Universitatea de Vest Timişoara

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

MALPRAXISUL ÎN MEDICINĂ

Studenţi: Şerb Diana Ştefania

Simon Adelina Ioana

Seria 02, Grupa 2

TIMIŞOARA 2013

Cuprinsul lucrării:

1. Ce înţelegem prin malpraxis?..............................................................................................................3

2. Care sunt normele încălcate prin săvarsirea actului de malpraxis?.....................................................3

3. Ce fel de obligaţii sunt încalcate prin săvârsirea actului de malpraxis?...............................................4

4. Cine răspunde pentru malpraxis?........................................................................................................5

5. Ce fel de răspundere intervine?..........................................................................................................5

5.1. Răspunderea civilă.......................................................................................................................6

5.1.1. Răspunderea personalului medical (Art. 642, 643, Codul Civil)...........................................6

5.1.2. Răspunderea furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale și substanţe medicamentoase și sanitare (Art. 644-648,Codul Civil)....................................7

5.1.3. Acordul consimţămâtului informat......................................................................................8

5.1.4. Obligativitatea asistenţei medicale......................................................................................9

5.2. Răspunderea penală..................................................................................................................11

5.3. Răspunderea disciplinară...........................................................................................................13

6. Ce poate să obtină cel prejudiciat?....................................................................................................19

2

1. Ce înţelegem prin malpraxis?

Din punct de vedere juridic, malpraxisul reprezintă încălcarea de către medic (de către personalul medical, în sens larg) a unor obligaţii prevăzute de norme legale.

Termenul de “malpraxis” vine din cuvintele latine “malus” ( rău) și “praxis” (practică) și este folosit pentru a descrie “un tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice” (def. DEX, 2009).

2. Care sunt normele încălcate prin săvarsirea actului de malpraxis?

Profesiunea medicală, prin specificul ei, este supusă respectării unor norme deontologice și juridice.

Normele deontologice (răspunderea disciplinară medicală) sunt reglementate de Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România. Acesta respectă normele internaţionale de deontologie medicală cuprinse în Declaraţia de la Geneva din 1948 după Codul de la Nǖrnberg (1947) şi amendată în 1983 de către Asociaţia Mondială Medicală.

Răspunderea profesională (disciplinară) medicală este rezultatul încălcării normelor specifice profesiunii, fără a aduce prejudicii unei persoane.

Normele juridice sunt reglementate în Codul Civil, Legea nr. 95/2006 cu privire la reforma din domeniul sănătătii, art. 642 și următoarele precum și Normele metodologice din 14 martie 2007 de aplicare a titlului XV din Lege. Potrivit art. 642 alin. 1 lit. b din Lege, „malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare și farmaceutice”.

Tot în categoria normelor juridice sunt incluse cele reglementate în Codul Penal. Aceste norme vizează încălcarea unei relaţii sociale ocrotite de lege, cum ar

3

fi dreptul la sănătate, dreptul la viata, etc. Normele prevăzute în Codul Penal sunt încălcate atunci cand se constată o infracţiune din culpă (vătămare corporală, neglijentă în serviciu, ucidere din culpă, încălcarea secretului profesional, etc.) și nu există prevederi legislative specifice profesiei medicale.

3. Ce fel de obligaţii sunt încalcate prin săvârsirea actului de malpraxis?

Obligaţiile și responsabilităţile personalului medical se regăsesc, pentru început, chiar în Legea Fundamentală, Constituţia României, sub forma garanţiilor pe care statul le conferă cetăţenilor în ceea ce priveşte drepturile lor fundamentale la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică (art. 22) și de asemenea la ocrotirea sănătăţii (art. 34). Este lesne de înţeles că, în esenţă, aceste garanţii nu pot fi asigurate decât prin implicarea unui personal medical calificat care îşi exercită atribuţiile în temeiul unor obligaţii.

Din punct de vedere juridic, în lege, în doctrină și în jurisprudenţă, obligaţia medicului (a personalului medical, în sens larg), nu este o obligaţie de rezultat (sau determinată), ci una de prudenţă şi diligenţă (sau de mijloace).

Obligaţia de diligenţă sau de mijloace : raport juridic în cadrul căruia debitorul are sarcina de a face diligenţele necesare pentru realizarea unui anumit scop, fiind socotit că și-a îndeplinit obligaţia chiar dacă, urmare a diligenţelor făcute, scopul nu s-a realizat. De exemplu, pentru cei care exercită o anumită profesie, jurisconsulţi, avocaţi, medici, obligaţia se privește ca îndeplinită dacă aceștia fac dovada că au depus toate diligenţele necesare într-un proces sau, după caz, în tratarea unui bolnav.

