Cursul 14.

RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Cuprinsul modulului:

14.1. Integrarea ecnomiei naționale în economia globală

14.2. Balanţa de plăţi externe

14.3. Competitivitatea şi eficienţa comerţului internaţional

14.4. Schimbul valutar

14.1. Integrarea economiei naționale în economia globală

Din analiza evoluţiei economiei mondiale se pot desprinde atât aspecte pozitive, de

folosire eficientă a ajutorului extern, cât şi aspecte negative, de irosire a unor astfel de

oportunităţi.

Economia de piaţă naţională a unei ţări, nu poate exista şi nu poate fi viabilă decât în

cadrul şi în legătură cu economiile de piaţă din celelalte ţări. Totodată, trebuie să se ţină

seama de faptul că economia mondială contemporană cuprinde o mare varietate de economii

naţionale, aflate în stadii diferite ale evoluţiei lor:

- unele sunt ţări puternic dezvoltate din punct de vedere economic şi deţin o pondere

importantă în PIB-ul mondial (SUA, Germania, Japonia, Anglia, Franţa, Italia, Canada etc.),

- altele sunt ţări în curs de dezvoltare.

- alte ţări sunt slab dezvoltate.

Gradul deschiderii economiilor naţionale spre economia mondială depinde de un

complex de factori dintre care cei mai importanţi sunt:

- capacitatea de a produce bunuri şi servicii cerute de piaţa mondială;

- forţa socială de a crea şi dezvolta eficient institute de cercetări ştiinţifice şi proiectare

integrate producţiei;

- asigurarea unui management de calitate permanent care să permită atât realizarea unei

înalte productivităţi a muncii, cât şi costuri de producţie scăzute;

- realizarea unei rate de economisire şi de investiţii suficient de mare pentru a asigura

echilibrul şi creşterea economică.

14.2. Balanţa de plăţi externe

Balanţa de plăţi externe reprezintă un instrument economico-statistic în care se include

şi se compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, provenite din relaţiile sale economice,

financiare şi monetare cu alte ţări, pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an.

În balanţa de plăţi externe se înscriu toate fluxurile valorice cu străinătatea. Nu se

include stocul activ sau pasiv de resurse financiar - valutare care se află la dispoziţia

economiei naţionale la un anumit moment.

Capitolele principale ale balanţei de plăţi externe privesc imput-urile şi output-urile de

fonduri şi sume de bani provenite din următoarele activităţi: exporturi şi importuri de bunuri

materiale, servicii internaţionale (transport, turism, asigurări, expediţii etc.), fluxul de capital,

constituirea şi folosirea rezervelor valutare, ş.a.m.d.

În scopul asigurării comparabilităţii internaţionale se impune cerinţa uniformizării

grupării posturilor în balanţele de plăţi externe ale ţărilor, în concordanţă cu normele Fondului

Monetar Internaţional, după cum urmează:

Grupa I numită Balanţa Curentă sau Contul curent include:

- Balanţa comercială - exprimă valoric încasările din export şi plăţile pentru importul

de mărfuri corporale;

- Balanţa serviciilor - exprimă încasările şi plăţile pentru servicii internaţionale de

transport, telecomunicaţii, turism, asigurări şi expediţii, operaţiuni bancare,

financiar-valutare, etc.;

- Balanţa veniturilor - reflectă încasările şi plăţile cu titlu de venituri provenind din:

dividende, dobânzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranţi sau salarii plătite

specialiştilor străini, etc.;

- Balanţa transferurilor unilaterale - reflectă transferurile economiile băneşti ale

lucrătorilor emigranţi, despăgubirile, donaţiile, transferurile în contul acordurilor

dintre ţările Comunităţii Economice Europene, ajutoarele publice sau private, etc.

Balanţa comercială este un tablou statistico-economic în care se înscriu şi prin care se

compară importul şi exportul de mărfuri ale unei ţări, pe o perioadă de timp determinată, de

regulă un an.

Balanţa comercială poate fi:

- generală - cuprinde ansamblul relaţiilor comerciale externe ale unei ţări,

- parţială - se referă la relaţiile de import şi export cu o altă ţară sau un grup de ţări.

