Ameliorarea speciilor de legume din Familia Solanaceae

Introducere:

Etapa ameliorării ştiinţifice a început odată cu secolul 19 şi a fost marcată de crearea în mod deliberat prin metode ştiinţifice unele forme noi cu capacitate mare de producţie. În cadrul acestor forme s-a procedat la o selecţie riguroasă dar o dată cu dezvoltarea geneticii, variabilitatea existentă în cadrul materialului nu a mai fost suficientă şi din acest motiv a trebuit să se mărească această variabilitate. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice s-au găsit metode pentru îmbunătăţirea variabilităţii şi anume hibridarea, cosangvinizarea, poliploidizarea, toate urmate de selecţie în cadrul materialului. În ţările dezvoltate acolo unde speciile cultivate găseau condiţii optime de creştere şi dezvoltare, s-au creat aşa numitele şcoli de ameriorare pentru speciile respective. În viticultură, perioada ameliorării ştiinţifice începe după apariţia filoxerei prin căutarea şi găsirea metodelor de rezolvare a rezistenţei la acest dăunător, astfel s-au făcut hibridări între viţele europene şi cele americane, s-au creat soiuri de portaltoi care prezintă rezistenţă la filoxeră. În domeniul pomiculturii, ameliorarea ştiinţifică începe în secolul 18 prin obţinerea primelor soiuri de măr în Rusia prin hibridare liberă.În secolul 19 începe aplicarea hibridărilor dirijate pentru măr, păr, cireş obţinându-se soiuri care şi în acest moment există în colecţii.

În România ameliorarea plantelor a înregistrat aceleaşi etape ca şi în celelalte ţări, etapa empirică ajungând până în anul 1900 iar etapa ştiinţifică fiind marcată de activitatea lui Vlad Cârnu Munteanu, primul profesor de ameliorare la şcoala centrală de agricultură Herăstrău.Începuturile ameliorării ştiinţifice s-au lovit de câteva probleme deosebite dintre care menţionăm imposibilitatea folosirii tuturor formelor de germoplasmă care deşi erau bogate nu au fost evaluate. Variabilitatea existentă în cadrul germoplasmei ţinea mai mult de adaptabilitatea la condiţiile de mediu şi mai puţin de productivitate şi calitate. Absenţa surselor de gene din străinătate care să condiţioneze caractere şi însuşiri importante cum ar fi rezistenţa la factorii de mediu, rezistenţa la acţiunea agenţilor fitopatogeni, lipsa unor amelioratori consacraţi şi a informaţiei ştiinţifice adecvate pentru fiecare specie în parte, controversa între şcoala mendeleană, şcoala vestică şi şcoala estică dominată de Miciurin care nu acceptau teoriile eredităţii, existenţa genelor, şamd; lipsa unei strategii, lipsa unei idei clare privind crearea de material biologic nou. Activitatea de cercetare a început să se dezvolte odată cu înfiinţarea I.C.A.R. în anul 1929 în cadrul căruia funcţiona o secţie de ameliorare a plantelor cu laboratoare de cercetare în diferite zone pedoclimatice din ţară. În anul 1937 în cadrul I.C.A.R. ia fiinţă o secţie de horticultură care la rândul ei înfiinţează staţiuni de cercetare în diferite zone pedoclimatice ale ţării. În anul 1957 are loc o nouă reorganizare a cercetării înfiinţându-se institutul de cercetări pentru cereale şi plante tehnice Fundulea, institutul de cercetări pentru cultura cartofului cu sediul la Braşov, institutul de cercetări horti-viticole. În anul 1962 întreaga activitate de cercetare este trecută sub jurisdicţia academiei de ştiinţe agricole şi silvice.

În anul 1967 academia înfiinţează institutul de cercetări pentru viticultură şi vinificaţie de la Valea Călugărească, institutul de cercetări pentru pomicultură de la Mărăcineni – Piteşti, institutul de cercetări pentru legumicultură şi floricultură de la Vidra – Ilfov. Fiecare din acestea îşi formează o reţea de staţiuni de cercetare pentru diferite specii de plante, astăzi numele acestor instituţii, staţiuni de cercetare este schimbat: I.C.C.P. Fundulea devine institutul naţional de cercetare dezvoltare pentru agricultură. I.C.P. devine institutul de cercetare dezvoltare pentru pomicultură. Aceste instituţii au staţiuni la Blaj, Odobeşti, Murfatlar, Greaca, Bechet, Drăgăşani, Miniş, Valea Călugărească precum şi unele laboratoare în Iaşi, Cluj, Bucureşti. Institutul pentru pomicultură are staţiuni la Bistriţa, Voineşti, Fălticeni, Mărăcineni şi laboratoare la Iaşi, Cluj, Oradea, Târgu Jiu. Institutul pentru legumicultură are staţiuni la Işalniţa, Buzău, Bacău.

Importanţa ameliorării plantelor:Ameliorarea plantelor - ad melior (limba latină) = la mai bine – reprezintă ştiinţa

aplicativă care foloseşte legile geneticii, legile eredităţii în vederea obţinerii de material biologic nou, soiuri şi hibrizi precum şi pentru producerea de sămânţă şi material săditor pentru cultură.

Crearea de soiuri şi hibrizi prezintă importanţă deosebita pentru că în economia unei culturi, soiul contribuie cu 30% din preţul produsului respectiv. Odată creat un material biologic, acesta îşi menţine proprietăţile, caracterele şi însuşirile o perioadă de 10-20 de ani timp în care se economiseşte 30% din preţul produsului respectiv. Este o ştiinţă aplicată şi care are legătură cu alte discipline după cum urmează: Genetica – foloseşte legile acesteia pentru orice combinaţie hibridă, pentru obţinerea efectului heterozis, pentru selecţia formelor mutante, pentru obţinerea formelor poliploide.

Fiziologia – în procesul de creare a soiurilor este nevoie să se cunoască procesele de creştere şi dezvoltare, perioada de vegetaţie, diferite fenofaze pentru fiecare specie în parte.Biochimia – pentru cunoaşterea proceselor de acumulare a diferiţilor compuşi chimici, substanţelor organice, substanţelor minerale care vor alcătui produsul principal.Fitopatologia – pentru a cunoaşte biologia fiecărui agent fitopatogen pentru care să găsim gene de rezistenţă care vor fi inoculate în materialul respectiv.Entomologia – pentru a cunoaşte biologia dăunătorilor în crearea de soiuri rezistente.Viticultura, pomicultura, legumicultura – pentru a se putea stabili cele mai bune tehnologii care să corespundă cerinţelor soiurilor respective.Management, marketing – în sensul de a putea cunoaşte cerinţele pieţei în momentul în care soiul va fi terminat şi scos în producţie.

Obiectivele ameliorării plantelor:Definiţie: totalitatea caracterelor şi însuşirilor pe care trebuie să le întrunească

materialul biologic creat, soiuri sau hibrizi pentru a răspunde parametrilor de productivitate şi calitate constituie obiective de ameliorare.

