Psihologia Medicala

5/13/2018 Psihologia Medicala - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-medicala 1/75

1

PARTEA a II -a

PSIHOLOGIA MEDICAL

3.1. OBIECTUL DE STUDIU

3.1.1. Privire istoric

Ramur aplicativ a psihologiei, avînd în centrul preocuprilor sale problematica bolii, a suferinei în complexitatea aspectelor ei bio-

psiho-sociale, psihologia medical este o tiin nou, aflat înc în cursde delimitare a domeniului, a principiilor , legitilor i metodologiilor proprii. Dei unele preocupri practice care au însoit terapeuticageneral i unele referine teoretice sînt atît de vechi încît le întîlnim înscrieri ale antichitii, teorii închegate, abordri practice organizate gsimdoar în ultima sut de ani. Psihologia general se constituie ca tiin de-abia în urm cu 120 de ani iar psihologia medical începe s secontureze, s se structureze dup aceea ca disciplin cu precdereaplicativ, la intersecia dintre medicin, pe de o parte, i psihologia

social, pe de alt parte. Aria sa problematic continu s fiecontroversat i, de aceea, definiiile date de ctre diveri autori suntmai mult definiii de lucru.

Psihologia medical se ocup, pe de o parte, cu studiul reaciei iatitudinii omului aflat în situaia de boal, iar pe de alt parte, cu studiulsistemului de relaii interpersonale i al climatului psihosocial care secristalizeaz i se dezvolt în jurul bolnavului, ca personalitate integral bio-psiho-socio-cultural.

Înc din cele mai vechi timpuri s-a constatat c, în situaia

de boal, subiecii reacioneaz i se comport în moduri foarte diferte,iar modul în care fiecare îi percepe boala i reacioneaz la ea, are oimportan deosebit pentru reuita actului medical. De aceea, psihologiamedical reclam din partea personalului medico-sanitar cunoaterea nunumai a bolii în sine, ci i a strii psihice a pacientului. Cât privetesistemul de relaii interpersonale care se cristalizeaz în jurul situaiei de boal a subiectului, aceasta are un caracter foarte diversificat. Astfel, putem distinge mai multe tipuri de relaii cum ar fi:

- relaia medic-bolnav ca relaie central;

- relaia bolnav-personal medical mediu i auxiliar (asisenta medical,infirmiera);



2

- relaia bolnav-mediu spitalicesc (reacia bolnavului la mediul dinspital);

- relaia bolnav-familie;

- relaia dintre membrii familiei în jurul bolnavului.Fiecare din aceste relaii pot exercita o influen pozitiv saunegativ asupra actului medical, de aceea, se impune buna lor cunoaterede ctre personalul medical. Scopul principal al însuirii i aplicrii psihologiei medicale const în a mobiliza dorina i voina bolnavului pentru a lupa cu boala i pentru a colabora activ la ameliorarea sauvindecarea ei.

Psihologia medical cere ca, alturi de tratamentul specific de baz (medicamentos sau chirurgical) s se realizeze i un tratament de

ordin psihologic, prin metode psihoterapeutice, pentru a diminuasuferina, a înltura teama de moarte, redând pacientului optimismulrealist i încrederea în reuita actului medical. Baza metodologicteoretic i practic a psihologiei medicale o constituie principiul unitii psiho-somatice (dependena strii i dinamicii psihice de stareaorganismului i invers, influena activ a strilor psihice asupra procesualiii i strii organismului).

Autorii de început (³pionierii´) ai acestui domeniu au consideratca probleme ale psihologiei medicale pe cele ce, de fapt, fceau obiectul

de studiu al psihologiei generale (Lotze-1852) sau psihopatologiei(Witmer-1908). Pe aceeai poziie,Janet(1926) consider c în cîmpul deactivitate al psihologiei medicale intr, ca probleme centrale, cele ale psihologiei i psihopatologiei iar Heuzer(1966) cele ale psihosomaticii.

Delay i Pichot (1964) în lucrarea ³Abrege de psychologie´, pelîng o abordare larg a personalitii, se opresc analitic i explicativasupra unor aspecte centrale ale psihologiei medicale, aa cum ar firelaia medic-bolnav, starea de boal, contribuind din plin la conturareadomeniului acestei tiine. Pe aceeai linie se înscriu i Doyle,

Kretschmer, Lagache, Wallon, etc. Aa cum s-a vzut, deja, deci exist (i este foarte normal s fieaa) interferene i intersecii ale acestor domenii, amintite mai sus, cudomeniul psihologiei medicale, aceasta ³nu se identific´ cu ele(Ionescu, 1973), domeniul psihologia medical având ³datoria i meritul de a milita pentru a restitui bolnavului caracterul su unitar somato-

psiho-social, în ansamblul dinamic al personalitii sale´. Autorul citat mai sus consider c, indiferent de accepiune,

psihologia medical trebuie s acopere clar domeniul centrat pe studiul



3

³variatele aspecte ale reaciei insului la boal, ale relaiei medic-bolnav,

ca i ale tratamentelor psihologice´.

Athanasiu (1983) amintete despre ³psihologie i medicin´ i,

în acelai timp despre ³psihologia medicinei´ ca i despre ³psihologiamedical´ susinând astfel sfera larg dar, în acelai timp circumscrisacestor domenii ale preocuprilor psihologiei medicale considerând ca probleme centrale ale acesteia urmtoarele:

psihologia profesiei medicale; psihologia suferinei umane cu referire la strile de boal, cele

terminale, psihologia clipei de moarte etc. relaia medic-bolnav. Nicolau, Golu i Percek (1985) consider c psihologia medical

se ocup cu: studiul reaciei i atitudinii omului bolnav; studiul sistemului de relaii interpersonale i al climatului

psihosocial care se formeaz în jurul bolnavului.

3.1.2. Teme fundamentale ale psihologiei medicaleCredem, c experiena acumulat i sistematizat pân în prezent,

ne permite s considerm psihologia madical, ca ramur aplicat a psihologiei, ca domeniu de studiu i aplicabilitate a informaiilor,

deprinderilor i abilitilor referitoare la: starea de boal vizând fenomenologia complex a tririlor specifice, subiective a acesteia ± boala ca impas existenialmajor cu consecine asupra bolnavului i grupului social;

personalitate i boal, moduri de reacie la situaia desuferin;

sindroame patologice i psihopatologice mai frecvente; relaia medic-bolnav ca relaie fundamental a actului

terapeutic (având o deschidere i mai mare în cadrul extins al

relaiei personal sanitar -bolnav); relaia bolnav-mediu spitalicesc (hospitalismul-adaptare/inadaptarea la acest mediu), sub urmtoarele aspecte-urmrile izolrii în plan psihic, relaia bolnav-ceilali bolnavi,relaia i reacia bolnavului la bolile celorlali i la suferin,

relaia bolnav-familie i intrafamilial; aspecte care potinfluena pozitiv sau negativ starea bolnavului i deci terapia bolii;

aspecte patologice ale vîrstelor i sexelor ;



4

cile i metodele cele mai potrivite, fireti i eficiente pentrutratamentul strii de boalvizând aspectele complexe ale existenei bio-psiho-sociale ale

bolnavului; aspectele profilactice (de educaie sanitar i mai ales de pregtire psihologic ale lucrtorilor din domeniul sanitar;

strile finale, momentele i tematica morii, în general .

3.1.3. Sarcinile i principiile psihologiei medicale Având în vedere c starea psihic poate influena evoluia bolii,

credem c scopul (i principiul) de baz al psihologiei medicale, în ceea

ce privete considerarea bolii i terapiei, este acela al mobilizrii

resurselor psihice ale individului (afective, motivaionale, volitive,informaionale etc.) în lupta cu boala, în vederea ameliorrii sau

vindecrii acesteia.

Nu putem omite scopurile i sarcinile de informare privind boala în vederea prevenirii acesteia, în vederea formrii unei opinii, uneiatitudini (mentaliti) de acceptare, înelegere i mai ales solidaritate fa de bolnav i eliminarea sau cel puin restrîngerea drastic aatitudinilor de rejecie i intoleran care se mai întîlnesc fa de unele boli sau unii bolnavi (sida, cancer, etc), izvorîte, în principal , din

ignoran i incultur psihologic i medical.Putem stabili apoi, o serie de principii ale activitii specificedomeniului psihologiei medicale, derivând din cele de mai sus: acordul deplin al bolnavului pentru investigaii i cunoaterea strii

lui de boal; discreie total privind aspectele intime i personale ale bolnavului; respectarea demnitii i condiiei lui, indiferent de situaia i starea în

care se afl; tact i responsabilitate, aa încât, dac nu putem s-i ameliorm sau

s-i vindecm suferina, cel puin s nu o accentum; acord deplin i deci accepia de cooperare sub aspectul terapeutic(mai ales cel psihoterapeutic).

3.1.4. Relaiile psihologiei medicale cu tiinele psihologice, sociale i medicaleDelimitîndu-i domeniul de studiu i activitate într-o zon a

interdisciplinaritii, psihologia medical este, în esen, psihologiaaplicat domeniului medical (psihologie i medicin) dar are strînse



5

confluene i cu o serie de alte tiine aa cum vom încerca s prezentmîn continuare.

Psihologia clinic, cea mai apropiat de psihologia medical, este

tiina care studiaz modificrile psihice în situaii concrete de boal, încondiii de internare ale bolnavilor, cu orientare specific privind aspectulsau natura afeciunii lor. Astfel, aspectele de diagnoz, metodologieterapeutic i altele, sînt specifice fiecrei specialiti clinice(interne,chirurgie, contagioase, neonatologie, recuperare, etc).Ea secentreaz pe sudiul conduitei i al modalitii de a reaciona al personaliii umane în situaii neobinuite, critice, urmrind s identifice procedeele de intervenie psihoterapeutic, de suport i consiliere, demobilizare a forelor bolnavului pentru eficientizarea demersurilor

terapeutice.Psihopatologia, considerat de unii autori mai degrab ca ramura psihiatriei decît a psihologiei, are drept domeniu de activitate studiultulburrilor psihice, cunoaterea mecanismelor manifestrii acestora, acauzelor apariiei i evoluiei lor, acoperind, ca domeniu de activitate,clinica psihiatric.

Psihiatria care, dei ramur a tiinelor medicale, are ca domeniude studiu i activitate, bolile psihice sub toate formele în care semanifest, cauzele i mecanismele declanrii i evoluiei lor,diagnoza,

tratamentul i prevenia acestora.Psihofiziologia, neurofiziologia, neuropsihologia ca tiine cudomenii, în mare msur, suprapuse avînd în centrul preocuprilor lor,activitatea sistemului nervos (în special a sistemului nervos central-S.N.C.-), i a disfunciilor specifice în diverse stri alterate de sanatate icare pot explica i ajuta la înelegerea i tratarea diverselor suferine.Fiind substratul material al psihicului, S.N.C. este punctul delegtur între fizic i psihic, zona unde se constituie o nou disciplincare se numete psihosomatic i care este strîns corelat i cu

psihologia medical.Biologia ca stiin general despre tot ce este viu, despre om caexisten fizic i, în acelai timp, ca fundament pentru dimensiunea lui psihic.

Filozofia, tiina universal privind existena, privind umanitateai problemele ei, tiin din care s-a desprins psihologia în urm cuaproximativ 150 de ani

Sociologia ca stiin despre societate, despre relaiile normale dar i disfuncionale în cadrul grupului social, despre devian i, implicit,



6

despre boal i suferin. Psihologia social mediaz i armonizeazaceste relaii complexe ale psihologiei medicale cu sociologia.

Antropologia, tiina cea mai cupriztoare despre om , privind

apariia, evoluia, adaptarea acestuia, rostul, rolul i destinul(viitorul, aacum poate fi prefigurat) fiinei umane.Este clar c putem gsi i alte relatii ale psihologiei medicale, în

primul rînd cu alte ramuri ale psihologiei cum ar fi: psihodiagnosticul,psihoterapia, psihologia dezvoltrii, psihopedagogia dar i cu tiinecum ar fi: pedagogia (metodologia predrii-învrii), chimia, fizica,matematica, (ingineria, suportul tehnic, i de substane, medicaia), etc.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE

Definii psihilogia medical i evideniai relaiile ei cu altetiine, Evideniai principalele teme ale psihologiei medicale



7

3.2. DIMENSIUNILE PSIHOLOGICE ALE OMULUIBOLNAV

3.2.1.Personalitate i boalOmul ca personalitate trebuie considerat în dimensiunile lui

biologice, fiziologice, psihice, sociale i culturale. De aceea mareamajoritate a celor ce au abordat tematica psihologiei medicale i, implicit,a bolii sînt de acord c orice tulburare a strii lui de sntate, indiferentde form i etiologie, este o stare de impas bio-psiho-socio-cultural.Indiferent dac boala este fizic sau psihic, suferina este trit în plan psihic i este un complex de stri i semnificaii, senzaii i percepii,reprezentri, raionamente, supoziii, toate sub semnul disperrii i

speranei, toate trite i reiterate mintal pîn la uzur, la niveluri deintensitate specifice gravitii situaiei i sensibilitii bolnavului.Întotdeauna aceste stri induc dereglri mai mult sau mai puinaccentuate în plan social i cultural. Este tiut faptul c starea de boallimiteaz (pîn la dispariie) capacitatea de munc a bolnavului, participarea la viaa comunitii, la cultur, schimb efectiv modul devia, impunînd o mulime de interdicii, un anume regim alimentar, deefort, etc. Diferenele de structur, dinamic i nivel de dezvoltare ale personalitii dau, în anumite limite, diferene specifice de reactivitate a

persoanei la boli. De aceea se spune c trebuie s vorbim despre bolnavii nu despre boli. Chiar încadrai în aceeai entitate nosologic (avîndacelai diagnostic), bolnavii au manifestri, simptome, uor sau sensibildiferite, reacioneaz diferit la unele medicamente aa încît notele despecificitate, de individualitate impun o abordare în aceeai manier. Totmai mult se tinde spre a considera persoana bolnav nu doar ca pe un pacient într-un pat de spital ci ca pe o existen uman cu toat problematica amintit mai sus.

W.Stern, în viziune personalist face net distincia între aspectele

fizice i cele psihice, între persoan ca existen biologic i persoan caexisten psihologic, stabilind în acelai timp fundamentele bio-fiziologice ale personalitii i unitatea lor cu cele psihice, lansînd, astfel³invitaia´, pentru medicin, de a se orienta pe persoan i problemeleacesteia. Pornind de pe aceste baze teoretice, Th. Brugs fundamenteaz oteorie a ³medicinii persoanei´ în care invit la individualizareaexaminrii, diagnosticrii i tratrii bolnavului, toate considerate înviziunea unitar, specific asupra vieii umane, viziune în care prile,laturile existenei constituie un întreg inseparabil. Sensul vieii este dat de

scopuri, eluri i idealuri, activitatea psihic are întotdeauna finalitate



8

teleologic (nu se poate explica doar cauzal-determinativ; nu considermdoar punctul de pornire ci i cel ctre care tinde). Proprietatea de achiziiede informaie,de conservare a acesteia în structuri funcional-

instrumentale tot mai complexe i eficiente asigurînd dezvoltarea personalitii (de ex.: memoria-capacitate de engramare i stocare;inteligena ± ca aptitudine reglativ-rezolutiv, etc), este întotdeaunasusinut i condiionat neurofiziologic, demonstrînd unitatea bio- psihic a persoanei. Chiar rezonana specific la boal poart peceteaspecificitii i originalitii acestei structuri complexe, bio-psiho-socio-culturale. Persoana, spune Stern, acioneaz i reacioneaz într-un modcare pstreaz, în linii mari, modelul general-uman dar cu coloraturspecific propriei personaliti. De aceea insist pe ideea considerrii

omului, în orice situaie s-ar afla, mai ales în cea de boal, ca unitate psiho-fiziologic avînd urmtoarele caracteristici fundamentale:-existen, ca unitate în multiplicitate;

-activitate, ca efort de adaptare (cu finalitate adaptativ):- specificitate, ca individualitate i originalitate.

Persoana urmreste atît scopuri personale cît isuprapersonale (legate de ceilali) sau chiar scopuri abstracte, devenindun veritabil sistem de scopuri pe linia adaptrii la mediu. Desigur,adaptarea, deci atingerea scopurilor, nu este uoar, presupune efort

susinut, adesea în condiiile unei anumite conflictualiti. Contiina, în psihologia personalist, este rezultatul acestui conflict de adaptare,rezultatul conflictului dintre persoan i lume, dintre persoan imediu.Contiina este oglinda în care se reflect atît persoana (subiectul)cît i mediul fizic i social (obiectul), aceast reflectare devenind icondiie i punct de plecare în rezolvarea sau controlul conflictului.Astfel, reflectarea este predominant egocentric, tinzînd s serveasc maiales subiectul i este, de asemenea, cînd obiectiv, cînd subiectiv,funcie de necesitile de moment în aplanarea conflictului.

3.2.2. Incontientul în structura persoanei, (instanelepsihicului)Teoriile moderne privind persoana i personalitatea sînt construite

în mare msur pe modelul funcional ± dinamic - stratificat al psihicului, pe cele trei niveluri:incontient , precontient (subcontient) icontient. Începem prezentarea lor cu incontientul i pentru c acestnivel va fi abordat în mod special dar i din dorina de a respecta ordineaapariiei i dezvoltrii filogenetice i ontogenetice a acestor componente

ale psihicului.



9

Incontientul, a crui semnificaie s-a schimbat i îmbogitsensibil de-a lungul timpului, de la sensul strict devalorizant (de depozitar al structurilor patologice, disociate i disociative, instincte primare i

primatul acestora în viaa psihic), la înelesuri i semnificaii diverse,complexe care fundamenteaz i valorizeaz viaa psihic. Cuprinzîndmai ales aspectele bazale ale psihicului: instinctele, trebuinele primare,tendinele motrice, mecanismele i automatismele psiho-fiziologice (ex.cele ce controleaz funcionarea organelor interne proprii), obinuinele,gîndurile i tririle foarte intime, ascunse, stri sufleteti vechi, din primacopilrie, incontientul este izvorul energiei psihicului, punctul de pornire al identificrii de Sine, premis pentru structurarea Eu-ului canucleu central al personalitii i contiin despre unitatea i unicitatea

persoanei i a Supra-Eu-ului ca cenzur de nivel moral-valoric.Încercînd s schieze o teorie evolutiv (filo i ontogenetic), P.Janet afirm c viaa psihic se dezvolt îmbogindu-se, elementelevechi nefiind eliminate ci integrate i subordonate celor noi. Astfel,incontientul funcional (legat de automatismele psihofiziologice) i celafectiv sînt ³efecte ale experienei ancestrale´, în timp ce secveneleautomatizate ale activitii (reflexele condiionate, deprinderile) sîntefectele experienei individuale. Incontientul se contureaz ca expresie aforelor conservatoare menite s reediteze aciunile utile dar uoare,

automatizate, ce se realizeaz fr efort contient, raional i voluntar saumotivaional-superior ci, mai ales, de manier impulsiv. În linii mariaceast teorie ni se pare corect întrucît tim c, la acest nivel, aciuneastructurilor motivaiei i afectivitii bazale (trebuinele primare icoloratura lor emoional) determin cu precdere declanareamecanismelor de satisfacere si reechilibrare specifice, cele instinctive,reflex ±necondiionate care scap în cea mai mare msur controluluivoluntar-contient, cele impulsive.

Contiina, afirm Janet, este expresia tendinei de progres a vieii

sufleteti, de adaptare la noutate, la situaii contrastante sau conflictuale.Ea este o sintez activ a proceselor i funciilor psihice la un nivelcomplex (superior de reglaj, de cunoatere, motivaional, volitiv, valoric),opunîndu-se incontientului în sensul lurii lui sub control. Cele douzone structural-funcionale ale psihicului, incontientul i contientul tindfiecare, de manier imperativ, s-i impun conduitele specifice daunatere uni conflict permenent (fluctuant ca intensitate), care activeaz isusine energetic viaa psihic. Apare, ca zon de trecere, ca zontampon, subcontientul, sau precontientul care funcionez ca

anticamer pentru contiin. Coninuturile psihice venind din incontient



10

staioneaz aici pentru o sumar evaluare înainte de a primi aprobarea dea urca la nivel contient iar cele ce sînt împinse de contiin (pentru csînt amenintoare sau inacceptabile) ctre incontient rmîn perioade

lungi (unele toat viaa) la acest nivel subcontient.Tot în limbaj psihanalitic structura psihicului poate fi prezentat,evolutiv referindu-ne la instanele cu rol dinamizator - integrativ, astfel:

-forele înnscute, instinctive, incontiente cuprinse în Sine,acionînd dup principiile incontientului;

-forele structurilor superioare determinate socio-cultural,contiina moral, cuprinse în Supra-Eu, acionînd în contradicie cu celeale Sinelui;

-forele formate prin educaie, la nivel contient i precontient

cuprinse în Eu, acionînd ca negociator între celelalte dou instane,reuind , în general, s le pun de acord, s le integreze.Sinele acionez dup principiul plcerii, cutînd s reitereze

situaiile hedonice imediat, indiferent de situaie, orice întîrziere sauinterdicie creind stri de frustrare, generînd tensiuni. SuperEgo tinde, totîn mod imperativ, s sancioneze, s inhibe sau s interzic multe dindorinele Sinelui pentru c nu sînt conforme cu principiile morale,ajungîndu-se la conflicte intrapsihice, uneori primejdioase. De exemplu,tuturor ne trec prin minte idei punitive, impulsuri in acest sens, atunci

cînd cineva ne nedreptete (Sinele-³Ce i-a da cîteva !´), dar, imediat,aceast instan (SuperEgo)iterzice actul de rspuns in aceast manier.Ego intervine prin mecanismele raionale, mediaz i, de regularmonizeaz cele dou instane opuse, reducînd sau soluionînd confictulintrapsihic.

