IntroducereMecanismul financiar face parte integrantă din mecanismul economic al oricărui stat şi

el diferă de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare al economiei acelei ţării, de rezervele materiale şi financiare de care dispune naţiunea în cauză, de structura socială a societăţii, de gradul de independenţă a economiei faţă de străinătate şi, nu în ultimul rând, de obiectivele de politică economică şi socială pe termen mediu şi lung ale autorităţilor acelui stat.

Întrucât între interesele naţionale şi cele individuale şi de grup există permanent un conflict de interese, în sensul că indivizii şi grupurile sociale sunt mai nerăbdătoare pentru a-şi rezolva rapid interesele lor individuale şi de grup, pe câtă vreme interesele naţionale trebuie să aibă în vedere asigurarea resurselor necesare dezvoltării pe termen mediu şi lung, rolul politicilor din cadrul mecanismului economic este acela de a soluţiona şi pune de acord aceste contradicţii prin adaptarea intereselor individuale şi de grup la cele naţionale.

Finanțele ca sistem pot fi privite dintr-un împătrit punct de vedere, si anume:

ca un sistem de relații economice, în expresie bănească, ce exprimă un transfer de resurse financiare, ce se produce în anumite condiții;

ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eșaloane și se utilizează în scopuri precis determinate;

ca un sistem de planuri financiare, care reflecta anumite procese prevazute a se produce în economie, în cursul unei perioda de timp determinate;

ca un sistem de instituții și organe, care participă la organizarea relațiilor, la constituirea și destribuirea fondurilor, precum și la elaborarea, executarea și controlul planurilor financiare.

În literatura de specialitate, ca și în vorbirea curentă, se utilizeazî expresia de sistem financiar în cele patru sensuri menționate mai sus.

Astfel, sistemul financiar, privit ca relații economice, este alcătuit din:

a) relațiile care se reflectă în bugetul de stat și în bugetele locale;b) relațiile care se reflectă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor

sociale de sănătate și în bugetele altor acțiuni ce țin de domeniul asigurărilor sociale;c) relațiile generate de constituirea și repartizarea fondurilor speciale extrabugetare;d) relațiile de credit bancar;e) relațiile de asigurări și reasigurări de bunuri, persoane și răspundere civilă;f) relațiile generate de constituirea fondurilor la dispoziția interprinderilor.

Componentele de la literele a), b), c), luate împreună, formează sistemul financiar public, iar cele de la literele d), e), și f) alcătuiesc sistemul financiar privat.

În continuare, prezentăm succint componentele sistemului financiar.

I. Sistemul financiar public

Sistemul financiar public comportă fluxuri bănești organizate în scopul procurării resurselor statului și instituțiilor publice și ulterior, al satesfacerii unor nevoi generale ale societății, cum ar fi finanțarea învățământului gratuit, a asistenței medicale, asigurărilor sociale, a instituțiilor guvernamentale, de procuratură și judecătorești, precum și a instituțiilor de ordine publică și apărare națională.

Gestiunea finanțelor publice este supusă dreptului administrativ și celui constituțional. Aceasta înseamnă că fluxurile financiare ce se îndreaptă către ”vistieria” statului, provenind

3

de la diverși contribuabili – persoane juridice sau fizice – sunt stabilite de autoritățile publice competente prin legi, căpătând prin aceasta un caracter obligatoriu, fără contraprestație directă și imediată și fără titlu rambursabil.Pe de altă parte, fluxurile financiare ce se îndreaptă de la fondurile bugetare către diverși beneficiari – persoane juridice sau fizice – se realizează în scopuri, cuantumuri și la termene determinate prin acte normative ale organelor legislative sau executive ale statului.

Definit prin prisma diferitelor bugete, ce înglobează relațiile financiare publice, sistemul financiar public prezintă structura redată în figura nr. 1.