Pentru a fi realizate aceste obiective este nevoie să se cunoască baza genetică a materialului iniţial, valoarea ameliorativă a surselor de germoplasmă şi factorii care condiţionează alegerea acestor obiective.Factorii care condiţionează alegerea obiectivelor de ameliorare – există 3 categorii de factori:

- factori naturali locali- factori tehnologici- factori economici

Factorii naturali – fiecare zonă de cultură este guvernată de anumite condiţii de climă şi sol, motiv pentru care amelioratorii trebuie să creeze un material biologic adaptat pentru zonele respective astfel pentru zonele mai nordice sau pentru altitudinile mai mari este nevoie de soiuri şi hibrizi cu o perioadă de vegetaţie mai redusă pentru a putea ajunge la maturitate în timpul cât în zona respectivă exista o sumă a gradelor de temperatură care să asigure condiţii pentru buna dezvoltare a soiurilor respective. Pentru zonele cu ierni aspre, cu geruri mari, trebuie să se creeze soiuri şi hibrizi care să reziste la aceste temperaturi. Pentru zonele cu deficit pluviometric sau cu exces de umiditate trebuie să se creeze material biologic adaptat pentru aceste condiţii, în general clima din România este de climat continental dar există suficiente microzone care nu se încadrează în caracterizarea generală şi care ne forţează să alegem acele obiective de ameliorare pe care urmărindu-le să realizăm material biologic pentru zonele respective. În ceea ce priveşte condiţiile de sol problema nu se pune chiar atât de acut pentru că există mijloace agrotehnice, agrochimice pentru a influenţa proprietăţile fizico-chimice, biologice ale solului astfel că putem aduce solul spre cerinţele plantelor şi nu plantele la cerinţele solului. Se pot aplica amendamente, corectarea salinităţii, a fertilităţii.Factorii tehnologici – realizarea producţiilor scontate pentru asigurarea hranei în condiţiile demografice actuale impune generalizarea tehnologiilor moderne pentru toate speciile din cultură astfel încât să se asigure pe de o parte uşurarea activităţilor iar pe de altă parte eficienţa economică a fiecărei culturi. Din acest motiv alegerea obiectivelor de ameliorare va depinde de tehnologia prevăzută a exista în momentul în care apare soiul pe care dorim să îl obţinem.Factorii economici ţin de un aşa numit studiu de piaţă în ideea de a prevedea care sunt cerinţele consumatorilor la o anumită perioadă de timp privind cantitatea de produse sau calitatea producţiei obţinute.

Etapele ameliorării plantelor: - Etapa ameliorării empirice

- Etapa ameliorării ştiinţifice

Etapa ameliorării empirice datează de la începutul luării în cultură a unor specii până spre începutul secolului 18 şi până la descoperirea sexelor la plante când pe baza selecţiei făcute de om şi completată cu selecţia naturală s-au obţinut populaţii locale, soiuri locale pentru mai multe specii. Acestea au fost purtate dintr-un areal în altul odată cu popoarele migratoare fiind îmbunătăţite neştiinţific şi asigurând necesarul de hrană pentru populaţiile care le utilizau. Plantele existente în momentul de faţă s-au format în anumite areale de pe glob acolo unde au găsit condiţii optime de creştere şi dezvoltare, acestea fiind numite centre de origine. Ca urmare a evoluţiei, a acţiunii omului, există la ora actuală anumite areale pe glob unde o anumită specie este mai bine dezvoltată şi are mai multe “rude apropiate”. Varietăţi, convarietăţi, specii, subspecii care formează aşa numitele centre genice.

Centrele de origine sunt reprezentate de acele areale de pe glob unde s-au format pentru prima dată unele specii de plante.Centrele genice reprezintă acele suprafeţe unde se găseşte cea mai mare diversitate de forme, cea mai mare frecvenţă a genelor pentru o anumită specie.

Ameliorarea caracteristicilor plantei:

Productivitatea – este o însuşire complexă determinată pe de o parte de baza ereditară a materialului cu care se lucrează care condiţionează valorile elementelor de productivitate iar pe de altă parte de condiţiile de mediu şi condiţiile de cultură.Datorită faptului că este condiţionată poligenic, capacitatea de producţie este un obiectiv care se obţine suficient de greu, aceasta şi datorită faptului că în perioada de vegetaţie acţionează aproape toate genele de care dispune planta respectivă. Apar fenomene de înlănţuire a acestor gene pentru a determina un anumit caracter, apar fenomene de interacţiune între gene astfel ca toate acestea complică activitatea de îmbunătăţire a productivităţii plantelor. Productivitatea este determinată pe de o parte de fertilitatea plantei respective, pe de altă parte de capacitatea de a exploata această fertilitate în sensul ducerii până la capăt a produsului final.

Ameliorarea calităţii – la fel ca şi productivitatea, calitatea este determinată pentru introducerea în cultură a noilor soiuri create. Valoarea calitativă a unui material biologic este conferită de conţinutul în substanţe utile, natura chimică a acestor substanţe, însuşirile tehnologice şi culinare ale produsului principal şi cu deosebire pentru speciile horticole calitatea este dată şi de aspectul exterior.

Ameliorarea rezistenţei la temperaturi scăzute acest obiectiv include rezistenţa la ger şi rezistenţa la iernare, aceste obiective sunt urmărite la unele specii anuale şi la toate speciile perene cultivate în zonele cu climat temperat.

Rezistenţa la ger reprezintă capacitatea plantelor de a suporta temperaturi scăzute fără a le fi afectată semnificativ capacitatea de producţie, rezistenta la ger vizează şi rezistenţa plantelor anuale la temperaturile scăzute din primăvară.

Rezistenţa la iernare vizează speciile multianuale, reprezintă pe lângă toleranţa plantelor la temperaturi scăzute ale iernii şi alte aspecte mai complexe cum ar fi: alternanţa îngheţ dezgheţ repetată, dezrădăcinarea în cazul gonflării accentuate a solului, asfixierea datorită lipsei aerului din stratul compact de zăpadă.

Ameliorarea rezistenţei la secetă – rezistenţa la secetă impune la speciile cultivate în mod deosebit în sudul şi estul României. Rezistenţa la secetă are loc pe baza unor mecanisme fiziologice şi mai puţin fundamentată pe mecanisme genetice. Seceta solului până la un anumit grad poate provoca o încetinire a dezvoltării plantelor dar speciile considerate rezistente pot trece cu bine de astfel de perioade şi să de-a producţii satisfăcătoare. Sunt considerate specii rezistente le seceta solului cele care se maturează înainte de perioadele propriu zise de secetă sau cele care au un sistem radicular foarte profund şi pot absorbi apa de la adâncimi mai mari. Seceta atmosferică este la fel de dăunătoare ca şi cea pedologică şi poate fi combătuta prin utilizarea de genotipuri care au anumite mecanisme de rezistenţă la nivelul epidermei. Pentru îmbunătăţirea

rezistenţei plantelor la secetă se poate apela la identificarea în cadrul germoplasmei de bază a unor forme cu asemenea însuşiri şi transferul prin metode specifice la alte forme valoroase.