Aceasta înseamnă că obligaţia medicului constă în îndatorirea sa de a întreprinde actul medical cu toată prudenţa și diligenţa sa, cu respectarea şi aplicarea ştiinţei şi eticii medicale, în vederea atingerii rezultatului dorit – însănătoşirea pacientului. Se acordă astfel o prezumţie de bună practică în favoarea medicului, astfel încât, în cazul în care rezultatul dorit nu este atins, nu se legitimează ideea lipsei de prudenţă și diligenţă din partea medicului, ci se stabileşte în sarcina pacientului obligaţia de a face dovada culpei medicului. Prin urmare, deşi obligaţia de diligenţă a medicului îi conferă acestuia o protecţie

4

juridică la momentul iniţial, operând ca o prezumţie, ea nu înlătură eventuala răspundere a sa – administrativă, civilă sau chiar penală – pentru prejudiciile cauzate prin actele sale.

Atunci când culpa medicală există și este demonstrată, iar prejudiciul adus pacientului se identifică şi el printre urmări, se poate concluziona că suntem în prezenţa unui caz de malpraxis.

Există totuşi şi situţia în care obligaţia medicului devine una de rezultat, in cazul chirurgiei estetice.

4. Cine răspunde pentru malpraxis?

Pot răspunde pentru malpraxis:

1) Personalul medical2) Furnizorii de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive

medicale și substanţe medicamentoase și sanitare

Pe lângă personalul medical individual (medicul), răspunderea poate apartine atât spitalului cât și Ministerului Sănătăţii.

5. Ce fel de răspundere intervine?

În urma actului de malpraxis pot interveni mai multe tipuri de răspundere, respectiv:

Răspundere juridică: civilă sau penală; Răspundere administrativ-disciplinară;

Răspunderea civilă este consecinţa nerespectării unor obligaţii civile izvorâte fie din contract, fie din delict sau quasidelict civil.

Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte, prin Titlul XV Răspunderea civilă a personalului

5

medical și a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare și farmaceutice, cadrul legal al malpraxisului în România.

Răspunderea penală este consecinţa comiterii unei infracţiuni, care implică obligaţia medicului de a da socoteală în faţa justiţiei şi de a executa pedeapsa în caz decondamnare. Nu există prevederi legislative specifice profesiei medicale.

Răspunderea disciplinară a medicului apare atunci când au fost încălcate principiile etice şi normele deontologice prevăzute în codurile profesionale. Ea poate să fie unică sau poate coexista cu răspunderea juridică şi administrativă.

Încălcarea unei norme deontologice, fară a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea juridică.

5.1. Răspunderea civilă

5.1.1. Răspunderea personalului medical (Art. 642, 643, Codul Civil)

(Art. 642) Personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical și moaşa care acordă servicii medicale.

Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.

Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.

Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

(Art. 643) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.

6

Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:

a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecţiilor nosocomiale1, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;

b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate;

5.1.2. Răspunderea furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale i substanș ţe medicamentoase i sanitare (Art. 644-ș648,Codul Civil)

(Art. 644) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase și sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;

d) acceptării de echipamente și dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum și subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

Unităţile prevăzute anterior răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.1 Infecţie noscomială- infecţie dobândită de pacient în cursul spitalizării pentru o altă afecţiune  (contaminarea bacteriană anterioară internării cu manifestare clinică intraspitalicească nu reprezintă o infecţie nosocomială), cel mai adesea manifestată clinic pe parcursul internării actuale, dar posibil şi după externare. 

7

(Art. 645) Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil și pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

(Art. 646) Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, și producătorii de echipamente și dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic și tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase și materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

(Art. 647) Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

(Art. 648) Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

5.1.3. Acordul consimţămâtului informat

Din punct de vedere juridic, consimţământul este un acord de voinţă expres sau tacit dat de o persoană cu discernământ, care să nu fie viciat prin înşelăciune şi reprezentând concordanţă între voinţa internă şi cea declarată a pacientului.

Conform Codului Civil(Art. 649-651) , consimţământul informat reprezintă obligaţia medicului de a informa pacientul şi de a obţine acordul acestuia în scris înainte de a fi supus la proceduri de diagnostic și tratament, explicând pacientului diagnosticul stabilit, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecinţele tratamentului propus, alternative de tratament , prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

(Art. 649) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic și tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, pacientului i se solicită acordul scris.

