REALISMUL

Apariţie: Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.  Trăsături: pricipiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil;

prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia – de a surprinde epoca în complexitatea ei.

preferinţa pentru o tematică socială

prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.

crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiindcomplexe şi având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia aduterină.

caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate

preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele a realităţilor

cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia vizând precizia ştiinţifică

tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile

preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero.

 Reprezentanţi: curentul impune supremaţia dramei şi a romanului, respectiv modelul scriitorului laborios (nu putem vorbi de realism în poezie):în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda.Manifest: primele discuţii despre realism se cristalizează în Franţa, în jur de 1850, pornind de la picturile lui Courbet şi datorită lui Champfleury, care publică în 1857 volumul de eseuri „Realismul”. Se regăsesc principii ale realismului şi în operele lui Balzac sau Stendhal.Proza realista:- Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate- Geneza -  reprezentată de fapte reale- Tematica socială- Aspectul monografic- Caracterul de frescă- Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale- Conflictul de esenţă socială, constând în dorinţa de parvenire a protagonistului, în impulsul lui de a avea un statut social superior- Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica determinismului social)- Cronologia faptelor

- Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor- Simetria şi caracterul circular al romanului- Personajul tipic în situaţii tipice- Deznodământul cert- Finalul închis/deschis- Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate)- Obiectivitatea naratologică- Naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent

CLASICISMUL

Clasicismul este un curent literar-artistic ce apare in Franta in a doua jumatate a secolului al XVI-lea in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea si se dezvolta in perioada dintre secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledeaza pentru valorificarea antichitatii si este caracterizat, in special, prin respectul pentru antichitate. m9i24ilTermenul “ clasicism” vine de la latinul “clasicus”, ceea ce inseamna -; de prim rang, in care te poti increde, demn de urmat.Cuvintul “clasic” are mai multe acceptii. Se considera clasice operele literare si artistice care intrunesc conditiile perfectiunii. In acest sens sint clasici scriitorii si artistii a caror opera isi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Astfel, in operele lui Leonardo da Vinci, Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, Mihail Eminescu, George Enescu, recunoastem valori clasice. In alta acceptie “clasic” inseamna ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine. Clasicismul este, astfel, un curent literar in operele caruia ratiunea are rolul dominant si care defineste ansamblul culturii si literaturii greco-latine prin extensiuni antice. In asa fel ideea de clasicism se contopesete cu cea de antichitate. Este necesar sa mentionam ca nu exista un element clasic pur si ca in majoritatea cazurilor “Clasicismul” este intrepatruns de “Romantism”.La origine, “Clasicismul” se bazeaza numai pe judecata etica si poate fi definit ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de armonie si echilibru a fiintei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile clasice dupa modelul antichitatii greco-romane, prin imbinarea frumosului cu binele si adevarul, utilului cu placutul, prin interesul pentru natura umana si prin obiectivitatea scriitorului.In formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante:1. Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generala a esteticii clasiciste este cea a imitasiilor antichitatii.2. Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si inlocuieste imporrtanta primordiala a imitatiilor cu primatul regulelor.3. Perioada 1636-1711 si e remarcata prin aparita satirelor lui Boileau.Gruparea ideilor clasiciste si transformarea lor intr-o unitate de norme estetice constituie opera scriitorilor francezi din sec. al XVII-lea : Corneille, Racine, Boileau, Molière, La Fontaine, La Bruyère. Pornind de la imitatia anticilor, este promovata o arta cu un scop moral, in centrul careia se afla omul ratiunii si al armoniei universale. Clasicismul reuneste scriitorii care accepta unele legi comune, care au ca trasaturi generale: claritatea, ordinea si masura.In Franta principalii reprezentanti ai clasicismului sint: Pierre Corneille, Jean Racine, Jean Baptiste Poquelin-Molière, La Fontaine, Jean de la Bruyère, Boileau.In opera “Arta poetica” Nicolas Boileau-Desprèaux sintetizeaza principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creatie, ilustrate apoi pe genuri si pe specii literare.Alaturi de Jean Racine, Pierre Corneille ilustreaza tragedia clasica franceza in mod stralucit, fiind “deschizator de drumuri” in aceasta directie. Corneille afirma ca: “Tragedia cere pentru sibiectul ei o actiune mareata, extraordinara, serioasa”si ca “Izvorul trebuie cautat in istorie sau legenda”. Corneille scrie capodopera sa “Cidul”. Cu “Cidul” apare adevaratul stil tragic. Corneille ramine, astfel, pictorul maretiei si nobletei umane.Jean Racine este o personalitate marcanta in literatura sec. al XVII-lea. Se afirma, alaturi de Pierre Corneille, ca dramaturg format in spiritul riguros al clasicismului. Prin opera lui Racine si Corneille, tragedia s-a impus ca gen major in clasicismul modern.Alaturi de ceilalti clasici francezi se manifesta si Jean Baptiste Poquelin-Molière, care isi desfasoara activitatea in perioada de triumf absolut al calsicismului. Ideile clasice ale lui Molière se manifesta, indeosebi, prin respectarea principiului imitarii naturii. Natura umana, cu toate aspectele ei, este tema principala a comediilor lui Molière. Dintre cele mai cunoscute comedii putem mentiona: Tartuffe, Avarul, Mizantropul, Don Juan, Femeile savante, Bolnavul inchipuit .Universalitatea lui izvoraste din faptul ca a surprins in opera sa aspecte permanent prezente, atit in spatiu, cit si-n timp -; slabiciunile omenesti. Molière, ca si Shakespeare si Balzac, apartine acelei familii de oameni ai adevarului si ai luciditatii care denunta viciile oamenilor, cu incredere in latura luminoasa a fiintei umane.Iohann Wolfgang Goethe spunea: “Il conosc pe Molière si tin la el din tineretea mea; intreaga-mi viata am avut ce invata de al el . Ma farmeca nu numai experienta lui de artist desavirsit, ci, mai ales, naturaletea lui placuta, inalta cultura a sufletului sau de poet.”Alaturi de Molière isi face aparitia si marele fabulist francez Jean de la Fontaine, care isi ia ca baza operele tatalui fabulei, Esop. Desi

La Fontaine porneste de la modelele inaintasilor, totusi, trateaza fabula intr-un stil personal. Fabula lui La Fontaine este complexa nu numai prin bogatia tematica, ci si prin caracterul epico-dramatic si mesajul adinc umanist. Limba si stilul lui La Fontaine ating perfectiunea prin simplitate si densitate.Prin intermediul lui Jean de la Bruyère, in sec. al XVII, alaturi de comedie si fabula se dezvolta si o literatura de maxime, de portrete morale. Opera prin care La Bruyère ramine clasic este “Caracterele”. In unele caractere ii denunta pe impertinenti, grosolani, palavragii, orgoliosi, lingusitori. El nu inventeaza personaje sau tipuri, ci le creaza din ceea ce observa in jurul sau: “Ii dau indarat publicului ceea ce mi-a dat cu imprumut…” In literatura romana depistam elemente de clasicsim la Ion Budai Deleanu (Tiganiada), la Mihail Eminescu, la Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Se manifesta interes pentru speciile: oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.O caracteristica generala a clasicismului am putea-o face prin intermediul viziunii scriitorului francez André Gide, care spunea ca: “Adevaratul clasicism nu este rezultatul unei constringeri din afara, aceasta ramine artificiala si nu produce decit opere academice. Mi se pare ca acele calitati pe care obisnuim sa le denumim clasice sint mai cu seama calitati morale si imi place sa consider clasicismul ca un buchet armonios de calitati dintre care prima este modestia.”