Relaţii Economice Internaţionale · 1.1. Conceptul de economie mondială. 14 1.2. Formarea...

Academia de Studii Economice din Moldova

Catedra „Relaţii Economice Internaţionale”

Boris Chistruga (coordonator), Constantin Postica

Economie Mondială

şi

Relaţii Economice Internaţionale

(manual pentru ciclul I licență)

Chişinău 2010

Manualul EMREI este elaborate de către membrii catedrei REI ASEM.

Colectivul de autori:

Capitolul 1 – B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; C.Postica, conf.univ., dr.; I.Galaju, conf.univ., dr.

Capitolul 2 – B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; C.Postica, conf.univ., dr.; I.Galaju, conf.univ.,

dr.; D.Galea, lector univ., drd

Capitolul 3 – B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; C.Postica, conf.univ., dr.; D.Galea, lector univ.,

drd

Capitolul 4 - N.Palii, conf.univ., dr.; D.Galea, lector univ., drd

Capitolul 5 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; C.Postica, conf.univ., dr.; D.Galea, lector univ.,

drd

Capitolul 6 - P.Roşca, prof.univ., dr.hab.; L.Roşca, lector univ., dr.; D.Galea, lector univ., drd

Capitolul 7 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; M.Popa, asistent univ., drd


Subcapitolul 8.1 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; E.Ursachi, lector sup., dr.; M.Popa,

asist.univ., drd.



Capitolul 11 - L.Dodu-Gugea, lector superior., dr.; D.Harcenco, lector superior

Capitolul 12 - N.Palii, conf.univ., dr.; D.Harcenco, lector superior

Capitolul 13 - M.Hachi, conf.univ., dr.; D.Harcenco, lector superior

Capitolul 14 - M.Pisaniuc, conf.univ., dr.; D.Harcenco, lector superior

Capitolul 15 - M.Pisaniuc, conf.univ., dr.; D.Harcenco, lector superior

Capitolul 16 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; C.Carauş, lector univ., drd

Capitolul 17 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; I.Botnaru, drd

Subcapitolul 17.4 - B.Chistruga, prof.univ., dr.hab.; E.Ursachi, lector superior., dr.; I.Botnaru,

drd

Subcapitolul 18.1 – M.Hachi, conf.univ., dr.; C.Carauş, lector univ., drd

Subcapitolul 18.2 - N.Lobanov, conf.univ., dr.hab.; C.Carauş, lector univ., drd

Subcapitolul 18.3 - M.Hachi, conf.univ., dr.; C.Carauş, lector univ., drd

3

C U P R I N S

Nr.

d/o

Denumirea temei Pagina

INTRODUCERE 11

Partea I. Sistemul Economiei mondiale. Tendinţe moderne în EM.

Capitolul. 1 Economia mondială – origini, conţinut, tendinţe.

14

1.1. Conceptul de economie mondială. 14

1.2. Formarea Economiei Mondiale – proces complex şi dinamic. 18

1.3. Trăsături şi tendinţe ale Economiei Mondiale. 23

1.4. Obiectul de studiu şi metodele de cercetare ale EMREI 27

Glosar 30

Teste şi întrebări de evaluare a cunoştinţelor 31

Bibliografie 31

Capitolul 2. Sistemul Economie Mondiale – elemente structurale, modele de

dezvoltare. 32

2.1. Economiile naţionale – verigi de bază ale Economiei Mondiale. 32

2.2. Diviziunea mondială a muncii. 34

2.3. Piaţa mondială 40

2.4. REI – esenţa şi formele de manifestare 45

2.5. Circuitul economic mondial. 51

2.6. Ordinea economică mondială. 53

2.7. Modele de dezvoltare economică pe glob şi postindustrializarea,. 57

Glosar 70


Bibliografie 73

Capitolul 3. Internaţionalizarea, Globalizarea, Transnaţionalizarea 74

3.1. Interdependenţele economice, internaţionalizarea şi globalizarea 74

3.2. Esenţă, factori determinanţi ai globalizării 80

3.3. Efectele globalizării economice. Transnaţionalizarea 90

4

Glosar 97


Bibliografie 99

Capitolul 4. Societăţile transnaţionale şi implicaţiile lor asupra economiei

mondiale.

100

4.1. Definirea şi caracteristici ale STN 100

4.2. Fluxurile şi stocurile investiţionale transnaţionale 112

4.3. Strategii de creştere a STN 119

4.4. Relaţiile STN cu statele naţionale şi Implicaţiile expansiunii STN şi

managementul societăţilor transnaţionale.

121

Glosar 127


Bibliografie 129

Capitolul 5. Cooperarea şi Integrarea economică internaţională. 130

5.1. Cooperarea economică internaţională: conţinut, forme 130

5.2. Integrarea economică internaţională: esenţă, factori determinanţi, implicaţii. 137

5.3. Forme de manifestare a procesului integrării economice internaţionale.

Organizaţii economice interstatale..

144

5.4. Uniunea Europeană – cea mai reuşită integrare economică regională 156

Glosar 162


Bibliografie 164

Capitolul 6. Cadrul instituţional al economiei mondiale. 165

6.1. Definirea şi clasificări ale organizaţiilor internaţionale 165

6.2. Sistemul Naţiunilor Unite 167

6.3. Instituţiile financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional şi Grupul

Băncii Mondiale.

174

6.4. Organizaţiile internaţionale neguvernamentale 183

Glosar 188

5


Bibliografie 189

II. ECONOMIA ŢĂRILOR LUMII 190

Capitolul 7. Tipologia ţărilor lumii. 190

7.1. Clasificarea statelor lumii 191

7.1.1. Clasificarea ţărilor lumii propusă de ONU 191

7.1.2. Clasificare a ţărilor lumii după ONU 191

7.1.3. Clasificarea ţărilor lumii după Banca Mondială 192

7.2. Indicatorii dezvoltării social-economice a ţărilor lumii şi dimensionarea lor 192

Glosar


Bibliografie 197

Capitolul 8. Grupul ţărilor dezvoltate şi locul lor în economia mondială 198

8.1. Caracteristica generală şi potenţialul economic al ţărilor dezvoltate 198

8.2. Locul şi rolul TRIADEI în dezvoltarea economiei mondiale: SUA, Japonia,

UE

203

8.3. Influenţele macroeconomice a statelor membre OCDE şi G8 asupra

economiei mondiale

206

Glosar


Bibliografie 215

Capitolul 9. Economia ţărilor în dezvoltare: diversitate şi probleme structurale 216

9.1. Trăsăturile specifice şi nivelul de dezvoltare a ţărilor în dezvoltare 216

9.2. Diversitatea şi principalele tipuri de ţări în curs de dezvoltare 224

9.2.1 Noile ţări industrializate din Asia şi America Latina sau ţările emergente

225

9.2.2 Un nou pol de dezvoltare economică – BRIC (Brazilia, Rusia, India, China 232

9.2.3 Africa – un continent al ţărilor în dezvoltare 234

9.2.4 Economia ţărilor exportatoare de petrol - OPEC 240

6

Glosar


Bibliografie 245

Capitolul 10. Economia ţărilor în tranziţie 246

10.1. Conceptul de ţară în tranziţie – trecerea de la economia planificată la

economia de piaţă

246

10.2. Ţările din Europa Centrala şi de Est – de la o economie dirijată (spre o

economie de piaţă funcţională) în Uniunea Europeană

248

10.3. Esenţa şi conţinutul transformărilor economice ale ţărilor în tranziţie din

Comunitatea Statelor Independente (CSI)

251

10.4. Republica Moldova în mrejele tranziţiei 254

Glosar


Bibliografie 268

III. CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL ŞI REI 269

Capitolul 11. Fluxurile Internaţionale de bunuri şi servicii. Comerţul internaţional 269

11.1. Comerţul internaţional – flux de bază al circuitului economic mondial şi al

relaţiilor economice internaţionale

269

11.2. Schimburile comerciale internaţionale şi trăsăturile lor generale 275

11.3. Evoluţia şi esenţa comerţului internaţional 279

11.4. Rolul OMC în reglementarea comerţului mondial 292

11.5. Evoluţia comerţului exterior al Republicii Moldova 301

11.6. Comerţul internaţional cu servicii 303

11.7. Principalele postulate ale avantajelor competitive după M.Porter.

Principalele strategii ale competitivităţii în lume

315

Glosar tematic 335


Bibliografie 339

Capitolul 12. Fluxurile Internaţionale de capital. Investiţii Străine Directe 341

12.1. Abordarea conceptuală a Investiţiilor Străine, caracteristicile definitorii şi 341

7

factorii determinanţi

12.2. Dinamica evoluţionistă şi tendinţele contemporane ale fluxurilor de Invetiţii

Străine Directe

354

Glosar tematic 363


Bibliografie 366

Capitolul 13. Migraţia internaţională a forţei de muncă 367

13.1. Conţinutul şi particularităţile de bază ale migraţiei internaţionale a forţei de

muncă

367

13.2. Teorii ale migraţiei internaţionale a forţei de muncă 373

13.3. Dimensiunea şi direcţiile migraţiei de muncă 375

13.4. Reglementarea migraţiei de către statele lumii 379

13.5. Consecinţele migraţiei internaţionale a forţei de muncă 382

13.6. Migraţia forţei de muncă din/în Republica Moldova 385


Glosar tematic 388

Bibliografie 389

Capitolul 14. Piaţa financiară internaţională. Interdependenţa financiară 390

14.1. Conceptul şi esenţa relaţiilor financiare internaţionale 390

14.2. Caracteristica pieţelor de capital 397

14.3. Evoluţia pieţei financiare internaţionale 402


Glosar tematic

Bibliografie

Capitolul 15. Relaţiile monetare internaţionale şi rolul lor în REI 408

15.1 Principalele caracteristici ale relaţiilor monetare internaţionale 408

15.2 Evoluţia sistemului monetar internaţional şi Sistemul de la Bretton – Woods 410

15.3 Piaţa valutară şi cursul de schimb valutar 419

8


Glosar tematic 446

Bibliografie 447

IV. PROBLEME GLOBALE 449

Capitolul 16. Crizele economice mondiale 449

16.1 Probleme, cauze şi căi de depăşire ale crizelor economice mondiale 451

16.2. Criza sistemului bancar internaţional şi căile de reglare 459

16.3 Criza pieţelor emergente 469

Teste şi întrebări de evaluare a cunoştinţelor

Glosar tematic

Bibliografie

Capitolul 17. Subdezvoltarea economică şi asistenţa financiară pentru dezvoltare 482

