RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a...

18
UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AMPOSDRU Fondul Social European POS DRU 2007-2013 Instrumente Structurale 2007 - 2013 OIPOSDRU ACADEMIA ROMÂNĂ 1 Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară nr.1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE) Academia Română - operator de date cu caracter personal cu nr. 17207 în scopul declarat "derulare programe post-doctorale” Contract nr. POSDRU/89/1.5/S/61755 Beneficiar: Academia Română RAPORT DE PROGRES Anul II de implementare I. Prezentare generală Titlul proiectului: Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE) Beneficiar: ACADEMIA ROMÂNĂ, București, Calea Victoriei nr. 125, sector 1 Valoare proiectului: 18.688.874 lei din care valoarea eligibila este de 18.372.103 lei. Valoarea acordată din FSE: 15.616.287,55 lei Contribuția beneficiarului: 2.755.815,45 lei Perioada de raportare: 01.03.2011-29.02.2012 II. Detalii de raportare Data semnării contractului: 26.02.2010 Data de începere a perioadei de implementare: 01.03.2010 Data de finalizare a perioadei de implementare: 28.02.2013 III. Detalii despre Beneficiar Beneficiarul proiectului este: Academia Română, Calea Victoriei nr. 125, sector 1, Bucuresti Manager de proiect: Prof.univ.dr. Cornel Ionescu

Transcript of RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a...

Page 1: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

1

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară nr.1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE) Academia Română - operator de date cu caracter personal cu nr. 17207 în scopul declarat "derulare programe post-doctorale” Contract nr. POSDRU/89/1.5/S/61755 Beneficiar: Academia Română

RAPORT DE PROGRES Anul II de implementare

I. Prezentare generală Titlul proiectului: Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE) Beneficiar: ACADEMIA ROMÂNĂ, București, Calea Victoriei nr. 125, sector 1 Valoare proiectului: 18.688.874 lei din care valoarea eligibila este de 18.372.103 lei.

Valoarea acordată din FSE: 15.616.287,55 lei Contribuția beneficiarului: 2.755.815,45 lei

Perioada de raportare: 01.03.2011-29.02.2012

II. Detalii de raportare Data semnării contractului: 26.02.2010 Data de începere a perioadei de implementare: 01.03.2010

Data de finalizare a perioadei de implementare: 28.02.2013 III. Detalii despre Beneficiar Beneficiarul proiectului este: Academia Română, Calea Victoriei nr. 125, sector 1,

Bucuresti

Manager de proiect: Prof.univ.dr. Cornel Ionescu

Page 2: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

2

IV. Obiectivele generale și specifice ale proiectului Obiectivul general al proiectului îl reprezintă asigurarea continuității cercetării științifice de nivel european a doctorilor în economie, în contextul operaționalizării rutelor de învățare pe tot parcursul vieții, prin instituționalizarea unui sistem coerent, stabil, unitar, permanent și sustenabil de atragere si îndrumare a doctorilor în științe economice în activități de aprofundare a temelor susținute în tezele de doctorat sau a unor teme conexe, sub forma cercetării științifice post-doctorale, precum și de valorificare a rezultatelor. Obiectivul general se concretizează în urmatoarele obiective specifice (OS): OS1. Proiectarea si implementarea sustenabilă a școlii postdoctorale în domeniul cercetării economice, în acord cu cerințele de creștere a calității activităților de cercetare și în acord cu cadrul național european al calificărilor din învățământul superior. OS2. Asigurarea unui cadru instituțional pentru crearea și întreținerea unei emulații permanente, elevate și responsabile, în unitățile de cercetare și în cele de învățământ superior. OS3. Perfecționarea continuă, sub raport conceptual, metodologic și instrumental, a cercetătorilor și cadrelor didactice din domeniul economic, pentru cercetare științifică de nivel european. OS4. Propunerea constituirii unui mecanism permanent, de natura instituțională, la nivel național, de atragere a cercetătorilor, mai ales a doctorilor în economie, în proiecte de cercetare de top în domeniul economic, prin sprijinirea colaborării dintre universități, centre de cercetare si companii. OS5. Creșterea capabilității științifice a doctorilor în economie de a participa activ și performant la dezbaterea publică europeană și internațională, în domeniul cercetării științifice economice. OS6. Proiectarea și implementarea unei structuri dinamice de carieră post-doctorală, bazată pe excelența în cercetarea științifică economică, fundamentală și aplicativă.