Fig nr. 1. Structura finanțelor publice în România

Gestionarea finanțelor publice, raporturile dintre unitățile publice și dintre acestea și cele private, atribuțiile și răspunderile celor ce mânuiesc bani și alte valori publice sunt reglementate de asemenea, prin acte normative ale autorității publice. În felul acesta finanțele publice capătă o reglementare juridică, fondurile constituite devin patrimoniu public, iar consumarea lor cade în răspunderea administrației centrale și locale de stat, conform legilor țării.

Modul cum sunt organizate finanțele publice, folosirea instrumentelor financiare de către autorități pentru intervenția în domeniile economic, social sau politic definesc, în ultima instanță, politica financiară a statului intr-o anumită perioadă de timp.

1.1 Bugetul de stat și bugetele locale. În aceste bugete î-și găsesc reflectarea relațiile de repartizare a unei importante părți a produsului intern brut, în scopul satesfacerii nevoilor sociale. Este vorba de prelevări de venituri, de la persoane fizice și juridice, la dispoziția autorităților centarle de stat, județene, municipale, orășenești și comunale, prin mijloace de constrângere (impozete, taxe, contribuții, amenzi, penalități etc.) și pe baze contractuale (chirii, arenzi, dividende, redevențe, încasări din vânzări de bunuri etc. ). Aceasta, pe de o parte, iar pe de alta, de distribuirea resurselor astfel colectate, în favoarea unor instituții, întreprinderi, persoane fizice etc., sub forma alocațiilor bugetare (pentru achiziții de bunuri și prestări de servicii, plata salariilor și a altor drepturi de personal, tarnsferuri, subvenții, dobânzi, construcții, echipamente, aparatură etc.).

4

Prin intermediul bugetului de stat și al bugetelor locale se realizează un proces de largă destribuire și redestribuire de resurse financiare între sfera materială și cea nematerială, înter ramuri (subramuri) ale economiei, între sectoarele sociale, înter grupuri sociale, ca ți înter membrii societății luați în mod individual. prin sistemul prelevărilor la buget și cel al alocațiilor bugetare, statul influențează mărimea și destinația fondului de consum, precum și mărimea și structura formării brute de capital.

1.2 Asigurările sociale de stat. Protecția salariaților, a cooperatorilor, a agricultorilor și a altor categorii sociale, în caz de pierdere a capacitîții de muncă a asiguratului, la o anumită vechime în muncă și la împlinirea unei anumite vârste, în caz de șomaj, de deces etc., se realizează printr-un sistem de securitate socială etc. prestațiile de asigurări sociale îmbracă forme multiple, și anume: pensii ( pentru muncă depusă și limită de vârstă, pentru pierderea capacității de muncă, de urmași); indemnâzații (pentru prevenirea îmbolnovirilor, refacerea și întărirea sănătății, în caz de pierderea temporară a capacitîții de muncă, de maternitate, de naștere și pentru creșterea copilului); ajutoare ( de șomaj, de integrare profesională, de sprijin și de deces); suportarea (parțială sau integrală) a costului de medicamente achiziționate din farmacii, a cheltuielilor de spitalizare, a trimiterilor la tratamentbalneoclimateric șila odihnă etc.

Resursele financiare necesare finanțării acestor prestații se procură de către stat pe seama contribuțiilor achitate de agenții economici, de instituțiile publice, de alte persoane care angajează, precum și a celor suportate de asigurări, în proporții diferite.

Contribuțiile de asigurări sociale sunt stabilite prin lege, iar plata lor, latermenele legale, este obligatorie.

Procesul de colectare a resurselor financiare destinate acțiunilor de asgurări sociale si de repartizare a acestora pe destinații își găsește reflectarea în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în bugetul fondului de indemnizații de șomaj.

1.3 Fonduri speciale extrabugetare. Pe lângă nevoile sociale finanțate pe seama resurselor prevăzute în bugetul de stat, în bugetele locale și în bugetele vizând asigurările sociale, mai există anumite necesități de ordin economic și social care se finanțează din fonduri speciale.

