Proiecte cu finanţări nerambursabile 2

9
Anton Albertico Mihai Administraţie si Finanţe Publice Europene FIBAS Proiecte cu finanţări nerambursabile I.Infiintarea unei statii de epurare a apei uzate Prezentarea solicitantului Prima idea de afacere pentru implementarea careia com putea accesa fonduri de finantare nerambursabile in perioada 2007-2013, este infiintarea unei statii de epurare a apei uzate din judetul Iasi. Prezentarea problemei abordate Succesul acestei idei poate fi asigurat in opinia mea datorita urmatoarelor circumstante:in judetul Iasi se constata o insuficienţa facilităţilor de epurare a apei uzate; accesul scăzut al populaţiei din mediul rural la reţeaua publică de alimentare cu apă si calitatea precară a apei potabile. Prezentarea fondului accesat pentru finanţarea proiectului Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) este strâns corelat cu obiectivele naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare (PND) elaborat pentru perioada 2007-2013 şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile, practicile şi obiectivele urmărite la nivelul Uniunii Europene. Obiectivul acestui program consta in reducerea decalajului existent intre Uniunea Europeana si Romania cu privire la infrastructura de mediu atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ. Aceasta ar trebui sa se concretizeze in servicii publice eficiente, cu luarea in considerare a principiului 1

Transcript of Proiecte cu finanţări nerambursabile 2

Page 1: Proiecte  cu finanţări nerambursabile 2

Anton Albertico MihaiAdministraţie si Finanţe Publice EuropeneFIBAS

Proiecte cu finanţări nerambursabile

I.Infiintarea unei statii de epurare a apei uzatePrezentarea solicitantului

Prima idea de afacere pentru implementarea careia com putea accesa fonduri de finantare

nerambursabile in perioada 2007-2013, este infiintarea unei statii de epurare a apei uzate din

judetul Iasi.

Prezentarea problemei abordate

Succesul acestei idei poate fi asigurat in opinia mea datorita urmatoarelor circumstante:in

judetul Iasi se constata o insuficienţa facilităţilor de epurare a apei uzate; accesul scăzut al

populaţiei din mediul rural la reţeaua publică de alimentare cu apă si calitatea precară a apei

potabile.

Prezentarea fondului accesat pentru finanţarea proiectului

Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) este strâns corelat cu obiectivele

naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare (PND) elaborat pentru perioada

2007-2013 şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile,

practicile şi obiectivele urmărite la nivelul Uniunii Europene.

Obiectivul acestui program consta in reducerea decalajului existent intre Uniunea

Europeana si Romania cu privire la infrastructura de mediu atat din punct de vedere cantitativ cat

si calitativ. Aceasta ar trebui sa se concretizeze in servicii publice eficiente, cu luarea in

considerare a principiului dezvoltarii durabile si a principiului "poluatorul plateste".

POS Mediu contine 5 axe prioritare corespunzatoare fiecarui sector de mediu finantat

prin program si o axa prioritara de asistenta tehnica destinata sprijinirii AM POS Mediu /

Organismelor Intermediare în managementul programului. Astfel, sunt finantate proiecte pentru

sectoarele apa/apa uzata, managementul deseurilor/reabilitarea terenurilor poluate istoric,

termoficare, protectia naturii, protectia împotriva inundatiilor si reducerea eroziunii costiere.

Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt: a) Imbunatatirea calitatii si a accesului la

infrastructura de apa si apa uzata, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apa si canalizare in

majoritatea zonelor urbane pana in 2015 si stabilirea structurilor regionale eficiente pentru

managementul serviciilor de apa/apa uzata; b)Dezvoltarea sistemelor durabile de management al

deseurilor prin imbunatatirea managementului deseurilor si reducerea numarului de zone poluate

istoric in minimum 30 de judete pana in 2015; c) Reducerea impactului negativ asupra mediului

si diminuarea schimbarilor climatice cauzate de sistemele de incalzire urbana in cele mai poluate

1

Page 2: Proiecte  cu finanţări nerambursabile 2

localitati pana in 2015; d) Protectia si imbunatatirea biodiversitatii si a patrimoniului natural prin

sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea retelei Natura 2000; e)

Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populatiei, prin

implementarea masurilor preventive in cele mai vulnerabile zone pana in 2015.

Ideea mea de afaceri, si anume infiintarea unei statii de epurare in judetul Iasi, poate fi incadrata

in Axa I a programului: “ Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata”.

Fondurile alocate sectorului de mediu pentru perioada 2007-2013 se ridica la

peste 5,6 miliarde Euro. Aceasta finantare provine din doua fonduri ale Uniunii Europene –

Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR) si Fondul de Coeziune (FC). Strategia si

distributia acestor fonduri pe sectoare de mediu este realizata în cadrul Programului Operational

Sectorial de Mediu (POS Mediu).

Axa Prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată ” are ca

obiective : a) asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile, b) asigurarea calităţii

corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane ;c) imbunătăţirea calităţii cursurilor

de apă; d) imbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de epurare

a apelor uzate; e) crearea de structuri inovatoare şi eficiente de management al apei. Această

prioritate pentru care s-au alocat 3.3 miliarde Euro, din care grant UE 2.8 miliarde Euro, va fi

finanţată din Fondul de Coeziune.