8

În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile și consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

(Art. 650) Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

(Art. 651) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

5.1.4. Obligativitatea asistenţei medicale

Codul Civil conţine de asemenea prevederi legate de obligativitatea asistenţei medicale.

Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

9

Personalul medical nu poate refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

Personalul medical are obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav și ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.

Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:

a) odată cu vindecarea bolii;b) de către pacient;c) de către medic, în următoarele situaţii:

atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;

pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.

Medicul va notifica pacientului, în situaţia în care acesta manifestă o atitudine ostila si/sau ireverenţioasă fată de medic, dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.

Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.

Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate anterior, cu privire la intreruperea relaţiei de către medic.

În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.

5.2. Răspunderea penală

10

Răspunderea penală vizează încălcarea unei relaţii sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la sănătate, dreptul la viaţă etc.

Răspunderea penală derivă din constatarea unei infracţiuni din culpă și nu există prevederi legislative specifice profesiei medicale.

Uciderea din culpă Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la

5 ani.Uciderea din culpă ca urmare a nerespectarii dispoziţiilor legale ori a

măsurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii ori meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Fapta savârşită de o persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Vătămarea corporală din culpă Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare ce

necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni.

Când săvârşirea faptei prevazute anterior este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Dacă, în plus, persoana care săvârşeşte fapta se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani.

Dacă fapta a avut ca urmare pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei , pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Dacă fapta prevăzută mai sus este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Dacă, în plus, persoana care săvârşeşte fapta se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

11

Acţiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Întreruperea cursului sarcinii Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre urmatoarele

împrejurări:a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în

acest scop;b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate

obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate;c) dacă vârsta sarcinii a depăsit 14 săptămani,

se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiţii, fară

consimţământul femeii insărcinate, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute mai sus s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și înterzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Când faptele au fost săvârsite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii de va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.

Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-genecologie, până la vârsta sarcinii de 24 de săptamani, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.

Vătămarea fătuluiVătămarea fătului în timpul nasterii, care a împiedicat instalarea vietii

extrauterine, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani. Vătămarea fătului în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o

vătămare corporală, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

12

Dacă faptele prevăzute mai sus au fost săvârsite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.

Nu constituie infracţiune faptele prevăzute mai sus săvârşite de un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specific profesiei și au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.

Divulgarea secretului profesional Divulgarea fără consimţamântul pacientului a unor date de către cel căruia i-

au fost încredinţate (medic, asistentă, etc.) sau care a luat la cunoştiinţă în virtutea profesiei dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedespseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar impacarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Prevederi legate de divulgarea secretului profesional sunt regăsite şi in Codul deontologic al medicilor.

5.3. Răspunderea disciplinară

Răspunderea disciplinară a tuturor angajaţilor, indiferent de profesia lor, este prevăzută, în primul rând în Codul Muncii, în care la articolul 263 se arată:

(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Articolul 264 din Codul Muncii prevede sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate de către angajator, după cum urmează:

13

- avertisment scris,- suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de până la

10 zile,- retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător

funcţiei la care s-a făcut retrogradarea, pe o durată de maxim 60 de zile,- reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%,- reducerea salariului de bază şi/sau a indenmizaţiei de conducere, după

caz, pe o durată de 1-3 luni, cu 5-10%,- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.La aliniatul (2) al articolului 264 este stipulat că, dacă prin statute

profesionale aprobate prin legi speciale sunt prevăzute alte sancţiuni disciplinare, vor fi aplicate acestea.

În cazul medicilor, răspunderea disciplinară este reglementată de legea 95/2006, Titlul XII privitor la „Exercitarea profesiei de medic. Organizarea și funcţionarea Colegiului Medicilor din România”, Capitolul III „Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România”, Secţiunea a VI-a „Răspunderea disciplinară”, art. 442-451. De asemenea, prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a medicului se regăsesc şi în Statutul Colegiului Medicilor din România și în legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea și funcţionarea Colegiului Medicilor din România.

Conform prevederilor legii 95/2006, art. 442 alin. (1), “medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum și pentru fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România”.

