Curs 3

PREZENTARE GENERALĂ DEȘEURI INDUSTRIALE

Producţia de deşeuri industriale provine din diversele industrii, din activitățile

comerciale, de producția artizanală și cea transporturi. Producătorului de deşeuri

industriale îi revine răspunderea de a gestiona propriile deşeuri sau de a le da în gestiunea

unui organism răspunzător de eliminarea lor.

Deşeurile industriale toxice trebuie tratate cu precauţie. Pe lângă acestea sunt şi

deşeurile industriale non toxice care pot fi tratate, fără precauţii particulare, împreună cu

cu deşeurile menajere. Manifestările populaţiei privind prezenţa în vecinătatea lor a

instalaţiilor de tratare a deşeurilor toxice, a condus la modificarea clasificărilor.

Deşeurile industriale banale (DIB) sau deşeurile nepericuloase sunt rezultatul

activităţilor de la nivelul serviciilor, activităților comerciale, artizanale sau industriale.

Ele cuprind, în general, următoarele materiale: plasticul, hârtia şi cartonul, textilele,

lemnul netratat, metalele, sticla şi materialele organice. Acestea pot fi eliminate

împreună cu deşeurile menajere în cadrul instalaţiilor specifice, fără ca acest lucru să

constituie o obligativitate pentru autoritatea locală în a accepte această procedură pentru

DIB produse de comunitate. DIB se definesc ca fiind neinerte şi opuse deşeurilor

industriale speciale: nu prezintă caracterul toxic al DIS. Aceste DIB intră în categoria

deşeurilor nepericuloase.

Conform legislației europene (Catalogul european al Deșeurilor) și naționale,

clasificarea deșeurilor industriale și asimilare celor industriale este următoarea:

01 - deşeuri de la explorarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a

mineralelor

02 - deşeuri primare din agricultură, horticultură, acvacultură, silvicultură, vânătoare şi

pescuit, de la prepararea şi procesarea alimentelor

03 - deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea plăcilor şi mobilei, pastei de hârtie,

hârtiei şi cartonului

04 - deşeuri din industriile pielăriei şi a textilelor

1

05 - deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea pirolitică a

cărbunilor

06 - deşeuri din procese chimice anorganice

07 - deşeuri din procese chimice organice

08 - deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea şi utilizarea straturilor de acoperire

(vopsele, lacuri şi emailuri vitroase), a materialelor izolatoare şi a cernelurilor de

imprimare

09 - deşeuri din industria fotografică

10 - deşeuri din procesele termice

11 - deşeuri de la tratarea chimică a suprafeţelor şi acoperirea metalelor şi a altor

materiale, hidrometalurgie neferoasă

12 -deşeuri de la modelarea, tratarea mecanică a suprafeţelor metalelor şi a materialelor

plastice

13 - deşeuri uleioase

14 - deşeuri de solvenţi organici

15 - deşeuri de ambalaje, materiale absorbante, materiale de lustruire., filtrante şi

îmbrăcăminte de protecţie

16 - deşeuri nespecificate în altă parte (refuz de şlefuire, baterii, acumulatori, exploziv)

17 - deşeuri din construcţii şi demolări

18 - deşeuri din activităţi medicale sau veterinare şi/sau cercetări conexe

19 - deşeuri de la instalaţii de tratare a reziduurilor, de la staţiile de epurare a apelor uzate

şi de la tratarea apelor pentru alimentare cu apă şi uz industrial

20 - deşeuri municipale şi asimilabile.

Fiecare deşeu este definit de un cod de 6 cifre din care primele două corespund

industriei de origine menţionate mai sus. Un asterisc permite distingerea deşeurilor

clasificate ca fiind periculoase. Această listă a fost actualizată de decizia Comisiei

Europene la 16 ianuarie 2001. Directiva precizează că prezenţa unui obiect în listă nu

înseamnă neaparat că acesta poate fi un deşeu în toate cazurile. Dar un stat membru poate

considera deşeul ca fiind periculos în cazul în care, deşi nu figurează ca atare pe listă,

prezintă unul sau mai multe proprietăţi H1 – H15. Se specifică de asemenea că trecerea

2

unui deşeu din categoria celor periculoase în categoria deşeurilor nepericuloase nu se

poate face decât cu o diluare sau un amestec care reduce la minim concentraţiile iniţiale

din substanţa periculoasă sub nivelul caracterului periculos al deşeului.

