Nişte pietre aruncate… nimic deosebit…

Iar când te arunci şi tu, printre ele, prin flori şi aer de munte, şi te uită Dumnezeu căscat la cerul senin, deranjat permanent de zumzet de albine, e şi mai nasol. Nu recomand nimănui. E o experienţă groaznică . Evident, glumesc.

Dar hai sa o tinem tot in nota asta . Asa ca trebuie sa spun ca nici nu merită să te deplasezi vreo 15 kilometri de la Alba Iulia, înspre Abrud şi pe urmă să faci dreapta spre Gura Ampoiţei. Şi cum o iei în sus pe Valea Ampoiţei şi treci prin sat, prin Ampoiţa, undeva pe dreapta o să te deranjeze, aşa, vizual, nişte bolovani mari şi albi, înfipţi ţapăn în iarba verde şi deasă. Parca sunt niste dinti albi, sanatosi, ce ies dintr-o mare gingie inierbata si plina de flori.

Din soseasua ce trece pe langa ele, urci usor prin pasuni, sari un parleaz sau doua si, in 10 minute, ai si ajuns la baza lor. Nu iti vine sa crezi cat de alba poate sa fie piatra, parca a fost luata la slefuit de cineva. Iar daca ai ajuns pana aici e musai sa iti faci timp sa dai ocol pietrelor si sa te odihnesti putin la baza lor. Nu de alta insa peisajul este unul de zile mari, iar in departe, iesind din padure se mai vad alte doua, trei astfel de pietre singuratice: Piatra Boului si Piatra Corbului.

Pietrele Ampoiţei sau Calcarele de la Ampoiţa nu prezintă niciun interes. Tocmai de aceea zona a fost declarată arie protejată, fiind rezervaţie de interes botanic şi geologic. Calcarele de la Ampoiţa (denumite de localnici şi: la Pietri, Pietrele Gomnuşei ori Stogurile Popii) sunt resturi dintr-o fostă faleză (“fostă” din punct de vedere geologic insemna ceva gen Apţian/Albian, Cretacic inferior, adică undeva la 99 -125 milioane de ani ), acoperite ulterior de sedimente şi scoase, şi mai ulterior :-), la suprafaţă prin eroziune diferenţiată… Ca să nu o mai lungim, uite aşa, te plimbi pe faleză în sudul Munţilor Trascău.

În rest nu mai e nimic de spus… peisajul spune tot.

Iar după ce oboseşti de privit şi respirat, poţi să te cobori uşor la vale, in sat, şi să tragi la pensiunea Mama Luţă, cunoscuta in tot tinutul. Şi Mama Luţă o să aibe grijă de tine, mai ales dacă ţi-e foame. Nici nu ştii ce te-a lovit când te trezeşti faţă în faţă, în plin duel, cu o Papară/Păpară Ardelenească si cu o ulcica mare cu lapte batut, rece ca gheata, numai bun de baut si racorit dupa o asa excursie.