Regimul prezidenţial

Dezvoltat, în forma sa clasică, în Statele Unite ale Americii, regimul prezidenţial prezintă o arhitectură radical diferită de cea actuală din spaţiul românesc. Din punct de vedere al structurii sale, sistemul prezidenţial implică câteva opţiuni constituţionale precise:- alegerea directă a şefului de stat;- constituirea unui puteri executive monocefale, în cadrul căreia preşedintele Republicii nu este flancat de prim-ministru;- separaţia strictă a puterilor în stat, cu imposibilitatea dizolvăriii camerelor de către şeful de stat;- dezvoltarea unei puteri judecătoreşti independente, capabile să exercite atribuţii de control constituţional;- absenţa unui guvern, în sens european al termenului, acesta din urmă fiind înlocuit de un cabinet ce reuneşte secretari desemnaţi de şeful de stat, cu acordul camerei superioare;- inexistenţa unui mecanism similar votului de neîncredere (moţiunii de cenzură) din sistemele parlamentare şi semiprezidenţiale.Opţiunea prezidenţială este criticabilă din perspectiva unor elemente care ţin de peisajul politic românesc şi european: - regimul american nu este îmbrăţişat, în toate articulaţiile sale, de nicio naţiune europeană cu excepţia Ciprului;- regimul american prezintă, în spaţii democratizate incomplet, riscul semnificativ al derivei autoritare. Acolo unde echilibrul politic nu poate fi atins prin separaţia puterilor, iar cenzura puterii judecătoreşti este absentă, consecinţele sunt dramatice. Efectul secundar al opţiunii prezidenţiale poate fi legitimarea unei personalizări a puterii, cu subminarea democraţiei constituţionale;- opţiunea prezidenţială ar reprezenta o ruptură cu o tradiţie constituţională românească de un secol şi jumătate;- riscul apariţiei unor blocaje politice, între Preşedinte şi Congres, în situaţia în care majoritatea din Congres reprezintă un partid politic opus Preşedintelui. „Guvernarea divizată” („divided government”) poate genera complicaţii pe care regimul prezidenţial le administrează cu dificultate.Această analiză are darul de a releva complexitatea opţiunii constituţionale, în cazul românesc. Ceea ce se impune este evitarea unei duble capcane: pe de o parte, prezentarea simplificatoare a regimului prezidenţial ca fiind unul definit de un preşedinte omnipotent, pe de altă parte, exagerarea riscurilor ce decurg din asumarea unei asemenea organizări constituţionale.

Republica prezidenţială are caracteristică principală alegerea şefului de stat direct de către popor (ex. în Cipru) sau prin intermediul unui colegiu electoral alcătuit din electori aleşi direct de către popor (ex. Statele Unite ale Americii).

"Ca urmare a acestui mod de alegere a şefului de stat, acesta capătă o legitimitate populară asemănătoare parlamentului, ambele instituţii fiind pe picior de egalitate", subliniază avocatul Ştefan Deaconu.

Este cel mai utilizat mod de desemnare a şefului de stat în lume. Specific acestui mod de desemnare a şefului de stat este faptul că toţi cetăţenii unui stat, cu drept de vot, au posibilitatea să aleagă şeful ţării în urma unui vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Bogdan Dima explică specificul unui astfel de sistem de guvernare : „În sistemul prezidenţial, SUA fiind exemplul clasic, Preşedintele este şi şeful executivului. Membrii executivului sunt demişi de către Preşedinte, nu de către Congres. Nu există instituţia moţiunii de cenzură în sistemele prezidenţiale. Dar nici Preşedintele nu poate să dizolve Parlamentul". Dima precizează că prezidenţialismul nu este un sistem de guvernare specific bătrânului continent: „Europa este în principal spaţiul monarhiilor constituţionale şi al republicilor parlamentare. Avem un singur sistem prezidenţial care funcţionează în Cipru. Este o excepţie. În plus, odată cu integrarea statelor fost comuniste în UE, a crescut semnificativ şi numărul republicilor semiprezidenţiale".

Republică prezidențială ca formă de guvernare are o serie de avantaje care nu pot fi ignorate. În primul rând, se creează de fapt o condiții deosebit de favorabile și condiții prealabile pentru punerea în aplicare a principiului separației puterilor în stat. În al doilea rând, președintele ales popular reprezintă unitatea țării, un simbol al unității națiunii, etc. În al treilea rând, acest formular vă permite să se

concentreze cea mai mare putere administrativă în aceleași mâini, ceea ce este deosebit de important în contextul unor soluții rapide la problemele naționale serioase și necesitatea concentrării puterii în tranziție, criza și alte etape speciale de dezvoltare. În al patrulea rând, forma prezidențial de guvernare exclude sau de a diminua serios dependența de diverse și schimbarea partidului și afilierea facțiuni, pronunțată în activitățile parlamentare. În același timp, nu putem ignora faptul că, în cadrul unei republici prezidențiale crește riscul de confruntare între ramurile legislative și executive ale puterii, mai ales atunci când, așa cum se întâmplă adesea în practică, un presedinte ales de popor este un partid și majoritatea parlamentarilor aparțin unei alte părți sau bloc de partide. Această din urmă situație nu este doar a evoluat în țări străine, dar astăzi nu există, de exemplu, în Statele Unite și Rusia.

