Relieful glaciar – montan si de calota

Ghetarii, ca factor modelator al suprafetei terestre, isi imprima si astazi, ca si in trecutul geologic, amprenta in trasaturile si formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghetarii situati in zonele marilor latitudini, ajungand pana la nivelul bazinelor oceanice si marine, constituie in ansamblul lor ghetarii de calota sau continentali. Masele de gheata cantonate pe varfurile muntilor inalti formeaza ghetarii montani. Cele doua calote de gheata polare, ale Groenlandei si Anctarticii, insumeaza 97% din volumul ghetii de pe Glob. Rezulta ca numai 3% din aceasta masa revine ghetarilor montani.

Relieful ghetarilor de calota

Activitatea ghetarilor de calota (continentali) prezinta multe elemente comune cu cea a ghetarilor montani. Glaciatiunea actuala de calota ocupa suprafete intinse in Antarctica, Groenlanda, Islanda, Spitzberg, Noveia Zemlia, Severnaia Zemlia.

Tipurile actualilor ghetari de calota:

Dupa extindere, morfologie si dinamica, actualii ghetari de calota pot fi grupati in patru tipuri: anctartic, groenlandez, islandez si Spitzberg.

Tipul Antarctic- in Antarctica calota are app. 14 mil.kmp. In jurul Antarcticii gheata de pe continent se prelungeste mult si in apa oceanului, formand o platosa relativ unitara, inalta uneori de 90 m, numita banchiza; din ea se desprin blocuri imense de gheata numite aisberguri (iceberguri). In unele zone periferice apar tot mai multe stanci deasupra ghetii (nunatak-uri), crevase si vai canion. Materialul detritic rezultat din dezagregarea rocilor ce compun nunatak-ul va fi preluat de catre masa de gheata in miscare si depus sub forma de morene glaciare. Gheata calotei antartice este pleisocena. Topirea ei ar ridica nivelul oceanului planetar actual cu circa 15 m. Prezenta ei in zona Polului sudic determina anumite particularitati curentilor marini si vanturilor, care influenteaza regimul climatic al Globului.

Tipul groenlandez este cantonat in Groenlanda, ocupand ¾ din suprafata insulei. Zonele litorale raman descoperite, iar intre ele si calota se interpune o fasie muntoasa. In afara calotei de gheata neteda (icefield) cu grosimi de 2500-3000 m, are limbi de gheata ce coboara spre ocean (icestrom) unde dau aisberguri; deasupra masei de gheata sunt varfuri muntoase (nunatak-uri). In zonele periferice ale calotei glaciare se intalnesc: crevase, fiorduri, morene, krioconite (praf de natura vulcanica), cursuri subglaciare care local devin supraglaciare.

Tipul islandez ocupa partial insula islandeza si are caracter discontinuu datorita eruptiilor vulcanice si a gheizerelor. Ghetarii sunt marunti si imprastiati pe intreaga suprafata a insulei. Eruptiile subglaciare duc la topirea masiva a ghetii si

la formarea unor bazine acvatice sub sau inglaciare. Cand drenarea acestor ape de catre raurile subglaciare sau inglaciare se face brusc, au loc inundatii catastrofale.

Tipul Spitzberg este alcatuit din ghetari alpini pe vaile din munti si ghetari de platou la exterior.

Relieful de eroziune

Ghetarii de calota exercita o tripla activitate: de eroziune (exaratie), de transport si de depunere. Formele rezultate sunt vizibile mai ales dupa retragerea ghetarilor. Formele de eroziune sunt reprezentate prin: fjelduri, fiorduri, roci mutonate, nunatak-uri. Fjeld-urile sunt campii inalte sau podisuri, dezvoltate pe un substrat dur, care a fost netezit partial de ghetari. Deasupra lor se ridica martori (monadnock-uri) sau stanci reziduale (nunatak-uri). Fiordurile apar ca niste golfuri lungi si ramificate, ce patrund in interiorul uscatului pe zeci de km; au rezultat prin inundarea de catre mare a unor vai glaciare adanci, dupa topirea calotei glaciare ce acoperea zona limitrofa. Rocile mutonate sunt stanci slefuite, ovale sau circulare modelate de ghetarii prin morenele de fund, fixate in masa de gheata.

