I.INTRODUCERE

CerseiLannister:Wordsarewind.Wordscannotharmme.GeorgeR.R.Martin,ADancewithDragons

„ScriePlutarhu,vestitistoric,laViiațaluiAlexandruMachidon(...)căhărniciaîmpărațilorșidomnilormaimultusăînțălegedincuventelelorșisfaturigrăitededânșii,carecumșipânăcâtaufostu,decâtdenrăzboaiefăcutededânșii...”

MironCostin,LetopisețulȚăriiMoldovei„Suntdouăpersoane înale căror vorbenu trebuie să sedea

crezare,căcisunt înstaresăfacăastfel încâtcalulsăsecertecucăruța”.1 Izvorât dintr‐o inconfundabilă înţelepciune orientală,sfatulpecareundregătorotomanîldădealuiVasileLupuparesăsugerezecăvorbele,mânuitecumeșteșug,potfi într‐atâtdepericuloase, încât să transforme neverosimilul în realitate.Răspunsuldomnuluis‐adoritafiliniștitor–„Nuștițioarecănoinuavemîncredereînvorbelenimănui?”–,neîncredereaapărând,aşadar, dreptpavăzaperfectă împotriva cuvintelor înșelătoare.Totuși, cum puteau fi identificate acestea din urmă? Cum seputea ști dacă „cuvintele mângâioase”2 erau menite doar săflateze ori chiar să adoarmă vigilența interlocutorului? VasileLupuparesăafirmecă,purșisimplu,nuareîncredereînniciunfel de vorbe, indiferent de cine le rostește. Domnul secontrazicea însă singur în aceeași scrisoare, atunci cânddădeaseamăde cinstea cu care îl tratase pemesagerul demnitaruluiotoman, un anume Ionașcu. Onorurile se datoraseră nu numaipersoanei care îl trimisese, ci și calităților emisarului căci,potrivit lui Vasile vodă: „Ionașcu (...) este iscusit în vorbe și îndiscuții și e o persoană înțeleaptă”3. Protagoniștii dialoguluiepistolarerau,prinurmare,deacord.Cuvinteleerauputerniceindiferent dacă erau folosite, asemenea lui Ionașcu, cu1Documenteturcești,I,doc.173,p.175.2AxinteUricariul,Cronicaparalelă,II,p.17.3Documenteturcești,I,doc.173,p.175.

12 | Ovidiu Cristea 

înțelepciunesau,asemenearăuvoitorilor,închipperfidpentruastârnidihonieîntrecalșicăruță.

Câtevadeceniimai târziu, autorul anonimalunuipanegiricînchinat lui Constantin Brâncoveanu împărtășea ideea puteriicuvintelor:„Maitaredecâtcuvântulnemicanueaste.Căadevăratcăpreomulţimedenorodprecareanuoareputeanenumăratăsabiesăosupuie,iarăuncuvântsinguropleacăsuptvoialui,orispre rău,ori sprebine şipre inema ceapreablândăo facemaisireapă decât toate ceale sălbatece, iară pre cea sălbatecă şiîmpietrită o mangâie şi o îmblânzeşte”4. Spre deosebire decorespondentulluiVasileLupu,autorulanonimalpanegiriculuiîmpinge lucrurile și mai departe. Cuvintele nu numai că auputere, dar sunt precum armele. Pot schimba binele în rău, șirăul în bine, pot transforma furia în blândețe și reciproca, potaducesupunerecelorneîmblânzițidesabie.

Teoria pare confirmată de practică. O scriere prea puținfavorabilă luiConstantinBrâncoveanuîl înfățișeazăplângându‐se marelui vizir în ajunul expediției din 1711 „că nu poateîndeplini poruncile cele atât de trebuincioase sultanului (...)fiindcăDimitrieCantemir,domnulMoldovei,ascosvorbăîntoatăValahiacumcăelestemazilitdindomniedecătrePoartășicăvafi,înscurtăvreme,prinsșitrimisînlanțurilaȚarigrad”.5ZvonulpareînfragmentulcitatsăfiparalizatȚaraRomânească.Vesteacă domnul va fi mazilit i‐ar fi făcut pe supușii săi să nu maiasculte poruncile primite. Rezultatul ar fi putut fi fatal pentrudomn, căci neîndeplinirea poruncilor padișahului ar fi avutrezultatulprezisdezvon.Cerculparesăseînchidăperfectgrațieunorcuvinteabilîmprăștiate.Șitotvorbelemeșteșugitmânuitear fi avut, la sfârșitul campaniei, un efect devastator, cândBrâncoveanu„arfirăspânditzvonulcelmainerușinat,scriindlaVeneția șiViena și înalte țăricreștinecumcărușiiaucrezutcăvorînfruntașiînfrângenebiruitaputereasultanuluicustacanelelordevinars.”6„Zvonulcelmainerușinat”eramenitsăîmpingăîn derizoriu încercarea lui Petru cel Mare de a contesta4ApudVioletaBarbu,Locurialememoriei:panegiricelededicate luiConstantinBrâncoveanu, în vol. In honorem Paul Cernovodeanu, Violeta Barbu edita, Ed.Kriterion,Bucureşti,1998,p.377carepublicăşicomenteazăacestfragmentdinPanegiriculsfântuluiîmpăratConstantin,păstratînmss.laBibliotecaAcademiei.5DimitrieCantemir,ScurtăpovestiredesprestârpireafamiliilorluiBrâncoveanușiaCantacuzinilor,ed.PaulCernovodeanu,București,1995,p.116Ibidem,p.15.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 13 

hegemoniaotomană.Armelealesederuși–stacaneledevinars–nu puteau vătăma nebiruitele oștiri otomane. Virtuțile celordouăoștisunt într‐uncontrastradical, iar în finalbatjocura luivodă Brâncoveanu pare să provoace răni mai adânci decâtînfrângereadelaStănilești.7

Împrăștiereadevorberăuvoitoare,defăimătoare,mincinoasese putea dovedi letală. Aflat în 1476 în campanie înMoldova,sultanulMehmedalII‐lea„aîmprăștiatînpoporvesteacănuvinede felcuatâta tărieasuprapoporului,ci împotrivaunuiatâtdeneomenoschinuitoralneamuluiMoldovei”.8Cuvintelesultanuluiîncercau să speculeze starea de nemulțumire care, potrivitsursei,arfiexistatînrândulsupușilorluiȘtefancelMare.Chiardacă stratagema nu a avut efect, este demn de remarcat cărăzboiuldin1476s‐apurtatcuopanoplieîntreagădemijloace.Învingător pe câmpul de luptă, padișahul a încercat să punărapid capăt conflictului prin folosirea unui limbaj prietenos,menit să‐i asiguremai iute supunerea țării.Oacțiune similară,dar cu mijloace mai sofisticate, a întreprins împăratulMaximilianIîmpotrivaVeneției,peduratarăzboiului„LigiidelaCambrai.”9 Împăratul a adresat, între1509‐1511,numaipuținde trei scrisori supușilor venețieni, îndemnându‐i să nu maiasculte și să nu mai apere un guvern incompetent și corupt.Aliații săi (papalitatea, Franța) nu au fost mai prejos. TextulinterdictuluipromulgatdeIuliualII‐leaîmpotrivaVenețieiafosttipăritînlatinășiînlimbivernaculare,șiîmprăștiatînteritoriile

7PentrudiscuțiadefațăarepreapuținărelevanțădacăcelescrisedeCantemirauavutsaunucorespondentînrealitate.Înnoteleediției,PaulCernovodeanuaevidențiatcă, înambelecazuricitate,afirmațiile luiDimitrieCantemirnusuntconfimatedealtesurse,cidimpotrivă(DimitrieCantemir,Scurtăpovestire,n.60,p.47șin.101,p.61‐62).ChiardacăsuntdoarimaginatedeCantemir,pentruaîntunecaportretuladversarilorsăi,exemplelecitatesuntimportantepentrucăilustreazăcâtdeeficientputeafifolositînepocăzvonulcaarmăpolitică.8Războieni, doc. 32, p. 184‐187. Înmod asemănător, Ioan Albert a sperat în1497caobunăparteaboierimiimoldovenesătreacădeparteasadinpricina„cruzimii și tiraniei” lui Ștefan v.KronikiBernardaWapowskiego (1480‐1535),ed.J.SzujskiînScriptoresrerumpolonicarum,II,Krakow,1874,p.27:”AlbertusPolonie Rex, qui ob Stephani crudelitatem ac tyrannidemMoldavorum ad sedefectionem sperabat”. Fragmentul nu spune însă dacă Ioan Albert a folositaceste teme pentru a‐i convinge pe moldoveni să‐și părăsească stăpânul; deasemenea, nu știm dacă cruzimea și tirania erau invocate de poloni sau desupușiiluiȘtefan.Primavariantăparemaiprobabilă.9PentruderulareaconflictuluiK.M.Setton,Papacy,III,p.51‐101.