Metode de hibridare: Hibridarea se poate practica în diferite variante în funcţie de particularităţile biologice

sau morfologice ale speciei şi respectiv ale formelor parentale utilizate sau de obiectivele de ameliorare urmărite, de varietatea genotipică existentă în cadrul materialului iniţial. O clasificare: în funcţie de modul de polenizare şi reproducere a plantelor, hibridarea poate fi: naturală şi artificială.

Hibridarea naturală este un proces specific caracteristic speciilor heterogame, specific la: pomi, arbuşti fructiferi, etc. Ca urmare a hibridărilor naturale, variabilitatea genotipică la speciile vizate este suficient de mare, permiţând şansa de creare a unor soiuri noi.

Hibridarea artificială reprezintă intervenţia amelioratorului în anumite etape ale dezvoltării plantelor sau de-a lungul procesului de dezvoltare în sensul dirijării polenizării, astfel pot exista 3 variante de hibridare în funcţie de modul cum polenul ajunge pe stigmatul florilor, respectiv:

a. hibridare cu polenizare liberăb. hibridare cu polenizare semiliberăc. hibridare cu polenizare dirijată (forţată)

Polenizarea liberă constă în îndepărtarea organului de reproducere masculin de la genitorul mamă şi urmată de libera polenizare cu polen de la plantele alăturate sau de la parcela vecină. Metoda este folosită la unele specii dioice sau la unele specii monoice (porumb) sau în procesul de producere de sămânţă la anumite specii.

Polenizarea semiliberă reprezintă cultivarea celor 2 părinţi (genitori) în rânduri alăturate şi introducerea inflorescenţelor celor 2 înainte de înflorire sub acelaşi izolator. Sămânţa rezultată poate să prezinte caractere diferite în funcţie de sensul hibridărilor respective sau reciproce.

Polenizarea forţată reprezintă castrarea florilor genitorului femel (mamă), izolarea acestora, colectarea de polen de la genitorul patern (tată), polenizarea propriu zisă urmată de izolare şi recoltarea separată a combinaţiilor hibride. Metoda are aplicabilitate la toate speciile.În funcţie de gradul de înrudire a formelor parentale, hibridarea poate fi:

a. apropiatăb. îndepărtată

Hibridarea apropiată – pentru încrucişarea între 2 părinţi diferiţi din cadrul aceleiaşi specii şi se mai numeşte şi hibridare intraspecifică.

Hibridarea îndepărtată constă în încrucişarea între 2 părinţi care aparţin la nivele taxonomice diferite, ex: la 2 specii diferite rezultate din aceleaşi gene se mai numeşte şi încrucişare interspecifică sau între 2 genuri diferite (intergenerică) din aceeaşi familie. În cazul hibridărilor îndepărtate, apar unele dificultăţi ce micşorează şansele de reuşită cauzate de factorii genetici, morfologici sau fiziologici şi concretizate prin intersterilitatea formelor parentale şi respectiv sterilitatea hibrizilor din F1.În funcţie de numărul de genitori (forme parentale) care stau la originea unui organism hibrid, hibridarea poate fi: simplă, complexă.

Hibridarea simplă reprezintă încrucişarea a 2 părinţi, ex: 2 soiuri sau 2 linii cosangvinizate, nici una nici alta nu are hibrid.

Hibridarea complexă constă în încrucişarea a 2 parteneri din care cel puţin unul are

origine hibridă. Hibrizii obţinuţi în primul caz se numesc simpli iar în cel de-al doilea caz se numesc hibrizi complecşi. Fiecare dintre cele 2 metode poate fi practicată în mai multe variante, în general în funcţie de poziţiile alese pentru genitori.

Hibridare simplă - putem întâlni una din variantele:- hibridare directă- hibridare reciprocă- hibridare repetată- hibridare ciclică- hibridare dialelă

Hibridarea directă – încrucişarea de tipul A*B, întotdeauna în formula hibridării, forma mamă este trecută prima.

Hibridarea reciprocă – încrucişarea de tipul B*A reprezintă schimbarea rolului genitorilor şi se impune în unele cazuri de incompatibilitate. În cazul în care lungimea stilului florilor este mai mică, forma respectivă va fi aleasă ca formă mamă pentru a putea fi străbătută mai uşor de gameţii masculi.

Probleme speciale apărute în lucrările de hibridare:Hibrizii rezultaţi în urma încrucişării interspecifice se caracterizează printr-o variabilitate

foarte pronunţată la care se adăuga o plasticitate ecologică, o adaptabilitate la condiţiile de mediu mai bună decât a hibrizilor obişnuiţi. Problemele care apar în cazul hibridărilor îndepărtate sunt datorate intersterilităţii formelor parentale şi sterilităţii hibrizilor în prima generaţie.

Tratarea cu substanţe stimulatoare sau inhibitori de creştere – se foloseşte pentru creşterea gradului de germinare a polenului, pentru încetinirea sau forţarea înfloritului la unul din genitori atunci când nu există coincidenţă la înflorire.

Embriocultura se foloseşte pentru eliminarea incompatibilităţilor manifestate la unele specii între embrionul diploid şi endospermul triploid al seminţei, metoda constă în detaşarea embrionului imediat după formare, trecerea acestuia pe un mediu special de cultură şi creşterea în condiţii “în vitro”.

Dublarea sau înjumătăţirea numărului de cromozomi se foloseşte pentru compatibilitatea garniturilor cromozomiale ale celor 2 parteneri pentru a reuşi hibridarea.

Cultura de ardei:

Dintre speciile legumicole cultivate în ţara noastră, ardeiul ocupă un loc important, având numeroase întrebuinţări. Fructele de ardei se pot consuma în stare proaspătă, ca atare, ceea ce prezintă mare importanţă deoarece vitaminele sunt utilizate integral de către organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la prepararea unei game foarte largi de mâncăruri, se pretează pentru a fi prelucrate în industria conservelor sau pentru boiaua de ardei. Unele specii şi varietăţi de ardei au o deosebită valoare decorativă şi pot fi cultivate în ghiveci, în casă. Datorită numeroaselor varietăţi, ardeiul prezintă importanţă deosebită pentru îmbunătăţirea consumului de legume şi asigurarea unei nutriţii corespunzătoare. Valoarea economică ridicată a ardeiului rezultă şi din faptul că asigură venituri mari pentru cultivatori prin valorificarea pe piaţa internă şi externă.

Exigenţe ecologice:

Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14 – 150 C, iar cea optimă

de 25 – 280 C. La temperatura minimă, germinarea are loc după 18 – 20 zile şi chiar mai mult, iar la cea optimă în 9 – 11 zile. Producţia cea mai mare se obţine atunci când în sol se menţine o umiditate de 65% din capacitatea de câmp pentru apă a solului.

