UNIVERSITATEA ‘SPIRU HARET’ BRASOVFACULTATEA DE PSIHOLOGIE – PEDAGOGIESPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

- PSIHODIAGNOZA - An III, semestrul I

Titular curs, Lector drd. GABRIELA DIMA

TEHNICILE PROIECTIVE IN EVALUAREA PERSONALITATII

Tehnicile proiective in evaluarea personalitatii

Definirea proiectiei Testele proiective

Testele Arborelui Testul Omului (persoanei); Determinarea maturitatii

mintale prin testul Omului Testul Familiei

Testul petelor de cerneala (Rorschach) Testul pulsiunilor (Szondi) Testul de aperceptie tematica (T.A.T)

Probleme speciale in evaluarea proiectiva

Modalitati de manifestare a proiectiei

Proiecţia are loc în grade variabile şi intensitatea ei variază pe o axă începând cu gradul zero - înţelegerea obiectivă a realităţii, până la gradul maxim - pierderea limitelor personale şi invazia spre exterior a fantasmelor noastre care deformează flagrant realitatea.

Există momente în viaţă când proiectăm mai mult sau mai puţin;

Există persoane care, în general, proiectează mai mult sau mai puţin în comparaţie cu ceilalţi;

Ca fenomen psihologic, proiecţia este prezenta la aproape toate nivelurile comportamentului nostru: in sfera relatiilor interpersonale, in alegerea profesiei, in boala mentala, in joc, in arta, in plan macro-social etc.

Definirea proiectiei Termenul de proiecţie a fost folosit pentru

prima dată în psihologie de S. Freud, în lucrarea psihonevrozele de apărare (1894);

Proiecţia este ,,o operaţie prin care subiectul expulzează din sine si localizează în altul calitaţi, sentimente, dorinţe, chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche & Pontalis,1994).

Diverşi autori au propus însă şi alte accepţiuni ale proiecţiei, trecând dincolo de sensul ei primar de mecanism de apărare.

Definirea proiectiei

Definitie generala: “Termen utilizat într-un sens foarte general în neuro-fiziologie şi în psihologie pentru a desemna operaţia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat şi localizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche & Pontalis, 1994)

Definitie operationala: “proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile si structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul percetiv prezintă o anumită ambiguitate” (Exner, 1994 dupa Dumitrascu 2005).

Modalitati de manifestare a

proiectiei In sfera relatiilor interpersonale: relatia de

cuplu, relatiile de prietenie, relatia medic - pacient, relatia profesor - elev (contine proiectia imaginii materne sau paterne care poate facilita sau bloca procesul de invatare al elevului).

In alegerea profesiei: Szondi afirma ca unele meserii reprezintă un debuşeu ideal pentru manifestarea socializată a unor tendinţe pulsionale ale individului; Ex. proiectia tendintelor agresive sau sadice in meserii ca macelar, sporturi agresive (box), chirurgie, stomatologie, critica de arta etc.; Roy Schafer (2003) face chiar un inventar al psihologilor care si-au ales meseria pentru satisfacerea unor trebuinte/tendinte personale: psihologul cu un simt nesigur al identităţii personale, psihologul ‘matern’, psihologul narcisic etc.

Modalitati de manifestare a proiectiei

In joc: ex. diferentele in jocul baietilor si fetelor care proiecteaza identificarea cu rolul masculin-patern, respectiv feminin-matern; jocurile agresive pe calculator - pasiunea jocurilor e data de proiectia instinctelor agresive frustrate.

In boala mentală: ex. tematica delirului paranoid exprimă într-o formă patologică, anumite dorinţe sau trebuinţe frustrate ale pacientului – Freud ‘Cazul presedintelui Schreber’ care proiecteaza asupra medicului sau tendintele homosexuale latente;

In plan macro-social: proiectia face posibilă manipularea oamenilor şi transformarea lor în mase de manevre politice oportuniste – cazul liderilor charismatici precum Hitler vazut in rol de ‘salvator / mantuitor’;

In artă: sublimarea in actul creativ; proiectia dorintelor si conflictelor interioare.

Intensitatea proiectieiPrintre factorii care influenteaza intensitatea proiectiei

fac parte: Intensitate a emoţiilor sau a trebuinţelor: cu cât

o emoţie este mai puternică şi cu cât o trebuinţă este mai frustrată, cu atât proiecţia ei în exterior devine mai virulentă; ex. un om deprimat vede totul in ‘negru’; invers, dacă emoţiile au o intensitate normală sau dorinţele sunt satisfăcute, ele nu vor deforma în mod semnificativ percepţia realistă şi obiectivă asupra lumii.

Gradul de ambiguitate a situaţiei: cu cât stimulul sau situaţia cu care ne confruntăm este mai nestructurată sau mai ambiguă, cu atât mai mult va favoriza structurarea prin conţinuturile noastre subiective; ex. un joc de umbre, o foaie alba sunt stimuli pentru a ne proiecta interioritatea;invers, dacă stimulul este clar sau sarcina bine structurată, şansele de interpretare subiectivă scad la minimum.

Intensitatea proiectiei

Forţa şi integritatea Eului: forţa Eului poate fi definita ca si capacitate de a păstra un control al impulsurilor subiective în contactul cu realitatea şi de a nu se lăsa dominat de inconştientul incarcat afectiv, care se exprima intens într-o manieră proiectiva; formele severe de psihopatologie, ex. schizofrenia, se caracterizează prin scaderea dramatică a forţei Eului, având drept consecinţă pierderea mai mult sau mai puţin totală a simţului realitatii.

Testele proiective Au inceput sa fie utilizate în psihologia

aplicată începand cu anii ’30, ca metode de evaluare psihologică mai neconvenţionale;

Prezintă in general următoarele caracteristici (Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005): Sunt sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab

structurate ca natură, care permit multiple răspunsuri din partea subiectului (‘open-ended tasks’);

Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale, modul de codificare si interpretare;

Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o anumita implicare subiectivă din partea psihologului.