3.2.3. Forme de reacie i aprare ale Eu-uluiÎn contextul activitii reglativ- integrative, Eu-ul elaboreaz i

pune în funciune o serie de procese i mecanisme de aprare pentru c,

altfel, ar putea suferi diverse deteriorri în condiiile conflictuale în caremediaz. Dup Ana Freud () cele mai importante forme de aprare aleEu-ului sunt:1) Represia, reprimarea sau refularea ca manifestare de excludere din

contiin a tendinelor ce vin în contradicie cu normele social-morale. Tendinele refulate rmîn sub ³presiune´, fiind necesarmult energie psihic pentru a fi inhibate, interzise i meninute înaceast postur.

2) Sublimarea,dirijarea sau canalizarea tendinelor inacceptate i

inacceptabile pe direcia unei/unor tendine acceptate, asemntoare,



11

apropiate; de exemplu energia instinctului sexual se poate consuma prin exerciiu fizic, prin creaie, etc, existînd chiar teorii ce încearcexplicarea i fundamentarea creatiei, a energiei acesteia, pornind de

la mecanismele sublimrii. Trebuie spus îns c, acceptînd oanumit descrcare, variabil ca durat i cantitate funcie decaracteristicile de dinamic specifice persoanei, tendinele originalecaut s revin în actualitate, s se manifeste sub forma lor autentic.

3) Proiecia este modalitatea de exprimare a unor tendineinacceptabile atribuindu-le altora. Adoptm comportamente de persecutai, de victime pentru a ne ascunde propria agresivitate(neacceptat social). Dorim sexual o persoan i, pentru c nu ne

rspunde satisfctor, jucm rolul de victim a abuzurilor acesteia.4) Supracompensarea, substituirea unei emoii prin alta, opus: adragostei prin ur, a satisfaciei prin insatisfacie, etc, pornind de lacaracteristica fundamental a structurilor afective, ambivalena.Emoiile sînt triri pereche ce se produc în prile opuse aleaceleiai axe.

5) Conversiunea, transformarea simptomului într-unul tot morbid dar care poate fi descifrat, îneles. Oarecum asemntoare sublimrii,conversiunea canalizeaz energia tendinelor inacceptabile i

periculoase pentru echilibrul psihic mai frecvent i mai intens pecanale vegetative i duce, astfel, mai ales la simptome pe care lenumim histrionice. De exemplu, ³paralizia´ unui bra în histerie aresens autopunitiv pentru tendina (inacceptat de contiin) derevolt fat de soul agresiv, nepoliticos, lipsit de tandree. Maiexplicit,soia neglijat, neputînd cere în mod deschis ateniile soului(acest mod de comportament îi este interzis de propriile normemorale),face acest lucru prin reacii conversive: lein, estenervoas, plînge, etc, pe de o parte pentru ca soul s se orienteze

mai mult ctre problemele ei, pe de alt parte ca form deautopedepsire i, nu în ultimul rînd, ca mecanism de descrcaretensional de moment.

6) Substituia, ca form de deplasare a tendinei sau pulsiuniineacceptate spre alt persoan. De exemplu,dei este geloas sauinvidioas, o persoan afirm adesea despre partener, coleg, prieten,etc c el manifest asemenea comportamente (³nu sunt geloas, tueti´).

3.2.4. Instinctul vieii i al morii



12

In concepia lui Freud, în funcionarea psihicului, extrem deimporatnte sînt instinctele Sinelui(incontientului în acelai timp) i maiales instinctele ³vieii´ i ³morii´ pe care le gsim în aceast instan.

Primul dintre ele este de fapt un grup de instincte dintre care, maiimportante sînt cel sexual, de aprare, alimentar(de conservare aindividului i a speciei). Fora cu care se manifest aceste instincte onumete ³libido´ i, cu cît aceasta este mai mare, persoana dispune demai mult energie conservativ-adaptativ. Conflictul intrapsihic generatde opoziia contiinei fa de aceste instincte este i el mai mare, ducîndla diverse forme de dezvoltare, de orientare atitudinal-comportamental,de manifestri patologice. Într-o ordine ontogenetic, psihanalitiiconsider c primul ³obiect´ al dragostei copilului este propria sa

persoan, propriul corp, amintind de un libido autoorientat, narcisic,foarte apropiat, cel puin la aceast vîrst, de instinctul de conservare.De asemenea, orientarea ulterioar a instinctului sexual poate fi ctresine, adic autosexualitate, ctre sexul opus, adic heterosexualitate sauctre persoane de acelai sex, adic homosexualitate. Realitatea procesului dezvoltrii ne evideniaz i structuri i mecanisme de reglajsuprior, cel puin la fel de importante ca cele ale incontientului, aacum sînt cele ale afectivittii i motivaiei suprioare, cele ale voinei,contiinei, etc( în relaie direct de for cu i fa de instincte pentru

c numai aa pot contracara fora acestora).Copilria, spun psihanalitii, este dominat de insecuritate,copilul fiind total dependent de adult dar tinzînd mereu ctreindependen, fiind egocentric, narcisist. La vîrsta adult, structurile personalitii fiind dezvoltate suficient, omul poate s se manifestealtruist, s se dedice altora sau creaiei. Dezvoltarea a atins limiteleimpuse de individualitate.

Funcie de toate aceste aspecte putem afirma c boala este ostare special (trit predominant psihic, psihofiziologic) ce exprim

mai simplu sau mai complex, mai mult sau mai puin amplu i puternic,în moduri mai tipice sau mai atipice disfunctii,dezechilibre saudeteriorri episodice, pasagere, cronice sau chiar definitive aleorganismului sau ale psihicului uman. Boala este, indiferent delocalizarea sau forma ei, o stare psihic, este trit subiectiv ca stare psihic alterat . Funcie de toate aspectele de personalitate, sociale saufizice întîlnim în patologie boli (sindroame relativ bine definite în caresimptomele se pot identifica i clasifica relativ clar i stabil) dar maiales bolnavi pentru c, în limitele unui sindrom, avem o multitudine de

manifestri diferite date de reactivitatea specific, individual la boal.



13

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Evideniai relaia dintre personalitate i boal; boli i

bolnavi; Prezentai i explicai tipurile de reacie de aprare(simptome) ale personalitii la ³agresiunile´ factorilor mediului intern sau extern;



14

3.3. SNTATE I BOAL±SNTATE MINTAL

3.3.1. Ce este starea de boalCe este boala? Cum putem afla unde este linia de demarcaie

dintre starea de sntate i cea de boal? Exist o asemena linie? Sintîntrebri la care se va încerca gsirea unui rspuns i în acest capitol dar i în celelalte, mai ales acolo unde vom aborda efectiv aceast tem.Pentru unii teoreticieni ai medicinii, între sntate i boal nu existfrontier care poate fi definit ca obiectiv. Dificultatea definirii strii de boal, ca i a strii de sntate pornete de la faptul c nu exist o linie

clar de demarcaie între aceti doi termeni, coninuturile lor semanticecontopindu-se, întreptrunzîndu-se chiar în zona de grani. Indiferent cecriterii folosim, fie cele adaptative ± vizînd eficiena, originalitatea,armonia adaptrii, fie cele socio-culturale ± vizînd abaterea de la normelegrupului social, nu putem opera diferenieri absolute, exacte, deseori fiindnecesare i aprecieri calitativ-cantitative. Ceea ce numim boal poate fii o abatere de la normele stabilite sau admise în cadrul unei anumiteculturi. Unii autori susin c, despre boal putem vorbi numai atunci cândabateri cantitative de la norm produc, la o anumit etap a dezvoltrii lor

un salt calitativ. Fenomenele patologice ar avea deci un specific calitativîn acest raport cu fenomenele normale.Exist bolnavi (sau purttori de procese patologice) adaptai la

via i productivi, bolnavi care se ignor sau care sunt compensai, întimp ce, muli oameni sntoi din punct de vedere somatic i chiar psihicsunt suferinzi. O definiie a O.M.S. leag starea de sntate de impresiade ³bine´, adic definete sntatea în mod pozitiv.Atunci cînd nereferim la rezervele i forele intrapsihice putem afirma c starea desntate este ceva mai mult decît o stare de ³well-being´, este chiar o

stare de disponibilitate ctre excese. Pornind de aici am putea spune cstarea morbid se poate evidenia doar la suprasolicitri, ceea ce, în maremsur este adevrat. Aa se declaneaz disfuncii sau suferine organice(excesul de mîncare i butur poate declana indigestii, ulcere, pancreatite, etc) sau stri nevrotice(excesul de efort în învare poatedeclana astenie). De asemenea, strile tensionale ale examenelor pot, larîndul lor, s declaneze atît suferine psihice cît i organice. Dar, înmulte situaii, tocmai momentul în care ne ³degajm´ de stress poate fideclanator pentru astfel de boli. Omul poate face fa i la solicitri i la

suprasolicitri i, putem spune c este sntos cînd rezist la toateacestea, atingerea idealului, chiar prin efortul i încordarea specifice ,



15

fiind factori ³trofici´ pentru starea de sntate. În general, în sectorulsomatic se pune accentul pe performanele de adaptare, considerând o bun adaptare pe aceea care favorizeaz evoluia.

În sectorul psihic, criteriul adaptrii nu poate fi acceptat frrezerv. Adaptarea împins dincolo de orice limit, devine un indiciu deinconsisten i slbiciune a personalitii i, câteodat, pur i simplu unindiciu de laitate. Omul în întregime adaptat, poate constitui o personalitate mediocr,incapabil de creaie,inovaie i invenie. Dacadmitem c individul este prin excelen contradictoriu, atunci nici lipsade contradicii externe (i,implicit, interne) nu reprezint un ideal desntate. Echilibrul interior excesiv este incompatibil cu vitalitateamental, cu energia i vitalitatea absolut necesare adaptrii.

Dup N. Mrgineanu, sntatea (psihic) înseamn colaborareaarmonic între forele psihice, corporale i sociale, rezultat al adaptriisau integrrii forelor sufleteti la sine, la corp i la societate´. Persoanasntoas sufletete se poate recunoate dup dou trsturi principalecare sunt:

a) sentimentul de bun stare, linite i pace interioar; b) b) relaiile normale cu semenii i societatea. Noiunea de normalitate (norm, normativitate) ar constitui

fundalul strii de sntate, care se instituie ca o calitate. Normalitatea

vizeaz abordarea medical tradiional, plasându-se în domeniulmedicinii curative, în timp ce sntatea vizeaz abordarea psihosomatic,înscriindu-se în aria medicinii preventive. Definiiile i descrierilesntii psihice pot fi înscrise pe o ax care prezint un pol afectiv ± motivaional i altul cognitv-acional, considerînd funcionareainterrelaionat, armonioas a acestora aa încît, expresia lor manifest sfie o adaptare armonioas, activ, minimal creativ, care s valorizeze persoana. Înelegerea sntii ca fenomen este facilitat de o ipostazierea acestuia într-un context: sntatea poate fi privit ca adaptare, ca medie

(norm), ca proces i dezvoltare, ca integrare social, ca valoare. În modlogic i legic, boala este tulburare, disfuncie, abatere de la aceastipostaz. Avînd in vedere cele exprimate deja, opiniem c boala este unfenomen psihosocial complex:

- prin definiie ± se definete ca abatere de la norme sociale;- prin origine - cauze bio-psiho-individuale i sociale;- prin urmri - suferine individuale dar i ale grupului social;

- prin manifestri ± o serie de simptome, atitudini icomportamente specifice strii de boal sînt sociale i

socializate.



16

3.3.2. Boala ca impas existenialPrin reducerea substanial sau chiar dispariia strilor de bine

fizic i psihic, a capacitilor adaptative, boala aduce în centrulmanifestrilor bolnavului suferin, privaiuni, i pentru sine i pentru ceiapropiai i chiar pentru grupul social mai larg, tulburri ale relaiei cumediul de via, în general.

Din punctul de vedere al persoanei bolnave încercm sevideniem aspectele mai importante ale acestei stri de impas major, ianume: cele referitoare la suferin, durere, cele privitoare la privaiuni

i limitri ale propriei existene, mergînd pîn la punerea sub semnulîntrebrii a propriei viei.

Suferina, ca termen general, semnific toate senzaiile,reprezentrile, gîndurile, tririle i strile cu tematic i coloraturneplcut, de discomfort sau chiar imposibil de suportat,amenintoare,etc.

Dintre acestea durerea este o senzaiece devine special, particular, însoindu-se de fenomene vegetative, afective i, în acelaitimp, un simptom central al tuturor bolilor, avînd, cel mai adesea,semnificaie adaptativ în sensul în care semnaleaz o disfuncie psihic,fiziologic sau o alterare, o distrugere organic ce amenin sistemul bio-

psihic în ansamblu adic persoana. Durerea este forma de suferin ce îltrimite pe bolnav la medic, punînd în funciune o relaie terapeutic încare se vor implica, mai mult sau mai puin profund, cele dou personaje, pîn la momentul diminurii acestei simptomatologii sauvindecrii bolii. Tot ea este i semnul de baz care îl ajut pe medic înexaminarea bolnavului, în formularea diagnosticului i a terapiei.

Se vorbete tot mai mult de o terapie a durerii datorit acestor aspecte enunate deja i, nu în ultimul rînd, datorit impactului ei psihicgreu sau chiar imposibil de suportat(antialgicele constituie o grup de

medicamente intens folosite; în unele afeciuni grave, în stri terminalecu dureri mari se administreaz antialgice majore cum ar fi morfina,etc).Durerea este divers ca form (surd, pulsatil, fulgurant, vie,

etc) intensitate, localizare (localizat mai mult sau mai puin exact într-oanumit parte a corpului) dar, din punctul de vedere al dimensiuniiumane din care pornete, se dezvolt i se manifest sub dou forme:

a) somatic, fizic, numindu-se i algie, relativ, bine localizat,relativ, bine determinat cauzal, ajutînd efectiv în localizareazonei organice afectate i în instituirea mai rapid a unei

terapii cu anse mai mari de vindecare;



17

b) psihic sau moral, stare complex de suferin psihoafectiv,nelinite, team, tristee, real îngrijorare privind propriavia, alarm existenial; aceste manifestri sînt cu atît mai

ample, dramatice i epuizante cu cît diagnosticul este maisever, prognosticul mai sumbru i conotaia informaional-emoional a bolii mai înspimînttoare (vezi-cancer,S.I.D.A.).

Boala este nu numai suferina dat de durere, indiferent de formai localizarea ei ci i starea complex, amenintoare dat de semnificaiimultiple cîtigate în cardul experienei de via, cum ar fi:

- boala este ameninare a vieii, poate prevesti i aduce moartea;frica de moarte, fiind teama fundamental a omului, paraziteaz

contiina din momentul instalrii ei, orientînd i consumînd omare parte a capacitilor homeostatice i adaptative aleorganismului, obosind i epuizînd, uneori chiar mai mult decîtdisfuncia sau afectarea de baz;- teama, anxietatea(uneori paroxistic), nelinitea, tristeea reducactivismul în alte direcii, demobilizînd persoana de laactivitile cotidiene, reduc speranele pentru viitor, chiar proiecia în viitor se schimb; scopul dominant este cel alrecîtigrii strii de sntate, proiecia oprindu-se adesea aici,

propriul corp i propria persoan dobîndind o mult mai mareimportan; dei pare nefiresc, doar experienele de boal ne facs preuim cu adevrat starea de sntate.Sensibilitatea algic, depinde de starea sistemului nervos

vegetativ (cenestopatiile), de starea umoral (hiper-hipocalcemia, hiper-hipotiroidia), de starea psihic (oboseal, experiene anterioare, sugestiei autosugestie, exaltare în situaii de competiie, etc), este divers,mergînd de la analgie (analgezie) congenital, hipoalgoestezie(sensibilitate dureroas sczut), la unele persoane, pîn la hiperalgezie,

hiperestezie dureroas (sensibilitate exagerat fa de durere). Lipsadurerii este, adesea, factor de risc, lipsind semnalul pericolului dar ihiperestezia durerii este un aspect dezadaptativ, alarmînd exagerat uneori,reducînd sau îngreunînd interveniile terapeutice alteori, mrind suferinaîn toate aceste situaii.

Cutarea durerii, satisfacia la durere intr în domeniul patologiei astfel, plcerea de a produce durere cuiva estesadism iar plcerea de a suporta durerea, masochism.

Boala înseamn, în acelai timp, impunerea i asumarea unor

privauni privind regimul general de via. Scderea forelor, a energiei,



18

imoboilizarea la pat impun limitri de micare, de deplasare, limitri alespaiului vital, limitri consecutive ale relaionrii (tot mai puine persoane în proximitate) i comunicrii. Eventualele disfuncii ale unor

organe interne impun regimuri alimentare, uneori, foarte drastice (înhepatite, ulcere gastro-duodenale, diabet, hipertensiune arterial; etc).Chiar i dac ne referim doar la obligaia de a renuna la unele plcerialimentare(cafeaua) sau de alt natur (excursiile montane) în suferinelemai uoare, ele sînt tot restricii care creaz discomfort.

Spitalizarea (hospitalismul) creaz dificulti in plus, acelerestricii amintite fiind la un nivel extrem de ridicat, mediul de via înaceast perioad fiind total diferit de ceea ce este obinuit pentru pacient. Apar apoi o serie de aspecte noi cum ar fi:

- salonul de spital nu mai ofer intimitatea de acas; aici mai sînti alte persoane, bolnavi cu boli i mai grave care impresioneaz,în general, neplcut, inducînd team, jen, etc.,(uneori sentimente benefice de solidaritate);- tratamentul depersonalizat, utilizarea excesiv a tehnicilor moderne, srcia sau lipsa comunicrii, a contactului cu pacientul(sînt cazuri în care aproape lipseste consultul bolnavului,auscultare, palpare, etc, diagnosticul fiind pus exclusiv pe bazarezultatelor investigaiilor);

- izolarea de familie i prieteni, dependena de personalul medicalfa de care se simte inferior, subevaluat, devalorizat,comunicarea cantonat predominant în sfera informaiilor legatede boal i spital pot s devin factori frenatorii în terapie;- examinarea i tratamentul fa de ceilali, uneori fa destudeni, tirania analizelor, reexaminrilor, programul strict, toateconstituie factori stresani i perturbatori, care, de regul,accentueaz suferina.

3.3.3. Atitudini ale bolnavului fa de boalCu toat încrctura alarmant, chiar înspimînttoareevideniat mai sus, uneori, poate, tocmai de aceea, boala, mai precis,anunarea diagnosticului, trezete reacii i atitudini diverse.Manifestarea fa de boal poate fi prins, în linii mari, în urmtoareletipologii atitudinal-comportamentale:

a) acceptarea diagnosticului i abolii ca situaie de impas,semnalat de toate simptomele care l-au adus pe bolnav lamedic; acceptarea poate fi trit caresemnare în faa

destinului implacabil, inducînd atitudini i comportamente



19

defensive, de inhibare, dezangajare, demobilizare, atitudinicare creaz probleme aplicrii terapiilor i reduc ansele desucces; acceptarea poate fi, destul de rar (mai ales în cazul

bolilor invalidante dar fr risc i finalitate letal), urmat derefugiul în boal, ca urmare a beneficiilor consecutive acesteisituaii - scutirea de responsabiliti, tratament preferenial îndiverse situaii de via, poate chiar beneficii financiare;acceptarea poate fi realist, mobilizatoare, combativ, bolnavul folosind, in acest caz, toate resursele posibile pentrutratament i vindecare;

b) ignorarea diagnosticului i a bolii, dei este contient destarea nu tocmai normal a organismului (amîn decizii în

acest sens), pornind de la convingerea c are sufucienteresurse naturale de reechilibrare (a mai fost bolnav i s-arefcut fr tratament); ignorarea bolii poate duce la lips decooperare pentru terapie, la neglijarea strii de boal i laagravarea acesteia;

c) negarea bolii este o reacie i atitudine periculoas pentru bolnav inducînd, in mod logic, nu numai lipsa de cooperare cichiar opoziia fa de tot ceea ce se refer la situaia lui deimpas, inclusiv la terapie.