Temperatura apei de udare este foarte importantă, mai ales la cultura în sere, unde producţia cea mai mare s-a obţinut atunci când apa de udare a avut temperatura de 25 – 270

C. Necesarul de apă este în corelaţie directă cu nivelul de fertilizare şi cu sistemul de cultură. Toate speciile din această grupă reacţionează bine la îngrăşările cu gunoi de grajd. Îngrăşămintele minerale influenţează favorabil creşterea şi fructificarea precum şi calitatea fructelor, însă administrate echilibrate pe faze de vegetaţie. Perioadele critice de nutriţie sunt: apariţia primei frunze, începutul formării, mugurilor florali, înflorirea, începutul fructuficării şi maturării fructelor.

Asigurarea hranei este importantă pentru obţinerea de producţii ridicate de ardei. Pentru o tonă de fructe ardeiul consumă 5,3 kg N, 1,4 kg P2O5 şi 7,0 kg K2O. Consumul de substanţe nutritive depinde de natura solului, faza de vegetaţie, soiul cultivat şi sistemul de cultură practicat. Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu îngrăşăminte organice, aplicate atât la îngrăşarea de bază, cât şi în cursul perioadei de vegetaţie. Necesită o bună aprovizionare a solului cu potasiu, deoarece acesta influenţează pozitiv calitatea recoltei. Conţinutul plantelor în azot, fosfor şi potasiu este diferit. Azotul se găseşte cel mai mult în frunze, mai puţin în tulpină. Soiurile cele mai potrivite pentru ardei sunt cele mai uşoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu reacţie neutră sau uşor acidă (pH=6,8). Ardeiul are pretenţii foarte ridicate faţă de aer, în mod deosebit în sere, în perioada fructificării, când plantele cer aer proaspăt. Este sensibil la curenţii reci de aer.

Lumina faţă de lumină au cerinţe mari începând cu faza de răsad până la maturarea fructelor. Lumina prezintă importanţă atât ca intensitate cât şi ca durată. O intensitate scăzută a luminii şi o durată de sub 12 ore/zi determină alungirea răsadurilor, întârzie apariţia inflorescenţelor, florile avortează şi cad. În vederea asigurării unei bune eşalonări a producţiei, ardeiul se cultivă în câmp, în solarii şi în sere.

Tehnologia culturii de ardei in camp:Foarte bune premergătoare sunt : lucerna, trifoiul, mazăre, fasolea, dar se poate cultiva şi

după rădăcinoase, bulboase şi bostănoase. Înaintea ardeiului primăvara, se pot face culturi anticipate de salată, spanac, ridichi de lună, ceapă verde etc.

Ardeiul se cultivă prin producerea prealabilă a răsadurilor. Răsadurile se obţin în spaţii încălzite (sere, răsadniţe). Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar se folosesc 400 gr sămânţă, iar pentru semănat direct se folosesc 1,2 – 1,5 kg sămânţă. In cazul în care sămânţa nu este tratată, cu 2 – 3 zile înainte de semănat se tratează cu TMTD 3g/1 kg sămânţă, sau alte produse pe bază de Thiram sau Captan pentru a preveni căderea răsadurilor. Vârsta răsadurilor este de 60 – 65 zile. La ardeiul gras, lung şi gogoşar cele mai bune rezultate s-au obţinut cu un răsad cu vârsta de 65 zile. Cu câteva zile înainte

de plantare răsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua şi noaptea, iar cu câteva ore înainte de scoaterea răsadului se udă abundent.

Plantarea se începe când în sol se realizează temperaturi de 150 C. Data calendaristică se stabileşte în funcţie de condiţiile climatice concrete ale anului respectiv. Sunt mai multe scheme de plantare. Pe stratul înălţat se plantează două rânduri la 70 cm. Între plante pe rând distanţele diferă cu varietatea : la ardeiul gras se lasă pe rând 15 – 20 cm, realizând o densitate de 65 – 88.000 pl/ha; la ardeiul gogoşar distanţele pe rând sunt de 20 – 25 cm, densitatea fiind cuprinsă între 54.000 şi 65.000 pl/ha; la ardeiul lung distanţa pe rând este de 15 cm, realizând o densitate de 88.000 pl/ha; la ardeiul iute distanţa pe rând este de 10 cm.

Lucrările de îngrijire urmăresc realizarea unei culturi încheiate şi crearea condiţiilor pentru creşterea viguroasă a plantelor.

La 4 – 5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplică 3 – 4 praşile mecanice între rânduri şi 2 praşile manuale pe rând. Cu ocazia praşilelor mecanice se poate face şi un uşor muşuroit.

Udarea se face după plantare pentru asigurarea prinderii. După aceea nu se mai udă circa 2 săptămâni pentru a favoriza o înrădăcinare mai profundă. Apoi, până la fructificare se udă la interval de 7 – 10 zile cu norme de 250 – 300 m3/ha. În timpul apariţiei masive a fructelor, când plantele de ardei au cea mai mare nevoie de apă, udările se fac mai des, la intervale de 5 – 6 zile cu norme de 300 – 350 m3/ha, astfel ca umiditatea în sol să fie în mod constant de 80 – 85% din capacitatea de câmp. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi masive.

Pe suprafeţele mici se poate face copilitul şi cârnirea plantelor, în scopul obţinerii unor fructe mai mari, mai timpurii pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui număr mai mare de fructe până la venirea brumelor de toamnă, pe de altă parte.

Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnică, la ardeiul iute şi lung atât la maturitatea tehnică, cât şi la cea fiziologică, iar la ardeiul gogoşar şi de boia numai la maturitatea fiziologică. La ardeiul gras recoltarea poate începe în prima decadă a lunii iulie şi continuă până în prima decadă a lunii octombrie. La ardeiul lung şi gogoşar recoltarea începe în a doua decadă a lunii august şi se continuă până la căderea brumelor. Recoltarea se face manual, preferabil prin tăierea pedunculului, se condiţionează, se ambalează şi se transportă cât mai repede la unităţile de desfacere. Producţiile medii care se obţin sunt de 20 – 60 t/ha la ardeiul gras, gogoşar şi lung şi de 8 – 12 t/ha la ardeiul iute şi ardeiul de boia. Cultura prin semănat direct prezintă o serie de avantaje : se face economie de forţă de muncă cu producerea răsadului şi plantarea, rădăcinile pătrund mai adânc, plantele folosesc mai bine apa şi elementele nutritive, cheltuielile sunt mai mici, posibilităţile de mecanizare sunt mai mari, densitatea poate fi mult mai mare. Ca dezavantaje, menţionăm obţinerea unor recolte mai târzii şi mai reduse, ca şi limitarea arealului de cultură. Alegerea hibridului/soiului este esenţială. Se preferă hibrizii timpurii şi cu dezvoltare rapidă, care formează mai multe fructe în acelaşi timp.

Amplasarea culturii se face pe terenuri cu textură nisipo-lutoasă, care să nu formeze crustă. Înainte de semănat este necesară tăvălugirea terenului. Semănatul se face când în sol

temperatura se menţine la 13 – 140 C, adică în jurul datei de 10 mai în sudul ţării. Sunt necesare 1,2 – 1,5 kg sămânţă la hectar.

