfatice, carbonatice,

mixte, silicioase, boratice, nitratice, fosfatice si cu bioxid de carbon. In general, saramurile din

stratele mai vechi si mai adanci au concentratii mai mari de saruri.

d.Bazine lacustre de tip playa

75

Acest tip de ocurente se gasesc in zone aride. In sezoanele ploioase sarurile sunt dizolvate in

apa lacurilor lasind dupa uscare cruste de saruri care sunt, in esenta, de tip solar.

e.Zacaminte de saruri stratificate

Acestea sunt un produs al precipitarii chimice in bazine de sedimentare formate prin miscari

epirogenice pe platforme (zacamantul Zechstein – Germania, bazinul Michigan – SUA) sau in

grabene de-a lungul marginilor continentale (Danakil Plain – Etiopia, Sergipe – Brazilia). Aceste

zacaminte au pana la 700 m grosime, se subtiaza spre marginile bazinului de sedimentare si trec

gradat in anhidrit, carbonat sau sedimente clastice fin granulare. Spre centrul bazinelor, sarea poate

trece lateral in saruri de potasiu (Detroit, Michigan – anhidrit; bazinul Khemmiset,Maroc – halit;

zacamantul Realmonte, Sicilia – halit).

Zacamintele de acest tip s-au dezvoltat din Precambrian pana in Tertiar, in special in Permian

si Neogen.

f.Domuri de sare (diapire)

Acest tip de zacaminte apare in special in avanfosele lanturilor muntoase.

Diapirele de sare, de obicei cu un “cap rock” de gips si sulf, sunt cunoscude in Colorado,

Utah (SUA), Mexic, Iran, Germania, Tunisia, Algeria, Rusia (Emba, Poltava,Vilyui - Siberia),

Ucraina transcarpatica.


Pe toate continentele exista zacaminte considerabile de sare. Cei mai mari producatori de sare

sunt: SUA, Mexic, Germania, Rusia, Cehia, Algeria, Tunisia, Israel, Turcia.


Cele mai importante zacaminte de sare din Romania sunt de tip dom si apar pe aliniamente

diapire in urmatoarele zone:

- Zona de avanfosa mio-pliocena a Carpatilor Orientali cu zacaminte de varsta burdigalian

inferior – formatiunea salifer inferioara la Cacica (Suceava), Targu Ocna, Sarata, Varnita

(Bacau),Baltatesti, Valea Sarii (Neamt), Lopatari, Manzalesti (Buzau) si de varsta badenian

inferioara – formatiunea salifer superioara la Slanic (Prahova);

76

- Depresiunea Getica cu zacaminte de varsta badenian inferior la Ocnele Mari, Ocnita,

Slatioara (Valcea);

- Depresiunea Transilvaniei cu zacaminte de varsta badenian inferior la Ocna Sibiului

(Sibiu), Praid (Harghita), Ocna Muresului (Alba), Ocna Dej-Nires (Cluj);

- Depresiunea Maramuresului cu zacaminte de varsta badenian inferior la Ocna Sugatag

(Maramures).


Ocna Mureş, jud. Alba,

Târgu Ocna, jud. Bacău,

Ocna Dej, jud. Cluj

Praid, jud. Harghita,

Slănic, jud. Prahova

6. Caracteristici calitative ale principalelor ză-căminte din România

Masivele de sare în exploatare din România au un conţinut în NaCl cuprins între 97 şi 98 %.

- Ocna Mureş : 96,7 % NaCl; 2,0 % insolubil;

- Războieni : 97,8 % NaCl; 1,1 % insolubil;

- Gura Slănic – Est : 78,4 % NaCl; 17,3 % insolubil;

- Gura Slănic – Vest : 73,0 % NaCl; 23,2 % insolubil;

- Târgu Ocna : 98,4 % NaCl; 1,0 % insolubil; 0,6 % CaSO4;

- Ocna Dej : 98,6 % NaCl; 0,4 % insolubil;

- Praid : 94,8 % NaCl; 3,3 % insolubil; 2,7 % CaSO4; 3,9 % CaCO3; 0,1 % MgCO3; 0,4

% Fe2O3;

- Slănic : 97,3 % NaCl; 0,5 % insolubil; 1,7 % CaSO4;

77

- Cacica : 81,3 % NaCl; 11,5 % insolubil;

- Ocnele Mari : 97,5 % NaCl; 0,9 % insolubil; 1,2 % CaSO4.

Zăcământul Ocna Mureş (Jud. Alba)

Zăcământul de sare este situat în lunca Mureşului. Sarea este larg cristalizată, masivă, are

culoare albă până la cenuşie, uneori este rubanată.

Conţinutul chimic mediu al sării din zăcământul Ocna Mureş este: 98,24 % NaCl, 1,07 %

insolubil şi 0,44 % CaSO4.

Zăcământul Slănic Prahova (Jud. Prahova)

Zăcământul ocupă o suprafaţă de 10 km2, fiind unul din cele mai mari din ţară. Substanţa

minerală este concentrată mai ales în “Muntele de Sare” de la Baia Baciului, în interiorul căruia se

găseşte şi fosta exploatare cu tavanul descoperit de la Grota Miresei. In apropiere se mai află şi

ocurenţele de la Baia Roşie şi Baia Verde.

Sarea este translucidă, de culoare albă, aproape pură, uneori conţinând totuşi incluziuni de

gaz metan sau material argilos.

Calitatea substanţei minerale este deosebit de ridicată.

Zăcământul Târgu Ocna (Jud. Bacău)

Situate pe malul stâng al Trotuşului, concentraţiile salifere se dispun pe patru aliniamente şi

străpung sedimentele eocen-oligocene ale flişului extern, atingând lungimi de 5 – 6 km şi lăţimi de

800 – 1200 m.

Substanţa minerală evaporitică este inferioară calitativ celei de la Slănic Prahova, dar

superioară celei de la Ocnele Mari - Vâlcea.

Zăcământul Ocnele Mari – Ocniţa – Priporu – Urzicaru (Jud. Vâlcea)

Masivul salifer in lungime de 4 km şi lăţime de 1 km, atinge o grosime de aproape 500 m,

divizându-se în două ramuri: una nordică, de-a lungul Văii Sărate, pe sub culmea Teiuşului şi alta

sudică, cu prelungire până în zona Govora Foleşti. Direcţia generală a structurii este est – vest.

Sarea se exploatează din soluţie, cu ajutorul sondelor. In ciuda calităţii scăzute a sării datorită

impurităţilor (minerale argiloase, gips şi anhidrit), datorită rezervelor geologice mari, zăcământul

este considerat important din punct de vedere economic.

78

5.3. Saruri de potasiu si magneziu

Asociate cu depozitele de sare gemă, sărurile delicvescente de potasiu şi magneziu

(amintim doar silvina – KCl si carnalitul – MgCl2KCl 6H2O) au cunoscut consacrarea pe linia

valorificării în economia mondială abia în a doua jumătate a secolului trecut, prin intrarea în ciclul

industrial a concentraţiilor central -europene de la Stassfurth (Germania).

1. Utilizări

Îngrăşăminte

După fosfor şi azot, potasiul este cel mai folosit îngrăşămînt pe plan mondial, fiind un

nutrient primar necesar pentru creşterea plantelor. Peste 95 % din consumul mondial de potasiu este

concentrat pe îngrăşăminte, în special pentru cereale (55 %), urmate de plantele oleaginoase

(12 %), nutreţuri (11 %) şi legume, sfeclă de zahăr, rădăcinoase.

Potasiul ajută sau reglează activarea enzimelor, folosirea eficientă a apei, fotosinteza şi

transportul zaharurilor, formarea amidonului.

Industria chimică

- Sulfat de potasiu (K 2SO4 cu 50-53 % K 2O), obţinut din KCl şi acid sulfuric la 700°C –

îngrăşământ pentru culturi specifice, medicină, accelerator pentru produse din gips;

- Nitrat de potasiu (sau salpetru, KNO 3 cu 44-46 % K 2O), obţinut din KCl şi acid nitric –

îngrăşămînt, explozibili, pirotehnice, sticlă şi ceramică, plastic, medicamente, prepararea tutunului,

materie primă pentru oxid de potasiu

- Potasă caustică (KOH) , obţinută din KCl şi NaOH – îngrăşământ lichid, petrol şi gaze,

protejarea culturilor, cauciuc sintetic, tratarea metalelor, baterii, săpunuri, înălbitori pentru textile,

cerneală de imprimantă, tratarea apelor.

- Carbonat de potasiu (K 2CO3) – sticlă optică, tuburi TV, ceramică, agent de deshidratare,

galvanizare;

- Acetat de potasiu – cristal, acetonă, agent de deshidratare, controlează pH-ul;

- Bicarbonat de potasiu – praf de copt, medicină, pulbere pentru stingătoare de incendiu;

79

- Clorat de potasiu – chibrituri şi explozibili;

- Cianură de potasiu – recuperarea aurului şi argintului, tratarea termică a oţelurilor,

fumigant, galvanizare, insecticid, foto, fabricarea hârtiei;

- Peroxid de potasiu – aparate de respiraţie artificială.

- Fosfat monobazic de potasiu (carbonat de potasiu + acid fosforic) – praf de copt,

îngrăşământ, medicină, materie primă pentru tripolifosfat de potasiu.

3. Tipuri de ocurenţe geologice

Genetic, asemenea tipuri de concentraţii se realizează în ultima etapa a ciclului halogen de

depunere a sărurilor, în urma restrângerii ariei bazinului de sedimentare şi formării unor lacuri ce

conţin soluţii concentrate de potasiu şi magneziu.

4. Ţări producătoare

Producţia mondială de săruri delicvescente potaso-magneziene este asigurată de aceleaşi state

posesoare de zăcăminte mari de sare gema: Germania (Stassfurth), Franţa (Alsacia), Cehia

(Karlovy Vary), Marea Britanie (Staithes-Yorkshire), Spania (Catalonia), Rusia (Solikamsk), SUA

(Carlsbad – New Mexico) şi Canada (Saskatschewan). Cele mai mari zăcăminte din lume se află

însă în Tunisia (Tripoli) şi mai ales în Congo, Zair, Gabon şi Angola.

5. Ocurenţe în România

In ţara noastră, concentraţiile de săruri potasice şi magneziene se concentrează aproape

exclusiv în zona de molasă a Carpaţilor Orientali, respectiv în cadrul formaţiunii salifere inferioare

din cadrul depozitelor miocen-inferioare.

Pe o lungime de 140 de km, între Valea Ozanei şi Valea Putnei, s-au detectat un numar de 16

zăcăminte, dintre care cele mai importante răman cele de la : Tazlău, Băltăţeşti şi Gircina (jud.

Neamţ) şi respectiv Gălean, Schitu-Frumoasa şi Solont – Moineşti (jud. Bacău).

Concentraţii mici cu statut de mineralizaţii se semnalează şi în sud-estul Depresiunii

Transilvaniei, în structura diapirelor din depozitele badeniene, la Martiniş, Sânpaul (jud. Harghita).

Zăcăminte de săruri de potasiu:

1. Judeţul Bacău: Cucuieţi – Moineşti; Gălean – Târgu Ocna.

80

2. Judeţul Neamţ: Băltăţeşti; Borleşti; Cut – Calu; Garcina; Schitu – Frumoasa; Tazlău.


Tazlău şi Băltăţeşti, jud. Neamţ

Cucuieţi – Moineşti şi Gălean – Târgu Ocna, jud. Bacău


Compoziţia principalelor acumulări de săruri de potasiu şi magneziu din România:

Cucuieţi – Moineşti: 15,2 % K2O; 13,0 % MgO; 7,13 % insolubil;

Gălean – Târgu Ocna: 4,8 % K2O;

Bălţăteşti: 9,9 % K2O; 32,4 % NaCl;

Borleşti: 9,2 % K2O; 7,7 % MgO; 42,1 NaCl; 7,3 % insolubil;

Cut – Calu: 7,3 % K2O; 7,0 % MgO; 32,7 NaCl; 21,6 % insolubil;

Garcina: 10,6 % K2O; 5,4 % MgO; 36,3 NaCl; 17,3 % insolubil;

Schitu – Frumoasa: 9,7 % K2O; 8,5 % MgO; 31,4 NaCl; 15,5 % insolubil;

Tazlău: 10,3 % K2O; 7,3 % MgO; 29,8 NaCl; 18,9 % insolubil.

Zăcământul Tazlău (Jud. Neamţ)

Se dezvoltă într-o structură anticlinală de depozite evaporitice, extinsă pe o lungime de 7 km,

între Valea Rasila (la nord) şi Valea Negrei (la sud). Orizontul productiv cu săruri de potasiu se află

la partea superioară a formaţiunii salifere, atingând o grosime de 100 m şi fiind alcătuit dintr-o

alternanţă de săruri potasice şi de argile silto-lutitice. Stratele productive sunt de formă lenticulară,

fiind foarte tectonizate.

Compoziţia mineralogică a acestor zăcăminte indică 28 – 33 % halit, 1-2 % silvină, 8-12 %

kainit şi 18-25 % minerale argiloase, restul revenind altor săruri delicvescente (polihalit, kieserit,

etc).

Zăcământul Galean (Jud. Bacău)

Se prezintă ca o succesiune de brecii, argile şi lame diapire salifere, conţinutul în săruri

delicvescente crescând odată cu adâncimea (2-11% K2O).

81

Compoziţia mineralogică a concentraţiei de la Galean pune în evidenţă prezenţa halitului,

polihalitului, silvanitului, kainitului, carnalitului şi anhidritului

5.4. Fosfati

Principalele minerale fosfatice sunt:apatitul, francolitul, colofanul, monazitul. Rocile fosfatice

sunt formate din fluorfosfat de calciu - Ca10F2(PO4)- şi au un aspect pământos.

1.Utilizări

Principalul domeniu de utilizare al fosfaţilor este producţia de îngrăşăminte fosfatice necesare

în agricultură. Fosforul, care este prezent în orice celulă vie, este un nutrient primar (împreună cu

potasiul şi azotul). După azot, este cel mai folosit îngrăşământ. Îngrăşămintele acoperă mai mult de

90 % din consumul de fosfaţi, în special cele pentru cereale care se estimează că acoperă 55 % din

consumul mondial de îngrăşăminte.

Fosfaţii se mai folosesc în industria chimică la producerea fosforului, a acidului fosforic, la

fabricarea filmelor fotografice, la producerea cauciucului sintetic, a maselor plastice, la fabricarea

unor insecticide, la rafinarea zahărului, la conservarea alimentelor, la fabricarea chibriturilor şi a

detergenţilor.


Fosfatul sedimentar de calciu este răspândit sub formă de granule sau noduli în masa unor

calcare, marne, gresii, unde a luat naştere prin procese diagenetice, din materiile organice aflate în

aceste sedimente.

O altă sursă de fosfaţi naturali o reprezintă acumulările de guano..


Principalele zăcăminte de fosfaţi se găsesc în: SUA (statele Idaho, Tennesse, Montana,

Florida), Rusia (peninsula Cola, Munţii Ural), China, Maroc, Brazilia, Peru, etc.


În România sunt cunoscute ocurente de fosforite (concreţiuni de apatit de origine biotică) în

Dobrogea de sud, în conglomeratele cenomaniene de la Peştera şi Cochirleni (judeţul Constanţa).

82

Depozite de guano se întâlnesc, fără importanţă economică, în câteva peşteri: Cioclovina

(judeţul Hunedoara), Huda lui Papară ( judeţul Alba).

Zăcăminte de roci fosfatice

1. Judeţul Constanta: Peştera-Ivrinezu (conglomerate fosfatice).


Peştera-Ivrinezu, jud. Constanta


Zăcămintele Adamclisi – Peştera Ivrinezu – Cochir-leni – Cuza Vodă (Jud. Constanţa)

Zăcămintele Adamclisi – Peştera Ivrinezu – Cochirleni – Cuza Vodă sunt cantonate în

depozite detritice, predominant ruditice (conglomeratice) şi subordonat arenitice (gresii şi nisipuri),

de vârstă cretacică.

Ruditele şi arenitele ce cantonează zăcămintele au grosimi de la 0,3 până la 5 m şi se extind

pe o suprafaţă de 4 kmp.

Mineralizaţia este formată din ciment fosfatic concreţionar şi din bioclaste fosfatizate.

Textura cimentului este colomorfă (varietatea colofanit), cu dispoziţie reniformă, oolitică sau

granulară. Substanţa fosfatică substituie frecvent resturi de cochilii sau chiar calcarele adiacente,

remarcându-se şi procese ulterioare din sfera diagenezei.

Conţinutul mediu în P2O5 este de 2 – 3 %, diametrul concreţiunilor fosfatice variind între

0,04 şi 6 mm.

Compoziţia chimică a fosfaţilor de la Peştera: P2O5= 3,87 %; SiO2 =49,57 %; Al2O3 =2,58 %;

Fe2O3 =3,99 %; K2O =7,3 %; Na2O =3 %; MgO urme; CaO =24,98 %; Compoziţia mineralogica:

colophanit; dahlit; francolit; glauconit.

Produsul preparat se livrează în trei categorii ce intră în sfera îngrăşămintelor fosfatice:

- făină fosfatică,

- superfosfat (fosfat acid de calciu),

- termofosfaţi magnezieni.

83

5.5. Gips, Anhidrit

Gipsul se prezinta de obicei granular, adesea zaharoid. Cristalele izolate sunt de obicei

tabulare si sunt uneori maclate in bine cunoscuta “coada de randunica” macla galica dupa fata (100)

si respectiv macla de Paris, dupa fata (101). Cand este compact si larg cristalizat se numeste

alabastru.

Culoarea gipsului este alba; poate fi insa colorat cenusiu, galben-aramiu, rosu si negru, dupa

natura impuritatilor ce le contine. Gipsul se zgarie cu unghia si nu face efervescenta cu acizii.

Concentratiile gipsifere pot fi alcatuite preponderent din gips, rocile in acest caz luind numele

de gipsite, respectiv din anhidrit - CaSO4 (anhidritite).

Macrostructural, atat gipsul cat si anhidritul se dispun stratiform sau lenticular, uneori in

cruste sau geode, de regula ca intercalatii in roci preferential marnoase-argiloase.

Microstructurile pun in evidenta fie o dispozitie compacta (masiva) a componentilor, fie

fibroasa sau fasciculata.

Paragenetic, gipsul si anhidritul pot fi insotite de polihalit, bischofit, carnalit, silvina,

celestina, calcit, dolomit ( in succesiunea de precipitare carbonati – sulfati – saruri haloide), apoi de

minerale argiloase, uneori de sulf si calcedonie.

1. Utilizare

Gipsul este o substanta minerala esentiala pentru fabricarea diferitilor lianti. Supus la diferite

temperaturi, poate realiza produse finite de tipul:

− ipsos de construcţii (până la 300°C),

− ipsos mort (300 – 800°C),

− ipsos pentru pardoseli (>900°C).

Gipsul brut se poate utiliza ca adaos la fabricarea cimentului Portland şi a sulfatului de

amoniu, iar varietatea masivă, alabastrul, ca piatră ornamentală. In stare măcinată este dirijat catre:

agricultură, industria hârtiei ca ingredient, medicină (chirurgie, stomatologie), industria sticlei,

etc.

84

In ţara noastră, principalele sorturi de gips se utilizează pentru fabricarea ipsosului, a

cimentului Portland şi în industria sticlei, respectiv a vopselurilor.

Se livrează măcinat în 3 sorturi (calităţi) :

- calitatea I (cu minimum 45 % SO3 şi minimum 31 % CaO),

- calitatea a II-a (cu minimum 43 % SO3 şi minimum 30 % CaO),

- calitatea a III-a (cu minimum 40 % SO3 şi minimum 28 % CaO),


Concentratiile gipsifere se pot repartiza la 4 tipuri genetice principale:

a.precipitare din apele unor bazine marine sau lacustre pe cale de disparitie, intr-un mediu

lagunar. Conditia formarii gipsului in asemenea bazine tine de o temperatura de sub 30oC a apei.

b.prin hidratarea anhidritului, formandu-se astfel anhidritul secundar. Procesul este guvernat

de influenta directa a apelor de infiltratie.

c.in filoane hidrotermale

d.gipsul diagenetic, in cruste, eflorescente sau ca mineral secundar in zona de oxidatie a unor

zacaminte de sulfuri


Principalele zacaminte de gips se gasesc la Glenville (Marea Britanie), Rusia (Platforma

Siberiana), Iran, Pakistan, Maroc (Muntii Atlas), Canada (Marile Lacuri), SUA (Jasco Country,

Michigan), in Sahara (Tindouf) si Australi, Germania (Stassfurt)


Cele mai importante zacaminte apartin de unitatea structurala a Carpatilor Orientali

(districtele: Pucioasa si Maneciu Ungureni – Maneciu – Paminteni – Cerasu), de cea a Depresiunii

Getice (districtul Stanesti – Corbsori) si de Depresiunea Transilvaniei (districte ce cantoneaza

concentratii eocene: Dumbrava Leghia, Stana – Jebuc – Galaseni – Treznea, respectiv badeniene

Cheia – Turda si Copaceni)

Alte ocurente in tara: Miorcani, Vascauti, Crasnaleuca si Darabani (jud. Botosani),

Dumbravita si Costeni (jud. Maramures), Pirva (jud. Alba), Risca, Sincrai-Calanu, Romos,

85

Chimindia (jud. Hunedoara), Soveja (jud. Vrancea), Coseni – Salaj, Perchiu (jud. Bacau), Cozieni-

Odaile, Minzalesti, Nistoroaia, Bisoca (jud. Buzau), Cucuteni-Diaconesti (jud. Dimbovita), Ciritei

– Neamt, Drajna (jud. Prahova).


Cheia – Turda, jud. Cluj

Dumbrava, Leghia şi Moghioroş, jud. Cluj

Cucuteni –Fieni, jud. Dâmboviţa


In tabelul ….sunt date compozitiile mineralogice pentru principalele zacaminte de gips din

Romania .

Tabelul…

Zăcământul

Componenţi mineralogici (%)

Gipsanhidr

it

min.

argiloase

cuar

ţLeghia - Aghireşti 74,5

1

18,32 4,99 -

Ceraşu – Valea Lespezi 56,4

2

14,97 -

Piatra Verde - Slănic 86,1

3

- - -

Cheia – Turda 90,7

1

- - 2,33

Copăceni - Turda 90,6

3

- - 1,86

A n h i d r i t

Caracteristicile calitative ale anhidritului din cele două zăcăminte de pe teritoriul judeţului

Prahova, sunt :

Ceraşu – Valea Drajnei: 65,5 % CaSO4 şi 7,5 % CaSO4 H2O ;

Ceraşu - Valea Lespezi: 63,2 % CaSO4 şi 7,2 % CaSO4 H2O.

G i p s

Zăcământul Mâneciu Ungureni– Mâneciu Pământeni – Ceraşu (Jud. Prahova)

Este localizat în Carpaţii Orientali, în depozitele egeriene (stratele de Cornu) ale sinclinalului

Slănic (pânza de Tarcău), în orizontul gipsurilor inferioare. Apare la zi in valea Teleajenului,

86

continundu-se până în valea Brădetului, prin Vârful Costenilor spre zona Dealului Ceraşu, până în

Valea Drajna, pe o lungime de 4 km (jud. Prahova).

Zacamantul este constituit din două nivele de gips, separate între ele de un nivel argilos de 50

– 70 m grosime:

− un nivel inferior, alcătuit din gipsuri şi marne argiloase cenusii roscate, pe alocuri

bituminoase, cu o grosime maxima de 200 m.

− un nivel superior, cu caracter ruditic, conţinând ca fragmente litice elemente remaniate

din şisturi cristaline şi din depozite de fliş cretacic paleogene, prinse într-o matrice argiloasă

gălbuie până la roşcată, cu o grosime maximă de 250 m.

Grosimea medie a depozitelor gipsifere din Valea Teleajenului este apreciată la 50 – 70 m, în

aval şi 40 – 60 m, în amonte. Spre culmea Costenilor, nivelul argilos ce separă cele două strate de

gips se efilează, nivelul gipsifer îngroşându-se până la 400 m în Valea Brădetului. Mineralizatia

are o textură granulară până la fibroasă, prezentând culori de la alb până la gălbui, uneori în tonuri

cenuşii.

Caracteristicile chimice ale gipsurilor din zonă:

- Ceraşu: 37 –39 % CaO, 48 – 53 % SO3, 4,5 % SiO2, 1,3 % Al2O3, 0,8 – 1,3 % Fe2O3, 0,3

–1,2 % MgO.

- Ceraşu – Valea Lespezi : 72,9 % CaSO4H2O; 4,0 % CaSO4;

- Mâneciu Ungureni: 73,3 % CaSO4H2O;

- Bătrâni: 85,7 % CaSO4H2O;

- Slănic – Piatra Verde: 87,9 % CaSO4H2O;

Zăcământul Pucioasa (Jud. Dâmboviţa)

Este situat pe versantul drept al Ialomiţei, la 400 m vest de oraşul Pucioasa, fiind constituit

dintr-un complex gipsifer: în baza aflorează un corp masiv de gips alb – cenuşiu, cu grosime de 15

m, la partea superioară a complexului gipsul fiind doar sub formă de intercalaţii de grosimi mici.

Conţinutul în gips al minereului este de 79 – 83 %.

Caracteristici chimice: 70,1 % CaSO4H2O; 5,0 % CaCO3 + MgCO3; 3,2 % CaSO4; 13,8 %

SiO2.

87

Zăcământul Călanu Mic – Sâncrai (Jud. Hunedoara)

Plasat în bazinul inferior al Streiului, este alcătuit dintr-un complex gipsifer, dezvoltat pe

grosimi de 16 – 45 m ce pune in evidenţă alternanţe de gips cu nivele marnoase.

Gipsul de la Călan este valorificat pentru ipsos şi ciment. Vârsta complexului este badeniană.

Caracteristici chimice: 86,4 % CaSO4H2O; 2,4 % CaSO4; 6,1% MgCO3; 5,1 % substanţe

argiloase.

Zăcământul Dumbrava (Jud. Cluj)

Caracteristici chimice: 92,00 % CaSO4H2O; 3,1 % CaSO4; 1,0 % substanţe argiloase.

.

6. Zacaminte nemetalifere de natura metamorfica

6.1. Disten

Distenul şi-a primit numele după diferenţa de duritate pe care o prezintă în două direcţii

diferite. Se mai numeşte şi cianit, după culoarea lui albastră. (în limba greaca kianos = albastru).

1. Utilizări

Refractaritatea este cea mai importantă proprietate comercială a distenului, 90 % din

producţie fiind folosită pentru fabricarea materialelor refractare.

Refractaritatea distenului constă în faptul că, atunci când este calcinat la 1 350°C se obţine un

amestec de silice (cristobalit) şi mullit. Mullitul este un mineral similar sillimanitului, dar stabil

pana la 1 800°C. Este extrem de refractar, are coeficient mic de dilatare, rezistă la abraziune şi la

eroziunea zgurei; are conductivitate medie, rezistenţa la compresiune mare şi, la temperaturi

ridicate, rezistenţă la coroziune. Mullitul este de fapt materialul căutat pentru materiale refractare,

88

silicaţii de aluminiu folosindu-se doar ca „minereu pentru mullit“.

Principalele utilizări sunt sub formă de cărămizi şi forme de turnare, cimenturi, mortare şi

materiale plastice refractare. Aceste produse sunt folosite în industria metalurgică în căptuşirea

cuptoarelor electrice pentru topirea bronzului cu conţinut ridicat de cupru, a alamei şi a aliajelor de

cupru-nichel, în metalurgia zincului şi în rafinarea aurului.

Este folosit de asemenea în industria sticlei, în principal în suprastructura tancurilor pentru

topit sticla si în industria ceramicii. Se pune şi problema folosirii elementelor rare şi disperse

conţinute în disten (Ge, Th, In, Ga).


Principalul factor genetic este metamorfismul regional de intensitate ridicată (faciesul

amfibolitic). Distenul se întâlneşte alături de granat, staurolit, rutil, preferenţial în micaşisturi şi

paragnaise.

Poate fi recuperat deasemeni din formaţiuni aluvionare, alături de alţi componenţi ai fracţiei

grele : magnetit, ilmenit granaţi, zircon, rutil, staurolit.


Zăcăminte cu disten şi sillimanit se găsesc în peninsula Kola, Iakuţia, Karelia, Urali,

Borisobask (Rusia), India, Canada şi Madagascar.


Cele mai importante concentraţii cu disten se află în Carpaţii Meridionali (Munţii Sebeş,

Munţii Semenic, Valea Sadului, Munţii Făgăraş cu sectoarele Negovanu-Cocoriciu-Moaşa), Munţii

Apuseni.