Fondurile respective se alimentează din taxe, contribuții și alte vărsăminte stabilite în sarcina persoanelor juridice și/sau fizice și se pot utiliza exclusiv pentru finanțarea obiectelor aprobate prin legile de instituire a acestora. Pentru fiecare fond special se întocmește câte un buget propriu, care se aprobă de fiecare an de către parlament. Ca și în cazul bugetului de stat și al celorlalte bugete, vărsămintele la fondurile speciale sunt obligatorii și fîrî contraprestație directă, iar neefectuarea lor în cuantumul și la termenele stabilite atrage după sine sancțiuni. Soldurile fondurilor speciale existente la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

1.4 Generalizare. Componenta publică a finanțelor are în vedere:

1) procurarea resurselor necesare statului şi utilizarea lor conform nevoilor acestuia, în calitatea sa de autoritate publică;

2) folosirea procesului de procurare şi utilizare a resurselor ca un mijloc (pârghie) de influenţare a desfăşurării ansamblului activităţii economico-sociale.  

3) Finanţele publice îndeplinesc trei funcţii principale, şi anume: funcţia de alocare (fiscală), funcţia de stabilizare (extrafiscală) şi funcţia de redistribuire (socială):

5

Funcţia de alocare, numită şi funcţie fiscală sau funcţie de repartiţie, are ca obiect formarea şi mişcarea fluxurilor financiare, adică formarea veniturilor bugetului de stat şi utilizarea lor, respectiv efectuarea cheltuielilor prevăzute în acesta.

Funcţia de stabilizare, numită şi funcţie extrafiscală, are ca obiect utilizarea resurselor financiare ale statului pentru favorizarea creşterii economice şi atenuarea dezechilibrelor economice. Ea presupune intervenţia statului în activitatea socială în general, în cea economică în particular.

Funcţia de redistribuire, numită şi funcţie socială, are ca obiect transferul de putere de cumpărare între diferite domenii ale activităţii economico-sociale sau între diferite categorii socio-profesionale.

II. Sistemul financiar privat

Spre deosebire de sistemul financiar public, finanțele private se supun normelor dreptului comercial. Ele au drept obiect modul și proporțiile constituirii capitalului social la nivelul agenților economici, repartizarea profiturilor pentru nevoi de creștere economică sau pentru remunerarea acționarilor, modalități de efectuare a plasamentelor în eventualitatea unor lichidități temporare sau cu caracter mai îndelungat, mobilizarea operativă a creanțelor și lichidarea obligațiilor față de terți etc.

Finanțele private se desfășoară în spiritul deciziilor luate în cadrul consiliilor de administrație și a contractelor economice sau financiare încheiate cu terții. Ele nu suferă nici o ingerință din partea statului care nu urmărește – în acest domeniu privat – decât aspectele fiscale. Totalitatea finanțelor private și modul lor de organizare sunt astfel concepute încât să satisfacă activitatea specifică rentabilă și o strategie de dezvoltare optimă pentru fiecare agent economic.

2.1 Creditul. Dimensiunele producției, ale repartiției, schimbului și consumului ce au loc în economia națională, la un moment dat, depind de mărirea factorilor de producție: capacități și spații de producție, echipate cu mașini, instalații și aparatura necesară; materii prime, materiale, pise de schimb, combustibili și energie în capacități și de calitate corespunzătoare; forța de muncă în numărul și structura profesională impuse de tehnica, tehnologia și organizare utilizate în întreprindere.

Lărgirea activității economice presupune dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, retehnologizarea, sporirea stocurilor de valori materiale, creșterea efectivelor de salariați sau ridicarea nivelului profesional al acestora etc., care, toate, se traduc printr-un efort financiar suplimentar. În cazul unor dezvoltări de mai mare amăploare, capitalul social și fondurile de rezervă ale întreprinderilor în funcțune devin insuficienete și atunci acestea sunt silite să apeleze la credite bancare, la emisiune de acțiuni, de obligațiuni sau la alte soluții.

Pentru a face față cererilor de credite din partea agenților economici, băncile folosesc, pe lângă propriile lor fonduri, și resursele temporar disponibile ale întrprinderilor, instituțiilor și persoanelor fizice, atrase de pe piață. La acestea se mai adaugă eventualele sume primite de la fondurile de resurse financiare publice și credite contractate la organisme financiare internaționale și la bănci din străinătate.

