Tema 22: Finalizarea auditului şi prezentarea raportului.1.Evenimentele ulterioare după finalizarea auditului.2.Cerinţele principale ale rapoartelor de audit.

1.Evenimentele ulterioare după finalizarea auditului.Evenimentele ulterioare sunt determinate ca evenimente sau afaceri care au evaluat

după data întocmirii bilanţului contabil, dar pînă la data întocmirii raportului de audit, care au afectat semnificativ indicatorii financiari rezultînd în corectarea acestora.

Evenimentele ulterioare care au evoluat după data întocmirii bilanţului contabil sunt divizate în două categorii:

1.cele care necesită corectare (ajustare);2.cele care n-au reflectare documentară, dar urmează a fi dezvăluite obligatoriu în

rapoartele financiare (ne ajustate).Evenimentele ulterioare ajustate, din prima categorie sunt acelea ce reprezintă

informaţia suplimentară privind condiţiile existente la data întocmirii bilanţului contabil, influenţează asupra evaluărilor obţinute în procesul pregătirii rapoartelor financiare. Totodată informaţia care devine accesibilă pînă la publicarea rapoartelor financiare, urmează a fi utilizată de către conducere în aprecierea situaţiei economice. Rapoartele financiare la folosirea datelor de acest gen urmează a fi corectate în dependenţă de orice modificari în evaluare. Evenimentele ulterioare din prima categorie sînt:

1. Hotărîrea judecăţii în privinţa unui litigiu care a avut loc după data întocmirii rapoartelor financiare ce constă în recunoaşterea unei rezerve în schimbul unei simple prezentări de informaţii referitoare la o categorie contigentă.

2. Recepţionarea de informaţii ulterioare datei întocmirii rapoartelor financiare ce indică faptul că un activ a fost depreciat la data întocmirii raportului financiar sau că valoarea unei pierderi din deprecierea anterioară recunoscută aferentă respectivului activ trebuie ajustată.

3. Determinarea după data întocmirii a raportului financiar în costul activelor achiziţionate în anul precedent.

4. Descoperirea de fraude sau erori după data întocmirii raportului financiar ce arată că instituţiile financiare a prezentat date incorecte în rapoartele financiare pentru anul precedent.

Evenimentele ulterioare neajustate, sunt evenimentele ulterioare care nu obligă întreprinderea să ajusteze valorile recunoscute ale indicatorilor din rapoartele financiare. Aceste evenimente urmează a fi reflectate în rapoartele financiare ale anului corespunzător cînd s-au produs şi nu trebuie să ducă la corectarea indicatorilor anului de gestiune. Careva din aceste evenimente totuşi pot fi destul de importante, de altfel dacă ele n-au fost dezvăluite, atunci raportul financiar ale anului precedent a fost întocmit greşit. Ele includ toate afacerile, alte evenimente şi circumstanţe ce afectează semnificativ indicatorii rapoartelor financiare. De exemplu: achitarea datoriilor, procurarea unei întreprinderi, pierderile în rezultatul unui accident şi altele.

Există şi al treilea gen de activitate ulterioară evenimentelor ce au avut loc la sfîrşitul anului şi care nu necesită nici corectare, nici dezvăluire în rapoartele financare. Evenimentele

care nu influenţează asupra interpretării rapoartelor financiare trebuie să fie dezvăluite, deoarece descrierea lor ar putea duce la concluzii greşite.

De exemplu grevele, schimbarea clienţilor şi conducerii, noi acorduri şi contracte, s.a.Responsabilitatea auditorului pentru evenimentele ulterioare depinde de faptul dacă

acestea au avut loc pînă sau după întocmirea raportului de audit.Auditorii nu poartă răspundere pentru căutarea anumitor date pe perioada dintre data

întocmirii raportului de audit şi data cînd sunt publicate rapoartele financiare şi prezentate în raportul de audit.

Mulţi auditori consideră că deşi ei nu poartă responsabilitatea pentru căutarea datelor suplimentare pe parcursul acestei perioade, totuşi sunt obligaţi să nu ignoreze informaţia ce apare în vederea lor.

Verificarea evenimentelor ulterioare presupune efectuarea a două genuri de procedee:o includerea evenimentelor ce-au avut loc în perioada ulterioară;o procedeele efectuate în alte scopuri, verificarea semnificaţiei şi alte

procedee de audit inclusiv: analiza afacerilor efectuată în perioada ulterioară.

