ProtectiaMuncii

Constituția Republicii MoldovaArticolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii (1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. (3) Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore. (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sînt garantate.

Codul MunciiTitlul IX

SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂCapitolul I

DISPOZIŢII GENERALE Articolul 222. Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (1) Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sînt: a) asigurarea priorităţii vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii salariaţilor; b) emiterea şi aplicarea actelor normative privind securitatea şi sănătatea în muncă; c) coordonarea activităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în domeniul protecţiei mediului; d) supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; e) sprijinirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; f) cercetarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; g) apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie a salariaţilor contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; h) propagarea experienţei avansate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; i) participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; j) pregătirea şi instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; k) organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă, bolile profesionale şi consecinţele materiale ale acestora; l) asigurarea funcţionării sistemului informaţional unic în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; m) colaborarea internaţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; n) contribuirea la crearea condiţiilor de muncă nepericuloase, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi a tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a salariaţilor; o) reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, cu încăperi şi instalaţii sanitar-sociale, cu mijloace curativ-profilactice din contul angajatorului. (2) Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic. (3) Realizarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se asigură prin acţiuni coordonate ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale patronatelor, sindicatelor, angajatorilor, reprezentanţilor salariaţilor.

Articolul 223. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei exercită coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă în Republica Moldova.

Capitolul IIORGANIZAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN

MUNCĂ. ASIGURAREA DREPTULUI SALARIAŢILORLA O MUNCĂ CARE SĂ CORESPUNDĂ CERINŢELOR

DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ Articolul 224. Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează în conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă. Articolul 225. Asigurarea dreptului salariaţilor la o muncă care să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă (1) Statul garantează salariaţilor apărarea dreptului acestora la o muncă care să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă. (2) Condiţiile de muncă stipulate în contractul individual de muncă trebuie să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă. (3) Pe parcursul sistării de către organele de stat de control a activităţii de muncă, prevăzută de contractul individual de muncă, ca rezultat al încălcării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă fără vina salariatului, acestuia i se menţine locul de muncă (funcţia) şi salariul mediu. (4) Dacă salariatul refuză să presteze munca în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa, angajatorul este obligat să-i acorde salariatului, prin transfer sau permutare, alt lucru, corespunzător nivelului de pregătire profesională a salariatului, pînă la înlăturarea pericolului, cu menţinerea salariului de la locul de muncă precedent. (5) În cazul în care acordarea unei alte munci nu este posibilă, timpul staţionării salariatului pînă la înlăturarea pericolului pentru viaţa sau sănătatea sa se plăteşte de angajator în conformitate cu art. 163 alin. (1). (6) În cazul neasigurării salariatului, conform cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, angajatorul nu are dreptul să ceară salariatului executarea obligaţiilor de muncă şi este obligat să plătească staţionarea din această cauză în conformitate cu prevederile alin. (5). (7) Refuzul salariatului de a presta munca în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa din cauza nerespectării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă sau de a presta munca în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase ce nu sînt prevăzute în contractul individual de muncă nu atrage răspunderea disciplinară. (8) În cazul vătămării sănătăţii salariatului în exercitarea obligaţiilor de muncă, prejudiciul se compensează în conformitate cu legislaţia în vigoare. [Titlul IX în redacţia LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]

Legea nr. 186

Privind securitatea si sănătatea muncii

din 10. 07. 2008

Publicat : 05.08.2008 în Monitorul Oficial Nr. 143-144 art Nr : 587

Data intrarii in vigoare : 01.01.2009

Capitolul IDISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică: angajator – orice persoană fizică sau juridică care este titularul unui raport de muncă cu lucrătorul şi care poartă răspundere pentru unitatea respectivă; echipament de lucru – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de muncă; echipament individual de protecţie – orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri ce ar putea să-i pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat în acest scop; loc de muncă – loc destinat să adăpostească posturi de lucru în clădirea unităţii şi orice alt loc din interiorul unităţii la care lucrătorul are acces în timpul executării sarcinilor sale de lucru; lucrător – orice persoană încadrată în muncă, în condiţiile legii, de către un angajator, inclusiv stagiarii şi ucenicii; lucrător desemnat – orice lucrător desemnat de angajator pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale din unitate; mediu de lucru – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care lucrătorul îşi desfăşoară activitatea; mijloace de producţie – totalitatea clădirilor şi altor construcţii, echipamentelor de lucru, echipamentelor individuale de protecţie, materiei prime, produselor intermediare etc., utilizate în procesul de producere a bunurilor materiale; pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii lucrătorului la locul de muncă; prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri, adoptate ori planificate la toate etapele de lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale; reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – orice persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători pentru a-i reprezenta în problemele referitoare la securitatea şi sănătatea lor la locul de muncă, denumită în continuare reprezentant al lucrătorilor; risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională) – combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă; securitate şi sănătate în muncă – ansamblu de activităţi avînd ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor; serviciu extern de protecţie şi prevenire – orice unitate care prestează altor unităţi, în bază de contract, servicii de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale. Articolul 2. Domeniul de reglementare (1) Prezenta lege reglementează raporturile juridice ce ţin de instituirea de măsuri privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. (2) Prezenta lege stabileşte principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecţia lucrătorilor la locul de muncă, eliminarea factorilor de risc şi de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, precum şi liniile directoare generale privind aplicarea principiilor menţionate. Articolul 3. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în toate domeniile de activitate atît publice, cît şi private. (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică: a) angajatorilor; b) lucrătorilor; c) reprezentanţilor lucrătorilor; d) persoanelor care solicită angajarea în cîmpul muncii, aflate în unitate cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale; e) persoanelor care desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat; f) persoanelor care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care dovada clauzelor contractuale şi a prestaţiilor efectuate se poate face prin orice alt mijloc de probă; g) persoanelor care, pe durata ispăşirii pedepsei în locuri de detenţie, lucrează în atelierele instituţiilor penitenciare sau la alte locuri de muncă; h) şomerilor, pe durata participării acestora la o formă de pregătire profesională. (3) Prezenta lege nu este aplicabilă dacă unele caracteristici inerente anumitor activităţi specifice forţelor armate, poliţiei sau serviciilor de protecţie civilă sînt, în mod inevitabil, în contradicţie cu dispoziţiile ei. În acest caz, securitatea şi sănătatea lucrătorilor se vor asigura ţinîndu-se cont, în măsura posibilităţii, de dispoziţiile prezentei legi.

Capitolul IIPOLITICA STATULUI ÎN DOMENIUL

SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ Articolul 4. Elaborarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic. Articolul 5. Sferele de acţiune ale politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de lucru: a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele, maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru); b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale lucrătorilor; c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi sănătate în muncă; d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional. Articolul 6. Aprobarea actelor normative privind securitatea şi sănătatea în muncă Actele normative privind securitatea şi sănătatea în muncă se aprobă de Guvern. [Art.6 în redacţia LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] Articolul 7. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă (1) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este organul central de specialitate al administraţiei publice care coordonează securitatea şi sănătatea în muncă. [Art.7 al.(1) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] (2) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei are următoarele atribuţii principale în

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: [Art.7 al.(2) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] a) organizează elaborarea proiectelor de acte normative privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, după consultarea patronatelor şi sindicatelor, le înaintează Guvernului spre aprobare; b) asigură monitorizarea aplicării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă; c) organizează elaborarea instrucţiunilor-cadru de securitate şi sănătate în muncă pentru anumite ocupaţii sau pentru desfăşurarea unor lucrări complexe; d) avizează proiectele de instrucţiuni-cadru de securitate şi sănătate în muncă; e) asigură publicarea anuală a informaţiei privind măsurile luate în realizarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, privind accidentele de muncă şi bolile profesionale; f) asigură întreţinerea de legături cu reţeaua internaţională de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; g) reprezintă statul în relaţiile internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Articolul 8. Controlul aplicării prezentei legi şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă (1) Controlul aplicării de către angajatori a prezentei legi şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă este exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii. (2) Activităţile de control se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.140-XV din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii. [Art.8 modificat prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477]

