Recunosti Nt A

4
Despre recunostinta… “Recunoştinţa nu este doar cea mai importantă dintre virtuţi, ci şi părintele tuturor celorlalte.”(Marcus Tullius Cicero) Inainte de a parcurge acest material, notati cinci lucruri pentru care sunteti recunoscator. Pentru a intelege valoarea recunostintei am ales fabula Viermele si melcul. După ploaie, în ogradă, Pe-o cărare, într-un sat, Melcu-i bucuros să vadă Vreme bună de umblat. Cum îl ştim, cu casa-n spate, Fără grabă, măsurat, A avut pe săturate Iarbă grasă de mâncat. Ochii-n vârfuri de corniţe Ageri îi îndreaptă-n jos, Spre petunii şi roiniţe; Drumul nu mai e prăfos! Cine e ca el? Cu toate!... E stăpân, are un rost, Cu căsuţa lui pe roate, Oricând stă la adăpost!... Pe cărare, lângă dânsul, Un biet vierme ofticos, Slab, că te apucă plânsul, Zice cu un glas mieros: - Lasă-mă în locuinţă, Melcule, sunt credincios, Ţi-oi purta recunoştinţă Pentru gestul tău frumos!... Cine poate să refuze Viermele cel oropsit? Melcul dă cumva din buze: - Hai, poftim, bine-ai venit! De ei doi, vor fi ţinute, Nişte reguli, chiar pe loc, Ca să poată să se-ajute, De ce nu, chiar reciproc. 1

Transcript of Recunosti Nt A

Despre recunostintaRecunotina nu este doar cea mai important dintre virtui, ci i printele tuturor celorlalte.(Marcus Tullius Cicero)Inainte de a parcurge acest material, notati cinci lucruri pentru care sunteti recunoscator.

Pentru a intelege valoarea recunostintei am ales fabula Viermele si melcul.Dup ploaie, n ograd,Pe-o crare, ntr-un sat,Melcu-i bucuros s vadVreme bun de umblat.Cum l tim, cu casa-n spate,Fr grab, msurat,A avut pe sturateIarb gras de mncat.

Ochii-n vrfuri de cornieAgeri i ndreapt-n jos,Spre petunii i roinie;Drumul nu mai e prfos!Cine e ca el? Cu toate!...E stpn, are un rost,Cu csua lui pe roate,Oricnd st la adpost!...

Pe crare, lng dnsul,Un biet vierme ofticos,Slab, c te apuc plnsul,Zice cu un glas mieros:- Las-m n locuin,Melcule, sunt credincios,i-oi purta recunotinPentru gestul tu frumos!...

Cine poate s refuzeViermele cel oropsit?Melcul d cumva din buze:- Hai, poftim, bine-ai venit!De ei doi, vor fi inute,Nite reguli, chiar pe loc,Ca s poat s se-ajute,De ce nu, chiar reciproc.

Chiriaul se-nvoiete,Bate palma chiar acum,Iar ca plat, el dorete,S-i dea frunze de pe drum.

i-ai gsit! Nu intr binen csua-adpost;Vierme... hrpre din fire!Nu era s in post!

i din melc se tot ndoapi se-ngra ne-ncetat,Pe cnd gazda filantroap,Tot slbind, a decedat!...Cnd cochilia-a fost goalChiriaul a plecat.i fcnd o socoteal:Cine-a fost mai ctigat?

Recunostinta este obligatia morala pe care o are cineva fata de cel care i-a facut un bine. O revista din Statele Unite ale Americii, Mind and Body, a publicat un articol intitulat "Douazeci de metode prin care sa te simti mai relaxat, mai fericit si mai sanatos", si numarul unu era: "fii recunoscator pentru lucrurile bune din viata ta".