17.1. Conceptual subdezvoltării economice 482

17.3.2. Tipologia ţărilor în curs de dezvoltare , criterii şi indicii 484

17.2. Trăsăturile, cauzele şi căile de depăşire ale subdezvoltării economice 485

17.3.4. Teorii despre geneza subdezvoltării 486

17.3. Asistenţa financiară externă – esenţă, cauze, efecte. 491

17.4. Problema datoriei externe a ţărilor în dezvoltare 494

Teste şi întrebări de evaluare a cunoştinţelor

Capitolul 18. Industria pe plan mondial 497

18.1. Revoluţiile industriale şi dezvoltarea industriei 497

18.2. Structura actuală a industriei 499

18.3. Politici , strategii de dezvoltare a industriei 499

Capitolul 19. Agricultura şi alimentaţia pe glob 502

19.1 Locul, dinamica, structura şi tendinţe ale agriculturii pe plan mondial

502

19.2. Repartiţia producţiei agricole pe plan mondial. Tendinţe în politicile agrare

ale ţărilor. 506

19.3. Dimensiunile problemei alimentare pe glob. Cauze şi căi de soluţionare

506

9

19.4 Rolul organizaţiilor internaţionale în rezolvarea problemelor

alimentare(FAO, FIDA, CMA, PAM). Perspectivele agriculturii mondiale. 519

Capitolul 20. Problemele globale ce decurg din relaţia om-natură. 521

20,1 Problema demografică şi a folosirii forţei de muncă pe plan mondial

522

20,2 Problema energiei şi a materiilor prime pe plan mondial

532

20,3 Echilibrul ecologic – cerinţă a dezvoltării economiei mondiale.

541

Glosar

550

Teste

551

Bibliografie selectivă

552

Capitolul 21. Problemele globale politice – aspectul economic 555

21,1 Terorismul internaţional. Grupări teroriste şi forme de manifestare.

555

Impactul terorismului asupra economiei mondiale. Prevenirea şi combaterea

terorismului. 561

Crima organizată – fenomen global

563

Structura crimei organizate contemporane

565

Criminalitatea economico-financiară: cauze, factori determinanşi.

566

Tipurile de traficuri ale crimei organizate

568

Republica Moldova pe harta crimei organizate transnaţionale. Corupţia în

Republica Moldova. 573

Glosar tematic

Bibliografie 576

10

INTRODUCERE

Economia mondială contemporană se află într-un proces de ample transformări influenţând

tot mai mult asupra vieţii internaţionale, precum şi asupra economiilor naţionale ale statelor

lumii. Acest proces este determinat de factori diverşi şi complecşi de ordin economic, tehnic,

social şi politic.

În acest context, disciplina „Economia Mondială şi Relaţii Economice Internaţionale”,

ocupă un rol deosebit în cadrul planurilor de studii ale facultăţilor economice tuturor instituţiilor

superioare de învăţământ superior din ţară şi peste hotare inclusiv ale Academiei de Studii

Economice din Moldova. Făcând parte din disciplinele economice fundamentale, este un curs ce

contribuie esenţial la formarea gîndirii economice a fiecărui student, oferindu-le cunoştiinţele de

bază necesare înţelegerii corecte a proceselor şi mecanismelor specifice ce au loc pe glob. Într-o

lume tot mai interdependentă, în care procesul globalizării afectează toate domeniile de activitate

economică a oricărui stat, iar orice fenomen ce are loc într-un anumit colţ al lumii se răsfrînge în

mod inevitabil şi rapid asupra celorlalte regiuni, studierea disciplinei „Economia Mondială şi

Relaţii Economice Internaţionale” devine o necesitate în formarea economiştilor, indiferent de

specialitate. Prin intermediul prezentului curs se propune de a oferi studenţilor un fundament

solid de cunoştinţe pe care aceştia ulterior să le folosească în activitatea lor practică.

În cadrul disciplinei respective sunt descrise procesele, faptele şi evenimentele care au dus

la formarea şi dezvoltarea sistemului economiei mondiale, intensificarea relaţiilor economice

internaţionale, evidenţiind particularităţile acestea la etapa contemporană.

Astfel de noţiuni precum internaţionalizarea, globalizarea, transnaţionalizarea, integrarea,

regionalizarea, cooperarea, deseori considerate a fi nişte clişee, urmează a fi explicate şi clasate

în categoria de concepte conştientizate şi înţelese de studenţi, aceştia din urmă fiind în măsură să

descrie, să explice şi să anticipeze efectele acestor fenomene.

În condiţiile în care ţările lumii continuă să fie actorii de bază ai economiei mondiale, vor fi

analizate economiile naţionale şi potenţialul acestora, vor fi prezentate diverse criterii utilizate

pentru clasificarea ţărilor lumii, vor fi studiate sistemele social-economice existente, va fi

demonstrată eficienţa sporită a economiei deschise comparativ cu economia închisă, urmărindu-

se scopul de a descrie situaţa reală cît şi sustragerea practicilor externe celor mai eficiente şi utile

pentru Republica Moldova.

Avînd în vedere rolul tot mai pronunţat al corporaţiilor transnaţionale în economia

mondială, urmează a fi evidenţiaţi factorii ce au dus la crearea unor astfel de corporaţii, felul în

care acestea au evoluat şi, nu în ultimul rînd, impactul activităţii corporaţiilor transnaţionale

asupra economiei mondiale în general şi a economiilor naţionale în particular.

11

La etapa actuală, orice stat îşi propune drept scop primordial încadrarea economiei sale în

relaţiile economice internaţionale, din moment ce o ţară nu este în stare să-şi rezolve problemele

economice fără a-şi coordona politicile naţionale cu cele ale altor ţări. Vor fi examinate

principalele categorii de relaţii economice internaţionale ce se stabilesc şi se dezvoltă în baza

fluxurilor internaţionale de bunuri, servicii, capitaluri, forţă de muncă, informaţie şi tehnologii,

iar ulterior, legătura dintre acestea. În baza cunoştinţelor căpătate, studenţii vor fi în stare să

definească şi să descrie tendinţele caracteristice pentru comerţul internaţional, investiţiile

internaţionale, migraţia internaţională şi transferul internţional de tehnologii.

Menţinerea şi acutizarea problemelor globale cu care se confruntă omenirea şi pericolul

apariţiei unor noi probleme de agest gen, face imposibilă neglijarea acestui subiect în cadrul

cursului de „Economie mondială şi relaţii economice internaţionale”.

În circumstanţele interdependenţei economice internaţionale sporite, se face necesar un

anumit grad de reglementare supranaţională a raporturilor dintre ţări. De aceea urmează a fi

studiat cadrul instituţional al economiei mondiale şi respectiv, activitatea diverselor tipuri de

organizaţii economice internaţionale.

Această disciplină va oferi eventual studenţilor cunoştinţele necesare pentru stabilirea

corelaţiei funcţionale dintre economia mondială şi sistemul de ştiinţe contemporane studiate,

anticiparea evoluţiei economiei mondiale sub influenţa procesului de globalizare, sugestia unor

posibile soluţii pentru rezolvarea problemelor globale, estimarea impactului politicilor

economice internaţionale asupra funcţionării sistemului economiei mondiale, poziţionarea

economiei R. Moldova în contextul economic global şi aprecierea felului în care propriul

domeniu de specializare este afectat de evenimentele ce au loc în economia mondială.

Scopul cursului „Economia Mondială şi Relaţii Economice Internaţionale” este de a ajuta

studenţii în însuşirea teoretică şi formarea deprinderilor practice în organizarea şi realizarea

relaţiilor economice internaţionale între diferite ţări ale lumii.

Obiective:

La nivel de cunoaştere şi înţelegere:

să determine obiectivul de studiu al disciplinei; să definească metodele şi principiile

„Economiei Mondiale”; să determine obiectivele şi conţinutul „Economie Mondiale”:

La nivel de aplicare:

să determine etapele de dezvoltare a economiei mondiale; să explice esenţa problemelor

fundamentale ale economiei mondiale; să identifice sfera de aplicare a economiei mondiale;

să însuşească noţiunile privind: economia mondială, relaţiile economice internaţionale,

economie naţională, diviziunea mondială a muncii, comerţul mondial, cooperarea şi

globalizarea, etc. să interpreteze cadrul instituţional al economiei mondiale.

12

La nivel de integrare:

să stabilească rolul şi locul economiei mondiale în sistemul informaţional internaţional –

mondial; să aprecieze importanţa economiei mondiale la furnizarea informaţiei tuturor

utilizărilor şi la luarea deciziilor concrete; să stabilească corelaţia funcţională dintre economia

mondială cu sistemul de ştiinţe studiate contemporane.

Prin prezentul manual se urmăreşte evitarea supraîncarcării studenţilor cu informaţii. Se

propune o analiză a principalelor trăsături şi mecanisme ale economiei mondiale contemporane

şi REI în strânsă legătură cu evoluţiile recente şi de mai lungă durată ale principalelor ei

segmente, creând astfel o imagine reală a unui fenomen în continuă şi rapidă transformare cum

este cel mondo-economic. Manualul îşi propune să formeze studenţi în spiritul respectării ţi

înţelegerii adevărului, să le dezvolte capacitatea de a analiza corect şi nuanţat fenomenele la

nivel mondo-economic, de a înţelege logica internă de producere şi derulare a acestora într-o

perspectivă multidimensională. Manualul are ca scop de a oferi studenţilor un fundament solid

de cunoştinţe la care să adauge alte noi cunoştinţe sau să le adâncească pe cele primite, iar,

ulterior să le folosească în activitatea lor practică de specialişti în REI.

În organizarea internă a disciplinei s-a ţinut seama de conţinutul altor cursuri care se predau

la aceeaşi facultate în scopul evitării repetărilor.

În scopul implicării active a studenţilor la însuşirea materialului, în manual pentru fiecare

temă sunt incluse obiectivele, cuvintele-cheie, subiectele pentru discuţii, referatele.

