Regiunile naturale tropical umed cu doua anotimpuri Regiunile naturale tropical umed cu doua anotimpuri au o larga desfasurare de o parte si de alta a regiunii ecuatoriale, frecvent pana la altitudinea de 200 . Anumite conditii locale (indeosebi desfasurarea unor lanturi montane) au favorizat extinderea la latitudini mai mari (in sudu Africii pana la 300, in sudul Argentinei pana la 350, in peninsula Yucatan la 220 si in India pana aproape de Tropicul Racului). In cuprinsul acesteia intra campii, podisuri si chiar lanturi montane cu altitudini medii in care se afla paduri tropicale cu frunze cazatoare, savane, etc. Zona regiunii subecuatoriale: Se incadreaza America Centrala, partea de est a Braziliei, o buna parte din India, Peninsula Indochina, Sud-estul Chinei si nordul Australiei, o mare parte din Africa Centrala (Guineea Burkina Faso, Nigeria, Sudan, Somalia, Uganda, Mozambic, Angola, vestul Madagascarului, etc). Caracteristici Caracteristicile peisajelor sunt dependente de conditiile climatice ce se succed in cadrul a doua sezoane distincte - unul cald si umed, iar altul cald si uscat. Ele sunt legate de pendularea sezoniera a alizeelor si calmelor ecuatoriale. In sezonul de vara, cald si umed aria de actiune a alizeelor se deplaseaza la latitudini mai mari, iar aici se extinde actiunea maselor de aer ecuatoriale, umede. Ca urmare, amplitudinile termice scad, temperaturile se situeaza intre 200- 250 C, precipitatiile convective sunt bogate, iar umezeala se mentine la valori de peste 75%; luna cea mai calda este mai sau iunie. Forme de reliefGlacisurile sunt bine dezvoltate in Sudan, Brazilia (Rio Blanco) unde formeaza cea mai mare parte a unor regiuni joase cu caracter depresionar, inconjurate de culmi inalte, inselberguri etc. Rezulta ca pante de echilibru la baza versantilor vailor aflati in retragere prin procese intense de siroire ce indeparteaza materialele alterate ulterior. Argila antrenata si depusa colmateaza fisurile si porii impunand o spalare generalizata pe un spatiu bazal extins. Prin extinderea glacisurilor se poate ajunge la nivelarea reliefului pana la stadiul de pediplena. Inselbergurile. Au uneori o frecventa mai mare. Sunt legate de rocile mai putin diaclazate si compacte. Eroziunea diferentiala pune in evidenta martori de eroziune cu aspect de domuri, cupole formate din gnaise, granite, filone de diabaze. Geneza lor este legata, intr-o prima faza, de o alterare diferita a portiunilor de roca ce sunt fisurate deosebit, apoi, prin manifestarea eroziunii difuze se indeparteaza argila si nisipurile fine rezultate in fisuri, crapaturi. Evolutia ulterioara a blocurilor devenite instabile duce la desprinderea lor din flancurile cupolei prin spalarea produselor alterate; se acumuleaza la baza , suferind o sfaramare continua. Unele inselberguri se dezvolta si la partea superioara a culmilor, unde apar roci rezistente. Ele domina glacisurile de la baza prin pante ce depasesc 30 . Prin geneza, evolutie, forma, inselbergurile savanei fac trecerea de la capatanile de zahar din regiunea intertropicala la inselbergurile tipice din regiunile aride si semiaride. Cpnile de zahr au forma de cupol, cu nlimi de cteva sute de metri (100-300 m). Se dezvolt n condiiile climatului tropical cu dou anotimpuri: unul cald i uscat, care contribuie la descompunerea rocii granitice i altul umed, care uureaz transportul materialului dezagregat prin intermediul apelor. Cpnile de zahr apar n peisajul geomorfologic al unor regiuni, cum sunt Guyana Francez, Sudan, India, Madagascar. Clima In sezonul de iarna alizeul este dominant, el aduce aer cald si uscat. Amplitudinile termice diurne sunt mari (100- 150 C) si se datoreaza incalzirii diurne ce duce la valori de 300 C si racirii nocturne care coboara temperatura la sub 150 C. Nebulozitatea, ca si umiditatea aerului, sunt reduse. Acest sezon frecvent dureaza patru luni in vecinatatea padurii ecuatoriale si mai lung la latitudini mai mari (7-10 luni la limita cu deserturile). In sol, variatiile de temperatura se inregistreaza pana la 0,5 m, fiind mai intense in