ii itfii im rişjs m i № Invenţia cu care se îndeletniceşte

Edison şi în al cărei succes speră mult, acei miraculos aparat ce ne va per ••' să intrăm in comunicaţie cu morţii, va aduce foloase considerabile politicei ro-mineşti. * * » r * 4 i t ^ * B

Ne plîngem, azi, cu drjpt cuvînt, că bărbatit de S'at de mîna întiia ne Hpsesc.

Maşina nâzdiavană a arhericanului ne va scăpa de acest bocluc. Ţara nu ya mai fi obligată să suporte guverne compuse din mediocrităţi, arivişti cu mîinijungi şi hrăpăreţe, sau incompe­tenţi ridicoli. Dacă isbuteşte născoci­rea lui Edison, vom putea să ne înjghe­băm la cîrma ţârii un consiliu de mi­niştri* lină n lină, bectemis, c re^â-Ca­valer, alcătuit din toate personalităţile ilustre cu cari sa făleşte neamul nostru. Cine ar fi nebunul să mal facă opozi­ţie unui- guvern format din Iun Brâ tianu, Lascăr Cat. giu, Alexandru I -hovary, Mihalake Kogălniceanu, C. A. Rosetti, Nicolae Filipescu, şi atîfea alte strălucite figuri dispărute? Nam mai avea nevo'e să numim miniştrii dintre

l-oamenii vii ai actualei generaţii, ci nu­mai dintre răposaţii glorioşi. Pe cei mai răsăriţi dintre contimporanii în viaţă 'i-am pune secretari generaii, însărcinaţi ori; ecîteori ovr avea de rezolvat o ches­tie grea, să consulte prin aparatul Edison pe titularii ministerelor cari vor fi toţi xiinic adunaţi în consiliu undeva în lu­mea cealaltă I Fiind zilnic in coiespondenţăcu spi­ritele defuncţilor fruntaşi politici ai Ro-mîniei, chiar secretarii generali s'ar pu-1 tea în definitiv înlocui lot prin umbrelei oamenilor celebri cari suut azi în vef | cinica împărăţie, iar d-nii Iorga, Arge-toianu, Mihalake, Trancu-laşi, Mîrzescu, A!-. Constântinescu, etc, s'ar mulţumi să fie nişte excelenţi directori de ser­vicii ori şefi de birou prin ministere. Intr'o asemenea organizaţie ideală, pro­babil un Tăzlăoanu ar fi respins chiar dela examenul de copist, iar d. Vaida Voevod, mai valoros, s'ar sfmţl fericit să 1 se acorde un post de dactilografă ori de biciclist la Prefectura de Ilfov.

Oraţie invenţiei lui Edison, chiar Re­gele Ferdinand, cînd va fi Ia ordinea zilei o chestiune excepţional de grea, sau cînd va fi mai dispus să plece la vlnăteare, decît să se ocupe cu plic-

1 •••• »a ...... T. ._ .„ colegi: Matei Basarab, Ştefan Cel Mare puţina romînească ce a învăţ; (sau Vlad Ţepeş, dacă va fi vreo raz- se preînnumnră printre popi merită bolcevistă, ori cazul negustori-

bine-lor speculanţi în discuţie),

fantă a Romînîei: — Aoh, mister- s'âdreseazâ

lingă fereaslră: ţhe ala ge<' pîna moare de sufocat rnish man; apoi deschide ala

voiască să presideze consiliile de mi­niştri în locu'i, două trei şedinţe.

Ce fericită ar ii ţara romînesscă dată, în împrejurările rp-ave actuale, crapi şi tu de frig! s'ar putea folosi de sfaturile înţelepte Reţetă infailibilă pentru ca aie bărbaţilor noştri politici de altă­dată, de cinstea şi de patriotismul lor I

Ne rugăm fierbinte lui Dumnezeu să reuşească drăcia lui Edison!

Tarascon.

persoane într'im comprriimer să rămîe "exact cîţi călător ca voiajul să se facă co condiţiuni higenice.

Tot inglezu, sireacu î

POPESCU & Comp. — ADAPTĂRI -

AII right!

De cînd c mare lipsă de vagoane, se cSlătoreşte foarte mult. Ce vreţi-? Ii place romînului îm-lv-ut Duvad' , "brutăriile. In Hmpuriie normale dacă vedeai unu — doi intrînd sau ieşind; azi, cînd făina a dispărut., peste gra­niţă, toţi vor piine, de dimineaţă pînă seara şi de seara pînă dimineaţa. Se caută muit ceeace nu se găseşte; iar cînd se găseşte, nimeni n'o mai bagă 'ti seamă.

Cit timp vagoanele n'au avut gea­muri, pasagerii protestau îrttr'una, prin viu grai sau prin presă. Azi...

— Deschide, domnule, geănui că mă sufoc!

E strigătul desperat al unui neno­rocit pasager înghesuit cu alţi şeapte întYun compartiment de şease persoane.

— Fugi d'acolo! Ce vrei să 'ngheţ de frig? protestează pasagerul de lingă geam, cu faţa încotro merge ma­şina.