V. Rezumat al progresului înregistrat în derularea proiectului pana la momentul raportării

Proiectul “Studii Post-Doctorale în Economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită – SPODE” are ca scop principal continuitatea cercetării științifice la nivel european a doctorilor în economie, în contextul imperativului de învățare pe tot parcursul vieții și pregătirii acestora pentru schimbările din cadrul vieții economice și a locurilor de muncă, astfel încât bursierii să capete abilitățile necesare intrării într-o lume în continuă schimbare și concurență. Astfel, s-a început derularea proiectului prin:

Page 3: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

3

culegerea de informaţii şi puncte de vedere cu privire la realizarea şcolii post-doctorale

elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale o asigurare a vizibilităţii şi transparenţei active a implementării realizarea unui web-site dedicate proiectului selectarea candidaților pentru efectuarea stagiilor de cercetare post-doctorală pe baza

unor criterii stricte de eligibilitate selectarea și pregătirea tutorilor prin proiectarea unui system de monitorizare,

evaluare și raportare pentru bursele post-doctorale identificarea temelor de cercetare post-doctorala în domeniul economic

Pe parcursul anului II de implementare, realizarea programului de burse post-doctorale

în domeniul economic s-a efectuat prin: selectarea unor noi candidati pentru seria a doua, componenta I „Componenta de aprofundarea a pregatirii de specialitate si interdisciplinare”, evaluarea absolventilor celor doua serii de cercetatori postdoctoranzi din componenta I „Componenta de aprofundarea a pregatirii de specialitate si interdisciplinare” pentru promovarea in componenta II „Componenta de cercetare stiintifica postdoctorala a SpDAE”, primirea și analizarea opțiunilor candidaților la bursele de cercetare post-doctorală – seria 2, cu teme specifice din portofoliul de teme de cercetare post-doctorală, desfasurarea programului de conferinte in cadrul componentei I din seria 2, asistarea postdoctoranzilor in activitatile de cercetare. In ceea ce priveste managementul proiectului, acesta s-a desfasurat prin urmărirea dinamică a încadrării în termenele fixate a realizării activităților și subactivităților planificate prin planul detaliat de activități, coordonarea şi monitorizarea activităţilor pe cele două componente de pregătire în concordanţă cu calendarul desfăşurării activităţilor şi obiectivelor angajate, urmărirea dinamică a încadrării în cheltuielile bugetate și a înregistrărilor contabile aferente, urmărirea dinamică a cash-flow-ului aferent proiectului, elaborarea raportului de evaluare internă a implementării proiectului, work-shop-ul intern de dezbatere a raportului de evaluare internă a implementării proiectului, desfășurarea acțiunilor din planul de informare și publicitate, proiectarea de evenimente sau identificarea de oportunități de informare și publicitate, la nivelul partenerilor din proiect și în afara acestora, actualizarea diagramei implicării experților pe termen lung respectiv a experților pe termen scurt, în implementarea proiectului. Desfășurarea de activități specifice de informare și publicitate pentru promovarea activităților și diseminarea rezultatelor proiectului: adminstrarea site-ului specializat al solicitantului, dedicat proiectului, Publicarea unor materiale informative cu privire la proiect (obiectiv, valoarea financiară, durată, partenerii implicați), în cotidiene de mare tiraj, organizarea de conferințe naționale/internaționale de diseminare a rezultatelor cercetării post-doctoranzilor.

Page 4: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

4

In perioada 20-22 octombrie 2011, Academia Romana în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi - Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a organizat conferinţa stiintifica internaţională “Economie și Cunoaștere”. Obiectivul principal al conferinţei internaţionale a cercetării economice postdoctorale din constă în a stimula dezvoltarea cercetării în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, vizând în special formarea unei platforme pentru elaborarea lucrărilor de teorie economie, metodologie economică, politică economică, modelare economică şi a celor de analiză şi testare economică. Conferinta s-a desfasurat in prezenta domnului presedinte al Academiei Romane, acad. Ionel Haiduc si a domnului acad. Paun-Ion Otiman, Secretar General al Academiei Romane. Keynotespeaker-ii conferintei, personalitati de seama din aria economica europeana, au fost: Patricio Brickle Cuevas, Juan Ramon Rallo Julian, Mario Šilar, Philipp Bagus, Salvador Paraddo Diez. De asemenea, au partcicipat expertii si tutorii din proiectul SPODE, echipa de management si postdoctoranzii proiectului SPODE.