Zăcăminte:

Judeţul Sibiu: Lotru – Sebeş; Negovanu


Lotru – Sebeş şi Negovanu, jud. Sibiu

89


Zăcământul Negovanu inferior (Jud. Sibiu)

Corpul petrografic cu disten are formă lenticulară şi se extinde pe o lungime de 1,5 km şi o

grosime de 50 – 60 m, cunoscut fiind pe o adâncime de 200 – 250 m. Este evidentă relaţia

paragenetică a distenului cu cuarţul cu extincţie ondulatorie, granaţi, muscovit, hornblenda verde,

sillimanit, staurolit, ilmenit, rutil şi tremolit.

Conţinut mineralogic: 20 % disten, 15 % granat (almandin), 7 % feldspaţi, 40 % muscovit şi

40 % cuarţ.

Compoziţie chimică: Al2O3 59 %, SiO2 35 %, Fe2O3 3,23 %, K2O 0,60 %, MgO 1,40 %, TiO2

1,13 %.

6.2. Grafit

Numele de grafit provine de la cuvântul grecesc “graphos”, care înseamnă scriere.

Varietate cristalină cu simetrie hexagonală a carbonului, grafitul prezintă o culoare cenuşie

până la neagră, luciu metalic şi urmă neagră, este unsuros la pipăit şi posedă o duritate foarte

redusă.

Clivajul perfect bazal şi valorile ridicate ale conductibilităţii termice şi electrice, rezistenţa sa

neobişnuit de mare la cei mai frecvenţi reactivi chimici, fac din grafit unul dintre elementele cele

mai căutate în economie.

Din punct de vedere structural, se disting două varietăţi de grafit: grafitul cristalin şi

grafitoidul fin cristalizat, impropriu numit şi “grafit amorf”.

1. Utilizări

Grafitul se utilizează la fabricarea: minelor de creioane, lubrifianţilor, materialelor

refractare utilizate în industria metalurgică, la fabricarea unor electrozi, cărbuni şi perii colectoare

pentru dinamuri şi motoare, în industria electronică (la fabricarea tranzistoarelor şi a tuburilor

90

cinescopice, la microfoane) la galvanoplastie, la fabricarea prafului de puşcă fără fum, în tehnica

spaţială şi nucleară, la fabricarea diamantelor sintetice.

Poate fi utilizat ca material lubrifiant solid, compact, sub formă coloidală sau în

combinaţie cu alte materiale (metale), acolo unde nu este posibilă utilizarea unui lubrifiant

fluid sau semilichid (uleiuri sau unsori), în primul rând în tehnica nucleară şi la

construcţiile aerospaţiale.

Proprietăţile de conductivitate electrică ale grafitului, combinate cu cele tribologice

(coeficient de frecare foarte redus), explică larga utilizare ca perii pentru colectoarele maşinilor

electrice.

În industria chimică, grafitul se utilizează la fabricarea vopselelor şi a chiturilor antirugină, a

unor materiale plastice grafitice, la fabricarea unor piese, recipienţi, obiecte de laborator cu calităţi

anticorozive, la prepararea unor cimenturi şi lianţi speciali utilizaţi pentru lipirea electrozilor şi

plăcilor de cărbune.

Inerţia chimică a grafitului creşte cu puritatea sa; nu reacţionează cu acizii diluaţi şi nici cu

bazele, ceea ce explică utilizarea sa în medii agresive din punct de vedere chimic sau acolo unde

sunt prezenţi factorii de coroziune, de catalizator la reactoarele atomice.

Grafitul natural este produs sub trei forme comerciale: grafit fulgi, grafit microcristalin (sau

amorf) şi grafit bulgări. Domeniile de aplicaţie ale grafitului depind de proprietăţile acestuia:

conductivitate, flexibilitate, greutate mică, rezistenţă la temperaturi înalte.


a. Grafitul îşi are originea fie în depozitele cărbunoase sedimentare, recristalizate ca efect al

metamorfismului dinamo-termic, fie ca urmare a disocierii CO2 din depozitele calcaroase

metamorfozate, formându-se astfel silicaţi calcici, fie ca o consecinţă a disocierii cianurilor

juvenile. Este cazul zăcămintelor româneşti şi al numeroaselor ocurenţe din Cehia, Germania,

Austria, Iugoslavia, SUA.

b. Acumulări de grafit se pot realiza genetic prin concentrare lichid-magmatică, în magmatite

de tipul sienitelor nefelinice (Aliberovsk – Siberia de Est), granitelor (Bretagne – Franta,

Transbaikalia, Rhode Island-SUA), andezitelor (Japonia), al unor bazite şi ultrabazite din categoria

gabbrourilor şi peridotitelor (Finlanda) sau bazaltelor (Ovifax – Groenlanda).

91

c. Concentraţii de grafit de natură pirometasomatică, cum sunt cele din skarnele canadiene

(Ontario), din SUA şi din Coreea de Sud şi de Nord.

d. Grafit de natură hidrotermală, dezvoltat în filoane sau volburi; se valorifică în Sri-Lanka,

India, Madagascar şi Brazilia.


Cei mai mari furnizori de grafit sunt: Coreea de Nord, Coreea de Sud, Rusia, China, Austria,

Sri-lanka, SUA, Mexic, Madagascar, Germania, Marea Britanie şi Norvegia.


In ţara noastră, zăcămintele de grafit sunt legarte genetic de metamorfismul regional din:

Carpaţii Meridionali (districtele Baia de Fier – Novaci – Polovragi), Carpaţii Orientali (Anieş –

Rodna) şi din Munţii Apuseni (Dumbrava).

Zăcăminte de grafit:

1. Judeţul Gorj: Baia de Fier – Catelinu; Polovragi (Sectorul Ribari); Polovragi (Sectorul

Ungurelu); Polovragi (Sectorul Ungurelaş).


Baia de Fier – Catelinu şi Polovragi, jud. Gorj

Se exploatează doar zăcământul Ungurelaşu – Polovragi.


Zăcământul Polovragi (Jud. Gorj)

Acest zăcământ este localizat în bazinul superior al Văii Olteţului, pe teritoriul comunei

Polovragi, ocupând o suprafaţă ce circa 36 km2.

Conţinutul mediu în grafit al acestor concentraţii atinge 10 – 40 % grafit granular şi grafitoid,

la care se adaugă mineralele de gangă propriu-zise (mice, cuarţ şi feldspaţi).

Ungurelaş: grafit 10 – 40 % (96 – 98 % acid grafitic); S 0,08 - 0,10 %; V 10000 – 80000

ppm; Ge 110- 400 ppm.

92

Cătălinu: grafit 10 – 40 % (96 – 98 % acid grafitic); S 0,08 - 0,10 %; V 10 000 –

80 000 ppm; Ge 110 - 400 ppm.

6.3. Azbest

Este un termen generic ce desemnează un grup de minerale fibroase, flexibile, multe dintre

ele numai de interes mineralogic. Termenul “azbest” desemnează de fapt un produs comercial care

are posibilitatea de a se desface în fibre flexibile, fiind totodată acaustobiolitic şi ignifug. Cuvântul

are origine greacă şi înseamnă neconbustibil, indestructibil.

În ultimii ani a fost eliminat treptat din uz datorită efectului cancerigen al fibrelor

microscopice.

Varietăţile comerciale aparţin urmatoarelor grupe minerale:

- grupa mineralelor serpentinice - crisotil. La 6000 C fibra îşi pierde elasticitatea

transformându-se în pulbere, iar la 14500 C se topeşte.

- grupa mineralelor amfibolice - antofilit, amosit, actinot, tremolit. În Romania, cel mai

răspândit mineral este antofilitul.

.

1. Utilizări

Azbestul formează fibre flexibile (utilizate în textile) care sunt inerte din punct de vedere

chimic (filtre), termorezistente şi rezistente la atac chimic, incombustibile şi cu conductivitate

termică scăzută (izolatori ignifugi, vopsele speciale, materiale de fricţiune pentru frâne şi

ambreiaje), sunt rezistente la uzură, au rezistenţă electrică ridicată (garnituri de etanşare, hârtie şi

pâslă, suport pentru linoleum) şi oferă rezistenţă structurală şi calităţi izolatoare excelente

(conducte de azbociment, plăci de azbociment, filler în ceramică).

Se foloseste pentru confectionarea produselor textile de azbest pentru care sint necesare fibre

de cel putin 9 mm lungime.

Pentru industria placilor de azbest pentru acoperis (eternit) şi pentru azbociment se

intrebuinteaza azbestul inferior.

Cei mai mari consumatori sunt industriile de automobile şi avioane.

93

Se utilizeaza azbest şi la electroliza clorurii de sodiu.

Din crisotil (silicat de magneziu hidratat) de calitatea I şi II, prin prelucrare se obţin fibre

lungi utilizate în industria textilă, datorită faptului că sunt foarte flexibile, fine şi au un conţinut

scăzut în magnetit.

Crisotilul de calitatea a III-a este utilizat preponderent în industria textilă şi în fabricarea

hârtiei de azbest, cartoane, diafragme electrolitice, la fabricarea materialelor pentru amenajarea

drumurilor.

Crisotilul de calitatea a IV-a este utilizat la fabricarea azbocimentului din care sunt produse

ţevi, îmbrăcăminte pentru drumuri si, în cantităţi mici, la fabricarea maselor plastice.

Din amosit, prin prelucrare rezultă fibre lungi caracterizate prin densitate redusă şi o valoare a

izolării foarte bună, fiind utilizate în industria materialelor textile izolatoare.

2.Tipuri de ocurenţe geologice

Geneza azbestului a fost şi este mult discutată. Dar, în ultimul timp s-au acceptat ipotezele cu

privire la originea hidrotermală a acestor concentraţii, de regulă pe suport de ultrabazite (dunite,

peridotite, piroxenite) serpentinizate.


Cele mai importante zăcăminte de azbest crisotilic legate de masive serpentinice se

exploatează în Rusia (Bajenovo – Urali), Canada (Quebec – Thetford), SUA (Arizona), Republica

Sud-Africană (Transvaal), Iugoslavia (masivul Ibar) şi Turcia.


Azbestul crisotilic se întâlneşte în zona de dezvoltare a rocilor serpentinice din estul

Banatului şi vestul Olteniei (Munţii Almăjului şi Parângului).

In Munţii Almăjului, în judeţul Mehedinţi, se cunosc acumulări la: Potcoava – Liubotina,

Eibenthal – Tişoviţa – Codicea, Plavişeviţa – Puşcarschi.

Azbestul amfibolic (preponderent tremolitic) apare în Banatul de est şi Oltenia vestică în

sectoarele: Plavişeviţa – Cherbelezu (jud. Mehedinţi), Urdele – Muntinu şi respectiv Rudaria,

94

Putna, Urda Mică, Comoroşniţa, Marinizvorul, Buchin, Prilipcioane, Rudina-Tilva Znamenului,

Boican, Agadici (jud. Caraş – Severin).

Zăcăminte:

1.Judeţul Caraş Severin: Agadici; Boican – Urda Mare – Rudărie; Rudăria (Marin Izvor, Fata

Lungă, Taria).

2.Judeţul Mehedinţi: Eibenthal – Codicea Mare; Eibenthal – Codicea Mică.


Agadici şi Boican - Rudărie, jud. Caraş Severin, Eibenthal – Codicea jud. Mehedinţi.


Zăcământul Eibenthal – Tişoviţa – Codicea (Jud. Mehedinţi)

Zăcământul este plasat în bazinul superior al văii Tişoviţa, în zona dealurilor Potcoava,

Dalma, Gorunul, Babaluna, a Văii Tianit şi a dealului Cioaca Babei.

Este cantonat în aureola de contact de pe flancul vestic al unei intruziuni (lopolit) ultrabazice.

Filoanele au lungimi de 1000 m şi grosimi de 1,5 cm.

La Eibenthal – Codicea Mare azbestul este crisotilic şi are aspect de fulgi şi un conţinut

mediu de 16 %.

Zăcământul Boican (Jud. Mehedinţi)

Zăcământul de azbest amfibolic (preponderent tremolitic) este situat în bazinul superior al

pârâului Boican, afluent al văii Berzeasca.

Zacamantul are o textură paralelă (data de orientarea fibrelor). Se dispune într-o reţea

filoniană, cu lăţimi ale filoanelor de 5 – 10 m şi lungimi de până la 500 m, respectiv în fibre ce

ating 50 – 250 cm lungime şi grosimi de 2 – 100 cm (13,9 %).

Zăcământul Agadici (Jud. Mehedinţi)

Zăcământul Agadici este situat la vest de oraşul Oraviţa şi este format din ultrabazitele

serpentinizate care conţin separatii azbestifere (tremolitice) sub forma unor filonaşe cu conţinut

ridicat de tremolit, bine individualizate, cu dispoziţie paralelă sau în evantai.

95

Lungimea separaţiei azbestifere atinge 350 m, iar lăţimea 130 m. Orientarea generală a

zăcământului este NE – SV.

6.4. Talc

Talcul este un hidrosilicat de magneziu (3MgO·4SiO2·H2O) cristalizat sub forma de lamele

foarte subţiri sau agregate fibroase. Varietatea compactă poarta numele de steatit.

Talcul are culoare albă, luciu gras şi duritate extrem de redusa.

Cele mai obişnuite roci purtătoare de talc sunt şisturile talcoase.

1. Utilizări

Talcul are hidroscopicitate mică, capacitate mare de absorbţie, este inert chimic şi are

conductivitate termică şi electrică scăzută. Aceste proprietăţi determină utilizările sale principale:

Industria hârtiei

Proprietăţile care îl recomandă sunt: luciu (coef GE min 75), opacitate sub formă de pudră,

grad de abrazivitate scăzut, mărimea particulelor (în medie, 8 – 12 microni).

Talcul este utilizat ca material de umplere pentru a îmbunătăţi capacitatea de absorbţie,

opacitatea şi strălucirea şi pentru a mări fineţea suprafeţelor la sfârşitul procesului umed de

fabricare a hârtiei.

Industria vopselelor

Proprietăţile care îl recomandă sunt: culoarea albă, absorbţia scăzută a uleiurilor, mărimea

particulelor extrem de mică, opacitatea sub formă de pudră.

Talcul are un efect de întărire, previne precipitarea şi controlează vâscozitatea. De asemenea

se foloseşte ca pigment şi material de umplere.

Industria materialelor plastice

Proprietăţile care îl recomandă sunt: culoare albă, inerţie chimică, conţinut scăzut de fier,

rezistenţă electrică şi grad de abraziune scăzut.

Are un puternic efect de întărire în plastic, creşte rezistenţa la temperaturi ridicate,

îmbunătăţeşte reologia topiturii şi reduce contracţia la turnare (polipropilen, polietilenă). În

polipropilen o încărcătură de 20 % talc măreşte rigiditatea cu 80%, iar o încărcătură de 40%

96

măreşte rigiditatea cu 150% (panouri, mobilier de plastic, piese auto – borduri, rezervoare,

amortizoare).

Industria cauciucului

Proprietăţile care îl recomandă sunt: mărimea particulelor de max. 2 microni, inert chimic,

rezistenţă electrică, bun lubrifiant.

În industria cauciucului se foloseşte la tapisarea formelor de turnare.

Industria ceramică

Proprietăţile care îl recomandă sunt: compoziţie chimică uniformă, culoare, distribuţia

mărimii particulelor.

Punctul de topire ridicat (stabil până la 900°C), acţiunea sa ca flux (datorită conţinutului în

MgO) şi dilatării termice previzibile permit temperaturi de ardere mai scăzute şi cicluri de ardere

mai scurte pentru produsele ceramice: faianţă (50 ÷ 70 % talc), ceramică sanitară, porţelan.

Conductivitatea termică mare, conductivitatea electrică scăzută şi forţa dielectrică ridicată a

talcului îl fac utilizabil în porţelanul electric.

Industria medicamentelor

Este folosit în tablete ca lubrefiant, glisant sau diluant şi ca pudră pentru mănuşi chirurgicale.

Industria cosmetică

Proprietăţile care îl recomandă sunt: conţinut cuarţ max. 1%, conţinut tremolit max. 0,1%, pH

neutru, conţinut de arseniu max. 3 ppm.

Este utilizat ca lubrefiant, glisant, pentru retenţia parfumurilor bazată pe pH (pudră de talc,

antiperspirante, săpunuri, creme, loţiuni). Utilizarea sa la fabricare produselor cosmetice se

datorează durităţii scăzute, inerţiei din punct de vedere chimic, culorii albe precum şi a

hidrofobicităţii.

Industria îngrăşămintelor

Talcul este utilizat în industria procesări fertilizatorilor.


a. Pe suport de ultrabazite magneziene prin metamorfism hidrotermal, pe seama piroxenilor

şi a amfibolilor magnezieni – diopsid şi mai ales tremolit.

b. prin metamorfism regional, pe suport de dolomite cristaline.

c. prin metamorfism de contact (pirometasomatic - hidrotermal) asupra rocilor dolomitice.

97


Cele mai mari posesoare de roci talcoase din lume sunt: SUA (Ontario, New-York,

California, Georgia, Virginia), China (Toga), Rusia, Franta, Italia, Norvegia, Suedia, Spania,

Coreea de Sud, Canada, Austria, Japonia, India, Egipt, Germania.


Pe teritoriul romanesc, cele mai însemnate concentraţii talcoase se încadrează genetic la trei

etape de formare:

- substanţe asociate cristalinului preassyntic carpatic, cu concentraţii în Carpaţii Orientali

(Drăgoiasa – Suciava şi Borsec – Bilbor – Voşlobeni – Harghita) şi respectiv în Carpaţii

Meridionali (Pîrvova – Caraş Severin).

- substanţe asociate seriilor epimetamorfice assyntice carpatice, cu districtul Marga –

Voislova – Caraş Severin, din Carpaţii Meridionali.

- substanţe asociate seriilor epimetamorfice varistice carpatice cu zăcăminte în unitatea

Carpaţilor Meridionali, în masivul Poiana Rusca, respectiv în perimetrul Lelese – Cerişor Govăjdia

– Zlaşti – jud. Hunedoara.

Zăcăminte de roci cu talc:

1.Judeţul Caraş Severin: Marga – Voislova; Pârvova.

2.Judeţul Hunedoara: Cerişor – Lelese Central; Cerişor – Lelese Vest – Extindere; Lelese –

Cerişor; Lelese – Cerişor Vest; Poiana Răchiţele – Runcu Mare (Perimetrul Rugi).

3.Judeţul Suceava: Drăgoiasa.


Marga, jud Caraş Severin

Lelese, jud. Hunedoara

98


Zăcământul Marga – Voislova (Jud. Caraş-Severin)

Este unul dintre cele mai mari zăcăminte de talc din ţară, fiind localizat la est de Caransebeş,

pe Valea Niermeşului şi Valea Mânzului, valorificându-se prin cariera Certej.

Rocile utile constau din şisturi cuarţoase cu dispoziţie lenticulară, ce fac parte dintr-o stivă de

şisturi sericitoase, grosimea "utilului" atingând 35 - 50 m, pe o lungime de 50 m.

Genetic, aceste zăcăminte sunt interpretate ca fiind efectul unor procese regional-

metamorfice, pe suport de roci ultrabazice, sub influenta unor solutii hidrotermale ascendente.

Talcul extras în cariera Marga prezintă următoarele caracteristici chimice: 46,1 % SiO2; 26,3

% MgO; 4,4 % CaO; 7,3 % Fe2O3; 7,7 % P.C.

Talcul de Marga se livrează în următoarele sorturi:

granulaţie umiditate culoare

- Sort A 0 – 150 mm 4 % gri

- Sort B 0 – 300 mm 8 % verzui

Zăcământul Lelese – Cerişor – Govăjdia (Jud. Hunedoara)

Cele mai importante concentraţii se dezvoltă în Dealul Mălăiaţa (Cerişor), Valea Govăjdia –

Dealul Groşi (Govăjdia) şi Valea Mărginelului (Lelese), respectiv pe Valea Lupului, mineralizaţia

fiind localizată în "dolomitele de Hunedoara”.

Dimensiunile lentilelor sunt foarte variate, cu lungimi de la 4 m la 100 m şi grosimi de 1,5 m

până la 36 m.

Structura este lepidoblastică, iar textura şistoasă până la masivă.

Compoziţie chimică Lelese – Cerisor: 35,8 % SiO2; 21,4 % MgO; 20,1 % CaO; 0,8 % Fe2O3;

0,7 % Al2O3; 20,4 % P.C.

Compoziţie chimică Lelese – Cerisor Vest: 30,4 % SiO2; 18,4 % MgO; 24,4 % CaO; 0,4 %

Fe2O3; 0,4 % Al2O3; 24,2 % P.C.

Compoziţie chimică Cerisor – Lelese Vest – Extindere: 31,9 % SiO2; 20,4 % MgO; 24,1 %

CaO; 0,28 % Fe2O3; 22,64 % P.C.

99

6.5. Magnezitul

Magnezitul (Mg CO3) este cel mai important mineral de Mg. Numele provine din grecescul

Magnesia lithos, insemnand o piatra din Magnesia, o peninsula in estul Thessaliei.

Carbonatul de magneziu se găseşte atât sub formă cristalină (cristalizează în sistem trigonal),

cât şi sub formă criptocristalină, compactă. Are culoare albă, alb-gălbuie sau alb-cenuşie si luciu

sticlos.

1. Utilizări

Magnezitul se utilizează în industria siderurgică (sub formă de cărămizi refractare forsteritice,

care rezistă până la 3000ºC, cu care se căptuşesc părţile inferioare ale furnalelor şi

convertizoarelor), în industria cimentului (pentru fabricarea cimentului, utilizat la abrazivi şi la

pietre de polizor), în industria chimică (la obţinerea magneziului metalic, a oxidului şi sărurilor de

magneziu, a magnezitei caustice etc). Se mai utilizează în constructii pentru obţinerea unor

tencuieli rezistente (se foloseşte magnezit în amestec cu nisip, rumeguş de lemn, diatomit, talc etc).

Magnezitul brut este o sursă ieftină şi convenabilă de MgO (îngrăşământ pentru nutreţ verde,

material brut pentru sticlă şi ceramică, materie primă pentru magneziu metalic); material de

umplere în vopsea, hârtie, plastic, cauciuc; absorbant (îngrăşăminte pe bază de nitraţi de amoniu,

purtător de germicide şi insecticide, şi explozibili).

Magnezita calcinată caustică (CCM)

Este o sursă concentrată de magnezită activă chimic, folosită ca materie primă pentru produse

chimice pe bază de magneziu, magneziu metalic, pentru producerea cimentului Sorel (ciment

oxiclorură şi oxisulfat); acceptor pentru acizi, elimină clorul, agent de vulcanizare (polimeri şi

cauciuc care conţin halogeni); ingredient în producţia sticlei (sticlă optică şi electronică); material

de acoperire pentru fabricarea produselor ceramice de sticlă; în farmaceutică ca bază pentru

prepararea vitaminelor, antacizilor, laxativelor; material de îngroşare în cosmetice (rujuri); flux

(cuptoare electrice); sursă pentru Mg nutritiv (supliment alimentar pentru animale, îngrăşământ);

absoarbe amoniac, fosfaţi şi metale grele (tratarea apelor menajere şi reziduale); creşte alcalinitatea

(neutrali-zarea acizilor industriali, fabricarea vâscozei); absoarbe SO2 din emisiile de gaze.

CCM poate fi topit în cuptoare electrice la 2 800-3 000°C obţinându-se magnezită topită, cel

mai bun sort de periclaz, cu o densitate volumetrică mai mare de 3,50 g/cm3 şi dimensiunea

cristalelor mai mare de 1000 µm, considerabil mai mare decât cea a magnezitei dublu calcinate,

100

ceea ce îi conferă proprietăţi refractare superioare şi rezistenţă la eroziune (materiale refractare

speciale cum sunt cărămizile refractare carbon-magnezită de calitate superioară, folosite la

căptuşirea cuptoarelor de mare temperatură). În plus, proprietăţile sale electrice îl fac utilizabil ca

izolator în dispozitive de încălzire a apei, aparate de sudură, sisteme de încălzire centrală.

Magnezita ca materie primă

- Carbonat de magneziu – utilizat la medicamente, izolator termic, sticlă şi ceramică,

cauciuc, vopsele, îngrăşăminte.

- Bisulfit de magneziu – pentru digerarea celulozei din lemn şi hârtie.

- Clorură de magneziu – sursă de HCl şi MgO, obţinere electrolitică de

magneziu metalic, granularea îngrăşămintelor, agent de dezgheţare.

- Sulfat de magneziu – utilizat în medicamente, hârtie, chimicale, vopsele, coloranţi, ţesături

ignifuge, detergenţi, explozibili, chibrituri, îngrăşă-minte.

- Hidroxid de magneziu – este alb, insolubil, nu este toxic şi se descompune printr-o reacţie

endotermă la 332°C, producând vapori de apă care diluează gazele combustibile şi acţionează

bariera de difuzie, lipsind flacăra de oxigen. Astfel, se utilizează în termoplastice, cum ar fi

polipropilena şi poliamidele, materiale plastice de construcţie, cabluri şi fire electrice. Această

reacţie este utilizată şi pentru răcirea discurilor de frână (înlocuitor al azbestului).

- Spineli sintetici - Mg(OH)2 sau MgO + Al2O3, calcinat la >1 700°C. Sunt folosiţi la

fabricarea cărămizilor refractare cu spineli.

Magnezită dublu calcinată

Este dură, densă şi nu reacţionează chimic. Rezistă la atac chimic (inclusiv la zgură), este

puternic refractară având cel mai ridicat punct de topire dintre toţi oxizii refractari (2 800°C pentru

periclazul pur). Este rezistentă la abraziune şi este folosită ca refractar fundamental.

Magneziu metalic

Magneziul este cel mai uşor metal dintre cele folosite pentru construcţii metalice (1,738

g/cm3), are temperatura de topire relativ scăzută (651°C) şi se solidifică rapid rezultând o suprafaţă

excelent finisată.

Are cel mai mare raport rezistenţă mecanică/greutate dintre toate materialele structurale

folosite în mod obişnuit (inclusiv multe mase plastice), este rigid, are o capacitate de amortizare

101

ridicată (de 25 de ori mai mare decît a aluminiului), se sudează uşor prin metode convenţionale,

poate fi turnat în forme aproape finale prin orice tehnologie convenţională de turnare şi este uşor de

prelucrat (componente pentru automobile, industria aerospaţială).

Pentru a mări eficienţa combustibililor, componentele auto din oţel sunt înlocuite cu

componente din magneziu sau aliaje de magneziu. Prin injectare în matriţe (forme) la presiune

ridicată (170-1 020 atmosfere) se obţin mulaje mai dense, care pot înlocui mulajele din oţel (cadre

de scaune auto, volane, capace pentru pistoane, lagăre pentru ambreiaj şi cutii de viteză).

Magneziul este folosit şi ca deshidratant pentru metanol, ca reactiv în produse pirotehnice

(pulbere de Mg sau Mg/Al) şi ca materie primă pentru industria chimică.

Datorită proprietăţilor sale electrochimice, se foloseşte în anozi pentru a preveni coroziunea

galvanică a oţelului în anumite medii (conducte subterane, rezervoare de depozitare, boilere

domestice).

Aliaje de magneziu

Sunt aliaje extrem de uşoare, în care magneziul este componentul principal, cu până la 10 %

Al, Mn, Zn, Si, Be, pământuri rare, Ag etc. Sunt folosite la componente auto şi aerospaţiale şi

pentru diverse produse structurale. Aliajele speciale cu Zn, Zr, Ag, Y şi pământuri rare operează

până la 300°C pe intervale mari de timp, fiind folosite pentru cutii de viteză pentru elicoptere,

cadre pentru motoare şi flapsuri de frânare pentru avioane.

Magneziul are o mare afinitate pentru sulf şi atunci când este injectat în topituri de fier sau

oţel reduce conţinutul de sulf.


Zacamintele de magnezit sunt asociate cu rocile bogate in Mg (ex: dolomite sau serpentinite).

Magnezitul cristalin se formeaza :

a. In conditii hidrotermale prin inlocuirea metasomatica a dolomitelor, calcarelor sau

argilelor din formatiunile afectate de procese orogenice sau magmatice.Zacamintele formeaza de

obicei corpuri lenticulare, uneori cu relicte din roca primara. Lungimea lentilelor poate avea de la

sute pana la cateva mii de m si grosimea lor de la zeci la sute de m.. Magnezitul format prin

inlocuirea calcarelor nu apare in contact direct cu ele ci este separate de ele prin dolomite.

102

Cel mai mare zacamant de acest tip se afla in Styria (Austria). Astfel de zacaminte se mai

gasesc in Pirinei, Alpii Estici, Carpati, Urali, Brazilia (Serra das Aguas, Bahia), in SUA in Statul

Washington si in Nevada.

Zacamintele de magnezit masiv (“amorf”) pot fi:

b. Zacaminte hidrotermale de magnezit masiv. Acestea se gasesc in ultrabazitele

serpentinizate si isi datoreaza originea levigarii Mg din serpentinite prin intermediul solutiilor

hidrotermale. Acest magnezit se formeaza in conditii de temperatura si presiune scazute. In

consecinta, zacamintele de acest tip nu depasesc de obicei o adancime mai mare de 200 m.

