I. Punctele forte ale Legii Educaţiei Naţionale

1. Proiectul oferă pentru prima dată în ultimii 20 de ani o viziune coerentă

asupra Educației, scopului acesteia și mijloacelor de realizare a lui. Prin

structurarea în cinci titluri (Titlul I – Dispoziții generale; Titlul II – Învățământ

preuniversitar; Titlul III – Învățământ universitar; Titlul IV – Statutul

personalului didactic; Titlul V – Educația permanentă; Titlul VI –Dispoziţii

tranzitorii) legea devine cadrul coerent prin care România asigură exercitarea

dreptului la Educație oricărui cetățean al țării, de la grădiniță până la

bătrânețe. Efortul de a conexa în aceeași lege domeniile specifice educației în

contexte formale, cât și a educației în context informal și non-formal,

reprezintă, pentru prima dată în istoria învățământului românesc, un demers

de coerentizare, sistematizare și punere în acord a tuturor momentelor

importante din parcursul educațional al unui individ.

Esențial: Legea acoperă toate contextele educaționale (formal, non-formal,

informal), armonizându-le pentru prima dată, reușind această performanță în 308

articole, eliminând verbiajul, redundanțele, neconcordanțele.

2. Actualul proiect reprezintă formalizarea în texte legislative a unei opțiuni

politice majore: România crede în Educație ca pârghie principală de

dezvoltare economică, socială, politică şi culturală. Astfel de opțiuni

politice fundamentale au fost adoptate în ultimii 10 ani de Finlanda și Irlanda –

prin alocarea unor fonduri substanțiale Educației și a unei atenții speciale

reformelor. Rezultatele actuale de dezvoltare economică ale acestor țări arată

că opțiunea aceasta a fost cea corectă.

Proiectul Legii Educației Naționale prevede alocarea unui procent de 7% din

PIB Educației și Cercetării (educație în context formal), precizând de

asemenea necesitatea alocării de resurse bugetare educației permanente

(educație în contexte informale şi non-formale). De asemenea, se instituie

deschiderea unui cont educațional – art. 302 – reprezentând sprijinul acordat

de stat pentru exercitarea dreptului la educație permenentă. Statul sprijină

dreptul la educație prin acordarea sumei în echivalentul în lei a 500 euro (...)

fiecărui copil, la nașterea acestuia. Legea reglementează condițiile în care se

acordă și se utilizează această sumă și precizează că acest tip de cont se va

acorda tuturor copiilor născuți, de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

3. Legea reuşeşte să modernizeze, coerentizeze şi să compatibilizeze

educaţia din România cu educația din țările UE, prin principalele axe:

- Calitatea actului educaţional

- Finanţarea educaţiei

- Realizarea descentralizării

A. Creşterea calităţii învăţământului din România se va realiza prin:

- generalizarea învăţământului obligatoriu de 10 ani, gândit ca un parcurs

educaţional continuu, închegat, începând cu clasa pregătitoare şi terminând

cu clasa a IX-a. Trecerea clasei a IX-a de la liceu la învăţământul obligatoriu

are avantajul reducerii abandonului şcolar, care intervenea după clasa a VIII-

a, odată cu trecerea la clasa a IX-a de liceu, când conform statisticilor actuale

aproape 19% din elevi renunţau la a-şi mai părăsi localitatea natală şi a merge

la liceu, în altă localitate, renunţând astfel şi la finalizarea învăţământului

obligatoriu. În plus, finalizarea învăţământului obligatoriu la 16 ani, vârsta

legală de muncă, va permite absolvenţilor să poată urma stagii de ucenicie

sau alte forme de pregătire profesională non-formală – prevăzute în Legea

Educaţiei Permanente – în cazul în care nu doresc să facă liceul.

Poziţia celor care susţin că nu se poate realiza trecerea clasei a IX-a în cadrul

şcolilor generale actuale din lipsă de spaţiu, este neconformă cu realitatea,

întrucât populaţia şcolară în mediul rural este în descreştere, există spaţii

şcolare şi resurse umane, care pot oferi învăţământ de calitate copiilor ce

rămân să facă clasa a IX-a în comunitatea locală, lângă familie.