Creditul bancar, indiferent dacă acesta face obiectul activității societăților bancare cu capital de stat, privat sau mizt, exprimă relații de destribuire a resurselor financiare între

6

posesorii și nonposesorii de asemenea resurse. Pe de o parte, băncile mijlocesc atragerea reurselor bănești temporar libere de pe piață, iar pe de alta, ele le dirijează către solicitanții de asemenea resurse. Creditele bancare se acordă pentru obiectivele precise, pe termene limitate, pe bază de garanții materiale și sunt purtătoare de dobânzi.

Alături de creditul bancar, pe piața capitalului de împrumut ființează creditul public, prin intermediul căruia autoritățile publice centrale și unitățile administrativ-teritoriale își procură resurse financiare în completarea resurselor bugetare ordinare de care dispun. Împrumuturile contractate de organele centarle și locale de stat pot contracta împrumuturi pe piața internă sau pe cea externă, pentru obiective precise, în limetele aprobate de organele abilitate, rambursabile la termenele și din sursele stabilite, cu plata de dobânzi.

Creditul bancar constituie o componentă a sistemului financiar privat, în timp ce creditul public face parte integrantă din sistemul financiar public.

2.2 Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă. Printre factorii perturbatori și dezechilibranți ai procesului reproducției sociale se numără și calamitățile naturale, accudentele, precum și anumite evenimente ce survin în viața omului. Necunoscându-se nici momentul ivirii și nici intensitatea acțiunii acestora, ele pot provoca distrugerea totală sau parțială a unor bunuri, întreruperea producției și/sau tarnsportului, pierderi de vieți omenești, pierderea capacității de muncă a unor persoane etc. În scopul prevenirii prejudiciilor provocate de asemenea fenomene (evenimente) viitoare și nesigure, al limitarii efectelor lor în cazul în care s-au produs și al reluării neîntârziate a activității economice vremelnic întrerupte, sefolosesc pe scară largă soluțiile oferite de instituțiile de asigurări. În baza contractului încheiatn cu persoane juridice și fizice interesate sau în virtutea obligației ce decurge de la lege, acestea se angajează să acopere daunele suferite de bunurile cuprinse în asigurare sau să achite sumele asigurate cuvenite persoanelor care au avut de suferit de pe urma producerii riscurilor asigurate, în schimbul unei anumite plăți (prima de asigurare). Întrucât asigurarea are la bază principiul mutualității, contribuția pe care o datorează fiecare asigurat ca preț al protejării bunurilor, răspunderii civile sau vieții sale, este în orice caz mai mică decât indemnizația (despăgubirea sau suma asigurată) ce îi revine în cazul producerii fenomenului (evenimentului) asigurat.

Pe seama despăgubirii acordate de asigurător de la fondul de asigurare constituit, asigurații acoperă cheltuielile reclamate de repararea sau înlocuirea bunurilor vătămate sau distruse, cele făcute pentru prevenirea și limitarea dezastrului etc. Așadar, impactul asigurării asupra economiei naționale constă în aceea că ea oferă posibilitatea reluării grabnice a procesului reproducției sociale vremelnic întrerupt, cu prețul unui efort financiar individual relativ redus.

Societățile de asigurări și reasigurări încheie contracte de asigurare (reasigurare), perfectează asigurări obligatorii, încasează prime de asigurare și achită îndemnizații de asigurare (despăgubiri și sume asigurate) celor îndreptățiți. Așadar, relațiile economice care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare sunt relații de redistribuire intervenite între membrii comunității de risc (totalitatea persoanelor fizice și juridice asigurate împotriva unui anumit risc sau complex de riscuri), pe de o parte, și acei dintre asigurați care au suferit daune de pe urma producerii riscului asigurat, pe de altă parte.