Cultura ardeiului în sere:Obişnuit în sere se cultivă ardeiul gras şi ardeiul iute. Acest sistem de cultură asigură

producţiile cele mai timpurii şi valorificarea la preţuri ridicate.Răsadurile se produc în sere înmulţitor după tehnologia specifică. La plantare

răsadurile trebuie să aibă bobocii florali bine formaţi, acest lucru realizându-se într-un timp variabil, în funcţie de intensitatea luminii din perioada de producere.

Serele şi terenul se pregătesc ca la cultura tomatelor. Deoarece ardeiul necesită în sol o temperatură mai ridicată, când nu se dispune de încălzirea tehnică a solului, se recomandă amenajarea de straturi încălzite biologic. Se foloseşte gunoi de grajd sau compost forestier, amenajându-se trei biloane de-a lungul traveei, late la bază de 30-35 cm, la partea superioară de 20-25 cm şi înalte de 15-20 cm. Compostul forestier, în cantitate de 200 t/ha, are un aport termic biologic, permiţând menţinerea în substrat a unei temperaturi de 180 C.

Pe travee se plantează 4 rânduri la distanţa de 80 cm, iar pe rând la 52 cm, pentru a realiza o densitate de 24.000 pl/ha. Când se amenajează biloane, se plantează 3 rânduri pe travee, la distanţa de 100 cm, iar pe rând 39 cm, realizând aceeaşi densitate.

Aerisirea serei se limitează în perioada noiembrie-februarie la deschiderea ferestrelor periodic, în timpul zilei, iar uneori chiar şi noaptea, astfel ca să se producă o împrospătare a atmosferei prin schimbul cu mediul exterior, dar numai când climatul permite.

Cultura ardeiului în solarii:În solarii, în mod obişnuit se cultivă ardeiul gras, dar se pot obţine rezultate

economice bune şi din cultura ardeiului lung şi iute.Pregătirea solului şi a solariilor se face ca la tomate. Răsadurile se produc în spaţii

încălzite. Se folosesc 400 g seminţe pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar. La plantare răsadurile vor avea 60 zile.

Plantarea răsadurilor se face atunci când temperatura solului se menţine pe adâncimea de 10 cm, la nivelul de 14 – 150 C, calendaristic între 1 şi 10 aprilie.

Lucrările de îngrijire în solarii sunt mai complexe decât în câmp. După plantare, se udă local la fiecare plantă, cu 0,5 – 1 l apă, pentru a nu răci solul. În timpul vegetaţie, numărul udărilor atinge 18 – 20. Se face completarea golurilor şi se menţine solul afânat prin 4–5 praşile. Se poate face mulcirea cu paie sau cu folie de polietilenă.

Imediat după plantare solarul se ţine închis pentru acumulare de căldură. Aerisirea se face numai între orele 10 şi 16. Când temperatura depăşeşte 270 C, se intervine prin aerisiri.

Recoltarea începe în prima decadă a lunii iunie şi se poate prelungi până în prima decadă a lunii octombrie. Se obţin 35-60 t/ha, din care aproximativ jumătate până la 20 iulie, valorificându-se la preţuri ridicate.

Lucrări de întreţinere

completarea golurilor:la 8-10 zile de la plantare cu răsad de aceeaşi vârsta. afânarea solului: prin prăşile manuale, 8-10, în funcţie de specie şi sistem de cultură.

irigarea: se aplică diferenţiat în funcţie de specie şi faze de vegetaţie. Irigarea prin picurare este cea mai eficientă.

fertizarea fazială cu îngrăşăminte organice - se aplică 2-4 fertilizăti în solarii şi 8-10 fertilizări faziale în sere.

dirijarea factorilor de mediu - temperatura, umiditatea se face pe faze de vegetaţie, în corelaţie cu lumina.

combaterea bolilor şi dăunătorilor: trebuie efectuată cu atenţie, folosind produsele specifice fiecărui agent patogen.

lucrările speciale: consta în palisat, copilit, cârnit, defoliat , stimularea fructificării, mulcirea solului cu paie de grâu.

recoltatul: se face manual la diferite stadii de coacere.

Hibrizii de ardei gras de culoare rosieMaratos F1 Un ardei gras timpuriu cu port viguros, recomandat pentru cultura in sera, solar si camp deschis. Potential de productie ridicat. Capacitate buna de fructificare, chiar in conditiile unor temperaturi ridicate. Fructele sunt mari, uniforme, de culoare rosu intens la maturitatea de recoltare. Greutatea medie a fructului 150-200 g.Triple 4 Un ardei gras semitimpuriu, recomandat pentru cultura in sera, solar si camp deschis. Fructele sunt mari, cu diametrul de 90 mm. Este un hibrid viguros, si cu o foarte buna adaptabilitate. Fructele sun uniformae de culoare rosie.Olympus Un ardei gras semitimpuriu. Fructele sunt foarte mari, avand diametrul de 100 mm. Este un hibrid viguros, cu fructe de culoarea rosie. Planta este puternica si fructifica constant.Orion EZ Un ardei gras semitimpuriu. Fructele sunt mari si de culoare rosie. Plantele sunt viguroase si leaga foarte bine in conditii de temperatura ridicata.Spirit F1 Hibrid cu vigoare medie, foarte timpuriu ce produce un numar mare de fructe, rosii la maturitatea de recoltare, de o calitate exceptionala; au 75-80 mm in diametru, cu pulpa groasa. Este un hibrid destinat culturii prelungite in sera, usor de cultivat.

Hibrizii de ardei gras de culoare galbenaFiësta F1 Este un hibrid standard pentru ardeiul gras de sera. Are o productie ridicata si timpurie. Fructele se coloreaza repede de la verde la un galben atractiv si au o capacitate foarte buna de păstrare. Varietate deosebit de productiva.Magno Este un hibrid timpuriu cultivat in sere si in solarii. Fructele sunt mari si cu calitati deosebite. Plantele au o vigoare medie.Bianca F1 Un ardei gras cultivat cu succes in Romania pe scara larga, in sere, solarii si camp. Foarte timpuriu, cu capacitate buna de fructificare, fructe mari, cu 3-4 lobi de culoare alb-

galbuie. Greutatea medie a fructului 150-200 g. Are putere mare de crestere, internodii scurte si sistem radicular puternic dand un echilibru bun intre crestere si fructificare. La culturile protejate, 40% din productia totala se obtine la primele recoltari. Potential ridicat de productie. Reactioneaza foarte bine la tehnologia aplicata corect.Vedrana F1 | nou Hibrid nou de tip Bianca, mai viguros, cu productii mai mari si mai timpurii. Fructele sunt mari (85 mm diametru), 3-4 lobi, cu peretii grosi, de culoare alb-galbuie usor verzuie. Recomandat pentru cultura in spatii neincalzite si in camp.Planika F1 Un hibrid foarte timpuriu. Planta este compacta, cu internodii scurte. Fructele sunt mari (80 mm), grele datorita peretilor grosi, si au 4 muchii. Culoarea este galbena, dar in conditii de luminozitate scazuta devin usor verzui, iar la maturitate fructele sunt rosii. Este recomandat pentru cultura in sere neincalzite, solarii si camp.