Manualul de faţă este adresat nu numai studenţilor facultăţii REI ci şi ai altor facultăţi cu

profil economic.

14

Partea I. SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE. TENDINŢE

MODERNE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Capitolul. 1 Economia mondială – origini, conţinut, tendinţe.

Obiective: În rezultatul studierii compartimentului studenţii vor fi capabili:

De a indentifica trăsăturile şi factorii de formare şi dezvoltare a economiei mondiale,

De a cunoaşte definiţia economiei mondiale în opinia diferitor autori şi în perioade

diferite,

De a determina evoluţia sistemului economiei mondiale,

De a distinge factorii care au influienţat dezvoltărea economiei mondiale,

De a identifica componentele fundamentale ale economiei mondiale,

1.1 Conceptul de economie mondială

Economia mondială este unul din conceptele cu cea mai largă utilizare în gândirea şi practica

internaţională. El desemnează, pe de o parte, realitatea obiectivă fundamentală a lumii contemporane,

reprezentată prin ansamblul economiilor naţionale ale tuturor ţărilor şi altor entităţii economice privite

în complexitatea legăturilor şi interdependenţelor dintre ele. Pe de altă parte, acest concept desemnează

ştiinţa care studiază această realitate economico-socială din multiple perspective: componente de

dezvoltare şi evoluţie, forme şi mecanisme, trăsături şi tendinţe, etc.

Datorita dezvoltarii fara precedent a economiei contemporane, cu o structura tot mai

complexa, accentuarii dependentelor si interdependentelor pe plan international, dar si din

necesitatea de a analiza si coordona aceasta dezvoltare, economia este organizata in plan

orizontal, pe sectoare, ramuri etc, cat si in plan vertical, pe niveluri. Intr-o astfel de structurare - in

plan vertical - in campul economiei se disting: microeconomia - care priveste viata economica la

nivelul agentilor economici interni; mezoeconomia - priveste viata economica a subramurilor,

regiunilor din interiorul unei economii nationale; macroeconomia - care reprezinta totalitatea

proceselor si fenomenelor economice, care se formeaza la nivelul unei economii nationale;

mondoeconomia - reprezinta ansamblul formelor de viata economica a relatiilor si legaturilor

cauzale si functionale la nivelul relatiilor dintre economiile nationale.

Noţiunea „economie mondială" se utilizează de multă vreme. Fernand Braudel, membru al

Academiei Franceze, în cunoscuta sa lucrare „Timpul lumii", îl evocă pe Simonde Sismondi, care în a

sa lucrare „Nouveaux Principes d'economie politique" afirma că economia mondială se extinde la

lumea Întreagă, ea reprezentând „piaţa întregului univers" şi desemnând „specia umană sau acea

15

parte a speciei umane, care face comerţ împreună şi care nu mai formează astăzi, într-un fel, decât

o singură piaţă".

Fernand Braudel utilizează însă noţiunea „economie-univers" (Economie-monde) pentru a

„traduce o utilizare particulară a cuvântului german Welt-Wirtschaft" şi care „nu pune în discuţie

decât un fragment din univers, o parte a planetei, economic autonomă, capabilă în esenţă să se

satisfacă pe sine însuşi şi căreia legăturile şi schimburile interne îi conferă o anumită unitate

organică".

Pornind de la zona Mediteranei din secolul al XVI-lea, zonă care „deşi practic divizată politic,

cultural, social, acceptă o anumită unitate economică", constituită îndeosebi de la oraşele dominante ale

Italiei de Nord -Veneţia, Genova, Milano, Florenţa - a căror activitate „transgresează hotarele imperiilor"

(hispanic, turc), precum şi „limitele marcate şi puternic resimţite dintre civilizaţiile care îşi împart spaţiul

mediteranean (grecească, musulmană, creştină), el formulează următoarea concluzie: „Din examinarea

unui caz particular deducem că o economie-univers este o sumă de spaţii individualizate,

economice şi neeconomice, regrupate de ea; că ea reprezintă o suprafaţă uriaşă (în principiu ea

este cea mai vastă zonă de coerenţă într-o epocă anumită, într-o parte dată a globului); că ea

transgresează de obicei limitele altor grupări masive ale istoriei" Chiar dacă „economiile-univers"

nu au existat din totdeauna, cum afirmă Fernand Braudel, este evident că formarea unor zone în care

schimburile economice cunoşteau o dezvoltare mai intensă şi care, în acelaşi timp, exercitau o mare

influenţă şi atracţie pentru restul planetei, este un proces cunoscut, cu foarte multă vreme în urmă. Prin

analiza unora dintre ele. Fernand Braudel a încercat să desprindă şi unele caracteristici generale, sau

„reguli tendenţiale" prin care să definească raporturile dintre ele. „Nu există economie-univers", spune

autorul, „fără un spaţiu propriu şi semnificativ din mai multe puncte de vedere: are anumite limite, care

variază lent; implică un anumit centru ("de gravitaţie", am zice) reprezentat printr-un oraş (oraş cu

vocaţie internaţională aflat într-o întrecere cu altele); este un spaţiu ierarhizat, sau „o sumă de economii

particulare, sărace unele, modeste altele, una singură în centrul lui fiind relativ bogată - de unde

rezultă şi o diviziune (internaţională) a muncii.

Cu timpul, atât limitele cât şi conţinutul activităţii, locul şi rolul acestor spaţii s-au modificat,

s-a dezvoltat un proces de întrepătrundere între „economiile-univers", ajungându-se la ceea ce avea să

devină ulterior economia mondială.

Succinta caracterizare a procesului de formare a economiei mondiale ca realitate a vieţii internaţionale,

permite definirea mai precisă a noţiunii teoretice prin care reprezentăm această realitate în ştiinţa

economică

Deşi această noţiune sau categorie economică are o largă utilizare nu numai în ştiinţă, ci şi în

practica economică şi socială, în viaţa publică; ea nu are o definiţie unanim acceptată. Există chiar

manuale şi tratate de ştiinţă economică (în literatura internaţională) în care nici măcar nu se încearcă o

16

definire a economiei mondiale, deşi se vorbeşte despre acest subiect. Cu toate acestea, definirea

conceptului este absolut necesară. Ceea ce în cele mai multe lucrări de specialitate se şi realizează.

Ce este Economia Mondială?

• Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale –

economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din

elemente derivate, de conexiune – diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice

internaţionale şi piaţa mondială. (S.Dumitrescu)

Subiecţii Economiei Mondiale sunt:

• Statele-naţiune ca participante autonome la viaţa economică internaţională

• Întreprinderile şi organizaţiile cu activitate externă

• Instituţii şi organisme internaţionale

Desprinderea economiei mondiale ca stiinta - ca ramura distincta din sistemul stiintelor

economice, s-a realizat pe masura ce a crescut complexitatea schimbului reciproc de activitati si

deci a devenit necesara analiza acestuia.

Abordarea teoretica a economiei mondiale, a evoluat in timp de la teorii izolate la un

sistem de teorii, metode si principii. In plus, in teoria economiei mondiale se reflecta si pozitia

diferitelor natiuni cu multiplele lor interese si preocupari, care sunt rezultatul atat al stadiilor lor

de dezvoltare economica, cat si al particularitatilor formarii si dezvoltarii lor nationale si istorice.

Ea, are sarcina sa descopere in spatele manifestarilor conjuncturale, esenta relatiilor economice

internationale, formele eficiente de utilizare a lor pentru cresterea economica, principiile care

trebuie sa stea la baza relatiilor economice internationale.

S-au exprimat însă puncte de vedere diferite. Mult timp, in analiza economiei mondiale, chiar

dacă nu s-a dat o definiţie a acesteia, s-a operat cu accepţiunea din teoria ricardiană a schimburilor

internaţionale (a avantajelor relative) care plasează statele sau economiile naţionale în poziţia centrală în

raport cu economia mondială.

O asemenea abordare a fost pusă în discuţie îndeosebi în perioada de după cel de-al doilea

război mondial, pornind de la contradicţia apărută între activitatea crescândă a corporaţiilor

transnaţionale, care „omogenizează spaţiul mondial", pe de o parte, şi „paradigmele schimburilor

internaţionale" fondate încă pe teoria lui David Ricardo - teorie care are la bază „disparităţile create de

spaţiile naţionale", pe de altă parte, supralicitând rolul acestor corporaţii care, in viziunea respectivă,

internaţionalizează atât de mult producţia şi comerţul încât în viitor nu va mai fi loc pentru statul -

naţiune.

17

În această viziune, despre economia mondială nu se poate vorbi decât în perioada actuală, când ca

urmare a expansiunii societăţilor transnaţionale are loc o „dislocare şi internaţionalizare a producţiei, într-

o asemenea măsură încât .. ideea de economie mondială se confundă cu aceea de firmă

multinaţională" [Charles Albert Michalet, „Le capitalisme mondiale”,Presse Universitaires de

France, Paris,1976,pg.114] într-un alt studiu, semnificativ intitulat „Emergenţa economiei

mondiale", acelaşi autor, Charles Albert Michalet, scria: „în spatele acestei dezbateri teoretice se află

termenii unei confruntări între cei doi agenţi principali ai economiei mondiale: societăţile

multinaţionale şi Statele-Naţiune (subl. n.s.). Primele generează o strategie şi un spaţiu de funcţionare

care au vocaţie planetară. Prin definiţie, ele depăşesc teritorii naţionale pentru a produce omogenitate.