3.3.4. Boala în cadrul personalitii morbideÎn psihiatria i psihopatologia actual, psihopatiile sunt

considerate boli sau stri cronice,într-o anumit msur constituionale, predominant dobîndite prin influenele mediului social-educaional, lalimita dintre normal i patologic, care fac s sufere mai mult ambianadecât pacienul însui. Cunoaterea lor este de interes pentru medicinageneral, deoarece modul în care se stabilete i evolueaz atitudinea bolnavului fa de propria suferin i boal depind, în mare msur, de

trsturile psihologice ale individului.Schneider (1923) descrie pe hipertimici, pe depresivi, pe fanatici, pe nesigurii de sine, pe cei cu dispoziie labil, pe cei lipsii de autoritate, pe cei lipsii de afect (oamenii reci, nesimiori), pe cei lipsii de voin, peastenici i pe explozivi.

Bleuler deosebea nervozitatea (scderea rezistenei psihice lainfluenele exerne i interne, cu insuficienta tensiune a voinei) denespânie i iritabilitate anormal. El descrie pe cei care trebuie ³s seafle în treab´ i pe oamenii mânai de pulsiuni (risipitorii, vagabozii), pe

nestatornici (la care lipsete unitatea i contiina vieii psihice), pe



20

certrei i scandalagii, pe cei cu instabiliate moral. O categorie aparte oconstituie debilii mintali care pot fi confuzi, infantili, idioi. O altcategorie o reprezint psihopaii sexuali. Toate aceste tipologii vor s ne

sugereze c vulnerabilitatea ctre o boal sau alta, reactivitatea la boal,manifestrile simptomatice depind i de aceste structuri de personalitate.Cunoaterea psihonevrozelor este de mare interes practic pentru

medicul de orice specialitate, deoarece ³temperamentele nevrotice´ i³psihonevrozele´ sunt frecvente în practica zilnic. Personalitatea psihastenic descris de Pierre Janet este caracterizat prin asocierea unuisindrom psiholeptic (alctuit din plictiseal, dintr-un sentiment deinsuficien i de incompletitudine, dintr-o dificultate de aprehensiune a prezentului i a realului) cu simptome variate din sfera anxietii,

spaimei, fobiilor, obsesiilor, ideilor fixe. Personalitatea anxioas, numit i anxietate constituional, estecaracterizat prin prezena unei spaime permanente, care eventual se poate fixa i se poate însoi de pseudofobii sau chiar fobii. Frecvent estefixarea pe senzaiile corporale, organice i amplificarea lor (angoasaipohondric). În aceste cazuri, subiectul se teme s nu aib o boal,eventualitate ce i se pare plauzibil. Dup unii autori (i dup concepia psihanalitic), prezena fobiilor adevrate ar indica existena unei personaliti isterice.

Pseudofobia este o team rezultat din asocierea unei situaii cu o primejdie real, trit într-o perioad anterioar. Fobia desemneazteama angosant declanat de un obiect sau de o situaie care, prin eleînsele, nu au un caracter periculos. Când avem de-a face cu fobia bolii, cunosofobia, subiectul, dei recunoate absurditatea ideii, prinmecanismele psihice ale anxietii este constrâns s gândeasc c are, înmod efectiv o boal.

Personalitatea obsesional este caracterizat prin fenomenereproducând la minimum nevroza obsesional. Obsesia este un coninut

de contiin care asediaz spiritul, o³reprezentare constrângtoare´, sauo ³compulsiune´ (tendin la act). Sentimentul, ideea, tendina care irumpîn contiin, apar subiectului ca fiind fenomene strine, morbide, îndezacord cu eul contient; ele persist cu toate eforturile depuse de ascpa de ele. Lupta pentru eliminarea lor se însoete de angoas.Termenul de ³anancasm´ semnifica iniial destin, dar astzi are tendinas se rspândeasc, avînd înelesul de perseverare pe anumite idei itriri, pentru a înlocui termenii obsesie i compulsie. Este de remarcatfaptul c, în compulsie, actele svârite se remarc prin stereotipia i

formalismul lor (sunt rituri i ritualuri). Acestea sînt, de asemenea,



21

conduite de evitare a strii anxioase create de obsesii. Prin personalitateanancast unii autori îneleg o asociere a unor elemente cu ³caracter anal´. Acest aspect, definit în freudismul clasic s-ar caracteriza prin gust

pentu ordine, gust pentu economie, încpânare, persisten înactiviti,etc.. Personalitatea isteric poate constitui un teren propice pentru

dezvoltarea nevrozei cu acelai nume. Ea se caracterizeaz clinic prinlabilitate emoional (reacii adecvate, dar excesive, totui fr persisten) i histrionism (subiectul triete într-o lume teatral). Crizeleisterice nu survin niciodat în singurtate. Istericul doree s i se deaatenie. Se mai adaug note de egocentrism (pasivitate afectiv), ca i oanumit tendin la ³erotizare´ (adic la a da o semnificaie sexual unor

obiecte i situaii foarte diverse), ca i o net tendin la fabulaie(subiectul triete într-o lume fantasmagoric, pe care a creat-o). Lafemeie (unde întîlnim mai frecvent) isteria se însoete adesea defrigiditate sau alte tulburri ale vieii sexuale Contrar a ceea ce sugereazetimologia cuvântului isterie, personalitatea isteric i chiar nevrozaisteric se întâlnete i la brbai. Dupre i Delmas au descris contiinamitomanic, cu stigmate isteroide i cu tendina nativ la minciun isimulare.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Sntate i boal, suferina; Noiunea de normalitate; Tipuri de personalitate i de reacie la boal; Importana cunoaterii personalitii pentru psihologia

medical

3.4. RELAIA MEDIC-BOLNAV

3.4.1. Opinii privind relaia medic-bolnavAcest capitol se refer la relaia interpersonal, special ce se

stabilete între medic i pacient în contextul activitii complexe de



22

diagnostic, terapie i prevenie a bolii. Avînd o istorie ale crei începuturisînt contemporane cu apariia societilor omeneti, relaia fundamentalîn medicin, aceea care se stabilete între medic i bolnav, nu s-a

schimbat esenial de-a lungul mileniilor. Datele oferite de scrierileantichitii cunoscute (Egipt, Grecia, Imperiul Roman) ne evoc un medicce relizeaz o relaie terapeutic direct, incluzînd consultarea efectiv a bolnavului, cu mijloacele i la nivelul de atunci al cunoaterii, organic dar i psihic i social prin dialogul ce avea loc între cei doi.

Începînd cu secolul XIX, mai ales, în aceast relaie se interpun progresiv o serie de mijloace tehnice de investigare, de diagnoz iterapie create i implementate cu scopul creterii eficienei actuluimedical, aspect, în mare msur, realizat, aspect pe care îl vedem în

intervenii chirurgicale tot mai complexe, în terapii tot mai diverse ieficiente i mai ales în ponderea tot mai crescut a laturii preventive înraport cu cea curativ (indice al nivelului strii de sntate, de dezvoltareal medicinii, indice al nivelului de via i civilizaie). În afara acestor efecte benefice, incontestabile, inovaiile relaiei au adus i uneleneajunsuri care, dac ar fi depite, ar îmbunti substanial prestaiamedicului în beneficiul pacientului. Ne referim la aspectul, mult discutatîn ultimii ani, acela al dezumanizrii actului medical al alienrii³bolnavului de suportul su afectiv i moral´, mijloacele tehnice riscînd

s formeze ³un adevrat ecran între medic i pacient´(Iamandescu), prinreducerea drastic a contactului i comunicrii directe cu pacientul.Dac lum în considerare faptul c, deseori, bolnavul este

considerat un caz de studiat, de experimentat, un caz de urmrit tiinific,relaia medic-bolnav se transform în ³relaia experimentator-obiect´(Athanasiu), aspect ce susine ideea de mai sus dar care estevalorizat în beneficiul celor doi. Medicul cîtig experien pe care o vautiliza tratînd nu numai bolnavul în cauz ci i pe muli alii, problemacptînd conotaiile deontologice inerente progresului medicinii: trebuie

s dezvoltm aceast latur a existenei umane în toate condiiile imodalitile respectînd omul, demnitatea lui; problema este aceea astabilirii acelor linii de demarcaie care s ne faciliteze ct mai multeachiziii noi , respectînd condiia uman.

Cert este c, în ultimii ani, atitudinea tot mai frecvent întîlnit esteaceea de a considera unilateral bolavul, de a ine seama doar de boal inu de omul întreg, fizic i psihic. Am vzut c boala este expresiaîntregii personaliti i, în aceste condiii, medicul, cu toate ajutoareletehnicii interpuse între el i bolnav, va trebui s se apropie mai mult de

acesta, s comunice mai eficient s-i ia în considerare nu numai



23

suferinele fizice ci i exprimarea lor psihic, s fie un bun clinician dar i un bun psiholog. Desigur, medicul, nu va prelua sarcinile icompetenele psihiatrului i psihologului dar va împrumuta un minimum

de cunotine priceperi i deprinderi din arsenalul acestora, aa înct s-ieficientizeze prestaia. Este cunoscut faptul c marii clinicieni au fost isînt mari, sînt cutai de bolnavi i pentru c dispun de asemenacunotine i tehnici de abordare i terapie.

3.4.2. Cracteristici ale relaiei medic-bolnav Relaia medic-bolnav este o relaie social, interpersonal,

profesional, ce poate fi definit i din perspectiva rol-statusului

social . Fiecare din cei doi se relaioneaz i acionez conform unor

roluri (ansamblu de comportamente pe care le ateptm în mod legitimde la o persoan) i statute(drepturi i îndatoriri coforme poziiei sociale a persoanei) elaborate în timp, în contextul vieii sociale.

Piaget evideniaz c aceast relaie complex este fundamentati funcionez în trei planuri i anume:

a) intelectual, informaional, referitor la toate datele, pe care leau unul despre cellalt, în special medicul despre bolnav,despre situaia de boal; pentru bolnav, date desprecompetena medicului;

b) afectiv, privind rezonana emoional reciproc (ce simtemedicul despre bolnav i situaia lui; ce simte bolnavul legatde medic, apropiere sau distan, cldur i acceptare saurceal, condiii de de dezvluire a problemelor lui, etc);

c) moral, privind corectitudinea demersurilor medicale, aspectedeontologice.

Din aceast perspectiv, i medicul i bolnavul (mai ales bolnavul, el este subiectul strii de impas i are cea mai mare încrcturemoional în aceast relaie) îi structureaz anumite judeci

evaluative, anumite ateptri i cerine. A stfel, bolnavul, în general, cere medicului:- s fie un foarte bun specialist (diagnostician, terapeut), s-l

scoat cît mai repede i cît mai bine din situaia grea de boal;- s fie apropiat, înelegtor, s-i acorde atenie, chiar

afectivitate;- s manifeste interes pentru bolnav i pentru tratamentul bolii

lui i s lucreze contiincios, corect, cinstit.Datorit strii lui speciale, modificat de boal, de suferin, de

primejdie, devenind irascibil, nerbdtor, egocentric, suspicios dar i labil



24

emoional, sugestionabil, cutînd mereu elemente de sprijin, bolnavul,uneori, penduleaz între atitudini contradictorii fa de doctor, exagerîndîntr-un sens sau altul. Doctorul este, în aceste situaii:

- cînd Dumnezeul, magicianul, salvatorul, fratele, apostolul,eruditul, îneleptul, ajutorul de neînlocuit,- cînd, dumanul, durul, gardianul care îi impune o serie derestricii dar i nepriceputul, nehotrîtul, dac dureaz prea multinvestigaiile i instituirea tratamentului, distantul ³fr suflet´,dac este mai sever, mai reinut.Ambivalena emoional i pendularea între mai multe stri i

atitudini poate fi întîlnit i sub urmtoarea succesiune:- la început, medicul este C ristos tmduitorul (starea tensional-

amenintoare dat de boal este puternic),- în perioada de convalescen, un profesionist care-i face datoria(starea tensional-amenintoare este pe cale de dispariie),- dup vindecare, cînd este vorba de plat, de retrirea unor momente ³la rece´, ca pe diavol (starea tensional a disprut).Observaiile au ajutat, în timp la conturarea unor cerine pe care,

în mod normal, ar trebui s le îndeplineasc medicul, în conformitate icu dorinele bolnavului dar mai ales cu sarcinile medicului i principiilemedicinii. Conform acestor cerine medicul trebuie s fie:

- un foarte bun specialist, un foarte bun profesionist;- neutru afectiv, înelegtor dar i autoritar, altruist, contiincios;- corect, cinstit, s respecte demnitatea omului.Uneori, medicul întîlnete bolnavi cu manifestri sau

caracteristici mai aparte care fac relaia dintre cei doi mai dificil, maiconflictual i amintim în continuare dou asemenea categorii

Simulanii, interesai s par fie mai bolnavi, fie mai puin bolnavidecît sînt; aa, de exemplu, cind vor s scape de o activitate neplcut (dearmat) încearc s obin un diagnostic mai grav iar cînd vor s obin

carnet de conducere auto unul mai puin grav.C onsultamanii, ipohondricii, care exaspereaz serviciile medicale prin foarte desele cereri de consultaie, prin insistenele de a cere mereuexplicaii legate de boal i de tratament, prin continua navet de la oclinic la alta, etc.

Studiile de psihologie social i medical scot mereu în evidenfaptul c medicul trebuie s aib o formaie complex din care s nulipseasc abilitile de comunicare i de relaionare, caliti empatice,de consiliere care, s fie astfel dezvoltate încît medicul :



25

- s poat s adapteze nivelul comunicrii la capacitile deînelegere ale bolnavului, s reuesc astfel s se îneleagreciproc; s tie i s aib rbdare s asculte bolnavul;

- s obin de la pacient maximum de informaii despre boal,despre situaia lui, date importante pentru desfurarea actuluimedical;- s creeze în cabinet atmosfer de cordialitate i speran care sinduc pacientului dispoziie spre deschidere, confesiune iacceptare a investigaiilor, terapiei, etc.- s inspire încredere i s manifeste siguran în ceea ce face,competen profesional i prestan.Despre empatie dorim s precizm c acest procedeu de

transpunere imaginativ în locul altuia, în situaia altuia pentrua înelegece simte, ce gîndete i de ce reacioneaz în stilul lui, într-o situaieanume, este extrem de necesar medicului în faza de diagnoz i pe tot parcursul relaiei lui cu bolnavul. Adevrata cunoatere a strii pacientului se poate realiza doar prin ³identificarea´ de tip freudian cuacesta, situaie pozitiv sub aspectul informaional dar riscant subaspect relaional. ³Identificarea´ cu pacientul presupune nu numaiempatie ci i simpatie, participare emoional care, dac poate ficontrolat, aduce un plus de clarificare a situaiei bolnavului dar poate,

de asemenea, scpa de sub control aducînd i alte caracteristici, nedorite,relaiei medic-bolnav.Uneori relaia capt aspect emoional exagerat, punînd pe cei

doi în situaii de dependen:- fie de tip printe-copil ; doctorul se identific cu bolnavuldoptînd un rol paternal, bolnavul regresînd, adesea, la stadii icomportamente infantile; rspunznd cerinelor de rol alemedicului i propriilor cerine de asisten i suport emoional, bolnavul închide relaia, aceasta devenind circular, cu

perspectiv de dezvoltare i întrire;- fie de tip erotic, heterosexual, adult -adult, cînd între medic i pacient se nasc sentimente durabile de iubire.În aceste situaii medicul îi pierde independena, riscînd s

greeasc în evaluarea situaiei bolnavului, exagerînd prin multitudineainvestigaiilor, diversitatea i chiar inconstana i inconsecvenatratamentelor aplicate, sau, dorind s rezolve singur totul, ajunge slimiteze accesul pacientului i la alte investigaii sau opinii ale altor specialiti, care ar fi oportune situaiei.



26

Un aspect mult discutat al relaiei dintre medic i bolnav esteaceea a secretului profesional, a informaiilor pe care medicul le va oferi bolnavului sau celorlali despre boal. Excluzînd bolnavul i familia lui,

care au acces la aceste date, fa de ceilalti medicul va pstra secretulacestor informaii care nu vor fi fcute cunoscute decît in cazuri prevzute de lege, în interesul bolnavului sau dac unele din ele sînt denatur s-i pericliteze viaa. De exemplu, dac în desfurareaconsultaiei medicul sesizeaz c pacientul depresiv are pulsiuniautolitice, exist risc de sinucidere, este obligat s avertizeze pe toi ceicare-l supravegheaz în acest sens chiar dac acetia nu sînt din familie.

Se pune apoi problema informrii bolnavului i a familiei lui înlegtur cu boala, mai ales atunci cînd aceasta este grav. Sînt bolnavi,

anxioi structural, care prefer s nu tie totul în legtur cu boala,adevrurile grave anxietîndu-i i demobilizîndu-i i mai mult dar sînt idin cei care vor s cunoasc tot adevrul. Logic ar fi ca bolnavul scunoasc cît mai bine situaia lui, s se mobilizeze în demersurileterapeutice pornind de pe aceast baz, s i se spun tot ceea ce estelegat de boal, ipostaz în care intr majoritatea oamenilor. Celor foarteanxioi, depresivi, hiperemotivi, poate c ar fi mai bine s nu li se spuntotul, s se omit unele aspecte, s se amîne dezvluirea lor pîn atuncicînd sînt create condiii aa încît, aceste informaii, s nu agraveze boala,

s nu pericliteze bolnavul.Amintim apoi c, în forme specifice, într-o anumit msur, datde sarcinile prevzute postului i calificrii profesionale, i alte categoriide personal medical stabilesc, mai ales în perioadele de spitalizare, relaiicu bolnavul. Mai frecvente i mai importante prin urmrile lor sîntrelaiile asistenilor medicali i ale infirmierilor cu bolnavul. Acetia particip prin activitatea lor la realizarea relaiei medic-bolnav, creindcondiiile de îngrijire direct, de administrare a unor forme de terapie, desupraveghere, de curenie i igien. Uneori devin ageni de legtur

între medic i bolnav, în fazele iniiale ale relaiei sau acolo unde mediculeste mai reinut, mai rece i mai autoritar, preluînd i transmiînd mesaje,stri i triri ale bolnavului.

Considerm îns c toate aceste aspecte trebuie realizate înconsens, în echip, sub imediata i directa coordonare a medicului,condiii care asigur desfurarea unui act medical eficient i în beneficiul bolnavului.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE

Evideniai caracteristicile relaiei medic-bolnav;



27

Explicai situaiile disfuncionale ale acestei relaii; Caracterizai atmosfera i condiiile din spital i reacia

bolnavului la acestea.



28

1.5. SINDROAME PSIHOPATOLOGICE

1.5.1. Personalitate i sindrom. Personalitatea se dezvolt prin achiziie de informaie i

structurarea de mecanisme complexe de reglaj i autoreglaj (ex:mecanismele raiunii i logicii specifice inteligenei sau cele deenergizare, impulsionare, de mobilizare i direcionare ale motivaiei ivoinei) ce contribuie la eficientizarea adaptrii. În cadrul procesului dedezvoltare, prin ³jocul´ influenelor ereditare, de mediu i educaie, personalitatea câtig trsturi, seturi comportamentale i norme specificumane, dar i caracteristice pentru fiecare persoan.Dup vârste de 20-25

de ani întâlnim astfel o serie de tipologii relativ stabile i durabile de personalitate i, în consecin, moduri specifice de adaptare social.Amintim, fr a insista prea mult, structuri introvertite sau extrovertite,inhibate sau dezinhibate, mature sau imature, labile sau relativ stabile,rigide sau flexibile, cu rezonan emoional crescut sau sczut etc. Înlimitele foarte largi ale normalitii, toate acele structuri sau tipologii, cai modurile corespunztoare de aciune sunt foarte bune, bune sausatisfctoare ca eficien adaptativ. Atâta timp cât permit adaptarea laun nivel minim necesar, chiar dac sunt mai rigide, mai introvertite sau

mai dizarmonice ele nu pot fi considerate patologice sau invalidante. Eledau doar nota specific adaptrii fiecruia. De exemplu un introvertit iinhibit este, de regul, hipoactiv fiind prea cenzurat, prea orientat pe sinei pe prerea altora despre sine, prea scrupulos. Un extravertit idezinhibat este hiperactiv, omniprezent în activiti, nefcându-i probleme din aproape nimic.Solicitrile mari i complexe ale adaptrii,mai ales dac sunt mai neobinuite i de durat mai mare, pot provocaîns o serie de tulburri în funcionarea sistemului de personalitate iimplicit a adaptrii, pot duce la tulburri psihice de diferite grade de

intensitate i complexitate.