Testele proiective Aparitia lor a starnit vii controverse si dezbateri

furtunoase; Partizanii abordării psihometrice critica: lipsa

cerinţele psihometrice de bază ale unui test (fidelitate, validitate, standardizare), subiectivismului psihologului in interpretare si scorare;

Termenul de ‘test’ este încă refuzat de unii autori, preferându-se mai curând cel de ‘tehnică’ proiectivă (Anastasi, 1988); termenii ‘test’ / ‘tehnica’ proiectiva sunt folositi de multi autori ca echivalenti;

Distincţia test obiectiv – test proiectiv Testele obiective se disting de testele proiective prin:

Reprezintă sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităţi clare de raspuns (Da-Nu, A-F sau tip grilă);

Sunt standardizate, valide si fidele; Scorarea si interpretarea urmează reguli clare, care solicită la

minimum implicarea subiectivă a psihologului.

Exner (1994) aduce argumente care sa sustina ideea nefondarii impartirii testelor in ‘obiective’ si proiective’:

Anumite raspunsuri la testele considerate obiective pot releva continuturi proiectve (ex. 2+2=4 pentru ca sunt 4 anotimpuri care simbolizeaza ciclurile vietii si ale mortii)

Anumite teste proiective au fost standardizate si li s-au calculat proprietatile psihometrice (ex. Rotter sau Rorschach în varianta Sistemului Comprehensiv).

Distincţia test obiectiv - test proiectiv are la bază o prejudecată: un test obiectiv poate conţine itemi proiectivi, asa cum un test proiectiv poate fi standardizat la nivelul unui test obiectiv”(Dumitrascu, 2005).

Clasificarea testelor proiective Fiecare tehnică proiectiva apelează preferenţial la o

anumită poartă proiectivă – un limbaj prin care subiectivitatea noastră se proiectează (Dumitrascu, 2005):

Limbajul desenelor - “proiecţia grafică” Ex. testele de desen: “Testul persoanei”, “testul Arborelui”, “testul Familiei” etc;

Limbajul percepţiei - “proiecţia structurală” Ex. testele Rorschach, Holtzmann etc., la care subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală;

Limbajul povestilor - “proiecţia tematică” Ex. Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T), Children Apperception Test (C.A.T.), la care subiectul trebuie să alcătuiască povestiri plecând de la anumite imagini; fabulele Duss pentru copii, unde subiectul trebuie să completeze povestiri neterminate;

Clasificarea testelor proiective

Limbajul culorilor - “proiecţia cromatică”: Ex. testul Luscher, unde subiectul trebuie să selecteze nişte culori în ordinea preferinţelor;

Limbajul pulsiunilor - “proiecţia pulsională”: Ex. testul Szondi, la care subiectul trebuie să aleagă din nişte fotografii pe cele care îi plac şi care îi displac cel mai mult;

Limbajul cuvintelor - “ proiecţia asociativă”: Ex. testul de asociere verbală a lui Jung, la care subiectul trebuie sa asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaţi de examinator;

Limbajul frustrării – Ex. testul Rosenzweig, unde subiectul trebuie sa raspunda la nişte situaţii frustrante prezentate de test.

Avantaje ale tehnicilor proiective Dificultatea subiectului de a trişa; Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii

subiectului (temeri, dorinţe, conflicte inconştiente); trebuie mentionat ca nivelul de profunzime al proiecţiei diferă în funcţie de tehnică şi de rezonanţa subiectului la respectiva tehnica;

Majoritatea tehnicilor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaţi cultural, cărora nu li se pot aplica, de exemplu, chestionare de personalitate;

Unele teste proiective (ex. testul culorilor sau testul pulsiunilor) cosumă un timp minim de aplicare şi scorare si ofera rapid informaţii despre eventuale frustrări sau probleme afective.

Dezavantaje ale tehnicilor proiective

Multe dintre ele sunt mai puţin standardizate, au reguli mai puţin clare de scorare şi/sau interpretare, ceea ce implică un subiectivism mai mare în codificarea şi interpretare şi un risc mai mare de eroare;

Riscul scade proporţional cu nivelul de pregătire al interpretului în tehnica respectivă;

Interpretarea tehnicilor proiective este mai dificila decat a altor tehnici de evaluare;

Majoritatea tehnicilor necesită un timp şi un efort mai mare de învăţare, o specializare intensivă (în alte ţări, SUA, Canada, Franţa, tehnici ca Rorschach, T.A.T sau Szondi implică programe de instruire variind între 1-3 ani).

Domeniile de aplicare a tehnicilor proiective

In psihologia clinică: majoritatea tehnicilor s-au născut în strânsă relaţie cu activitatea clinicianului, ca instrumente utile în clarificarea diagnosticulu şi evaluarea structurii şiu dinamicii personalitătii pacientului; ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluţiei pacientului în cursul unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale aceluiasi test.

In psihologia şcolară: pot fi aplicate pe copii pentru a evalua aspecte ale personalităţii asociate cu eşecul şcolar, cu tulburări de conduită etc; necesita aptitudini verbale minime.

In psihologia organizaţională: sunt folosite de o serie de autori in selectia de personal, evaluarea grupurilor de munca, satisfactiei muncii sau stresului profesional; exista critici vehemente la adresa folosirii tehnicilor proiective in domeniul organizational, in evaluare si selectie.

În psihologia militară şi în psihologia judiciara: pot oferi informatii valoroase despre personalitatea criminalului (Gacono & Meloy, 1994, Szondi 1959, 1973).

Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T.)

Publicat în 1935 de către H. Murray, medic şi biochimist, profesor la Universitatea Harvard, S.U.A;

apariţia testului a dus la numeroase sisteme de scorare şi interpretare (peste 20 la ora actuala, dupa Exner, 1994).

Testul are la baza o teorie despre MOTIVATIE: trebuintele unui om se pot manifesta direct in comportament, fiind usor de identificat, dar si indirect, latent, fiind mai greu de sesizat; testul masoara aceste trebuinte si trasaturi de personalitate;

Ca material sunt folosite productiile narative - povestirile subiectilor pe marginea unor planse reprezentând diverse situaţii interpersonale;

Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T.)