14 | Ovidiu Cristea 

venețieneînîncercareadeasubminamoralulpopulației.10CașiîncazulMoldovei,„războiulcuvintelor”s‐asoldatcuuneșec.

Darnunumai suveranii străini auuzatde astfel demetodepentru a grăbi deznodământul unui conflict. Ștefan însuși afolosit o asemenea strategie atunci când a încercat să câștigesprijinul boierilor din Brăila, Buzău și Râmnic pentrupretendentul Mircea.11 Ceva mai târziu, Mihai Viteazul s‐aadresat, la rândul său, boierilor moldoveni care rezistau încetateaHotinuluiînașteptareasprijinuluimilitaralPoloniei.La10 mai 1600, „domnul creştin, Mihai Voievod domn al ŢăriiRomâneştişialŢăriiArdealului”12scria„cătrecinstiţii,luminaţiimitropoliţişicătreboieriicaresunteţicufratelenostrucuIeremiaMoghilăVoievod,acoloîncetate”13.Neavândmașinideasediucucare să poată spera să cucerească repede fortăreața, MihaiViteazul utiliza persuasiunea ca armă pentru a‐i convinge pesfetniciișipeapropiațiiluiIeremiaMovilăsătreacădeparteasa.Desemnarea unui dușman declarat și de lungă durată drept„fratelenostru”constituiaunartificiumenitsăsugerezebuneleintenții.Mihai se angaja să cruțe viața lui Ieremia vodă și să‐llasesăplece„unde‐ivafivoialui”şi,deasemenea,promiteasălasecaleslobodătuturorcelorcarearfidoritsăîlînsoţească14.Continuarearezistenţei,continuadomnul,nuarfifăcutdecâtsăamplificepierderiledevieţi,ceeace–sugeratextul–constituiaunpăcat(„căcidestulestecuvărsareasângeluidintrupuri”),iarrezultatul nu putea fi decât unul singur, înfrângerea fostuluidomnalMoldovei,căciniciturcii,nicipoloniinuîiputeauveniînajutor.TextulluiMihaiViteazulstrecuraşiodublăameninţare:dacă vărsarea de sânge continua, IeremiaMovilă urma să dea

10M.Rospocher,Guerred’inchiostro,p.127‐147.11O.Cristea,M.Coman,ALateFifteenthCenturyControversy,p.101‐119.12EsteinteresantcăMihaiViteazulnuseintituleazădomnalMoldovei,deșilamomentulrespectivcucerise,cuexcepțiaHotinului,întreagațară.13P.P.Panaitescu,Documente,doc.45,p.110;cudiferenţeminime,documentulafostpublicatînMihaiViteazul înconştiinţaeuropeană(=MVCE),IDocumenteexterne,doc.172,p.480‐482.14 Ideea că fidelitatea faţăde stăpânul tău este firească (“Căci slujitorii ce austricat?Nuauniciovină,numaidatorialorestesăslujeascădomnuluilor,careţine ţara lor”) apare în multe texte ale epocii; cf. de ex. textul prin care JanPotocki explica turcilor de ce nu se poate retrage din Ţara Românească fărăacordulregeluiSigismundalIII‐leaWasav.IlieCorfus,DocumenteprivitoarelaistoriaRomâniei culesedinarhivelepolone.SecolulalXVII‐lea, Bucureşti, 1983(=DocumenteXVII),doc.2,p.6.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 15 

socoteală în faţa învingătoruluişi, înultimă instanță, în fața luiDumnezeu, a cărui judecată decisese soarta conflictului.Concluzia este aparent binevoitoare, dar totodată fermă.Boierilor moldoveni li se sugera să‐l convingă pe Ieremia săcapituleze,căciuneventualrefuzar fiatraspentrutoțiomarenenorocire.Înplus,arfifostunmarepăcatcaundomncreștinsăverse sângeleunuialtdomncreștin.15Epilogulnua fost celașteptat. Ca și în cazul sultanuluiMehmed al II‐lea, al împăra‐tului Maximilian sau al lui Ștefan cel Mare, războiul dus princuvintedeMihaiîmpotrivaluiIeremiaMovilăadatgreș.

Deși în toate exemplelemenționatemânuitorii vorbelor aueșuat în tentativa de a convinge, frecvența folosirii cuvintelordrept armă politică sugerează că procedeul era redutabil.Tăioase sau blânde, batjocoritoare sau elogioase, cuvintele auavutoputeredecareoameniiepociiaufostconștienți.RegăsimdiversevariantealeideiiînmaitoatecolțurileEuropei,înepocimaivechisaumairecente.16Însăcuvintele,cutoatăputerealor,nu sunt întotdeauna de ajuns. Solii Moldovei se plângeauvenețienilor, în 1476, că de la suveranul pontif nu au primitdecâtvorbe,17iaracesteanupăreaudefolosînluptaîmpotrivaturcilor.OideesimilarăexprimașahulAbbasIalPersieiînfațaunorcălugăriportughezilaaflareaveștiidespreîncheiereapăciide la Zsitva‐Törok (1606): „de la voi și de la prinții care v‐autrimisaicinuamprimitaltcevadecâtvorbeșiscrisori;fapteleaufost de felul celor de acum (= încheierea păcii habsburgo‐otomane).”18

CașisoliiMoldovei, șahulAbbasnuparesăpunămultprețpetăriavorbeloratuncicândacesteanusuntînsoțitedefapte.Înplus, expresia „puterea cuvintelor”poate fi înțeleasă în feluritechipuri. În lumea basmelor, această putere pare nelimitată.Cuvintele deschid porți ferecate, îmblânzesc fiare, dau calităținemărginite eroilor. În schimb, în lumea reală, forța lucrurilorgrăiteparesăvariezedelavorbelegoaleprimitedemoldoveni15P.P.Panaitescu,DocumenteMihaiViteazul,doc.45,p.110‐111:„DecispuneţiMărieiSalesănumaifacăaltătulburareşipieirepentrudomniilevoastre,căciaşdoricadomnieisalesănu‐ivinăpieireadeladomniamea,pentrucăestedomncreştinşisuntemşidomniameacreştin”(subl.m.)16F.DeVivo,Information,p.1‐2;M.Rospocher,Guerred’inchiostro,p.127.17Hurmuzaki,VIII,doc.17,p.10:„abSummoPontificinihilimpetrassepraeterverba.”18AnthonySherley,p.46.

16 | Ovidiu Cristea 

din partea lui Sixt al IV‐lea, până la cuvinte ce fac „calul să secerte cu căruța”. Cuvintele pot fi doar vorbe în vânt (verbavolant) sau pot exprima voința divină (vox populi vox Dei).Vorbele se pot împleti în zvonuri lipsite de temei sau îninformațiicarecântărescgreutatealorînaur.Informațiapoatefiuneoridoarvorbăgoală;alteoripoateînsemnaputere,iaracestadevărbanalestevalabilpentruoriceepocăistoricăamstudia.

