Protectia Si Promovarea Drepturilor Copilului

7/30/2019 Protectia Si Promovarea Drepturilor Copilului

http://slidepdf.com/reader/full/protectia-si-promovarea-drepturilor-copilului 1/12

Așa cum ne-am obișnuit, copiii reprezintă în continuare fragmentul cel mai vulnerabil al

societății, necesitând protecție constantă în vederea dezvoltării lor ca cetățeni responsabili ai

societății. Se spune că zâmbetul copilului care întâmpină un oaspete spune totul despre ambientul

său, despre mediul și circumstanțele în care acesta se dezvoltă.

Nu toți copii sunt la fel, nevoile lor neîndeplinite fiind uneori adevărate obstacole în

procesul de dezvoltare psiho-socială a acestuia. Acest fapt este explicat de maniera,

disponibilitatea și capacitatea părinților de a-i asculta și interpreta comportamentul copiilor. De

multe ori cererile ori se ascund în umbra unor comportamente deviante, prin care încearcă să

atragă atenția. De multe ori, nevoile copilului depășesc capacitățile părinților făcându-i

neputincioși în lupta mai grea sau mai ușoară de satisfacere a nevoilor copilului. Tocmai de

aceea, prin convingerea că familia reprezintă o unitate de bază a societății și că mediul natural

destinat creșterii și bunăstării tuturor membrilor familiei, în special a copiilor, trebuie să

beneficieze de protecția și asistența necesare asumării responsabile a rolului de adult în societate,

Adunarea Generală din 20 noiembrie 1959 dă curs Declarației Drepturilor Copilului.

Declarația Drepturilor Copilului recunoaște necesitatea creșterii copilului într -un mediu

familial chiar dacă acesta este de tip monoparental, într-o atmosferă de fericire, dragoste și

înțelege pentru ca personalitatea acestuia să fie una armonioasă, neinfluențată de factori negativi

cauzatori de traume psihologice. Societatea în care trăim își lasă zilnic amprenta asupra copiilor,

indiferent de gradul de implicare al acestora în viața socială. Mai mult decât atât ea își ghidează

sistemele în vederea asigurării protecției nucleului social, familiei, cât și în vederea vegherii

asupra dezvoltării normale a indivizilor.

Protecția și promovarea drepturilor copilului are ca și cadru legislativ Convenția ONU cu

privire la drepturile copilului care stabilește responsabilități ce revin guvernelor și indivizilor în

ceea ce privește protecția și promovarea drepturilor indivizibile ale omului, respectiv ale

copilului.

Prin ratificarea Convenției, guvernele fiecărui stat se angajează să asigure copiilor

condiții de creștere în siguranță, acces la educație de inaltă calitate, la îngrijiri medicale și

condiții de trai decente. De asemenea, guvernele se obligă prin semnarea convenției să protejeze

copii împotriva oricăror forme de discriminare, exploatare socială sau economică, violență. Este



prevăzută necesitatea implementării unor măsuri speciale care să intervină în ocrotirea și

ajutorarea orfanilor și a tinerilor refugiați.

Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

În România, Parlamentul vine în sprijinul copiilor prin Legea nr. 272/ 2004 privind

protecția și promovarea drepturilor copilului. Astfel, autoritățile publice, organismele private

autorizate precum și persoanele fizice și juridice resposabile de protecția copilului sunt obligate

să ia măsurile necesare în vederea respectării, promovării și garantării drepturilor copilului.

Lefea 272/2004 atrage atenția asupra principiului interesului superior al copilului impus

atât în legătură cu drepturile și obligațiile părintești cât și altor reprezentanți legali.

Orice decizie luată asupra conduitei educaționale, financiare, sociale a copilului trebuiesă fie luată după consultarea copilului. Interesul superior al copilului se referă la ascultarea

opiniei acestuia în cadru oricărei proceduri, indiferent că se referă la alegerea unei activităţi de

şfârşit de săptămână sau a unei instituţii de învăţământ care va contribui la formarea

personalităţii acestuia. Tindem să credem că definiţia dată de Convenţia cu privire la Protecţia

Drepturilor Copilului , “prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani”, nu

evidenţiază incapacitatea acestuia de a-şi pune amprenta asupra propriului viitor. Astfel,

îndrumaţi de părinţi să le urmeze calea, în spitale noastre se găsesc doctori care, deşi codul

deontologic al meseriei le cere un maxim de dedicare,investesc interes minim pentru activitatea

pe care o întreprind. În mintea lor încă se contureaza visul din copilărie, când se vedeau peste ani

piloţi, arhitecţi , dansatori etc.