Principiul testului: “Un subiect aflat sub influenta unei trebuinţe are tendinţa de a «proiecta» în obiectele inconjurătoare ceva din imageria asociată cu trebuinţa respectiva” (Murray 1962 dupa Dumitrascu 2005).

Povestind despre personajele şi obiectele prezente în planse, subiectul povesteşte de fapt despre sine.

APERCEPTIA

“condiţionarea experienţei perceptive de experienţa anterioara a subiectului. Aceasta faciliteaza şi corecteaza aspectele eventuale imprecise ale percepţiei”;

Aperceptia = continutul perceptiv + continutul proiectiv

Natura si materialul testului Testul T.A.T. este compus dintr-un

numar de 31 de planşe dintre care 30 cu imagini reprezentând personaje umane sau obiecte, si o plansa alba.

Imaginile redau scene cu un anumit grad de ambiguitate şi un conţinut esenţial pentru problematica psihologică umană in general, permiţând o gamă largă de proiecţii ale individului.

Aplicarea testului

Plansele se aplica diferentiat in functie de varsta si sexul subiectului;

Fiecarui subiect i se aplica doar 20 de planşe; pe spatele planselor este numărul de ordine pe

care il ocupa în serie, iar anumite planse au trecute simbolul care arata categoria de subiecţi la care se aplică: BM (boys-males/baieti-barbati),GF (girls-females/fete-femei), MF (males-females/ barbati-femei),BG (boys-girls/baieti-fete), B (boys),G (girls);

planşele care nu prezintă iniţiale se aplică tuturor subiecţilor, indiferent de sex sau vârstă.

Aplicarea testului Testul se aplica in 2 sedinte a cate 10 planse fiecare

(prima serie: 1-10, a doua 11-20) Instructajul: realizarea unei povestii pe marginea

fiecarei imagini (cam 5 minute / imagine); povestirea să cuprinda ce s-a întâmplat înainte de momentul prezentat în imagine, ce se întâmplă acum şi cum se va termina; accentul sa fie pe ceea ce simte şi gândeşte personajul din imagine.

In general examinatorul nu are voie sa intervina, cu exceptia unor intrebari de genul: ‘ce s-a întâmplat înainte’, ‘dar dupa’, ‘nu aţi spus cum se va termina’;

Nu este recomandat să se prezinte testul ca pe o probă de imaginaţie, ca poate inhiba subiectul;

Aplicarea testului

Faza de ancheta: are sopul de a elimina eventualele neclarităţi sau confuzii narative si de a depista prin intrebari sursele povestirilor: experienţa de viaţă, fantezia, producţii literare sau artistice etc.;

Unii autori propun ancheta: dupa ultima povestire (plansa 20), pe parcursul testării uneori ‘ancheta’ este sacrificată din motive de

timp.

Interpretarea T.A.T. Inregistrarea datelor: examinatorul

trebuie să noteze cât mai fidel posibil povestirile subiectulul pe foaia de protocol, inclusiv stilul de verbalizare sau particularităţile discursive ale subiectului (reveniri, poticniri, ezitări, lapsusuri etc.).

Interpretarea T.A.T.

Interpretarea are în vedere două dimensiuni: Interpretarea conţinutului - se referă la conţinutul

propriu-zis al povestirilor: personaje, ambiantă, acţiuni, emoţii ale personajelor, teme, deznodăminte, simboluri etc. Naratiunea poate implica perceptia de sine si a lumii, lumea fanteziei, aspecte inconstiente, negate ale personalitatii, o forma metaforica a unor conflicte interne in care personajele sunt sub-identiatile personalitatii subiectului etc.; cea mal dificilă sarcină a interpretului este de a afla care dintre aceste variante este valabilă din povestirile individului.

Analiza formală – vizează cadrul formal al povestirilor: nivelul de conceptualizare, coerenţa discursului, particularităţi ale limbajului, fineţea analizei psihologice, tonul afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul de implicare in sarcina, etc.

Interpretarea continutului T.A.T.

Diverşi autori (Stein, 1955; Rapaport et.al, 1974; Piotrowski, 1950 dupa Dumitrascu 2005) au încercat să evidenţieze unele principii generale de analiză T.A.T., care sa asigure o anumita coerenta:

Principiul proiecţiei: oamenii îşi dezvăluie personalitatea vorbind despre alţii, atunci când structureaza o situatie nestructurată;

Principiul realismului narativ: personajele, situaţiile si problemele din naraţiunile subiectului sunt cele din viata de zi cu zi a subiectului; dupa alti autori problema ‘realitatii’ e mai complicata: nu stim daca subiectul se transpune real sau imaginar in personajele si actiunile povestii;

Interpretarea continutului T.A.T.

Principiul structurii: orice acţiune, emoţie, trăsătură sau motivaţie a personajelor din povestiri căpătă un sens întreg numai privită în contextul întregii povestiri sau a mai multor povestiri;

Principiul repetiţiei (al frecvenţei): cu cât o anumită trăsătură, emoţie, motivaţie, acţiune sau temă apare mai des cu atât este mai importantă şi definitorie pentru subiect şi posibil de a se manifesta in comportamentul observabil;

Principiul intensităţii afective: cu cât o anumită temă din povestirile T.A. T. suscită emoţii mai puternice din partea subiectului, cu atât tema respectivă îl caracterizează mai bine.

Paşii de interpretare 1. Identificarea personajului principal – ‘eroul’ din

fiecare povestire: are o semnificatie particulara, fiind personajul cu care subiectul se identifica cel mai mult; de obicei are acelaşi sex şi/ sau vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna.

2. Identificarea dorinţelor, trebuintelor, aspiratiilor eroului

3. Analiza interactiunii dintre Erou şi mediu 4. Sinteza concluziilor partiale care derivă din această

analiză, pentru fiecare poveste;5. Sinteza datelor – descriere a personalităţii subiectului

pe baza concluziilor desprinse din fiecare poveste cu accent pe: teme frecvente, trăsături frecvent atribuite Eroului, emoţii si comportamente dominante, deznodăminte; in plus sunt relevante povestirile foarte investite afectiv (reiese si din reactiile emotionale la planse) sau cu o temă neobişnuită pentru planşa respectivă.