2.Cerinţele principale ale rapoartelor de audit.În baza practicii internaţionale şi naţionale la finisarea lucrărilor sale auditorul urmează

să prezinte raportul de audit utilizatorilor. Acesta reprezintă partea cea mai importantă al procesului de audit, deoarece în raportul de audit se relatează activitatea auditorului şi opiniile la care a ajuns. De aceea, din punct de vedere al utilizatorului, anume raportul de audit constituie produsul activităţii de audit. Evidenţa rezultatelor activităţii de audit este mai extinsă şi foarte diversă, însă pentru mulţi clienţi acest rezultat constituie anume raportul de audit ce are semnificaţie legislativă ca al unui document oficial.

Standartele de audit înaintează uneori auditul în expunerea opiniei privind raportul financiar în general.

Standartele prevăd şi cer raportul de audit să fie mai mult sau mai puţin uniforme. Auditorul este obligat de asemenea să folosească în raportul său anumite combinaţii a fazelor standartelor.

Auditorul trebuie să reflecte în text şi acele particularităţi al raportului financiar a clientului, care sunt confirmate sau dezvăluite în el, deoarece în baza raportului său diferiţi utilizatorii vor lua decizii manageriale. În dependenţă de posibilitatea sau imposibilitatea confirmării autenticităţii raportului financiar. Partea finală a raportului de audit este întocmită în una din cele 3 forme şi anume:

o raport de audit fără menţiuni (pozitiv sau absolut);o raport de audit cu menţiuni (condiţionat);o raport de audit negativ.

Evenimentele şi paragrafele raportului de audit, numărul lor, conţinutul, formularea sunt întrebările de bază ale teoriei auditului. În practică cel mai des raport de audit se datează şi se semnează de auditor, în el se indică numele auditorului, sunt delimitate responsabilităţile auditorului şi clientului, se caracterizează volumul activităţii efectuate, se include expunerea opiniei auditorului privind corespunderea raportului financiar cu principiile contabilităţii, autenticităţii şi plenitudinii reflectării în ele a rezultatelor financiare anuale.

Tema 23: Raportul de audit fără menţiuni, cu menţiuni şi auditul negativ.1. Raportul de audit fără menţiuni.2. Raportul de audit cu menţiuni.3. Raportul de audit negativ.

1. Raportul de audit fără menţiuni.Raportul de audit fără menţiuni este de fapt raportul cu confirmare absolută a

autenticităţii raportului financiar. Ele se întocmesc în următoarele cazuri: dacă contabilul întreprinderii întroduce toate schimbările în

evidenţă şi rapoartele financiare recomandate de auditori în procesul verificării; dacă aceste schimbări sunt întroduse în rapoarte financiare în

perioada supusă auditului; dacă lipsesc alte circumstanţe obiective ce împedică confirnarea

absolută a autenticităţii rapoartelor financiare.La astfel de circumstenţe se referă în particular regenerarea legislativă a anumitor

întrebări ale activităţii financiar – economice şi în legătură cu această este necesară adresarea la organele administrative de stat pentru explicaţiile corespunzătoare. Auditorul trebuie să poarte o răspundere ridicată pentru conţinutul unui astfel de document. Elementele obligatorii ale rapoartelor de audit fără menţiuni, denumirea raportului de audit, adresatul, paragraful introductiv, paragraful domeniului de audit şi paragraful opiniei, denumirea firmei de audit, şi data eliberării raportului de audit.

Denumirea raportului de audit este stabilit ca și în practică documentul eliberat de auditor la finisarea lucrărilor sale să posede titlul în care să fie prezent cuvîntul „INDEPENDENT”.

Adresantul, se recomandă de a adresa raportul acţionarilor pentru societăţile pe acţiuni sau participanţilor pentru alte forme de întreprindere.

Paragraful introductiv exercită 3 funcţii:1. în primul rînd se constată că firma de audit a efectuat

auditul;2. al doilea rînd sunt enumerate rapoartele financiare care

erau supuse auditului, se menţionează astfel de anunțuri, ca data întocmirii bilanţurilor şi pierderile de gestiune verificate. Sunt enumerate denumirea acelor acte normative care au reglementat evidenţa contabilă, sunt numite organele care le-au emis, numerele şi datele publicaţiilor.

3. în al treilea rînd acest paragraf conţine numele responsabilului, aici se evidenţiază faptul că administraţia companiei este responsabilă pentru alegerea politicii economice şi de contabilitate potrivită, precum şi pentru luarea deciziilor de conducere, importante, privind perfectarea tuturor operaţiunilor economice, documentele primare şi pentru respectarea consecutivă a politicii de contabilitate stabilite. Această formulare clarifică că responsabilitatea pentru rapoartele financiare supuse verificării o poartă administraţia clientului.