- centrarea educaţiei pe elev prin: 1. conceperea unui curriculum centrat pe

obţinerea competenţelor cheie de dezvoltare armonioasă a personalităţii

(cele opt competenţe: competenţe de comunicare în limba maternă şi în limbi

de circulaţie internaţională; competenţe fundamentale de matematică, ştiinţe şi

tehnologie; competenţe digitale; competenţe axiologice; competenţe sociale şi

civice; competenţe antreprenoriale; competenţe de expresie culturală;

competenţe de a învăţa să înveţi); 2. Evaluarea elevilor gândită şi ca un

proces remedial, nu doar constatator al unei stări de fapt. Acest nou tip de

evaluare se realizează printr-un instrument nou creat, numit portofoliu

educaţional. Acesta cuprinde totalitatea diplomelor, certificatelor sau a altor

înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite în contexte de

învăţare formale, non-formale şi informale. Portofoliul educaţional va

reprezenta elementul central al evaluării învăţării. Utilizarea portofoliului

educaţional va începe cu clasa pregătitoare şi va reprezenta cartea de

identitate educaţională a cetăţeanului.

Caracterul remedial al evaluării se va realiza prin introducerea testării elevilor

în clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, când în funcţie de rezultatele obţinute de elevi,

profesorii vor avea obligativitatea să dezvolte planuri individuale de învăţare

atât pentru cei cu rezultate slabe, cât şi pentru cei cu performanţe. Evaluarea

finală, de la clasa a IX-a, se va realiza printr-o testare naţională trans-

curriculară (întrebări din disciplinele comune unei arii, spre exemplu: întrebări

din matematică, fizică, chimie, biologie) cu două probe scrise (evaluarea

competenţelor de comunicare în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, plus evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţe) şi o

probă practică (evaluarea competenţelor de utilizare a calculatorului).

Liceul devine o etapă intermediară( spre trecerea la facultate), care oferă

aprofundarea cunoştinţelor generale – în cazul liceului teoretic de 3 ani – dar

şi obţinerea unei calificări profesionale de nivel 3EQF - pentru şcoli

profesionale, 4 EQF - pentru licee profesionale şi 5EQF - pentru şcoli

postliceale profesionale. Învăţământul profesional, liceal şi postliceal capătă o

importanţă deosebită ca parcurs educaţional bine definit pentru obţinerea unei

calificări profesionale. Învăţământul liceal teoretic oferă absolvenţilor, pe lângă

diploma de bacalaureat, şi posibilitatea obţinerii unor certificate de competenţe

(digitale, de comunicare) ce pot fi folosite în portofoliul educaţional pentru

educaţia permanentă, dar şi la accesul în învăţământul superior. Absolvenţii

învăţământului liceal profesional obţin, pe lângă diploma de bacalaureat, şi

certificatul de calificare într-o profesie care le dă dreptul inserţiei pe piaţa

muncii şi portofoliul educaţional, având, de asemenea, şi ei deschis accesul

spre învăţământul superior.

În învăţământul superior sporirea calităţii educaţiei se va realiza prin evaluarea

şi ierarhizarea programelor de studiu şi clasificarea universităţilor în 3

categorii: 1. Universităţi preponderent de educaţie; 2. Universităţi de educaţie

şi cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică; 3. Universităţi de cercetare avansată

şi educaţie. Finanţarea se va face în funcţie de programele de excelenţă ale

fiecărei categorii de universităţi. De asemenea, se creează cadrul legal al

constituirii consorţiilor universitare şi al fuziunilor într-o singură instituţie de

învăţământ superior pentru promovarea calităţii şi creşterea eficienţei

sistemului de învăţământ superior.

