1.Problematica alegerii partenerului conjugal

1.1. Motivaţia alegerii

Alegerea partenerului pentru casatorie este un moment cu implicatii deosebite pentru

evolutia ulterioara a cuplului, fiind o premisa esentiala , arata specialistii in domeniu.

Din perspectivă istorică, alegerea partenerului conjugal a parcurs o traiectorie supusă

unor permanente schimbari, de la cele de tip tradiţional-instituţional dominate de criterii

economice, sociale, normativ-integrative, cultural-etnice, la cele de tip socio-afectiv, afectiv-

sexual, de comunicare, competenţă psihosocială, de autorealizare prin intimitate.

În cadrul societatilor traditionale, normele instituţionale sunt cele care reglementează

functiile familiei, precum si formarea acesteia. Astfel, normele institutionale prescriu:

• cine se poate căsători sau cine trebuie sa se casatoreasca si cu cine (L. Roussel,1989);

• pentru cine poate să opteze cel care este candidat la căsătorie;

• sarcinile părinţilor pentru realizarea unei căsătorii avantajoase a copiilor lor, din punct

de vedere socio-economic (sa corespunda posibilitatii de a spori averea si de a asigura

supravietuirea liniei familiale);

• necesitatea şi rolul unor intermediari pentru sprijinirea părinţilor şi tinerilor în adoptarea

unei decizii maritale;

• centrarea pe sexualitate de tip procreativ.

Patternurile alegerii diferă de la cultură la alta. Şi în prezent sunt multe culturi în care

apartenenţa la o castă, statutul economic, descendenţa etnică, rasială primează.

Astăzi, în societatea modernă, tinerii se căsătoresc din cu totul alte motive. Familia

moderna aseaza pe primul plan valorile intimitatii, afectiunii si realizarii maritale ale

persoanelor, cu drepturi legale la satisfactia sexuala, socializarea si educarea copiilor si

participarea economica la viata familiala (V. Liciu, 1975).

Asteptarile cuplurilor, in stransa legatura cu motivatiile alegerii partenerilor s-au

schimbat si ele. Astfel, multumirea sexuala poate fi obtinuta si in afara casatoriei, copiii numai

reprezinta scopul fundamental in viata multor oameni, iar numarul in crestere al femeilor

angajate profesional desfiinteaza argumentul economic.

Prin egalizarea statutului social si chiar a sex-rolului, femeile si-au schimbat radical

expectatiile si ratiunile pentru casatorie (asteapta iubire, satisfactie sexuala, prietenie, respect,

posibilitatea implinirii profesionale etc.). Barbatii isi transfera parte din raspunderea rolului

traditional economic in casatorie, preluand totodata o serie de sarcini domestice si egalizandu-

si investitia decizionala majora infamilie cu femeile (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002).

Asadar, de la casatoriile aranjate de parinti si rude s-a trecut la casatoriile construite pe

alegeri libere, personale. Familia nucleara intemeiata pe sentimente pozitive este formula

maritala cea mai dezirabila.

La intrebarea de ce se casatoresc oamenii, J. C. Coleman (1988) indica:

a) compatibilitate sexuală,

b) teama de singurătate,

c) nevoia de prieten (companion),

d) siguranţa financiară,

e) fuga de restricţiile parentale,

f) dorinţa de a fi important pentru cineva.

El menţionează, de asemenea, şi câteva raţiuni pentru care oamenii nu se căsătoresc(in

cazul in care o fac, pot aparea tot atatea surse de distres care duc la disfunctii si la criza maritala):

a) precauţie faţă de modelul tradiţional al familiei,

b) neîncredere în sexul opus,

c) frica şi chiar refuzul de intimitate.

Intr-o cercetare pe populaţia românească (1995), Oana Iugulescu a identificat 5 tipuride

motivaţii maritale:

1) dorinţa comuna de a-si continua viaţa într-un mod satisfacator (51,5%);

2) conformism social şi familial (36,3%);

3) depăşirea situaţiei prezente (6,0%);

4) satisfacţia actuală (3,0%);

5) siguranţa unui viitor (3,0%).