Însă și această idee, unanim acceptată în trecut ca și înprezent19,poatefianalizatădinperspectivevariateșicudiferitemijloace.Carteadefațăîșipropunesăseopreascădoarladouăchestiuni.Ceadintâiîncearcăsăsurprindăîncemăsurăacțiunileînaintașilornoștriaufostinfluențatedeștiri,vești,informațiidetot soiul. În istoriografia occidentală, problemaa fost analizatăîncă de la începutul secolului al XX‐lea20, dar, în ciuda unorcontribuții de o valoare incontestabilă, până recent analiza s‐aconcentrat asupra unor aspecte ce au părut să ignore meca‐nismeleprocurăriiinformației,precumșiimplicațiilepoliticealeacesteia.21Maimultdecâtatât, liniadedemarcație între istoriainformațieișiistoriacomunicăriiafostpusăînevidențăabiaînultimii ani. Așa cum a subliniat Filippo de Vivo, cele douădomeniisuntdepartedeasesuprapune.Istoriainformațieiestemai atentă la maniera de culegere a știrilor, la modul în careinformația a circulat, la viteza, la distribuția în spațiu și lacosturileveștilor.Istoriacomunicării,înschimb,deșiderivădinistoriainformației,estemaiinteresatădefelulîncareștirileaufostfolosite,prelucrate,manipulate.Nuestedemirarecămultecercetăridinacestdomenius‐auconcentratpedifuzareainfor‐mației și pe propagandă.22 Domeniul comunicării a analizat înspecial informația tipărită și utilizarea acesteia fie ca mijlocdiplomatic,fiecaarmăpolitică.Ambeledirecțiidecercetaresunt19F.DeVivo,Information,p.1‐17.20 René Ancel, Étude critique sur quelques recueils d'avvisi, „ Mélangesd'archéologie et d'histoire”, 28, 1908. p. 115‐139; I.Dujcev,AvvisidiRagusa;SophiaMenache,TheVoxDei; volumul colectivLacirculationdesnouvellesauMoyenAge,ÉcoleFrançaisedeRome,Roma,1994.21W.Behringer,Communication,p.332;E.Dursteler,Power,p.602.22 W. Behringer, Communication, p. 325. Termenul de propagandă poate ficonsiderat neadecvat pentru perioadele medievală și modernă timpurie. Elpoatefitotușiacceptatdacăprinacesttermenînțelegemîncercareaunorcentrede putere de a impune o percepție anume asupra unui eveniment sau a uneidecizii (v. în acest sens și definiția lui Ph. Contamine, Propagande de guerre,p.7).

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 17 

strâns legate de noile orientări ale istoriei politice nu numaipentrucă,potrivitnoilorabordări,aproapeoricearelegăturăcupolitica, dar şi pentru că, așa cum Filippo de Vivo evidenția,comunicareaconstituieunaspectfundamentalalpoliticii.23Dinaceastă perspectivă, puterea cuvintelor devine un domeniu destudiuextremdevastșidefecund.

Spre deosebire de istoriografia occidentală, unde mizasubiectuluiafostsesizatăcumulttimpînurmă,înistoriografiaromânească domeniul nu a fost privit cu prea mult interes.Puțineleîncercăriaufostmaidegrabătimideșinulasăimpresiacăaustârnitpreamulteecouri.24Paresăseconsidereevidentcădomniimunteni saumoldovenierau înștiințațidespre tot ceeace sepetrecea înăuntrul și înafarahotarelor lor, că informațianecesarăsoseatotdeaunalatimpșicăeralipsitădeincertitudiniși ambiguități. Or, realitatea a fost mult diferită de acestepremiseideale,iarocercetare,fieșisumară,poatesăducălaoînțelegere mai nuanțată a deciziilor politice din evul mediuromânesc. Drept urmare, cartea își propune să exploreze celedouădomeniianterioramintitestrânslegatedeistoriapolitică:istoriainformațieișiistoriacomunicării.

Înprimulcaz,dintrezecile,poatechiarsuteledetemecarearputea constitui subiectul unei cercetări m‐am limitat la știriledespre turci și la reacțiile pe care le‐au suscitat.Opțiunea ținecontde faptulcăpericolulotomanșicruciadaanti‐otomanăauconstituitoproblemăpermanentăacârmuitorilorepocii.Fiecăa fost vorba de o preocupare reală, fie de o simplă temă dediscurs25, teamadeputernicul imperiudedincolodeDunărea23F.DeVivo,PublicSphere,p.118.24 C. Göllner, Turcica, I‐III; C. Göllner,Michael der Tapfere; C. Göllner, Faima;Cornelia Bodea, O tipăritură , p. 179‐189; M. Cazacu, Histoire; A.Pippidi,Șelimbăr,p.553‐574;VioletaBarbu,Zvon,p.119‐143;IleanaCăzan,Propaganda,p. 117‐133; O. Cristea, “Much ado about nothing”. La victoire de Călugăreni(23août1595),învol.Pouvoirsetmentalités,textesréunisparLaurenţiuVladàlamémoireduProfesseurAlexandruDuţu,Bucureşti,1999,p.159‐181; Idem,Laguerreetsesechos.LecasdesvictoiresdeTârgovisteetGiurgiu(1595),învol.Timpul istoriei. I.Memorie şi patrimoniu = In honorem emeritae LigiaeBârzu,Bucureşti,1997,p.222‐236.25Esteinteresantcăobservatorioccidentaliconsideraucăpericolulotomaneradoar un pretext folosit de unii suverani pentru a obține sprijin militar saufinanciar.Astfel,în1520,monsenioruldeChievreseradepărerecă„atuncicânditalienii doresc ceva atunci pomenesc de turci” (CSP, III,, doc. 55, p. 37), iarcardinalul Wolsey pronunța o sentință similară referindu‐se la venețieni:„whenevertheSignorydesiredtooobtainsomeobject,theyputforwardnews

18 | Ovidiu Cristea 

lăsat destule urme în documentele medievale. Menționareafrecventă a mișcărilor trupelor Semilunii în corespondențadomnilor munteni și moldoveni indică interesul cu care eraupriviteveștiledespreotomani,iaracestinteresaloamenilordinepocăarmeritaocercetareaparte.

Pe lângă această îngustare a tematicii, am operat, supli‐mentar, și o limitare cronologică la secolele XV‐XVI, ceea ce,desigur, poate suscita nedumeriri, poate naște critici saucontestări.Numi‐ampropusînsăsăepuizezunsubiect,cidoarsă încerc să surprind felul în care strângerea, transmiterea șivalorificareaștirilordespreputereaotomanăs‐aufăcutînȚărileRomâneîncomparațiecurestulEuropei.Perspectivaîncareamplasatanalizapoatesugeracâtevarăspunsuriși,totodată,câtevaipotezedelucru.

Aldoileasubiectalprezenteilucrăriprivește„comunicarea”,felul în care principalii actori politici, odată intrați în posesiaunor informații, s‐au folosit de acestea pentru a‐și atingeobiectivele.Modulîncareafostutilizată,modelatășiremodelatăinformațianepoateoferidetaliiimportantedesprefelulîncareînaintașii noștri au încercat să influențeze, prin mijlocireaștirilor și a limbajului, evoluția evenimentelor. Prin prismaaceasta, comunicarea se conturează drept o componentăesențialăaistorieipolitice,uningredientindispensabilallupteipentruputere.26Oștireapututsăfietransmisămaidepartecaatare, sau – în funcție de miză – a putut constitui un detaliudintr‐o argumentație mai amplă destinată să convingă, săexercite o influență asupra destinatarului și, implicit, sădetermineoanumităreacție.Totodată,despreunevenimentaupututcirculasimultanomultitudinedepăreri.Întreceeaces‐a from Turkey” (ibidem, doc. 86, p. 69). Pentru problema cruciadei târzii,bibliografia este uriașă. Pentru o orientare generală v. K. M. Setton, Papacy;N. Housley,The LaterCrusades; G. Poumarede,Pour en finir aremeritul de aaduna mult material, dar este departe de a pune punct discuției. Pentruistoriografia românească cele mai recente contribuții privind contribuțiaromânească la cruciada târzie aparțin luiL.Pilat,Moldova șiCruciada, p.167‐206; L. Pilat, Cruciada din 1487, p. 207‐221; Alexandru Simon, Pământurilecrucii.26ÎmpărtășescîntrutotulpunctuldevederealluiFilippodeVivo,potrivitcăruia„communicationwas politics, and not in the vaguely postmodern sense thateverything is communication, but in the very real sense that politicalcommunication was itself the terrain of both conflict and compromise,possibilitiesanddifficulties”v.F.deVivo,Information,p.16.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 19 

spusdespreîntâmplareaîncauzășiceeaces‐acrezutaexistatîntotdeaunaodiferență.Paletadereceptoriapututfiextremdelargă,de lacreduli incorigibilipânălascepticideclarați.Ultimacategorie este mai bine reprezentată în surse. Reprezentanțiidiplomatici ai Republicii venețiene tindeau să nu dea creazaredecât documentelor oficiale, și acelea confirmate de propriulguvern. Întrebat de reprezentantul Franței la Roma dacă știecevadespreînfrângereaconetabiluluideMontmorencylaSaintQuentin (1557), ambasadorul venețian Bernardo Navagero areplicat că nu cunoștea mai mult decât se zvonea și că el,personal, nu punea preț decât pe veștile oficiale pe care leprimeadelaVeneția.27