Prin introducerea Registrului Matricol Unic se va realiza baza de date

electronice în care vor fi înregistraţi toţi studenţii din România, din universităţile

publice sau private acreditate, asigurându-se astfel controlul riguros al

diplomelor universitare şi eliminându-de orice posibilitate de fraudă

intelectuală.

B. Finanţarea educaţiei

1. Atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel superior, finanţarea este

gândită pentru a eficientiza cheltuirea banului public şi a stimula performanţa

individuală (elev – student - profesor), cât şi pe cea instituţională (şcoală –

liceu – universitate - programe de studii).

Legea propune ca finanţarea învăţământului preuniversitar să se facă în baza

şi în limitele costului standard per elev sau preşcolar (pentru prima dată în

învăţământul românesc), precum şi tot pentru prima dată impune principiul

finanţarea urmează elevul. Finanţarea învăţământului preuniversitar

cuprinde: finanţarea de bază, finanţarea complementară, finanţarea

suplimentară şi venituri proprii. Aceasta se realizează prin alocări bugetare din

fonduri publice, în limita a cel puţin 6% din PIB. Finanţarea de bază acoperă

cheltuielile de personal, materiale şi servicii, manuale, dotări generale,

întreţinere curentă şi cheltuielile cu perfecţionarea profesională. Finanţarea

complementară cuprinde investiţiile, reparaţiile capitale, consolidările,

subvenţiile pentru internate şi cantine, cheltuielile pentru evaluarea periodică,

bursele şi transportul elevilor, pentru naveta şi examinarea medicală

obligatorie a profesorilor. Finanţarea suplimentară se acordă pentru

premierea unităţilor de învăţământ cu rezultate deosebite în domeniul

incluziunii sau în domeniul performanţelor şcolare.

Aplicarea principiului finanţarea urmează elevul oferă pârghii atât pentru

sporirea calităţii educaţiei, întrucât elevul poate alege cea mai bună şcoală,

banii urmându-i elevului, cât şi pentru finanţarea învăţământului privat

acreditat de bună calitate, eliminând diferenţierile şi încălcarea legislaţiei

existente astăzi, care doar postulează posibilitatea finanţării învăţământului

particular acreditat, dar nu creează şi mecanismele de punere în practică a

acesteia.

Atenţie: finanţarea după principiul banii urmează elevul, se realizează pentru

învăţământul general, gratuit şi obligatoriu (de 10 ani), existând posibilitatea

extinderii lui şi asupra învăţământului liceal.

2. În privinţa învăţământului superior finanţarea are rolul esenţial de a stimula

calitatea, fiind gândită astfel: se vor constitui 5 categorii de fonduri: 1. fondul

pentru finanţarea de bază; 2. fondul pentru finanţarea complementară; 3.

fondul pentru finanţarea suplimentară; 4. fondul pentru incluziune şi burse

studenţeşti; 5. fondul constituit din venituri proprii la nivelul fiecărei universităţi.

Statul, prin MECTS, va asigura finanţarea de bază pentru universităţile

publice prin granturi de studii alocate per ciclu de studiu (licenţă, masterat,

doctorat). Finanţarea de bază va fi multianuală, pe toată durata ciclului de

studiu. Finanţarea complementară se va acorda de către MECTS la

recomandarea CNFIS universităţilor publice, pe baza proiectelor de dezvoltare

instituţională. Finanţarea suplimentară se va acorda din fonduri publice de

către MECTS pentru a stimula excelenţa instituţiilor şi a programelor de studii,

atât din cadrul universităţilor publice, cât şi a celor private. Fondul pentru

incluziune şi burse studenţeşti se va acorda din fonduri publice de către

MECTS pentru asigurarea egalităţii de şanse şi a performanţei profesionale

studenţeşti. Fondul constituit din resurse proprii, inclusiv cele de la

studenţii străini, rămâne complet la dispoziţia universităţilor.

