proiectul

5
Se știe că alcoolul, consumat în cantități moderate este bun pentru sănătate, însă în momentul în care se întrece o limită și se ajunge la dependență de alcool, atunci lucrurile nu mai sunt atât de limpezi. Alcoolismul este o boală care creează probleme de ordin psiho-emoțional și care, asociat cu consumul de droguri, produce moartea. Conform Raportului Annual Global asupra Alcoolului dat publicității de către Organizația Mondială a Sănătății, ţara cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor este Republica Moldova. Cei mai mari consumatori de alcool se găsesc în Europa şi fostele ţări sovietice. Pe primul loc se află cetăţenii republicii Moldova, cu 18.2 litri de alcool pur consumaţi anual, în medie, de un cetăţean. Pe locul doi se află Cehia, cu 16.45 litri. În România, un cetăţean consumă în medie 15.30 litri de alcool pur. OMS estimează că alcoolul duce anual la moartea a 2.5 milioane de persoane, făcând mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza. În Rusia şi în statele din vecinătatea sa, una din cinci morţi înregistrate în rândul populaţiei masculine a fost provocată de alcool. Anual, la nivel global, 320.000 de persoane din grupa de vârstă 15-29 ani mor din cauza alcoolului, acesta provocând 9% din decesele tinerilor. Îngrijorător este faptul ca dependeța de alcool s-a răspândit foarte mult și în rândul tinerilor din Republica Moldova,care, din teribilism și inconștiență, ajung să nu mai poată fi salvați din capcana „drogului lichid”. Pentru a afla care sunt motivele consumului de alcool de către tineri, am efectuat un studiu pe bază de chestionar pe un număr de 50 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani. Cu toate că majoritatea tinerilor consideră alcoolismul o problemă majoră în rândurile tinerilor , iar alcoolul – slăbiciune și un drog și dăunează grav sănătății , iar dacă ar avea copii, nu le-ar permite să consume alcool, la întrebările : “Din ce motiv tinerii consumă alcool” și “Ce te determină să consumi alcool” , majoritatea chestionaților au răspuns ca beau alcool pentru distracție sau din cauza

description

despre alcoolism

Transcript of proiectul

Page 1: proiectul

Se știe că alcoolul, consumat în cantități moderate este bun pentru sănătate, însă în momentul în care se întrece o limită și se ajunge la dependență de alcool, atunci lucrurile nu mai sunt atât de limpezi. Alcoolismul este o boală care creează probleme de ordin psiho-emoțional și care, asociat cu consumul de droguri, produce moartea.

Conform Raportului Annual Global asupra Alcoolului dat publicității de către Organizația Mondială a Sănătății, ţara cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor este Republica Moldova.

Cei mai mari consumatori de alcool se găsesc în Europa şi fostele ţări sovietice. Pe primul loc se află cetăţenii republicii Moldova, cu 18.2 litri de alcool pur consumaţi anual, în medie, de un cetăţean. Pe locul doi se află Cehia, cu 16.45 litri. În România, un cetăţean consumă în medie 15.30 litri de alcool pur. OMS estimează că alcoolul duce anual la moartea a 2.5 milioane de persoane, făcând mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza. În Rusia şi în statele din vecinătatea sa, una din cinci morţi înregistrate în rândul populaţiei masculine a fost provocată de alcool. Anual, la nivel global, 320.000 de persoane din grupa de vârstă 15-29 ani mor din cauza alcoolului, acesta provocând 9% din decesele tinerilor.

Îngrijorător este faptul ca dependeța de alcool s-a răspândit foarte mult și în rândul tinerilor din Republica Moldova,care, din teribilism și inconștiență, ajung să nu mai poată fi salvați din capcana „drogului lichid”.Pentru a afla care sunt motivele consumului de alcool de către tineri, am efectuat un studiu pe bază de chestionar pe un număr de 50 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani.

Cu toate că majoritatea tinerilor consideră alcoolismul o problemă majoră în rândurile tinerilor , iar alcoolul – slăbiciune și un drog și dăunează grav sănătății , iar dacă ar avea copii, nu le-ar permite să consume alcool, la întrebările : “Din ce motiv tinerii consumă alcool” și “Ce te determină să consumi alcool” , majoritatea chestionaților au răspuns ca beau alcool pentru distracție sau din cauza anturajului și de obicei consumă la petreceri, în baruri/discoteci sau afară cu prietenii. Cu toate că o mare parte din chestionați spun că consumă alcool foarte rar, mai mult de jumătate din numărul total au spus că au fost în stare de ebrietate de 2 sau de mai multe ori. Cei mai mulți au spus că își cumpără singuri alcool, iar alcoolul preferat este berea și vinul, doar o mică parte au menționat și tărie. Cea mai mare parte de tineri vine din familii organizate și nu cred că dependența de alcool se transmite genetic. Aproape toți chestionații au băut pentru prima dată alcool înainte de 18 ani, o mica parte au spus înainte de 15 ani și dupa 18 ani.Majoritatea au prieteni și colegi care consumă alcool. În mare parte au menționat că sunt persoane sigure pe sine, optimiste și sociabile.

Conform studiului, majoritatea tinerilor știu ce reprezintă alcoolul cu adevarat, dar consumă alcool, și nu din motivul ca în familie se consumă, sau ca au probleme personale ori pentru curaj ( majoritatea cred ca sunt optimiști, sociabili și siguri), dar pentru a se distra. O infuență mare ar fi că majoritatea au prieteni care consumă alcool.

După parerea mea , pentru a scadea numărul de consumatori de alcool din rândul tinerilor și nu numai ar trebui :• să se descurajeze cultura consumului de produse alcoolice, mai ales în categoria persoanelor tinere, inclusiv prin limitarea drastică a publicităţii produselor alcoolice, monitorizarea de conţinut a posturilor de radio şi TV şi campanii anti-alcool în mass-media.

Page 2: proiectul

• să se încurajeze companiile producătoare de băuturi alcoolice destinate pieţei interne de a adopta o responsabilitate socială mai înaltă şi să se impună acestea să finanţeze o parte din costurile campaniilor de informare şi educare publică pentru reducerea consumului excesiv de alcool. • să se interzică efectiv comercializarea băuturilor alcoolice către persoane sub vârsta de 18 ani, atât în unităţile comerciale cu amănuntul, cât şi în baruri, cafenele şi restaurante şi interzicerea comercializării în apropierea instituţiilor de învăţământ de toate nivelurile. •să se introducă un regim restrictiv de realizare a băuturilor alcoolice în orele de seară şi de noapte şi în anumite locuri publice. • să se revizuiască politica de preţ a băuturilor alcoolice, în special în vederea majorării preţurilor băuturilor alcoolice tari prin accize şi alte taxe de consum şi orientării consumului spre categorii de băuturi mai uşoare. • să se dezrădăcineze practica consumului de alcool la volan prin campanii regulate de testare aleatorie a şoferilor,să se reducă nivelului concentraţiei maximal admisibile a alcoolului în sânge şi să se instituiască unei o sancţiune dură – cea de privare de dreptul de a conduce orice mijloc de transport - pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate. • Guvernul ar trebui să se abţină de la sprijinirea evenimentelor publice şi culturale asociate cu consumul sporit de alcool (Festivalul Vinului, Hramul, Ziua Studentului etc.).

Page 3: proiectul

Universitatea de Stat din MoldovaFacultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Proiect la Metodologia

Cercetării Sociale Tema: Alcoolismul în

rândul tinerilor

A efectuat: Ecaterina Gaiber,gr. J094l A controlat: lector univer. Alina Popa

Page 4: proiectul

Chișinău -2011