29

De regul, orice tulburare psihic se manifest pe linia trsturilor dominante de personalitate. Astfel, dac structural persoana esteanxioas, face anxietate, dac este depresiv face depresie, dac este

rigid atitudinal-ideativ face tulburri paranoice etc. Intensitatea,complexitatea i durata unor asemenea manifestri este dat de coeziuneastructurilor persoanlitii, de gradul de rezisten al acesteia la factoridisturbani i nu în ultimul rând de intensitatea i durata factorilor stresani sau conflictuali i se manifest sub trei forme de complexitate iamplitudine:

- reacie nevrotic,- stare nevrotic;- boal psihotic.

Criteriile de diagnoz în acest sens sunt cele ce iau în considerareîn primul rînd amplitudinea, fora i intensitatea manifestrilor, în al doilerînd msura în care se tulbur comportamentul adaptativ i, in al treilearînd complexitatea disfunciilor, numrul de structuri i substructuri ale psihicului ce sunt disfuncionale.

Avem astfel trei tipuri de tulburri psihice considerate dupintensitatea manifesrilor:- Reaciile nevrotice care, aa cum ne siugereaz denumirea, sunt doar

rspunsuri episodice cu tent patologic la situaii de stres (conflictuale)

mai deosebite, rspunsuri cu durat scurt (zile sau foarte rar sptmâni)i care nu afecteaz în mod sensibil adaptarea. Ele dispar atunci când sereduce sau dispare cauza, fr a lsa urme.- Nevrozele sunt suferine psihice medii ca intensitate i complexitate

care dureaz sptmâni, luni sau chiar ani de zile (atunci tind s secronicizeze) care apar ca urmare a unor situaii de via problematic isunt favorizate de structuri labile, fragile sau chiar dizarmonice de personalitate. Din punctul de vedere al criteriilor de mai sus (vezi P.Pichot) nevrozele sunt tulburri:

-minore în planul comportamentului adaptativ, tulburri desprecare bolnavul are contiina caracterului lor morbid;-psihologic comprehensibile (se poate face legtura cauz-efect, pot fi explicate);-reversibile ± în sensul revenirii la normal sau aproape de acest punct, atunci cînd sînt îndeplinite condiiile (dispariia cauzelor,terapie eficient, etc).

- Psihozele sunt boli psihice grave, complexe i de o mare intensiate iamplitudine privind manifestrile morbide. Pentru c majoritatea

covâritoare a acestor boli are evoluie preponderent oscilant cu



30

perioade de relativ compensare alternând celor cu manifestri patolgicedar cu pierderi sau deteriorri ale activitii psihice dup fiecare episod patologic, ele sunt boli cronice cu prognostic (rezervat) sau grav. Dup

criteriile amintite, ele prezint urmtoarele caracteristici:- tulburrile în plan psihocomportamental sunt majore, profunde: deexemplu în depresia psihotic întîlnim activism redus substanial,scderea drastic a poftei de via (refuzul de a tri, idei i tentative desuicid ± anihilarea instinctului de conservare);

- bolnavul nu are contiina caracterului morbid al simptomelor sale(susine c el este cel sntos);

- tulburrile nu pot fi explicate, nu se poate face o relaie clar de tip:cauz-efect, (incomprehensibile);

- tulburrile nu sunt reversibile (chiar dac în manifestarea lor întâlnim perioade de compensare ± revenirea la aceast situaie decvasinormalitate nu este complet i de durat).

Pentru c tulburrile psihice nu se manifest doar în limitele unui proces psihic i nici mcar pe o singur latur a personalitii (chiar dacuna din acestea este întotdeauna dominant) în psihopatologie întâlnimadesea ansamluri de simptoame pe care le numim sindroame, dînd notacaracteristic tulburrilor psihice respective. Denumirea lor este dat delatura personalitii care este cea mai afectat, deci de simptomul

dominant. Ele se pot manifesta la toate cele trei niveluri de intensitateamintite mai sus dar, de regul, sunt luate în considerare ca sindroamemai ales la nivelul nevrotic. Aceasta deoarece la primul nivel tulburrilesunt prea puin ample i persistente pentru a fi luate în considerare(eviden, urmrire a tratamentului, etc) iar la nivel psihotic simptomulsau simptomele dominante sunt atât de puternice i ample încât chiar dac mai apar altele de gravitate mai mic acestea nu mai conteaz subaspectul eficienei adaptrii,ci, eventual, doar în ceea ce privete alegereaformelor celor mai potrivite de terapie dintr-o gam tot mai larg i

diversificat de substane, metode, tehnici, etc.

3.5.2. Sindroame psihopatologicePrincipalele sindroame psihopatologice sunt:Sindromul astenic ce are ca simptom dominant astenia, epuizarea,

deficitul energetic care reduce sensibil activismul, motivaia, deschidereai comunicarea (relaionarea), însoit de manifestri (simptome) de ranguldoi (mai uoare) cum ar fi

-teama, elinitea, anxietatea, fobiile;

-tristeea, depresia mai ales când tulburrile dureaz mai mult;



31

-tulburrile instinctive: alimentare, ale somnului, deconservare.

Structura de tip asteniform poate s se manifeste cel mai frecvent

ca tip de reacie cvasiconstant, fr a se deconpensa, uneori ca sindromnevrotic astenic sau, rar, chiar ca psihastenie de intensitate psihotic.Celmai des întâlnim aceast tulburare psihopatologic în stri de oboseal,de convalescen (dup alte boli - fizice) sau în debutul altor boli.

Sindromul obsesivo-fobic are în centrul manifesrilor

psihopatologice: anxietatea, teama, frica, fobiile, obsesiile (ca simptomedominante) însoite de manifestri de rangul doi (simptome secundare)cum ar fi:

- astenia ± ca urmare a strii tensionale i a epuizrii nervoase;

- depesia ± ca trire de zdrnicie i lips de speran înînsntoire.Pentru a înelege mai bine acest sindrom vom preciza semnificaia

termenilor amintii (ce desemneaz simtomele de baz). Frica i tendina de aprare sînt legate direct sau indirect de

teama de eec, de pedeaps, de incertitudine etc. Toate acestea suntclasate de psihologi ca emoii, avînd i un important rol de energizare isusinere a conduitei. Frica este considerat ca un sentiment de nelinitetrit la gândul unui pericol. Este important s distingem între:

a) frica momentan ± legat de anumite situaii ce apar înmod firesc în viaa fiecruia i b) b) frica permanent ce se transform în sentiment de perpetu

insecuritate (anxietate, angoas), care prin accentuare poatedeveni stare patologic, fric nevrotic. Frica poate determinaatât activizare (fug, aprare fizic i psihic), cât i inhibiie(scderea randamentului intelectual, dei atenia i vigilenacresc).

Frustrarea este starea psihic a celui care este privat de o

satisfacie legitim sau care este înelat în speranele sale. Consecinelesunt creterea tensiunii interioare i o serie de reacii specifice. În general,este provocat de existena unor obstacole, bariere, care suntcontientizate ca atare. Barierele pot fi obiective (fenomene naturalesociale) i subiective (de ordin fizic, de auz, vedere) sau psihic (lipsaaptitudinilor). Indivizii pot avea reacii foarte diferite în rapor

Stresul este starea de dezechilibru, de nelinite generalizat carereprezint o ameninare la adresa integrittii fizice sau psihice. Poate fi provocat de o mulime de cauze, începând cu un zgomot puternic, dar

cel mai frecvent de suprasolicitare



32

sau de stri conflictuale.C onflictele apar atunci când, simultan, se nasc tendine alternative,

de intensitate relativ egal, ce devin motivaii incompatibile, ce nu pot fi

simultan realizate. Lewin distinge între:a) conflictul apropiere-apropiere, exemplu, copilul ce ezitîntre dou jucrii;

b) conflictul evitare-evitare, a te lsa udat de ploaie sau a ateptamult timp pân s treac; c) conflictul evitare-apropiere, elevul care stla televizor cu riscul de a nu-i termina temele.

Facem apoi distincia între formele i nivelurile de intensitate alefricii, astfel:

- teama este trire adecvat fa de un stimul cu

semnificaie amenin-toare, agresiv,distructiv (ex. dac te alearg un taur, un câine i-e fric);- angoasa ± fric putenic, profund; fenomen complex

fizic, fiziologic i psihologic, fric mai mult trit decâtgândit, pe care raiunea n-o poate controla uor ± (patologic);

- anxietatea ± fric fr obiect ± fric mai mult gânditdecât trit, (patologic)

- fobia - fric intens, persistent, fric patologic de un

obiect precis; de ex.:agorafobie ± fric de spaii largi;thanatofobie ± frica de moarte; nosofobie ± frica de boli,microbi, etc.

- obsesia ± idee i trire ce nu poate fi înlturat i paraziteaz contiina (oricât încearc persoana s scapede ea, revine mereu în minte ca preocuparea cea maiimportant).

Obsesia se manifest în grade i forme diferite ca:- îndoal obsesiv (am fcut bine?; oare este corect

soluia?);- idee obsesiv ± filozofare obsesiv pe tema aceleiai idei;analizarea mintal repetat, din diverse perspective aaceleiai idei;

- tendine i aciuni obsesive (bate în lemn, scuip în sân,de manier frecvent);

- ritualuri obsesive, ceremonialuri ± de exemplu ideaobsesiv de a nu lsa cumva robinetul deschis îl face pe bolnav s controleze de foarte multe ori, adesea,

verificrile lui luând forma unor ritualuri: numai dac



33

încerc de 3 ori sau de 5 ori, într-o anumit ordine etc.,³atunci sînt sigur c este închis´; acest aspect reducedrastic disponibilitile adaptative, foarte mult timp i

energie fiind consumate cu îndeplinirea acestor ritualuricare, dac nu sînt executate, încarc bolnavul cu o staretensional deosebit; de aceea ele sînt îndeplinite tot maiconsecvent, tot mai obsesiv fiind alimentate cu staretensional tot mai puternic, ritualurile fiind singurelemodaliti prin care bolnavul mai poate reduce anxietatea.

Bolnavii cu manifestri obsesionale au o personalitate cuurtoarele caracteristici de baz:

- tendin perseverativ, tendina de efectuare a unei

activiti de mai multe ori în ideea verificrii corectitudiniiacesteia (totul pe fondul ineriei corticale);- epuizare energetic, astenie, fatigabilitate ca urmare a

efortului continuu de a face fa situaiilor anxiogene;- vulnerabilitate dat de hipersensibilitatea fa de stimulii

anxiogeni, structur anxioas.

Sindromul histeric are în centru o grupare de simptoame

emoionale, motorii, compotamentale ample, zgomotoase, teatrale vizând

(mai mult sau mai puin contient) s impresioneze, s atrag atenia, sdetermine schimbri de atitudine din partea celorlali.S. Freud o numete nevroz de conversie în sensul în care o

consider ³descrcare´ somatic a unor acumulri psihotensionale produse de stimuli traumatizani sau percepui ca fiind traumatizani. Estemai des întâlnit la femei. Pare a fi o reacie ce devine, prin învare irepetare, cale obinuit de a iei din situaii conflictuale; întîlnit lastructurile de personalitate mai labile, instabile i imature emoional,fiind, în linii mari, modalitate adaptativ eficient. Formele patologice

sînt cele care depesc normele social acceptate de manifestare în sensulexpus mai sus, cele care capt aspect critic, sesizabil i careimpresioneaz. Mai este denumit i nevroz pitiatic, pornind de laasemnarea între manifestrile histrionice i cele deteminate detulburrile hormonale, în special cele tiroidiene.

Tulburrile de personalitate ale histericului sunt:- sugestibilitate, demonstrativitate, teatralism comportamental,- tendina de a fi în centrul ateniei celorlali,



34

- imaturitate i labilitate emoional; necesitate exagerat de protecie i afeciune, de apreciere i valorizare (dup modelulcopilului, specific acestei vîrste);

- mimetism deosebit ± histeria poate îmbrca, uneori, formaoricrei bolipsihice sau fizice, de exemplu false pareze, mutism,etc.Sindromul afectiv (distimic) are în centrul manifestrilor

tulburri ale timiei (afectivitii) fie în sensul exacerbrii negative(depesie), fie în sens invers (manie).

Depresia ± hipertimie negativ, trire puternic de zdrnicie,inutilitate, devalorizare, dezndejde cu dificultti sau imposibilitate de proiecie în viitor, aspect ce impune: inhibiie, reducerea forei

motivaionale i a activismului, dezangajare, ahedonie. Se asociaz cunelinite, anxietate, astenie iar în fazele avansate cu idei i aciuniautolitice. Deseori se reduce drastic relaionarea i comunicarea cuceilali.

Mania - hipertimie pozitiv, exacerbarea manifestrii efective cudezinhibiie, hiperexcitabilitate, euforie, supraevaluare a personalitii,exaltare afectiv însoit de scderea eficienei mecanismelor de controlale ateniei, gândirii, voinei i chiar contiinei. În formele mai grave semai asociaz cu halucinaii, delir cu temaic divers dar mai ales tematic

de succes, putere de seducie, bogie.La multe persoane nu întâlnim decât una din forme, fie ceadepresiv (mai frecvent), fie cea maniacal (ceva mai rar) iar, destul defrecvent, amândou formele într-o alternan ciclic (psihoz maniaco-depresiv sau psihoz ciclic).

Structurile de personalitate care nu se decompenaseaz la nivel psihotic dar se comport, în limitele acceptate social, prin astfel deschimbri ale registrului emoional, se numesc cicloide iar manifestrilelor episodice, marginale, ciclotimie.

Sindromul confuzional (³confuzia mintal´) ± are dreptmanifestare de baz tulburarea strii de contiin de la simplaîngustare, obtuzie pîn la incontien). Viaa psihic devine neclar,nelmurit, imprecis, nedesluit. Sunt mai multe grade de tulburare acontiinei, astfel:

a) Starea de obtuzie ± ridicarea pragurilor senzoriale, diminuarearecepiei senzoriale, dificulti asociative, scderea supleei i mobilitiiideative ± dificultatea de a formula idei.



35

b) Starea de hebetudine ± detaarea de realitate, perplexitate,indiferena fa de situaia pe care n-o mai poate controla, este scos dinsituaie.

c) Starea de torpoare ± indiferentism, apatie, somnolen,dezorientare.d)Starea de obnubilare ± reducerea tonusului funcional al

psihicului, dezorientare, rspunsuri neclare la excitanii mai slabi, bradipsihie i bradikinezie accentuate.

e) Starea de stupoare ± confuzional, cu grad accentuat detulburare: bolnavul nu mai rspunde la întrebri, este rupt de mediu, numai reacioneaz la stimuli (decât la cei foarte puternici, i la acetia,slab, inadecvat).

f) Starea de sopor ± somnolen accentuat, inactivism total, pierderea controlului cu lumea în totalitate.g) Starea comatoas ± pierderea complet a contiinei ±

apsihism, disoluia progresiv sau brusc a funciilor de relaie.

Tulburri calitative ale contiinei:¤ Starea delirant ± dezorientare spaiu ± timp, tulburri

perceptive, halucinaii.¤ Starea oneroid ± infiltrarea construciilor visului în gândirea

vigil (H.Ey) amestec de real cu ireal, cu imaginar, dezorientare,confuzie, reminiscene halucinatorii.¤ Starea amentiv ± alterarea contiinei propriului Eu, gândire

incoerent, dezorientare total, agitaie psihomotorie¤ Starea crepuscular ± alterarea refleciei senzoriale cu pstrarea

automatismelor motorii.Sindromul confuzional este întâlnit în majoritatea bolilor psihice

grave, în psihoze, mai ales în cele de natur toxic sau infecioas sau în boli neurologice degeneative etc

Sindromul halucinator-delirant - un grup polimorf i complexde tulburri psihice grave ce au ca manifestri de baz tulburri ale

gândirii, percepiei i în final a întregii persoanliti sub form de ideidelirante, deliruri sistematizate sau nesistematizate, haotice, fr legturlogic între ideile care compun delirul, însoite de regul de halucinaii.

Explicaie: ± idei delirante ± idei care exprim deformat realitatea,idei

limpezi, inteligibile, pe fond de claritate a contiinei; în jurul lor se



36

structureaz i se subordoneaz toate celelalte idei, formînd în timp un felde sistem de judeci coerent, organizat, logic argumentat dar rupt derealitate i necorespunzînd acesteia.

De exemplu delirul de grandoare (prezent într-o anumit msurla toi liderii paranoici, la toi dictatorii) este un sistem de gîndire iautoapreciere logic, organizat în jurul ideii delirante, false, c el este celmai inteligent, corect i potrivit pentru acea funcie, nimeni altcineva nu poate s-l egaleze. De regul ideile delirante ale paranoicului nu aucaracter halucinator decît în fazele de decompensare psihotic i maiales acolo unde întîlnim i un proces deteriorativ. Delirurile etilicului saucele din schizofrenie sînt halucinatorii.

- halucinaii ± prcepii fr obiect dar de a crui realitate (a

obiectului) subiectul este convins; acestea alimenteaz ideile delirante, lesusin ca suport imagistic, dîndu-le totodat aspect de bizar, absurd,fantastic.

Dac lum în considerare încrctura afectiv-emoionaldeosebit, uneori inadecvat, a acestor manifestri patologice,impulsurile, tendinele i mai ales comportamentele (i ele inadecvate,ample, zgomotoase, contradictorii, agresive) putem s ne imaginmrsunetul, impactul bolilor psihice pentru bolnav dar i pentru societate, putem s ne explicm impresia i atitudinea aproape general (fr s o i

acceptm) de neînelegere, team, rejecie, intoleran . Trebuie s timc aceste atitudini ( ale noastre, a celor sntoi) i comportamentele cederiv din ele sînt una din cauzele ce agraveaz starea de suferin psihic, reduce eficiena terapiei, crete rata recidivelor, face extrem dedificil inseria sau reinseria social a bolnavului psihic. Lipsa de cultur psihologic sau precaritatea ei, lipsa exerciiului de comunicareempatic, supeficialitatea cu care privim, adesea, problemele aproapelui,lipsa ori fragilitatea solidaritii interumane întrein aceast situaie încare, în ultim instan, se agraveaz atît suferina bolnavului cît i a

noastr, suportînd costuri tot mai mari i de natur material dar ispiritual.

3.5.3. Relaia endogen ± exogen în determinismul bolii psihiceÎntr-o alt ordine de idei prezentm bolile psihice, dup criteriul

etiologiei i al procesualitii specifice, dup cum urmeaza) Psihopatiile i strile psihopatice ca tulburri de dezvoltare

dizarmonic a personalitii, cu precdere a palierului caracterial-valoric.Termenul de psihopatie îi are originea în limba greac, unde psyche ±

înseamn suflet, iar patos ± înseamn boal. Psihopatia reprezint o boal



37

care se caracterizeaz prin dezechilibru i tulburri de comportament cutent antisocial. Tulburarea se numete, mai nou ³personalitateantisocial´ scoându-se în eviden aspectul de dezvoltare anormal a

personalitii i mai ales a structurilor ei motivaionale, de voin icaracteriale care determin frecvent situarea persoanei în afara legilor socio-morale. Atunci când asemenea comportamente apar cu regularitatela persoane având afectate structurile neurofiziologice aflate la baza psihicului (structurile S.N.C.) vorbim de tulburri psihopatoide. Se mainumete i anomalie caracterial a personalitii sau caracteriopatie,deoarece subiecii psihopai se caracterizeaz în special prin abolireasimului moral. Personalitatea psihopatic are urmtoarele trsturi:instabilitate afectiv, superficialitate emoional i relaional,

impulsivitate, absena sau slbirea reaciilor la imperativele sociale,nucleu caracterial deformat (amoralitate, inadaptabilitate, plcerea de aface ru, încpânare, tendine ctre minciun, furt, piromanie,excrocherie i unele tendine spre homicid, tendine spre toxicomanieetc.).

b) Psihogeniile (psihozele reactive i nevrozele) ca boli cuetiologie predominant extern. Ele constituie un grup polimorf deafeciuni nevrotice i psihotice, în al cror deteminism multifactorialintervin ca factori etiologici principali traumele psihice, iar apariia i

evoluia lor este influenat atât de factori somatici favorizani, cât ifactori genetici prediaspozani. Psihogeniile nu trebuie înelese doar ca unsimplu efect sau ecou al aciunii unor evenimente care depesc la unmoment dat capacitile de adaptare ale individului, ci ca o întreagrestructurare afectivo-atitudinal, în al cror determinism un rolimportant îl au particularitile psihice premorbide ale individului.

c) Endogeniile, bolile psihice endogene, cu determinism predominant genetic, predispozant, aa cum sunt schizofrenia, psihozamaniaco-depresiv i în general psihozele afective

Endogen este un termen ce ne sugereaz originea intern adisfunciilor (din sfera proprie organic, cu determinism geneticmanifestat ca predispoziie, ca vulnerabilitate), opus exogenului, cecaracterizeaz stimulaiile sau cauzele venite din mediul extern.