Formele de acumulare glaciara

Formele de acumulare sunt mult mai extinse si mai variate decat cele de exaratie. Ca pozitie acestea se dezvolta pe suprafata ocupata anterior de ghetari (morena de fund); in domeniul morenei frontale si la exteriorul morenei (proglaciare, fluvio-glaciare). Genetic, in relieful de acumulare glaciara se includ si formele create de raurile alimentate de ghetari. Relieful morenei de fund Reprezinta o campie cu aspect valurit, cu forme pozitive (drumlin-uri, öesar-uri, kames-uri) cat si zone depresionare (lacuri, balti, mlastini, turbarii). Drumlinurile se refera la formele cu aspect colinar, orientate pe directia deplasarii ghetarilor. Intre ele exista zone de inseuari, lacuri sau sectoare mlastinoase. Lungimea fiecarei coline oscileaza intre 400-1000 m, latimea intre 150-200 m, iar inaltimea relativa intre 10-40 m. In plan au aspect oval. De obicei drumlinurile se gasesc grupate, numarul lor fiind de ordinul sutelor si miilor. Dispunandu-se unul in cotinuarea celuilalt si in acelasi timp unul langa altul, aceste forme confera reliefului trasaturi particulare, asemanatoare dunelor lineare. Oesar-urile (eskers) se infatiseaza ca o ingramadire de pietre cu aspect de dig serpuit; orientarea lor corespunde sensului deplasarii ghetarilor. Se aseamana cu niste rambleuri de cale ferata. Kamesurile sunt tot forme fluvio-glaciare, pozitive cu aspect mamelonar sau de movile. Se dezvolta in imediata apropiere a morenei frontale. Campiile morenice sunt alcatuite din argile nisipoase si blocuri, au suprafata neteda sau usor valurita si presarata cu lacuri sau balti. Relieful morenic deluros ocupa spatii izolate pe fondul campiilor morenice si are o distributie haotica. Movilele sunt rotunde sau ovale. Aceste forme au rezultat din depunerea pe suprafata reliefului subglaciar, a morenelor cantonate in crapaturile ghetarilor de calota. Vaile si lacurile sunt nenumarate. Vaile sunt slab evoluate, prezinta profil transversal in forma de „V”, praguri si cascade. Lacurile care ocupa alaturi de balti si mlastini o mare suprafata (in

Finlanda 9% din suprafata tarii) se prezinta fie sub forma de sabe legate de rauri scurte fie izolate. Relieful morenei frontale Salpausselka si pradolinele. Ghetarii de calota au transportat importante cantitati de morene in zonele lor periferice, sau frontale. In morfologia actuala a Finlandei se pastraza bine asemenea lanturi de morene frontale, denumite salpausselka. Latimea acestor culmi deluroase este de cativa km, inaltimea relativa de peste 60-80 m, iar lungimea de ordinul catorva sute de km. Versantul dinspre ghetar este mai abrupt, in timp ce versantul dinspre avale este mai prelung, mai lin. Intre ele se dezvolta culoare depresionare ce poarta denumirea poloneza de pradoliny (pradoline). Latimea lor este de cativa km, iar lungimea de ordinul sutelor si miilor de km.Elba, Oderul si alte rauri din N Germaniei si Poloniei curg local pe vechi pradoline. Blocurile eratice reprezinta bucati mari de roca, raspandite in cadrul morenei frontale. Ele se pot depune si pe fundul oceanului fiind aduse de banchize si iceberguri. Formele fluvio-glaciare (proglaciare) Campiile de sandre sunt zone acumulative construite de catre torentii glaciari la periferia morenei frontale. Pe suprafata campiei, care atinge ordinul sutelor si miilor de hectare, ulterior raurile isi sapa terase, coborand nivelul panzei freatice. Astfel particulele fine, uscate, pot fi antrenate pe diferite cai (indeosebi eoliana) generand campiile de loess. Zoliile sunt forme depresionare in cadrul campiilor de sandre. Cursurile fluvio-glaciare au antrenat cu ele si blocuri de gheata, pe care le depun dupa o anumita distanta, acoperindu-le ulterior cu aluviuni. Este acea „gheata moarta” sau „fosila” care prin topire creaza zoliile.