Analiza formală Analiza formala - se refera la limbajul

în care sunt elaborate naratiunile: coerenţa, concizia, bogăţia detaliilor, realismul, stilul, tendinţele descriptive;

Evidentiaza particularităţi precum: inteligenţa, claritatea gândirii, aptitudinile verbale, creativitaea, intuiţia psihologică, simţul realităţii.

Avantaje si limite ale T.A.T.T.A.T. este unul dintre cele mai sofisticate instrumente

diagnostice şi unul dintre cele mai răspândite în practica psihologica atât în Europa, cât şi în America; se bucura de o popularitate comparabila cu Rorschach.

Avantaje: Ofera informaţii despre diversele paliere ale personalităţii

- stil cognitiv, complexitatea gândirii, sfera afectivă şi motivaţională, relaţii interpersonale;

Are aplicabilitate larga, atât în clinică, cât şi în afara ei (ex. mediul educational - evaluarea nevoii de reusita scolara);

Exista o varianta pentru copii C.A.T. (Children Apperception Test) care foloseste poze cu animale (Bellak & Sorel), si o versiune pentru varsta a treia S.A.T. (Bellak & Bellak).

Dezavantaje: Necesită un timp mai mare de învăţare si expertiza in

utilizarea lui; Necesita un timp mai mare de aplicare si interpretare.

Testul petelor de cerneală (Rorschach)

Autorul testului - psihiatrul elveţian Hermann Rorschach (1884-1922) porneste elaborarea testului de la un joc de societate celebru în epoca, jocul Blotto: consta în asocierea liberă în faţa unor imagini formate prin plierea unei foi peste nişte pete de cerneală; jucatorii trebuiau sa spuna ce vad;

Rorschach dorea un instrument prin care să poată discrimina schizofrenia de alte tulburări mentale şi de subiecţii normali; intre 1916-1920 a elaborat şi testat o serie de astfel de pete de cerneală pe pacienţii lui şi a descoperit ca schizofrenii reacţionau diferit de ceilalţi pacienţi si ca metoda releva o serie de caracteristici psihologice şi la subiecţii normali.

Istoric Autorul publica descoperirile sale in ‘Psihodiagnostic’ –

vehement criticata de comunitatea stiintifica a vremii, dar moare la 37 de ani; sansa testului este data de utilizarea sa de catre colegii sai;

Ajuns in America testul capata o amploare fara precedent in istoria testelor; dezvoltarea sa a fost influenţata de teoriile psihanalitice la moda si de apariţia conceptului de “tehnica proiectivă” lansat de L. Frank.

Tehnica “petelor de cerneala” a proliferat într-o gamă impresionantă de şcoli de scorare şi interpretare; s-au desfasurat numeroase studii, experimente, cercetari, s-au scris tratate, articole.

In prezent se foloseste “Sistemul Comprehensiv”, un sistem standard de scorare si interpretare a autorului american John Exner Jr. care a reuşit să dea testului o bază empirică solidă.

Natura testului Rorschach Testul constă în 10 pete de cerneală simetrice - 5

policrome şi 5 alb-negru - care sunt rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pată de cerneală;

Autorul a selectionat aceste pete din multe altele după anumite criterii empirice (“Psihodiagnostic”) cum ar fi: simetria; unele sunt compacte, altele dispersate; criteriul culorii; efectul de clar-obscur al petelor; gradul diferit de ambiguitate;

Testul este o sarcină perceptivă nestructurata (nu o proba de imaginatie) la care se cere subiectului să spună ce ar putea fi la fiecare planşă; proba implica un proces de interpretare a situatiei-stimul (‘Formdeutung’);

Principiul Rorschach: “Ajunge să oferim percepţiei un cadru suficient de ambiguu de exprimare pentru a ne releva interioritatea”

Aplicarea RorschachMateriale necesare: cele 10 planse, cateva foi A4 si

aşa-numita foaie de locaţie, folosită în faza de anchetă pentru localizarea răspunsurilor pe planşă;

Pozitia examinator-subiect indicată este de a sta unul langa altul: reducerea efectelor indicilor nedoriţi, nonverbali prin care examinatorul poate influenta subiectul; examinatorul poate sa vada mult mai bine zonele planşelor indicate de către subiect;

Prezentarea testului şi instructajul: “O să vă arăt nişte pete de cerneală si o să vreau să-mi spuneţi ce ar putea fi acolo”; dupa caz se poate preciza ca testul furnizează informatii privind personalitatea;

“Ce ar putea fi aici?”; este singura instrucţiune permisa, dupa care nu mai trebuie adăugat nimic; plansa se da in mana subiectului, care dupa caz o poate pune pe masa; daca subiectul ii schimba se noteaza acest lucru.

Aplicarea Rorschach Faza de răspuns este prima etapa a aplicarii testului: se

noteaza cuvant cu cuvant tot ce spune subiectul, pastrand o atitudine neutra; raspunsurile care nu sunt notate fidel nu pot fi codificate; inregistrarea se face pe o foaie A4 impartita in 2 coloane: in stanga se trec verbalizarile din faza de raspuns, iar in dreapta explicatiile din faza de ancheta.

Exceptii de la regula neinterventiei: (1) subiectul dă doar un răspuns la planşa 1 şi o inapoiaza; i se spune: “Ar mai putea fi şi altceva? Nu vă grăbiţi, avem tot timpul”; daca la final protocolul are mai putin de 14 raspunsuri se re-aplica testul cerand mai multe respunsuri; (2) subiectul care tinde sa dea mai mult de cinci răspunsuri la o plansa este oprit; (3) subiectului care se blocheaza ‘Nu-mi spune nimic”, “Chiar nu pot da nici un răspuns’ i se cere ferm, cu tact: ‘Mai uite-te, nu este nici o grabă.’