Şi-aşa mereu: mm — Deschide geamul că mă sufoc! — Ce vrei să 'ngheţ de frig? Pînă ce ambii pasageri ha-ha să se

ia de păr. Intervine un al treilea — englez ră-

mas din vremea mente conducătorul

războiului, ^actual-unei mari socie-

Un leu şl cincizeci exem-

Apare odată pe săptămtnă s Martie.

Jokeu pe metru. De cînd hipodromul de!

şi-a închis porţile, musiu C tea?* întruna. El, care in n'ar fi fost in stare să deo cal d'un măgar, acum e ce lins sportsman. Toată zi alergări de cai . . , , verzi Fără cal simte că n'ar mai ales cînd in pi iâ mi carne de vacă.

Musiu Costică, pe Ungă slujbă de Duminica, ocup' şease zi'e pe săptămînă, ş funcţionar comercial intr'un gazin de pe str. Lipscani.

Duminica trecută, în au selur de cai şi cu banii şti tijghoaua patronului, musiu dus de-a închiriat un cal ieşit să se plimbe călare \t

Un automobil trece'n g< p'âlăturl de „aleea călăreţ Oacî Pfff! pîff!

Calul se sperie—«cucălă şi'n loc s'o pornească duţ bil, de pe cum erea şi log de animal se rtdică pe picic poi— musiu Costică a crezut la cer 1 — revine din nou p pite, apoi, proptindu-se pe dinnainte, saltă dela coadă tcrnlc cn picioarele din'ndă de: „Marş d'acil" exprimat gesturi *We]

Luat pe neaşteptate, mus ca şi cnm un client l'ar fl cl din magazin ca să-i ceară t expus în vitrină, porneşte săge deasupra capului calului, buf! peşte el lat de pămînt.

Un trecător milo9 sare de îl ,

Ii volt sai consoleze, imre-iua: *» — Călăriţi pentru prima oară ? — Ba pentru ultima oară!—1-a răs­

puns sincer musiu Costică, ţinîndu-se cu amîndouă minile de şealc.

Cugetări... cugetate.

Dacă Dumnezeu, în loc să facă sin­gur lumea, ar fi încredinţat această sarcină unei comisii de arhitecţi ofi­ciali— vezi „Refacerea satelor pustiite de război" — s ;gur ca lumea nici azi nu exista.

In câznicie, femeea joacă rolul ecou­lui: tace cea din urmă!

* . ! ol are.

Ora de limba tu mină, ora cînd mi- ' ţii elevi învaţă cum să scrie coreei, si tîtziu, scrisori de dragoste adrejfl te fetelor de prin atelierele de croi-rie. D-nul profesor «p l i că înş'rind vor-;îe ca nişte mărgăritarei I-a luat ne-îstă l'a goană d acasă şi-acum îşi

cneltueşte saliva economisită depe urma certei care n'a avut Ioc.

- Mucles!... Ia să ieşi ia tablă şi să repetăm împreună cele spuse de mine pînă acum.

Elevul strigat calci croncănind de parcă ar umbla călare. Colegii din bănci bufnesc pe înfundate,

lată'! pe piedestalul de lingă Ubla neagră, smirna, scăpărînd din ochi.

D-nul profesor începe: — Am spus că limba romînească

este una din cele mai frumoase limbi... l'a se întinde...

— c a Ia cîini cînd le e sete şi le-atîrnă limba afară din gură! — îl corn pledează Mucles în hohotele de rîs ale şcolarilor.

D-nul profesor s e 'nfurie — şi cu drept cuvînt:

— Idiotulel Măgarule! De cen'aştepţi iutii să isprăvesc?

Reluîndu-şi calmul: — Ea se întinde între noile hotare,

cuprinzînd şi ţinuturile dezrobite de sub! domnia maghiară şi cnutul mus-călesc. In vorbirea curentă, foarte rar

un leu ş i cincizeci exem­plarul.

Apare odată pe sâptămfnă: Hârtia.

şt MUJICII , ituuiv;.... v i " *" -biect" ?

— Da, dom'le profesor. Subiect este vorba aceea din propoziţiune despre care vorbeşte predicatul.

— Bine. Să'ţi dau un exemplu; Casa arde". Care-i subiectul?

— N'are subiect. — Cum n'are, dobitocu'e? Subiectul

nu e . .cast"? — Cum o să fie, dacă a ars ?

Nae D. T ă r a n u .