Aceste zacaminte sunt situate de unii autori tipului de segregare laterala (Jankovic, Vakanjac,

1969).

Magnezitul se poate forma si prin serpentinizarea unor roci ultrabazice.

Zacaminte de acest tip apar in Insula Euboia (Grecia), Austria (zacamantul Kraubath),

California (zacamantul Santa Clara), Quebec (Canada, zacamantul Kilmar), Iugoslavia (zacamantul

Golesh).

c. Zacaminte de infiltratie de magnezit masiv

Aceste zacaminte se formeaza prin alterarea serpentinitelor datorita apelor care contin CO2.

Odata cu Mg mai sunt eliberati din serpentinite si Al si Fe3+, care precipita formand concretiuni la

suprafata serpentinitelor (Lesko, 1972). Aceasta are ca efect si o crestere a ph-lui solutiei. La un

pH aproximativ 11, Mg se separa atat ca Mg(OH)2 sau MgCO3.XH2O (nesquehonite), depinzand

de valoarea presiunii partiale a CO2. In timpul separarii acestor compusi Ca ramane in solutie, fiind

transportat la distanta fata de zacamintele de magnezit care se formeaza.

Un zacamant reprezentativ pentru acest tip este zacamantul Khalilovo in Urali. Alte

zacaminte sunt cunoscute in Germania (St. Egidien in Granulitgebirge), Polonia (Zabkowice) si

Iugoslavia (zacamantul Mramor).

d. Zacaminte sedimentare de magnezit masiv

Acestea se dezvolta:

1.in lagune si ape sarate

103

In apa sarata, magnezitul se formeaza intr-un mediu alcalin reducator la o concentratie

mare a Mg SO4 si alte saruri (peste 380 mg/l), sub o presiune partiala mare a CO2 si un continut

mic de calciu (mai mic de 50 mg/l), in prezenta H2S, NH3 si la o crestere a temperaturii apei.

Magneziul precipita prima data probabil ca Mg(OH)2, care trece gradat in MgCO3.

XH2O si mai departe in MgCO3.

Zacamintele sedimentare de magnezit contin deasemenea dolomit, calcar si pirita.

Aceste zacaminte de sedimentare marina sunt exemplificate de cele din Manchuria

(China), care sunt cele mai mari din lume.

2.in lacuri cu apa proaspata

Zacamintele de magnezit masiv din mediile lacustre cu ape proaspete au nevoie pentru

formare de un supliment de Mg din solutiile fierbinti emanate din magma (zacamantul Bela Stenasi

BeliKamen din Iugoslavia) sau din suvoaiele de suprafata din ultrabazitele si serpentinitele intens

alterate (zacamintele Overton si Needles (Nevada, SUA).

Suplimentar, magnezitul este obtinut :

e. din apa de mare

Din apa de mare (cu un continut de MgCl2 = 4,176g/l) si din apele subterane mineralizate este

posibil de extras Mg(OH)2, care se formeaza datorita reactiei dintre MgCl2 si Ca(OH)2. Exista statii

de preparare care produc Mg din apa de mare in California (Mass Landing), New Jersey (Cape

May), Texas (Freeport), Mississippi (Pascajoula) si in Florida (Port St.Joe); in Rusia in Crimea, in

Anglia si Norvegia.

MgO poate fi deasemenea obtinut ca subprodus la exploatarea NaCl prin evaporarea apei de

mare. In Newark (California, SUA), dupa evaporarea celei mai mari parti a NaCl, saramura contine

6-8,7% MgCl2, 4,2-7,1% MgSO4. Mg este obtinut ca Mg(OH)2 dupa inlaturarea sulfatilor prin

actiunea CaCl2.

f. din saramuri

In Michigan (SUA), Mg(OH)2 este obtinut din apa subterana cu 9,9% MgCl2 de la o adancime

de aproximativ 1 km.

104

3. Tari producătoare

Principalele ţări producătoare de magnezit sunt: China, Rusia, SUA, India, Austria, Cehia,

Grecia, etc.

4. Ocurenţe in Romania

In ţara noastră, concentraţii mai importante cu magnezit se găsesc în unitatea structurală a

Muntilor Meridionali, în districtul Tişoviţa, de-a lungul aliniamentului Ogasu Mare - Ogaşu Mic –

Tişoviţa - Răcita Mare-Sambotina - Ciochita, pe o linie de fractură paralelă cu Dunarea.

Zăcăminte magneziene :

Judeţul Mehedinţi: Tişoviţa; Tişoviţa – Recita Mare (sector Liubotina); Tişoviţa – Recita

Mare (sector Sudic).


Tişoviţa, jud. Mehedinţi - serpentine magneziene


Zăcământul Tişoviţa (Jud. Mehedinţi)

Zăcământul este cantonat în serpentinite cu structură idiomorf - granulară şi textură brecioasă,

foarte friabile. Cel mai important corp este cel de la Ciochita, care atinge 400 m lungime, 150 - 200

m lăţime şi 60 m grosime.

Magnezitul se dezvoltă sub formă de filonaşe anastomozate sau ca impregnaţii în rocile

serpentinice, mineralizaţia apărând sub trei aspecte:

- magnezit alb sub formă de reţea fină, granule fine sau filonaşe de 1 – 20 cm grosime;

- serpentinite magnezitice cu oxizi de fier,

- magnezit alb în filonaşe neorientate, în cadrul unor roci serpentinice care alternează cu

dunite şi peridotite.

105

Compoziţia mineralogică: 54 % antigorit – crisotil, 25 % magnezit, 7 % olivină, la care se

adaugă cantităţi mici de silice sub formă de opal şi cromit.

7. Roci utile

7.1. Roci magmatice

7.1.1. Granit

Etimologic, termenul “granit”provine de la cuvantul latin “granum” = granulsi caracterizeaza

aspectul granular al rocii.

Granitele sunt roci magmatice intrusive, cu structură faneritică, holocristalină şi hipidiomorfă

sau alotriomorf-granulară, in a căror componenţă mineralogică intra: cuarţul, feldspaţii potasici

(ortoza), microclinul şi feldspaţii plagioclazi acizi (albit, oligoclaz). Ca minerale subordonate apar:

muscovitul, biotitul, hornblenda şi foarte rar piroxeni. Ca minerale accesorii se întâlnesc zircon,

turmalin, granat, epidot etc.

Culoarea variază în funcţie de abundenţa mineralelor secundare.

1. Utilizări

Granitele sunt folosite, funcţie de conţinutul mineralogic, structura rocii şi culoare, în lucrări

de construcţie (piatră spartă, concasată şi fasonată), cioplituri şi placaje în lucrări ornamental -

decorative, lucrări de întreţinerea drumurilor, agregate naturale pentru betoane etc.


Principalele forme de zăcământ ale granitelor sunt: batolite, lacolite, dykuri, stockuri, filoane

fisurate


Granitele formează masive importante în Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali şi în

Dobrogea de Nord.

106

Zăcăminte:

Granit ornamental

1.Judeţul Caraş – Severin: Topleţ.

2.Judeţul Tulcea: Dealul Şerparu; Greci - Extindere.

Granit pentru construcţii

1.Judeţul Arad: Radna.

2.Judeţul Bihor: Pietroasa.

3.Judeţul Caraş Severin: Cruşoviţa; Iablaniţa; Valea Cernei – Seracova; Valea Porcului.

4.Judeţul Gorj: Meri; Pleşa – Porceni.

5.Judeţul Mehedinţi: Mala - Eşelniţa.

6.Judeţul Satu Mare: Valea Lupului – Homoroade.

7.Judeţul Tulcea: Atmagea; Căprărie; Căprărie – Măcin; Izvoarele Măcin – VII; Măcin –

Derea – Anton Suluk; Turcoaia – Iacobdeal.


Turcoaia, jud. Tulcea

Pleşa-Porceni, jud. Gorj


Zăcământul Turcoaia (Jud. Tulcea)

Zăcământul Turcoaia este situat pe malul drept al Dunării (braţul Dunărea Veche), în culmea

vestică a Masivului Iacobdeal, la est de localitatea cu acelasi nume, unde apar mai multe varietăţi

de granit în funcţie de proporţia mineralelor subordonate: cu riebeckit, cu riebeckit şi egirin, cu

biotit, cu piroxeni.

Se exploatează doar granitul cu riebeckit şi egirin care prezintă un aspect omogen, culoare

cenuşie – roz, textură compactă şi spărtură neregulată. Structura este hipidiomorf – granulară.

Compoziţia mineralogică este: feldspat 55 %, cuarţ 33 %, riebeckit 9 % şi egirin 3 % (ca

minerale principale), minerale accesorii primare (apatit, biotit, titanit, magnetit) si secundare (clorit,

epidot).

107

Zăcământul Pleşa – Porceni (Jud. Gorj)

Zăcământul Pleşa – Porceni constituie creasta şi versantul estic al Dealului Porceni, din

apropierea localităţii Valea Sadului. Face parte dintr-un mare batolit, extins pe distanţa de 18 km,

orientat est – vest, denumit “granitoidul de Suşiţa “.

Roca este cenuşie, dura, compactă, dar foarte fisurată.

Mineralele principale sunt feldspatii potasici (ortoză şi microclin) şi cuarţul. Ca minerale

secundare se întâlnesc feldspaţii calco–sodici. Subordonat apar piroxeni, biotit, sericit, clorit,

zoizit.

Caracteristici fizico-mecanice:

- densitate aparentă = 2,58 – 2,68 g/cm3

- absorbţie de apă la pres. şi temp. normale = 0,28 – 0,93 %

- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 1 336 – 1 810 daN/cm2 rezistenţă la compresiune

(25 cicluri îngheţ/dezgheţ) =867–1 080 daN/cm2

Zăcământul Radna (Jud. Arad)

Zăcământul Radna este amplasat in Dealul Popilor, pe versantul sudic al Munţilor Zarand, la

400 m nord de localitatea Radna.

Granitul are structură hipidiomorf– granulară şi textură masivă, compactă, uneori slab

orientată.

Din acest zăcământ se exploatează trei varietăţi principale de granit:

- granit alb – cenuşiu – roziu, cu granulaţie fină sau medie, constituit din ortoză (75 - 80

%), cuarţ şi biotit;

- granit cenuşiu – galbui – roziu, cu granulaţie mare sau medie, având în compoziţie

feldspaţi (63 – 70 %), cuarţ (25 – 30 %), biotit (5 – 6 %), muscovit (3 %) şi, sporadic, epidot şi

minerale opace;

- granit cenuşiu – roziu sau cenuşiu – brun, cu granulaţie mare şi aspect pătat, compus în

principal din feldspat (peste 75 %) şi cuarţ.

Parametrii fizico-mecanici:

- densitate = 2,64 – 2,68 g/cm3


108

- compactitate = 96 – 98 %


- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 1 600 – 1 950 daN/cm2

- rezistenţă la comp. (25 cicluri îngheţ/dezgheţ) =1550–1850 daN/cm2

- rezistenţa la uzură prin frecare = 0,20 – 0,40 g/cm2

- rezistenţa la şoc mecanic = 55 - 70 daN·cm/cm3.

7.1.2. Granodiorit

Granodioritele sunt roci magmatice intrusive, intermediare între granite şi diorite cuarţifere.

Ele au o structură faneritică, holocristalină şi hipidiomorf – granulară, alcătuită din cuarţ, feldspat

plagioclaz (oligoclaz) mai mult decât feldspat alcalin (ortoză, microclin, albit) şi unul sau mai

multe minerale femice (biotit, hornblendă verde, piroxeni). Acese roci au culori mai închise decât

granitele, din cauza procentului mai redus de cuarţ şi a prezenţei mineralelor femice.

Granodioritele prezintă variaţii structurale de la microcristaline până la pegmatitice.

1. Utilizări

Granodioritele se folosesc pentru lucrări de construcţii civile/industriale şi de drumuri şi

pentru lucrări ornamentale şi decorative.

Caracteristicile lor calitative, ca şi utilizările, sunt asemănătoare cu cele ale granitelor.


Principalele forme de zăcământ ale granodioritelor sunt: batolite, lacolite, dykuri, stockuri,

filoane fisurate.


Granodioritele se întâlnesc în Munţii Vlădeasa, la Băiţa Bihor, Săvârşin, în Poiana Ruscă şi în

Banatul de Vest.

Zăcăminte:

1.Judeţul Bihor: Pietroasa.

109

2.Judeţul Brasov: Zărnesti - Dealul Blidarului.

3.Judeţul Caraş Severin: Brădişoru de Jos (perimetrul I); Brădişoru de Jos (perimetrul I);

Surduc – Banat.

4.Judeţul Cluj: Valea Lungii – Valea Drăganului.

5.Judeţul Tulcea: Greci – Măcin, Greci (Piatra Imbulzită).


Greci, jud. Tulcea

Maidan, Brădişoru, jud. Caraş-Severin

Zărnesti, jud. Brasov


Zăcământul Brădişorul de Jos (Jud. Caraş Severin)

Zăcământul este amplasat la sud de localitatea Brădişorul de Jos, unde apar granodiorite cu

biotit, utilizate ca piatră spartă pentru drumuri şi căi ferate.


- densitate aparentă = 2,609 g/cm3

- compactitate = 97,42 %

- absorbţie de apă la pres. şi temp. normale = 0,57 %

- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 1 230 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 16,36 – 23,6 %

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată = 73,43 %

Zăcământul Greci (Jud. Tulcea)

Granodioritele de la Greci au culoare cenuşie, sunt compacte şi apar alături de granite (sunt

diferenţiate ale aceleaşi magme) ca intruziune în stratele de Carapelit. Rezervele sunt foarte mari,

iar zăcământul este exploatat prin mai multe cariere.

Caracteristicile fizico-mecanice sunt următoarele:

- densitate aparentă = 2,646 - 2,689 g/cm3

- compactitate = 98,16 – 99,15 %

110



- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 11 – 33,43 %

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată = 72,95 %

Granodioritele de Greci sunt utilizate ca piatră spartă pentru drumuri, căi ferate şi

construcţii industriale, ca piatră fasonată (pavele şi borduri) şi chiar ca rocă ornamentală.

7.1.3. Diorit

Dioritele sunt roci magmatice intrusive alcătuite din feldspat plagioclaz neutru (andezin) sau

oligoclaz, hornblendă, biotit, piroxeni şi cuarţ. Atunci când cuarţul depăşeşte 5%, roca se numeşte

diorit cuarţifer. După mineralul melanocrat predominant, dioritele pot prezenta următoarele

varietăţi: diorite cu piroxen, diorite cu biotit, diorite cu hornblendă. Structura dioritelor este

holocristalină, iar textura masivă. Culoarea diferă funcţie de conţinutul mineralogic, de la cenuşiu

la verde.

1. Utilizări

Dioritele sunt utilizate ca piatră spartă, cioplituri, blocuri brute şi fasonate şi pentru diverse

lucrări ornamental - decorative.

Dioritele microcristaline au calităţi tehnologice superioare dioritelor pegmatoide, iar cele

biotitice sunt inferioare faţă de cele piroxenice.

Condiţiile de calitate impuse pentru folosirea dioritelor pentru construcţia de drumuri şi

balastarea căilor ferate sunt prevăzute în SR 667/2001 - Agregate naturale şi piatră prelucrată

pentru lucrări de drumuri, respectiv SR 2246/1996 - Piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale

ferată (prezentate anterior).


Dioritele apar în partea de nord a Munţilor Zarand, în Carpaţii Meridionali, în Munţii

Apuseni, în Banat şi în Dobrogea de Nord (Greci).

111

Zăcăminte:

1. Judeţul Arad: Pauliş; Şoimoş.

2. Judeţul Caraş Severin: Forotic.

3. Judeţul Sălaj: Moigrad.


Şoimoş, jud. Arad


Zăcământul Şoimoş (Jud. Arad)

Zăcământul de diorite Şoimoş este situat în versantul drept al Mureşului, între localităţile

Şoimoş (vest) şi Odvoş (est), pe versantul sudic al dealului Cioca Banişiului Mic, Masivul Highiş –

Drocea (M-ţii Zarandului).

Dioritele şi granitele exploatate în cariera Şoimoş aparţin Pânzei de Radna (Paleozoic, ante

Permian) din cadrul unităţii majore de Highiş – Poiana, care reprezintă termenul inferior al

sistemului pânzelor de Biharia.

Forma zăcământului este tabulară, monoclină, masivă, alungită est – vest, cu căderi nordice

de 10 - 25°. În sectorul estic acesta are o lungime de 340 m, fiind deschis de carieră pe o lungime de

270 m şi o înalţime de 50 m.

Grosimea dioritelor, în sectorul Şoimoş Est unde au o dezvoltare foarte mare, este cuprinsă

între 15 – 70 m.

Dioritele au textură masivă si structură inechigranulară (hipidiomorf granulară -

cristaloblastică). În general nu se observă goluri, fisuri sau discontinuităţi, roca fiind compactă şi

dură, cu spărtură neregulată, dar uneori, datorită stresului, mineralele capătă orientări preferenţiale.

Culoarea variază de la cenuşiu - verzui până la cenuşiu - negru - închis. Ca minerale secundare apar

în general cuarţul, epidotul şi cloritul. Mineralele accesorii sunt reprezentate de ilmenit şi, pe seama

lui, sfen. Apar adesea şi granule de pirită sau magnetit.

Compoziţia mineralogică este: feldspat plagioclaz = 50 %, hornblenda = 28 %, biotit / clorit =

12 %, minerale opace = 2,5 %, minerale secundare = 3,5 %.

112

Compoziţia chimică a dioritelor din zăcământul Şoimoş este următoarea: 60,4 - 61,5 % SiO2,

12,8 - 17,4 % Al2O3, 1,0 - 5,5 % Fe2O3, 2,5 - 4,1 % FeO, 4,3 - 4,9 % CaO, 4,2 - 7,3 % Na2O, 0,1 -

4,3 % K2O, 1,2 – 3 % MgO, 1,4 - 1,6 % TiO2.

Caracteristicile fizico – mecanice:

- densitate aparentă = 2,88 g/cm3;

- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 130 daN/cm2;

- coeficientul de înmuiere, după 25 de cicluri îngheţ – dezgheţ= 20,47 %;

- coeficientul de gelivitate = 0;

- rezistenţa la şoc mecanic = 5 daN·cm/cm3;

7.1.4. Andezit

Andezitele sunt roci magmatice efuzive alcătuite din feldspaţi plagioclazi, hornblendă, biotit,

augit, cuarţ. Au o strucutră porfirică cu fenocristale de feldspat, biotit, piroxeni şi chiar cuarţ.

1.Utilizări

Andezitele se utilizează în principal ca piatră brută pentru anrocamente şi straturi de fundaţie

la drumuri, tunele, viaducte, îndiguiri, piatră spartă pentru drumuri şi balastarea căilor ferate,

agregate prelucrate pentru betoane rezistente la acizi, cribluri, nisip de concasaj şi ca piatră cioplită

(pavele, borduri, calupi).

Comportarea la uzură este bună, mai ridicată în cazul andezitelor piroxenice şi mai scăzută la

varietăţile cu mult biotit.

Ca rocă ornamentală, andezitele pot fi folosite în placări interioare şi exterioare, glafuri,

ancadramente, solbancuri, trepte etc.


Aciuţa şi Leasa, jud. Arad

113

Suseni, jud. Harghita

Cerepeş-Sovata, jud. Harghita


Zăcământul Leasa (Jud. Arad)

Andezitul piroxenic de Leasa are o structură fină, hialopilitică - porfirică, textură masiv –

compactă, spărtură neregulată şi culoare cenuşiu – negricioasă. Bazal apar faciesuri microdioritice

– porfirice, fapt care atestă natura intrusivă, subvulcanică a structurii. Roca nu conţine cuarţ.

Gradul de fisuraţie destul de avansat al andezitelor din cariera Leasa I – Etaj este favorabil

procesului de exploatare adecvat scopului urmărit, respectiv realizarea de piatră spartă şi cribluri.

Compoziţia chimică este următoarea: SiO2 = 57 %, TiO2 = 0,75 %, Al2O3 = 17,82 – 18,0 1%,

Fe2O3 = 3,25 – 4,44 %, FeO = 2,87 – 4,24 %, MnO = 0,12 – 0,16 %, MgO = 7,74 – 8,10 %, K2O =

0,82 – 1,04 %, Na2O = 2,99 – 3,29 %, P2O5 = 0,20 – 0,26 %, H2O = 0,19 – 1,32 %, CO2 = 0,13 –

1,06 %, S = 0,029 – 0,23 %, FeS = u – 0,2 %.

Caracteristici fizico – mecanice:

− densitate aparentă = 2,43 – 2,53 g/cm3

− porozitate aparentă, la presiune normală = 4,26 – 4,91 %,

− rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1100 – 1700 daN/cm2

− rezistenţa la şoc mecanic= 4,7 – 5 daN·cm/cm3

Andezitele piroxenice au cele mai bune caracterisitci tehnologice şi se pot utiliza ca piatră

brută pentru anrocamente şi pavaje, ca piatră spartă pentru fundaţii, agregate pentru betoane,

cribluri pentru mixturi asfaltice, nisip de concasare, pavele şi borduri.

Zăcământul Cerepeş – Sovata (Jud. Mureş)

Andezitul de Cerepeş este o rocă dură, cu structură compactă şi textură masivă, spărtură

neregulată, de culoare cenuşie. Cristalele vizibile au dimensiuni de până la 5 mm.

Mineralogic, conţinutul mediu este: 37,0 % feldspat plagioclaz, 10,8 % piroxeni (hipersten şi

augit), 7,7 % amfiboli, 6,4 % minerale opace şi 38,1 % masa fundamentala.

Caracteristici fizico – mecanice:

114

− densităţile aparente = 2,63 - 2,73 g/cm3;

− porozitatea are valoarea medie = 3,93 %;

− compactitatea= 95,8 %

− rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1920 – 2280 daN/cm2;

− rezistenţa la şoc mecanic = 13,75 daN·cm/cm2.

Zăcământul Aciuţa (Jud. Arad)

În zăcământul Aciuţa se exploatează andezite negre-cenuşii cu hornblendă şi piroxeni, cu

structură porfirică.

Andezitele sunt folosite sub formă de piatră spartă pentru balastarea căilor ferate şi pentru

drumuri.

Parametrii fizico-mecaniciai andezitului din acest zăcământ sunt:

- densitatea (ρ) = 2,72 - 2,80 g/cm3

- densitatea aparentă (ρa ) = 2,52 - 2,59 g/cm3

- compactitatea (c) = 92 – 96 %

- porozitatea aparentă (na) = 1,1 – 1,8 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată (σrcu) = 1200 - 1600

daN/cm2

- rezistenţa la compresiune în stare saturată (σrcs) = 1000 - 1200

daN/cm2

- rezistenţa la compresiune (25 cicluri îngheţ-dezgheţ) = 900-

1100daN/cm2

- rezistenţa la uzură prin frecare (U1) = 0,3 - 0,7 g/cm2.

7.1.5. Dacit

Dacitele sunt roci magmatice efuzive neovulcanice, având compoziţia mineralogică compusă

din feldspaţi alcalini, feldspaţi plagioclazi, cuarţ, hornblendă, biotit şi uneori piroxeni.

115

Au structură porfirică şi textură masivă. Fenocristalele sunt de regulă formate dintr-un

andezin zonat, cuarţ, biotit şi mai rar hornblendă. Pasta microcristalină, rar sticloasă, este

constituită din aceiaşi componenţi mineralogici la care se adaugă ca accesorii: zirconul, titanitul,

granatul.

1. Utilizări

Dacitele sunt utilizate în diverse lucrări de construcţii sub formă de agregate minerale

naturale prelucrate, ca piatră de construcţie prelucrată sau neprelucrată, precum şi ca cioplituri şi

blocuri brute şi fasonate.

Dacitele mai pot fi utilizate în lucrări ornamentale decorative.

Condiţiile de calitate impuse pentru folosirea dacitelor pentru construcţia de drumuri şi

balastarea căilor ferate sunt prevăzute în SR 667/2001 - Agregate naturale şi piatră prelucrată

pentru lucrări de drumuri, respectiv SR 2246/1996 - Piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale

ferată (prezentate anterior).


Forma de zăcământ a dacitelor este filonul, lacolitul, si sillul .


Dacitele apar în Munţii Apuseni şi în Munţii Rodnei.

Zăcăminte:

1. Judeţul Bistriţa Năsăud: Poiana Ilvei II; Poiana Ilvei – Lunca Seacă; Poiana Ilvei – Măgura

Sturzii; Sângeorz Băi II; Tunel – Măgura Ilvei; Valea Cormaia – Km 5; Zagra.

2. Judeţul Caraş Severin: Străjuţ – Valea Mare.

3. Judeţul Cluj: Bologa (Comuna Poieni); Morlaca; Poieni.


Poiana Ilvei, jud. Bistriţa Năsăud

116


Cariera Bologa (Jud. Cluj)




- absorbţia de apă la pres. şi temp. normale = 0,10 - 0,70 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 2200 daN/cm2

- rezistenţa la compresiune în stare saturată = 2000 daN/cm2

- rezistenţa la compresiune în general = 1900 daN/cm2

- rezistenţa la uzură prin frecare = 0,3 g/cm2

- rezistenţa la şoc mecanic = 30 - 60 daN·cm/cm3

Caracteristici fizico-mecanice pe piatră spartă:

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune – stare uscată = 79 - 81%

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune – stare saturată = 88 - 92 %

- coeficient de calitate = 6,9 – 8.

Dacitul se utilizează ca piatră spartă, la balastarea căilor ferate, fundaţii şi pavaje de drumuri,

lucrări inginereşti de artă.

Zăcământul Morlaca (Jud. Cluj)

Parametrii fizico-mecanici sunt următorii:

Dacit de Vişag



- absorbţia de apă la pres. şi temp. normale = 0,16 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1 460 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după saturare cu apă = 6,86 %

117

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 8,91 %


- rezistenţa la şoc mecanic = 42 daN·cm/cm3.

Dacit de Poeni



- absorbţia de apă la pres. şi temp. normale = 0,6 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1 230 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după saturare cu apă= 13 %

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 16 %


- rezistenţa la şoc mecanic = 63

daN·cm/cm3.

Caracteristici fizico-mecanice pe piatră spartă:

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune – stare uscată = 71%

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune – stare saturată= 70 %

- rezistenţa la sfărâmare prin şoc = 87 %

7.1.6. Sienite nefelinice

Sienitele nefelinice sunt alcatuite din feldspati alcalini, potasici si sodici, un feldspatoit (de

obicei nefelin, local sodalit sau cancrinit), cu putine elemente femice:biotit, amfiboli si piroxeni

sodici. Ca minerale accesorii contin: titanit, apatit, zircon, epidot si eudialit.

118

Utilizări

Rocile sienitice cu conţinut ridicat de feldspatoizi (mai ales de nefelin, însoţit adesea de

sodalit şi cancrinit), sunt cunoscute pentru utilizarea lor în industria sticlei şi a ceramicii fine, apoi

la prepararea aluminei, cimentului Portland, putând fi folosite şi ca fondanţi în pastele argiloase

pentru construcţii.

Sticlă.

Sienitul nefelinic poate fi folosit ca sursă de Al2O3, Na2O şi/sau K2O, şi SiO2 în fabricarea

diferitelor tipuri de sticlă: sticlă “soda-lime” (geamuri şi recipiente), fibră de sticlă, sticlă

borosilicatică. Alumina îmbunătăţeşte prelucrarea sticlei topite, măreşte stabilitatea chimică a

sticlei şi deci rezistenţa la coroziune chimică, măreşte duritatea şi durabilitatea sticlei şi inhibă

devitrifierea. Alcaliile acţionează ca flux şi atacă chimic celelalte minerale ce compun reţetele

sticlei, cum ar fi silicea, pentru a încuraja dizolvarea şi topirea. Conţinutul de sienit nefelinic din

sticle variază de la 0 – 0,5 % în geamuri şi fibră de sticlă textilă la 8 % în sticla de ambalaj, 11 %

în unele sticle speciale, 18 % în fibră de sticlă izolatoare.

Ceramică

Sienitele pot înlocui feldspatul ca fondant în compoziţia unor mase ceramice, datorită

proprietăţii de a se topi la o temperatură mai mică de 60°C, astfel încât se pot adăuga

caolinuri mai refractare la aceeaşi temperatură de ardere a produselor, care vor fi mai

dense, mai rezistente şi mai bine vitrificate.

Produsele ceramice silicatice se bazează pe o reţetă cu argilă plus cuarţ, sienit

nefelinic/feldspat, ± alţi aditivi cum sunt: talc, carbonat de calciu, sodă, wollastonit etc. Conţinutul

de nefelin sienitic sau feldspat în reţetele pentru ceramică este de 10 – 55 % în faianţă şi gresie, 15

– 30 % în veselă şi porţelan pentru chimie, 25 – 35 % în obiecte sanitare şi 30 – 50 % în porţelan

electric.

Alte utilizări

- Material de umplere - în vopsele, emailuri, adezivi, mase plastice,

elastomeri, etc.