Capitolul IIIOBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR

Articolul 9. Dispoziţii generale (1) Angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată. (2) În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe de protecţie şi prevenire, el nu este exonerat de responsabilităţile sale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. (3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului. Articolul 10. Obligaţii generale (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării şi instruirii, precum şi pentru asigurarea organizării şi a mijloacelor necesare. (2) Angajatorul este obligat să vegheze la adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinînd seama de schimbarea împrejurărilor, cu scopul de a ameliora situaţia existentă. (3) Angajatorul este obligat să aplice măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2) în baza următoarelor principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor profesionale; b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor profesionale la sursă; d) adaptarea muncii în funcţie de persoană, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentelor de lucru, a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării muncii monotone şi a muncii normate şi reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase; g) dezvoltarea unei politici de prevenire ample şi coerente, care să includă tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru; h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie

individuală; i) asigurarea lucrătorilor cu instrucţiunile corespunzătoare privind securitatea şi sănătatea în muncă. (4) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi şi ţinînd seama de natura activităţilor din unitate, angajatorul este obligat: a) să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate, precum şi la amenajarea locurilor de muncă; b) să asigure, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi în funcţie de necesităţi, aplicarea de către angajator a măsurilor de prevenire, precum şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; c) să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea acestora ori de cîte ori le încredinţează o sarcină; d) să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul consultării lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în ceea ce priveşte consecinţele alegerii echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor; e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să poată avea acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni adecvate privind securitatea şi sănătatea în muncă. (5) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi, în cazul în care la acelaşi loc de muncă se află lucrători ai mai multor unităţi, angajatorii acestora sînt obligaţi: a) să coopereze în vederea aplicării dispoziţiilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luînd în considerare natura activităţilor; b) să îşi coordoneze acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale, luînd în considerare natura activităţilor; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale. (6) Mijloacele financiare cheltuite de către angajator pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă sînt deductibile. (7) Măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o situaţie, obligaţii financiare din partea lucrătorilor. Articolul 11. Serviciul de protecţie şi prevenire (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art.9 şi 10, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate. (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie dezavantajaţi ca urmare a desfăşurării activităţilor de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale. (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce rezultă din prezenta lege. (4) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege. [Art.11 al.(4) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] (5) În cazul în care angajatorul recurge la serviciile externe de protecţie şi prevenire, acestea vor fi informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi sau suspectaţi ca avînd efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi vor avea acces la informaţiile prevăzute la art.14 alin. (2). (6) Lucrătorii desemnaţi vor avea, în special, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare. (7) În toate cazurile: a) lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de mijloacele necesare;

b) serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să aibă capacităţile şi mijloacele personale şi profesionale necesare; c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să fie în număr suficient pentru a putea asigura organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire, ţinînd cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii. (8) Protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale, care fac obiectul prezentului articol, sînt asigurate de unul sau de mai mulţi lucrători desemnaţi, de unul sau de mai multe servicii distincte, indiferent dacă sînt din interiorul sau din exteriorul unităţii. (9) Lucrătorul desemnat (lucrătorii desemnaţi) şi/sau serviciul (serviciile) de protecţie şi prevenire trebuie să colaboreze între ei. (10) În cazul unităţilor în care se desfăşoară activităţi fără pericole de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, conducătorul unităţii poate să-şi asume atribuţiile lucrătorului desemnat dacă acesta a absolvit cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Articolul 12. Primul ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi imediat (1) În cazul unui pericol grav şi imediat, angajatorul este obligat: a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, măsuri adaptate naturii activităţilor şi mărimii unităţii şi care iau în considerare prezenţa altor persoane; b) să asigure orice contacte necesare cu serviciile externe de protecţie şi prevenire, în special în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, asigurarea serviciului medical de urgenţă, serviciului de salvatori şi pompieri. (2) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin.(1), angajatorul desemnează, între altele, lucrătorii care vor aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. (3) Numărul lucrătorilor specificaţi la alin.(2), instruirea acestora şi echipamentul pus la dispoziţia lor trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor profesionale specifice unităţii. (4) Suplimentar la obligaţiile prevăzute la alin.(1), angajatorul este obligat: a) să informeze, cît mai curînd posibil, toţi salariaţii care sînt expuşi sau care pot fi expuşi unui pericol grav şi imediat asupra riscului implicat şi asupra măsurilor luate sau care urmează a fi luate în vederea protecţiei lor; b) în condiţiile unui pericol grav, imediat şi inevitabil, să acţioneze şi să dea indicaţii pentru a le permite lucrătorilor să înceteze lucrul, să părăsească imediat locul de muncă şi să se retragă într-o zonă sigură; c) să nu impună reluarea lucrului de către lucrători în cazul cînd la locul de muncă mai persistă pericolul grav şi imediat, cu excepţia cazurilor bine întemeiate. (5) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav, imediat şi inevitabil, părăsesc postul de lucru sau o zonă periculoasă nu vor fi dezavantajaţi, ci vor fi protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate. (6) Angajatorul trebuie să se asigure că toţi lucrătorii săi, în cazul unui pericol grav şi imediat pentru propria lor securitate şi pentru securitatea altor persoane şi în cazul în care responsabilul imediat superior nu poate fi contactat, pot lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun pentru a evita consecinţele unui atare pericol. (7) Lucrătorii nu vor fi dezavantajaţi pentru cazurile specificate la alin.(6), cu excepţia situaţiilor cînd ei acţionează cu imprudenţă sau dau dovadă de neglijenţă. Articolul 13. Alte obligaţii ale angajatorului Angajatorul are şi alte obligaţii: a) să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a celor referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice;

b) să decidă care sînt măsurile de protecţie ce urmează a fi luate şi, în caz de necesitate, care este echipamentul de protecţie ce poate fi utilizat; c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca efect incapacitatea de muncă a lucrătorului pentru mai mult de 3 zile; d) să întocmească pentru autorităţile competente, în conformitate cu actele normative în vigoare, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi; e) din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de lucru, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, să adopte soluţii conforme cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, a căror aplicare va avea ca efect eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale; f) să întocmească, în cazul cînd natura şi gradul de risc profesional o necesită, un plan anual de protecţie şi prevenire care să includă măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor profesionale, care să fie aplicat corespunzător condiţiilor de lucru specifice unităţii; g) să stabilească pentru lucrători atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător posturilor de lucru sau funcţiilor exercitate; h) să asigure elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, în spiritul prezentei legi, pentru aplicarea actelor normative în domeniu, ţinînd seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă din unitate; i) să asigure şi să controleze, prin propria competenţă, prin intermediul lucrătorilor desemnaţi şi/sau al serviciilor externe de protecţie şi prevenire, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire stabilit, precum şi a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; j) să ia măsuri pentru asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor: afişe, ghiduri, filme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă etc.; k) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor profesionale la care aceasta ar putea fi expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de protecţie şi prevenire necesare; l) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute; m) să asigure efectuarea examenului medical periodic şi, după caz, testarea psihologică periodică a lucrătorilor; n) să ţină evidenţa zonelor cu risc profesional grav şi specific, menţionate la art.10 alin. (4) lit. e); o) să asigure funcţionarea permanentă şi corespunzătoare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsurare şi de control, precum şi a instalaţiilor de captare, de reţinere şi de neutralizare a substanţelor nocive degajate în timpul proceselor tehnologice; p) să asigure comunicarea, cercetarea şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora; q) să prezinte documentele şi informaţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau în timpul cercetării accidentelor de muncă; r) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în timpul controlului şi în timpul cercetării accidentelor de muncă; s) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă; t) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident grav, mortal sau colectiv, de muncă, cu excepţia cazurilor cînd menţinerea acestei stări poate genera alte accidente de muncă ori poate periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; u) să asigure lucrătorii cu echipamente de lucru neprimejdioase; v) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie; x) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie nou în cazul degradării

acestuia sau în cazul pierderii calităţilor de protecţie. Articolul 14. Informarea lucrătorilor (1) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora din unitate să primească toate informaţiile necesare privind: a) riscurile profesionale, precum şi activităţile şi măsurile de protecţie şi prevenire atît la nivelul unităţii, în general, cît şi la nivelul fiecărui tip de post de lucru şi/sau de funcţie, în particular; b) măsurile luate în conformitate cu dispoziţiile art.12 alin.(2) şi (3). (2) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca angajatorii lucrătorilor din orice unitate externă încadraţi în muncă în unitatea sa să primească informaţii adecvate cu privire la aspectele specificate la alin.(1), destinate lucrătorilor în cauză. (3) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, pentru a-şi îndeplini funcţiile în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la: a) evaluarea riscurilor profesionale şi a măsurilor de protecţie specificate la art.13 lit. a) şi b); b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art.13 lit. c) şi d); c) informaţiile privind măsurile de protecţie şi prevenire, precum şi la informaţiile provenind de la inspecţia teritorială de muncă. [Art.14 al.(3), lit.c) modificată prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477] Articolul 15. Consultarea şi participarea lucrătorilor (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora şi le permit să ia parte la discuţiile ce ţin de problemele referitoare la securitatea şi sănătatea la locul de muncă. (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) implică: a) consultarea lucrătorilor; b) dreptul lucrătorilor şi/sau al reprezentanţilor acestora de a face propuneri; c) participarea echilibrată a lucrătorilor. (3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor iau parte, în mod echilibrat, ori sînt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la: a) orice măsură ce ar afecta securitatea şi sănătatea în muncă; b) desemnarea lucrătorilor specificaţi la art.11 alin. (1) şi la art.12 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile specificate la art.11 alin. (1); c) informaţiile specificate la art.13 şi 14; d) recurgerea, dacă este cazul, la serviciile externe de protecţie şi prevenire, conform art.11 alin.(4); e) planificarea şi organizarea instruirii prevăzută la art.17. (4) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să-i solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să îi prezinte propuneri în vederea eliminării riscurilor profesionale la care sînt expuşi lucrătorii şi/sau a pericolelor. (5) Lucrătorii sau reprezentanţii lucrătorilor nu pot fi dezavantajaţi din cauza desfăşurării activităţilor prevăzute la alin.(1)–(3). (6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor timp liber, plătit corespunzător, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a le permite acestora să-şi exercite drepturile şi atribuţiile ce derivă din prezenta lege. (7) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să apeleze la inspecţia teritorială de muncă în cazul în care consideră că măsurile luate de angajator şi mijloacele puse la dispoziţie de acesta nu corespund scopurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă. [Art.15 al.(7) modificat prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477] (8) În timpul inspecţiilor, reprezentanţilor lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta inspectorilor de muncă observaţiile lor. Articolul 16. Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă (1) Pentru realizarea dispoziţiilor art.14 şi art.15 alin.(1), la nivelul unităţii se constituie

comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă. (2) Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă se constituie, în baza principiului de paritate, din reprezentanţi ai angajatorului şi, respectiv, ai lucrătorilor. (3) Iniţiator al constituirii comitetului de securitate şi sănătate în muncă poate fi oricare dintre părţi. (4) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă se aprobă de Guvern. Articolul 17. Instruirea lucrătorilor (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă, adecvată, teoretică şi practică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii, instrucţiuni şi/sau lecţii: a) la angajare, care include instruirea introductiv-generală şi instruirea la locul de muncă; b) în cazul schimbării locului de muncă, transferului sau permutării; c) la introducerea unui nou echipament de lucru sau la modificarea echipamentului de lucru existent; d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; e) la executarea unor lucrări speciale. (2) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie: a) adaptată în funcţie de evoluţia riscurilor profesionale sau de apariţia unor riscuri noi; b) periodică şi pe măsura necesităţii. (3) Instruirea periodică a muncitorilor se va efectua la intervale ce nu vor depăşi 6 luni. (4) Angajatorul se va asigura că lucrătorii unităţilor din exterior, care desfăşoară activităţi în unitatea sa, sînt instruiţi adecvat în ce priveşte riscurile profesionale pe durata desfăşurării activităţilor în această unitate. (5) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul la o instruire corespunzătoare. (6) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea instruirii lucrătorilor în sensul alin.(1) din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege. [Art.17 al.(6) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] (7) Instruirea conducătorilor de unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desemnaţi şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează îndată după numirea lor în funcţiile respective şi periodic, cel puţin o dată în 36 de luni. Instruirea conducătorilor de unităţi şi lucrătorilor desemnaţi se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciile externe de protecţie şi prevenire. Instruirea conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciul intern de protecţie şi prevenire sau de serviciile externe de protecţie şi prevenire. [Art.17 al.(7) în redacţia LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79] (8) Instruirea lucrătorilor prevăzută în prezentul articol are loc în timpul programului de lucru, în interiorul sau în afara unităţii. Costul instruirii se suportă de către angajator. Articolul 18. Indemnizaţia unică în cazul reducerii capacităţii de muncă sau decesului lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (1) Lucrătorului căruia i s-a stabilit gradul de reducere a capacităţii de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, pe lîngă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului. (2) În caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca

bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la vîrsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale. (3) Plata indemnizaţiei unice prevăzută la alin.(1) şi alin.(2) se efectuează începînd cu data de 30 mai 2008. (4) Dacă reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului a survenit în urma unui accident de muncă nu numai din vina unităţii ci şi a accidentatului, se aplică răspunderea mixtă conform legii şi mărimea indemnizaţiei unice se reduce în dependenţă de gradul de vinovăţie a accidentatului. (5) Indemnizaţia unică se plăteşte persoanelor care au dreptul la aceasta de către unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, în modul stabilit de Guvern. (6) În cazul în care unitatea nu dispune de mijloacele respective, plata indemnizaţiei unice se efectuează, în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, din contul oricăror bunuri sau mijloace ale unităţii. (7) Litigiile ce ţin de achitarea indemnizaţiei unice se examinează de către instanţa judecătorească.

Capitolul IVOBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE LUCRĂTORILOR

Articolul 19. Obligaţiile lucrătorilor (1) Fiecare lucrător îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu pregătirea profesională şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă primite din partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională nici propria persoană şi nici alte persoane care ar putea fi afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului. (2) Pentru realizarea dispoziţiilor alin.(1), lucrătorii sînt obligaţi: a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive; d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi sănătate, precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie; e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului orice caz de îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de ei; f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atîta timp cît este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de inspectorii de muncă sau pentru a da posibilitate angajatorului să se asigure că mediul de lucru este în siguranţă şi nu prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului; g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă. (3) Obligaţiile prevăzute la alin.(1) se aplică, după caz, şi altor persoane specificate la art.3 alin.(2) lit.c)–h). Articolul 20. Drepturile lucrătorilor Fiecare lucrător este în drept: a) să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate şi sănătate în muncă; b) să obţină de la angajator informaţii veridice despre condiţiile de lucru, despre existenţa riscului profesional, precum şi despre măsurile de protecţie împotriva influenţei factorilor de risc profesional; c) să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa

pînă la înlăturarea acestuia; d) să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecţie; e) să fie instruit şi să beneficieze de reciclare profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din contul angajatorului; f) să se adreseze angajatorului, sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea problemelor ce ţin de securitatea şi sănătatea în muncă; g) să participe personal sau prin intermediul reprezentanţilor săi la examinarea problemelor legate de asigurarea unor condiţii de lucru nepericuloase la postul său de lucru, la cercetarea accidentului de muncă sau a bolii profesionale contractate de el; h) să fie supus unui examen medical extraordinar potrivit recomandărilor medicale, cu menţinerea postului de lucru şi a salariului mediu pe durata efectuării acestui examen.

Capitolul VDISPOZIŢII DIVERSE

Articolul 21. Examenul medical (1) Măsurile prin care lucrătorilor li se asigură examenul medical corespunzător riscurilor profesionale cu care aceştia se confruntă la locul de muncă se stabilesc potrivit actelor normative emise de Ministerul Sănătăţii, cu consultarea patronatelor şi sindicatelor. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor fi formulate astfel încît fiecare lucrător să beneficieze cu regularitate de examen medical. (3) Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. (4) Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sînt suportate de angajator. Articolul 22. Grupuri sensibile la riscuri specifice (1) Grupurile sensibile la riscuri specifice: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, persoanele în vîrstă de pînă la 18 ani, precum şi persoanele cu capacităţi funcţionale limitate trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. (2) Angajatorii sînt obligaţi să amenajeze locurile de muncă ţinînd seama de prezenţa în unitate a grupurilor sensibile la riscuri specifice. Articolul 23. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă Persoanele cu funcţii de răspundere şi lucrătorii vinovaţi de încălcarea prezentei legi şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă poartă răspundere materială, disciplinară, administrativă şi penală conform legii.

Capitolul VI DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Articolul 24 (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2009. (2) Guvernul, pînă la 31 decembrie 2008: a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prevederile prezentei legi; b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile prezentei legi; c) va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale a actelor lor normative ce contravin prezentei legi; d) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi.

LEGE Nr. 756 din 24.12.1999

asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale


Capitolul IDISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Garantarea dreptului la asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionaleDreptul la asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este garantat de stat.Articolul 2. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale(1) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor

raporturi specifice, prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale.

(2) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii.

(3) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru:

a) diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;b) promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale.(4) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe principiul

asumării riscului profesional de către persoanele ce beneficiază de rezultatul muncii prestate, pe principiul contributivităţii obligatorii şi pe alte principii ale sistemului public de asigurări sociale obligatorii.

(5) Asigurător pentru accidente de muncă şi boli profesionale este Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile teritoriale ale acesteia.

Articolul 3. Persoanele asigurateÎn conformitate cu prezenta lege, în mod obligatoriu, sînt asiguraţi pentru accidente de muncă

şi boli profesionale şi se denumesc asiguraţi:a) cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care desfăşoară activitate pe

teritoriul Republicii Moldova, în bază de contract individual de muncă, încheiat cu un angajator din Republica Moldova;

b) cetăţenii Republicii Moldova care desfăşoară activitate în străinătate, în baza dispoziţiei legale a unui angajator din Republica Moldova;

c) persoanele care desfăşoară activitate în funcţii elective sau sînt numite în autorităţile publice, pe durata mandatului, ale căror drepturi şi obligaţii sînt asimilate cu cele ale persoanelor prevăzute la lit.a).

Articolul 4. Raporturi de asigurare(1) Raporturile de asigurare se stabilesc între angajator şi asigurător. Angajatori sînt

denumite persoanele juridice şi fizice care folosesc munca salariată.(2) Angajatorul are obligaţia să realizeze fiecărui salariat asigurarea pentru accidente de

muncă şi boli profesionale din momentul încheierii contractului individual de muncă.Articolul 5. Încheierea asigurăriiAsigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se încheie în modul stabilit de

Casa Naţională de Asigurări Sociale.Articolul 6. Calitatea de asigurat(1) Calitatea de asigurat pentru accidente de muncă şi boli profesionale se menţine pe durata

acţiunii raporturilor de asigurare şi decade din momentul încetării acestora.

(2) În cazul bolii profesionale, calitatea de asigurat se menţine şi după încetarea raporturilor de asigurare dacă fostul asigurat dovedeşte, cu acte medicale eliberate în mod legal, că boala a fost cauzată de factori de risc specifici locului de muncă.

