Procese psihiceProcesele psihice pot fi:- senzoriale (senzatii, perceptii, reprezentari) - cognitive (gandirea, memoria, imaginatia)- Fenomene psihice reglatorii (afectiunea, vointa, motivatia, atentia)- Activitatea psihica limbajulSENZATIILESenzatia este primul nivel psihic de prelucrare , interpretare si utilizare a informatiei despre insusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre starile mediului intern. Ea este sursa primara a cunostintelor si constituie atat punctul de pornire, cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate prin descompunere si reducere la senzatii. Analiza senzatiei trebuie sa ia in consideratie interactiunea factorilor externi si a celor ce tin de de organizarea si functionarea subiectului: Intensitatea senzatiei puterea cu care se manifesta si depinde de sensibilitateasubiectului si de puterea stimularii. Durata senzatiei ea se formeaza numai in urma stimularii realizate de obiect dar poate sa persiste si dupa incetarea stimularii (post-efect). Tonalitatea afectiva: asociem placerea sau neplacerea diferitelor gusturi, mirosuri, culori, sunete.Analizatorul reprezinta ansamblul structural/functional ce ajuta la formarea senzatiei. Este alcatuit din urmatoarele elemente: Receptorul Cale de conducere Veriga centrala

Conexiunea inversaReceptorultransforma stimularea in influx nervos = codare (codificare).Ex. receptorul pentru imagine este ochiulreceptorul pentru simtul olfactiv este nasul.Calea de conduceretransfera influxul nervos de la receptor la veriga centrala. Si realizeaza un prim filtraj senzorial astfel incat la veriga centrala nu ajung decat stimularile cu rol adaptativ pentru om.Veriga centralase gaseste pe cortex (scoarta cerebrala) si are rolul de a transforma influxul nervos in fapt psihic, adica in senzatie.Conexiunea inversaeste calea de la veriga centrala spre receptor ce are rolul de a regla adaptarea pentru stimulul respectiv.Tipuri de senzatii Dupa natura analizatorului ce sta la baza formarilor deosebim intre: Senzatii vizuale ochiul Senzatii auditive urechea Senzatii gustative limba Senzatii cutanate pielea Dupa natura informatiilor pe care ni le ofera: Senzatii ce ne dau informatii din mediul extern (vizuale, auditive) Senzatii care ne dau informatii din mediul intern (foame, sete,oboseala, greata, sufocare, durere, frig, etc.) Senzatii care ne dau informatii despre pozitia corpului capului, membrelor propreoceptive (ne ajuta sa ne tinem pozitia verticala) de echilibru (ne ajuta sa ne tinem echlibrul) chinestezice (despre miscari)