In data de 23 februarie 2012, între orele 10-13, în Aula Academiei Romane a fost organizata dezbaterea stiintifica cu privire la „Tratatul de stabilitate, coordonare şi guvernanță în cadrul Uniunii Economice şi Monetare”, care a avut loc in cadrul proiectului „Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE)”.

Dezbaterea s-a desfășurat in sistem de videoconferință, simultan, în aulele Filialelor Iași și Timișoara ale Academiei Române și a avut ca obiective, conform Memorandumului interior, urmatoarele teme:

impactul previzibil al tratatului asupra procesului de convergență (reală și nominală) din Uniunea Europeană;

impactul previzibil al tratatului asupra procesului continuu de formare a unei politici fiscal-bugetare comune la nivelul Uniunii Europene (guvern european etc.);

constrângerile și oportunitățile previzibile pe care tratatul le generează pentru economia și societatea românească;

raporturile prevederilor tratatului cu celelalte dispozitive instituționale de armonizare și coordonare fiscală funcționale la nivelul Uniunii Europene (Pactul Euro Plus, Semestrul european, Programele de stabilitate sau de convergență, Strategia Europa 2020, Coordonarea politicilor economice etc.);

modul și gradul în care interesele economice și instituționale ale României sunt servite sau sunt compromise de prevederile tratatului (procesul de convergență economică și instituțională a României cu media statelor membre ale Uniunii Europene);

modul și gradul în care prevederile tratatului sunt consistente, complementare sau substituibile cu prevederile Tratatului de la Maastricht privind convergența economică nominală în Uniunea Europeană;

modul și gradul în care prevederile tratatului sunt consistente, complementare sau substituibile cu prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere al Uniunii Europene.

Page 5: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

5

Dezbaterea s-a desfășurat în prezența Domnului Președinte al Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, a Domnilor Vicepreședinti acad. Valentin Vlad și acad. Cristian Hera, cât și a Domnului acad. Paun-Ion Otiman, Secretar General al Academiei Române și, totodată, moderatorul conferinței. Conferentiari invitati: - Prof.univ.dr. Daniel DĂIANU, Membru Corespondent al Academiei Romane; - Valentin LAZEA, Economist şef al BNR; - Ionuţ DUMITRU, Preşedintele Consiliului Fiscal; - Prof.univ. dr. Mircea COŞEA; - Prof.univ. dr. Emil DINGA.

Au avut interventii si amendamente de la celelalte centre universitare ce au luat parte la dezbatere prin sistem de videoconferință d-l prof. univ. dr. Ioan Talpoș, Rector al Universității de Vest din Timișoara, d-l prof. univ. dr. Vasile Cocriș, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, dar si din Aula Academiei Romane, d-l prof. univ. dr. Napoleon Pop.

VI. Activități derulate în perioada de raportare

Perioada: Martie 2011 Februarie 2012

Activităţi Rezultate planificate

Rezultate atinse

Procent de

realizare

Stadiul (început, în curs, realizat) şi, după

caz, comentarii cu privire la motivele

abaterilor, constrângeri şi riscuri

A.3 Elaborarea studiului privind proiectarea Școlii post-doctorale pentru cercetare științifică economică (SpDCSE)

Page 6: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

6

A.3.1 Diagnosticarea, la nivel național și european, a implementării conceptului de școala post-doctorală şi starea de fapt în materia școlilor post-doctorale în domeniul economic, la nivel național și european

1 1 100 % Realizat

A.3.2 Culegerea de informații și puncte de vedere cu privire la realizarea școlii post-doctorale, lista variantelor de organizare a școlii post-doctorale

1 1 100 % Realizat

A.3.3 Evaluarea activității doctorilor în economie, în România, după acordarea titlului de doctor şi diagnosticul stării post-doctorale în domeniul economic în România

1 1 100 % Realizat

A.4 Proiectarea Școlii post-doctorale pentru cercetare științifică economică

A.4.2 Elaborarea planului de învățământ al școlii post-doctorale, lista disciplinelor de studiu, programele analitice pentru disciplinele din planul de invățământ

1 1 100 % Realizat

A.4.3 Elaborarea cadrului normativ al funcționării școlii post-doctorale

1 1 100% Realizat

A.5 Proiectarea si simularea criteriilor de eligibilitate pentru posesorii titlului stiintific de doctor in economie, in vederea selectarii candidaților pentru efectuarea stagiilor de cercetare in cadrul școlii post-doctorale

Page 7: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

7

A.5.2 Elaborarea unui studiu comparativ privind selectarea candidaților pentru programele de burse (PBpD), sinteza sistemelor de eligibilitate pentru PBpD.