- materie primă pentru aluminiu metalic; subproduse: carbonat de sodiu

(utilizat pentru sticlă, săpunuri şi detergenţi, hârtie, materie primă pentru industria

119

chimică), carbonat de potasiu (pentru sticlă specială, materie primă pentru industria

chimică), silicat de calciu (până la 40 % în cimentul Portland).

- în industria chimică

- în industria textilă

- la producerea hârtiei

- în agricultură, ca fertilizator.

Sienitele se mai pot utiliza şi ca piatră spartă în construcţii, iar unele varietăţi ca roci

ornamentale.

Pentru a avea interes comercial, un corp de sienite cu nefelin trebuie sa aibă un conţinut

foarte mic de fier (<2% minerale cu fier).

Conditii de calitate

Sticlă

− min 23 % Al2O3;

− min 14 % alcalii;

− max 0,07 % Fe2O3 (sticlă flint) sau 0,35 % Fe2O3 (fibră de sticlă);

− dimensiunea particulelor 75-425 µm.

Ceramică

− maxim 0,07 % Fe2O3;

− dimensiunea particulelor 75 µm, 53 µm, 38µm.

Material de umplere

- dimensiunea particulelor: 100 % - 75 µm; 99.98 % - 45 µm; 98 % - 30 µm; 92 % - 20 µm;

65 % - 10 µm şi 37 % - 5 µm.

Compoziţia reţetelor pentru sticlă (% de greutate)

CompoziţieAmbalaj

e de sticlă

Geamur

i

Sticle

speciale

Fibră de

sticlă izolatoare

120

Nisip cuarţos 57 60 65 42

Feldspat/sienit nefelinic 8 - 11 18

Sodă 19 20 2 4

Calcar 16 5 - 15

Dolomit - 20 - 11

Bor - - 22 10


Nefelinul este răspândit aproape exclusiv în rocile magmatice alcaline, sărace în silice: sienite

nefelinice, pegmatitele lor, fonolite.

Geneza sienitelor nefelinice nu este elucidată, existând mai multe ipoteze:

-cristalizarea diferenţiată a unei magme bazaltice deficitară în silice;

-dintr-o magmă cu compoziţie sienit – nefelinică;

-prin desilicifierea magmei originare şi asimilarea carbonatului.


Cele mai mari producătoare de sienite nefelinice industriale din lume sunt: Rusia (Peninsula

Kola), Canada (zăcământul Blue Mountain în sudul statului Ontario), Norvegia (zăcământul

Stjernoy) şi Brazilia (Cannan).

Fonolite sunt exploatate la scară mica în Franţa şi Germania.


In România, sienite cu nefelin potenţial valorificabile apar în Carpaţii Orientali, la Ditrău şi în

Carpaţii Meridionali, la Malaia.

Masivul Ditrău (judeţul Harghita)

Masivul alcalin de la Ditrău este unic în România prin dimensiuni şi prin diversitatea

petrografică şi mineralogică, reprezentând o intruziune polistadială complexă, cu poziţie

discordantă faţă de şisturile cristaline, aparţinând Zonei Cristalino - Mezozoice, în care aflorează.

Cuprinde o mare varietate de roci care conţin minerale specifice intruziunilor alcaline: microclin,

albit, oligoclaz, nefelin, cancrinit, sodalit, biotit, etc. şi rareori cuarţ şi minerale accesorii.

121

Sienitele nefelinice au texturi gnaisice şi masive, uneori pegmatitice.

Zăcăminte de sienite nefelinice:

1. Judeţul Harghita: Ditrău.


Valea Ditrăului, jud. Harghita


Zăcământul Ditrău (Jud. Harghita)

Este localizat în complexul de roci alcaline şi bazice care formează masivul Ditrău. Sienitele

complexului aflorează pe circa 165 km2, cele nefelinice întâlnindu-se sub formă de filoane, lentile

şi cuiburi de diferite dimensiuni, dispuse neregulat într-o masă de sienite alcaline, mai ales în

bazinul Văii Mari a pârâului Ditrău.

Caracteristicile calitative, care le-au stabilit şi domeniul de intrebuinţare în domeniul

fabricării sticlei, sunt următoarele: 49,3 % SiO2; 18,3 % Al2O3; 6,8 % Fe2O3; 6,7 % Na2O; 5,2 %

CaO; 4,0 % K2O; 3,3 % MgO.

7.1.7.Serpentinit

Serpentinitele sunt roci metamorfice, constituite, în principal, din silicaţi de magneziu

hidrataţi din grupa serpentinei: antigorit (în masele tectonizate acesta formează 90 – 95 % din

masa rocii), crisotil, serpophit. Acestora li se adaugă clorit, magnetit, cromit, talc, amfiboli,

magnezit şi calcit.

1.Utilizări

Serpentinitele sunt utilizate ca materie primă pentru prepararea magneziului metalic, a

sulfatului de magneziu (utilizat în industria farmaceutică, industria pielăriei şi industria textilă), a

oxidului de magneziu (utilizat în industria materialelor refractare, în industria cauciucului, în

industria cimentului etc).

122

Serpentinitele masive se pot prelucra obţinânduse plăci, coloane, fiind utilizate ca rocă

ornamentală.

Serpentinitele crisotilice (fibroase) se utilizează la producera azbestului.

Condiţiile de calitate impuse produselor obţinute din serpentinite sunt:

- oxid de magneziu (magnezită) de calitate superioară - 99 % MgO;

- dolomită îmbogăţită - 87 % MgO, 13 % CaO;

- NH4NO3 - cu 0,5 % NaNO3;

- precipitat de Fe - cu conţinut ridicat în SiO2 >40 %;

concentrat de Ni cu 75 % NiO, 5 % CaO pentru fabricarea Ni electrolitic


Serpentinitele provin, după cum arată majoritatea cercetătorilor, din alterarea rocilor

ultrabazice, sub acţiunea apelor subterane, fapt susţinut şi de dispoziţia lor de-a lungul fisurilor, sau

la marginea masivelorde acest tip.


Ogradena - Şviniţa (judeţul Mehedinţi) - Serpentinitele apar în complexul rocilor ofiolitice.

Zona Reşiţa - Secu (judeţul Caraş - Severin) - Serpentinitele sunt masive, compacte, fibroase,

de culoare verzuie - oliv, provenite prin serpentinizarea unor amfibolite. Se prelucrează uşor şi se

lustruiesc bine, obţinându-se obiecte de artă şi obiecte decorative.

Alte serpentinite exploatabile apar în Carpaţii Meridionali (Păiuşi, Mândra, izvoarele

Latoriţei, valea Jieţului, Baia de Aramă, Voineasa, Petrimanu, Munţii Sebeşului, etc.).


Tişoviţa, jud. Mehedinţi (serpentinită magneziană)

123


Zăcământul Tişoviţa (Jud. Mehedinţi)

Perimetrul Tişoviţa este situat pe culoarul Dunării, la poalele Munţilor Almăjului. Materia

prima minerală utilă este constituită din rocile ultrabazice (serpentinite şi dunite), cu diferite grade

de serpentinizare, pe alocuri străbătute de roci acide, roci bazice şi lamprofire.

Serpentinitul s-a format prin transformarea dunitelor, peridotitelor sau gabrourilor. Mineralele

metalice, cromitul, magnetitul, apar în proporţii mici cca. 5 - 10 %. Carbonaţii reprezentaţi prin

magnezit, mai rar calcit, se dezvoltă în granule izolate, plaje mici pe fisuri, sau în parageneză cu

minerale metalice şi clorite.

Compoziţie chimică: MgO solubil 36,64 %; MgO total 38,215 %; MgCO3 13–15 %; Fe 6,34

%; Mn 0,10 %; Ni 0,20 %; SiO2 29,31 %; Al2O3 1,03 %; CaO 0,81 %; CO2 10,28 %; P.C. 20,04 %;

Cr 0,16 %; S 0,048 %; Pb 0,20 %; Cu 0,018 %; Sb 0,06 %; Co urme; As urme.

7.1.8. Tuf

Tufurile sunt roci vulcanice formate prin depunerea subacvatică sau aeriană a cenuşilor

vulcanice. Caracteristicile chimico-mineralogice ale tufurilor sunt identice cu ale rocilor eruptive,

iar în ceea ce priveşte textura şi structura este identică cu cea a rocilor sedimentare. Atunci când

materialul piroclastic este amestecat cu cel epiclastic roca se numeşte tufit.

Funcţie de compoziţia mineralogică se disting: tufuri dacitice, andezitice, riolitice etc. Ţinând

cont de structură tufurile pot fi împărţite în tufuri vitroclastice, cristaloclastice, litoclastice etc.

1.Utilizări

Tufurile sunt folosite în industria materialelor de construcţie ca materie primă la fabricarea

cimentului alb, cimenturilor cu adaosuri, ca blocuri fasonate şi placaje, piatră pentru executarea

zidăriilor, agregate pentru betoane uşoare, ca material de umplere pentru cartonul asfaltat, a

materialelor hidroizolante, fonoizolante şi termoizolante pentru construcţii, ca material abraziv

pentru industria ceramică, ca ingredient în materialele de protecţie anticorozivă, ca material filtrant

în industriile chimică şi alimentară, ca material de umplutură în industria cauciucului şi maselor

plastice.

124

Tufurile sunt utilizate ca rocă ornamentală, cu precădere în lucrări interioare şi mai rar

exterioare, în zone cu climă blândă, deoarece au rezistenţă mică la îngheţ-dezgheţ.

În industria chimică tufurile se folosesc ca suport de catalizatori, la fabricarea sitelor

moleculare pentru purificare apelor reziduale la instalaţiile pentru flotaţie, separarea, purificarea şi

uscarea gazelor, decontaminarea apelor radioactive, îmbogăţirea aerului în oxigen în metalurgie,

purificarea solvenţilor, purificarea aerului de vapori de apă şi de CO2. Se mai utilizează ca suport

pentru insecticide, ca materiale de umplutură pentru cauciucuri.

În industria sticlei şi ceramicii se folosesc la fabricarea sticlei colorate pentru ambalaje, a

sticlei spongioase, a vitroceramicii şi maselor ceramice precum şi a vatei minerale. În industria

hârtiei se utilizează ca material de umplutură. În industria materialelor abrazive se utilizează la

prepararea pastei de şlefuit şi ca liant ceramic pentru pietrele de polizor.

În agricultură se folosesc la ameliorarea solurilor iar în zootehnie se adaugă în hrana

animalelor.


Principalele zone în care sunt exploatate tufurile sunt în judeţele Bistriţa Năsăud, Braşov,

Cluj, Prahova, Sălaj, Vâlcea (Malu Alb-Fedeleşoiu, Govora-Buneşti-Bârlogu, Ocnele Mari).

Zăcăminte tufuri industriale:

1.Judeţul Argeş: Bădăranca – Matau; Matau.

2.Judeţul Bistriţa Năsăud: Cepari – Liviu Rebreanu; Liviu Rebreanu.

3.Judeţul Braşov: Perşani.

4.Judeţul Cluj: Paglişa; Tioc – Corneşti.

5.Judeţul Maramureş: Valea Morii – Barasana.

6.Judetul Prahova: Slanic (Piatra Verde).

7.Judeţul Sălaj: Mirşid – Ortelec (zona nordică); Mirşid Sud.

8.Judeţul Vâlcea: Dealul Goruneni – Ocnele Mari; Gătejeşti – Govora; Govora Sat (Dealul

Scoc); Trăistari – Ocnele Mari.

4, Zăcăminte reprezentative

Perşani, jud. Braşov

125

Paglişa, jud. Cluj

Slanic (Piatra Verde), jud. Prahova


Compoziţia chimică a tufurilor industriale care se exploatează in tara noastra este:

Zăcământul Slănic (Piatra Verde) (Jud. Prahova)

Compoziţie chimică: 62,4 % SiO2; 11,8 % Al2O3; 5,2 % CaO; 3,8 % Na2O; 2,3 % Fe2O3; 1,8

% MgO.

Zăcământul Mirsid (Jud. Sălaj)

Compoziţie chimică: 67,3 % SiO2; 11,2 % Al2O3; 3,9 % CaO; 2,2 % K2O; 1,6 % Fe2O3; 1,3 %

MgO.

Zăcământul Govora – Sat (Jud. Vâlcea)

Compoziţie chimică: 67,9 % SiO2; 13,5 % Al2O3; 2,5 % CaO; 1,3 % Fe2O3.

Zăcământul Valea Morii (Jud. Maramureş)

Zăcământul este amplasat în apropierea comunei Bârsana.

Tufurile dacitice de Valea Morii sunt de vârstă badenian inferioară, sunt stratificate în

alternanţă cu tufite, marne şi gresii tufacee, au structură vitroclastică, textură compactă, culoare

verzui-cenuşie, sunt intens fisurate şi limonitizate.


- densitate = 2,29 g/cm3




- coeficient de înmuiere după saturare cu apă = 26 %

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ-dezgheţ = 39 %

126

- absorbţia de apă la p şi T constante = 12 %

- rezistenţa la şoc mecanic = 13 daN·cm/cm3

- rezistenţă la uzură prin frecare = 0,49 g/cm2

Zăcământul Tioc (Jud. Cluj)

Zăcământul Tioc este situat la cca. 20 km sud-vest de Dej, unde tufurile sunt separate în

strate orizontale cu grosime de 3-5 m, de intercalaţii subţiri de argile marnoase tufacee.

Structura tufurilor este psamitică, spărtura este aşchioasă iar culoarea este verzuie-albicioasă.

Parametrii fizico-mecanici sunt:

- densitate aparentă = 1,65–1,72 g/cm3

- compactitate = 63 %


- coeficient de înmuiere după saturare cu apă = 43 %

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ-dezgheţ = 38 – 46 %

- absorbţia de apă la p şi T constante = 16 %.

Zăcământul Perşani (Jud. Braşov)

Zăcământul este amplasat la cca. 300 m vest de satul Perşani. Este un tuf dacitic de vârstă

badenian, are culoare verzuie, iar stratele au grosimi între 0,5 şi 3 m, între ele existând intercalaţii

marnoase, formând un complex cu o grosime de cca 30 m.



- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 853 – 1247 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ-dezgheţ = 38 – 46 %

- absorbţia de apă la p şi T constante = 3,87 – 9,45 %.

127

7.1.9. Perlit

Dintre rocile vitrofirice, perlitele ocupa un loc aparte intre materiile prime pentru materialele

de constructii. Formate ca efect al racirii submerse a lavelor in mod brusc (ceea ce a provocat

realizarea unei structuri vitroase si a unor texturi sferulit-perlitice, fara aparitie de hialoclastite, ci

numai de blocuri tipice de lava), aceste roci se prezinta drept sticle vulcanice tipice, cu frecvente

fisuratii concentrice, care amintesc perlele, de unde si numele acestor tipuri petrografice.

Functie de compozitia mineralogica, de structura lor si de apa de constitutie (care poate

atinge frecvent 4%), perlitele se disting prin proprietati deosebite de expandare. Astfel, in urma

concasarii, macinarii, clasarii si expunerii la un soc termic de 1200-1350˚C, poate rezulta din

perlite o masa plastica spumoasa, care prezinta un volum de 6-10 ori mai mare decat cel initial.

1. Utilizări

În stare naturală

Măcinat şi clasat, perlitul are utilizări limitate, bazate pe caracteristicile sale fizice (abraziv în

săpun, şlefuire, prafuri de curăţat, piatră decorativă) şi cele chimice (sursă de silice in reacţia cu

varul pentru producerea materiale izolatoare pe bază de silicat de calciu, coagulant pentru zgură,

consumator de silice pentru acidul fluorhidric folosit în producerea acidului fosforic alimentar).

Perlit expandat

Atunci când este încălzit rapid la 870 – 1 100°C, perlitul se înmoaie şi expandează până la de

10 – 20 de ori volumul iniţial, transformându-se din rocă (densitate volumetrică 950 – 1 200 kg/m3)

într-un agregat spumos uşor (densitate volumetrică 40 – 180 kg/m3). Perlitul are punctul de topire la

1 280 – 1 350°C, este solubil 0,1- 0,3 % în apă, 1 % în acid sulfuric, însă 90 % într-o soluţie de

50 % hidroxid de sodiu.

Perlitul expandat se utilizează ca material izolator în industria materialelor de construcţii, în

industria chimică, în industria siderurgică, în agricultură, etc.

Construcţii

Perlitul este un material alb până la cenuşiu, care conţine pori şi bule microscopice cu o

suprafaţă specifică de 1 – 10 m2/g, este inert din punct de vedere chimic, rezistent la atacul

termitelor şi altor insecte dăunătoare, este noncombustibil, are conductivitate termică şi acustică

128

scăzută, ceea ce îl face ideal ca agregat uşor şi izolator (tencuieli şi betoane, texturizator pentru

vopsele, izolarea cavităţilor, cărămizi şi mortare refractare, izolarea conductelor, alte materiale

izolatoare termice pentru industrie).

Dintr-un amestec de celuloză cu până la 70 % perlit şi un liant, poate rezulta o pastă din care,

prin uscare şi presare sunt produse plăci izolatoare pentru tavane şi podele.

Perlitul expandat în panourile de gips scade contracţia acestora, reduce greutatea şi măreşte

rezistenţa la foc şi creşte proprietăţile izolatoare.

Perlitul (sau vermiculitul), tratat cu emulsie de asfalt sau cu un silicon, este hidrofob şi poate

fi utilizat ca material termoizolant de umplutură a golurilor şi cavităţilor din blocurile de ciment.

Betoanele cu perlit au o treime din greutatea betoanelor obişnuite şi au o capacitate de izolare

de 20 de ori mai mare, dar au doar o treime din rezistenţa structurală a betoanelor obişnuite şi au

tendinţa de a absorbi umezeala.


Duritatea perlitului, densitatea volumetrică scăzută şi gradul de alb de 80 – 85 % îi permit

acestuia să fie folosit ca filler şi texturizator în vopsele, mase plastice, cauciuc, panouri de fibră.

Purtător

Este folosit în depozitarea criogenică sub presiune şi în recipientele sub presiune pentru

transportul gazelor (gaz natural lichid, amoniac, propan, oxigen, azot, hidrogen, heliu şi alte gaze).

Aceste recipiente sub presiune sunt de obicei rezervoare de oţel cu pereţi dubli, cu izolatori termici

în spaţiul dintre pereţi. Datorită inerţiei sale chimice, a pH-ului de 6,5 – 8,0 şi structurii celulare,

perlitul poate absorbi de câteva ori propria greutate în lichid (purtător de ierbicide, pesticide,

insecticide, îngrăşăminte; pentru peletizarea seminţelor, ameliorarea solurilor).

Filtru

Pentru particule cu dimensiuni în jur de 3 µm, perlitul expandat este folosit ca filtru pentru

bere, vin, oţet, sucuri de fructe, pentru tratarea apei, pentru rafinarea siropurilor, zahărului, cerii,

pentru produse farmaceutice şi chimice. Pentru particule mai mici de 1µm se folosesc filtre de

diatomit.

129


Perlitele se formează de regulă din lave submarine, a căror răcire bruscă în apă favorizează

formarea unei structuri vitroase cu fisuri concentrice care dau aspectul rocii.


Principalele ţări producătoare sunt: SUA, Rusia, Marea Britanie, Mexic, Franţa, Italia.


Oraşul Nou şi Coca (judeţul Satu Mare) - În acestă regiune activitatea vulcanică a început cu

piroclastite şi riolite cu structură perlitică. Roca este sticloasă, uşoară, compactă, parţial alterată

(început de caolinizări, bentonitizări şi limonitizări). Unele perlite sunt cantonate între strate de

bentonite, unde se observă trecerile gradate dintre ele.

Zăcăminte:

1.Judeţul Satu Mare: Oraşu Nou – Sector Dealul Ciap; Oraşu Nou – Dealul Negru; Oraşu

Nou – Mujdeni; Oraşu Nou – Sector Dealul Pătrat; Oraşu Nou - Sector Medieş Nord; Oraşu Nou -

Sector Medieş Vii; Oraşu Nou - Sector Oraşu Nou – VII; Oraşu Nou - Sector Valea Adâncă; Oraşu

Nou - Sector Nadoş.


Oraşu Nou, jud. Satu Mare


Zăcământul Oraşu Nou (Jud. Satu Mare)

Acumulările de perlite din acestă zonă au forme lenticulare sau neregulate, cu grosimi de

maximum 25 m, uneori fiind intercalate între nivele de bentonite. Intre acestea se observa treceri

gradate.

Structura este vitrofirică-perlitică, textura este fluidală, culoarea este cenuşiu-verzuie,

iar luciul este sticlos.

130

Compoziţia chimică a perlitelor este: 4,40 – 6,12 % alcalii; 2,64 – 7,44 % H2O; 71,40 –

74,32 % SiO2; 12,72 – 13,25 % Al2O3; 1,20 – 1,8 % Fe2O3; 1,39 – 1,6 % CaO; 0,10 – 0,31 % MgO.

7.2. Roci sedimentare si roci metamorfice

7.2.1.Bentonita

Denumirea a fost folosita de către W. C. Knight în 1898. Provine de la localitatea Benton

(Arkansas-SUA), unde la sfârşitul secolului XIX au fost descoperite zăcăminte mari de pământuri

“decolorante”, utilizate la decolorarea şi limpezirera uleiurilor şi în industria textilă..

Definiţia bentonitei a fost data in anul 1926 de C. S. Ross şi E. V. Shannon: "bentonitele sunt

roci formate în mod esenţial dintr-un mineral argilos (montmorillonitul), format prin devitrifierea şi

alterarea chimică a sticlei materialului eruptiv, de obicei a tufurilor şi cenuşilor vulcanice"

Bentonitele sunt roci sedimentare formate în principal din alumosilicaţi hidrataţi. Au duritate

mică, sunt uşoare, fin granulare, cu aspect compact sau poros, cu spărtură concoidală, de culoare

albă, cu nuanţe galben-verzui, roz sau brune datorate pigmenţilor minerali ce intră în compoziţia

lor.

Cele mai importante proprietăţi ale bentonitelor sunt:

- insolubilitatea în apă; în contact cu apa se dispersează şi isi maresc volumul până la

şaptesprezece ori, formând suspensii coloidale fine, proces care este reversibil;

- sub acţiunea electrolitiţilor formează geluri tixotropice (devin lichide prin agitare, iar în

repaus redevin geluri);

- o mare putere de absorbţie datorită suprafeţei mari de contact pe care o au particulele fine

constituente;

- plasticitate mare şi, implicit vâscozitate mică;

- puterea de decolorare;

1. Utilizări

Bentonitele au o largă utilizare în diferite ramuri industriale:

131

- rafinarea petrolului şi purificarea produselor de distilare fracţionată de impurităţile în

suspensie, la decolorarea uleiurilor şi a vaselinei.

- prepararea fluidelor de foraj. Bentonita este utilizată în noroaiele de foraj pentru a trece în

suspensie materialul dislocat prin săparea sondei, pentru a forma un înveliş impermeabil găurii de

sondă prevenind astfel migrarea gazelor şi a lichidelor, pentru stabilizarea pereţilor găurii de sondă

şi pentru lubrefierea sapelor de foraj (foraje de exploatare a petrolului şi gazelor naturale, foraje

pentru apă, foraje de explorare).

Utilizarea sa ca fluid de foraj se datorează următoarelor proprietăţi:

- conferă vâzcozitate mult mai mare decât apa (datorită acestei proprietăţi în timpul cât

instalaţia de foraj este oprită previne căderea gravitaţională a baritinei);

- previne pierderea apei;

- bentonita acţionează ca emulgator pentru mixturile petrol-apă în fluidele de foraj prin

colectarea multor tipuri de compuşi organici sau anorganici prin adsorbţie, absorbţie şi activitate

chimică.

În general bentonita poate constitui 2–5 % din greutatea noroaielor de foraj pe bază de apă,

folosite pentru foraje de adâncime mică şi medie. În noroaiele de foraj pe bază de petrol sau în

noroaiele sintetice bentonita reprezintă 1–2 % din greutate, în unele cazuri polimerii înlocuind total

argila.

În funcţie de adâncime, necesarul de bentonită este de cca 10 – 13 tone/1 000 m

adâncime foraţi.

- construcţii. În afară de capacitatea de gelifiere şi proprietăţile tixotropice, bentonita sodică

are plasticitate bună, rezistenţă la forfecare şi compresiune ridicată, compresibilitate scăzută şi

impermeabilitate, toate aceste proprietăţi fiind utile în construcţii:

- la construcţia barajelor, canalelor, rezervoarelor;

- ca hidroizolator în construcţii subterane, tunele, baraje, puţuri, foraje;

- depozite subterane pentru deşeuri nucleare.

- absorbant. Bentonita este puternic higroscopică, iar atunci când este măcinată şi uscată

până la 5 % umiditate absoarbe rapid lichidele. Are capacitatea de a absorbi până la de 5 ori propria

greutate în lichid. Datorită acestei proprietăţi este utilizată la peletizarea hranei pentru animale, ca

132

purtător de pesticide, la stabilizarea solurilor, precum şi în realizarea geotextilelor sintetice ca

Bentofixul (alcătuit din două straturi de geotextil (GT), între care se intercalează pudră de

bentonită, care are ca funcţie principală filtrarea şi drenarea).

- adsorbant. Bentonita calcică adsoarbe lichidele mai rapid, însă bentonita sodică are

capacitatea de adsorbţie mai mare. Este folosită pentru a adsorbi impurităţi, cum ar fi ceară,

gudroane şi alte materii străine, limpezind, decolorând, dezodorizând, deshidratând şi/sau

neutralizând lichide (uleiuri vegetale şi animale, terebentină şi fluide de curăţat, oţet, vin, bere,

siropuri). Coagulează bacteriile şi dedurizează apa îndepărtând sărurile de calciu şi magneziu

(tratarea apei de consum şi a apei menajere).

- material de umplere (filler).Unele bentonite calcice sunt foarte albe (bentonită albă) şi sunt

folosite pentru stabilizarea emulsiilor şi ca agent de gelifiere (în cosmetice). Se mai utilizează în

ceramică electrică şi detergenţi.

- industria siderurgică:

- ca liant al nisipurilor de turnătorie pe lângă pulbere de cărbune, celuloză, amidon,

gudroane şi alte surse de carbon;

- liant la peletizarea minereurilor de hematit şi magnetit fin granulate. La 1 tonă de

minereu de fier uscat se adaugă 6–8 kg de bentonită sodică pentru a se forma pelete.

- industria chimică, la producerea de: chituri anticorozive, emailuri, lacuri şi vopsele,

insecticide şi ca emulgator în procesul de polimerizare.

- industria textilă, la vopsire şi îndepărtarea grăsimilor.

- industria hârtiei, ca material de umplere, pentru albire, şi pentru rezistenţă şi

impermeabilizare.

- fabricarea cauciucului, ca material de umplutură, conferind rezistenţă la frecare şi la

acţiunea acizilor şi rigiditate.

- industria farmaceutică, ca liant şi absorbant

- industria cosmetică.Gelul din bentonită este utilizat pentru fabricarea unui număr mare de

produse cosmetice cum sunt: pastă de dinţi, creme cosmetice pentru piele, rujuri, farduri, săpunuri

şi alte produse similare. Pentru prepararea cremelor cosmetice, bentonita este utilizată sub formă de

pastă combinată cu apă şi glicerină (proporţia de apă şi bentonită este de 4:1).

- producerea materialelor refractare, ca liant.

- fabricarea cimentului Portland şi a cimentului alb.

133

- industria alimentară pentru purificarea apei, vinului, berii, uleiurilor vegetale, sucurilor de

fructe.

- ameliorarea solurilor nisipoase şi creşterea producţiilor agricole.


Bentonitele sunt roci sedimentare care s-au format din cenusi vulcanice prin procese de

alterare şi diageneză.


Cele mai importante zăcăminte din lume apar în SUA (Florida, Wyoming, Georgia) unde se

exploatează bentonitul sodic standard (cu caracteristici superioare, considerat cel mai bun din

lume), Italia, Germania, Grecia.

Ocurenţe în Romănia

In Romania se cunosc ocurente de bentonita in urmatoarele perimetre :- Tufări - Valea Slătinic (judeţul Mehedinţi ) - este un zăcământ a cărei exploatare a început

înainte de primul război mondial, cantonat în formaţiuni sedimentare terţiare ale bazinului

Ogradena - Bahna. Bentonitele sunt fine, alcătuite dintr-un material coloidal, au o textură

caracteristică tufurilor vulcanice. La partea superioară a zăcământului sunt de culoare alb-gălbuie,

de calitate mai bună.

- Răzoare (judeţul Maramureş). Pe o suprafaţă de cca. 25 kmp apar mai multe lentile de

bentonite cantonate în calcare dolomitice cristaline. La partea superioară a zăcământului, pe cca. 20

metri grosime, bentonitele au culoare roz şi au o putere de decolorare de 100-120. Principalul

mineral din compoziţia acestor bentonite este montmorillonitul, dar mai apar şi carbonaţi de calciu

proveniţi din calcarele din jur.

