Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi

Facultatea de Psihologie şi Asistenţă socială

Catedra de Psihologie şi Asistenţă Socială

Referat

Psihoprofilaxia suicidului la preadolescenţi

(Disciplina Psihoprofilaxia)

Studenta: CIORNEA Ana

gr. PS21Z

Profesor: lector univ.: BACIU Inga

Bălţi, 2013

Cuprins:

1. Introducere.......................................................................................................................3

2. Fenomenul suicidului.. .....................................................................................................4

2.1. Noţiuni generale.........................................................................................................4

2.2. Tipurile comportamentelor suicidale...........................................................................4

2.3. Cauzele suicidului la preadolescenţi............................................................................5

2.4. Diagnostica inteţiilor suicidare / Semnale în comportament.......................................6

2.5. Mituri şi realiatte despre suicid................................................................................9

3. Cum comunicam cu adolescenţii despre suicid ................................................................10

5. Identificărea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman)...............................11

6. Sugestii de profilaxie a suicidului..................................................................................12

1. Introducere

Dat fiind faptul că în ultimele decenii în multe ţări din lume (îndeosebi în cele ex-sovietice) a

izbucnit pe neaşteptate “epidemia” suicidului la preadolescenţi, care n-a ocolit, cu regret, nici Republica

Moldova m-a pus în alesrtă şi m-a provocat să cercetez mai îndeapoape acest fenomen dar şi cum putem

să-l pervenim.

În decursul referatului m-am propus să relatez despre aspectele generale ale suicudului şi care sunt

acei indici care pot conduce pe un preadolescent către săvîrşirea suicidului, care sunt miturile şi

realităţile despre suicid, cum trebuie să discutăm cu preadolescenţii despre acest subiect delicat, şi nu în

ultimul rînd identificărea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman) şi sugestii de profilaxie

a suicidului.

În acestă ordine de idei aş dori să aduc cîteva date statistice privind această problemă, care desigur ne

duce cu gîndul la necesitatea studierii şi documentării în domeniul respectiv. Aşadar observăm că la

momentul de faţă în lume suicidul ocupă locul trei la capitolul mortalitate adolescentină, după accidente,

boli incurabile şi alte nenorociri. E de menţionat că suicidul la preadolescenţi în ultimele decenii a luat

proporţii de “epidemie” în majoritatea ţărilor din lume.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne informează că în Republica Moldova conform datelor statistice,

în anul 2007, la 100.000 de persoane revin 32 de sinucideri, 28 dintre care sunt comise de bărbaţi, iar 4 –

de femei. În total în 2007 au fost înregistrate 54 de sinucideri comise de persoane între 5 şi 24 ani (9,6%

din numărul total de sinucideri din acest an). Analizînd datele oficiale furnizate de Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova, constatăm că în anul 2009 în ţara noastră au fost inregistrate 32 de cazuri

suicidale realizate de minori, iar în anul 2010 – 59 de cazuri. Sinuciderea se plasează pe locul doi după

decesele provocate de variate accidente şi boli incurabile în rîndul preadolescenţilor, adolescenţilor şi

tinerilor contemporani între vârsta de 12 şi 19 ani (anual îşi curmă viaţa prin sinucudere cîte 500 de

tineri). Potrivit experţilor, unele dintre ele sunt destul de camuflate.

Consider că actula temă este deosebit de importantă, acestă fiind marcată de cercetările a numeroşi

specialiştii (psihologii şi psihiatrii) care au analizat mii de cazuri suicidale (cercetînd bileţelele de

„adio”, intervievînd colegii, cadrele didactice, părinţii, rudele, analizînd experienţele deja acumulate),

aportul acestor specialişti a fost adus prin identificare celor mai frecvente motive ale acestui fenomen,

repectiv au fost obţinute următoarele rezultate: desele conflicte cu părinţii, cu cadrele didactice, cu

colegii ori prietenii; dragostea neîmpărtăşită, fără răspuns; decesul persoanelor apropiate; problemele

şcolare de orice gen (insucces, demotivare, relaţii tensionate, dragoste neîmpărtășită, nivelul redus de

adaptare şcolară, neputinţa de a-şi asigura studiile, plîngerile, obiecţiile şi frecventele invitaţii la

ședințele clasei); singurătatea (al despărţirii de prietenul drag, de părinţii plecaţi peste hotare la muncă,

în anturajul părinţilor cu cerinţe exagerate sau care duc un mod de viaţă nesănătos, sau care i-au lăsat în

voia soartei, avînd prea mare încredere în ei ş.a.m.d.); deşertăciunea vieţii (nu mai vede farmec în viaţă);

moartea prin sinucidere a unor rude, colegi de clasă; protestul împotriva ordinii din lumea adulţilor;

drogarea şi fanatismul religios după intrarea în diferite secte; extorcarea şcolară, alte lipsuri materiale,

inclusiv şi neputinţa de a se alimenta normal; cerinţele exagerate ale şcolii contemporane, care au

devenit foarte aspre (şcoala este normativă, neflexibilă, neadaptată la toţi copiii); dorinţa de a atrage

atenţia asupra problemelor cu care se confruntă ori de a obţine mai multă afecţiune din partea părinţilor;

dorinţa de a-i pedepsi pe adulţi, a-i face să înţeleagă cât de nedrepţi sunt cu ei ş.a.