Deşeurile periculoase sunt numite şi deşeuri industriale speciale. Legea grupează

deşeurile periculoase într-o altă categorie decât cele menajere şi cele provenite din

activităţi cu risc de infecţie (deşeurile infecţioase). Substanţele prezintă una din

proprietăţile periculoase enumerate în tabelul următor:

Tabelul 1 – Deşeuri industriale speciale (DIS)

H1 Explozive Substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt mai sensibile la foc ori la frecare decât dinitrobenzenul;Caracterizarea se face în conformitate cu termenii din anexa A din directiva 92/69/CEE:Test de sensibilitate mecanica prin frecare(suprafaţă standard pentru o sarcină şi momentul relativ definit)Test pentru sensibilitate mecanica prin şoc (şocul unei mase care cade de la o înălţime definită)Test de sensibilitate termică (căldura dintr-un tub de oţel închis străpuns de o gaură cu diametru variabil )

H2 Oxidante Substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte substanţe, mai ales cu cele inflamabile;Carburanţii selecţionaţi pentru expunerea substanţei sunt:- gaze: potenţial de oxidare superior aerului (ISO 10156-1990)- lichide: amestec de acid de natri 65% cu celuloză (raport 1/1)-solide: amestec de bromat de potasiu şi celuloză (raport 1/1)

H3-A Foarte imflamabile Substanţe preparate:- substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21°C;- substanţe solide şi preparate care iau foc cu uşurinţă la contactul cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi dupã îndepãrtarea sursei de aprindere;- substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normalã;- substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul la temperatura

3

mediului ambiant, fãrã adaos de energie suplimentarã;- substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze uşor inflamabile în cantitãţi periculoase;

H3-B Imflamabile Substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere egal sau mai mare de 21°C şi mai mic sau egal cu 55°C;Punctul de aprindere este determinat de metoda A.9 descrisă în anexa A din Directiva 92/69/CEE.Imflamarea aerului la temperatura ambiantă pentru:un lichid: proba N.3 din manualul ONU;solid: probele N.2 şi N.4 din manualul ONU. Imflamabilitatea gazelor amestecate cu aerul la temperatura camerei şi presiunea atmosferică este descrisă în anexa A din Directiva 92/69/CEE.

H4 Iritante Substanţe şi preparate lichide care, prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasele, pot cauza inflamaţii;

H5 Nocive Substanţe şi preparate care, dacã sunt inhalate sau ingerate ori dacã penetrează pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sãnãtate;

H6 Toxice Substanţe şi preparate care, dacã sunt inhalate sau dacã penetrează pielea, pot provoca vãtãmãri serioase, acute sau cronice ale sãnãtãţii şi chiar moartea;

H7 Cancerigene Substanţe şi preparate care, dacã sunt inhalate sau ingerate ori dacã penetrează pielea, pot induce cancer sau un risc crescut de incidenţă a acestuia;

H8 Corozive Substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea;

H9 Infecţioase Substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora, care sunt cunoscute ca producând boli omului sau altor organisme vii;

H10 Teratogene Substanţe şi preparate care, dacã sunt inhalate sau ingerate ori dacã penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei acestora;

H11 Mutagene Substanţe şi preparate care, dacã sunt inhalate sau ingerate ori dacã penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei acestora;

H12 Substanţe şi preparate care, în contact cu apa, cu aerul sau cu un acid, produc gaze toxice sau foarte toxice;

H13 Sensibilizatoare Substanţe şi preparate capabile ca, dupã depozitare, să producã pe diferite căi altă substanţă (de exemplu, levigat), care posedă una dintre caracteristicile

4

prezentate mai sus;H14 Ecotoxice Substanţe şi preparate care prezintã sau pot prezenta

riscuri imediate sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului.

H15 Deşeuri care,după eliminare, dau naştere, prin diferite metode, unei noi substanţe care are una dintre caracteristicile enumerate mai sus.