Ghețar-calotă sunt cei mai mari ghețari de pe glob, calota glaciară având o suprafață de peste 50.000 km², acoperind complet sub gheață relieful regiunii, se află în regiunile polare. Din acești ghețari se desprind în mare iceberguri.

 Gheţari i de calotă.Sunt ce i mai  ext inş i acoper ind suprafeţe continentale foarte mari sub forma unor platoşe de gheaţă cu grosimi de la câteva sutede metri la peste 4000 m. Sunt separate câteva tipuri. Relieful de eroziune creat de gheţarii de calotă.Formele de relief sunt la fel de numeroase dar dimensiunile sunt mai mari, elefiind rezultatul acţiunii în timp îndelungat a unei platoşe de gheaţă cu grosimi de lacâteva sute la mai multe mii de metri (fig. 33).-Fjeldul  (câmpiile de eroziune) constituie forma de relief cu dimensiunilecele mai mari. La origine a reprezentat o suprafaţă cvasiorizontală (câmpie, podiş,108

 munţi nivelaţi etc.) pe care s-a dezvoltat calota glaciară. Deplasarea lentă a masei degheaţă spre periferie a impus remodelarea diferenţiată a suprafeţei subglaciare creândexcavaţii unde rocile au fost mai moi separate de movile şi culmi

alungite rotunjiteaxate pe stratele mai dure. După topirea calotei în depresiuni au rezultat lacuri (ex.nordul Canadei, Finlanda).- Nunatakurile sunt vârfuri de munţi care s-au situat deasupra calotei glaciareşi care au suferit pe de-o parte atacul avalanşelor şi îngheţ-dezgheţului pe versanţiineacoperiţi de gheaţă, iar pe de altă parte eroziunea gheţarului care la nivele diferiteale grosimii calotei au tăiat în baza lor ''trepte de exaraţie''.- Rocile mountonate şi striurile au rezultat în acelaşi mod ca şi la gheţariimontani numai că identificarea lor în prezent este mai dificilă întrucât după topireacalotei au suferit transformări sau au fost acoperite de depozite, soluri şi vegetaţie.-Văile glaciare sunt frecvente în regiunile înalte, muntoase cu care calota intra în contact sau la marginea munţ i lor ş i podişur i lor de la exter ioru l ca lote iglaciare. Limbile de gheaţă s-au dezvoltat în lungul văilor preglaciare; ele se deplasaucu viteze mari au modificat configuraţia anterioară creând văi adânci cu bazinete şi praguri. În cazul celor care ajung la ţărmul mărilor polare, limbile înaintează pe şelf  pe care îl erodează. (Groelanda, Antarctica). Situaţii similare au fost în pleistocen înLabrador, Peninsula Scandinavă, Scoţia etc. Aici după topirea gheţii şi ridicareanivelului Oceanului planetar, apa acestuia le-a inundat creând un tip aparte de ţărm(fiorduri)