Aşadar, temeiul răspunderii disciplinare rezidă în obligaţiile ce izvorăsc din prevederile legilor și regulamentelor profesiei medicale, Codului de deontologie medicală, regulilor de bună practică profesională, statutului şi deciziilor CMR1

Răspunderea disciplinară poate fi unică sau poate coexista cu răspunderea juridică şi/sau administrativă a medicului. Astfel, urmare a aceleiaşi fapte, medicul poate fi reclamat de către pacient/familia acestuia atât sub aspect disciplinar, cât şi 1 CMR-Colegiul Medicilor din România

14

sub aspect civil şi/sau penal. În acelaşi timp, medicul poate fi chemat să răspundă şi sub aspect administrativ pentru faptele sale. Aşadar, răspunderea disciplinară nu se substituie răspunderii civile, penale sau contravenţionale a medicului.

O confuzie frecventă în practică este cea dintre răspunderea disciplinară şi cea civilă. Între acestea există diferenţe fundamentale, pornind de la însăşi natura normei de drept care reglementează obligaţia care a fost nerespectată, modului de cercetare şi soluţionare a cazurilor și a consecinţelor.

O diferenţă importantă este aceea că răspunderea disciplinară există și atunci când nu s-a produs un prejudiciu material cert pacientului, lucru care nu este valabil în cazul răspunderii civile, în care trebuie demonstrat prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta medicului/neimplicarea medicului şi prejudiciul suferit de pacient.

În prezent, analizarea răspunderii disciplinare îi revine corpului profesional, reprezentat de Comisiile de Disciplină ale Colegiului Medicilor din România.

Procedura cercetării disciplinareCu scopul analizării şi soliţionării cazurilor în care este implicată

răspunderea disciplinară a medicilor, au fost create Comisiile de Disciplină, pe lângă colegiile medicilor judeţene şi Comisia Superioară de Disciplină, la nivelul Colegiului Medicilor din România. Toate comisiile de disciplină sunt independente de conducerea colegiilor judeţene, respectiv a Colegiului Medicilor din România.

Membrii comisiilor de disciplină sunt aleşi pentru o perioadă de şase ani, de către Adunarea Generală a colegiului judeţean, respectiv de către Adunarea Generală a CMR1 în cazul Comisiei Superioare de Disciplină. Membrii comisiilor de disciplină pot fi aleşi din cadrul membrilor Colegiului care sunt medici primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani. Dată fiind independenţa comisiilor de disciplină faţă de conducerea colegiilor medicilor, membrii acestora nu pot ocupa funcţii în organele de conducere ale colegiilor.

Comisiile de disciplină de pe lângă colegiile judeţene sunt formate din 5-9 membri aleşi, plus un medic membru al colegiului numit de Direcţia de Sănătate Publică judeţeană. Aceste comisii judecă în complete de trei, reclamaţiile primite la Colegiul al cărui membru este medicul intimat.

1 CMR-Colegiul Medicilor din România

15

Comisia Superioară de Disciplină este formată din 13 membri aleşi, plus unul, medic, numit de către Ministerul Sănătăţii şi judecă în complete de 5 contestaţiile faţă de deciziile comisiilor de disciplină judeţene.

Plângerea împotriva unui medic trebuie adresată colegiului al carui membru este acesta, în termen de maxim 6 luni de la momentul comiterii faptei sau de la momentul cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile ale acesteia. Plângerea trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de formă prevăzute în Statutul CMR1 și în Regulamentul organizării şi desfăşurării activităţii Comisiilor de Disciplină, fără de care nu se poate da curs acţiunii de cercetare disciplinară.

Procedura cercetării disciplinare, atât la nivel teritorial cât și la nivel naţional, presupune analizarea reclamaţiilor primite la Colegiul Medicilor la trei niveluri, începând cu Biroul Executiv al colegiului teritorial/al CMR, continuând cu Comisia de Jurisdicţie Profesională, pentru a se finaliza prin decizia adoptată de Comisia de Disciplină teritorială sau Comisia Superioară de Disciplină.

Biroul Executiv al colegiului teritorial/al CMR decide, în urma analizării reclamaţiei, dacă acţiunea disciplinară poate fi pornită sau nu. Mai mult, Biroul Executiv poate dispune începerea anchetei disciplinare şi din oficiu.

Dacă Biroul executiv aprobă începerea acţiunii disciplinare, comisia de jurisdicţie procedează la informarea medicului intimat și la cercetarea faptelor. În cercetarea întreprinsă, comisia de jurisdicţie va administra toate probele considerate necesare, inclusiv audierea medicului, eventual a martorilor și a persoanei care a facut plângerea. Cercetarea comisiei de jurisdicţie se finalizează cu întocmirea unui referat în care expune faptele, datele rezultate din analizarea cazului şi, funcţie de acestea, propune nesancţionarea sau sancţionarea medicului reclamat. Acest referat este înaintat comisiei de disciplină și susţinut în faţa membrilor acestei comisii de către un membru al comisiei de jurisdicţie. La rândul său, comisia de disciplină teritorială/Comisia Superioară de Disciplină analizează dosarul, dacă este cazul adminsitrează probe proprii şi, în final, pronunţă decizia.

Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare sunt:

- Mustrare- Avertisment- Vot de blam- Amendă 100-1500 RON

1 CMR-Colegiul Medicilor din România

16

Aceste sancţiuni se radiază după 6 luni de la data executării lor.- Interdicţia de a exercita profesia de medic sau anumite activităţi medicale

pe o perioadă cuprinsă între1 lună şi 1 an, sancţiune care se radiază după 1 an de la expirarea perioadei de interdicţie.

- Retragerea calităţii de membru al CMR1, care se radiază după o perioadă de timp stabilită prin hotărîre judecătorească definitivă privind interzicerea exercitării profesiei. Medicul poate face o cerere de redobândire a calităţii de membru al CMR după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătoarească definitivă sau după doi ani de la aplicarea sancţiunii.

La aceste sancţiuni se poate adăuga obligarea la efectuarea anumitor cursuri perfecţionare, cursuri EMC2, sau alte forme de pregătire profesională, radierea sancţiunii fiind posibilă după ce medicul sancţionat face dovada efectuării cursurilor sau altei forme de pregătire stipulate în decizia comisiei de disciplină.

Conform prevederilor legale, repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi luată în considerare la pronunţarea noii sancţiuni.

Decizia adoptată de comisia de disciplină de la nivel teritorial este comunicată părţilor, precum și biroului executiv al colegiului. Această decizie poate fi contestată în termen de maxim 15 zile de la data comunicării. Contestaţia se depune la colegiul teritorial unde a fost pronunţată decizia contestată, acesta având obligaţia de a o trimite în termen de maxim 3 zile lucrătoare către Colegiul Medicilor din România.

La nivelul Colegiului Medicilor din România, dosarul urmează aceeaşi cale, în sensul că este supus analizei Biroului Executiv al CMR, care decide începerea sau nu a acţiunii disciplinare. În continuare, în situaţia avizului favorabil al Biroului executiv, procedura va fi continuată de către comisia de jurisdicţie a CMR, care va adminsitra toate probele necesare, va întocmi un referat cu o propunere de soluţie, pe care îl va înainta şi susţine în faţa Comisiei Superioare de Disciplină.

Comisia Superioară de Disciplină are rolul de a soluţiona contestaţiile faţă de deciziile pronunţate la nivel teritorial şi de a soluţiona plângerile depuse împotriva unui membru în conducerea Colegiului Medicilor teritorial.

1 CMR-Colegiul Medicilor din România2 Cursuri EMC-cursuri de Educaţie Medicală Continuă

17

În soluţionarea unui caz, Comisia Superioară de Disciplină poate lua una dintre următoarele decizii:

a. stinge acţiunea disciplinară dacă fapta nu constituie abatere disciplinară; b. aplică una dintre sancţiunile prevazute de lege, menţionate mai sus; c. stinge acţiunea disciplinară daca persoana care a făcut plângerea, deşi

anunţată, în mod nejustificat nu se prezintă la audierea fixată de comisia de disciplină sau nu-şi precizează în scris poziţia faţă de solicitările comisiei de disciplină ori nu se prezintă la expertiza dispusă în cauză.

Deciziile pronunţate de comisiile de disciplină de pe lîngă colegiile teritoriale precum şi cele pronunţate de către Comisia Superioară de Disciplină trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă, prevăzute în legislaţia şi normele în vigoare: numărul deciziei și data pronunţării; componenţa comisiei de disciplină; descrierea pe scurt a faptei; prezentarea măsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile părţilor, martorii care au fost audiaţi, înscrisurile, documentele cercetate şi reţinute în soluţionarea cauzei etc.); sancţiunea aplicată; temeiul legal al adoptării ei; termenul de contestare şi instanţa competentă; semnatura preşedintelui comisiei și ştampila comisiei de disciplină.

Decizia Comisiei superioare de disciplină, poate fi contestată de către medicul sancţionat în termen de 15 zile de la comunicare, printr-o acţiune de anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia îşi desfaşoară medicul activitatea.

6. Ce poate să obtină cel prejudiciat?

În concluzie, de vreme ce există eroare medicală, opinăm că există și răspundere, iar condiţiile de lucru improprii, dotările insufuciente sau buna – credinţă devin factori de natură circumstanţială ce urmează a fi evaluaţi în favoarea celui vinovat.