- Ocna Mureş ( judeţul Cluj). Acest zăcământ se găseşte în dealul Banţa, la sud-est de Ocna

Mureş, cantonat în marne de vârstă Buglovian – Sarmaţiană..

- Sănduleşti - Petreşti - Poaiana Aiudului (judeţul Cluj) Bentonitele apar prin transformări ale

tufurilor din zonă, sub formă de lentile, pe un aliniament de aproximativ 25 km lungime

- Gurasada (judeţul Hunedoara) Acest zăcământ s-a format prin alterarea în mediu alcalin a

unor tufuri andezitice şi se prezintă sub forma unui complex de patru strate de bentonita, separate

134

de andezite, cu o grosime de 100 m. Grosimea stratelor de bentonit este cuprinsă între 1,25 şi 4 m,

iar lungimea între 200 şi 700 m.

Alte zăcăminte şi ocurenţe importante se găsesc la: Breaza (Prahova), Căpuşul Mic (Cluj),

Dobra - Mihăieşti (Hunedoara), Rasova (Constanţa)

Zăcăminte:

1.Judeţul Alba: Banţa – Ocna Mureş; Ciugud; Oarda; Straja.

2.Judeţul Cluj: Borzeşti; Buru – Cheile Turzii (Perimetrul Muncelu Mic - Pod. Turzii).

3.Judeţul Constanţa: Adâncata (argila bentonitică); Urluia.

4.Judeţul Hunedoara: Gurasada (carieră); Gurasada – Poieni; Mihaeşti – Dobra; Sântamaria

de Piatră.

5.Judeţul Maramureş: Răzoare; Valea Chioarului.

6.Judeţul Mehedinţi: Tufari.

7.Judeţul Mureş: Hădăreni (tuf bentonitic); Oraşu Nou – Sectorul Nadoş.

8.Judeţul Satu Mare: Oraşu Nou – Dealu Ciap; Oraşu Nou – Dealul Negru; Oraşu Nou –

Dealul Pătrat; Oraşu Nou – Medieş Vii Sud; Oraşu Nou – Mujdeni (Perimetrele I si II); Oraşu Nou

– Racşa; Oraşu Nou – Valea Adânca.


Mihaeşti – Dobra, jud. Hunedoara

Gurasada, jud. Hunedoara

Oraşu Nou – Medieş, jud. Satu Mare


Zăcământul Mihăieşti-Dobra (Jud. Hunedoara)

Zăcământul este constituit dintr-un strat de bentonită (uneori separat în două ramificaţii de

intercalaţii sterile), care aflorează pe Pârâul Mare în est, precum şi pe unii torenţi în sud.

Continuitatea zăcământului, în afara limitelor stricte stabilite de lucrările de cercetare efectuate,

135

este atestată de identificarea unui afloriment de bentonită situat la cca. 1,5 km de satul Mihăieşti, pe

valea Pancului.

Zăcământul de bentonită este dispus discordant, sub formă de strat – lentilă, peste formaţiuni

badeniene, dezvoltându-se în complexul aglomeratelor şi a breciilor andezitice, pe o arie cunoscută

de cca. 1,5 km2.

Stratul de bentonită este cvasiorizontal, cu o uşoară cădere spre N-V. Este larg cutat, are o

lungime explorată de cca. 800 m, o lăţime de 600 m şi o grosime medie de 20 m, cu variaţii de la

1,00 m la 36,20 m.

Compoziţie chimică: SiO2 = 65,90 %; Al2O3 = 14,05 %; Fe2O3 = 1,30 %; MgO = 3,59 %;

CaO = 1,63 %; K2O = 1,60 %; Na2O = 0,5 3%.

Gradul de alb = 74 %.

Compoziţie mineralogică: Ca-montmorillonit 37-58 %; cristobalit 16-20 %; feldspaţi 14-

18 %; cuarţ 2-5 %; illit 6-10 %; calcit 1-3 %; caolinit 6-8 %; ± sepiolit; ± zeoliţi.

Zăcământul Gurasada – Poieni (Jud. Hunedoara)

Structural, zăcământul este situat în flancul estic al unui sinclinal, având poziţie monoclinală,

cu înclinări de 5 - 10º spre sud.

Forma de zăcământ a bentonitei este de tip stratiform – lenticulară. Lentilele au extinderi

mari, grosimi variabile şi o distribuţie neuniformă, fiind localizate la nivelul piroclastitelor

andezitice.

Valorile medii ale compoziţiei chimice a bentonitei din zăcământul Gurasada sunt: SiO2 =

40,73 %, Al2O3 = 40,64 %, Fe2O3 = 2,64 %, CaO = 2,03 %, K2O = 2,04 %, Na2O = 1,39 %, MgO =

1,18 %, TiO2 = 0,56 %, P.C. = 4,97 %.

Gradul de umflare CMC = 3,3.

Zăcământul Oraşu Nou – Mujdeni (Jud. Satu Mare)

Zăcământul de bentonite Oraşul Nou este amplasat la 3 km vest de localitatea cu acelaşi

nume şi este format din mai multe lentile cu dimensiuni variabile (lungime = 100 – 400 m, lăţime =

50 – 200 m şi grosime = 5 – 8 m), având riolite în culcuş şi perlite tortoniene în acoperiş.

Bentonitele sunt albe, alb gălbui, uneori verzui sau cenuşii roşcate şi sunt rezultatul alterării

unor tufuri riolitice.

136

Compoziţie chimică: 65,7 % SiO2; 15,1 % Al2O3; 3,2 % MgO + CaO; 2,7 % Fe2O3; 0,2 %

TiO2.

Substanţe argiloase = 55,6 %.

Grad de alb = 80,1 %.

Cifra bentonitică = 0,3.

Putere decolorare= 93,4 %.

Zăcământul Oraşu Nou–Mujdeni III (Jud. Satu Mare)

Compoziţie chimică: 71,5 % SiO2; 15,6 % Al2O3; 2,4 % MgO + CaO; 2,0 % Fe2O3; 0,2 %

TiO2;

Substanţe argiloase = 53,1 %.

Grad de alb = 67,0 %.

Cifra bentonitică = 0,3.

Putere decolorare = 88,3 %.

7.2.2.Calcar

Calcarele sunt roci sedimentare monominerale, formate din calcit, cu o largă

răspândire în scoarţa terestră, cu structuri variate, ce pot lua naştere în condiţii geologice

diferite.

1.Utilizări

Calcarele conţin peste 50 % CaCO3, alături de alte minerale (SiO2, Fe2O3, MgO, MnO, S) sau

resturi organice care determină culoarea, unele proprietăţi specifice şi chiar dau denumirea

varietăţilor respective.

Calitativ, cele mai adecvate pentru industria materialelor de construcţie sunt calcarele cripto

şi microcristaline, care au structură compactă şi densitate aparentă relativ mare, fiind rezistente la

intemperii şi îngheţ.

Caracteristicile calcarelor:

- greutate specifică: 1,4 ÷ 2,8 g/cm3

- densitate aparentă: 1,99 ÷ 2,3 g/cm3

137

- compactitate: 80 ÷ 99 %

- porozitate: 1 ÷ 20 %

- absorbţie de apă: 0,5 ÷ 10 %

- rezistenţă de rupere la compresiune: 500 ÷ 1500 daN/cm2

Principalele utilizări ale calcarelor sunt:

Materiale de construcţie

Se utilizează ca piatră spartă, blocuri fasonate, mozaic şi placaje.

Agregate

Calcarul, dolomitul şi rar marmura, pot fi concasate şi utilizate ca agregate, ingrediente în

betoane, balast, material de umplutură, pe baza urmatoarelor proprietati: raportul rezistenţă/duritate

(funcţie de densitate, porozitate şi omogenitate), forma particulelor (după concasare trebuie să fie

cât mai cubice, fără laminaţii şi fisuri incipiente), stabilitate chimică (conţinut minim în minerale

solubile cum ar fi sulfaţii), lipsa fracţiilor fine (minerale argiloase, silt, sol).


Rocile carbonatice pot fi măcinate şi clasate pentru obţinerea carbonatului de calciu măcinat

(ground calcium carbonate sau GCC sau whiting) folosit ca material de umplere în numeroase

produse.

Materialul de umplere de calcar se obţine din măcinarea fină a rocilor calcaroase şi prin

separare în cicloane.

Hârtia, plasticul şi vopselele sunt cei mai mari consumatori de GCC. În hârtie, particulele

minerale de GCC cresc opacitatea, fac hârtia mai strălucitoare, mai albă, mai fină, receptivă la

cerneală, mai uşoară şi mai ieftină. Carbonatul de calciu poate constitui 5 – 55 % din reţetele pentru

hârtie, în amestec cu caolin ca „argilă pentru luciu“ (hârtie pentru tipărire şi scris). Carbonatul de

calciu acţionează ca pigment şi reduce cererea de polimeri, în special în termoplastice. Conţinuturi

de 5 – 35 % sunt utilizate în plăci de PVC, conducte şi profile pentru ferestre, iar 10 – 40 % în

polipropilenă (automobile, articole casnice). În vopsele, un volum de 10 – 35 % carbonat de calciu

poate fi încorporat în solventul fundamental sau în emulsii pe bază de apă, şi până la 50 % în

vopsele texturate, pentru a reduce consumul de TiO2.

Materialul de umplere de calcar şi materialul de umplere de var stins în pulbere sunt utilizate

la prepararea mixturilor bituminoase pentru îmbrăcăminţi de drumuri, pardoseli, izolaţii, la

138

prepararea masticului bituminos de acoperire a cartoanelor şi pânzelor bitumate şi ca material de

presărare pentru cartoane şi pânze bitumate.

Industria chimică

Rocile carbonatice sunt o sursă pentru var (CaO) şi magnezită (MgO) necesare ramurilor

industriei chimice.

Din calcar sau dolomit calcinat la 1 000 - 1 100°C se obţine var nestins (CaO) sau var nestins

dolomitic hidratat (CaO·MgO).

Varul este utilizat ca coagulant pentru suspensiile din apă, o operaţie ajutătoare pentru

procesul de decantare a apelor uzate.

Varul stins este frecvent utilizat pentru decontaminarea fazei lichide a apelor uzate în treapta

de epurare chimică a apelor uzate. Varul stins se foloseşte în concentraţie de 40% şi în cantitate de

40 – 60 l/m3 fază lichidă.

Varul acţionează ca flux (fondant) şi îndepărtează P, Si, Al şi S în procesul de reducere a

minereurilor de fier (60 - 65 kg var/tona de oţel în cuptoarele pe bază de oxigen şi 30 kg/tonă în

cuptoare electrice); materie primă pentru fabricarea magnezitei din apă de mare şi saramuri

naturale; flux, stabilizator şi întăritor în sticlă (ambalaje din sticlă şi geamuri) şi în glazuri şi

emailuri (ceramică); îndepărtează sulful în sistemele de epurare a gazelor (desulfurizarea gazelor de

evacuare); neutralizează acizii şi precipită reziduurile în sisteme de alimentare cu apă (aplicaţii de

mediu, agricultură, tratarea apelor menajere şi industriale); floculează şi precipită impurităţile

coloidale (rafinarea zahărului).

Varul şi calcarul sunt surse de CaO pentru agricultură (în amestrec cu gunoi de grajd ca

îngrăşământ, nutrient pentru plante, aditiv în hrana animalelor) şi pentru construcţii (stabilizarea

solului, mortar pentru zidărie, ipsos, cărămizi, pavaj bituminos, văruieli). Din var, nisip şi apă, în

proporţii de 1:13:0,7, turnate şi întărite în autoclave la 180°C şi la presiune de 7 - 9 bari se produc

cărămizi dure, datorită formării silicaţilor de calciu.

Varul împreună cu SO2 formează bisulfitul de calciu (digestia celulozei din pastă de hârtie şi

hârtie); dacă se adaugă cocs la 2 000-2 200°C în cuptoare electrice rezultă carbură de calciu

(utilizată la producerea acetilenei, materie primă pentru calciu metalic şi hidroxid de calciu;

fabricarea grafitului sintetic; desulfurizarea şi dezoxidarea fierului şi oţelului brut);

139

Varul împreună cu HCl dau clorură de calciu (agent de uscare, liant pulbere pentru

consolidarea drumurilor şi minerit; agent antigel în dezgheţarea drumurilor; aditiv în betoane;

noroaie de foraj).

Clorat de calciu – dezinfectant; materie primă pentru dioxid de clor şi clorat de potasiu;

fotografie; pirotehnice.

Cyclamat de calciu/zaharină de calciu – îndulcitor alimentar.

Varul împreună cu Al la 1200°C, redus pe cale termică în vid, dau calciu metalic (agent

reducător în fabricarea unor metale speciale: rafinarea oţelului, cuprului, magneziului, tantalului,

plumbului; aliaje calciu-plumb pentru baterii.

Var împreună cu CO2 dau carbonat de calciu precipitat (material de umplere în hârtie,

cretarea hârtiei, material de umplere în plastic, vopsele, elastomeri, produse alimentare,

medicamente).

Ciment

Calcar cu silice, alumină şi fier, calcinate într-un cuptor rotativ la 1480°C dau clincher de

alumosilicat de calciu (intermediar al cimentului Portland). Clincher calcinat cu aproximativ

3 – 5 % gips, măcinat, rezultă ciment Portland (construcţii, liant pentru cărămizi, materie primă

pentru betoane, etc.)

Cimentul Portland amestecat cu agregate sau agregate uşoare formează betonul utilizat în

construcţii.

Ciment Portland împreună cu zgură de furnal (> 30 %) rezultă ciment de zgură, utilizat la

structuri masive de beton, cum sunt barajele.

Ciment Portland în amestec cu azbest dau azbocimentul din care se produc panouri de

construcţie, ţigle, conducte de apă şi de canalizare. Datorită efectului cancerigen al azbestului ,

producţia de azbociment tinde să fie fie înlocuită cu alte materiale.

Alte varietăţi de ciment: ciment alb (ciment decorativ cum ar fi terrazo, marker al benzilor de

autostradă, beton arhitectural) şi ciment pentru sonde de petrol (rămâne fluid mai mult de 4 ore şi

este folosit la etanşarea sondelor de petrol şi gaze).


In aceasta categorie intra carbonatitele sedimentare.


140

In tara noasta, , Prahova asemenea concentratii sunt prezente in mai toate judetele tarii:Alba,

Arad, Arges, Bihor, Brasov, Buzau, Caras-Severin, Cluj, Constanta, Covasna, Gorj, Harghita,

Hunedoara, Maramures, Mehedinti, Neamt, Salaj, Suceava, Tulcea, Valcea.


Hoghiz – Cuciulata, jud. Braşov, Suseni – Târgu Jiu, Luminiţa – Taşaul, Medgidia, jud.

Constanţa

Aleşd – Sub Piatră, jud. Bihor, Băiţa – Crăciunesti, jud. Hunedoara

Mateaş – Dealul Hulei – Dragoslavele, jud Argeş, Sănduleşti – Turda, jud. Cluj

Bistriţa şi Arnota, jud Vâlcea

Pojoga, jud. Hunedoara


Zăcământul Pojoga (Jud. Hunedoara)

Calcarul de Pojoga are un conţinut de CaCO3 de 95÷97 %.

Conţinuturile chimice medii pe zăcământ sunt: 98,80 % CaCO3; 55,25 % CaO; 0,12 % Fe2O3;

0,31 % MgO; 0,21 % Al2O3; 0,57 % SiO2; 0,01 % TiO2; 43,5 % PC;

Principalele caracteristici fizico-chimice şi fizico-mecanice, cu o deosebită importanţă pentru

produsele finite ce se utilizează în diferite domenii, prezintă următoarele valori:

- grad de alb 80-85 %;

- pierderi la calcinare 43,47 %;

- rezistenţă la compresiune 1 280 daN/cm2;

- umiditate 3,00 %;

- absorbţie apă 1,20 %;

- părţi levigabile 0,50 %;

- greutate volumetrică 2,63 g/cm3.

Produsul finit, respectiv calcarul sortat, se livrează beneficiarilor în următoarele sorturi:

- Clasa +120 mm, pentru industria siderurgică şi carbid;

- Clasa 80÷ 20 mm, pentru fabrici de zahăr, sodă şi carbid;

- Clasa 40 ÷ 80 mm, pentru industria chimică şi siderurgică;

- Clasa 0 ÷ 40 mm, sort nevalorificabil.

141

Se mai valorifică şi sub formă de blocuri de mari dimensiuni pentru obţinerea de placaje.

Zăcământul Sănduleşti – Turda (Jud. Cluj)

Calcarele jurasice de la Sănduleşti sunt exploatate într-o carieră situată la 3 km vest de oraşul

Turda. Sunt compacte, masive, fin granulare, au spărtură neregulată şi culoare alb – cenuşiu

deschis, slab gălbui.

Compoziţie chimică: 96,1% CaCO3; 54,8 % CaO; 0,5 % MgO; 0,6 % SiO2; 0,7 % Al2O3; 0,3

% Fe2O3; 79,8 % G.A.; 43,4 % P.C.; 0,7 MSI; 2,8 MAL.

Caracteristicile fizico-mecanice ale acestor calcare sunt:

- densitate aparentă 2,63 g/cm3;

- compactitate: 98,8 ÷ 99,3 %;

- porozitate: 1,44 ÷ 2,72 %;

- absorbţie de apă (la temperatuă şi presiune normală): 0,13 ÷ 0,44 %;

- rezistenţă la compresiune în stare uscată: 900 daN / cm2;

- coeficientă de înmuiere după 25 cicluri îngheţ – dezgheţ: 2,84 ÷ 4,03 %;

- rezistenţă la şoc mecanic: 6 ÷ 20daN·cm/cm3;

- rezistenţă la uzură: 0,34 ÷ 0,83 g/cm2.

Zăcământul Mateaş – Dealul Hulei – Dragoslavele (Jud. Argeş)

Compoziţie chimică: 97,3 % CaCO3; 0,3 % MgO; 1,1 % SiO2;

Zăcământul Aleşd – Sub Piatră (Jud. Bihor)

Compoziţie chimică: 90,6 % CaCO3; 3,2 MSI (modul silice); 2,7 MAL (modul alumină).

Zăcământul Hoghiz – Cuciulata (Dealul Măgura) (Jud. Braşov)

Compoziţie chimică: 89,4 % CaCO3; 50,1% CaO; 1,5% MgO; 4,3% SiO2; 2,0 % Al2O3; 0,8 %

Fe2O3; 40,9 % P.C.; 1,7 MSI; 2,4 MAL.

142

Zăcământul Luminiţa – Taşaul (Jud. Constanţa)

Compoziţie chimică: 86,8% CaCO3; 51,6% CaO; 0,3% MgO; 4,1% SiO2; 1,5% Al2O3; 0,6%

Fe2O3; 0,1% Na2O; 0,1% K2O; 43,5% P.C.; 1,8MSI; 2,6MAL.

Zăcământul Suseni – Târgu Jiu (Jud. Gorj)

Compoziţie chimică: 97,4 % CaCO3; 0,6 % MgO.

Zăcământul Băiţa – Crăciuneşti (Jud. Hunedoara)

Compoziţie chimică: 97,1 % CaCO3; 54,4 % CaO; 0,3 % MgO; 1,5 % SiO2;

1,8 MSI; 2,1 MAL;

7.2.2. Dolomit

Dolomitul este un carbonat dublu de calciu şi magneziu, mineral denumit astfel în onoarea

celui care l-a descris prima dată, Dolomieux, la sfârşitul secolului XVIII. Denumirea s-a extins şi

asupra rocii care reprezintă ultimul termen al seriei calcarelor, în care calcitul este înlocuit aproape

integral cu dolomitul, ceea ce le conferă o greutate şi o duritate mai mare decât cea a calcarelor.

1. Utilizări

Principalele utilizări ale dolomitelor sunt:

- ca fondant în industria siderurgică, pentru topirea fontei;

- în industria chimică, la producerea sulfatului de sodiu şi a unor săruri de magneziu, a

oxidului de magneziu, a acidului carbonic, a magneziului metalic, etc;

- la fabricarea de vată minerală şi a unor materiale termoizolante (cărămizi sau monolite

refractare utilizate la căptuşeli pentru cuptoare electrice şi cuptoare rotative pentru ciment etc);

- ca material de construcţie (piatră spartă, blocuri, cribluri) şi ca înlocuitor al varului;

- în industria sticlei;

- la producerea ceramicii;

143

- în industria cauciucului;

- în industria maselor plastice;

- în agricultură (sursă de CaO şi MgO, în amestec cu gunoi de grajd, la

ameliorarea solurilor, nutrient pentru plante, aditiv în hrana animalelor).

Pentru reparaţia şi întreţinerea cuptoarelor metalurgice se utilizează dolomită calcinată

obţinută prin arderea dolomitei brute la min 1 2500C, care trebuie să aibă următoarele caracteristici:

Caracteristici Condiţii de calitate

CaO, % min 30

MgO, % min 18

Pierderi la calcinare (PC), % min 44

Oxizii acizi (SiO2 + Al2O3),% max 4

Sulf (S),% max 0,1

Fosfor (P),% max 0,3

Caracteristici calitative ale dolomitului pentru industria sticlei şi ceramicii fine:

Caracteristici

Condiţii calitative

Tip

A

Tip

B

Tip

C

Tip

D

Tip

E

CaO, % min. 20 20 20 19 18

MgO, % min. 32 31 30,5 30,5 30,5

Oxid de aluminiu (Al2O3),

%max.

0,1

50,2 0,5 0,5 0,5

Trioxid de fier (Fe2O3), % max. 0,0

50,08 0,15 0,2 0,5

Pierderi la calcinare (PC), % min 46 46 45 45 45

Sulfat de calciu (S4Ca),% max. 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

Umiditate*), % max. 0,3 0,7

144

Dimensiunea granulelor, mm 50 – 300 *) Umiditatea se determină numai la dolomita destinată industriei sticlei.

Domenii de utilizare ale sorturilor (tipurilor) prezentate:

Tip Domeniu de utilizare

A sticlă albă şi ceramică fină

B sticlă semialbă, geamuri şi ceramică fină

C sticlă semialbă, geamuri şi ceramică fină

D sticlă semialbă, geamuri şi ceramică fină

E sticlă colorată şi ceramică fină colorată

Caracteristicile dolomitei sinterizate (obţinută prin arderea până la sinterizare a dolomitei

brute, cu sau fără adaos de sinterizare):

Dolomită sinterizată Calitatea ICalitatea a

II-a

Caracteristici

Sorturi granulometrice

2

-12

2 –

7

0 –

0,08

1

- 4

4 –

12,5

Oxid de magneziu (MgO),% min 35 35

Bioxid de siliciu (SiO2),% max 1,50 3,00

Oxizi de aluminiu şi fier (Al2O3 + Fe2O3) 2,00 3,00

Pierdere calcinare (PC),% max 0,20 1,00

Densitatea aparentă,g/m3 min 3,00 2,9

Porozitatea aparentă,% max 6,00 9,0

Rezistenţa la hidratare, % max 10 20

Părţi nearse Nu se admit

Substanţe străine Nu se admit

Aspect Culoare şi aspect uniform şi compact

Dimensiunea particulelor (mm) 2

–12,5

2 –

7,1

<

0,08

1 –

4

4 –

12,5

Principalul domeniu de utilizare a dolomitului este fabricarea sticlei, deoarece oxidul de

magneziu conferă rezistenţă la atacurile chimice.

Dolomitul cu 15 – 20 % MgO este utilizat ca amendament pentru sol.

145


Fenomenul de îmbogăţire în magneziu al rocilor calcaroase se numeşte dolomitizare.

Numeroase zăcăminte de dolomite s-au format prin metasomatoză, în prezenţa unor soluţii

magneziene.

Zăcămintele de dolomite primare s-au format prin depunere, în asociere cu gips şi anhidrit, în

bazine sărate.


În România se cunosc multe ocurenţe de dolomite, unele dintre ele omologate ca zăcăminte

cu rezerve mari. Majoritatea dolomitelor sunt localizate în formaţiuni metamorfice şi sedimentare.

Principalele zăcăminte de dolomite sunt:

Poiana Ruscă (judeţul Hunedoara) Dolomitele ocupă o suprafaţă de cca. 250 kmp pe

teritoriul comunelor Teliuc, Lelese şi Govăjdia, exploatare făcându-se prin mai multe cariere:

Crăciuneasa, Teliucul Nou, Zlaşti, ....

Surduc (judeţul Cluj) Dolomitele din acest zăcământ au calitate mai scăzută datorită

conţinutului mare de silice inclusă în masa rocii utile, care nu poate fi separată şi care reduce mult

aria de utilizare.

Ovidiu (judeţul Constanţa) Dolomitele de la Ovidiu sunt singurele dolomite exploatabile de

vârstă jurasică din România. Datorită lipsei rocilor de construcţie in regiune, aceste dolomite se

utilizează şi ca material de construcţie (blocuri şi piatră spartă la lucrări portuare şi agregate pentru

betoane).

Mahmudia (judeţul Tulcea) Acest zăcământ are rezerve reduse şi dolomitul poate fi folosit

numai ca fondant în siderurgie neavând calităţi care să permită folosirea lui la producerea

refractarelor.

Bratca (judeţul Bihor) Dolomitele din acest zăcământ au calitate bună şi un volum de rezerve

mare, fiind unul dintre cele mai importante din România.

Voşlobeni (judeţul Harghita) Dolomitele de la Voşlobeni sunt albe până la cenuşiu deschis,

sunt compacte, au o copertă foarte subţire (0,5 m sol). Au o calitate foarte bună fiind utilizate şi în

industria sticlei şi a ceramicii fine.

Zăcăminte:

1. Judeţul Bihor: Bratca – Lorau; Valea Mare

146

2. Judeţul Braşov: Veneţia de Sus.

3. Judeţul Cluj: Surduc – Iara.

4. Judeţul Constanţa: Ovidiu.

5. Judeţul Harghita: Delniţa; Voşlobeni.

6. Judeţul Hunedoara: Crăciuneasa; Teliuc III; Tulea; Zlaşti.

7. Judeţul Maramureş: Borcuţ - Târgu Lapuş; Dealul Magureni - Târgu Lapuş.

8. Judeţul Suceava: Batca Şarului; Pârâul Cailor; Pojorata – Obcina Flocenilor.

9. Judeţul Tulcea: Dealu Imalac; Mahmudia (Sectorul Caeracul Mare).

5. Zacaminte reprentative

Delniţa, jud. Harghita

Pojorata – Obcina Flocenilor, jud. Suceava

Ovidiu, jud. Constanţa


Zăcământul Ovidiu (Jud. Constanţa)

Compoziţie chimică: 19,7 % MgO; 31,7 % CaO; 1,3 % SiO2; 0,6 % Al2O3; 0,3 % Fe2O3; 46,0

% P.C.

Zăcământul Delniţa (Jud. Harghita)

Compoziţie chimică: 20,4 % MgO; 31,4 % CaO; 1,2 % SiO2; 0,3 % Al2O3; 0,2 % Fe2O3; 45,5

% P.C.;

Zăcământul Pojorâta (Jud. Suceava)

Compoziţie chimică: 18,06 – 21,30 % MgO; 30,96 – 33,04 % CaO; 0,15 – 1,60 % SiO2; 0,19

– 1,35 % Al2O3; 0,12 – 1,93 % Fe2O3; 44,65 – 47,11 % P.C.


- densitate aparentă = 2,621 g/cm3;

- absorbţie de apă la pres. şi temp. normale = 0,8 – 1,3 %;

147

- rezistenţă la sfărâmare prin compresiune stare uscată = 71,13 %;

- rezistenţă la sfărâmare prin şoc = 91,55 %.

7.2.3. Travertin

Travertinul este un calcar de origine chimică, rezultat prin precipitarea carbonatului de

calciu din soluţiile bogate în bicarbonat de calciu, formate prin dizolvarea unor calcare

întâlnite de apele meteorice pe parcursul lor descendent.

Este folosit ca rocă ornamentală din antichitate, multe monumente fiind construite din

travertin.

Travertinul are spărtură neregulată, textură vacuolară şi structură microcristalină.

1.Utilizări

Travertinul se taie uşor, se poate şlefui şi lustrui, fiind destul de rezistent la acţiunea agenţilor

atmosferici, dar datorită structurii vacuolare este mai puţin rezistent la îngheţ-dezgheţ şi la uzură,

astfel încât se utilizează în construcţii ca blocuri, placaje ornamentale, piese profilate şi lucrări de

artă, dar nu se recomandă folosirea sa la pavaje, trepte şi pardoseli.

Se mai utlizează şi ca adaos în hrana animalelor.

Travertinul utilizat în construcţii la lucrări interioare şi exterioare sub formă de placaje, piese

profilate sau sculpturi.


Travertinul se formează în condiţii de suprafaţă, la presiune scăzută şi temperatură relativ

ridicată, care să favorizeze pierderea de bioxid de carbon din soluţiile bogate în carbonat de calciu,

ducând la depunerea acestuia.