Analizînd aceste date, confirmăm încă o data că problema suicidului în rîndurile preadolescenţilor

este una importantă şi care necesită a fi rezoşvată.

2. Fenomenul suicidului

Earl Grollman, autorul cărtii Best-seller, care a abordat tema dată, menţionează că suicidul "nu este

singura cauză prin care preadolescenţii, adolescentul încearcă să-şi curme propria viaţă, factorul

principal în suicidul adolescenţilor fiind predominanţa sentimentelor de desperare şi neputinţă. În

perioadele suicidale ei nu văd ieşire din situaţie. Problemele cu care se confruntă par de neînvins. Ei nu

sunt apţi să le soluţioneze şi nici să prognozeze anumite schimbări spre bine. Tinerii care fac tentative de

suicid se subestimează, trăiesc sentimentul inferiorităţii şi al inutilităţii... Ei, de fapt, nu doresc să moară,

ci doar să se debaraseze de problemele pe care le consideră intolerabile, să evadeze din lumea sau

circumstanţele insuportabile”1.

2.1. Noţiuni generale

Literatura de specialitate subliniază cîteva noţiuni de bază în ceea ce priveşte problema suicidului,

astfel:

Suicidul – este o acţiune voluntară şi violenţă îndreptată asupra propriei persoane, cu scopul dea-şi

suprima viaţă.

Sinuciderea, numită şi suicid (din latină sui caedere, a se omorî), este actul prin care cineva îşi ia

singur viaţa.

Comportament suicidar – gînduri despre suicid, expresii ce dezvăluie intenţia suicidară,

ameninţările, intenţiile şi tentativele suicidare.

Parasuicid – acţiuni suicidare nereuşite, nefinisate.

1 Earl Grollman. Suicide: Prevention, Intervention, Postvention. 1988.

Comportament suicidar demonstrativ – prin acest comportament persoana intenţionează să-şi

demonstreze intenţiile suicidare şi mai puţin să le aplice în practică. Este o modalitate prin care se obţine

satisfacerea necesităţilor şi dorinţelor.2

2.2. Tipurile de comportament suicidar

Analizînd literatura de specialitate am identificat cîteva clasificări ale tipurilor de comportament suicidar

astfel Earl Grollman ne dă următoarele tipuri:

comportament demonstrativ: se recurge la tăierea venelor, consumul preparatelor neotrăvitoare,

reprezentarea spânzuratului – tendinţe de auto-vătămare corporală (autoagresiune);

comportament afectiv: se manifestă tendinţe de strangulare, intoxicare cu preparate toxice şi puternice;

suicid real: în cele mai frecvente cazuri se recurge la strangulare3.

Printre preadolescenţi şi adolescenţii cu intenţii suicidare pot fi evidenţiate următoarele tipuri:

răzbunătorul – comportamentul suicidar este rezultatul transformării heteroagresiunii în autoagresiune.

Individul, avînd o atitudine negativă (reală sau imaginară) faţă de sine, se decide să-şi curme viaţa cu

scopul de a face rău celor din jur. Comportamentul suicidar reflectă poziţia activă, agresivă a persoanei.

fugarul – apare atunci când există pericolul unor pedepse insuportabile sau situaţii ce presupun suferinţe

morale şi/sau fizice. Încercarea de a evita umilinţa şi durerea în acest mod este caracteristică persoanelor

cu o autoapreciere înaltă.

călăul – individul cu autoapreciere scăzută, care se consideră vinovat de fapte pentru care nu poate avea

iertare şi se consideră o nulitate, un ratat, el nu crede că poate să se bucure de atenţia, grija şi dragostea

cuiva. Alege să se pedepsească, deoarece merită doar moartea şi doar prin moarte îşi poate ispăşi vina4.

2.3. Cauzele suicidului la preadolescenţi

Cauzele care determină suicidul sunt multiple şi evidente tuturor. Ele sunt variate ca viaţa însăşi. Cea mai

mare parte a specialistilor care s-au ocupat de suicid estimează că exista cel putin trei cauze majore:

cauze de ordin biologic: ereditate, boli psihice, anomalii constituţionale, boli somatice, endocrine

ş.a.

cauze de ordin social: dezorganizarea socială, dezintegrarea instituţiilor sociale, prescripţiile de

ordin socio-cultural, tradiţiile;

cauze de ordin psihologic: aici pot fi menţionaţi factori psihici, cum ar fi:

1. factorii familiali: relaţii conflictuale în familie, familii dezbinate şi dezorganizate, abuzuri în familie

(abuz emoţional, fizic, neglijare, abuz sexual), divorţul, moartea unei persoane apropiate. Unele

studii arată că modelul parental poate fi una dintre cauzele suicidului prin învăţarea de către copil a

acestei modalităţi de rezolvare a problemelor – suprimarea vieţii. Alte studii însă susţin faptul că

este vorba de învăţarea unui model general, defectuos de rezolvare a situaţiilor de criză.