Hibrid de ardei gras de culoare verde inchisLozorno n Este un hibrid semitimpuriu care se cultiva in spatiile protejate incalzite si neincalzite. Fructele, mari de 80-85 mm in diametru, sunt de o culoare verde inchis. Plantele sunt viguroase. Este un hibrid foarte productiv.

Hibrid de ardei gras de culoare rosie – violaceuMavras Este un hibrid semitimpuriu de vigoare verde. Fructele sunt mari, au 80-85 mm in diametru si sunt de un rosu violaceu atractiv.

Cultura tomatelor

Tomatele sunt plante erbacee, anuale, prezente in zonele globului cu climat temperat.Rosiile sunt una din principalele culturi din gradina de legume, atat datorita cultivarii relativ usoare cat si pentru proprietatile fructului, care e un aliment foarte valoros, ce contine insemnate cantitati de substante hranitoare. Intr-un kg de rosii se gasesc cca 30-40 gr zaharuri, 20-60 gr vitamina A, 20-60 gr vitamina C, 40-50 mg calciu, 20-30 mg fier. Rosiile(tomatele) cer multa lumina, mai ales in rasadnita si solarii. Au nevoie de multa hrana, de aceea trebuie cultivate in soluri fertile, ingrasate treptat cu ingrasaminte naturale. Rosiile se cultiva mai mult prin rasad, desi se pot cultiva cu rezultate bune si prin semanare directa in camp. Rasadul pentru culturile timpurii se produce in rasadnite calde, in care se seamana in luna februarie intre 5 si 8 grame samanta la 1 mp

Soiuri: Ele se pot inparti in trei grupuri:timpurii( 100-120zile ),semitimpurii( 120-135zile ) si tarzii( 135-150zile ).

Soiurile timpurii: Arges 450.Are port inalt,cu fructe mijlocii( 80-90g ),rotunde,netede de culoare

rosie,rezistente la crapare.Export II.Are port inalt,fructe de marimi mijlocie ( 70-80g ),rotunde sau putin

turtite,uniform colorate in rosu aprins.Rezista bine la transport.Nr 10*Bizon.Are port inalt,fructe mici ( 57-60g ),rotunde,cu o dunga verde in jurul

pedunculului,care la coacere deplina nu se inroseste complect,ramanand galbena-

verzuie.Datorita acestui defect hibridul este treptat inlocuit in cultura. Alti hibrizi:Arges 1,Arges 400,Delicates,Pionier 2,H-14,Somesan

Soiuri semitimpurii:Aurora 100 are port inalt,cu fructe mari ( 100-120g ),rotunde putin turtite,de culoare

rosie-caramizie.Se cultiva in timpul verii,pentru consum in stare proaspat.Productiva,soi cu port inalt si foarte viguros;are fructe mari ( 100-130g ),rotunde,usor costate spre pedunctul,de culoare rosie aprins,indicat pentru consum in stare proaspat.

Arges 428,creat de Statiunea de cercetari Stefanesti.Are port semiinalt fructe mari si foarte mari (180-200g ),rotunde usor turtite,de culoare rosie,carnoase.Recomandat pentru consum in stare proaspata si industralizare.

Ace ,soi cu port semiinalt.Fructele sunt mari (150-160g ),rotund-turtite,carnoase de culoare rosie aprins.Indicat pentru industrealizare. Pentru conserve cu fructe intregi sunt indicate soiurile Roma.Red Top.San Marzano,cu fructe ovoide. In vederea recoltarii mecanizate se cultiva soiuri cu coacere a fructelor simultana ca:Hainz 1370,VF 145.VF 45,New Yorker,Early Pearson

Soiuri tarzii,destinat in special pentru industrializare sunt: Florida,soi cu port inalt,cu fructe mari( 150-160g ),rotund-costate,de culoare rosie

intensa.Este indicat pentru consum proaspat si pentru industrializare. Rutgers,soi inalt,cu crestere viguroasa,are fructe mari ( 150-170g ) cu forma rotunda

putin turtit,culoarea rosie aprinsa.Indicat pentru industrializare. Soiuri de sera.Se folosesc in special hibrizi in F1 ca:Sonato are o crestere viguroasa.Fructele sunt mijlocii spre mari,sferice usor turtite,uniform colorate in rosu viu,de calitate buna.Este foarte productiv si rezistent la unele boli(viroze,cladosporium si fusarium )

Vemone are o crestere mijlocie.Fructele sunt de marime mijlocie-mare,uniforme,carnoase,colorate in rosu aprins.E foarte productiv si rezistent la viroze.Alte soiuri ca Angela,Craiobrid,Oltbrid.

Cerinte fata de factorii de vegetatie.Tomatele sunt plante pretentioase la caldura.Temperatura minima de germinare a

semintelor este de 8-10grade.Temperatura optima de crestere si fructificare este de 22-25grade.Fata de lumina sunt,de asemenea,pretentioase.Insuficienta lumini duce la alungirea rasadului,iar in perioada de fructificare,la caderea florilor. Au cerinte moderate fata de apa.Umiditatea optima in primele faze de vegetatie este de65-70%,iar la fructificare de 75-80% din capacitatea de camp a solului.Culturile infiitate prin rasad se iriga mai abundent decat cele semanate direct in camp,care au o inradacinare mai profunda.Umiditatea atmosferica trebuie sa fie de 55-60%,daca este mai ridicata,plantele se inbolnavesc usor. Tomatele valorifica bine ingrasamintele chimice si organice.Cantitatile mari de azot insa provoaca o crestere vegetativa puternica si intarzie fructificarea si coacerea fructelor. Cele mai bune rezultate se obtin pe soluri usoare,nisipo-lutoase sau luto-nisipoase,profunde,fertile.

Tehnologia culturii.In vederea esalonarii productiei in tot cursul anului,tomatele se cultiva atat in camp

deschis,cat si in adaposturi,rasadnite si sere.Bune premergatoare sunt lucerna,alte leguminoase,bostanoase,varzoase si altele.

Cultura timpurie in camp.Se pregateste in zonele in sudul si sud-vcestul tarii,unde primaverile sunt timpurii,iar brunele au o fregventa mai mica. Terenul destinat culturii timpurii trebuie sa fie usor si permeabil,cu expozitie sudica,ferit de vanturi puternice.Pregatirea acestuia se face din toamna,prin nivelarea de intretinere apoi se administreaza 25-35t gunoi de grajd,300-400kg superfosfat si 100-150kg sulfat de potasiu la ha.Dozele sunt orientative,ele putand fii modificate in functie de fertilitatea solului. Incorporarea ingrasamintelor se face odata cu aratura adanca la 25-28cm.Primavara se aplica azotat de amoniu,150kg/ha,apoi se marunteste solul cu grapa sau cu cultivatorul.O lucrare foarte importanta este erbicidarea,care se face de obicei cu Treflan 3,5l in 450l de apa la ha.Dupa administrarea solutiei se executa incorporarea in sol,cu grapa cu discuri,la 12-15cm adancime.Urmeaza modelarea in brazde lungi,cu latimea la corodament de 94cm. Producerea rasadurilor are loc in sere inmultitor si in solarii incalzite.Se seamana in a doa jumatate a lunii februarie,prin inprastiere folosinduse 250g de samanta pentru producerea rasadului necesar la 1ha de cultura.Dupa 7-8zile de la rasarure.se rapica in cuburi nutritive sau in alte tipuri de ghivece.Se aplica toate lucrarile de intretinere necesare ( dirijarea temperaturii,udat,aerisit,ingrasari,etc. ).Inpotriva caderilor rasadurilor se fac tratamente cu Ortocid-50 sau Mycodifol on concentratie de 0,15%.Cu doua saptamani inainte de plantare,se face calirea rasadurilor prin aerisiri puternice si in final descoperirea complecta a lor. Plantarea in camp se executa in jurul datei de 20 aprilie,cate doua randuri pe brazda,la distanta de 50/17-21cm,dupa care se uda.