Articolul 7. Cazul asiguratCazurile asigurate sînt accidentele de muncă şi bolile profesionale.Articolul 8. Obiectivele asigurării(1) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;b) reabilitarea medicală şi profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi

bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;c) acordarea de prestaţii şi indemnizaţii în bani, în condiţiile prezentei legi.(2) Asigurătorul are obligaţia să-şi organizeze activitatea pentru realizarea obiectivelor

prevăzute în prezentul articol, precum şi să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor informaţiilor la care are acces în realizarea acestor obiective.

Capitolul IIPRESTAŢII ŞI INDEMNIZAŢII DE ASIGURARE

Articolul 9. Prestaţii şi indemnizaţii de asigurare(1) Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare: a) prestaţii pentru reabilitare medicală; b) prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă; c) prestaţii pentru reabilitarea profesională; d) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; e) indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă; f) indemnizaţie de invaliditate; g) indemnizaţie de deces.(2) Prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au prioritate

faţă de indemnizaţii.Articolul 10. Prestaţii pentru reabilitare medicală(1) Asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător deficienţelor de sănătate cauzate

prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează: a) tratament ambulatoriu; b) analize medicale şi medicamente; c) asistenţă medicală de urgenţă; d) servicii medicale în spitale şi clinici specializate; e) servicii de chirurgie plastică şi reparatorie; f) servicii de fizioterapie.(2) Asigurătorul are obligaţia să achite contravaloarea serviciilor medicale, acordate în

scopul tratamentului sau reabilitării persoanei asigurate, care a suferit în urma unui caz asigurat suplimentar celor prevăzute de legislaţia în vigoare. [Art. 10 al.(2) modificat prin L330-XV din 07.10.04, MO193-198/29.10.04 art.880]

(3) Pentru a diminua sau compensa urmările deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, asiguraţii, în cazurile stabilite de medicul expert al asigurătorului, au dreptul la:

a) îngrijire specială;b) tratament sanatorial;c) acoperirea cheltuielilor de transport pentru vizitarea instituţiilor medicale, sanatoriilor şi a

cheltuielilor însoţitorului;d) materiale şi articole medico-sanitare pentru corectarea auzului şi văzului;e) proteze, orteze, aparate ortopedice şi încălţăminte ortopedică specială;f) mijloace auxiliare (scaun cu rotile, cărucior etc.). Acest drept se referă şi la acoperirea

cheltuielilor pentru repararea lor.

(4) Lista materialelor, articolelor şi mijloacelor destinate diminuării sau compensării urmărilor deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale se aprobă de către Guvern, la propunerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Articolul 11. Prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă(1) Recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor se efectuează după programe individuale

de recuperare.(2) Programele individuale de recuperare se stabilesc în funcţie de natura leziunilor şi

prognosticul bolii, în baza programelor-cadru de recuperare, elaborate de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi aprobate de Guvern.

(3) Programele individuale de recuperare se stabilesc de către medicul expert al asigurătorului de comun acord cu asiguratul.

(4) Asiguratul are obligaţia să urmeze şi să respecte programul individual de recuperare.(5) Tratamentul medical, în conformitate cu programul individual de recuperare, precum şi

cazarea şi masa în unităţile medicale se suportă de către asigurător.(6) Asigurătorul are, de asemenea, obligaţia să achite prestaţiile acordate pentru prevenirea

diminuării ori pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanentă.(7) În cadrul programului individual de recuperare, medicul expert al asigurătorului

stabileşte, după caz, tipul protezei necesare şi programul de acomodare cu proteza respectivă.(8) Măsurile de protezare trebuie să asigure, în primul rînd, posibilitatea reintegrării

profesionale, iar dacă acest lucru nu este posibil - creşterea gradului de autoservire.Articolul 12. Instituţiile de reabilitare medicală şi recuperare a capacităţii de muncăInstituţiile prestatoare de servicii pentru reabilitare medicală şi recuperare a capacităţii de

muncă le stabileşte asigurătorul.Articolul 13. Prestaţii pentru reabilitarea profesională(1) Prestaţiilepentru reabilitarea profesională se acordă de către asigurător la solicitarea

asiguraţilor care nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, dar care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, nu mai pot desfăşura activitatea conform calificării.

(2) Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru reabilitarea profesională:a) costul cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare;b) plata indemnizaţiei pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare.(3) Indemnizaţia, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare, se acordă

lunar şi constituie 70 % din salariul lunar asigurat al asiguratului pe luna premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată boala profesională.

(4) Indemnizaţia se acordă numai în cazul în care asiguratul nu beneficiază, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate, acordate potrivit legislaţiei.

(5) Indemnizaţia se acordă doar cu condiţia că asiguratul respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la:

a) instituţia unde urmează a se desfăşura cursurile de restabilire a calificării sau de recalificare;

b) programul de instruire.Articolul 14. Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă(1) Pe durata incapacităţii temporare de muncă cauzate de un accident de muncă sau de o

boală profesională, asiguraţii beneficiază de indemnizaţie.(2) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă constituie 100 % din

salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională.

(3) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte pentru zilele lucrătoare din primele 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii temporare a capacităţii de muncă, de către angajator, din mijloacele proprii, iar din a 21-a zi - de către structurile teritoriale

ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale, din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(4) Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de pînă la 180 de zile, în intervalul de un an, şi se calculează din prima zi de concediu medical.

(5) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului, medicul curant din instituţia medicală, stabilită conform prevederilor art.12 din prezenta lege, poate propune, conform legislaţiei, prelungirea concediului medical peste 180 de zile, dar nu mai mult decît cu 30 de zile.

(6) Medicul expert al asigurătorului decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului de recuperare, cu menţinerea dreptului la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, reluarea activităţii la acelaşi loc de muncă sau la un alt loc de muncă ori propune, în modul stabilit de legislaţie, încadrarea într-un grad de invaliditate.

(7) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată prin accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă pe baza certificatului medical, eliberat conform legislaţiei, şi documentelor de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente.

(8) În situaţia în care asiguratul a fost încadrat într-un grad de invaliditate pînă la expirarea termenului de 180 de zile, indemnizaţia se va acorda pînă la data în care s-a emis decizia cu privire la încadrarea într-un grad de invaliditate.

Articolul 15. Indemnizaţia pentru transferarea temporară la altă muncă

(1) Dreptul la indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă îl au asiguraţii care, fiind transferaţi temporar la altă muncă din cauza unui accident de muncă sau unei boli profesionale, au un salariu asigurat inferior salariului mediu lunar asigurat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională.

(2) Cuantumul indemnizaţiei pentru transferarea temporară la altă muncă constituie diferenţa dintre salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul lunar asigurat al asiguratului la noul loc de muncă.

(3) Indemnizaţia pentru transferarea temporară la altă muncă se acordă asiguratului, pe baza actelor care confirmă această transferare, pe un termen de cel mult 90 de zile.

Articolul 16. Indemnizaţia de invaliditate (1) Asiguraţii care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, şi-au pierdut, total sau cu cel puţin 25%, capacitatea de muncă au dreptul la o indemnizaţie de invaliditate care se acordă lunar pe toată perioada în care beneficiază de pensie de invaliditate din sistemul public de asigurări sociale. [Art. 16 al.(1) modificat prin L645/16.11.2001, MO155/20.12.2001 art.1236]

(2) Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate diferă în îfuncţie de gradul de invaliditate al asiguratului, stabilit potrivit legislaţiei.

(3) Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate pentru asiguratul încadrat în gradele I sau II de invaliditate se determină ca diferenţa dintre 2/3 din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi cuantumul pensiei de invaliditate a acestuia stabilit prin sistemul public de asigurări sociale.

(4) Salariul mediu lunar asigurat realizat pînă la 1 ianuarie 1999 se determină prin înmulţirea coeficientului individual al asiguratului la salariul mediu pe ţară pentru anul precedent anului stabilirii indemnizaţiei de invaliditate. Coeficientul individual al asiguratului reprezintă raportul dintre salariul mediu lunar pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul mediu pe ţară pentru acceaşi perioadă.

(5) Cuantumul demnizaţiei de invaliditate pentru asiguratul încadrat în gradul III de invaliditate se determină procentual, din indemnizaţia stabilită conform alin.(3), corespunzător gradului de reducere a capacităţii de muncă.

(6) Încadrarea în alt grad de invaliditate condiţionează modificarea cuantumului indemnizaţiei de invaliditate în corespundere cu gradul actual de invaliditate, iar reluarea gradului de invaliditate condiţionează revenirea la cuantumul indemnizaţiei de invaliditate stabilit anterior pentru gradul respectiv.

(7) Indemnizaţia de invaliditate se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern.

(8) Gradul de reducere a capacităţii de muncă pentru acordarea de indemnizaţie asiguratului încadrat în gradul III de invaliditate se stabileşte în modul prevăzut de legislaţie.

(9) Beneficiarul indemnizaţiei de invaliditate la care se presupune că există potenţial recuperator are obligaţia să urmeze programul individual de recuperare stabilit de medicul expert al asigurătorului.

(10) Nerespectarea programului individual de recuperare,din motive nejustificate, atrage suspendarea plăţii indemnizaţiei de invaliditate.