7

2.3 Finanțele întreprinderilor. Pentru a putea produce bunuri materiale, a executa lucrări sau a presta servicii, unitățile economice au nevoie de forță de muncă într-o structură profesională adecvată; de materii prime, materiale, combustibili și alte obiecte ale muncii în cantități optim dimensionate; de clădiri și construcții pentru producție, magazii, depozite și birouri; de echipamente, mașini de forță și de lucru, mijloace de transport, aparate de măsură și control și alte mijloace de muncă în bună stare de funcționare și eficiente din punct de vedere economic. Altfel spus, pentru a putea funcționa în condiții concurențiale, întreprinderile au nevoie de capital fix și capital circulant (fond de rulment) într-un volum corespunzător programului de activitate pe care si-au propus să-l realizeze în cursulperioadei considerate.

Simularea personalului pentru îndeplinirea sarcinilor curente în condiții de rentabilitate, extinderea activității de producție și/sau de comercializare, restructurarea și retihnologizarea întreprinderilor reclamă resurse financiare suplimentarea pentru constituirea fondului de cointeresare, majorarea fondului de rulment și completarea fondului de dezvoltare. Pentru procurarea resurselor financiare suplimentae de care au nevoie, întreprinderile apelează la beneficiile proprii realizate, la fondul de amortizare șila fondurile de rezervă anterior constituite, la credite bancare, la împrumuturi obligatare sau la emiterea de noi acțiuni. Constituirea fondurilor de care întreprinderile au nevoie se asigură, așadar, poe calea prelevărilor din beneficii și amortizare, prin contractarea de împrumuturi la bănci pe termene scurte pentru producție și comercializare sau pe termene medii ori lungi pentru investiții, prin emisiune de obligațiuni sau prin vânzare de acțiuni. În anumite situații, întreprinderile cu capital de stat, organizate sub formă de regii autonome ori companii (societăți) naționale, care lucrează fără beneficii sau cu beneficii modice, obțin alocații de la buget pentru nevoile producției, ale dezvoltării sau modernizării. Societățile comerciale cu capital majoritar de stat, viabile, pot obține, în anumite împrejurări un sprijin financiar din partea autorității pentru privatizarea interprinderilor de stat în vederea redresării situației lor economice și financiare ori pentru o privatizare în condiții mai bune.

Așadar, constituirea fondurilor de resurse financiare necesare întreprinderilor generează relații de distribuire a valorii adăugate brute create în cadrul acestora, precum și relații de redistribuire a disponibilităților bănești temporar libere pe piață între deținătorii și nondeținatorii de asemenea resurse.

Trebuie precizat că întreprinderile, înainte de a fi ”consumatoare” de resurse financiare atrase de pe piața de capital, ele sunt importante ”furnizoare” de impozite și taxe bugetului de stat și bugetelor locale, de contribuții la bugetele asigurărilor sociale de stat și asigurărilor sociale de sănătate, de taxe și alte vărsăminte fondurilor speciale, de prime de asigurare societăților de asigurări și reasigurări, de disponibilități bănești băncilor comerciale la care își au deschise conturi, de dividende acționarilor și de dobânzi creditorilor.

2.4 Generalizare. Componenta privată a finanţelor are în vedere constituirea şi gestiunea resurselor necesare agenţilor economici pentru realizarea obiectului lor de activitate în condiţii normale de profitabilitate. Caracteristica de normalitate este efectul acceptării de către agentul economic a unui câştig pe care el îl consideră satisfăcător pentru a-şi continua activitatea. În teoria modernă a finanţelor, acest câştig este interpretat şi ca o recompensă destinată agentului economic pentru asumarea riscului de a-şi fi angajat resursele în activitatea pe care o desfăşoară. În acest sens, apare problema arbitrajului, adică a opţiunii

8

între variante. Problema este definită, în contextul menţionat, ca o alegere între variante câştig - risc, referitoare la modalitatea de utilizare (investire, plasare) a resurselor financiare disponibile la un moment dat.