Este interesantă diferenţa dintre sexe: astfel, bărbaţii în procent de 52,9% apreciază ca

determinant pentru decizia maritală conformismul social, femeile doar 18,7% menţionează acest

motiv. In proportie apropiata, pe sexe, este ales motivul evadarii din situatia actuala

nesatisfacatoare.

In ceea ce priveste motivaţia de menţinere a cuplului, au fost mentionate: prezenţa

copiilor, realizările comune, obligaţia (51,5%) din subiecţi, dorinţa comună de a-şi

continuaevoluţia în sens pozitiv, teama de schimbare, starea de fericire prezentă şi speranţa

unor viitoare schimbări cu implicaţii pozitive. Şi în acest caz sunt diferenţe semnificative pe

sexe. La bărbati, motivul realizărilor comune este susţinut de 76,4%, în timp ce femeile doar

25% îl susţin. În unele cazuri, motivele de alegere s-au transformat în motive de menţinere.

1.2. Criterii de alegere a partenerului

Deviza lui J. C. Coleman (1998): ca să poţi alege trebuie să ştii ce doreşti. Pentru a

decide alegerea partenerului, cel în cauză trebuie să-şi clarifice mai intai dorinţele, să ştie ce

doreşte de la cel cu care doreşte să se căsătorească.

În acest sens, Z. Wanderer şi E. Fabian (1979) propun folosirea unei liste-evantai cu

trasaturile dezirabile:

1. aspectul exterior (înălţime, ochi, păr etc.)

2. trăsături de personalitate (inteligenţă, încredere, umor)

3. potenţial economic sau bogatie (carieră potenţială sau realizată, viitor posibil,

moşteniri etc.).

4. credinte şi valori (atitudini faţă de sex-rol, credinţă religioasă, valori

careorientează comportamentul individual),

5. interese speciale şi abilitati (muzică, literatură, sport).

Lista se compartimentează în 2 grupe de răspunsuri:

a) trebuie - cuprinde itemi la care nu putem tolera nici o abatere,

b) este bine şi - cuprinde itemi cu o serie de particularităţi la care putem şi să

renunţăm.

1.3. Stadii in alegerea parteneruluiAlegerea partenerului este o decizie importanta rezultat al unui proces complex, nu

intotdeauna inteles si obiectivabil, bazat mai ales pe constientizarea propriilor sentimente, dar

influentat esential de partinti, prieteni, conjuctura, societate. Decizia maritala este pregatita

treptat prin perioada de prietenie erotica, intalniri ce ofera sansa de a cunoaste si de a testa

compatibilitatea cu un potential partener de mariaj.

Pe parcursul acestei perioade, fiecare individ isi creste intelegerea de sine, isi dezvolta si

clarifica atractia initiala, exerseaza aptitudinile de relationare cu celalalt, ca si capacitatea de a

comunica mai liber despre interese, optiuni, valori si “filozofii” de viata. Fiecare patrunde in

spatiul personal al celuilalt si invata sa constientizeze compatibilitatea, recunoscand reactiile

emotionale, sociale si fizice mutuale. Propriile caracteristici determina atractia interpersonala atat

direct, cat si indirect, prin autoperceptie si stima.