Mostre de „poezie nouă" Fiindcă Miiiukscu a avnt, între al­

tele, odatâ, fantazia să stea „de vorbă cu el însuşi" (noroc că a fost cevă trecător) — imitatorii fui, acuma, nu se mai mulţămcsc numai cu atîta, ci, pen­tru ca să-şi facă marţ maestrul, se a-pucă de piept, se ceartă, se iau de păr, — nu între dînşii. căci asta ar putea să fie tot atit dc bine şi de „şcoală veche", — ci.... ei pe ei înşişi. In privinţa aceasta recordul, pînă a-cuma (adică vreau să zic că nu-1 so-cbt definitiv), 1-a atins uu poet de ul­tima modă, care într'o revistă iiterară ne serveşte, Ia repezeală, următoarea bazaconie:

Mă caut lacom, ne'mpăcat. mereu, Mă vreau,

^Mâ chem pe mine însumi, eu, — Par cînd mă întâlnesc Ia întâmplare

'n cale !'•.•! nopţile păd iilor spectrale Ale vieţii ne'n;elese şi brutale, Ca u:i strigoi, Eu mă reped eu spaimă înapoi Şi mă topesc In negurile grele, Fulgerat de o chil morţi de vasilisc, De 'ngrozitorii ochi ai arătării melc...

Comedia se isprăveşte aci. Ea n'are alta urmare, cel puţin în spovedania poetului.—Vă mai aduceţi aminte de cellalt fcare „se exicnuă" cufutidându-se „într'o prăpastie vertiginoasă pare şi fără fund", pentru ca „în zorii dimineţii* (nu ai serii) să sc trezească cu pole­nul crinilor pe pernă.... Ceslalalt spune numai că „se vrea" pe el însuşi, la­com, se cliiamâ, — dar când dă cu o-chii „Ia întâmplare" de el însuşi, se repede înapoi cu spaimă... „Nu pot, nu pot, şi simt câ mă topesc", — ex­clamă îngrozit de pVopria-i arătare... Şi

jură;—-„Mâi strigoi, lunatec fă-de rele, urltule vasilisc cu ochii

morţi şi 'ngrozitori..." Şi nu sc mai vrea, probabil,

Aceasta să se cheme „o poezie nouă"?.. Ca formă poate, dar ca fond — dc geaba poetul caută să-l învălulască în toate marafeturile „pădurilor spectrale" şi ale" „vieţii neînţelese şi brutale",-căci răposai, Aîbuiescu, adevărat atrt goi, se ridică şi protestează:

— Pardon! 'Păi asti am spus-o eu de mult, mai simplu, fără atiteâ zor­zoane, dar, cred, şi mai expresiv, când am compus celebrele versuri:

Stau In cale, şi mă mir. Şi-mi dau singur cu Şecspir.

Ion Grămăticu

Administraţia „FURNICEI" crede cu face o plăcere cititorilor anun ţându'i că d. GEORQE RANETTI. care din cauza altor ocupaţi un* politice şi literare, nu mai putea da revistei noastre decât o cola-borare restrînsă, şl-a reluat, cu în­cepere dela numărul acesta, locul său în direcţiune împreună cu d. N. D. TĂRANU, ca şl în trecut.

..FURNICA", reorganizată pe a-şi baze ce au contribuit la

succesul său unic în analele pre iomadare romîneştl t imp

de cincisprezece ani, se înfăţişează ticului cititor cu forţe re-

împrosp ate, şl nu se indoeşte că va fi înconjurată de vechile'i s im­patii pururea credincioase.

Potr ivi t înţeleptului adag iu bă ­t r ânesc

^ Celebrele Să se spele, Cele bune Să s'adune!

re luăm programul nostru iniţial simplu şi coprinzător:

Să p rocu răm cititorilor citeva momente d e distracţie pură şl Bă­ţoa să , descre ţ îndu- îe frunţile de multplele griji a le uno r vremur i a n o r m a l e , fără nici o părtinire pă­t i m a ş ă în t r e diferitele partide po­litice s a u âşa zisele „minorităţi etnice", cari toate în definitiv sunt petece indispensabile fără d e cari făloasa manta de purpură a Ro­mâniei Mari s ' a r risipi sdrenţe pe drumur i , şi noi toţi am rebegi de frig.

Hai să rîdem ca s ă ne încălzim.

••I fi verijoara. »см» ее p. iir#ie

R E Z O N !

— Madam Pcpescu , am auzit că vrei să divorţezi. . . — Nu... atlt timp cîi bărbatu-meu va avea cel puţin un

pr ie ten, nu divorţez l Desen de F. Şirato

likijereeajife ШШ Ţară nouă, Romtnia a răsărit în

cîteva decenii—cura America ă crescut, într'un secol, pe pampasul uriaş a cărui linişte sălbatecă abia la intervale o siîşia ţipătul cîte unui arămiu de Piele Koşie în goană de pe bizonii, rănit de săgeată.

ŞL în ce priveşte capitala, Romînia, aiara de ceeace intră în atribuţiile pri­măriei, a ajuns la aspectul oricărui oraş european—de unde, nu mai departe de cît acum 50 de ani, părea o mahala curăţică din Stambulul excentric.

Pentru cine n'a apucat Giaferul şi Dîmboviţa pe la poalele otelului de Frcnce, Vadul Sacagiilor ori pe Stan Ţăranul cu al lui „Dulap" pe timpul sărbătorilor Inviersi. să înscriu aci un moment de isterie retrospectivă.

Acolo unde e ăzi In rdahe — cum ?' zice lui Radu de cînd a aiuns despot al locantelor naţionale — era Costiche.