Lucrarile de intretinere curente constau in:completarea golurilor,irigare,fertilizare,afanarea solului,combaterea bolilor si daunatorilor. Irigarea se executa cu atentie,aplicandu-se la inceput norme mai mici de udare (200-250m cub/ha),pentru a nu raci solul.In continuare normele cresc (300-350m cub/ha ) si se uda mai des.

Fertilizarea se face de 2 ori,la inceputul legarii fructelor cu 200kg superfosfat,100kg azot de amoniu,50kg sulfat de potasiu la ha si in preajma coacerii fructelor cu 150kg superfosfat,150-200kg azotat de amoniu si 75kg sulfat de potasiu la ha. Afanarea solului se executa de 3-4 ori macanizat sau manual. Combaterea bolilor si daunatorilor se face cu regularitate.Inpotriva bolilor ca:mana,alternarioza,bacterioza,se trateaza cu Oxiclorura de cupru-50 in concentratie de 0,5%,Dithane M-45 in concentratie de 0,2%.Ortocid-50WP in concentratie de 0,3%.Daunatorii ca gandacul din Colorado se combate se combate cu Sevin 50-0,15% sau Lindatox 3-40kg/ha;musculita alba cuUltracid 40-1% s.a. Lucrari de intretinere speciale au drept scop dirijarea fructificarii si constau in:copilit radical,carnit la3-4 inflorescente,precum si tratarea inflorescentelor in primaverile racoroase cu:Tomaset,Duraset,Tomafix 10mg/l apa.De asemenea,pentru obtinerea de fructe de calitate,la soiurile cu port inalt se face palisatul pa spalieri.In cazul pericolului de cadere a brumelor tarzii de primavara se iau masuri de aparare prin producerea de fum cu ajutorul brichetelor fumigene sau prin arderea gunoiului de grajd. Recoltarea se face cand fructele au inceput sa se ingalbeneasca (pt. export ),in parga ( pt. transport la distante mari ) sau la coacerea deplina ( pt.consum imediat ).Perioada de recoltare,15-20 iunie pana la 1-15 august.Se obtine in medie 25-30t/ha.

Cultura de vara-toamna ( prin rasad ) are pondere cea mai mare in tara noastra,ea se practica si in zonele cu primaveri mai tarzii,putand fi folosite si terenuri mijlocii ca textura,dar fertile. Pregatirea terenului incepe din toamna cu administrarea gunoiului de grajd 35-40t/ha,superfosfat 400kg/ha,sulfat de potasiu 150kg/ha.Primavara se continua pregatirea terenului ca si la tomate timpurii. Pregatirea rasadului se face in solarii incalzite sau in rasadnite.Semanatul se esaloneaza de la jumatatea lunii martie ( pentru culturile de vara ) pana la sfarsitul lunii aprilie ( pt. culturile de toamna ).Necesarul de seminte pt.un ha.de cultura este de 250g.Rasadul se poate repica direct in strat de amestec sau se seamana mai rar si nu se mai repica.Se aplica lucrari de ingrijire obisnuite. Plantarea are loc,de asemenea,esalonat,de la inceputul lunii mai ( cultura de vara ) pana la sfarsitul lunii mai ( culturi de toamna ).Schema de plantare obisnuita este de 90+50/20,5-22cm.Daca pamantul de pe radacini se scutura rasadul se mocirleste. Lucrari de intretinere constau in completarea golurilor;irigarea cu norme mai mari de udare decat in cultura timpurie ( 7-10 udari cu 350-400m cub/ha la o udare );fertilizarea de 2-3 ori folosind ingrasaminte chimice obisnuite sau Complex III 300-400kg/ha;combaterea bolilor si daunatorilor ca si la tomate timpurii.In culturile de vara plantele se paliseaza pe spalieri sau pe araci;cele de toamna pot fii lasate nepalisate.Copilitul se face partial,lasandu-se 1-2 copili pe planta ( 2-3 tulpini );iar carnitul este necesar numai la culturile de toamna si se executa cu 15 zile inainte de caderea brumelor. Recoltarea fructelor are loc esalonat,de la 10-15 iulie pana la sfarsitul lunii septembrie ( culturi de vara ) si de la 25-30 iulie pana in octombrie ( culturi de toamna ).Se obtin productii de 40-50t/ha.

Cultura prin semanat direct in camp se practica in vederea industrializarii productiei.Prin folosirea unor soiuri speciale.cu port strans si coacere simultana a froctelor,lucrarile se pot efectua in mare masura mecanizat inclusiv recoltarea,cea ce reduce costil productiei. Se aleg terenuri usoare,afanate,neinburuieate si care nu formeaza crusta.Pregatirea terenului se face ca si pentru celelalte culturi de tomate,cu deosebirea ca se aplica mai potine ingrasaminte organice ( 30t/ha ).Lucrarile de primavara trebuie sa asigure un

pat germinativ bine maruntit pentru asigurarea rasaririi plantelor in bune conditii.

O lucrare importanta este erbicidarea,care se face cu Paarlan 720-1,5l/ha in 400l apa,cu 6-8 zile inainte de semanare si cu Paarlan 1,5l+Sencor 0,3kg in 400l apa/ha,atunci cand plantele au 2-3 frunze adevarate.Terenul se modereaza in brazde late. Semanatul se face esalonat,in 2-3 etape la interval de cca 20 de zile,din prima decada a lunii aprilie pana in a 2-a decada a lunii mai.Se seamana in benzi cate doua randuri pe brazda la distanta de 40 cm intre ele,folosindu-se 1,3-1,5kg de samanta la ha. Lucrari de ingrijire constau in rarit la distanta de 12-25cm,atunci cand plantele au 2-3 frunze;prasit mecanic de 3-4 ori si manual de doua ori;irigare la inceput cu norme mai mici ( 250-300 m cub/ha ) iar in perioada de crestere masiva a fructelor cu norme mai mari (350-400m cub/ha ).Cu doua saptamani inainte de recoltare nu se mai iriga.Se aplica 1-2 ingrasari cu ingrasaminte chimice (150kg/ha sulfat de potasiu,120kg azotat de amoniu,250kg superfosfat).Combaterea bolilor si a daunatorilor se face periodic,la inceput,in special contra gandacului din Colorado si inpotriva bolilor cu Zineb 0,3%,Captan 0,2%.