Acumularea travertinului depinde în mare măsură şi de existenţa vegetaţiei, care asimiliează

bioxidul de carbon, travertinul înglobând adesea resturi vegetale care, după ce putrezesc, lasă goluri

carcteristice în masa rocii. Golurile mai pot fi datorate agitaţiei apelor, eliminării bioxidului de

carbon sau prinderii unor pungii de apă între strate.

De multe ori golurile rămase sunt umplute parţial sau total cu alte depuneri de carbonat de

calciu.

148


Borsec (judeţul Harghita) - În zona Borsec sunt numeroase izvoare de ape carbogazoase în

apropierea cărora se găsesc acumulări de travertin de bună calitate, de culoare alb - gălbuie până la

cenuşie, având golurile dispuse paralel cu stratifcaţia.

Cărpiniş şi Banpotoc (judeţul Hunedoara) - Travertinul are culoare galben - cafenie, este mai

compact decât cel de Borsec, se prelucrează uşor.

Geoagiu - Travertinul de Geogiu se aseamănă cu cel de la Borsec.

Travertinul din aceste zăcăminte este foarte apreciat pentru calităţile sale, fiind folosit la

multe lucrări monumentale din România şi exportat în numeroase alte ţări.

Zăcăminte:

1.Judeţul Harghita: Borsec II.

2.Judeţul Hunedoara: Cărpiniş; Geoagiu (Perimetrul I); Geoagiu (Perimetrul II).


Cărpiniş şi Geoagiu, jud Hunedoara


Zăcământul Banpotoc - Cărpiniş (Jud. Hunedoara)

Zăcământul este situat în Dealul Răchitaşu, la cca 8 km nord de Simeria, are 800 m lungime,

300 m lăţime şi grosime până la 90 m şi este cantonat peste şisturi cristaline.

Travertinul de Banpotoc este compact în baza zăcământului şi ceva mai vacuolar spre partea

superioară, are culoare alb-gălbuie, alb-rozie sau alb-cenuşie şi are cca 60 m grosime.

Travertinul de Cărpiniş se dispune peste cel de Banpotoc pe o grosime de cca 30 m, are

culoare galben – brun deschis, cu variaţii de intensitate ale culorilor, care dau un aspect decorativ

deosebit. Travertinul din acest zăcământ se lustruieşte uşor, este mai compact, cu mai puţine

vacuole, cu rezistenţă sporită la factorii de mediu si din acest motive se utilizeaza la placaje

ornamentale.

Parametrii fizico-mecanici, comparativ pe cele trei sorturi exploatate sunt:

Parametrii fizico-mecanici: Travertin de

Banpotoc

Traverti

n de

149

CarpinisUM compa

ct

vacu

olar

compact

- densitateg/cm3

2,67 –

2,70

2,26

8

2,69 –

2,71

- densitate aparentăg/cm3

2,53 –

2,60

2,15

0

2,30 –

2,45

- compactitate%

94 -

96

82,2

785 – 91

- absorbţia de apă la p

şi T const.%

0,75 –

1,00

1,87

– 3,37

0,80 –

2,20

- rez. la compr. în

stare uscatădaN/cm2

750 –

1100274

320 –

440

- rez. la compr. după

saturare cu apădaN/cm2

725 –

1000186

- rez. la compr. (25

cicluri îngheţ-dezgheţ)daN/cm2

700 –

950180

- coef. înmuiere (25

cicluri îngheţ-dezgheţ)% 5 – 25 18 – 35

- rez. la şoc mecanic daN·cm/

cm3

10 –

2010 – 25

- rez. la uzură prin

frecareg/cm2

0,3 –

0,5

0,1 –

0,5

Zăcământul Geoagiu (Jud. Hunedoara)

Acest zăcământ este amplasat la sud de Geogiu, sub formă de corpuri cvasiorizontale cu

grosimi de până la 2 m, peste depozite cretacice şi miocene, fiind format prin precipitarea

carbonatului de calciu din apele mineralizate.

Travertinul este alb-gălbui, alb-cenuşiu, cu aspect vacuolar, cu diaclaze umplute cu calcit


- densitate = 2,63 – 2,72 g/cm3

150


- compactitate = 79 - 94 %

- coeficient de înmuiere (25 cicluri îngheţ-dezgheţ) = 25 – 84 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 220 - 890 daN/cm2

- absorbţia de apă la p şi T constante = 0,90 – 2,79 %

- rezistenţa la şoc mecanic = 6 - 20 daN·cm/cm3.

7.2.4. Gresie

Gresiile sunt roci sedimentare detritice provenite din cimentarea nisipurilor (psamitelor), ca

urmare a proceselor diagenetice şi circulaţiei unor soluţii încărcate cu diferite substanţe în stare

coloidală. Componenţii mineralogici principali sunt cuarţul, feldspaţii, micele şi glauconitul.

Acestora li se asociază cloritele, fragmente litice, oxizi şi hidroxizi de fier, forme şi fragmente

fosile precum şi o serie de minerale accesorii:, zircon, turmalină, epidot, granaţi, etc.

După natura materialului predominant, gresiile se împart în gresii feldspatice, glauconitice,

muscovitice, cloritice etc. Când conţinutul în feldspaţi şi fragmente litice depăşeşte 25% din

volumul rocii, gresia se numeşte graywacke sau subgraywacke în funcţie de natura liantului.

Graywackele au de regulă matrice argiloasă sau argilo-detritică, în timp ce subgraywackele au, pe

lângă argilă, şi un procent ridicat de calcit.

După compoziţia mineralogică a cimentului se deosebesc gresii cu ciment calcitic, gresii cu

ciment silicios, gresii cu matrice argiloasă, gresii cu matrice argilo-detritică etc.

Granulometric, gresiile se împart în gresii grosiere, gresii cu granulaţie medie şi gresii fine

sau microgresii.

După gradul de rotunjire al granulelor se deosebesc gresii colţuroase, gresii subcolţuroase etc.

După gradul de sortare, gresiile pot fi gresii omogene (echigranulare) şi gresii slab sortate

granular.

151

După gradul de compactare al rocii, gresiile pot fi gresii compacte (dure), gresii friabile etc.

Culoarea gresiilor este dată în mare parte de culoare liantului. Culorile verzi sunt datorate

cloritului, glauconitului sau illitului. Culorile roşcate sau gălbui se datorează oxizilor şi

hidroxizilor de fier, culoarea neagră piritei etc.

1. Utilizări

Cracteristicile fizico-mecanice şi, implicit, domeniile de utilizare, sunt determinate de forma

şi mărimea particulelor şi de natura şi compactitatea liantului, ceea ce conduce la parametrii foarte

diferiţi, funcţie de tipul gresiei.

Gresiile sunt utilizate frecvent în construcţii sub formă de: piatră brută, piatră fasonată, piatră

spartă, cioplituri. Unele gresii pot fi folosite ca rocă ornamentală fasonată şi sub formă de placaje.

Gresiile silicioase se folosesc în industria sticlei.

Condiţiile de calitate impuse pentru folosirea gresiilor pentru construcţia de drumuri sunt

prevăzute în SR 667/2001 - Agregate naturale şi piatră prelucrată pentru lucrări de drumuri

(prezentat anterior).

2.Ocurenţe în România

Gresiile au foarte mare răspândire, exploatări importante întâlnindu-se în judeţele Alba, Arad,

Botoşani, Buzău, Caraş Severin, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova etc.

Zăcăminte:

1.Judeţul Bacău: Velniţa – Valea Slănic Moldova.

2.Judeţul Bihor: Huta – Şoimu; Urvis – Coasta Morii.

3.Judeţul Braşov: Teliu.

4.Judeţul Caraş Severin: Mehadia (Sectorul I, Dealul Cetăţii); Mehadia (Sectorul II, Dealul

Străjuţ).

5.Judeţul Covasna: Orko.

6.Judeţul Damboviţa: Cărpiniş – Moroieni; Doica – Moreni – Damboviţa.

7.Judeţul Iasi: Deleni (Fierbătoarea).

8.Judeţul Maramureş: Dealul Bancoi – Văleni; Valea Fântânii.

9.Judeţul Mehedinţi: Gura Văii.

152

10.Judeţul Neamţ: Tarcău – Pârâul Capra.

11.Judeţul Suceava: Molid; Păltinoasa; Pojorâta; Soloneţ Pleşa – Humor; Vama (Pârâul

Doabra).

12.Judeţul Tulcea: Başchioi – Nicolae Bălcescu; Dealul Bogza – Tulcea; Denis – Tepe.


Denis Tepe, jud. Tulcea

Pojorâta, jud. Suceava

Mehadia, jud. Caraş-Severin


Zăcământul Mehadia (Jud. Caraş Severin)

Zăcământul este amplasat la 300 m vest de Mehadia şi este alcătuit din gresii cuarţitice de

vârstă liasică, stratiforme, de culoare cenuşie,cu următoarele caracteristici fizico-mecanice:



- absorbţie de apă la pres. şi temp. normale = 0,48 %

- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 1 230 daN/cm2


- rezistenţa la şoc mecanic = 32 daN·cm/cm3.

Gresiile se folosesc ca piatră spartă pentru drumuri şi construcţii.

Zăcământul Pojorâta (Jud. Suceava)

Gresiile de Pojorâta sunt alcătuite din granule de cuarţ şi subordonat muscovit, cimentate cu

un material calcaros.



- compactitate = 96,61 – 98,85%

- rezistenţă la compresiune în stare uscată = 536 - 882 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 17,40 – 49,12%

153


- rezistenţa la şoc mecanic = 24 – 52 daN·cm/cm3.

Se utilizează ca piatră naturală pentru drumuri, căi ferate şi construcţii.

Zăcământul Denis-Tepe (Jud. Tulcea)

Gresiile de la Denis-Tepe sunt cuarţitice, stratificate, cu grosimi centimetrice până la 1,5 m.

Sunt utilizate ca piatră fasonată la drumuri şi construcţii.



- compactitate = 89,72 – 96,43 %


- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 5,07 – 18,44 %

7.2.5. Marna

Marnele sunt roci sedimentare alcătuite în principal din carbonat de calciu şi minerale

argiloase, în proporţii variabile. Compoziţia chimică situează marnele între argile şi calcare

(marnele au un conţinut de cca. 40 - 60 % carbonat de calciu). De multe ori au în constituţie resturi

organice care dau culoarea vânăt - cenuşiu - negricioasă caracteristică marnelor.

Spre deosebire de argile, marnele sunt mai puţin plastice, au contracţie redusă, dar au

rezistenţă la forfecare şi compresiune mai mare.

1. Utilizări

Marnele reprezintă una dintre materiile prime necesare la producerea cimentului. De aceea,

principalele zăcăminte din România sunt asociate unor fabrici de ciment.

Marnele se mai utilizează ca materie primă la prepararea fluidelor de foraj, ca

amendament în agricultură pentru soluri acide, în industria chimică, la fabricarea ceramicii,

în industria textilă.

Caracteristicile marnelor utilizate în industria cimentului sunt următoarele:

− SiO2 30 – 34%,

154

− CO3Ca – 44,5%,

− AlO3 10,25%,

− FeO3 – 3,8%,

− CO2 - 24,7%,

− MgO – 2,5%

− PC - 17,5

Elemente nedorite in marnesunt: sulful, clorul, alcaliile, magneziul,


Aleşd (judeţul Bihor) Acest zăcământ are rezerve mari de marne cenuşii de vârstă pliocenă,

care sunt utilizate la fabrica de ciment de la Aleşd.

Malu Roşu - Fieni (judeţul Dâmboviţa) Acest zăcământ se află în vecinătatea fabricii de

ciment Fieni, căreia îi livrează cea mai mare parte din producţie. Marnele sunt de vârstă cretacic

superioară, au culoare roşie şi cenuşie - vineţie şi intercalaţii grezoase, constituind un complex cu

grosime de cca. 60 m .

Alte zăcăminte de marne sunt cunoscute la Tepeşeni (judeţul Neamţ), Botiza (judeţul

Maramureş), Gura Beliei (judeţul Prahova).

Zăcăminte:

1.Judeţul Arad: Fasca.

2.Judeţul Caraş Severin: Moldova Nouă.

3.Judeţul Dâmboviţa: Fieni - Predeal; Malu Roşu – Fieni.

4.Judeţul Harghita: Valea Rece.

5.Judeţul Hunedoara: Hotar; Pui – Prisloapele.

6.Judeţul Neamţ: Ţepeşeni.


Fieni, jud. Dâmboviţa

155

Pui, jud. Hunedoara


Zăcământul Malu Roşu – Fieni (Jud. Dâmboviţa)

Zăcământul este amplasat în apropierea fabricii de ciment Fieni (1 km), la cca. 10 km de

oraşul Pucioasa.

Marnele sunt de vârstă cretacic mediu-superior (cele cenuşii-vineţii sunt vraconiene, iar cele

roşii sunt senoniene) cu intercalaţii grezoase şi formează un complex cu o grosime medie de 60 m.

Compoziţia chimică este: 35 % CaCO3; 43,2 % SiO2; 10,6 % CaO; 2,1 % MgO;

Zăcământul Pui (Jud. Hunedoara)

Compoziţia chimică: CaO = 7,9 – 31,43 %; MgO = 1,17 – 2,32 %; Al2O3 = 11,93 – 17,0 %;

SiO2 = 26,7 – 49,70 %; Fe2O3 = 2,90 – 6,57 %; SO3 = 0,29 %.

7.2.6. Diatomit

Diatomitul este o rocă sedimentară cu granulaţie foarte fină, uşoară, deschisă la culoare,

alcătuită din scheletele silicioase (frustule) de diatomee. Are o porozitate ridicata si o greutate

specifica redusa, putand absorbi 25-45% apa. Uneori contin impuritati de tipul mineralelor

argiloase si a substantelor organice.

Din punct de vedere genetic, asemena concentratii se realizeaza in ape reci dulci sau sarate,

prin depunerea scheletelor de diatomee, amestecate cu spiculi de spongieri si silicoflagelate, pe

fundul marilor sau lacurilor.

156

1. Utilizări

În trecut diatomitul se utiliza pentru construcţii, fiind uşor şi rezistent. Utilizarea industrială a

diatomitului a început odată cu descoperirea dinamitei (care este nitroglicerină absorbită în diatomit

pentru a-i creşte stabilitatea).

Din punct de vedere comercial, diatomitul este un material cu structură complexă, inert

chimic, cu duritate între 4,5 şi 5 pe scara Mohs, cu grad de alb până la 90 %, cu indice de refracţie

de 1,42-1,49 şi cu punct de topire între 1 400 şi 1 750°C.

Diatomitul are porozitate şi permeabilitate mare, o bună capacitate de absorbţie, proprietăţi

abrazive, conductivitate termică redusă; atunci când este măcinat, pulberea are suprafaţă specifică

(de contact) mare. Conţinutul tipic în SiO2 al diatomitelor este de 80 – 90 %, rareori până la 97 %.

Restul poate include fier, calciu, aluminiu, titan, sodiu şi potasiu.

Diatomitul e utilizat la fabricarea maselor plastice pentru creşterea rezistenţei la abraziune şi

apă.

Diatomitul poate absorbi de două sau trei ori propria sa greutate în lichid. Datorită acestei

proprietăţi şi datorită durităţii reduse, precum şi gradului de abrazivitate redus este utilizat în

fabricarea agrochimicalelor.

Este catalizator în procesul de fabricare a acidului sulfuric.

Pudra rezultată din calcinarea diatomitului este utilizată ca sursă de silice pentru producţia

calciului sintetic şi silicatului de magneziu.

Utilizarea sa la fabricarea mortarului, betonului, plasticului se datorează faptului că

furnizează duritate, coeziune partculelor şi omogenitate.

În realizarea produselor termoizolante, diatomitul se utilizează cu sau fără adaosuri de

substanţe minerale organice (fibre de azbest, rumeguş din lemn, dextrină, argile), find utilizat în

fabricarea umpluturilor pentru zidării, preparea mortarelor, etc.

Principalele domenii de utilizare ale diatomitelor sunt:

- pentru filtrarea apei, vinului, berii, uleiurilor vegetale, siropurilor, zahărului şi

epurarea apelor industriale

- material de umplere (filler) la fabricarea hârtiei cretate, a materialelor plastice, a

unor cauciucuri speciale, a lacurilor şi vopselelor, a chiturilor, adezivilor, cleiurilor, la

îngrăşăminte

157

- purificarea gazelor

- prepararea explozivilor şi fabricarea chibriturilor

- industria detergenţilor

- industria cosmetică, la săpunuri, pastă de dinţi, etc.

- industria petrolului, la filtrarea reziduurilor acide, deparafinare, deshidratare,

regenerarea uleiurilor

- industria materialelor de construcţie, la cărămizi uşoare şi/sau izolatoare

(amestecat cu argilă şi rumeguş, rezistă la temperaturi de până la 1000°C).

- filtrarea şi purificarea apelor reziduale din reactoarele nucleare

- ca abraziv

- ca absorbant

Funcţie de domeniile de utilizare, sorturile de diatomit trebuie să îndeplinească unele

condiţii de calitate:

Sortimente

Granu

laţie

(mm)

Conţinut (%)

SiO2 Al2O3 Fe2O3

Pentru filtrarea zahărului 0,05 –

0,4

84,0 –

84,5

5,5 –

5,7

2,4 –

2,5Pentru filtrarea berii 0,05 –

0,3

85,0 –

85,5

5,0 –

5,2

2,0 –

2,1Suport catalizator pentru bachelită 0,5 –

0,6

85,0 –

85,5

3,0 –

3,2

3,0 –

3,1Suport pentru catalizator vanadiu 0,5 –

0,6

80,0 –

80,5

2,5 –

2,7

3,0 –

3,1

Diatomit pentru izolaţii termice

Diatomitul pentru izolaţii termice se livrează în două sorturi calitative:

Caracteristici calitative ale diatomitului fără adaosuri Tip A1 Tip A2culoare alb cenuşiu, brunumiditate, % max 20

158

densitate aparentă în grămadă, g/dm3, max. 400 500conductivitate termică la 200C, kcal/mh 0C, max. 0,075pierderi la calcinare, % max. 10 14dimensiunea granulelor, mm, max. 4temperatura maximă de utilizare, 0C 600Caracteristici calitative ale diatomitului cu adosuri Tip B1 Tip B2aspect omogenUmiditate, % max. 20 20Plasticitate (indice Pfeffekorn) 40 - 50 40 - 50conductivitate termică la 200C, kcal/mh 0C, max. 0,075 0,1temperatura maximă de utilizare, 0C 300 180

Caracteristici fizice şi chimice Calitatea

I

Calitatea

a II-a

Calitatea

a III-aculoare alb cenuşiu până la brunumiditate, % max 20conductivitate termică la 200C,

kcal/mh0C,max 0,075

SiO2, % max 85 70 60Fe2O3, % max 4 4 5Al2O3, %max 10 12 14CaO, % max 3 3 5MgO, % max 1 1 2Pudră pentru îngrăşăminte chimice Sort A Sort Breziduu pe sita 0056, % max. 3 5umiditate, % max 5 5,5SiO2, % max 70 70Fe2O3, % max 8 8Al2O3, % max 10 10

Diatomitul folosit ca filtrant trebuie să aibă următoarele caracteristici:

Tip

diatomit

Grad de

puritate

Culoar

e

U

mid

p

-H

Mărim

ea medie

particule

Perme

abi-litate

(d,Arcy

)

Aplicaţii

Natur

al

Celite

500

gri-

cenuşiu

7

,0

7

,0

1,5 µ 0,057 ulei

vegetal

159

Celite

505roz

8

,0

7

,02,5 µ 0,16 vin

Calci

nat

Standard roz8

,0

7

,03,5 µ 0,28 bere şi vin

Celite

512roz

8

,0

7

,05,0 µ 0,53 bere

Calci

nat

fondant

Celite

501alb

9

,5

1

0,09,1 µ 1,4

suc din

struguri

Celite

503alb

9

,5

1

0,010,0 µ 2,0

apă

industri- ală şi

potabilăCelite

535alb

1

2,0

1

0,013,0 µ 3,1

deşeuri

industrialeCelite

545alb

1

2,0

1

0,017,0 µ 4,8

curăţare

apă din piscineCelite

560alb

1

6

1

0,022,0 µ 30,0

acid

fosforic

Diatomit pentru materiale de umplere:

Aplicaţii → Hârtie Vopsele

Abraz

ivi

Agenţi

de

condiţionare Agen

ţi anti

blocareMarcă →

C

elite

3

21 A

C

elite

305 A

C

elite

281

C

elite

499

C

elite

209

C

elite

pH, max 7,

0

7,

0

1

0

1

0

7

,0

9

,4

7

,0

7

,010,0

rezistivitate 30

00

3

000

1

3000

7

400

3

000-

3

000

4

0006500

indice refractaritate 1,

40

1,

40

1

,46

1

,46

1

,43

1

,47

1

,43

1

,431,47

160

Aplicaţii → Hârtie Vopsele

Abraz

ivi

Agenţi

de

condiţionare Agen

ţi anti

blocareMarcă →

C

elite

3

21 A

C

elite

305 A

C

elite

281

C

elite

499

C

elite

209

C

elite

mărimea medie a

particulelor µ- -

7

,8

6

,8

3

,0

5

,5- - 3,5

culoare ce

nuşiu

ce

nuşiu

a

lb

a

lb

l

ucios

a

lb

l

ucios

l

uciosalb

conţinut în mixtură 6,

0

4,

0

0

,5

0

,5

6

,0

0

,5

6

,0

6

,00,5

absorbţie ulei,

%greut.

21

0

17

5

1

10

1

05

1

75 05

1

75

2

10160

2. Zacaminte de diatomite in Romania

Cele mai remarcabile concentratii se pot repartiza la patru etape petrogenetice ale ciclului

alpin, fiecare dintre acestea acoperind cate o unitate structurala:

1.substante asociate depunerilor de flis din ariile carpatice, cu zacamintele din Carpatii

Orientali, de la Patirlagele-Burdusoaia-Fulgoaia.

2.substante asociate depunerilor de ape salmastre din ariile depresionare carpatice, din

Depresiunea Zarandului (Minisu de Sus) si in Depresiunea Maramuresului (Chiuzbaia).

3.substante asociate depunerilor de ape salmastre in arii stabile, cu concentratiile din

Dobrogea de Sud, de la Adamclisi-Hateg, Furnica-Olteni-Dumbraveni, Urluia si Rasova.

4.substante asociate depunerilor biochimice de apa dulce din ariile depresionare carpatice,

care include zacamintele din Bazinul Baraoltului, de la Filia-Racos-Doboseni, Herculian si Virghis.


Filia, jud. Covasna

161

Miniş, jud. Arad

Pătârlagele, jud. Buzău


Zacamantul Patirlagele-Burdusoaia (jud. Buzau)

Zacamantul este deschis pe versantul stang al Vaii Buzaului si valorificat prin carierele:

Burdusoaia, Dealul Rosia, Dealul Malul Alb si Dealul Geroasa.

In cadrul stivelor de depozite paleogene, neogene si cuaternare, zacamintele se localizeaza in

formatiunile Oligocene ale flisului extern al Carpatilor Orientali, pe flancul sudic al Pintenului de

Valeni.

Complexul oligocen din zona debuteaza cu nivelul cuart-arenitelor cu ciment silicios de

Kliwa, continand intercalatii de disodile brun-galbui sau roscate, adesea bituminoase si cu

eflorescente de sulf si de gips. Urmeaza sisturile menilitice, peste care repauzeaza orizontul de

diatomite alb-galbui sau brune, compacte, cu continuturi ridicate de bitumene, in grosime de peste

100 m si lungime de 600 m. Culcusul zacamantului este constituit din sisturi menilitice, peste care

se dispune din nou nivelul gresiei de Kliwa, cu intercalatii disodilice.

Zacamantul Minisu de Sus (jud. Arad)

Este plasat in Depresiunea Zarandului, pe teritoriul comunei Tauti.

Culcusul zacamantului este constituit din calcare organogene badenian-superioare de tip

Leitha.

Orizontul productiv, plasat in formatiuni sarmatiene, este cuprins intr-o suita de piroclastite

andezitice cineritice, uneori dacitice, in alternanta cu nivele diatomitice.

Cineritele sunt adesea bentonitizate.

Coperisul zacamantului este constituit din aglomerate andezitice, peste care repauzeaza

arenite mobile pontiene, cu intercalatii subtiri de natura marno-argiloasa.

Grosimea nivelelor diatomitice din complexul sarmatian atinge 2-15 m, dispunandu-se pe o

fasie in lungime de 6-8 km si respective o latime de 2-4 km.

162

Diatomitul de Minis are tente alb-galbui si prezinta o porozitate ridicata, diatomeele

constituente ale silicolitului apartinand unor specii caracteristice mediului salmastru, ele iesind in

evidenta prin frustule mici, de regula penate (alungite), ceea ce ridica caracteristicile calitativ-

tehnologice ale concentratiei.

Majoritatea concentratiilor diatomitice de la Minis sunt valorificate in industria refractarelor

(caramizi de tip “dialit”).

Zacamantul Filia – Racosu de Sus (jud.Covasna)

Depozitele diatomitice se cunosc pe vaile: Salmos, Gered (zonele Racosu de Sus, Doboseni,

Cormos, Varghis, Herculian si Filia), fiind cantonate in complexul de roci detritogene, predominant

arenitice, de varsta panonian-superior – pleistocen.

Stratele diatomitice, intercalate in masa rocilor detritice, ating grosimi intre 2 – 33 m, in unele

sectoare existand o singura separatie silicioasa, in altele 8-11 strate, orientate in general E-V, cu

caderi catre S.

Silicolitele diatomitice sunt constituite dintr-un material preponderant opalescent, cu

fragmente sau frustule intregi de diatomee, penate, de talie mica sau mare, asociate cu frecvente

diatomee centrice, de talie mica. La acestea se adauga spiculi de spongieri, iar ca material alogen

lepidoclaste de biotit si muscovite.

Diatomitul de Filia se preteaza cel mai bine ca material de filtrate in industria alimentara si

chimica, dar poate fi valorificat si in alte domenii (la fabricarea caramizilor usoare, petrochimie si

industria textile)

7.2.7. Nisip şi pietriş

Nisipul constiuie unul dintre principalele materiale de construcţii.

Uzual, prin noţiunea de nisip (fracţia 2 - 0,63 mm) se înţelege nisipul în alcătuirea căruia

predomină cuarţul (90 %), deşi există nisipuri alcătuite aproape 100 % din particule calcaroase

(calcarenite).

163

1. Utilizări

Nisipurile sunt utilizate în numeroase domenii, funcţie de caracteristicile lor calitative: la

prepararea agregatelor în macadamul obişnuit şi în mixturile asfaltice, pentru industria materialelor

de construcţie, ca agregate pentru mortare şi betoane, în industria sticlei şi a ceramicii (cele

siliciose şi cu Fe2O3 sub 0,3 %). Nisipurile curate, după o preparare primară, se utilizează pentru

filtrarea şi purificarea apei, în industria ceramicii fine şi a sticlei optice.

Pietrişurile sunt utilizate în principal în construcţii şi industria materialelor de construcţie.

Pietrişurile sortate se utilizează pentru balastarea căilor ferate, prepararea de agregate necesare

întreţinerii stratului de uzură la unele şosele (sortul 20 – 60 mm), pentru drumuri şi filtrarea apei

(sortul 7 – 60 mm) etc.

Nisipuri le cuarţoase (si l icioase) pure sunt o sursă de SiO2 pentru sticlă, ceramică şi

industria chimică şi fondant (fier, oţel, electrozi de sudură).

Silicea este principalul material din care se produce sticla, cel mai simplu tip de sticlă fiind

obţinut prin topirea silicei la 1 700°C. Atunci când este adăugat un fondant cum este Na2O (sodă

calcinată) sticla se formează la 1 450-1 500°C (sticlă solubilă sau silicat de sodiu); o scădere

suplimentară a temperaturii şi o creştere a stabilităţii se poate realiza prin adăugare de alumină sub

formă de feldspat, sienit nefelinic sau aplit şi CaO sub formă de calcar sau dolomit. În reţetele de

sticlă soda-lime (geamuri şi recipiente) nisipurile cuarţoase sunt în proporţie de 60 %, mai mult de

40 % în reţetele de fibră de sticlă izolatoare (izolare termică în construcţii), 30 % (plus SiO2

furnizat de caolin) în fibra de sticlă textilă (sau sticlă de tip E), şi 65 % în sticle speciale (de

exemplu sticlă borosilicatică, sticlă de laborator, sticlărie de menaj).

