129

PROGRAM DE RECUPERARE – REEDUCAREÎN FAZA DE RECUPERARE FINALĂ ÎN URMA ALUNGIRIIDE FEMUR PRIN UTILIZAREA MIJLOACELOR ATLETICE

Conf. univ. dr. Stoica MariusAcademia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Cuvinte cheie: kinetoterapie, recuperare, reeducare, mijloace atletice.

 ABSTRACT Kinetotherapy, as a modern reappraisal of the therapeutic, whose origin is lost during

evolution ontogenetice, maintaining intact the concept of vital necessity in the human movement.

 Inequality in the lower limbs receiving effective method Elongation with Ilizarov external

 jumper. On the application of unequal forces any limbs pelvine lead to imbalances in the basin,resulting in the appearance of static general. Getting a job fair of the body is possible by equalizing

 pelvine limbs, foundation Ilizarov method.

INTRODUCEREKinetoterapia, ca metodă modernă de revalorificare a mijloacelor terapeutice, a căror

origine se pierde în decursul evoluţiei ontogenetice, menţine intact conceptul necesităţii vitalea mişcării în viaţa omului.

În cadrul studiilor de master din planul de învăţământ al Facultăţii de Kinetoterapiefigurează  disciplina recuperare – reeducare neuromotorie. În acest context, am încercat s ă surprind aceste fenomene, prin prisma disciplinei atletism, propunând diverse programeadaptate de recuperare – reeducare.

Inegalitatea la nivelul membrelor inferioare beneficiază  de metoda eficientă  dealungire cu fixator extern Ilizarov. Din punct de vedere al aplic ării for ţelor orice inegalitate amembrelor pelvine duce la dezechilibre la nivelul bazinului, fapt ce se repercuteaz ă asupra

 poziţiei fiziologice a corpului determinând apari ţia tulbur ărilor de statică generală. Obţinereaunei posturi corecte a corpului este posibilă prin egalizarea membrelor pelviene, fundamentulmetodei Ilizarov.

TRATAMENTUL INEGALITAŢII MEMBRELORPRIN TEHNICA ILIZAROV

Există  două  elemente importante care concur ă  la o consolidare apropiată  deevoluţia naturală a focarului de fractur ă. Astfel, osteosinteza ideală asociază o stabilitate înrotaţie şi flexie, cu o elasticitate axială  limitată. Întrucât stabilitatea focarului se ameliorează 

 progresiv prin formarea calusului interfragmentar, apare necesitatea dinamizării, prinreeducarea rigidităţii montajului, dar numai în plan axial. Al doilea element de care depindeconsolidarea este respectarea vitalităţii ţesuturilor osteogenice: os periost, endost şi măduvă.O îmbinare fericită a celor două elemente este fixatorul extern axial de trac ţiune-compresie

 pus la punct în 1951 de Gavril Abramovici Ilizarov.

•   REEDUCAREA

Reeducarea postoperatorie în alungirile de membre inferioare este poate mai important ă caîn alte metode ortopedice.

 

  130

 Reeducarea trebuie să înceapă imediat postoperator. Reeducarea coincide temporal cu perioada de alungire şi apoi cea de consolidare.

Din punctul de vedere al reeducării, bolnavul trece prin trei perioade diferite:1. Prima perioadă este cea în care se face alungirea propriu-zisă;2. A doua este faza de consolidare (de dou ă  ori mai lungă  decât alungirea), când

 bolnavul întrerupe alungirea dar poartă fixatorul;3. A treia etapă  este după  ablaţia fixatorului când tratamentul a luat sfâr şit şi

manevrele de recuperare capătă amploarea maximă. Bolnavul trebuie să înveţe să meargă cufixatorul, apoi f ăr ă  el, punându-se accentul pe exersarea şi dezvoltarea mersului corect,utilizându-se mersul şi alergarea ca mijloace principale utilizate în etapa finală a recuper ării

 pentru îmbunătăţirea for ţei, echilibrului, mobilităţii articulare la nivelul membrului operat.

 Programul de recuperare după alungire de femur cu fixator Ilizarov

I. Etapa preoperatorie - este foarte importantă, având rolul de a pregăti pacientul învederea operaţiei.

II. Etapa postoperatorie este alcătuită la rândul ei din trei perioade:1. Perioada de alungire propriu-zisă  în care după montarea fixatorului Ilizarov ( a

doua zi postoperator) se începe mobilizarea articular ă pasivă, activă, mersul far ă încărcare.Abia după aproximativ 6 zile ( după recomandările lui Ilizarov) începe alungirea cu

0.25mm de 4 ori pe zi. În perioada de alungire, for ţa solicitantă este preluată de către fixa-torul extern şi încărcarea membrului inferior nu este permisă.