Mai multe materiale satisfac unul sau mai multe criterii de la H1 la H15, în

particular resturile menajere conţin materiale periculoase. În cele mai multe cazuri, totul

se rezumă la o seleţie în funcţie de concentraţie şi cantitate. Mult timp, un exemplu

concret a fost cel al vopselelor: dacă recipientul era închis, acesta era considerat DIS,

dacă era gol şi uscat, era un DIB. Aceste noţiuni s-au modificat: de exemplu 15 01 10*

ambalaje care conţin reziduri de substanţe periculoase sau contaminate de reziduri.

Există și altă categorie de deșeuri, acelea care sunt generatoare de poluare. În

această categorie se regăsesc deşeurile cu conţinut de azbest, antimoniu, arsenic, barium,

berilium, cadmiu, crom (tri sau hexavalent), cupru, cianuri, staniu, floruri, mercur, nichel,

plumb, PCB, seleniu, solvanţi aromatici, sulfuri, zinc, substanţe radioactive . În acest sens

există o listă cu industriile care generează aceste tipuri de deşeuri, și anume: industria

rafinării petrolului, industria cocsificării, industria chimică, farmaceutică, precum și

laboratorele de analiză fizică, chimică și tehnologică. Ca și produse, trei sunt analizate cu

precădere, este vorba de următoarele: namolul de la vopsele, hidrocarburile și produsele

de vidangare.

Legislaţia fixează concentraţiile limită, caracterizând situația, pornind de la

această caracteristă, când un DIB care devine un DIS. Trebuie de atenționat faptul că

există tentaţia pentru unele persoane fizice sau juridice de a transforma un DIS într-un

DIB, ținând cont de costul mai scăzut al acestu tip de deșeu. Nu întotdeauna acest tip de

tratare este cel mai etic, din punct de vedere al uniformizării procedurilor.

Nevoia unei mai bune definiri a DIS a fost legifirată de adoptarea și publicarea

Directivei 91/689 din 12 decembrie 1991. Aceasta a condus la clasificarea DIS în funcţie

de industria din care provin deşeurile. Denumirea de DIS tinde să dispară în favoarea

deşeurilor periculoase, termen înlocuit de către Uniunea Europeană. Lista stabilită cu

5

deșeurile industriale speciale nu este definitivă, un grup de specialiști, în numele

Comisiei Europeane, lucrează la completarea ei. Astfel, au fost incluse în această

categorie nămolurile de la conservarea lemnului, oxizii metalici, zgura de la furnale etc.

În mod regulat, textul european se completează şi se modifică cu noua listă a

deşeurilor periculoase, acestea fiind indicate cu un asterisc *. Procesul de trecere dintr-o

categorie în cealaltă este reversibil, tabelul 2 ne dă câteva exemple care demonstrează că

această clasificare are cazuri de transformare reversibilă.

Tabelul .2. – Exemplu de transformare reversibilă a deșeurilor din categoria

periculoase în nepericuloase și invers din nepericuloase în periculoase

17 06 05 Materiale de construcţie cu conţinut de azbest, a fost înlocuit cu:

17 06 05* Materiale de construcţie cu conţinut de azbest

19 08 09* Amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea amestecurilor apă/ulei

din sectorul uleiurilor şi grăsimilor comestibile, a fost înlocuit cu:

19 08 09 Amestecuri de grăsimi şi uleiuri de la separarea amestecurilor apă/ulei

din sectorul uleiurilor şi grăsimilor comestibile

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura ca în timpul colectării,

transportului şi stocării temporare, deşeurile periculoase sunt ambalate şi etichetate

conform normelor internaţionale şi comunitare în vigoare, acestea fiind sunt supuse unui

program de monitorizare a deşeurilor.

Se disting de asemenea deşeuri toxice generate de întreprinderile mici și mijlocii,

de comunităţile locale în cadrul deşerilor menajere. Acestea sunt denumite, în termeni

generici, deşeuri toxice în cantităţi dispersate (DTCD).

Astăzi, având în vedere documentele Uniunii Europene, vechea clasificare, ce

cuprinde deşeurile toxice şi cele non toxice, s-a transformat în clasificarea ce cuprinde

deşeurile periculoase şi nepericuloase.

Tratamentele la care sunt supuse deșeurile periculoase sunt următoarele:

tratamente fizico-chimice, incinerarea, reciclarea, depozitarea și alte proceduri.

6

7