Rar mi-a fost dat sa ntlnesc un barbat care sa recunoasca cu franchete ca nu poate oferi iubire, ca tot ce are el de dat e doar o noapte, doua, trei de placeren fine, ca n-o sa plece de lnga tine atta timp ct pasiunea nu dispare nici ea. El asa ee de o sinceritate cruda si multe femei si-au dorit sa l vindece fara sa nteleaga ca, de fapt, nu e bolnav. S-au aruncat cu capul nainte spernd cu naivitate ca si va dori si el sa le cunoasca la lumina zilei, dincolo de astenuturi, au acceptat trgul placere pentru placere amagindu-se cu gndul ca daruind si iubire pe langa, vor primi acelasi lucru n schimb nsa cu iubirea nu merge niciodata asa. El nu vrea sa si lase amprentele n sufletul nimanui, viata l-a nvatat ca doare sa porti urmele cuiva pe tine, ca iubirea poate deveni o temnita murdara n care te nchizi de unul singur n bratele singuratatii. Asa ca poarta manusi albe n fiecare noapte cnd se duce la ele si si-a jurat sa nu se mai ntoarca niciodata, daca la despartirea din zorii zilei vor aparea lacrimile Eu l-am nteles pentru ca sunt la fel ca el, avem amndoi acelasi gol n piept. Ne-am ntlnit ntr-o seara ploioasa si mi-a oferit adapost sub umbrela lui; eu i-am oferit adapost la mine acasa si n noaptea aceea mi-a trecut pentru prima data pragul. N-am ncercat niciodata sa-l schimb si nici el n-a ncercat sa ma schimbe pe mine, ne-am acceptat unul pe celalalt asa cum eram: mutilati, storsi de viata, lasi, fara curajul de a iesi din nou la lumina zilei. De altfel, am acceptat trgul lui pentru ca nici eu nu aveam mai multe de oferit. I-am spus sa-si dea jos manusile, ca mie nu are unde sa-mi mai lase urme, si de atunci trece pe la mine cnd si cnd, fara teama ca va sosi momentul n care va fi nevoit sa nu se mai ntoarca. Mi-a povestit ntr-una din noptile cnd a venit pe neasteptate ca si pierduse sufletul cu mult timp n urma. l lasase undeva, nu stia nici el exact unde, rasfirat n carnea unei femei cu buze rosii si miros de mare. I-am povestit si eu de cel care se mbraca n albastru si mirosea a tutun, i-am spus cum am uitat de mine n drumul ntortocheat dintre ceea ce mi-am dorit sa fie si ceea ce n-a fost niciodata. M-a luat n brate atunci si m-a sarutat pe frunte; eu mi-am sprijinit capul pe umarul lui si am nchis ochii. Cnd vine la mine poarta mereu ceva albastru, iar eu ma dau cu ruj rosuasta e ritualul nostru si l respectam de fiecare data cu sfintenie. A nvatat sa ma sarute mai nti apasat pe buze, iar apoi coboara usor pe gt si urmeaza linia umerilor. Eu stiu cum i place sa fie mngiat pe spate, iar de cnd a renuntat la manusi i cunosc deja linia vietii din palma de parca ar fi fost pusa de mine nsemi acolo. Pe fundal curge n fiecare noapte o muzica att de cunoscuta mie, o muzica pe care a nvatat-o si el fara sa vrea, iar ntunericul este singurul martor al legaturii noastre. Scriu acum despre el caci, pentru prima data, azi a ramas sa deschida fereastra la rasaritul soarelui. Am mpartit cafeaua de dimineata. Am mpartit si tigara de dupa si noaptea de dinainte. Ne ntelegem bine asa, ca ntre oameni fara suflet. Al lui a ramas la fata cu buzele rosii; al meu e la cel care se mbraca n albastru.