Sensibilitatea si legile eiSensibilitatea reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii. Sensibilitatea este considerata totusi ca o proprietate a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei conditionati (Zlate).De aceea interpretarea posibilului suport organic al senzatiilor a fost intotdeauna mai dificila. Ea implica incontestabil structuri si retele neural reflexogene de excitatie bine determinate anatomic; dar ele de fiecare data mai presupun unele structuri de suport functionale, mai greu identificabile in acest fel.Pentru psihologi producerea sensibilitatii este o functie dependenta de motricitatea care o faciliteaza. Relatia dintre sensibilitate si motricitate se situeaza la doua niveluri: la cel macrosistemic care vizeaza relatia organism -mediu si la nivelul microsistemelor al analizatorilor. Sensibilitatea se formeaza si se perfectioneaza in cursul vietii in stransa legatuara cu motricitatea la nivelul tuturor modalitatilor senzoriale.Cu nimic diferit de excitabilitatea sau iritabilitatea, senzatiile si sensibilitatea se raporteaza in mod egal si au ca suport o activitate a sistemului nervos central. Poate sa fie invocat deseori sinestezic si sistemul endocrin, precum si alte organe si tesuturi (hepatic, muscular, etc.); Cu deosebirea ca doar procesele psihice proprii sensibilitatii corespund totusi unui nivel de reflectare superioara, sunt expresia unui nivel adaptiv ce depaseste nemijlocitul raport organism-mediu, pentru a cuprinde ansamblului raporturilor functionale cognitiv-conative subiect-obiect. Aparitia sensibilitatii introduce in relatia organism-mediu o functie noua, cea a semnalizarii, care consta in aparitia unei legaturi si a unui transfer de semnificatie de la stimulul biologiceste necesar (neconditionat ) la stimulul neutru (conditionat).Realizrea functiei sensibilitatii si a semnalizarii au reclamat si forma -rea unor mecanisme adecvate. Asa s-au desprins si s-au diferentiat, treptat, in cursul evolutiei filogenetice, structuile receptoare si cele neuronale.In organizarea si functionarea sensibilitatii si a structurilor senzoriale, o data cu aparitia omului, se va impune un principiu nou. Este vorba de principiul aferentatiei dominante individuale: la fiecare individ, in functie de particularitatile organizarii sale interne si ale contextului socio-cultural in care traieste, din multimea initiala a modalitatilor senzoriale se va desprinde si se va impune ca dominant auna anume.Asadar, sensibilitatea este diferentiata, inalt specializata si distribuita pe modalitati in cadrul diversilor analizatori. Toate aceste modalitati, pe langa particularitaile proprii, pun in evidenta existenta unor trasaturi si legi generale comune:a)toate se prezinta in forma continutlui, delimitate la extremitati de pragul absolut superior (intensitatea maxima a stimulului)si de pragul absolut inferior (intensitatea minima a stimulului);b)in interiorul continuumului, intre cele doua praguri absolute;c)dinamica si functionarea tuturor formelor modale de sensibilitate, se subordoneaza actiunii a trei categorii de legi:1.psihofizice; 2.psihofiziologice; 3.socio-culturale.Legile psihofizice ale sensibilitatii se refera la raportul dintre intensitatea fizica a stimulului si nivelul sensibilitati, respectiv al senzatiei.Prima lege se aplica pragurilor absolute, pe cand cea de-a doua reglementeaza pragurile si sensibilitatea diferentiala.Legile psihofiziologice ale sensibilitatii exprima dependenta nivelului si dinamicii acesteia de fenomenele care au loc in organizarea interna a subiectului, inainte si in timpul receptionarii stimulului modal specific.Esentiale sunt: legea adaptarii, legea contrastului, legea sensibilizarii si depresiei, legea sinesteziei si legea oboselii.Legea adaptarii exprima caracterul intrinsec dinamic al sensibilitatii, deplasarea in sus sau in jos a pragurilor absolute si diferentiale sub actiunea prelungita a stimulului sau in absenta acestuia.Legea contrastului exprima cresterea sensibilitatii ca efect al interactiunii spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza simultan sau succesiv asupra aceluias analizator.Corespunzator, vom avea doua tipuri de contrast: simultan si succesiv.Cel simultan consta, fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi moment in campul perceptiei, fie in accentuarea stimulului principal sub influenta stimulilor de fond.Contrastul simultan are o sfera de manifestare mai redusa decat cel succesiv; este greu de obtinut in cadrul sensibilitatii gustative si olfactive si slab exprimat in cadrul celei auditive.Contrastul succesiv consta in cresterea acuitatii perceptive (a nivelului sensibilitatii ) in raport cu un stimul prezentat la scurt timp dupa actiunea mai indelungata a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate.El se evidentiaza in sfera tuturor modalitatilor senzoriale.Asatazi, se