Buna relaţie medic-pacient, prima escală în odiseea vindecării (I)

Dr. Ioan Cucu (din monografia proprie,“Psihologia medicală”)

Relaţia medic-pacient constituie una dintre aspectele fundamentale cu care se ocupă psihologia medicală. Hipocrate cerea medicilor vocaţie, studii, timp, loc prielnic şi dragoste de muncă. Acesta considera că succesul terapeutic depinde în primul rând de cuvânt şi apoi de plantă sau cuţit. Deşi medicul este mai mult criticat decât onorat, medicina rămâne, totuşi, cea ma frumosă profesie.

Relaţia medic-pacient trebuie privită în situaţii diferite şi etape diferite. Personalitatea bolnavului este importantă, dar tot atât de importantă este şi personalitatea medicului care se ocupă de bolnav (funcţia apostolică, în viziunea psihoanalistului Michael Balint).Întâlnirea dintre medic şi pacient este o întâlnire dintre două personalităţi diferite, care stau pe poziţii diferite. Bolnavul poate veni cu diferite prejudecăţi la medic, dar şi medicul are propriile aspiraţii, dorind ca pacientul să corespundă acestora. Aceste aşteptări ale medicului ţin de temperamentul său, în primul rând. Dacă medicul este autoritar el îşi va dori un pacient docil, dacă este foarte ocupat, îşi va dori un caz mai simplu etc.Balint subliniază că relaţia medic-pacient lasă curs liber tendinţelor personale, sentimentelor inconştiente, convingerilor şi prejudecăţilor. Adeseori deciziile esenţiale şi vitale se iau fără ca cineva să se simtă pe deplin responsabil. Acest anonimat al răspunderii este cultivat mai ales în cadrul instituţiilor sanitare de stat, prin instituirea unor relaţii "oficiale" şi a unor stereotipuri.

Bolnavul aplează la medic sperând ca va fi înţeles

Pacientul vine la medic cu speranţa că va fi înţeles, că suferinţa lui va fi uşurată, că medicul va fi competent, că va găsi suficientă solicitudine din partea personalului medical. Relaţia medic-pacient în această fază trebuie să lase frâu liber tendinţelor personale, unor sentimente inconştiente, unor convingeri sau prejudecăţi.).În cadrul relaţiei "intime" dintre medic şi pacient, socotim că trebuie ţinut cont de o serie de aspecte arhaice, aspecte bine studiate, mai ales în cadrul psihologiei animale. Este vorba de conceptele privind aşa zisul "teritoriu" şi

1

acela de "distanţă critică". În cadrul întâlnirii dintre medic şi pacient, cabinetul medical, spitalul, reprezintă "teritoriul medicului", teritoriul pe care pacientul păşeşte cu anxietate şi oricum se simte în insecuritate. Acest lucru este resimţit şi de medic atunci când efectuează un consult la domiciliu şi când este nevoit să se afle pe "teritoriul" bolnavului.În ceea ce priveşte "distanţa critică" se ştie tot din psihologia animală, că fiecare individ are o distanţă până la care acesta poate permite o apropiere fără a deveni agresiv sau a fugi. La om, în cadrul consultului medical, medicul vine să violeze tocmai această "distanţă critică", situaţie care pune de asemenea importante probleme psihologice.

Conştiinţa profesională, principala calitate a medicului

Cunoscuţii psihiatri francezi Delay şi Pichot alcătuiesc o listă cu principalele calităţi cerute de către publicul francez medicilor. Aceste calităţi, în ordinea frecvenţei, ar fi următoarele: conştiinţă profesională, devotament, exactitatea diagnosticului (între 51-66%), pe al doilea plan apar calităţi cum ar fi cunoştinţele ştiinţifice (33%), francheţea (12%) şi la urmă dezinteresul material (11%), autoritatea (9%).Se pot distinge astfel două grupe de calităţi ale medicului: calităţile relaţionale, care facilitează relaţia medic-bolnav şi calităţile etice. În primul rând contează factorii afectivi, în timp ce factori ca dezinteresul material sau cunoştinţele ştiinţifice se situează pe al doilea plan.Psihologul Donn W. Parson subliniază că în faţa omului bolnav, medicul poate adopta 5 tipuri de atitudini:

de competenţă tehnică universalistă de specificitate funcţionărească de neutralitate afectivă (când refuză relaţiile personale cu bolnavul,

altruistă)Freud a propus pentru acest tip special de relaţie dintre medic şi pacient denumirea de transfer.

Medicul nu trebuie să-şi piardă disponibilitatea de a ajutaMunca medicului este de fapt o succesiune de stări emoţionale atât din partea pacientului, cât şi din a sa însăşi. Din acest motiv medicul trebuie să depăşească stadiul unor relaţii de rutină şi să nu fie capabil a-şi pierde entuziasmul şi curiozitatea, capacitatea de a fi disponibil să ajute.Bolnavii raportează la medic atitudinile lor afective, ostilitatea lor şi relaţiile ambivalente pe care pacientul le-a avut anterior în relaţiile cu părinţii sau cu

2

alte persoane semnificative din anturajul lor. Bolnavul se comportă faţă de medic ca şi cum ar fi în faţa părinţilor săi (dependenţă, senzaţia de omniprezenţă a medicului, necesitatea unei supuneri necondiţionate). Această relaţie de dependenţă apare pregnantă în cursul transferului. Cu cât pacienţii sunt mai grav bolnavi şi boala este mai îndelungată, cu atât transferul şi dependenţa sunt mai intense.Contratransferul constă din atitudinea medicului (dar şi a altor persoane implicate în tratamentul pacienţilor), de obicei fiind vorba de atitudini negative, exprimate direct sau indirect. Contratransferul, subliniază psihiatrul David Moron, este rezultatul influenţei pe care bolnavul o exercită asupra sentimentelor inconştiente ale medicului, prin proiecţii şi identificări iraţionale la acestea din urmă. Gravitatea bolii este direct proporţională cu fenomenele de transfer, motiv pentru care bolnavii mai uşori sunt mai greu de îngrijit (datorită dependenţei şi regresiunii mai mici la aceştia).Dacă s-a produs vindecarea organică pacientul trebuie integrat în societate, moment în care transferul, ataşamentul infantil faţă de medic devine un factor negativ. Această dependenţă trebuie să înceteze şi pacientul să-şi recapete statutul de persoană autonomă avută anterior.

(va urma)

Citat: Munca medicului este, de fapt, o succesiune de stări emoţionale atât din partea pacientului, cât şi din a sa însăşi. Din acest motiv medicul trebuie să depăşească stadiul unor relaţii de rutină şi să nu fie capabil a-şi pierde entuziasmul şi curiozitatea, capacitatea de a fi disponibil să ajute.

3