(11) Pentru asiguraţii încadraţi în gradul III de invaliditate, medicul expert al asigurătorului, în funcţie de rezultatele programelor de recuperare, înaintează, conform legislaţiei, propunerea privitor la:

a) menţinerea gradului de reducere a capacităţii de muncă; saub) schimbarea gradului de reducere a capacităţii de muncă.(12) Atunci cînd se constată o modificare a capacităţii de muncă în urma executării

programului de recuperare, medicul expert al asigurătorului poate propune, conform legislaţiei, revizuirea gradului de invaliditate.

(13) Dacă la examinarea medicală, după efectuarea programului de recuperare, se constată că sînt necesare măsuri de recuperare suplimentare în vederea reintegrării profesionale, asigurătorul are obligaţia să asigure prestaţiile respective. [Art.16 modificat prin L330-XV din 07.10.04, MO193-198/29.10.04 art.880]

Articolul 17. Acordarea indemnizaţiei de invaliditate(1) Indemnizaţia de invaliditate se acordă la cererea persoanei îndreptăţite.(2) Cererea împreună cu decizia de încadrare în gradul de invaliditate şi decizia de

pensionare, emise conform legislaţiei, se prezintă asigurătorului.(3) În termen de pînă la 30 de zile de la data depunerii cererii, asigurătorul întocmeşte

dosarul de acordare a indemnizaţiei de invaliditate, care trebuie să cuprindă:a) documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a

îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente;b) decizia de încadrare în gradul de invaliditate;c) decizia de pensionare;d) declaraţia angajatorului cu privire la salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe

ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională;

e) propunerea medicului expert al asigurătorului cu privire la gradul de reducere a capacităţii de muncă, pentru asiguraţii încadraţi în gradul III de invaliditate;

f) cuantumul indemnizaţiei de invaliditate la care are dreptul asiguratul.(4) Neprezentarea la examinarea medicală atrage respingerea cererii de acordare a

indemnizaţiei de invaliditate.(5) Acordarea indemnizaţiei de invaliditate sau respingerea cererii de acordare a

indemnizaţiei de invaliditate se face prin decizia conducerii asigurătorului în termen de pînă la 45 de zile de la data depunerii cererii.

(6) Decizia de acordare a indemnizaţiei de invaliditate sau de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei de invaliditate se comunică în scris solicitantului în termen de pînă la 5

zile de la data emiterii ei şi va cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se satisface sau se respinge cererea.

Articolul 18. Indemnizaţia de deces(1) În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli

profesionale, de indemnizaţie de deces beneficiază:a) copiii asiguratului care, la momentul decesului acestuia:- au vîrsta de pînă la 18 ani sau au împlinit această vîrstă, dar fără a depăşi vîrsta de 23 de

ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt secundar, mediu de specialitate şi superior, cursuri de zi;

- sînt încadraţi într-un grad de invaliditate, indiferent de vîrstă; [Art.18 al.(1), lit.a) modificată prin LP311-XVI din 25.12.08, MO30-33/13.02.09 art.79]

b) soţul asiguratului, care la momentul decesului acestuia:- este încadrat într-un grad de invaliditate;- a atins vîrsta de pensionare;c) soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la momentul

decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de 3 ani.(2) Indemnizaţia de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă, corespunzător numărului şi

categoriei persoanelor aflate în întreţinerea asiguratului după cum urmează:a) pentru copiii în vîrstă de pînă la 18 ani sau peste această vîrstă, fără a depăşi vîrsta de 23

de ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt secundar, mediu de specialitate şi superior, cursuri de zi, sau pentru copiii invalizi, indiferent de vîrstă: [Art.18 al.(2), lit.a) modificată prin LP311-XVI din 25.12.08, MO30-33/13.02.09 art.79]

- echivalentul a 5 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 5 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru un copil;

- echivalentul a 8 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 8 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru doi copii;

- echivalentul a 12 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru trei sau mai mulţi copii;

b) pentru soţul asiguratului care, la momentul decesului acestuia, este încadrat într-un grad de invaliditate sau a atins vîrsta de pensionare - echivalentul a 3 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 3 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat;

c) pentru soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la momentul decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de 3 ani - echivalentul a 3 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 3 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat.

(3) Persoana care se regăseşte în mai multe din situaţiile prevăzute la alin.(2) al prezentului articol va beneficia de indemnizaţia stabilită numai pentru una din aceste situaţii.

(4) Suma totală a indemnizaţiilor acordate nu poate depăşi echivalentul a 24 salarii medii lunare pe economie.

(5) În situaţia în care suma totală a indemnizaţiilor de deces este mai mare decît limita prevăzută la alin.(4) al prezentului articol, indemnizaţia acordată fiecărei persoane în drept se reduce proporţional.

(6) Indemnizaţia acordată copiilor victimei nu se reduce.Articolul 19. Acordarea indemnizaţiei de deces(1) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei de deces se prezintă asigurătorului. La cerere

se anexează:a) documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a bolii profesionale,

întocmite de autorităţile competente;b) adeverinţa de deces a asiguratului, eliberată de autoritatea competentă;c) alte acte din care rezultă dreptul solicitantului, conform legislaţiei.(2) Acordarea indemnizaţiei de deces sau respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei de

deces se face prin decizia conducerii asigurătorului în termen de pînă la 45 de zile de la data depunerii cererii.

(3) Decizia de acordare a indemnizaţiei de deces sau de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei de deces se comunică în scris solicitantului în termen de pînă la 5 zile de la data emiterii ei.

Articolul 20. Plata indemnizaţiei pentru transferarea temporară la altă muncă, a indemnizaţiei de invaliditate şi a indemnizaţiei de deces şi suportarea cheltuielilor pentru prestaţiile de asigurări(1) Plata indemnizaţiei pentru transferarea temporară la altă muncă, a indemnizaţiei de

invaliditate şi a indemnizaţiei de deces persoanelor în drept şi suportarea cheltuielilor pentru prestaţiile de asigurări se face de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(2) Plata indemnizaţiei de deces se face în termen de pînă la 15 zile din momentul comunicării deciziei de acordare a indemnizaţiei.

(3) Modalitatea de plată a indemnizaţiei de invaliditate şi modalitatea de achitare a cheltuielilor pentru prestaţiile de asigurare se aprobă de Guvern la propunerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Capitolul IIIPREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE

Articolul 21. Responsabilităţile şi obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor(1) Angajatorii răspund pentru crearea condiţiilor de securitate şi igienă la locurile de muncă

conform legislaţiei.(2) Angajatorii au obligaţia:a) să aplice măsuri de securitate şi igienă a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă

şi a bolilor profesionale, pentru eliminarea factorilor de risc;b) să asigure informarea angajaţilor, participarea acestora la elaborarea, adoptarea şi

aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;c) să furnizeze orice informaţie solicitată de asigurător ce se referă la factorii de risc de la

locurile de muncă.(3) Angajaţii au obligaţia să cunoască şi să respecte măsurile luate de angajatori pentru

prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.(4) Pentru realizarea măsurilor de prevenire, salariaţii nu suportă nici un fel de cheltuieli.(5) Angajaţii au dreptul să sesizeze asigurătorul asupra neluării de către angajator a unor

măsuri de prevenire, fără ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor.Articolul 22. Promovarea şi stimularea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

Asigurătorul are sarcina să promoveze şi să stimuleze, prin majorarea sau reducerea contribuţiilor de asigurare şi prin alte forme legale, activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:

a) menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate;b) îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;c) eliminării sau reducerii riscului survenirii cazului asigurat.Articolul 23. Cercetarea accidentelor de muncă şi a cauzelor îmbolnăvirilor profesionaleCercetarea accidentelor de muncă şi a cauzelor îmbolnăvirilor profesionale se efectuează în

modul stabilit de Guvern. [Art. 23 modificat prin L645/16.11.2001, MO155/20.12.2001 art.1236] [Capitolul IV exclus prin L330-XV din 07.10.04, MO193-198/29.10.04 art.880]

Capitolul IVCONTRIBUŢIILE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT OBLIGATORII

[Denum. cap.IV modificat prin L330-XV din 07.10.04, MO193-198/29.10.04 art.880]Articolul 24. ContribuabiliiConform prezentei legi, contribuabilii sînt angajatorii.Articolul 25. Contribuţia de asigurare(1) Cuantumul contribuţiei de asigurare se stabileşte anual, prin Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat, la propunerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale.(2) Cuantumul contribuţiei de asigurare se determină diferenţiat, în funcţie de condiţiile de

muncă (normale, deosebite sau speciale) ale asiguraţilor.(3) Valoarea majorării sau a reducerii contribuţiei de asigurare depinde de:a) numărul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale - pe perioadă de referinţă;b) gravitatea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;c) volumul cheltuielilor pentru prestaţiile şi indemnizaţiile de asigurare.Articolul 26. Calculul şi plata contribuţiei de asigurare(1) Calculul şi plata contribuţiei de asigurare se fac lunar de către angajator. Baza de calcul

pentru contribuţie o constituie fondul total de salarii lunare ale asiguraţilor.(2) Termenele de plată a contribuţiilor de asigurare sînt cele prevăzute de legislaţie.Articolul 27. Colectarea, evidenţa şi controlul plăţii contribuţiilor de asigurareColectarea, evidenţa şi controlul plăţii contribuţiilor de asigurare se exercită în modul stabilit

de legislaţie.

