5.2. INDICATORII DE BAZĂ AI MACROECONOMIEI

Indicatorul economic este expresia numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziţiei, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. Indicatorul economic se exprimă în mărime absolută, relativă sau medie şi dă informaţii despre nivelul, dinamica şi structura fenomenelor analizate precum şi despre factorii care au influenţat evoluţia lor.

Se practică două sisteme ale indicatorilor economici: “Sistemul conturilor naţionale” (SCN) şi “Sistemul producţiei materiale” (SPM). SCN este utilizat de către organismele economice ale ONU, de către majoritatea ţărilor lumii. În cadrul acestui sistem există patru conturi: de producţie, de consum, de acumulare şi de schimburi cu străinătatea. Ansamblul economiei naţionale este prezentat într-o matrice generală construită pe baza unor matrici simplificate ce corespund celor patru conturi naţionale. Informaţiile furnizate prin SCN stau la baza calculării indicatorilor sintetici.

SPM este specific fostelor ţări socialiste cu economie centralizată, planificată. Acest sistem pune pe prim plan fluxurile materiale din economie şi acordă o atenţie redusă informaţiilor privind fluxurile financiare.

În ţara noastră se fac demersuri pentru introducerea sistemului conturilor naţionale (SCN).

Principalii indicatori folosiţi în macroeconomie sunt: produsul naţional brut (PNB), produsul naţional net (PNN), produsul intern brut (PIB), produsul intern net (PIN), producţia brută (PB), bunăstarea economică netă (BEN), producţia potenţială (PP).

Produsul Naţional Brut (PNB) este cel mai important indicator având următorul conţinut: 1) bunurile de consum şi serviciile procurate de gospodăriile casnice (C), 2) bunurile de investiţii achiziţionate de firmele de afaceri (I), 3) bunurile şi serviciile procurate cu ajutorul cheltuielilor guvernamentale (G), 4) soldul operaţiunilor de comerţ exterior (X). (Echivalentul în limba engleză este: Gross National Product - GNP).

Produsul Naţional Net (PNN) se obţine scăzând din PNB amortizările. (În limba engleză: Net National Product - NNP).

Produsul Intern Brut (PIB) nu ia în calcul soldul operaţiunilor de comerţ exterior. În cazul multor ţări nu există nici o deosebire cantitativă importantă între PNB şi PIB, deci se poate folosi oricare dintre aceşti indicatori. (În limba engleză: Gross Domestic Product - GDP).

Produsul Intern Net (PIN) se obţine scăzând amortizările din PIB. (În limba engleză: Net Domestic Product - NDP).

De precizat că produsul intern se referă la producţia obţinută de toţi agenţii economici din interiorul unei ţări, indicatorul agregat (macroeconomic) fiind produsul intern brut (PIB) sau produsul intern net (PIN). Produsul naţional se referă la activitatea economică a agenţilor economici naţionali şi străini care au un centru de interes pe teritoriul ţării respective. În acest caz se operează cu indicatorii macroeconomici produsul naţional brut (PNB) şi produsul naţional net (PNN).

Rezultă relaţiile :PNB = PIB + VABN - VABS

VABN – VABS = SVABT, deci,PNB = PIB +/- SVABT

În relaţiile de mai sus VABN este valoarea adăugată brută obţinută de agenţii economici naţionali pentru activitatea economică defăşurată în străinătate. VABS este valoarea adăugată brută obţinută de agenţii economici străini pentru activitatea economică desfăşurată în ţară. SVABT este soldul valorii adăugate brute obţinut în cadrul relaţiilor cu terţe ţări. Dacă se elimină amortizarea, valorile respective devin nete :

PNN = PIN + VANN – VANSVANN – VANS = SVANTPNN = PIN +/- SVANT

Producţia brută (PB). Spre deosebire de indicatorii de mai sus, care cuprind numai bunurile finale, producţia brută (PB) le include şi pe cele intermediare (materii prime, semifabricate etc.) (În limba engleză: Gross Output - GO).

Bunăstarea economică netă (BEN) este un indicator în curs de perfecţionare. Punctul de pornire în calculul lui îl constituie PNB la care se adaugă sau se scad o serie de elemente. Dintre elementele care se adaugă mărimii PNB amintim: activitatea utilă depusă în cadrul gopodăriilor casnice, munca subterană ilegală, prestaţiile impuse de hoby-urile indivizilor etc., dar care au o influenţă pozitivă asupra bunăstării omului. Din PNB se scad activităţile care diminuează bunăstarea omului precum: poluarea mediului, producţia de armament, comerţul cu droguri etc. Dificultăţile economiştilor constau în a cuantifica corect aceste aspecte. (În limba engleză: Net Economic Welfare - NEW).