Comunicarea nu s‐a redus numai la transmiterea știrilor.Remodelareaunei informații cuscopuldea impuneoanumităinterpretare sau reacție a jucat un rol extrem de important.Altfelspus,dincolodesuprafațatextelorartrebuisădiscernemstrategiiletextualeutilizatedeactoriipoliticiaisecolelorXV‐XVI.Și în acest punct, studiile de istorie românească cu adevăratimportantepotfinumăratepedegete.28Recent,bine‐cunoscutascrisoare trimisă în1462deVladȚepeșregeluiMatiaCorvinafostinterpretatădinperspectivatermenilorpecarefiulluiVladDracul îi alegepentrua‐șidefini stăpânirea.29MarianComanaatrasatențiaasupraalternanței,încuprinsulaceluiașidocument,între termenii „părțile transalpine” și regniculum (=țărișoară),cuvânt cvasi‐inexistent în diplomatica latină a vremii. Cum sepoate imagina, alternanța nu a fost câtuși de puțin rodulîntâmplării, ci un artificiu retoric. Atunci când invoca luptacomunăîmpotrivanecredincioșilor,VladȚepeșsugeraopozițieoarecum egală între Ungaria și Țara Românească. În schimb,atunci când solicita sprijin regelui Matia Corvin, folosea undiminutivcaresăamplificenevoiadeajutor.Multiplicareaunor27 http://www.storiadivenezia.net/sito/testi/Navagero2.pdf doc. 328, p. 558.„IlsegretariodelsignorambasciatorediFrancia,scrivendolepresenti,evenutoinnomedelambasciatorsuoadimandarmiseiohavevahautocorrieroconlanuova della presa di San Quintino. Li dissi di no et, dimandatomi esso se nesapevocosaalcuna,risposidise,sapernequellochesidicevapublicamente,chéiononcredevonéaffermavonuovechenonmivenisserodavostraserenita”.28Printreexcepțiilenotabile,MariaMagdalenaSzékely, „Dixitwaywoda”,AIIX,29,1992,p.43‐52;Șt.S.Gorovei,MariaMagdalenaSzékely,Princeps,p.456‐460,497‐503;O.Cristea,Datoria,p.107‐122;M.Coman,DiplomaluiVladislavpentrucatoliciidinȚaraRomâneascădin25nov.1369,(încursdepublicare).29M.Coman,Putereșiteritoriu,p.25.

20 | Ovidiu Cristea 

astfeldeanalize,caresăevidențiezestrategiiletextualeutilizatededomniimuntenișimoldoveni,arpermitenudoaroînțelegeremai nuanțată a unor episoade bine cunoscute din istoriaromânilor, dar și studierea dinamicii vocabularului politic și aideilorpoliticedinevulmediuromânesc.

Analizacelordouăchestiuni(circulațiașivalorificareainfor‐mației),dealtfelstrânslegateîntreele,paresăfieîngreunatădecâtevahandicapuri importante.Celdintâipriveștesursele.S‐arputea invoca dificultatea unui demers ce își propune săstabilească o relație cauză‐efect între primirea știrilor despreturci și acțiunea politică. Atât timp cât rarerori dispunem dedocumente din care să reiasă clar, limpede, fără putință detăgadă,cel‐adeterminatpeunsuveransăiaoanumitădecizie,orice discuție ar risca fie să pronunțe truisme, fie să intre peterenul speculațiilor. Mai mult decât atât, chiar și îneventualitatea în care dispunem de izvoare ce pot arunca ooarecareluminăasuprasubiectului,conținutulacestorapoatefipus la îndoială. Astfel, cronicarul silezian Balthazar Waltherafirmă fără echivoc că lui Mihai Viteazul i‐a încolțit gândulrăscoalei anti‐otomane în momentul în care turcii au cuceritorașulGyör(Raab,Iaurinum).„Tulburatdeaceastăîntâmplare”,adaugăWalther, „palatinul (=Mihai) (...)a chematpeboierii șipe oamenii cei mai de seamă ai țării și s‐a sfătuit cu ei,înfățișându‐lefeldefeldeplanuripentru<agăsi>leaculpotrivitlareleatâtdemarișilaalteleîncășimaimari,careamenințaudin clipă în clipă. Acolo, atunci s‐a hotărât într‐un gând altuturor,cămaibineestesăîncheieoalianțăcuprincipiicreștini,decât să poartemai departe jugul cel nesuferit al tiranului”.30Esteparadoxal să constatămcumun succes al ImperiuluiOto‐man,înlocsăîndemnelaprudență,aprovocatefectecontrare.Interpretareasilezianuluitrebuie,desigur,analizatăprinprismaimaginii favorabile pe care o proiectează asupra domnuluimuntean.PunctuldevederealluiWaltherdiferăînsăsensibildecel al altor contemporani. Astfel, principele Transilvaniei,SigismundBáthory,susținea larândulsăucăatașamentulȚăriiRomânești la cauza creștinătății era strâns legat de evoluțiasituațieimilitaredepefrontuldinUngaria.Numaică,încontrastcu BalthazarWalther, Sigismund insinua că succesele militarealePorțiidinanul1594l‐aufăcutpeMihaiViteazulsăeziteșisă30BalthazarWalther,p.64‐65.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 21 

amânecontinuudataintrăriiînrăzboi.31Înacestpunctsecuvinesă observăm că, indiferent cui am acorda credit, ambele sursepar să fiede acord cădeclanșarea conflictului cuPoarta a fostprefațată de urmărirea cu atenție a situației politico‐militare.Alte mărturii concordă spre acceeași concluzie. În noiembrie1596,Mihai Viteazul a ridicat asediul cetățiiNicopol la aflareaveștii înfrângerii creștinilor la Mezökeresztes, în timp ce, în1598,campaniadomnuluilasuddeDunăreafostîntreruptădevestea falsă a cuceririi cetății Oradea de otomani.32 Cele treiexemplenearatăcâtdeimportantăerainformațiaînluareauneidecizii. Concluzia pare banală, dar, pentru istoria românilor,problemaafostrareoripusă.

OexcepțieaavutînvederedebutulconflictuluiluiȘtefancelMarecuImperiulOtoman.Recent,s‐aemisipotezacăŞtefans‐arfi lăsat amăgit de ştirile false despre o înfrângere a sultanuluiMehmed al II‐lea, pentru a declanșa ostilitățile în noiembrie147333. Deși punctul de vedere mi se pare greu de susținut,întrucât în 1473 despre bătălia de la Bașkent au circulat deo‐potrivă știri veridice și știri false, este neîndoielnic că domnulMoldovei aurmărit cuatenție acțiunilemilitare în careau fostimplicatetrupelesultanului.Altfelspus,chiardacăaceastăcon‐cluzienuseverifică,problemadefondrămâne:ceaștiut,câtaștiut, cum a știut domnul Moldovei înainte de a lua deciziaintrării în război?O investigație în rânduldocumentelor emisedeŞtefanînîndelungatasadomnievaîncercasărăspundă,dacănu la întrebările mai sus formulate, măcar la importanțaacordată strângerii de știri. Schimbul de scrisori cu diverșifactorideputereaivremiiaratăcăȘtefanerapreocupatsăaflecâtmaimultedetaliidespremișcărilealiațilorșiadversarilor,iardeciziileluateparsăfierezultatulcumpăniriiveștilorprimitedela iscoadesaude laaliați. Însăohotărârenudepindeadoardestrângereainformațieișideanalizacorectăaacesteia.Existauomulțimedealți factoricareputeau influențadeciziapoliticăpetermenscurt,mediușilung.Spania,deexemplu,cuimensulsău31Maipelargpemargineaacestuisubiectinfracap.Intrareaînscenă.32 Evenimentele suntmenționate fără o analiză specială de ȘtefanAndreescu,Opaceprefăcută,p.176(despreepisoduldin1596);AurelDecei,Relațiile,p.236(despreepisoduldin1598).33 Bogdan Murgescu, Istorie românească ‐ istorie universală (600‐1800),Bucureşti,1999,p.134.ArgumenteîmpotrivaacesteiinterpretărilaO.Cristea,N.Pienaru,Bașkent,p.19.