Coatache era fratele Iul lordache. Numai după ce a murit Costadhe a

intrat în scenă lordache, cu ai lui mi­titei de pomină.

lordache, pe la 1872, era patru pră­jini prinse între ele printr'o pînză de rogojini.

Aci, la lordache, vensa, subt umbrar, vara şi iarna, С A Rosetti, de'şi ci­tea, în primă lectură, producţiuniie i poetice, ca sâ ia părerea prinţilor li-teraturei înnainte de a le ghemui sub teascul tiparniţei lui Winterhalder.

Aci dedea cîte o raită Vasile Co-gălniceanu cînd îi trebuia, pentru a doua zi, numărul reglementar de depu­taţi pentru a prezintă în Camera con-servaroare, cîte un proiect din iniţia­tivă parlamentară.

Aci 'şi făcea vacul Marin Naţionalul, prietenul lui Cuza; Nae Dimancea, be­njaminul Iui Brâtiauu, vizirul; Valenti-neanu, condeierul partidului roşiu; şi Pundescu, al Telegrafului director; şi lZmil Constineccu, corector la Romtmil: la intervale, Ion lonescu—De Ia Brad; şi, prin unghere, ca unii cărora vîrsta nu le dedea nas să se amestice în ce­naclul oamenilor în ilichie: Scurtescu, 'Ohedem, Mumuleanu — şi, într'un cu-

Un leu şi cincizeci exem­plarul .

Apară odată pe âăpiămfnă: Май*»

vînt, toţi cîţi, la liberali, scrls-au ver­suri ori proză, începînd dela Şapte Nuci şi pînă Ia Mazar-Paşa.

Adunarea asta, din care avea sâ se recruteze, cu vremea, minişiri, diplomaţi, milionari, clienţi pentru Balamuc şi muritori de foame; adunarea asta, Ia care, de regulă plătea unul sau cîţi-va nu­mărul de sfanţi necesari ca să acopere legiunea de cîrnaţi ce se îngurgita vorace dc către oameni cari, în general, nu se saturau de cît de la masa altora; adunarea asta o ţinea trează — ca să întrebuinţez un enfemism politicos —-Florea Cercel, un lăutar subţire de prin

gropile lui Ouatu, cu un ţambalnglu orb, un fel de fenomen muzical pe vremea cînd Iui Carada abia 'i mijhu tuleiele.

Cînd se 'nfierbînla... ţambalul şi adu­narea, vestită că tabacii sunt gata să intre în acţiune contra oligarhiei lui Hiotu, se scula, ca un singur om, ca să pornească, în cruciadă, într'u cuce­rirea iibertăiei, egalităţi, şi a fraterni­tăţii—eşla, de după rogojină, Nekiper-cea, cu lista de bucate care a făcut succesul fenomenal al colibei pe care lordache avea s'o lase lui Radu sub forma de templu al lui Bachus, templ**

0

care, din punciui ue v c u c i c di pisju-rilor, dă puncte înnainte lui Paillard dela Paris.

Ţuica lui Orăşanu, se numii: repu­b l i c a n ă ; ardei, foc central; ocaua cu borvisul respectiv, baterie, cîrnatul, mi­titel; cel cu piele, patriciat;—şi scobi­toarea de dinţi : baionetă.

Picoli, sub rogojină, erau Andreiescu şi Enescu de azi—iar chibiţ permanent, obŞgat să plătească, regulat, ca preţ de intrare patricienii, lui Costinescu şi republicanele lui Marin Naţionalul, era studentul de pe atunci la şcoala lui Davil.t, care avea să devie, pentru vre­mea Iui, învăţatul şi preţuitul de toţi doctor Severeanu.

Cită apă a curs pe •' Dîmboviţa de atunci—fi ce a făcut Iordache, pentru Radu, din şandramaua lui Costache !

Cosi va ii mondo, bimba mia. Oc togena ru l .

1 azia'jaiiu r o au unui uni uuiut i ministeriabili ai partidului cari, văzînd că Ii s'au înfundat cu chilipirul permi­selor de import pentru mătăsuri şi şo­colată, au început să speculeze pe copiii bogaţilor, corigenţi la matema­tică ori latină, sau ameninţaţi sâ ră­ni tic repetenţi ?

In tot cazul, ideea e ingenioasă. Iar trecerea d-lui Tăzlăoanl dala Indu­strie la Instrucţie va satisface pe toţi cari cer remaniersa ministerială.

In ultimul moment aflu că d. Tăz-

Iristrucţie, şi nici măcar la judecat de Instrucţie. El a reintrat în guven Ministerul de Lucrări Publice.

Prinţul Ghyiza

^Revista „FURNICA" Director i : G. R A N E T T I . - D . ŢĂRAN

Apare în î iecare i?.zx\\ — Preţul: 1 l e u 5 0 bani loaaa

Abonamentul: 75 lei pe an; 38 lei pe şc luni, plătit Înainte prin mandat poştal

Bucnreşt Revista adresat:

. F U R N I C A " .