Aplicarea Rorschach

Faza de anchetă - după ce s-au dat toate răspunsurile la cele l0 planse; scopul anchetei este de a clarifica ce a fost perceput în faza de răspuns;

Instructajul anchetei este: “Am terminat cu toate plansele. Acum o să ne mai uităm o dată la ele, eu o să citesc ce aţi spus si vreau să-mi arătaţi cu degetul pe planşă şi să-mi explicati unde ati vazut, ce ati vazut si ce anume din plansa v-a facut sa vedeti acel lucru, aşa încât să pot şi eu să văd ca şi dvs. Intelegeti ?” ;

Esential este ca examinatorul vrea să vadă asa cum vede subiectul;.

Un răspuns este considerat clarificat dacă, în urma anchetei, examinatorul a aflat cele trei componente majore ale scorării:

Locaţia (Unde este?), Determinanţii (Ce îl face să semene cu?) Conţinutul (Ce este?).

Scorarea: limbajul Rorschach Spre deosebire de alte scoli Rorschach, in ‘Sistemul

Comprehensiv’ (Exner) scorarea se face după reguli destul de clar definite;

Regula de bază a scorării este ca nu se scorează decât ceea ce este explicit sau implicit exprimat de către subiect;

Fiecare răspuns dat de subiect va fi codificat după anumite criterii astfel încât răspunsurile brute vor fi transformate într-un sir de semne – un fel de limbaj stenografic sau un limbaj special Rorschach;

Schema de scorare a raspunsurilor include 6 categorii posibile de scorare ale unui raspuns: locatia, determinantul, calitatea formala (FQ), continutul, banalitatea, scorurile speciale; Unele dintre aceste criterii de scorare sunt obligatorii pentru orice răspuns (Locaţia, Determinantul şi Conţinutul); celelalte nu sunt valabile decat pentru anumite răspunsuri.

Categoriile de scorare şi semnificaţia

lor 1. Locaţia: se referă la zona din planşă pe care o ocupă

răspunsul subiectului; ofera informatii despre strategiile cognitive utilizate de subiect în rezolvarea de probleme; scorurile posibile sunt 4: W(global), D(detaliu major), Dd(detaliu inedit), S (zonă albă).

2. Determinantul: se referă la caracteristicile petei de cerneală pe care subiectul le-a folosit atunci când a dat un răspuns: forma (F), culoarea (C), culoarea acromalică (C’), mişcarea (M, FM, m), nuanţele (T,V, Y), tridimensionalitatea (FD), simetria (Fr) şi combinaţii ale lor; oferă informaţii în special despre latura afectiv-motivaţională.

3. Calitatea formală (FQ): se referă la acuitate a percepţiei; se noteaza ,,+” formă adecvată, ,,-” formă inadecvată; ofera informaţii despre simtul realitatii.

Categoriile de scorare şi semnificaţia lor

4. Conţinutul: indică în ce categorie semantică se încadrează răspunsul subiectului; se foloseste o lista de 19 conţinuturi care apar cel mai frecvent în răspunsurile subiecţilor; ofera informaţii despre imaginea de sine şi relaţiile interpersonale.

5. Banalitatea: se referă la acele răspunsuri care apar foarte des la subiecţii testaţi; exista un singur scor – P (popular) care arata cat de convenţional gândeşte individul în situaţii simple, bine structurate.

6. Scorurile speciale: semnalează caracteristici ale răspunsului care nu pot fi surprinse de celelalte scoruri; sunt incluse scoruri care indica distorsiuni de la nivelul construcţiei răspunsului - ‘combinatii incongruente’, ‘combinatii fabulate’, ‘contaminare’ - si scoruri speciale pentru ‘ miscare cooperanta’, ‘miscare agresiva’, ‘raspuns morbid’, ‘raspuns abstract’.

Criterii de interpretare a RorschachA) Variabilele-cheie: scorurile L- ‘lambda’ şi EB- ‘tipul de

rezonanta intima’ ne dau informaţii în lumina carora trebuie analizate cele patru clustere.

Lambda - ne arată dacă subiectul tinde sa inteleaga lumea dintr-un cadru ingust de referinţă, simplificand excesiv situatiile cu care se confruntă;

EB - indica stilul de adaptare al subiectului / ‘tipul de rezonanţă intimă’ - arată dacă subiectul este orientat mai mult spre lumea interioară, lumea externă sau ambele.

B) Clusterul cognitiv - in linii mari, arată efortul depus de subiect si complexitatea operaţiilor mentale desfăşurate în rezolvarea de probleme, cât de bun este contactul cu realitatea sau dacă exista distorsiuni serioase la nivelul gândirii.

C) Clusterul afectivitate – ne da informaţii despre controlul emoţional, implicarea afectivă şi stresul resimtit pe plan afectiv.

Criterii de interpretare a Rorschach

D) Clusterul imaginii de sine – ne dă informaţii despre modul în care subiectul se percepe pe sine, inclusiv despre obsesiile sau fantasmele care invadeaza imaginea de sine.

E) Clusterul interpersonal – se referă la natura si calitatea relaţiilor interpersonale ale subictului.

F) Interpretarea finală – reuneste informatiile desprinse din analiza clusterelor si variabilelor-cheie si le integreaza intr-un tablou final privind: stilurile de conduită, modul de a gândi si de a reacţiona, dimensiunea emoţională, stilul lui de percepţie a celorlalţi şi de relaţionare cu ei.

Avantaje şi limite ale testului

Rorschach Avantaje: Dintre toate testele proiective, Rorschach-ul se pare ca merita cel

mai mult termenul de ‘test’: ‘Sistemul Comprehensiv’ ofera o tehnica standardizată la nivelul aplicării, scorării si interpretării unui test obiectiv; sistemul conferă o anumită validitate şi siguranţă scorării şi interpretarii;

Testul măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale personalitatii subiectului si ofera un tablou integrat al personalitatii, nu divizat ca multe alte teste;

Are aplicabilitate larga intrucat masoara de la stiluri şi abilităţi cognitive până la stiluri afectiv-temperamentale şi interpersonale.

Dezavantaje: Necesită un timp mare de învăţare pentru a putea fi utilă în

practica evaluării personalităţii. Este consumatoare de timp: aplicarea dureaza in medie 30-45 de

minute, scorarea in jur de 20-30 minute, iar interpretarea in jur de 2 ore.