1 1 100 % Realizat

A.5.3 Sistemul de criterii pentru selectarea candidaților în PBpD şi lista criteriilor de eligibilitate a candidaților în PBpD

1 1 100% Realizat

A.5.4 Realizarea unei stații-pilot de selectare a candidaților pentru PBpD

1 1 100% Realizat

A.6 Proiectarea si implementarea unui sistem de monitorizare, evaluare si raportare pentru bursele post-doctorale

A.6.1 Elaborarea curriculei pentru pregatirea tutorilor

1 1 100% Realizat

A.6.2 Elaborarea sistemelor de monitorizare și raportare în PBpD

1 1 100% Realizat

A.6.3 Proiectarea sistemului de pregătire a tutorilor pentru PBpD

1 1 100% Realizat

A.6.4 Pregătirea efectivă a tutorilor pentru monitorizarea programelor de studii post-doctorale

1 1 100% Realizat

A.7 Desfăşurarea programului de burse post-doctorale in economie

Page 8: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

8

A.7.1 Identificarea temelor de cercetare științifică post-doctorală în domeniul economic şi lista temelor de cercetare științifică

1 1 100 % Realizat

A.7.2 Identificarea candidaților eligibili şi lista candidaților pentru PBpD

1 1 100% Realizat

A.7.3 Stabilirea calendarului de desfăşurare a programului

1 1 100% Realizat

A.7.4 Realizarea programului de burse post-doctorale în domeniul economic

66.7% 66.7% 100%

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A.9 Managementul proiectului

A.9.4 Elaborarea de Raportări tehnice și financiare, cereri de rambursare

66.7% 66.7% 100%

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A.9.5 Evaluarea internă semestrială a procesului implementării proiectului 66.7% 66.7% 100 %

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A.9.6 Auditarea externă a implementării proiectului

66.7% 66.7% 100%

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A.9.8 Asigurarea fiabilității și continuității implementării proiectului

66.7% 66.7% 100 %

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

Page 9: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

9

A.10 Desfasurarea de activitati specifice de informare si publicitate pentru promovarea activitatilor si diseminarea rezultatelor proiectului

A.10.1 Crearea si gestionarea unui site specializat al solicitantului, dedicat proiectului .

66.7% 66.7% 100 %

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A 10.2, A.10.3 Asigurarea vizibilității și transparenței active a implementării proiectului

66.7% 66.7% 100 %

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

A.10.4 Asigurarea transparenței interactive a implementării proiectului prin organizarea unui work-shop specializat, la nivel national

66.7% 33.3% 100%

In curs

(realizată 100% cota corespunzătoare semestrului 4)

Ca urmare, implemetarea proiectui progresează conform prevederilor contractului aprobat, nu exista riscul nefinalizării proiectului in graficul de timp aprobat și nu au fost întâmpinate probleme majore care să ducă la diferite întârzieri sau abateri de la graficul de implementare.

VII. Rezultate atinse în perioada de raportare a proiectului Următoarele realizări au fost atinse în perioada de raportare martie 2011-februarie 2012 și sunt conforme cu activitățile din graficul Gantt al proiectului:

A.7 Desfăşurarea programului de burse post-doctorale in economie

A.7.4 Realizarea efectiva a programului de burse post-doctorale in domeniul economic

Incepand cu luna martie 2011, respectiv iunie 2011, cercetatorii selectati in grupul tinta au demarat activitatile prevazute in planul individual de cercetare realizat sub indrumarea tutorilor. Aceste activitati se deruleaza pe intreaga perioada de timp ce face obiectul cererii de rambursare nr. 4, din perioada septembrie 2011-februarie 2012.

Page 10: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

10

A.8 Participarea la rețeaua de cercetare științifică economică europeană

A.8.3 Finantarea participarii la conferinte/simpozioane stiintifice economice

In perioada de raportare au fost finantate 30 participari ale postdoctoranzilor la

conferinte/simpozioane in UE.