U.n teu $i cincizeci e s î & K i -

p№roi. Apare odată p e s ă p t ă m l n ă :

Hârtia. ' - f ' l-l • I lllll Fl.l III

lli» traii Instrucţie Organul guvernamental „îndreptarea"

publică în fruntea informaţiunilor ur­mătoarele :

„Meditator serios prepară elevi curs primar, secundar, reuşită asigurată, pretenţiuni modeste. Adresa: Popovici, Partidul Poporului, Academiei 8."

Acest „meditator serios", care ga­rantează succesul elevilor preparaţi de el şi care îşi dă adresa Iz Partidul Poporului, mi se pare suspect. Bănuim că este un nou Schuller care, prins cu permisul în sac la Industrie, şi profi-tînd de faptul că pe nemţeşte „schuller" însemnează>„şcolar", încearcă acum să opereze la ministerul Instrucţiune!'.

Domnul P. P. Negulescu, titularul dela acest departament, să mediteze serios asupra cazului acestui meditator serios. Pe ce temei asigură el reuşita elevilor, în schimbul bine înţeles al unui şperţ convenabil ? Probabil, acea­sta siguranţă nu M-o poate da decît ingerinţele guvernamentale asnpra con­ştiinţei profesorilor spre a'şi modifica notele din cataloage conform interese­lor influentului meditator averescăn. Cine-o fi ăla? O fi poate însuşi d.

La Palatul Poştelor

— O-la şef, vă r o g , să'mi expediaţi un pachet de zc c!

— Zece chSioî... Ku p o t : e prea mult... — Adică, dunieata, om sdravăn, nu p o f i E — Ş» e« " P

tn sp inare de cînd m'am n ă s c u t ! ! ^ d e A_ M u r n u

— Domnule primar, o delegefie de cetăţeni a venit să se pl lngă Ca fnceput frigul ţi n'au lemne.

— ia-l la goană... ca să se încălzească I

I WIIIWIMI 9.W

Sunt silit să-mi caut subiectul tocmai lumea veclie, ca să scap de obse-

anea d-lui Tăzlăoanu — căci, attta a is stăpînire, frăiuţul acesta, pe spi-ul public, în Romînia Mare, în cit, jră de „Prin noi înşine", formulă cu re d. Vintilă Brătianu aminteşte ope-iile economice ale „fostului şi viito-ui ministru" al lui Rusu Abrudeanul— :olo, nu poţi să citeşti nici „caza-" fără să dai de numele titularului a departamentui lui Schuller. 5ă vorbim, dae, despre ce era în :kime. •"emeia.... - Na-ţi-o frîntă că ţi-âm dres-o! amestecă Maclie, care citeşte peste ăr improvizaţia mea. Păi, muierea îcstie din vechime ? - Unele, dragă Maclic, sunt de pe ici, dar s'au meremetisit ca Teatuul ional, ca să-şi dea, pe din afară, de „templul al Artei".

işa dar, femeia era şi în vremea de mit tot cum e azi. - Cu tocuri luchenz? - Da. - La Ghete ? - Ba, Ia galenţi. - Şi? - Şi purta unghiî lungi. - La picioare? - Nu. La mîini—că-ţi spusei, doar: besc din vechime, nu de acuş. - Dar brasieră purta? - 'n tu! - De ce ?

Fiindcă, p'atunci era... lume Ia con—n'aveau nevoie, femeile, să în-buinţeze artificii. - Dar buzele 'şi le boiau? - Ca bojocul. - Şi pe obraz? - Pe obraz puneau atîtea alifii în

Marţial zicea, galant, unei metrese cunsă sub sulimanuri: cum eşti tu realitate, nu'mi place mie; şi cum

ii place mie, nu eşti tu, cînd e Ia o Jică. - Coltcremuri, însă, sunt sigur că

'aveau! - Da de nu! Se ungeau pe mutră

Un leu şi cincizeci exem­plarul.

Apare odată pe săştămlnă: Hârtia.

c u . . . emulsiune de taur tînâr.'ca să scape de pistrui — şi orgolioasele cari voiau sa subjuge pe imperator, se un­geau cu grăsime de crocodil şi cu alte delicateţuri.

— Dar pudră? — Ce nevoie aveau de pudră cînd

ieşiau în lectică zugrăvite ca o colivă? — Aşa, ca să miroasă plăcut cind

ar fi la un deci. — Pentru asta aveau parfurnuticum

n'au ajuns să fabrice chimiştii din ziua de azi

— Parfumnrl, pe v.emea a ia? —. Pe vremea aia, frate Mache, era

Desen de A. Murnu

o breaslă anume, cum sunt azi bărbieri, cari aducea din Orient tot felul de mirodeni — cum aduce Dumilrescu-Mi-litari sardele şi măsline şi făceau un negoţ parai :u cum face azi cei cu permisuri de export. Şi palricienile atita abuzau de produsei? un uentari lor acestora, în cît tedur^-a cnpnlcind treceai pe lingă ele pe Via Apia, cura se mimia, la R01113, Şosea ia Kisstlcf.