Diversi autori au elaborat o serie de studii privind modelul general al alegerii

partenerului. Una dintre cele mai cunoscute este teoria stimul-valoare-rol a lui B. Murstein. El

distinge 3 stadii succesive in procesul adoptarii deciziei maritale:

● stadiul stimulilor, precizeaza modalitatile in care oamenii se simt atrasi unii fata de

ceilalti. Murstein atrage atentia asupra puterii primei impresii, bazata pe atractia fizica, care se

vadeste foarte importanta in evolutia relatiei. Un alt tip de atractie este cea interpersoanala, care

este un tip de relatie de afiliere, ce ii determina pe oameni sa se evalueze pozitiv mutual. Atractia

interpersonala este influentat de mai multi factori : atractivitatea fizica, proximitate, similaritate,

complementaritate, reciprocitate. Astfel, persoanele cu atractivitate fizica similara tind mai

curand sa devina parteneri. Un factor care influenteaza decizia poate fi legat de posibilitatea de a

fi resoins versus posibilitatea de a fi atras. Este cunoscut faptul ca persoanele atragatoare sunt

investite cu caracteristici dezirabile (efectul de halo) si, de asemenea, ca ele sunt simboluri de

statut (compania unei persoane atragatoare ridica statutul partenerului);

● stadiul valorilor, persoanele implicate descopera daca atitudinile si credintele lor sunt

compatibile. Multe valori sunt in mare masura personale si sunt atat de strans legate de conceptia

de sine, incat respingerea acestor valori este traita ca o rejectie a persoanei;

● stadiul rolurilor indica perioada de testare a compatibilitatii rolurilor, stabilind cat de

bine se potrivesc doi parteneri.

Decizia de casatorie survine, asadar, dupa o evaluare prealabila a sanselor celuilalt de a

corespunde dezirabilitatilor si asteptarilor primului. Aceasta nu garanteaza insa ca testarea

ulterioara a compatibilitatilor in “jocul de rol marital” va confirma pe deplin prognoza care a stat

la baza alegerii.

Reiss considera desfasurarea procesului de decizie maritala ca pe miscarea unei rosti,

implicand patru elemente aflate in relatie intr-o relatie de succesiune: relationarea, evaluarea

sinelui, dependenta mutuala si indeplinirea nevoilor personalitatii.

P. Ilut (2005, pp. 102-109) a identificat mai multe criterii de alegere a partenerului

conjugal: varsta, statutul socioprofesional, rasa, etnie, religie.

Mariajele sunt, la scara statistica, puternic homogamice– se casatoresc proportional mai

mult intre ei cei de aceeasi etnie, clasa sociala, varsta etc. Heterogamia, casatorii intre persoane

cu statute sociodemografice diferite, este statistic mai redusa.

a) varsta – in cultura euro-americana, oamenii se casatoresc, in general, cu parteneri de

aceeasi varsta sau de varsta apropiata.

La nivel national, in Romania anului 2000, varsta medie la prima casatorie era de 23,6 la

femei si 26,9 la barbati, reprezentand valori foarte apropiate de media din tarile Europei Centrale

si de Est, dar in continuare mai mici decat media din tarile Uniunii Europene (in jur de 25 de ani la

femei si 28 de ani la barbati).

b) statutul socioprofesional

Homogamia socioprofesionala trebuie inteleasa in sensul ca indivizii tind sa se grupeze

marital intre ei in acord cu clasa, statutul social sau cu categoria socioprofesionala din care fac

parte si cu gradul de scolaritate.

S. Chelcea si A. Chelcea au constatat experimentalca alegerea partenerului pe baza criteriului

professional prezinta cel mai indicat indice de endogrupare.

Exista si o homogamie de profesii specifice, dar ea este mult mai slaba (medici cu

medici, de ex.). Homogamia opereaza nu numai pentru statutul socioprofesional al partenerilor,

ci si pentru cel al parintilor lor.

c) rasa, etnia si religia

Homogamia este mult mai vizibila si mai pronuntata ca legitimitate socioculturala

atunci cand este vorba de rasa si etnie (ex.: in SUA, proportia casatoriilor intre personae

deculoare diferita este destul de rara).

Apartenenta religioasa este in mare masura asociata cu cea rasiala si etnica. Evreii si

catolicii sunt mult mai intoleranti decat protestantii. Datele cercetarilor nu confirma o legatura

simpla intre homogamia religioasa si stabilitatea mariajului.