Activităţile principale care se doresc a fi realizate în cadrul proiectului

Activitatile care se doresc a fi realizate in cadrul proiectului de infiintare a unei statii de

epurare a apei uzate sunt urmatoarele: constructia propriu-zisa a unei statii de epurare a apelor

uzate din judetul Iasi, achizitionarea instalatiilor mecanico-biologice si termice necesare pentru

tratarea apelor.

Categoriile de cheltuieli menţionate în Anexa nr. 1, punctele 1 – 9 sunt eligibile dacă sunt

efectuate în scopul realizării următoarelor activităţi: a) lucrări pentru construcţia, reabilitarea,

extinderea, modernizarea staţiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de apă şi a surselor de apă; b)

lucrări pentru construcţia, reabilitarea, extinderea, modernizarea aducţiunilor, reţelei de

alimentare şi distribuţie a apei potabile, staţiilor de pompare şi repompare a apei, inclusiv a

branşamentelor amplasate în domeniul public; c) lucrări pentru construcţia, reabilitarea,

extinderea, modernizarea reţelelor de canalizare a apei uzate, staţiilor de pompare, inclusiv a

racordurilor amplasate în domeniul public; d) lucrări pentru construcţia, reabilitarea, extinderea,

modernizarea staţiilor de epurare a apei uzate; e) lucrări pentru construcţia, reabilitarea,

extinderea, modernizarea facilităţilor de tratare şi depozitare temporară a nămolului din staţiile

de epurare a apei uzate; f) lucrări pentru construcţia/reconstrucţia clădirilor conexe; g) lucrări de

2

Page 3: Proiecte  cu finanţări nerambursabile 2

demolare, altele decât cele prevăzute la art. 3 alin. (1), şi lucrări aferente drumurilor publice,

atunci când sunt determinate de investiţii în infrastructura de apă, cu condiţia să fie necesare ca

rezultat imediat al lucrărilor de excavare asupra drumului; h) lucrări de execuţie, reabilitare,

extindere, modernizare a sistemelor de monitorizare complexe, inclusiv măsuri de contorizare a

consumului de apă în reţeaua publică, cercetarea şi evaluarea calităţii şi cantităţii apelor de

suprafaţă şi subterane, inclusiv achiziţia echipamentelor de laborator, a echipamentelor de

detectare a pierderilor, precum şi a echipamentelor de întreţinere a sistemelor sau alte cheltuieli

de aceeaşi natură.

II.Infiintarea unei societati de colectare a deseurilor

Prezentarea solicitantului

Cea de-a doua propunere pentru a pune bazele unei noi afaceri este infiinatarea unei

societati care se va ocupa de colectarea deseurilor municipale şi asimilabile din comerţ, industrie

şi instituţii, deşeuri din construcţii şi demolări şi nămoluri provenite de la staţiile de epurare

orăşeneşti si a deşeurilor de producţie.

Prezentarea problemei abordate

Am ales sa infiintez aceasta firma in judetul Iasi, deoarece in prezent exista doar o firma

care colecteaza deseuri , dar aceasta colecteaza doar deseurile menajere, locuitorii judetului

aruncand celelalte tipuri de deseuri pe unde apuca, ducand astfel la poluarea mediului. Vom avea

success cu acest proiect deoarece vom reusi sa mentinem un oras curat si vom reduce si poluarea

datorata deseurilor aruncate la intamplare.

Prezentarea fondului accesat pentru finanţarea proiectului

Cea de-a doua idee de proiect ce ar putea obtine finantari din fondurile structurale din

perioada 2007-2013, se incadreaza in Axa Prioritară 2 “Dezvoltarea sistemelor de management

integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric” din cadrul Programului

Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu).

Obiectivele aceste axe sunt: a) Creşterea gradului de acoperire a populatiei care beneficiază de

colectarea deseurilor municipale, şi de serviciile de management de calitate corespunzătoare şi la

tarife acceptabile;b) Reducerea cantităţii de deşeuri depozitate;c) Creşterea cantităţii de deşeuri

reciclate şi valorificate; d) Înfiinţarea unor structuri eficiente de management al deşeurilor; e)

Reducerea numărului de situri contaminate istoric.

Această axă prioritară va fi finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională (1,2 miliarde

Euro, din care grant UE aproximativ un miliard Euro).

Activităţile principale care se doresc a fi realizate în cadrul proiectului

Activitatile pe care mi le propun s ale realizez in cadrul acestui proiect sunt :

3

Page 4: Proiecte  cu finanţări nerambursabile 2

achiziţionarea şi instalarea sistemelor de colectare selectivă ;construcţia facilităţilor de sortare,

compostare şi reciclare; achiziţionarea vehiculelor de transport al deşeurilor; construcţia staţiilor

de transfer şi a facilităţilor de eliminare a deşeurilor municipale; construirea unor facilităţi

adecvate pentru deşeurile periculoase (deşeuri medicale, deşeuri provenite din echipamente

electrice şi electronice, etc) şi alte tipuri specifice de deşeuri (deşeuri provenite din construcţii şi

demolări, etc.).