2 Ghidul Voluntarului din cadrul Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor. Chişinău: „Rolsi-Media” SRL, 20073 Earl Grollman. Suicide: Prevention, Intervention, Postvention. 1988.4 Promovarea sănătăţii şi dezvoltorii ghid adolescenţilor pentru persoanele resursă din comunitate, Chişinău, 2012.

2. performanţele şcolare: notele şi nereuşitele şcolare pot contribui esenţial la dorinţa adolescentului

de a-şi curma viaţa. Presiunea familiei şi a şcolii prin standarde iraţionale impuse îl determină pe

copil să rezolve „eşecul” prin suicid – „Sunt un ratat şi un prost, mi-am dezamăgit părinţii şi

profesorii, aşa că nu mai are nici un sens să trăiesc”.

3. factori de stres sociali: lipsa abilităţilor de comunicare, de exprimare emoţională, de relaţionare sunt

factori importanţi în creşterea riscului suicidar. Studiile relevă faptul că un procent important de

copii recurg la suicid ca la a o modalitate de „a fugi” de atitudinea negativă a colegilor (umilire

fizică şi verbală). Mass-media prezintă şi tratează aceste cazuri ca pe nişte „sinucideri raţionale” sau

acte justificate. Această atitudine pune în pericol viaţa altor copii aflaţi în situaţii similare şi care ar

putea recurge şi ei la suicid ca unică soluţie de a se elibera de povara unor relaţii dificile cu semenii.

4. factori individuali: emoţionali – sentimentul de singurătate, depresia, neajutorarea, lipsa de speranţă,

distres emoţional; cognitivi – lipsa abilităţilor de rezolvare a problemelor şi a strategiilor de

adaptare; comportamentali – consum de substanţe; de sănătate – boli terminale, psihopatologii

grave.

2.4. Diagnostica inteţiilor suicidare / Semnale în comportament

Semnale verbale ale intenţiei de suicid:

directe: „eu vreau să mă sinucid”, „eu nu mai pot trăi astfel”

indirecte: „eu nu voi mai fi problema nimănui”, „nimic nu mai are importanţă”, „n-o să mai fie

nevoie să te deranjezi pentru mine”

se fac glume sau există un interes sporit pentru cazurile de suicid.

Semnale în comportament:

împarte altora lucruri ce au o semnificaţie personală deosebită

aduce în ordine casa, lucrurile, anumite sarcini pe care le avea

încearcă să se împace cu inamicii de ieri demonstrează în comportament schimbări radicale:

mănâncă prea mult sau prea puţin, doarme prea mult sau prea puţin, devine neglijent, absentează de

la lecţii sau serviciu, evită comunicarea cu cei din jur, este iritat, are o stare depresivă, se izolează

emoţional de prieteni şi de familie, este prea activ sau prea pasiv, devine indiferent la ceea ce se

petrece în jur, are dispoziţie schimbătoare – de la euforie la disperare5.

Copiii îşi exprimă într-un mod incert şi neclar intenţiile lor, ceea ce face dificilă identificarea

problemei. Totuşi, sunt anumite indicii la care trebuie atrasă atenţia (Brent, 1995):

a) o tentativă anterioară de suicid: mulţi adulţi cred că dacă copilul a trecut printr-o tentativă de

suicid nu va mai încerca încă o dată, datorită experienţei dureroase a recuperării. Cine a avut o tentativă de

suicid prezintă un risc crescut de a o repeta. Este important ca adulţii să fie atenţi şi la alte tentative mai

puţin evidente, cum ar fi înfometarea sau consumul abuziv de substanţe.

b) ameninţarea cu sinuciderea: mesajele de genul „vreau doar să nu mai fiu pe lumea asta”, sau mai

exacte „ar fi mult mai bine pentru toţi să mor” trebuie luate în serios şi analizate motivele acestor afirmaţii. 5 Promovarea sănătăţii şi dezvoltorii ghid adolescenţilor pentru persoanele resursă din comunitate, Chişinău, 2012.