Astfel, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului le revine în mod

direct părinților, aceștia având obligația morală și legală de a-si exercita drepturile asupra

copiilor numai urmărind interesul superior al acestora și de a-și îndeplini obligațiile față de copil.

Un rol însemnat în dezvoltarea normală a copilului îl are și comunitatea din care acesta

face parte, fiind obligată să sesizeze și să denunțe orice încălcare a drepturilor copilului

indiferent că este făcută în mod voit prin neglijare sau nevoit prin neștiință.

Respectarea și garantarea drepturilor copilului au la bază o serie de principii care întăresc

ideea de necesitate a respectării copiilor ca ființe umane demne și drepturile acestora:



a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea sanselor si nediscriminarea;

c) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea

obligatiilor parintesti;

d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea

drepturilor copilului;

e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si

parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;

g) respectarea demnitatii copilului;

h) ascultarea opiniei copilului si luarea în considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si

de gradul sau de maturitate;

i) asigurarea stabilitatii si continuitatii în îngrijirea, cresterea si educarea copilului, tinând

cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, în cazul luarii unei masuri de

protectie;

j) celeritate în luarea oricarei decizii cu privire la copil;

k) asigurarea protectiei împotriva abuzului si exploatarii copilului;

l) interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelatie cu

ansamblul reglementarilor din aceasta materie.

Așa cum prevede și Convenția, Legea 272/2004 atestă drepturile tuturor copiilor, fără nici

un tip de discriminare indif erent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială, de gradul și

tipul unei deficiențe, de statutul la naștere sau de statutul dobândit, de dificultățile de formare și

dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinților ori ale altor reprezentanți legali sau de orice

alta distincție.



Drepturile și libertățile civile

Drepturile copilului sunt însoțite de libertăți civile, iar legea deschide șirul drepturilor

prin dreptul copilului la stabilirea și păstrarea identității sale. Conform acestui drept, copilul

trebuie înregistrat imediat după naștere și are dreptul din acel moment la un nume, cetățenie, maiales dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia. În cazul în care

din certe motive un copil este lipsit de elementele constitutive ale identității sale, instituțiile și

autoritatățile publice sunt obligate să ia în regim de urgență toate măsurile în vederea restabilirii

identității copilului. Medicul care a asistat nașterea are răspunderea întocmirii certificatului

medical de naștere în termen de 24 de ore de la naștere. În cazul în care nașterea s-a produs în

afara unității sanitare, cel care constată nașterea și eliberează certificatul medical constatator este

medicul de familie care are cabinetul în raza teritorială în care s-a produs nașterea.

De multe ori, mamele tinere sau adolescentele în special, își abandonează copilul nou-

născut în maternitate, speriate sau dezinteresate de responsabilitățile pe care le primesc odată cu

nașterea unui copil. În acest sens, legea prevede ca unitatea medicală să sesizeze Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului și organele de poliție în decurs de 24 de

ore de la constatarea dispariției mamei. Astfel se actionează promt în vederea găsirii și consilierii

mamei pentru ca aceasta să-și asume responsabilitatea creșterii copilului într -un mediu familial

sănătos, propice dezvoltării normale a acestuia. În cazul în care acest lucru nu poate fi realizat,

organismele de stat com petente sunt obligate să ia măsuri speciale (instituționalizarea, plasarea

în familia unui asistent maternal sau adopția). Copilul beneficiază de aceleași drepturi indiferent

de mediul în care trăiește.

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice, a vieții intime private și familiare.

În scopul apărării acestui drept, legea interzice părinților expunerea propriilor copii în scopul

obținerii unor avantaje persoanle sau pentru a influența deciziile autorităților publice. Legea

prevede, de asemenea, dreptul copilului la libera exprimare care îi conferă și asigură copiluluidreptul de a căuta, de a primi și de a difuza informașii de orice natură care vizează promovarea

bunăstării sale sociale, spirituale și morale, sănătatea sa fizică și mentală. Cei responsabili de

creșterea și educarea lor (părinții și alți membri ai familiei, asistentul maternal sau personalul

instituției în care a fost plasat) au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi în



funcție de vârstă și de gradul de înțelegere al acestora, ascultându-le punctul de vedere, ideile și

opiniile.