1.4. Filtre in alegerea partenerului

Cercetările susţin că alegerea partenerului se bazează pe o operaţie de filtrare, adică pe o

selecţie la nivelul mai multor paliere, in care câmpul alegerilor este succesiv ingustat până când

are loc alegerea finală.

Au fost propuse 5 paliere:

- filtrul proximităţii,

- filtrul similaritate-complementaritate,

- filtrul atracţiei personale,

- filtrul compatibilităţii.

• Filtrul proximitatii este prezent mai ales la familia extinsă/traditionala.

Şi astăzi, în medii rurale, în localităţi izolate, partenerii se aleg, se căsătoresc pe temeiul

vecinătăţii, apropierii; alţii isi gasesc partenerul la şcoală, printre colegi, la locul de muncă (40%

dintr-un eşantion de 1800 de persoane din Philadephia, cercetat în 1981 de J.Erikson se află în

această ultimă situaţie, iar 13%, după acelaşi psiholog au crescut împreunăşi s-au căsătorit după

ce au împlinit vârsta permisă; ultimii au cea mai scăzută rată de divorţdintre toate categoriile. În

sprijinul acestor date sunt şi opiniile lui Steve Duck care precizează că un trecut construit

împreună este un moderator important pentru acţiuni prezente în relaţii).

In sprijinul acestor afirmatii, P. Ilut (2005, pp. 109-110) arata ca proximitatea spatiala are

o mare valoare in incheierea unei casatorii, deoarece ea cumuleaza si alte criterii homogamice

(etnie, statut socioprofesional, religie, varsta). Ea este intim asociata cu proximitatea si

similaritatea culturala.

• Filtrul similaritate-complementaritate

Similaritatea exprimă proverbul “cine se aseamana se adună” (factori de varsta,

rasa,religie, clasa sociala, interese comune, valori), iar complementaritatea, “contrariile se atrag”.

Încă din 1902, Pearson remarcă similarităţile morfologice ca un factor de alegere

maritala: persoanele cu talie ridicată sau scăzută se căsătoresc între ele în procent mai mare decât

aleator; la fel în privinţa formei, mărimii mainilor, culorii ochilor, parului, pigmentaţiei pielii.

Nielson menţionează căsătoriile “asortative” între persoane cu tulburări psihice, care au

predispoziţii similare pentru a interacţiona patologic. Persoanele cu acelaşi tip de deficienţe,

surdo-muţii, orbii tind să se căsătorească între ele.

Complementaritatea este fenomenul psihosocial opus, în care alegerea partenerului se

bazează pe aprecierea în celălalt a elementelor pe care nu le posedă alegătorul. R. Winch,autorul

teoriei nevoilor complementare(1958, 1967), apreciază că operăm preferenţial în baza unor

patternuri de natură să ne asigure siguranţa, confortul, ataşamentul ( ex.: respectuoşii,timizii,

supuşii sunt atraşi de persoanele dominatoare, puternice).

Criteriile psihologice ale alegerii partenerului influenţează stabilitatea căsătoriei.

Căsătoriile bazate pe similaritate psihologică, marcate de tendinţa identificării sunt supuse

devitalizării, uniformizării vieţii staţionare (I. Mitrofan, 1989). Cele bazate pe complementaritate

sunt cupluri deschise, evolutive, chiar dacă viaţa lor este mai tumultoasă. Aici raportul dintre aria

cognoscibilă şi aria incognoscibilă, a surprizei, a misterului, aimprevizibilului, este mult mai mare

decât în căsătoriile fondate pe similaritate.

A. Kerckoff (1974) a propus o integrare a similaritatii si complementaritatii indescrierea

si explicarea alegerii partenerului, in sensul ca, intr-o prima etapa, similaritatea devalori si

atitudini actioneaza ca un filtru pentru a continua sau nu relatia de prietenie( daca seconstata o

disimilaritate cu privire, de ex., la valori si atitudini fata de familie, sunt foarte marisanse ca drumul spre

casnicie sa se intrerupa), iar mai tarziu complementaritatea nevoilor devine mai importanta.