Schizofrenia este o psihoz endogen caracterizat prin disocierea personalitii. În multitudinea de forme clinice, sindromul fundamental aldisociaiei, care poate fi halucinator-delirant, constituie sistemul dereferin i identificare.

Etiologia este o ramur a medicinii care studiaz cauzele bolilor

i factorii care influeneaz apariia diverselor boli.



38

3.5.4. Relaia psihic-somatic (organic) în etiologiatulburrilor psihice

Tulburri psihice notabile se pot produce i pe fondul unor afeciuni organice ale creierului, aa cum ar fi:a) tulburri psihice de origine infecioas (psihozele infecioase); b) tulburri psihice de origine toxic (de exemplu etilismulcronic);c) tulburri psihice legate de traumatisme cranio-cerebrale; d)tulburri psihice determinate de accidente vasculare cerebrale,tumori, tulburri psiho-comportamentale circumscriseoligofrenilor (nedezvoltrii structurilor S.N.C, aa numitele

encefalopatii. Trebuie s precizm c, în aceste situaii, apar disfuncii ale dezvoltrii (encefalopatii) produse de factori de mediu nocivi ceacioneaz în perioadele de intens dezvoltare, cele timpurii mai ales,deteriorri ale S.N.C. produse tot de factori de mediu (toxici, traumatici,deteriorativi) i care acioneaz dup ce structurile S.N.C. au fostformate, deci în perioade care urmeaz copilriei i adolescenei. Înaceste cazuri nu putem invoca aciunea factorilor genetici, nu putemvorbi despre aspecte de endogenie.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Explicai raportul endogen-exogen în etiologia bolii psihice. Explicai relaia organic-anorganic în determinismul bolii

psihice Difereniai, dup criteriile specifice, sindroamele

psihiopatologice



39

3.6.PSIHOSOMATICA

3.6.1. Orientarea psihosomatic în medicinPsihosomatica este o concepie în medicin conform creia omul

bolnav trebuie privit, abordat i tratat integral, în unitatea lui bio- psihologic, tiut fiind faptul c, pe de o parte, psihotraumele, stresul,strile conflictuale pot determina tulburri organice(care se pot croniciza)iar pe de alt parte, disfunciile i bolile organice au un puternic rsunet psihic(ce poate continua chiar i dup remedierea sau ameliorarea boliiorganice). Unitatea somato-psihic sau psiho-somatic a fiinei umaneeste de fapt unul din principiile fundamentale ale medicinii, psihologiei în

general i psihologiei medicale în special. Ca abordare sistematic isusinut, psihosomatica este o orientare relativ nou(psihologia înansamblu dar mai ales cea medical sunt tiine relativ noi) dar, ca idee ichiar sub aspect practic, episodic, este foarte veche,

Astfel, Hipocrate afirma, la timpul su, c boala somatic areîntotdeauna i cauze psihice iar manifestrile i urmrile ei sunt i denatur psihic, intuind valenele terapeutice ale psihoterapiei.

Galenus postula, prin tipologia temperamentel, devenit clasici modern, c resorturile psihicului uman sînt de natur umoral, c

starea psihic poate fi influenat de starea organismului, prin diet, prinregimul de via, accentuînd asupra viziunii somatopsihice.

Mai tîrziu, în epoca luminilor,Tissot evidenia ³influena pasiunilor sufletului în maladii´ i în corectarea lor, întrind afirmaiileanticilor.

Cabanis, Pinel, Esquirol i alii revin asupra acestor idei, în perioada consolidrii tiinelor medicale, biologice i sociale(i astructurrii psihologiei ca tiin), evideniind influenele ³moralului´asupra fizicului, somaticului.

Dar numai dup studiile lui Pavlov i Bîkov care au fundamentatmecanismele neurofiziologiei(³medicina cortico-visceral´), pot fiexplicate tiinific i cauzal acele determinisme psihosomatice sausomatopsihice i unitatea i integralitatea omului, atît în stare normal cîti în stare de boal.

Rspunsul integral(somatic i psihic) la boal a fost apoi abordatde psihanaliz, de autori ca Freud, Delay, Alexander, etc. Pornind de ladinamica psihicului, asigurat de conflictele incontientului(nivel bazal,neuro-psiho-fiziologic al psihicului), la simptome sau mecanisme de

aprare(conversia isteric), susin condiionarea în dublu sens, organo-



40

psihic, i psiho-organic, în patologie. Au formulat apoi o serie de teorii privind specificitatea nevrozei determinat de specificitateaconflictului(aspect ce nu s-a verificat tiinific), sau privind tipul de

personalitate vulnerabil la anumite forme de boal fizic sau/i psihic(aspect verificat parial i în curs de verificare).Majoritatea autorilor în acest domeniu sunt de acord c viziunea

integral asupra omului este singura în msur s ne asigure condiiaminimal i obligatorie pentru a inelege manifestrile lui în registrulnormal dar mai ales în patologie. Concepia psihosomatic în medicin,dup opinia lui Iamandescu(1995), are urmtoarele 5 trsturi de baz:

a) este holistic, adic integral i integrativ, vizînd unitateasomato-psihic;

b) poart pecetea influenei sociale(integrarea în structurile psihicului, într-un mod subiectiv a influenelor sociale);c) este tiinific, bazat pe observaii clinice, studii

experimentale, etc;d) evideniaz o dubl vulnerabilitate la stres a bolnavilor

psihosomatici: psihic i de organ;e) scoate în eviden, stresul psihic drept factor de risc major

sau sumativ, în patogenezStresul, în general, este definit(Selye,1957) ca aciune extern

de suprasolicitare a unor ageni agresori diveri, fizici(traume),chimici(substane nocive), biologici(infecii), psihici(conflicte, psihotraume), etc, în msur s produc modificri morfofuncionale,endocrine dar i la nivelul altor organe. Este o form nespecific derspuns a întregului organism(neuro-endocrino-vegetativ), atît laaciunea unor ageni stresori externi cît i interni(o boal cronic, unhandicap pot fi factori stresani).

Stresul psihic(M.Golu,1972), este ³o stare de tensiune, încordarei disconfort´ generat de stimuli afectogeni cu semnificaie

amenintoare, ³negativ, de frustrare sau reprimare´ a unor trebuine,aspiraii sau de dificultatea sau imposibilitatea rezolvrii unor problemeadaptative. Vulnerabilitatea la stres este dat de fragilitatea unor structuri psiho-fiziologice, de unele caracteristici cum ar fi: anxietatea,labilitatea emoional, rigiditatea , lentoarea ideativ, perseverativitatea,interpretativitatea, impulsivitatea, agresivitatea, etc, in linii mari,asemntoare cu indicatorii predispoziionali pentru nevroze, tulburri psihosomatice, etc.



41

3.6.2. Tulburrile psihosomaticeAcestea reprezint ³modificri ample i durabile ale proceselor

fiziologice´ sub aciunea unor factori conflictuali, stresani. Dup Weiss,

pentru a fi considerate tulburri psihosomatice, orice disfuncie sau boaltrebuie s rspund la trei criterii:1) incidena unor evenimente suficient de stresante pentru a le

genera;2) verificarea acestui efect patogen al acestor tipuri de stresori i

la alte persoane;3) posibilitatea stabilirii unei legturi de cauzalitate între un

anumit tip de stresor i anumite simptome somatice.Mecanismul producerii acestor boli funcioneaz la nivelul

S.N.C. i const în codificri ale diferitelor stri tensionale nervoase, deorigine psihologic (experiene de via traumatice, stri conflictualeinterpersonale,etc) în simptome i tulburri somatice. Ele apar episodic laomul sntos, sînt predominant funcionale(deci reversibile), mai ales înfazele iniiale dar, pe msura reiterrii, las urme tot mai vizibile, producînd leziuni, devenind predominant organice, acest procesrealizîndu-se dup schema: tulburare neuropsihic p tulburarefuncional p alterare organic, (dup Athanasiu,1998).

V iscerocorticalizarea se produce pornind de la i bazîndu-se pe

legi ale neurofiziologiei, ale reflexelor condiionate astfel:-semnalele inreoceptive(senzaii) ajung la creier;-scoara le compar cu nite modele de funcionare normal a

viscerelor;-cînd apar i se repet salve de senzaii semnalînd disfuncia,

suferina visceral, scoara declaneaz alarma cu rol homeostazic; se punîn funciune mecanisme de reechilibrare, compensatorii, formîndu-se prinrepetiie reflexe condiionate în acest sens; acestea sunt legturiviscerocorticale patologice;

-deseori, chiar dup vindecarea chirurgical a unei astfel de boli(ulcer, de ex), se pstreaz înc mult timp reflexul viscerocortical patologic la care scoara reacioneaz prin aceleai mecanisme ca i înstadiul de boal, trimite comenzi de reechilibrare, de compensare,declanînd astfel simptomele bolii gastrice ± acioneaz în detrimentulstrii de sntate a persoanei, acest aspect fiind denumitviscerocorticalizare.

Athanasiu consider c acest fenomen ar putea explicaipohondria(boala închipuit) ca pe un lan de reflexe condiionate

interoceptive fixate, corticalizate



42

C orticovisceralizarea se poate explica tot pe baza unor reflexecondiionate, cortico-viscerale, avînd punctul de pornire, stimululdeclanator, la nivelul scoarei, sub forma unei emoii, stri tensionale,

care deregleaz activitatea nervoas superioar ducînd la activitateahaotic a centrilor vegetativi subcoricali; aceti centri declaneazcomenzi eronate tulburînd efectiv funcionarea viscerelor;semnalele(senzaiile interoceptive)de suferin venite de la nivel visceral, prin repetiie, susinut de team(starea de alarm declanat detulburarea visceral), devin reflexe condiionate patologice, fixate,scoara nemaireuind s reechilibreze organismul, cel puin episodic;acesta ar putea fi mecanismul visceralizrii semnalelor corticale ± corticovisceralizarea.

Putem enumera în categoria bolilor psihosomatice urmtoarele:1) majoritatea bolillor digestive ± hiperaciditate gastric, pirozis,epigastrealgii, în fazale incipiente, apoi ulcerele gastro-duodenale, colitele, etc;

2) mare parte din bolile cardio-vasculare ± hipertensiuneaarterial psihogen, tahicardia paroxistic, coronaropatii,cardiopatii, etc;

3) cea mai mare parte a tulburrilor endocrine ± hiper ihipotiroidism, hipo sau hipersecreii ale tuturor celorlalte

glande cu secreie intern;4) alergiile, astmul bronic, boli reumatice, cutanate, etc.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Evideniai argumentele pentru o viziune psihosomatic în

medicin; Exemplificai boli psihosomatice; Explicai mecanismele bolilor psihosomatice.



43

3.7. PSIHOLOGIA MEDICAL A VÎRSTELOR ISEXELOR 3.7.1. Psihologia medical a vîrstelor

Se tie c personalitatea uman se realizeaz ca existen bio- psiho-social de-a lungul unui proces de durat i extrem de complex dedezvoltare. Complex pe linia fiecrei caracteristici amintite, biologic, psihic i social, complex i prin multiplele interacionri întreacestea.Dezvoltarea biologic se constituie, în mare msur, dreptcondiie i suport pentru dezvoltarea psihic i social, mai ales încopilrie, când ritmurile acestor forme de dezvoltare sunt accelerate. Lamaturitate,dei dezvoltarea fizic este foarte lent, cea psihic i socialcontinu s fie accelerat, aprând o mai mare independen întreaspectele fizice i cele psiho-sociale.

Dezvoltarea omului este constituit dintr-o serie de transformricantitative i calitative, achiziie de informaie dar i de abiliti iinstrumente de adaptare la mediu (vezi: abiliti i fore motrice;capaciti intelectuale motivaionale, volitive, caracteriale etc.). Procesul

dezvoltrii are întotdeauna sens ascendent, evideniat prin creterea de lao etap la alta a competenei persoanei, prin optimizarea mecanismelor adaptative.

Factorii de baz ai dezvoltrii (bio-psiho-sociale) a omului sunt:ereditatea, mediul i educaia.

Ereditatea este dat de totalitatea caracteristicilor genetice(genotipul), totalitatea genelor ca program transmis de prini urmailor, program ce controleaz o serie de caracteristici fizice, fiziologice i chiar psiho-comportamentale (ex. : greutatea i înlimea corpului, culoarea

ochilor, grupele sanguine, tipul temperamental, reflexe necondiionate,trebuinele bazale etc.). Este primul factor ce acioneaz în ordinetemporal i constituie premisa absolut necesar pentru celelalte aspecteale dezvoltrii. S ne imaginm un nou nscut fr trebuine biologice(alimentare, de exemplu). Nu s-ar hrni i în scurt timp ar muri. Dacapar orice fel de disfuncii sau alterri ale acestui factor, dezvoltarea este periclitat sau chiar se oprete (ex. în boala Down ± apariia unuicromozom în plus la perechea 21, duce la dezvoltarea întârziat,anormal mai ales din punct de vedere mental dar i fizic ± aspectul

mongoloid).



44

M ediul ca factor al dezvoltrii acioneaz imediat dup concepie(imediat dup ce primul factor declaneaz dezvoltarea) i cuprinde toateaspectele mediului natural, social, cultural în care se dezvolt fiina

uman. El furnizeaz ³materialul de construcie´ (P. Golu) i, prinurmare, poate aciona ca factor favorizant (dac aspectele menionate maisus sunt consistente) sau ca factor defavorizant. Exemple sunt acei copii-lup gsii în pdure dup ce, înc de la natere au trit i s-au dezvoltat înacele condiii. Ei nu au caracteristici psiho-umane tocmai pentru c,lipsind influenele de mediu specific uman, au fost forai s se dezvolteîntr-un mediu specific animalelor slbatice, preluînd prin mecanisme deimitaie comportamente specifice acestora.

Educaia reprezint un sistem complex de aciuni sau demersuri

de influenare contient direcionat, organizat, tiinific a dezvoltriifiinei umane.Educaia începe imediat dup naere , dureaz toat viaa i este

un proces în care intervin, pe rând, dar i împreun, familia, coala,grupul social etc.

Aceti factori sunt la fel de importani, lipsa oricruia tulburândsau chiar anulând procesul dezvoltrii. Educaia poate corecta o parte dinneajunsurile celorlali doi factori, ea devenind în acest sens factor compensator, terapeutic-recuperativ. Privind rolul fiecruia din aceti

factori, M . Zlate spunea c ³dezvoltarea psihic se sprijin pe ereditate,îi extrage coninutul din datele furnizate de mediul socio-cultural i este

dirijat de educaie.´Dezvoltarea uman nu este uniform, liniar i nici continu ci,

dimpotriv, neliniar, în salturi, discontinu, cu stagnri i mici regresiidar cu rezultant ascendent. Acest fapt a dus la conturarea unor etape, perioade sau cicluri ale dezvoltrii i, implicit, ale vieii, perioade cuspecificitate, privind urmtoarele aspecte:

- ritmurile dezvoltrii (în copilrie sunt foarte rapide i scad în

rapiditate pe msur ce ne îndeprtm de momentul naterii);- apariia unor caracteristici fizice (ex.: dentiia, caracterelesexuale etc.) sau a unor abilii psiho-motrice i apoi psihice (ex.:mersul, apucatul, limbajul, gândirea abstract, contiina,identificarea de sine etc.);- tipurile acvitii (jocul în copilrie, învarea în copilrie iadolescen, producia i creaia la maturitate);- rolurile sociale (de elev, de îndrgostit, de so, de muncitor etc.);



45

- dinamica specific (mai accentuat în tineree, mai sczut lamaturitate i btrânee);- tulburri specifice de adaptare - inadapabil sau greu adaptabil

la serviciu, în armat, la coal, etc;- boli i suferine specifice, receptivitate i reactivitate specific

la boal.Insistând ceva mai mult pe aceast ultim idee, putem evidenia

succint caracteristicile psiho-sociale ale principalelor stadii ale vieiiomului. În general, se accept urmtoarea etapizare (ciclicitate) isubetapizare a vieii omului:

a) C opilria (0 ± 20 ani) cu etapele mai importante:- sugar, (inclusivembriogeneza);(0-1an)

- anteprecolar i precolar (1 - 7 ani)-(prima i a douacopilrie);- colarul mic-(7 ± 10 ani)-(a treia copilrie);- colarul mijlociu-(puberul) (11 ± 14 ani)-(pubertatea);- colarul mare-(adolescentul)(15 ± 18 / 20 ani)-(adolescena);

b) ± T inereea (20 ± 35 ani)c) ± Perioada adult, maturitatea ( 35-65 de ani);

d) ± Btrâneea (peste 65 ani).

a) C opilria este perioada cu cel mai susinut ritm de dezvoltare,când se formeaz cele mai importante structuri psihico-motrice i apoi predominant psihice i psihocomportamentale i acionale, care servesc laadapare. Acum se pun bazele cunoaterii prin achiziia de informaie istructurarea în acelai timp a mecanismelor de operare perceptiv,reprezentativ ideativ, imaginativ, mnezic etc. (adic structurileintelectului). Acum se formeaz i dezvolt mijloacele de comunicare irelaionare (limbaj), cele de suport i activare (afectivitate, motivaie,voin) ce vor sta la baza structurilor personalitii. În aceast perioad (i

mai ales în a doua jumtate a acesteia) se structureaz i perfecioneazmecanismele de control ale conduitei, cele ce regleaz întreaga activitate,structurile superioare ale afectivitii motrice (vezi sentimentele,aspiraiile, convingerile etc.) i voinei, ale contiinei morale i valorilecaracteriale ce duc la crearea condiiilor realei identificri de sine iafirmrii sociale.

Ritmul extrem de accelerat al dezvoltrii i multitudinea destructuri ce se formeaz acum dau, în acelai timp, o caracteristic defragilitate acestei perioade. Aceasta în sensul c, orice factor disturbator



46

sau nociv ce intervine, are anse mari s lase urme în procesul dezvoltriiulterioare, i c exist o anumit sensibilitate la boli.

Întâlnim, mai des, în aceast perioad, în afara ³bolilor copilriei´

(rujeol, rubeol, tuse convulsiv etc.) urmtoarele boli, suferine sautulburri:1) T ulburrile de dezvoltare ± fizic (nanism, giganism pe fond dinamic sau metabolic; cifoze,

lordoze, scolioze) multe din ele favorizate i de poziii incomode în banc, ghiozdane prea grele ce solicit neuniform sistemul osteo-muscular al copilului.

- psihic (întârzieri sau chiar opriri în dezvoltarea unor procese,funcii sau structuri mai complexe), ex.: - întârzierile în dezvoltarea

mintal, a limbajului, autismului infantil, a afectivitii, motivaiei ivoinei ce vor genera tulburri de comportament, de adaptare colar isocial, dezvoltri dizarmonice de personalitate etc.

T ulburrile nevrotice din pubertate i adolescen, tulburri cu puternic coloratur vegetativ, transpiraii, ameeli, lipotimii, dureri deoase etc. Apar, de asemenea, tulburri neurastenice manifestate fie prinhiperexcitabilitate i nelinite, fie prin oboseal i activism redus.

2) Reactivitate specific la mediul social i la boal. Apar reaciide inadaptare la cerinele (uneori prea mari i implacabile) mediului

familial, colar, social, manifestate prin minciun, fug, vagabondaj,nesupunere, demonstrativitate, opozitivism, i acestea mai ales la puberate. Uneori aceste manifestri capt forme conversive (dup teorialui Freud) i se manifest ca eunrezis nocturn sau chiar diurn (i chiar caencomprezis) ca reacie de anxietate proximal diurn sau chiar nocturn(pavoar nocturn) sau în pubertate i adolescen ca reacie depresiv cutoate riscurile legate de aceasta. Pubertatea prin excelen esteconsiderat perioada de criz i prin multitudinea, viteza i amploareaschimbrilor (copilul se transform în mare msur în adult), dar i prin

riscurile i frecvena crescut a reaciilor i manifestrilor inadaptative.Perioada cu cea mai mare frecven de independentizare i, prin urmare,de gsirea unei identiti (E. Erikson), atunci când înc nu sunt createtoate condiiile pentru acest demers (vezi persistena imaturitiiemoionale, impulsivitatea meninut i de o încrctur hormonal fr precedent), duce adesea la confuzia rolurilor sociale specifice, i deci lainadaptare.