Potrivit Normelor metodologice, în situaţia în care Comisia a stabilit existenţa unei situaţii de malpraxis, instanţa judecătorească competentă poate, la cererea persoanei prejudiciate, să oblige persoana responsabilă la plata despăgubirilor. Despăgubirile pentru un act de malpraxis se pot stabili pe cale

18

amiabilă în cazul în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului. În situaţia în care asiguratul, asigurătorul şi persoana prejudiciată nu cad de acord asupra culpei asiguratului, cuantumul şi modalitatea de plată a prejudiciului cauzat printr-un act de malpraxis se vor stabili de către instanţa judecătorească. Prejudiciul se va acoperi de către asigurător în limita sumei asigurate, în baza hotărârii judecătoreşti definitive, iar în cazul în care prejudiciul depăşeşte suma asigurată, partea vătămată poate pretinde autorului prejudiciului plata diferenţei până la recuperarea integrală a acestuia.

În încheierea unui subiect ce ar putea face cu uşurinţă subiectul unui tratat în mai multe volume, amintim că în cele mai multe dintre cazurile de malpraxis se provoacă o vătămare chiar integrităţii corporale ori sănătăţii persoanei, ceea ce poate atrage incidenţa legislaţiei penale. Iar în ceea ce priveşte prejudiciul, pe lângă cel patrimonial (ex. costuri de spitalizare, de tratament suplimentar, transport, protezare, etc), există și se cuvine a fi avut în vedere și prejudiciul fără caracter patrimonial, cunoscut sub denumirea de daune morale, la care de asemenea un pacient vătămat poate fi îndreptăţit. Astfel, în practica judiciară s-a arătat că prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană. Prejudiciul moral nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umană. Prejudiciile nepatrimoniale sunt strâns legate de persoana umană, în sensul că lovesc fie existenţa sa ca entitate bio-psihică, fie în sentimentele sale de afecţiune.

Tot in legea nr. 95/2006 sunt incluse și prevederi legate de asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale (art. 656-667). Personalul medical care acordă asistenţă medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat, într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum şi atunci când aceasta se acordă în afara acestei locaţii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesită această asistenţă ori a unui terţ care solicită această asistenţă pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive independente

19

de voinţa lor, nu pot apela ele însele la această asistenţă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

O copie după asigurare va fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum și pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.

Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală.

Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă şi va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de unităţile de profil.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.

Despăgubirile se acordă și atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie.

Despăgubirile vor include și eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită prin poliţa de asigurare.

Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.

În cazul în care pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată de fiecare asigurător.

20

Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători, atât la încheierea poliţiei, cât și pe parcursul executării acesteia.

Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de către CNAS1, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul asigurărilor şi CMR2, CMDR3, OAMMR4 şi OBBC5, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.

Nivelul primelor, termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asigurători.

Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.

În cazul în care părţile - asigurat, asigurător şi persoana prejudiciată - cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului, despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti competente.

Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc și către persoanele care nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate.

Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.

Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente care sunt folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în asistenţă medicală calificată, conform obligaţiei acestora, asumată prin contractele de furnizare a acestora.

Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţă.

1 CNAS-Casa Naţională de Asigurări de Sănătate2 CMR-Colegiul Medicilor din România3 CMDR-Colegiul Medicilor Dentiști din România4 OAMMR-Ordinul Asistenţilor Medicali și Moaselor din România5 OBBC-Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din România

21

Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri:

a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;

b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;

c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cât și unor deficienţe administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţă medicală sau ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana îndreptăţită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana responsabilă, proporţional cu partea de vină ce revine acestora;

d) asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la primul alin. al articolului.

Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenţa unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care au luat la cunoştinţă despre această acţiune.

22

Bibliografie:

Codul CivilCodul Penal şi 10 legi uzuale, Editura Hamangiu 2012Codul Deontologic al medicilor din RomâniaBioetica în lume- Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile AstărăstoaeRevista Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, “Aspecte juridice privind malpraxisul medical”- Cristian Iorga, Pantelimon Manta, Cristina PuscuRevista Societăţii de Medicină Internă , “Puţin despre Hipocrate şi mai mult despre malpraxis”- Avocat Florin Cojocaruhttp://www.pacientii.rohttp://www.cnas.rohttp://spitaldeva.rohttp://legeaz.netwww.cmr.ro

23