Celelalte (Statele Naţiune), dimpotrivă, nu-şi găsesc legitimitatea decât în diferenţierile naţionale, în

fracţionarea spaţiului mondial in teritorii distincte legate exclusiv prin schimburile de mărfuri” În

ultimele două decenii s-a adus discuţie îndeosebi trecerea integrării europene pe noi trepte care

implică primordialitatea jurisdicţiei comunitare asupra celei naţionale şi limitarea suveranităţii

naţionale. Sunt citate în acest sens ideile formulate de Jacques Delors care, cu autoritatea sa

profesională şi politică de preşedinte (fost) al comisiei C.E.E. timp de 10 ani, afirma: „Paralelismul

indispensabil între economie, social şi monetar, legătura irevocabilă dintre monede, gestionarea în

comun a anumitor politici şi abandonarea suveranităţii ce decurge din acestea - toate vor fi realizate prin

Uniunea Economică şi Monetară - ambiţie economică, profund politică şi totodată embrionul clar al

unei veritabile comunităţi de destin

În majoritatea lucrărilor de specialitate, economia mondială este definită pornind de la unitatea

dintre economiile naţionale, pe de o parte şi schimburile economice sistematice care au loc între

acestea,pe de altă parte. În cea mai simplă formă, economia mondială este definită ca ansamblul

economiilor naţionale ale statelor lumii, privite în interdependenţa legăturilor economice, care se

derulează în mod sistematic între ele, pe baza diviziunii internaţionale a muncii.

Într-o altă concepţie economia mondială este definită ca acel stadiu al schimbului reciproc de

activităţi în care, sunt implicaţi, majoritatea agenţilor economici de pe glob.

Într-o viziune care pune în centrul definiţiei numai relaţiile economice inter ţări şi suprastatale,

economia mondială este definită şi ca „...ansamblul interdependenţelor economice, politice, comerciale şi

financiar-valutare dintre economiile naţionale, structurile supranaţionale şi societăţile transnaţionale

privite şi analizate în mod dinamic şi evolutiv".

18

1.2 . Formarea Economiei Mondiale – proces complex şi dinamic.

Lumea în care trăim este o lume a interdependenţelor, a legăturilor tot mai strînse între ţări,

indiferent de potenţialul sau de nivelul lor de dezvoltare, de orînduirea socială. De vine tot mai

evident că un eveniment major survenit într-o anumită parte a globului, se va repercuta, mai

devreme sau mai tîrziu, asupra ansamblului comunităţii internaţionale. Nici o ţară, oricît de

bogată ar fi,nu se poate sustrage acestei legităţi, izolîndu-se de restul lumii, dezvoltarea autarhică

este de neconceput în lumea contemporană.

Economia mondială, aşa cum se prezintă în zilele noastre, este rezultatul unui întreg proces

evolutiv, al dezvoltării schimbului reciproc de activităţi de la forme inferioare, la forme

superioare, de la simplu la complex. Premisele şi procesele economiei mondiale sunt strîns

legate de marile descoperiri geografice, de revoluţia industrială, de apariţia diviziunii

internaţionale a muncii, de formarea şi dezvoltarea naţiunilor şi a statelor naţionale, de

dezvoltarea puternică a comerţului internaţional şi de formarea pieţei mondiale,care au antrenat

treptat toate popoarele în sfera schimburilor economice internaţionale.

În acest proces complex şi îndelungat, în care un rol esenţial l-au avut numeroşi factori de

ordin economic, tehnic, social şi politic, sunt de remarcat mai multe momente:

1. La baza acestui proces s-a aflat dezvoltarea economiei de schimb şi a comerţului dintre

diferite popoare şi regiuni ale globului, mai ales în urma marilor descoperiri geografice,

îndeosebi a celor două Americi. Referindu-se la acest factor, Adam Smith scria:” Mărfurile

europene erau, aproape toate, noi pentru America,iar multe din cele din America erau noi pentru

Europa. Astfel, începe să se facă un nou schimb de produse, cum nici nu se gîndise nimeni

vreodată înainte…”

Intensificarea şi diversificarea schimburilor dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă au condus

la formarea pieţii mondiale, în cursul secolului al XV lea. Aceasta a contribuit la impulsionarea

producţiei şi a activităţii de transport. Au luat dezvoltare manufacturile şi comerţul cu produsele

acestora, la început în ţări precum Olanda, Belgia şi apoi în Anglia. Asemenea oraşe din Ţările

de Jos, ca Anvers, Bruges, Gand au devenit centre ale comerţului internaţional, mai ales pe baza

mărfurilor produse în manufacturi. Comerţul mondial şi piaţa mondială au inaugurat şi au

propulsat, în acest secol, al XVI lea, istoria modernă a capitalului.

2. Un rol hotărîtor în dezvoltarea economiilor diferitelor ţări şi în creşterea schimburilor l-

au avut revoluţia industrială şi trecerea de la manufacturi la marea industrie maşinistă. Această

revoluţie, care a cuprins mai întîi Anglia, dar apoi s-a extins treptat şi în alte ţări din Europa-

19

Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Ţările Scandinave, Elveţia, a determinat ample transformări în

baza tehnică a economiei, în structura producţiei materiale, precum şi a comerţului dintre ţările

lumii. A început, de asemenea, demarajul industrial al SUA.

Din punct de vedere al rolului transformator al efectelor propagate în economiile naţionale,

în transportul şi comerţul internaţional, industria avea să devină, pentru întreaga perioadă de timp

care a urmat pînă în zilele noastre, „inima economiei mondiale”. Ea a redus dependenţa

producţiei de bunuri economice de pieţele locale de aprovizionare şi desfacere şi a stat la baza

unei creşteri revoluţionare a productivităţii muncii.. „ Marea industrie a universalizat

concurenţa…a creat mijloacele de comunicaţie şi piaţa mondială modernă şi a subordonat

comerţul, a transformat tot capitalul în capital industrial şi a generat astfel circulaţia rapidă

(sistemul bănesc dezvoltat) şi centralizarea capitalurilor…Ea a creat pentru prima oară istoria

universală, în sensul că a pus în dependenţă de întreaga lume de satisfacerea nevoilor fiecărei

naţiuni civilizate şi ale fiecărui individ din cadrul acesteia şi a distrus izolarea naturală de pînă

atunci, a diferitelor naţiuni”.

La mijlocul secolului al XIX lea Marea Britanie era „atelierul industrial al lumii şi prima

putere mondială. Industrializarea ei a cunoscut două faze:a) 1776-1830 în care centrul dezvoltării

îl reprezenta industria textilă; b) 1830-1850, cînd Marea Britanie cunoaşte „cel de-al doilea

demaraj”, în care industria metalurgică trece pe primul plan, ca urmare a căilor ferate. Producţia

de cărbuni şi fier se triplează; în 1850 în această ţară funcţionau peste 250 mii de ţesătorii bazate

pe utilizarea maşinii cu abur, faţă de numai 50 mii manuale”. [Dictionnaire d´histoire

economique de 1800 a nos jours, Hatier, Paris, 1987, p. 449-453]

3. Formarea diviziunii internaţionale a muncii, ca ansamblu de specializări de producţie

pentru export, pe măsura extinderii relaţiilor economice dintre popoare, a reprezentat nu numai

rezultatul apariţiei şi dezvoltării industriei, ci şi expresia formării unui sistem de interdependenţe

economice între ţări şi a împărţirii acestora în două categorii: ţări industriale şi ţări agrare.

4. Revoluţiile politice care au avut loc în secolele XVII (Anglia), XVIII (Franţa), şi XIX

(Spania, Italia şi Germania) au favorizat procesul de consolidare a pieţelor naţionale, de formare

a economilor naţionale, prin transformările de ordin juridic, social, instituţional, care au asigurat

extinderea şi consolidarea mecanismelor specifice economiei de piaţă. Proprietatea privată,

libertatea comerţului şi a iniţiativei şi-au găsit consacrarea în norme juridice cu o sferă tot mai

largă de aplicare pe plan naţional şi internaţional. S-a format, treptat, şi prin mijloace diferite,

conştiinţa naţională, iar în acest cadru şi ideea că „cetăţenii unei naţiuni împărţeau

responsabilitatea bunăstării lor economice, ca o consecinţă firească a acestui patriotism în

20

devenire. Cea mai influentă carte din secolul al XVIII lea, scrisă de gînditorul politic scoţian

Adam Smith, se intitula nu întîmplător „ o cercetare asupra naturii şi cauzelor avuţiei naţiunilor”.

Dar Adam Smith nu era un cosmopolit. El scria despre principiile economice universale, dar în

cadrul lui de referinţă era în mod hotărît naţional. El condamna mercantilismul englez nu pentru

că reducea bogăţia altor naţiuni, ci pentru că îi făcea pe cetăţeni englezi să fie mai săraci decît ar

fi putut fi în alte condiţii.

5. Ultima treime a secolului al XIX lea s-a caracterizat prin evoluţii de amploare

importante, chiar dacă ele au fost şi contradictorii. În primul rînd este vorba de mari descoperiri,

invenţii şi creaţii tehnice, care s-au răspîndit repede în Europa şi America, între care turbina

electrică, motorul cu combustie internă, mecanismele cu componente interşarjabile, telegraful,

căile ferate. S-au dezvoltat puternic construcţia de maşini, metalurgia, industria cărbunelui, chimia.

„Lucrătorul mijlociu din primele decenii ale secolului al XlX-lea ... a produs numai cu 0,3% mai mult

în fiecare an faţă de cel precedent. La sfârşitul secolului rata productivităţii se mărise de şase ori.

Rezultatele au fost similare în America. Marea Britanie. Germania şi Franţa: producţia de textile de

bumbac şi lână s-a extins vertiginos, ca şi cea de unelte agricole, obiecte folosite în gospodărie şi sute de

alte articole. Producţia de fier s-a dublat între 1870 şi 1890; producţia de oţel a crescut de 20 de ori în

aceşti ani"[Robert B. Reich, „Munca naţiunilor”, Ed. Paideia,1996,Bucureşti, pag.29]

6. Economia ţărilor industriale s-a confruntat. începând de la mijlocul secolului al XlX-lea, cu mai

multe crize economice, care au influenţat evoluţia producţiei şi comerţului mondial. Crizele din 1873 şi

1896 au determinat restructurări importante nu numai în producţia industrială, ci şi în dinamica şi

structura exporturilor mondiale. Simultaneitatea recesiunii, în majoritatea ţărilor, s-a împletit cu

blocarea schimburilor internaţionale.

Toate acestea, asociate cu acţiunea puternică a noului val de creaţii tehnice şi tehnologice au

accentuat procesele de concentrare şi centralizare a capitalului, eliminând de pe piaţă multe

întreprinderi slabe şi stimulând fuziunile şi afirmarea întreprinderilor cu mare putere economico-

financiară.Pe această bază, în ultimele două decenii ale secolului XIX s-a accentuat procesul de

formare şi afirmare a corporaţiilor, îndeosebi în ramurile industriale de bază.