Capitolul VMIJLOACELE FONDULUI DE ASIGURARE PENTRUACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

Articolul 28. Mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale(1) Mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

constituie mijloace băneşti acumulate din contribuţiile de asigurări sociale de stat în cuantumul stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, sînt parte componentă a acestui buget, cuprind veniturile, cheltuielile şi rezultatele activităţii financiare a fondului.

(2) Mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se păstrează la un subcont al Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Articolul 29. Veniturile Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionaleVeniturile Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie

din:

a) contribuţiile angajatorilor;b) dobînzi, majorări de întîrziere a plăţii contribuţiilor de asigurare.Articolul 30. Cheltuielile Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale(1) Cheltuielile Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se

constituie din:a) cheltuieli necesare pentru acoperirea contravalorii prestaţiilor şi plata indemnizaţiilor de

asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;b) cheltuieli de organizare şi funcţionare a sistemului de asigurare pentru accidente de muncă

şi boli profesionale;c) cheltuieli pentru achitarea contravalorii programelor şi proiectelor de interes naţional de

prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.(2) Casa Naţională de Asigurări Sociale asigură transparenţa cheltuielilor Fondului de

asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.Articolul 31. Excedentele anuale şi deficitul mijloacelor Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale(1) Excedentele anuale ale Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale se utilizează în anul următor în modul stabilit de legislaţie.(2) Deficitul Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se acoperă

din:a) disponibilităţile fondului din anii precedenţi;b) bugetul asigurărilor sociale de stat.

Capitolul VIDISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 32. Răspunderea juridicăNerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.Articolul 33. Contestarea deciziilor asigurătoruluiDeciziile asigurătorului pot fi contestate în instanţele de judecată. Pînă la luarea deciziei

instanţei de judecată, executarea deciziei asigurătorului nu poate fi suspendată.

[Art. 37 în redacţia L645/16.11.2001, MO155/20.12.2001 art.1236]Articolul 34. Despăgubirile stabilite pînă la intrarea în vigoare a prezentei legiDespăgubirile pentru accidente de muncă şi boli profesionale, stabilite pînă la intrarea în

vigoare a prezentei legi, se păstrează în cuantumurile stabilite şi se plătesc de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, vinovate de producerea accidentului de muncă ori de survenirea bolii profesionale, sau de succesorii acestora, iar în lipsa lor - de către organele teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale din mijloacele bugetului de stat în conformitate cu prevederile Legii nr.625-XII din 2 iulie 1991 cu privire la protecţia muncii şi Legii nr.278-XIV din 11 februarie 1999 privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu.

Articolul 35 (1) Prezenta lege intră în vigoare după 6 luni de la data publicării. (2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi: a) va prezenta Parlamentului propuneri în vederea aducerii legislaţiei în conformitate cu

prezenta lege; b) va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege; c) va adopta acte normative care vor asigura executarea prezentei legi.

NORME Nr. 40 din 16.08.2001

pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii


NORMEpentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii

1. Prezentele Norme sînt reglementări cu aplicabilitate naţională care cuprind prevederi minimale obligatorii pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii. 2. Prin măsuri de protecţie a muncii se înţelege ansamblul lucrărilor şi acţiunilor tehnice şi organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. 3. Fiecare angajator, în baza evaluării factorilor de risc la locurile de muncă, va elabora Planul de măsuri de protecţie a muncii (anexa nr. 1), în conformitate cu Lista-cadru privind măsurile de protecţie a muncii (anexa nr. 2), Criteriile de acordare gratuită a echipamentului individual de protecţie şi de lucru (anexa nr. 3) şi Criteriile de acordare gratuită a alimentaţiei de protecţie şi a preparatelor vitaminoase (anexa nr. 4). 4. Planul de măsuri de protecţie a muncii se elaborează anual cu consultarea sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. În cazul încheierii contractului colectiv de muncă, Planul de măsuri de protecţie a muncii va constitui parte integrantă a acestui contract. 5. La întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile cu locuri de muncă în condiţii de murdărire excesivă a pielii, fiecărui salariat la aceste locuri de muncă i se va distribui lunar cîte 400 g săpun, iar la locurile de muncă unde este posibilă acţiunea substanţelor nocive asupra mîinilor se vor distribui suplimentar unguente de protecţie, conform normelor specificate în instrucţiunile de utilizare a acestora. 6. Echipamentul individual de protecţie şi de lucru acordat unui salariat trebuie să asigure protecţia acestuia împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează cumulativ asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă. Angajatorii, prin servicii specializate sau apelînd la serviciile altor întreprinderi, vor asigura: 1) verificarea periodică a calităţilor de protecţie ale mijloacelor individuale de protecţie; 2) condiţii pentru curăţarea sau denocivizarea mijloacelor individuale de protecţie; 3) condiţii pentru depozitarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor individuale de protecţie, astfel încît să fie asigurată conservarea calităţilor de protecţie ale acestora. Angajanţii vor înlocui mijloacele individuale de protecţie în cazul în care acestea nu mai posedă calităţile de protecţie specifice condiţiilor pentru care au fost acordate, indiferent de motiv. 7. Alimentaţia de protecţie şi preparatele vitaminoase se distribuie pentru fiecare schimb, indiferent de durata lui, în zilele efectiv lucrate de salariat în condiţii nocive. Se interzice înlocuirea alimentaţiei de protecţie şi a preparatelor vitaminoase prin plata în bani sau în mărfuri. 8. Cheltuielile ce ţin de realizarea măsurilor de protecţie a muncii sînt finanţate integral din resursele proprii ale întreprinderii, instituţiei, organizaţiei.

Anexa nr.1la Normele pentru elaborarea şi realizarea

măsurilor de protecţie a muncii Aprobat prin Ordinul nr. ___ din ____________

PLANUL de măsuri de protecţie a muncii

_____________________________________________(denumirea întreprinderii, instituţiei, organizaţiei)

pe anul _____

Măsuri tehnice şi organizatorice

Nr. d/o

Tema lucrărilor,

mijloacelor, acţiunilor

Unitatea de

măsurăVolumul

Valoarea lucrărilor,

mijloacelor, acţiunilor, (mii

lei)

Termenul de

realizare

Responsabili de realizare

Notă

1 2 3 4 5 6 7 8

Anexa nr.1la Planul de măsuri de protecţie a

muncii pe anul ______

Lista profesiunilor şi a funcţiunilor, exercitarea căroraimpune acordarea gratuită a materialelor igienico-sanitare

Nr. d/o

Profesiuni, funcţii Materiale igienico-sanitare

1 2 3

NORME Nr. 49 din 01.10.2001

pentru organizarea instruirii în materie de protecţie a muncii a personalului din întreprinderi, instituţii, organizaţii

Publicat : 31.10.2001 în Monitorul Oficial Nr. 131 art Nr : 313

1. Prezentele Norme sînt reglementări cu aplicabilitate naţională care cuprind prevederi minimale obligatorii pentru organizarea instruirii în materie de protecţie a muncii a personalului din întreprinderi, instituţii, organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare.

2. Instruirea personalului din întreprinderi, instituţii, organizaţii în materie de protecţie a muncii constituie activităţi cu caracter didactic prin care se transmit, se însuşesc şi se verifică cunoştinţele în scopul formării deprinderilor de protecţie a muncii.

3. Instruirea personalului din întreprinderi, instituţii, organizaţii în materie de protecţie a muncii se efectuează prin instructaj şi prin cursuri de lecţii.

4. Instructajul de protecţie a muncii, în raport cu caracterul şi timpul efectuării, cuprinde următoarele faze:

a) instructajul introductiv general;b) instructajul la locul de muncă;c) instructajul periodic.5. Instructajul introductiv general se face:a) cu personalul nou angajat;b) cu personalul venit ca detaşat sau pentru executarea unor lucrări în bază de contract;c) cu elevii, ucenicii şi studenţii ce îşi desfăşoară practica profesională.6. Instructajul introductiv general are scopul de a informa personalul despre obligaţiile

acestuia de protecţie a muncii, specificul activităţii de producţie, prevederile actelor normative de protecţie a muncii ce urmează a fi respectate în procesul de muncă, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice, consecinţele posibile ale necunoaşterii sau nerespectării prevederilor actelor normative de protecţie a muncii.

7. Instructajul introductiv general se efectuează individual sau cu un grup de persoane de către specialistul pentru protecţia muncii conform programului instructajului introductiv general. Programul instructajului introductiv general se elaborează de specialistul pentru protecţia muncii şi se aprobă de angajator.

8. Specialistul pentru protecţia muncii, după ce a efectuat instructajul introductiv general, verifică cunoştinţele însuşite de cei instruiţi şi, în raport cu rezultatul verificării cunoştinţelor, face propuneri angajatorului referitor la angajarea sau neangajarea persoanelor respective.

9. Angajatorul angajează numai persoane care au însuşit programul instructajului introductiv general.

10. Instructajul la locul de muncă se face după instructajul introductiv general şi începe din momentul prezentării personalului nou angajat la locul de muncă.