• Filtrul atracţiei personale şi al compatibilităţii (sau al afinităţilor elective) pot

figenerate de mecanisme biochimice, armonie bioenergetică.

C. G. Jung,influenţat de cultura orientală, explică atracţia sexelor prin satisfacerea

mutuală a proiecţiilor complementare de rol-sex în cadrul similarităţii (animusul femeii se

regăseşte în bărbat, iar anima bărbatului se recunoaşte şi se identifică în femeie). Iubirea

reunifică cele 2 arhetipuri Anima şi Animus, transcend dualitatea, întorcându-se la marele Sine

care este unic, acesta îi conţine pe amândoi (anima şi animus)inseparabili.

Atracţia pentru celălalt poate fi provocată şi de modalităţi erotice de expresie

comportamentala si de comunicare nonverbala:

- expresivitate senzitivă (coloratul ochilor, privire, conturul buzelor),

- comunicare nonverbală (privire, gestică),

- capacităţi empatice

- intuirea dorinţelor, aşteptărilor celuilalt sunt câteva din mecanismele psihologice şi

sexuale care justifică afinităţile elective.

Asadar, atractivitatea fizica este un factor important in selectiile noastre de iubire

sicasatorie, indiferent daca recunoastem sau nu acest lucru. Dar sunt si alti factori ce pot pune in

plan secundar frumusetea fizica, cum ar fi: inteligenta, caracterul, comportamentul(„frumusetea

sufleteasca”).

De asemenea, este importanta compatibilitatea emotionala in alegerea partenerului

conjugal. Cel care a teoretizat acest concept prin asa-numitul „sindrom al dragostei romantice”

este W. Goode (1959).

Ce presupune dragostea romantica? Idealizarea celui iubit (uneori pana la „orbire”);

conceptia de unul (una) si numai unul (una), iubirea mare insemnand credinta „pana la moarte”;

dragostea le invinge pe toate celelalte; lasarea in voia emotiilor personale. In general, dragostea

romantica este asociata cu dragostea la prima vedere; fara dragoste(romantica), casatoria este

goala, uscata (P. Ilut, 2005, p. 100).

Anchetele transculturale arata ca in aprox. 88% dintre societatile din intreaga

lumefigureaza indicii (cantece de dragoste, suferinte declarate etc.) ale dragostei

romantice si pasionale (Ember, Ember, 2002). Dar, in multe culturi, casatoriile sunt inca

aranjate si in rare cazuri negocierile familiei sau ale clanului au in vedere perechea de

indragostiti. Inclusiv in Europa, multa vreme (pana in perioada moderna), casatoria din dragoste

era o exceptie (A.Giddens, 2000).

1.5. Concluzii:

Conştientizarea motivelor alegerii partenerului conduce la:

- întărirea şi chiar permanentizarea valoririzării celuilalt,

- apariţia unor noi trebuinţe de mai bună cunoaştere şi comunicare (creşte nevoia

decelălalt),

- sau, dimpotrivă, la diminuarea tensiunii emoţionale cognitive până la stingere datorită

scăderii nevoii de celălalt.

Numai astfel, viaţa de cuplu se situează pe un plan valoric superior ca act

deintercunoaştere şi intercreaţie. Atracţia dacă se desfăşoară unilateral se destabilizează prinlipsă

de rezonanţă, prin epuizare, prin deficit de ofertă gratificantă.

Parteneritatea presupune o motivaţie de interacomodare şi interdezvoltare care să aibă un

caracter dinamic, să ajungă să fie o motivaţie de coevoluţie (C. Mamali) bazată pe uncomplicat

proces de autodezvoltare şi interdezvoltare mutuală.