Revoluţionarea tehnicilor şi metodelor de producţie şi creşterea productivităţii nimicii, pe de o

parte, crizele economice şi rămânerea în urmă a consumului populaţiei, pe de altă parte, au fost însoţite

de o scădere generală a preţurilor. De exemplu în America, indicele preţurilor cu ridicata care la

sfârşitul Războiului Civil, în 1864, era 193 a scăzut la 68 până în 1890. în Europa, preţurile au scăzut

cu circa 40% în anii '70 şi '80.

21

Toate acestea au condus la accentuarea concurenţei pe plan internaţional, ceea ce a adus în

plină actualitate ideile formulate la mijlocul secolului de americanul Alexander Hamilton şi de germanul

Friedrich List, referitor la protejarea industriei: „Industriaşii de o parte şi cealaltă a Atlanticului

căutau cu furie noi pieţe pentru supraabundenţa lor de mărfuri şi scăderea preţurilor de bunăvoie pentru

a mai câştiga teren. Germania, Italia, Franţa şi Rusia, toate îşi sporeau taxele vamale pentru a-şi apăra

industriile în faţa agresivităţii străinilor. Şi nu este de loc surprinzător că ratele taxelor vamale

americane au atins niveluri chiar mai înalte".

7. Expansiunea externă a ţărilor industriale a îmbrăcat forme mult mai variate, un loc aparte

ocupându-1 în această perioadă orientarea mai activă către surse de materii prime şi către noi pieţe în ţările

slab dezvoltate. Sfârşitul secolului al XIX-lea a marcat încheierea procesului de formare a ceea ce s-a

numit sistemul colonial, proces început în secolul al XV-lea. în 1914 imperiul britanic, cel mai mare,

acoperea 33 milioane de km2 şi reunea 450 milioane de locuitori. Imperiul francez cuprindea 10 milioane

de km2 cu circa 50 milioane de locuitori. Dispuneau, de asemenea, de colonii, Belgia, Olanda, Italia,

Portugalia, ş.a.

Aşa cum remarcă un analist al istoriei economiei mondiale, „această extraordinară expansiune

economică a Europei în întreaga lume... va aduce în Europa prosperitatea şi aceasta va fi «Ia belle

epoque»".

Dezvoltarea schimburilor externe, favorizată din punct de vedere tehnic de progresul

mijloacelor de transport, a cunoscut câteva forme mari, care s-au constituit în tot atâtea fluxuri

economice internaţionale: comercială, financiară şi demografică (se apreciază că emigraţia netă din

Europa spre America a reprezentat între 1870 şi 1914 peste 25 de milioane de persoane). Se

menţionează, de exemplu, că potrivit unui studiu al guvernului american făcut în 1908 aproape trei

cincimi din salariaţii celor 21 de ramuri principale ale industriei americane erau de origine străină.

8. Din punct de vedere al structurilor economice durabile o transformare importantă a acestor

decernii a reprezentat-o formarea şi dezvoltarea corporaţiilor care au îmbrăcat forme diferite -

carteluri,trusturi, concerne - cu ponderi diferite de la ţară la ţară (caracterizând rolul acestora Robert B.

Reich, în lucrarea semnificativ intitulată citată şi mai înainte, „Munca naţiunilor - Pregătindu-ne pentru

capitalismul secolului XXI" menţionează „Nici taxele mari care blocau suporturile din străinătate, nici

«sferele de influenţă» exclusive din regimurile mai puţin dezvoltate ale lumii nu au rezolvat problema

supraproducţiei. Atâta vreme cât producătorii se concurau puternic unii pe alţii pe piaţa internă,

sporindu-şi capacitatea şi scăzând preţurile, limitele profitului rămâneau prea reduse pentru a permite

continuarea afacerilor. Astfel a apărut o a treia soluţie în deceniile de ia sfârşitul secolului al XlX-lea

care, ca şi celelalte două, a dus la formarea felului în care oamenii secolului al XX-lea au ajuns să

22

înţeleagă scopul şi organizarea economiei naţionale. Soluţia era de a reduce concurenţa internă în cadrul

marilor corporaţii naţionale. Acesta era punctul final al naţionalismului economic: bunăstarea cetăţenilor

era legată de succesul economiei naţionale, care depindea la rândul ei de succesul marilor corporaţii"

Proporţiile sau intensitatea, precum şi particularităţile procesului respectiv au fost importante.

Soluţia concentrării prin fuziuni părea să fie mai potrivită europenilor şi, ulterior, japonezilor, decât

americanilor, deoarece, pe de o parte, cartelurile, breslele şi alte restricţii ale comerţului reprezentaseră

aici metode obişnuite încă din Evul Mediu, iar pe de altă parte birocraţiile guvernamentale, care

asigurau mobilizarea resurselor şi coordonarea comerţului, s-au stabilit în Germania, Franţa şi Italia în

anii '70 ai secolului ai XlX-lea. iar în Japonia în ultimul deceniu ai acestuia.

Se apreciază că pe această bază, la sfârşitul secolului al XlX-lea noi sectoare care se industrializau în

Europa şi Japonia erau dominate de mari formaţiuni unificate de genul cartelurilor, sindicatelor şi marilor

bănci, din care unele cu capital mixt.

În America, teama faţă de abuzul economic era mare, încă din vremea coloniala, considerându-se

că puterea economică, la iei ca şi cea politica, trebuia ţinută sub control, iar birocraţia administrativă era

puţin dezvoltată. în condiţiile în care întreprinderile industriale au început să realizeze înţelegeri pentru

menţinerea preţurilor şi pentru atenuarea concurenţei, a fost adoptata Legea Sherman, în 1890,

împotriva trusturilor, care interzicea fixarea preţurilor şi acordurile de împărţire a pieţelor. Efectul nu

a fost cel scontat. înţelegerilor dintre întreprinderi preferându-li-se fuziunea acestora în mari corporaţii.

Ca urmare, ia sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a urmat un mare vai de fuziuni, care au

făcut ca aproximativ o treime clin activele productive ale ţării să fie centralizate în 318 compărui cu un

capital de 7,3 miliarde dolari. „Unii dintre mamuţii care au apărut purtau nume care aveau să devină

sinonime cu industria americană - nume ce reflectau fără echivoc identitatea naţională la care acestea

aspirau: U.S.Steel, American Sugar Refining, American Telephone & Telegraph, American Rubber,

United States Rubber, American Woolen, National Biscuit, American Can, American Tobacco,

Aluminium Company of America, General Electric, General Motors, Standard Oii şi chiar grandiosul

International Harvestar""[Robert B. Reich, „Munca naţiunilor”Acestora li se atribuie şi introducerea

planificării activităţii, cu influenţe pozitive asupra producţiei.

În perioada care a urmat, multe dintre acestea, ca şi altele, şi-au extins foarte mult spaţiul de

acţiune pe piaţa mondială, devenind mari corporaţii transnaţionale cu întinsă arie de activitate în

economia mondială contemporană.

În istoria economică se apreciază că pe baza tuturor acestor procese în ultimele două decenii ale

secolului al XlX-lea şi la începutul secolului XX, s-a format economia mondială, ca sistem ce

23

cuprindea economiile ţărilor industriale dezvoltate şi economiile ţărilor coloniale şi dependente, între

care se derulau diferite forme de relaţii economice, care concretizau, totodată, diferite forme şi grade

de dependenţe şi interdependenţe economice.

9. Perioada care a urmat a fost marcată de multe schimbări şi bulversări în economia

mondială: cele două războaie mondiale; marea criză economică mondială din anii 1929-1934; revoluţii

sociale şi de eliberare naţională, care au dus la noi forme de organizare socială şi naţională ş.a.

Totodată, au acţionat şi numeroşi factori cu acţiune favorabilă între care: schimbări importante în

filozofia dezvoltării economice, prin asimilarea şi extinderea dirijismului de esenţă keynesistă, lansat în

1936 prin lucrarea lui Keynes „Teoria generală a utilizării mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor";

revoluţia tehnico-ştiinţifică din perioada de după al Il-lea Război Mondial; lansarea şi dezvoltarea

proceselor de integrare a economiilor mai întâi pe continentul european, apoi şi pe celelalte continente;

negocierile comerciale multilaterale desfăşurate în cadrul GATT, care au dus la o reducere

substanţială a barierelor vamale, înainte de toate a taxelor vamale, al căror nivel a scăzut de la 40% în

1947 la circa 5% în anii '90; conferinţa financiar-monetară de la Bretton-Woods din 1944, adoptarea

unui sistem monetar internaţional şi crearea unor organisme financiare internaţionale, prăbuşirea

sistemului colonial şi a sistemului totalitar comunist care au condus la apariţia a peste 140 de state

independente.

În concluzie se poate de menţionat că odată cu formarea economiei mondiale ca o realitate

obiectivă a lumii contemporane s-au format şi elementele structurale ale ei, care în ansamblu

constituie sistemul economiei mondiale.

1.3 Trăsături şi tendinţe ale Economiei Mondiale

Economia mondială şi-a schimbat imaginea, în fiecare etapă a dezvoltării sale.

Astăzi, dimensiunea schimbării apare uriaşă. Cu toate acestea pot fi distinse unele

trăsături caracteristice pentru întreaga sa evoluţie de până acum.

Celulele de bază ale economiei mondiale sunt, încă, economiile naţionale. Se

poate afirma cu certitudine că, ani buni din secolul XXI, ele vor continua să formeze

cadrul de mişcare a factorilor de producţie, al manifestării agenţilor economici, stimulând

dezvoltarea lor. Influenţa pe care economiile naţionale o exercită asupra economiei

mondiale este în raport cu nivelul lor de dezvoltare.

Economia mondială este expresia unui sistem de interdependenţe: dezvoltarea

economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a muncii care, la rândul ei,

generează interrelaţiile dintre economiile naţionale, interrelaţii aflate la baza unor

24

subsisteme mondiale (comercial, valutar, financiar). Între aceste subsisteme există, de

asemenea, o interdependenţă, cu implicaţii asupra agenţilor economici, asupra

economiilor naţionale.

