Psihologia Comunicarii dintre PersonalulMedical si PacientAcest seminar prezinta Psihologia Comunicarii dintre Personalul Medical si Pacient.In acest PDF poti vizualiza cuprinsul si bibliografia (daca sunt disponibile) si aproximativ doua pagini dindocumentul original.Arhiva completa de pe site contine un fisier, intr-un numar total de 3 pagini.Fisierele documentului original au urmatoarele extensii: doc.

Extras• Specificul relaţiei dintre personalul medical şi pacient;

• 2. Modele ale relaţiei personal medical-pacient;

• 3. Eficientizarea relaţiei de comunicare dintre personalul medical şi pacient.

-Relaţia dintre personalul medical şi pacient

• Relaţia interpersonală medic-pacient constituie principalul subiect de studiu al psihologiei medicale,această relaţie depinzând de:

- structura personalităţii pacientului şi a medicului curant;

- natura afecţiunii reale sau închipuite, acute sau cronice de care suferă bolnavul; de scopul urmărit printratamentul propus de medic;

- factorii situaţionali.

• O condiţie a construirii unei relaţii optime, eficiente de comunicare între personalul medical şi pacienteste dată de înţelegerea de către personalul medical a reacţiilor psihologice la boală, a „situaţiei debolnav”;

• Orice afecţiune mobilizează mecanismele de apărare ale Eului (regresia, proiecţia, negarea, refularea,sublimarea) în scopul restabilirii „homeostaziei psihologice”, al luptei împotriva angoasei determinată deameninţarea pe care boala o reprezintă pentru organism, al stabilirii unui nou model de relaţionare abolnavului cu lumea exterioară şi cu sine însuşi;

• Psihicul omului bolnav este subminat atât de suferinţa somatică şi/sau psihică, cât şi de implicaţiilefamiliale şi socioprofesionale ale bolii, abordarea terapeutică a bolnavului necesitând ruperea cerculuivicios somato-psihosomatic.

• Analizând situaţia de bolnav, Barker găseşte cinci trăsături esenţiale, cu repercusiuni asuprapersonalităţii bolnavului:

- situaţia marginală, plasarea bolnavului între lumea sănătăţii şi cea a bolii, inducând stări conflictuale;

- starea de primejdie potenţială care determină apelul la tehnici protectoare şi creşterea sugestibilităţii;

- restrângerea contactelor, a preocupărilor, a orizontului temporal şi spaţial;

- apariţia egocentrismului;

- amplificarea anxietăţii bazale.

• Hollender distinge trei niveluri ale relaţiei personal medical-pacient:

• personal medical activ – pacient pasiv - tip de relaţie regăsit în situaţiile de urgenţă medicală, în stărilede comă sau de agitaţie, în episoade delirante şi faze de negativism catatonic, în cursul operaţiilorchirurgicale - cazuri în care pacientul este complet pasiv şi dependent de medicul care-şi realizeazăactivitatea fără nici o restricţie. Prototipul comunicării este, în acest caz, relaţia precoce mamă-copil;

• personal medical care conduce procesul terapeutic - pacient cooperant - este modelul frecvent al relaţieiterapeutice, utilizat îndeosebi în cazul bolilor acute; după stabilirea diagnosticului, medicul dirijeazătratamentul, dă sfaturi/recomandări într-o manieră mai mult sau mai puţin autoritară, aşteaptă sau solicităcooperarea pacientului. Prototipul comunicării corespunde relaţiei părinte-copil, în cadrul căreia seaşteaptă ascultare/obedienţă din partea copilului, şi capacitatea de a-l dirija într-o manieră raţională şiechilibrată afectiv din partea părintelui;

• participarea mutuală şi reciprocă a personalului medical şi a pacientului- model relaţional util îndeosebiîn bolile cronice, în fazele de readaptare post-operatorie sau post-traumatică şi în toate cazurile în carepacientul îşi poate asuma responsabilitatea tratamentului, personalul medical ajutând bolnavul să setrateze singur (de exemplu, cazul diabeticilor, al bolnavilor cardiaci etc.). Prototipul comunicării îlconstituie relaţia existentă între doi adulţi maturi: pacientul poate aprecia ajutorul acordat de personalulmedical, iar acesta trebuie să evalueze şi să răspundă nevoilor bolnavului.