22 | Ovidiu Cristea 

imperiu din epoca lui Filip al II‐lea, a dezvoltat o rețeaadmirabilădestrângereaștirilorșidedirecționarerapidăcătrecentru.Asuferitînsădincauzalipseideflexibilitate,depeurmasupraîncărcăriiaparatuluidedecizieșidinpricinacaracteruluireactivalpoliticiispaniole.34

Al doilea handicap al temei ține de caracterulmultiform alinformației, de varietatea de mijloace în care aceasta poate fifolosităși,implicit,dediversitateadirecțiilordeanalizăcepoaterezulta.Înfuncțiedeintențiileceluicareautilizat‐o,informațiapoatefiunmoddeaobțineprestigiu,deacâștigaîncredere,deacaptabunăvoința,deadovediloialitateafațădeunsuperiorsauprietenia în raport cu un egal. Documentele secolelor XV‐XVIsubliniază adeseori că știrea a fost obținută de la o persoanădemnă de încredere sau de la un prieten. De multe ori, încorespondențadintredoiparteneriseaducmulțumirireciprocepentruștirileprimiteșiseiauangajamentecașipeviitorsăsetransmită vești sigure. În 1536, emisarul lui Carol Quintul,episcopul Ioan de Lund, îi raporta suveranului său despreîntâlnireaavutăcuMateiaș,„vistierniculvoievoduluiMoldovei”.La finalul expunerii intențiilor lui Petru Rareș cu privire laTransilvania,IoandeLundmenționacăalegatprieteniestrânsăcuboierulmoldovean și că și‐au făgăduit să‐și scrie înperma‐nențăunulaltuia.35Prieteniaparesăfie,înopiniaepiscopului,ocondiție indispensabilă pentru ca o relație epistolară săfuncționeze. Portretul foarte favorabil făcut boieruluimoldovean36paresă indicecăemisarul luiCarolQuintulputeapuneprețpeinformațiacearfiprimit‐odinMoldova37.

În lumina episodului prezentat, informația primită de la unprieten este de două ori mai prețioasă, întrucât poartă girul34G.Parker,Makingofstrategy,p.132‐135.35 Hurmuzaki, II/4, doc. 51, p. 104: „Contraxi cum homine isto magnamamicitiamet dedi ordinemut unus alteri continuere scriberet posset”. PentrucarieraluiMateiașvistiernic,apoilogofătalluiPetruRareș,v.MariaMagdalenaSzékely, Sfetnicii, p. 80‐119 în special p. 80, 103 și 114 pentru negocierile cuIoandeLund. ÎimulțumesccoleguluiAugustinGurițăpentru faptuldea‐mi fiatrasatențiaasupraacestuidocument.36 Hurmuzaki, II/4, doc. 51, p. 104: „Est in veritate homo modestissimumoptimorum,pretereaprudensetsatiscircumspectusinrebusagendis.”37MagdalenaSzékely,Sfetnicii,p.114remarcăînmodjustcă,pentrucarelațiaIoandeLund–Mateiașsăfuncționeze,eranevoiecaceidoisăsepoatăînțelegefără tălmaci. Cum episcopul, foarte probabil, nu știa nici românește, nicislavonește,estedepresupuscăMateiașcunoșteabinelatinește.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 23 

autenticității.Unapropiatnuîțivaofericubunăștiințăovestefalsă, iar o știre pe care poți pune temei constituie o pavăzăîmpotriva pericolelor. La fel de bine însă, știrile și maniera încaresuntanunțatepotfiarmedetemutîmpotrivaunuidușman.Astfel, tensionatarelațieungaro‐venețianăa fost, înnumeroaserânduri, dublată de lansarea de zvonuri răuvoitoare în scopuldiscreditării tabereiadverse.CronicavenețianuluiPietroDolfinamintește de „infamia” împăștiată în întreaga lume de regeleSigismunddeLuxemburg;regeleîiacuzapevenețienicăs‐arfistrăduit să împiedice rezolvarea Marii Schisme din BisericaOccidentalăși,pedeasupra,arfidatajutorotomanilorîmpotrivacreștinilor.38 Șaizeci de animai târziu, un alt rege al Ungariei,Matia Corvin, lansa prin solii săi la dieta de la Nürnberg(21 decembriie 1479) acuzații asemănătoare: Veneția eravinovatădeîncheiereauneipăcirușinoasecusultanul,căruiaîipromitea să‐i deschidă porturile, să‐i ofere libera trecere peuscat și pe mare, și să‐i dea ajutor împotriva altor putericreștine.39Mai târziu, în disputa pentru tronul Ungariei dintreFerdinand de Habsburg și Ioan Zápolya, ambele tabere auîmprăștiat zvonuri răuvoitoare; Ferdinand I a lansat știrea cărivalulsăus‐a înțelescuSuleymanMagnificul înschimbulunuitributde100000degalbenișiallivrărilorregulatedesclavi,întimp ce Zápolya a replicat că astfel de vorbe erau simpleminciuni.Tratatulîncheiateracelmaibuncuputințășicâtușidepuțindefavorabilcreștinilor.Nusepuneaproblemaunuitributîn bani sau de altă natură, iar singurul compromis priveatrecerea liberăaoștilorsultanului.Nici aceastanuera,până laurmă, o concesie, întrucât niciun principe creștin, nici chiarFerdinand,nuarfifostînstaresăseopunăforțelorSemilunii.4038FragmentpublicatșicomentatdeO.Cristea,Siamoveneziani,p.28.39N.Iorga,Notesetextraits,V,doc.73,p.55‐56.40ActaTomiciana,X,doc.364,p.348:„Majestatidenobisnuntiasseintelligimus,noscumimperatoreTurcarumintributocentummiliumducatorumquotannis,decimaautemhominumutriusquesexusregninostrepartedecennioquoqueeisolvenda,convenisseetnescimusquaealiadecastrisSirmiensibus,praeclaraschristiani principis artes et inauditas calumnias. Nos cum imperatore ipsomedio palatini Siradiensis concordasse non diffitemur, sed optimis etchristianissimis conditonibus,ac sineullovelpecuniaevel alteriusrei tributo,immocumrestitutioneSirmii.Quodautemsubditdeliberotransituhocillitantoet tam potenti principi – si quo ire velit – neque nos neque quisquamchristianorum principum neque ipse rex Ferdinandus viribus suis privatisprohiberepotest”.

24 | Ovidiu Cristea 

Exemplele menționate par să indice că disputele verbaleprecedau sau însoțeau înfruntările armate și că vărsareacernelii, asemenea vărsării de sânge, avea importanța ei înderularea unui conflict. Odată cu apariția tiparului, „războaielecondeielor” au cunoscut o dezvoltare fără precedent,monarhiieuropenifiindconștiențideimportanțalegitimăriipozițieilorînochii contemporanilor prin intermediul pamfletelor și foilorvolante.De la formaorală, laceascrisădemânășipână laceatipărită, informația a circulat, provocând reacții favorabile saunefavorabile,careaudepinsînsănunumaideconținut,cișidemanieradeprezentare.

Astfel,îniunie1513osoliepolonălapapaLeonalX‐lea,ceapledatînfavoareaapărăriicreștinătățiiîmpotrivaturcilor,afostatât de convingătoare încât suveranul pontif și cei care auascultatmesajulau izbucnit în lacrimi.41 Înacestcaz,cuvintele,meșteșugitmânuite,aureușitsăconvingăîntr‐omanierăsubtilăaudiența căreia i s‐a adresat. S‐ar putea obiecta totuși că, deșimisiuneaafostîndeplinită,emisarulși‐arfidoritsăobținămaimultdecâtlacrimi.Însă,măcarpemoment,ambasadorulpolonaputut fi convinscămesajul săuaavutefect.Alteori, încercareade a impune un punct de vedere s‐a putut face în chip brutal.Când Ștefan cel Mare a dorit să obțină sprijinul boierimiimuntene din Brăila, Buzău și Râmnic pentru pretendententulMircea,schimbulepistolardintreceledouătabereageneratunduellafeldeaprigcaluptelemoldo‐muntenedinepocaluiRaducelFrumos.Duelciudat,pentrucă,spredeosebiredesăbiilecareseîncrucișează,cuvintele–șideoparte,șidealta–parsăcadăpeunterensterp.Esteundialogalsurzilorîncareniciunadintrepărți nu este preocupată să se adapteze limbajului celeilalte.Ștefanadoptăuntonporuncitor,fărăasepreocupapreamultdeconstruirea legitimității protejatului său, în timp ce boieriimunteni aleg batjocura ca armă de răspuns, pentru a distrugepretențiilelatronalepretendentului.42