Economiei mondiale îi este proprie concurenţa între agenţi economici.

Oriunde pe mapamond, concurenţa conduce la o „selecţie naturală" a agenţilor

economici, în raport cu forţa lor de inovaţie tehnologică şi managerială, ceea ce dă impuls

progresului economic.

În cadrul economiei mondiale, în diferitele sale zone, se remarcă

o alternare a fazelor de expansiune şi a celor de-recesiune.

Rezultant pe termen lung este însă pozitivă, produsul brut mondial

înregistrând o creştere. în consecinţă, zonele de prosperitate se extind, iar cele de sărăcie

se restrâng. Cu toate acestea, cea mai importantă parte a populaţiei mondiale

continuă să trăiască în sărăcie. Învingerea sărăciei reprezintă marea provocare a secolului

XXI.

Economia mondială este eterogenă. între diferitele sale zone se

menţin decalaje, datorită dezvoltării inegale.

Statele-naţiune diferă nu numai ca mărime şi potenţial economic, ci şi ca nivel

de dezvoltare. Deosebiri există şi din punctul de vedere al sistemului economic.

Majoritatea statelor lumii a optat pentru sistemul capitalist. Se menţin însă şi câteva ţări

cu sistem comunist. Aşa stând lucrurile, în ce măsură se poate vorbi despre existenţa

unei entităţi numite „economie mondială"?

Ca şi în natură, în viaţa economică mondială se realizează „unitatea în diversitate". Ce

poate „uni economii naţionale atât de deosebite? Răspunsul este următorul: faptul că

rezultatele activităţii economice (produse, servicii) îmbracă forma de marfă, toate sau

aproape toate fiind destinate schimbului de piaţă.

Interdependenţele economiei mondiale au drept cadru general de mişcare producţia şi

circulaţia mărfurilor, care devin atotcuprinzătoare. Pe piaţa mondială, toţi agenţii

economici, fără excepţie, trebuie să se supună unor reguli comune, care sunt cele ale

cererii şi ofertei, ale concurenţei, ale preţurilor internaţionale. Relaţiile de piaţă

reprezintă liantul, numitorul comun, al unor elemente atât de eterogene.

25

Creşterea continuă şi semnificativă a investiţiilor externe de capital dă impuls

considerabil relaţiilor de piaţă la scară mondială. în plus, prin transnaţional izarea vieţii

economice, aceste investiţii contribuie direct la mărirea gradului de integrare a economiei

mondiale.

Una din tendinţele economiei mondiale este echilibrul economiei mondiale .Fiind un

fenomen caracteristic economiilor naţionale, tendinţa spre echilibru se manifestă în mod

necesar şi la scară internaţională. în calitatea sa de "sistem", economia mondială presupune o

stare de echilibru, de stabilitate, fără de care n-ar putea supravieţui.

Această necesitate este cel mai uşor vizibilă pe piaţa mondială, unde echilibrul este

rezultatul pe termen lung al oscilaţiilor pe care le înregistrează cererea şi oferta pentru

diferite mărfuri. Starea de dezechilibru prelungită poate avea efecte negative, cum sunt:

micşorarea veniturilor în devize obţinute din exporturi, acumularea de stocuri (în cazul căderii

cererii), penurie de materii prime, de produse alimentare etc. (în cazul căderii ofertei) ş.a.m.d.

O stare de echilibru trebuie să existe între lichidităţile internaţionale, pe de o parte, şi

suma preţurilor mărfurilor vândute pe piaţa internaţională, pe de altă parte. Nerespectarea

condiţiei de echilibru poate atrage consecinţe negative, cum sunt frânarea comerţului

internaţional - în cazul penuriei de lichidităţi, subminarea încrederii în moneda universală -

în cazul excesului de lichidităţi etc.

Dar necesitatea echilibrului la scară internaţională nu se poate rezuma doar la sfera

circulaţiei, ci priveşţte (nu în ultimul rând) domenii cum sunt producţia, repartiţia,

consumul. Dezvoltarea echilibrată a economiei mondiale presupune o repartiţie a "sarcinilor"

de producţie între economiile naţionale care să excludă specializarea îngustă, în producţii

nerentabile, a unora dintre ţările lumii,- lichidarea marilor decalaje economice

internaţionale.

O altă tendinţă se manifestă prin perspectivele economiei mondiale. Secolul XXI va

modifica, în mare măsură, imaginea actuală a economiei mondiale, ca urmare a schimbărilor

majore ce se vor produce atât în componentele sale fundamentale - statele-naţiune,

organizaţiile intergraţioniste interstatale, societăţile transnaţionale, cât şi în raporturile dintre

ele.

În măsura în care integrarea economică interstatală va lua amploare, tendinţa de

regionalizare a economiei mondiale va deveni tot mai pregnantă. în aceste condiţii,

importanţa instituţiilor supranaţionale, ca factori de decizie, va creşte.

26

O altă tendinţă semnificativă pentru evoluţia schimbului reciproc de activităţi va fi

accentuarea globalizării. „Dereglementarea" vieţii economice, pe de-o parte, trans

naţionaliza rea crescândă, pe de altă parte, se vor afla la baza acestei evoluţii'. Dacă privim

lucrurile prin prisma perspectivelor „globalizării", se ridică cel puţin două întrebări: 1) în ce

măsură va exista compatibilitate între globalizare şi regionalizare? 2) Dacă globalizarea poate

avea vreo limită?

Încercând un răspuns la prima întrebare, se poate vorbi, mai degrabă, despre o

contradicţie în termeni. în realitate, regionalizarea nu se dovedeşte a fi un obstacol în calea

globalizării. Tendinţa de globalizare este, în primul rând, o consecinţă a transnaţionalizării

vieţii economice. Or, societăţile transnaţionale au dovedit că pot transgresa nu numai

frontierele statelor-naţiune, fie ele şi cele mai puternice, ci şi noile frontiere - cele ale

organizaţiilor integraţioniste interstatale. Altfel spus, atâta timp -~cât regionalizarea nu

împiedică transnaţionalizarea, ea nu se va constitui într-un „zid chinezesc" în calea

globalizării.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, fapt este că globalizarea reprezintă un

proces în plină evoluţie. Limitele sale sunt limitele integrării activităţii economice la scară

planetară. Până unde se poate ajunge în această privinţă? Este, oare, posibilă o integrare care

să conducă la un „sistem economic mondial unic şi coerent'?

Un astfel de „sistem" ar putea rezulta, în cele din urmă, dintr-o posibilă conjugare a

efectelor tendinţei de transnaţionalizare şi a celei de integrare interstatală care s-ar putea

concretiza în apariţia unei supracorporaţii mondiale, şi respectiv, a unei „comunităţi

globale" (Jean-Francois Revel).

Un sistem productiv mondial unic reprezintă o perspectivă foarte îndepărtată şi

nebuloasă. Dacă un asemenea „sistem" va exista vreodată, în mod logic, el ar presupune un

management mondial, o planificare la scară mondială, o formă adecvată de proprietate. Ar mai

fi, oare, compatibil un sistem productiv mondială unic cu o societate capitalistă? Ar mai

permite el concurenţa şi, dacă nu, care ar mai fi motorul progresului economic? în fine, care

ar fi raţiunea unei giobalizări împinse la extrem, ştiut fiind că, încă de pe acum efectele sunt

contradictorii?

Chiar dacă trăim într-o perioadă când ritmul schimbării se accelerează, posibilitatea

unor răspunsuri, bazate pe certitudini, la întrebări de genul celor de mai sus este de domeniul

unui viitor mult îndepărtat. Oricum, fără să se lichideze marile decalaje de dezvoltare

27

economică existente pe glob, nu se va pune problema unui sistem productiv unic pe

mapamond.

Mult mai verosimilă pare însă o altă perspectivă: aceea a extinderii activităţii

economice în spaţiul cosmic. Acest lucru va da un impuls fără precedent schimbului

reciproc de activităţi, economiei globale.

Economia mondială nu va reprezenta punctul final al unui lung proces de dezvoltare a

activităţii economice, de la un nivel inferior către unul superior. Dezvoltarea va continua. Mai

mult, pe măsura perfecţionării factorilor de producţie, a revoluţionarii mijloacelor de

transport, a telecomunicaţiilor, se vor crea condiţiile materiale pentru un nou salt spre un

stadiu superior al schimbului reciproc de activităţi.

Perspectiva actuală a folosirii spaţiului extraterestru în scopuri economice, a exploatării

resurselor altor planete, va deveni o realitate palpabilă: economia va depăşi cadrul mondial,

planetar, şi va deveni o economie la scară cosmică. încă de pe acum se poate face afirmaţia că

secolul XXI va marca începutul unei noi ere - aceea a economiei interplanetare, cosmice, eră

care va cunoaşte, la rândul ei, diferite stadii de dezvoltare.

1.4. Obiectul de studiu şi metodele de cercetare ale Economiei Mondiale şi Relaţiilor

Economice Internaţionale

Stiinta economica - care se ocupa cu studierea economiei la nivel mondoeconomic in

ansamblul ei, a legilor care guverneaza fenomenele si procesele economice ale comunitatii

internationale este stiinta economiei mondiale. Obiectul ei de studiu il constituie, principalele

componente ale economiei mondiale si anume principalii agenti economici participanti directi la

desfasurarea fenomenelor si proceselor economice, diviziunea mondiala a muncii (DMM)

relatiile economice internationale (REI), circuitul economic mondial (CEM) si legile care le

guverneaza, mecanismele fundamentale si institutiile corespunzatoare acestora, problemele care

apar in diferite sfere ale vietii economico-sociale.

Cercetarea economiei mondiale isi propune sa urmareasca evolutia istorica -reala a

fenomenelor si sa desprinda trasaturile esentiale care definesc fenomenul analizat, deci

presupune o abordare logic-concreta a proceselor si fenomenelor economico-sociale la scara

mondo-economica. Una din metodele fundamentale de studiere a fenomenelor mondoeconomice

des folosita este metoda analizei si sintezei. In situatia insa cand exista un circuit economic

mondial, cand statele lumii sunt incadrate in diviziunea mondiala a muncii, atunci apare si

28

necesitatea realizarii unor comparatii internationale, care sa permita evaluarea performantelor

componentelor economiei mondiale.