C. Realizarea descentralizării – Unul dintre cei mai importanți, dacă nu cel mai

important pas făcut pentru restructurarea și modernizarea învățământului din

România, îl reprezintă opțiunea majoră al actualului proiect de lege pentru

descentralizarea deciziei, finanțării, curriculumului școlar și universitar.

În același timp, tot ca un câștig esențial al acestui proiect de lege este

corelarea descentralizării cu principiul responsabilizării tuturor factorilor

implicați în educație, fie ei participanți, fie ei decidenți în procesul educațional

din România.

Pentru învățământul preuniversitar din România, descentralizarea vizează, pe

de o parte trecerea efectivă a administrării unităților de învățământ în sarcina

autorităților locale (beneficii: flexibilizarea deciziei și implicarea comunității

locale în actul educațional), iar pe de altă parte descentralizarea deciziei

legate de curriculumul educațional la nivelul școlii. Mai concret, în

învățământul preuniversitar, descentralizarea se realizează prin implicarea

autorităților locale în rețeaua școlară, în crearea cadrului de susținere și

finanțare a programului Școala de după școală, în oferirea posibilității ca

autoritatea locală să fie reprezentată în consiliul de administrație al școlii și în

responsabilizarea autorităților locale în folosirea banului public prin finanțarea

educației. Consiliul de administrație al unităților de învățământ preuniversitar,

ca organ suprem de conducere al acestora, este format din 50% membri

cadre didactice alese de către personalul didactic al școlii și 50%

reprezentanți ai părinților și ai consiliului local, desemnați de către aceștia.

Consiliul local are atribuții și în asigurarea finanțării complementare și

suplimentare a unităților de învățământ, în susținerea structurilor nou create

prin lege: centrele județene de resurse și asistență educațională, cât și în

organizarea și susținerea financiară a tuturor formelor de educație non-

formală și informală din cadrul educației permanente.

Descentralizarea în privința curriculumului se realizează astfel: în cadrul

planurilor cadru disciplinele obligatorii au o pondere de 80% la nivelul

învățământului obligatoriu și de 70% la nivelul liceului, iar cele opționale

reprezintă 20% la nivelul învățământului obligatoriu și 30% la nivelul liceului.

Disciplinele opționale astfel repartizate în cadrul planului cadru vor fi decise la

nivelul fiecărei școli și se vor constitui ca și curriculum la decizia școlii. De

asemenea, descentralizarea va viza și fiecare disciplină în parte, în acest caz,

programa școlară acoperind doar 75% din numărul orelor de predare, lăsând

la dispoziția cadrului didactic 25% din numărul orelor alocat disciplinei

respective. Acest procent de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit de

către profesorul disciplinei în funcție de caracteristicile clasei, fie pentru

învățare remedială, fie pentru consolidarea cunoștințelor sau pentru

stimularea elevilor capabili de performanțe, conform planurilor individuale de

învățare elaborate pentru fiecare elev.

În privința descentralizării evaluării, proiectul de lege are în vedere că

profesorul clasei poate aplica diverse forme de evaluare și consemnare a

rezultatelor, progreselor sau lipsurilor existente în pregătirea elevului,

raportările de acest gen constituindu-se în elemente ale portofoliului

educațional, alături de note, rezultate la testele organizate la finalul clasei a

II/a și a VI-a de către școală; la finalul clasei a IX-a – evaluarea națională

trans-curriculară a tuturor elevilor.

Pentru învățământul superior descentralizarea deciziei se manifestă până la

nivelul departamentului.

Proiectul Legii Educației Naționale, realizat de MECTS pe baza opțiunilor

fundamentale ale Pactului Național pentru Educație și al Strategiei Educația și

Cercetarea pentru Societatea Cunoașterii a Comisiei Prezidențiale, leagă în

mod direct descentralizarea de responsabilitatea publică care revine

instituțiilor și unităților de învățământ din România, resursei umane și

cadrelor de conducere ale învățământului. Prin proiectul de lege sunt

instituite raportările publice pe care trebuie să le realizeze atât directorii

unităților școlare, cât și rectorii universităților, raportări în baza cărora se

realizează atât clasificarea respectivelor unități și instituții de învățământ, cât și

finanțarea acestora. În cazul universităților responsabilitatea publică este

corelată direct cu sancțiunile aplicate în cazul nerespectării contractelor de

management atât ale directorilor, cât și ale rectorilor.