Launlimbaj încășimaiviolentrecursese,cucâtevadeceniimai devreme, în corespondența cu Sibiul, un domn al Țării41Marino Sanudo, IDiarii, vol. XVI, col. 385: „Eri a di 12, li oratori di Polanaebenoaudientia;quelepiscopofeceunadegnaoratione,prestandoliubediantiaalPapaetimplorandoajudicontraturchi;elPapaealtrilacrimó.”42Analizadiscursului dintre cele douăpărți, pe larg laOvidiu Cristea,MarianComan,O scrisoare pierdută; vers. engl. A Late Fifteenth Century Controversy,p.101‐119.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 25 

Românești. Injuriile adresate atunci în mod retoric au fostfolositedreptultimargumentpentrua‐șisusținebuneleintențiifață de regeleUngariei. Bănuit de sașii din Sibiu că ar face jocdublu, promițând supunere atât sultanului cât și regelui,Alexandru Aldea se jura că a fost loial „craiului și sfinteicoroane”,adăugând:„cinevamințisă‐if....câiniipenevastă‐sașipemă‐sa”43.Foarteprobabil, încontext, înjurăturaemaipuținprodusul unui psihic labil sau al unui caracter primitiv, câtrezultatul unei strategii retorice. Aparent, procedeul estegrosolan, dar – în egală măsură – pare să impună punctul devederealceluicarearostit‐o,curmândbruscdialogulcuceicareîndrăzniseră să‐i pună la îndoială bunele intenții. S‐ar puteaobiecta că aceasta este doar o interpretare și că nu știm în cemăsurăvorbelegreletransmisedeboieriimunteniluiȘtefansauînjurătura lui Alexandru Aldea au produs rezultatele dorite.În cel dintâi caz, nu știm nici măcar dacă scrisoarea a ajunsvreodată sub ochii domnului Moldovei, întrucât exemplarul asupraviețuitgrațiepăstrăriisaleînarhivaBrașovului.Totuși,înpofida acestei necunoscute, scrisorile au fost redactate pentruun destinatar precis asupra căruia au dorit să producă unanumitefect.DupăcumaargumentatconvingătorPeterBurke,injuria transgreseazăregulile,dar– înegalămăsură–respectăanumite principii sau convenții.44 Duritatea vorbelor alese, înlipsaaltormijloace,paresăfiesoluțiaultimăpentruaconvinge.

Este drept, în absența unor efecte sesizabile datorată lipseirepliciiparteneruluidedialog,putereacuvintelorpoate fipusălaîndoială.Amputeacrede,precumreginaCerseiLannisterdinepopeealuiGeorgeR.R.Martin,căvorbele,asemeneavântului,nupotrăni.

Monarhii și demnitarii medievali au părut, totuși, să fie dealtăpărere.DeșimâniaesteunuldintrepăcatelecondamnatedeBiserică,deșicronicariimedievalioasociazăadeseoricutirania,furiaregalăsemanifestănudepuțineori. Înunelecazuri,estedoaramintităcaavertismentpentruceicarearcutezasăîncalce

43I.Bogdan,Brașov,doc.23,p.44.44P.Burke,InsultandBlasphemy,p.95‐96.Istoriculmenționatcomparăinjuriilecusonetul.Nunumaipentrucăexistăregulicaretrebuierespectate,darpentrucă–înciudaacestorconstrângeri–estelăsatăolibertatedecreațieapreciabilă.

26 | Ovidiu Cristea 

poruncilemonarhului.45Alteori,eadevinerealitate.„Pasășiieșidințaranoastră”, iseadreseazăRaducelMareSfântuluiNifon,„căviațașitraiulșiînvățăturiletalenuleputemrăbda,căstriciobiceiurile noastre”. În ciuda numeroaselor probleme puse detextul care relatează episodul, un lucru este clar. Vorbeledomnului au fost suficient de puternice, în viziunea autoruluitextului, pentru a‐l determina pe Nifon să părăsească ȚaraRomânească.Nuoricumînsă,cidoardupăproferareaunuiteri‐bilblestem,carevaatragesubRaducelMareși subsuccesoriiacestuia un șir nesfârșit de nenorociri. Doar dezlegareablestemului,survenităîntipuldomnieiluiNeagoeBasarab,apuscapăt încercărilorprin care a trecut țara și a imprimatunnoucursistorieiȚăriiRomânești.

Câțiva animai târziu,potrivit exarhuluipatriarhalAntoniosKarmalikes, un alt domnmuntean, Vlad Vintilă, „izbucnind demânie (...) a proferat în chip înspăimântător (...)multe cuvinteteribile, cu totul departe de lege și nepotrivite pentru MareaBiserică”.46PeurmeleluiAlexandruAldea,VladVintilăfoloseștevorbetari.Maigrav,spredeosebiredepredecesorulsău,elparesăleînsoțeascăprincuvinte„nepotrivitepentruMareaBiserică”,adicăprincuvintenecugetatelaadresaluiDumnezeu.FurialuiVlad Vintilă contopește insulta și blasfemia47. Este, dacă dămcrezaremărturiei,uncazextrem.48Cași în timpul luiRaducelMare, episodul aduce față în față un reprezentant al puteriitemporale și unul al puterii spirituale. De fiecare dată, seînfruntăfuriadiabolicăaceluidintâicuduhulblândețiialceluidinurmă.Dinnou,cuvinteleaparasemeneaunorarme,acărormânuire țintește nici mai mult decât urmarea cuvântului șivoinței lui Dumnezeu. Și, asemenea disputei dintre Radu celMare și Nifon, vocea lui Dumnezeu este cea care biruie prinmijlocireaoamenilorBisericii.

45GerdAlthoff, IraRegis:Prolegomena toaHistoryofRoyalAnger, înBarbaraRosenwein(ed.),Anger’sPast.TheSocialusesofanEmotionintheMiddleAges,CornellUniversityPress,1998,p.59‐74.46T.Teoteoi,Omisiune,p.301.47 Pentru blasfemie și pedepsirea acesteia, v. P. Burke, Insult andBlasphemy,p. 102‐103; William J. Connell, Giles Constable, Sacrilegiu și răscumpărare înFlorențarenascentistă.CazulluiAntonioRinaldeschi,Iași,2011.48Foarteprobabil, lucrurilenus‐aupetrecut întrutotuldupăcumlerelateazăKarmalikes.Estegreudecrezut,deexemplu,cămitropolitulțăriinuamaiținutslujbaînzideSărbătoareînurmadiscursuluiexarhuluipatriahal.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 27 

Putereanemăsuratăparesăpredispunălaatitudinitrufașeșiagresive. Nu este de mirare că, în mentalul european,brutalitatea caracterizează Imperiul Otoman atât în mânuireaarmelor, cât și a cuvintelor. Un ceauș otoman s‐a folosit deamenințări (parole assai alte) pentru a transmite Senatuluipolon voința sultanului49, iar soli creștini ce nu respectauprotocolul otoman erau alungați cu gesturi și vorbe de ocară.Marele vizir Rustem pașa, „cu obișnuita sa mânie” (con suarabiosacolera),apronunțatotiradănimicitoareîmpotrivaunuisolpolonpentruascoateînevidențăuriașadiferențădeputeredintre padișahul Suleyman Magnificul și regele Poloniei, unsimplusclavalsultanului.„Șiastfel,cuaceafurie,l‐aalungat”–rezumaGiovanniMariaMalvezzifinalulepisodului–,adăgândcăbietulemisarnuștiaceurmeazăsăsemaiîntâmple.50Câțivaanimai târziu, un alt mare vizir, Mehmed Sokollu, pronunța oamenințare comparabilă: „Du‐te și spunepolonilor tăi că sabiaMarelui și Nebiruitului Împărat atârnă deasupra lor”51, într‐uncontextdominatdemizaalegeriisuccesoruluilatronulPoloniei.