A.9 Managementul proiectului

A.9.1 Monitorizarea respectării graficului de activități, din perspectiva logică și cronologică S-a respectat încadrarea în termenele fixate a realizării activităților și subactivităților

planificate prin planul detaliat de activități, iar coordonarea şi monitorizarea activităţilor pe cele două componente de pregătire s-au facut în concordanţă cu calendarul desfăşurării activităţilor şi obiectivelor angajate. A.9.2 Coordonarea activităților financiare și contabile

S-a realizat încadrarea în cheltuielile bugetate și înregistrările contabile aferente, precum si urmarirea si actualizarea cash-flow-ului proiectului. A.9.3 Realizarea achizițiilor în cadrul proiectului

S-au achizitionat bunuri si servicii in vederea implementarii proiectului in bune conditii, conform planului planificat al achizitiilor publice pentru anul 2 de implementare. A.9.4 Raportări tehnico-financiare și cereri de rambursare S-a intocmit si depus Cererea de rambursare nr. 3 si anexele acesteia conform Graficului estimativ pentru depunerea cererilor de rambursare. A.9.5 Evaluări interne periodice ale desfășurării proiectului In luna septembrie 2011 si decembrie 2011 au avut loc 2 workshop-uri interne de dezbatere a raportului de evaluare internă a implementării proiectului (tehnic si financiar), unde s-au facut propuneri pentru desfasurarea viitoare a programului de burse postdoctorale. A.9.6 Asigurarea auditării externe a proiectului In urma auditarii cheltuielilor aferente Cererii de rambursare nr. 3 (septembrie 2011), s-a intocmit de catre auditorul financiar extern, Raportul constatarilor factuale. A.9.7 Activități de informare și publicitate Au fost realizate activitati de informare prezentate la punctul 3.6 din prezentul Raport. A.9.8 Ordonanțarea resurselor de orice fel pentru asigurarea implementării continue a proiectului

Page 11: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

11

S-a asigurat fiabilitatea si continuitatea implementarii proiectului prin intocmirea de situatii pentru ordonantarea activitatilor si resurselor finaciare. A.9.9 Asigurarea reprezentării solicitantului în raporturile cu terții A.10 Desfășurarea de activități specifice de informare și publicitate pentru promovarea activităților și diseminarea rezultatelor proiectului A.10.1 Administrarea web-site-ului specializat al solicitantului, dedicat proiectului A.10.3 Organizarea și desfășurarea unor campanii de diseminare (în presa scrisă și audiovizuală) A.10.5 Organizarea de conferințe naționale/internaționale de diseminare a rezultatelor cercetării post-doctoranzilor

In luna octombrie 2011, s-a organizat la Iasi conferința internațională „Economie și cunoaștere”.

Obiectivul principal al acestei conferinţe internaţionale a cercetării economice postdoctorale din România a constat în stimularea dezvoltarii cercetării în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, vizând în special formarea unei platforme pentru elaborarea lucrărilor de teorie economie, metodologie economică, politică economică, modelare economică şi a celor de analiză şi testare economică.

A.10.6 Organizarea a 6 work-shop-uri (seminarii, laboratoare), la nivel national, pentru schimbul de informatii si bune practici in domeniul cercetarii stiintifice economice post-doctorale In luna februarie s-a desfasurat Work-shopul „Tratatul de stabilitate, coordonare si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare”. A.10.7 Promovarea programului Scolii post-doctorale la institutii si organizatii, publice si private

Page 12: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

12

VIII. Modificări ale contractului de finanțare și ale cererii de finanțare

Aprobate Act adiţional Nr. si data ADD Obiect act adiţional

E 2401/23.04.2010 -modificarea procentului finanțării nerambursabile acordată de către AMPOSDRU

E8468/08.11.2010 -modificarea partilor contractante

Notificare Nr. si data notificare Obiect notificare

1100/C/27.04.2010 -devansarea efectuării cheltuielilor de tip FEDR, reprezentând achiziţionarea de echipamente de tehnică de calcul şi a taxei pe valoarea adăugată aferentă (cheltuială neeligibilă) pentru a asigura o utilizare maximală a dotărilor logistice şi de soft, contribuind astfel la buna implementare a proiectului şi realizarea obiectivelor propuse in contract; -prelungirea cu o lună a întâlnirii de debut, întrucât s-a întârziat semnarea Actului aditional nr. 1 de modificare a contractului de finanţare;