Produsele ceramice silicatice se bazează pe un amestec de cuarţ, argilă, feldspat sau sienit

nefelinic, ± alţi aditivi cum sunt: talcul, carbonatul de calciu, wollastonit etc., măcinate la

dimensiuni mai mici de 40 µm, transformate într-o pastă prin adăugare de 30-35 % apă plus

defloculanţi (silicat de sodiu), formate sau modelate prin turnare în forme, strunjire sau extrudere şi

apoi arse la temperatură mau mare de 800°C (ardere la biscuit) → ceramică albă, ceramică

semivitroasă, etc. În procesul de ardere, caolinitul se tranformă întâi în metacaolinit (400-600°C) şi

apoi în fulgi de cristobalit şi mullit (1.100°C). Feldspatul se topeşte la 985°C şi dizolvă silicea

provenită din cuarţ şi din formarea metacaolinitului, crescând astfel vâscozitatea şi dând stabilitate

dimensională. Mullitul acicular rezultat prin ardere adaugă rezistenţă produselor astfel obţinute.

In functie de utilizare, pentru nisipuri exista urmatoarele norme de calitate internationale:

164

Nisip pentru sticlă – minim 98,5-99 % SiO2 ; < 0,04 % Fe2O3 (geamuri); 0,03 % Fe2O3

(cristal); 0,3 % Fe2O3 (fibră de sticlă), 0,2-1,6 % Al2O3 , cu limite acceptate la alcalii, pigmenţi (Cu,

Ni, Co) şi minerale refractare (cromit, zircon, rutil).

Nisip pentru sticlă optică – minim 99,8 % SiO2; < 0,1 % Al2O3; 0,02 % Fe2O3.

Nisip pentru silicat de sodiu - > 99,4 % SiO2 şi < 0,03 % Fe2O3.

Nisip pentru ceramică – (granulometrie 75µm) > 97,5 % SiO2; < 0,55 % Al2O3 şi < 0,2 %

Fe2O3.

Nisip pentru filtrare – relativ pur, fără praf, minerale argiloase, mice sau materie organică;

granulele trebuie să fie angulare sau rotunjite, în nici un caz alungite sau plate; nisipul trebuie să

aibă granulometrie uniformă şi o distribuţie granulometrică variabilă pe un interval îngust.

Nisip pentru turnătorie - (granulometrie 75µm), minim 98 % SiO2, cu limite în conţinutul de

CaO şi MgO.

Nisip pentru materiale refractare – 95 – 99 % SiO2.


Nisipuri silicioase

Aghireş, jud. Cluj

Gura Vitioarei – Vălenii de Munte, jud. Prahova

Făget – Dealul La Scaune, Gladna Româna şi Jupîneşti, jud. Timiş

Nisipuri şi pietrişuri pentru construcţii

Ghioroc, jud. Arad, Drăgănescu – Lac Mihăileşti, jud. Giurgiu

Milova, jud. Arad

Bucşani, jud Dâmbovita

Crovu, jud. Dâmboviţa

Ostrov Cama Dinu, jud. Giurgiu

165


N i s i p s i l i c i o s

Hudeşti Est (Jud. Botoşani)

Compoziţie chimică: 97,1 % SiO2; 0,8 % Al2O3; 0,1 % Fe2O3; 1,4 % CaO.

Doclin (Jud- Caraş Severin)

Compoziţie chimică: 77,7 % SiO2; 11,9 % Al2O3; 2,7 % Fe2O3; 19,4 % P.L.; 2,7 % P.C.;

1,1 % CaO; 0,7 % MgO; 0,6 % Na2O; 2,5 % K2O.

Făgetul Ierii (Jud. Cluj)

Compoziţie chimică: 90,4 % SiO2.

Feleac (Jud. Cluj)

Compoziţie chimică: 79,5 % SiO2; 9,5 % Al2O3; 2,7 % Fe2O3; 17,6 % P.L.; 2,2 % P.C.; 1,7

% CaO; 0,7 % MgO; 0,7 % TiO2; 0,4 % CO2.

Copăceni (Vălenii de Munte) (Jud. Prahova)

Compoziţie chimică: 94,8 5 % SiO2; 2,0 % Al2O3; 0,6 % Fe2O3.

Gura Vitioarei – Vălenii de Munte (Jud. Prahova)

Compoziţie chimică: 95,2 % SiO2; 2,2 % Al2O3; 0,4 % Fe2O3.

Făget – Dealul La Scaune (Jud. Timiş)

Compoziţie chimică: 88,6 % SiO2; 4,6 % Al2O3; 1,2 % Fe2O3; 0,2 % TiO2.

7.2.8. Sisturile verzi

Sisturile verzi sunt roci cu sistozitate evidenta formate in principal din albit si unul sau mai

multe minerale verzi (clorit, actinot, epidot). Mai contin: cuart, calcit, dolomit, sericit, talc, sfen,

magnetit.

166

1. Utilizări

Şisturile verzi pot fi folosite în construcţii sub diverse forme: piatră brută, piatră spartă, ca

placaje interioare.

Pentru utilizarea la construcţia de drumuri agregatele din şisturile verzi trebuie să se

încadreze din punct de vedere calitative normelor impuse de SR 667/2001 - Agregate naturale şi

piatră prelucrată pentru lucrări de drumuri.


Şisturile verzi sunt foarte răspândite în România, dar se exploatează mai ales în Dobrogea.

Şisturile verzi dobrogene sunt reprezentate prin depozite clastice slab metamorfozate. Mineralele

cele mai frecvent întâlnite sunt cuarţul, cloritul, sericirul, feldspatul, epidotul şi minerale opace.

Zăcăminte:

1.Judeţul Constanţa: Cheia; Dealul Morii (Palazul Mic); Sibicioara I – Valea cu Izvorul;

Sibicioara II – Piatra Lata; Sibicioara III (Peninsula Sibioara Sud); Sibioara – Cotul lui Cergau;

Sibioara – Navodari.


Zăcământul Sibioara (Jud. Constanţa)

Zăcământul este amplasat la sud-vest de lacul Taşaul fiind constituit din gresii, conglomerate

şi filite care fac parte din seria şisturilor verzi.

Şisturile verzi din acest zăcământ pot fi folosite ca piatră spartă pentru drumuri şi ca agregate

pentru betoane.



- compactitate = 98 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1 050 – 1 450 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ-dezgheţ = 0 - 30 %

167

- absorbţia de apă la p şi T constante = 0,2 %

- rezistenţa la şoc mecanic = 33 - 45 daN·cm/cm3

7.2.9. Amfibolit

Amfibolitele sunt roci metamorfice alcătuite în principal din hornblendă şi feldspaţi

plagioclazi, cărora li se asociază subordonat: epidot, piroxeni, biotit, carbonaţi etc.

1. Utilizări

Amfibolitele se utilizeaza sub forma prelucrata pentru mixturi asfaltice (datorită caracterului

bazic), cribluri, ca piatră de construcţie în diverse lucrări de construcţii sub formă de piatră brută

(pentru anrocamente, straturi de fundaţie), piatră spartă pentru drumuri şi balastarea căilor ferate,

agregate minerale naturale prelucrate sau neprelucrate, precum şi ca cioplituri pentru pavaje.

Amfibolitele plagioclazice masive pot fi utilizate în lucrări ornamentale decorative.

In domeniul rocilor folosite în construcţii nu există standarde distincte pe tip de rocă, ci

standarde pe domeniu de utilizare. In acest caz, descrierea petrografică a pietrei naturale este

importantă pentru clasificare şi pentru a sublinia caracteristicile care influenţează comportamentul

lor chimic, fizic şi mecanic.

Rocile trebuie să fie omogene în ceea ce priveşte structura şi compoziţia mineralogică -

petrografică, fără urme vizibile de degradare fizică sau chimică, lipsite de pirită, limonit sau săruri

solubile precum şi fără silice microcristalină sau amorfă, care să reacţioneze cu alcaliile din

cimenturi (în cazul în care sunt utilizate în prezenţa cimenturilor).

Astfel, caracterizarea pietrelor naturale se realizează nu numai din punct de vedere al

constituienţilor mineralogici, al structurii şi texturii, cât şi din punct de vedere al tuturor

caracteristicilor: culoare, prezenţa hidroxizilor de fier, a diaclazelor, etc.

Piatra spartă utilizată la lucrările de întreţinere a drumurilor trebuie să provină din:

− roci magmatice (granite, granodiorite, riolite, dacite, trahite, diorite,

andezite, gabbrouri, bazalte, diabaze, dolerite, melafire).

− roci metamorfice (gnaise, amfibolite, cuarţite, calcare cristaline).

168

− roci sedimentare (calcare, gresii cuarţoase, gresii calcaroase).

Piatra spartă utilizată la balastarea liniilor de cale ferată este obţinută prin sfărâmarea

artificială a:

− roci magmatice (andezite, bazalte, diabaze, dacite, diorite, gabbrouri,

granite, granodiorite, riolite, sienite).

− roci metamorfice (amfibolite, cuarţite, gnaise).

− roci sedimentare (calcare, dolomite, gresii).

Piatra naturală trebuie să aibe un aspect omogen din punct de vedere al compoziţiei

mineralogice şi compactităţii, să nu prezinte zone de alterare sau cu început de alterare.

Piatra naturală se produce în două calităţi: calităţile I şi a II -a.

Pentru producerea pietrei naturale de calitatea I nu se admit roci sedimentare sau metamorfice

datorită apariţiei rapide a zonelor de alteraţii.

Din acest motiv nu este admisă nici prezenţa resturilor animale sau vegetale (bucăţi de lemn

şi frunze) pentru ambele calităţi/sorturi.

Caracteristicile fizico – chimice ale pietrei naturale sparte utilizate la balastarea

liniilor de cale ferată sunt următoarele:

Caracteristică Sort I Sort II

Indice de rezistenţă la sfărâmare prin compresiune în stare

saturată, min.5 5

Indice de rezistenţă la sfărâmare prin şoc, în stare uscată, min. 20 18

Absorbţie de apă, % max. 1,5 2,5

Sensibilitate la îngheţ – dezgheţ după 25 de cicluri îngheţ –

dezgheţ, % max.25 25

Coeficient de gelivitate (µ 25), %, max. 1,5 1,5

Argilă în bucăţi, %Nu se

admit0,25

Sulfaţi sau sulfuri, granule cu volum mai mare sau egal cu 0,5

cm3Nu se admit

Particule fine, sub 0,5 mm, % max. 0,5

169

Standardele care impun condiţiile de calitate în domeniul rocilor pentru construcţii de

drumuri şi balastarea căilor ferate sunt:

SR 667/2001 - Agregate naturale şi piatră prelucrată pentru lucrări de drumuri;

SR 2246/1996 - Piatră spartă pentru balastarea liniilor de cale ferată.

Caracteristicile fizico-mecanice impuse de standardele menţionate (valabile pentru toate

mineralele industriale utilizate în acest domeniu)sunt prezentate în tabelul următor:

Caracteristici fizico - mecanice Condiţii de admisibilitate

SR 667 / 2001Clasa rocii

A B C D E

Porozitate aparentă la presiune normală, %max 3 5 81

0

1

0

Rezistenţa la compresiu-ne în stare uscată, N/mm2,min1

50

1

30

1

20

1

00

8

0

Uzura cu maşina Los Ange-les, % max.1

8

2

0

2

2

2

5

3

0

Coeficient de calitate, min1

09 8 7 6

Rezist. îngheţ-dezgheţ:

-coeficient de gelivitate (µ25), % max.

-sensibilitatea la îngheţ (ηgl 25), % max.

3

2

5

3

2

5

3

2

5

3

2

5

3

2

5

SR 2246/1996Calitatea rociiI a II-a

Determinari pe epruvete (din carote şi blocuri monolit)

Densitate aparentă, kg/mm3, min 2,4 2,4

Rezistenţă la compresiune în stare uscată, N/mm2,min 130 120

Coeficient înmuiere 25 cicluri îngheţ-dezgheţ, %, max 25 25

Coeficient elivitate %, max 0,3 0,4

Determinate pe piatră spartă

170

Rez. sfărâmare la compresiune stare saturată, min. 5 5

Indice de rez. la sfărâmare prin şoc, st. uscată,min. 20 18

2. Zacăminte reprezentative

Lotrioara I, Lotrioara II, jud. Sibiu

Valea Strâmbă, jud. Sibiu


Zăcământul Valea Strâmbă (Jud. Sibiu)

Amfibolitele de la Valea Strâmbă relativ omogene ca structura şi compoziţie mineralogică,

conţin cantitati mici de minerale care să se altereze rapid şi silice microcristalină sau amorfă.

Rocile sunt fisurate, cele două sisteme de fisuraţie conducând la separarea rocii în blocuri

decimetrice, aspect important pentru orientarea exploatării.

Densitatea aparentă este cuprinsă între 2,74 şi 2,87 g/cm3.

Porozitate aparentă la presiune normală, este cuprinsă între 4,18 şi 6,50 %.

Rezistenţa la compresiune în stare uscată este de 118,3 - 140,8 daN/cm2.

Zăcământul Lotrioara (Jud. Sibiu)

Amfibolitele de la Lotrioara au structuri diverse, de la larg cristalizate şi cu şistuozitate slabă,

până la fin granulare sau rubanate. În cariera Lotrioara I se exploatează amfibolite masive, produsul

comercial fiind piatra brută şi piatra spartă pentru întreţinerea drumurilor.

Principalele caracteristici calitative sunt: densitate 2,78 – 3,09 g/cm3; rezistenţa la

compresiune în stare uscată 1000 – 1350 daN/cm2.

7.2.10. Gnais

Compoziţia mineralogică este apropiată de cea a granitelor, predominând cuarţul, feldspatul

potasic (ortoză, microclin) şi plagioclaz acid (albit, oligoclaz), faţă de biotit şi muscovit. Conţin de

asemenea cantităţi variabile de hornblendă, granaţi, epidot, zoizit, clorit, sericit etc. Se deosebesc

numeroase varietăţi de gnaise, mai comune fiind cele micacee, ortoclazice, albitice sau cu granaţi.

171

Sistozitatea gnaiselor este data de dispunerea orientata planara sau liniara a micelor si intr-o

masura mai mica a plagioclazului si cuartului. Cuartul si plagioclazul au mai de graba o orientare

reticulara decat morfologica, fiind greu de remarcat macroscopic.

1. Utilizări

Gnaisul, sub toate varietăţile sale, poate fi folosit în diverse lucrări de construcţie sub formă

de agregate naturale prelucrate (piatră spartă, criblură), piatră brută sau fasonată (bolţari, trepte

etc.).

Varietăţile rezistente la uzură şi şoc pot fi utilizate şi ca cioplituri.

Caracterul acid al gnaiselor le recomandă a fi utilizate şi ca agregate pentru betoane de mărci

superioare.

2. Ocurenţe in România

Gnaisele sunt răspândite în cristalinul Carpaţilor Meridionali (Munţii Făgăraş, Cozia, Cibin,

Sebeş, Lotru etc.).

Zăcăminte:

1.Judeţul Sibiu: Răşinari – Valea Muntelui; Rod Tilisca; Sadu.

2.Judeţul Vâlcea: Râul Vadului – Câineni


Răşinari – Valea Muntelui şi Sadu, jud. Sibiu

Râul Vadului – Câineni, jud. Vâlcea


Zăcământul Sadu (Jud. Sibiu)

Zăcământul este amplasat la sud de localitatea Sadu şi este format din gnaise oculare

amfibolice intercalate în şisturi cristaline mezometamorfice aparţinând seriei de Sebeş-Lotru.

Caracteristici fizico - mecanice:


172

- compactitate = 97,38 – 98,90 %

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată = 67,5 - 78,83 %

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare saturată = 61,66–74,14 %.

Roca este utilizată ca piatră brută sau piatră concasată la întreţinerea drumurilor.

Zăcământul Răşinari-Valea Muntelui (Jud. Sibiu)

Zăcământul este amplasat la cca. 2 km sud de localitatea Răşinari, fiind format din paragnaise

cenuşii, utilizate ca piatră spartă la întreţinerea drumurilor.

Caracteristici fizico - mecanice:

- rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată= 67,5 %

- rezistenţa la sfărâmare prin şoc mecanic = 80,83 – 89,16 %.

7.2.11. Marmura

Marmurele sunt roci metamorfice alcatuite aproape exclusiv din carbonati. Macroscopic se

prezinta ca roci cu aspect zaharoid si granulatie variabila vand culori diverse (alb, roz, cenusiu).

Structura marmurelor este de regula granoblastica, uneori poligonala. Atunci cand calcitul

este asociat cu dolomit, acesta din urma se dezvolta dominant in forme idioblastice. Marmurele pot

sa aiba sistozitate vizibila datorita orientarii morfologice a cristalelor de carbonati alungite sau in

cazul prezentei in roca a unor minerale accentuat neizometrice (filosilicati, amfiboli). Uneori

marmurele sunt rubanate datorita alternantei unor benzi avand fie coloratia diferita datorita

impuritatilor, fie granulatie sau compozitie mineralogica diferita.

Marmurele colorate mai intens se numesc calcare policrome (Moneasa, Vaşcău).

Marmura cu dungi şi chiar separatii tabulare de minerale micacee se numeşte cipolin.

Marmurele pure (Ruşchiţa) sunt constituite aproape în întregime din cristale de calcit,

mineralele accesorii nedepăşind 1% (in marmurele comune acest procent poate ajunge la 10 %).

1. Utilizări

Marmura pura formată numai din calcit, omogenă, albă, se numeşte marmură statuară şi se

foloseşte la sculptură şi obiecte decorative. Se folseşte mai ales pentru producerea placajelor

173

ornamentale, a dalelor şi treptelor, la lucrări monumentale şi obiecte decorative. Se mai foloseşte ca

blocuri în construcţii şi pentru mozaic.

Marmura pură, cu un grad mare de alb, micronizată, se utilizează la producerea vopselelor, a

hârtiei şi în industria cauciucului.


Ruşchiţa (judeţul Caraş - Severin) – Reprezinta cel mai important zăcământ de marmură din

România, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, multe sorturi rivalizând cu cele mai

celebre marmure din lume. Corpurile de marmură sunt intercalate în amfibolite şi şisturi cloritoase.

Varietăţile de marmură care se exploatează din acest zăcământ sunt:

- marmură albă statuară, cu reflexe strălucitoare. Acest sortiment este practic identic cu

celebra marmură de Carara;

- marmură alb – albăstruie, cu venaturi relativ regulate cenuşii;

- marmură roz, cu venaturi cenuşii. Acest sortiment este unic în Europa.

Alun (judeţul Hunedoara) - Marmura de Alun apare pe valea Bunila, sub forma de corpuri

tabulare cu grosimi cuprinse între 0,7 şi 3 m. Este dură, compactă, cu granulaţie fină, slab fisurată.

Culoarea predominantă este alb - gălbuie sau galben - verzuie şi are venaturi cenuşii. La limita cu

şisturile cristaline, datorită metamorfismului de contact, apar varietăţi cenuşii rubanate, cu

alternanţe roşii şi verzi.

Porumbacu (judeţul Sibiu) - Marmura este dolomitică, alb-lăptoasă, cu venaturi cenuşii.

Apare în partea centrală a unor calcare dolomitice intercalate într-un complex de şisturi cuarţifere şi

sericito - cloritoase cu biotit.

Alte zăcăminte de marmură de bună calitate şi cu rezerve importante sunt: Băiţa (judeţul

Bihor), Sohodol (judeţul Alba), Guşeţel şi Anieş (judeţul Bistriţa - Năsăud), Bucova (judeţui Caraş

- Severin).

Zăcăminte:

1.Judeţul Alba: Sohodol.

174

2.Judeţul Arad: Căprioara; Moneasa; Moneasa II.

3.Judeţul Bihor: Gresuia – Beiuş; Vaşcău (Perimetrul Câmp Moti - Negaia); Vaşcău

(Perimetrul Câmp Moti – Sat); Vaşcău – Câmp.

4.Judeţul Caraş Severin: Bucova; Dealul Maria; Ruşchiţa – Cariera Veche; Ruşchiţa – Dealul

lui Ionel.

5.Judeţul Gorj: Pietriceaua.

6.Judeţul Hunedoara: Alun; Rapolţ – Bobâlna; Ticera - Avram Iancu.

7.Judeţul Mehedinţi: Gura Văii (Varanic).

8.Judeţul Maramureş: Buteasa.

9.Judeţul Sibiu: Porumbacu.

10.Judeţul Timis: Pârâul Popii.

11.Judeţul Vâlcea: Valea Fratelui (Câineni); Valea Satului - Câineni


Ruşchiţa, jud. Caraş Severin, Moneasa, jud. Arad

Vaşcău, jud. Bihor


Zăcământul Ruşchiţa (Jud. Caraş Severin)

Zăcământul de marmură Ruşchiţa este amplasat la 2 km nord de colonia minieră Ruşchiţa şi

la 25 km nord-est de oraşul Oţelul Roşu şi reprezintă cel mai important şi mai vechi zăcământ de

roci ornamentale din Romania.

Geologic, zăcământul aparţine unităţii epimetamorfice a masivului Poiana Ruscă, complexul

“şisturilor verzi tufogene”, fiind cantonat într-o structură cutată având forma unui sinclinal strâns,

orientat est–vest, marmura fiind prinsă pe flacuri într-un pachet de roci cristaline. Grosimea

exploatabilă a marmurelor este de cca. 250 m.

Culoarea marmurelor este alb-cenuşie compactă sau rubanată, albă, alb-roză şi roză, iar

structura este masivă, mediu cristalizată.

175

Marmura de Ruşchiţa prezintă caracteristici favorabile de utilizare în relaţie cu factorii de

mediu, exceptie făcând marmura vargată cenuşie care, datorita oxidării materialului organic prezent

în masa rocii, sub acţiunea razelor solare se decolorează.

Zăcământul este afectat de falii şi fisuri, dar sunt multe zone masive unde se pot expoata

blocuri de marmură de calitate superioară.

Caracteristicile calitative:

- densitate = 2,72 - 2,73 Kg/dm3

- densitate aparentă = 2,70 – 2,72 Kg/dm3

- compactitate = 99,26 – 99,63 %

- porozitate totală = 0,37 –0,74 %

- absorbţie de apă la p+T normale = 0,12 – 0 21 %

- rezistenţa de rupere la compresiune în stare:

- uscată = 895 - 961 daN/cm2

- saturată = 820 - 903 daN/cm2

- după 25 de cicluri îngheţ-dezgheţ = 750 daN/cm2

- coeficiente de înmuiere = 6,03 – 7,6 %

- rezistenţa la uzură = 0,62 – 0,71 g/cm2

- rezistenţa la şoc mecanic= 40 - 44 daN·cm/cm3.

Marmura de Ruşchiţa se utilizează în principal pentru obţinerea de placaje, dale, trepte,

pentru sculptură, obiecte decorative şi monumente, în construcţii. Ce rămâne de la exploatarea

blocurilor, după o prealabilă macinare, se foloseste la producerea mozaicului, iar micronizată în

industria hârtiei, vopselelor şi a cauciucului.

Zăcământul Sohodol (Jud. Alba)

Zăcământul Sohodol este situat la 4 km nord-est de oraşul Câmpeni, fiind constituit din

marmure larg cristalizate, albe, uneori cu venaturi roz. Zăcământul este uşor cutat şi faliat, ceea ce

influenţează negativ extragerea blocurilor de dimensiuni standard.

176

Compoziţia chimică: SiO2 = 0,15 %; Al2O3 = 0,22 %; Fe2O3 = 0,28 %; CaO = 56,2 %; alcalii

= 0,15 %.

Parametrii fizico-mecanici ai marmurei de Sohodol:

- densitate = 2,71 g/cm3



- rezistenţa de rupere la compresiune în stare uscată = 680 daN/cm2

- absorbţie de apă la p+T normale = 0,12 %

- rezistenţa la şoc mecanic = 23 daN·cm/cm3

Zăcământul Porumbacu (Jud. Sibiu)

Zăcământul Porumbacu, situat la cca. 12 km sud de Porumbacu de Sus, este format din

trei intercalaţii stratiforme de marmure dolomitice, cantonate în şisturi cuarţitice sericito-cloritoase.



- compactitate = 97,88 – 99,16 %

- absorbţie de apă la p+T normale = 0,10 - 0,25 %

- porozitate aparentă = 0,30 – 0,70 %

- rezistenţa la compresiune în stare uscată = 1300 – 1800 daN/cm2

- rezistenţa la compresiune după saturare cu apă = 1200 – 1600 daN/cm2

-rezistenţa la compresiune (25 cicluri îngheţ/dezgheţ) = 1100–1500 daN/cm2

- coeficient de înmuiere după 25 cicluri îngheţ/dezgheţ = 5 – 28 %

- rezistenţa la şoc mecanic = 20 – 30 daN·cm/cm3

- rezistenţa la uzură prin frecare = 0,10 – 0,50 g/cm2

Zăcământul Moneasa (Jud. Arad)

Zăcământul de calcare marmoreene roşii şi negre de la Moneasa este situat la 2 km est de

comuna Moneasa, judeţul Arad, în versanţii văii Teia. Geologic, zăcământul aparţine domeniului

de Codru, fiind constituit din două complexe ce aparţin Rhaetianului şi Liasicului.

177

Compoziţie mineralogică: calcit - 95 %, cuarţ fin granular - max 3 %, feldspat fin granular -

max 1 %, oxizi şi hidroxizi de fier – sub 3 %, minerale argiloase şi opace - max 3 %.

Marmura de aici mai este cunoscuta sub urmatoarele denumiri:

Calcar marmoreean Moneasa (Rosu)

- densitate: 2,75 kg/dm3

- compactitate: 98,55 %

- absorbtie de apa la temperatura si presiune normala: 0,11 %

- rezistenta la compresiune: 1150 daN/cm2

- uzura la frecare (uscat) cu nisip: 0,34 g/cm2

Calcar marmoreean Moneasa (Negru)

- densitate: 2,74 kg/dm3

- compactitate: 99,16 %

- absorbtie de apa la temperatura si presiune normala: 0,25 %

- rezistenta la compresiune: 1250 daN/cm2

- uzura la frecare (uscat) cu nisip: 0,26 g/cm2.

178

8. Cadrul legal pentru punerea in valoare a resurselor minerale

Cadrul legal ce reglementează punerea în valoare a resurselor minerale pe teritoruiul

României, precum şi activitatea de import – export a produselor miniere a suferit modificări în

ultimii ani, datorită procesului de aliniere la legislaţia UE.

În vederea desfăşurării activităţilor miniere, alături de normele juridice specifice domeniului,

trebuie avute în vedere şi alte categorii de norme juridice specifice altor domenii conexe celui avut

în vedere: cele de protecţia mediului, administrarea şi gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului,

dobândirea folosinţei terenului pe care se vor executa activităţiile miniere, etc.

Acte normative ce reglementeaza procedura de dare in

administrare/concesionare a activitatilor miniere de explorare si exploatare.

Principiile privind Politica Industrială, introduse în legislaţia cadru care reglementează şi

punerea în valoare a resurselor minerale pe teritoriul României, sunt:

179

• compatibilitatea tehnologiilor şi produselor industriale cu

exigenţele de protecţie a mediului înconjurător. Respectarea reglementărilor în domeniul protecţiei

mediului înconjurător şi promovarea largă a tehnologiilor şi produselor „curate”, în condiţiile

eficiente de costuri/beneficii, crearea de noi modele de producţie şi consum, simultan cu creşterea

performanţei în domeniul protecţiei mediului precum şi iniţierea şi implementarea de programe

pentru reducerea impactului activităţilor industriale asupra mediului, concomitent cu refacerea

ecologică a zonelor afectate de poluare (Legea minelor nr. 85/2003 art. 50 alin. 1 lit b ”nu se

datorează taxe vamale pentru echipamente, instalaţii şi aparatură în stare nouă care nu se produc în

ţară, importate, necesare pentru activităţile de refacere a mediului”).

• includerea domeniului de protecţie a mediului în politicile şi

strategiile sectoriale, implementat în Hotărârea Guvernului nr. 1097/2001 privind constituirea şi

funcţionarea Comitetului Interministerial pentru coordonarea includerii domeniului protecţiei

mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional al României, publicată în M.O. nr.

707 din 07.11.2001.

• creşterea competitivităţii industriei, axată pe standardizare prin

armonizarea cu standardele europene, în contextul preluării şi implementării acquis-ului comunitar.

Actele normative care reglementează desfăşurarea activităţilor miniere pe teritoriul României

sunt acte normative cu caracter general, sau cadru, şi acte normative cu caracter special, specifice

numai domeniului de punere în valoare a resurselor minerale.

Constituţia României, publicată în M.O. nr. 669/2003, stabileşte regimul juridic al resurselor

minerale, prin prevederile articolului 136 alin. (3), care specifică că:

“bogăţiile de interes public ale subsolului (…) precum şi alte bunuri stabilite de legea

organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice ”

Potrivit alin. (4) al articolului din Constituţie, anterior menţionat, bunurile proprietate publică,

inclusiv resursele minerale, sunt inalienabile, caracter juridic care are drept efect scoaterea acestor

bunuri din circuitul civil, făcând imposibil din punct de vedere juridic înstrăinarea acestora.

Punerea în valoare a bunurilor proprietate publică se realizează prin darea lor în administrarea

regiilor autonome ori a instituţilor publice sau prin concesionare ori închiriere, în condiţii şi prin

proceduri stabilite prin legea organică.

