1

Gavriil Stiharul

Profeţii despre România.

O noapte care a schimbat

un destin

2

3

cara! Trebuie s-o cobori. Sau s-o urci. Oricum, să ieși de-aici, să ieși cât mai repede. Câtă umilință, câtă desconsiderare, câtă

aroganţă. Oh! Dacă aș fi Iisus Hristos aș face un bici și le-aș răsturna mesele lor negustoreşti, infatuarea lor fariseiească și ipocrizia

saducheiească. Dar pentru asta El a plătit cu viaţă. Și-a făcut dușmani, iar vechile ranchiuni au răbufnit acolo, în faţa lui Pilat: „Rătigneşte-L! Răstignaşte-L!‟ El a avut

curaj, a privit moartea în faţă. Cine a spus: ,Soarele și moartea nu pot fi privite în faţă‟ ? Da, dar Soarele poate privi moartea în faţă. Dar tu? Tu ești laș, vrei să fugi.

De ce bâjbâi căutând scara? Nu, nu ești Soare, dar ai primit lumina de la Soare: , Veniți de luați Lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor…” „…Nu-nţelegi!", insistă ghidul privindu-l pe G. cu dispreț. „Dacă te vede părintele administrator mă va certa pe mine din cauza ta." O femeie tânără, cam la treizeci de

ani, se desprinse din grup și se adresă ghidului: „Îl plătesc eu intrarea. Lăsați-l să

viziteze muzeul." Teologul o trase deoparte și îi spuse: „Nu vă implicați, doamnă. Trebuie să fie vreun vagabond sau cerșetor. După cum ați aflat și din presă, acum o lună ne-am confruntat cu o spargere…” „Ştiu”, zise femeia, „atunci când se zice că s-ar fi furat nimburile de aur ale sfinților. Totuși, ușile, ferestrele nu prezentau urme de

forţare. S-ar părea că hoții ar fi pătruns pe căi necunoscute…” „Posibil, doamnă. La tehnica de azi, totul e posibil… Trebuie să fim fermi cu hoții. Toleranţa noastră proverbială a încurajat pe astfel de indivizi. Așa s-a ajuns să se spună că suntem un popor de hoți. . . Am ajuns celebri până și-n proverbe ălora, bunăoară: «Quand quelqu‟un vole, c‟est la cleptomanie. Quand plusieurs volent, c‟est une mânie. Quand tout un peuple vole, c‟est la Roumanie»...” „Îl cunosc pe acest om” făcu în

mod neașteptat femeia, pălind ușor, căci era clar că minţea. „Ei, bine”, concluzionă ghidul vădit stânjenit că îi fu întreruptă fraza pe care se vedea că o citise undeva. „În

acest caz, mergeți la terminalul de acolo și luați-I un tichet!" Femeia făcu întocmai. Terminalul îi citi un cip si-i eliberă tichetul. Femeia înmână

tichetul lui G. „Va trebui să mai stai până se formează un nou grup”, zise ea și plecă fără să aștepte ca G. să mai apuce să mai spună ceva. Merse ceva mai încolo și se așeză pe o bancă. G. avu vreme să o privească îndelung. Era îmbrăcată cuviincios,

cu gust, purtând un taior și o fustă bleumarin, care nu îi trecea dincolo de genunchi. Pe cap, purta o băsmăluță dintr-un material fin ornat cu figuri geometrice. Nu era foarte frumoasă, dar avea trăsături fine. Părul negru încadra un ten palid. Privirea

părea că oglindește în mod nemijlocit sufletul. Era sinceră și directă. G. intră cu noul grup care se formase și ieși după o jumătate de oră. Rămase

surprins când văzu că femeia îl așteptase în tot acest timp. Se apropie oarecum stânjenit și îi zise: „Vă mulțumesc, doamnă. Vă rămân îndatorat.” „Nicio problemă”,

veni imediat răspunsul. „Pe mine mă cheamă Maria. Pe dumneata?” „Spuneți-mi G." „Dar e o inițială", zise Maria surprinsă, „În sfârșit, dacă insişiti…” „Am lipsit mult din

București, puteți să-mi spuneți ce e cu aura sfinților? Schimbă bărbatul vorba” „S-a întâmplat acum o lună de zile. Toate ziarele au vuit. Le poți citi online.” „Dar eu nu am calculator”, se scuză G. Femeia rămase pe gânduri un timp. Părea că deliberează îndelung. Zise: „Îmi pare râu , dar nu am laptopul la mine. Vino cu mine

acasă. Am să-ți arăt. Am salvat într-un folder câteva documente. Le poţi citi pe îndelete. În plus, vreau să-ți mai arat câteva cărți vechi pe care le am în mica mea

„S

4

bibliotecă. Eu sunt medic. În timp ce dumneata vei citi netulburat, eu voi termina un

raport care îmi trebuie mâine la serviciu. De când cu nebunia asta de implantare a cipurilor în organism suntem foarte aglomeraţi…“ „Implantarea cipurilor în organism!