Poate fi greu aplicabila in conditii limtate de timp sau numar mare de subiecti.

Testul pulsiunilor (Szondi) Leopold Szondi (1893-1986), de formatie medic endocrinolog, a

fost unul dintre cei mai originali gânditori din domeniul psihiatriei şi psihopatologiei, dar unul dintre cei mai puţin menţionaţi în manuale.

Baza conceptuala: “Analiza destinului”

(Schicksalsanalyse) – introduce noţiunea de ‘destin’ în cadrul ştiinţelor umane şi medicale.

Analiza destinului

Dupa Szondi destinul este: “un sir de alegeri fundamentale pe care le face individul şi

care îi marchează viata in principalele ei domenii: in iubire, prietenie, profesie, boală şi moarte” (Dumitrascu 2005);

Alegerile care conturează profilul destinului se supun unei determinari familiale – o mostenire ereditara care impinge persoana sa faca inconstient anumite alegeri; ca şi cum tendintele strămoşilor lui ar continua să se manifeste si ii dirijeaza viata.

Predispozitiile genetice familiale sunt denumite ‘inconstient familial’ (Szondi) – situat la un nivel intermediar intre ‘inconstientul colectiv’ postulat de Jung şi ‘inconstientul personal’ descris de Freud.

Teoria sa face un salt de la ‘destin’ la ‘genele familiale’ si rolul genelor latente recesive asupra reactiilor psihologice; urmeaza un alt salt, de la ‘gena’ la ‘pulsiune’: genele se manifestă în viaţa subiectului prin anumite pulsiuni a căror interacţiune asigură dinamismul psihic individual.

Teoria pulsiunilor a lui Szondi

‘Stiinta destinului’ a lui Szondi s-a transformat intr-o ‘teorie a pulsiunilor’:

Conceptul de ‘pulsiune’ este apropiat de cel de ‘trebuinta’ a lui Freud;

Pulsiunea - este un concept definit de o serie de trebuinţe care prezintă următoarele patru caracteristici:

Sursa - dezechilibrul homeostatic din organism care duce la apariţia unei trebuinţe;

Tensiune - intensitatea pulsiunii, forţa cu care ea acţionează din interior;

Scopul - care este satisfacerea pulsiunii; Obiectul - reprezentat de acele obiecte din realitate prin

care pulsiunea se poate satisface.

Teoria pulsiunilor a lui Szondi Spre deosebire de Freud, care spunea că nu se poate

cunoaşte numărul pulsiunilor, Szondi afirma că ele sunt în număr de patru, fiecare fiind compusă din doi factori pulsionali complementari.

Acest sistem pulsional descris de Szondi este considerat general uman, iar in functie de incarcatura genetica / familiala pulsiunile se manifestă în mod diferenţiat de la om la om.

Manifestarea intensă a unei pulsiuni nu duce neapărat la dezadaptare!

Libertatea individului şi asumarea propriului destin constă în capacitatea lui

de a-şi conştientiza şi regla o anumită dispoziţie pulsională periculoasă.

Sistemul pulsional Szondi1. Pulsiunea Sexuală - energia investită

în activităţile sexuale şi agresive: Factorul h (iniţiala de la homosexualitate) -

conturează latura feminină, tandră a sexualităţii;

Factorul s (de la sadism) - se referă la latura masculină, dură a sexualităţii.

2. Pulsiunea Paroxismală - energia prin care reactionam afectiv sau prin care ne controlăm exprimarea emotiilor:

Factorul e (de la epilepsie) - se referă la tendinţa de descărcare bruscă a energiei afective;

Factorul hy (de la isterie) - se referă la dorinţa de exhibiţionism.

Sistemul pulsional Szondi3. Pulsiunea de Contact – energia investită

relaţia cu obiectele lumii (de căutare, de păstrare, de ataşament):

Factorul d (de la depresie) – indică nevoia de căutare şi de păstrare a obiectelor din mediu;

Factorul m (de la manie) - se referă la nevoia de a obţine plăcere din aceste obiecte.

4. Pulsiunea Eului – energia depusă de subiect pentru a regla şi a controla celelalte trei pulsiuni, încât să se asigure un echilibru între satisfacerea lor şi supravieţuirea organismului:

Factorul k (de la catatonie) - nevoia de organizare a Eului ca entitate distinctă de mediu;

Factorul p (de la paranoia) - nevoia de fuziune a Eului cu lumea.

Natura si materialul testului Szondi

Materialul testului: 48 de fotografii de bolnavi mental, alese din multe altele, in baza unor cercetări empirice (inclusiv genealogice); fiecare boală reprezinta câte un factor pulsional; majoritatea feţelor provin dintr-un atlas de psihiatrie din secolul al XIX-lea, al lui Wilhelm Weygandt, plus cateva figuri de criminali sadici si altele ale unor pacienti a lui Szondi.

Szondi alege figurile unor bolnavi mental considerand ca nebunia este o forma extremă şi maladivă de manifestare a genelor pulsionale, iar oamenii au tendinţa de reacţiona afectiv puternic la alti oameni care prezintă acelasi tip de încărcătură pulsională.

Cela 48 de fotografii ale testului sunt repartizate în sase serii echivalente de câte opt fotografii.

Sarcina subiectul este sa aleagă dintre fotografii pe cele care îi plac cel mai mult şi cele care îi displac cel mai mult

Aplicare şi inregistrarea datelor Pe spatele fiecarei fotografii apare:

Numarul seriei simbolizat printr-o cifră romană (I,II,III,IV,V,VI); Locul fotografiei în seria respectivă notat cu o cifră arabă (de

la 1 la 8); Initiala - h (homosexualitate), s (sadism), e (epilepsie), hy

(isterie), k (catatonie), p (paranoia), d (depresie) sau m (manie) - indicand factorul la care se referă poza respectivă, adica tipul de boală mentală pe care o reprezintă.