180

Legea nr. 213/1998, publicată în M.O. nr. 448/1998, privind proprietatea publică şi regimul

juridic al acesteia, stabileşte regimul juridic al resurselor minerale.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi celor prevăzute la punctul I din anexa la Legea nr.

213/1998, bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţie, precum şi alte bunuri de uz sau

interes public naţional, declarate ca atare prin lege, constituie proprietatea publică a statului.

Din analiza punctului I al anexei la Legea nr. 213/1998 rezultă în mod expres că bogăţiile de

orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, aparţin proprietăţii publice a statului, aceste

bunuri fiind, potrivit art. 11 alin (1), inalienabile – nu pot fi înstrăinate, insesizabile – nu pot fi

supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale – şi imprescriptibile – nu pot

fi dobândite de către o altă persoană prin uzacapiune (aplicabilă doar bunurilor imobile, fiind o

modalitate de dobândire a unei proprietăţi pe o perioadă determinată de timp).

Hotărârea Guvernului nr. 216/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice – cadru de

aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în M.O. nr. 140/1999,

organizează şi pune în executare prevederile legii nr. 213/1998.

Legea minelor nr. 85/2003, publicată în M.O. nr. 197/2003 şi Hotărârea Guvernului nr.

1 208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, publicată în

M.O nr. 772/2003, instituie cadrul legal, specific punerii în valoare a resurselor minerale.

Resursele minerale aflate sub incidenţa Legii minelor, conform art. 2, sunt “cărbunii,

minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de

pământuri rare şi disperse, săruri haloide, substanţe utile nemetalifere, roci utile, (.....)”.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) este autoritatea competentă de

reglementare în domeniul lucrărilor geologice şi miniere pentru substanţele minerale utile din

România, conform Hotărârii Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale pentru Resurse Minerale, publicată în M.O. nr. 494/2003.

Activităţile miniere de explorare/exploatare, conform art. 4 alin (1), se efectuează de către

agenţi economici specializaţi şi atestaţi de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale

(ANRM) sau care se organizează în acest scop.

Ordinul nr. 38/2001, publicat în M.O. nr. 315/2001 şi Ordinul nr. 150/2001, publicat în M.O.

nr. 642/2001, ambele emise de către ANRM, reglementează metodologia de atestare a competenţei

tehnice a persoanelor juridice care execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de explorare şi

exploatare a resurselor minerale.

181

Atestatul ce confimă capacitatea persoanelor fizice şi juridice de a executa activităţi de

explorare/exploatare, precum şi documentele ce evidenţiază capacitatea tehnică şi bonitatea

finaciară a ofertantului, vor fi ataşate documentaţiilor necesare pentru obţinerea

concesionării/administrării activităţilor de explorare/exploatare.

Activităţiile miniere se realizează numai în cadrul unor perimetre autorizate conform Legii nr.

85/2003, definite prin coordonate topogeodezice.

Conform art. 11, din Legea minelor, nu pot fi realizate activităţi de explorare/exploatare pe

terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, în zone de protecţie

sanitară sau în arii protejate ce fac parte din Reţeaua Natura 2 000, etc.

Resursele minerale, conform art. 13, se pun în valoare prin activităţi miniere care se

concesionează persoanelor juridice române sau străine, ori se dau în administrare instituţilor

publice care aparţin statului.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ca reprezentant al intereselor statului, stabileşte

lista perimetrelor de explorare/exploatare ce pot fi date în administrare sau concesionate şi care se

publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Iniţiativa concesionării unor perimetre de explorare/exploatare poate aparţine şi persoanelor

juridice române şi străine interesate, procedura de concesionare fiind aceeaşi.

Actele juridice de dare în administrare sau în concesiune a activităţilor de

explorare/exploatare, conform Legii minelor nr. 85/2003, art. 15, art. 18, art. 28 şi Hotărârii

Guvernului nr. 1 208/2003, art. 24 sunt:

− licenţa de dare în administrare a activităţii de explorare;

− licenţa de concesionare a activităţii de explorare;

− licenţa de dare în administrare a activităţii de exploatare;

− licenţa de concesionare a activităţii de exploatare;

− permisul de exploatare/permis de dare în administrare.

Darea în administrare a activităţilor miniere se acordă de stat prin autoritatea competentă

(ANRM) instituţilor publice, în timp ce prin concesionarea activităţilor miniere statul transmite,

pentru o perioadă determinantă, unui agent economic dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi

cheltuială proprie, activităţile miniere.

182

Procedura de dare in administrare/concesionare a activitatii de explorare

Licenţa de dare în administrare/concesionare a activităţii de explorare se acordă pentru o

durată de maxim 5 ani, cu drept de prelungire pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru obţinerea licenţei de dare în administrare/concesionare a activităţii de explorare se

depune de către reprezentantul instituţiei publice sau al persoanei juridice interesate:

− ofertă ce cuprinde programul de explorare, cu volumul lucrărilor ce vor fi executate pe

parcursul licenţei, precum şi o eşalonare anuală a lucrărilor de explorare, cu cheltuielile aferente

realizării acestora,

− proiectul de refacere a mediului,

− rapoartele referitoare la activitatea de prospecţiune, dacă ofertantul a avut calitatea de

titular al unui permis de prospecţiune.

Anual, raportul cu volumul lucrărilor de explorare executate va fi depus la sediul ANRM, iar

la finele activităţii de explorare se va realiza un raport final cuprinzând metodologia aplicată, cu

lucrările executate, precum şi cheltuielile aferente acestora.

Planul de refacere a mediului cuprinde lista măsurilor ce vor fi implementate pentru refacerea

componentelor cadrului natural afectate de activitatea de explorare, precum şi cheltuielile asociate

aplicării măsurilor de refacere a mediului.

Titularul licenţei de explorare plăteşte anual taxa pe activitatea de explorare (calculata la

suprafaţa concesionată) şi depune garanţia financiară (stabilită în funcţie de volumul lucrărilor de

explorare ce vor fi realizate) pentru executarea lucrărilor de refacere a mediului.

Licenţa de concesionare a activităţii miniere de explorare intră în vigoare de la data semnării

acesteia de către ANRM.

Procedura de dare in administrare/concesionare a activitatii de exploatare

Concesionarea/darea în administrare a activităţilor de exploatare se realizează fie în baza unui

permis de exploatare/dare în administrare, ce intră în vigoare de la data semnării acestuia de către

183

ANRM, fie în baza unei licenţe de concesionare/dare în administrare a activităţii miniere de

exploatare, eliberată de către ANRM, ce intră în vigoare după aprobarea sa de către Guvern şi

publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Permisul de exploatare se acordă pentru concesionarea activităţi de exploatare a unor

cantităţi de roci utilizate în construcţii, acumulări de turbă şi pentru aur aluvionar, pe o perioadă de

1 an.

Structura şi conţinutul documentaţiei pentru obţinerea permisului de exploatare se realizează

conform Anexei nr. 1 din Ordinului 93/1998 privind aprobarea instrucţiunilor tehnice elaborate în

vederea aplicării unitare a dispoziţiilor Legii minelor.

Pentru exploatările de nisipuri şi pietrişuri din albiile minore ale râurilor, se eliberează

permisul de exploatare după obţinerea avizelor prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul

gospodăririi apelor (Legea apelor 107/1996, Ordinul 706/2001 pentru aprobarea Regulamentului

privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte,

în execuţie, consultanţă în domeniul gospodăriirii apelor şi documen-taţii tehnice pentru obţinerea

avizelor şi a autorizaţiilor de gospodărire a apelor).

Licenţa de dare în administrare/concesionare a activităţii de exploatare se acordă pentru

maxim 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

Licenţa se acordă direct titularului licenţei de explorare la solicitarea acestuia (drept de

preemţiune, prevăzut de art. 18, alin (2), lit. a din Legea minelor), sau prin concurs public de ofertă.

Condiţiile şi criteriile de selectare la concursului de ofertă sunt publicate odată cu lista

perimetrelor de explorare/exploatare ce pot fi date în administrare sau concesionate.

Licenţa de concesionare/dare în administrare a activităţilor de exploatare se acordă titularului

lucrărilor de explorare, care beneficiază de dreptul de preemţiune, sau câştigătorului concursului

public de ofertă, în baza unui pachet de documentaţii realizate de către o firmă atestată de ANRM,

conform Ordinului 150/2001, publicat în MO 642/2001, constând din: studiu de fezabilitate, plan

de dezvoltare al exploatării, studiu de impact asupra mediului, plan de refacere a mediului, studiu

de evaluare a impactului social şi planul de atenuare a impactului social, plan iniţial de încetare a

activităţii miniere.

Studiul de fezabilitate al dezvoltării activităţii miniere, evidenţiază rentabilitatea economică a

unei investiţii de acest gen. În elaborarea studiului de fezabilitate al activităţii miniere ce urmează a

184

se derula, se au în vedere o serie de indicatori tehnico-economici privind deschiderea, pregătirea şi

exploatare resurselor/rezervelor minerale.

Modul de elaborare, precum şi conţinutul cadru al studiului de fezabilitate este prevăzut de

Hotărârea Guvernului 1 208/2003, Cap. V, art. 103 şi Instrucţiunea tehnică emisă de ANRM 85 -

01/1998.

La studiul de fezabilitate se anexează Documentaţia geologică de evaluare a

resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile, aceasta fiind realizată în concordanţă cu

Instrucţiunea tehnică 85-02/1998, emisă de ANRM.

Planul de dezvoltare al exploatării evaluează întreaga activitate ce se va desfăşura pe toată

durata de valabilitate a licenţei de concesionare/dare în administrare: cercetare în detaliu,

exploatare, prelucrare–preparare, valorificare, respectiv protecţia factorilor de mediu şi

zăcământului. În cadrul acestei documentaţii se adoptă strategia de dezvoltare pe termen mediu şi

lung şi se adoptă soluţiile care să asigure viabilitatea economică a activităţii miniere. Modul de

elaborare şi structurare a acestei documentaţii este prevăzut în Hotărârea Guvernului 1 208/2003,

Secţiunea a 2-a, art. 93, publicată în MO 772/2003 şi în cadrul Instrucţiunii tehnice a ANRM 85-

06/1998.

Planul de dezvoltare va fi detaliat la începerea şi pe parcursul activităţii miniere, după

obţinerea licenţei de concesionare/dare în administrare a activităţii de exploatare în cadrul

programelor/preliminarilor de exploatare anuale, ce vor fi transmise spre avizare Inspectoratelor

Teritoriale pentru Resurse Minerale ale ANRM.

Modul de elaborare, avizare, aprobare şi urmărire a realizării programelor/preliminariilor

anuale de exploatare este prevăzut în Ordinul 12/2003, emis de către ANRM şi publicat în MO

176/bis 2003. Anexat programelor anuale de exploatare, prin Ordinul 187/2002, publicat în MO

824/2002, emis de către ANRM pentru aprobarea criteriilor privind conţinutul documentaţiilor

pentru metodele de exploatare cadru în mine şi cariere/ balastiere, din anul 2003 este necesară

întocmirea Documentaţiei pentru fundamentarea metodei de exploatare cadru a resursei minerale

concesionate.

Studiul de impact este caracteristic activităţii de protecţia mediului şi este destinat cunoaşterii

cadrului natural în care urmează a se implementa o investiţie, surselor de poluare şi tipurilor de

poluanţi, efectelor directe şi indirecte asupra componentelor mediului înconjurător a activităţii de

exploatare şi a posibilităţilor de limitare a impactului asupra cadrului natural.

185

Documentaţia se realizează în conformitate cu Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, cu

modificările şi completările ulterioare, fiind elaborată de către o persoană fizică sau juridică

atestată de către Ministerul Mediului, conform Ordinului 978/2003 privind Regulamentul de

atestare a persoanelor fizice şi juridice care elaborează studii de evaluare a impactului asupra

mediului şi bilanţuri de mediu.

Planul iniţial de încetare a activităţii miniere asigură cadrul general pentru planificarea,

executarea şi monitorizarea lucrărilor de conservare şi închidere fizică pentru exploatări şi a

utilităţilor de la suprafaţa acestora, amplasate în perimetrele miniere concesionate, titularilor de

licenţă. Conţinutul şi modul de realizare a documentaţiei de închidere sunt specificate în Ordinului

90/1997 privind conţinutul cadru al documentaţiilor necesare pentru conservarea şi închiderea

minelor şi carierelor, publicat în MO 336/1997, Ordinul nr. 115/62-24/19.05.1999, publicat în MO

255/1999 privind completarea Instrucţiunilor tehnice pentru închiderea minelor/carierelor, Ordinul

nr. 116/166725-17/18.09.1998, privind aprobarea Instrucţiunilor tehnice pentru închiderea

minelor/carierelor, publicat în MO 27/1999.

Planul iniţial de încetare a activităţii se reactualizează periodic pe parcursul derulării

exploatării, iar la finalizarea lucrărilor de exploatare este supus aprobării şi avizării de către

Autoritatea competentă în domeniul protecţiei mediului şi de către cea în domeniul gestionării

resurselor minerale.

Studiul de impact social evidenţiază beneficiile sociale ce vor rezulta şi riscurile sociale ce ar

putea fi generate de implementarea, derularea şi încetarea activităţii de exploatare minieră, asupra

comunităţilor locale. Studiul de impact social vizează atât comunitatea din localitatea pe al cărui

teritoriu administrativ se va desfăşura activitatea de exploatare, precum şi personalul ce va fi

angajat pentru realizarea activităţii de exploatare.

Planul de atenuare a impactului social, parte integrantă a planului iniţial de încetare a

activităţii miniere, cuprinde măsuri privind redistribuirea şi/sau reconversia profesională a

personalului ce urmează a fi disponobilizat.

Acesta se realizează în conformitate cu Ordonaţa Guvernului 98/1999, publicată în MO

303/1999, modificată cu Ordonanţa de Urgenţă 77/2000, publicată în MO 283/2000, Legea 53 /

2003 – Codul muncii, publicată în MO 72/2003 şi Ordinul 273/2001, publicat în MO 649 bis/200.

Pentru executarea activităţilor miniere de explorare/exploatare, persoa-nele juridice străine

care au obţinut licenţa de concesionare a activităţii, în termen de 90 de zile de la data intrării în

186

vigoare a acesteia (publicarea în Monitorul Oficial) trebuie să înfinţeze şi să menţină pe toata

durata concesiunii, o sucursală sau filială în România.

Titularul licenţei de explorare/exploatare poate transfera altei persoane juridice drepturile

dobândite şi obligaţiile asumate, cu aprobarea scrisă a Autorităţii competente, orice transfer făcut

fără aprobare fiind lovit de nulitate.

Anual, pentru activităţile miniere de explorare/exploatare ce au fost concesionate/date în

administrare trebuie plătite către bugetul statului:

− taxa pe activitatea de explorare/exploatare a resurselor minerale (art. 44 din Legea

minelor nr. 85/2003),

− redevenţa minieră.

Redevenţa minieră se va plăti anual pentru activitatea de exploatare, fiind stabilită o cotă

procentuală din valoarea cantitatea de resursă extrasă în vederea prelucrării şi/sau comercializării

de către titular, conform art. 45 din Legea minelor nr. 85/2003.

Cota redevenţei pentru roci utile şi substanţe nemetalifere este de 6 %, iar pentru rocile

ornamentale de 10 %, din valoarea produselor valorificate din care au fost deduse cheltuielile de

prelucrare.

Sunt exceptaţi de la plata taxelor legale şi a redevenţei miniere, cu condiţia încunoştiinţării

autorităţii competente (ANRM) prin reprezentanţii teritoriali (Inspectoratele Teritoriale pentru

Resurse Minerale), persoanele fizice care au în proprietate terenuri care nu fac obiectul concesiunii

miniere şi pe care au fost identificate roci utilizabile în construcţii.

Totodată, la începutul fiecărui an, se depune garanţia bancară pentru refacerea mediului, în

conformitate cu Ordinul 151/22740 din 28.09.2001, publicat în MO 847/2001, valoarea acesteia

(procent din valoarea planului de dezvoltare) fiind stipulată şi în licenţa de concesionare a

activităţilor miniere de explorare/exploatare.

Începerea activităţii de exploatare se realizează odată cu publicarea în Monitorului Oficial al

României, Partea I a licenţei de explorare/exploatare şi după obţinerea avizelor care certifică că

activitatea minieră ce va fi efectuată nu contravine cu planurile de amenajare a teritoriului, normele

şi standardele de protecţia mediului, normele de gospodărire a apelor etc.

187

Licenţa de concesionare/dare în administrare a activităţilor miniere nu conferă drept de

proprietate asupra terenului pe care se vor derula lucrările miniere titularului şi accesul în

perimetru.

Acte normative din domenii conexe ce reglementeaza punerea in valoare a

resurselor minerale

Acte normative ce reglementează protecţia mediului

Cadrul legal, general privind protecţia mediului este instituit de Legea protecţiei mediului

nr.137/1995, publicată în MO 304/1995, ce reglementează procedura de autorizare a lucrărilor

economice şi sociale cu impact asupra mediului.

Legea nr.137/1995 privind protectia mediului stabileşte următoarele obligaţii:

− obţinerea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţilor

economice şi sociale cu impact asupra mediului,

− efectuarea evaluări impactului proiectelor investiţionale asupra componentelor cadrului

natural, pe baza unor criterii comune stabilite în ghidurile metodologice, publicate în

Ordinul 863/2003,

− dezvoltarea unor proceduri prin care să se asigure accesul la informatia de mediu şi

participarea publicului la luarea deciziei in probleme de mediu (Legea 86/2000 şi Ordinul

1325/2000).

În baza Legii 137/1995 au fost emise o serie de acte normative pe factori de mediu, prin care

sunt instituite mijloacele imperative şi permisive de conservare a componentelor cadrului natural,

respectiv Legea apelor 107/1998, Legea 26/1996 - Codul silvic etc.

Ministerul Mediului este autoritatea competentă în domeniul protecţiei mediului.

Actele tehnico – juridice de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului a unui

proiect investiţional sunt acordul de mediu sau, după caz, acord integrat de mediu şi autorizaţia de

188

mediu, conform Cap. I, art. 7 din Legea 137/1995, emise de Ministerul Mediului, prin intermediul

reprezentanţilor regionali (Agenţiile Regionale de Protecţia Mediului).

Acordul de mediu este obligatoriu pentru investiţii noi şi modificarea celor existente, iar

autorizaţia de mediu este obligatorie la punerea în funcţiune a obiectivelor noi care au acord de

mediu.

Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului investiţional,

dar îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii nu încep în max. 2 ani de la data emiterii. Se

eliberează în paralel cu alte acte de administrare emise de către diferite autorităţi.

Autorizaţia de mediu se eliberează după obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor emise

de către diverse autorităţi competente din domeniile conexe.

Valabilitatea autorizaţilor de mediu este de maximum 5 ani, conform Legii mediului

137/1995.

Din punct de vedere procedural, pentru emiterea acordului de mediu/ acordului integrat de

mediu, sunt prevăzute prin acte normative competenţele şi obligaţiile solicitantului şi emitentului

de acord, astfel încât să existe posibilitatea instituirii unui mecanism de negociere şi îmbunătăţire a

condiţiilor de realizare a obiectivului de investiţie, ca expresie a diponibilităţii părţilor de a

conlucra pentru definitivarea unei soluţii fezabile din punct de vedere economic şi al protecţiei

mediului.

Actele normative ce reglementează procedura de obţinere a acordului de mediu sunt

următoarele:

− Hotărârea Guvernului 918/2002 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a

impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri,

− Ordinul 860/2003 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului

şi de emitere a acordului de mediu, emis de M.A.P.A.M.,

− Ordinul 863/2003 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplica-bile etapelor

procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului, emis de M.A.P.A.M.

Scopul procedurii este de a reglementa condiţiile de solicitare şi de obţinere a acordului de

mediu pentru proiectele cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător.

189

Procedura de obţinere a acordului de mediu în funcţie de impactul activităţilor

socio – economice asupra componentelor cadrului natural se împarte în:

- procedura completă de autorizare de mediu,

- procedura simplificată de avizare, pentru proiecte cu impact redus asupra

mediului.

Procedura completă de obţinere a acordului de mediu/acordului integrat de mediu constă în

parcurgerea a trei etape, fiind aplicată activită-ţilor cu impact redus (cuprinse în anexa nr. I.2 din

cadrul Ordinului 860/2003) şi cu impact semnificativ (anexa nr. I.1 din cadrul Ordinului 860/2003),

respectiv:

− Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

− Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind studiul de

evaluare a impactului asupra mediului.

− Etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

Avizul de gospodărire a apelor se emite fie pentru amenajările şi instalaţiile de extragere şi

prelucrare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacuri sau marea

teritorială (balastiere, cariere), conform art. 27 din Legea apelor 107/1996, fie pentru punerea în

funcţiune a unor obiective industriale care pot mări gradul de încărcare, cu diverşi agenţi poluanţi,

a apelor (specificat în cadrul certificatului de urbanism, sau de către autoritatea publică comptentă

pentru protecţia mediului). Documentaţia pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor se va

realiza conform Ordinului 1141/2002 pentru aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a

avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor şi Hotărârea Guvernului 633/1999 privind unele

măsuri de asigurare a gospodăririi nisipurilor şi pietrişurilor din albiile minore.

Controlul respectării condiţiilor prevăzute în cadrul avizului de gospodărire, care au stat la

baza eliberării avizului de gospodărire, se realizează în baza Ordinului 275/1997, emis de

M.AP.P.M etc.

Pentru activităţile existente, conform art. 10 din cadrul Legii 137/1995, care nu întrunesc

condiţiile de autorizare, autoritatea pentru protecţia mediului dispune efectuarea bilanţului de

mediu şi stabileşte programul pentru conformare, de comun acord cu titularul. După expirarea

190

fiecărui termen acordat, în caz de neconformare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului

dispune încetarea activităţii respective.

Bilanţurile de mediu (nivel 0, 1 şi 2) se realizează conform Ordinului 184/1997 pentru

aprobarea procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu, fiind proceduri prin care se obţin

informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare şi anticipate a

activităţii socio –economice asupra componentelor cadrului natural.

În cazul transfer rii licen ei de dare în administrare/concesionare aă ţ

activit ii miniere de la proprietarul actual c tre o alt persoan juridic ,ăţ ă ă ă ă

conform art. 15 din Legea 137/1995, precum şi la încetarea activit iiăţ

generatoare de impact asupra mediului, este obligatorie asigurarea efectu riiă

bilan ului de mediu de c tre fostul proprietar, în scopul stabilirii obliga iilorţ ă ţ

privind refacerea calit ii mediului în zona de impact a activit ii respective.ăţ ăţ

Programul de conformare este necesar pentru orice proiect aflat în derulare, sau atunci când

acesta este finalizat şi care aduce prejudicii cadrului natural prin funcţionarea curentă sau

anterioară.

Evaluarea prejudiciilor se realizează în cadrul bilanţului de mediu ce raportează starea

componentelor cadrului natural şi măsurile necesare de remediere la standardele şi reglementările

în vigoare.

Programul de conformare este întocmit în baza rezultatelor bilanţului de mediu, conform

Legii 137/1995, republicată în MO. 70/2000 Partea I, a Ordinului M.A.APP.M 125/1996 şi a Legii

minelor.

Programul de conformare preia măsurile necesare de remediere cuprinse în cadrul bilanţului

de mediu, prin detalierea modului, duratei şi costurilor pentru realizarea acestora.

Măsurile din cadrul programul de conformare sunt stabilite de Agenţia Regională pentru

Protecţia mediului prin negociere cu titularul activităţii miniere.

Acte normative ce reglementează amenajarea teritoriului, accesul şi

dobândirea folosinţei terenului pe care se vor executa activităţile miniere

Activităţile miniere de explorare/exploatare intră în categoria lucrărilor de construcţii, fiind

prevăzute în Ordinului 1943/2001, publicat în MO 231/2002 – pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată

191

cu modificările ulterioare şi Legea 50/1991, publicată în MO 3/1997 privind autorizarea executării

construc-ţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor

Astfel, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură, conform Legii

50/1991, se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, eliberată în condiţiile

prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire conform art. 2 din legea anterior menţionată, constituie actul de

autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege

referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire se eliberează de către consiliul judeţean pe al cărui teritoriu–

administrativ se află perimetrul de explorare/exploatare minieră.

Pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie şi implicit de realizare efectivă a activităţii

miniere sunt necesare o serie de acte tehnico – economice:

− actele juridice ce definesc forma de proprietate asupra terenului,

− regimul economic – silvic sau agricol,

− licenţa de concesionare/dare în administrare a activităţii miniere de explorare/exploatare

sau permisul de dare în administrare/concesionare a activităţii miniere de exploatare,

− acordul şi autorizaţia de mediu,

− avizul de gospodărire a apelor,

− avizul sanitar, etc.

Actele normative ce conferă baza legală pentru obţinerea şi emiterea actelor tehnico -

economice anterior enumerate sunt următoarele:

− Legea 54/1998, publicată în MO. nr. 102/1998, privind circulaţia juridică a terenurilor

şi Legea fondului funciar 18/1991, publicată în MO 37/1991 – reglementează dreptul de folosinţă a

terenurilor pe care se vor executa activităţile miniere de explorare/exploatare.

− Ordonanţă de urgenţă 88/1997, publicată în MO 381/1997 privind privatizarea

societăţilor comerciale.

− Legea 10/1995, publicată în MO 12/1995, privind calitatea în construcţii - instituie

sistemul calităţii în construcţii, care conduce la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate

192

corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului

înconjurător.

− Legea 82/1998, publicată în MO 158/1998, privind regimul juridic al drumurilor,

Ordonanţa Guvernului 43/1997, publicată în MO 237/1998, privind regimul drumurilor, Legea

227/2003, publicată în MO. 365/2003, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 26/2003 pentru

modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor – instituie

obligaţiile titularului actului de concesionare a activităţii miniere de explorare/exploatare de a

utiliza drumurile publice şi cele private ce sunt accesibile publicului pentru a avea acces în

perimetrul de explorare/exploatare.

− Legea 137/1995, publicată în MO 304/1995, privind protecţia mediului – instituie

obligaţiile necesare ce trebuiesc îndeplinite de către titularii activităţilor economice ce au impact

asupra componentelor mediului înconjurător.

− Legea 107/1996, publicată în MO 244/1996, privind regimul apelor.

− Legea 100/1998, publlicată în MO 204/1998, privind asistenţa de sănătate publică,

Ordinul 331/1999, publicat în MO 276/1999, pentru aprobarea Normelor de avizare sanitară a

proiectelor obiectivelor şi de autorizare sanitară a obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice.

9. Bibliografie

Anastasiu, N., (1977): Minerale şi roci sedimentare, Editura Tehnică, Bucureşti.

Anastasiu, N., Mutihac. V., Grigorescu, D., Popescu, Gh. C., (1998): Dicţionar de geologie,

Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

Andrei, N., (1987): Dicţionar etimologic de termeni ştiinţifici. Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică Bucureşti.

193

Bolewski, A., Burkowicz, A., Galos, K., Kamyk, J., Kulczycka, J., Lewicka, E., Prorok, E.,

Smakowski, T., Szlugaj, J. (1999): Minerals yearbook of Poland 1993-1997, M. of. Env. Prot.,

Natural Res. and Forestry.

Brana, V., Avramescu, C., Călugăru, I. (1986): Substanţe minerale nemetalifere, Editura

Tehnică Bucureşti.

Constantinof, D., Dumitrescu, D., Avramescu, C. (1968): Zăcăminte de substanţe minerale

utile, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

Craig J., Vaughan D., Skinner B. (1988): Resources of the Earth, Prince Hall, Inc

Dragomir, B., Androhovici, A. (1995): Geologie generală, Editura Univ. Bucureşti.

Donald D. Carr, Senior Editor (1994): Industrial Minerals and Rocks – 6th Edition, Society for

Mining, Mertallurgy and Exploration, Inc. Littleton, Colorado, SUA.

Giuşcă, D. (1974): Petrologia rocilor endogene, Editura Tehnică Bucureşti.

Harben, P. W., Kuzvart, M., (1996): Industrial Minerals. Global Geology, Industrial Minerals

Information Ltd. U. K.

Popescu, Gh. C. (1986): Metalogenie aplicată şi prognoză geologică – partea a II - a,

Editura Univ. Bucureşti

Rădulescu D., Dimitrescu R. (1966): Mineralogia topografică a Româ niei, Editura

Academiei

Rădulescu, D. (1980): Petrologia rocilor metamorfice, Editura Univ. Bucureşti.

Rădulescu, D. (1981): Petrologie magmatică şi metamorfică, Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti.

Voiculescu L. (1988):Zăcăminte nemetalifere, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

***Date de la INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICA

*** The Concise Oxford Dictionary of Earth Sciences – 1991, U. K.

*** Industrial Minerals - 2002, Industrial Minerals Iinformation Ltd., U. K.

194

resurse nemetalifere

Documents

Transcript of resurse nemetalifere