2. Perioada de consolidare propriu- zisă, în care pentru realizarea unei consolidări afocarului de fractur ă  cât mai calitativă  şi rapidă  este necesar ă  efectuarea de mişcare, a

 programului kinetic, aceasta datorită efectului osteoformator al mişcării. În această perioadă solicitarea este preluată de către osul nou format şi fixatorul extern, cu încărcarea par ţială saunu a membrului inferior. 

Pe tot parcursul alungirii şi consolidării pentru a compensa discrepanţa de lungimedintre cele două membre inferioare, pacientul va folosi talpa ortopedică pe care o modificămodată cu creşterea în lungime a membrului.

3. Perioada de după ablaţia fixatoruluiÎn această  perioadă nu se permite încărcarea membrului inferior alungit timp de 1-2

luni datorită fragilităţii osului nou format. Nu se va lucra cu tehnici de rezisten ţă, dată fiind posibilitatea deformării osului în creştere sau consolidare.

• 

TEHNICI DE REEDUCARE  Ş  I RECUPERARE

 

MOBILIZAREABolnavul trebuie să mobilizeze membrul cu fixator cât mai repede după operaţie.

După  montarea fixatorului, cel mai frecvent, bolnavii pierd amplitudinea mobilităţii. Acestlucru se datorează broşelor care trec prin muşchi; la mişcare zona dureroasă care împiedică mobilizarea se află  în această  zonă. Obiectivul principal în alungirea femurului esterecuperarea genunchiului şi menţinerea unei flexii de peste 90º, mai ales atunci cândcorticotomia se practică în metafiza distală şi redoarea articular ă este mai frecventă.

  MOBILIZAREA PASIVĂ Este o metodă de rezervă după epuizarea altor procedee. Eventual se poate combina

cu mobilizarea activă, cum este de exemplu aparatul Artrotek pentru mobilizareagenunchiului.

 

  131

  MOBILIZAREA ACTIVĂ Este cea mai importantă  pentru recuperarea funcţiei muşchilor şi a articulaţiilor.

Însuşi bolnavul trebuie să facă acest lucru, chiar şi f ăr ă supraveghere. Trebuie să menţionămcă bolnavii se tem de durere şi tind să neglijeze această parte a recuper ării.

 

MASAJULMontajul aparatului poate antrena şi o serie largă  de dureri. Pentru combaterea

acestora se pot folosi o serie de tehnici de masaj, ca de exemplu de dilacerare şi de elongare lanivelul cicatricilor şi în apropierea orificiilor de intare a broşelor precum şi masajul întreguluimembru.

 

ALTE TEHNICI DE RECUPERARE: termoterapie, balneoterapie, terapiecu raze infraroşii. Importanţa lor este mult mai mică decât kinetoterapia propriu-zisă.

După depăşirea perioadelor de precauţie, legată de eforul permis se abordează o metodă mai complexă  de recuperare din punct de vedere al efortului sus ţinut prin utilizarea şi

 perfecţionarea deprinderilor motrice de bază  mersul şi alergarea pentru atingereaurmătoarelor obiective:

  Creşterea for ţei musculare a membrelor inferioare;  Creşterea rezistenţei la efort a trenului inferior;

 

Ameliorarea mobilităţii la nivelul membrului alungit şi a celui sănătos afectat deimobilizarea prelungită; 

Solicitarea articulaţiei ambilor genunchi în amplitudine maximă de mişcare pentru prevenirea anchilozelor,retracturilor şi scurtărilor la nivel articular şi periarticular;

 

Îmbunătăţirea articulaţiei veno-limfatice; 

Ameliorarea stării psihice a individului prin înlăturarea complexelor şi a“barierelor” psihice impuse de imposibilitatea de a efectua activităţi normale vârstei prinintegrarea în programe colective de reeducare.

•  MERSULEste cel mai important din întregul proces recuperator. El face parte chiar din

tratament, sprijinul stimulând enorm consolidarea şi bunul mers al alungirii. În zileleurmătoare montării aparatului, pacientul poate folosi iniţial cadru apoi cârje, urmând a renunţatreptat la acestea. Pentru a compensa discrepanţa de lungime, pacientul poate folosi şi talpaortopedică, pe care o modificăm odată  cu creşterea în lungime a membrului. Derulareanormală a pasului şi balansul corect al membrului în timpul mersului este foarte important ă.Pentru a obţine un mers cât mai fiziologic trebuie să  luăm în calcul şi eventualele poziţiivicioase pe care le avea bolnavul.

 Mersul pe banda rulant ă:Mersul şi diversele forme ale sale: în perioada de recuperare finală este cea mai simplă,

naturală şi accesibilă formă de mişcare, acesta se recomandă în cadrul exerciţiilor îniţiale înetapa finală a recuper ării. Se recomandă mersul într-un tempo lent, pe teren drept, cu o vitezade 4 km pe or ă  asociat cu o respiraţie corectă  pentru creşterea capacităţii aerobe aorganismului, cu o frecvenţă 2-3 şedinţe pe să ptămână, cu durata şedinţei de 60-80 minute.