Însă, nu doar cuvintele tari și amenințările au forță. Existănumeroasesituațiiîncarevorbeleblândeparsăajungămultmairepede la țintă.Chiarotomaniipar săurmezeoasemeneacaleatunci când interesele le‐o cer. În 1465, cu ocazia eliberării înplin război abailuluiPaoloBarbadico, Senatul venețianadresamulțumiri marelui vizir Mahmud pașa pentru „cuvinteleomenoaseșipentrufaptelesalebune”(lehumaneparoleetboneopere sue).52 Se pare că această atitudine era un prim pas alviziruluiînîncercareadeapunecapătconflictuluicuVeneția.Înaceastă optică, un gest de bunăvoință avea șanse să convingămaiușorcercurilepoliticedinlagunădesinceritateaintențiilorotomane.

Captareabunăvoințeiprin cuvinte frumoaseșidaruriera șicalea pe care o recomanda, în relația cu Poarta, unul dintreambasadoriivenețieni,GiovanniDario.Dario,celcarereușisesă49A.Veress,Documente,II,p.53.50Austro‐Turcica,189,p.503.51 A. Veress,Documente, II, p. 56: „Va et di alli tuoi Polachi che la spada delGrande et Invitto Imperatore pende sopra di loro”. Marele vizir rosteaamenințareaîncontextulîncare,dupăplecarealuiHenricdeValoisînFranța,sezvoneacă leșiivorsăaleagăpeMaximiliandeHabsburgsaupe „Moscovit”caregealPoloniei.52MHH,doc.201,p.327.

28 | Ovidiu Cristea 

ducă la bun sfârșit negocierile ce au pus capăt războiului din1463‐1479,eradepărerecăvorbablândăputeadeschidemultmaiușorcaleaspreobunărelațiecuImperiulOtoman.Ceicarear fi propus o atitudine agresivă ar fi pus în pericol chiarintereselevitalealeSerenissimei,pentrucărăzboiulabiaîncheiatarătase că turcii nu puteau fi înfrânți.53 Tot vorbele pașnice șimulte rugăminți au împiedicat vărsarea de sânge în 1507, înrăzboiul dintre Moldova și Țara Românească. Medierea luiMaximBrankovici,îndisputadintreRaducelMareșiBogdanalIII‐lea, a avut darul să împiedice războiul fratricid șirestabileascăpaceaîntre„creștinișirude”.54Desigur,s‐arputeaobiectacăîntregulfragmentestemodelatdeautorulanonimalletopisețului Moldovei, respectiv de episcopul Macarie. Chiardacă episodul este povestit de cei doi cronicari potrivit unorclișee prin care „omul sfânt” desface întotdeauna lucrăturadiavololului,textulesteconstruitprinapelul launsetdevalorispecific universului medieval. Împreună cu sfințeniapersonajului, vorbele blânde și rugămințile par să fi fostargumenteledecisivecareaufăcutca,înziuarespectivă,armelesăseodihnească.Spresfârșitulsecolului,unaltomalBisericii,nunțiulpapalînPolonia,MalaspinadiSanSevero,împărtășeaopăreresimilară.Referindu‐selaevenimentelederulateîn1595,Malaspina nu se sfia să‐l critice pe principele Transilvaniei,Sigismund Báthory, care avea intenții lăudabile, dar „foartevehemente și îndrăznețe” (molto vehementi et risoluti), uitândastfel prea ușor că virtutea supremă a oricărui monarh eramoderația(lamoderatione).Dacăarfidatdovadădemăsurăînvorbă și în faptă, Báthory ar fi obținut în Moldova rezultatefoartebuneșidefolos.55

Acest poate prea lung excurs nu a dorit decât să ilustrezecâteva forme în care s‐a putut manifesta, în veacurile XV‐XVI,puterea cuvintelor. De la informația care a circulat, până ladialogurile de zi cu zi ale capetelor încoronate, ambasadorilor,oamenilordearmesauaiBisericiiș.a.m.d.,vorbeleaupututrănisautămădui,aupututdezbinasauîmpăca,aupututfidateuităriisaufixatespreaducereaminte.Fărăcuvinte,nuamștimainimic

53O.Cristea,Acestdomn,p.70.54 Cronicile slavo‐române, p. 23 și 91. Comentariul episodului la L. Pilat,O.Cristea,Lemoine,p.121‐140.55A.Veress,Documente,V,doc.2,p.5.

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 29 

despreoameniidinveacurilededemult.Elenedeschidocale,nuferită de capcane, spre o înțelegere a faptelor și gesturilor dealtădată.Dacăpânădecurândepisoadedegenulcelormențio‐nateaufostprivitedreptanecdotice,irelevante,petedeculoareîntr‐o istorie politică exilată de „Școala Analelor” la periferiacercetăriiistorice,înultimeledecenii,nouaistoriepolitică,carepreia multe dintre sugestiile și câștigurile epistemologice dinistoriasocialășidinceaculturală,levalorificădinplin.56Potrivitnoiiperspective, gesturile, cuvintele, comunicarea suntaspectefundamentaledinviațadezi,careauavut,lavremeaproduceriilor,o relevanțăcesecuvineanalizatășiexplicată.Esteceeaceîncearcăsăfacăprezentalucrare.

Structura este una mai puțin obișnuită. Am dorit inițial săreunesc o parte dintre studiile publicate de‐a lungul anilor înrevistesauvolumecolective.Cum, însă,de lapublicareaunoradintrestudiis‐auscursunnumărsemnificativdeani,s‐aimpusrescriereaunorfragmente,amplificareaunorargumentații,folo‐sireaconcluziilorunorcărțișistudiiapăruteîntretimp,recitireași reinterpretarea unor documente. Am optat, prin urmare,pentru o variantă hibridă – nici monografie, nici culegere destudii –, în care cercetări mai vechi au fost revizuite șidezvoltate.

Primaparteeste consacratăștirii ca subiectal istoriei.Cumau deosebit înaintașii noștri între zvonuri și vești; ce fel deinformațiiaucirculat,cum,ceefecteauprovocatsuntcâtevadinîntrebările la care am căutat să răspund, pornind, în cele maimultecazuri,de ladocumente foartebinecunoscute.SecolulalXV‐lea a constituit punctul de plecare nu numai pentru că, înraportcuveacurileanterioare,dispunemdeunmaimarevolumde informație, dar și pentru că amenințarea otomană a fost oproblemă importantăa lumii creștine înaintede și după1453.Pornind de la definirea știrii ca „marfă de lux” (FernandBraudel), am încercat să constat dacă, în afara valorii demoment, informațianucreeazăunanumittipde legătură întrecei implicați în schimbul epistolar. Urmărind corespondențaMoldoveișiȚăriiRomâneșticuBrașovul,respectivcuBrașovulșiSibiulînveaculalXV‐lea,impresiacaresedegajăestecăștirileconsituie un barometru sensibil al raporturilor politice dintre56 Catherine Fletcher, Jennifer Mara de Silva, Italian Ambasadorial Networks,p.505‐512.

30 | Ovidiu Cristea 

centrele comerciale transilvănene și Țările Române. Concluziaparebanală,daroanalizămaiatentăscoateînevidențămanieraextremdediversăîncaredomniicelordouățăris‐aufolositdeștiri.Totodată,strategiileutilizatepentruaconvinge,apune laîncercaresauaînșelaparsăfivariatnunumaidelaundomnlaaltul, dar chiar și de la o situație la alta.Maimult, pemăsuraaccentuăriidominațieiotomane,informațiaadevenitunaspectde neocolit al relațiilor cu Poarta, dar – în egală măsură – opârghie de putere indispensabilă pentru cei aflați pe tron.Domniimunteniaufostnevoițisădezvolteorețeadeculegereainformațiilorpentrua‐șidovediloialitatea.Auîncercat,astfel,săaflecelecesepetreceauînafarahotarelorțăriinunumaipentruainformaImperiulOtoman,darşipentruafilafeldeinformațidespre intențiile puterii suzerane. Transmițând știri spreIstanbul,domniimuntenisaumoldoveniîșidovedeaufidelitateafațădesultan;înegalămăsură,prinpăstrareacontactuluicuceseîntâmplaîncapitalaimperiului,stăpâniicelordouățărieraulacurentcu intrigile țesute laConstantinopolșiputeau încercasăparezelatimpamenințările.