Este momentul ca adulţii să-şi revadă modul de comunicare cu copilul şi să găsească o modalitate de a-i

oferi suport moral. În nici un caz nu este recomandată ameninţarea copilului cu pedeapsa pentru acele

mesaje.

c) depresia: o mare dificultate în cazul acestei situaţii este că adulţii nu recunosc simptomele unei

depresii la copii datorită faptului că depresia este considerată o problemă a adulţilor. Semnele unei stări

depresive la copii sunt: tulburări ale comportamentului alimentar – cel mai des apare lipsa poftei de

mîncare; tulburări de somn – dificultăţi de adormire, insomnii, somn excesiv fără regularitate; scăderea

capacităţii de concentrare, scăderea performanţelor şcolare; o stare de apatie şi lipsă de energie, dezinteres

pentru activităţile plăcute anterior; autoblamare excesivă, tristeţe, oboseală accentuată, probleme

comportamentale la şcoală. Prezenţa acestor semne pe o perioadă de minim două săptămîni trebuie să

determine adultul să ceară ajutorul unor specialişti (psihologului şcolar, cabinetelor de consiliere

psihologică).

d) vorbesc despre moarte sau sunt preocupaţi de moarte: orice interes neobişnuit legat de moarte

prin discuţii, desene, poezie, muzică, postere trebuie să constituie un motiv de îngrijorare şi un pretext de a

discuta cu copilul sau adolescentul despre aceste subiecte şi motivele pentru care este preocupat de ele.

Studiile au arătat că o temă frecventă în preocupările copiilor care au avut ulterior o tentativă de suicid este

problema terorismului, războiului sau a misiunilor suicidare (kamikaze).

e) izolarea de prieteni şi familie: izolarea este un semn al unei stări de nefericire sau de durere a

copilului. Mulţi preadolescenţi şi adolescenţi care se gîndesc la suicid nu comunică cu prietenii sau familia

pentru a nu-i supăra sau întrista. Este recomandat ca în cadrul orelor de consiliere profesorul să înveţe elevii

să solicite ajutor atunci cînd simt că nu pot vorbi cu persoanele apropiate. Informaţia despre serviciile de

consiliere este foarte utilă pentru elevi. Posibile indicii ale unor probleme ar fi: comportament de izolare

excesivă şi inadecvat cu stilul copilului, renunţarea şi evitarea participării a activităţile sociale cu prietenii şi

familia, lipsa dorinţei de a ieşi din casă.

f) tulburări comportamentale: starea de nemulţumire a copiilor şi adolescenţilor se manifestă de cele

mai multe ori prin anumite comportamente cum ar fi: schimbările bruşte de comportament, fuga de acasă,

chinuirea animalelor, agresivitate fizică şi verbală (agresarea repetată a fraţilor sau prietenilor de joacă, acte

de distrugere a unor bunuri la şcoală sau în alte locuri publice). Pedepsirea acestor copii datorită

comportamentelor pe care le manifestă duce la accentuarea sentimentului de nefericire şi la revenirea lui la

planul de sinucidere. Adulţii nu trebuie să uite că întotdeauna comportamentul are un sens şi identificarea

problemei este primul pas în schimbarea copilului spre bine.

g) abuzul de substanţe: abuzul de substanţe este un factor de risc de suicid. Studiile arată că un

număr mare de copii şi adolescenţi au consumat alcool sau droguri înainte de a se sinucide. În consecinţă,

este foarte important ca în prevenţia consumului de substanţe să se accentueze şi acest aspect. Pentru părinţi

consumul de substanţe trebuie să fie un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă cu copilul lor.

h) suicidul sau moartea recentă a unei persoane semnificative: suicidul sau moartea unei persoane

apropiate este un factor de risc. Un caz mai special, dar care trebuie luat în consideraţie, este suicidul în

masă din motive religioase sau filosofice. Unele mesaje transmise de mass-media sunt foarte periculoase

pentru că prezintă cazurile de suicid în masă ca o manifestare a unor convingeri religioase sau filosofice.

i) renunţarea la obiectele de valoare şi realizarea planului final: în această situaţie părinţii trebuie

să acţioneze imediat şi să solicite ajutorul specialiştilor.

2.5. Mituri şi realiatte despre suicid

• Mit: "Cei care vorbesc despre sinucidere rar întreprind astfel de tentative şi nici nu le realizează".

Realitate: Majoritatea tinerilor cu tentative de sinucidere aduc dovezi (argumente) verbale semnificative cu

privire la intenţiile lor.

• Mit: "Tendinţele suicidale se moştenesc". Realitate: Nu există date veridice privind predispoziţia

genetică suicidală. Cu toate acestea, o sinucidere anterioară în familie poate deveni model distructiv sau

chiar de imitare.

• Mit: "Nimic nu poate opri persoana, dacă a luat deja decizia de a se sinucide". Realitate: Majoritatea

preadolescenţilor care sunt absorbiţi de gîndul de sinucidere, se zbat între viaţă şi moarte. Sufletul lor este

străpuns de dorinţa de încetare a suferinţei. Ei căută insistent alternative, modalităţi, căi de înăbuşire a

suferinței, dar, de regulă, strigătul sufletului lor nu este auzit de nimeni (de prieteni, de familie şi chiar nici

de specialişti).

• Mit: "Adolescenţii suicidali sunt bolnavi psihic". Realitate: Medicii n-au putut pune diagnosticul

“psihic bolnav” la mulţi dintre oamenii care au încercat să-şi curme viaţa ori s-au sinucis. Este firesc însă că

o boală sufletească cronică sporeşte riscul unui eventual suicid.