2141/C/14.07.2010 -solicitat auditarea externă a proiectului să se desfăşoare semestrial; -reprogramarea conferinţelor naţionale/internaţionale pentru fiecare serie de doctori care finalizează stagiul bursier post-doctoral;

4797/C/02.11.2010 -aprobarea modificării perioadei de realizare a achizițiilor în cadrul proiectului, acestea urmând a se desfășura în lunile 3, 9, 10 ale anului 1, lunile 1 si 7 ale anului 2 și lunile 1 și 4 ale anului 3 de implementare;

6434/C/30.12.2010 -suplimentarea echipei de experți pe termen lung cu 8 noi

membri ce vor avea funcția de tutore și desfășurarea activității „Realizarea programului de burse post-doctorale în domeniul economic”; -vacantarea unui post de expert pe termen lung deoarece perioada de valabilitatea a contractului a expirat;

466/C/24.01.2011 -s-a solicitat aprobarea ca selectarea candidaților pentru

programele de burse post-doctorale prevazută inițial pentru lunile 7, 8, 9 si 10, anul 1 să se desfașoare in lunile 7, 8, 9, 10 si 12 ale anului 1 intrucât în prima sesiune (octombrie 2010) nu s-a completat numărul de locuri (135) prevăzut în contractul de finanțare; -suplimentarea echipei de experți pe termen lung cu 1 nou membru având funcția de tutore.

Page 13: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

13

8777/C/19.12.2011 -s-a solicitat transpunerea bugetului proiectului conform modelului standard, urmare a implementarii mecanismelor prevazute de Ordinul Ministrului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 1527/2010

IX. Stadiul derulării procedurilor de achiziţii

Nr. Crt.