• Relaţia interpersonală dintre pacientul care solicită ajutor calificat şi personalul medical care este înmăsură să acorde acest ajutor se desfăşoară în trei planuri fundamentale:

• intelectual (predominant informaţional) - se realizează comunicarea de cunoştinţe între personalulmedical şi pacient. Bolnavul oferă informaţii referitoare îndeosebi la simptomele sale, exprimă temeri sausperanţe, solicită asigurări privind evoluţia afecţiunii. Personalul medical expune date referitoare lasimptomatologia şi evoluţia bolii, interpretează rezultatele analizelor, răspunde la întrebările adresate debolnav, exercită o funcţie persuasivă referitoare la necesitatea respectării cu stricteţe a conduiteiterapeutice, încurajează;

• afectiv - în jurul relaţiilor interpersonale afective dintre personalul medical şi pacient gravitează atâtşansa soluţionării impasului sufletesc în care se găseşte bolnavul, cât şi riscul sporirii regresiei şidependenţei pe plan afectiv şi comportamental;

• moral - aspectele morale ale relaţiei terapeutice vizează respectarea regulilor deontologiei medicale,susţinerea morală a bolnavului, oferirea de informaţii adevărate şi de explicaţii despre boală.

De asemenea, bolnavii nevrotici sau psihopaţi atinşi de o boală somatică necesită o abordare din parteapersonalului medical potrivită trăsăturii lor dominante. Astfel:

• anxioşii, fobicii necesită o atitudine directivă şi securizantă;

• obsesivii sunt satisfăcuţi de explicaţii raţionale detaliate;

• paranoidul are nevoie de o relaţie de încredere şi onestitate;

• depresivul trebuie lăsat să-şi expună suferinţele;

• demonstrativul solicită modalitatea de comunicare prin care se permite bolnavului o anumită libertate deexpunere, reprimând însă în mod hotărât victimizarea excesivă.

• în cazul pacienţilor agitaţi, agresivi, necooperanţi, care nu solicită din proprie iniţiativă consultul medical(cererea de intervenţie este făcută de anturaj, care poate fi agresat de alcoolicul aflat în stare deintoxicaţie acută, de psihoticul decompensat, de toxicomanul privat de drog sau de agresivul aflat într-un

conflict conjugal violent etc.), personalul medical se confruntă cu trei categorii de probleme: tulburărilecomportamentale ale pacientului, suferinţa acestuia şi perturbarea ordinii publice şi/sau familiale. Înaceastă situaţie, personalul medical colaborează frecvent cu anturajul, poliţia şi/sau sectorul psihiatric.

• Eficientizarea relaţiei de comunicare dintre personalul medical şi pacient

• În plan intelectual:

Adeseori bolnavul este incapabil de a transmite un mesaj suficient de inteligibil din punct de vedereinformaţional despre boala sa, fie din cauză că este inhibat (blocat) afectiv, fie că se exprimă într-un modinadecvat. Această inadecvare poate să rezulte, la rândul ei, dintr-o exprimare greoaie (proprie unui nivelintelectual redus) sau din utilizarea unui jargon neinteligibil de termeni medicali regionali, fiind necesarăvigilenţa asupra termenilor tehnici vehiculaţi de bolnav;

Pe lângă răbdare, personalul medical trebuie să posede suficient interes pentru găsirea celor mai bunesoluţii de a obţine de la pacient maximum de informaţii, legate în primul rând de simptomele şi evoluţiabolii.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Documentul complet de 3 pagini il poti citi daca il descarci din Biblioteca.RegieLive.ro

Imagini din documentul complet:

Mai multe detalii se gasesc in pagina documentului din Biblioteca.RegieLive.ro