Pentru coacerea uniforma a fructelor,in vederea recoltarii mecanizate se pot aplica tratamente cu Ethrel sau se procedeaza la carnirea plantelor. Recoltarea plantelor se recomanda sa se faca o singura data mecanizat,cand 75-80% din fructe s-au copt,sau manual,in 2-3 etape,incepand din luna august. Productiile variaza intre 50-80t/ha,in functie de soi si de tehnologia aplicata. Cultura tomatelor in sere.Detine primul loc in cultura fortata se face in doua cicluri: ciclul I ( ianuarie-iunie ) si ciclul II ( iulie-decembrie ). Ciclul I -producerea rasadurilor are loc in sere inmultitor.Pentru semanat se pregateste un amestec permeabil,usor,in care predomina turba si nisipul.Semanatul are loc in 5-10 noiembrie folosindu-se 250g seminte la un ha de cultura.Se seamana prin inprastiere,apoi se aplica lucrari de ingrijire cunoscute,cu dirijarea atenta a temperaturii ( 22-25 grade Celsius ) si umiditatea moderata. Dupa 6-7 zile de la rasarire,se repica in ghivece umplute cu amestec special pregatit ( ex. 25% turba,40% mranita,25% pamant de telina si 10% nisip).Ghivecele se aseaza direct pe pamantul din sere in siruri distantate intre ele. Lucrari de ingrijire sunt cele obisnuite,avand grija deosebita pentru asigurarea luminii care in aceasta perioada este deficitara ( rarirea ghivecelor,curatirea geamurilor,tratarea cu CCC 0,1%,eventual iluminat artificial ).De asemenea,dirijarea temperaturii trebuie facuta corect in functie de luminozitate ( in zilele senine 20-22 grade,in zilele noroase 16-18 grade,iar noaptea 14-16 grade ). Plantarea are loc in luna ianuarie,cate 4 randuri pe o travee la distanta de 80/40 cm.Se pot planta si cate 3 randuri pe o travee,in care caz se micsoreaza distanta,intre plante pe rand. Rasadul se planteaza manual , in gropi sau in rigule deschise mecanizat si se uda pentru asigurarea prinderii. Lucrari de ingrijire constau in : combaterea golurilor , dirijarea corecta a factorilor de vegetatie , aplicarea fertilizarilor,irigare,afanarea solului,taieri,tratamente inpotriva bolilor si daunatorilor.

Temperatura se dirijeaza astfel : pana la inflorire-ziua 16-20 grade,iar noaptea 14-16 grade.In timpul infloritului si legarii fructelor-ziua 22-24 grade,noaptea 18-20 grade. Fertilizarea in timpul perioadei de vagatatie se face de10-12 ori de la inflorit pana dupa carnit.Dozele de ingrasaminte se stabilesc pe baza analizelor de laborator.Orientativ se administreaza:500-600 kg/ha azotat de amoniu,800-1000kg/ha superfosfat,400-800kg/ha sulfat de potasiu,300-400kg/ha superfosfat de magneziu si microelemente.Cu exceptia azotului de amoniu,care se aplica in totalitate in timpul perioadei de vegetatie,celelalte ingrasaminte se aplica 2/3 la pregatirea de baza a solului,iar 1/3 in timpul vegetatiei.Tot in cazul regimului de

nutritie se pot aplica si ingrasaminte cu CO2.

Irigarea se face la inceput mai rar,pe masura ce plantele cresc si timpul se incalzeste,tot mai des.In timpul coacerii masiva a fructelor udarile se raresc din nou.In total se administreaza 4000-5000 m.cub de apa/ha.Umiditatea atmosferica nu trebuie sa depaseasca 60-65%,astfel polenizarea nu se face normal,iar plantele se inbolnavesc usor. Aerisirea este o lucrare obligatorie si se face permanent.Se recomanda ca aerisirea sa se faca cu atentie pentru a evita pierderile de caldura din sere. In zilele insorite,se recomanda stropirea serelor cu praf de huma sau praf de creta ( 2kg la 100l apa ). Lucrarile solului constau in prasile mecanice ( 4-5 ) si 1-2 manuale. Pe langa aceste lucrari,mulcirea cu paie sau materiale plastice da rezultate bune. Combaterea bolilor si daunatorilor se face mai des decat in camp,deoarece in sera sunt conditii foarte bune pentru atacul agentilor patogeni.Inpotriva ciupercilor Phytophtora parasitica,Ph.infestans se aplica tratamente cu Mycodifol in conc. de 0,2%;a ciupercilor Fusarium oxisporum,Botrytis cinerea si Cladosporium fulvum cu Benlate-0,05% sau Dithane M-45-0,2%.Inpotriva musculitei albe ( Trialeurodes vapurariorum ) cu Ultracid 40 EC-0,1% sau Nogos-0,1%,iar inpotriva paianjenului rosu ( Tetranichus urticae ) cu Polacaritox-0,15% s.a.

Dirijarea plantelor se face prin aplicarea mai multor lucrari cu scopul de a obtine productii mai timpurii si de buna calitate:-Palisatul plantelor prin legarea acestora cu sfori de sustinere.Fiecare planta se leaga cu cate o sfoara,un capat se leaga la baza plantei si cu celalalt de spalierul de sus a serei.Periodic plantele se rasucesc pe dupa sfoara. -Copilitul se executa indepartandu-se toti copilii ce apar cand acestia au 5-10cm lungime.Operatia se face cu mana,avand grija ca plantele sa nu fie ranite-Carnitul consta in ruperea deasupra a 8-12 inflorescente cu 50-60 de zile inainte de desfiintarea culturii ( in luna aprilie ).-Defolierea planelor consta in ruperea frunzelor batrane de la baza care nu au un rol activ in hranirea plantelor.Astfel se realizeaza o buna aerisire a plantelor,se usureaza aplicarea lucrarilor si se inlatura focarele de infectie cu boli si daunatori.

CUPRINS

Introducere:....................................................................................................................................1Importanţa ameliorării plantelor:....................................................................................................2Obiectivele ameliorării plantelor:………………………………………………………...............2Ameliorarea caracteristicilor plantei:.............................................................................................4Metode de hibridare:......................................................................................................................5Cultura de ardei:.............................................................................................................................6Exigenţe ecologice: .......................................................................................................................7Tehnologia culturii de ardei in camp:……………………………………………………….........7Cultura ardeiului în sere:.................................................................................................................9Cultura ardeiului în solarii:..............................................................................................................9Cultura tomatelor...........................................................................................................................11Soiuri: ...........................................................................................................................................11Cerinte fata de factorii de vegetatie..............................................................................................12Tehnologia culturii.........................................................................................................................12Cultura timpurie in camp...............................................................................................................13Cultura de vara-toamna .................................................................................................................14Cultura prin semanat direct in camp .............................................................................................14