Un indicator fără de care este imposibil să înţelegem mecanismul de funcţionare a economiei de piaţă este Producţia Potenţială (PP). Ea reprezintă un anumit nivel al PNB, creat în condiţiile existenţei unei rate a şomajului la nivelul ratei naturale. Rata naturală a şomajului există în toate ţările cu economie de piaţă. Producţia corespunzătoare unei rate a şomajului sub cea naturală se află la un nivel ridicat deoarece şi gradul de ocupare a forţei de muncă este ridicat. O astfel de conjunctură însă favorizează creşterea preţurilor, ducând la inflaţie. Deci, scăderea ratei şomajului sub nivelul ratei naturale, declanşează inflaţia. O rată a şomajului peste cea naturală este menită să reducă din intensitatea inflaţiei. Producţia corespunzătoare unei astfel de rate este însă scăzută, existând capacităţi neutilizate, multe unităţi de producţie închizându-şi porţile.

Se impune precizarea că producţia potenţială nu este producţia maximă posibilă pe care o economie este în stare să o producă, ci este producţia cea mai mare care se poate obţine în condiţii normale, fără inflaţie.

Diferenţa între producţia potenţială şi cea reală poartă numele de gol de producţie. Ea reprezintă acea cantitate de bunuri şi servicii ce se pierde din cauză că economia nu se găseşte la nivelul său potenţial.

Cea mai răspândită formă de exprimare a indicatorilor economici este cea valorică. Indicatorii economici se calculează în expresie bănească, valorică. În funcţie de preţurile practicate în calculul lui, produsul naţional brut (PNB) poate fi: PNB nominal (la baza calculului se găsesc preţurile curente) şi PNB real (în calcul sunt folosite preţurile constante, comparabile, adică preţurile curente sunt convertite în preţurile unui an luat ca bază, eliminându-se astfel influenţa modificării preţurilor asupra mărimii PNB). Inflaţia modifică în permanenţă în sus şi în jos nivelul general al preţurilor.

Pentru a contracara efectul schimbării preţurilor asupra măsurării producţiei, se apelează la serviciile indicatorului “deflatorul PNB” care se calculează ca un raport între PNB nominal şi PNB real:

realPNB

alminnoPNBPNBdeflatorul =

Rolul acestui indicator îl vom sublinia apelând la un exemplu concret din economia SUA în anii Marii Crize economice din 1929-1933.

Tabelul 5.2.PNB real – schema de calcul

Anul PNB nominal (în preţuri curente,

mld. $)

Indicele preţurilor (PNB-defl.)

PNB real (în preţuri 1929, mld. $)

(1) (2) (3)=((1):(2)×100)1929 103 100 (103:100)×100=1031933 56 77 (56: 77)×100= 73

În acest interval producţia SUA a înregistrat o diminuare substanţială simultan cu o accentuată scădere a preţurilor. Apelând la ajutorul deflatorului PNB constatăm că în realitate PNB al anului 1933 nu a scăzut la jumătatea celui din 1929 (56 miliarde dolari), ci a reprezentat 7/10 din PNB al anului 1929 (73 miliarde dolari).

PNB este un indicator de bază în exprimarea volumului bunurilor create şi a serviciilor realizate în cadrul economiei naţionale. El constituie punct de pornire în calculul multor indicatori.

5.2.1 Produsul Naţional Brut

Produsul Naţional Brut (PNB) este, conform Dicţionarului de economie politică, indicatorul complex, agregat ce măsoară în expresie bănească activitatea economică a unităţilor economice instituţionale aparţinând unei ţări, desfăşurată în decursul unei perioade, de regulă într-un an, din care s-a dedus consumul intermediar. Se numeşte brut pentru că include valoarea amortizării sau consumul capitalului fix.

În cadrul sistemului conturilor naţionale (SNC) există două modalităţi de măsurare a PNB: 1) sumă a valorii bunurilor finale şi a serviciilor, 2) sumă a veniturilor compuse din salarii, dobânzi, dividende, profituri etc. Indiferent de maniera de calcul abordată rezultatul este acelaşi. De exemplu, un frizer “vinde” zece tunsuri a 100 lei fiecare. Deci el contribuie la crearea PNB cu 1000 lei. În acelaşi timp veniturile frizerului s-au ridicat tot la 1000 de lei primiţi sub forma salariului.