• 

ALERGAREAExerciţiile din specificul şcolii alergării sunt utilizate în scop profilactic şi terapeutic şi

urmăresc:  Ameliorarea/reeducarea deprinderii de a alerga corect şi eficient;

 

  132

  Ameliorarea coordonării membrelor inferioare în general în condiţiile reconfigur ăriilungimii membrelor inferioare;

 

Ameliorarea tonusului şi a for ţei musculare;  Ameliorarea capacităţii de control a respiraţiei;

•   PROGRAM DE RECUPERARE – REEDUCARE UTILIZÂND ELEMENTELE ATLETISMULUI ÎN FAZA DE RECUPERARE COMPLET  Ă  

 

 Structura programului de recuperare din cadrul unei să pt ămâniFrecvenţa: două  şedinţe pe să ptămână  în zilele de mar ţi si joi. Poate fi

introdusă o a treia şedinţă, în cazul în care pacientul suportă efortul şi reacţionează pozitiv,astfel că distribuţia şedinţelor va fi : luni, miercuri, vineri.

Durata unei şedinţe: 60-80 minute, în func ţie de particularităţile individului;

Şedinţa 1:  Exerci  ţ iul 1:  Mers pe vârfuri simultan cu inspirație şi expirație profundă, pe o distanţă de

50 m. Exerci  ţ iul 2:  Mers pe pingea, simultan cu respiraţii sacadate într-o succesiune de 2

inspirații -2 expirații, pe distanţa de 50 m. Exerci  ţ iul 3:  Mers cu pas adăugat pentru creşterea amplitudinii articulaţiei şoldului şi a

for ței musculare pe membrul operat. Deplasarea laterală  se iniţiază  cu piciorul afectat, se efectuează pe o distanţă de 100 m.

 Exerci  ţ iul 4: Alergare uşoar ă ocolind două repere situate la 5 m distanţă, pe o distanţă de 20m – două trei repetări.

 Exerci  ţ iul 5: Joc de glezne cu deplasare cu împingerea unui partener (kinetoterapeutul), pe odistanţă de 100 m.

 Exerci  ţ iul 6 :  Alergare cu pendularea gambelor înapoi, alternativ, la 3 paşi de alergare, pedistanţa de 50 m.

 Exerci  ţ iul 7 :  Alergare peste obstacole ( mingi medicinale de diverse mărimi) pe distanţa de50 m.

Şedinţa 2:  Exerci  ţ iul 1:  Mers cu derulare accentuată  călcâi-vârf pentru creșterea elasticităţii

tendoanelor membrului inferior afectat. Distanţa de deplasare este de 100 m,cu posibilitatea de creştere treptată  a acesteia cu condiţia ca terapeutul să menţină  în permanenţă  comunicarea cu pacientul, iar acesta din urmă  să atragă  atenţia asupra oricărei stări de disconfort local apărute (durere,arsur ă, senzaţie de biciuire).

 Exerci  ţ iul 2:  Mers pe teren înclinat, prin escaladarea pantei, cu săculeţi de nisip de 200 gr, pe o distanţă de 50 m.

Se evită  coborârea pe teren înclinat întrucât în timpul deplas ării are loc o micro-înfundare a capului femural în cavitatea acetabular ă, determinând astfel anumite efecte nociveasupra membrului inferior în ansamblu.

 

  133

 Exerci  ţ iul 3:  Alternări de alergare uşoar ă cu mers în tempo moderat pe distanţa de 150-200m. Se efectuează două trei repetări.

 Exerci  ţ iul 4:  Alergare cu pendularea unei singure gambe spre înainte pe distanţa de 50m,se repetă de două ori – iniţial pendularea se face cu piciorul operat apoi cucel sănătos.

 Exerci  ţ iul 5:  Alergare cu pas adăugat, avansând cu piciorul operat, variind lungimea pasului, pe distanţa de 50 m.

 Exerci  ţ iul 6 :  Alergare cu genunchii sus f ăr ă a for ţa amplitudinea de mişcare sau frecvenţa pe distanţa de 100 m, alternând fazele de alergare pe loc cu cele dedeplasare.

 Exerci  ţ iul 7 :  Alergare cu spatele pe direcţia de înaintare, pe distanţa de 100 m, alternânddin 10 în 10 m (delimitaţi prin marcaje colorate) alergarea cu spatele cualergarea pe loc cu genunchii sus.

Bibliografie

Creţu, A., Boboc, F., Kinetoterapia în afec ţ iuni reumatice. ANEFS, Bucureşti, 2003

Creţu, A., Asisten ţ a primar ă a accidentatului. Editura Universitar ă ”Carol Davila”, Bucureşti,2005

Cordun, M., Kinetologie medical ă. Editura Axa, Bucureşti, 1999

Stoica, M.,  Recuperare – reeducare prin mijloace atletice. Curs pentru studii de master

anul II – recuperare – reeducare neuromotorie. ANEFS, Bucureşti, 2009