4. Proiectul Legii Educației Naționale propune o abordare coerentă a

resursei umane din Educație. Se introduce, pentru prima dată în

învățământul românesc ideea necesității existenței unui cadru didactic cu un

înalt nivel de pregătire profesională și psihopedagogică egal pentru toate

tipurile și formele de învățământ preuniversitar, atât pentru învățământul

primar, cât și pentru cel gimnazial și liceal, titulatura pe care o vor avea

cadrele didactice fiind aceea de profesor, formarea lor inițială profesională

parcurgând obligatoriu următorii pași:

- Studii de licență de 3 ani într-o specializare științifică

- Masterat didactic cu o durată de 2 ani

- Stagiu practic cu durata de un an școlar realizat într-o unitate de

învățământ sub coordonarea unui profesor mentor

Cointeresarea absolvenților cu licență pentru a urma o carieră didactică se

realizează prin prevederea care stipulează că pentru perioada masteratului

didactic studenții beneficiază de burse de studiu finanțate de la bugetul de

stat, egale în cuantum cu salariul net al unui profesor debutant. La absolvirea

masteratului didactic studenții primesc diploma de master și certificat de

profesor în domeniul programului de licență, acestea fiind condiții obligatorii la

înscrierea pentru efectuarea stagiului practic. Stagiul practic al viitorilor

profesori se desfășoară în rețeaua permanentă de unități de învățământ

stabilită de Ministerul Educației pentru asigurarea formării inițiale a cadrelor

didactice. Ocuparea unei funcții didactice pentru stagiul de un an școlar se

realizează prin concurs pe posturi sau pe bază de contract individual de

muncă, cu o durată de un an. La finalizarea stagiaturii de un an, viitorul cadru

didactic se prezintă la examenul național de definitivare în învățământ,

organizat de MECTS. Examenul poate fi susținut de două ori. Cei care nu îl

promovează pot fi angajați în sistemul de învățământ preuniversitar numai pe

perioadă determinată cu statut de profesor debutant. Dezvoltarea profesională

a cadrelor didactice cuprinde gradele didactice II și I, cât și obținerea titlului de

profesor emerit. Profesorul emerit beneficiază de angajarea automată pe

perioadă nedeterminată la unitatea de învățământ; calitatea de mentor pentru

formarea continuă ca cadrelor didactice; prioritate la ocuparea posturilor

didactice; acordarea unui premiu anual în bani din fondurile programelor

inițiate de MECTS. Angajarea personalului didactic din preuniversitar se

realizează la nivelul unității de învățământ de către consiliul de administrație al

acesteia.

Pentru învățământul superior legea stabilește criteriile care stau la baza

promovării profesionale și accesului la titlurile didactice de asistent universitar,

lector universitar/șef de lucrări, conferențiar universitar, profesor universitar.

Ocuparea posturilor didactice sau de cercetare echivalente se face prin

concurs. Se interzice cumulul de norme didactice, iar pensionarea

personalului didactic și de cercetare se face la 65 de ani, interzicându-se

ocuparea oricărei funcții de conducere după pensionare.

5. Legea Educației Naționale introduce pentru prima dată un sistem coerent

de alegere a structurilor de conducere atât în sistemul de învățământ

preuniversitar, cât și în universitar.