4. Paragraful domeniului de audit, aici auditorul menţionează că el a activat în corespundere cu anumite cerinţe sau acte normative care reglementează activitatea de audit. Se

evidenţiază sarcina sau scopul auditorului de a primi un nivel suficient de certitudine privind constatarea incorectitudinii rapoartelor financiare, auditorul trebuie să confirme în scris dacă a acumulat dovezi suficiente pentru a expune o opinie privind autenticitatea rapoartelor financiare verificate.

5. Paragraful opiniei joacă un rol de bază. Expunerea opiniei constituie funcţia de bază a auditului, funcţia de confirmare, însă nu o garanţie certă că încălcarile semnificative au fost depistate şi înălurate în procesul de audit.

6. Semnătura şi rechizitele.7. Data întocmirii raportului de audit care coincide de altfel cu finisarea de auditor a

celor mai importante procedee pe teren.

2. Raportul de audit cu menţiuni.Raportul de audit ce confirmă autenticitatea rapoartelor financiare cu menţiuni şi

diverse paragrafe explicative, urmează a se numi raport de audit cu menţiuni.În conformitate cu practica general acceptată un astfel de raport se întocmeşte în

următoarele cazuri: dacă raportul financiar pe perioada verificată este deja aprobat de

organul suprem al administraţiei întreprinderii şi toate schimbările recomandate de auditori în procesul de audit pot fi introduse de către contabilii întreprinderii numai în evidenţa şi rapoartele financiare al perioadei curente;

dacă incorectitudinile în rapoartele financiare descoperite de auditori în procesul de audit sunt semnificative însă nu încalcă principiul continuităţii activităţii întreprinderii (adică nu prezintă pericolul falimentului);

dacă administraţia a acceptat concluziile de bază ale auditorilor privind erorile şi incorectitudinile în raportul financiar, precum şi şi-a asumat responsabilitatea vizavi de corectarea înregistrărilor contabile corespunzătoare în anul curent, a semnat anexa respectivă în enumerarea erorilor despre care se menţionează în raport ş.a.

la existenţa altor circumstanţe obiective ce împiedică conferirea absolută a autenticităţii raportului financiar.

E necesar de a sublinia că un astfel de raport de audit este convins, că raportul financiar reflectă obiectiv starea de lucruri, însă au loc excepţii semnificative.

3. Raportul de audit negativ.Raportul de audit care nu confirmă autenticităţii raportul financiar poartă denumirea

de raportul de audit negativ. El este întocmit mai rar, de altfel independent de faptul confirmării raportului financiar pe perioada verificată de către organul superior de administrare al subiectului economic. El se întocmeşte în cazurile:

cînd se depistează de către auditori incorectitudini în raportul financiar (cîte o dată chiar şi nefinisarea corespunzătoare) ce sunt în mare măsură semnificative şi determinate;

cînd administraţia întreprinderii refuză să prezinte o parte considerabilă de documente primare: documentele evidenţei contabile şi alte documente necesare pentru confirmarea raportului financiar;

cînd există alte circumstanţe obiective ce împiedică confirmarea nu numai fără menţiuni, ci şi cu menţiuni a raportului financiar în special situaţiile care sunt numite limitări al domeniului de audit de către circumstanţe;

cînd administraţia insistă că afirmările în raportul financiar în general sunt corecte, nu-i de acord cu concluziile de bază ale auditorilor privind erorile şi incorectitudinile. Refuză categoric să corecteze înregistrările contabile corespunzătoare, ş.a.

O opinie negativă este utilizată numai atunci cînd auditorul consideră că sistemul financiar pe ansamblul are dare atît de semnificative eronate, sau înşelătoare, încît ele nu prezintă o informaţie fidelă a poziţiei financiare, sau a rezultatelor operaţionale şi al fluxurilor de trezorărie, conform principiilor contabile acceptate. Raportul de audit negativ poate apărea numai în cazul cînd auditorul este informat după o investigaţie adecvată despre absenţa confirmării. Refuzul expunerii opiniei apare în cazuri speciale, strict reglementate. De regulă acestea sunt situaţii neordinare ieşite din comun cu consecinţele greu de prevăzut, printre aceste cazuri pot fi şi circumstanţe deja evenimentele semnificative după data întocmirii bilanţului sau nesiguranţa situaţiei, limitarea domeniului de audit de către subiectul economic, sau alte circumstanţe. Auditorul pînă la prezentarea unui raport de acest fel, urmează să verifice în cel mai miniţios mod toate rezultatele activităţii efectuate şi chiar totalitatea circumstanţelor apărute la client pentru a se convinge în faptul că alte forme nu sunt de loc aplicabile.