(— C'i la noi, va să zică? - Ca Ia noi şi nu prea Acolo, ro­

mana, pe care patru pai ţi uriaşi o plimbau pe umeri, in lectică de catifea, cu ciucuri de aur, pe cînd ea, cas i ' ş i

-

Niţă Scăfîrlic, magazin de coloniale şi delicatese, a chemat doctorul şi sc spovedeşte: mă doare ici; mă ţine colea; mai niţică tuse, mai niţel năduf— insuficienţele care se grămădesc cu lo­pata de la o vîrstă în colo.

«* Păi, dumneata, domnule Scăfîrlie, nu respecţi ni i una din regulele higie-nei, îi zice medicul. Nu te mişei cu anii de după tejghea; mănînci ca un lup, bei ca un burete— şi singele 'I laşi de Se grămădeşte pînă încetează de a fi curgător.

— Păi, ce să-i fac eu, domnule dof­tor, dacă aşa 'i-o fi lui dat de la Dum­nezeu I

— Nu'i e dat aşa. neică Scăfîrlie. Că, dacă 'i-ar fi dat să stea ca apa din eleşteu, n'ar mai fi om sănătos pe lume. Dar dumneata nu te ţii de regulă.

— Ce reguiă, nenişorule! Nu mă culc şi eu ? Nu mă scol şi eu ? Nu mă duc la biserică şi eu, ca tot creştinul? Ce să mâi fac ca să fiu în regulă cu ce zici dumneata?

— Să umbli. — Şi prăvălia cui s'o las? — Cui oi şti. D:r omul « dator să

facă şi sacrificii pentru sănătate. — Cum ? — Du-te la Constanţa şi fă două­

zeci dö băi.

Au încărcat un vagon, alde Scăfîrlie, cu coşuri, cu pachete, cu, legaturi şi cu cufere. Şi au plecat pe lâ Sfînîâ Mărie —el, cocoana şi o slujnică bâ-trînă care să le robotească prin căsâ.

Şase zile au făcut, zi şi noapte, astă vară, din Dchiu şi pînă la Kiustange, în picioare, nedormiţi şi călcaţi de cei cari, neavînd loc în compartiment, şe­deau călare pe pasageri. Pe la Cerna­voda, s'ar fi dat jos ca să se întoarcă o casă dacă ar fi putut sparge zidul celor de pe scări ca să iasa din vago­nul de tortură.

Peste o săptămînă ajunseseră, în sfîrşit.

Loc» Ia han, nicăiri. Ameţiseră urnblînd cu câlabclîcul în

spinare, pînă s'a milostivit un tătar să le închirieze o tindă.

Se făcuseră şapte zile de strapat şi cu şapte cît avea să coste întorsul, făcea două săptămîni de hai-hui, în care vreme tejgheaua avea să rămîie pe tnîna Iui Tase, băiatul de prăvălie.

Dimineaţa la Mamaia. Scăfîrlie, cu un testemel pe cap ca

să uu '1 dogorească soarele, în apă pînă sus de genunchiu—şi cu pîntecile ameninţînd plaja toată; cocoana, pe ţărm, cu ochii în patru, ca să nu 'i se prăpădească odorul.

Scăfîrlie se bălăceşte. Cocoana cu­getă.

Pe la o vreme, dumnealui, rebegif

:oiitiiieiit. sahd tic . . . . « n u , . , , niimneafi, sătulă de

gînduri, sc oprise cu judecata la o soluţie.

— Eu ies, zice Scăfîrlie. — Ieşi, dar să intri iar, zice madam

Scăfîrl e. —• Păi 'mi e frig. — Lasă că te ncălzeştî. — №0 să fac şi mîine una? — Pînă mîine, Dumnezeu ştie! — Cum, adică? — Uit'-tc cum: făcuşi una—nu e a s a ? — Ei. — Mai fă una. — De ce? — Ca să fie două. — Să fac doud băi pc zi? — Fă. Că n'oi crăpa) doar. — Iaca 'ţi fac gustul. Şi Scăfîrlie intră iar în apă. Peste cinci minute, — Ies, bobocule. — Ieşi, dragă. — Acu e mai căldicel. — Vezi bine. Mai intra odată, câ

tot te ai obicinuit cu apa rece. Şi intră Scăfîrlic iar, şi iar ie«e, şi

madama iar îl trimete. Pînă pe seară, băcanul intrase şi

ieşise din apă de douăzeci de ori — pe cînd muierea, pe nisipul de pc mat, număra cu blgăre de soaruă: una, două, t re i . . . pînă ;fa douăzeci de băl, atît cît-i recomandase doctorul.

— Mîine plecăm, ziiîe Scâfîrlioaia, stara, cînd se adunaseră ghimotoc, ca să mănînce din legăturică, în tinda tă­tarului.

— Plecăm, vezi bine, că am tăcut două zeci de băi, confirmă, bucuros băcanul.

Şi au plecat. Au făcut opt zile pe. drum, cu cîte o duzină de soldaţi pe genuchi — şi a pătimit Scăfîrlie, de reumatism, pe urmă, pe lîngâ meteh­nele cu care plecase, pînă cît p'aci să-i sară ochi din cap.