• Mit: "Un preadolescent care a supravieţuit după sinucidere, niciodată nu se va simţi în siguranţă, chiar

şi atunci cînd va fi adult". Realitate: Mulţi tineri care se confruntă cu depresiile suicidale, după ce primesc

ajutor medical, duc un mod sănătos, normal de viaţă.

Cunoaşterea tehnicilor de avertizare a suicidului şi posedarea procedeelor de susţinere, de ajutor

urgent specializat preadolescenţilor, tinerilor, vor contribui la soluţionarea oportună a problemelor acestora,

ei rămînînd în viaţă.

3. Cum comunicam cu adolescenţii despre suicid

Etape într-o convorbire despre suicid:

Ascultaţi atent şi sincer, nu vă arătaţi spaima şi îngrijorarea

Daţi posibilitate persoanei să-şi împărtăşească durerea. Astfel, sentimentele negative îşi vor pierde

din intensitate

Nu evitaţi să vorbiţi despre situaţia şi gândurile de suicid. Când au apărut? S-a gândit deja cum va

face acest lucru?

Primiţi răspunsurile fără a le da vreo apreciere

Oferiţi-i persoanei posibilitate să-şi exprime sentimentele, nu vă grăbiţi să treceţi la rezolvarea

problemei

Încercaţi să găsiţi împreună o alternativă, identificaţi persoanele care pot oferi ajutor

Încurajaţi persoana să creadă în posibilitatea sa de dezvoltare

Încurajaţi persoana să meargă la un profesionist

Apreciaţi semnificaţia celor spuse din punctul de vedere al acestei persoane.

„Da”-uri şi „Nu”-uri la pacientul suicidar

1. Da, întrebaţi despre ideile de sinucidere, în special despre planurile de a-şi face vreun rău. Faptul că

întrebaţi despre sinucidere nu va întări dorinţa de a se sinucide.

2. Nu ezitaţi să întrebaţi persoana, dacă „ar dori să moară”. Abordarea fără ocolişuri este cea mai eficientă.

3. Da, aveţi grijă ca interviul să se desfăşoare într-un loc sigur.

4. Da, asigurări false şi banale (de ex., „Mai toţi oamenii se gândesc să-şi ia viaţa într-un moment sau altul”).

5. Da, puneţi întrebări despre tentativele de sinucidere anterioare, care pot fi legate de viitoare tentative.

6. Da, puneţi întrebări cu privire la accesul la arme de foc.

7. Nu lăsaţi bolnavul să plece de la departamentul de urgenţă / camera de gardă, dacă nu sunteţi sigur că nu

îşi va face vreun rău.

8. Nu ar fi realist să credeţi că familia sau prietenii vor putea să supravegheze pacientul 24 de ore din 24.

Dacă este necesară o astfel de supraveghere, spitalizaţi persoana (A.Nacu)6.

4. Identificărea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman)

1. Prevenirea sinuciderilor constă nu numai în grija, supravegherea, implicarea prietenilor în viaţa

persoanelor afectate, dar şi abilitatea lor de a recunoaşte semnele pericolului iminent. Cunoştinţele privind

principiile acestor persoane şi dorinţa de a poseda informaţiile respective, ar putea salva viata cuiva.

Împărtăşindu-vă cu alţii, sunteţi în stare să distrugeţi miturile şi concepţiile greşite ale persoanelor afectate.

Depistaţi şi nu rămîneţi indiferenţi la primele semnale de alarmă ale unui eventual pericol de suicid:

ameninţări şi tentative repetate de sinucidere, depresii suicidale, schimbări semnificative comportamentale

sau de personalitate, precum şi pregătirile pentru o nouă tentativă de suicid. Surprindeţi manifestările de

neputinţă şi desperare şi determinaţi măsura în care o persoană este însingurată şi izolată. Cu cît mai mulţi

oameni vor sesiza aceste primejdii, cu atît mai mari vor fi şi şansele lichidării suicidului ca unul din

multiplele motive de deces al adolescenţilor şi tinerilor.

2. Trataţi persoanele cu risc suicidal ca pe niște personalități. Admiteţi, împăcaţi-vă cu gîndul că

omul este într-adevăr o persoană sinucigaşă. Nu presupuneţi că el nu ar putea şi nu ar fi în stare să decidă

6 Promovarea sănătăţii şi dezvoltorii ghid adolescenţilor pentru persoanele resursă din comunitate, Chişinău, 2012.

realizarea intenţiei de care este absorbit. Uneori este periculos de a nega posibilitatea opririi unui om de la

sinucidere. De aceea mii de oameni de diverse vîrste, rase şi grupuri sociale reuşesc, totuşi, să se sinucidă.