11. Instructajul la locul de muncă se efectuează de către conducătorul de lucrări pe baza instrucţiunilor de protecţie a muncii.

12. Instructajul la locul de muncă are ca scop cunoaşterea de către personalul nou angajat în muncă a cerinţelor generale de protecţie a muncii, precum şi a cerinţelor de protecţie a muncii specifice activităţii la locul de muncă respectiv.

13. După efectuarea instructajului la locul de muncă, conducătorul de lucrări verifică cunoştinţele însuşite de cel instruit şi, în raport cu rezultatul verificării cunoştinţelor, admite sau nu admite persoana respectivă la desfăşurarea de sine stătător a activităţii.

14. Instructajul periodic are scopul să completeze şi să perfecţioneze cunoştinţele în materie de protecţie a muncii ale personalului şi se efectuează de către conducătorul de lucrări.

15. Instructajul periodic se va efectua ori de cîte ori este necesar la intervale ce nu vor depăşi 180 zile.

16. Instructajul periodic se efectuează şi în următoarele cazuri:a) la punerea în aplicare a unor norme de protecţie a muncii noi sau modificate, care se

răspîndesc asupra locului de muncă respectiv;b) la schimbarea condiţiilor de muncă;c) în urma încălcării de către salariaţi a instrucţiunilor de protecţie a muncii, care a condus

sau ar fi putut conduce la un accident de muncă, avarie, explozie etc.;d) la reluarea activităţii după un accident de muncă;e) la efectuarea lucrărilor ocazionale sau speciale care nu fac parte din procesul de muncă

obişnuit al salariatului;f) la modificarea procesului tehnologic;g) la lichidarea urmărilor avariilor, calamităţilor naturale etc.;h) la efectuarea lucrărilor pentru care se perfectează un bon de lucru - permis.17. Instructajul de protecţie a muncii se va consemna în registre de instructaj (anexele nr. 1,

nr. 2 la prezentele Norme) sau în fişe individuale de instructaj (anexa nr. 3 la prezentele Norme) şi se va confirma prin semnătura celui ce a efectuat şi a verificat însuşirea instructajului, precum şi prin semnătura celui instruit.

18. Cursurile de lecţii în materie de protecţie a muncii se desfăşoară conform unor programe şi se finalizează cu verificarea cunoştinţelor.

19. Verificarea cunoştinţelor în materie de protecţie a muncii, fiind precedată de lecţii şi consultaţii cu tematică respectivă, se va efectua şi:

a) la punerea în aplicare a normelor de protecţie a muncii noi sau modificate;b) în urma producerii unor accidente de muncă, avarii, explozii.20. Rezultatele verificării cunoştinţelor se vor consemna în proces-verbal de verificare a

cunoştinţelor (anexa nr.4 la prezentele Norme), după caz, într-un registru de verificare a cunoştinţelor, prevăzut de alte acte normative. În raport cu rezultatele verificării cunoştinţelor, se vor face propuneri angajatorului referitoare la admiterea sau neadmiterea managerilor şi specialiştilor respectivi la exercitarea de sine stătător a atribuţiilor.

21. Instruirea în materie de protecţie a muncii a personalului executant (asamblori, laboranţi, lăcătuşi, montatori, operatori, strungari, şoferi, tractorişti ş.a.) se efectuează prin instructajul de protecţie a muncii.

22. În unele cazuri, prevăzute de alte acte normative, instruirea unor categorii de personal executant se va efectua şi prin cursuri de lecţii în materie de protecţie a muncii. Verificarea cunoştinţelor în materie de protecţie a muncii a acestor categorii de personal executant se va efectua în modul stabilit de actele normative respective.

23. Instruirea în materie de protecţie a muncii a managerilor (conducători de întreprinderi, instituţii, organizaţii, ateliere, laboratoare, secţii, sectoare etc.) şi specialiştilor (agronomi, energeticieni, mecanici, tehnologi ş.a.) se realizează prin instructajul introductiv general şi prin cursuri de lecţii.

24. Pentru manageri şi specialişti cursurile de lecţii în materie de protecţie a muncii se vor organiza, în termen de cel mult 90 zile de la data numirii acestora în funcţie, iar în continuare periodic, cel puţin o dată în 3 ani.

25. Pentru organizarea instruirii angajatorul va:a) aproba programele cursurilor de lecţii în materie de protecţie a muncii;b) desemna persoanele responsabile de desfăşurarea instructajului şi cursurilor de lecţii în

materie de protecţie a muncii;c) stabili forma de verificare a cunoştinţelor.26. Persoanele responsabile de desfăşurarea instructajului şi cursurilor de lecţii în materie de

protecţie a muncii trebuie să fie instruiţi în acest domeniu.

27. Pentru manageri, specialişti şi împuterniciţi pentru protecţia muncii, la numirea acestora în funcţie, programele cursurilor de lecţii în materie de protecţie a muncii vor include teme teoretice şi practice în volum de cel puţin 16 ore, iar programele cursurilor periodice - în volum de cel puţin 8 ore.

28. Pentru specialişti pentru protecţia muncii, la numirea acestora în funcţie, programele cursurilor de lecţii în materie de protecţie a muncii vor include teme teoretice şi practice în volum de cel puţin 80 ore, iar programele cursurilor periodice - în volum de cel puţin 40 ore.

29. Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile ce nu dispun de specialişti necesari pentru efectuarea instruirii în materie de protecţie a muncii vor apela la serviciile unor persoane juridice specializate în acest domeniu.

REGULAMENTUL Nr. 9-12privind modul de cercetare a accidentelor de muncă

I. Dispoziţii generale


1. Prezentul Regulament stabileşte modalitatea unică de comunicare, cercetare, înregistrare şi evidenţă a accidentelor de muncă, suportate de salariaţii care prestează munca la angajator, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Clasificarea şi definirea accidentelor2. Accidentele se clasifică în:accidente de muncă;accidente în afara muncii.3. Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a

organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:

a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea

în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;

c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;

d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;

e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;

f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;

g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct;

h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi.

4. Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţii neprevăzute la punctul 3 din prezentul Regulament, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin documente corespunzătoare.

5. Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare - accidente) se divizează în trei tipuri:

a) accident care produce incapacitate temporară de muncă - eveniment ce a provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de

cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;

b) accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;

c) accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit.

6. Accidentele se clasifică în:a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat;b) accident colectiv, în urma căruia sînt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi

cauză, minimum doi salariaţi.II. Comunicarea despre producerea accidentelor

7. Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor.

8. Conducătorul, fiind anunţat despre accident:va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi necesar, îl va transporta

la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia;

va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului;va informa angajatorul despre accidentul produs;va menţine neschimbată situaţia reală, în care s-a produs accidentul, pînă la primirea

acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei situaţii ar provoca alte accidente ori ar periclita viaţa sau sănătatea altor persoane. În cazul în care se impune modificarea situaţiei reale, în care s-a produs accidentul, în prealabil se vor face fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul, se vor aduna probe, materiale ce pot furniza informaţii despre accidentul produs, pentru a fi predate persoanelor care efectuează cercetarea.

9. Angajatorul va comunica imediat despre producerea accidentelor la locul de muncă (prin telefon sau prin orice alte mijloace de comunicare) Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi, după caz, forului superior, organului sindical de ramură sau interramural, organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, Centrului de Medicină Preventivă teritorial (în cazurile de intoxicaţie acută).

În cazul producerii accidentelor grave şi mortale, va comunica suplimentar comisariatului de poliţie din raza raionului sau sectorului în care s-a produs accidentul.

10. Dacă printre accidentaţi se vor afla salariaţi ai altor unităţi din ţară sau din străinătate, angajatorul la care s-a produs accidentul va comunica imediat despre aceasta administraţiei unităţii respective şi reprezentanţei diplomatice a ţării cetăţenia căreia o avea accidentatul (în cazul accidentului mortal al salariatului unei unităţi din străinătate, detaşat în interes de serviciu la o unitate din Republica Moldova).

11. Instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului este obligată să anunţe Inspectoratul de Stat al Muncii sau inspecţia teritorială de muncă în raza căruia se află, datele cunoscute ce ţin de identitatea accidentatului şi a unităţii în care s-a produs accidentul.

12. Comunicarea despre producerea accidentelor va cuprinde următoarele date:denumirea, adresa unităţii sau a angajatorului persoanei fizice;numele, prenumele, starea familială, vîrsta şi profesia accidentatului / accidentaţilor;data şi ora producerii accidentului;locul şi circumstanţele care se cunosc în legătură cu accidentul produs;caracterul vătămării violente a organismului accidentatului;numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea, numărul telefonului de legătură.

III. Cercetarea accidentelor

13. Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor, determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actelor normative şi altor reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente.

14. Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă sînt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, cele cu incapacitate temporară de muncă - de comisia angajatorului, iar în unele cazuri - deInspectoratul de Stat al Muncii (în cazul în care angajatorul nu dispune de posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a evenimentului).

15. La cercetarea accidentelor au dreptul să participe, după caz, reprezentanţii împuterniciţi ai forului superior, ai autorităţilor administraţiei publice locale (specialişti pentru protecţia muncii), Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi ai organului sindical, Centrului de Medicină Preventivă teritorial, precum şi să asiste persoanele care reprezintă, în modul stabilit, interesele accidentaţilor sau ale familiilor acestora.