Se cuvine să accentuăm că PNB cuprinde numai bunurile de consum şi serviciile finale (C). În cadrul procesului de producţie un bun poate îmbrăca următoarele trei forme:

1) materie primă, 2) semifabricat şi 3) produs finit. Doar bunurile care îmbracă această ultimă formă vor fi cuprinse în calculul PNB.

O altă trăsătură importantă a indicatorului PNB constă în aceea că el se calculează ca sumă a “valorilor adăugate” din fazele succesive ale procesului de producţie. Un exemplu concret va fi menit să lămurească acest concept. Presupunând că vom produce pâine vom avea în vedere toate fazele necesare obţinerii produsului finit: grâu, făină, aluat, pâine.

Tabelul nr. 5.2.1. Schema de calcul, pentru 1 kg de pâine (în cenţi)

Etapele producţiei

Încasările în urma vînzării

Costul materialelor şi bunurilor intermediare

Valoarea adăugată (salar, profit etc.)

(1) (2) (3)=(1)-(2)grâu 25 0 25făină 35 25 10aluat 50 35 15pâine 70 50 20Total 180 110 70

Din tabelul de mai sus rezultă că valoarea produsului final – pâinea livrată - este de 70 cenţi, sumă care va fi cuprinsă în PNB. Totodată, se poate observa că suma valorilor adăugate este, de asemenea, 70 cenţi. Astfel este exclusă posibilitatea ca aceeaşi valoare să fie luată de mai multe ori în calcul.

Un alt element component al PNB, alături de bunurile de consum (C), îl constituie bunurile de investiţii procurate de către firme (I). Noţiunea de investiţie presupune constituirea de capitaluri fizice, reale, în vederea obţinerii unui spor de bunuri materiale. În sens mai larg, se definesc cu acest termen şi operaţiunile legate de cumpărarea hârtiilor de valoare sau cele vizând depunerile de bani la o bancă.

PNB cuprinde investiţiile brute, iar PNN pe cele nete. Investiţiile brute vizează atât înlocuirea capitalurilor consumate,uzate (maşini, clădiri, instalaţii etc.) cu altele noi, cât şi obţinerea unui plus de producţie faţă de nivelul precedent. Acest plus se concretizează, de asemenea, în clădiri, instalaţii, maşini etc., apar deci noi capitaluri fixe. Scăzând din investiţiile brute valoarea capitalurilor consumate pentru înlocuirea celor uzate se obţine valoarea investiţiilor nete.

Dificultăţile din practica economică, de a elimina capitalul consumat ce trebuie înlocuit cu noile capitaluri fizice, au dus la utilizarea mai frecventă a indicatorului PNB în comparaţie cu PNN.

Un alt element component al structurii PNB îl formează cheltuielile guvernamentale (G). În această categorie de cheltuieli se cuprind atât salariile angajaţilor din sectorul de stat cât şi cele făcute pentru procurarea, din sectorul privat, a bunurilor necesare bunei desfăşurări a activităţii guvernamentale (maşini de scris, avioane, drumuri etc.).

Se cuvine să subliniem că în calculul PNB nu intră “plăţile de transfer”, varietate a cheltuielilor guvernamentale. Acestea se acordă de către guvern, fără echivalent, persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu prestează o activitate utilă. Plăţile de transfer

îmbracă forma ajutorului de şomaj, asigurărilor sociale plătite pensionarilor, handicapaţilor, nevăzătorilor, veteranilor de război etc.

Soldul operaţiunilor de comerţ exterior (X) este un alt element al PNB. Dacă exportul depăşeşte importul, vorbim de un sold pozitiv care se adaugă valorii PNB. Acest sold se înregistrează la capitolul “investiţii în străinătate” şi poartă numele de export net. În acest caz se include în cuantumul elementului I din structura PNB. Deci expresia de calcul a PNB devine: PNB = C + I + G +/- X, unde:

C = cheltuielile de consum, plăţile efectuate pentru procurarea bunurilor de consum şi a serviciilor de către consumatori;

I = investiţii, plăţi efectuate de către firmele de afaceri pentru procurarea bunurilor de investiţii;

G = cheltuieli guvernamentale, plăţi efectuate de către guvern;X = soldul operaţiunilor de comerţ exterior.