Obiectul finanţelor private include: constituirea (modalitatea de constituire) a capitalului social; repartizarea profitului (acumularea, capitalizarea, remunerarea acţionarilor); plasarea eventualelor disponibilităţi; obţinerea/crearea mijloacelor financiare necesare pentru derularea curentă a

activităţii lucrative;Concluzii. Atât finanțele publice cât și cele private se confruntă cu necesități de echilibru financiar în sensul că

fluxurile de ieșire nu pot avea loc decât în limita fluxurilor de intrare. Între acestea se stabilește un echilibru initial, dar care trebuie urmărit pe parcursul întregului exercițiu financiar. În cazul finanțelor publice fluxurile de intrare au, în cea mai mare parte, un character obligatoriu, în sensul că veniturile statului decurg din lege și nu din acorduri contractuale; în domeniul privat fluxurile de intrare nu pot avea un character obligatoriu, în sensul că procurarea resurselor în completarea celor proprii se face pe baze contractuale, de pe piața capitalurilor, în condițiile acțiunii legii cererii și ofertei de capital.

Echilibrul financiar are loc în cazul în care există o echivalență între resursele financiare necesare realizării diverselor proiecte și posibilitățile de procurare a acestora. La nivelul agenților economici echilibrul pornește de la egalitatea dintre venituri și cheltuieli, la fel și în cadrul bugetului statului.

Analizate individual cele două sisteme, a finanțelor publice si a finanțelor private, pot fi considerate, ca fiind sisteme autonome, de sine stătătoare, ce conțin la rândul lor alte subsisteme specifice. În raporturile generate de cele două mari componente, enunțate mai sus, pot fi identificate atât unele diferențieri cât și zone de interferență și interrelaționare. Diferențierele se referă la forma de proprietate și administrare a fondurilor financiare, dar și la tipurile de obiective pe care le urmăresc să le realizeze.

Între cele două componente ale sistemului financiar se stabilesc următoarele deosebiri şi asemănări:

Finanţele publice sunt indisolubil legate de existenţa statului, iar finanţele private sunt generate de existenţa întreprinderii ca celulă economică producătoare de profit.

Astfel finanţele publice se manifestă la nivel macroeconomic pe când sfera de manifestare a finanţelor private este de nivel microeconomic.

Scopul principal urmărit de finanţele publice constă în satisfacerea nevoilor publice prin intermediul utilităţilor publice iar în situaţia finanţelor private se urmăreşte gestionarea fondurilor întreprinderii în vederea obţinerii profitului.

Finanţele publice se supun dreptului public; finanţele private sunt generate de dreptul comercial.

La nivel macroeconomic, bugetul de stat se stabileşte prin fundamentarea mai întâi a cheltuielilor sociale, politice necesare existenţei statului după care se stabilesc veniturile necesare efectuării acestor cheltuieli.

La nivel microeconomic, bugetul întreprinderilor se formează prin stabilirea în primă fază a veniturilor pe care întreprinderea le poate obţine după care se stabileşte nivelul cheltuielilor pe care aceasta şi le poate permite.

Atât finanţele publice cât şi finanţele întreprinderii se confruntă cu probleme de echilibru financiar.

9

Fig. 2. Deosebirile și asemănările între finanțele publice și finanțele private

În concluzie, ambele sisteme sunt în interdependență și pe măsura avansarării spre economia de piață, ponderile acestor sisteme vor suferi modificări notabile, în sensul creșterii contribuției fondurilor private, adică a rolului lor în susținerea reproducției sociale.

10

Bibliogarfie:

1) Talpoș Ioan – Finanțele Romaniei, Editura Sedona, Timișoara, 19952) Toma Mihai – Finante si gestiune financiara de intreprindere, Editura Economica,

București, 20033) Văcărel Iulian – Finanțe publice, Editura Didactica și Pedagogica, 20074) Susanu Monica – Finanțe publice, Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu

Frecvenţă Redusă, Galaţi, 20095) Firțescu Bogdan – Sistemul financiar al României, Editura Universității A.I. Cuza, Iași,

20106) Lazăr Cornel – Finanțe, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2007

11