Rectorul unei universități se stabilește pe baza unui concurs public, în baza

unei metodologii aprobate de Senat. La concursul de ocupare a funcției de

rector pot participa personalități științifice sau academice din țară sau din

străinătate, pa baza audierii în plenul senatului și a obținerii avizului de

participare la concurs din partea acestuia. Senatul are obligația de a aviza

minimum 2 candidați la funcția de rector. După selectarea de către comisia de

concurs, stabilită de Senat, a rectorului, acesta este confirmat prin ordin de

ministru, încheie cu Senatul un contract de management și își numește

prorectorii. Decanii și directorul administrativ sunt selectați prin concurs public

organizat de către noul rector. Rectorul poate fi demis de către Senat, în

condițiile contractului de management și a cartei universitare. Durata

mandatului de rector este de 4 ani, reînnoibil în baza prevederilor cartei

universității.

Pentru învățământul preuniversitar conducerea acestora este asigurată de

către director și consiliul de administrație al școlii. Ocuparea funcției de

director se face prin concurs organizat de către consiliul de administrație al

școlii, contractul de management al directorului încheindu-se cu primarul

unității administrativ teritoriale pe raza căreia se află unitatea de învățământ.

Directorul unității de învățământ poate fi eliberat din funcție prin decizia

consiliului de administrație cu votul a două treimi dintre membri sau prin

decizia consiliului local/județean, când se constată neîndeplinirea contractului

de performanță încheiat cu aceste consilii.

6. Depolitizarea și democratizarea educației. Proiectul de lege

stipulează în mod coerent interzicerea prozelitismului de orice tip în unitățile

școlare și în campusurile universitare. De asemenea, proiectul prevede că

directorul și directorul adjunct al unității de învățământ preuniversitar nu pot fi

membrii ai unui partid politic pe perioada exercitării mandatului. În cazul

învățământului superior ocuparea în același timp a unei funcții de conducere

în universitate și a uneia de demnitate publică, este interzisă.

În cazul învățământului superior, structurile de conducere ale acestuia,

propuse de actualul proiect de lege, permit îmbinarea modelului colegial cu cel

managerial, în sensul în care din modelul colegial se menține și se

accentuează caracterul democratic al alegerii senatului universitar, consiliului

facultății, consiliului departamentului și al consiliului de conducere al

institutului de studii doctorale, alegerea acestora realizându-se prin vot

universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice titulare și al tuturor

cercetătorilor.

7. Creșterea gradului de participare și implicare în viața școlii și a

universității a părinților, elevilor, studenților, autorităților locale și a

mediului economic.

Atât în cazul învățământului realizat în context formal (preuniversitar și

universitar), cât și în cazul educației în contexte non-formale și informale,

proiectul Legii Educației Naționale instituie procedurile prin care beneficiarii

direcți ai educației să își poată face simțit punctul de vedere. Beneficiarii

direcți, elevii și studenții, sunt implicați în decizia privind curriculum la

dispoziția școlii, în decizia privind creditele transferabile pe care le pot urma și

în alegerea traseului educațional personalizat. De asemenea, părinții, în cazul

unităților de învățământ preuniversitar, sunt prezenți în viața școlii, fiind

reprezentați în consiliile de administrație ale acestora, putând influența decizia

comunității educaționale, în favoarea intereselor elevului. Pentru învățământul

superior, în consiliile de administrație ale universităților pot fi cooptați

reprezentanți ai mediului economic, cultural, cărora le revine un rol important

în a aprecia modul în care universitatea se achită de misiunea ei declarată.

8. Proiectul Legii Educației Naționale acordă atenție mărită copiilor și

tinerilor cu nevoi speciale, elevilor și studenților aparținând minorităților

naționale, ca și învățământului confesional, militar și medical.

9. Proiectul Legii Educației Naționale instituie printr-o serie de articole și

structuri înființate prin lege crearea climatului de etică școlară și

universitară, stimularea unui mediu școlar și universitar de înaltă

probitate profesională și morală.

10. Proiectul Legii Educației Naționale stabilește pentru prima dată pârghiile

prin care educația realizată în contexte non-formale poate duce la

obținerea de noi competențe și certificări profesionale, făcând posibilă

reconversia profesională, învățarea de-a lungul vieții și continua

adaptare a individului la cerințele din ce în ce mai înalte și diverse ale

societății în care trăim.