Din punct de vedere al rezultatelor relaţiilor comerciale externe, pe care le reflectă

balanţa comercială, ea poate fi:

- activă (excedentară) dacă exportul depăşeşte importul,

- pasivă (deficitară) dacă importul depăşeşte exportul,

- echilibrată (soldată) când acestea sunt egale.

În ansamblu, balanţa comercială poate fi activă, dar pe ansamblul ţării poate fi deficitară

acesta este fiind un indiciu al unei evoluţii economice defavorabile. Este de precizat faptul că

o situaţie favorabilă nu presupune în mod obligatoriu o balanţă comercială permanent

excedentară, ci o balanţă comercială echilibrată în dinamică.

Grupa II numită Balanţa mişcărilor de capital sau Contul de capital include:

- balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt - reflectă creditele primite sau

creditele acordate pe un termen până la un an, , repatrierea activelor şi altele;

- balanţa mişcărilor de capital pe termen lung - exprimă fluxurile de intrări şi de

ieşiri ale capitalurilor sub forma investiţiilor directe, investiţiilor de portofoliu,

cotizaţii, donaţii etc., creditarea internaţională, exclusiv creditele Fondului Monetar

Internaţional;

- balanţa rezervelor valutare internaţionale - reprezintă formarea şi utilizarea

rezervelor valutare, precum şi folosirea creditelor Fondului Monetar Internaţional.

Structura posturilor balanţei de plăţi externe demonstrează în fond, mărimea în expresie

bănească a patru feluri de activităţi ce se efectuează în relaţiile internaţionale:

a) activitatea comercială, adică export-import de bunuri materiale şi servicii;

b) activitatea financiară, adică mişcarea de capitaluri pe termen lung;

c) activitatea de creditare, adică mişcarea de capitaluri pe termen scurt;

d) activitatea monetară, adică mişcarea de masă monetară.

Ca urmare, Balanţa de plăţi externe cuprinde, încasările şi plăţile rezultate din:

- schimburi de mărfuri;

- schimburi de servicii (navlu, fracht, chirii, poştă, telecomunicaţii, televiziune,

comisioane şi speze bancare, asigurări tehnice, medicale, brevete, drepturi de autor,

reprezentanţe diplomatice şi comerciale etc.);

- dobânzi, dividende, cupoane devenite exigibile;

- turism;

- transferuri de valute rezultate din migraţia forţei de muncă;

- donaţii;

- încasări şi plăţi din reparaţii, în formă bănească;

- împrumuturi, indiferent de durata lor;

- aur.

În numeroase balanţe de plăţi apare frecvent un întreg capitol al tranzacţiilor economice

internaţionale sub denumirea de "invizibile", care este cuprins într-o subdiviziune distinctă.

Invizibile se referă la serviciile pe care o ţară le face în folosul altor ţări ("servicii proprii"), ca

şi la cele prestate de străinătate ţării respective ("servicii primite"); primele constituie o sursă

de încasări pentru o ţară, iar pentru celelalte o sursă de plăţi.

Serviciile internaţionale sunt denumite "invizibile" în contrast cu mişcarea "vizibilă" a

mărfurilor, cuprinsă în balanţa comercială. Acestea se referă la:

- transporturile navale, ariene şi terestre, indiferent dacă sunt de mărfuri sau de

pasageri, inclusiv reparaţiile executate la mijloacele de transport străine;

- călătoriile în străinătate ale rezidenţilor şi călătoriile străinilor în ţara respectivă, în

scopuri turistice sau profesionale;

-

- veniturile din investiţii, indiferent dacă sunt investiţii directe sau investiţii în titluri

de valoare;

- veniturile din brevete, patente, licenţe, drepturi de autor;

- alte servicii oficiale şi particulare cum ar fi: serviciile financiare, asigurările etc.

Corelarea activităţilor din balanţă favorizează realizarea echilibrului balanţei de plăţi

externe astfel:

E - I - Sf = Sc + R,

unde:

E = valoarea exportului;

I = valoarea importului;

Sf = soldul operaţiunilor financiare;

Sc = soldul operaţiunilor de credit;

R = modificarea rezervelor valutare şi a masei monetare.