În procedurile juridice sau administrative care îl privesc pe copil, legea obligă ascultarea

opiniei acestuia dacă a împlinit vîrsta de 10 ani, excepție făcând situația în care autoritateacompetentă apreciază că audierea lui este absolut necesară pentru soluționarea cauzei. Putem

exemplifica prin situația unui divorț, unde copilul trece printr-o experiență neplăcută, fiind pus să

aleagă părintele căruia să i se încredințeze drepturile asupra sa.

Un alt drept pe care pune accent legea vizează respectarea personalității și individualității

sale, acesta neputând fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori

degradante.(Art. 28, Legea 272/2004) Întră în discuție ideea de disciplinare care neapărat nu trebuie

să atace demnitatea copilului, să nu degradeze dezvoltarea fizică, psihică sau să inducă stări deemotivitate, teroare.

Mediul familial si ingrijirea alternativă

Referitor la mediul familial și îngrijirea alternativă, legea recunoaște dreptul copilului de

a crește alături de familia sa. Părinții au obligația de a asigura copiilor mediul propice dezvoltării

normale, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare drepturilor atribuite lor.

Ambii părinți sunt responsabili în egală măsură de creșterea copiilor biologici sau cei pe care i-

au adoptat. În acest scop, părinții sunt obligați:

a) să supravegheze copilul;

b) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;

c) să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în

considerare opinia acestuia;

d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în

domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.



Este interzisă prin lege orice formă de exploatare a minorului. De multe ori, hainele pe

care le cumpărăm şi pe care suntem dispuşi să plătim sume absurde ne surprind cu originea lor.

Pakistan deţine una dintre cele mai mari fabrici de articole sportive ale cărei marcă este

arhicunoscută. Forţa de muncă din acea fabrică nu depăşeşte vârsta de 13-14 ani. Timpul de

lucru este de până la 8-10 ore pe zi, iar sumele pentru care lucrează sunt nesemnificante. Probabil

sunt puţini cei care cunosc istoria adidaşilor pe care toată lumea îi admiră în picioarele lui şi, de

asemenea, puţini sunt cei care işi imaginează că cei care le-au prelucrat accesoriile vestimentare

nu îndeplinesc condiţiile de vârstă necesare angajării (un minor poate fi anjgajat după vârsta de

16 ani). Conform Convenţiei cu privire la protecţia drepturilor copilului, rândurile de mai sus

caracterizează o încălcare nemiloasă a drepturilor copiilor de a nu fi abuzaţi, exploataţi şi

neglijaţi. Se consideră abuz orice act prin care se întrebuinţează fără măsură un lucru sau violenţa

fizică şi verbală. Toate cele trei explicaţii încadrează ceea ce se întamplă în fabricile-fantomă deconfecţii. “Lucrul” poate suferi o personalizare în sensul în care copii devin principala forţa de

muncă monitorizată non-stop în timpul activităţii. Pauza de masă nu intră în planul de producţie

al angajatorilor pakistanezi, care de cele mai multe ori cumpară “forţa de muncă” direct de la

casa părinţilor considerându-se din momentul încheierii “afacerii”stăpâni deplini asupra noilor

achiziţii.

În România chiar părinții sunt cei care își trimit copii” la muncă în sat cu ziua”, la cerşit,

furat şi alte activităţi care le pun în pericol dezvoltarea normală, conduita socială şi chiar viaţa.

Petrecându-şi cea mai mare parte din timp în stradă, copilul preia obiceiuri obsece deoarece din

nefericire “modele” le gășeste la orice colț de stradă. Din păcate, părinții trasi la răspundere

neagă orice implicare în activitatea copilului menționând că acesta ori a fugit de acasă ori ei sunt

prea “ocupați” ca să-i poarte de grijă, iar acest fapt subliniază o încălcare a unui alt drept al

copilului, acela de a nu fi neglijat.