Se miră G. Am trăit să o aud și pe-asta." „Nu ai auzit de acest proiect până acum? În sfârșit, vei citi despre el pe net…"

Maria deschise portiera mașinii și după ce îl invită pe G. să se facă comod porni motorul și demară. Conducea tăcută și prudentă. Pe tot parcusul drumului nu a scos o vorba. Intră pe o strada liniștită, străjuită de tei și opri în faţa unui bloc cu opt etaje. Urcară amândoi într-un lift, care opri la etajul opt. Apoi intrară într-un apartament ce avea două camere.

Maria dădu drumul la un laptop și se opri la un articol de presă, datat 2 mai, ce titra cu litere de o șchioapă: „Spargere la Catedrala Neamului - hoții sunt încă în libertate". Articolul fusese scris cu o vădită notă de ironie: „Din relatările părintelui T.

am aflat că seara, înainte de a adormi, părintele s-a privit de câteva ori în oglindă și parcă a văzut un cerc galben înconjurându-i capul. Somnul l-a luat repede. A visat

mult. Dimineață, a deschis biserica și a constatat că sfinții îl apostrofează. Uitându-

se mai bine, a văzut că aceștia nu mai aveau pe cap discurile lucrate din foiță aurite. Părintele a mers imediat la poliţie și a reclamat furtul. Din primele cercetări a rezultat că ușile și ferestrele erau intacte. Niciun indiciu nu confirmă că s-ar fi intrat prin efracție. Dar partea cea mai interesantă a fost aceea că, deși polițiștii au constatat la rândul lor că nimbul de aur al sfinților dispăruse într-adevăr, confirmând așadar

temeinicia reclamației, ulterior fotografiile au arătat contrariul. În fotografii, sfinții apăreau cu nimbul lor pe care îl avuseseră dintotdeauna. Să fi contat faptul că, de

întâi mai, părintele a ieșit ca tot omul la iarba verde și a petrecut cu mâncare și băutură, dar, mai ales, cu băutură, până noaptea târziu, cinstind cum se cuvine Sărbatoarea de Armindeni, numită în popor şi «Ziua pelinului» sau «Ziua beţivilor»?

Se pare că până la sosirea părintelui protopop, hoții ar fi avut timp să le aşeze la loc, căci acesta a infirmat categoric că s-ar fi întâmplat ceva anormal, catalogând

afirmațiile partintelui T. drept „oboseală”, deşi unii enoriaşi cred ca ar fi fost vorba de „viziuni".

„Așadar, a fost vorba de o iluzie sau poate o farsă", concluzionă G. nu pe deplin lămurit. „Cred că de o iluzie", răspunse Maria, "căci, de atunci, fenomenul a fost

semnalat și în alte biserici din ţară." „Iluzionism?” se întrebă G. retoric. „Cine ar putea fi acest iluzionist?" "Asta aș vrea și eu să aflu. De aceea mă duc pe la biserici, așteptând reapariția fenomenului. Până acum nu am văzut nimic... Am văzut însă

altceva." „Ce anume?" Maria nu răspunse nimic și G. spuse într-un târziu: „Trebuie să plec. Iartă-mă că v-am reținut." „Am să te mai văd?" „Îmi pare rău, plec definitiv." Maria privi în gol, apoi hotărâtă se destanui: "Știi, te-am mințit cu laptopul. Mai am unul în mașină, dar... Iar povestea cu cărțile vechi este iarăși o minciună. De ce am

făcut-o? Nu știu, poate că nu voiam să ne despărțim așa. M-ai întrebat adineauri ce am văzut. Acum pot să-ți spun. Un nimb. Capul tău era inconjorat de un nimb de aur, ca cel al sfinților. Te rog, nu pleca! La aceste vorbe, G. fu cuprins de un sentiment de milă. Știa precis că și Maria are un cip implantat în organism și că, în curând, sentimentele ei sincere și atât de firești se vor schimbă. Deodată, avu o sclipire de

lumină. I se adresă autoritar: „Scoate-ți imediat cipul!" Propunerea era atât de neobișnuită, încât femeia rămase surprinsă. „Scoate-l", insistă el "și apoi vino cu mine!" „Nu pot aici acasă", răspunse ea. "Trebuie să merg la Institut. Acolo am

tehnologia necesară. Și nu pot singură, trebuie să găsesc un coleg care să mă ajute." „Găsește-l!"

5

Miezul nopții. La poarta Institului își făcu apariția o mașină condusă de o femeie. Lângă șofer, se află o altă femeie. Femeia opri și merse un scaner care o identifică. Poartă se deschise și mașină pătrunse înăuntru. Portarul, care tocmai atunci fusese

trezit din somn, veni la mașină și zise: „Faceți ore suplimentare, domnişoară Maria.” Apoi, adresansu-i-se celeilalte: „Și dumneavoastră doamna..." Neprimind niciun răspuns se duse în cabina lui şi se culcă la loc. Automobilul merse pe o aleee lungă,

apoi se opri. La intrare, un alt scaner începu să bâzâie. Trecând și de acesta, cele două femei pătrunseră înăuntru.

După aproximativ o oră, ele ieșiră grăbite. „Ești foarte amețită Maria, lasă-mă pe

mine să conduc!" Maria încuviință. „Știi", spuse ea într-un târziu, „mă simt ciudat... de bine!"

6

7

8