Apar i primele manifestri depresive inând de sentimente deinferioritate, i primele idei de sinucidere în contextul tririlor depresive,

dar i ca posibile unice soluii la dificultile vieii.



47

Dar pentru c, în acest ciclu al vieii, copilul este înc insuficientmaturizat, este în mare msur dependent de adult, triete intenssentimente de insecuritate, are o reactivitate specific la toate aceste

situaii de impas existenial (inclusiv la boal).Cel mai adesea, reacia este una de team, nelinite, anxietate,neînelegând satisfctor situaia sau simind realmente (mai ales însituaiile de boal) fragilitatea propriei personaliti în faa unui obstacolatât de amenintor.

Poate dezvolta îns i reacii de indiferen, nepsare sau chiar negare a bolii sau chiar demisie (fuga din situaie prin reacii impulsive,histerice sau antolitice).

În toate aceste manifestri ale copilului (i în multe altele) este

absolut nevoie de intervenia adultului care s anihileze, elimine saumcar s diminueze impactul boli asupra acestuia.

b) T inereea este prima perioad mare (ciclu) în care se produce oreal echilibrare i maturizare a structurilor personalitii dup ceacestea s-au dezvoltat i perfecionat în ciclu precedent.

Este perioada de real inserie socio-productiv, când se formeazstatusuri i identiti specifice: subidentitile social, marital, parental, profesional. Se câtig independena socio-economic. Dac toate

etapele perioadei precedente au decurs bine atunci, conform lui Erikson,tânrul ajunge s-i creeze reale situaii de intimitate, de corectrelaionare cu ceilali i nu de izolare, de euare în ceea ce priveterealizarea.

Având în vedere aceste aspecte, ce duc în ultim instan laautoevaluare pozitiv, tânrul triete sentimente de siguran, putere,for, acestea fcându-l mai puin vulnerabil era decât în ciclu anterior,mai sigur pe sine i pe forele sale, mult mai bine pregtit pentru lupta cuviaa.

Rezistena la boli este i ea ceva mai ridicat comparativ i cuciclul precedent, dar i cu cele ce vor urma. Dac, totui, apar (i existîn mod normal anumite suferine acute, pasagere, ex.: viroze, gripe,suferine gastro-duodenale, etc.) atitudinea fa de ele este de cele maimulte ori una de cooperare hotrât la tratarea lor fr prea mareîncrctur de team, nelinite, îngrijorare, considerând c are suficienteresurse de refacere. Pot s apar i atitudini de neglijare sau negare asuferinelor dar, de regul nu puternic, i doar pân când acestea devinrealmente suprtoare. Fa de bolile cronice, mult mai rare decât în orice

alt ciclu al vieii, atitudinile sunt aproape cele clasice: fie cu oarecare



48

indiferentism (crezând c pot face fa fie cu îngrijorare, team, nelinitemai accentuat chiar decât la btrânee, pornind de la raionamentul(încrcat emoional) c dac de la aceast vârst apar asemenea probleme

serioase, atunci ce pot s mai spere pentru viitorul ceva mai îndeprtat).

c) Perioada adult, maturitatea (35 ± 65 ani) este o perioadrelativ stabil i fr prea mari manifestri de inadaptare sau suferin.Subidentitile: marital, parental, profesional, câtigate din ciclul precedent, in omul bine ancorat în realitatea de zi cu zi. Nu putemevidenia aspecte prea diferite, decât eventual legate de spiritul acesteietape, i anume 45 ± 55 ani la femei ± menopauz i 55 ± 65 ani la brbai ± andropauza. Aceste schimbri hormonale produc deseori

tulburri cel puin la fel de ample i diverse ca i la pubertate. Atuncicauza era încrctura hormonal puternic, acum, dimpotriv, reducerea pân la dispariie a aportului acestui subsistem al organismului cu efectenergizant, dinamizator. Procesele de ³clduri´ alternând cu ³frisoane´,irascibilitatea, labilitatea emoional accentuat, tulburrile de somn,nelinitea, anxietatea, fatigabilitatea i chiar depresia constituie tabloulmanifestrii tulburrilor climacteriului, aa cum mai sunt denumite acestesuferine. De multe ori, dup instalare, acestea duc la certuri, discuii iconflicte intrafamiliare, adevrate ´crize´ familiare. Mai dese, mai ample

i mai timpurii la femei, mai târzii i ceva mai intense la brbat ele potduce pân la disoluia familiei. Cei mai muli oameni aflai în asemeneaipostaze, argumenteaz comportamentele lor ca fiind urmarea (realizrii)înelegerii efemeritii veii, a pierderii virilitii i satisfaciei vieiisexuale i, în aceste condiii, încercarea de a o lua de la capt într-un alt parteneriat.

Atitudinea fa de boal se radicalizeaz tot în acest sfârit deetap când, aa cum s-a specificat, scad resursele vitale ale organismului,inclusiv cele ce in de imunitate, ca i cele ce in de echilibrul psihic.

Când se apropie sau chiar sosete i pensionarea, se schimb imai mult, pentru c se mai pierde o subidentitate ± cea profesional. Dac pân acum persoana s-a realizat cât de cât, în conformitate cu aspiraiile,atunci are toate ansele s se echilibreze, dei a tecut prin crizaclimacteriului, s câtige i subidentitate mai bun, s triasc sentimentede satisfacie i mulumire. Dac nu (vezi Erikson), atunci triete cel maiai adesea sentimente de disperare, pentru c înelege foarte bine c numai are nici o ans s realizeze ceea ce n-a reuit pân acum.

Lipsa activitii la o mare parte a pensionarilor, favorizeaz

apariia unor judeci autoapreciative de inutilitate, de devalorizare,



49

asociate cu sentimente de zdrnicie i eec existenial, toate acestea fiindmanifestri ale unor depresii cu mare risc sinucidar.

Este necesar intervenia empativ i terapeutic a familiei,

comunitii, serviciilor de asisten sanitat i social etc.

d) Btrâneea (peste 65 de ani) în sine nu este o boal dar, prinerodarea tuturor subsistemelor biologice, cât i psihice, bolile, suferinelede diverse tipuri se manifest tot mai des i tot mai amplu i vizibil,asociind aceast etap de vârst cu suferina. Realitatea ne demonstreazc, în ciuda unor excepii, destul de multe, majoritatea persoanelor laaceast vârst, au mult mai multe suferine decât în perioadele precedente. Notm ca aspecte generale i definitorii pentru aceast etap:

1) Î n plan biologic ± Instituirea tuturor subsistemelor, i cderea sensibil a eficieneiadaptative a organismului (ex.: artrozele, osteoporoza ± limiteazsubstanal micarea, creaz condiii pentru fracturi i alte tipuri desuferine).- Reducerea substanial a suportului hormonal; dizrinii ce scad baza bio-energetic (ex.: dispariia secreiei gonadice la brbatdup instalarea andropauzei ± determin scderea dramatic avitalitii i activismului).

- Inima i vasele de sânge îmbtrânite i sclerozate nu mai hrnescsuficient esuturile i acestea, la rândul lor, determinîmbtrânirea i sclerozarea celorlalte subsisteme ale organismului.Ex.: determin reducerea masei musculare (i a forei iamplitudinii micrilor) osteoporoza, cardiopatii, arterioscleroz,dar mai ales distrugerea tot mai rapid i masiv a esutuluineuronal periferic dar mai ales central. Apar astfel involuia, apoideteriorarea S.N.C.2) Î n plan social :

- Nonangajarea productiv, condiia de pensionar, de persoanfr utilitate social, reduc în acelai timp participarea laviaa social. Ex.: Grupul social se restrânge la cel al familiei ila vecintatea apropiat. Nu mai particip nici la fenomenuldecizional.- Se reduce substanial posibilitatea de relaionare social i decomunicare.- Scade posibilitatea de suport social, mai ales în plan subiectiv.Triete tot mai mult situaia de persoan ce nu poate oferi suport



50

altora i nici pentru sine devenind egoist, egocentric, cerândsuport de la ceilali.3) Î n plan psihic Ca urmare a celor amintite mai sus, putem

evidenia în plan psihic o serie de manifestri specifice acestui ciclu alvieii, i anume:- Motricitatea devine mai dificil, mai puin ampl, elastic i

mobil, mai rigid, determinând scderi ale unor abiliti locomotorii,dexteriti de autoservire (Ex.: îmbrcatul, dezbrcatul se fac mai lent,etc.).

- Senzorialitatea se reduce cantitativ i calitativ prin pierderi deacuitate, de recepie (vezi hipoacuziile, surditile, cecitile pe fondsenil).

- Gândirea (i inteligena în ansamblu) îi reduce randamentul maiales ca fluen i flexibilitate, dar i ca eficien (apar: lentoarea,rigiditatea ± astfel ± gândirea se reorganizeaz, adapteaz irestructureaz mult mai greu la situaii noi). Rmân îns relativ buneacele instrumente i achiziii ale gândirii ce au fost câtigate prin învare ± gândirea formal-logic, în ciuda faptului c se reduce efectivcapacitatea de învare (de formare de reflexe condiionate noi).

- Memoria scade substanial, mai ales cu referire la faza deengramare, dar i la cele de pstrare i reactualizare a informaiilor,

aprând diomnezii de fixare, pstrare i evocare, mai ales cu referire laevenimentele recente, apropiate. Apar tot mai des hipomnezii (reduceriale capacitii de fixare-redare) i chiar amnezii episodice. Procesul opusmemorrii, cel al uitrii, câtig tot mai mult teren. Se ajunge, în tot maimulte cazuri, la persoane ce au depit 80 de ani, ca uitarea s aib ritm i pondere mai mare decât achiziia de informaie, situaie ce nu mai este osimpl involuie, ci un proces de deteriorare-demeniere care, în câivaani poate ³goli´ de coninut aproape în totalitate SPU.

Scade vizibil randamentul (i ponderea) imaginaiei i a

creativitii, în contextul activitii umane, aceasta i pe fondul pierderilor amintite mai sus, dar i pe fondul unor dramatice schimbri ale palieruluidinamico-energetic al psihicului ± motivaia i afectivitatea.

Evideniem astfel reducerea sensibil a motivaiei. Interesele,trebuinele, proiecia în viitor (care, pe msur ce trec anii devine tot maiscurt, neclar, sumbr), tonusul psihic, pofta de via (în contextul încare este mult mai grea i mai puin plcut: dureri, suferine cronice,stare de disconfort, limitarea drastic a situaiilor plcute i reducereasperanei c ar mai exista ans în revenirea la o situaie mai bun) scad.

Dinamica emoional capt o anumit specificitate, devine pendulant i



51

contradictorie: pe de o parte, o anumit aplatizare, reducere aamplitudinii i diversitii tririlor emoionale (aparent i real apatie,depresie, oboseal) dar i, pe de o alt parte, izbucniri emoionale cum ar

fi: irascibilitatea, impulsivitatea, necesitatea de tandree etc. Aceastultim manifestare ia deseori forma unor comporamente de regresie lavârstele copilriei. Btrânii se manifest aproape ca i copii de 3-4 anicare ³cer´, chiar ceresc afeciune din partea celorlali, prin conduite deamplificare voit a unor stri de ru, de disconfort fizic i psihic, prinmecanisme conversive (ex.: tuete mai tare, vorbete cu voce mai stins,acuz dureri mult mai mari decât sunt în realitate, ca i cum ar vrea sspun: Nu vezi cât sufr?! Acord-mi mai mult atenie i afeciune!).Tot acum, în debutul acestui ciclu (ca, de altfel, i în perioada de sfârit al

celui precedent) apar deseori crize ³specifice, legate de îngustareacâmpului de manifestare³, de reducerea gamei motivaionale iemoionale i, mai ales de oscilaiile acestor aspecte, crize trite ca³ultime ocazii´ (J. Stoetzel) (1968). Fie c se refer la experieneleanterioare, poate chiar sexuale, sau la alte aspecte ale existenei, ele sunttrite cu mare intensitate i consum psiho-emoional dar, de regul, i cuo scdere mai mult sau mai puin vizibil a discernmântului, btrânii înastfel de situaii devenind ridicoli, caricaturali i, în mod aproape sigur,victimele persoanelor fa de care dezvolt asemenea triri, persoane de

regul mai tinere.i mai dramatice sunt, deseori (acolo unde cuplurile au fost binesudate, au avut o via afectiv puternic, relativ constant i stabil)situaiile de deces ale unuia din soi. Cel ce supravieuiete triete unteribil sentiment de regret, de privare afectiv, de vinovie c asupravieuit, de depresie, deseori, cu idei de suicid i cu finalitateautolitic. Dac persoana vârstnic s-a realizat la un nivel aceptabil prin propriile realizri profesionale, materiale dar i prin copii i nepoi, atunciexist în mare msur posibilitatea armonizrii situaiei lui (chiar dac nu

este una realmente fericit ± btrâneea fiind oricum neplcut) curealitatea specific acestui ciclu de via. Dac nu, aa cum afirm E.Erikson, vârstnicul are toate ansele s triasc sentimente de disperaretiind c, oricum, de aici înainte nu mai are ansa s mai schimbe ceva is se autorealizeze.

3.7.2. Psihologia medical a sexelorPe linia diferenierii diverselor categori umane, se pot evidenia

unele particulariti specifice sexelor. Este vorba de trsturi

caracteristice i, în acelai timp difereniatoare, ale brbatului, pe de o



52

parte, i ale femeii, pe de alt parte. Este cunoscut deja faptul c avem oanumit tipologie de personalitate specific brbatului, referitoare maiales la urmtoarele aspecte:

- fizic: este mai dezvoltat, mai puternic, cu randament mai ridicat,mai ales în activiti care cer efort fizic;- psihic: prezint structur i dinamic afectiv i voliional

specific, este mai impulsiv, controlându-i mai greu pulsiunile de oricenatur nu numai cele agesive

- instinctiv: este mai agresiv ± aspect coroborat cu fora fizic maimare i cu încrctura hormonal (testosteron), cu rol dinamizator dar iderivînd din rolul social-general acceptat (c el, brbatul, reprezintaspectul forte al familiei, cel ce ofer protecie dar, în acelai timp i cel

ce comite mai multe acte antisociale, din aceast cauz).- psiho-social-istoric ± tinde s accead la rolul de cap al familiei,al grupului social, de lider, pentru c i societatea valorizeaz astfel brbatul.

Realitatea cotidian ne arat îns deseori (fr a susine c aceastaeste o regul) brbatul ca pe o fiin neajutorat, incapabil de acel rolsocial, pentru c, frecvent, tocmai acele aspecte specifice, considerateelemente puternice, îl fac s fie vulnerabil, slab (ex.: nu poate negocia cusucces o situaie, pentru c nu are rbdarea, reinerea i controlul

necesare; intr în conflict cu ceilali mult mai repede decât femeia).Reactivitatea i atitudinea fa de boal a brbatului este, deregul, fie cea de negare, neacceptare, respingere a situaiei, fie cea de³rezisten´ fr apel la servicile medicale, fie cea de tip iritativ-impulsiv,agresiv adic este nelinitit, pretenios, nerbdtor.

Observm de asemenea c, în spatele unor brbai realizai socialstau deseori femei (soii) cu certe caliti de conductor i de suport, înacelai timp. Am putea spune c, dac femeia nu este partea tare a uneiasemenea relaii, ea este cel puin factorul care catalizeaz i orienteaz

forele cuplului pe direcia succesului, i aceast situaie este, se pare,foarte des întâlnit. Susinem aceste idei întrucât, între caracteristiciletipologiei feminine, întâlnim mai ales urmtoarele aspecte:

- fizic ± ea este mai fragil decât brbatul, are fora i randamentulmai reduse (activitile fizice sunt, de regul, mai puin abordate); paradoxal, studiile de biologie, fiziologie, cele de sntate arat îns cfemeia rezist mai bine multor situaii dificile (stri de boal) i trietemai mult, în ciuda faptului c sarcina, naterea, eventual avorturile ichiar ciclicitatea menstrual se manifest ca stri morbide, premorbide

sau cel puin ³speciale´ i au un efect de uzur asupra organismului.



53

- psihic ± femeia este mai sensibil decât brbatul, mai emotiv,cu balans emoional mai accentuat i fa de aceiai stimuli, dar i de la o perioad de timp la alta (unele aspecte in de încrctura hormonal i de

ciclicitatea specific ± se tie de exemplu c perioadele pre i menstrualeevideniaz hiperemotivitate, iritabilitate, nelinite, anxietate); în acelaitimp, i în contradicie cu brbatul, ea nu este atât de impulsiv i, maiales atât de agresiv (vezi ± situaia criminalitii ± brbaii comit 2/3 dininfraciuni).

Femeia are îns deseori alte tipuri de reacii sau alte tipuri decomportamente ³rezolutive´ pentru anumite situaii conflictuale sau percepute ca fiind conflictuale i anume histrionicitatea saudemonstrativitatea. De exemplu.: ameninri, comportamente sau

afirmaii autolitice, ³crize de furie´ etc. pentru a iei dintr-o asemeneasituaie. Aceste aspecte se structureaz ca mecanisme adaptative,agresivitatea femeii în condiiile unei fore fizice mai reduse seconvertete în reacii demonstrativ-histerice.

Femeia este preocupat mai mult de propria frumusee, deaspectul exterior, are tendina de a accede în rolul valorizat social, acelade beneficiar de suport i ocrotire (din partea brbatului), de implicaremai profund i mai complex în relaiile de cuplu. Acest aspect ne relevfemeia ca pe o fiin complementar brbatului, cu un rol i un rost foarte

bine definite. Aspectele de fragilitate amintite, dezechilibrele hormonaleciclice i mai ales cele ce in de sarcin, alptare sau cele date demenopauz, pun femeia în situaia de a fi mai expus bolilor. Datoritacestor situaii mai speciale amintite mai sus, chiar bolile comune cu ale brbatului se manifest mai amplu, mai divers. Ca pacient, femeiaconsider aproape orice abatere de la starea de bine ca pe o stare de boal, este hiperreactiv la boal (R. Tichener - 1963) dar este i mai³pretenioas´ în cursul terapiei: ea este fie prea reinut în relaia cumedicul (din pudoare), fie prea plin de solicitudine, cerând foarte multe

lmuriri, clamând controale dese (bazate pe desele presentimente i premoniii sau pe dorina ei de a fi remarcat, curtat, apreciat), fiedezvoltând o anumit dependen de medic (în situaiile deconflictualitate intrafamilial, de insatisfacie de cuplu când, i pe fondulunor hipocalcemii, dezvolt des sindroame cenestopatiforme,ipohondrice, anxioase, obsesive sau depresive). De toate aceste aspecte,i înc de multe altele, trebuie s se in seama fie atunci când femeia este pacient, beneficiar de servicii medicale, fie atunci când femeia este personal medical, prestator i ofertant de servicii de asisten medical.



54

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Care sunt ciclurile i etapele vieii omului? Explicai criteriile de etapizare în psihologia medical a

vârstelor. Explicai diferenele de reactivitate la boal ale femeii fa de brbat.



55

3.8. PSIHOLOGIA STRILOR TERMINALE(MOARTEA CA PROBLEM A PSIHOLOGIEI

MEDICALE)

³ Moartea nu are obiectivitate clinic sau logic. E parte din ciclul vieii,etap, adesea temporar i, uneori, vindecabil.´ ( Lyall Watson ± 1987)

3.8.1. Geneza cultural a fricii de moarteDac am contabiliza afirmaiile majoritii oamenilor, cel puin a

celor trecuti de vîrsta copilriei, am putea considera c teama de moarteeste una din cele mai frecvente temeri umane, am putea spune fr sgrein c este teama fundamental a omului, c este, prin urmare, o

atitudine natural i explicabil. În realitate, atitudinea fa de moarte esteîn mare msur o atitudine cultural i nu natural, dependent în modcomplex de starea de sntate fizic i mai ales, de starea sufleteasc dar i de ceea ce tim i credem despre aceast problem. Exist mai multeinterpretri ale acestei temeri, rezultat al evoluiei omului pe de o parte ial evoluiei civilizaiei pe de alt parte.

Atitudinii fa de moarte i s-a dat mai întîi o explicaie biologic.În mod curent se vorbete de instinctul de conservare´ care ne-ar obliga(prin mijlocirea reaciilor organice, vegetative, afective) s ne ferim de

moarte, s cutm s o evitm, s ne fie team de ceea ce constituie unrisc pentru via. În lumea animal îns întîlnim deseori cazuri în caresacrificiul individului în interesul progeniturii i al speciei reprezintregula,sacrificiu considerat ca spect natural în ciclul existeneiorganismului.La om, îmbtrânirea, ducând în mod implacabil spre moartenatural, este plauzibil s admitem existena unui instinct care s-l fac (desigur, pe omul foarte btrân i suferind) s doreasc împlinirea acesteifataliti

Sigmund Feud afirma c dinamica psihicului, energia acestuia,

este generat de incontient, zona profund a psihicului undefuncioneaz dou instincte fundamentale : instinctul vieii (identificabilcu libido) i instinctul morii (etichetat ca morbido). Se poate vorbi idespre Eros în opoziie cu Thanatos. În relatie cu mitologia putem vorbide Eros ca început, existen, via în opoziie cu Thanatos ca moarte,descompunere, sfîrit . Insinctul morii ar fi o tendin inerent în oricevia organic pentru a se întoarce la o stare mai timpurie, anorganic aexistenei, pentru a declana un nou ciclu care începe cu creaia, natereai se sfîrete cu moartea.