În cazul în care aceste obligații nu sunt îndeplinite de către părinți, și există motive

temeinice de a suspecta că viața și securitatea copilului sunt primejduite în cadrul familiei,

reprezentanții serviciului public de asistență socială sau Direcția Generală de Asistență Socială

au dreptul să viziteze copiii la locuința lor în vederea monitorizării calității îngrijirii. Dacă

rezultatul vizitei nu este cel dorit și copilul se află într-o situație de risc, autoritățile competente (

DGASPC) împreună cu instanța de judecată sunt obligate să ia toate măsurile necesare depășirii



acestei situații( măsurile se traduc prin decăderea din drepturile părintești, mutarea copilului în

regim de urgență la un asistent maternal, institutionalizarea, plasamentul sau chiar adopția).Se

ține cont de necesitatea asigurării unei anumite continuități în educarea copilului, precum și de

originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică.

Sănătatea și bunăstarea copilului

Privind sănătatea și bunăstarea copilului, acesta are dreptul de a se bucura de cea mai

bună stare de sănătate și de a beneficia de servicii medicale și de recuperare necesare pentru

realizarea efectivă a acestui drept. În vederea realizării acestui drept, instituțiile competente sunt

obligate să adopte, în condițiile legii, toate măsurile necesare pentru:

a) reducerea mortalității infantile;

b) asigurarea și dezvoltarea serviciilor medicale primare și comunitare;

c) prevenirea malnutriției și a imbolnăvirilor;

d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre și postnatală, indiferent

dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de

sănătate;

e) informarea părinților și a copiilor cu privire la sănătatea și alimentația copilului,inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei și salubrității mediului înconjurător;

f) dezvoltarea de acțiuni și programe pentru ocrotirea sănătății și de prevenire a bolilor,

de asistență a părinților și de educație, precum și de servicii în materie de planificare familială;

g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasați pentru a primi

îngrijire, protecție sau tratament;

h) asigurarea confidentialității consultanței medicale acordate la solicitarea copilului;

i) derularea sistematică în unitățile școlare de programe de educație pentru viață, inclusiv

educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a

gravidității minorelor.



Părinții sunt obligați să solicite asistență medicală ori de câte ori starea copilului o cere.

În mod obișnuit, în cazul unei intervenții medicale cu risc de apariție a unor complicații, medicii

au obligația de a cere consimțământul părinților după ce i-au informat cu privire la riscuri.

Excepție fac situațiile extreme în care medicul poate interveni pentru salvarea vieții copilului

fără consimțământul scris sau rostit al părinților deoarece se consideră că această acțiune este în

intresul superior al copilului.

Educație, activități recreative și culturale

Copilul are dreptul de a benef icia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa

fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Părinților sau, dupa caz, altor reprezentanți legali le

revine în primul rând r esponsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune

condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigurecopiilor locuința, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătura și pregătirea

profesională. Ca părinte, eşti conştient atât de responsabilitatea afectivă, morală cât şi de cea

juridică asupra copilului tău. Mediul în care se naşte, creşte şi evoluează copilul lasă o amprentă

aparte asupra dreptului acestuia la joacă, timp liber şi recreere. Spre exemplu este foarte

răspândită ideea că un copil născut şi crescut în mediul rural va fi împulsionat într -o mai mare

măsură spre munca agricolă decât spre formarea profesională. De ce? Pentru că în mediul rural

se pune accent pe pregătirea copilului pentru o maturitate în acelaşi cadru rustic. Oamenii nu se

preocupă de studii teoretice ci mai mult de cele practice. Tocmai de aceea în mediul rural

valorile, principiile, folclorul sunt răspândite prin viu grai, din generaţie în generaţie ele nefiind

însemnate în cărţi, jurnale sau memorii.

Protecția specială a copilului

Copilul are dre ptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de

resursele și de situația în care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se găsește. În

cazul în care părinții sau persoanele care au, potrivit legii, obligația de a întreține copilul nu pot

asigura, din motive independente de voința lor, satisfacerea nevoilor minime de locuință, hrană,

îmbrăcăminte și educație ale copilului, statul, prin autoritățile publice competente, este obligat să

asigure acestora sprijin corespunzător, sub forma de prestații financiare, prestații în natură,

precum și sub formă de servicii, în condițiile legii. Părinții au obligația să solicite autorităților



competente acordarea alocațiilor, indemnizațiilor, prestațiilor în bani sau în natură și a altor

facilități prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii. Autoritățile administrației

publice locale au obligația de a informa părinții și copiii în legătură cu drepturile pe care le au,

precum și asupra modalității de acordare a drepturilor de asistență socială și de asigurări sociale.