Şi'ocăra pe doctor: —- I-am spus să'mi dea prafuri, dar

cu cin'să te înţelegi! Una-două, să fac băi, Ia Constanţa; una-două,să fac băi!

Iaca Ie făcui. Cu ce m'am ales? Că'mi plesnesc luminile ochilor de durere I

— Dacă te iei de pe doftor! îl ţine dc rău dumneaei. Ţi-am spus să as­culţi şl d'ale muierei una — dar cui să spui! Daca te luai de pe mine şi cădeai la daruri, nici habar n'aifiavut.

Acu, satură-te de băi! — M'am săturat, dragă; că mâ dor

buricile deştelor, de par'că mă'nţeapâ cu ace-

— Satură-te, nenicule, fir-ai al dra­cului cu doftor cu tot — că, de văi­cărelile dumitate nu pot închide ochii toată noapticica.

— De, dacă te iei dc pe muscă. . . pe limba ţârei de Mitică Clondir

ţie mîinile la răcoare, sc juca, tolă uită pe perine, cu cîte un şarpe do­mesticit, romana asta era nevasta unui aWcanus, spre pildă, care aducea, de Ia răsboiu, prăzi cu cari ar fi putut îmbrăca în nestimate o centurie de soldaţi — nu ca Ia noi, unde dama pe d r e o răstoarnă automobilul ministe­rului de răsboi se constată că c ju­mătatea unui sublocotenent dc admi­nistraţie sau protejata a doi-trei şefi de birou de la Refacere.

— Ce'mie baba Rada, ce'mi e Rada baba?

— E niţică deosebire, ori şi cum, Mache. Pe urmă, ale cari purtau un­ghiile lungi, aveau duzini de sclave pre­puse la trebuşoara asta: o aşteptau la eşirea din bale, şf, cu instrumente a căror fîneţă ar uimi pe Beer, o luau jn întreprinderile şi o manucurau pînă cînd ii făceau degetile ca foaia de trandafir — pe cînd la noi, astă-zi, nu trebuie să te uiţi d 'aproape, ca să vezi, pe sub unghiile de cadînă ale frumoa­selor vinovate, resturi de ceap?. de la bucătărie sau • ei puţin mâtreaţă dacă nu chiar doliul lăsat de cenuşa cu cart' au frecat tacîmuiile.

— Pe urmă? — Pe urmă ce să'ţi mai spui, dacă

ou m'ai lăsat să atac subiectul pe care'roi propusesem să-1 desvolt!

— Aaşa te am pomenit: ţîfnos! Dar să te mal întreb una: cum le

venia, rogu-te, cocoanelor ăstora, cînd, ajunse de vîrstă, nu mai puteau, nici cu meremetul unguentariilor, ascunde ireparabilul ultragiu?

— Nu ştiu, Mache, fiindcă e cam mult d'atunci; despre una, însă — o grecoaică — se povesteşte că ajunsă de ani şi cu infirmităţi cari nu mâi în­găduiau doruri şi speranţe, 'şi a luat oglinda, â înfăşurat-o într'o Furnică de pe vremea aceea şi a dus-o de a făcut-o danie Afroditei, zicînd oglin-zei, la uşa templului:

— Cum eram pe cînd îmi steteau stratioţii ia picioare, nu mai poţi să mă arăţi tu; şl cum mă arăţi tu acu­şica, lehamitei

— In greceşte? — Aşa cred: fiindcă, p'atunci, mi­

norităţile nu dobîndiseră încă autono­mie.. . Caius Mucius Buturugă

Cu acest număr se înehee anul XV. Toate explicaţiile şl legendele desemnelor o-riginaie sunt date de N. D. Târanu.

ORIGINALE —

din Olanda — {ara brânzei nume. Ce brfnză va face la a-i altă mfncare de peşte lă). u flautul în faimoasa orhes-irmonicel. Iar cînd oboseşte tucă necăjit flautul de coadă ă conducă pe ceilalţi, instru-zical înlocuind ocazional ba-lelmaistărului. Vorba cînte-

Şt-Ary mă! Şi-Ary mă! Şi-are Lauwe-le, mă!

! a făcut cunoştinţă c'un vestit :alic, mare amator de muzică

recomandaţiile obicinuite, fâ-anţuzeşte d'un prieten comun, ! îl invită să vie s l ia masa , la el acasă: aţi face mare plăcere!... rog: plăcerea e reciprocă!

i ales dacă aduceţi şi flautul 1 ' muzicant, ghicind intenţiile tlui, s'a scuzat politicos: ;rct. Flautul meu niciodată nu la alţii!

joarâ naivă, care ai tăgăduit .ti că o să te duci să'I vizi-

acăsă, fără să spui nimănui

— Colosal! De cînd umb! culeg impresiile unui aviator smeer debutanfn meseria lui! Ia poveSteştc'ml şi mie cum s'a îniîmplat.