Morenele şi depozitele fluvioglaciare ale gheţarilor de calotă.Formele rezultate din acumularea materialelor transportate de către gheţarii decalotă se disting prin: - dimensiuni foarte mari, arealul extins pe care sunt răspândite,a lcătu ire  ş i  geneză  complexă .  Mater ia le le   t ransportate  au  rezul tat  dominant  d ineroziunea exercitată de calota de gheaţă asupra reliefului subglaciar moştenit la carese adaugă cele provenite din modelarea periglaciară a versanţilor munţilor aflaţideasupra gheţii, ca şi acelea erodate şi transportate de şuvoaiele de apă subglaciaredezvoltate la periferia masei de gheaţă.Acumularea lor creează un relief specific care se poate observa după topireacalotelor de gheaţă. În prezent, pot fi văzute în Canada, Finlanda, în nord-vestulRusiei etc. Cele mai semnificative forme (fig. 32) sunt:•morenele de fund -au cea mai largă desfăşurare fiindreprezentate de movile, coline, blocuri şi pietrişuri slab rulate dispersate pe toatăsuprafaţa ce-a fost acoperită de masa de gheaţă. Între ele există microdepresiunimlăştinoase sau cu lacuri.•morenele frontale,numite în Finlanda salpauselka

- apar ca valuri colinare de pietriş, nisip şi blocuri care se întind pe sute de kilometri; aurezultat din materialele împinse de marginea calotei de gheaţă; în Europa au fostidentificate trei aliniamente de morene frontale care reflectă stadii diferite ale poziţieilimitei calotei glaciare în ultima fază a evoluţiei sale.•drumlinurile -sunt grupări de coline alungite teşite culungimi de până într -un k i lometru , lă ţ imi de zec i sau sute de metr i ş i înă l ţ imi de câteva zeci de metri orientate în sensul deplasării masei de gheaţă; sunt legate demarginea calotei constituind morene învelite parţial de pânze de nisip, pietriş.•ösaruri (eskere) -sunt mase de pietriş şi nisip aduse dinmorenele de fund de către şuvoaiele de apă subglaciare şi acumulate la marginilecalotei pe măsura retragerii ei. Ca urmare, rezultă nişte culmi netede joase cu lungimifoarte mari şi lăţimi de câteva zeci (sute) de metri.•kamesurile -sunt coline cu formă rotunjită alcătuite dindepozite stratificate (nisipuri şi argile). Aceste materiale au fost acumulate în cuvete110

 lacustre aflate pe gheaţă la marginea calotei şi în care debuşau şuvoaie inglaciare;după topirea gheţii, ele s-au depus luând forma de coline sau movile.•blocurile eraticesunt mase de rocă cu dimensiuni foartemari care s-au prăbuşit din nunatakuri peste masa de gheaţă; deplasarea gheţii a dus latransportarea  b locur i lor  către   reg iuni  a f la te   la  per i fer ia  ca lote i ,  iar  după   top ireagheţarului, ele au rămas aici. Aşa sunt blocurile de granit de Rapakiwi din Karelia şinordul Finlandei care au fost transportate pe sute de kilometri fiind în prezent înEstonia şi la nord de Petersburg; blocurile eratice din Labrador au fost cărate până înnordul S.U.A (ex. la Washington).• pradolinele (urstromtäler)reprezintă culoare largidesfăşurate între aliniamente de morene frontale fiind paralele pe zeci şi sute dekilometri cu acestea. Reţeaua de râuri postglaciare le urmăreşte pe distanţe mari (ex.Oderul, Elba în Câmpia germano-poloneză)• sandrelesunt câmpii piemontane dezvoltate la exteriorulcalotelor glaciare; au rezultat prin suprapunerea conurilor de pietrişuri şi nisipuricărate din morenele frontale de către cursurile de apă formate la marginea calotei printopirea gheţii; constituie principala formă fluvioglaciară.• zoliile -

sunt microdepresiuni în câmpiile glaciare sauf luv iog lac iare   rezul tate  pr in   tasarea  mater ia le lor  ce  acopereau  b locur i  de  gheaţă izolate, proces survenit după topirea acestora.