Tipul achiziţiei

Procedura

aplicata

Valoarea contractata

Stadiul de

finalizare a

procedurii

Data

semnării contractului

Nr. contract

LEI

fără TVA

EURO

fără TVA

1. Servicii de publicitate achizitie directa

10.226,19 2.415,97 Finalizată 14.02.2011 78/5

2. Furnituri de birou (papetarie)

achizitie directa

307,06 74,62 Finalizată 04.04.2011 11001246

3. Hartie de scris si copiat achizitie directa

627,50 152,48 Finalizată 04.04.2011 11001246

4. Tonere imprimante/copiatoare

achizitie directa

5.644,03 1.371,51 Finalizată 01.04.2011 19597

5. Componente PC achizitie directa

672,60 165,08 Finalizată 01.04.2011 19597

6. Sistem de videoconferinta

Cerere de ofertă

158.000,00 37.476,28 Finalizată 17.06.2011 579

7. Servicii productie film pentru informare

achizitie directa offline

17.400,00 4.109,49 Finalizată 30.06.2011 158

8. Servicii productie film pentru informare

achizitie directa offline

12.600,00 2.890,70 Finalizată 22.10.2011 168

9. Materiale publicitare si de informare

achizitie directa

7.409,70 1.750,75 Finalizată 26.07.2011 2117

10. Licente antivirus achizitie directa

3.136,80 739,78 Finalizată 29.08.2011 11002563

11. Echipament fotografic achizitie directa

2.337,90 549,77 Finalizată 25.08.2011 1284604

12. Servicii de agentii de turism (bilete de avion)

achizitie directa offline

40.124,34 9.373,75 Finalizată 12.09.2011

50312/50822

13. Servicii hoteliere achizitie directa offline

23.259,13 5.372,24 Finalizată 22.10.2011 2850/230431

14. Servicii de catering achizitie directa offline

17.419,36 4.023,41 Finalizată 22.10.2011 2849

15. Materiale publicitare si achizitie 78,00 18,05 Finalizată 12.10.2011 11003651

Page 14: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

14

de informare - clipsuri metalice

directa

16. Materiale publicitare si de informare - carton color, ecusoane

achizitie directa

96,33 22,29 Finalizată 12.10.2011 12610835

17. Materiale publicitare si de informare - blocnotes

achizitie directa

585,00 135,01 Finalizată 17.10.2011 49560

18. Materiale publicitare si de informare - mapa documente

achizitie directa

8.937,00 2.071,24 Finalizată 13.10.2011 49449

19. Materiale publicitare si de informare - bannere

achizitie directa offline

510,00 117,70 Finalizată 17.10.2011

61

20. Materiale publicitare si de informare - Brosura program, abstracte, minipostere, pixuri albe personalizate

achizitie directa

5.633,75 1.294,25 Finalizată 18.10.2011 2177

21. Ansamblu birou si ansamblu dulap

achizitie directa

18.286,75 4.200,95 Finalizată 10.11.2011 90871

22. Instalatie traducere simultana

achizitie directa

62.590,00 14.378,59 Finalizată 05.12.2011 1086

23. Serv. design si realizare site web

achizitie directa

11.000,00 2.529,90 Finalizată 28.02.2012 508

X. Stadiul respectării graficelor cererilor de rambursare

1. Cereri de rambursare Depunerea cererilor de rambursare se desfașoară conform contractului de finanțare încheiat nr. E 1340/26.02.2010 și nu sunt estimate întârzieri sau abateri de la termenele de depunere astfel: -Octombrie 2010 -Martie 2011 -Septembrie 2011 -Martie 2012 -Septembrie 2012 -Martie 2013

Page 15: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

15

Obiect Da Nu Luna

A fost depusa o Cerere de rambursare in ultima perioada raportata?

X Septembrie 2011 Martie 2011

Care este valoarea solicitata la ultima cerere de rambursare? 2.689.346,04 lei

Următoarea Cerere de rambursare, conform Graficului de depunere a cererii de rambursare, este planificata pentru luna:

Septembrie 2012

Cereri de rambursare aprobate Data Suma

Cerere de rambursare nr. 1 18.07.2011 1 513 621.36 lei

Cerere de rambursare nr. 2 03.04.2012 1 458 233.61 lei

Contracte de echipamente

Urmatoarele tipuri de echipamente au fost achizitionate in cadrul proiectului de la inceputul perioadei de implementare pana la finalul anului II de implementare.

Obiect DA / NU Observatii:

Proiectul prevede achiziţia de echipamente? DA

Tehnică de calcul, echipamente periferice, programe informatice și antivirus

DA Laptop-uri, Desktop-uri, monitoare, imprimante, scanner, licențe, software

Echipament video-conferință DA Ecran LCD, sistem video conferinta

Instalatie traducere simultană DA Pupitru, microfon, casca, receptor, trasmițător, cabină

Echipamente achiziţionate in perioada de raportare:

Nr. Bucati

Observatii

Echipament video-conferință 3 Ecran LCD, sistem video conferinta

Instalatie traducere simultană 1 Pupitru, microfon, casca, receptor, trasmițător, cabină

Echipamentele achiziţionate prin proiect au lipite autocolante cu informarea si publicitatea?

DA Toate echipamentele au lipite autocolante cu însemnele obligatorii ale proiectului

Page 16: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

16

XI. Publicitatea proiectului

a. Care din următoarele măsuri au fost întreprinse pentru a face publicitate proiectului? (se vor introduce toate mijloacele de informare şi publicitate, utilizate conform Cererii de finanţare)

Indicatoare vizibile;

Difuzări media și în presă (TVR Info şi TVR Cultural şi in presa scrisa centrală (Economistul, Curentul) şi locală din Iaşi, Timişoara şi Constanţa);

Confirmări în toate difuzările media (transmiterea de Comunicate de presă către TVR Actualităţi, TVR Info, TVR Internaţional, TMCTv, Antena 3, Realitatea TV, Radio România Actualităţi şi RR Cultural, Financiarul, Economistul, Curentul);

Organizarea desfaşurării unor interviuri, luate de catre TVR Internaţional si TVR Info domnului acad. Păun Ion Otiman (Secretar General al Academiei Române) si reprezentanţilor Partenerilor Naţionali, domnii: prof. univ. dr. Ioan Talpoş (Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara), prof. univ. dr. Vasile Işan (Rectorul Universitaţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi), prof. univ. dr. Victor Ciupină (Rectorul Universitaţii “Ovidius” Constanţa), cu ocazia desfăşurării Conferinţei de lansare a proiectului;

Prezentări în toata documentaţia proiectului

Altele : - Desfăşurarea de şedinţe ale echipei de proiect şi ale membrilor Comitetului de Implementare a Proiectului;