Aplicare: Se pun în faţa subiectului cele opt fotografii din prima serie, pe

doua randuri de cate patru; Se solicita alegerea a 2 = simpatice si 2 = antipatice Fotografiile alese de subiect sunt scoase din rand si puse

deoprate cu fata in jos; se noteaza intr-un tabel in dreptul primei serii la ‘alegeri simpatice’ si ‘alegeri antipatice’ initialele de pe spate (ex.d, h)

Din cele 4 fotografii ramase se mai aleg inca două fotografii de persoane antipatice

Alegerile se noteaza tot la prima serie la ‘alegeri antipatice 2’. La fel se procedeaza pentru toate cele 6 serii de fotografii.

Aplicare şi inregistrarea datelor

ASOCIAŢIA FACTORIALA - este ultima fază de aplicare a testului, cu titlu facultativ; prezintă o utilitate clinică de sine stătătoare;

Sere subiectului să asocieze liber la unele fotografii alese de el ca plăcute sau neplăcute; se prezintă subiectului simultan toate fotografiile alese ca simpatice (2x6=12) si i se cere să alegă dintre ele patru cele mai simpatice; se face acelasi lucru cu grupul fotografiilor antipatice; aceste 4+4=8 fotografii se prezinta subiectului pe rand si i se cere să spună câteva lucruri despre individul respectiv: ce îi sugerează figura lui? Ce fel de om este? etc.; se obţin astfel informaţii proiective utile pentru corelarea cu profilul pulsional al subiectului şi elaborarea unei imagini mai concrete.

Observatie: Pentru a pune un diagnostic sau a avea o imagine consistentă despre personalitatea subiectului, testul trebuie aplicat de cel puţin şase ori; se recomandă să avem zece profile ale subiectului, testat la intervale de minimum 24 de ore.

Principii generale de codificare si interpretare

Fiecare reacţie din profilele pulsionale este codificată cu unul dintre următoarele patru semne:

Reacţia pozitivă (+) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe alegeri simpatice si maximum una antipatică (2/0, 2/1 ,3/0, 3/1, 4/0, 4/1, 5/0, 5/1, 6/0); reactia pozitiva indica o identificare constienta sau inconstienta cu structura motivationala corespunzatoare acelui factor;

Reacţia negativă (-) - se notează cu ‘+’ reacţia în care exista 2 sau mai multe alegeri antipatice si maximum una simpatică (0/2, 1/2, 0/3, 1/3, 0/4, 1/4, 0/5, 1/5, 0/6); reactia negativa indica existenta unei atitudini negative, refuzul identificarii cu pulsiunea acelui factor care tinde sa se exprime în comportament într-o formă modificată sau disimulată.

Reacţia ambivalentă (±) – se notează cu ‘±’ reacţia în care subiectul a ales minimum două fotografii ale unui factor ca simpatice si minimum două ca antipatice (2/2, 2/3, 2/4, 3/3, 3/2, 4/2); reacţiile ambivalente exprimă un conflict intre acceptarea si refuzul simutan al acelei trebuinte; reactiile ambivalente sunt factori simptomatici subiectivi.

Reacţia nulă (0) - se notează cu ‘0’ reacţie în care apare maximum o alegere simpatică si maximum o alegere antipatică (0/0, 0/1, 1/0, 1/1); reacţia nulă arată că nu există momentan o tensiune dinamică în trebuinţa respectivă; reactiile nule sunt factori simptomatici obiectivi, observabili comportamental, fie normal, fie patologic.

Interpretarea celor 8 factori pulsionali

In interpretarea unui profil Szondi se analizeaza: Reactiile tensionate - apar atunci cand subiectul

alege cel putin patru fotografii in aceeasi directie (se notează câte un ‘!’ unde avem 4 alegeri, ‘!!’ la 5 si ‘!!!’ la 6 alegeri in aceeasi directie) ; factorii incarcati indica trebuintele cele mai puternice care nu isi pot descarca energia fie din cauza extremei lor intensitati, fie existenta unor bariere interne sau externe;

Reactiile ambivalente Reactiile nule Pozitia si tensiunea factorilor din fiecare vector Combinatiile factoriale pentru fiecare vector in

parte.

Elaborarea profilelor pulsionale Profil de fatada – in care intra alegerile,

personele cele mai placute si primele respingeri, cele mai antipatice; profilul pulsional de faţadă prezintă reacţiile cele mai actuale care îi determină conduita.

Profil complementar experimental sau de culise - in care intra a doua transa de respingeri, iar pentru persoanele simpatice se iau ultimele 2 poze ramase in fiecare serie; profilul de culise arată tendinţele latente ale subiectului, care în anumite circumstanţe se pot actualiza.

Avantaje şi limite ale testului SzondiAvantaje: Testarea consuma putin timp, la fel si codificarea reactiilor; Poate oferi, la un nivel minimal al interpretarii, o orientare

rapidă în problematica subiectului; psihologul poate depista rapid disconfortul produs de tensiunea unor trebuinţe nesatisfăcute;

Ca tehnica non-verbala este accesibila copiilor sau persoanelor cu un nivel redus de instruire;

Testul este mai putin vulnerabil la incercarile subiectului de a trisa, fiind o sarcina putin transparenta pentru subiect.

Dezavantaje: Necesită un timp destul de mare de practică pentru a putea

elabora o interpretare complexa despre personalitatea subiectului;

Dificultatea de a face trecerea de la semnificatia de baza a reacţiilor pulsionale la anumite trăsături de personalitate sau comportamente; sunt dificil de corelat reacţiile factoriale şi vectoriale intre ele pentru a oferi o imagine unitară şi dinamică a structurii subiectului.

Interpretarea generala factorilor pulsionali

Vectorul Sexual (S): indica intensitatea trebuinţelor sale erotice şi agresive, tipul predominant de identificare psiho-sexuală (feminin sau masculin), dar şi capacitatea de sublimare sau socializare a libidoului; factorul h reflectă trebuinţa de tandreţe şi de erotism, investirea senzuală a propriului corp şi a relaţiilor interpersonale; factorul s măsoară nevoia de activism fizic, de dominare şi de manipulare activă a obiectelor din mediu.