Nu permiteţi altora să vă inducă în eroare privind neseriozitatea situaţiei suicidale concrete apărute. Dacă

simţiţi că viaţa unei anumite persoane este amenințată de riscul sinuciderii, acţionaţi în conformitate cu

propriile convingeri. Nu vă lăsaţi pradă sentimentelor de neputinţă, implicați-vă activ şi constructiv în

rezolvarea situaţiei create. Subapreciind o pierdere potenţială, puteţi rata şansa de a salva viaţa unui om aflat

în primejdie de moarte sigură.

3. Stabiliţi relaţii grijulii. Nu există răspunsuri atotcuprinzătoare la o astfel de problemă gravă ca

sinuciderea. Puteţi însă face un pas uriaş înainte, dacă veţi accepta un om desperat. Mult depinde de calitatea

relaţiilor Dumneavoastră viitoare cu el. Empatia trebuie s-o exprimaţi nu numai verbal, ci şi prin acţiuni

nonverbale. Mai eficiente în astfel de cazuri sunt acţiunile de sprijin, dar nu cele de moralizare. Persoanele

afectate, la rîndul lor, trebuie să-şi analizeze şi să-şi înţeleagă profund sentimentele proprii. Receptivitatea,

atitudinea grijulie şi de securitate, precum şi implicarea directă în viaţa persoanelor care se simt nevaloroase,

inutile, neplăcute, sunt mijloace colosale de stimulare şi de susţinere a lor. Aceasta este calea cea mai

accesibilă de a pătrunde în sufletul unui om desperat.

4. Fiţi un ascultător atent. Sinucigaşii sunt persoane deosebit de afectate de un puternic sentiment de

înstrăinare. Din acest motiv este prea posibil să fie predispuse să nu vă asculte sfaturile. Mult mai mult ele

au nevoie să vă comunice despre suferinţa, durerea, frustrarea lor. Simţindu-se inutile, deseori spun: "Nu am

nimic important, care m-ar ţine în viaţă". Dacă o persoană suferă de depresie, ea trebuie să-şi descarce

sufletul, vorbind despre sine totul. Dialogul cu el nu are sorţi de izbîndă. Vă puteţi simţi uneori ofensat,

frustrat, cînd persoana afectată nu vă răspunde conform aşteptărilor. Înţelegînd însă faptul că ele sunt

absorbite de intenţia de sinucidere, nu vă retrageţi acţiunile de ajutor şi susţinere, chiar dacă nu vă răspund

imediat adecvat la solicitări. Ţineţi minte că ele nu se pot concentra la alceva decît la problema dezolării

personale. Ele vor să scape de durere, dar nu pot găsi o soluţie vindecătoare.

Nu acuzaţi persoana care recunoaște slăbiciunea de a se sinucide. Străduiţi-vă să rămîneţi calmi,

înţelegători, empatici. Spuneţi-i: "Apreciez mult sinceritatea şi curajul tău". Nu contează conţinutul şi

caracterul confesiunilor clientului: e o mărturie a tristeţii cu care se confruntă, a geloziei, a sentimentului de

vinovăţie, de teamă, de furie etc. Îi puteţi oferi asistenţă de nepreţuit, ascultîndu-l atent ori privindu-l tăcut,

compătimitor şi îngrijorat. Indiferenţa îl poate ucide cu adevărat. Ca psihologi şi nespecialişti trebuie să vă

dezvoltaţi arta de a "asculta cu urechea a treia" – capacitate importantă de a pătrunde în sensul celor relatate

nonverbal: expresii comportamentale, pofta de mîncare, dispoziţia, mimica, gesturile, dereglările de somn,

tendinţa spre fapte impulsive într-o situaţire de criză acută etc..

Deși principalele simptome ale suicidului sunt adesea ascunse, camuflate, ele, totuşi, pot fi uşor

depistate sau recunoscute de un ascultător receptiv.

5. Nu polemizaţi. ConfruntÎndu-vă cu un pericol de sinucidere, nu-i reproşaţi celui suferind în felul

următor: "Gîndeşte-te, tu doar trăieşti cu mult mai bine decît alţi oameni, s-ar cuveni să fii recunoscător

destinului!" Acest reproş imediat blochează continuarea discuţiei. Deseori părinţii vin şi cu alte reproşuri,

cum ar fi: "Îţi dai seama ce ruşine şi ce nenorocire aduci familiei tale?!” Astfel de obiecţii aprofundează

depresia, persoana devenind şi mai deprimată, iar dorinţa de a o ajuta obţine efect opus.

Categoric nu se recomandă ca părinţii şi prietenii să-şi exprime deschis zguduirea, zbuciumul

sufletesc pentru cele întâmplate în prezenţa celor afectaţi de depresia sinuciderii, precum nu sunt eficiente

nici manifestările de agresivitate faţă de suferinzi. Ele aprofundează, accentuează şi mai mult starea de

deprimare şi intenţia de sinucidere.

În impactul cu persoanele afectate, puteţi pierde şi discuţia, şi copilul, persoana dragă, dacă nu ştiţi

cum să-l influenţaţi pozitiv.