considera ca in structura fiecarui analizator exista retele neuronale specializate in crearea si accentuarea contrastelor.Acestea se regleaza la diferite niveluri si, in functie de sarcina perceptiva sau de caracteristicile fizice si statistice ale stimulilor, emit doua categorii de semnale: de sensibilizare a unor neuroni (senzitivi) si de inhibare a altora.Legea sensibilizarii si depresiei exprima cresterea sau scaderea sensibilitati in cadrul unui analizator, fie ca urmare a interactiunii diferitelor campuri receptoare proprii, fie ca urmare a interactiunii lui cu alti analizatori.Modificarea sensibilitatii pe fondul interactiunii analizatorului este un fenomen frecvent si usor de observat.Legea sinesteziei exprima acea interactiune intre analizatori, in cadrul careia calitatile senzatiilor de-o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor de-o alta modalitate. Legea oboselii exprime faptul ca analizatorii fiind sisteme care functioneaza pe baza de consum de energie stocata in structura lor, iar aceasta energie fiind cantitativ limitata sunte supusi fenomenului de oboseala.Legile socio-culturale ale sensibilitatii exprime dependenta organizarii si functionarii mecanismelor senzoriale ale omului de particularitatile stimulului, sarcinilor, formelor de activitate si etaloanelor pe care le genereaza in mediul socio-cultural. Daca legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, legile socio-culturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.La om, devine obligatoriu, ca in analiza sensibilitatii, pe langa componentele si formele primare, sa se adauge componente si forme secundare. Asa avem de pilda, sensibilitatea muzicala, sensibilitatea fonematica, sensibilitatea culturala, sensibilitatea cromatica diferentiala.Legea constientizarii postuleaza faptul ca delimitarea si definirea continuumului sensibilitatii se realizeaza prin raportarea la starea vigila a subiectului si la capacitatea subiectului de a avea o senzatie specifica de care sa-si dea seama.Legea estetizarii si semanizarii exprima modelarea sensibilitatii umane in raport cu desprinderea si actiunea a doi factori culturali:frumosul si semnificatia.Legea verbalizarii exprima o caracteristica generala a organizarii psiho-comportamentala a omului, anume aceea a edificarii si reglarii verbale. Sensibilitatea se subordoneaza si ea acestei legi, cuvantul exercitand o actiune reglatoare direct asupra ei. PerceptiilePerceptia este procesul psihic senzorial prin care cunoastem obiectul, in totalitatea insusirilor concrete, cand acestea actioneaza asupra organelor de simt. FazeDetectia. Se sesizeaza prezenta obiectului in campul perceptiv. Pentru a fi detectat obiectul, este necesar sa se depaseasca pragul minim absolut.Discriminarea. Obiectul este diferentiat de altele din campul perceptiv. Pentru discriminarea obiectului, conditia este de a fi depasit pragul diferential minim.Identificarea consta in recunoasterea obiectului. In aceasta faza, au importanta mare experienta trecuta de cunoastere si limbajul.Interpretarea. Se da semnificatie obiectului.Perceptia ne ofera cunostinte verificabile, iar noile experiente perceptive se integreaza in cele trecute. Ea trebuie sa fie adevarata, dar nu este o reflectare ca in oglinda, ci raspunde trebuintelor fiecarul individ. "Procesul de perceptie (care este baza cognitiei) nu este numai veridic, ci si personal. Cand dizolvam informatia noua in semnificatiile cunoscute, o facem din cauza "starii de pregatire perceptiva" . Cand percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru), vorbim de vigilenta perceptiva. Cand blocam informatiile neplacute ("Orb este numai acela care nu vrea sa vada"), vorbim de "aparare perceptiva". Toate aceste procese au fost stabilite in mod experimental" (Gordon W. Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii). Legi ale perceptieiLegea selectivitatii procesului perceptive.Focalizarea atentiei in cursul examinarii unor figuri amestecate (dupa H. L. Teuber, in Handbook of Psychology l, Neurophysiology, 1960, vol. III). Obiect si fond al perceptiei:. Totalitatea elementelor aflate in campul vizual formeaza campul perceptiei.. Elementul perceput clar este obiectul perceptiei. Selectivitatea procesului perceptiv consta in aceea ca nu se percep cu aceeasi claritate toate obiectele din campul perceptiv, numai un anumit aspect sau un obiect fiind obiect al perceptiei, celelalte din camp reprezentand fondul perceptiei. Factorii de care depinde selectivitatea sunt de doua categorii:- factori care tin de obiectul perceptiei: miscarea obiectului, conturare speciala, contrast, indicare verbala;- factori subiectivi (tin de cel care percepe): semnificatia pentru persoana respectiva, (vezi: stare de pregatire perceptiva, vigilenta perceptiva, aparare perceptiva), experienta anterioara. Reclamele se bazeaza pe factori ce tin de obiectul perceptiei.