Vectorul Paroxismal (P): indică gradul de labilitate sau de rigiditate a cenzurilor afective, modul în care subiectul işi controlează manifestările emoţionale; factorul e ne arată în ce măsură individul doreşte să-şi controleze afectele ”dure”, furia, iritabilitatea sau irascibilitatea şi să adopte o conduită etică şi de intr-ajutorare; factorul hy reflecta intensitatea cenzurii “morale”, controlul exprimării emoţiilor mai “moi”, neagresive, a afectelor tandre.

Interpretarea generala factorilor pulsionali

Vectorul Eului (Sch): ne arată forţa Eului, gradul de complexitate a mecanismelor de apărare, cat de mult doreşte subiectul să-şi integreze şi conştientizeze trebuintele şi conflictele interioare, deci controlul general; arată cum este integrata acţiunea celorlalti vectori pulsionali într-un sistem; psihopatologie, tulburarile din vectorul Sch duc la apariţia celei mai grave patologii mentale, schizofrenia; factorul k reprezinta tendinta organismului de a se diferentia faţă de ambianţă, de fi independent de ea; factorul p reflectă tendinţa inversă, de fuziune afectivă cu mediul, de anulare a distinctiei subiect-obiect care sa permita satisfacerea (mai mult sau mai puţin socializată) a tendintelor pulsionale.

Vectorul de Contact (C): arata cât de stabile şi de satisfăcătoare sunt relaţiile obiectuale individului şi dacă este predispus la tulburări ale dispoziţiei; factorul d se referă la trebuinţa de cautare în mediu a obiectelor care să fie investite afectiv; factorul m se refera la tendinţa de a se acroşa de aceste obiecte în scopul obţinerii de satisfacţii orale.

Observatie: In interpretare ideea centrală este că toţi factorii pulsionali reprezinta niste trebuinte fundamentale ale oricărui individ si că oamenii se deosebesc între ei prin tensiunea sau modul de manifestare a acestora.

Probleme speciale în evaluarea proiectivă

Cea mai eficienta utilizare este in cadrul unei baterii de testare compusa din teste ‘obiective’ si ‘proiective’: numai aplicarea unei baterii face posibila completarea reciprocă sau amendarea unor caracteristici care reies dintr-o probă sau alta (ex. testul Rorschach pune indirect in evidenta si capacitatile intelectuale; dar, un individ anxios, inhibat poate da raspunsuri sarace, limitate; testarea inteligentei lui ne indica nivelul intelectual).

Bateria de tehnici proiective: Fiecare tehnică proiectivă are în vizor, măsoară preponderent anumite

aspecte ale personalităţii, (chiar dacă se afirmă că unele dintre ele - cum ar fi Rorschach şi T.A.T.- tind să surprindă personalitatea de ansamblu a subiectului);

Există caracteristici pe care un test le măsoară direct şi altele pe care le evaluează mai degraba indirect (ex. din testul Szondi putem afla informaţii despre tendinţele creative ale subiectului, dar ele pot fi evaluate mai direct prin Rorschach şi T.A.T. ).

Alegerea optimă a testelor se face in functie de SCOPUL evaluarii.

Subiectul trebuie pus într-o varietate de situaţii pentru a putea desprinde ceea ce este pervaziv, fundamental sau patologic în

personalitatea lui (Schafer, 1985)

Precauţii in utilizarea tehnicilor

proiective Relatia de testare - s-a dovedit ca in unele situatii si in

special la unele teste, relatia examinator - examinat poate afecta decisiv performanta, raspunsurile subiectului si implicit interpretarile psihologului:

Relatiile de familiaritate – subiectii au dat raspunsuri diferite la teste ca Rorschach, T.A.T., cu fluiditate si productivitate mai mare a raspunsurilor, teme mai fantastice sau bizare, inclusiv agresive si sexuale, datorate unei cenzuri mai scazute fata de alte contexte in care s-ar fi instalat cenzura;

Relatiile in care subiectul este inhibat sau insuficient pregatit pentru situatia de examinare pot duce la o productivitate ‘proiectiva’ mai slaba; pot da impresia unor persoane mai sarace in idei si cu o functionare psihologica mai simpla decat in realitate.

Examinatorul trebuie sa fie constient ca relatia cu subiectul poate produce niste efecte speciale asupra acestuia la testele proiective, mai mult decat la cele ‘obiective’;

Examinatorul trebuie sa sesizeze reactia si atitudinea subiectului fata de el si testele pe care le foloseste; ea poate explica o serie de fenomene care apar in rezultatele la teste.

Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective

Interpretarea si integrarea datelor - rezultate din probele proiective este mai dificila. Necesita o buna cunoastere a:

naturii testului, principiilor teoretice de la care pleaca - conceptia psihologica despre om

si functionarea acestuia care fundamenteaza proba si propriul limbaj pe care il foloseste,

principiilor de functionare - reguli şi proceduri de aplicare, scorare şi interpretare;I

In plus se cer cunoştinţe solide privind conceptele psihanalitice, psihopatologie, psihologia personalitatii şi psihodiagnostic.

Exemple: Validitatea, utilitatea interpretarii depinde pe langa valoarea testului si de

modul in care psihologul intelege ce masoara testul (ex. daca un subiect obtine la Szondi o tensiune crescuta la factorul hy-isterie, nu inseamna automat ca avem de-a face cu un isteric);

Limbajul supra-specializat intalnit adesea trebuie inteles si decriptat (ex. Szondi configuratia h-s- este interpretata de autor drept ‘sexualitate total umanizata; eros celest; irealitate’ ceea ce inseamna: ‘subiectul e capabil sa-si investeasca dorinta de tandrete si de agresivitate in activitati simbolice sau abstracte si sa obtina o satisfactie sublimata, renuntand la descarcarea acestor pulsiuni; puternica tendinta de intelectualizare, mai putin preocupati de realitatea concreta, mai mult de lumea ideilor’);

Precauţii in utilizarea tehnicilor proiective

Selectarea ipotezelor plauzibile tine de familiarizarea cu testul, pregatirea psihologului si de modul in care acesta poate intelege contextul de viata al subiectului.

Interpretarea se face intotdeauna in contextul altor informatii obtinute prin interviu, anamneza, observatii, alte teste.