6. Puneţi întrebări. În soluţionarea problemei apărute nu se recomandă a strecura aluzii de tipul:

”Sper să nu pui la cale sinuciderea ta?”. Nu va soluţiona criza răspunsul negativ "Nu!". Cel mai bun mod de

a interveni pozitiv într-o criză suicidală este adresarea sinceră a unor întrebări directe:”Te gîndeşti la

sinucidere?” Ea nu-l va conduce spre gîndul de a se sinucide, dimpotrivă, atunci cînd este absorbit de acest

gînd şi întîlneşte o persoană interesată de problemele sale, care exprimă liber dorinţa de a discuta cu el

această temă închisă, deseori simte uşurare, se eliberează parcă spontan de durerea care-i sfîşie sufletul. În

rezultat reuşeşte să-şi înţeleagă sentimentele şi să atingă starea de eliberare - catharsis.

Se mai recomandă, în astfel de situaţii, conversaţii deschise şi sincere, cum ar fi: ”De cît timp

consideri că viaţa ta nu mai are sens? De ce ţi-au apărut astfel de gînduri? Ai gînduri de sinucidere? Ce te-a

oprit să nu realizezi această tentativă?” Uneori pot fi repetate cele mai semnificative răspunsuri obţinute în

discuţie ("Cu alte cuvinte, spui. . . "), pentru a spori eficienţa ajutorului acordat.

Cu atît mai mult că aceste persoane mai au şi frica să nu fie judecate nedrept şi, pregătite fiind să plece într-o

lume mai bună, discuţia sinceră cu scopul de a le descoperi motivele suferinţei, dar şi de a le acorda ajutorul

aşteptat, le va aduce, în sfîrşit, eliberare de stres.

7. Nu oferiţi mîngîieri nejustificate. Unul dintre cele mai importante mecanisme de apărare

psihologică este faptul de a gîndi just. Numai un dialog constructiv, cu o atitudine adevărat grijulie, sinceră

şi competentă poate reduce tentativele şi dorinţa adolescentului de a se sinucide, pentru a pleca în altă lume.

În caz contrar, persoanele deprimate vor fi conduse spre suicid prin aplicarea procedeelor banale de

consolare şi a clişeelor anume în momentele de vîrf ale depresiei, când, fiind foarte desperate, au nevoie de

coparticipare sinceră, grijulie, pentru a le schimba destinul spre bine.

Nu sunt constructive în discuţiile cu ei nici îndrumările de tipul ,,Toţi au aceleaşi probleme ca şi tine”. Ele

minimalizează, îi distrug simţurile, impunându-le situaţia de risc şi inutilitate.

8. Propuneţi abordări constructive. Rugaţi-l să mediteze asupra variantelor de alternativă, care,

posibil nu le-au trecut prin minte, în loc de a le spune:”Gîndeşte, ce durere poate aduce moartea ta familiei?”

Unul dintre cele mai importante obiective ale profilaxiei siucidale constă în acordarea ajutorului privind

depăşirea izvorului disconfortului psihologic. Identificarea lui poate fi dificilă, dat fiind faptul că ,,mediul

alimentar” al suicidului este o taină.

Întrebările mai potrivite la începutul dialogului ar putea fi: ,,Ce s-a întîmplat cu tine în ultimul timp?

Cînd te-ai simţit mai rău? Ce shimbări s-au produs în viaţa ta din acel moment? Cine este omul care te-a

jignit?” Important este ca persoana potenţial sinucigaşă să identifice problema cu care se confruntă şi să

determine, cu mare precizie, ce anume o complică. Persoana va fi încurajată să vorbească fără constrîngere,

fără a se sfii despre sentimentele sale, precum şi despre emoţiile negative precum ura, amărăciunea, dorinţa

de răzbunare. Dacă subiectul nu se va deschide, poate fi condus spre răspuns printr-un lanţ de afirmări: ,,Mi

se pare că eşti indispus”. “După părerea mea, vrei să plîngi”. ,,Totuşi eşti emoţionat”. ,,Dacă îmi vei

mărturisi problemele, mă voi strădui să te ajut”.

Dacă situaţia va rămîne acută şi emoţiile accentuate, va fi necesar de clarificat cum a rezolvat în trecut astfel

de probleme, procedeu care se defineşte ca ,,aprecierea mijloacelor de soluţionare a problemelor, pe care

subiectul le posedă deja”.

Pentru stimularea răspunsului, i se va pune apoi întrebarea: ”Ai mai avut în trecut trăiri similare?” Obţinerea

răspunsului va fi o şansă unică de descoperire a procedeelor utilizate în trecut de soluţionare a problemelor

critice, procedee care ar putea fi de folos şi în rezolvarea conflictului actual.

Este important de clarificat apoi ce valori semnificative apreciază conlocutorul, înregistrând semnele

înviorării emoţionale, cînd va povesti despre clipele fericite din trecut. Este important de aflat ce scop

important a atins în viaţă şi cine sunt oamenii care continuă să-l traumeze.