Fiecare dintre cele două sisteme are avantajele şi dezavantajele sale. Astfel, regimurile semi-prezidenţiale au următoarele dezavantaje:

- Legitimitatea democratică duală, dat fiind faptul că atât Preşedintele cât şi Parlamentul încearcă să obţină supremaţia, mai ales când preşedintele nu beneficiază de o majoritate parlamentară, creează conflicte pentru că apare întrebarea "cine are mai multă legitimitate pentru a vorbi în numele poporului, preşedintele sau majoritatea care se opune politicii sale?". Această problemă nu este atât de grava în sine însăşi ci faptul că nu există mecanisme democratice care să o rezolve.

- Rigiditatea semi-prezidenţialismului devine o problemă serioasă pentru că ea nu permite schimbarea acestuia în caz de criză guvernamentală. Semi-prezidenţialismul nu dispune de mecanisme constituţionale care să îi permită să îşi ajusteze funcţionarea la situaţii noi şi neaşteptate, în timp ce în sistemul parlamentar există instrumentele moţiunii de cenzură constructive, dizolvării Camerelor şi convocării unor noi alegeri în condiţii mai puţin restrictive.

- Semi-prezidenţialismul are potenţialul unui joc de sumă zero care îl avantajează pe câştigător (care primeşte tot), în timp ce regimurile parlamentare presupun împărţirea clară a puterii şi a responsabilităţilor între Guvern şi Parlament.

- Ales direct de popor, Preşedintele are tendinţa de a conduce cu superioritate faţă de ceilalţi actori politici şi celelalte instituţii ale statului, de multe ori în contrast cu majoritatea limitată a populaţiei care l-a ales. Politica în regim semi-prezidenţial este mai puţin tolerantă cu Opoziţia şi mai puţin înclinată spre consultări, ea favorizează cultul personalităţii prezidenţiale bazat pe un "prezidenţialism plebiscitar" care poate conduce la o concentrare a puterii în mâna preşedintelui, slăbind celelalte instituţii şi partidele politice.

- În regimul semi-prezidenţial care nu admite realegerea Preşedintelui nu există metode de a face un preşedinte în exerciţiu responsabil pentru acţiunile şi politicile sale. Nu poate fi sancţionat de electorat prin înfrângerea electorală, dar nici nu poate fi recompensat prin realegere.

- În fine, în sistemul semi-prezidenţial un "outsider" are o mai mare probabilitate de a obţine puterea fără susţinerea unui partid şi fără a avea experienţă politică. Acest fapt poate produce efecte pozitive de primenire a clasei politice dar poate deveni periculos atunci când aceşti "outsiders" tind către politici anti-instituţionale şi populiste.

Un sistem semi-prezidenţialist are însă şi avantaje, astfel:

- Semi-prezidenţialismul oferă votanţilor opţiuni mai clare în momentul alegerii.

- Responsabilizarea şi identificarea electorală este mai mare

- Capacitatea de a inhiba rezultatele de sumă zero, dar numai dacă se bazează pe un sistem de control şi echilibru

- Rigiditatea mandatului este un atribut pozitiv al previzibilităţii regimului de guvernare.

- Alegerea directă este de fapt un element de transparenţă al sistemului.

CAPITOLUL III. AVANTAJE SI DEZAVANTAJE ALE REGIMULUI PREZIDENTIAL

3.1. Avantajele regimului prezidential

Avantajele unui asemenea sistem sunt, desigur, reale: egalitatea puterilor, legitimarea democratică a legislativului cât şi a executivului, înlăturarea „presing-ului” dintre puteri prin ameninţarea cu demiterea guvernului sau disoluţia adunării parlamentare, posibilitatea celor două puteri de a acţiona eficace şi potrivit cu strategia lor.

Totuşi, unele raporturi de neutralizare există şi în cadrul acestui sistem. De exemplu, preşedintele american are nevoie de acordul Senatului la numirea unor funcţionari publici, a judecătorilor Curţii Supreme sau pentru perfectarea unor tratate internaţionale. În „replică”, el are dreptul de veto faţă de legile adoptate de Congresul American.

3.2.Dezavantajele regimului prezidential

Cum nimic în lume nu este perfect, nici sistemul republicii prezidenţiale nu face excepţie, astfel că şi el are anumite dezavantaje, dintre care putem aminti pericolul alunecării spre omnipotenţa executivului, spre prezidenţialism. El se caracterizează prin acapararea de şeful statului a tuturor prerogativelor puterii. Dacă în statele civilizate cu regim prezidenţial nu au fost cazuri de dezechilibru al puterilor, prezidenţialismul este accentuat în statele din Africa de Nord, spre exemplu. Este de remarcat, totuşi, că ne referim la state cu o situaţie politică instabilă „prin tradiţie”, dacă putem spune astfel: între anii 1960 şi 1980, în Africa au avut loc 66 de tentative sau lovituri de stat militare. Numai în anul 1962 şi în anul 1970 nu s-a înregistrat niciuna. De altfel, 15 din 29 de state africane sunt conduse de militari, ajunşi, de regulă, la putere ca urmare a unor astfel de lovituri de stat. Ei nu se bucură de absolut nicio legitimitate, nefiind aleşi de popor, iar regimul prezidenţial din respectivele state este unul impus.