PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

7/18/2019 PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-varstelor-5692831ca2fa1 1/6

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc

începând de la naştere până în perioada bătrâneţii. Psihologia vârstelor

,,încorporează studiul caracteristicilor evoluţiei psihice, dimensiunea evoluţiei

temporale diferenţiate cu schimbări ce survin în decursul întregii vieţi, de la naşterepână la moarte cu tendinţa de a face o mai mare apropiere a psihologiei de viaţa

concretă. Contribuţii importante la studiul domeniului au adus cercetătorii în

psihologia copilului şi adolescentului, precum şi specialiştii în psihologia vârstei

adulte şi psihologia senectuţii. Ca urmare, se impun unele delimitări conceptuale

privinddomeniul psihologiei vârstelor în raport cu celelalte domenii‖. !rsula

"chiopu, #$$%&.

Psihologia copilului este centrată asupra studiului copilului, are ca scop descrierea şi

e'plicarea dezvoltării copilului de la naştere la adolescenţă. Psihologia copilului nutrebuie confundată cu psihologiagenetică care la rândul ei este o ştiinţă a

dezvoltării, centrată asupraaspectului evolutiv al comportamentelor şi asupra

genezei lor.Psihologia copilului studiază % dezvoltarea copilului pentru a descrie şi

e'plica dezvoltarea acestuia, precum şi pentru a realiza predicţii şi recomandări

privind educaţia copilului, pe când psihologia genetică, plecând de la studiul

copilului are ca scop cunoaşterea genezeistructurilor mentale ale adultului. !n alt

aspect de menţionat este acela că studiul psihologiei genetice nu se ocupă cu

studiul genezei umane acesta (ind domeniul geneticii ca domeniu de studiu al

eredităţii umane. )ermenul de *psihologie genetică‖ nu include aspectul ereditar al

conduitelor ci dimpotrivă aspectul lor evolutiv.

Psihologia genetică reprezentată de +. esell în -tatele !nite, . Piaget în /lveţia şi

0. 1allon în 2ranţa include şi epistemologia genetică 3. -illam4, #$$5& al cărui

obiect se limitează la geneza categoriilor esenţiale ale gândirii. Psihologia genetică

se deosebeşte şi de psihologia adultului prin importanţa crescută pe care o acordă

e'plicaţiei în raport cu simpla descripţie şi prin ipoteza că în psihologie ca şi în

biologie, e'plicaţia este inseparabilă de studiul dezvoltării P.P. 3eveanu, #$%6&.

Pentru termenul de *psihologia vârstelor7, în dicţionarele de specialitate româneşti

sunt oferite traduceri în limba engleză prin *development ps4cholog47, *ps4cholog4

of life life 8 span ps4cholog4&7, în limba franceză *ps4chologie du d9veloppement7

sau în limba germană */nt:ic;lung Ps4cholog47 germ./nt:ic;lung < dezvoltare&

!rsula "chiopu, #$$%&. =e asemenea, ma>oritatea de(niţiilor oferite pentru

psihologia vârstelor conduc la ideea că termenul de *dezvoltare7 este termenul

central. )ermenul de *psihologia dezvoltării7 tinde să se substituie termenului de

*psihologie genetică7 pe de o parte pentru că ambele se ocupă de



studiul schimbării, fără a o delimita strict la perioada copilăriei, şi pentru că ambele

se referă la schimbări de ansamblu care se produc de?a lungul evoluţiei de la

începutul vieţii până la sfârşitul ei. Psihologia dezvoltării în engl. *@ife 8 span

ps4cholog47& a progresat mai mult în ţările anglo?sa'one decât în 2ranţa )orrette,

uidetti, ABBA, p.%& fapt care face să se impună astfel termenul provenit din limba

engleză. Psihologia dezvoltării are în vedere studiul evoluţiei, dar şi a involuţiei

proceselor sau comportamentelor. 2olosirea termenului de *psihologia dezvol?tării7,

spun cercetătorii francezi citaţi, aduce o deschidere în plus şi o mai bună clari(care

prin evitarea utilizării cuvântului *genetic7 care ar restrânge, spun ei, psihologia

dezvoltării la procesele evolutive.