56

M ircea Eliade în ³Istoria Religiilor´ a artat c la multe popoare³frica de moarte´ începe prin a fi o fric de mori. În mentalitatea primitiv, mortul nu este complet lipsit de ³via´ (de fapt în concepia

animist întreg universul este însufleit), el este capabil s fac ru celor vii. Prin metamorfozare, aceast stare de spirit poate fi aezat atât laoriginea unor forme de cult al morilor, cât i la originea unor forme deteam de moarte.

Argumente de natur cultural pot explica de ce pentru unele popoare moartea putea fi ³ fericit´. Moartea fericit, euthanasia, însensul etimologic al acestui cuvânt, poate fi condiionat, la unele popoare aflate pe o treapt mai evoluat a civilizaiei, de semnificaia ei(martiriul cretinilor) sau de situaia omului în momentul morii. Vikingii

credeau c ajung în Walhala dac mor cu sabia în mân, luptând iar Daciise bucurau i petreceau la moartea semenilor lor considerînd c aceasttrecere era pe de o parte izbvitoare pentru necezurile lumii acesteia iar pe de alt parte comuniunea cu Zamolxe, cu cealalt lume aducea bucuriai fericirea neîntîlnite pîna atunci.

Geneza cultural a imaginii terifiante despre moarte, a fostexaminat, printre alii i de I. Biberi. Iconografia morii, reprezentarea eialegoric, exprim variabilitatea atitudinii umane în faa morii, în funciede epoca istoric, d un echivalent al sensibilitii colective, dar ea

influeneaz la rândul ei atitudinea. Este de menionat opoziia dintrereprezentarea morii de ctre antici, vdind un calm surâztor i respirândo melanolie resemat ce denot acceptarea acestui final ca pe un faptnatural, i între simbolizrile evului mediu, înfiând pe zidurileinstituiilor schelete sau forme în putrefacie sau descompunere.

Obsesia morii i reprezentarea ei terifiant se datoreaz, pe de o parte, influenei cretinismului, i pe de alt parte, frecventelor epidemiicare decimau populaia Europei; printre aceste epidemii, un rol însemnatrevine celor de cium. Pesta, sau ³moartea neagr´, prin incapacitatea

omului de a o stpânii, a contribuit în mare msur la încetenirea ideiide moarte ca blestem, ca pedeaps divin, lovid ³din senin´ i constituindastfel o ameninare continu. Scheletul (i mai ales craniul) care la anticinu era decât un ³memento mori´, devine un simbol al sensibilitiiobsedante care îngrozete la o simpl vedere i declaneaz atitudini iconduite de respingere absolut a eventualitii morii.

i în actualitate, în iconografia modern, continu s rzbatideea fundamental a opoziiei dintre via i moarte, între ele nefiind nicio punte de comunicare. Opoziia aceasta poate fi privit, pe de o parte, ca

un rezultat al observaiei superficiale i vulgare, a unei filozofii de via



57

rigide, limitate i superficiale iar pe de alt parte, ca tendin a spirituluiuman de a opera cu elementele antipodice i simetrice.

În cultura armonioas, echilibrat a vechilor greci se regsete

filosofia acceptrii destinului implacabil, omul modern caut, dincolo deimaginea trupului lipsit de via, alte sensuri morii i (dezorientat derspunsuri) ajunge s nu mai îneleag i/sau s nege sensul vieii.Literatura romantic a secolului al XIX-lea a prezentat de multe orimoartea ca un obstacol suprem, dar frecvent, la realizarea speranelor individuale, ajungîndu-se la tema morii timpurii prin boala.G. Leopardi plec de la o realitate a timpului su, aceea a speranei foarte reduse devia, insistând asupra morii prea timpurii, prin diverse boli, contagioasesau de alt natur, datorate condiiilor de via foarte precare, ignoranei,

etc. Majoritatea dintre noi tim din literatur i istoriografie c sclaviiantichitii, iobagii evului mediu i alte categorii de persoane au acceptatmoartea (unii dintre ei), ca pe o eliberare de chinuri i privaiuni dar, îngeneral, atît privirea istoric, longitudinal cît i estimarea prezent,transversal ne relev omul ca pe o fiin ce respinge vehement aceastidee, ce se opune cu toate forele unei esemenea finaliti. Înclinm scredem c aceast atitudine este tot mai clar i frecvent atît pentru ca crescut calitatea vieii (mai ales în ultimele decenii i mai ales înzonele dezvoltate ale planetei) cît i pentru c se constituie o tot mai

solid i constant orientare teoretic i practic de ocrotire a vieii îngeneral i a omului în special ( demersuri educaionale, economice, decercetare tiinific,sanitare,etc).

Refuzul sau acceptarea morii în funcie de sensul ei personal,social, etc. este cu totul altceva decât frica de moarte ca fric denecunoscut sau ca fric de a trece într-un trâm de ispire. Seneca,

C icero i Platon, preconizau s întâmpine moartea cu dragoste i nu cusuprare. G. Barbarin observ c moartea reprezint un salt atât de mareîn necunoscut, încât, chiar printre cele mai aventuroase firi, nu se gsesc

persoane care s simt nevoia de a-i satisface, murind, curiozitatea.

3.8.2. Psihologia clipei de moarteG. Barbarin i-a propus s demonstreze c, în general, imaginea

despre moarte ca încheiere înfricotoare a vieii, nu corespunde realitii psihologice, i c ea ine de legende cu rspândire limitat în spaiu itimp. ³Moartea´ cu majuscule, craniul, cu orbitele goale, sunt opera pictorului de icoane i biserici, a zugravului i a poetului sau scriitorului.În realitate, moartea nu are ³nici înfiare, nici esen, nici

personalitate´. Ceea ce ne înspimânt nu este de fapt moartea noastr, ci



58

moartea celuilalt, ale crei faze se desfoar dinamic în faa noastr i,desigur, eventualitatea ca noi înine s ajungem în aceast situaie,ipostaz cu atît mai probabil cu cît starea de sntate este mai precar i

vîrsta este mai înaintat. Oricum încercm s privim aceast problem,trebuie s recunoatem c fiecare înmormîntare la care asistm nereamintete efemeritatea vieii chiar i acolo unde întîlnim longevitateViaa i experiena social au fcu din moarte ceva exterior, un fel despectacol, în timp ce acest act ar trebui s rmân un act intim.

M ahatma Gandhi a opus teama de moarte a hindusului, atitudiniiarabilor i afganilor, care nu vd în moarte numai neantizarea, spaimadescompunerii ci, adesea sacrificiul pentru cauze religioase ( ³rzboiulsfînt´). R. P. Huc a observat numeroi chinezi murind ³fr a se lupta cu

moarea´, stingându-se ca o lamp fr ulei. Rdcina luptei cu moartease gsete în rezistena oricrei creaturi contiente fa de gânduldispariiei sale, rezisten determinat de mândrie, de obinuin sau despaim dar atitudinile complexe, diverse prezentate mai sus întrescideea genezei i dezvoltrii culturale a fricii fa de moarte.

Unii autori recunosc c frica de moarte este larg rspândit printre oameni, dar este relativ uor de învins, ceea ce ar constitui unargument împotriva ideii c ea ar fi expesia unui instinct, instinctulca structur psihofiziologic desfurîndu-se dup schema specific,

fr posibilitatea controlului voluntar. Într-adevr, frica de propriamoarte plete sub influena altor emoii sau chiar sub influena unor impulsuri momentane sau în comparaie cu acestea. Desigur c un printe care simte pericol de moarte pentru copilul su trece peste propriile temeri care se estompeaz. Este cunoscut tipul de reacie alcelui aflat sub ameniarea de a fi ucis, reacie în cadrul creia semobilizeaz toate forele pe linia ripostei i în vederea salvrii,moment de mare tensiune emoional. Cînd vorbim îns despre persoana aflat în pragul morii trebuie s fim de acord cu celebrul

medic german C hr. Hufeland , care a trit la începutul secolului alXIX-lea i care, în lucrarea sa ³ M icrobiotica´, scria c nici o teamnu genereaz mai mult nefericire decât teama de moarte i c,aceast team scurteaz durata vieii. El credea îns, c aceastteam poate fi învins dac ne familiarizm cu ideea morii. Epictet spunea c lucrul cel mai îngrozitor din moarte este ideea pe care ne-ofacem despre ea. Un clinician celebru, sir Wiliam Osler , a luat notedetaliate cu privire la 500 de mori la care a asistat. El spune c 90dintre pacieni au suferit durere fizic, sau au avut alte suferine; 11

au artat team (sau presimire), numai 2 au manifestat groaz; câte



59

unul a prezentat exaltare spiritual sau remucri amare. Pentrumarea majoritate îns, moartea a fost asemntoare cu naterea , înfapt un pas invers, opus acesteia, a fost somn i uitare. Pornind de la

asemenea mrturisiri, Barbarin a susinut teza morii ³dulci´. Dupel, durerea i spaima nu pot s apar, de foarte multe ori, din cauzarapiditii cu care se precipit deznodmântul, sau , în cazul multor boli, din cauza epuizrii nervoase. Dup manifestrile patologice dinapropierea morii, autorul amintete trei tipuri de boli i de mori:

a) Cele în care nu apare delir, în care inteligena i contiinarmîn adeseori intacte pân în ultima clip i în caremoartea se produce prin cord sau plmân. Din aceastcategorie fac parte majoritatea afeciunilor medicale.

Uneori se remarc o stare de vioiciune premortal, iar ³masca´ muribundului este câteodat chiar extatic. Muli bolnavi mor resemnai, unii se calmeaz (dup o perioadde anxietate i de agitaie) i pot elabora proiecte deviitor, sentimentul de ³bine´ din ultimele clipe a fostconsemnat sau admis de Barthez, C abanis, Darwin etc.Istoria pstreaz date despre excitaia euforic premortala împratului Hadrian, a poetului Ronsard, etc. Dup M oreau de T ours i Salinas, explicaia acestei stri poate

fi cutat într-o stare de excitaie terminal a centrilor nervoi (simpatici), în timp ce Legrand de Saulle emiteipoteza unei alimentri energetice suplimentare acreierului;

b) Alt categorie de boli intereseaz secundar creierul; elese pot însoi de delir de obnubilarea sau pirdereacontiinei sau pot evolua relativ asemntor cu cele dincategoria anterioar, tulburrile de contiin aprînddoar în final.

c) În sfârit, bolile care afecteaz direct creierul, boli în caretulburrile de contiin sunt constante, de diverse grade,calitativ sau cantitativ. Exist, evident, mult mai multesituaii, unele dintre ele mai puin convenionale i greude categorisit.

3.8.3. EuthanasiaCuvînt compus, provenind din limba greac ( Eu- însemnînd bine

iar T hanatos ± moarte) i avînd semnificaia de moarte bun, dulce, fr

suferin. Pornind de la aceast idee s-a creat o teorie conform creia este



60

legitim s se suprime viaa unei persoane bolnave incurabil i avînddureri i suferine mari. Conform acestei teorii pot fi luate în consideraredou forme de euthanasie.

Euthanasia pasiv ce const în debranarea de la aparatele dereanimare, de meninere artificial a vieii, moartea urmînd s fienatural. Codul penal al celor mai multe state consider acest demers ca pe un delict de non-asisten medical a persoanei aflat în pericol.

Euthanasia activ ce presupune administrarea unei substane,aplicarea unei proceduri care s duc la moarte, s grbeasc i deci sdetermine moartea în vederea eliberrii muribundului de chinurile isuferinele agoniei. Justiia consider aceste acte, chiar dac se fac lacererea sau cu acordul bolnavului, ca omucideri iar pe autorii lor îi

condamn (nu la pedepse mari pentru c, de regul, nu îi considercriminali cu potenial antisocial).Se pune problema (i se cere rspunsul) dac cineva are dreptul s

atenteze la viaa aproapelui în intenia de a pune capt suferinelor acestuia. Cretinismul i iudaismul au tranat de mult rspunsul,interzicînd în mod absolut i categoric asemenea practici, socotind cdurerea este un semn (i are valoare) de purificare a sufletului. Suferinaagoniei reprezint în acelai timp o form aparte de salut, de rmas bundin partea muribundului pentru cei apropiai lui, persoane care, in aceste

momente, sînt i mai aproape tocmai datorit acestei situaii.În aceast problem, morala modern face distincia între: Euthanasia social ca demers de a ucide persoanele tarate,

bolnave incurabil pentru a însntoi societatea, aspect ce capt sens deeugenie, atitudine i practic antiuman, antisocial, extremist, întîlnitdin pcate episodic în istoria omenirii (fascismul).

Euthanasia agonic, in sensul prezentat mai sus i careantreneaz la discuii i deliberri pe cei apropiai bolnavului, medicii, juritii,etc. Ce trebuie fcut? Cum trebuie procedat?

Punctul de vedere al bolnavului în aceast privin poate fievideniat din prezentarea urmtoarelor situaii:a. bolnav cotient, cu mari suferine, incurabil (fr dubii), cere i

revine cu cererea de euthanasiere, familia ajungînd la aceeaiconvingere c trebuie s se pun capt suferinelor ± situaieclar, cînd forma pasiv poate fi pus in practic (fr aprobarelegal, deci culpabil dac cineva face sesizare);

b. muribund care a semnat, anterior acestei stri, un testament încare se specific dorina lui de euthanasiere, în condiiile în

care ajunge s sufere, sfîritul se prelungete i atunci nu mai



61

poate s-i exprime aceast dorin din cauza strii grave de boal; în aceast situaie apare dilema ± dac ar fi contient ar mai dori cu adevrat sa fie euthanasiat?;

c. bolav în agonie, incontient, dînd episodic semne de via doar în sensul în care cuvintele i expresia mimico-gestual dauinformaii c nu mai suport suferina ± situaie neclar i cuatît mai contradictorie i conflictual pentru aparintori imedici;

d. parial contient, muribundul este foarteaproape de mareatrecere; nu cere nimic, nu implor sfîritul iar din punct devedere medical este clar c nu mai are anse de remisie nicimcar de scurt durat ± situaie relativ clar dar in care nu

exist cerere din partea subiectului;e. incontient, întreinut de aparate în mod artificial, situaie careeste denumit deseori ³legum´, decerebrat dar fr s-i fifcut cunoscut intenia ± situaie din nou clar din punctul devedere medical;

Din cele cinci situaii putem considera dou mai ³justificate´ pentru aplicarea msurilor de euthanasie pasiv iar trei cu adevratneclare dilematice. Impedimentul (i cheia soluiei) este dat deincontiena bolnavului. În aceste cazuri decizia este a doctorului. Ce s

fac? S debraneze bolnavul de la aparate? S renune la a mai îngriji bolnavul? S omoare? S se substituie destinului, s devin stpînulvieii i al morii? !

Mrturiile unor persoane cu handicap, ale unor mari suferinzi,observaiile multor medici duc la concluzia (nici ea foarte bineargumentat) c fiecare caz este unic i c nu pot fi date ³reete´aplicabile universal. Unele dintre aceste prsoane acceptau, chiar cereau oform de inervenie ( de a nu mai pstra in via cu orice pre avortoni,nici mcar pentru experiene, ansele lor pentru o via normal fiind

minime; de a se pune capt suferinelor atunci cînd nu mai exist nici osperan), altele, dimpotriv, acceptau viaa lor aa cum era, chiar bucurîndu-se de ea, necerînd intervenii de natur euthanasiant nicichiar în situaii extreme, aa cum au fost prezentate mai sus.

La fel de împrit este i opinia public pornind de la aceleaitipuri de argumente. Cine poate spune cu adevrat cînd nu mai existsperane atîta timp cît s-au mai întîlnit i se mai întîlnesc cazuri³miraculoase´ de revenire la stare mai bun, chiar de vindecare? Cine poate preciza, chiar în condiiile actuale ale cunoaterii i aportului tehnic

deosebit, unde i cînd se poate clar trasa linia de trecere dintre via i



62

moarte? i, în plus, dac se vor crea precedente, cine poate asigura c nuse vor face excese ³motivate´ medical dar mai mult motivate de interesemateriale (moteniri, împriri ale averilor, etc)

Prin urmare, aceast problem rmîne în dezbatere, credem, pentru înc o perioad mai lung de timp, dar tebuie s fie mereu înatenia celor responsabili sau implicai de (i în) astfel de situaii, aa încîts nu se depeasc limitele în care,neacceptat legal dar acceptat tacitîn situaii cu totul speciale, euthanasia se practic sporadic.

3.8.4. Suicidul ca situaie de autoadministrare a moriiDefinit în modul cel mai simplu i clar, sinuciderea este aciunea

prin care o persoan îi pune capt vieii. Poate fi un act raional, de

evaziune dintr-o situaie imposibil, inacceptabil de boal incurabil(cancer, S.I.D.A., etc) sau datorat unor imperative morale, religioase,filozofice(înclcarea accidental a unor asemenea norme ce devalorizeaz persoana: incest, impunerea unei alte religii, omor din culp, etc.) sauunor cauze personal-afective(iubire imposibil). Cel mai frecvent,siucidul este un comportament cu sens i valoare patologic deautoagresivitate, fcînd parte din simptomatologia unor boli psihicegrave, cu evoluie îndelungat cum ar fi depresia, schizofrenia, demena,starea confuzional, etc.

Între teoriile explicative ale comportamentului autolitic amintim,în continuare, cîteva din cele mai cunoscutePsihanaliza (Freud) consider suicidul ca pe un act de agresivitate

întoars ctre sine prin victoria instinctului morii asupra celui al vieii,un act de descrcare i purificare profund (catharsis) dar un act deomucidere. Se omoar pe Sine pentru c s-a identificat cu cineva pe caredorete s-l ucid, acest act producîndu-se pe fondul unui proces dedisoluie a personalitii.

Menninger afirm c suicidul este un act ce exprim în acelai

timp dorina de a muri, dorina de a comite omorul i dorina de a fiomorît, pe fondul unei conflictualiti intrapsihice insolubile.Durkheim(1897) ofer o teorie explicativ de natur social,

pornind de la dezordinea social, de la fenomenul de rsturnare avalorilor, de devalorizare a acestora i de dezorientare(anomie), de laslbirea legturilor dintre oameni i deci de la însingurare. El a observatc rata sinuciderilor crete pe msur ce se reduce relaionarea icomunicarea. În societile vest-europene, în ciuda nivelului de traifoarte ridicat acest fenomen este tot mai vizibil. În Frana numrul



63

deceselor prin suicid este mai mare decît cel prin accidente de circulaiei , de cîiva ani, este mereu în cretere.

Este cert c, în determinismul actului suicidar, se gsesc mai

muli factori acionînd conjugat dintre care mai importani ni se par:- cei sociali - inegalitate de anse, anomie, însingurare;- cei personali, psihologici ± stri marginale, boli psihice,conflicte existeniale majore.Pornind de la aceste considerente putem evidenia cîteva

ipostaze suicidare, cîteva tipuri de sinucigai, astfel:1) depresivul, melancolicul, care, dup insuccese

repetate(omaj, de ex.), dup pierderea unor persoanefoarte apropiate (uneori chiar fr pirderi mari, reale)

dezvolt sisteme complexe de triri i judeci cutematic i coloratur de inutilitate, zdrnicie, eecexistenial, tristee profund, lips de speran, scdereadrastic a poftei de via, a elanului vital, a activismului iangajrii, a motivaiei pentru relaionare i comunicare;ajunge apoi s nu se mai poat proiecta în viitor, pierdesemnificaia valorii vieii, a sensului i rostului vieii,singura opiune pe care o reitereaz mintal denenumrate ori, este sinuciderea, ca o izbvire a unei

dureri sufleteti ce devine insuportabil, dup ce,sptmîni sau luni de-a rîndul, a fost sîcîitoare,chinuitoare, epuizant i imposibil de înlturat; între bolile psihice, depresia prezint cel mai ridicat riscsuicidar;

2) persoana delirant, ajunge(mai rar decît depresivul) lasuicid fie intracritic, în contextul ideilor ei delirante(delir de persecuie cu timie negativ), fie intercritic, planificîndu-i ³ieirea´ din lumea care nu o înelege i

nu o accept, care îi este strin, cu care nu se potrivetei, în plus, o ³oblig´ la un tratament cruia nu-i vederostul; aici includem i persoanele cu structurischizoide, rigide, fanatice, care recurg la suicid pentru a³pedepsi ³ pe cei cu o alt orientare cultural, filozofic, pe cei cu care sînt în conflict, etc(unii fundamentalitimusulmani mai ales), în cadrul unor acte cu caracter terorist; aici putem include si sinuciderile în cuplu saucele colective unde, pe fondul unor fenomene de



64

contagiune, prin îndoctrinare, persuasiune i sugestie,acest act se realizeaz în grup(membrii unor secte);

3) persoana confuz, deteriorat psihic, demeniat ajunge

uneori la acte de autoagresiune cu finalitate autolitic, încontextul unor manifestri critice de agitaie psihomotorie(cînd de fapt manifest auto iheteroagresivitate), i, rar, la acte de suicid planificate i puse în practic în perioadele de relativ compensare, derelativ limpezire a cîmpului contiinei, realizînd situaiadevalorizant în care a ajuns, povar i pericol pentru sinei pentru cei din jur.