Autoritățile competente pentru satisfacerea, respectarea și promovare dr epturilor copiilor

sunt:

A.N.P.D.C. - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;

C.P.C. - comisia pentru protecția copilului;

D.G.A.S.P.C. - direcția generală de asistență socială și protecția copilului;

S.P.A.S. - serviciul public de asistență socială;

O.R.A. - Oficiul Român pentru Adopții

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului- reglementată prin Hotărârea

nr. 1432/2004 din 02/09/2004

Pentru mai mult suport în promovarea și respectarea drepturilor copilului, statulintervnine prin organizarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Funcționarea Autorității se face în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei.

Realizarea obiectivelor în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului,

Autoritatea îndeplinește functii precum cea de:

a) strategie;

b) reglementare;

c) administrare;

d) reprezentare;



e) autoritate de stat.

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului asigur ă respectarea, pe teritoriul

României, a drepturilor copilului prin intervenția legală în procedurile administrative și judiciare

privind respectarea și promovarea drepturilor copilului. În acest sens, Autoritatea elaborează șisupune spre aprobare Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei, strategia națională în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului.

Pentru o mai bună eficacitate, Autoritatea identifică nevoile de formare a personalului

implicat în protecția și pr omovarea drepturilor copilului și colaborează cu instituțiile abilitate de

lege la fundamentarea și elaborarea de programe care să raspundă acestor nevoi. Mai mult decât

atât, Autoritatea elaborează proiecte de acte normative, în vederea armonizării legislației interne

cu principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul drepturilor copilului, la careRomânia este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora.

Referitor strict la copil, Autoritatea este în măsură să propună autoritatilor competente

suspendarea sau încetarea activităților care pun în pericol grav și iminent sănătatea sau

dezvoltarea fizică ori psihică a copilului.

În domeniul prevenirii separării copilului de părinți și al protecției speciale a copilului

separat temporar sau definitiv de părinți elaborează norme, standarde și metodologii pentru

funcționarea serviciilor care asigură prevenirea separării copilului de părinții săi, precum și

protecția specială a copilului. Asigură controlul și îndrumarea metodologică a activităților

serviciilor destinate prevenirii sepărării copilului de părinții săi și a celor de protecție specială a

copilului, precum și a activității desfășurate de comisiile pentru protecția copilului.

În domeniul economico-financiar, Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului

gestionează bunurile proprietate publică și privată a statului pe care le are în administrare sau în

folosință, gestionează sau, după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentrufinanțarea programelor din domeniul său de activitate și finanțează sau cofinanțează proiecte î n

cadrul programelor de interes național.

Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului este condusă de un secretar de stat,

ajutat de un subsecretar de stat, numiți prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului



muncii, solidarității sociale și familiei. Acesta conduce întreaga activitate a Autorității și o

reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu

minister ele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile

administrației publice locale, cu alte instituții publice, precum și cu orice persoane juridice și

fizice, române sau străine. Personalul Autorității este format din funcționari publici și personal

contractual, numiți, respectiv încadrat, potrivit legii.

Serviciile de care dispun copiii

În vederea protecției și a bunei dezvoltări a copilului, instituțiile competente sub atenta

coordonare a legislației în vigoare privind protecția și promovarea drepturilor copilului pun la

dispoziția acestora o serie de servicii, prestații și beneficii.

Serviciile orientate spre copil se referă mai mult la asigurarea unui adăpost stabil prin

serviciile de tip rezidențial la care acced copiii ai căror părinți au fost decăzuți din drepturi din

cert motive considerate de lege piedici în dezvoltarea normală a acestuia. Există și servicii de zi,

în cadrul cărora copiii sunt primiți în centre de zi unde desfășoară activități de afterschool,

culturale, de relaxare, de terapie etc.

De asemenea, pornindu-se de la principiul care îi conferă copilului dreptul de a crește

într-o familie, instituțiile oferă servicii de tip familial care includ plasarea în familii foster sau la

asistenți maternali.

Protectia Si Promovarea Drepturilor Copilului

Documents

Transcript of Protectia Si Promovarea Drepturilor Copilului