Ca stiinta, economia mondiala foloseste un sistem propriu de categorii economice, care

reflecta anumite relatii economice internationale specifice, care reprezinta expresia teoretica a

raporturilor ce se stabilesc in cadrul fenomenelor si proceselor din economia mondiala.

Pentru a putea realiza o cercetare stiintifica, este necesar sa se defineasca cu precizie

anumiti parametri si sa se stabileasca concret si anumite metodologii care vor fi folosite:

cunoasterea unor concepte si continutul unor indicatori cu o larga circulatie internationala

(ex. productie/produs, intern/national, brut/net).

pentru a asigura comparativitatea internationala intre diferite state, este necesara

asigurarea ansamblului de indicatori, care sa permita evaluarea cat mai corecta cantitativa

si calitativa a dezvoltarii (ex. structura economiei nationale, nivelul productivitatii, gradul

de alfabetizare al populatiei, consumul/locuitor, etc);

stabilirea cu precizie a continutului indicatorilor care stau la baza statisticilor oficiale ale

tarilor membre pentru ca in practica exista metodologii diferite de calcul pentru acestia;

in compararea unor marimi globale (ex. PNB) care sunt exprimate in diferiti bani

nationali - trebuie sa se acorde atentie la convertirea acestor marimi din moneda

nationala intr-o moneda de obicei etalon - astfel incat sa se poata corecta influenta unor

factori care ar denatura rezultatele;

Metodele si tehnicile de previziune, ca mod de cercetare si cunoastere a realitatii pentru a

anticipa o actiune viitoare pe baza unor criterii de rationalitate si de optim, sunt numeroase si pot

fi folosite in functie de situatiile concrete. Dintre acestea amintim:

metodele fundamentale: metode de analiza si sinteza, metoda interpretarii sistematice;

metode de previziune pe elemente: metoda extrapolarii, a interpelarii, metoda

evenimentelor precursoare;

metode structurale: metoda scenariilor, metoda aproximatiilor succesive;

metode ale modelarii economico-matematice;

metode intuitive: metoda discutiilor in grup, metoda anchetelor iterative;

metode de echilibru: balante previzionale;

metode de previzionare a fluctuatiilor ciclice.

Pe masura dezvoltarii economiei mondiale, urmare a adancirii diviziunii mondiale a muncii

si a diversificarii relatiilor economice internationale, din stiinta economiei mondiale, s-au

desprins un sir de discipline specializate pe diferite domenii mondo-economice si anume:

economia comertului international, economia turismului international, relatii financiar-valutare,

29

cooperarea economica internationala etc. Aceste discipline se sprijina pe concluziile teoretice ale

stiintei economiei mondiale si urmaresc, analizeaza mecanismele si politicile caracteristice pe

domenii - cauta raspunsuri concrete la aceste problematici.

Procesele mondo-economice sunt in centrul atentiei unui mare numar de cercetatori -

specialisti de prestigiu, care realizeaza lucrari de referinta, studii, programe pentru solutionarea

unor probleme majore ale lumii contemporane.

Este remarcabila cresterea preocuparilor pentru cercetarea viitorului economiei mondiale,

demonstrata prin realizarea a diferite modele, prognoze, scenarii asupra perspectivelor economiei

mondiale la nivel global sau numai al unor structuri, pe diferite perioade de timp. Sunt cunoscute

in lume, multe institutii guvernamentale si neguvernamentale sub egida carora au aparut rapoarte

referitoare la economia mondiala. Sunt, de asemenea numeroase cercuri de initiativa, asociatii

savante, grupuri de opinii, care organizeaza cercetari si discutii. Rolul lor este foarte important si

aceste discutii oficiale beneficiaza de pe urma unor centre de cercetare in care expertii efectueaza

o prima triere a problemelor in incercarea de a identifica variante de solutionare. Un centru util

de cercetare a fost "Miscarea Pug-wasch", care a studiat probleme ale stiintei moderne si ale

dezarmarii. Un alt cerc neoficial care s-a impus atentiei, "Centrul de studii economice si sociale

pentru lumea a treia" sau "Clubul de la Roma" a luat fiinta in anul 1968 si aduna la masa rotunda

personalitati din cele mai diferite sectoare din intreaga lume pentru a dezbate in comun

problemele lumii contemporane. Initiatorul sau, dr.Aurelio Peccei, a subliniat valoarea

dezbaterilor deschise, oneste, de convingeri diferite, dar orientate spre indreptarea relelor care

afecteaza lumea. Clubul de la Roma, nu are un plan al preocuparilor, dar realizeaza studii, de

catre un numar mare de specialisti din cele mai diverse locuri si directii.

Sunt si alte foruri care examineaza procesele mondo-economice cum ar fi Centrul de

Competitivitate Luizana, Summiturile G7(8), G20 etc. Sunt de asemenea convocate sub egida

ONU, conferinte internationale in cadrul carora se dezbat subiecte care privesc existenta

omenirii, cum sunt: problemele mediului inconjurator, hrana si populatia, energia si materiile

prime, asezarile urbane, stiinta si tehnica, dezvoltarea economica. Apoi sunt organizatiile din

Sistemul Natiunilor Unite care ofera o viziune globala, intemeiata pe o analiza profunda asupra

economiei mondiale:

o Consiliul economic si social ONU (ECOSOC) in virtutea unor rezolutii a Adunarii

generale a ONU - adoptata in 1947, examineaza anual situatia economiei mondiale;

o Comisiile economice regionale ONU: aceste comisii publica annual rapoarte privind

rezultatele analizelor la nivel continental.

o Institutiile specializate ale ONU - analizeaza aproape toate domeniile de activitate

economica pe plan mondial.

30

Glosar:

Economie mondială- reprezintă totaliatea economiilor naţionale legate între ele printr-un

complex de relaţii generate de participarea statelor la diviziunea mondială a muncii şi circuitul

economic mondial.

Comerţ internaţional este totalitatea legăturilor comerciale de vânzare-cumpărare de bunuri şi

servicii care se desfăşoară între diferite state ale lumii pe baza diviziunii mondiale a muncii.

Comertul exterior reprezintă totalitatea relaţiilor comerciale ale unei ţări cu restul lumii.

Echilibru economic este starea spre care tinde piata bunurilor si serviciilor, monetara, a

capitalului si a muncii, precum si piata nationala in ansamblul sau, atunci cand cererea este egala

cu oferta sau diferenta dintre ele nu depaseste limitele considerate normale, nesemnificative,

pentru a genera dificultati de o anumita gravitate

Înterbări pentru recapitulare:

-Ce reprezintă piaţa interrnă?

- Care sunt factorii care au determinat evoluţia sistemului economiei mondiale?

- Care a fost evoluţia economiei mondiale?

- Conceptul de economie mondială

- Factorii care au influienţat dezvoltarea economiei mondiale.

Cuvinte cheie

-Economie mondială

-piaţa mondială

-revoluţia tehnico-ştiinţifică

-ordinea economică mondială.

- Progresul tehnic

- Dezvoltare eoonornico-socială

- Piaţa internă

- Piaţa externă

31

TESTE:

1) Care din afirmaţiile de mai jos este corectă?

a) Economia mondială este constituită din relaţii reciproc avantajoase dintre ţări;

b) Economia mondială reprezintă totalitatea economiilor naţionale legate între ele rintr-un complex de

relaţii generate de participarea statelor la diviziunea mondială a muncii şi circuitul economic mondial;

c) Economia mondială reprezintă totalitatea relaţiilor privind schimbul de mărfuri şi servicii între state;

d) Economia mondială reprezintă totalitatea statelor lumii.

2) Ponderea cea mai ridicată în PIB-ul ţărilor dezvoltate revine sectorului:

a) Secundar;

b) Primar;

c) Terţiar;

d)Cercetări ştiinţifice

3) Care din subsistemul de mai jos nu este inclus în relaţiile economice internaţionale?

a) Relaţiile comerciale internaţionale;

b) Relaţiile de cooperare şi integrare economică internaţională;

c) Relaţiile de negocieri şi încheierea acordurilor internaţionale;

d) Relaţiile valutar-financiare internaţionale.

4) Din ce nu decurge multilaterismul?

a) necesitatea rezolvării problemelor globale;

b) accentuarea în proporţii a interdependenţelor între economiile naţionale;

c) intensificarea proceselor de cooperare şi integrare economică internaţională;

d) stabilirea unei ordine economice mondiale de dirijare a relaţiilor dintre ţări

Bibliografie:

1. Ioan Bari, «Economie Mondiala», Bucuresti 2004

2. David Begg, Stanley Fisher, «Economics», London 2005

3. JamesD. Gwartney, Richard Stroup, «Economics: privat and public choise», Mason 2006

4. Gheorghe Cretioiu, «Economie», Bucuresti 2008

5. Ana Bal. Economia mondială. Bucureşti, 2006

6. Rujan Ovidiu Economie internaţională Bucureşti, Economica, 2004

7. Florin Bonciu. Economia mondială. Bucureşti, 2004

8. Ion Ignat, Spiridon Pralea. Economie mondială. Iaşi, 1994

9. Gilphin Robert Economia Mondială în secolul XXI: provocarea capitalismului global Iaşi, Polirom 2004

10. Bari Ioan, Economia mondială, Bucureşti, 1997

11. Dumitrescu Stelian,Economia mondială. Brăila, 1998

Tănăsie Petre, Econologie Internaţională (teoria şi practica relaţiilor economice

internaţionale). Bucureşti, 1992.

13. Dumitrescu Stelian, Balan Ana , Economia mondială, Bucureşti, 2002.

32

Capitolul 2. Sistemul Economiei Mondiale – elemente structutale, modele de

dezvoltare.

Obiective: În rezultatul studierii compartimentului studenţii vor fi capabili

- De defini noţiunile de economie naţională, diviziunea internaţională a muncii, relaţii

economice internaţionale, piaţa mondială, ordinea economică mondială şi circuitul

economic mondial,

- De a descrie piaţa mondială, etapele de constituire, clasificarea şi factorii determinanţi,

- De a caracteriza ordinea economică mondială,

- De a distinge şi defini noţiunea de Postindustrializare

2.1. Economiile naţionale – verigi de bază ale Economiei Mondiale

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale –

economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din

elemente derivate, de conexiune – diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice

internaţionale şi piaţa mondială. Determinate de primele, acestea din urmă, la rândul lor, le

influenţează dezvoltarea.