O trăsătură a economiei mondiale în ultimele decenii o constituie înregistrarea unor

importante dezechilibre ale balanţei de plăţi externe, concomitent cu dezechilibre ale balanţei

comerciale în multe ţări. S.U.A. au înregistrat un deficit cronic al balanţei comerciale, în timp

ce alte ţări dezvoltate ca Japonia şi Germania, au înregistrat excedente substanţiale. Trebuie

precizat însă că S.U.A. au posibilităţi importante de a compensa această situaţie, având în

vedere exportul lor de capital considerabil în străinătate, precum şi poziţia cheie a dolarului

S.U.A. în relaţiile monetare şi financiar-valutare internaţionale.

În privinţa ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor cel mai puţin dezvoltate, se constată o

situaţie deosebit de nefavorabilă determinată de accentuarea de la un an la altul a unor deficite

mai ale balanţelor comerciale şi de plăţi. Soluţia de fond pentru aceste ţări în scopul eliminării

unor asemenea deficite cronice o pot asigura măsurile de regândire şi reorientare a structurilor

economice şi mecanismelor economico-financiare interne, în consens cu schimbările

fundamentale ale lumii contemporane.

14.3. Competitivitatea şi eficienţa comerţului internaţional

Prin competitivitate se înţelege gradul de performanţă al unei economii naţionale.

Competitivitatea se manifestă sub două forme:

- competitivitatea prin preţuri

- competitivitatea prin volum

Competitivitatea prin preţ este fundamentată pe raportul dintre preţul produsului pe

piaţa internă şi preţul produsului pe piaţa mondială. Ea poate fi analizată din două puncte de

vedere:

- competitivitatea externă sau dinamismul exporturilor

- competitivitatea internă sau rezistenţa la importuri.

Performanţele unei ţări pe plan internaţional pot fi reflectate pentru un produs sau pentru

toate produsele exportate de agenţii economici ai ţării respective. Rezistenţa la importuri

poate fi, de asemenea, calculată global sau pe produs.

Competitivitatea prin preţuri depinde de:

- costul producţiei, care reprezintă un punct de referinţă pentru stabilirea preţului

(preţul pieţei trebuie să fie superior costului, astfel încât producătorul să fie motivat

în a-şi continua procesul productiv sau de a creşte capacitatea de producţie);

- rata de schimb valutar; aceasta avantajează ţările a căror monedă naţională se

depreciază în raport cu celelalte.

Competitivitatea prin volum (raportul dintre produsul intern şi cel extern din orice alt

punct de vedere decât preţul) pune în evidenţă unele condiţii favorabile pe care le are sau le

creează o economie în raport cu celelalte pentru produs sau pentru agenţii economici care

obţin produsul respectiv.

Competitivitatea prin volum se obţine, de regulă utilizând politici de promovare a

exporturilor cum ar fi:

- politica de strictă specializare; stricta specializare presupune concentrarea

exporturilor unei ţări pe un anumit produs pentru care cererea este în creştere;

- politica mărcii de calitate; specifică ţărilor care au reuşit să-şi impună produsele pe

piaţa mondială printr-o calitate tradiţional superioară mediei mondiale;

- politica instituţiilor de sprijine a exporturilor; se bazează pe principiul „ascultă şi

observă”. Instituţiile studiază mişcările şi tendinţele pe piaţa bunului, reglând astfel

cantitatea şi caracteristicile acestuia.

Eficienţa economică a comerţului exterior se determină prin compararea rezultatelor

(adică a efectelor) cu cheltuielile (adică eforturile) necesare obţinerii lor.

Mărimea eficienţei economice a comerţului exterior depinde de raportul dintre valoarea

naţională şi valoarea internaţională a mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior. Deci, cu

cât creşte volumul produselor exportate a căror valoare este mai mică decât cea internaţională,

cu atât este mai ridicată eficienţa economică a comerţului exterior. În acest sens acţionează

mai mulţi factori:

- structura comerţului exterior, cu cât este mai mare ponderea produselor bazate pe o

înaltă tehnicitate, cu atât este mai eficient comerţul exterior.

- specializarea întreprinderilor; în acest fel creşte productivitatea muncii, scad

cheltuielile de producţie, iar preţurile devin mai competitive şi, deci, creşte eficienţa

comerţului exterior.

- reducerea cheltuielilor de producţie, în special prin consumuri specifice mici,

introducerea unor tehnologii de vârf, folosirea de forţă de muncă calificată.