sezonul de iarna. Cantitatile de precipitatii inregistreaza anual valori de 1000 - 1500 mm. Exista o distributie neuniforma a ploilor. In sezonul umed, ele au frecventa mare si au caracter de averse, care uneori capata caracteristicile unor furtuni intense. Lunile cele mai ploiase difera de la o regiune la alta, pe ansamblu acestea fiind la mijlocul intervalului umed. In sezonul uscat, precipitatiile lipsesc adesea una sau doua luni; in restul lunilor se manifesta ca averse la intervale mari de timp. Diferentieri marcante in regimul de manifestare a elementelor climatice apar in lungul unor tarmuri in regiunile limitrofe lor, unde se inregistreaza climatul musonic (India, Indonezia, sud-estul Chinei, pe coastele Americii Centrale, etc.) ceea ce este specific aici este diferenta climatica neta intre cele doua sezoane. Vara, sunt frecventele masele de aer oceanice. Este cald, foarte umed, nebulozitatea este mare, cad ploi de convectie si sunt frecvente furtunile. Acum cade cea mai mare parte din cantitatea anuala de preciptatii (peste 1000 mm). Pe tarmurile montane inalte (bariere orografice), musonul da cantitati de precipitatii foarte mari (Conakry peste 4000 mm, Cherrapunji, Assam- India 11 500 mm).Iarna, cand bat mase de aer continentale de la latitudini mai mari, fenomenul caracteristic este seceta. De asemenea, acum nebulozitatea este foarte mica, evapotranspiratia este puternica, dar nu duce la epuizarea rezervelor de apa din sol; ploile sunt extrem de rare. Temperaturile maxime se produc in lunile de trecere de la un sezon la altul (aprilie, mai, septembrie), iar minimele iarna (prezenta aerului continental) si vara (masele oceanice sunt mai racoroase). Vegetatia Vegetatia este reprezentata de padure, iar cele mai extinse sunt in bazinul Amazonului (selvasul), in bazinul fluviului Congo, in Nigeria si in Golful Guineii, in Arhipelagul Indonezian, Insulele Filipine si nord-estul Australiei. Ele sunt dispuse etajat, pe doua-trei straturi, cei mai inalti arbori ajungand la inaltimea de 4050 m. Vegetatia cuprinde un numar mare de liane (90% din speciile existente pe Glob) si plante epifite care se ataseaza de trunchiul, ramurile arborilor si lianelor folosindu-le pentru sustinere, cum sunt orhideele, licheni, muschi si diferite ferigi. Cunoscuta sub numele de selvas, hylaea, bosanes etc., padurea se remarca prin arbori si arbusti cu valoare economica deosebita (arborele de cauciuc, arborele de cacao, palmierul de vin, de ulei, acaju, abanosul, palisandrul, arborele de cafea, mango, arborele de scortisoara,de chinina, bambusul, mahonul, etc). Durata perioadei secetoase si cantitatile de precipitatii se rasfrang in peisaj, indedosebi in alcatuirea covorului vegetal. Se impun formatiuni majore - padurile cu frunze cazatoare, savanele si padurea din regiunile musonice. Padurile tropicale cu frunze cazatoare se afla indeosebi la altitudini mici, unde sezonul uscat variaza in jur de patru luni. Ele sunt mai dese,au o structura complexa si isi patreaza, in mare masura,frunzele(in imediata vecinatate a padurilor ecutatoriale unde sunt doar una-doua luni secetoase) si sunt mai rare, isi pierd aproape in intregime frunzele si au un numar tot mai ridicat de componente xerofile la limita cu savanna (trei patru luni secetoase). Savanele sunt formatiuni precumpanitor ierboase, alcatuite mai ales din graminee, xerofile care alcatuiesc un strat cu inaltimi de la 0,5 la 5 m, in functie de cantitatea de precipitatii cazute. Acolo unde precipitatiile sunt bogate, iar umezeala din sol se mentine mai mult, exista si palcuri de arbori cu inaltime redusa, tulpini strambe si noduroase, un numar redus de ramuri, radacini adanci. In Africa, unde are cea mai mare desfasurare (peste 2/3 din suprafata continentului) ele au un aspect diferit predomina mai mult sau mai putin iarba si arborii, in functie de cantitatea ploilor din timpul anului. Astfel, trecem de la savana ierboasa, la savana arboricola, apoi la cea lemnoasa. Savanele ocupa suprafetele cele mai mari din Africa la sfarsitul anotimpului ploios, ele devin spatii