Economiile naţionale

Economia naţională nu reprezintă o trăsătură comună tuturor sistemelor economice şi

sociale pe care le-a cunoscut omenirea; ea a devenit caracteristică pe o anumită treaptă de

dezvoltare a societăţii, când s-a conturat procesul de formare a naţiunilor şi statelor centralizate.

În acea epocă, burghezia a luptat din necesităţi de ordin economic, mai ales, pentru eliminarea

fărâmiţării economice şi politice specifice Evului Mediu. Ca urmare, revoluţiile burgheze au

declanşat un proces cu efecte centripete.

� Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale

reprezintă formarea pieţei interne, naţionale, fenomen determinat de factori economici

(dezvoltarea factorilor de producţie, a diviziunii muncii, a producţiei pentru schimb), cât şi de

factori politici (revoluţia burgheză, formarea statelor centralizate).

Economia naţională este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de

activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui stat

naţional.

Definiţia de mai sus necesită unele precizări. Dintre toate formele de comunitate umană,

numai naţiunea a fost aceea care a putut contribui la apariţia acestor forme superioare de

organizare, care sunt economiile naţionale. Determinată mai ales de cauze de ordin economic,

33

naţiunea constituie, prin caracteristicile ei intrinsece, un factor primordial de progres economic şi

social. Ea sporeşte considerabil rolul populaţiei ca factor de creştere economică.

� Influenţa populaţiei asupra economiei naţionale este dublă: pe de o parte, ea furnizează

cel mai important factor de producţie, pe de altă parte, în totalitatea ei, populaţia contribuie, prin

cererea sa de consum, la dezvoltarea pieţei interne.

� Rolul activ al populaţiei este amplificat de măsura în care ea este ocupată în ramurile

economiei naţionale legate de progresul tehnic, unde productivitatea muncii este cea mai

ridicată.

De regulă, economia naţională apare şi se dezvoltă pe baza activităţii conjugate a unei

naţiuni şi a unui număr de naţionalităţi conlocuitoare. Se cunosc însă cazuri când mai multe

naţiuni desfăşoară o activitate economică comună în cadrul unor state federative. Şi în aceste

situaţii, datorită caracterului comun al activităţii economice, a existenţei unei pieţe interne unice,

economia are un caracter unitar.

� În ceea ce priveşte teritoriul naţional pe care are loc schimbul reciproc de activităţi, el

reprezintă spaţiul, delimitat prin frontiere, asupra căruia se exercită suveranitatea statului

naţional. Ca element al economiei naţionale, teritoriul naţional intră în categoria mijloacelor de

muncă generale, în lipsa cărora activitatea economică, practic, nu se poate desfăşura.

Infrastructura (căi de transport, de comunicaţii etc.) se dezvoltă în strânsă legătură cu

caracteristicile teritoriului naţional şi cu necesităţile economice şi sociale ale epocii.

� În fine, şi nu în ultimul rând, entitatea care este economia naţională presupune existenţa

unui aparat de producţie (a „sistemului osos, muscular şi vascular al producţiei”) care va fi o

parte componentă a avuţiei naţionale.

� La toate acestea se adaugă un sistem de instituţii, corespunzător unui anumit tip de

societate.

Privită prin prisma structurii sale, economia naţională reprezintă totalitatea ramurilor

de activitate economică existente la un moment dat, considerate în strânsa lor

interdependenţă. Elementul de legătură dintre ramuri îl constituie piaţa naţională.

� Prin ramură a economiei naţionale se înţelege ansamblul de activităţi organizate într-un

mod specific şi desfăşurate în scopul producerii aceleiaşi categorii de produse sau al furnizării

aceleiaşi categorii de servicii.

Dezvoltarea factorilor de producţie oferă posibilitatea materială a apariţiei unor noi ramuri.

La rândul ei, diviziunea muncii transformă această posibilitate în realitate.

O economie naţională poate fi structurată nu numai pe „ramuri”, ci şi pe „sectoare”, care

sunt compartimente mai cuprinzătoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, industria

extractivă), sectorul secundar (ramurile industriei prelucrătoare, construcţiile), sectorul terţiar

34

(serviciile). În ultimul timp, în ţările dezvoltate industrial se conturează un al patrulea sector –

cel al cercetării ştiinţifice.

A treia revoluţie industrială reprezintă un nou moment de referinţă în evoluţia structurii

economiilor naţionale. Alături de domenii clasice de activitate (textile, siderurgia, extracţia de

cărbune etc.), apar altele noi (electronica, autonomia, informatica etc.). Ca o consecinţă a

tendinţei generale de adâncire a specializării în producţie, numărul subramurilor sporeşte

simţitor. În fine, într-o serie de ţări dezvoltate creşte ponderea sectorului terţiar în detrimentul

celui primar. Structura economiilor naţionale cunoaşte, aşadar, un proces evolutiv, de la

simplu la complex.

O adevărată revoluţie caracterizează sectorul serviciilor. El a ajuns să fie dominant în

economiile multor ţări occidentale şi nu numai. Acest sector include „industrii” pentru

satisfacerea nevoilor consumatorilor, începând cu agenţii de voiaj, lanţuri hoteliere, de magazine

şi restaurante şi terminând cu telecomunicaţiile, serviciile bancare şi de asigurare, asistenţa

juridică. Totul computerizat. În acelaşi timp, atât producţia industrială, cât şi cea agricolă,

presupun activităţi de servicii proprii, cu o valoare adăugată tot mai mare.

Structura unei economii naţionale se formează în timp, în raport cu o serie de condiţii

interne, specifice fiecărei ţări. Totodată, un rol în această privinţă revine şi factorilor externi;

atunci, însă, când influenţa lor devine excesivă, se poate ajunge la structuri economice

deformate, neconforme cu interesul naţional.

2.2 Diviziunea mondială a muncii

Diviziunea mondială a muncii reprezintă,înainte de toate, procesul istoric de specializare a

ţărilor lumii în producerea şi comercializarea bunurilor economice pentru schimb pe piaţa

mondială. Privită static, ea poate fi definită ca ansamblul specializărilor pentru participarea la

schimburile economice mondiale, aşa cum acestea s-au constituit în decursul dezvoltării

economico-sociale a ţărilor lumii.

Diviziunea mondială a muncii este baza generală a schimburilor economice dintre ţări şi a

pieţei mondiale. O multitudine de factori au influenţat evoluţia diviziunii mondiale a muncii.

Condiţiile naturale au jucat un rol important în formarea specializărilor internaţionale

îndeosebi la începutul acestui proces. Odată cu prima revoluţie industrială, rolul acestui factor s-a redus

continuu, fără să se anihileze complet. Factorii economici şi extra economici au determinat tot mai mult

acest proces, în jocul economic, remarca acelaşi reputat istoric, au existat din totdeauna unele cărţi mai

bune decât altele, câteodată adesea măsluite. Anumite activităţi aduc mai multe profituri decât altele; e

mai rentabil să cultivi viţă de vie decât grâu (cel puţin arunci când altul acceptă să cultive grâu pentru

35

tine), mai rentabil să acţionezi în sectorul secundar decât în cel primar, în sectorul terţiar decât în cei

secundar.

Din analiza istorică a procesului de formare şi dezvoltare rezultă că la baza diviziunii internaţionale

a muncii stau următorii factori:

1) înzestrarea diferită a ţărilor cu resurse naturale;

2) progresul tehnic şi nivelul diferit de dezvoltare eoonornico-socială;

3) dimensiunea teritoriului şi mărimea populaţiei unei ţări, care determină, alături de venit,

mărimea pieţei interne;

4) gradul de dezvoltare şi diversificare a aparatului de producţie;

5) condiţiile climatice:

6) alţi factori extra economici ca: factori politici, tradiţii şi particularitate dorice, evoluţii

sociale, etc;

7) factori internaţionali

Tendinţa istorică a diviziunii mondiale a muncii o reprezintă dezvoltarea şi adâncirea sa

continuă, ca efect al progresului tehnico-ştiinţific, al dezvoltării forţelor de producţie. Totodată,

diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia cea mai elocventă a tendinţelor de specializare

internaţională, ca bază a participării ţârilor la circuitul economic mondial. În prezent, asistăm la un

proces complex de extindere şi diversificare a diviziunii mondiale a muncii, de trecere de la

specializarea intersectorială la cea interramuri şi intraramuri şi, mai departe, la specializarea

intraprodus. Aceste tipuri coexistă într-un sistem complex şi diferenţiat. în care se integrează toţi

agenţii vieţii economice internaţionale şi care asigură atragerea tuturor ţârilor lumii in procesul

specializării şi cooperării la scară globală.

De la apariţia sa ca premisă a dezvoltării şi afirmării economiilor naţionale şi ulterior, ca

temelie a constituirii economiei şi pieţei mondiale şi până în prezent, diviziunea mondială a

muncii a cunoscut mai multe tipuri de specializare a producţiei.

Primul dintre aceştia, sub semnul căruia s-a ajuns de fapt la diviziunea lumii în ţări

industriale, dezvoltate şi ţări agrare, rămase în urmă, în ţări cu industrie prelucrătoare şi ţări care

aveau funcţia de anexe de materii prime, 1-a constituit sistemul de specializare intersetorială a

producţiei şi exportului. Acest tip de diviziune mondială a muncii, denumit şi tip vertical de

specializare, este caracterizat prin deosebiri fundamentale în gradul de valorificare economică a

factorilor de producţie şi în efectul ce derivă din aceasta pe planul schimburilor economice

externe - avantajos pentru ţările industrializate şi dezavantajos pentru cele agrare.

36

Datorită faptului că industria determină o productivitate a muncii mai ridicată decât

agricultura şi o mai mare diversificare a producţiei, ţările industrializate se caracterizează printr-

Relaţii Economice Internaţionale · 1.1. Conceptul de economie mondială. 14 1.2. Formarea...

Documents

Transcript of Relaţii Economice Internaţionale · 1.1. Conceptul de economie mondială. 14 1.2. Formarea...