- îmbunătăţirea calităţii produselor,

- folosirea eficientă a capacităţilor de producţie.

- publicitatea externă susţinută şi eficientă pentru a face cunoscut produsul, calităţile

sale.

O componentă importantă a eficienţei economice a comerţului exterior o constituie

rentabilitatea acestuia, care reflectă efectele băneşti directe şi imediate obţinute în urma

operaţiunilor de import-export. Pentru aceasta trebuie ca, la export, preţul extern în valută să

fie mai mare decât costurile interne, iar la import, preţul de desfacere pe piaţa internă să fie

mai mare decât cel la care s-au achiziţionat produsele.

Raportul de schimb constituie un instrument preţios pentru evidenţierea fenomenelor de

echivalenţă sau neechivalenţă a schimburilor internaţionale. Pentru a obţine o eficienţă

ridicată a activităţii de comerţ exterior, ţările recurg la anumite politici comerciale externe.

Politici comerciale

Există două feluri de politici comerciale externe:

- liberul schimb - susţine că libertatea cea mai deplină a comerţului este cea mai aptă să

asigure prosperitatea naţiunilor; ea constă în asigurarea condiţiilor pentru ca toate mărfurile să

circule liber între state.

- protecţionismu - este sistemul şi politica economică în care comerţul şi industria

unei ţări sunt apărate împotriva concurenţei străine prin măsuri guvernamentale.

Protecţionismul se realizează cu ajutorul statului prin sistemul taxelor vamale, primelor de

export, contingentărilor, licenţelor, restricţiilor vamale, etc. l.

Protecţionismul este opusul liberului schimb.

14.4. Schimbul valutar

Schimbul valutar necesită compararea valorică a unităţilor monetare naţionale cu

ajutorul unui raport care se numeşte rata de schimb valutar, curs de schimb, raport de schimb

sau curs valutar.

Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-

o altă monedă naţionale cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu şi timp.

Aceasta reflectă cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul unei cantităţi de

monedă naţională în condiţiile asupra cărora s-a convenit, exprimându-se astfel valoarea

monedelor respective.

Cursurile valutare pot fi grupate în diferite categorii, în funcţie de cerinţele analizei şi

proiecţiei economice, Un astfel de curs este utilizat sub forma parităţii puterilor de cumpărare

sau curs real. Astfel, există:

- curs valutar real curs nominal reprezintă preţul relativ al valutelor ţărilor care intră

în relaţii de schimb,

- cursul valutar real reprezintă preţul relativ al bunurilor economice create în ţările

respective, adică raportul în care se pot schimba bunurile economice create de o ţară

pe bunurile economice create de altă ţară, numindu-se şi condiţiile schimbului.

Cursul valutar se formează pe pieţele valutare în funcţie de raportul dintre cererea şi

oferta de monede naţionale ce se schimbă, iar acest raport este determinat de dimensiunile şi

direcţia dezvoltării tranzacţiilor internaţionale cu monedele respective, precum şi de corelaţia

dintre datoriile şi creanţele externe ale unei ţări care participă la piaţa valutară.

Cursurile valutare oscilează zilnic, în funcţie de un ansamblu de factori legaţi de

tehnicile valutare, de politica valutară promovată de statele lumii, de psihologia partenerilor

valutari, etc.

Multiplele aspecte privind cursurile valutare într-o ţară sunt prevăzute în regimul valutar

al acelei ţări.

Regimul valutar

Regimul valutar cuprinde totalitatea măsurilor de ordin tehnico-valutar şi a

reglementărilor adoptat într-o ţară, cu privire la proprietatea asupra valutei, la convertibilitatea

monedei proprii şi la organizarea şi funcţionarea pieţei valutare.

Factorii care influenţează cursul valutar pot fi clasificaţi în două mari grupe:

- factori interni includ: factorii care ţin de activitatea economică ce se concretizează

în bunuri materiale sau servicii de o anumită calitate şi la un anumit preţ; factori

monetari care privesc masa bănească, creditul, dobânda; factori de natură social-

politică, precum şi cei care privesc stările psihologice ale oamenilor (mentalitatea,

comportamentul, starea de spirit etc.). Asemenea factori social- psihologici

influenţează indirect cursul valutar.