— Foarte Simplu. Mi-âm pus aero­planul intr'o căruţă şi am pornit la gară.

~- La gară ?! — Fireşte: de-acolo pleacă toată

lumea în voiaj I — Urc aeroplanul în-tr'un vagon de marfă, mă sui şi eu In-tr'un vagon de ci. I-a, după două zile de drum ajungem sdiavent-sănătoşi la

— Taci, măi Şi tu numeşti asta un voiaj în aeroplan pînă la Iaşi?!

— Eşti un prost, Ionescule! Euţi-am spus c'am fost la Iaşi cu aeroplanul nu în aeroplan!

Modern.

Şi cl şi ea sunt tineri. Ea e El, fn-tru cit priveşte îndrăzneala; El e Efl .. ca slăbiciune.

Ziua logodnei. Ea s'a îmbrăcat ia modă, tără că­

inase subt rochia lipită de trup. Intîmplător, singuri. Ea fţi aranjează zulufii la oglindă.

El stă la spate, p'un fotoliu, cu ochii holbaţi la rotunjimele precise, bombate subt cordonul rochiei.

Ea îl observă în oglindă.. . întreabă mîndră:

— iţi place toaleta? — Oh, domnişoară, în anatomie ştiu

câ-i zi. e altfel! — duce el mîna la jjură, ruşinat că fusese surprins.

a, însă, să iei şi-o bueati de ^ ultima...

întîinplâtor, ţi se va întîmpia e Ierni şi totuşi vrei să ţi se

după, pune tămîia să arză une aprins. Vei avea iluzia că năritat trecînd pe la biserică.

Ut aviator.

ici, adevărat că ţi-ai cuiapă-eroplan? r'că eu sunt sărăcie ca tine!

să faci cu ti , mă? ho, tu să ii sănătos! Am fost ă la Iaşi. ă la I a ş i ? ! . . . Cind mă, că zut nimic scris in jurnale?

.... a proprietarilor spoliatori şi d'a-ceea cred că merita să-i cunoaşteţi şi d-v. păţania.

S'a mutat dc Ia liotei acum trei luni, în ciuda d lui ministru Ttancu-laşi care comandase, —vineee ! — că'n semestrul curgător „nimeni nu mişcă". A găsit cameră mobilată Ia un pro­prietar bătrân, însurat de curând c'o fată tânără.

El fiind sărac, ea neavînd zestre, ca să-şi constitue dota trebuincioasă alimentarei soţului legitim, i-a cerut chirie tocmai una mie lei în cap. Atât de sdravănâ a fost lovitura,—în cap— că viitjru! locatar, simţind cum i se îmoae

buzunarele pantalonilor ca să-i pipâe... şi-a scos din fiecare câte o hârtie de cinci sute lei, plat* înainte pentru trei­zeci de zile.

Casa mai avea Încă trei chiriaşi, trei pârliţi dc chiriaşi familişti, râmaşi în virtutea faimosului decrel-lege.

Deunăzi, implinindu-se trimestru!, tom­naticul proprietar s'a dus Ia tânărul chiriaş, sir.giuul burlac dintre locatari, şi i-a spus :

— D ta o să trebuiască âţâ te mup*f Să vrei să mai stai, nu te ţiu eu

— De ce?... Slavă Domnului, chiria v'am plătit-o foarte regulat.

— Dacă însă ţii mult, eu nu mă opun. Rămâi chiriaşul meu, cu o con­diţie: pe viitor, în Ioc de o mie de pe lună, o să-mi plăteşti două mii.

— Domnule proprietar... — se h bâe condamnatul fără drept de a

— la lasă-mă în pace cu văicărel dumitale: parcă u'am aflat eu und» şterge nevastă-mea noaptea, când doi

— La mine ? I — Mi-a spus-o chiar vecinii: ci

nu pot să docrmă din cauza d-tde. — Din cauza m e a ? ! — Şi a ei. D'aia iţi măresc chiria:

să contribui şi d-ta cu ceva fa chei-tuelile de divorţ!

Nae D. Ţăranu. ••••••I ..>..»«' l>>»> ......

Cuvante den Batreni ühici-gliicitoarea mea: desfiinţatu-s'au

sequeştrii judiciari au b a ? Am pus această întrebare spinoasă

şi am oferit că vălărie celui care 'mi o va desîega lămurit, pentru că eu am citit şi aşa şi aşa, — că, adică, şi s'a desfiinţat şi nu.

Aşa, de-o pildă, Ptttol Block, socie­tate cînd-va nemţească* nu mai arc acum sequestru, ca una ce e a d-lui Marâmureş-Blsnck; pe cind Steaua Ro­mână, pururea a lui Deutsche Banck, păstrează pe d. Osiceauu, cu-;sute do mii de Iei pe an. Tot aşa evr Loteria lui Schröder, de unde d. doktorCreangă face, pruncilor, educaţie civicii; tot aşa cu berăria lui Czell, unde d. Rusul Abru-

Un leu şl cincize»! exem­plarul, ţm

Apare odată pe săptămlnă: Hârtia.

i