Segmentulaldoileaalcărțiiseconcentreazăasupra„părțilormecanismului”. Cine sunt oamenii implicați în obținerea, încirculațiașiînutilizareainformației,caresunttraseeleprincareveștile despre Imperiul Otoman ajung la destinație, care esteprețulacestora.Înaceastăparte,textulsuferăodrasticăschim‐bare de decor în raport cu primele capitole. Motivele țin înprimul rânddeprecaritatea informațieidespreȚărileRomâne.Urmeledin sursele internene spunpreapuțin, iar situațiile încareexistăcevamaimultedetaliipotcugreusăfiegeneralizate.Știmcăexistauiscoade,darnuşidincecategoriieraurecrutate,ceabilitățiaveau,câtdefideleeraustăpânilor,cumeraurecom‐pensate,câttimpacționau.Nicidesprecelelalteaspecte(trasee,cheltuieli)nudispunemdemaimulteindicii.

Personajul principal al acestei părți este Veneția, „capitalamondială” a știrilordinEuropamedievală șimodernă.Felul încareRepublicaSfântuluiMarcuareușitsă‐șicreezeșisăfacăsăfuncționeze o rețea de culegere și difuzare a știrilor ne poateajuta să înțelegem mai bine problemele de care se loveauoamenii secolelor XV‐XVI în mânuirea informației. OpțiuneapentruVeneția este, înplus, justificatăde importanța jucată îndifuzareaunorștiridespreevenimentepetrecuteînMoldovași

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 31 

ȚaraRomânească,făcându‐seînacestfellegăturaîntreprimașiatreiasecțiuneacărții.

Această ultimă parte este consacrată unor studii de caz.Fiecare are surse diferite, trăsături specifice, dar prezintătotodată elemente relevante pentru istoria știrilor în general.Primul exemplu dorește să ilustreze efectele pe caremanipularea informației le poate provoca asupra receptorilor.Modul în care otomanii au modelat informațiile referitoare lacampania regelui Ioan Albert în Moldova ne spune mai puțindesprerăzboiulmoldo‐polondin1497,câtdespre imagineapecareotomaniiîncercausăoproiectezeînOccident,maicuseamăla Veneția, despre puterea propriului lor imperiu. În modparadoxal, turcii s‐au folosit în conturarea acestei imagini deelemente ale discursului polon, în primul rând de ideea decruciadă lansatăde IoanAlbert ca scop al expediției din1497.Dar, în timp ce regele a utilizat proiectul de cruciadăpentru amascaintențiiledeatacareaMoldovei,otomaniiaucontinuatpetoată durata anului 1497 să transmită vești potrivit cărora seaflausuboamenințareteribilă.ScopuluneiasemeneamanevreafosttatonareaintențiilorVenețieișiabatereaatențieiacesteiade la pregătirile de război ale sultanului, conflict ce se vadeclanșaîn1499.

Aldoileacazanalizatestealrăzboiuluiotomano‐safaviddin1514 și al bătăliei de la Caldîran. Este o analiză în care planuldurateiscurte(celalștirilor)seîntrepătrundecuplanuldurateimedii (cel al istoriografiei vremii). Exemplul ales este de douăoriinteresant.Înprimulrând,pentrucătabereleaflateîncoflictaugeneratmesajeînșelătoaredespreputerealormilitară.Șahulpersan Ismail, aflat în dificultate, a exagerat efectivele de caredispunea la momentul respectiv, în timp ce otomanii auprocedat exact invers, amplificând problemele din propriatabără. Cele două perspective au fost preluate ca atare deobservatorii occidentali, generând discursuri paralele care aucreat nupuține confuzii și îndoieli. În al doilea rând, exemplulmerită atenție pentru că știrile par să fi avut un impact petermen lung în formarea imaginii despre eveniment. Dacăpunem în paralel veștile ce au circulat despre Caldîran cu ocronicăelaboratăpatrudeceniimai târziupentruuzulexclusival senatorilor venețieni, observăm variații nesemnificative.Autoritateaveștilorprimitede la reprezentanțiiSerenissimei în

32 | Ovidiu Cristea 

Levantparesăfifostatâtdemare,încâtautorulluatcaexemplu–AlviseBorghi–paresănufiîndrăznitsă‐șicontrazicăsursele.În acestmod,deși lucrareaa fost redactată lapatruzecideanidupăbătălieşicutoatecă,lamomentulredactării,autorulaveaposibilitateadeacomparacelespuseîn1514cucelepetrecuteulterior, textul păstrează multe din ideile, erorile, îndoielile șicertitudinilecareaucirculat în1514înlumeamediteraneeană,întimpulrăzboiuluiotomano‐safavid.

Cazul al treilea face notă discordantă. Nu este vorba dereflectareauneibătălii,adeclanșăriiuneirăscoaleanti‐otomanesau de relatarea derulării unui război, ci de povestea unuieveniment excepțional. Turcirea unui domn al Moldovei, IliașRareș,alăsaturmeîncorespondențabailuluivenețianBernardoNavagero,martoralevenimentelor.Unulcare,înciudapregătiriidiplomatice, a contactelor din capitala otomană și a acuitățiiobservației,nuparesăfiînțelesfoartebineceleîntâmplate.

Ultimele două cazuri sunt consacrate primilor doi ani aiparticipăriiȚăriiRomâneștila„RăzboiulcelLung”(1593‐1606).Modul în care „vocea” lui Mihai Viteazul s‐a făcut auzită,elementeledediscurspecareamizatînîncercareadea‐șiatingescopurile,felulîncarepunctulsăudevederea„concurat”cucelal unor aliați sau adversari, imaginea creată în centrele dedecizie ale coaliției anti‐otomane despre bătăliile de laCălugăreni,TârgovișteșiGiurgiusuntcâtevadintreproblemelelacareamîncercatsăschițezunelerăspunsuri.

*Cartea de față datorează foartemult unor instituții și unor

oameni. Programul de cercetări condus în Institutul de Istorie„NicolaeIorga”deȘerbanPapacosteași,maiapoi,din2001,deȘtefan Andreescu, a constituit un important laborator deformare. Același rol l‐a jucat Centrul de informare șidocumentare „Ștefan cel Mare” de pe lângăMănăstirea Putna,creat din inițiativa d‐lui Ștefan Sorin Gorovei și susținut prineforturi, greu de prețuit în cuvinte, de părintele starețMelchisedec și de întreaga obște a mănăstirii. La „ColocviilePutnei”, organizate ande an începând cu2004, au fost supuseatenției colegilordebreaslămăcaropartedin ideileexpuse înpaginileprezenteicărți.Totodată,rolulVenețieinumi‐arfifostconturatatâtdebinefărăsprijinulacordatdeInstitutulRomânde Cultură și Științe Umaniste din Veneția și de directorii

Puterea cuvintelor. Știri și război în sec. XV‐XVI  | 33 

acestuia,IoanBulei,Ioan‐AurelPop,RudolfDinu,pedurataunorstagiimailungisaumaiscurteîncetatealagunelor.

Se cuvine, de asemenea, să mulțumesc unor seniori aiistoriografiei–ȘerbanPapacosteașiȘtefanAndreescu–pentruamabilitateacucaremi‐aupusladispozițietexte,aflateîncursdepublicare, care scot înevidențăatenția cucareeramânuiteinformația însec.XV‐XVIși importanțaacesteia în joculpolitic.Înegalămăsură, îmiexprimrecunoștința fațădeomultitudinede colegi care, de‐a lungul anilor, mi‐au acordat, direct sauindirect, sprijin în cercetările întreprinse, punându‐mi ladispoziție textemai greuaccesibile sau semnalându‐micărți șistudii pe teme de interes. Cum este imposibil să stabilesc oierarhie,măvoimulțumisă‐iamintescînordinealfabetică:IvanBiliarsky, Ileana Căzan, Virgil Ciocîltan, Florina Ciure, MarianComan,GheorgheLazăr, CristianLuca, EcaterinaLung,BogdanMaleon, Șerban Marin, Mária Pakucs‐Willcocks, Ovidiu Olar,RaduPăun,AlexandruPânzar,LiviuPilat,CosminPopa,Maria‐Magdalena Székely, Constanța Vintilă‐Ghițulescu, PetronelZahariuc.Acestei listetrebuiesăîiadaugînchipobligatoriupeSmiley,Mephisto, Locusta & comp., a căror activitate a ușuratmultorcercetători închipconsiderabilmuncadedocumentare.Însfârșit, îmirevinedatoriadeaaminticăaceastăcartea fostelaboratăîncadrulproiectuluiCNCS–UEFISCDI,IDEI,PN‐II‐IDPCE–2011–3–0309:RomanianPrincipalitiesasFrontierSocietiesandtheLateCrusades(15th–16thCenturies).