16. La cercetarea accidentelor care s-au produs la obiectele supuse controlului organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică au dreptul să participe şi reprezentanţii împuterniciţi ai acestor organe.

17. Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul să pună întrebări şi să ia declaraţii de la orice persoană cu funcţii de răspundere, salariat, persoană ce deţine informaţii referitoare la accident, să examineze orice documente ale angajatorului necesare pentru identificarea circumstanţelor şi cauzelor producerii accidentelor şi să dispună, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producţie.

18. Fiecare participant la cercetarea unui accident, pe parcursul desfăşurării acesteia, în prezenţa inspectorului de muncă, are dreptul să pună întrebări persoanelor cu funcţii de răspundere, salariaţilor, persoanelor ce deţin informaţii referitoare la accident, să înainteze propuneri şi, după caz, să-şi expună în scris opinia privind circumstanţele, cauzele producerii accidentului şi despre persoanele care au încălcat actele normative şi alte reglementări, ce au condus la producerea accidentului. Opinia va fi înaintată persoanelor care cercetează evenimentul spre a fi inclusă în dosarul de cercetare.

19. Cercetarea accidentelor în afara muncii se va efectua în modul stabilit de prezentul Regulament. Comisia unităţii, iar, după caz, inspectorul de muncă, va finaliza cercetarea, cu întocmirea în formă liberă a unui proces-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, în care vor fi expuse doar circumstanţele şi cauzele producerii acestui eveniment. Procesul-verbal întocmit de comisia unităţii va fi aprobat de conducătorul unităţii respective, cu aplicarea ştampilei unităţii. Inspectorul de muncă va întocmi procesul-verbal pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă.

20. În cazul în care angajatorul nu a comunicat accidentul produs, un atare accident poate fi cercetat şi în baza cererii depuse de persoanele interesate.

Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă21. Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel

mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare.

Comisia va fi formată din cel puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra conducătorul serviciului (specialist) pentru protecţia muncii şi cîte un reprezentant al angajatorului şi al sindicatului (salariaţilor).

Persoanele desemnate în comisia de cercetare trebuie să dispună de pregătire tehnică respectivă şi să nu facă parte dintre persoanele care aveau obligaţia de a organiza, controla sau conduce procesul de muncă la locul unde s-a produs accidentul.

În unele cazuri, astfel de accidente vor fi cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, în modul stabilit de prezentul Regulament.

22. Accidentul suportat de salariatul unei unităţi în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu la o altă unitate va fi cercetat de către comisia unităţii la care s-a produs accidentul, cu participarea reprezentantului unităţii al cărei salariat este accidentatul.

Un exemplar al dosarului de cercetare va fi expediat unităţii al cărei salariat este accidentatul.23. Accidentul suportat de salariatul unităţii care efectuează lucrări pe un sector repartizat

acesteia de o altă unitate va fi cercetat de unitatea ce efectuează lucrările respective.24. Accidentele suportate de elevi şi studenţi în timpul cînd prestează munca sau îşi

desfăşoară practica profesională în unităţi vor fi cercetate de comisia unităţii, cu participarea reprezentantului instituţiei de învăţămănt.

25. De la data emiterii dispoziţiei respective, comisia unităţii va cerceta circumstanţele şi cauzele producerii accidentului, va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, procesul-verbal de cercetare (conform anexei nr.1 la prezentul Regulament), care ulterior va fi aprobat şi semnat de către angajator în termen de 24 ore. Accidentele cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal de cercetare (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament) pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă respectiv.

Cercetarea accidentelor grave şi mortale26. Accidentele grave şi mortale vor fi cercetate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, care

va desemna inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor fără a se preta influenţelor de orice fel.

27. La cererea Inspectoratului de Stat al Muncii sau unităţii, instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului va elibera, în termen de 24 ore, certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia, iar instituţia de expertiză medico-legală, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, va elibera Inspectoratului de Stat al Muncii, în mod gratuit, concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului.

28. Evenimentul produs în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu cu transport auto, aerian, fluvial, naval sau feroviar va fi cercetat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, folosind, după caz, materialele de cercetare întocmite de organele de supraveghere a traficului.

Organele de supraveghere a traficului, în temeiul unui demers, vor elibera angajatorului sau inspectorului de muncă, în termen de 5 zile de la momentul finalizării cercetării, concluzia asupra cauzelor producerii accidentului şi persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative.

29. De la data emiterii dispoziţiei de cercetare a accidentului, inspectorul de muncă va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 30 zile (cu excepţia cazurilor care necesită expertize tehnice, situaţiilor în careInspectoratul de Stat al Muncii poate prelungi termenul pînă la obţinerea documentelor necesare şi rezultatelor expertizelor), procesul-verbal de cercetare (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament) pe blancheta cu antet a inspecţiei teritoriale de muncă respectiv.

În cazul participării reprezentanţilor, specificaţi la punctele 15 şi 16 din prezentul Regulament, procesul - verbal va fi semnat şi de aceştia.

Finalizarea cercetării accidentelor30. Cercetarea accidentelor se va finaliza cu întocmirea dosarului de cercetare care va

cuprinde:a) procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă (în cazul accidentelor colective,

procesul-verbal se va întocmi pentru fiecare accidentat);b) procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;c) opiniile participanţilor la cercetarea accidentului (după caz);d) declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil);e) declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la locul

de muncă unde s-a produs accidentul;f) declaraţiile martorilor oculari;g) fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul;h) alte acte şi documente necesare pentru clarificarea circumstanţelor şi cauzelor ce au

condus la producerea accidentului;

i) încheierea expertizei tehnice (dacă este necesară);j) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului

accidentatului;k) concluzia din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului

(în cazul accidentelor mortale).Toate materialele din dosar vor fi paginate şi şnuruite.31. Inspectorul de muncă va expedia, în termen de cel mult 3 zile de la data semnării

procesului-verbal de cercetare, cîte un exemplar al dosarului de cercetare al accidentului: Inspectoratului de Stat al Muncii, organului de poliţie, inspecţiei teritoriale de muncă, unităţii respective, după caz, organelor şi instituţiilor reprezentanţii cărora au participat la cercetare. Originalul dosarului de cercetare a accidentului se expediază unităţii iar, după caz, autorităţii administraţiei publice locale care înregistrează şi ţine evidenţa accidentelor produse la angajatori - persoane fizice.

Dacă Inspectoratul de Stat al Muncii va constata că la cercetarea accidentului au fost comise erori sau au apărut noi circumstanţe ale producerii accidentului, inspectorul general de stat al muncii este în drept să dispună o cercetare nouă sau suplimentară a accidentului în cauză.

IV. Înregistrarea şi evidenţa accidentelor32. Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi, ale căror salariaţi sînt

sau au fost accidentaţii, iar cele produse la angajator - persoană fizică se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către autoritatea administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă.

33. Accidentele suferite de elevi şi studenţi în timpul prestării muncii sau în cadrul practicii profesionale la unităţi se înregistrează de unitate.

34. Accidentele de muncă se înregistrează şi se ţin în evidenţă separat de accidentele în afara muncii.

35. Dosarele de cercetare a accidentelor se ţin în evidenţă şi se păstrează la unitate (primărie) timp de 50 de ani, iar la organele interesate - în funcţie de necesitate.

În cazul lichidării unităţii (primăriei) sau neasigurării integrităţii documentelor, dosarele de cercetare a accidentelor se vor transmite spre păstrare arhivei de stat.

36. Unităţile (primăriile) vor raporta anual organelor de statistică, în modul stabilit, despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregistrate în perioada de referinţă.

V. Dispoziţii finale37. La cererea accidentatului sau a persoanei care reprezintă interesele familiei acestuia şi a

organelor interesate, angajatorul sau Inspectoratul de Stat al Muncii îi va expedia, în termen de cel mult 3 zile din data adresării, copia autentificată a procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă sau copia procesului-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii.

38. În cazul în care unitatea refuză întocmirea procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă sau procesului-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, precum şi în cazul în care accidentatul sau persoana care îi reprezintă interesele nu este de acord cu conţinutul procesului-verbal, litigiul va fi soluţionat în conformitate cu legislaţia referitoare la soluţionarea litigiilor individuale de muncă.

39. Responsabilitatea pentru comunicarea, cercetarea, raportarea, evidenţa corectă şi oportună a accidentelor produse în muncă, pentru întocmirea proceselor-verbale şi pentru realizarea măsurilor de lichidare a cauzelor accidentelor de muncă o poartă conducătorul unităţii.

40. Controlul asupra comunicării, cercetării, raportării şi evidenţei accidentelor produse în muncă, precum şi asupra realizării măsurilor de lichidare a cauzelor accidentelor de muncă îl exercită inspecţiile teritoriale de muncă.

41. Cheltuielile aferente cercetării accidentelor, efectuării expertizelor, perfectării şi expedierii dosarelor cercetării le suportă angajatorul al cărui salariat este sau a fost accidentatul.

42. Persoanele culpabile de împiedicarea sau tergiversarea cercetării accidentelor poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

ProtectiaMuncii

Documents

Transcript of ProtectiaMuncii