)ermenul de *dezvoltare7 este de(nit ca ansamblu de transformări care afectează

organismele vii sau instituţiile sociale ceea ce implică de asemenea noţiunile de

*continuitate7, *(nalitate7 şi *evoluţie7 ideaud, 0oude, Pedinielli, ABBA, p.D&. E

accepţiune generală a termenului este aceea conform căreiadezvoltarea este un

ansamblu de etape determinate temporal care conduc un organism viu sau o

organizaţie socială dintr?un stadiu primitiv către unul mai elaborat şi mai comple',

provizoriu sau de(nitiv. Fecanismele care asigură sau permit trecerea dintr?o etapă

în alta se circumscriu dezvoltării.

=ezvoltarea psihică are la bază încorporări şi constituiri de conduite şi atitudini noi

ca formare de instrumente de adaptare din ce în ce mai comple'e şi ca formare demodalităţi de satisfacere de trebuinţe şi formare de noi trebuinţe şi mi>loace de a le

satisface. =ezvoltarea implică modi(carea echilibrului între asimilarea realităţii şi

acomodare la condiţiile subiective şi circumstanţiale concrete ale vieţii !. "chiopu,

#$$%&.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea înseamnă modi(cări comple'e bio?psiho?sociale ale

individului ierarhizate în timp. -chimbările sunt bine structurate pe vârste, deşi

vârsta în sine nu le e'plică. )ransformările cantitative şi calitative ce de(nesc

dezvoltarea pot ( clasi(cate în trei mari categorii, în funcţie de speci(cul dezvoltăriiG

(zice, psihice şi sociale. /'istă strânse corelaţii între tipurile de dezvoltare, dar

evoluţia lor este relativ independentă una de cealaltă. =e e'emplu, încheierea

perioadei de creştere nu duce la stoparea dezvoltării psihice sau o încetinire a

dezvoltării din acest punct de vedere, dar creşterea este esenţială pentru fazele

timpurii ale dezvoltării psihice când ritmurile de dezvoltare sunt mai apropiate.

-tudiul dezvoltării se realizează pe patru mari coordonateG descrierea, e'plicarea,

diagnoza şi consilierea. Cercetările în domeniul psihologiei vârstelor conţin în primul

rând descrieri ale principalelor caracteristici ale etapelor de vârstă, respectiv

aspecte speci(ce ale dezvoltării (zice, psihice, afective, cognitive, precum şi



aspecte ale dezvoltării personalităţii în conte'tul interacţiunii sociale. /'plicaţiile

oferite de psihologia vârstelor se referă la corelarea unor factori ce au inHuenţă

asupra modului în care (inţa umană îşi construieşte funcţiile şi procesele psihice,

precum şi caracteristicile dominante. =iagnoza presupune determinarea gradului

dezvoltării în funcţie de indicatorii de medie, iar consilierea cuprinde un set de

recomandări ce au la bază studiul dezvoltării umane, recomandări care au rolul de a

creşte calitatea educaţiei la vârstele mici şi calitatea dezvoltării umane în cazul

vârstelor adulte. e aceea, psihologii care se ocupă de dezvoltare au două sarciniG să

descrie schimbările şi să descopere cauzele aferente schimbărilor. E a treia sarcină

este de a construi teorii care să organizeze şi să interpreteze observaţiile în spri>inul

formulării de predicţii.

=erivat din acestea se descriu sarcini referitoare la fundamentarea procesului

educativ, respectiv stabilirea reperelor psihologice în designul învăţării, precum şi

alte aplicaţii practice referitoare la descrierea bazei de diagnosticare şi intervenţie

în cazul tulburărilor de dezvoltare cu efecte asupra comportamentului sau

capacităţii de învăţare.