- Întâlniri ale echipei de experţi pe termen lung; - Organizarea conferintei „Economie si cunoastere” in perioada 20-22 octombrie 2011 de la Iasi organizata in colabarare cu Partenerul National II, Univ. „Al. I. Cuza” din Iasi; Desfăşurarea unei întâlniri a membrilor echipei de implementare pentru o evaluare internă a procesului de implementare a proiectului in data de 21.12.2011; - Organizarea dezbaterii stiintifice cu privire la „Tratatul de stabilitate, coordonare şi guvernanță în cadrul Uniunii Economice şi Monetare” cu participarea urmatorilor conferentiari: prof.univ.dr. Daniel Daianu, mca, dr. Valentin Lazea, economist şef al BNR, dr. Ionuţ Dumitru, preşedinte Consiliu Fiscal, prof.univ.dr. Mircea Cosea, prof.univ.dr. Emil Dinga, in data de 23.02.2012; - Gestionarea website-ului specializat al proiectului www.postdoc.acad.ro - Promovarea permanentă a activităţilor şi rezultatelor din cadrul proiectului de către coordonatorii proiectului şi de către experţii implicaţi în proiect, în mediul academic şi universitar, precum şi prin intermediul website-ului proiectului; - Elaborarea şi distribuirea de materiale promoţionale: invitaţii la Conferinţă, Ghiduri de prezentare a proiectului, broşuri, postere.

b. Publicitatea a fost făcută in conformitate cu Manualul Identităţii Vizuale? DA

Page 17: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

17

Obiect DA / NU Observaţii

Au fost numite persoane la nivel de Beneficiar pentru a se ocupa de acţiunile de informare şi publicitate?

DA Proiectul are un Responsabil PR ce se ocupa cu acțiunile de informare și publicitate

Există comunicate de presă în legătură cu proiectul?

DA Transmiterea de Comunicate de presă către TVR Actualităţi, TVR Info, TVR Internaţional, TMCTv, Antena 3, Realitatea TV, Radio România Actualităţi şi RR Cultural, Financiarul, Economistul, Curentul

A fost respectat de Beneficiar Manualul de Identitate Vizuala?

DA

Au existat activităţi de informare şi diseminare organizate (conferinţe, seminarii, târguri sau expoziţii) în care a fost prezentat proiectul si obiectivele sale?

DA - Organizarea conferintei „Economie și cunoaștere” in perioada 20-22 octombrie 2011 de la Iași; - Organizarea dezbaterii științifice cu privire la „Tratatul de stabilitate, coordonare şi guvernanță în cadrul Uniunii Economice şi Monetare”

XII Egalitatea de şanse

În cadrul implementării proiectului „Studii post-doctorale în economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită (SPODE)”, respectiv în perioada raportată martie 2011-februarie 2012, sunt respectate drepturile fundamentale, nediscriminarea și egalitatea de șanse pentru toți.

De asemenea, valorificarea diversității culturale, etnice și a diferențelor de gen sau de vârstă, constituie premise ale dezvoltării unui cadru bazat pe toleranță și egalitate de șanse.

In cadrul proiectului, egalitatea de șanse se manifestă prin: - promovarea oportunităţilor egale de şanse și de tratament nediscriminatoriu între

femei şi bărbaţi în domeniul ocupării şi al muncii astfel încât, în cadrul echipei de management, își desfașoară activitatea 9 femei și 24 barbați din numarul total al membrilor;

Page 18: RAPORT DE PROGRES - postdoc.acad.ro · elaborarea structurii organizatorice și de funcționare a şcolii post-doctorale ... identificarea temelor de cercetare post-doctorala în

UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEII MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AMPOSDRU

Fondul Social European POS DRU 2007-2013

Instrumente Structurale 2007 - 2013

O I P O S D R U ACADEMIA ROMÂNĂ

18

- membrii echipei de implementare, atât cea de management cât și experții, au fost selectați pe baze nediscriminatorii în ceea ce priveşte criteriile de gen, naţionalitate, apartenenţă politică sau vârstă;

- în ceea ce privește post-doctoranzii înscriși în proiect, media de vârstă este relativ scăzută ceea ce denota o dorință a persoanelor tinere în dezvoltarea carierei în cercetare;

- diseminarea rezultatelor proiectului într-o modalitate publică, transparentă si nediscriminatorie.

XIII. Alte informaţii:

Obiect DA NU Observaţii:

Materialele publicitate realizate in cadrul proiectului au fost avizate de către Direcţia de Comunicare OI POSDRU?

X Toate materialele publicitare efectuate în cadrul proiectului au fost în prealabil avizate de către OIPOSDRU