Legea integralitatii imaginii perceptive.Fiecare categorie de obiecte are anumite elemente in alcatuirea lor care sunt de nelipsit, definitorii. Constante perceptiveDesi pot exista variatii de distanta, de unghi de privire, de iluminatie, totusi percepem obiectele ca relativ nemodificate. Constanta marimii. Marimea imaginii pe retina variaza in functie de distanta, micsorandu-se cand distanta creste. Totusi, pentru distante de pana la 18 metri, percepem obiectele la marimea lor reala. Aceasta pentru ca la perceperea marimii participa si analizatorul kinestezic. Este importanta, de asemenea, experienta anterioara (la copiii de 7-8 ani constanta marimii este mai putin formata decat la adulti). Constanta formei. Se manifesta in anumite limite de distanta si unghi de inclinare fata de perpendiculara privirii pe obiect; (pana la un metru si un unghi de 10 grade). Exista si constanta culorii, care se explica prin experienta anterioara. De exemplu, noaptea vedem iarba tot verde.

Forme complexe ale perceptieiFormele complexe ale perceptiei sunt perceptia spatiului, perceptia timpului si perceptia miscarii. Perceptia spatiului. Spatiul ca atare, fiind infinit, nu poate fi perceput. Se pot percepe insusiri spatiale ale obiectelor: forma, marime, pozitie relativa, dimensiuni, distante, relief etc. Perceptia caracteristicilor spatiale se realizeaza prin mai multe modalitati senzoriale: vizuala, chinestezica, tactila, auditiva. Rolul esential il are vazul. In perceperea caracteristicilor spatiale, un rol important il are experienta cu obiectele, care duce la fixarea de etaloane prin invatare. De asemenea, este importanta contributia limbajului, in unele cuvinte (prepozitii, adverbe) fiind fixate relatii spatiale.

Perceptia timpului. Fiind infinit, nici timpul nu poate fi perceput ca atare. Se pot percepe doar caracteristici temporale ale evenimentelor: continuitate - discontinuitate; succesiune; simultaneitate; durata. Perceptia timpului presupune memoria, care face posibila axa trecut - prezent - viitor. Experienta traita este foarte importanta pentru ca fragmenteaza continuumul temporal obiectiv masurabil (secunda, minut, ora, zi, an etc.)Sisteme de referinta pentru timp:a) sistem fizic, cosmic (repetabilitatea fenomenelor naturale zi - noapte, anotimpuri etc.).b) sistem biologic - cicluri de viata, ritmuri organice (puls digestie, metabolism, veghe-somn etc.)c) sistem social - cultural - instrumente de masurare a timpului, constiinta, istorica etc.DurataCu mai mare precizie se percepe numai durata de la 1/100 s la 2 s. Perceptia miscarii subiectiv se "dilata" sau se "contracta" in functie de anumiti factori: cantitatea de evenimente pe fragmentul de timp, calitatea placuta sau neplacuta a evenimentelor etc. Pentru a percepe miscarea,care presupune spatiu-timp, sunt necesare: schimbare de pozitie si schimbare de viteza. Este foarte importanta contributia vazului - imagini succesive: o imagine nu dispare imediat ce dispare stimulul. Imaginea care urmeaza se suprapune pe cea dinainte. In proiectia cinematografica, fiind date minimum 20 de imagini statice pe secunda, percepem miscare continua.

Perceptia interpersonala (intercunoasterea) este un proces central in comunicarea interpersonala extralingvistica. Obiectul perceptiei interpersonale este constituit de insusirile manifeste ale persoanei, trasaturi situational-relevante si conduite relationale. Are o perceptie interpersonala mai buna cel care identifica insusirile neaparente ale altei persoane.Perceptia interpersonala imbina reflectarea senzoriala cu reflectarea rationala si decurge din nevoia de a fi cu altii. Este intr-un inalt grad selectiva. Aspecte negative ale perceptiei interpersonale: atitudine excesiv de critica sau excesiv de necritica; inertie perceptiva (pozitiva sau negativa): te lasi pacalit de aparent si nu sesizezi neaparentul.Datele perceptiei interpersonale pot facilita sau perturba relatiile dintre oameni.

Observatia si spiritul de observatieObservatia este o forma de perceptie superioara celei spontane (cea neintentionata, fara scop dinainte stabilit). Ea este in acelasi timp un proces senzorial, intrucat foloseste organele de simt,, si un proces intelectual, intrucat presupune procesare logica si intelegere. Este o percepere dirijata verbal si interpretata conceptual, ducand la cunoasterea profunda.. Observatia este o activitate perceptiva constienta si autoreglata, sistematica. Ea implica acuitate senzoriala si inteligenta. De aceea este si metoda de cercetare in stiinta.. Spiritul de observatie este aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este relevant, desi nu apare in mod foarte evident. Invatarea perceptivaInvatarea este orice modificare de comportament care indeplineste conditiile:- apare in urma unei experiente personale;- se pastreaza in timp. Cand continutul invatat este perceptiv (vizual, auditiv), spunem ca avem de-a face cu invatare perceptiva. Literele, cifrele, semnele de circulatie, figurile geometrice sunt exemple de continuturi perceptive. Rezultatul invatarii este identificarea si reproducerea celor invatate. Repetarea experientei perceptive prin exercitiu duce nu numai la identificarea sau reproducerea fara dificultate a obiectelor, ci si la imbunatatirea capacitatii de discriminare. De asemenea, invatarea perceptiva prin observatie duce la formarea unei aptitudini speciale de a observa, numita spirit de observatie.

Ministerul Educiei din Republica MoldovaUniversitatea de Stat din Tiraspol ReferatLa cursul de psihologie generelTema :Perceptia si senzatia

A efectuat: Pogurschi AnaA verificat: apu Grigore

Chiinu 2013-2014