/'istă un număr de subiecte de recurenţă în studiul dezvoltării încă nerezolvate,

controversate, care se pot constitui în teme principale. !nul din subiecte

este controversa ereditate 8 mediu. Interpretările e'treme unilateralizează

e'plicaţiile accentuând valoarea unuia din termeni. +ceste interpretări dis>unctivenu mai sunt actuale, dar continuă să rămână importante pentru contribuţia pe care

o aduc la teoria dezvoltării.

+lte subiecte se conturează prin faptul că anumiţi teoreticieni şi cercetători oferă şi

descriu e'plicaţii foarte diferite ale dezvoltării. +ceste diferenţe se e'plică prin

presupunerile de la care pornesc cercetătorii privind natura dezvoltării şi procesele

de dezvoltare. =e e'emplu, teoreticienii care consideră că dezvoltarea se datorează

în mare măsură activităţii copilului, vor ridica alte probleme şi vor construi teoriidiferite de cele ale cercetătorilor care pornesc de la presupunerea că indivizii sunt

receptori pasivi ai inHuenţelor de mediu. Problema dacă individul este văzut ca (ind

activ sau pasiv se conturează ca un al doilea subiect important al dezvoltării

copilului.

!n al treilea aspect este dacă dezvoltarea este un proces continuu fără întreruperi

sau dacă constă din etape separate. Jn concluzie, dezvoltarea înseamnă a creşte, a

se maturiza şi a învăţa. Creşterea se referă la modi(cări (zice care sunt în primulrând cantitative şi dimensionale, implicând adăugiri şi nu transformări. -e pot

identi(ca creşteri ale masei somatice, cum sunt modi(cările sistemului osos şi a



masei musculare şi creşteri ale masei nervoase a organismului, cum ar ( creşterea

numărului de rami(caţii nervoase şi a masei cerebrale. +semenea schimbări, cum

sunt creşterea în înălţime sau greutate, sunt e'emple clare de creştere.

Faturarea este un termen folosit pentru a descrie schimbări relativ independente

de mediul copilului. +ceste schimbări sunt atri?buite schimbărilor genetice u4 K.@efranLois, p. M& sau celor (ziolo?gice F. Nlate, #$$D&.

Oiteza maturaţiei diferă de la un copil la altul, rezultatul matu?rării în (nal este

acelaşi. Creşterea şi maturarea sunt două mecanisme interdependenteG modi(carea

proporţiilor corpului depinde de matura?rea endocrină, iar creşterea greutăţii

depinde de maturarea ţesuturilor.

Principiile generale ale dezvoltării guvernează evoluţia (inţei umane de la stadiul de

zigot până la stadiul de individ matur la vârsta #6?AB de ani capabil de a trăi

independent în societate.

E primă lege este cea a continuităţii procesului dezvoltării de la concepţie la

maturitate. E a doua lege este cea a corelaţiei creşterii şi se referă la legăturile ce

se stabilesc în organism între toate părţile, funcţiile şi procesele sale în timpul

creşterii şi maturării. =escrierea stadiilor şi statisticile arată nivelul *normal7 al

dezvoltării, dar nu speci(că maturitatea individului care reiese mai ales din corelaţia

dintre toţi factorii şi parametrii de dezvoltare. E altă lege se referă la variaţia vitezeide dezvoltare. Chiar dacă secvenţa dezvoltării este aceeaşi pentru toţi copii, nu toţi

o vor parcurge în acelaşi timp şi cu o viteză constantă pe toată durata stadiului.

Jn toate aspectele dezvoltării umane e'istă o interacţiune între maturare şi învăţare.

=e e'emplu, ca un copil să înveţe să meargă trebuie să aibă puterea (zică şi

coordonarea musculară su(cient dezvoltate, dar şi şansa de a e'ersa deprinderile

acumulate. Jnvăţarea în sens larg este de(nită ca rezultat al e'perienţei şi nu ca

proces de maturare.