4) persoana aflat într-un impas existenial

deosebit(pierderea slujbei, a averii, a demnitii, etc), careîi planific, tot pe un fundal timic negativ dar nu de nivel psihotic, avînd contiina clar iar capacitatea deevaluare a situaiei i de alegere, conservat;

5) persoana care se sinucide printr-un act impulsiv-anxios, cu îngustarea contiinei, cu imposibilitatea ca,atunci, în acele perioade de timp relativ scurte, s se mai proiecteze în viitor (raptus anxios, autoagresiv), fr premeditare, aflînd o veste ce-i pune in pericol

existena(c are cancer sau SIDA).Sinuciderea este mai frecvent la persoanele în vîrst, acesteafiind puse mai des în situaii sociale favorizante(omaj, pensionare,scderea drastic a valorii lor sociale) i avînd mai frecvente condiii psihice interne predispozante(îmbtrînirea înseamn reducereacapacitilor adaptative, apariia multor suferine fizice, reducereasubstanial a tririlor de satisfacie i plcere, imposibilitatea retririivieii, deci a altei anse).

Statisticile arat c cele mai multe sinucideri(persoane tinere cu

standard socio-economic bun, nefiind din categorii cu risc) sînt tentative³reuite´, sînt, în faza lor iniial, reacii sau comportamentedemonstrative, reacii care vor doar s atrag atenia asupra impasuluiexistenial în care se afl persoanele care le pun în practic. Adesea,calculînd greit doza de substane ingerate, rezistena sforii, înlimea lacare se afl, adîncimea apei sau timpul necesar pentru o interveniesalvatoare, aceste persoane comit un suicid pe care de fapt nu-l doreau.

Ni se pare îngrijortor faptul c, în ultimii ani, rata suiciduluiinfantil i mai ales juvenil este în cretere, fapt ce ar trebui interpretat ca

un serios semnal de alarm atît pentru familie, coal, grupul social mai



65

larg cît i pentru structurile i organismele statului care auresponsabilitate pe aceast direcie.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Concepii privind frica de moarte i atitudini în faamorii.

Teama de moarte ca atitudine cultural; Instinctul vieii i instinctul morii la Freud. Imaginea morii în diferite epoci i culturi. Moartea ³fericit´ (euthanasia)..



66

3.9. PSIHOTERAPIILE

3.9.1. Definiie i caracteristiciÎn evantaiul divers al metodelor terapeutice, psihoterapiile sunt

unele dintre cele mai rspândite i utilizate ci de tratare a multor suferine psihice sau fizice, mai ales în Europa vestic i S.U.A.Psihoterapiile sunt în acelai timp metode vechi i noi pentru c, cel puin parial, sunt folosite de ctre toate persoanele ce presteaz serviciimedicale, mai ales de ctre medici. Sunt vechi, pentru c sunt cunoscutei folosite sub anumite forme înc din antichitate, dar sunt noi, pentru cde-abia în ultimii 50 de ani au existat reale preocupri de sistematizare a

acestui domeniu (de implementare, explicare i înelegere a acestui tip deterapie). Nu numai medicii, ci chiar i rudele, prietenii reuesc deseori sschimbe dispoziia, modul de receptare i interpretare a unei situaiidramatice de boal, sau a oricrui alt tip de impas existenial. Acest efecteste unul psihoterapeutic.

Definit ca ³tratament psihologic´ (I. Holdevici - 1996) sau caansamblu de mijloace prin care se acioneaz asupra spiritului (sufletului)sau capului bolnav (sau asupra amândurora în acelai timp), psihoterapiaacioneaz doar prin semnificaia psihologic a mijloacelor folosite, spre

deosebire de terapiile somatice ce acioneaz prin proprietile lor fizice.Realitatea ne demonstreaz c, deseori, nu se pot face detari nete întrecele dou aspecte, i deci între metode. Numai faptul c medicul, odatcu prescripia medicamentului, informeaz bolnavul ce efecte urmeaz sse produc, sau chiar numai citirea instruciunilor de pe prospectulmedicamentului se constituie ca influen psihoterapeutic ce poateamplifica efectul curativ al acestuia. Numim aceste discuii, consilieri sausftuiri ca fiind demersuri psihoterapeutice empirice, obinuite,situaionale ± ad hoc. Psihoterapia ca metod tiinific de tratament se

desfoar dup reguli i principii bine stabilite între care amintim:- Cunoaterea temeinic a domeniului psihopatologiei, psihodiagnosticului i a metodelor de psihoterapie.- Respectarea demnitii persoanei, a secretului privind boala iterapia, i mai ales a principiului care spune c prin demersurilesale terapeutul s nu fac ru, s nu agraveze suferina, s nutraumatizeze, s nu influeneze negativ pacientul.De aceea, psihoterapeui vor fi doar persoanele ce pot îndeplini

acest deziderat: psihologi, psihiatri, psihopedagogi, cu condiia s fie

pregtii teoretic i practic în domeniul psihoterapiei, s aib abiliti de



67

nivel supramediu privind relaionarea i comunicarea cu ceilali, sabordeze, deci, acest aspect cu foarte mare responsabilitate.

Psihoterapiile sunt metode ce se pot aplica aproape tuturor

formelor de boal psihic sau fizic, cu acordul pacientului i cu condiiaevident ca acesta s poat comunica (emite i recepta informaiile), sfie contient i, prin urmare, s poat fi influenat. Se aplic prinexcelen tuturor formelor de nevroze sau reacii nevrotice (mai puin saudeloc psihozelor ± schizofreniei; sau întârzierilor mentale grave,tulburrilor de comportament în pubertate i adolescen, etc), tuturor tulburrilor psihosomatice (vezi suferinele gastrice, cardiace, vasculareetc.) i chiar unor boli predominant somatice ca terapie adjuvant.

Strupp i Hardley (1977) afirm c succesul psihoterapiei poate fi

evaluat dup trei criterii de baz:1) dispariia sau reducerea simptomelor, i deci instalarea la pacient a unei stri de mai bine, de mulumire, de satisfacie;2) creterea randamentului social al persoanei ± se adapteaz mai bine la serviciu, coal, familie, strad, etc.3) observaiile i constatrile psihoterapeutului legate de pacientcare arat o îmbuntire a strii acestuia.Pornind de la condiia unui bun contact între terapeut i pacient,

crearea unei atmosfere de comunicare, deschidere reciproc, înelegere i

confort, psihoterapia, indiferent de forma ei, vizeaz ca finalitatedezideratele enunate mai sus, i este pe de o parte demers tiinific(având în vedere principiile ei tiinifice) iar pe de alt parte art -funcie mai ales de priceperea, talentul i chemarea psihologului.

3.9.2. Forme i metode de psihoterapieFuncie de specificul bolii, a bolnavului, a situaiei i a modului

de apreciere i pregtire a psihoterapeutului, se pot folosi mai multeforme sau metode de psihoterapie.

Astfel, atunci când exist mai muli bolnavi cu afeciuni relativasemntoare, i apreciem c pot deveni unii pentru alii suport sau factor terapeutic, folosim psihoterapia de grup. În grup pot intra între 3 i 9 bolnavi, ei se întâlnesc (zilnic sau la intervale de timp bine stabilite, în jurul aceleiai mese, într-o atmosfer de siguran, destindere ideschidere, ce invit la comunicare). Psihoterapeutul, în acest caz, doar incit, determin discuiile, rmânând s observe, i eventual s notezeschimbrile ce se produc la pacient, intervenind doar atunci când discuiatinde s se deprteze de scopul propus, sau s ia o direcie periculoas



68

(conflict, neînelegeri etc. în aceste condiii, uneori, trebuie chiar sîncheie edina).

Având în vedere aspectul personal, chiar intim al problematicii

pacientului, forma de terapie cel mai frecvent folosit este psihoterapiaindividual, care este o relaie de terapie-comunicare între dou persoane: pacient i psihoterapeut. În aceste situaii se pot aborda omultitudine de metode, între care ne vom referi pe scurt la câteva:

¤ Psihoterapii psihanalitice sau catartice ce au drept scopcontientizarea unor idei, pulsiuni, tendine incontiente cegenereaz conflicte intrapsihice i soluionarea lor la nivelcontient. Fondate i utilizate iniial de Freud, aceste metode s-audiversificat pornind de la tehnica hipnozei i a narco-analizei, i

ajungându-se la analiza viselor, analiza asociaiilor libere de idei,analiza aciunilor pacientului etc. Psihanaliza este o grupare detehnici pretenioase, ce presupun un pacient cu un anume nivel decultur psihologic i de înelegere în general, i mult priceperedin partea terapeutului. De aceea, i pentru c sunt de durat mailung, aceste tehnici sunt mai puin folosite.¤ Psihoterapii comportamentale (de orientare behaviorist)Sunt tehnici inspirate din teoria învrii, considerând c cele maimulte manifestri psiho-comportamentale normale i patologice

in de stimulii externi, de valorile i normele sociale i suntrezultatul învrii. Fie c vorbim de tehnica stingeriicomportamentelor nedorite (dup principiul stingerii reflexelor condiionate) prin tehnica expunerii (punerea efectiv într-osituaie ce provoac simptome, i stingerea ei prin contientizarealipsei urmrilor nocive), fie tehnica desensibilizrii sistematice(prin formarea altor modele, antagoniste de comportament -relaxare, stabilirea ierarhiilor etc.), esena acestor metode esteaceea c ele sunt directe, intite pe subiect i simptom, i sunt de

mai scurt durat decât cele din prima categorie.¤ Psihoterapiile aversive ± cele ce constau în sanciuni ce vizeaztergerea comportamentelor nedorite (ex.: ocuri electrice laalcoolici, dependeni etc.) Sunt rar folosite, doar acolo unde altemetode nu dau rezultate.¤ Psihoterapiile asertive ± cele ce au drept principiu elaborarea la pacient a unor mecanisme de comunicare i adaptare ce-l fac maideschis i dornic de schimbare, mai empatic, urmrindu-se astfelschimbri mai evidente ale comportamentului lui adaptativ.



69

¤ Metoda modelrii ± psihoterapie ce vizeaz imitarea unor comportamente dezirabile, vzute la alte persoane. De asemenea, funcie de obiectivul propus, exist psihoterapii

centrate (orientate) mai ales pe bolnav, încercând s fie înelese problemele lui în ansamblu, sau psihoterapii bazate pe simptom ± orientate mai ales pe dispariia simptomului patologic.¤ Psihanaliza ± descoperirea major a lui Freud, este în acelaitimp:

- sistem conceptual explicativ al psihanalizei i psihologiei;- metod de cunoatere psihologic;- metod de psihoterapie.

Esena ei const în a contientiza mecanismele de aprarenevrotic ale Eu-lui, a ajuta acceptarea coninuturilor psihiceincontiente, i integrarea lor armonioas în personalitate. Comparat cumaieutica socratic, metoda psihanalizei urmrete s familiarizeze pacientul cu lupta din interiorul propriului psihic, soluionarea ei,restructurarea personalitii aa încât s se elimine i efectele aceluiconflict intern: complexele de inferioritate, mecanismele desupracompensare ale acestora, actele ratate sau lapsusurile i strilenevrotice, (toate nefiind altceva decât expresia mascat a acelui conflict).

3.9.3. Alte forme de terapie cu valene psihoterapeutice Amintim c mai sunt o serie de metode de terapie cu mare

încrctur psihoterapeutic, aa cum ar fi:¤ Ludoterapia ± terapia prin joc, folosit mai ales la copii dar ila aduli, i care are drept element de baz principiul regenerriienergiei psihice prin activiti plcute.¤ Meloterapia ± terapia prin muzic ce are drept fundamentcrearea unor stri psihice cu tonalitate pozitiv, schimbarea

dispoziiei emoionale prin stimularea plcut a sensibilitiiauditive cu stimuli armonici, ce reduc sau cresc excitabilitateacortical, i creeaz o stare psihic plcut, de relaxare, acolounde muzica are efecte relaxante (se impune subiecilor anxioi,obsesivi, impulsivi etc.) sau dimpotriv, de activare (la astenici).¤ Ergoterapia ± terapie prin (activitate) munc, ce are efectdublu: odat, prin efortul fizic, prin micare (muli bolnavi îireduc micrile i efortul, i tocmai acest efect produce o³descrcare´ de stri tensionale), a doua oar prin redirecionarea



70

ateniei i peocuprilor pacientului de la simptom la activitatea pecare o presteaz.O serie de pacieni prezint tulburri ale capacitii de relaionare

i comunicare. La vârste mici vorbim de anxietate, team de persoanestrine, mutism electiv (copilul vorbete doar cu cei foarte apropiai ). La

vârstele adulte întâlnim reale manifestri de sociofobie. În aceste situaii,este neaprat nevoie de intervenia prin metodele psihoterapiilor desocializare, a socio-terapiilor, a terapiilor de desensibilizare la persoanenecunoscute sau la mulimi de persoane i de structurare a unor abiliticare s permit o relaionare social cel puin acceptabil.

PROBLEME I TEME DE GÎNDIRE Credei în eficiena unor asemenea metode? De ce da? De cenu?

Argumentai aceste opiuni. Explicai formele de psihoterapie i încercai s apreciai

care din ele s-ar potrivi propriilor stri psihice.



71

3.10. BIBLIOGRAFIE

1. Andronic, I, - Psihologie general, Tipografia Universitii din

Craiova, 20032. Athanasiu A,- Tratat de psihologie medical, Ed. Oscar Print,Bucureti,1998.3. Allport G.W.- Structura i dezvoltarea personalitii;E.D.P.Bucureti;9-91, 19814. Bejat M. - Talent, inteligen i creativitate, Bucureti, Edit.tiinific, 19715. Bühler,Ch.and Massarik, F - The Course of Human Life, Springer,

New York,

1968.6. Cattel R.B.-The scientific analysis of

personality;Baltimore,M.D.Penguin Books1965.

7. Delay J.;Pichot P.± Abrégè de psychologie á l¶usage de l¶etudiant;3ed, Masson,

Paris, 1967.8. Enchescu C,- Tratat de psihopatologie, Ed. Tehnic, Bucureti,2001.

9. Eysenck H. J.- Four ways five factors are not basic, în Personality andindividual

differences,13, 1992.10. Eysenck H.J.- The scientific study of personality, London, Routledge& Kegan

Paul, 1952.11. Erikson E. - Childhood and society; New York, Norton; 17-91, 196312. Floru R. - Psihofiziologia ateniei, Ed. tiinific, Bucureti, 196713. Freud S.± The Ego and the mechanisms of defense; New York,

InternationalUniversities Press, 1964

14. Freud S. ± Inhibitions, Symptoms and Ardicty; Standard edition; vol.20; 1959.15. Fromm E ± The Creative attitude, in Creativity and its Cultivation, H.Anderson,

1959.16. Gavriliu L- Dicionar de cerebrologie, Ed.Univers Enciclopedic,Bucureti, 1988.



72

17 Golu M., - Dinamica personalitii; Ed. Geneze, Bucureti; 19-201,199318. Golu P, Zlate M.,Verza E. - Psihologia copilului; E.D.P.-R.A.; 11-31,

199319. Guilford.J.P.- Factors and factors of personality PsychologicalBulletin 82-197520. Horney, K. ± The Neurotic Personality of Our Time, New York, Norton, 193721..Iamandescu I,B,- Manual de psihologie medical, Ed. Info Medica,Bucureti,

1995.22. Ionescu G., - Introducere în psihologia medical; Ed. tiinific,

Bucureti; 197323. Jung C,J,- Psychological types; Princeton N. J., Princeton UniversityPress 197124. Jung C.J,- The integration of thend personality, New York, Farrar andRinehart,

1939.25. Kelly G.A. ± The psichology of personal constructs, New York, Norton, 195526. Kohlberg L,- Moral education in the schools: A Developmental

View; 1969.27. Kubie L.S.± Neurotic Distortion of the Creative Process, Lawrence,Kansas Univ.

Press, 1958.28. Landau E. ± Psychologie der Kreaivität, Reinhardt, München-Basel,196929. Lewin K.- Principles of topological psychology; New York, McGrawHill; 193630. Lorenz K.- Essais sur le comportement animal et humain; Paris,

Seuil; 197031. Mamali C. ± Balana motivaional i coevoluie, Ed. tiinific iEnciclopedic,

Bucureti 1981.32. Maslow A.H.- Motivation and personality; New York, Harpe andRow; 197033. Maslow, A.H.- The forther reaches of human nature, New York,Viking, 197134. Miclea M.-Psihologie cognitiv.Modele teoretice

experimentale ,Ed.Polirom,1999



73

35. Murean P. ± Culoarea în viaa noastr, Ed. Ceres, Bucureti, 198836. Neveanu P.P. - Dicionar de psihologie, Ed. Albatros, 197837. Neveanu P.P.;Zlate M; Creu T.± Psihologie-manual pentru clasa a X-

a, colinormale i licee, E.D.P.R.A.,Bucureti 1993.38. Nuttin J. ± La structure de la personalité, .), Paris PUF, 196839. Oprescu V.- Fundamentele psihologice ale pregtirii i formriididactice, Ed.

Universitaria, Craiova, 2001.40. Pende N.± Tratatto di biotipologia umana, individuale e sociale, Ed.Villardi,

Milano, 1939.

41. Piaget J. - Psihologia inteligenei; Ed. tiinific; 5-297, 196542. Piaget J. - Judecata moral la copil; E.D.P., Bucureti, 198043. Pieron H. - Vocabulaire de la psychologie, Paris P.U.F., 1952, ed.a-III-a, 196344. Predescu V. - Psihiatrie, Ed. Medical, Bucureti, 1976, p. 115-12045. Pufan P. - Psihologia muncii E.D.P. Bucureti, 197846. Radu I. ± Introducere în psihologia contemporan, Ed. Sincron, 199147. Reuchlin M. - Psychologie, Paris, P.U.F., 198848. Ribot Th. - Atenia i patologia ei, Ed. IRI, Bucureti, 2000

49. Robackh,A.A.± Present-dey Psychology, Philosophical Library, NewYork, 195550. Rorschach H. ± Psychodiagnostics, Bern: Huber, 192151. Roca Al.- Psihologie general, E.D.P, Bucureti, 197652. Sager O; Mare A; Netianu V.± Formaia reticulat , Ed. Academiei,Bucureti,

1965.53. Shaw M.E.; Wright J.M.± Scales of the measurement of attitudes, McGraw-Hill

Comp.54. Spearman G. ± The Abilities of Man, London, 192755. Spencer H. ± Principes de Sociologie, Paris, Alcan, 187656. chiopu U., Verza E. - Psihologia vârstelor. Ciclurile vieii; E.D.P.-R.A., 199557. Taylor.C.W. - Creatvity, Progress and Potential, Mc Graw-Hill, NewYork, 1964.58. Thorndike E. ± Învarea uman, E.D.P., Bucureti, 198359. Thurstone L.L. ± Primary Mental Abilities, Chicago, Univ. Press,

1937



74

60. Verza E. - Psihologia vârstelor; Ed. Hyperion XXI; 7-81 i 101-135,199361. Vîgotski L. S. - Opere alese. Vol. III; E.D.P. Bucureti; 127-211,

197262. Wallas G. - The art of thought, Harcourt, Brace a World, 1926.63. Wallon H. - Les notions morales chez l¶enfant; P.U.F. Paris; 12-41,194964. Wallon H. - Les origines du caractére; P.U.F. Paris; 31-79, 194965. Zlate M. - Fundamentele psihologiei, Bucureti, Ed. Prohumanitate,2000



75

=

PSIHOLOGIE GENERAL

I PSIHOLOGIE MEDICAL

CU ELEMENTE DE PSIHOPATOLOGIE

CRAIOVA 2004

Psihologia Medicala

Documents

Transcript of Psihologia Medicala