nesfarsite cu ierburi verzi si, uneori, cu anumite specii de arbori bine adaptati la caldura.In regiunile unde anotimpul secetos dureaza mai mult, solul este acoperit de iarba inalta, ca iarba-elefantului, care poate atinge o inaltime de 5 m. vegetatia formeaza un covor foarte des, fara arbori sau arbusti aceasta se numeste savana ierboasa sau savana goala.In anotimpul secetos, vegetatia este in repaus ea isi revine foarte repede odata cu primele ploi.In regiunile unde anotimpul secetos este ceva mai lung, apar arborii in acest caz, vorbim de savana arboricola. Aici creste baobabul, cu trunchiul gros, in care este inmagazinata apa, arborele de paine, ale carui fructe mari, galben-verzui, sunt comestibile, acacia. Savanele care beneficiaza de o umiditate mai constanta si de un oarecare echilibru intre anotimpul secetos si cel ploios, sunt savanele lemnoase. Talia arborilor nu depaseste 15m, dar radacinile lor foarte adanci pot atinge o lungime de 20 m. Numim savana-parc tipul de peisaj in care arborii cresc grupati, in special in jurul surselor de apa. Padurile musonice sunt frecvente in India si sud-estul Asiei. Vegetatia este bogata si, alcatuita din arbori inalti(pana la 30 35m) cu densitate mai redusa, arbori cu inaltimi reduse si arbusti care au densitate mare, precum si ierburi secundare. In aceste paduri exista numeroase specii de arbori apreciate pentru calitatea lemnului: santalul,abanosul,teckul. Lumea animala este bogata dar difera in cele doua tipuri de formatiuni principale. In paduri se imbina elementele comune din regiunea ecuatoriala cu cele de savana (maimuta, furnicar, tapir, iguane,papagali). In savana predomina animalele cu dimensiuni mari ce traiesc in turme (elefanti, zebre, antilope), apoi pasari, termite. Procese pedogenetice Alunecarile de teren sunt mai putin raspandite. Se manifesta numai pe versantii in care alteritul este mai bogat in argila si in perioadele cu ploi foarte bogate. Contribuie la deplasarea materialelor spre baza versantilor si mai ales la fragmentarea versantilor ce au la partea superioara a unor culmi secundare si la aparitia de martori eroziune. Sufoziunea se produce local, la contactul crustelor cu alteritele argiloase de sub acestea. Creeaza palnii, tunele-hrube cu dimensiuni variabile. Impreuna cu siroirea si alunecarile de teren, sufoziunea contribuie la degradarea crustelor cand acestea apar la partea superioara a unor culmi secundare si la aparitia de lartori de eroziune. Spalarea in suprafata si siroirea se realizeaza pe versantii inclinati, mai ales in intervale de timp in care se face trecerea de la un sezon la altul (cel mai intens la trecerea de la sezonul uscat la cel umed). Ele sunt favorizate acum de: lipsa vegetatiei, uscarea accentuata a solului si mai ales de intensitatea ploilor. Actiunea este mai puternica pe suprafetele care au fost afectate direct(prin destelenire) sau indirect (foc) de catre om. Agresivitatea proceselor depinde si de natura petrografica a materialelor de la suprafata (mai argiloasa sau mai nisipoasa) si de panta. In mod frecvent, pe pantele mai mici de 100 predomina spalarea in suprafata. La inceputul averselor, ea se manifesta ca suvoaie izolate, la mijloc ca o scurgere in panza care afecteaza intreaga suprafata, iar la sfarsit din nou ca suvoaie disparate. Efectul este o spalare generalizata a elementelor fine care se acumuleaza la baza versantilor. Pe pantele ce depasesc 100, solurile si alteritul sunt subtiri (sub 1m), rezerva de apa din ele este redusa, iar ierburile vor fi tot mai rare si mai putin dezvoltate. Pe aceasta siroirea concentrata este activa, iar cantitatea de materiale adusa la baza versantilor este mai mare. Procesele fluviatile se manifesta diferit in functie de marimea raului si de alternanta sezoanelor uscat si umed. Raurile autohtone mici, vor cunoaste un regim de scurgere puternic influentat de lungimea celor doua sezoane. Raurile cu obarsii in munti sau in regiunea ecuatoriala vor suferii variatii mai slabe intrucat lipsa ploilor in patru-cinci luni secetoase este suplinita de aportul ecuatorial