Categoriile de cheltuieli menţionate în Anexa nr. 1, punctele 1 - 9 sunt eligibile dacă sunt

efectuate în scopul realizării: 1.1.activităţilor specifice gestionării deşeurilor municipale: a)

lucrări pentru construcţia, extinderea, reabilitarea sau modernizarea sistemelor de management

integrat al deşeurilor municipale, cum sunt: facilităţi de sortare, transport, reciclare, colectare,

compostare, staţii de transfer, tratare şi eliminare deşeuri, după caz; b) lucrări pentru construcţia

de depozite noi sau extinderea, reabilitarea ori modernizarea de depozite existente, inclusiv

sisteme de colectare a levigatului, măsuri de hidroizolaţie şi sisteme de extracţie a biogazului,

construirea clădirilor conexe dimensionate în conformitate cu normele în vigoare, precum şi alte

lucrări de aceeaşi natură; c) lucrări pentru reabilitarea, închiderea depozitelor de deşeuri vechi şi

încadrarea în mediul natural a depozitelor vechi de deşeuri, inclusiv a sistemelor de colectare şi

tratare a levigatului, a sistemelor de extracţie a biogazului, precum şi alte lucrări de aceeaşi

natură; d) achiziţia şi/sau instalarea echipamentelor şi facilităţilor pentru asigurarea unui sistem

de management integrat al deşeurilor (sortare, transport, reciclare, colectare, compostare, staţii de

transfer, tratare şi eliminare deşeuri); e) achiziţia şi/sau instalarea echipamentelor şi facilităţilor

pentru dotarea şi funcţionarea depozitelor de deşeuri municipale;f) achiziţia şi instalarea

echipamentelor de monitorizare şi de laborator.1.2. Activităţilor privind achiziţia şi/sau instalarea

echipamentelor pentru facilităţile de management a deşeurilor municipale periculoase (deşeuri

medicale, deşeuri electrice şi electronice, alte tipuri de deşeuri municipale periculoase) şi altor

tipuri specifice de deşeuri municipale (deşeuri rezultate în urma construcţiilor şi demolărilor sau

alte deşeuri de aceeaşi natură), inclusiv unităţi tehnologice adecvate, cu condiţia ca acestea să

facă parte din sistemul de management integrat al deşeurilor.

Categoriile de cheltuieli eligibile specifice, conform obiectivelor operaţiunii şi potrivit

prevederilor contractului de finanţare, sunt următoarele:a) Cheltuieli de asistenţă tehnică pentru

îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a beneficiarilor;b) Cheltuieli cu salariile pentru personalul

beneficiarului implicat în managementul operaţiunii , în procent de maximum 0,5% din valoarea

investiţiei de bază, pe baza documentelor justificative, pentru operaţiunile derulate prin POS

„Mediu", în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

4

Page 5: Proiecte  cu finanţări nerambursabile 2

Beneficiarii eligibili

Beneficiarii din cadrul POS Mediu pot fi municipalităţi, asociaţii de municipalităţi,

societăţi deţinuţe de municipalităţi, organizaţii de stat şi ONG-uri.

Beneficiarul va fi responsabil pentru: a) elaborarea cererilor de finanţare pentru furnizarea

asistenţei, inclusiv identificarea, evaluarea şi pregătirea proiectului, inclusiv a planului financiar;

b) pregătirea documentelor contractuale la nivel de proiect; achiziţia de servicii şi lucrări aprobată

în cadrul POS Mediu în conformitate cu legislaţia naţională privind achiziţiile publice; c)

derularea procedurii de achiziţie publică şi semnarea contractelor; d) implementarea adecvată a

proiectului în conformitate cu contractile încheiate cu contractorii selectaţi; e) verificarea şi plata

contractorilor pe baza facturilor aprobate şi verificate; f) existenţa unui sistem separat de

contabilitate a proiectului sau a unui cod contabil separate pentru toate tranzacţiile efectuate; g)

existenţa unui control financiar intern şi unui audit anual independent al organizaţiei; h) păstrarea

dosarelor de proiect pentru a asigura existenţa unei piste de audit corespunzătoare, orientată spre

fluxurile financiare; i) raportarea periodică şi ad-hoc către OI a progresului proiectului; j)

elaborarea şi transmiterea datelor către Organismul Intermediar în scopul monitorizării; k)

asigurarea publicităţii locale şi regionale şi a panourilor de informare pe şantiere, în conformitate

cu regulamentele europene aplicabile şi Planul de Comunicare.Beneficiarii vor fi responsabili

pentru eligibilitatea cheltuielilor propuse şi solicitate spre rambursare în cadrul proiectelor iar pe

perioada implementării proiectelor pentru conformarea cu prevederile contractuale.

BIBLIOGRAFIE

www. finantare .ro/ http://www.mmediu.ro http://www.fonduri-ue.ro

http://www.fonduri-structurale.ro

http://www.posmediu.ro

5