=ezvoltarea este procesul complet prin care individul se adaptează la mediul său.

=ar de vreme ce adaptarea se face prin creştere, maturare şi învăţare, acestea nu

sunt decât aspecte ale dezvoltării. =iferenţa principală dintre învăţare şi dezvoltare

este că învăţarea presupune adaptare imediată pe termen scurt, în timp ce

dezvoltarea presupune o adaptare treptată într?o perioadă îndelungată.

)eoreticienii învăţării s?au ocupat de identi(carea principiilor aferente învăţării şi nu

de descrierea diferenţelor dintre procesele de învăţare la copii şi la adulţi. Jn

opoziţie cu aceştia, teoreticienii dezvol?tării au abordat diferenţele de învăţare şi



comportament dintre adulţi şi copii şi modul în care se dezvoltă cronologic procesul

de învăţare al copilului. =e aceea, psihologia dezvoltării se ocupă de individul uman

de la naştere până la bătrâneţe.

Sarcinile psihologiei vârstelor

Ca orice ştiinţă şi psihologia vârstelor are două tipuri de sarcini, una teoretică

şiuna practică.

Sarcina teoretică

s e r e f e r ă l a d e m e r s u r i l e d e c u n o a ş t e r e ş i e x p l i c a r e a f e n o m e n e l o r

în desfăşurarea lor, situaţie în care şi în psihologia generală se referă pe deo parte la investigarea

vieţii psihice interioare, a comportamentului, a activităţilor iar pede al tă parte la omul

concret în ansamblu. Cele patru dimensiuni nu reprezintă decât dimesiuni diferite,

regăsite în studiul psihologiei vârstelor care luate în parte nu oferă oviziune perfectă şiunitară având limite şi virtuţi, dar fiecare în parte poate consti tuii o opţiune de

cercetare în funcţie de scopul propus. n istoria gândirii psihologice abordareavieţii psihice

interioare a condus fie la direcţia introspecţionistă, fie la cea structuralistăsau l a c ea

a soc ia ţ ion i s tă . !ces t mod de abo rda re pune accen t pe min t a l , poa te

fiutilizată doar la vârste mari este mai ermetică şi abordabilă pentru iniţiaţi. !bordarea

din perspectiva comportamentului respectiv, direcţia comportamentalistă sau

behavioristă, po rneş te de l a ideea că , compor ta men tu l e s t e un ansambl u de r ăsp un su ri a" us ta te stimulilor care le provoacă. n acest sens accentul este pus pe

relaţia individ#mediu,relaţia în care reactivitatea este determinată de condiţiile

externe. $unând accentul peactivi ta t e p s ih olo gia vâr s te l or se înc adr ează în

d i rec ţ i a în ca re $ . % anet

circumscriadomeniul problematic a psihologiei ca ştiinţă a activităţii umane consi

derând că ex is tăcondui te v iz ib i le uşor observa bi le ş i condui t e in v iz ib i le or i

en ta te că tr e ex te ri or şi constând în organizarea şi reglarea activităţilor. !cesteconduite nu sunt date aşa cum

soco tea in t ro spec ţ ion i smul ş i n ic i nu sun t impr ima te d in a fa ră , a ş a cum so

co te a behaviorismul, ci sunt învăţate în condiţiile unor relaţii complete ale

organismului

cumed iu l na tu ra l , soc ia l ş i cu l tu ra l , f ap t pen t ru ca re , pe d ive rse e tape a le e

vo lu ţ i e i ontogenetice, în funcţie de particularităţile de vârstă vor exista activităţi ne#

dominante,coexistând cu altele secundare cum ar fi "ocul, învăţarea, munca, creaţia

Sarcina practică



ţine cont de particularităţile dezvoltării individului şi urmăreştetransformarea lui din perspectiva

unui ideal uman

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR

Documents

Transcript of PSIHOLOGIA VÂRSTELOR