ncartea"Mulumesc! Modul n care noua tiin a recunotinei te poate face mai fericit" (Thanks!: How the New Science of Gratitude Can Make You Happier), dr. Robert A. Emmons descrie o cercetare pe care a efectuat-o pe trei grupuri experimentale, timp de peste 10 sptmni (Emmons & McCullough, 2003):Participanii din primul grup au fost rugai s noteze pe parcursul celor 10 sptmni ale studiului, cte cinci lucruri pozitive care li se ntmplaser n cursul fiecrei sptmni i pentru care erau recunosctori. Aceasta a fost numit situaia recunotinei. Cei din al doilea grup au fost rugai s noteze, la finele fiecrei sptmni, cte cinci probleme cotidiene cu care se confruntaser. Aceasta a constituit situaia dificultii. Membrilor celui de-al treilea grup li s-a cerut s enumere doar cte cinci evenimente care avuseser loc n sptmna anterioar, fr s li se precizeze ce tip de evenimente s vizeze - pozitive sau negative. Aceasta a constituit situaia evenimenial sau de control.

Dup intervenia experimental, subiecii aflai n situaia recunotinei s-au declarat cu aproape 25 de procente mai fericii - ei au devenit mai optimiti cu privire la viitorul lor, mai satisfcui de viaa lor i au fcut cu aproape 1,5 ore mai multe exerciii fizice pe sptmn n raport cu cei din situaia dificultii sau cu cei din situaia evenimenial.Dr. Emmons nsui s-a declarat surprins de rezultatele studiului, parial datorit ctorva motive pentru care practicarea recunotinei s-ar putea s nu fie att de agreabil. Concentrarea pe recunotin ne-ar putea reaminti de ceea ce datorm altora. Acest lucru ar putea la rndul su s ne reaminteasc de dependena noastr fa de alii i s ne diminueze sentimentul de control personal. A gndi n termeni de recunotin nseamn a ne concentra pe datoriile pe care le avem fa de ceilali iar oamenilor nu le place s se simt ndatorai fa de ceilali - un adevr demonstrat prin alte studii.Dr. Robert Emmons a recomandat zece etape pentru a practica recunotina i a deveni, astfel, mai fericii.

1.ine un jurnal al recunotinei. Scrie zilnic despre lucrurile de care eti mulumit.

2.Amintete-i de cele rele. Modul n care lucrurile sunt acum poate prea mai bun, n raport cu amintirile rele. Nu uita lucrurile rele care i s-au ntmplat, contrastul poate ncuraja recunotina.

3.Pune-i trei ntrebri. Alege o persoan cunoscut, apoi trece n revist mai nti ceea ce ai primit de la ea, apoi ceea ce i-ai oferit tu ei i, n ultimul rnd, problemele pe care i le-ai cauzat. Acest lucru te poate duce la descoperirea c datorezi altora mai mult dect ai fi crezut.

4.Roag-te!

5.Folosete-i simurile. 80% dintre oameni spun c sunt recunosctori pentru c sunt sntoi. Dac este aa, atunci contientizeaz simplul fapt uman de a putea simi ceea ce te nconjoar: folosete-i vederea, tactul, gustul i mirosul pentru a experimenta lumea i fii recunosctor c poi s o faci.6.Utilizeaz mementouri vizuale. Dou obstacole mari n calea recunotinei sunt pur i simplu uitarea i faptul de a nu a fi atent. Aa c ls undeva o not de un fel anume care s-i aminteasc s fii recunosctor..7.Ia-ti angajamentul ca vei fi recunoscator.

8.Gndete n termeni de recunotin.9.A aciona recunosctor nseamn a fi recunosctor. Spunnd mulumesc, devii mai recunosctor. 10.Ai putea fi recunosctor fa de vrjmaii ti?Ar fi un mare salt creativ s fii recunosctor fa de oamenii pe care i dispreuieti cel mai mult. Aceste salturi pot declana o schimbare.Atelier:

Incepe prin a practica recunostinta chiar acum, spunand celor de langa tine multumesc!

Bibliografie:

http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=217203http://dexonline.ro/definitie/recuno%C8%99tin%C8%9B%C4%83http://www.bbcurtici.ro/ro/articole/details/7-beneficiile-recunostinteihttp://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/6148-practicarea-recunostintei-poate-spori-fericirea.htmlhttp://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/6147-10-pasi-catre-fericire.html

PAGE 3