După ce situaţia de viaţă a fost analizată, poate fi îndrumat să căute variante alternative de soluţionare a

problemei cu care se confruntă şi să vadă raza de speranţă pe care i-o oferă destinul.

9. Semănaţi speranţă încurajatoare. În situaţiile critice de genul suicidului, nu are sens de spus ,,Totul

va fi bine!”, cînd viaţa nu e deloc simplă. Speranţa nu trebuie să se sprijine pe iluzii deşarte, ea trebuie să

aibă rădăcini concrete în realitate. Eficiente ar putea fi alternativele descoperite împreună onest, convingător

şi uşor.

Ar fi foarte important să consolidaţi forţele şi posibilităţile persoanelor deprimate, insuflându-le

ideea că problemele critice sunt, de regulă, trecătoare, dar sinuciderea – irevocabilă (prin sinucidere viaţa se

întrerupe).

Sensul vieţii nu se pierde, dacă viața ne face uneori să suferim. În pînza existenţei umane întunericul şi

lumina, bucuriile şi tristeţea, fericirea şi suferinţa sunt fibre strîns împletite între ele. Trebuie să-i învăţaţi pe

potențialii sinucigași cum să învingă dificultăţile vieţii. Trebuie să-i învăţaţi să lupte, deoarece viaţa fără

luptă nici n-ar fi atît de interesantă. Numai luptînd şi învingînd, omul simte că trăieşte cu adevărat. Aşadar,

învăţaţi persoanele deprimate şi stresate să înceapă lupta pentru viaţa proprie, învingând toate dificultăţile ei.

10. Evaluaţi gradul riscului de sinucidere. Străduiţi-vă să determinaţi gradul de severitate al unei

sinucideri posibile. Fiţi prudenţi şi reţineţi că intenţiile pornesc de la gânduri vagi, fulgerătoare, trecătoare

despre această ,,oportunitate” şi finisează cu elaborarea planului de sinucidere prin otrăvire, de săritură de la

înălţime, de utilizare a armei de foc sau a frânghiei. Este foarte important să se identifice şi alţi factori, cum

ar fi alcoolismul, consumul de droguri, gradul de dezechilibru emoţional şi de comportament, sentimentele

de desperare şi neputinţă. Indiscutabil, de netăgăduit este faptul că riscul unui suicid potenţial sporeşte, cînd

persoana afectată programează metoda de sinucidere. Nu mai rămîn îndoieli cu privire la gravitatea situaţiei

în cazul cînd adolescentul deprimat donează pe neaşteptate obiectul personal preferat. În astfel de situaţii

trebuie neapărat de îndepărtat, de ascuns medicamentele, armele, cuţitele, sporind concomitent

supravegherea şi vigilenţa.

11. Nu lăsaţi singură persoana deprimată în situaţiile de risc suicidal accentuat. Sprijinul

Dumneavoastră va fi colac de salvare pentru adolescentul deprimat. Veţi avea responsabilitate deosebită

pentru viaţa lui, dacă aflând despre astfel de intenţii, veţi ezita. În caz de necesitate chemaţi medicul, rugaţi

pe cineva să-l supravegheze. Puteţi încheia cu el un contract suicidal, luând promisiunea de a vă contacta

inainte de a decide cu privire la o nouă tentativă de sinucid ori cînd va mai avea gânduri sumbre de omor.

Luaţi-i cuvîntul că vă va pune la curent cu noua sa tentativă de sinucidere. Un astfel de acord ar putea fi

foarte eficient, chir dacă pare ciudat.

12. Solicitaţi urgent un specialist.Cine Vă poate ajuta?

• Un preot empatic cu experienţă duhovnicească considerabilă.

• Un psihoterapeut, un psihiatru.

• Familia (sprijinul, atenţia, empatia şi dragostea membrilor ei).

• Spitalizarea. Ea însă nu trebuie privită ca un panaceu, deoarece persoana deprimată poate realiza

planul său de sinucidere şi în spital ori imediat după externare. E deosebit de periculos de spitalizat

persoanele deprimate, atît tip cât spitalul de psihiatrie este conceput de ele ca ,,închisoare”. În astfel de

situaţii sporeşte riscul de suicid.

13. Acordaţi-i sprijin şi empatie, supravegheaţi-l, nu aveţi mare încredere în el după traversarea

perioadei de criză. Este de menţionat că persoanele deprimate au nevoie de sprijinul şi empatia celor din

preajmă. De regulă, ele se confruntă cu mari dificultăţi în căutarea omului empatic, precum şi în acceptarea

sprijinului de care au nevoie.

Fiţi prudenţi! Riscul unui suicid va rămîne pînă cînd persoanele deprimate nu se vor adapta la viaţă.

Termenul maximal de repetare a tentativei de omor poate dura cca trei luni, cînd continuă presiunea asupra

lui, cînd nu-i este acordat ajutor calificat.