- factori internaţionali includ: raportul dintre cererea şi oferta de bani pe piaţa

externă; starea balanţei de plăţi externe a fiecărei ţări; factori de natura economică,

financiară, socială, politică, psihologică, caracteristici economiei mondiale.

Între factorii interni şi cei internaţionali există o strânsă legătură, impunându-se

determinarea, în mod ştiinţific, a dimensiunilor, ponderilor şi tendinţelor lor pentru a se

aprecia corect cursul valutar şi mişcarea acestuia în timp şi spaţiu.

Cotarea

Exprimarea cursului valutar se face într-o manieră specifică denumită şi metodă de

cotare. Acesta înseamnă exprimarea cursului valutar pentru anumite monede, în funcţie de

variaţia cererii şi oferta de pe piaţă.

Cotarea poate fi:

- cotare directă constă în faptul că preţul unei unităţi fixe de valută străină, adică 1,

10, 100, 1000 etc., se exprimă în monedă naţională. De exemplu, pe piaţa valutară

de la Roma, cotarea se face: 1 dolar S.U.A. este egal cu x lire italiene

- cotare indirectă constă în faptul că preţul unei monede naţionale se exprimă în

valută străină. De exemplu, pe piaţa valutară de la Londra, cotarea se face astfel: 1

liră sterlină este egală cu x dolari S.U.A.

Mai este de reţinut şi faptul că acţiunea de cotare, sub cele două forme ale ei, ia în calcul

în mod specific, atât cursul de cumpărare, cât şi cel de vânzare ce se stabilesc pentru fiecare

valută. Diferenţa dintre aceste cursuri se numeşte "spread" şi exprimă avantajul (câştigul)

pentru agentul care cotează, în cazul când el realizează concomitent operaţiuni de cumpărare

şi de vânzare.

În România cursul valutar se stabileşte şi se folosesc în funcţie de condiţiile specifice

economico-sociale. Se practică două tipuri de cotaţie:

- cotație fixă

- cotație variabilă, urmărindu-se cel mai bun curs ce se poate obţine.

Pe piaţa valutară interbancară pot fi efectuate tranzacţii pe toată durata unei zile.

Totodată, între cursurile practicate de băncile comerciale există anumite diferenţe

nesemnificative.

În funcţie de evoluţia pieţei, instituţiile bancare pot modifica cursul dolarului chiar în

aceeaşi zi. La rândul său, clientul are posibilitatea să accepte sau nu oferta.

Banca Naţională a României publică, chiar în absenţa licitaţiilor, un curs propriu cu

caracter orientativ, calculat ca o medie ponderată a tuturor tranzacţiilor încheiate în ajun de

băncile comerciale.

Casele de schimb valutar autorizate pot cumpăra sau vinde, nelimitat, de la bănci pentru

clienţi.

Pentru crearea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în ţara noastră se realizează o

apropiere de pieţele valutare din ţările în care tranzacţiile au loc în monede integral

convertibile.

Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare

Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare se realizează în cea mai mare parte de către

bănci. În scopul efectuării operaţiunilor cu monede convertibile, băncile determină cursul de

cumpărare şi cel de vânzare pentru moneda naţională, pe care le aduc la cunoştinţa publicului.

Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare, după conţinutul lor sunt:

- operaţiuni la vedere numite și spot constau în cumpărarea sau vânzarea de valută ce

trebuie schimbată, efectiv, în limitele unui timp de maximum 48 ore lucrătoare din

momentul încheierii tranzacţiei. Acestea se mai numesc şi operaţiuni curente, fiind

cele mai numeroase în cadrul schimburilor de valută în cont;

- operaţiuni la termen numite și forward reprezintă vânzarea şi cumpărarea de valută

ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul contractării şi se finalizează prin

livrarea valutei şi plata ei la un termen ulterior (scadenţă), mai mare de 48 ore

lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat contractul. Asemenea operaţiuni sunt, în

principal, operaţiuni prin care un agent economic se asigură din momentul încheierii

contractului că la data plăţii va dispune de suma în valută necesară. Tot operaţiuni

forward sunt şi cele iniţiate ca protecţie împotriva riscului valutar. sunt cele mai

numeroase operaţiuni şi au multiple aspecte specifice, astfel încât în teoria şi

practica schimburilor valutare se apreciază că ar fi vorba chiar de două pieţe, una la

vedere alta la termen.